Prin intermediul acţiunii civile ce a fost înregistrată la instanţa mentionata, reclamantul

A.B. il cheama pe B.I în judecată pretinzand obligarea acestuia la achitarea sumei de 8000 lei, ca
echivalent al despăgubirilor civile, 500 lei cu titlu de daune material, respectiv 7.500 lei cu titlu
de daune morale;.

În motivare demonstrează că, dupa cum a observat şi Parchetul situat lângă Tribunalul
Bistriţa-Năsăud prin intermediul Ordonanţei de la 31 ianuarie 2014 din cuprinsul
dosarului../P/2014, pe 16.09.2013 a fost ranit de catre pârâtul B.I. în zona feţei, iar apoi, căzut
fiind, l-a lovit in mai multe randuri cu picioarele, în zona coastelor.

Ca urmare a faptelor savarsite, reclamantul A.B. a suferit leziunile precizate în cuprinsul

Certificatului medico legal 2119/I/a/726 din 17.09.2013, acordandu-se ulterior un numar de 5-6
zile de îngrijiri medicale.

În realitate, dupa cum ne arata şi documentele medicale anexate, gravitatea leziunilor ar fi

putut justifica acordarea unei perioade mai lungi de îngrijiri medicale dar, din pricina stresului si
a stării de sănătate, nu a luat masurile necesare in acea perioada, in vederea reexaminarii medico
legală, deoarece urmarile răspunderii penale pentru persoana învinuitui ar fi fost identice.

Reţinând că durata îngrijirilor medicale necesare necesare pentru recuperare este oarecum
redus , iar persoana pârâtului nu a mai avut antecedente penale, s-a considerat că fapta nu poate
constitui infractiune datorita gradului de pericol social, fiinf sanctionat cu o amenda
administrative.

Conform articolului 1349 din Codul civil, fiecare persoană are obligatia de a respecta
normele de conduit impuse fie prin lege, fie prin obiceiu şi astfel să nu incalce prin acţiunile ori
inacţiunile sale interesele sau drepturile legitime apartinand celorlalti membri.

Persoana care, nesocoteste cu buna stiinta această obligatie, va fi responsabila de daunele

provocate, fiind astfel obligat la repararea integrala.

În cauza, persoana reclamantului a suportat cheltuieli incluse în clasa prejudiciilor de

natura materiala avand o valoare mai mare de 500 lei, reprezentate de deplasările la medici,
effectuate in mod repetat, consultatii de specialitate, examinare, taxa de emitere a certificatului
medico legal, echivalentul tratamentului prezentat în cadrul Fişei de examinare.

Este cert şi simplu de înţeles că efectuarea tuturor acestor proceduri prezentate anterior
au insemnat, in afara timpului pierdut, si nenumarate cheltuieli informate, cuantumul de 500 lei
cu titlu de daune materiale fiind diminuata faţă de cel cheltuit in realitate.

In cee ace priveste suma de 7.500 lei solicitate pentru repararea prejudiciul moral provocat,
acesta reprezinta doar o simplaă compensare a daunelor ce i-au fost cauzate.

Dupa cum reiese din cuprinsul Ordonanţei Parchetului, pârâtul a savarsit, impotriva lui A.B. şi a
soţiei nenumarate acte de amenintari si violenţă, în cursul zilei, in public, sprijinit de mai multe
persoane a caror identitate nu a fost stabilita, din pricina unui litigiu de natura civila iniţiat de o
alta persoana din familie.

A.B. a primit mai multe amenintari din partea pârâtului cu grave acte de violenţă, urmate
de punerea acestora in practica prin comiterea actelor prezentate.

Reclamantul demonstrează că este bolnav, locuieşte cu soţia, aceasta fiind, de asemenea, bolnavă
si date fiind aceste imprejurari, numai actele de ameninţare ii pot cauza un puternic disconfort
din punct de vedere psihic. Faptul ca a fost agresat si umilit de B.I. în public, în plina stradă, pe
parcursul zilei, i-a provocat un sentiment intens de teama, simtindu-se vulnerabil şi nesustinut de
catre autoritati.

Drept consecinta, reclamantul A.B. nu s-a mai putut odihni, s-a izolat în locuinta proprie,
tresărind la orice sunet, de teamă că B.I.ar putea duce la bun sfarsit ameninţările anterior
proferate la adresa sa.

Este evident că despăgubirile pretinse pentru indreptarea prejudiciului moral provocat nu

poate reprezenta o sursă de îmbogăţire, dar cuantumul de 7.500 lei acordat în imprejurarile
arătate este just, avand scopul de a-i alina suferinţa şi stresul, in special datorita faptului că ar
observa că, într-adevăr, cei ce nesocotesc legea sunt trasi la raspundere. Este dificil de judecat
starea unei personae de peste 60 de ani din punct de vedere psihic, comparative cu cea a pârâtului
de aproximativ 40, in special în ipoteza în care traieste în mediul rural, unde ocrotirea vieţii şi a
integrităţii corporale sunt mult mai puţin garantate ca in mediul urban.

Prin natura activitatilor sale desfasurate in propria gospodarie, ca agricultor, reclamantul

este obligat să se deplaseze in mod repetat, iar de teama cauzată este obligat să angajeze diverse
alte persoane.

Precizează că a încercat rezolvarea pec ale amiabila a litigiului, comunicandu-i pârâtului

echivalentul pretenţiilor sale şi acordandu-i un termen-limita in vederea achitarii, dar acesta nu a
reactionat.

De asemenea, pe 03.03.2014 pârâtul a fost chemat la sediul Cabinetului de avocatura pentru

parcurgerea demersului de informare asupra beneficiilor medierii.

În drept, s-au invocat dispozitiile articolului 1349 din Codul civil, articolului 453 din Codul de
procedură civilă.

În probaţiune au fost atasate înscrisuri.

Legal citat, persoana pârâtului a formulat o întâmpinare prin intermediul careia a cerut
respingerea integrala a cererii de chemare în judecată inaintata impotriva sa;

În motivare demonstrează că afirmatiile reclamantului cuprinse in cererea de chemare în judecată

nu corespund in totalitate realitatii, deşi, într-adevăr, pe parcursul lunii septembrie a avut loc o
neintelegere, aceasta s-a produs în alte cirsumstante decat cele aratate, circumstante ce pot avea
ca urmare exonerarea de răspundere.

Prin urmare, ceea ce reclamantul nu a mentionat în acţiunea sa este faptul că, în cursul acelei zile
(16.09.2013 numitul B.I. s-a prezentat la sediul Judecătoriei Bistriţa, judecandu-se cu mama
acestuia, C.F.

Procesul respective a fost cauza unor neintelegeri mai vechi între cele doua familii: in urma cu
aproximativ 25 ani, când locuintele nu erau alimentate de la reţeaua publică, C.F., care traieste la
distanta de cativa metri, a construit, pe proprietatea paratului, cu aprobarea acestuia, o fântână,
utilizata atat de reclamant, cat si de mama acestuia.

Posibil că, nervos fiind, la intoarcere, după terminarea procesului, şi intersectandu-se cu mama
pârâtului, in localitatea lor A.B. a început să o ameninte cu moartea pe mama pârâtului.

Aceasta, fiind foarte speriată de situatia creata, a fugit, iar reclamantul a alergat după ea. Mama
pârâtului a reuşit ulterior să scape, ascunzandu-se intr-o locuinta vecina, însă A.B. nu s-a oprit, ci
a asteptat-o pe aceasta.

Femeia, îngrozită fiind si cunoscându-i atitudinea violenta, si-a sunat fiul. Auzind cee ace s-a
intamplat, pârâtul s-a indreptat spre casa in care se ascundea mama sa. Ajungând acolo, s-a
intalnit cu reclamantul, cu o sticlă de bere în mână. Fara a apuca sa-l intrebe ceva, a sărit la pârât,
apoi a spart sticla, si l-a atacat. În acele momente, pârâtul l-a lovit incercand sa se apere, iar el a
căzut jos. Din pricina acestei provocari acestei provocări i-a aplicat si celelalte lovituri, apoi s-a
oprit.

Astfel, solicită instanţei să tna cont de aceste circumstante reale în care a fost comisa fapta,
prezentarea reclamantului ascunzand marea parte a adevarului.

Circumstantele prezentate mai sus pot fi aprobate şi de martori, care au cunostinta si de teama în
care mama acestuia trăieşte, amenintata permanent de A.B. si agresată, atat verbal, cat si fizic.

Aşadar, se consideră că în prezenta cauza sunt îndeplinite condiţiile artticolelor 1352 şi 1380 din
Codul civil, prevazand exonerarea totală de răspundere, în ipoteza in care daunele au fost fost
provocate chiar prin actiunile victimei: rezulta deci, ca nu există datoria de reparare a
prejudiciului.

In acelasi timp, pârâtul a actionat şi în stare de legitimă apărare, reglementata prin articolul 1360
din Codul civil şi 19 din Codul penal, A.B. atentând si la viata sa, si a mamei sale.

Din moment ce în situatia de fata, legea nu acorda victimei nici dreptul la daune materiale,
deoarece prejudiciul a fost rezultatul propriei fapte, nu se poate justifica nici acordarea daunelor
morale.
Este ireala imprejurarea că i s-a cauzat reclamantului un puternic sentiment de teama.

Afirmatiile prezentate initial sunt nişte exaggerate si false, urmarindu-se inducerea în eroare a
instanţei prin ideea că doar reclamantul a fost ameninţat, realitatea fiind alta: mama pârâtului a
fost cea umilită şi batjocorită in mod repetat de reclamant; fiind agresata si fizic de acesta, mama
avand si documentele medicale necesare (documente ce vor fi depuse ulterior).

Mai mult, nu înţelege cum reclamantul poate să fie atât de „înspăimântat”, când de fapt mama
pârâtului este cea care locuieşte aproape de el, singură în casă şi fără ajutor, iar pârâtul are
domiciliul în alt sat – T.B.. În plus, pârâtul, din luna februarie 2014 este chiar plecat la muncă în
Italia, aşa că de aproape jumătate de an nici nu mai este în ţară.

Totodată, mai subliniază şi faptul că, deşi avea posibilitatea, pe tot parcursul derulării cercetărilor
în dosarul penal, reclamantul nu s-a constituit parte civilă şi nu a înţeles să solicite pe această
cale despăgubiri de nici un fel.

Referitor la dosarul penal nr. ../P/2013, arată pârâtul că a fost scos de sub urmărire penală atât cu
privire la „pretinsele” infracţiuni de ameninţare, cât şi cu privire la infracţiunea de lovire, întrucât
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a considerat că, raportat la împrejurările în care
a fost comisă, „fapta de lovire nu prezintă, prin conţinutul ei concret, gradul de pericol social al
unei infracţiuni, fiind aplicabile prevederile art. 181 Cod penal” (Ordonanţa din 31 ianuarie 2014
- anexa nr. 3)- împotriva acestei Ordonanţe a formulat plângere presupusa parte vătămată T.T.
(soţia reclamantului), dar şi aceasta a fost respinsă de către Prim-procurorul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prin Ordonanţa din 24.02.2014 (anexa nr. 4).

Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată
formulată de T.T., având în vedere faptul că este complet neîntemeiată, pârâtul neavând obligaţia
legală de a-i achita nici daune materiale, nici morale, prin prisma împrejurărilor în care s-a
săvârşit fapta. Din contră, pârâtul şi familia sa sunt cei lezaţi de comportamentul agresiv al
reclamantului, care locuieşte aproape de mama pârâtului, ameninţând-o constant, astfel încât atât
ea, cât şi pârâtul trăiesc într-o stare de teamă permanentă.
În drept invocă dispoziţiile art. 1352, 1360 şi 1360 Cod civil, art. 19 Cod penal, precum şi art.
205, 315 şi 453 Cod proc. civ.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 26-33).

Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 26.08.2014, reclamantul arată că cea mai mare
parte a susţinerilor pârâtului din cuprinsul întâmpinării sale sunt străine şi fără relevanţă în
soluţionarea acţiunii obiect al prezentului dosar.

Invocarea unor pretinse sau reale neînţelegeri dintre reclamant şi mama pârâtului, soluţionate,
(sau nu), de organele competente, inclusiv pe calea unor cercetări penale, nu au nicio
semnificaţie şi nicio relevanţă în ceea ce priveşte prezenta cauză.

În discuţie sunt pretenţiile reclamantului, materiale şi morale, izvorâte din fapta de lovire sau alte
violenţe, comisă asupra sa de către pârât.

Existenţa acestei fapte, săvârşirea ei de către pârât şi întinderea consecinţelor ei - pe planul

vătămărilor şi leziunilor traumatice produse - au fost stabilite în cadrul dosarului penal nr.
22/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, a cărui ataşare a solicitat-o în
probaţiune.

Litigiile dintre reclamant şi mama pârâtului s-au încheiat, prin respingerea pretenţiilor acesteia,
iar vârsta, starea de sănătate sau alte astfel de considerente, nu pot avea nicio relevanţă în
prezenta cauză.

Pârâtul este cunoscut în zonă, (ca şi întreaga lui familie, de altfel), ca o persoană violentă,
agresivă, certată cu legea.

Este pentru prima dată când pârâtul - fost învinuit pentru fapta în discuţie, în dosarul nr. ../P/2014
- invocă existenţa aşa-zisei provocări.

Pe parcursul cercetărilor penale pârâtul, (învinuitul), nu a pomenit niciodată o astfel de stare de

fapt şi nici nu a solicitat, în dovedirea ei, audierea martorilor propuşi în prezenta cauză, (F. şi C.),
martori care de altfel nu cunosc nimic în legătură cu agresiunea propriu-zisă, nefiind prezenţi la
locul şi momentul producerii ei.

Pârâtul susţine că ar fi îndeplinite condiţiile legale privitoare la exonerarea totală de răspundere a

unei persoane „în situaţia în care prejudiciul a fost cauzat prin fapta victimei înseşi”.

Nici susţinerea existenţei legitimei apărări - afirmată de asemenea pentru prima dată în
întâmpinare - nu-şi găseşte justificarea în cauză - (ea nefiind invocată pe parcursul urmăririi
penale efectuate în cauză).

Pentru existenţa legitimei apărări este necesar ca fapta să fie comisă pentru a înlătura un atac
material, direct, imediat şi injust (art. 44 alin. 2 c.pen.), condiţii evident neîndeplinite în cauză.

Pârâtul l-a căutat şi urmărit pe reclamant după înfăţişarea avută în ziua respectivă la un proces la
Judecătoria Bistriţa şi l-a ajuns din urmă, trecând de locuinţa mamei sale — ceea ce dovedeşte
premeditarea faptei sale. A folosit în scopul urmăririi reclamantului o autoutilitară, tocmai pentru
a-l ajunge înainte de a intra în curtea casei sale.

Faptul că nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal nu are nicio relevanţă (cum susţine
pârâtul), întrucât termenul pentru o astfel de constituire oricum nu era depăşit, iar în raport de
soluţia dispusă de parchet asupra laturii penale, constituirea era inutilă, calea de urmat fiind tot
formularea prezentei acţiuni.

Prin înscrisul depus în data de 11.12.2014, reclamantul arată că nu a spart nicio sticlă şi nu a
ameninţat pe nimeni, neavând condiţie fizică pentru a se bate cu cineva.

În data de 19.03.2015, pârâtul a depus la dosar Note scrise prin care a solicitat, în principal,
respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; în subsidiar, admiterea
în parte a acţiunii introductive, în sensul admiterii pretenţiilor reclamantului privitor la daunele
materiale în cuantum de 500 lei şi respingerea capătului de cerere referitor la daunele morale, ca
nefondat. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că în nici un caz nu se poate reţine faptul că pe motivul vreunei răzbunări mai
vechi ar fi încercat pârâtul să-şi „verse nervii” pe T.T. Din contră, starea de fapt este cea pe care
a descris-o şi prin întâmpinare şi pe care a dovedit-o cu martorii audiaţi în fata instanţei la data
de 30.01.2015 – M.C.Gh. şi C.G.

Solicită instanţei să observe declaraţia martorului M.C.Gh., care a fost de faţă la altercaţia din
16.09.2013 şi care a arătat că se afla la un magazin din localitatea T. şi în momentul în care a
ieşit din magazin l-a văzut „întrebându-l pe reclamant de ce a dat în mama sa”. Reclamantul, care
stătea la o masă din curtea magazinului, s-a ridicat cu o sticlă de bere în mână şi a vrut să-l
lovească pe pârât cu sticla. Pârâtul, pentru a se apăra, a ridicat o mână, şi atunci sticla s-a lovit de
masă şi s-a spart. Reclamantul, rămânând în mână cu ciobul sticlei, a încercat din nou să-l
lovească pe pârât, şi atunci pârâtul l-a lovit”.

Aşadar este cu totul mincinoasă starea de fapt descrisă de reclamant în cererea de chemare în
judecată, şi anume că pârâtul l-ar fi urmărit de fapt pe acesta şi că a sărit din maşină direct pe el,
la bătaie, împreună cu alte persoane. Nici organele de cercetare penală nu au reţinut această stare
de fapt, întrucât nu este cea reală. Solicită să se aibă în vedere declaraţia martorului mai sus
arătat, care a spus că în primă fază l-a văzut discutând cu reclamantul, aşadar nu avea cum să
sară direct la bătaie.

De altfel, chiar şi unul din martorii lui T.T., numitul K.T.Ş. (audiat în data de 05.12.2014), după
ce iniţial relatează o altă stare de fapt, arată mai spre finalul declaraţiei sale că, de fapt, „înainte
de a lovi pârâtul pe reclamant acesta a povestit cu el aproximativ un minut şi numai după aceea a
aplicat pumnul despre care am spus mai sus”.

Subliniază pârâtul aici faptul că martorul K. este singurul martor al reclamantului care a fost
efectiv de faţă la incident, iar declaraţia acestuia este cel puţin suspectă în sensul în care cuprinde
afirmaţii contradictorii, aşa cum arăta mai sus. Pe de altă parte, este greu de crezut că dacă
situaţia ar fi fost chiar aşa cum o descrie reclamantul, iar T. ar fi fost atacat atât de brutal de 2-3
persoane, bătut şi lăsat să zacă în stradă, numitul K., care susţine că a fost de faţă, l-ar fi lăsat pur
şi simplu zăcând pe stradă şi ar fi trecut mai departe, fără să sune la Poliţie sau la Salvare, fără să
încerce să intervină în vreun fel, astfel cum a declarat.

Pe de altă parte, celălalt martor al pârâtului, C.G., a arătat că a şi văzut-o pe mama sa cum fugea
pe drum, urmărită de reclamantul T.T.
De asemenea, tot martorii au confirmat prin declaraţiile lor starea conflictuală mai veche
existentă între reclamant şi mama pârâtului, o femeie în vârstă de 70 de ani care trăieşte în
teroare de ani buni de zile, locuind chiar lângă T.T., ea fiind în permanenţă ameninţată de
reclamant, agresată verbal şi uneori chiar fizic.

Aşadar, consideră că în speţa de faţă sunt îndeplinite condiţiile art. 1352 şi 1380 Cod civil, texte
legale care prevăd exonerarea totală de răspundere a unei persoane (referitoare la răspunderea
civilă delictuală) în situaţia în care prejudiciul a fost cauzat prin fapta victimei înseşi: nu există
obligaţia de reparare a prejudiciului atunci când acesta este cauzat de fapta victimei înseşi.

Totodată, pârâtul s-a aflat şi în stare de legitimă apărare — prevăzută de art. 1360 Cod civil şi
art. 19 Cod penal, reclamantul atentând atât la viaţa mamei sale, cât şi a sa personală.

Din moment ce în această situaţie, legea nu recunoaşte victimei nici măcar dreptul de a obţine
despăgubiri materiale, întrucât prejudiciul a fost produs prin propria sa faptă, cu atât mai mult nu
se justifică nici acordarea de daune morale, agresorul iniţial fiind chiar el - reclamantul T.T.

În ceea ce priveşte daunele materiale, chiar în situaţia în care ar presupune că se pot acorda,
acestea trebuie dovedite cu acte, ori reclamantul nu a depus nici o chitanţă la dosar în susţinerea
cheltuielilor medicale sau de alt fel. Doar prin martori a încercat să dovedească unele cheltuieli
făcute din pricina faptului că nu a mai putut munci.

Subliniază însă faptul că, aşa cum a arătat martorul B.N. (audiat în 13.03.2015), nu a fost prima
dată când T.T. a apelat la serviciile plătite ale unor persoane, pentru ajutor, întrucât şi cu alte
ocazii când îi ducea lemne reclamantului, acesta îl plătea. Martorul B. a precizat că i-a mai dus
lemne reclamantului şi în anii anteriori. Doar că de data aceasta, profitând de situaţie, T.T. a găsit
o variantă să şi recupereze banii pe care oricum i-ar fi plătit pentru serviciile de cărăuş, servicii
care ar fi fost solicitate oricum, nu au fost cauzate de suferinţele fizice rezultate din altercaţia cu
pârâtul.

Aşadar, deşi consideră că pentru felul în care s-au petrecut lucrurile, (reclamantul fiind de fapt
cel care a agresat-o pe mama pârâtului, pârâtul aflându-se într-o puternică stare de tulburare) nu
s-ar impune să fie obligat nici măcar la plata daunelor materiale (oricum nedovedite), a arătat cu
ocazia interogatoriului că ar fi de acord să-i achite reclamantului strict cheltuielile pentru zilele
de îngrijire medicală - a apreciat de aproximativ 100 lei/zi, însemnând un total de cel mult 500
lei.

Cu privire însă la daunele morale solicitate, acestea nu au fost dovedite absolut în nici un fel, şi
nici nu ar fi putut fi dovedite, din moment ce din toată această situaţie este clar că cea care a
suferit puternice traume morale este chiar mama pârâtului, iar nu reclamantul. Cu atât mai mult
cu cât altercaţia în urma căreia T.T. a formulat prezenta cerere de despăgubire a fost de fapt
provocată de reclamant, pârâtul încercând doar să o apere pe mama a de acţiunea violentă a
acestuia, solicită instanţei de judecată să respingă în întregime pretenţiile reclamantului cu
privire la daunele morale.

În subsidiar, în situaţia în care se va considera totuşi că se impune acordarea daunelor materiale,

pârâtul solicită instanţei să admită în parte cererea de chemare în judecată, pentru suma de
maxim 500 lei daune materiale, pentru motivele pe care le-a arătat mai sus. În ce priveşte
daunele morale, pârâtul solicită instanţei să le respingeţi în totalitate.

În drept, a invocat disp. art. 1352, 1360 şi 13 80 Cod civil, art. 19 Cod penal, precum şi art. 205,
315 şi 453 Cod proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice
aplicabile, instanţa reţine următoarele :

Între reclamantul T.T. şi familia pârâtului, există un conflict mai vechi generat de neînţelegerile
privitoare la folosirea unei fântâni de către mama pârâtului, numita C.F. – litigiul civil făcând
obiectul dosarului nr. …./190/2011.

Starea conflictuală dintre părţi a rezultat cu claritate din probele administrate în cauză, fiind
depuse la dosar, înscrisuri din care rezultă că reclamantul a avut un proces civil cu mama 
pârâtului (sentinţa civilă nr. 8698/2013 – fila 70), în aceeaşi perioadă, fiind în mai multe rânduri
sesizate organele penale, fie de către reclamant, fie de către mama pârâtului, pentru a fi
reclamante acte de ameninţare şi de agresiune (astfel cum rezultă din ordonanţa procurorului
emisă în dosarul penal ./P/2011, rezoluţia procurorului din dosarul penal ./P/2012, adresele emise
de Secţia 2 Pol. – P.B.).

Pe fondul acestei stări conflictuale, la data de 16.09.2013, în timp ce reclamantul se deplasa pe

str. V.T., din localitatea T., a fost acostat de pârâtul C.I. care a coborât dintr-un autovehicul şi i-a
aplicat acestuia mai multe lovituri, întâi lovindu-l cu pumnul în faţă şi după ce reclamantul a
căzut la pământ, a continuat să îl lovească cu picioarele. În urma acestor lovituri reclamantul a
suferit leziunile constatate prin Certificatul medico-legal emis de Serviciul Judeţean de Medicină
Legală Bistriţa-Năsăud (fila 7), respectiv: traumatism facial, contuzie piramidală nazală, contuzie
buza inferioară, contuzie loja toracică, contuzie abdominală, contuzie lombo –sacrată, necesitând
pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Această stare de fapt a fost reţinută din depoziţia martorului direct K.T.Ş., ce se coroborează cu
lucrările dosarului penal ../P/2014, respectiv declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală
de numita M.E. şi de părţile vătămate.

De altfel pârâtul a recunoscut, atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei că
l-a lovit pe reclamant, invocând însă faptul că altercaţia s-a petrecut în curtea unui vecin al
mamei sale (unde funcţionează un magazin) şi că a fost atacat de către acesta din urmă. Această
ipoteză a fost, în parte, confirmată de martorul pârâtului, M.C.Gh. – însă nu va fi reţinută de
instanţă pentru următoarele considerente. Pârâtul a avut o atitudine nesinceră faţă de faptă, iniţial
susţinând în faţa organelor de urmărire penală că nu a fost deloc la locul producerii incidentului
(de unde rezultă că avea ceva de ascuns). Ulterior pârâtul a susţinut (în declaraţia de învinuit) că
a fost atacat din senin de către reclamant, deşi el venise în respectiva locaţie la solicitarea mamei
sale care fusese ameninţată de reclamant. Ulterior arată pârâtul că l-a întrebat pe reclamant ce a
avut cu mama lui iar acesta a vrut să îl lovească cu o sticlă. Martorul confirmă această ultimă
variantă, arătând că iniţial cei doi au avut o discuţie provocată de către pârât care l-a luat la rost
pe reclamant în legătură cu conflictul pe care în avusese cu mama lui. Această mărturie va fi
înlăturată de instanţă dat fiind faptul că mărturia nu se coroborează cu alte probe din dosar iar
sinceritatea martorului a fost contestată de către reclamant care a arătat, prin notele scrise depuse
la dosar, că  acest martor ar fi unul dintre agresorii care erau cu pârâtul la data incidentului. 
 Plecând de la situaţia de fapt mai sus reţinută, instanţa va analiza dacă sunt întemeiate pretenţiile
reclamantului de a primi despăgubiri din partea pârâtului, pentru suferinţele pricinuite prin fapta
sa şi pentru cheltuielile care a trebuit să le suporte ca urmare a acestei fapte (pentru îngrijiri
medicale şi pierderea capacităţii de muncă).

 Conform art. 1349 Cod civil:  „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de
conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori
inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având
discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le
repare integral.” În acelaşi sens art. 1357 Cod civil prevede că „(1) Cel care cauzează altuia un
prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.  (2)Autorul
prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.”

Din aceste texte legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie întrunite
cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, a unui
raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia în comiterea faptei ilicite.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, aceasta constă în loviturile pe care le-a aplicat pârâtul
reclamantului, încălcând astfel normele de conduită pe care legea le impune. În acest sens trebuie
menţionat că în conformitate cu prevederile art. 58 alin. 1 Cod civil „Orice persoană are dreptul
la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea
vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege. Tot astfel art. 64 alin. 2
prevede că „Orice persoană are dreptul la integritatea sa fizică şi psihică. Nu se poate aduce
atingere integrităţii fiinţei umane decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de
lege.”  Prin acţiunea sa pârâtul a încălcat aceste prevederi legale, aducând atingere sănătăţii şi
integrităţii fizice a reclamantului, provocându-i acestuia, în mod nejustificat, leziuni care au
necesitat îngrijire medicală.

În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta constă în suferinţa fizică care i-a fost provocată
reclamantului în urma lovirilor şi suferinţa morală (o persoană lovită resimţind desigur o stare de
temere, de nesiguranţă socială) şi în valoarea cheltuielile suportate de acesta pentru îngrijire
medicală şi pentru pierderea capacităţii de muncă, în perioada în care a necesitat îngrijiri
medicale.

Între prejudiciu şi faptă ilicită există raport de cauzalitate, suferinţa fizică şi psihică şi cheltuielile
suportate de reclamant, fiind rezultatul direct a lovirilor care i le-a aplicat acestuia pârâtul.

În ceea ce priveşte vinovăţia, instanţa reţine că în materie de răspundere delictuală, autorul

prejudiciului răspunde chiar şi pentru cea mai mică culpă, conform art. 1357 alin. 2 Cod Civil.

Cu privire la vinovăţie, pârâtul a invocat în apărarea sa câteva cauze de exonerare de răspundere,

arătând că a aplicat loviturile reclamantului, pe fondul unei stări de provocare ori în legitimă
apărare.

În ceea ce priveşte starea de provocare, trebuie subliniat că în materie de răspundere civilă,

„provocarea” nu este o cauză de înlăturare a răspunderii (de altfel, nici în materie de răspundere
penală, nu există un efect exonerator de răspundere ci doar o circumstanţă atenuantă, în situaţia
provocării). Mai mult decât atât, în cauză nu se poate reţine existenţa unei stări de provocare,
având în vedere faptul că între părţi exista un conflict vechi (de ani de zile).  În atare situaţie este
evident că pârâtul cunoştea existenţa conflictului şi a săvârşit fapta în condiţiile unei premeditări
(stare ce exclude provocarea). Provocarea presupune o anumită spontaneitate, o surprindere de
natură să determine o persoană să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii,
ori în cauză pârâtul a urmărit conflictul cu reclamantul. Nici chiar în ipoteza descrisă de către
pârât nu ar putea fi reţinută starea de provocare, acesta fiind cel care a venit la locul incidentului
la solicitarea mamei lui, tocmai pentru a interveni în conflict.

În ceea ce priveşte starea de legitimă apărare,  pentru existenţa aceste cauzei de înlăturare a
răspunderii este necesar ca fapta să fie comisă pentru a înlătura un atac material, direct, imediat
şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general,
dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului (art. 19 alin. 2 Cod penal), condiţii
evident neîndeplinite în cauză - pârâtul fiind cel care a oprit maşina în timp ce reclamantul se
deplasa pe drum, după care l-a lovit. Trebuie subliniat aici că nici în ipoteza de fapt descrisă de
către pârât, nu ar fi fost îndeplinite condiţiile legitimei apărări, odată ce pârâtul l-a lovit pe
reclamant cu picioarele, inclusiv după ce acesta a căzut jos (fapt recunoscut de pârât în faţa
organelor de urmărire penală), astfel încât apărarea sa nu ar fi fost una proporţională cu
gravitatea atacului, mai ales că reclamantul este o persoană în vârstă, bolnavă, în timp ce pârâtul
este un tânăr în plenitudinea puterilor.

Tot astfel, nu poate fi reţinută în speţă, cauza exoneratore de răspundere prevăzută de art. 1352
Cod civil – fapta victimei. Pentru a reţine această cauză exoneratoare este necesar ca prejudiciul
să îl fi cauzat însăşi victima – respectiv ca reclamantul să îşi fi cauzat singur leziunile – ori din
întreg probatoriul a rezultat că pârâtul a fost cel care l-a lovit pe reclamant.

Pentru argumentele înfăţişate instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii
civile delictuale, astfel încât îl va obliga pe pârât, în temeiul art. 1381 şi urm. Cod civil, să repare
prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantului.

În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, instanţa reţine că reclamantul a necesitat îngrijiri

medicale, deplasări la medic, a fost în incapacitate de muncă cinci zile, perioadă în care a angajat
alte persoane pentru a-l ajuta la treburile gospodăreşti, suportând aceste cheltuieli - astfel încât îi
vor fi acordate reclamantului daune materiale în valoare de 500 lei, având în vedere şi poziţia
pârâtului la interogatoriu.

În ceea ce priveşte întinderea daunelor morale, instanţa reţine că nu există criterii clare de
apreciere a durerii unei persoane sau a traumelor psihice prin care trece aceasta. Însă având în
vedere leziunile pe care le-a suferit reclamantul (traumatism facial, contuzie piramidală nazală,
contuzie buza inferioară, contuzie loja toracică, contuzie abdominală, contuzie lombo-sacrală),
faptul că acesta este o persoană bolnavă, înaintat în vârstă (62 ani) şi faţă de  împrejurările în
care s-a produs fapta, de natură a-i crea reclamantului o reală temere (a fost lovit în public, cu
pumnii şi picioarele de un tânăr) - fără a minimaliza suferinţele reale ale reclamantului, apreciază
că o despăgubire în valoare de 5000 lei, constituie o satisfacţie echitabilă pentru suferinţe fizice
şi psihice suportate de acesta,  fără a reprezenta însă o îmbogăţire nejustificată.

În concluzie, instanţa va admite, în parte, acţiunea reclamantului şi îl va obliga pe pârât să

plătească acestuia suma de 5500 lei cu titlu de despăgubiri, din care 500 lei daune materiale şi
5000 lei daune morale.
În virtutea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, văzând că pârâtul a căzut în pretenţiile
reclamantului, acesta va fi obligat şi la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu
prezentul proces, în cuantum de  440 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, în proporţia în
care a fost admisă acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului,
schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate
de către instanţa de fond, de la 5.000 lei, la o sumă de maxim 500 lei.

Tribunalul va  respinge ca nefondat apelul declarat.