Sunteți pe pagina 1din 2

ECOGRAFIA

Ecografia medicală (ultrasonografia) este o metodă imagistică medicală de diagnostic


bazată pe ultrasunete, folosită pentru a vizualiza diferite structuri (ca mușchi, tendoane, organe
interne). Ecografia permite deteminarea dimensiunilor, evaluarea structurii interne a organelor
și evidențierea unor leziuni, pe baza imaginilor obținute în timp real, frecvențele folosite în scop
diagnostic fiind între 2 și 18 Mhz.
Ultrasunetele sunt unde sonore cu frecvența mai mare decât limita superioară a auzului
uman (>20 kHertzi) care pot penetra un mediu și pot fi folosite pentru a măsura caracteristicile
undei reflectate, oferind detalii structurale interne ale mediului respectiv, sau pentru a administra
energie în mod țintit pe diferite organe și țesuturi.
Ecografia este folosită de mai bine de 50 de ani și a devenit una dintre cele mai larg
utilizate unelte diagnostice în medicina modernă. Din punct de vedere tehnologic este ieftină și
portabilă, prin comparație cu alte metode imagistice precum tomografia computerizată sau
rezonanța magnetică nucleară. Ecografia este și o metodă sigură deoarece nu utilizează radiații
ionizante mutagene, care pot duce la rupturi cromozomiale și favoriza apariția cancerului.
Ecografia este utilă multor ramuri medicale. În anestezie, ea permite ghidarea acului
pentru injectarea anestezicelor local, lângă plexurile nervoase. În cardiologie permite
diagnosticul unor afecțiuni precum insuficiența cardiacă (dilatarea unor compartimente ale
inimii), valvulopatii (funcția defectuoasă a valvelor inimii); medicina de urgență folosește
ecografia pentru a confirma sau exclude urgențe medicale de tipul tamponadei cardiace sau
hemoperitoneului.
Imaginile ecografice ale organelor interne permit medicilor gastroenterologi și interniști
diagnosticarea unor boli hepatice (ciroză, steatoză, cancer hepatic), pancreatice (chisturi,
pancreatită cronică, tumori), biliare (calculi biliari, colecistită, colagiocarcinom), renale (calculi,
tumori) sau splenice. În ginecologie ecografia permite vizulizarea și evaluarea uterului și
ovarelor și afecțiunilor acestora (ovar polichistic, fibrom uterin), iar în obstetrică permite
monitorizarea dezvoltării normale a fătului și detecția unor malformațiilor congenitale. Medicii
urologi pot diagnostica afecțiuni ca adenomul de prostate pe baza ecografiei, iar neurologii pot
evalua fluxul sanguin în artere de importanță majoră (ex. carotide) la pacienți cu risc
cardiovascular crescut.
Ecografia poate fi utilizată și în scop intervențional, în ghidarea biopsiilor (prelevare de
țesut din diferite organe), în evacuarea unor colecții sau injectarea unor substanțe cu scop
terapeutic (antibiotice, citostatice), în tratamentul unor tumori prin energie termică țintită
(ultrasunete de înaltă energie), litotripsie (spargerea calculilor), tratamentul
cataractei(facoemulsifiere) și chiar cu efect procoagulant.
Pregătirea pacientului pentru ecografie abdominală constă în post alimentar (inclusiv
băuturi acidulate și cafea) cu cel puțin 6 ore înainte de investigație, astfel ca stomacul să fie gol
și conținutul gazos intestinal să fie redus, permițând vizualizarea adecvată; se vor bea 1-1.5 litri
lichide (apa plată, ceai). Cu 24 de ore înainte, nu se consumă dulciuri, se evită alimente care pot
fermenta (fructe,lapte), iar cina din ziua precedentă trebuie să fie ușoară și să nu fie servită mai
târziu de ora 18.00-19:00. În cazul în care sunteți balonat, se recomandă ca în ziua precedentă
investigației să se administreze medicamente ca Espumisan sau Sab simplex (1-2 tablete de
3ori/zi sau 1 lingură în seară dinaintea examinării și 1 lingură cu 3 ore înaintea examinării).
În cazul ecografiei pelvine, se recomandă consumul a 1 l de apă plată într-un interval de
30 minute, cu o oră înainte de investigație; pacientul nu trebuie să urineze, chiar dacă există
această senzație, astfel vezică urinară va fi plină și va permite vizulizarea structurilor învecinate
(prostata, uter, ovare). Pe pielea abdomenului pacientului se va aplica un gel special care
favorizează transmiterea ultrasunetelor. Ulterior se aplică și apasă ușor transductorul pentru a se
vizualiza imaginea zonei respective pe ecranul aparatului.
Transductorul este un dispozitiv care transformă un tip de energie în altul (în acest caz
transmite ultrasunetele și recepționează ecourile folosind efectul piezoelectric). Transductorul
conține cristale de cuarț, care își schimbă repede forma atunci când se aplică curent electric.
Schimbarea rapidă de formă sau vibrația acestor cristale produce unde sonore care se
exteriorizează. Similar, când undele sonore sau de presiune lovesc cristalele, acestea emit curent
electric. Așadar aceleași cristale pot fi folosite pentru a trimite și recepționa unde sonore.
Transductorul este conectat la un computer (o unitate centrală de procesare), care
realizează toate calculele și conține puterea electrică pentru transductor; există butoane de
control ale pulsului transductorului (care reglează amplitudinea, frecvența și durata pulsurilor),
un ecran pentru afișarea imaginilor, un dispozitiv de stocare a informațiilor, tastatură sau cursor
și o imprimantă.
Ecografia este o investigație nedureroasă, excepție făcând cazurile în care există o
afecțiune (ex. calculi biliari, colecistită, pancreatită acută) când poate apăra disconfort sau ușoară
durere la apăsarea unei anumite zone cu transductorul.
Din punct de vedere fiziologic, energia ultrasunetelor are două efecte potențiale și anume:
crește răspunsul inflamator și poate încălzi țesuturile moi. Energia ultrasunetelor produce o undă
de presiune mecanică prin testurile moi, putând duce la formarea de bule microscopice și
distorsiunea membranelor celulare, modificând activitatea intracelulară și fluxurile ionice, dar
aceste efecte sunt minore. Totuși, ultrasunetele folosite la intensitate mare, pot provoca
expandarea și colapsul unor colecții mici de gaz din fluidele sau țesuturile corpului, fenomen
numit cavitație. Acest fenomen nu se produce la nivelul de putere folosit de aparatură modernă în
scop diagnostic.
Ecografia are și limite: nu penetrează structurile osoase, calitatea imaginilor este slabă în
cazul când se interpune gaz între transductor și organul de interes, datorită diferențelor extreme
de impedanță acustică (ex. vizualizarea pancreasului dificilă la cei cu balonare), adâncimea de
penetrarea a ultrasunetelor este mai mică la pacienții obezi și deci acuratețea imaginii mai
scăzută și limita de rezoluție este de 3 mm (nu poate detecta structuri mai mici de aceasta
dimensiune).

S-ar putea să vă placă și