Sunteți pe pagina 1din 24

Instalații de turbine cu gaze

CURS 1
1.1. Noţiuni introductive

Instalaţia de turbină cu gaze este un turbomotor care transformă energia


unui debit de gaze de ardere în energie mecanică. Este compusă dintr-un
compresor cuplat mecanic pe aceeaşi linie de arbori cu turbina cu gaze iar pe
partea fluidului de lucru prin intermediul camerei de ardere. Gazele de ardere
rezultate din reacţia de oxidare a combustibilului cu oxigenul din aerul aspirat
din atmosferă şi comprimat de compresor sunt introduse în turbină, unde energia
lor se transformă în lucrul mecanic necesar atât compresorului cât şi maşinii
antrenate (dacă aceasta există). Gazele de ardere sunt apoi evacuate din turbină
în mediul ambiant. În figura 1.1 se prezintă elementele instalaţiei de turbină cu
gaze.
turbină
compresor evacuare gaze
de ardere

admisie aer camera de ardere

Figura 1.1. Elementele instalaţiei de turbină cu gaze

Energia astfel obţinută este folosită


pentru deplasarea aeronavelor, trenurilor şi
navelor, dar şi pentru antrenarea
generatoarelor electrice.
Istoric vorbind, în anul 1500, Leonardo da
Vinci a proiectat o turbină cu aer cald care
antrena un rotisor. Realizarea lui este
descrisă în fig. 1.2.
În 1791 a fost patentat un motor
termic cu toate elementele unei turbine cu
gaze de astăzi, utilizat pentru tracţiunea
unei căruţe fără cai.
Nouă ani mai târziu, prima turbină cu gaze
a fost proiectată de F. Stolze, dar ea nu a
Figura 6.2. Turbina cu aer cald furnizat energie mecanică utilă.
a lui Leonardo da Vinci Abia în 1903, un norvegian, pe nume

1
Ægidius Elling, a construit prima turbină cu gaze care a produs mai multă putere
decât cea necesară antrenării propriilor componente. Prima aplicaţie a unei
turbine cu gaze a aparţinut în 1914 lui Charles Curtis, deschizând calea apariţiei
primei fabrici de turbine cu gaze aparţinând lui General Electric în 1918. În
1930, Sir Frank Whittle a patentat primul turbomotor cu gaze pentru avioane.

Din punct de vedere mecanic, turbinele cu gaze pot fi considerabil mai


puţin complexe decât motoarele cu ardere internă. Pot fi turbine simple cu o
singură parte în mişcare: ansamblul arbore/compresor/turbină/generator electric
(single-shaft), aşa cum se vede în fig. 1.3. Pot însă exista şi instalaţii sofisticate,
cum e cazul turbojet-urilor pentru aviaţie, care au mai mulţi arbori, sute de
palete mobile, palete cu înclinare reglabilă şi un vast sistem de conducte,
arzătoare şi schimbătoare de căldură.

rotor compresor
rotor turbină

arbore

Figura 1.3 Ansamblul rotor al ITG single-shaft

Marele avantaj al unei turbine cu gaze în raport cu un motor cu piston este


densitatea mai mare de putere raportată la greutate, ceea ce însemnă mai multă
putere furnizată la acelaşi gabarit. Totuşi, turbinele cu gaze sunt mai scumpe
decât motoarele cu piston de putere egală, fiind mai greu de proiectat şi de
construit datorită vitezelor mari de rotaţie şi temperaturilor superioare de
funcţionare.
Alte avantaje ale turbinelor cu gaze în raport cu motoarele cu piston sunt:
• Reducerea greutăţii cu circa 70 %;
• Simplitate;
• Personal redus de exploatare şi întreţinere;
• Răspuns rapid la variaţii de sarcină;
• Construcţie modulară;
• Vibraţii reduse;
• Economicitate;

Ca dezavantaje, se pot menţiona:


• Multe componente lucrează sub stres;
• Zgomot ridicat;
• Cantităţi mari de aer necesare şi de gaze de ardere generate;
• Nu pot fi reparate pe poziţia de funcţionare.

2
Instalații de turbine cu gaze

Din punct de vedere al vitezei de rotaţie, turbinele de aviaţie operează cu


turaţii în jur de 10.000 rot/min, iar microturbinele în jur de 100.000 rot/min.
Turbinele cu gaze pentru producerea energiei electrice au provenit din
cele de pe avioane (aeroderivative), utilizate doar ca instalaţii de vârf.
În timp, constructorii de turbine cu gaze au adaptat turbinele şi pentru
funcţionarea în regim de semi-bază (turbine industriale pentru diverse antrenări),
sau chiar de bază (heavy-duty). Acestea au turaţia de 3000 sau 3600 rot/min
pentru a se putea sincroniza cu sistemul electroenergetic fără reductor de turaţie,
atingând în ciclu simplu puteri de 200...300 MW la randamente ale ciclului de
circa 40 %.
Randamentul ciclului poate creşte la 60 % dacă se utilizează căldura
reziduală a ciclului cu gaze într-un ciclu cu abur (ciclu combinat „gaze-abur”),
sau chiar la 90 %, dacă la evacuare căldura serveşte încălzirii urbane sau chiar
obţinerii frigului în scopuri industriale, comerciale sau rezidenţiale. În acest caz,
ITG funcţionează în cogenerare sau trigenerare.

1.2 Ciclul ITG cu ardere la presiune constantă

Ciclul simplu teoretic Brayton corespunde unui circuit termic format


dintr-o turbină cu gaze pe aceeaşi linie de arbori cu un compresor, o cameră de
ardere, maşina antrenată (dacă există), precum şi elemente auxiliare: motorul de
pornire, filtrul de aer şi amortizorul de zgomot. Această instalaţie poate fi
vizualizată în figura 1.4.

q1 3
T
lT
cameră de q1
ardere p2
HadT

lC
p1 4
lT
2
compresor turbină
lC HadC

q2
1
q2 s

Figura 1.4. Circuitul termic al ITG Figura 1.5. Ciclul teoretic Brayton
cu ardere izobară sub presiune asimilat circuitului din fig. 1.4

Transformărilor energetice din instalaţie le corespunde ciclul


termodinamic motor prezentat în figura 1.5, format din două transformări

3
adiabate şi două izoterme. El poartă numele ciclul teoretic Brayton şi este format
din:
• 1-2 compresie adiabată reversibilă în compresor cu consum de lucru mecanic
specific (pentru 1 kg combustibil) lC;
• 2-3 încălzire izobară fără pierderi de presiune în camera de ardere, pe seama
căldurii q1 formate prin reacţia de oxidare a combustibilului cu oxigenul din
aerul livrat de compresor;
• 3-4 destindere adiabată reversibilă în turbină, cu producere de lucru mecanic
specific lT;
• 4-1 răcire izobară fără pierdere de presiune, cu eliberarea în atmosferă a
căldurii q2.

Parametrii caracteristici ai ciclului Brayton sunt:


p
• Raportul de compresie π = 2 . Uneori se recurge la raportul de compresie
p1
c22
p2 + ρ 2 ⋅
p 2* 2 ;
al presiunilor frânate π = * =
*
p1 c12
p1 + ρ1 ⋅
2
k −1
k −1
T p  k
• Raportul de temperaturi m = 2 =  2  = π k ; se asumă aici ipoteza
T1  p1 
simplificatoare potrivit căreia aerul şi gazele de ardere au acelaşi exponent
adiabatic k, respectiv aceeaşi căldură specifică la presiune constantă cp.
T
• Raportul temperaturilor extreme ψ = 3 .
T1

În funcţie de aceşti parametri, punctele caracteristice ale ciclului teoretic


Brayton au următoarele proprietăţi termodinamice de stare:

p1 = patm ≅ 101325 Pa p2 = π ⋅ p1
1. 2.
T1 = Tatm ≅ 273,15 + 15 = 288,15 K T2 = T1 ⋅ m

p4 = p1
p3 = p2 = π ⋅ p1
3. 4. T3 ψ
T3 = Ψ ⋅ T1 T4 = = ⋅ T1
m m

În funcţie de mărimile definite anterior se pot calcula doi parametri de


calitate ai ciclului:

4
Instalații de turbine cu gaze

A) Randamentul termic teoretic:


ψ
c p (T4 − T1 ) T1 − T1
q2 m
η tt = 1 − = 1 − = 1− =
q1 c p (T3 − T2 ) ψT1 − mT1 (1.1)
ψ −m 1
= 1− = 1−
m(ψ − m ) m

B) Factorul de putere:

lT − lC l c p (T2 − T1 )
ϕ= = 1− C = 1− =
lT lT c p (T3 − T4 )
mT1 − T1 m −1 m (1.2)
= 1− = 1− = 1−
ψ  1 ψ
ψT1 − T1 ψ 1 − 
m  m

Se poate remarca lesne, din relaţiile (1.1) şi (1.2) că randamentul termic


teoretic creşte cu factorul m (respectiv cu raportul de compresie π), pe când
factorul de putere scade cu creşterea lui m.
În figura 1.6 se pot vizualiza evoluţiile acestor parametri în funcţie de
raportul de compresie, în două cazuri:
• ψ=4, corespunzând unei temperaturi a gazelor de ardere t3= 900 °C;
• ψ=5, corespunzând unei temperaturi a gazelor de ardere t3= 1192 °C.

Este clar că factorul de compresie π constituie o mărime de optimizare


pentru randamentul termic teoretic şi pentru factorul de putere.

ϕ, ηtt 6

ϕ(ψ=5)
recuperator
camera de
1
ardere
4
5
2
3
ϕ(ψ=4)
ηtt turbină
compresor

Figura 1.6. Factorul de putere Figura 1.7. Ciclul Brayton cu recuperare


şi randamentul termic teoretic de căldură
în funcţie de raportul de compresie

5
1.3. Ciclul Brayton cu recuperare de căldură

Pe lângă ciclul Brayton simplu, a T 3


apărut şi ciclul cu recuperare de căldură
(fig. 1.7), ca necesitate economico-
energetică cauzată de temperaturile înalte
de evacuare a gazelor de ardere din turbină
(t4=450…550 °C), circuitul termic al p2
acestui ciclu conţine în plus un recuperator
de căldură. Reprezentarea ciclului în 4
5
diagrama T-s este vizualizată în fig. 1.8. 6
2
Pentru ciclul cu recuperare de căldură
p1
se defineşte gradul de recuperare a căldurii:

T5 − T2 1
σ= (1.3)
T4 − T2
s

Figura 1.8. Ciclul Brayton cu


recuperare de căldură
Acest coeficient poate avea valoarea
cuprinsă între 0,4…0,8.
Astfel se poate exprima temperatura T5 a aerului la intrarea în camera de
ardere:

 ψ  
T5 = T2 + σ ⋅ (T4 − T2 ) = T1  m + σ  − m   (1.4)
 m  

1.4. Ciclul Brayton real

În realitate, transformările energetice ale ITG sunt însoţite de pierderi:


a. pierderi de presiune pe traseele: refulare compresor-camera de ardere-
admisie turbină; evacuare turbină-amortizor de zgomot-filtru de aer-admisie
compresor;
b. Randamentele interne ale turbomaşinilor (compresor şi turbina cu gaze) sunt
subunitare şi, ca atare trebuie luate în seamă în calculul randamentului
efectiv absolut, la fel ca şi randamentul camerei de ardere.

Astfel, ciclul real al ITG este reprezentat în figura 1.9.

6
Instalații de turbine cu gaze

3
T
lT
q1
HadT 1
4'
2'
λL 1+λL
4
2
lC HadC

q2 T2 T3
1
s

Figura 1.9. Ciclul real Brayton Figura 1.10. Bilanţul camerei


fără recuperare de căldură de ardere

1.5. Optimizarea randamentului efectiv absolut ciclului Brayton în


funcţie de raportul de compresie

Pentru ciclul real, bilanţul masic pe camera de ardere este vizualizat în


figura 1.10. Pentru 1 kg combustibil corespund L kg aer stoichiometric şi λL kg
aer real (λ fiind excesul de aer, cuprins la ITG între 3…5). În acest caz,
randamentul efectiv absolut se poate scrie în forma următoare:

lC 1 + λL ψ 1
lT ⋅η T − ⋅ ⋅η T −
ηC m − 1 λL m ηC
η ea = η CA ⋅ = η CA ⋅ (1.5)
q1 ψ −m (1 + λL )
λL

Pentru gazul natural, cel mai răspândit combustibil pentru turbinele cu


gaze
1 + λL
λ = 3K5; L = 17 ⇒ ≈ 1,01K1,02 (1.6)
λL

deci:

m − 1 ψ 1 
η ea ≅= η CA ⋅  ⋅η T −  (1.7)
ψ −mm η C 

Pentru ciclul cu recuperare de căldură, expresia randamentului efectiv


absolut este următoarea:

7
lC 1 + λL ψ 1
lT ⋅η T − ⋅ ⋅η T −
ηC m −1 λL m ηC
η ea = η CA ⋅ = η CA ⋅ (1.8)
q1  ψ   (1 + λL )
ψ − m ⋅ σ  2 − 1 + 1
 m   λL

sau, în ipoteza (1.6)

m −1 ψ 1 
η ea = η CA ⋅  ⋅ηT −  (1.9)
 ψ  m η C 
ψ − m ⋅ σ  2 − 1 + 1
 m  

Pentru a exemplifica cele prezentate mai sus considerăm o instalaţie de


turbine cu gaze cu următoarele caracteristici:
η T = 0,92; η C = 0,87;ψ = 3,9; η CA = 0,97; k = 1,4.
Rezolvarea ecuaţiei (1.7) pentru ciclul simplu conduce la soluţia:
m = 2,107; π = 13,578;

Variaţia randamentului efectiv absolut în funcţie de m este reprezentată în


figura 1.11:

ηea

mopt m

Figura 1.11. Variaţia randamentului efectiv absolut al ciclului simplu

Pentru ciclul cu recuperare de căldură se rezolvă ecuaţia (1.9) în raport cu


m pentru grade de recuperare σ=0,4 şi σ=0,8, obţinându-se următoarele
rezultate:

σ = 0,4; m = 1,799; π = 7,8; σ = 0,8; m = 1,472; π = 3,8;

8
Instalații de turbine cu gaze

Variaţia randamentului termic teoretic în funcţie de m şi σ este


reprezentată în figura 1.12:

ηea ηea

mopt m mopt m

a)σ=0,4 b)σ=0,8
Figura 1.12. Variaţia randamentului efectiv absolut al
ciclului cu recuperare de căldură

Se remarcă creşterea randamentului efectiv absolut odată cu creşterea


gradului de recuperare σ, dar şi scăderea raportului optim de compresie, cu
efecte benefice asupra factorului de putere ϕ (relaţia 1.2).
Evoluţia raportului de compresie π şi a randamentului efectiv absolut în
funcţie de m şi σ sunt reprezentate în figurile 1.13 şi 1.14.

πopt

ηea

m
σ
σ

Figura 1.13 Raportul optim de compresie Figura 1.14 Randamentul efectiv


în funcţie de gradul de recuperare absolut în funcţie de gradul
de recuperare şi „m”

9
2.1. Modificarea performanţelor ciclului ITG la sarcini parţiale

Consumul de combustibil [Nm3/s] sau [kg/s] la sarcina nominală este dat de


relaţia:
Pe
B= (2.1)
η ea ⋅ Qii

unde Pe - puterea efectivă a turbinei cu gaze [kW]


Qii - puterea calorifică inferioară a combustibilului [kJ/m3N] sau [kJ/kg]

Temperatura gazelor de ardere la ieşirea din camera de ardere se


calculează prin bilanţ energetic pe camera de ardere, conform figurii (1.10):

1 ⋅ Qii + λL ⋅ c p ⋅ t 2 = (1 + λL) ⋅ c p ⋅ t 3

1 ⋅ Qii + λL ⋅ c p ⋅ t 2
⇒ T3 = 273,15 + (2.2)
(1 + λL ) ⋅ c p

Menţinem ipoteza simplificatoare potrivit căreia aerul şi gazele de ardere


au aceleaşi proprietăţi fizice (k, R).
Reducerea sarcinii turbinei se face prin micşorarea debitului relativ de
combustibil b de la valoarea unitară la valori subunitare, scăzându-se astfel
căldura intrată în ciclu. Dar, în acest fel, temperatura maximă T3 scade, iar
randamentul efectiv absolut este dependent de această temperatură, prin factorul
ψ, conform (1.5), care se găseşte şi la numărătorul, respectiv la numitorul acestei
expresii. Pentru a vedea care influenţă este mai puternică asupra evoluţiei
randamentului efectiv absolut, am apelat la un nou experiment numeric.
Se consideră o turbină cu gaze de putere efectivă Pe=2 MW, cu
următoarele caracteristici:
η T = 0,92; η C = 0,87; η CA = 0,97; k = 1,4; π = 6;ψ = 4,31.
Puterea calorifică a combustibilului gazos (metan pur) este
Qii = 36 MJ/Nm 3 , sau Qii = 54 MJ/kg . Cantitatea de aer teoretic (stoichiometric)
necesar arderii unui kg de combustibil este de 17 kg/kg , iar excesul de aer
λ = 4 . În urma comprimării în compresor, temperatura aerului este
T2 = 488,9 K .
Pentru a obţine scăderea sarcinii, se scade consumul de combustibil cu
coeficientul relativ b din relaţia (2.3) în plaja (1…0,15), urmărindu-se evoluţia
celorlalţi parametri, vizualizaţi în tabelul 1.1.

10
Instalații de turbine cu gaze

Pe = b ⋅ Pen = b ⋅ Bn ⋅η ea ⋅ Qii (2.3)

Tabelul 1.1. Parametrii energetici ai reducerii sarcinii ITG


b T3 [K] ψ ϕ ηea B [kg/s] Pe [kW]
1 1266 4.319 0,524 0,314 0,118068 2000
0,75 1071 3,654 0,436 0,294 0,088551 1408
0,5 876 2,989 0,308 0,256 0,059034 815
0,35 759 2,444 0,199 0,205 0,041324 459
0,2 638 2,19 0.051 0,079 0,023614 100
0,158516 609,4 2,08 0 0 0,018716 0

Reprezentarea grafică a acestor parametri în funcţie de puterea relativă b


se regăseşte în figurile 2.1…2.4.

ηea
T3 [K]

b b

Figura 2.1 Temperatura gazelor de Figura 2.2 Randamentul efectiv


ardere absolut

În figura 2.1 se poate remarca dependenţa liniară a temperaturii gazelor de


ardere T3 cu încărcarea relativă b. Efectul scăderii acestei temperaturi este
scăderea raportului ψ şi respectiv a randamentului efectiv absolut, conform
figurii 2.2.
Aplicând relaţia (2.3) se determină dependenţa puterii efective a ITG de
consumul relativ de combustibil b, vizualizată în figura 2.3. După cum se poate
remarca, dependenţa este liniară, ca şi cea a temperaturii gazelor de ardere T3.
În fine, în figura 2.4 se prezintă variaţia factorului de putere ϕ, care are o
alură parabolică.

11
Pe [MW] ϕ

b b

Figura 2.3 Variaţia puterii efective Figura. 2.4 Variaţia factorului de putere

De remarcat că randamentul efectiv absolut, puterea efectivă şi factorul de


putere se anulează pentru un consum relativ de combustibil de 15,85 %,
corespunzând regimului de mers în gol, la care lucrul mecanic produs de turbină
este egal cu cel cerut de compresor.
Soluţiile pentru aplatisarea randamentului efectiv absolut la sarcini
parţiale (prin menţinerea cât mai mult timp constantă cu încărcarea a
temperaturii T3) se bazează pe menţinerea constantă a raportului aer-
combustibil. Acestea sunt:

1. Turbine pe două linii de arbori

La această soluţie, destinderea gazelor de ardere este fracţionată în două


turbine înseriate:
• Turbina de antrenare (TA) , care acoperă lucrul mecanic cerut de compresor;
• Turbina de utilizare (TU), care antrenează generatorul electric.

camera
de ardere

n= var. n= const.
turbina 1 turbina 2 G
compresor

12
Instalații de turbine cu gaze

Figura 2.5 ITG pe două linii de arbori

La scăderea debitului de combustibil, sistemul de reglare al turbinei


comandă scăderea turaţiei axului turbină de antrenare-compresor, determinând
scăderea debitului de aer, astfel ca raportul aer-combustibil să rămână constant.
Turbina de utilizare funcţionează la turaţia constantă sincronă a generatorului
electric.

2. Palete cu înclinare reglabilă în aspiraţia compresorului (Inlet Guide


Vanes), care reglează automat debitul de aer în funcţie de sarcina impusă
şi de debitul de combustibil necesar pentru realizarea acestei sarcini.

2.2. Interconectarea ITG cu alte instalaţii

Această necesitate survine ca urmare a faptului că gazele de ardere la


ieşirea din turbină au temperaturi de 450...550 °C, iar evacuarea lor în atmosferă
este complet neeconomică, mai ales prin prisma faptului că se folosesc
combustibili superiori şi scumpi.
Ca urmare, soluţiile de recuperare a energiei termice reziduale ale ITG
constau fie din livrarea simultană de căldură către un consumator termic
(cogenerare), fie din conversie a acesteia în energie electrică într-un ciclu
succesiv cu abur (ciclul combinat gaze-abur).
Prin aceste soluţii, randamentul de transformare a energiei
combustibilului în energie utilă poate atinge valori de 60 % (ciclul combinat) şi
90 % (ciclul ITG cu cogenerare).
În continuare se vor prezenta aceste două filiere energetice.

2.2.1. ITG cu cogenerare

La ieşirea din turbină (fig. 2.6), gazele fierbinţi sunt introduse într-un
cazan recuperator (CR), unde schimbă căldura cu agentul termic secundar (apă),
generându-se apă fierbinte sau abur industrial. Astfel, prin arderea
combustibilului se produce atât putere electrică (P), cât şi putere termică (Q).

13
combustibil
gaze de
ardere
aer

CA CR Q

P
maşina antrenată C TG

Figura 2.6 ITG cu cogenerare


În figura 2.7 se prezintă o secţiune longitudinală printr-o astfel de
instalaţie.

amortizor
de zgomot
amortizor
de zgomot

clapetă
filtru de aer
generator
electric
cazan abur sau
recuperator apă fierbinte

ITG arzător
suplimentar

Figura 2.7 Secţiune printr-o ITG cu cogenerare

2.2.2. Cicluri combinate gaze-abur

O altă soluţie de recuperare energetică a gazelor de ardere evacuate din


ITG este introducerea acestora într-un cazan recuperator care produce abur
pentru o turbină cu abur.
O asemenea cascadă termodinamică poate fi vizualizată în fig. 2.8.

14
Instalații de turbine cu gaze

q1

CA lTA
lTG CR TA
lC
C TG
CD
PA
q2
Figura 2.8 Structura ciclului combinat gaze-abur

Bilanţul energetic al ciclului mixt poate fi definit de ecuaţia următoare:

q1 = lTG + lTA + q 2 + ∆qi (2.4)

unde q1 – căldura intrată în ciclu prin arderea combustibilului;


lTG – lucrul mecanic produs de turbina cu gaze;
lTA – lucrul mecanic produs de turbina cu abur;
q2 – căldura cedată apei de răcire a condensatorului turbinei cu abur;
∆q i – pierderi de căldură diverse (la coş, prin pereţii cazanului
recuperator, prin conducte, etc.).

În cazanul recuperator se poate face şi post-combustie, beneficiindu-se


astfel de conţinutul bogat în oxigen al gazelor de ardere datorat excesului de aer
al ITG, (λ=3...5) mai mare decât cel al generatoarelor de abur (1,4 la evacuare).
Soluţiile de amplasare a turbinelor pot fi pe linii diferite de arbori, sau pe
aceeaşi linie de arbori, caz în care atât turbina cu abur cât şi cea cu gaze
antrenează acelaşi generator electric.

2.3. Particularităţi ale paletelor TG

Deoarece sunt supuse unor temperaturi ridicate (1000...1450 °C) , paletele


fixe şi mobile ale turbinei cu gaze trebuie:
• să fie construite din materiale performante şi rezistente (700...1200 °C);
• să fie răcite (1200...1450 °C);
pentru a-şi realiza durata de viaţă de 25.000 ore pentru care sunt proiectate.

Pentru prima condiţie, se pot utiliza următoarele tehnologii:


1. Utilizarea oţelurilor de tip „mono-cristal”, obţinute prin procedee de
solidificare controlată, cu posibilitatea modificării proporţiilor
elementelor chimice componente (C, B, Zr). Tratamentul termic al
paletelor „mono-cristal” le conferă acestora rezistenţă şi un plus de 25...50
grade faţă de paletele normale;

15
2. Placări anticorosive şi antitermice. În ce priveşte protecţia anticorosivă,
ea apără metalul atât de oxidare, cât şi de agresiunea agenţilor chimici din
gazele de ardere. Se folosesc astfel aliaje de tip MCrAlY (M fiind Co
şi/sau Ni), care protejează prin apariţia la suprafaţa paletei a unei reţele
cristaline dense de oxid de aluminiu.

Pentru cea de-a doua condiţie, se folosesc palete răcite la interior şi pe suprafaţă
de curenţi/filme de aer cu rol de protecţie, după cum se poate vedea în fig. 2.9.

Figura 2.9 Răcirea paletelor ITG

2.4. Camera de ardere a ITG

Din punct de vedere constructiv, camera de ardere poate fi de tip coloană


(fig. 2.10 a), sau de tip inelar, ca în fig. 2.10 b).

16
Instalații de turbine cu gaze

a) exterioară (în coloană) b) interioară (inelară)

Figura 2.10 Camera de ardere a ITG

Arzătoarele utilizate realizează concentraţii coborâte de poluanţi, în


special NOx, prin tehnologia arderii în trepte şi a preamestecului sărac aer-
combustibil.

2.5. Microturbine cu gaze

Microturbinele sunt instalaţii de producere a energiei electrice şi termice,


de dimensiuni mici, care ard combustibili lichizi şi gazoşi, cu turaţie mare
(60.000...120.000 rot/min) şi antrenează un generator electric. Microturbinele au
derivat din turbinele cu gaze utilizate în transporturi şi din turbosuflantele pentru
supraalimentarea motoarelor cu piston. Ele au fost testate începând din 1997 şi
au intrat în exploatare comercială în 2000.
Gama de putere în care se situează microturbinele disponibile este
cuprinsă între 30…500 kWe, în timp ce puterile turbinelor cu gaz convenţionale
se cifrează între 0,5…260 MWe.
Microturbinele sunt destinate cu precădere producerii descentralizate
(distribuite) a energiei electrice şi termice, pentru că au flexibilitate în modul de
conectare, disponibilitate de a asigura energie stabilă şi sigură, posibilitate de
dezvoltare modulara (prin aşezarea mai multor unităţi în paralel) şi emisii
reduse de noxe.
Aplicaţiile microturbinelor sunt:
• Aplatisarea vârfurilor de sarcina electrică

17
• Producerea combinată de energie electrică şi căldură
• Surse autonome de energie electrică
• Alimentarea de siguranţă a unor consumatori vitali
• Recuperarea resurselor energetice secundare.

Microturbinele funcţionează cu acelaşi ciclu termodinamic Brayton.


Temperaturile maxime ale gazelor de ardere la intrarea în microturbine sunt în
general limitate la 980°C sau sub acestea, pentru a permite utilizarea
materialelor relativ ieftine pentru rotorul turbinei, şi pentru a menţine raportul
de compresie între 3,5…4,0.
Componentele de bază ale microturbinei sunt compresorul, turbina
propriu-zisă (de regulă radiale), generatorul electric şi recuperatorul de căldură
(vezi figura 2.11).
Microturbinele funcţionează fie cu lagăre unse cu ulei fie cu lagăre cu aer.
Lagărele cu aer sunt folosite în sistemele de răcire a cabinelor avioanelor de mai
mulţi ani. Ele permit rotorului să se sprijine pe un strat subţire de aer, astfel încât
frecarea este mică, iar turaţia mare. Sistemul nu necesita ulei sau pompă de ulei.
Lipsa circuitului de ulei oferă o exploatare simplă, cu costuri mici,
fiabilitate mare, cerinţe scăzute de întreţinere si consum redus de electricitate.
Datorită frecării metal pe metal în timpul pornirilor, opririlor şi variaţiilor de
sarcină, există temeri privind fiabilitatea lagărelor cu aer la porniri numeroase şi
repetate.

Aripioare
Secţiunea
de răcire
de evacuare
generator
Recuperatorul
intern de căldură

Admisie aer

Camera
de ardere

Generatorul electric

Compresorul

Injectorul de
Lagărele
combustibil
Turbina

Figura 2.11 Secţiune-vedere printr-o microturbină

18
Instalații de turbine cu gaze

La funcţionarea în regim de cogenerare, un al doilea schimbător de


căldură (recuperator extern) transferă căldura rămasă în gazele de ardere de la
evacuarea microturbinei către circuitul de apă caldă. Căldura reziduală poate fi
folosită în numeroase aplicaţii, cum ar fi: încălzirea apei potabile, acţionarea
echipamentului de absorbţie răcire şi dezumidificare prin uscare, încălzirea
spaţiilor, încălzirea de proces şi alte utilizări pentru clădiri şi şantiere. Unele
aplicaţii de cogenerare bazate pe microturbine nu folosesc recuperatoare interne.
In acest caz temperatura gazelor de evacuare este mai mare şi astfel mai
multă căldură este disponibilă pentru recuperare.

3.3. ITG cu comprimare şi destindere în trepte

Lucrul mecanic de comprimare este minim şi lucrul mecanic de destindere este maxim
dacă procesele se desfăşoară izoterm. Comprimarea în trepte cu răcire intermediară şi
destinderea în trepte cu ardere intermediară apropie aceste procese de transformări izoterme.
Principalul avantaj constă în creşterea lucrului mecanic specific produs în ciclul ITG, cu
posibilitatea obţinerii unor puteri unitare mai mari. Randamentul termic al ciclului suferă însă
o scădere, care poate fi ameliorată prin recuperarea căldurii evacuate prin răcire.
Schema unei astfel de instalaţii pe două linii de arbori paralele şi cilul termic teoretic
aferent sun arătate în (fig. 3.6).

a. b.
Fig. 3.6. ITG cu două linii de arbori, cu 2 trepte de comprimare şi 2 trepte de destindere,
cu răcire şi ardere intermediare:
a – schema instalaţiei; b – ciclul termic teoretic; C1, C2 – compresor treapta 1, 2; T1, T2 – turbină treapta 1, 2;
CA1, CA2 – cameră de ardere treapta 1, 2; R – răcitor intermediar; PC1, PC2 – pompă de combustibil treapta
1, 2; GE – generator electric; M – motor de pornire

Pentru ciclul teoretic, presiunile optime intermediare sunt medii geometrice ale
presiunilor iniţiale şi finale, situaţie în care rapoartele de comprimare şi destindere sunt egale.

19
– pentru z C = 2 ; zT = 2 p2 = p1 p 3 şi π C1 = π C 2 = π C ; π T1 = π T 2 = π T
(10.40)
(
–– pentru z C = 3 ; zT = 3 p 2 = p12 p 4 )1/ 3 şi (
p3 = p1 p 42 )1/ 3
(10.41)

Pentru ciclul real, aceste egalităţi nu mai sunt valabile, rapoartele de comprimare pe
treaptă se aleg funcţie de caracteristicile compresoarelor, iar rapoartele de destindere se obţin
din bilanţul puterilor:

PT 1 = PC1 + PGE
PT 2 = PC 2

Camera de ardere
Camera de ardere are rolul de a asigura condiţiile optime de desfăşurare a procesului de
ardere, proces prin care energia chimică a combustibilului se transformă în energie termică.
Caracteristicile esenţiale ale camerelor de ardere rezultă din arderea sub presiune şi din
utilizarea gazelor de ardere ca fluid de lucru, subiecte tratate capitolul 1.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească camerele de ardere pentru a obţine
instalaţii performante sunt următoarele:
– să furnizeze turbinei un debit constant de gaze la temperatura maximă posibilă;
– încărcarea termică trebuie să fie maximă fără a afecta siguranţa în funcţionare şi durata de
viaţă;
– să asigure prin forma geometrică şi modul de organizare a arderii o distribuţie cât mai
uniformă a parametrilor termici şi cinematici ai gazelor de ardere; în ceea ce priveşte
distribuţia temperaturii este de dorit ca valorile maxime să se obţină în zona centrală a
fluxului de gaze, iar zonele limitrofe, de contact cu pereţii metalici, să fie mai reci;
– arderea să fie completă şi stabilă;
– pierderile de presiune să fie cât mai mici;
– emisiile poluante (CO, NOx, hidrocarburi nearse) să fie minime, în conformitate cu
normele de mediu tot mai restrictive;
– să fie capabilă să utilizeze o gamă variabilă de combustibili, lichizi, gazoşi sau în amestec.

4.1. Combustibili utilizaţi

Combustibilii lichizi
Se utilizează: kerosen, motorina (comb. lichid uşor), păcura (com. lichid greu),
metanolul.
Utilizarea combustibililor lichizi precum aduce o serie de avantaje: posibilitate uşoară
de stocare, consum redus pentru comprimare în vederea injecţiei în camera de ardere, lipsa
unor instalaţii speciale de preparare, fiind necesară eventual numai preîncălzirea acestora în
vederea atingerii fluidităţii de pulverizare.
Dezavantajele sunt legate de costul ridicat al combustibililor lichizi şi de poluare.
Combustibilii lichizi care conţin sulf, produc prin ardere SO2 şi SO3, componente puternic
poluante. Spre deosebire de combustibilii lichizi grei (păcura), care de regulă au un conţinut
ridicat de sulf, combustibilii lichizi uşori (kerosenul şi metanolul) nu conţin sulf sau au un
conţinut foarte redus, fiind preferaţi din acest punct de vedere.

20
Instalații de turbine cu gaze

În cazul în care combustibilul lichid conţine NaCl, V, Pb, (combustibilii lichizi grei )
apare şi un efect de coroziune asupra turbinei cu gaze. Utilizarea unor materiale rezistente la
coroziune, caracteristică ultimelor generaţii de turbine cu gaze, îndepărtează acest efect.
Combustibilii gazoşi
Se utilizează: gaz natural, gaz de sondă, gaz de rafinărie, gaz de furnal, gaz de gazogen.
Gazul natural este combustibilul cel mai utilizat în instalaţiile energetice datorită puterii
calorifice ridicată (metanul are puterea calorifică inferioară de 35700 kJ/m 3N ), lipsei sau
conţinutului redus de sulf, precum şi a costul mai redus faţă de combustibilii lichizi.
Gazul natural din ţara noastră, inclusiv din platforma marină, are o puritatea foarte bună,
apropiindu-se de metan pur. Există însă zăcăminte de combustibili gazoşi, în special în
Peninsula Arabică şi în zona Mării Caspice, care conţin sulf, uneori într-un procent destul de
ridicat.
Comprimarea combustibilului gazos consumă circa (6 ÷ 7) % din puterea ITG.

Gazele de furnal au puteri calorifice inferioare foarte scăzută (4000 ÷ 5000 kJ/m 3N ), şi
de aceea sunt necesare debite mari de gaz, lucrul mecanic consumat pentru comprimarea sa
crescând până la circa 25%. În plus, pentru a obţine temperaturi ridicate, apare necesitatea
preîncălzirii gazului, ca şi a aerului. Sunt situaţii când gazul industrial poate conţine elemente
poluante ca sulful sau oxizii de azot.

4.2. Organizarea procesului de ardere


Stabilitatea arderii este asigurată de temperaturi cât mai ridicate, (2000 ÷ 2500) 0C,
imposibil de utilizat din considerente de rezistenţă a pieselor turbinei cu gaze. Ca urmare
camera de ardere a fost împărţită în două regiuni în care au loc procese distincte (fig. 4.1):
– în prima regiune (I fig. 4.1), numită şi tub de flacără, are loc arderea propriu-zisă; regiunea
include injectoarele sau arzătoarele de combustibil, eventual stabilizatoarele de flacără.
Aprinderea se face cu o bujie şi temperaturile din această regiune sunt uşor mai mici decât
cele teoretice.
– în regiunea a doua (II fig. 4.1), care se identifică cu partea finală a camerei, are loc răcirea
gazelor de ardere până la temperatura maximă impusă în ciclul termic.

Fig. 4.1. Schema unei camere de ardere individuale:


I – zona de ardere; II – zona de răcire; 1 – combustibil; 2 – aer primar;
3 – aer terţiar; 4 – palete de turbionare; 5 – ieşire gaze de ardere.
21
Aerul necesar arderii este împărţit în două părţi:
– aer primar, care pătrunde prin jurul injectorului de combustibil şi este destinat arderii;
– aer secundar, introdus în zoana finală a camerei, pentru răcirea gazelor de ardere.
Excesul de aer primar este α1 = (1,05 ÷ 1,15) astfel încât în zona flăcării se ating
temperaturi foarte mari; excesul de aer secundar este în concordanţă cu temperatura maximă
din ciclul termic şi coeficientul total de exces de aer.
Turbionarea aerului primar asigură o bună amestecare aer-combustibil, creşterea
timpului de rezidenţă a particulei de combustibil în tubul de flacără în vederea arderii
complete şi reducerea componentei axiale a vitezei aerului în concordanţă cu viteza de ardere,
asigurând stabilitatea frontului de flacără. Viteza aerului primar este redusă de la
(60 ÷ 100) m/s la valori corespunzătoare vitezei flăcării de (20 ÷ 40) m/s. În zona plasată
imediat după arzătoare temperatura creşte foarte rapid şi odată cu ea creşte de circa (4 ÷ 4,5)
ori volumul specific al gazelor de ardere, favorizând creşterea vitezei acestora. Pentru a nu
permite acest lucru tubului de flacără i se dă o forma divergentă. Pentru uniformizarea
parametrilor zona de ieşire din camera de ardere are forma convergentă, viteza gazelor fiind
de (100 ÷ 130) m/s.

3.3. Tipuri de camere de ardere


După modul în care se distribuie debitul de aer pe injectoarele de combustibil se disting:
– camere de ardere individuale la care fiecare injector are fluxul său de aer primar şi
secundar; camera se compune dintr-un tub de flacără montat concentric în interiorul unei
carcase cilindrice (fig. 3.2). Aerul de răcire circulă printre pereţii tubului de flacără şi ai
carcasei, pătrunzând în zona de răcire prin fante sau printr-un sistem de jaluzele.
Camerele de ardere individuale se utilizează la ITG de puteri medii şi mari (Heavy-Duty),
sunt relativ uşor de construit şi de exploatat, dar prezintă dezavantajele unor pierderi mari de
presiune şi ale neuniformităţii parametrilor gazelor de ardere la intrarea în turbină;
– camere de ardere inelare care au acelaşi flux de aer primar şi secundar pentru toate
injectoarele. Tubul de flacără este toroidal, asemănător carcasei. Prezintă avantajul unei
distribuţii uniforme a parametrilor gazelor de ardere la intrarea în turbină şi al unor pierderi
mai mici de presiune, dar sunt mai scumpe şi necesită tehnologii mai dificile de fabricaţie şi
exploatare. Acest tip de cameră de ardere se întâlneşte îndeosebi în aviaţie sau la ITG
provenite din aviaţie.
– camere de ardere mixte, la care fiecare injector are fluxul său de aer primar, fluxul de aer
secundar fiind comun tuturor injectoarelor.
Un alt criteriu de clasificare îl constituie direcţia de curgere a fluidului prin camera de
ardere în raport cu direcţia generală de curgere prin ansamblul compresor turbină sau privitor
la direcţiile de curgere ale aerului şi gazelor de ardere în camera de ardere. Din acest punct de
vedere camerele de ardere pot fi:
– în echicurent, camera de ardere fiind plasată între compresor şi turbină;
– în contracurent, situaţie în care se realizează o scurtare a liniei de arbori prin plasarea
camerei de ardere în afara compresorului şi a turbinei; în acest caz aerul primar ajunge la
arzător preîncălzit răcirea tubului de flacără suferă şi cresc pierderile de presiune pe partea
de aer;
– normale (perpendiculare) pe direcţia liniei de arbori, dispuse orizontal, vertical sau oblic.

22
Instalații de turbine cu gaze

Camere de ardere individuale

Cameră de ardere individuală Cameră de ardere individuală


cu circulaţia aerului în echicurent cu circulaţia aerului în contracurent

1– injector 1 – injector
2 – conductă de aer primar 3 – intrare aer primar
3 – palete de turbionare aer primar 4 – tub de flacără
4 – tub de flacără 5 – carcasă interioară
5 – carcasa interioară 6 – carcasă exterioară
6 – carcasă exterioară 7 – ferestre aer răcire
7 – compensator de dilatare

23
4.5. Mărimi caracteristice ale camerelor de ardere

4.5.1. Puterea termică


Reprezintă cantitate de căldură dezvoltată de camera de ardere în unitatea de timp:

QCA = m& c Qi [kW]


(4.35)
unde:
m& c = debitul de combustibil [kg/s] sau [ m 3N / s ];
Qi = puterea calorifică inferioară a combustibilului [kJ/kg], sau [k J/m 3N ]

4.5.2. Încărcarea termică volumică


Încărcarea termică volumică reprezintă debitul de căldură eliberat pe unitatea de volum
şi caracterizează gradul de utilizare şi de compactitate al camerei de ardere. Arderea sub
presiune face ca încărcarea termică volumică a camerelor de ardere ale ITG să fi mult mai
mare decât în cazul instalaţiilor de ardere obişnuite, cum sunt instalaţiile industriale sau
focarele generatoarelor de abur, la care arderea se face la presiunea atmosferică. La creşterea
presiunii creşte debitul de aer şi ca urmare debitul de combustibil introduse în cameră, astfel
încât puterea şi încărcarea termică cresc. De aceea pentru calculul camerei de ardere
încărcarea sa termică volumică se raportează la presiune din camera de ardere (presiunea
aerului la intrare):

m& c Qiη CA
q vp = [kW/m3bar]
VCA p a z
(4.36)
unde:
VCA = volumul camerei de ardere [m3], admis de obicei egal cu volumul tubului de foc;
ηCA = randamentul camerei de ardere, obişnuit ηCA = (0,97÷0,99);
pa = presiunea aerului la intrarea în camera de ardere [bar];
z = numărul de camere de ardere (tuburi de foc)

Introducerea factorului timp şi trecerea de la kJ la kW, respectiv de la kcal la kcal/h


este justificată prin limitele largi de variaţie în funcţionare ale raportului de comprimare, în
special la ITG de aviaţie. Astfel debitul de căldură eliberat pe unitatea de volum de cameră de
ardere se exprimă în [kW/m3 bar]. De obicei valoarea încărcării termice volumice a camerei
de ardere se alege funcţie de tipul constructiv al acesteia, spre ex. pentru ITG staţionare
qvp = (0,7 ÷ 2,8)⋅104 [kW/m3bar], iar pentru turboreactoare qvp = (3,5 ÷ 5,8)⋅104 [kW/m3bar].
De multe ori se utilizează şi valori ale încărcării termice volumice care nu sunt raportate
la presiunea din camera de ardere:

m& c Qi
qv = [kW/m3] (4.37)
VCA

Dată fiind această diversitate de exprimare a încărcării termice volumice, alegerea


valorii de calcul trebuie să se facă foarte atent.

24