cN5/mvRo/2019

CONȚINUTUL NUTREȚURILOR ÎN VITAMINE ȘI ROLUL

ACESTORA ÎN ORGANISMUL ANIMAL

SCURT ISTORIC
Cu multe secole în urmă s-a ajuns la concluzia că apariţia unei boli este legată de un
regim de hrană determinat şi că o anumită hrană face posibilă vindecarea unei afecţiuni.
În 1911, Funk reuşeşte să izoleze din tărâţele de orez o substanţă care în cantitate de
câteva miligrame vindeca polinevrita şi beri-beri.
Această substanţă a fost denumită „vitamină“, deoarece avea rol fiziologic „vital“ şi
conţinea în structura ei funcţia „amină“.
A fost prima vitamină descoperită, cunoscută sub numele de vitamina B 1, antinevritică,
antiberiberică, tiamină, aneurină.

ASPECTE GENERALE
Vitaminele sunt compuşi organici cu structură chimică foarte variată, indispensabili
vieţii animale în toate manifestările sale: creştere, întreţinere, reproducţie, menţinerea
sănătăţii etc.
Vitaminele nu au rol plastic sau energetic, ci acţionează ca biocatalizatori ai
numeroaselor reacţii în metabolismul celular sau în sinteza şi acţiunea hormonilor
(vitaminele liposolubile) sau ca factori în reacţiile enzimatice (vitaminele B), adică unele
enzime nu pot să-şi îndeplinească rolul decât în prezenţa unei anumite vitamine.
Vitaminele nu pot fi înlocuite unele de către altele sau de alte substanţe
asemănătoare.
Vitaminele sunt în mare măsură sensibile la căldură, oxidări şi la lumină. Aceste
caracteristici sunt foarte importante pentru că ele condiţionează modul de păstrare al
nutreţurilor şi respectiv conţinutul acestora în vitamine.
Vitaminele sunt numeroase, dar peste 15 din ele au fost recunoscute indispensabile
creşterii la unele specii.
Sunt puţine nutreţuri care să conţină toate vitaminele, dar sunt destule cele care le
conţin în cantităţi foarte mici sau nu le conţin. Unele nutreţuri sunt bogate în unele vitamine
şi sărace în altele.
Tulburările provocate de o dereglare a nivelului vitaminic normal se numesc de
vitaminoze. Se foloseşte noţiunea de avitaminoză în cazul lipsei totale a unei vitamine;
hipovitaminoză în cazul insuficienţei vitaminice; hipervitaminoză în cazul excesului de
vitamină.

CLASIFICAREA VITAMINELOR

1
 Denumirea vitaminelor cu literele alfabetului a fost practicată şi acceptată de toată
lumea până la descoperirea naturii chimice a acestora, dar acest sistem continuă să fie încă
utilizat, uneori completat cu denumirea chimică

A-VITAMINELE LIPOSOLUBILE (A-D-E-K-F)

Sunt solubile în lipide şi sunt reţinute la nivelul ţesutului adipos şi ficatului în cantităţi
importante. Acest fapt prezintă avantajul unei administrări discontinue, dar şi dezavantajul
unei toxicităţi potenţiale ce poate prejudicia sănătatea animalelor în cazul unor doze foarte
mari.
Intervin foarte adesea la nivelul funcţiilor membranelor celulare.

VITAMINELE A
Sunt cunoscute sub diferite denumiri ca: axeroftol, retinol, antixeroftalmică,
antiinfecţioasă, anticheratomalacică, factor de creştere etc., denumiri legate de structura
chimică şi de rolul pe care îl au în diferite procese în organism. Se cunosc mai bine două
forme structurale: vitaminele A1 şi A2.
Vitamina A1 (retinol sau axeroftol) se găseşte în ficatul de morun şi este produsă şi
prin sinteză industrială.
Este foarte sensibilă la oxidări. Este inactivată de lumina naturală şi razele ultraviolete.
În premixurile vitamino-minerale se descompune repede datorită efectelor catalitice ale
oligoelementelor (Mg, Fe, I, Cu) care o inactivează.
Vitamina A2 (dehidroretinol) se găseşte în ficatul unor peşti de apă dulce, în produsele
de origine animală şi este mai puţin activă decât vitamina A1 (are doar 40% din activitatea
vitaminei A1).
În nutreţuri se găsesc mai mult provitaminele A, precursorii acestor vitamine.
Provitaminele A sunt pigmenţi carotenoizi, respectiv carotenul, criptoxantina, mioxantina şi
alţii.
Vitaminele A sunt transportate în organism prin intermediul proteinelor plasmatice şi
carenţa raţiei în proteine determină o reducere a proporţiei de vitamine A în sânge.
Utilizarea vitaminelor A şi carotenului în organism diferă în primul rând cu specia, dar şi
cu alţi factori: conţinutul raţiei în caroten, tipul nutreţului, nivelul energetic al raţiei,
conţinutul raţiei în alte substanţe nutritive.
Între vitaminele A şi alte vitamine există numeroase relaţii de interacţiune: carenţa în
vitamina A reduce proporţia de vitamină C din organism; vitamina A reduce efectele toxice
în cazul unor doze prea mari de vitamine D; vitamina E protejează vitamina A împotriva
oxidărilor; cerinţele organismului în vitamina K depind de aportul raţiei în vitamina A etc.
Rolul vitaminei A în organism.
- Este factor esenţial pentru creşterea şi regenerarea ţesuturilor epiteliale.
- Asigură funcţionarea normală a ţesuturilor epiteliale ale aparatului respirator,
digestiv, urinar şi reproducător.

2
 - Are rol important în menţinerea troficităţii mucoaselor şi glandelor anexe.
- Are acţiune antiinfecţioasă prin creşterea rezistenţei organismului faţă de
îmbolnăviri (datorită protecţiei asupra ţesuturilor epiteliale).
- Are rol important în procesele vizuale. Procesele biochimice ce au loc în
celulele cu bastonaşe şi conuri din retină sunt în strânsă legătură cu vitamina A.
Degradarea şi regenerarea purpurei retiniene, în celulele cu bastonaşe din retină,
reprezintă două faze esenţiale ale procesului de adaptare la întuneric. Vitamina A
participă la formarea purpurei retiniene (rodopsină). În avitaminoza A regenerarea
purpurei retiniene se face mai lent şi ca urmare adaptarea vederii în zori sau amurg
se face mai greu, fenomenul fiind cunoscut sub denumirea de hemeralopie. Lipsa
vitaminei A determină distrofii de cheratinizare la nivelul glandelor lacrimale şi
corneei, de unde şi denumirea de vitamină antixeroftalmică

Carenţa în vitamina A se manifestă progresiv prin:

- hemeralopie şi edemul pleoapelor care poate evolua în xeroftalmie (uscarea şi
ulcerarea corneei) până la pierderea vederii;
- modificări la nivelul pielii şi mucoaselor (cheratinizarea mucoaselor cavităţii bucale,
esofagului şi canalelor salivare);
- tulburări în reproducţie
- întârzieri în creştere, depăşiri ale consumului specific şi mortalitate ridicată la
tineret.
Răspândirea în nutreţuri. Vitamina A se găseşte în produsele animaliere: colostru,
lapte, ficat de peşte (60 mg până la 7 g/100 g), unele grăsimi animale.
Nutreţurile vegetale sunt bogate în caroteni, 300-600 mg/kg SU, dar aceştia, ca şi
vitamina A, sunt puţin stabili şi se distrug uşor prin oxidări şi sub influenţa luminii.
Nutreţurile fibroase recoltate şi conservate necorespunzător au un conţinut foarte scăzut în
caroteni (5-15 mg/kg SU). Morcovul este bogat în caroten, 500-600 mg/kg SU, dar celelalte
rădăcinoase şi tuberculi sunt foarte sărace, iar paiele practic nu conţin caroten.
Vitamina A sau carotenul se stochează în ficat în perioade favorabile fiind utilizate la
nevoie.
Bovinele pot să stocheze cantităţi suficiente pentru aproape 6 luni, iar rumegătoarele
mici pentru 2-3 luni.
La porci şi păsări este necesară suplimentarea hranei prin preparate de sinteză de
vitamină A, până la acoperirea cerinţelor fiziologice.
În situaţii deosebite de stres (infestaţii parazitare, boli infecţioase, condiţii de
adăpostire şi microclimat nefavorabile) suplimentarea trebuie majorată cu încă 5-10% faţă
de norme.
Unităţi de măsură: UI de vitamină A (= 0,33 mcg de vitamină A)

VITAMINELE D

3
 Au fost izolate mai multe vitamine D, dar cele mai importante sunt: vitamina D2
(ergocalciferol), activă la mamifere şi mai puţin la păsări; vitamina D3 (colecalciferol), este
de 30 până la 100 de ori mai eficientă la păsări decât D2.
Rolul vitaminelor D. Constă în reglarea metabolismului Ca şi P. Sunt indispensabile
absorbţiei digestive a calciului şi fixării acestuia în os.
Carenţa în vitamine D provoacă la animalele tinere rahitismul, iar la cele adulte
osteomalacia, osteofibroza etc. La declanşarea acestor maladii participă mai mulţi factori,
însă carenţa în vitamine D rămâne esenţială.
Există anumite relaţii între utilizarea fierului şi vitaminelor D, deoarece la animalele
rahitice acesta se absoarbe greu.
Lipsa vitaminelor D determină scăderea producţiei de ouă şi procentului de ecloziune,
iar ouăle produse au coajă subţire şi se sparg uşor.
La păsări se produce şi o decalcifiere pronunţată a oaselor. Oasele picioarelor, sternul,
aripile devin moi şi friabile.
Producţia de lapte este puţin influenţată de vitaminele D.
Răspândirea în nutreţuri. Vitaminele D se găsesc numai în ţesuturile animale, în ficat în
principal. Plantele conţin provitamine (ergosterol) care sub influenţa radiaţiilor solare (UV)
sunt transformate în vitamine D la nivelul pielii animalelor şi de aici stocate în ficat.
Sursele vegetale de vitamine D sau provitamine sunt foarte restrânse. Furajele uscate
la soare, cum ar fi fânul, frunzele căzute din arbori, conţin 15 până la 90 mg/kg SU.
Nutreţurile concentrate, ca şi nutreţurile verzi, nu conţin vitamine D.

VITAMINELE E
Sunt cunoscute şi sub denumirea de tocoferoli, vitaminele reproducţiei, vitaminele
fertilităţii, vitamină antisterilică sau vitamină antidistrofică.
Tocoferolii sunt răspândiţi în majoritatea plantelor, în frunzele verzi, în uleiurile
vegetale. În organismul animal, tocoferolii se găsesc distribuiţi în diferite ţesuturi şi organe,
predominând în glandele suprarenale, ficat, testicule şi ovare. Absorbţia lor se realizează la
nivelul intestinului subţire şi este facilitată de prezenţa acizilor biliari.
Rolul vitaminelor E. Vitaminele E joacă rol de antioxidant, protejând membranele în
reacţiile la care sunt supuse şi determinând intervenţia glutationului şi a seleniului. Trebuie
precizat că tocoferolii au un caracter puternic antioxidant, dar capacitatea lor antioxidantă
variază invers proporţional cu activitatea vitaminică.
Vitaminelor E li se atribuie rol în reproducţie, fiind considerate „vitaminele fertilităţii“,
ele protejând structura ţesutului din aparatul reproducător.
Carenţa în vitamine E are efecte variabile cu specia. În general, reduce creşterea,
afectând în mod deosebit ţesutul muscular şi determinând distrofii musculare la porci,
iepuri, păsări şi chiar la viţei şi miei. Se pot întâlni necroze hepatice la porci.
Miopatia viţeilor şi mieilor este frecventă în condiţiile unei alimentaţii
necorespunzătoare a femelelor, bazată pe rădăcinoase, tuberculi, nutreţuri grosiere etc. La

4
păsări, simptomele de carenţă în vitamine E apar mai ales în cazul unei alimentaţii în care
intră în proporţii mai mari acizii graşi nesaturaţi, precum şi în carenţa seleniului.
Răspândirea în nutreţuri. Animalele crescute în sistem intensiv nu pot sintetiza
vitaminele E, iar tocoferolii existenţi în nutreţuri nu le satisfac exigenţele. Ca urmare, hrana
trebuie suplimentată cu vitamine E de sinteză.

VITAMINELE K
Se cunosc sub denumirea de vitamine antihemoragice, vitamine pentru coagularea
sângelui, menaftone.
Vitamina K1 (factorul K1, filochinona) se găseşte în lucernă, cartofi, fructe.
Vitamina K2 (factorul K2, farnochinona) se găseşte în făina de carne, făina de peşte şi
poate fi sintetizată de flora digestivă.
Vitamina K3 (menadiona, menaftona sintetică), produs de sinteză, este o provitamină
ce se transformă în vitamina K2 în organismul animal. Este folosită în industria nutreţurilor
combinate.
Rolul vitaminelor K. Vitaminele K sunt indispensabile în sinteza de protrombină şi în
menţinerea acesteia la nivel constant, intervenind în coagularea sângelui.
Vitaminele K sunt componente esenţiale ale sistemelor enzimatice care participă la
procesele de fosforilare oxidativă, cu rol important în metabolismul celular şi în transportul
electroliţilor. Intervin în biosinteza proteinelor, precum şi în biosinteza ARN mesager care
este necesar sintezei protrombinei.
Carenţa în vitamina K provoacă hemoragii subcutanate sau intramusculare şi reduce
coagularea sângelui.
La pui, ea provoacă anemie şi edeme pe diferite regiuni corporale.
La porcii crescuţi pe grătare, simptomele se manifestă sub forma unui sindrom
hemoragic, cu hemoragii ombilicale la castrare, iar la tineretul porcin de cca 12 kg,
hemoragii subcutanate, hematoame pe corp la cea mai mică lovitură.
Carenţa nu apare la rumegătoare datorită sintezei vitaminei K de către
microorganismele rumenale.
Carenţa în vitaminele K se întâlneşte cu deosebire la păsări.

VITAMINA F
Sub această denumire este cunoscută o grupă de acizi graşi esenţiali: linoleic, linolenic
şi arahidonic.
Încadrarea acizilor graşi esenţiali în grupa vitaminelor este discutabilă, întrucât în afara
rolului lor fiziologic, asemănător cu al vitaminelor, aceştia sunt şi furnizori de energie.
Primii doi acizi graşi sunt de origine vegetală, cel de-al treilea este de origine animală.
Acidul arahidonic ia naştere în organismul animal din acidul linoleic şi linolenic.
Acizii graşi esenţiali au rol în metabolismul lipidelor şi se pare că nu intervin în nici un
fel în metabolismul protidelor sau glucidelor.

5
 În lipsa acestora, creşterea animalelor este frânată, apar modificări ale structurii şi
funcţiilor pielii (vitamină antidermatitică).
La şobolani determină subţierea şi rărirea părului în jurul ochilor şi botului, fenomen
denumit „semn al ochelarilor“.
Femelele carenţate prezintă ovulaţie neregulată, iar la cele la care se instalează
gestaţia, aceasta este prelungită, în timpul fătării apar hemoragii, mulţi fetuşi mor etc.