Curs Ecologie 2020 Integrare

Ecologie
Notițe de curs
Pentru studenții din An l, semestrul al-ll-lea, 2019-2020
I. Istoric
• Sec.XVll- Anton van Leeuwenhock –inițiază studiul relațiilor trofice
• Bradley (botanist)- contribuții la studiul productivității biologice
• Linne- contributii botanică/sistematică; ”Economia naturii” reprezintă cea
mai importantă schițare a noii științe
• Darwin (1859) – Originea speciilor – teoria evolutiei speciilor
• Lupta pentru existenta reprezinta forta motrice a evolutiei speciilor (suma relațiilor
intra-specifice si inter-specifice directe si indirecte)
• Haeckel (1868) – definește problematica unui nou domeniu- ecologie
• A dezvoltat concepte ale teoriei darwiniste (lupta pentru existentă si adaptarea)
• Oikos = casa , economie
• Nou domeniu in cadrul stiintelor naturii
• 1868- 1900 – relatiile indivizilor cu mediul (metoda analitică descriptivă)
• E necesar să se ia în considerare specia ca unitate organizatorică si relatia cu mediul
abiotic
I. Istoric
• Sfârșitul anilor 1800- începutul anilor 1900 exclusiv cercetari autecologie:
specii de insecte daunatoare culturilor agricole si padurilor
• 1877 Mobius- biocenoza
• Autecologie (Schroter, 1896) –se explica distributia si abundenta speciilor
prin studiul interactiunii organismelor cu mediul
• Teoria reglajului efectivelor populatiilor naturale prin intermediul factorilor
climatici (Bodenheimer, 1928, Uvarov, 1931)
• Descrierea dinamicii populatiilor naturale prin expresii matematice (Pearl and
Redd, 1920)
• Populatia –ca sub-unitate centrală a speciei asupra căreia actionează selectia

naturală
I. Istoric
• Sinecologie (după 1900) – studiul comunitatilor de plante si animale
• 1960- dinamica structurii populatiei si a efectivului sunt determinate de factorii

abiotici + relatiile cu alte populatii animale si vegetale
• Studiul asociatiilor de organisme vegetale si animale interconectate
• Structura asociațiilor vegetale

• Corelatia dintre succesiune si factorii climatici
• Structura / dinamica asociațiilor de specii de animale
• 1935 Tansley – definește conceptul de Ecosistem si fundamentează conceptul

de “organizare”- constituie coloana vertebrala a bazei teoretice a ecologiei
I. Istoric
• Până în 1940- perioada descriptivă
• Se acumulează date de structură, asociatii, biocenoză
• Tranzitie de la perioada descriptivă la cea modernă
• Prima parte a perioadei moderne – marcată de cercetări asupra energeticii
ecosistemelor (Juday, 1940, Odum, 1955, 1957) și asupra energeticii populațiilor
(Richman, 1958, Slobodkin, 1959, Schindler, 1968)
• Până în 1980- interpretări limitate
• 1960- 1985
• Analize critice/ sinteze de amploare
• Încercări de clarificare/ înțelegere a relației om- mediu sau organisme
animale/vegetale – mediu abiotic
• Este perioada centrifugă –diferențierea unor discipline și sub-discipline

(ecofiziologie, ecologie biofizică, ecologie biochimică, ecotoxicologie, agroecologie,
ecologie umană, ecologie urbană)- fiecare folosind concepte contradictorii
• Aceasta a subminat și afectat coerența și credibilitatea acestei științe- care se afla
într-o perioadă avansată de formare
I. Istoric
• 1960- 1985
-în același timp s-a consolidat tendința centripetă, unificatoare
-s-a completat baza teoretică pe baza unor principii preluate din
teoria sistemelor, teoria informației, ciberneticii, teoria matematică a
sistemelor dinamice
• Concepția sistemică a asigurat:
• ordonarea cunoștințelor
• integrarea tendințelor centrifuge
• a completat metodologia cu metoda analizei sistemice și a modelării matematice
• Aceasta a permis IDENTIFICAREA SISTEMELOR ECOLOGICE CA ENTITĂȚI
REALE și organizarea programelor de investigare a acestora și de descriere
a comportamentului lor
• > 1985 -caracter multi si interdisciplinar
Caracterul inter- și multi-disciplinar al ecologie sistemice
Teoria
Științele vieții sistemelor
cibernetice
Științele Teoria
naturii, matematică a
geologie, sistemelor
chimie, fizică dinamice
Științe sociale
Ecologie Sisteme
economice
sistemică
I. Fazele dezvoltării științei ecologiei
• Faza de formare
• Ecologie biologică
• Indivizi/ populații
• Asociații/ biocenoze
• Accent pe relații interspecifice
• Ecologia ecosistemelor
• Structură
• Energetică
• Circuite biogeochimice
• Stabilitate/ diversitate
• Faza de dezvoltare
• Ecologie sistemică
• Identificarea dinamicii capacității productive și de suport/ analiza sistemică și
modelare
• Organizare sistemică și ierarhică a mediului natural și transformat/ creat de om
Ecologia sistemică
• Este știința care asigură fundamentul teoretic de a percepe și
interpreta mediul înconjurător, care include mediul fizic și biologic
natural precum și mediul controlat/ transformat de om, ca o ierarhie
de unități organizate, dinamice cu proprietăți structurale și
funcționale identificabile și cuantificabile
• Dacă științele mediului reprezintă o familie de științe care

interpretează mediul ca un ansamblu de factori (apă, aer, sol, biota),
ecologia sistemică argumentează că mediul e organizat și asigură
suportul teoretic și metodologic pentru abordarea sistemică/ holistă a
acestuia
Ecologia sistemică
• Ecologia sistemică urmărește studiul calitativ și cantitativ al
corelațiilor sistemice dintre parametrii structurali și funcționali ai
subsistemelor (ai populațiilor) și între aceștia și cei ai sistemelor
integratoare (ai ecosistemelor), deci relațiile dintre structurile,
funcțiile și legile ierarhiei sistemice
• Din acest mod de abordare a rezultat o metodologie reprezentată prin

analiza sistemică, care în prezent tinde să se diferențieze într-o
disciplină de sine stătătoare echivalată uneori cu modelarea
matematică
Ecologia sistemică
• Expresia cantitativă a relațiilor dintre componentele unui sistem dat
se materializează, de fapt, printr-un model matematic care permite
analiza comportamentului sistemului integrativ în funcție de
schimbările între anumite limite a parametrilor de funcționare a
subsistemelor.
• Analiza sistemică este singura cale care permite prognoza ecologică și,
implicit, controlul sistemelor ecologice
Ecologia sistemică
• Ecologia sistemică are ca bază conceptuală teoria sistemică conform

căreia întreaga natură, inclusiv viața, este reprezentată prin
subsisteme ierarhizate.
• Prin urmare, relațiile biotic-abiotic nu reprezintă ceva omogen,

amorf, ci constă într-un ansamblu de sisteme ierarhizate și trebuie
abordat ca atare.
Sistem
• Sistemul – ca unitate organizatorică a materiei, poate fi definit ca fiind
un ansamblu de elemente legate între ele prin conexiuni într-un
întreg.
• Comportarea unui sistem ca un tot unitar, ca un întreg față de

sistemele înconjurătoare, rezultă din faptul că legăturile și
interacțiunile dintre elementele componente ale sistemului dat sunt
mai tari, mai trainice decât interacțiunile cu sistemele înconjurătoare
Sisteme/ sisteme biologice
• Ansamblu de elemente, identice sau diferite, unite prin conexiuni
într-un întreg
• Categorii de sisteme:
Sisteme Caracteristici
Izolate nu există în natură
Închise există doar schimburi energetice cu mediul
Deschise există schimburi materiale și energetice cu mediul
Sisteme/ sisteme biologice- caracteristici
• Sisteme biologice
• Au caracter istoric, însușirile structurale și funcționale sunt rezultatul evoluției în
timp
• Sunt sisteme informaționale: recepționează, prelucrează și acumulează informații de
la mediu sau transmit către mediu
• Informațiile sunt transmise pe căi fizice (sunete, culori), căi chimice (miros,
subst.chim. din sol, apă), căi fiziologice (comportamente, gesturi, activități)
• Caracterul istoric – moștenesc un stoc informațional + informația proprie
• Integralitatea – nu sunt aditive, au însușiri noi
• Echilibru dinamic – schimb de energie și substanță cu mediul
• Sunt entități cu program: program pentru sine, program inferior și program superior
• Sunt sisteme deschise, informaționale
• Au capacitate de autoconservare, autoreproducere, autoreglare, autodezvoltare,
comportament antientropic (stabilitate)
Dezvoltarea bazei teoretice a ecologiei
• După 2005
• Știința integrată a Ecologiei Sistemice și Sustenabilității
Biodiversitatea / Capitalul Natural și Dezvoltarea sustenabilă
• Dezvoltarea sustenabilă, ca obiectiv al politicilor de dezvoltare naţională, regională şi globală, nu

se poate realiza decât prin măsuri de:
• stopare a erodării (reducerii) biodiversității/Capitalului Natural;
• conservare şi/sau restaurare biodiversității/Capitalului Natural;
• utilizare sustenabilă a resurselor şi serviciilor;
• management integrat/”ecosistemic” şi adaptativ al biodiversității/Capitalului Natural, respectiv al

interacţiunilor Capital Natural - Sisteme Socio-Economice la diferite scări de spaţiu (local-global)
şi timp (ani/decenii- secole);
3. Systems Ecology & Sustainability
“GLOBAL SCIENCE”of Socio-Ecological Systems (SEcolS)/
Coupled -Nature and Human Dominated- Ecological Systems
2.6 Sustainability Science
1.6 Systems Ecology

Biological and ecological systems
across time and space scales
2.3 2.4 2.5
Ecological Ecological Ecological
Economics Anthropology Engineering
1.5 Bioeconomy
2.2 Environmental
Engineering
Industrial Ecology
2.1 Human/ Social Ecology

Urban Ecology
Environmental Economics
1.3 Ecosystem and 1.4 Ecological climatology

Landscape Ecology Hydro-ecology 2. Human targeted Ecological and Environmental
Sciences
1.1 Communities ecology 1.2 Climatology

Populations ecology Hydrology
Geobotany Geochemistry
Hydrobiology Paleontology
Paleo-ecology Geomorphology
Taxonomy Sedimentology
Soil Sciences
1. Bio-Ecological (1.1.) and Environmental Sciences (1.2)

Integration and Development of Basic and Applied “Global Science: Systems Ecology and Sustainability (adapted Vădineanu, 2011)
Organizarea ierarhică a sistemelor biologice și ecologice
Ierarhia Ierarhia
sistemelor sistemelor
biologice ecologice
Specia/
populația
Ierarhia
taxonomică: Biocenoze Ecosisteme
Specie/ populație
Complexe
Gen Complexe de
regionale de
biocenoze
Familie ecosisteme
Ordin
Clasă Complexe
Biomi macroregionale
Regn de ecosisteme
Biosfera Ecosfera
Sistem Socio-Ecologic
GLOBAL
Ierarhia
SISTEMELOR SOCIO-
MACROREGIONAL
ECOLOGICE
NAȚIONAL în funcție de scara spațială
la care ne raportăm:
REGIONAL
➢ SSE global
➢ SSE macroregional
MICROREGIONAL ➢ SSE național
Sistem Socio-Ecologic ➢ SSE microregional
LOCAL include:
-Compoziția și structura ➢ SSE local
capitalului fizic construit
-Compoziția și structura
capitalului social
-Capitalul uman
-Compoziția și structura
biofizică a capitalului natural
II. Structura ecosistemelor
• Ecosistem= unitatea organizatorică elementară a ecosferei alcătuită
din biotop, biocenoză și relațiile dintre acestea
• Structura ecosistemului este reprezentată de structura biotopului și

structura biocenozei
• Cuprinde, de asemenea, relațiile dintre factorii abiotici și populațiile
biocenozei
• Interacțiunile dintre componente sunt complexe, astfel încât nici un
factor biotic sau abiotic nu acționează singur ci reprezintă rezultatul
unor interrelații
• Configurația structurală a sistemelor ecologice
-biotop
-caracterizare factori abiotici
Biotop
• Reprezintă totalitatea factorilor abiotici (factori ecologici) în dinamica lor și în
interacțiune unii cu ceilalți
• Factorii abiotici nu au valori constante, ci variază între anumite limite în timp și
spațiu
• Există variații cu anumită periodicitate și amplitudine- variații cu caracter de
regim (ex. alternanța zi-noapte, succes. anotimpuri, fazele lunii, maree, direcția și
intensitatea vânturilor)- care determină funcționarea biocenozei în regim
comandat (respectiv regimul, ritmul impuse de variații periodice)
• Există variații fără periodicitate, care apar neașteptat și depășesc o anumită
amploare- variații cu caracter de zgomot (ex. temp. neobișnuite, secete
prelungite, vânturi neobișnuit de puternice, valuri f. mari, pătrundere agenți
poluanți, incendii naturale)
Biotop
• Efectul variațiilor cu caracter de regim este adaptarea. Diferiți factori
variază între anumite limite care devin limite de toleranță ale
popul./speciei față de factorul respectiv
• Efectul variațiilor cu caracter de zgomot este apariția factorilor
limitanți- care pot determina eliminarea unui nr. f.mare de indivizi din
una sau mai multe populații
• Cele două categorii de variații pot avea efecte directe (respectiv
adaptarea/limitarea mărimii popul.) și efecte indirecte (respectiv
modificarea corelată a altor popul. din biocenoză)
Factori geografici
• Poziția geografică – latitudine și longitudine – indică integrarea
ecosistemului într-o zonă climatică, respectiv anumite caracteristici ale
factorilor ecologici
• Altitudinea- la fel, există condiții climatice diferite
• Expoziția geografică- ecosisteme situate pe pante cu expuneri diferite
față de soare , față de vânturi dominante se deosebesc f.mult intre ele
• Morfologia unui ecosistem- sinuozitatea malurilor (care influențează
mărimea ecotonului)- infl. repartiția vegetației acvatice, a locurilor de
adăpost, hrană și reproducere- DECI, influențează productivitatea
(bălților, lacurilor..)
Factori mecanici
• Vântul- deplasarea maselor de aer (paralel cu supraf. pământului)- curenți aerieni
• Cauze: diferențele de presiune atmosferică, determinate de diferențele de temperatură (scade
de la Ecuator spre Poli)
• Direcția și viteza vântului sunt determinate de un complex de factori (condiții locale de presiune,
temp., relief)
• Pot fi: vânturi cu caracter de regim, constante (ex.alizee) sau care au o anumită periodicitate,
regularitate (crivăț, brize, musoni) sau cu caracter de perturbări (furtuni, uragane)
• Vântul poate avea efecte directe și indirecte
• Rol de transport- energie termică (aer cald), nori (umiditate- determinând condensarea lor sau doar
umezeala temporară a solului), cenușă vulcanică, praf, nisip, radionuclizi –din explozii atomice)
• Rol în reproducerea plantelor (polenizare- transport polen cu ajut vant- plante anemofile- conifere,
graminee- polen uscat, ușor, în cant.mare).
• Rol în răspândire- bacterii , ciuperci, plante verzi (fructe și semințe cu structuri specializate), ouă de
rezistență și chiar adulți (insecte)
• Sp. De păsări folosesc curenții de aer pentru a economisi energie (planare- pelicani, berze, pescăruși)
• Există adaptări la forța vântului- talie mică la altitudini mari, aripi reduse sau lipsesc,
• Efectele indirecte – se referă la interacțiunea vântului cu apa- mișcări ale apei- curenți verticali,
orizontali, ascendenți si descendenți, valuri, oscilații de nivel, chiar curgerea ghețarilor
• Pot conduce la eroziune, aluviuni
Factori fizici
• Temperatura- fluctuații cu caracter de regim într-un domeniu (det de pozitie pe
glob, expozitie, altitudine) sau cu caracter de zgomot (care determină aparitia
adaptărilor speciilor/ populatiilor pentru asigurarea supravietuirii)
• Adaptări:
• Insecte- cavitate ce se umple cu aer pentru protectie impotriva temperaturilor din desert, picioare
lungi- pt a distanta corpul de nisipul fierbinte, colorit deschis, îngroparea în nisip,
• Estivarea (nevertebrate si vertebrate- din zone cu veri f. calde) si hibernarea, evitarea habitatelor
neprielnice, adapostire, reducerea intensitatii metabolismului
• Migratia de iarnă,
• Lumina
• Surse cosmice (soare, stele din afara sist solar)
• Surse biologice (bioluminiscenta- dat unor procese chimice care se desfășoară la nivelul
individului)
• Surse artificiale- determinate de procese tehnice antropice (radiatii electromagnetice din
spectrul vizibil !!)
• Determina efectuarea fotosintezei
• Apa. Umiditatea
• Surse: precipitatii, umiditate aer, apa din sol si subterana
Factori chimici
• Compoziția ionică- este reprezentata de concentrația unor cationi ca: sodiu,
magneziu, calciu, potasiu, stronțiu, și anioni: clor, sulfat, brom, carbonat
• Salinitatea-
• M.Neagra 15-22 ‰
• M.Medit. si M. Egee 38 ‰
• M.Roșie- 41 ‰
• M.Moartă 280-330 ‰
• Oxigenul- in general nu este factor limitant

• 20.95% in aer
• In ecos acvatice poate deveni limitant
• pH- concentratia ionilor de hidrogen

Configurația structurală a sistemelor ecologice
-componenta biotică: structură, compoziție, dinamică,
distribuție, structură trofică, relații intra și interspecifice-
Biocenoza
• reprezintă o comunitate de organisme (Möbius 1877)
• reprezintă unitatea supraindividuală de integrare (organizare) a vieții
• reprezintă un ansamblu de populații care se găsesc pe un teritoriu sau
habitat fizic bine determinat. Este o unitate organizată cu
caracteristici în plus față de componente și funcționează ca o unitate
prin transformări metabolice cuplate (Odum 1971)
• sunt sisteme cu structură dinamică, iar modificările sunt determinate
de specificul fluxului de energie (procese entropice), fluxului de
materie (transformări chimice) și fluxului informațional
(transformarea sistemelor) (Constantinov 1972)
Trăsături ale biocenozei
• Interdependența- integralitatea
• Dependența întregului atât de factorii abiotici (biotop) cât și de
nr.specii /indivizi din fiecare compartiment
• Reprezintă primul nivel la care apare însușirea productivității

biologice, ca o consecință a relațiilor interspecifice
Structura biocenozei
• Este alcătuită din elementele componente și din relațiile spațiale și
temporale dintre acestea
• Componente: -producători
-consumatori
-descompunători
• Speciile (populațiile) au importanță diferită într-o biocenoză
• Rolul fiecărei componente trebuie exprimat atât prin nr. de indivizi/ specii
cât și prin biomasă
• Speciile de talie mică (biomasă mică) cu nr. mare de indivizi –au activitate
metabolică mai intensă
Biocenoza
• Biocenoza reprezintă o rețea de conexiuni care determină:
• Integralitatea acesteia sau a ecosistemului

• Organizarea biocenozei (numărul de nivele trofice, structura nivelului trofic/a
lanțurilor trofice/ a rețelelor trofice)
• Circuitul substanțelor (în cadrul circuitelor biogeochimice) în ecosisteme
• Fluxul de energie
• Transformarea informației
• Autocontrolul
Biocenoza
• Studiul structurii biocenozei implică cunoașterea exactă a:
• Compoziției
• Trăsăturilor caracteristice
• Succesiunea speciilor
• Succesiunea - numerică și în biomasă
• Dinamica speciilor
Indici structurali ai biocenozei
• Pentru a exprima relații de grupare între specii și raporturi cantitative
• Pentru caracterizarea cât mai completă a structurii și rolului speciilor
în activitatea biocenozei
• Pentru comunicarea aspectelor structurale ale biocenozei
• Pentru fundamentarea deciziilor de management (conservare, arii
protejate, management resurse/ ecosisteme)
• Frecvența (%)- reprezintă raportul dintre nr. de probe ce conțin o
anumită specie/ nr. total de probe colectate în același timp
• Cu cât nr. de probe este mai mare cu atât valoarea frecvenței este mai apropiată de cea
reală
• Abundența relativă (%)- reprezintă raportul dintre nr. de indivizi sau

biomasa une specii față de celelalte specii dintr-o probă (dintr-un nr.
de probe/ nr. total de probe).
• Se exprimă atât numeric cât și în biomasă
• Abundența relativă nu este corelată direct cu importanța speciei în funcționarea
biocenozei
• Dominanța (D) arată în ce relaţie se găseşte efectivul unei specii faţă de
suma indivizilor celorlalte specii cu care se asociază, exprimând abundenţa
relativă.
• exprimă influența unei specii asupra structurii și funcționării biocenozei și
ecosistemului.
• este importantă prin nr. de indivizi, prin biomasă, prin spațiul ocupat, prin
productivitate. Se calculează pe baza abundenței relative.
• este considerată ca fiind un indicator al productivităţii, căci arată procentul de
participare al fiecărei specii la realizarea producţiei de biomasă din biocenoză. Se
calculează cu ajutorul indicelui de dominanţă (Balogh, 1958):
unde:
DA – dominanţa speciei A;
nA – numărul total de indivizi din specia A, identificați în probele examinate;
N – numărul total de indivizi ai tuturor speciilor prezente în probele examinate.
• Dominanța
În funcţie de valoarea acestui indice, speciile se distribuie în următoarele clase:
- subrecedente (sub 1,1%),
- recedente (între 1,1-2%),
- subdominante (între 2,1-5%),
- dominante (între 5,1-10%)
- eudominante (peste 10%).
• Constanța- se calculează pe baza frecvenței.

-frecvența> 50 % -specii constante
-25-50% -specii accesorii
-frecvența <25% -specii accidentale
• Fidelitatea exprimă tăria legăturilor unei specii cu alte specii.
• Astfel, speciile pot deveni indicatoare ale stării biocenozei în care se află
•specii caracteristice- legate strict de o anumită biocenoză (nu pot persista în alte sisteme)
•specii preferențiale- pot exista în diferite biocenoze, dar preferă un anumit ecosistem
•specii întâmplătoare (străine)
•specii indiferente (ubiquiste)- specii cu valențe ecologice multiple- pot exista în biocenoze
diferite
• Echitabilitatea
• exprimă modul în care este distribuită abundența relativă la speciile unei biocenoze (sau a
unei componente a acesteia).
• echitabilitatea maximă se realizează când speciile sunt reprezentate prin același număr de
indivizi
• Diversitatea
• reprezintă bogăția de specii (nr.de specii)
• depinde și de abundența relativă a speciilor
• Diversitatea
• reprezintă bogăția de specii (nr.de specii)
• depinde și de abundența relativă a speciilor
• Identitatea speciilor este importantă
• Speciile se dispun pe gradienți- altitudinal, longitudinal, temporal
• Factori care determină creșterea diversității:
• Heterogenitatea spațială a biotopului
• Stabilitatea condițiilor abiotice / variații mari
• Structura componentelor biocenozei (ex. producătorii primari/ vegetație)
Diversitatea- indice de diversitate – indice cantitativ

• Bogăția de specii (Species richness)
• Indice diversitate Shannon- Wiener
D= - σ𝑛𝑖=1 𝑝𝑖 ∗ log2𝑝𝑖 )
• Indice diversitate Simpson
• D are valori între 0 și 1 (div. max.)
• Ia în considerare nr. indivizi ai fiecărei specii și nr total de indivizi
Relații interspecifice
• Reprezintă sistemul de conexiuni, de relaționare între specii, din
cadrul unui ecosistem
• Pot fi relații directe și indirecte
• Relația dintre două specii poate fi
• benefică (pozitivă) (+)
• neutră (0) sau
• Negativă (-), pentru una sau pentru ambele specii
• Neutralism – relația este neutră pentru ambele specii (0 0)
• Competiție (concurență) – relația este negativă pentru ambele specii
(- -) exemplu: competiția pentru hrană, adăpost, spațiul de existență/
habitat)
• Mutualism- speciile sunt dependente una de alta; relația este pozitivă
pentru ambele (+ +)
• bacteriile fixatoare de N+ - plantele leguminoase;
• alge+ciuperci- formează lichenii;
• ciuperci + arbori (rădăcini)- formează micorize;
• plante cu flori +insecte polenizatoare
• Protocooperare – relația este pozitivă pentru ambele specii, dar nu
este obligatorie (+ +)
• Comensalism – relația este pozitivă pentru una dintre specii și neutră
pentru cealaltă (+ 0);
• Ex: specii care își găsesc adăpost în spongieri sau în lamelibranhiate (scoici)
• Reprezintă un prim pas către parazitism
• Amensalism – relația este negativă pentru una dintre specii și neutră
pentru cealaltă (- 0); substanțele produse de o specie au efecte
negative asupra celeilalte specii;
• Parazitismul – relația este pozitivă pentru o specie și negativă pentru
cealaltă (+ -); în acest caz parazitul nu omoară gazda
• Predatorismul - relația este pozitivă pentru o specie și negativă
pentru cealaltă (+ -); în acest caz răpitorul omoară gazda
• În cazul relațiilor dintre trei specii

sp. A sp. B sp. C
gazdă parazit hiperparazit
aceasta poate fi diferită:

B A (+ -)
C B (+ -)
C A (0 0)
A C (+ +)
Relații interspecifice- clasificare
Tipuri de relații:
• de răspândire
• de reproducere
• de hrănire (relații trofice)
• de apărare
• relații complexe
• Comunicațiile interspecifice reprezintă unul din factorii integratori ai

ecosistemului care contribuie la asigurarea supraviețuirii speciilor prin
realizarea reproducerii, răspândirii, apărării, nutriției
Comunicarea cu mediul
• Se realizează prin:
• transmiterea de semnale codificate
• recepție de semnale prin organele de simț și apoi decodificare, interpretare și
răspuns
• Comunicarea se realizează:
• pe căi fizice (unde sonice, ultrasonice, luminoase, radiații termice, electromagnetice)
• pe căi chimice (prin excreție se elimină compuși biochimici, sau prin descompunerea
cadavrelor)
• Comunicarea se utilizează pentru:
• orientarea în spațiu
• dezvoltarea organelor receptoare
• alarmarea receptorului
• influențarea înmulțirii, a creșterii
• ca armă chimică/ de apărare
Mijloace de apărare- relații de apărare
• Ca rezultat al relațiilor bilaterale
• Mijloace de apărare individuală
• Pasivă: carapace, cochilii, țepi, substanțe urticante
• Activă: fuga, îngropare, gheare, dinți
• Mijloace de apărare colectivă
• Agregări de apărare
• Ecloziuni concentrate
• Indivizi specializați în apărarea colectivității
• Ca rezultat al relațiilor multilaterale
• Mimetism
• Homocromie
• Imitație
Relații interspecifice legate de răspândire
• Răspândirea se poate realiza la întâmplare
• Exemplu: transportul unor semințe, părți ale plantei, ouă de nevertebrate sau
pești agățate de corpul păsărilor
• Existența unor relații specializate - fructe și semințe cu structuri

speciale care înlesnesc răspândirea lor de către animale
• Exemplu: cârlige ce permit agățarea de blană; formațiuni nutritive căutate de
furnici; mirmechohoria (răspândirea semințelor plantelor cu ajutorul
furnicilor)
• Ouăle și semințele trec nevătămate prin intestinul păsărilor
• Depunerea unor ouă de rezistență (în cazul unor condiții neprielnice de
mediu)
Relații interspecifice legate de reproducere
• Reproducerea poate fi condiționată de prezența altor specii
• Exemple:
• Pentru cuibărit, depunerea pontelor, parcurgerea stadiilor de dezvoltare
• Arbori cu scorburi pentru păsări
• Plante acvatice ca substrat pentru depunerea de ponte de nevertebrate și
pești
• Necesitatea existentei unei perioade de parazitare pe pești a larvelor de
unionidae (moluște) pentru dezvoltarea lor ulterioară
• Necesitatea unor specii de păsări de a depune ouă în cuibul altor specii
(Cuculus canorus -cuc)
• Necesitatea prezenței speciilor de insecte indispensabile polenizării
multor plante
Relații trofice
• Reprezintă cea mai importantă legătură dintre specii, care se realizează sub
diferite forme
• Conținutul legăturilor trofice este același, respectiv fiecare specie
reprezintă o verigă în transferul și transformarea substanțelor și energiei în
ecosistemul dat
• Relațiile trofice cu transfer de materie și energie se desfășoară între nivele
trofice succesive, respectiv între verigile trofice ale lanțurilor trofice. Din
relațiile trofice derivă și alte forme de relații interspecifice
• Între speciile aceluiași nivel trofic (relațiile sunt fără schimb de substanță și
energie) are loc competiția pentru resursele de hrană, de nutrienți, de
lumină, de spațiu
• Rezultatul competiției este elaborarea prin acțiunea selecției a diferitelor
adaptări ale populațiilor ca separări parțiale sau totale ale nișelor ecologice
prin specializări nutritive, comportamentale, succesiuni la locul de hrană,
separare spațială, inhibarea dezvoltării concurenților
Relații trofice
• Aceste adaptări afectează structura și funcționarea lanțurilor trofice
• Din relațiile trofice între nivele trofice diferite rezultă și relații legate
de apărare. Apărarea individuală se poate transforma în apărare
colectivă
• Abordarea la nivel populațional este cel mai potrivit mod de abordare
în examinarea relațiilor interspecifice deoarece:
• Relațiile se desfășoară între populații
• Populația e veriga esențială în transformarea materiei, energiei și informației
• Populația este obiectul evoluției, selecției care se desfășoară corelat cu
evoluția altor populații (co-evoluție)
Relații complexe
Factori • Interacționează permanent cu componentele
abiotici biotice (vii) ale sistemului
• Există relații între populațiile și speciile aceluiași

Nivel trofic nivel trofic
Nivele
trofice • Există relații între nivele trofice diferite
diferite
Relații complexe
• Este foarte importantă cunoașterea lor pentru înțelegerea organizării
și legilor dinamicii ecologice si pentru prognoza soluțiilor economice,
de amenajare sau protecție a ecosistemelor
• Exemplu: schimbările climatice (cantitatea de precipitații) determină

modificări ale învelișului vegetal care conduc la schimbări ale nutriției unor
specii, ceea ce determină schimbări ale stării fiziologice, modificări ale
relației cu paraziții, modificarea structurii spațiale a populației și apoi
intensificarea acțiunii prădătorilor și declinul speciei-pradă
Analiza funcționării sistemelor ecologice :
-structura trofică-suport pentru desfășurarea proceselor ecologice
-energetica sistemelor ecologice
-surse de energie
-producția și productivitatea primară
-eficiența producătorilor primari
-fluxul de energie
Structura trofică- -suport pentru desfășurarea proceselor
ecologice
• Este rezultatul relației de nutriție dintre specii
• Producătorii primari sunt populațiile/ speciile producătoare de

substanță organică; acestea transformă energia radiantă solară în
energia legăturilor chimice ale substanțelor organice pe care le
sintetizează din substanțe anorganice, apă, dioxid de carbon, compuși
cu azot (N) și fosfor (P)
• Producătorii primari sunt reprezentați de:

• Plante
• Bacterii fotosintetizante
• Bacterii chemosintetizante
Structura trofică
• Consumatorii reprezintă cel de-al doilea nivel trofic după producătorii
primari, care, în funcție de hrană, se împart în:
• Consumatori de ordinul 1 – fitofagi
• Consumatori de ordinul 2 – carnivori
• Consumatori de ordinul 3 – prădători
• Detritofagii consumă detritus, respectiv fragmente de materie organică

rezultate din fărâmițarea sau descompunerea parțială a plantelor și
animalelor moarte. Aceștia sunt importanți atât ca și consumatori de
ordinul 1 cât și ca descompunători
• Speciile de animale care se hrănesc cu cadavrele altor specii animale–

necrofage
• Organismele vegetale care își procură hrana din resturile în descompunere
ale altor plante - saprofite; toate acestea grăbesc fragmentarea și
descompunerea materiei organice vegetale și animale
Structura trofică
• Descompunătorii – degradează substanțele organice din cadavre,
excrete, deșeuri, în mai multe etape, rezultând eliberarea elementelor
minerale
• Sunt reprezentați de bacterii și fungi
• Reutilizarea elementelor minerale de către plantele autotrofe
reprezintă procesul de mineralizare – reversul procesului de
fotosinteză
• Detritofagii – mărunțesc detritusul în particule fine care sunt

amestecate cu enzime, ușurând astfel activitatea bacteriilor și fungilor
și participând la realizarea funcției de mineralizare
Structura trofică
• Grupările de specii care îndeplinesc aceeași funcție trofică = nivel trofic. Acesta nu
reprezintă o clasificare a speciilor ci a funcției trofice.
• Multe specii sunt polifuncționale – fac parte din mai multe nivele trofice
• Exemple:
• plantele carnivore (Drosera sp., Utricularia sp.) sunt atât producători
primari cît și consumatori de ordinul 2 și consumatori de ordinul 3
• speciile de crap pot fi zoofage (unele specii sunt carnivore) sau pot
consuma hrană vegetală (rizomi de plante acvatice –Potamogeton sp.,
semințe)
• În ecosistemele acvatice producătorii primari sunt organismele cele mai
numeroase, au dimensiunile cele mai mici, un ciclu de viață scurt și ritm intens de
reproducere
Structura trofică
• Piramida eltoniană (Elton, 1927) reprezintă distribuția nr. de indivizi
sau a biomasei acestora pe diferite nivele trofice; există deosebiri
majore între ecosisteme acvatice, ecosisteme forestiere din zona
temperată și ecosisteme forestiere din zona tropicală din acest punct
de vedere
• Viteza de reînnoire a biomasei –se numește turnover
• Raportul dintre producția brută/ biomasă (P/B) poate avea o valoare
mare, ceea ce arată o productivitate mare a sistemului (respectiv
cantitatea de substanță organică produsă pe unitatea de timp)
Structura trofică – lanțuri și rețele trofice
• Lanțurile trofice reprezintă căile prin care se produce transferul de substanțe și energie
• Exemple:
• tundră: licheni-reni-om
• Ecosisteme agricole: culturi agricole (grâu) -om;
culturi agricole (porumb)-animale (porc) -om
• Există lanțuri trofice bazate pe producători primari sau lanțuri trofice bazate pe detritus
• Cu cât sunt mai scurte, lanțurile trofice sunt mai productive
• Un consumator nu poate consuma hrana în întregime- aceasta ar conduce la dispariția
speciei:
• 9/10 din hrană este utilizată pentru cheltuieli energetice
• 1/10 este utilizată pentru creștere în biomasă
Dacă cantitatea de hrană consumată este mai mare decât cantitatea procesată- veriga
dispare
• Lanțurile trofice principale sunt alcătuite din speciile dominante care au un rol decisiv în
ecosistem. Reprezintă căile principale ale fluxului de energie și ale circulației materiei. Sunt
importante pentru structura și funcționarea (inclusiv autoreglarea) sistemului
• Lanțurile trofice secundare sunt alcătuite din alte specii din ecosistem
• Retelele trofice sunt alcatuite din nivele trofice (cuprind specii care indeplinesc acelasi rol in
ecosistem). Intre nivele trofice diferite exista relatii complexe
Structura trofică – lanțuri trofice
• Lanțurile trofice nu sunt izolate și nu sunt structuri simple.
• Speciile fac parte din mai multe lanțuri trofice, acestea fiind
interconectate
• Lanțurile trofice intră în alcătuirea unor structuri complexe- rețele
trofice
• Rețelele trofice integrează toate componentele biotice dintr-un
ecosistem, toate lanțurile trofice și toate conexiunile, atât din
interiorul lanțurilor trofice cât și conexiunile dintre acestea
Investigarea lanțurilor trofice
• Studiul lanțurilor trofice este foarte important
• Permite evaluarea rolului speciei în funcționarea ecosistemelor
• Permite cunoașterea circuitelor bio-geo-chimice
• Metode de studiu:
• Observare directă
• Analiza conținutului digestiv
• Exemplu: analiza ingluviilor (părți nedigerate de hrană care sunt adunate de păsări sub
forma unui ”ghem”, care este apoi eliminat din cavitatea bucală)
• Metoda izotopilor radioactivi
• Metode experimentale
Funcționarea sistemelor ecologice
• Fiecare verigă trofică consumă o anumită cantitate de energie
• Energia solară, energia chimică și substanțele organice nutritive sunt antrenate în
circuitul biologic unde se produc transformări majore
• Funcția energetică – captarea energiei solare de către organismele fotosintetizante și a

energie chimice de organismele chemosintetizante și transferul la grupe de consumatori
• Funcția de circulație a materiei – substanțele nutritive organice și anorganice circulă de

la hrana consumată la consumatori
• Funcția de autoreglare – populațiile reușesc să se adapteze condițiilor de biotop și prin

selecție să se adapteze reciproc; structura și organizarea ecosistemelor trebuie să aibă o
anumită stabilitate în timp și spațiu; Stabilitatea ecosistemelor este rezultatul funcției de
autoreglare
Funcția energetică
• Conform principiului l al termodinamicii (principiul conservării energiei), energia nu este nici creată nici
distrusă ci se transformă
• Intrările de energie (reprezentate de energia din hrană) trebuie să fie egale cu ieșirile (respectiv
însumarea energiei acumulate prin creștere, energiei folosite în activitate, energiei pierdute sub formă
de căldură și energiei deșeurilor)
• Pentru orice sistem – există un flux de energie
• Conform principiului degradării energiei, în orice proces de transformare o parte din energia potențială
se degradează și este dispersată sub formă de căldură
• Energia luminoasă este transfomată în energie chimică
• Energia chimică e transformată în energie mecanică/ electrică/ nervoasă
• Eficiența transformărilor este < 100% ; la sistemele lipsite de viață există o tendință de dezorganizare
(crește entropia- gradul de dezordine)
• La sistemele biologice captarea energiei permite compensarea pierderilor energetice, ceea ce conduce
la o creștere a ordinii în sistem; Sinteza de substanțe organice complexe, construirea de celule, țesuturi,
organe, sisteme- conduce la creșterea ordinii, respectiv scăderea entropiei
• Pentru orice ecosistem există un flux de energie unidirecțional

• Tendința este de maximalizare a fluxului și eficienței energetice
Surse de energie
• Energia electromagnetică a radiațiilor solare
• Energia chimică a substanțelor
• Energia solară incidentă pe Terra (constanta solară) este de

1,94 cal/cm2/min (1,02 x 107 cal/m2/an)
Componența spectrală a acestei energii radiante:
• 10% radiații ultraviolete, lungime de undă λ= 0,1- 0,4 μ
• 45% radiații din spectrul vizibil, λ= 0,4- 0,7 μ
• Radiații albastre λ= 0,4- 0,5 μ
• Radiații roșii λ= 0,6- 0,7 μ; acestea sunt îndeosebi absorbite de clorofilă, deci
au rol esențial în fotosinteză
• 45% radiații infraroșii, λ= 0,7- 10 μ
Surse de energie
• Din energia incidentă totală:
• 42% este absorbită de atmosferă și apoi radiată sub formă de
căldură
• 48% ajunge la suprafața pământului, din care 20% este absorbită
de apă, sol, vegetație, iar 80% este reflectată în spațiu
• Cantitatea de energie incidentă variază în funcție de:

• Latitudine (determină unghiul de incidență a razelor solare)
• Expoziția terenului (modifică unghiul de incidență)
• Natura substratului (apă, sol liber, stâncării, vegetație)
• Alți factori (suspensii, vapori de apă, nebulozitate)
• Energia chimică a diferitelor substanțe poate fi utilizată de un grup
restrâns de producători primari- bacterii chemosintetizante
Producători primari
• Reprezentați de 3 grupe de organisme:
• Plante verzi (cele mai importante)
• Plantele verzi- captează energia radiațiilor solare cu ajutorul moleculelor de clorofilă și convertesc
această energie în cea a legăturilor chimice din substanțe organice
• 6 CO2 + 6 H2O + energie solară = C6H12O6 + 6O2 (substanță organică și oxigen) ; în prezența clorofilei; sunt implicate și
săruri minerale cu N,P,K,S
• Reprezentate prin Bacteriile purpurii care produc fotosinteza cu ajutorul pigmenților carotenoizi
(bacteriopurpurina, bacterioclorina)
• Thiorodaceae – bacterii purpurii cu sulf (S)
• Athiorodaceae – bacterii care nu conțin S
• Sursa de energie este reprezentată de energia rezultată din oxidarea compușilor anorganici
• Bacterii nitrificatoare-
• Nitrosomonas – oxidează NH3+ la NO2-
• Nitrobacter - oxidează NO2- la NO3-
• Bacterii sulfuroase – utilizează compuși ai S
• Bacteriile feruginoase obțin energia prin oxidarea compușilor Fe
Producția primară
• În orice ecosistem având la baza structurii trofice plantele verzi, fluxul de
energie se inițiază prin captarea energiei solare cu ajutorul clorofilei
• Energia radiațiilor luminoase este transformată în energia legăturilor
chimice a substanțelor organice sintetizate de plante și acumulate în
procesul de creștere
• Energia acumulată sub formă de substanță organică = producție primară
• Producția primară brută (PPB) reprezintă întreaga energie asimilată de
plante în procesul fotosintezei. O parte este folosită pentru desfășurarea
proceselor metabolice proprii (sinteze organice, mișcare), iar o parte a
energiei asimilate este acumulată sub formă de substanță organică a
celulelor și țesuturilor (producție primară netă- PPN)
• PPN= PPB-R(respirație)
• PPN constituie substanța organică (energia) disponibilă pentru nivelul trofic
următor (al fitofagilor)
Producția primară
• Cantitatea de substanță organică acumulată într-o perioadă de timp și existentă la
un moment dat = biomasă
• Viteza (rata) cu care se acumulează biomasa (energia) ca urmare a fotosintezei =
productivitate primară
• Productivitatea primară reprezintă măsura fluxului de energie intrat în ecosistem,
raportat la unitatea de timp și suprafață
• Productivitatea primară este procesul care are ca rezultat producția primară netă
• Biomasa acumulată de plante (PPN) nu are o valoare constantă. Substanța
organică rămasă sub formă de biomasă a părților vii ale plantelor = recolta
(biomasa) pe picioare – standing crop; aceasta este o parte a PPN
• Producția primară și biomasa se exprimă în g/m2, mg/l, kg/ha ; se raportează și la
timp în cazul productivității
• Se pot exprima și în unități energetice: gramecalorii- gcal sau cal și kilocalorii- kcal
• 1g subst. uscată pl. verzi=4,5 kcal
• Se folosește ca unitate energetică J( joule)= 0,24 gcal (gramecalorii)
Producția primară (PP)
• Cunoașterea capacității productive a ecosistemelor este f. importantă:
• Permite estimarea capacității de producție a hranei potențiale
• Reprezintă baza științifică a amenajărilor agricole
• Stă la baza evaluării resurselor biologice ale Terrei
• PP depinde de:
• Lumina
• Temperatură
• Producători primari
• Factori biologici
• PP ecosisteme: ex. producția primară netă (PPN) anuală biosferă =
177 x 109 t substanță uscată (s.u.) = 793,5 x 1018 cal
Producția primară
• Ca mecanism, producția primară este rezultatul activității plantelor,

dar ca valoare reală este rezultatul interacțiunii tuturor elementelor
componente ale biocenozei
• Sub aspect cantitativ și calitativ, producția primară este o expresie a

activității, a stării ecosistemului, amodului și gradului său de
organizare. De exemplu, în cursul succesiunii ecologice, producția
primară se modifică odată cu structura biocenozei.
Eficiența producției primare
• Eficiența ecologică = 100*(energia consumată de un nivel trofic/ energia disponibilă a nivelului trofic precendent)
• Ex: frunze –o parte din energie este reflectată
-o parte trece prin frunze
-o parte e absorbită și utilizată în procesele fiziologice
• raportul dintre Energia solară absorbită/ Energia solară incidentă – e aprox. 50%
• Eficiența energiei absorbite – din energia absorbită o mare parte e transformată în căldură și se pierde prin iradiere, iar o parte e folosită în
evapotranspirație. O parte mică e asimilată prin fotosinteză alcătuind producția primară brută (PPB)
• PPB/ E. absorbită
• Valoare maximă = 10%
• Valoare medie pentru biosferă = 0,4%
• Eficiența producției primare brute (PPB)
• PPB/ E. incidentă – aprox. 0,2% Val.max. 7% în pădurile tropicale umede
• Eficiența producției primare nete (PPN)
• PPN/ PPB e aprox. 40-85% Val.medie 50%
• arată ce parte a PPB se acumulează sub formă de substanță organică utilizabilă de nivelul trofic următor/ al fitofagilor
• La plante, eficiența PPN (față de PPB) e f. mare, deoarece fiind imobile, plantele nu cheltuiesc energie pentru mișcare și nici pentru menținerea
temperaturii constante a corpului ca în cazul animalelor homeoterme
• Plantele acvatice au eficiența PPN/PPB >70%
• La plantele terestre lemnoase aceasta e mult mai mică, deoarece au țesuturi mecanice și rădăcini puternice care respiră, dar nu contribuie la
desfășurarea fotosintezei
• Eficiența PPN poate fi exprimată și prin PPN/ E.incidentă
• Val max. 4%
• Val.medie 0,1%
Rolul producției primare nete (PPN) în hrana fitofagilor
• Accesibilitatea reală a PPN pentru animale depinde de modul de

mineralizare în diferite țesuturi și organe
• Țesuturile și organele de susținere, cu conținut mare de celuloză, sunt
digerate de puține animale și au valoare nutritivă scăzută
• În cazul plantelor acvatice, aproape toată PPN este consumată de
fitofagi
• Raportul P/B (Productivitate netă/Biomasa acumulată) reflectă
disponibilitatea PPN pentru fitofagi
• P/B > 50 pentru fitoplancton
• P/B = 0,04-0,65 pentru ecosisteme terestre
Fluxul de energie
• Funcționarea ecosistemelor e condiționată de pătrunderea continuă a
noi cantități de energie solară, determinând astfel fluxul de energie
prin ecosisteme
• Parametri ai fluxului:
• Cantitatea de energie captată
• Viteza fluxului de la un nivel trofic la altul
• Cantitatea și calitatea energiei stocate sub formă de biomasă
• Cantitatea de energie pierdută sub formă de căldură
Fluxul de energie
• Legități ale fluxului de energie:

• Scăderea producției nete de-a lungul lanțurilor trofice
• Ex: producția unui nivel trofic poate fi mai mică decât 1/10 din producția nivelului trofic
precedent
• Creșterea cantității de energie utilizată pentru respirație de-a lungul lanțurilor
trofice
• Creșterea eficienței utilizării energiei (hranei) disponibile
• Fluxul de energie în ecosistem reprezintă și un proces de dezvoltare a

unor forme superioare de energie (de ex: energie nervoasă, energia
psihică)
Analiza funcționării sistemelor ecologice :
-circuitul materiei
-circuite biogeochimice locale și globale
-particularități ale circuitelor în diferite tipuri de ecosisteme
-funcția de autocontrol
-stabilitate
Circuitul materiei
• Funcțiile ecosistemelor sunt strâns interconectate între ele și cu
structura trofică
• Desfășurarea circuitului substanțelor implică consum de energie
• Circuitul substanțelor se realizează prin lanțuri (rețele) trofice-
reprezintă și mecanismul principal pentru îndeplinirea funcției de
autocontrol
Circuitul materiei
• Depinde din punct de vedere calitativ și cantitativ de structura

biotopului și de structura biocenozei.
• Căile principale ale circuitelor biogeochimice sunt lanțurile trofice
• Energia solară fixată de ecosistem prin producătorii primari este cea
care pune în mișcare circuitele biogeochimice (BGC)
• Circuitele BGC pot fi:
• locale
• globale
Circuitul materiei
• Circuitele BGC locale se desfășoară în diferite tipuri de ecosisteme, locale.
Se desfășoară în mod specific pentru fiecare categorie de ecosistem sau chiar
pentru fiecare ecosistem în parte, deoarece rețeaua trofică nu este rigidă, ci este
dinamică și activă
• Circuitele BGC globale reprezintă rezultanta activității tuturor ecosistemelor de pe

glob. Ele reprezintă mecanisme esențiale de funcționare a ecosferei.
• Elementele componente, respectiv populațiile au o structură și funcționare care

se modifică în timp și spațiu, influențând desfășurarea circuitelor BGC.
• De exemplu:
• Migrațiile verticale (zooplancton),
• Migrațiile orizontale (populații de pești)- stoluri,
• Trecerea larvelor de insecte de la stadiul planctonic (în masa apei) la stadiul bentonic (pe
substrat)- reprezintă deplasări masive de nutrienți dintr-un loc în altul.
Circuitul materiei
• Circuitul substanțelor într-un ecosistem apare ca rezultat al interacțiunilor
dinamice dintre componentele biocenozei și dintre acestea și biotop.
• Un rol important în acest proces îl au
• cantitatea de substanțe consumate,
• comportamentul specific al populațiilor,
• ciclurile lor vitale
• Mobilitatea populațiilor din sedimente și din sol contribuie la dislocarea

particulelor și eliberarea unor compuși nutritivi. Mărunțirea particulelor
nutritive din sol, sedimente, nămol influențează viteza de mineralizare
(proporțional cu raportul suprafață/volum) și sporesc accesibilitatea
nutrienților pentru producătorii primari.
Circuite biogeochimice (BGC) din lacuri (locale)- circuitul fosforului (P)
• Fosforul (P)- este unul din nutrienții principali
• Este adus (ca și alți nutrienți) cu apele afluenților lacului, provenind din:
• Dezagregarea rocilor eruptive(apatita)
• Din îngrășăminte (administrate în bazinul hidrografic)
• Din scurgeri menajere
• Apa din precipitații – reprezintă o sursă importantă de P și alți nutrienți (azot-N); dacă
considerăm cantitatea de precipitații din bazinul de alimentare (și nu doar de pe suprafața
lacului)- atunci rolul acestui aport de nutrienți devine și mai important
• Speciile de peștii care migrează din mări și oceane- constituie altă sursă de P și alți nutrienți (ex.
salmonide care migrează din Oceanul Pacific în lacuri din peninsula Kamceatka)
• Compușii cu P se pot găsi:
• În stare solubilă-
• sub formă de ioni ai acidului ortofosforic (H3PO4)- fosfor mineral
• Sub formă de compuși organici în care intră și fosfor organic
• În particulele de suspensii organice și anorganice
Circuite biogeochimice (BGC) din lacuri (locale)- circuitul fosforului (P)
• Se apreciază că max.10% din P total se află dizolvat ca P mineral și 25-30% ca P organic. Odată ajuns
în lacuri, P mineral dizolvat intră în circuitul BGC al ecosistemului și rezultă 2 circuite interconectate:
• 1 circuit biologic –determinat de metabolismul algelor fitoplanctonice și al speciilor de
animalelor
• 1 circuit geochimic- determinat de interacțiunea sedimentelor cu compușii P din apă
• În lacuri circuitul P durează 10 zile (vara) și 30 zile (iarna)- reciclarea se realizează de aprox.20 de ori
pe an; o parte din P – cu celule moarte de pe fundul lacului- intră în circuitul geochimic- adică este
inclus în compușii humici stabili cu P și Fe, sau cu fosfat de Fe și Ca
• Algele sunt consumate de animale (zooplanctonice și bentonice- celule moarte pe fund). Prin
excrețiile lor eliberează în apă o parte din P mineral- care reintră în circuit. Ciclul geochimic e mult
mai lent. Compușii P legați în sedimente sunt scoși din circuit
Circuite BGC din lacuri (locale)- circuitul fosforului (P)
• Circuitul P nu reprezintă un transfer uniform și continuu de la alge la mediul abiotic (apă,

sedimente) și invers datorită:
• Cantității algelor (nr. indivizi și biomasă)
• Calității algelor (componența speciilor)
• Nr. de consumatori
• Naturii sedimentelor
• Astfel, concentrația de P din apă e considerată, la un moment dat, criteriu pentru
aprecierea capacității productive a apelor, însă nu este semnificativă pentru acest proces.
• Rata reciclării P e un indicator mai bun decât concentrația de P din apă- pentru aprecierea
productivității unui ecosistem acvatic.
• Circuitul P e rezultatul activității întregului ecosistem
Circuite biogeochimice (BGC) din lacuri (locale)- circuitul azotului (N)
• Intrări:
• N2 atmosferic se dizolvă în apă (unde ajunge la 15 mg/l la 200C)
• Oxizi de N- apar în atmosferă datorită descărcărilor electrice; sunt antrenați
de precipitații și ajung la supraf. Pământului (pot depăși 1 mg/l apă de
precipitații)
• Din apele de alimentare ale lacurilor (afluenți, scurgeri laterale) care
transportă N sub formă de NH3 (compuși amoniacali) NO3 (azotați) și N
organic (dizolvat sau detritus organic)
Circuite biogeochimice (BGC) din lacuri (locale)- circuitul azotului (N)
• Azotul ajuns în lacuri intră în circuitele BGC pe mai multe căi

• N liber dizolvat- poate fi parțial fixat de unele alge sau bacterii și transformat
în N organic
• Din compusii cu N intrați cu afluenții, o parte –N amoniacal și NO3 sunt
utilizați de alge, iar altă parte și N organic intră în circuitul bacterian și o parte
e fixată în sedimente (compuși humici); prima dată se consumă N amoniacal și
apoi azotații
• Fixarea N2 liber are loc atunci când în apă nu mai este NH3 sau NO3; se
realizează de către cianoficee (alge) și de bacterii facultativ anaerobe;
eficiența fixării crește odată cu scăderea concentratiei de O2 din apă
• N total asimilat de alge reprezintă 13% din greutatea uscată a algelor
Circuitul materiei în ecosisteme terestre
• În ecosistemele terestre circuitul apei reprezintă substratul material al
circuitului majorității elementelor minerale, fiind transportorul acestor
elemente
• În circuitul acestor elemente are loc o importantă stocare (acumulare) a

unor elemente nutritive în țesuturile mecanice de lungă durată ale
plantelor (de ex. în ecosisteme forestiere), reciclarea elementelor
(turnover) la plantele lemnoase fiind mult mai lentă decât la cele acvatice
• Cantitatea de apă reținută în sol sau pe anumite componente ale plantelor

diferă în funcție de climă, relief, structura pădurii (compoziție specifică)
Circuitul materiei în ecosisteme terestre
• Datorită particularităților structurale și funcționale ale ecosistemelor
forestiere, se înregistrează o viteză mare a circuitului apei (datorită
absorbției și transpirației foarte intense), reținerea în ecosistem a
unei mari cantități de apă (de 6-25 ori mai mare decât apa reținută în
ecosisteme de pajiște), scurgeri de suprafață reduse, menținerea
umidității atmosferei prin evaporare și transpirație intense.
Funcția de autocontrol
• Este rezultatul modului de organizare a ecosistemelor
• Este rezultatul conexiunilor reciproce ditre speciile componente și dintre acestea
și factorii abiotici
• Rolul autocontrolului unui ecosistem este de a păstra (între anumite limite) o

stare de echilibru între populațiile componente, de a nu permite oscilații
numerice prea mari ale populațiilor, determinând astfel o stare de stabilitate în
structura și funcționarea (organizarea) întregului ecosistem.
• Necesitatea autocontrolului se datorează faptului că toată cantitatea de energie

primită și cantitatea de nutrienți disponibili sunt finite, limitate. Potențialul de
înmulțire a oricărei specii, dacă nu ar fi controlat, ar duce la epuizarea resurselor
• Menținerea oricărei populații în ecosistem impune:
• Refacerea (reciclarea) resurselor materiale inițiale
• Limitarea (controlul) înmulțirii fiecărei populații și menținerea nivelului numeric la o
valoare cât mai apropiată de optim, adică acea stare care să permită supraviețuirea
populațiilor și îndeplinirea funcțiilor ei în biocenoză cu eficiență maximă
Pentru ambele probleme soluția ar fi diferențierea funcțională a speciilor. Diferențierea

funcțiilor determină interdependența speciilor și organizarea unui sistem cibernetic de
autocontrol
• Fiecare populație îndeplinește anumite funcții, iar modul de funcționare

depinde de caracteristicile populatiei, respectiv
• natura populației
• modul de desfășurare a metabolismului
• reproducere
• structură și compoziție
• Controlul parametrilor în vederea menținerii la valori apropiate de
optim se realizează pe mai multe nivele ierarhizate
• Prin mecanisme interne ale indivizilor (homeostazie fiziologică)
• Prin mecanisme populaționale
• Prin mecanisme biocenotice/ supra-populaționale – determinate de relațiile
interspecifice; acestea determină menținerea stării populațiilor și a biocenozei integrate
în ecosistem
• Mecanisme biocenotice
• Organizarea rețelei trofice ( a relațiilor trofice) reprezintă mecanismul
principal al stabilității și al autocontrolului ecosistemului
• Oscilațiile fiecărei verigi sunt controlate de verigile adiacente. Astfel, starea
întregului ecosistem se menține oscilând în jurul anumitor valori atâta timp
cât nu intervine o acțiune perturbatoare externă
• Stabilitatea biocenozei este funcție de complexitatea rețelei trofice,
respectiv crește cu gradul de organizare a rețelei (Elton, 1958,
Botnariuc, 1982)
• Numărul de legături trofice reprezintă mecanismul de menținere a
stabilității (McArthur, 1955)
Funcția de autocontrol - stabilitate
• Speciile monofage, care au un spectru redus de hrănire, nu
contribuie la stabilitate; creșterea numărului acestora determină
distrugerea sursei de hrană și provoacă dezechilibre majore în
structura și funcționarea sistemelor, dereglarea mecanismelor
homeostatice
• Speciile polifage – au un rol important în asigurarea stabilității; când

acestea au hrana preferată, dar căutarea ei necesită o cheltuială prea
mare de energie, consumatorul trece la hrănire cu o specie mai
abundentă (chiar dacă constituie un element nutritiv secundar).
Astfel, specia se poate reface.
• Corelația directă dintre stabilitate (eficiența autocontrolului) și
complexitate (nr. de specii/ complexitatea legăturilor trofice)nu este
valabilă în toate ecosistemele. Lipsa specializării duce la concurență intensă
între speciile aceluiași nivel trofic.
• Competiția în cadrul aceluiași nivel trofic poate avea consecințe complexe

asupra claselor de vârstă și asupra complexității legăturilor trofice
• Stabilitatea, ca o consecință a diversității, apare ca rezultat colateral al
intensificării fluxului de energie. Aceasta determină menținerea acelei
organizări care asigură aprovizionarea cu energie în condițiile date ale
ecosistemului
• În ecosisteme cu diversitate scăzută, respectiv ecosisteme degradate,
artificiale, diversitatea optimă este scăzută (speciile sunt puține, dar
eficiente)
• În ecosistemele naturale, diversitatea mare este cea optimă
Succesiunea ecologică
Succesiunea ecologică
• Este un proces ordonat ce urmează anumite legități. Biocenozele sunt sisteme dinamice care se
modifică, se înlocuiesc speciile dominante și rezultă alte caracteristici structurale și funcționale
• Dacă biocenoza se instalează pe un loc nou – succesiune primară (pe insule vulcanice, stâncării
dezgolite, dune de nisip, izvoare nou apărute)
• Dacă biocenoza se instalează pe un loc unde a fost o altă biocenoză, dar distrusă (foc, inundații,
uragane, defrișare/ arat, barare) – succesiune secundară; aceasta începe pe un teren unde există
substanțe nutritive, detritus, substanțe organice, sol structurat, iar succesiunea se desfășoară mult mai
repede
Cauzele succesiunii ecologice
-Cauza principală: interacțiunea dintre biocenoză și biotopul acesteia
-biocenoza, prin activitatea ei, modifică caracteristicile biotopului
-ex: caracteristicile solului sunt influențate de resturile plantelor
-plantele leguminoase în simbioză cu bacteriile fixatoare de azot –îmbogățesc solul
-structura solului este influențată de fauna din sol
-dezvoltarea arborilor (în sistemele forestiere) modifică cantitatea de energie luminoasă care ajunge
la suprafața solului
-dezvoltarea speciilor de plante acvatice plutitoare (ex. nufăr) modifică cantitatea de lumină care
pătrunde în ecosistemul acvatic
-prin aceste modificări, biotopul poate deveni impropriu pentru speciile din ecosistem (chiar pentru speciile
dominante care au determinat modificările)
-speciile sunt înlocuite de altele, pentru care noile condiții sunt mai potrivite
-procesul de înlocuire a speciilor este rezultatul competiției, iar noile specii sunt favorizate
Fazele procesului succesional- climax
• Fazele succesiunii se desfășoară într-o anumită ordine
• Punctul final al succesiunii - reprezintă faza de stabilitate mai mare, care durează o perioadă îndelungată, respectiv
faza de climax (Clements) :
• Este determinată de condițiile climatice
• Se realizează diversitate și stabilitate maximă
• Alți autori consideră că un sistem ecologic poate avea mai multe faze de stabilitate și diversitate mare = policlimax –
Aceste faze depind nu numai de condițiile climatice ci și de structura solului, expoziția terenului, fauna locală
(Tansley)
• Conform lui Margalef -Gradul de maturitate al ecosistemelor - este o expresie mai corectă decât climax- deoarece
succesiunea este de fapt un proces ecologic de transformare a sistemelor ecologice
Modificări succesionale în sistemele ecologice
• În cursul succesiunii ecologice au loc schimbări importante în ecosisteme:
• Schimbări structurale
• Schimbări energetice
• Schimbări informaționale
Schimbări structurale
• Se modifică compoziția și structura ecosistemelor în faze succesionale diferite
• Pe substrat nou se instalează specii pioniere:
• care au cicluri de viață scurte
• produc nr. mare de descendenți
• au capacitate mare de răspândire
• au căi de înmulțire sigure și rapide
• Sunt favorizate speciile anuale
• Mijloacele sigure de înmulțire și mijloacele eficiente de răspândire a plantelor pioniere, reprezintă adaptări pentru
ocuparea rapidă a a habitatului
• În faze succesionale de maturitate apar condiții favorabile pentru alte specii, perene:
• cu durată lungă de viață,
• cu înmulțire bisexuată, mai lentă
• Populațiile sunt mai complex organizate și grupate, au nr. mic de descendenți, posibilități reduse de răspândire,
• Lanțurile trofice sunt mai lungi, iar rețeaua trofică este complexă
• Se produce o puternică integrare a speciilor, apar relații mai complexe, adaptări specializate
Schimbări structurale
• Din punct de vedere al structurii ecosistemelor - procesul succesiunii ecologice are
următoarele caracteristici:
• Este un proces de dezvoltare, de perfecționare a organizării = proces de auto-organizare
• Complexitatea rețelelor trofice determină o stabilitate mai mare a sistemului, care constă în:
• Controlul mai eficient al biotopului de către biocenoză
• Autocontrolul stărilor biocenozei
• Rezistență mai mare la perturbări
• Rezistență la pătrunderea de noi informații
• Sistemul devine mai conservator

Schimbări structurale- situații speciale
• În deșert- nu se observă procesul succesional- deoarece umiditatea scăzută și temperatura
controlează activitatea biocenozei
• În izvoare reci- cu temperatură scăzută, relativ constantă- biocenoza este stabilă, nu se constată
desfășurarea succesiunii
• În ecosisteme acvatice hipersaline- biocenoza este foarte simplă, dar stabilă

Schimbări energetice
• În fazele timpurii:
• biomasa (B) și respirația (R) au valori mici
• Raportul producție primară brută/biomasă (P/B) are valoare ridicată
• Raportul P/R este supraunitar (P/R > 1)
• Speciile de plante (producători primari) sunt în nr. mic, iar consumatorii pot lipsi
• Biomasa întregii biocenoze este scăzută, în timp ce valoarea producției primare este ridicată
• În faze de maturitate:
• Crește diversitatea speciilor
• Crește biomasa și, implicit, scade valoarea raportului P/B
• Creșterea biomasei înseamnă, implicit, creșterea respirației, iar raportul P/R va tinde către 1-
valoarea minimă când, practic, în procesul respirație se consumă tot ce se produce
Schimbări energetice
• Desfășurarea procesului de succesiune ecologică implică:
• Creșterea nr. de specii de plante (și diversitatea)

• Crește productivitatea primară, dar datorită intensificării competiției rata de
creștere este relativ mică
• Crește nr. de specii de animale (și diversitatea)
• Creșterea biomasei se produce mai repede decât creșterea producției brute, deci
raportul P/B scade
• Respirația tinde să egaleze producția, deci raportul P/R tinde către 1
Schimbări informaționale
• Succesiunea ecologică este un proces de dezvoltare a organizării sistemului- ceea ce implică și acumularea de informație
• Acumularea de informație se manifestă prin:
• Schimbări în organizarea sistemului (adică schimbări ale structurii și funcționării acestuia)
• Se diversifică și devin mai complexe corelațiile (interacțiunile) dintre specii
• Se dezvoltă relațiile informaționale (alături de cele trofice- relații legate de transferul de substanțe și energie)
• Relațiile informaționale rezultă din activitatea tot mai complexă a speciilor:
• Elaborarea de adaptări legate de apărare
• Marcarea teritoriilor
• Dezvoltarea de mijloace de atracție între specii
• Treptat, se instalează specii cu o organizare complexă. Astfel crește cantitatea de informație și se diversifică mijloacele și căile
de comunicare inter- și intraspecifice legate de instalarea unor specii cu o activitate nervoasă și psihică tot mai complexă
• Procesul este însoțit de creșterea cheltuielilor energetice
• Costul informației crește, ceea ce se manifestă prin scăderea producției de biomasă la nivelurile trofice superioare, la care
sporesc activitățile legate de schimb de informație
Relații între sisteme în stadii succesionale diferite
• Sistemele ecologice sunt interdependente
• Influența (interdependența) se manifestă prin schimbul de factori fizici, prin schimburi biologice. Aceste
schimburi sunt mai intense între sub-sistemele aceleiași biocenoze
• Când sunt în contact (interacțiune) două ecosisteme, are loc o scurgere/ un transfer de biomasă
(energie) și informație de la sistemul în faza succesională timpurie către sistemul matur
• Apare conceptul de exploatare a unui sistem de către altul: prin exploatare se înțelege îndepărtarea
dintr-un ecosistem a unei părți din organisme (sau resturi de organisme- cadavre, materie organică)
• Din punct de vedere sistemic, în cazul exploatării ecosistemelor – este vorba de relații ce se stabilesc
între sisteme aflate pe trepte diferite ale aceluiași nivel de organizare a vieții
• Ecosistemul într-o fază succesională mai tânără are o organizare mai simplă și este mai puțin eficient în
utilizarea resurselor proprii decât sistemul mai matur cu care este în contact
Categorii de sisteme ecologice
-caracterizare, particularități
-sisteme acvatice
-sisteme forestiere
-agrosisteme
-sisteme urbane
De ce?
• Pentru a fundamenta un model de dezvoltare socio-economică durabilă

este necesar să se mențină ponderea capitalului natural deasupra unui
nivel critic și trebuie să se conserve nivelul maxim de heterogenitate
structurală și funcțională de care vor depinde oportunitățile de
dezvoltare pe termen lung, respectiv plasticitatea sistemelor socio-
economice
Capitalul natural
• Totalitatea sistemelor ecologice naturale și semi-naturale care se autoîntrețin și se dezvoltă în sensul
maximalizării fluxului de energie, perfecționării mecanismelor de reciclare a materiei prime necesare
procesului de producție a resurselor biologice și serviciilor, dar și sistemele ecologice transformate
sau create și controlate strict din punct de vedere structural și funcțional de către populația umană.
• Sistemele ecologice naturale – sunt sisteme care se autoîntrețin și asupra cărora influența antropică
directă este absentă sau foarte limitată (hrană pentru populația locală, cercetare, ecoturism)
• Sistemele ecologice seminaturale sunt sisteme care, deși suportă influența antropică directă, își
conservă trăsăturile structurale și funcționale prin care se autoîntrețin și se dezvoltă
• Productivitatea și stabilitatea acestora nu presupune un input suplimentar de energie auxiliară
• Activitățile directe de exploatare a resurselor sau de control a unor factori de comandă abiotici
(de ex. regimul hidrologic) presupun un program de management
Capitalul natural
• Sistemele naturale și seminaturale sunt sisteme dinamice, care se dezvoltă la scară de timp ecologic
(100-1000 ani) și geologic (> 10000 ani) parcurgând serii de faze de creștere și evoluție, iar în funcție
de aceste faze pot produce preponderent resurse și servicii pentru sistemele socio-economice
• Sistemele naturale și seminaturale sunt sisteme suport al vieții, iar sistemele create și controlate de
populația umană sunt menținute în fazele de creștere care corespund obiectivelor strategiilor de
dezvoltare a sistemelor socio-economice- sunt sisteme suport al populației umane
• Este strict necesar să se conserve un stoc heterogen și dinamic de sisteme care să se autoîntrețină
(sisteme naturale și seminaturale) ca și suport al dezvoltării sistemelor socio-economice
Capitalul natural
• Sistemele sunt create și controlate de om pentru a produce resursele necesare pentru industria
alimentară, a celulozei și hârtiei, industriei lemnului și industriei ușoare, dar și pentru a produce
materiale de construcție și combustibili pentru încălzirea locuințelor.
• Menținerea organizării spațio-temporale și a funcției productive în sistemele create și controlate de
om, se realizează numai dacă se asigură permanent intervenția antropică directă și semnificativă.
Această intervenție presupune un input considerabil de energie auxiliară.
• Aceste sisteme dominate și controlate de populația umană sunt subordonate din punct de vedere
structural și funcțional strategiilor de dezvoltare ale sistemelor socio-economice și, de fapt, sunt
integrate în structura acestora.
• Ponderea acestei categorii de sisteme ecologice a crescut exponențial în ultimii 100 de ani odată cu
dinamica exponențială a efectivului populației umane și a cerinței pentru resurse (în principal, de
hrană), având loc, de fapt, un proces de substituire a sistemelor ecologice naturale și seminaturale
Structura capitalului natural
• 1. Sisteme ecologice naturale și seminaturale
• 1.1. Ecosisteme și complexe de ecosisteme marine și oceanice
• Pelagial marin și oceanic
• Sisteme ecologice abisale
• Sistemele platformei continentale
• Estuare, lagune, mlaștini litorale, recife
• 1.2. Ecosisteme și complexe de ecosisteme acvatice continentale
• Sisteme lentice: lacuri, bălți
• Sisteme lotice: fluvii, râuri, pâraie
• Zone umede: delte, zone inundabile, turbării, păduri aluviale
• Sisteme carstice (peșteri)
• 1.3. Ecosisteme și complexe de ecosisteme terestre
• Sisteme arctice
• Sisteme alpine
• Păduri de conifere
• Păduri de foioase
• Păduri tropicale
• Sisteme de stepă
• Pășuni tropicale și savana
• Sisteme de deșert
Structura capitalului natural
• 2. Sisteme ecologice antropizate

• Agrosisteme
• Plantații forestiere
• Ferme zootehnice
• Ferme pentru piscicultură și maricultură
• Lacuri de acumulare
• Zone umede artificiale
• Zonele umede sunt sisteme ecologice care au anumite caracteristici:
• Periodic sau permanent solul este acoperit de hidrofite (plante de apă)
• Substratul este alcătuit predominat din soluri hidrice nedrenate
• Substratul este constituit din sedimente și este saturat în apă sau este temporar acoperit cu un strat de apă puțin adâncă
• Zone de tranziție- ecoton
• Ecosisteme de pajiște
• Ecosisteme de pădure
• Ecosisteme marine
• Agrosisteme
Ecosisteme urbane
• sistemele ecologice dominate de specia umană sunt o parte a ierarhiei sistemelor ecologice
• termenul de ecologie urbană a fost folosit încă din 1968
• Organizarea ecosistemelor urbane diferă de cea a ecosistemelor naturale din punct de vedere
structural şi functional
• Diferenţa structurală esenţială a sistemelor dominate de om faţă de cele naturale o constituie
prezenţa omului ca specie dominantă, supusă în primul rând legităţilor socio-economice
• Omul îşi creează propriul habitat din materiale inexistente în mediu, la o scară mult mai mare decât
cea a adăposturilor celorlalte specii.
• Datorită densităţii ridicate şi a masivităţii cadrului construit se modifică substanţial biotopul.
Ecosisteme urbane- modificări ale caracteristicilor biotopului
Este semnificativă modificarea unor parametri climatici specifici ecosistemului urban, in raport
cu cei din teritoriul inconjurător:
✓poluare cu gaze de câteva ori mai mare,
✓radiaţie solară mai redusă,
✓temperatura atmosferei (media anuală şi din zilele senine) mai ridicată,
✓viteza vîntului, exprimată in medie anuală, mai mică,
✓umiditatea relativă mai mică (vara şi iarna),
✓nebulozitatea generală mai mare,
✓precipitaţii mai mari in ceea ce priveşte cantitatea totală de apă,
✓căderile de zăpadă mai reduse
În plus, omul creează elemente noi, ca suport al satisfacerii propriilor necesităţi de natură
biologică, de organizarea socio-economică, şi determină apariţia unor elemente generate
deactivităţile umane – poluanţii din apă, aer şi sol
Ecosisteme urbane- biocenoza
• Reprezentarea componentei biotice în ecosistemele urbane este rezultatul întrepătrunderii

elementelor naturale cu dorinţele omului.
• Componente ale biocenozei:
• specii care „ocolesc” regiunile urbane – hemerofobe,
• specii „indiferente” faţă de prezenţa omului –hemerodiafore
• specii „însoţitoare” ale procesului de urbanizare – hemerofile şi sinantrope
Structura ecosistem urban
Caracteristici ale
ecosistemelor din diferite
zone funcţionale urbane
Funcționarea ecosistemelor urbane
• Din punct de vedere energetic ecosistemele urbane sunt parazite ale
celor naturale, la care se cuplează în vederea absorbţiei resurselor sub
toate aspectele funcţionale
• Fluxul de materie este preluat din sistemele naturale, omul intervenind
ca un consumator, adesea de vârful lanţurilor trofice
• Sub aspect energetic, sistemele socio-economice disipă energia naturală,
pe care o primesc pe diferite căi – îngrăşăminte, pesticide, prelucrarea
solului, îngrijirea spaţiilor verzi,hrană etc. în cantităţi ce depăşesc cu
mult contribuţia producătorilor primari
Funcționarea ecosistemelor urbane
• Mărirea cantităţii de energie absorbită de sistemele antropice se
realizează prin creşterea complexităţii canalelor de absorbţie a
resurselor de către societatea umană, evidenţiind caracterul structurant
al activităţilor umane asupra spaţiului geografic
• Modificarea circuitelor biogeochimice şi reducerea biodiversităţii
determină o scădere a stabilităţii sistemelor socio-economice, a căror
autoreglare devine astfel dependentă de intervenţiile omului
• In procesul de urbanizare, sistemele naturale devin antropizate, apoi
antropice, concentrarea de populaţie şi de activităţi economice
determinând un consum diferenţiat al resurselor
Ecosisteme urbane
• Deşi termenul de „ecosistem urban” implică poziţionarea pe primul nivel
ierarhic, complexitatea habitatelor, diversitatea zonelor funcţionale
urbane, dar şi prezenţa în oraşele mari a lacurilor, a râurilor care le
traversează, conduc la ipoteza că aşezările urbane, în special cele de talie
medie sau mare, şi in mod sigur cele de tip megalopolis pot fi plasate pe
nivelul ierarhic al complexelor de ecosisteme locale.
Deteriorarea sistemelor ecologice
Cadrul general
• Populația umană este integrată sistemelor ecologice deoarece existența acesteia

este strâns legată de ecistența și evoluția altor specii/ sisteme ecologice
• Populația umană se supune legităților sociale (nu doar celor biologice) – care se
bazează pe procesul muncii
• Populația umană poate transforma sistemele ecologice, adaptându-le nevoilor
proprii (în timp ce alte specii se adaptează mediului în care se află!!)
• Populația umană nu este legată de un anumit tip de sistem ecologic !
• Acțiunea asupra mediului este nelimitată și necontrolată- se manifestă la nivel global
• Acțiunile asupra mediului se manifestă brusc, fără baza de cunoștințe și înțelegerea
necesară
• Deșeurile din activitățile umane se acumulează, deoarece nu pot fi reintroduse în
circuitele biogeochimice în ritmul în care sunt produse
Cadrul general
• Strategia societății umane:
• realizare a unei productivități maxime a ecosistemelor
• exploatarea tot mai intensă și extinsă a resurselor naturale, biologice și
nebiologice
• Consecință: pentru îndeplinirea acestei strategii, intervenția omului amenință

existența normală și supraviețuirea multor specii, dar chiar și economia și existența
omenirii !!
• Datorită contradicției dintre strategia societății și cea a sistemelor ecologice (de
maximalizare a intrărilor de energie în sistem)- realizată prin creșterea diversității și
stabilității sistemului față de acțiunea factorilor perturbatori- apare problema
necesității exploatării raționale a resurselor
• Simpla cunoaștere a realităților ecologice nu este suficientă pentru o exploatare

optimă a resurselor
Deteriorarea mediului
• Se realizează pe diferite căi:
• Poluare
• Extragerea din ecosisteme a unor componente abiotice sau biotice
• Introducerea de elemente biologice (floră, faună) care duc la schimbarea
echilibrului ecologic, a structurii trofice, a productivității biologice
• Modificări ale unor biomi prin mari construcții sau lucrări hidrotehnice sau
hidroameliorative
• Desfășurarea unor activități generale care afectează în mod diferit cele mai
variate ecosisteme
• Aceste căi de deteriorare nu acționează separat în timp și spațiu, ci acțiunea /

agresiunea se exercită simultan asupra diferitelor componente ale
ecosistemelor, asupra complexelor de ecosisteme și asupra ecosferei
Deteriorarea prin poluare
• Poluarea reprezintă o modificare a factorilor abiotici sau biologici ca rezultat al
introducerii poluanților, ce reprezintă deșeuri ale activității umane. Această
modificare poate fi dăunătoare atât pentru om cât și pentru speciile din ecosisteme
naturale sau artificiale
• Poluanți:
• Substanțe chimice
• Pesticide
• Petrol/ țiței
• Gaze
• Metale
• Substanțe organice
• Factori fizici
• Căldură
• Zgomote
• Radiații ionizante
• Factori biologici
• Germeni patogeni (bacterii, virusuri)
Caracteristici generale ale poluării
• Fiind consecința activității umane, poluarea se intensifică datorită creșterii numerice a
populației umane care implică creșterea necesităților mai rapidă decât creșterea numerică
datorată dezvoltării de noi tehnologii
• Caracterul creșterii poluării este exponențial, ca și caracterul factorilor care o generează
• În general, nu se cunosc limite admisibile ale poluării pentru securitatea ecosistemelor
majore, pentru securitatea ecosferei- deoarece nu se cunoaște capacitatea de suport a
ecosistemelor și a ecosferei
• Există o tendință generală de subestimare a importanței poluării, a stabilirii măsurilor de
control ca și a limitelor admisibile; cauzele acestei tendințe sunt reprezentate de:
• Costul ridicat
• Ignoranța
• Existența unui decalaj în timp și spațiu (adesea considerabil) între pătrunderea poluaților în mediu și efectele lor
ecologice; acest decalaj se datorează modului de desfășurare a proceselor ecologice (circuite biogeochimice,
concentrarea unor poluanți în lungul lanțurilor trofice, circulația aerului, circulația apei)
• Lipsa unor efecte imediate ale deversării unor poluanți (ex. pesticide, îngrășăminte, gaze, metale,
radionuclizi) și ignorarea proceselor ecologice care determină amânarea momentului apariției acestor
efecte creează impresia FALSĂ a caracterului inofensiv al factorilor respectivi
Poluarea cu pesticide
• Pesticidele- sunt substanțe utilizate pentru combaterea speciilor considerate

ca dăunătoare economiei și/ sau sănătății omului
• Sunt foarte variate dpdv chimic- substanțe organice și anorganice singure sau în
amestec cu alte substanțe chimice sau organisme patogene
• După al-ll-lea război mondial a început producerea pe scară largă a:
• Insecticidelor organoclorurate/ organofosforice
• Erbicidelor
• Fungicidelor
• Raticidelor
-au fost foarte eficiente și foarte selective în distrugerea unor specii
-peste 600 substanțe cu efect pesticid

-peste 100.000 de produse comerciale
Tipuri de pesticide
• Pesticide organoclorurate
• Au o mare stabilitate chimică
• Degradarea se produce foarte încet
• Sunt greu solubile în apă
• Sunt solubile în grăsimi (se depozitează în țesuturile plantelor și animalelor)
• Sunt destul de volatile (se absorb pe particule din sol, apă, aer, fiind transportate la mare
distanță)
• Din atmosferă pot ajunge din nou pe uscat sau în apă, atât prin precipitații cât și prin depunere
uscată
• Acționează asupra sistemului nervos și metabolismului hormonilor sexuali, dereglează
metabolismul Ca (la păsări), au efecte mutagene și cancerigene
• Ex: DDT (diclor-difenil-triclor etan) și alte forme comerciale

• T1/2 (timp de înjumătățire)= 20 ani
• Efecte asupra plantelor:
• Scade conținutul de clorofilă și pigmenții carotenoizi
• Inhibă asimilarea CO2
• Scade capacitatea de absorbție în diferite părți ale plantei
Tipuri de pesticide
• Compuși organofosforici
• sunt foarte toxici
• inhibă enzime
• afectează sistemul nervos
• dezechilibrează metabolismul hidraților de carbon
• afectează funcția de reproducere a organismului uman (întrucât au fost decelate
în unele produse alimentare)
• induc efecte mutagene și cancerigene
Efecte ecologice, economice, sanitare
• Pesticidele au apărut pentru a diminua/ stopa pagubele economice și sociale ale
migrațiilor masive, datorită unor dăunători (de origine animală/ vegetală) sau agenți
patogeni (ex. mana cartofului, făinarea viței de vie, gărgărița capsulelor de bumbac,
malarie, tifos exantematic)
• La început au fost eficiente, apoi au apărut efecte secundare. Răspândirea
pesticidelor a devenit globală (în oceane, mări, fluvii, în Antarctica, în sol, în zone
agricole)
• Aspectul cel mai alarmant îl constituie acumularea pesticidelor în lungul lanțurilor
trofice
• Are loc concentrarea în lungul lanțurilor trofice, având ca efecte dezorganizarea
reproducerii, mortalitate în masă, reducerea procesului producției primare, adică
dezorganizarea sistemului
• Întrucât multe din lanțurile trofice sunt deschise către om (datorită produselor
vegetale și animale consumate din agrosisteme), interzicerea utilizării lor și în
România poate proteja populația umană de efectele adverse
• Utilizarea pesticidelor poate ridica efecte ecologice și economice neașteptate
Efecte ecologice, economice, sanitare
• Pesticidele afectează profund și complex structura și funcționarea
rețelelor trofice și a ecosistemelor, în general
• Sunt afectate, de asemenea, circuitele biogeochimice din ecosisteme
locale și din ecosferă (ex. este afectat procesul nitrificării, se reduce
cantitatea de O2 eliberat și de CO2 consumat- ceea ce duce la
îmbogățirea atmosferei în CO2)
• Acțiunea pesticidelor se exercită prin distrugerea descompunătorilor și
prin inhibarea celulazei. Prin ”dezinfectarea solului” se distrug toate
grupele de descompunători, inhibând astfel procesul de mineralizare
Poluarea cu petrol
• Hidrocarburile provin din:
• Procese naturale (descompuneri anaerobe de substanță organică, emanații de gaze naturale, ieșirea petrolului la
suprafață)
• Activități umane (arderi de combustibili fosili, manipularea resursei lemnoase/ prelucrare petrol)
• Hidrocarburile volatile ajung în atmosferă prin evaporarea produselor petroliere sau ca
rezultat al arderilor industriale; acestea contribuie la formarea smogului
• Hidrocarburile ajung în sistemele acvatice datorită scurgerilor de țiței sau produselor de
prelucrare a lor sau din accidente ale petrolierelor (1 t de petrol poate acoperi cu o peliculă
fină cca. 12 km2 apă)
• Toxicitatea petrolului, adesea subestimată, poate fi imediată sau de lungă durată
• Toxicitatea imediată e cauzată de trei fracții:
• Hidrocarburi saturate
• Hidrocarburi aromatice
• Hidrocarburi olefinice
• Efectele pe termen lung sunt mai complexe și greu de estimat (ex. fracțiile solubile interferă
cu numeroși compuși chimici care au o mare importanță în nutriție, apărare, reproducerea
animalelor acvatice, producându-se grave dezechilibre ecologice)
Poluarea cu petrol
• Efecte indirecte- transmiterea produselor petroliere toxice și cancerigene de-a lungul
lanturilor trofice
• Petrolul ajuns in ecosistemele acvatice participă la diferite transformari si determina
diferite efecte. Formarea peliculei la suprafața apei are ca efect scaderea tensiunii
superficiale la interfata apa-aer. Astfel multe organismele plactonice nu pot
supravietui. Scaderea cantității de lumina conduce la scaderea fotosintezei si
scaderea productiei primare (inclusiv scaderea cantității de O2 dizolvat in apa)
• Algele planctonice sunt inlocuite cu specii mai putin sensibile- si se produc schimbari
profunde ale structurii biocenozei
• Datorită actiunii vantului, pelicula de petrol poate fi transportata spre zonele litorale,
afectand zona cu diversitatea cea mai mare
• Tratarea cu detergent a petrolului deversat in apa nu este eficienta, deoarece
mareste penetrabilitatea si intensifica consecintele negative
• Cea mai eficienta cale este prevenirea deversarilor si manipularea cu grija a
produselor petroliere
Poluarea cu metale – mercur- Hg
• Hg- este lichid, singurul metal ce se găsește în apă, sol, atmosferă
• Sursele de Hg –sunt naturale și antropice
• Surse de Hg din apa oceanelor:
• Căderi din atmosferă
• Scurgeri de pe uscat
• Degazeificarea din scoarța terestră
• Deversări de ape poluate cu comp. mercurici
• Utilizări:
• Ind.chimică
• Fabricare vopsele
• Producere pesticide/ fungicide
• Producerea produselor farmaceutice, dezinfectanți
• Deși poate fi deversat în formă anorganică- devine periculorși foarte toxic prin metilare (datorită acțiunii
microorganismelor)
• Compușii cu mercur (organomercurici) – sunt foarte toxici
• Compușii metil-mercurici determină:
• Apariția aberațiilor cromozomiale
• Afecțiuni ale creierului
• Orbire, anomalii psihice, deteriorarea coordonării nervoase
• Hg se acumulează (se concentrează) în plante, sp. animale bentonice, pești
• Toxicitatea comp.cu Hg este diminuată/ anulată prin introducere de Seleniu (Se)
Poluarea cu metale – plumb- Pb
• Deșeurile cu Pb ajung în atmosferă, hidrosferă, pe sol
• Sursa de Pb în atmosferă- gaze de eșapament
• Scurgerile de apă de pe continente – transportă cant. mari de Pb în formă solubilă
sau insolubilă (adsorbit de particule organice și anorganice)
• În sisteme terestre – zone de extracție, zone industriale; de-a lungul șoselelor,
vegetația are Pb în concentrații de 5 x mai mari
• Pb din atmosferă ajunge pe frunze, este preluat de sp.animale fitofage
• Pb- e un metal toxic, ce se:

• Excretă (se regăsește în produșii de excreție)
• Imobilizează în oase, păr
• Acumulează în ficat
• Acțiunea toxică- provoacă anemie; iar intoxicațiile cronice cu Pb produc tulburări ale sistemului nervos
Poluarea cu metale – zinc- Zn
• Zn este introdus în sistemele ecologice din procesele industriale
• Zn se găsește sub formă stabilă sau sub formă radioactivă 15Zn
• Constituie un microelement indisponibil organismelor, dar poate deveni toxic
în anumite condiții; întră în structura enzimelor
Alți poluanți chimici- îngrășăminte
• Sunt utilizate în agricultura intensivă- îngrășăminte cu K, N, P
• Efect poluant- conțin impurități toxice
• Excesul de îngrășăminte neutilizate de plante se dizolvă în apă, iar prin percolare ajunge
în ape freatice sau în apele de suprafață (prin scurgeri laterale)- râuri, lacuri, inclusiv apa
potabilă
• Anumite îngrăsăminte (ex.superfosfați) conțin foarte multe impurități (metale: Cd, Pb,
Ni, Va, Zn, As)- multe sunt toxice
• Efectul poluant cel mai intens – utilizarea în exces a azotaților

• Cu cât plantele se apropie de limitele fiziologice ale productivității, eficiența îngrășămintelor scade, iar consecința e creșterea
concentrației în ecosistemele acvatice și în apa potabilă
• Excesul de azotați (nitrați)- conduce la:

• Intensificarea procesului de eutrofizare
• Efecte asupra organismului uman: nitrații se transformă în nitriți (în organismul omului) care au efect toxic (se combină cu
hemoglobina din sânge- conduc la anemii grave).
• La copii, nitriții dau tulburări nervoase
• Limita max. de nitrați în apa potabilă: 50 mg/l

Eutrofizarea
• Prin introducerea unor cantități excesive de nutrienți (datorită activității
umane), succesiunea ecologică este accelerată, iar ecosistemele trec de la o
stare trofică oligotrofă la una eutrofă
• Procesul natural de eutrofizare – este de lungă durată, dar cel determinat de
activitatea umană este foarte rapid
• Activitatea umană determină schimbări succesive și profunde ale stărilor
ecosistemului, ducând la degradarea lui
• Procesul eutrofizării este determinat de concentrația elementelor:
• P (fosfor) –care se găsește în cantități mici și reprezintă factorul limitant al dezvoltării vegetației
• N (azot)
• În sistemele acvatice, creșterea concentrațiilor acestor elemente determină înmulțirea rapidă a algelor și macrofitelor
• Procesul este însoțit de schimbări calitative ale fitoplanctonului (algele din masa apei), respectiv Cianoficeele devin dominante
• Resturile plantelor se depun, iar descompunerea lor de către anumite grupe de organisme duce la consumul de O 2 și chiar la
dispariția acestuia din sedimente
Eutrofizarea
• Schimbările la nivelul ecosistemelor se produc de-a lungul mai multor ani (nu brusc),
în funcție de sursele de poluare și de alte condiții locale care pot favoriza procesul
• ÎN FINAL, se produce transformarea completă a structurii ecosistemului, a modului

de funcționare, ceea ce duce la deteriorarea calității apei, la degradarea biocenozei
• Surse de poluare cu nutrienți:

• Puntiforme
• Din așezări omenești
• Din scurgeri de la întreprinderi industriale
• Difuze
• Îngrășăminte din agricultură
• Scurgerea deșeurilor din ferme de animale
• Scurgerea de detritus organic-
• prin eroziunea solului
• din operațiuni forestiere și agricole
Eutrofizarea
• Controlul surselor de poluare punctiforme:

• Prin tehnologii- diminuarea cantității de nutrienți eliminați
• Extragerea N și P din apele deversate prin
• Procedee mecanice (decantare, filtrare)
• Procedee fizico-chimice (precipitare)
• Procedee biologice (asimilarea de către specii de plante acvatice)
• Controlul surselor de poluare difuze este foarte dificil.

Eutrofizarea
• Factori favorizanți:
• Extinderea așezărilor umane (extindere urbană! )
• Dezvoltarea industriei
• Extinderea terenurilor agricole
• Administrarea de subst. chimice (îngrășăminte, pesticide, stimulatori, etc.) în agricultură
• Utilizarea detergenților
• Efecte:
• Modificări ale structurii biocenozelor (exemple)
• Înlocuirea speciilor de pești foarte valoroase (economic) cu unele cu valoare scăzută
• Deteriorarea calității apei
• Deteriorarea valorii estetice, recreaționale a întregului ecosistem
• Exemplu: eutrofizarea Dunării:
• Concentrarea de nutrienți și alte substanțe organice
• Creșterea semnificativă a bacteriilor heterotrofe
• Creșterea bacterioplantonului (bacterii din masa apei)
• Creșterea fitoplantonului
Legătura cu sistemul socio-economic
Servicii ecosistemice- cadru general
• Millenium Ecosystem Assessment (2005) a creat cadrul pentru

identificarea și evaluarea serviciilor ecosistemice
• Conceptele de capital natural și servicii ecosistemice au fost incluse în
programe de finanțare sau pe agenda de lucru a organizațiilor
guvernamentale globale și regionale
• CICES (Common International Classification of Ecosystem Services) este
cea mai recentă clasificare a Agenției Europene de Mediu
Servicii ecosistemice- definire
• Beneficii pe care oamenii le obțin de la natură

• Beneficii oferite populației umane de către componentele capitalului
natural
• Componente ale naturii care contribuie la creșterea bunăstării populației
umane
• Contribuția ecosistemelor la beneficiile utilizate în activitatea socio-
economică
Servicii ecosistemice
• Conform teoriei ecosistemice, orice componentă din structura

capitalului natural, în funcţie de categoria căreia aparţine (ex. sisteme
ecologice naturale, seminaturale, transformate şi controlate; terestre
sau acvatice) şi de faza de dezvoltare în care sa află, are capacitatea de a
îndeplini pe cont propriu (ecosisteme naturale şi seminaturale) sau cu
adaos de energie auxiliară (ex. agrosisteme), un set complet de funcţii în
beneficiul unuia sau mai multor sisteme socio-economice, respectiv al
oamenilor şi nu în ultimul rând în beneficiul menţinerii integrităţii
structurilor şi proceselor dinamice proprii.
Funcții îndeplinite de sistemele ecologice
• Din punct de vedere operaţional sunt larg acceptate următoarele funcţii

îndeplinite de componentele structurii capitalului natural:
• funcţia de producţie şi furnizor de resurse pentru sistemele socio-economice;
• funcţia de reglare şi control;
• funcţia informaţională (sau culturală);
• funcţia de suport (sau menţinere).
• Orice funcţie îndeplinită de către o componentă a capitalului natural se
concretizează într-o gamă de resurse sau servicii.
Cadrul conceptual pentru evaluarea beneficiilor și serviciilor ecosistemice
Sistemele naturale- furnizor de resurse și servicii
• sistemele ecologice naturale şi seminaturale produc şi pun la dispoziţia

sistemelor socio-economice o mare diversitate de resurse regenerabile,
ce se adaugă resurselor neregenerabile (sau regenerabile la scară
geologică de timp) şi servicii foarte costisitoare din punct de vedere
energetic
Sistemele antropizate- furnizor de resurse și servicii (!)
• În sistemele ecologice transformate şi dirijate strict pentru producerea pe
cale intensivă a unui anumit tip de resursă sau serviciu, are loc
• restrângerea severă a multifuncţionalităţii caracteristice sistemelor naturale şi
seminaturale şi
• creşterea dependenţei de intrări auxiliare de masă şi energie.
• Este vorba de o specializare funcţională şi de creşterea gradului de

dependenţă faţă de intervenţia umană.
• Creşterea ponderii sistemelor ecologice specializate ca fundaţie pentru
sistemele socio-economice determină, pe termen lung, reducerea capacităţii
de suport a acestora şi constituie una din dimensiunile majore ale
modificărilor globale cu impact sever asupra perspectivei de dezvoltare socio-
economică
Servicii ecosistemice în diferite tipuri
de sisteme
cantitate
Zone umede
Sisteme agricole
Paduri batrane
Paduri plantate
Complexitatea sistemului
Intrari de energie
(intrari de energie din sistemul Maximizarea transferului
Socio-economic) energiei de calitate in
Productie mare (transferabila servicii Servicii
integral)
Consum mic in cadrul sistemului Energie necesara pentru Bunuri
Transfer mare catre sis. socio transformare
• Categorii de servicii ecosistemice:

• Servicii de producție
• Servicii de reglare (și suport)
• Servicii culturale
Sunt furnizate atât de componentele biotice cât și de cele abiotice

Categorii de servicii ecosistemice
Categorii de servicii Exemple de servicii ecosistemice
ecosistemice
Producţie Sursă de hrană: producţii de peşte, amfibieni
Resursă de apă: apă potabilă; apă pentru irigaţii și alte utilizări; ape minerale
Sursă de combustibil şi fibră: stuf, turbă, agregate, producţie de lemn (din zona ripariană sau zone umede)
Resurse genetice: pentru medicină, gene de rezistenţă, specii ornamentale

Reglare și suport Reglarea climatului: reglarea gazelor cu efect de seră, a temperaturii, precipitaţiilor; reglarea compoziţiei
chimice a atmosferei
Regimul hidrologic: sursă pentru apa subterană; stocare de apă
Controlul poluării şi al altor substanțe toxice: ciclarea, retenţia substanțelor poluante
Protecţia împotriva eroziunii: retenţia solului şi prevenirea schimbărilor structurale (în special în cazul
zonelor ripariene de tip ecosistem forestier)
Evenimente naturale extreme: controlul inundaţiilor; protecţia împotriva furtunilor (zonele ripariene
împădurite)
Biodiversitate: oferă habitate pentru specii de floră și faună
Formarea solului: retenţia sedimentelor şi acumulare de material organic (de ex. în cazul zonelor ripariene cu
pantă)
Circuitul nutrienţilor: stocarea, reținerea, ciclarea nutrienţilor
Culturale Resursă spirituală şi inspiraţională (tabere de creație artistică, inspirație pentru scriitori, lăcaș de cult)
Resursă recreaţională: oportunităţi de turism şi activităţi recreative, turism balnear
Resursă educaţională și științifică: oportunităţi de formare/informare

Resursă estetică: aprecierea trăsăturilor naturii
(ex.cascade, peisaje, specii protejate)
Servicii ecosistemice – gradul de transformare a sistemelor ecologice
nivel
ridicat Servicii ecosistemice
totale
Servicii de producție
Servicii de reglare
Servicii culturale (recreere,

turism)
nivel
scăzut
Servicii culturale
(spirituale, educație)
S.naturale utilizare expl. expl. degradat S.urbane
scăzută extensivă intensivă
crește intensitatea transformărilor antropice

Valoarea serviciilor ecosistemice
➢pentru a proiecta dezvoltarea sistemului socio-economic ȋn acord cu
caracteristicile capitalului natural,
➢pentru a susţine în mod conştient necesitatea utilizării durabile a
resurselor şi serviciilor generate de natură,
➢pentru a lua măsuri care să permită restaurarea mediului şi conservarea
biodiversităţii acolo unde astfel de acțiuni sunt necesare,
❑ este nevoie de:
• atribuirea de valori resurselor şi serviciilor generate de
ecosisteme pentru utilizarea directă sau indirectă de către
societatea umană
• cuantificarea acestor valori
Să vă pregătiți cu spor și să aveți rezultate foarte bune!

Curs Ecologie 2020 Integrare

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Ecologie 2020 Integrare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ecologie

• Populatia –ca sub-unitate centrală a speciei asupra căreia actionează selectia

• 1960- dinamica structurii populatiei si a efectivului sunt determinate de factorii

• Structura asociațiilor vegetale

• 1935 Tansley – definește conceptul de Ecosistem si fundamentează conceptul

• Este perioada centrifugă –diferențierea unor discipline și sub-discipline

• Dacă științele mediului reprezintă o familie de științe care

• Din acest mod de abordare a rezultat o metodologie reprezentată prin

• Ecologia sistemică are ca bază conceptuală teoria sistemică conform

• Prin urmare, relațiile biotic-abiotic nu reprezintă ceva omogen,

• Comportarea unui sistem ca un tot unitar, ca un întreg față de

• Dezvoltarea sustenabilă, ca obiectiv al politicilor de dezvoltare naţională, regională şi globală, nu

• stopare a erodării (reducerii) biodiversității/Capitalului Natural;

• conservare şi/sau restaurare biodiversității/Capitalului Natural;

• utilizare sustenabilă a resurselor şi serviciilor;

• management integrat/”ecosistemic” şi adaptativ al biodiversității/Capitalului Natural, respectiv al

2.6 Sustainability Science

1.6 Systems Ecology

2.1 Human/ Social Ecology

1.3 Ecosystem and 1.4 Ecological climatology

1.1 Communities ecology 1.2 Climatology

1. Bio-Ecological (1.1.) and Environmental Sciences (1.2)

• Structura ecosistemului este reprezentată de structura biotopului și

• Oxigenul- in general nu este factor limitant

• pH- concentratia ionilor de hidrogen

• Reprezintă primul nivel la care apare însușirea productivității

• Integralitatea acesteia sau a ecosistemului

• Abundența relativă (%)- reprezintă raportul dintre nr. de indivizi sau

• Constanța- se calculează pe baza frecvenței.

Diversitatea- indice de diversitate – indice cantitativ

• În cazul relațiilor dintre trei specii

aceasta poate fi diferită:

• Comunicațiile interspecifice reprezintă unul din factorii integratori ai

• Existența unor relații specializate - fructe și semințe cu structuri

• Există relații între populațiile și speciile aceluiași

• Exemplu: schimbările climatice (cantitatea de precipitații) determină

• Producătorii primari sunt populațiile/ speciile producătoare de

• Producătorii primari sunt reprezentați de:

• Detritofagii consumă detritus, respectiv fragmente de materie organică

• Speciile de animale care se hrănesc cu cadavrele altor specii animale–

• Detritofagii – mărunțesc detritusul în particule fine care sunt

• Funcția energetică – captarea energiei solare de către organismele fotosintetizante și a

• Funcția de circulație a materiei – substanțele nutritive organice și anorganice circulă de

• Funcția de autoreglare – populațiile reușesc să se adapteze condițiilor de biotop și prin

• Pentru orice ecosistem există un flux de energie unidirecțional

• Energia solară incidentă pe Terra (constanta solară) este de

• Cantitatea de energie incidentă variază în funcție de:

• Ca mecanism, producția primară este rezultatul activității plantelor,

• Sub aspect cantitativ și calitativ, producția primară este o expresie a

• Accesibilitatea reală a PPN pentru animale depinde de modul de

• Legități ale fluxului de energie:

• Creșterea eficienței utilizării energiei (hranei) disponibile

• Fluxul de energie în ecosistem reprezintă și un proces de dezvoltare a

• Depinde din punct de vedere calitativ și cantitativ de structura

• Circuitele BGC globale reprezintă rezultanta activității tuturor ecosistemelor de pe

• Elementele componente, respectiv populațiile au o structură și funcționare care

• Mobilitatea populațiilor din sedimente și din sol contribuie la dislocarea

• Circuitul P nu reprezintă un transfer uniform și continuu de la alge la mediul abiotic (apă,

• Azotul ajuns în lacuri intră în circuitele BGC pe mai multe căi

• În circuitul acestor elemente are loc o importantă stocare (acumulare) a

• Cantitatea de apă reținută în sol sau pe anumite componente ale plantelor

• Rolul autocontrolului unui ecosistem este de a păstra (între anumite limite) o

• Necesitatea autocontrolului se datorează faptului că toată cantitatea de energie

Pentru ambele probleme soluția ar fi diferențierea funcțională a speciilor. Diferențierea