Personajul Mira din drama ,,Mesterul Manole” scrisa de Lucian Blaga este unul
dintre personajele principale al operei fiind totodata si simbol al sacrificiului.
Aceasta nu are individualitate psihologica bine conturata servind mai degraba
intentiilor lui Blaga de a exterioriza fortele conflictului interior al artistului obsedat
de perfectiunea creatiei.
Caracterizarea directa este alcatuita din potretul facut de alte personaje si
elemente de autocaracterizare. Gaman o numeste ,,copil,inger si piatra” scotand in
evidenta firea ei copilareasca si pura, dar in acelasi timp prevestindu-i viitorul
tragic. Mesterul Manole ii marturiseste ca ea este ,,inceputul si sfarsitul” aratand
dragostea pe care i-o poarta si evidentiand ratiunea existentei.
Cracterizarea indirecta se face prin intermediul dialogului, actiunii personajului,
numelui, indicatilor scenice prin propriile ganduri si simtirii. Numele personajului
poate fi interpretat in numeroase feluri: apropierea in plan fonetic de verbul ,,a se
mira”, stare definitorie a personajului si derivarea din paleoslavul “mir”, care
inseamna “lume”, dar si “pace”.Indicatiile scenice o descriu pe Mira ca avand
un ,,extaz strengaresc” parca de copil care insenineaza si adduce bucurie in decorul
sumbru care tine captive personajele dramei. “Cum ar putea sa stea daca nimeni
nu lucreaza razand la ea?”, se intreaba cu inocenta, definindu-se astfel drept
picatura de lumina si echilibru care lipseste zidurilor reci. Intr-un final Mira devine
obiect de sacrificiu pentru manastire, acestea devenind un intreg. In timpul zidirii
acesteia Manole afirma ca ,,Doare lumina, sunetul doare, lumea doare.” Sugerand
iarasi insemnatate sotiei in viata lui.
Mira ramane o reprezentare a feminitatii si puritatii in literature romana, un
simbol al sacrificiului si luminii, asa cum autorul Lucian Blaga si-a droit sa
ramana.