Sunteți pe pagina 1din 13

LAGĂRELE TURBINEI: LAGĂRE RADIALE

Lagăre radiale

După posibilitatea mişcării cuzinetului în corpul lagărului se împart în:


– lagăre cu cuzineţi ficşi
– lagăre cu cuzineţi oscilanţi. Suprafaţa de sprijin a cuzinetului în corpul lagărului este sferică şi permite cuzinetului să
urmărească înclinările fusului. În acest fel suprafaţa portantă se menţine ca valoare şi se evită distrugerea sa prin
creşterea locală a încărcării, urmată de creşterea temperaturii.
Condiţia formării unei penei de ulei eficiente este ca suprafaţa portantă a cuzinetului să nu fie deteriorată. Pentru
a mări stabilitatea fusului în lagăr se utilizează cuzineţi cu mai multe pene de ulei: 2 pene de ulei – cuzineţi eliptici
(lămâie), 3,4…pene de ulei – cuzineţi cu patine.
La rotorii grei, pentru a evita la pornire frecarea uscată, se procedează la introducerea de ulei sub presiune
ridicată la partea inferioară a cuzinetului (ulei ridicare rotori) după care este permisă învârtirea rotorului cu virorul.

corp material
lagăr antifricţiune

fus R

suport lagăr
suprafaţă
sferică
Cuzinet fix Cuzinet oscilant
Tipuri de cuzineti
LAGĂRE RADIALE
LAGĂRE AXIALE

LA LR1 Fa LR2 LR1 LR2 LA LR3 LR4


CIP CMP

cuplă rigidă

LA1 LR1 LR2 LA2 LR3 LR4


CIP CMP

cuplă elastică
Poziţia lagărului axial
CONDIŢII DE LUCRU ALE LAGĂRELOR
Starea lagărului se apreciază prin
– temperatura metalului lagărului, măsurată cu termocuple care
pătrund până în apropierea compoziţiei, la partea inferioară a
lagărului radial şi în segmenţii sau platourile lagărului axial.
Temperatura normală este de (50÷75) oC, iar a uleiului la intrarea în
lagăr (40÷49) oC. La pornire, când turbina este antrenată cu virorul la
o turaţie mică, temperatura uleiului de ungere trebuie să fie mai mică.
Sunt stabilite valori maxime admise (85÷95 oC metal lagăr, 50÷60 oC
ulei) la care trebuie redusă sarcina şi oprită turbina şi valori maxime
la care turbina este declanşată.
– diferenţa de temperatură între două termocuple (ale aceluiaşi
lagăr). Diferenţe mai mari decât cele prescrise arată o încărcare
neuniformă a lagărului.
– valoarea jocului în lagăr (radial, respectiv axial). Creşterea jocurilor
indică uzura lagărelor
6.4.SOLICITĂRI TERMICE ÎN PIESELE TURBINEI
Cauzele solicitărilor termice:
– distribuţia neuniformă a temperaturii – produce dilatarea diferită a straturilor de
material. Deoarece continuitatea materialului nu se modifică, interacţiunea reciprocă
dintre aceste straturi duce la apariţia solicitărilor termice. Solicitările termice depind de
forma piesei şi de modul de distribuţie a temperaturii.
– dilatările împiedicate

Solicitări termice în turbină apar:


– la regimuri tranzitorii – variaţii de sarcină, porniri, opriri. Pentru a limita aceste
solicitări viteza de încălzire a materialului trebuie să fie de ordinul (2÷3) oC/min
– în cazul în care pătrunde apă în turbină – odată cu aburul viu, drenaje care nu sunt
deschise, blocarea clapetelor de reţinere de pe conductele prizelor fixe.

Solicitările termice sunt favorizate de:


– temperaturile ridicate
– transferul intens de căldură
– existenţa concentratorilor de efort (canale, praguri, umeri, variaţii de diametru,
defecte interne de material).

Sunt predispuse la eforturi termice îndeosebi piesele care vin în contact nemijlocit cu
aburul: rotorul, carcasa, ventilele, etanşările, conductele de abur.
SOLICITĂRI TERMICE ÎN PIESELE TURBINEI
Evaluarea eforturilor termice în conducte, carcasa turbinei,
carcasa ventilelor şi rotoare se poate face prin aproximarea acestora
cu cilindrii găuriţi, lungi şi cu simetrie axială a temperaturii t = t(r).
Pentru cilindrul cu capete libere efortul termic axial este dat de suma
dintre efortul radial şi cel tangenţial
αE
σ z = σ r + σθ = (t − t )
1 −ν
Apreciind diferenţa de temperatură din ecuaţia conductibilităţii
λ
q= ∆t
δ
αE δ
σz = ⋅ ⋅q
1 −ν λ

unde: ν = coeficientul contracţiei transversale (Poisson)


α = coeficientul de dilatare liniară a materialului
t = temperatura medie
λ = conductibilitatea termică a materialului
q = fluxul termic
δ = grosimea peretelui
SOLICITĂRI TERMICE ÎN ROTOR
SOLICITĂRI TERMICE ÎN PIESELE TURBINEI
Evaluarea eforturilor termice în conducte, carcasa turbinei,
carcasa ventilelor şi rotoare se poate face prin aproximarea acestora
cu cilindrii găuriţi, lungi şi cu simetrie axială a temperaturii t = t(r).
Pentru cilindrul cu capete libere efortul termic axial este dat de suma
dintre efortul radial şi cel tangenţial
αE
σ z = σ r + σθ = (t − t )
1 −ν
Apreciind diferenţa de temperatură din ecuaţia conductibilităţii
λ
q= ∆t
δ
αE δ
σz = ⋅ ⋅q
1 −ν λ

unde: ν = coeficientul contracţiei transversale (Poisson)


α = coeficientul de dilatare liniară a materialului
t = temperatura medie
λ = conductibilitatea termică a materialului
q = fluxul termic
δ = grosimea peretelui
6.5.DILATAREA TURBINEI ŞI PRELUAREA DILATĂRILOR
Condiţiile în care trebuie să se desfăşoare dilatarea
– să fie liberă – pentru a nu produce tensiuni termice;
– să nu afecteze centrarea turbinei (coaxialitatea şi colinearitatea statorului şi
rotorului);
– să fie simetrică – pentru a nu provoca tensiuni termice, modificări ale liniei de arbori, bătăi ale
rotorului şi vibraţii);
– să ducă la variaţii cât mai mici ale jocurilor relative rotor – stator.

Dilatarea liberă este asigurată prin:


– prevederea de jocuri de dilatare;
– asigurarea posibilităţii deplasării relative a pieselor în contact (ex. pene de sprijin-suprafaţa de
sprijin, cutie de lagăr-placă de bază)
Dilatarea absolută
Este dilatarea fiecărei piese sub efectul temperaturii. Se vor dilata mai puternic piesele aflate
în fluxul de abur (rotor, etanşările terminale cu labirinţi, diafragme,) şi mai puţin carcasele. La
turbinele cu mai multe corpuri dilatările rotorilor cuplaţi rigid se însumează, iar dilatările carcaselor
se însumează sau nu în funcţie de soluţia de sprijinire a acestora pe fundaţie sau cutiile lagăr.

Dilatarea relativă
Este diferenţa dintre dilatarea a două piese (rotor-stator, diafragmă-carcasă, paletă-disc,
carcasă-fundaţie). De regulă dacă nu se specifică piesele, prin dilatarea relativă se subînţelege
dilatarea relativă rotor–stator. În funcţie de sensul în care se produc aceste dilatări şi de mărimea
lor, jocurile axiale rotor-stator pot să crească sau să scadă în funcţionare. Montarea la rece a
turbinei se face astfel încât la parametrii nominali, în urma dilatării, jocurile să aibă valorile
prescrise.
DILATAREA TURBINEI ŞI PRELUAREA DILATĂRILOR

Punctul fix
Este punctul în care dilatarea relativă a două piese este nulă.
Punctul fix al carcasei – este punctul în care dilatarea carcasei faţă de fundaţie este nulă. Acest
punct se stabileşte de regulă în zona axei de evacuare a aburului la condensator. Deplasarea
relativă, prin dilatare, a carcasei faţă de racordul la condensator ar produce tensiuni mari şi ar
periclita etanşeitatea.
Punctul fix al rotorului – este lagărul axial, în care dilatarea relativă a rotorului faţă de stator este
nulă. Deoarece rotorul se dilată mai mult decât statorul, în funcţionare, dilatarea relativă duce la
creşterea sau scăderea jocurilor axiale. Din punct de vedere al randamentului, creşterea are
efect negativ deoarece cresc pierderile, iar din punct de vedere al siguranţei în funcţionare
scăderea este periculoasă. Ca urmare dilatarea relativă trebuie strict controlată. Dilatarea
relativă poate fi limitată prin
– micşorarea vitezei de încălzire a turbinei (a diferenţei de temperatură)
– o bună circulaţie a aburului în turbină, care să micşoreze timpul de încălzire a
carcasei (utilizarea carcaselor duble, a portlabirinţilor şi a portdiafragmelor).
– plasarea judicioasă a punctelor fixe
Soluţia optimă este aceea care duce la valorile cele mai mici ale dilatărilor relative. Jocurile
axiale vor fi stabilite astfel încât să fie mai mari decât suma dintre dilatarea relativă şi
deplasarea rotorului în lagărul axial.
DILATAREA TURBINEI ŞI PRELUAREA DILATĂRILOR
DILATAREA TURBINEI ŞI PRELUAREA DILATĂRILOR
DILATAREA TURBINEI ŞI PRELUAREA DILATĂRILOR