Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI DE ADMINISTRARE A AFACERILOR


SPECIALIZAREA: MANAGEMENT ŞI INTEGRARE EUROPEANĂ

OBSERVAŢIA
Studiu de caz: VELEA MIHAI –elev de liceu

Masterand:
Andra Codreanu

2010
STUDIU DE CAZ

Cazul Mihai Velea

 Prezentarea cazului

Mihai Velea este elev în clasa a XI-a la Liceul de Informatica din Petroşani, judeţul
Hunedoara şi are 16 ani jumatate. Provine dintr-un centru de plasament şi nu păstrează relaţii cu
familia biologică. Am observat că în timpul ascultării la lecţii, indiferent dacă ştie sau nu, dacă
sarcina este grea sau uşoară, dacă verificarea are semnificaţie în determinarea mediei şcolare sau
nu , Mihai se înroşeşte, transpiră, tremură, prezintă dificultăţi de concentrare, vădind un evident
disconfort organic şi psihic. În timpul pauzelor, el evită întâlnirile de grup cu ceilalţi colegi,
rămânând în clasă cu un copil handicapat fizic. Evită locurile cu multă lume şi dezvoltă o
anxietate foarte severă, atunci când se află în centrul atenţiei, dar exprimă aceeaşi stare în grupuri
de colegi sau atunci când vorbeşte la telefon şi în jurul lui se află lume. Spune că se comportă
astfel ca să nu facă ceva prostesc şi deranjant. Se teme că, în asemenea situaţii, ceilalţi îl vor
evalua negativ şi astfel se va face de râs.

 Istorie socială şi personală

Asemenea dificultăţi au apărut mai evidente din clasa a IX-a, dar ele dădeau impresia că este
vorba despre o formă de timiditate excesivă. Mihai nu este anxios cu colegii din centrul de
plasament şi se comportă normal. În momentul recomandării lui spre a fi consiliat psihologic,
Mihai refuza să răspundă la lecţii ori începea să răspundă corect, după care se aşeza în bancă,
dând impresia că este blocat din cauza fricii de a fi evaluat negativ. Când erau anunţate lucrări de
control, în ciuda faptului că îşi învăţase lecţiile şi le ştia bine, el manifesta tendinţa de a absenta.
Acelaşi lucru se întâmpla atunci când primea o responsabilitate individuală, supraestimându-i pe
ceilalţi şi subestimându-se. Îşi atribuie mai multă responsabilitate şi cu privire la imaginea
negativă a clasei în anumite situaţii.

În dialog individual cu el, Mihai încearcă să se comporte cât mai firesc, exprimându-şi
totodată teama de eşec, de a nu se face de râs şi de a nu fi pus în situaţii de inferioritate, aceasta
în ciuda faptului că are un grad rezonabil de încredere în sine. Elevul este curat, chiar pedant,
decent, plăcut la înfăţişare.

Mihai nu a avut o copilărie fericită. La vârsta de 2 ani a fost părăsit de către mamă din cauza
sărăciei. El nu si-a cunoscut niciodată tatăl. În ciuda acestor evenimente, în învăţământul primar
a fost premiant. În clasa a V-a, s-a transferat la o alta şcoală, întrucât cea la care învăţase nu avea
clasele V- VIII, a schimbat colegii şi de atunci a început să se simtă anxios. La liceu şi-a facut un
singur prieten care este sociabil, comunicativ, dar mai puţin muncitor decât el şi provine dintr-o
familie cu părinţi care nu se interesează prea mult de comportamentul şcolar al copilului lor.
Acesta încearcă să-l introducă în grupul său de copii, dar fără rezultat. Nu are un cerc de prieteni.
Mihai nu prezintă nimic bolnavicios la nivelul personalităţii sale, dar are momente când clipeşte
frecvent, evită contactul cu privirea faţă în faţă, iar din fişa medicală rezultă că a avut frecvente
dermatite şi alergii, mai ales de la vârsta de 11,6 ani, odată cu promovarea în clasa a V-a.

Din punct de vedere intelectual, obţine mediile şcolare anuale la limba română, în clasa a IX-
a şi a X-a, sunt 8 şi 8, iar la matematică sunt de 8 şi 6. Mediile generale pe aceşti doi ani sunt
8,20 şi respectiv, 7,80, ceea ce performanţial, îl situează pe elev sub nivelul potenţialului său
intelectual. Nu prezintă dovezi de slăbiciune în gândire, iar pe linia evoluţiei performanţelor sale
şcolare se constată o tendinţă de regres, în ciuda efortului depus de el acasă pentru pregătirea
temelor.

La probele de anxietate obţine un punctaj de 96, ceea ce îl situează în rândul celor mai înalt-
anxioşi elevi, fără însă a ieşi din limitele normalităţii.

 Evaluare

Mihai prezintă o personalitate dependentă, exprimată printr-o teamă ridicată de evaluare


negativă: „să se spună despre mine că sunt prost?". Elevul tinde să prezinte o sensibilitate fobică
în raporturile sale interpersonale din exteriorul cercului de apropiaţi.

Deci, putem spune că din punct de vedere diagnostic, prezintă anxietate socială evitantă,
situată în limitele normalităţii, simptom de personalitate evitantă în curs de structurare. În cazul
lui Mihai este exclus diagnosticul de dezordine psihotică sau fobie propriu-zisă, cu care s-ar
putea confunda manifestările sale comportamentale. De asemenea, cu toate că uneori anxietatea
socială se confundă cu timiditatea, Mihai nu prezintă diagnosticul de timiditate ci pe acela
amintit anterior. (conform raportului medical).

Diagnosticul este susţinut de faptul că Mihai se află la o vârstă critică, şi într-un moment
când se confruntă cu frecvente testări de evaluare şi ierarhizare. Este un moment când el devine
conştient de el însuşi ca „obiect social" şi cumulează mai multe frustrări şi anxietăţi. Explicaţia
este dată de teama de evaluare negativă, în contrast cu statutul său social.

La întrebarea dacă şi-ar face griji în condiţiile când ar rămâne singur într-un anume loc,
Mihai răspunde că dacă nu este nimeni în jur care să-l deranjeze nu ar avea probleme. Cei cu
anxietate socială evitantă, aşa cum este cazul lui Mihai pot fi îngrijoraţi de modul cum arată, fără
a atinge însă exagerări, dar aceasta în vederea ideii de a nu fi respinşi social.

Mihai nu poate fi diagnosticat nici ca având un simptom de personalitate „narcisistă”,


întrucât la aceştia din urmă, teama ar fi dată de îngrijorarea că alţii nu vor percepe adevărata lor
superioritate. Lui Mihai, dimpotrivă, îi produce mare bucurie numai faptul de a fi cu ceilalţi.
Anxietatea socială a lui Mihai are multiplii determinanţi: cognitivi (frustrări, ca urmare a
contactului cu noi medii de viaţă, necunoscute); comportamentale (elevul avea în centrul de
plasament anumite modele comportamentale puternic înrădăcinate ca tabuuri, dobândite prin
învăţare socială timpurie şi condiţionare timpurie aversivă).

 Prognosticul

Este favorabil. În urma întâlnirilor cu Mihai, acesta capătă treptat încredere în psihologul
şcolar, în asistentul social şi în diriginte. În urma unor şedinţe terapeutice de susţinere şi
dezvoltare personală, elevul începe să aibă rezultate mai bune la învăţătură.

 Ţinte ale terapiei şi educaţiei corective

S-a urmarit ca Mihai să se angajeze în interacţiunile sociale dorite şi să devină eficient la


şcoală, valorificându-şi potenţialul său intelectual. Nu s-a urmărit să se elibeze subiectul de orice
anxietate, ci s-a încercat să îl educe în legătură cu anxietatea socială. Întâlnirile cu psihologul
sunt mijlocite de psihoterapiile cognitiv-comportamentale în care acesta a fost implicat. Astfel,
ca tratament psihologic s-a incercat să i se construiasca o serie de aptitudini sociale. S-au folosit
situaţii de jocuri de rol, roluri mai ales pe linia celor la care şcolarul s-a dovedit a fi inadaptat. S-
a pornit de la ideea că în literatura de specialitate, subiecţii cu anxietate socială se consideră a fi
adevăraţii „inadaptaţi social". Aptitudinile sociale specifice nu erau o cauză a anxietăţii sociale,
ci doar un factor asociat acesteia.

Dezvoltarea aptitudinilor de dezvoltare socială s-a dovedit a fi o modalitate de desensibilizare


sistematică egală, ca eficienţă, cu terapia de expunere gradată la diferite situaţii. Această tehnică
practică s-a dovedit a fi superioară discuţiei de grup sau psihoterapiei analitice de grup.

Antrenamentul aptitudinilor sociale a presupus comportamente de expunere, desensibilizare,


repetiţii comportamentale şi modelare de comportament adecvat, prin expunere treptată. În felul
acesta, s-a îmbunătăţit şi comportamentul social. S-a intervenit şi prin terapie cognitivă, spre a
încerca să i se elimine fricile iraţionale care nu erau structurate. În acest sens, elevul a fost
implicat în jocuri de rol imaginare pe tema anxietăţii sale, fiind solicitat să rezolve teme
sistematice pentru acasă. Mai întâi, tratamentul s-a făcut individual şi apoi în grup, suportul
afectiv şi educaţia jucând un rol fundamental. După nouă luni de intervenţie terapeutică şi
educaţie în sensul celor amintite mai sus, comportamentele sociale ale lui Mihai s-au îmbunătăţit
simţitor, dar el tot continuă să înregistreze niveluri crescute de frică şi anxietate.

În final, am aflat că Mihai a reuşit să facă faţă fără probleme examenului de bacalaureat si
apoi examenului de admitere la o facultate, unde se aflau mai mulţi concurenţi pe loc. El s-a
clasat pe un loc de mijloc între admişi.