Relatia dintre incipit si final într-un basm: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Basmul reprezinta “oglindirea vietii în moduri fabuloase” (G. Calinescu) sau într-o
definitie standard: basmul este naratiunea de mare întindere, în care binele lupta
împotriva raului cu puteri supranaturale si învinge întotdeauna.

În lucrarea “Morfologia basmului”, Vladimir Propp, reprezentant al scolii formaliste

ruse, evidentia o structura a basmului clasic, identificabila fie în basmul cult, fie în cel
popular. Din acesta structura, cele mai importante momente sunt cele care tin de
evolu&# 121h722b 355;ia eroului, cum ar fi: calatoria de initiere a acestuia catre un
spatiu miraculos, peste noua mari si noua tari sau la capatul lumii, semnalarea unei
interdictii pe care eroul o încalca, pedeapsa primita si trecerea probelor în urma
carora eroul biruie raul si devine învingator, dar si relatia dintre incipit si final.

În literatura româna o capodopera a genului este “Povestea lui Harap-Alb” de Ion

Creanga, opera ce pastreaza elemente ale basmului popular, între care si structura
închisa, marcata de formule narative initiale si finale.

În incipit, dupa utilizarea formulei “Amu cica era odata...” al carui rol este de a-l
introduce pe cititor într-un univers fabulos, fara a preciza tipul si spatiul, este
semnalata o lipsa care va fi remediata de catre erou: Împaratul Verde nu are urmasi
si îi cere fratelui sau sa i-l trimita pe cel mai destoinic dintre feciori. Dupa esecul fiilor
mai mari, mezinul îsi încearca norocul si, sfatuit de Sfânta Duminica, îi cere tatalui
sau calul, hainele si hainele de pe vremea când era mire, si dupa ce trece proba
curajului, la care este si el supus, porneste în calatoria de initiere nu înainte de a se
semnala o interdictie din partea tatalui: sa nu se împrieteneasca cu omul rosu si mai
cu seama de cel spân. Pentru ca nu reuseste sa treaca de un hatis întunecos si se
rataceste, fiul craiului încalca interdictia si apeleaza la ajutoul Spânului. Pedeapsa
este pe masura: pacalit de Spân, intra într-o fântâna de unde nu mai poate iesi, pâna
ce nu jura credinta noului stapân. Fiului craiului îsi pierde identitatea, devine Harap-
Alb, sluga a Spânului, iar Spânul este acum fiu de crai. La curtea lui Verde Împarat,
Harap-Alb trece trei probe ajutat de Sfânta Duminica, de calul sau nazdravan, de
cinci monstri simpatici, de regina albinelor si de cea a furnicilor. El aduce salata din
gradina ursului, blana batuta-n pietre scumpe a cerbului si pe fata Împaratului Ros.
Depasirea probelor îl face învingator, caci fata împaratului îl demascheaza pe Spân
iar calul îl ucide, Harap-Alb devenind în final împarat.

Tot acest traseu initiatic este parcurs de fiul craiului între un incipit si final simbolice.

Incipitul, prin formula “Amu cica era odata...” , situeaza naratiunea în atemporalitate,
într-un timp mitologic, fabulos. De asemenea, spatiul este nedefinit, nu se dau relatii
cu privire la locul în care se afla craiul si cei trei fii ai sai, dar se stie ca eroul va pleca
la celalalt capat al lumii, la unchiul sau. Se desluseste astfel o prima categorie
estetica: miraculosul. Incipitul contine de asemenea un prim simbol existent în toate
basmele, cifra 3, care reprezinta desavârsirea, perfectiunea (craiul avea 3 feciori,
Împaratul Verde avea 3 fete), simbol ce va reaparea pe parcursul actiunii.

O deosebire între basmul popular si cel cult o reprezinta faptul ca, în cel din urma,
eroul va remedia lipsa, nu mai este chiar din incipit un individ maturizat, model de
frumusete fizica, morala si spirituala, ci apare ca un personaj la inceput de drum,
neinitiat. Traseul parcurs de acesta, probele la care va fi supus vor avea rolul de a-l
pregati pentru viata.

Finalul basmului înseamna în primul rând remedierea situatiei problematice din

incipit, prin pedepsirea si omorârea Spânului, dar si prin recompensarea personajului
pozitiv. Prin urmare, si în basmul cult, binele iese învingator din lupta cu raul. Dar
finalul unui basm cult înseamna si sfârsitul procesului initiatic al potagonistului, care
va deveni împarat, casatorindu-se cu fata lui Rosu Împarat. Nu întâmplator basmul se
încheie cu pedepsirea raufacatorului, pentru ca prezinta mentalitatea omului din
popor, conform careia binele triumfa întotdeauna, iar starea fireasca este cea de
bunadispozitie si de optimism.

Formula narativa finala anunta un ospat de dimensiuni simbolice, la care a luat parte
si povestitorul. Rolul acesteia este acela de a readuce cititorul în situatia initiala, în
lumea reala.

Asadar, incipitul si finalul unui basm cult sunt elemente de structura cu semnificatii
bine determinate, sunt poarta magica prin care cititorul intra într-un univers
miraculos, al tuturor posibilitatilor, cu personaje care strânesc râsul fara a
înspaimânta prin înfatisarile lor, si acesta revine în realitatea cotidiana întelegând,
probabil, ca totul este de fapt “o transfigurare în moduri fabuloase a realitatii”.