COMEDIA

Comedie - specie a genului dramatic, care urmareste starnirea rasului prin

ilustrarea satirica, ironica, a moravurilor/ tipurilor umane.
Trasaturi : actiunea este, de cele mai multe ori dinamica,iar deznodamantul
intotdeauna vesel; personajele ridiculizate sunt cu predilectie personaje inferioare;
introduce personajul – caracter; teatrul modern asocieaza comediei un profund caracter
tragic.
Comic – in sens larg, ceea ce starneste rasul. Comicul este un fenomen propriu
naturii umane. Un element esential in declansarea efectului comic este contrastul sau
nepotrivirea (intre aparenta si esenta, intre pretentii si realitate, intre asteptari si
rezultate etc). Pentru a fi receptat cu detasare amuzata, comicul trebuie sa fie
inofensiv.
 
Surse ale comicului:
1. Comicul de caracter(are un scop moralizator, contureaza personaje ridicole prin
trasaturi negative=>tipologii).
2. Comicul de nume.
3. Comicul de limbaj, care reiese din:
 Greselile de vocabular (din deformarea cuvintelor, din ignoranta sau din
mimetism).
  Incalcarea regulilor gramaticale si a logicii (contradictie in termeni,
asociatii incompatibile de cuvinte, nonsensuri, tautologii).
  Repetitia obsedanta a unor cuvinte sau sintagme.
4. Comicul de situatie- personajele trec prin situatii surprinzatoare cauzate de
coincidente, incurcaturi, confuzii.
5. Comicul de intentie- vizeaza atitudinea autorului fata de personaje si de situatii.
 
Intriga - elementul care declanseaza actiunea intr-un text narativ sau dramatic. De
obicei, in teatru, intriga desemnseaza toate complicatiile aparute pe tot parcursul
desfasurarii subiectului; in creatiile dramatice unitatea de actiune este mai stricta decat
in multe scrieri epice.
Conflict dramatic – infruntarea dintre doua sau mai multe personaje
dintr-o piesa de teatru, datorata unor interese, atitudini sau sentimente contrare.
Conflictul si intriga sunt elemente fundamentale ale constructiei subiectului
dramatic.

Opera "O scrisoare pierduta"  de I.L.Caragiale a fost citita initial in cenaclul

"Junimea" si s-a jucat apoi cu un succes rasunator pe scena Teatrului National din
Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
Aceasta opera apartine genului dramatic, modurile de expunere predominante fiind dialogul si
monologul.
Autorul isi expune punctul de vedere, indirect, prin intermediul personajelor.De
asemenea, opera a fost destinata spre a fi reprezentata pe scena, existand limite privind
la timpul si spatiul actiunii.Textul este structurat in patru acte , care, la randul lor, sunt
delimitate in scene.
Autorul intervine , in mod direct, numai prin anumite indicatii scenice,
numite didascalii.
Actiunea operei se dezvolta in jurul unui conflict dramatic,in cazul acesta de natura politica,
deoarece piesa "O scrisoare pierduta" ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in timpul
campaniei electorale. Timpul intamplarilor este sfarsitul de secol al XIX-lea, iar actiunea
poate fi rezumata pe momentele subiectului.
Astfel, expozitiunea plaseaza intamplarile in capitala unui judet de munte, in
preajma alegerilor si prezinta cateva personaje: Stefan Tipatescu, prefectul judetului si
politaiul Pristanda.
Intriga o constituie pierderea unei scrisori cu continut amoros adresat de
Tipatescu sotiei aliatului sau politic, Zaharia Trahanache. Scrisoarea ajunge in mainile
lui Catavencu, acesta santajandu-si astfel adversarii politici.
Desfasurarea actiunii prezinta faptele declansate de pierderea scrisorii, care ii
privesc pe Zoe, pe cetateanul turmentat si apoi pe Catavencu.Un alt moment este
rasturnarea situatiei in privinta alegerii candidatului si incaierarea celor doua grupari
politice la adunarea electorala.
Punctul culminant este reprezentat de numirea altui candidat, mai canalie
decat Catavencu, numire impusa de la centru ,in urma unui alt santaj politic ,tot cu o
scrisoare.
Deznodamantul prezinta impacarea surprinzatoare a tuturor adversarilor
politicii la manifestatia organizata in cinstea noului ales.
Apartinand curentului realist, personajele operei reprezinta tipuri umane,
fiind caracterizate indirect, prin propriile ganduri, fapte, sentimente, comportament
dar si prin nume.
Principala modalitate de caracterizare este insa comicul , sub toate
aspectele sale: de limbaj, de caracter, de situatie si de nume.
Ghita Pristanda, politaiul orasului, este tipil omului slugarnic, lipsit de demnitate, care incalca
legea arestandul abuziv pe Catavencu, deoarece primise ordin verval de la conu' Fanica.
Totusi, lingusitor, se pune bine si cu Nae Catavencu, luand in considerare si eventualitatea ca
acestuia i-ar reusi santajul:
"Eu gazeta   dumneavoastra o citesc ca Evanghelia", trasatura ce reiese din dialogul
cu acesta. Se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa sfatul nevestei lui:"Ghita,
Ghita, pupa-l in bot si papa-i tot, ca saracul nu crede la al flamand".
               Incultura si lipsa de instructie sunt evidentiate prin comicul de
limbaj:"bampir", "famelie" si ticuri verbale: "curat murdar","curat constitutio-nal".
            Se intalnesc in piesa si alte tipuri umane:tipul incornoratului ilustrat de Zaharia
Trahanache, tipul parvenitului si demagogului, Nae Catavencu, tipul omului politic
incult, Agamita Dandanache si tipul cochetei, Zoe Trahanache.
            Cetateanul turmentat il reprezinta pe alegatorul anonim, ametit de jocurile politice si
de
surile fara sens.
             Numele personajelor nu sunt alese la intamplare, ele avand un rol
important in comicul operei. De exemplu , numele  cuplului  Farfuridi  -
Branzovenescu are aluzii culinare, iar cel  de Agamemnon Dandanache este o
alaturare ridicola a numelui eroului grec cu sugestia de dandana, incurcatura.
Numele lui Nae Catavencu isi are originea in substantivul "cata", iar numele ziarului
condus de acesta are aceeasi sugestie:"Ragnetul Carpatilor".
            Avand toate aceste caracteristici, opera "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale
apartine genului dramatic, incadrandu-se in specia comedie.

discurTema și viziunea despre lume în comedia „O scrisoare pierdută”

Tema-  viața burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea
 Secvența 1 : discuția inițială Tipătescu- Pristanda reflectă imaginea structurilor
oficiale și de autoritate
 Secvența 2 : discuția Zoe- Tipătescu în care acesta e convins să-l voteze pe
inamicul Cațavencu reflectă imoralitatea vieții personale
Viziunea despre lume : clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale vremii
 
Elemente de structură
Titlul
 intriga piesei
 dă simetrie operei apărând atât la început cât și la final
 devine o armă de șantaj pentru preluarea puterii politice
 prima scrisoare este ce a lui Zoe către Tipătescu iar a doua este cea folosită de
Agamemnon Dandanache pentru a-și câștiga locul politic
Compoziție – piesa conține 4 acte
Actul I
 dialogul inițial Tipătescu- Pristanda, prezentarea contextului social, politic și a
personajelor
 apariția lui Zaharia care aduce vestea scrisorii de dragoste aflată la Cațavencu și
pe care o crede o plastografie
 contrastul dintre naivitatea lui Zaharia și impulsivitatea celor doi îndrăgostiți
Actul II
 revolta lui Farfuridi și Brânzovenescu ce se tem de o eventuală trădare a lui
Tipătescu
 arestarea și percheziția ordonată asupra casei lui Cațavencu de către Tipătescu
 eliberarea lui Cațavencu la solicitarea Zoei, care îi promite sprijin politic în
schimbul scrisorii
  numirea unui alt candidat de la centru
Actul III
 ședința și discursurile electorale din sala primăriei
 Trahanache găsește o poliță falsificată a lui Cațavencu pe care intenționează să
o folosească drept armă de șantaj
 se anunță numele candidatului numit de la centru- Agamemnon
Dandanache,lucru ce creează haos în sală, moment în care Cațavencu pierde
scrisoare
 cetățeanul turmentat găsește scrisoarea și o înapoiază destinatarului (Zoei)
Actul IV
 rezolvaea conflictului inițial, scrisoarea ajunge la Zoe
 sosirea lui Agamemnon, mai incult și mai prost decât candidații locali, parvenit
cu ajutorul unei alte scrisori compromițătoare
 final fericit: festivitatea condusă de Cațavencu
 
Context
Comedia apare în 1884 dar este publicată un an mai târziu în revista „Convorbiri
literare”, XVIII, nr. 11 în 1885. Este una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale pe
lângă „O noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”,
opere în care scriitorul urmărește surprinderea moravurilor societății burgheze din acea
perioadă.  Ca procedee artistice întâlnim  satira, sarcasmul, ironia, comicul. Caragiale
e un fin observator al societății burgheze în care trăiește, astfel în opinia lui Garabet
Ibrăileanu acesta „face concurență stării civile”, formula sa artistică fiind „realismul
tipic”  (T. Vianu). Piesa a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului Național
din București , la 13 noiembrie  1884 , înregistrând un mare succes de public însă nu a
fost bine primită de criticii literari ai vremii.
 
1. Tema și viziunea despre lume
Tema    o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul secolului
al XIX-lea descrisă minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politică, administrație
etc.). Discuția inițială este secvența ce reflectă specificul raporturilor dintre autoritățile
statului. Ghiță, dă umil raportul prefectului despre rondul zilei executând cu
slugărnicie și servilism ordinele primite. Corupția și abuzul în serviciu sunt trecute cu
vederea, Tipătescu este conștient de leafa mică a polițaiului și nu reacționează la
steagurile pe care acesta le fură. Într-o altă secvență, Zoe îl convinge pe Tipătescu,
printr-un șantaj emoțional,  să-și dea votul, de dragul reputației ei, candidatului aflat în
opoziție, exprimând astfel imoralitatea vieții personale dar și instabilitatea deciziilor
politice.
Viziunea despre lume  este una clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale
vremii: imoralitate, abuz în serviciu, incultură, demagogie, parvenitism.
2. Elemente de structură
Titlul  constituie motivul central dar și intriga piesei. Prima este o scrisoare de dragoste
a  Zoei către Tipătescu, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă de la acesta prin
vicleșug de Cațavencu, pierdută apoi de acesta cu ocazia marii adunări dinainte de
alegeri, regăsită de cetățeanul turmentat și înapoiată Zoei. O altă scrisoare este tot una
compromițătoare prin care Agamemnon Dandanache își câștigă postul de deputat.
Aflat la începutul și la finalul piesei motivul dă o simetriei operei. La nivel simbolic
scrisoarea devine o armă de șantaj folosită pentru preluarea puterii politice, denotând
parvenitismul și lipsa de scrupule a personajelor.
Compoziție
Piese este organizată în 4 acte. În primul act ni se prezintă contextul social, economic
și politic în care ne  aflăm. Astfel acțiunea are loc în „capitala unui județ de munte”, în
zilele noastre (respectiv sfârșitul secolului al XIX-lea). Primele personaje care apar în
scenă sunt Tipătescu și polițaiul Pristanda, omul său credincios. Din discuțiile lor
deducem raporturile de opoziție sau coaliție dintre celelalte persoanje, detalii
referitoare la situația politică sau familială ale altora.  Apoi își face apariția Zaharia
Trahanache, venerabil om politic, președinte de comitete și comisii și anunță existența
unei scrisori de amor compromițătoare, aflată în mâinile adversarului politic
Cațavencu dar pe care, în naivitatea lui, o crede o plastografie. Cei doi amorezi însă,
acționează impulsiv și caută o cale de a smulge scrisoarea adversarului politic.
Actul al doilea debutează cu numărătoarea estimativă a voturilor pentru fiecare tabără
politică. Farfuridi și Brânzovenescu, avocați și aliați politici ai lui Tipătescu, se tem de
o eventuală trădare a acestuia, fapt întreținut și de numeroasele vizite la adversarul
politic, Cațavencu. Tipătescu ordonă arestarea și percheziționarea casei lui Cațavencu,
fără vreun rezultat favorabil, însă acesta este eliberat la cererea Zoei care, în ciuda
dezacordului lui Tipătescu, îi oferă sprijin politic adversarului Cațavencu, în schimbul
scrisorii. În mijlocul acestor frământări politice și personale, se primește o depeșă de la
centru ce solicită alegerea unui candidat trimis de aici.
Actul III prezintă ședința și discursurile electorale demagogice ale lui Cațavencu și
Farfuridi din sala primăriei. Între timp Trahanache găsește o poliță falsificată a lui
Cațavencu pe care intenționează să o folosească drept armă de șantaj. La un moment
dat se anunță numele candidatului numit de la centru în urma depeșei primite în
persoana lui Agamemnon Dandanache. Lucru acesta creează haos în sală, învălmășeală
în care Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea care este găsită de cetățeanul turmentat
și predată destinatarului Zoe.
Ultimul act  aduce și rezolvarea conflictului inițial, scrisoarea ajungând înapoi la Zoe
Trahanache. Își face apariția în scenă Agamemnon Dandanache, mai prost și mai incult
decât candidații locali, mărturisind că ajunsese aici printr-o altă scrisoare
compromițătoare, folosită ca armă de șantaj. Piesa se încheie cu festivitatea în cinstea
noului candidat ales, condusă de însuși Cațavencu.
 
3. Personaje
Caragiale depașește cadrul comediei clasice, avand capacitatea de a individualiza
personajele, prin trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică, deci apartenența la
realism. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura
română. Pompiliu Constantinescu precizează în articolul „Comediile lui Caragiale”
nouă clase tipologice, dintre care următoarele sunt identificate și în „O scrisoare
pierdută”: tipul încornoratului sau a înșelatului(Trahanache), tipul primului-amorez și
al donjuanului (Tipătescu), tipul cochetei și al adulterinei (Zoe), tipul politic și al
demagogului (Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache,
Dandanache), tipul cetățeanului (Cetățeanul turmentat), tipul funcționarului
(Pristanda), tipul confidentului (Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu), tipul
raisoneurului (Pristanda).
Ştefan Tipătescu : tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl administrează
având o mentalitate de stăpân absolut: “moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica,
coana Joiţica, trai neneacă pe banii lui Ţrahanache, babachii” (Pristanda). Tipătescu
este impulsiv, nestăpânit în momentul în care aude despre scrisoarea de dragoste dar și
în momentul în care Farfuridi îl acuză de trădare, aşa cum de altfel îl caracterizează
unul dintre personaje, „venerabilul” Trahanache: “E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun
băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect.” 

Fănică este component al triunghiului conjugal, venit în judeţ cu opt ani în

urmă, devenind chiar de atunci amantul Zoei, fără ca soțul acesteia să bănuiască: “De
opt ani trăim împreună ca fraţii şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău”
(Trahanache). Flerul său de amorez reiese şi din scena în care Zoe foloseşte toate
tertipurile feminine pentru a-1 convinge să-1 aleagă pe Caţavencu: “în sfârşit, dacă
vrei tu… fie! […] Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea
Zaharia… prin urmare şi al meu!”. Comicul de nume, Tipătescu, trimite la cuvântul
“tip”, care sernnifică june prim, om rafinat, amorez abil, aventurier.
Zoe Trahanache : tipul cochetei adulterine este soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta
lui Tipătescu şi singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezintă doamna
distinsă din societatea burgheză nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea
mahalalelor.  Este o luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de arme feminine ca
să-şi salveze onoarea. Pentru a-1 convinge pe Tipătescu să accepte candidatura lui
Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii, trece la ameninţarea cu sinuciderea,
apoi, cu o energie impresionantă la o femeie ce părea sensibilă şi neajutorată, devine
ameninţătoare şi o luptătoare aprigă: “Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă”. Ea
este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Cetăţeanul
turmentat închină şi el: “în cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!”.