RESTAURAREA CORONARA PRIN

INCRUSTAŢII METALICE TIP INLAY.

Incrustaţia = corp rigid ,confecţionat din materale fizionomice sau

metalice ,prin metoda directă sau indirectă ,de forma şi dimensiunile adecvate pentru
a restaura o preparaţie efectuată anterior pe dinte şi în care va fi ulteror fixată prin
cimentare .
Incrustaţiile au drept scop refacerea pierderilor de substanţă dură
dentară dar pot servi şi ca mijloc de imobilizare sau de sprijin sau chiar ca element de
agregare în punţi puţin extinse (1-2 dinţi) .

 Clasificarea incrustaţiilor.
Clasificarea incrustaţiilor se poate face după mai multe criterii :

-După raportul cu ţesuturile dure dentare ;

intratisulare – inlay ,care sunt integrate în profunzimea ţesuturilor
dure dentare fiind înconjurate de acestea ;
extratisulare –onlay ,care acoperă în suprafaţă 3 sau 4 feţe ale
coroanei dentare .Sunt onlay-uri ¾ când sunt acoperite 3 feţe coronare (coroane ¾ pe
dinţii frontali) şi 3/4 când sunt acoperite 4 feţe coronare ( la dinţii premolari sau
molari) ;
combinaţie între cele doua –inlay-onlay ;
pinlay –incrustaţie ancorată în canalul radicular cu ajutorul unor
pivoturi (ştifturi ) ce fac parte comună cu inlay-ul ;
combinaţie inlay-pinlay.

După materialul din care sunt confecţionate :

metalice ,din aur coeyiv pur de 24 K,aur 833% platinat pentru
incrustaţii mici sau onlay-iuri ce forlosesc ca elemente de agregare ale unei lucrări
protetice fixe ,aur 916% ,materiale seminobile –paliag,palidor ,aliaje paladiu –argint;
nemetalice :- materiale compozite ;
- ceramice
mixte :-metalo-ceramice sau metalo-compozite.

După refacerea funcţiei fizionomice :

fizionomice ;
nefizionomice ;
mixte.

După numărul feţelor dentare pe care e aplicată :cu 1,2,3 sau mai multe
feţe (¾ sau 4/5 );

După topografie :
 pe suprafeţele vestibulare sau orale ;
 pe suprafeţele meziale sau distale ;
 pe mai multe suprafete dentare :-mezio-ocluzo-distale (MOD);
-mezio-ocluzo-vestibulare (MOV);

1
 -disto-ocluzo-vestibulare (DOV) ;
-mezio-ocluzo-disto-vestibulare ;
După modul de construcţie :
simple ;
compuse :-cu pivot ;
-cu crampoane (1,2,3);
-cu şurub ;
-cu clavete;
-cu glisieră,etc.

După scop:
pentru restaurarea morfologică a coroanei dentare :
-cavităţi de cls.I-a pe dinţii laterali ;
-cavităţi de cls. a II-a pe dinţii laterali ;
-cavităţi de cls. a III-a sau a IV-a pe dinţi frontali ;
-cavităţi de cls. a V-a la nivelul tuturor dinţilor;
ca element de agregare a unei punţi dentare puţin extinse (1-2 dinţi) ;
ca element de sprijin pentru proteze parţiale ;
ca element de fixare pentru aparate de imobilizare a dinţilor ;
pentru echilibrarea ocluziei.

 Avantajele incrustaţiilor metalice tip inlay.

 oferă o rezistenţă mecanică şi chimică foarte bună în mediul bucal ;
 au o durată în timp foarte bună,uneori toată viaţa ;
 permit realizarea unei închideri marginale foarte bune ,dată de precizia
confecţionării piesei cât şi a finisării şi şlefuirii ulterioare a marginilor ;
 permit reconstrucţia diferitelor pierderi de substanţă de etiologii
diferite şi cu localizări diferite ;
 permit o refacere foarte corectă a punctului de contact şi a pragului
gingival greu de realizat cu alte restaurări ;
 permit o restaurare fizionomică prin posibilitatea de asociere a
metalelor nobile sau seminobile cu materiale fizionomice ;
 pot fi utilizate ca mijloace de agregare sau de sprijin în alte construcţii
protetice fixe sau mobile ;
 folosesc ca mijloc de fixare pentru imobilizarea dinţilor parodontotici
sau pentru înălţarea ocluziei.

 Dezavantajele incrustaţiilor metalice tip inlay..

 necesită tehnică riguroasă de lucru pentru realizare ,atât în faza clinică
cât şi în cele de laborator ,
 necesită instrumentar de lucru adecvat,de bună calitate ;
 necesită laborator specializat ,cu instalaţii speciale ;
 cer respectarea contactelor ocluzale ale dinţilor restauraţi atât în
intercuspidare maximă cât şi în dinamica mandibulară ;
 cer timp de lucru mai mare şi mai multe şedinţe de tratament ;
 sunt mai costisitoare decât restaurările simple ,având în vedere
materialele din care sunt confecţionate ;

2
  necesită precauţii la dinţi cu volum redus la care incrustaţia poate
determina fracturi coronare ale dinţilor dacă nu se recurge la o protecţie
corespunzătoare a cuspizilor,restaurarea în acest caz acţionând ca o pană ;
 incrustaţiile imperfecte pot determina dereglări funcţionale mai mari
decât cele ale restaurărilor nereuşite.

 Indicaţiile inlay-urilor metalice..

 atunci când este nevoie de o rezistenţă mai mare a materialului de
restaurare şi contur mai exact, cu puncte interdentare de contact
precise;
 pentru pierderi obişnuite de substanţă dură dentară ( carii ,fracturi ,
eroziuni abrayiui,etc.) ;
 în rezolvarea unor leziuni distrofice evolutive ;
 pentru imobilizarea dinţilor parodontotici ;
 ca elemente de agregare pentru punţi puţin extinse (1,2 dinţi );
 ca elemente de sprijin pentru proteze parţiale mobilizabile ;
 ca elemente de echilibrare a ocluziei (înălţare de ocluzie în abraziuni
dentare,etc.) ;
 la pacienţi cu posibilităţi materiale .

 Contraindicaţii..
 pacienţi ce prezintă o igienă bucală deficitară ;
 pacienţi cu predispoziţie la carie ;
 procese carioase extinse pe mai multe suprafeţele dentare ,cu prezenţa
unei cantităţi minime de tesuturi dure dentare, cu rezistenţă scăzută
la presiunile masticatorii ;
 în înlocuirea unor restaurări vechi incorecte,extinse ;
 pacienţi cu probleme majore de sănătate ,cu care colaborarea este
deficitară ;
 la dinţii temporari sau la dinţii permanenţi în perioada de formare ;
 la dinţi cu morfologie dentară şi rapoarte ocluzale neprielnice ;
 ca elemente de agregare pentru punţi extinse .

 Principii privind prepararea cavităţilor pentru incrustaţii metalice

tip inlay.
În momentul adoptării incrustaţiei ca metodă ideală de restaurare morfo-
funcţională a unui dinte, există 2 elemente importante de care trebuie să se ţină seama:
-starea de sănătate a organului pulpar ;
-calitatea ţesuturilor dure dentare restante.
Examenul clinic al dintelui de tratat va include testarea vitalităţii pulpei
dentare,starea parodonţiului marginal.,rapoartele de ocluzie – articulare şi se va
efectua un control radiologic
Decizia definitivă de efectuare a reconstituirii prin inlay metalic se va
face după îndepărtarea în totalitate a dentinei alterate şi aprecierea ţesuturilor dure
restante precum şi a profunzimii cavităţii rezultate .Acum se va definitiva şi profilul
viitoarei restaurări precum şi materialul indicat pentru acesta.
În prepararea cavităţilor pentru incrustaţii metalice tip inlay trebuie să se
respecte urmatoarele principii (dupa Black):
 - Se va ţine seama de următoarele elemente :
- de reperele morfologice şi funcţionale ale dintelui pe care

3
 urmează a se prepara cavitatea,
- de volumul camerei pulpare,
- de grosimea smaltului si a dentinei.
 -Să se îndepărteze ţesuturile alterate în totalitate,fără concesii.Dentina
ramasă trebuie să fie sanatoasă,de aspect normal,culoare şi duritate optime,în strat
suficient de gros pentru a asigura protectia pulpară ;
 -Pentru realizarea retenţiei preparatiei se urmaresc urmatoarele
obiective:
 -posibilitatea inserţiei şi desinserţiei incrustaţiei.Pentru aceasta va
trebui realizată o preparaţie care să fie retentivo-neretentivă, neretentivă în sensul
axului de inserţie ,a direcţiei ce permite introducerea şi îndepărtarea sa din cavitate ,
care trebuie să coincidă cu directia în care se exercită forţele de masticaţie şi retentivă
în toate celelalte sensuri.Aceasta presupune :
▪ realizarea unor pereţi laterali ai preparaţiei relativ paraleli între
ei,verticali şi perpendiculari pe planseul cavităţii ;
▪ unghiuri de întâlnire dintre pereţii verticali şi peretele pulpar
uşor rotunjite ;
▪ pentru îndepărtarea incrustaţiei se acceptă o uşoară convergen-
ţă a pereţilor verticali spre peretele pulpar , în unghi de 2-5 ° ;
▪ pentru stabilitatea restaurarii se pot realiza , pe lângă conturul
primar al cavităţii şi elemente suplimentare de retenţie ,care să
se opună dezinserţiei piesei din preparatie .Astfel de elemente
pot fi :
― cavităţi de retenţie în coadă de rândunică,de dimensiuni
mai mici decit pentru restauratiile cu amalgam ;
― şanţuri,puţuri parapulpare,cavităţii accesorii,
― perete parapulpar convex(cavitate de cls.a V-a)
 -Pentru realizarea formei de rezistenţă a preparaţiei trebuie ca aceasta
să aibă:
- o rezistenţă bună la presiunile ocluzale;
- să fie protejată la marginea cavităţii de pereţi de smalţ susţinuţi de
dentină sănătoasă,
- să nu rămână cuspizi nesusţinuţi de dentină sănătoasă care se pot
fractura în timpul actului masticator.Pentru cuspizii nelucrători e necesară o protecţie
minimă, marginile incrustaţiei putând fi plasate chiar lângă vârful cuspidului .Pentru
cuspizii lucrători ,aceştia trebuie acoperiţi cam 1,5 mm.de incrustaţie (sistem inlay-
onlay) ;
-marginea incrustaţiei trebuie să se extindă pânâ în zonele unde se face
uşor autocurăţirea şi curăţirea artificială,îndepărtarea plăcii bacteriene,să îndepărteze
fisuri,şanţuri,gropiţe retentive.
-e necesar să se reducă din substanţa dură dentară suficient pentru a
realiza un minimum de grosime a incrustaţiei pentru a putea rezista forţelor de
masticaţie ,în raport cu zona dentară pe care se realizează piesa (mai groasă în zonele
cuspidiene) si de scopul sau(cind serveste ca element de agregare este mai groasă) ;
 -finisarea finală a cavităţii se realizează bizotând marginile de smalţ
ale cavităţii în unghi de 30-40° ,pentru a permite brunisarea marginilor incrustaţiilor
în timpul mişcărilor de masticaţie ;
 -restaurarea se cimentează în cavitate pentru prevenirea microinfiltra-
ţiilor marginale şi pentru prevenirea îndepărtării ei din preparaţie de către alimentele
lipicioase şi de forţa de gravitaţie ;

4
  -e necesară protecţie pulpară în funcţie de profunzimea cavităţii,de
caracterele plăgii pulpo-dentinare.Aceasta se efectuează înaintea cimentării piesei în
interiorul preparaţiei.

 Fazele de lucru.
În realizarea unei inlay metalic avem urmatoarele faze de lucru:
-amprentarea antagoniştilor ;
-înregistrarea ocluziei ;
-izolare cu rulouri de vată şi aspirator ;
-realizarea preparaţiei şi îndepărtarea restaurărilor vechi (dacă e cazul) ;
-tratamentul medicamentos al plăgii pulpo-dentinare ;
-amprentarea preparaţiei sau modelarea incrustaţiei în ceară de către
medic şi trimiterea ei în laboratorul de tehnică dentară ,cu toate
indicaţiile necesare ;
-restaurarea provizorie a preparaţiei ;
-confecţionarea piesei în laborator,
-controlul piesei finite de catre medic exobucal si proba acesteia în
interiorul preparaţiei după îndepărtarea obturaţiei provizorii ;
-izolarea cu diga ;
-adaptarea incrustaţiei în interiorul preparaţiei ;
-cimentarea piesei şi adaptarea sa perfectă în ocluzie.

 Prepararea cavitatilor.
Cavitatea de cls.I-a.
 Forma de contur a cavităţii.
Aceasta depinde de :
- gradul de afectare a smalţului în suprafaţă şi profunzime ;
- adâncimea procesului carios .
Se va urmări ca :
- smalţul să fie în totalitate sprijinit pe dentină sănătoasă ;
- deschiderea procesului carios să se facă în raport cu extinderea acestuia
avându-se în vedere îndepărtarea în totalitate a prismelor de smalţ nesusţinute ;
- exereza dentinei alterate să se facă în totalitate ;
- extensia preventivă va include toate şanţurile şi fosetele care reprezintă
zone de maximă retenţie şi unde este posibilă apariţia cariei secundare marginale.
Marginile cavităţii preparate vor fi extinse în zonele autocurăţibile şi accesibile
curăţirii artificiale.
 Rezistenţa cavităţii se realizează prin:
- păstrarea de pereţi suficient de groşi ,cuspizi vestibulari şi orali
integri,pentru a rezista presiunilor masticatorii .Smalţul trebuie să fie sprijinit pe un
strat de dentină sănătoasă de cel putin 2 mm.
 Retenţia cavităţii depinde de:
- înăltimea pereţilor verticali ;
- paralelismul a cel puţin 2 pereţi verticali ;
- divergenţa de 2-5 ° spre ocluzal a pereţilor laterali ai cavitaţii ;
- peretele pulpar să fie orientat astfel încât să primească perpendicular
fortele exercitate asupra sa ,să fie plan sau în trepte ;
- prezenţa unor elemente suplimentare de retenţie(şanţuri,puţuri,tunele,etc.)
 Finisarea pereţilor preparaţiei trebuie să fie făcută cu multă atenţie
astfel:

5
 - unghiurile interne ale cavităţii vor fi uşor rotunjite pentru a permite
îndepărtarea amprentei şi pentru a putea permite efectuarea probei incrustaţiei precum
şi cimentarea sa ;
- bizotarea marginilor externe ale cavităţii se face în funcţie de distanţa
acestor margini ale cavităţii faţă de mijlocul cavităţii în sensul că ,cu cît acestea sunt
mai departe cu atât bizoul e mai mare (30-40°). Daca bizoul ar fi mai mic de 30° ar
rezulta incrustaţii cu margini metalice ascuţite, susceptibile de fracturare şi dacă ele
ar fi mai mari de 40°,marginile metalice nu ar mai putea fi brunisate. Lăţimea
bizoului trebuie să fie 0,25-0,50 mm. (¼ din grosimea smalţului).
 Toaleta cavităţii şi tratamentul plăgii pulpo-dentinare se face în
funcţie de profunzimea acesteia şi de caracteristicile sale.

Cavitatea de cls.a II-a.

Inlay-ul metalic realizat pentru acest tip de cavităţi oferă avantajul că prin
turnare,punctul de contact interdentar precum şi conturul incrustaţiei sunt foarte exac-
te si zona pragului gingival poate fi refăcută foarte corect.
Cavitatea ocluzală a acestei preparaţii se realizează ca şi cavitatea de
cls.I-a dar mai puţin extinsă decât pentru restaurările de amalgam.
 Exereza dentinei alterate trebuie făcută în totalitate.
 Extensia preventivă –pentru cavitatea orizontală e identică cu cea a
unei cavităţi de cls.I-a,se extinde pe toată suprafaţa ocluzală a dintelui,în şanţuri şi
fosete , excepţie făcând molarul 1 superior la care ne vom opri cu preparaţia la
nivelul crestei transversale ocluzale ;
▪ pentru cavitatea verticală se respectă divergenţa pereţilor în toate
sensurile,pereţii verticali vor fi scoşi înafara punctului de contact cu dintele vecin şi
vor fi evazaţi spre acesta,
▪ podeaua cavităţii şi peretele axial trebuie să aibă baza în dentină,cu
adâncimea suficientă ;
▪ pragul gingival se va afla sub punctul de contact cel puţin 0,5 mm.;
 Rezistenta cavităţii necesită pereţi suficient de groşi ,cuspizi
vestibulari şi orali integri.
 Retenţia cavităţii presupune :
- pereţi vestibulari si orali evazaţi spre dintele vecin ,paraleli sau uşor
divergenţi spre ocluzal (2° ) ;
- continuitatea axului cavităţii verticale cu cel al cavităţii orizontale ;
- podeaua cavităţii să fie în dentină ,la 0,5mm. de joncţiunea amelo-
dentinară ;
- pragul gingival să aibă minimum 2 mm. ,să fie plasat în zona cu
gingie sănătoasă şi unghiul de întâlnire al acestuia cu peretele axial să
fie bine exprimat.Atunci când procesul carios este mai întins ,pentru
a se opune alunecării spre spaţiul proximal a incrustaţiei se realizează
la nivelul pragului gingival un jgheab de blocare a acestei alunecari.
 Finisarea cavităţii de clasa a II-a presupune finisarea cavităţii
orizontale care se realizează la fel cu cea de la o cavitate de clasa I-a şi finisarea
cavităţii verticale .La aceasta din urmă se procedează la bizotarea pereţilor proximali
spre ambrazuri ,pentru a se putea realiza margini metalice de 40° ,care să permită
brunisarea şi prin bizotare va rămâne o zonă mai puternică de smalţ.Se bizotează şi
unghiul axio-pulpar.

6
 Pragul gingival e totdeauna bizotat în unghi de 30 ° pentru îndepărtarea
smalţului subminat şi bizoul are o laţime de 0,5-1 mm.,marginile metalice putând fi
astfel brunisate.
Uneori,când în şantul sau gropiţa de pe fata vestibulară sau orală există
un proces carios,se extinde cavitatea ,cu includerea acesteia la o adâncime de 1,75-
2mm. ,sub forma unui şant ce trebuie si el bizotat .Adâncimea peretelui axial e de
aproximativ 1mm. Se bizotează peretele mezial şi distal continuând bizoul ocluzal de
40° şi peretele gingival în unghi de 30° .
În prepararea acestei cavităţi de clasa a II-a pentru inlay-uri metalice ,se
poate folosi metoda “slice cut”(tăiere în felie) care uşurează mult prepararea.
Pentru cavităţile mezio-ocluzo-distale se vor prepara fie 2 cavităţi
distincte fie o cavitate transversală care va permite unirea celor 2 cavităţi verticale ce
asigură mai bine rigiditatea,contenţia şi retenţia incrustatiei în interiorul preparaţiei.

Cavitatea de clasa a III-a,a IV-a,a V-a.

Inlay-ul metalic pentru aceste tipuri de cavităţi nu mai este astăzi folosit
din cauza efectului lor total inestetic.Se preferă incrustaţiile din materiale compozite
sau ceramice al caror efect estetic este optim.
Să nu uităm că respectarea precauţiilor privind calităţile trofico-biologice
pe care trebuie să le aibă smalăul şi dentina din structura pereţilor restanţi ,ne poate
scuti de neplăcerea complicaţiilor după cimentarea incrustaţiilor.

Amprentarea preparaţiei.
După prepararea cavităţii urmează amprentarea sa care se face prin
metoda directă sau indirectă.
Metoda directă .
Cavitatea se va izola printr-un strat subţire de vaselină,salivă,glicerină.O
ceară specială se introduce în cavitate prin picurare sau îndesare cu pulpa degetului
Cu instrumente încălzite se prelucrează această ceară până se reface exact forma
anatomică a dintelui (puncte de contact,relief ocluzal,bombeuri vestibulare şi orale
etc.)
Se modelează funcţional faţa ocluzală şi se netezeşte apoi cu acetonă.
În partea cea mai voluminoasă a amprentei se introduc unul sau mai
multe ştifturi metalice încălzite care,după răcire vor servi la scoaterea amprentei iar în
laborator ca tije de turnare.
Metoda indirectă.
Este cea mai folosită ,datorită îmbunătăţirii proprietăţilor materialelor de
amprentare.Această metodă uşurează mult munca medicului, mai ales când este vorba
de mai multe restaurări alăturate, dar conţine mai multe posibilităţi de eroare decât
metoda directă.Această metodă presupune amprentarea preparaţiei şi obţinerea
relaţiilor asupra rapoartelor lor cu dinţii vecini şi antagonoşti.
Amprenta este trimisă în laborator însoţită de toate datele necesare pentru
realizarea incrustaţiei de către tehnician.

Restaurarea provizorie a preparaţiei.

Restaurarea provizorie a preparaţiei între şedinţele de lucru are drept
scop protecţia acesteia şi evitarea apariţiei durerii dentinare ,în acelşi timp oferă
comfort pacientului care va putea utiliza dintele , în mod normal, în procesul de
masticaţie.

7
 Pentru restaurarea provizorie a cavităţii preparate pentru inlay metalic se
folosesc :ciment ZOE,ciment glassionomer,cimenturi policarboxilice.,ciment fosfat de
zinc.

Verificarea incrustaţiei şi fixarea sa in interiorul preparaţieie.

Prelucrarea şi finisarea primară a piesei se face în laborator.
În cabinet se va face proba incrustaţiei şi eventualele surplusuri de
turnare se îndepărtează cu ajutorul unor freze şi pietre de carborundum.Se va avea
grijă să nu se atingă marginile piesei pentru că s-ar putea compromite astfel adaptarea
sa şi în timp ar putea duce la apariţia de carii secundare.
Se va aplica piesa în cavitate şi se aşează corect în interiorul său folosind
în acest scop un rulou de vată fie un beţişor de lemn de portocal pe care pacientul este
pus să închidă gura în scopul concentrării forţelor la nivelul suprafeţei ocluzale a
lucrării.După aceste manopere se verifică adaptarea marginală,se îndepărtează
eventualele surplusuri de pe suprafaţa ocluzală cu ajutorul hârtiei de articulaţie (static
şi dinamic ) cu ajutorul unei pietre fine.până se obţine o corectă adaptare ocluzală ..
Se face toaleta cavităţii ,izolare,degresare ,în vederea cimentării .
Se prepară cimentul ales pentru fixarea piesei în cavitate ,după
tratamentul corect al plăgii pulpo- dentinare şi se aplică pe suprafaţa tisulară a lucrării
Se presează cu degetul în interiorul cavităţii şi cu ajutorul aceloraşi mijloace folosite
pentru proba piesei în ocluzie,respectiv rulou de vată sau lemn de portocal ,se fixează
piesa în poziţia dorită şi se menţine în această poziţie până la priza finală a cimentului.
După îndepărtarea mijloacelor de izolare se va realiza netezirea şi
aplicarea intimă a marginilor incrustaţiei folosind instrumentar rotativ special ,cu care
se lucrează de la centru spre periferia marginilor.
Incrustaţiile metalice se lustruesc cu cauciucuri moi,perii şi filţuri
speciale ,la care se pot adăuga şi pastă de lustruit.

Eşecuri şi defecţiuni ale incrustaţiilor metalice.

În realizarea incrustaţiilor metalice în timp,pot să apară o serie de
defecţiuni si eşecuri .Acestea sunt :
 -caria secundară ce poate să apară în anumite situaţii :
-când avem margini fragile ale incrustaţiei (bizou mai mic de 30°) ;
-când a fost păstrată o punte de smalţ nesusţinută de dentina sănătoasă
sau prea îngustă ,între 2 cavităţi vecine situate ocluzal ;
-când ramân pereţi de smalţ nesustinuţi de dentină sănătoasă ;
-când se execută o bizotare incorectă a marginilor cavităţii ;
-în lipsa brunisării marginilor incrustaţiei care lasă cimentul liber în
cavitatea bucală şi duce la dizolvarea acestuia ;
-lipsa adaptării perfecte incrustaţie/preparaţie,
-când nu s-a făcut extensia preventivă până în zonele autocurăţibile.
 -descimentarea incrustaţiei datorită:
-retenţiei insuficiente în profunzime şi suprafaţa a
preparaţiei,necorespunzătoare cu forma şi mărimea incrustaţiei ;
-lipsa de paralelism a pereţilor verticali ai cavităţii,
-suprafeţe ocluzale neechilibrate funcţional,
-un contur al cavităţii prea complex,ce nu permite extensie preventivă
corectă şi bizotare corespunzătoare,
-lipsa mijloacelor suplimentare de retenţie,
-cimentare defectuoasă,

8
 -o amprentă incorectă,ce nu reproduce exact forma preparaţiei.
 -fracturarea dintelui determinată de:
- pereţi de smalţ nesusţinuţi de dentină sănătoasă ,ce nu prezintă
rezistenţă în raport cu forţele ocluzale ;
-cuspizi subminaţi,fără rezistenţă la forţele ocluzale exercitate asupra
lor în procesul de masticaţie.
-nerezolvarea tulburărilor de ocluzie existente .
-mortificarea pulpei dentare atunci când:
-nu au fost luate măsuri de protecţie a pulpei dentare,
-datorită unor tehnici incorecte de preparare a cavităţii ,fără răcire,cu
manopere intempestive ;
-retenţii realizate prea aproape de camera pulpară.
-nu a fost testată anterior vitalitate pulpei dentare.

9
CAVITATEA DE CLASA I-A

CAVITATEA DE CLASA A II-A

10
11
12
13