Iași, 2018

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor

ANALIZA FACTORILOR DETERIORĂRII

ACTIVITĂȚII ȘI FALIMENT (BRD)

1
Iași, 2018

INTRODUCERE

Viața economomică a unei firme poate fi marcată de momente de regres sau chiar de
eșec, iar acestea pot duce la punerea sub supraveghere financiară, la o reorganizare sau o
restructuarare sau, în cele din urmă, chiar la lichidare.

Modul de acționare a timpului este la fel ca un filtru, făcând anumite diferențe între succes
și insucces, viabil și neviabil. Un indiciul al faptului că antreprenorii sunt capabili șică aceștia
acționează într-o industrie viabilă este faptul că o firma își desfășoară activitatea pe o
perioadă mai îndelungată de timp. De obicei, firmele abia intrate pe piață, cele mai tinere
adică, nu intră prea repede în probleme financiare. O companie ar avea nevoie de o perioadă
de timp destul de îndelungată pentru a puta să acumuleze datorii, iar creditorii să realizeze
faptul că au de a face cu o întreprindere ce nu își poate achita obligațiile.

Firmele tinerea au parte de acea perioadă fără probleme deoarece există anumite ramuri cu
un ciclu al activității mai lung și pentru ca activitățile antreprenorului să devină evidente, este
nevoie de ceva timp, și tot de atâta timp pentru ca și creditorii să dorească să forțeze
lichidarea.

Trebuie să întelegem mai bine conceptul de deteriorare a activității și implicit, de faliment

pentru a putea previziona posibilitatea intrării în colaps a unei firme/bănci.

În urmăatoarele pagini, vor fi descrise principalele riscuri ale unei bănci, procesele,
efectele acestora, cauze ale falimentului și cum ar putea fi acesta evitat, cu aplicabilitate în
cazul băncii BRD, însoțite de rapoarte.

Cele mai multe studii de-a lungul timpului au fost concentrate în special pe partea de
faliment, acest lucru fiind posibil din caza faptului că previziunea falimentului este mult mai
ușor de realizat decât succesul.

Este importantă înțelegea riscurilor existente și realizarea unei predicții a falimentului

pentru a depista factorii ce contribuie la o deteriorare activității. În unele cazuri, indiferent de
tipul de activitate sau ramură, o predicție corectă asupra falimentului ar putea ajuta la
depistarea acestor factori și poate falimentul ar fi impiedicat printr-o ameliorare a lor.

2
Iași, 2018

CAPITOLUL I
I.1.DESPRE BRD

Rădăcina BRD-Groupe Société Générale se află în anul 1923, atunci când a fost creată
Societatea Națională de Credit Industrial, fiind o instituție publică, 20% din capitalul social
fiind deținut de către stat, BNR deținea 30% iar restul capitalului era deținut de către
particulară, printre care se afla și un grup al unor foști directori ai Marmorosch, Blank & Co.,
cea care a reprezentat prima bancă modernă a României. Această nouă instituție a finanțat
primele etape în dezvoltarea sectorului insutrial din România.

Imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, în conformitate cu Legea Naționalizării
din iunie 1948, Societatea Națională de Credit Industrial a devenit Banca de Credit pentru
Investiții. În anul 1958, după ce sitemul financiar a fost reorganizat, Banca de Credit pentru
Investiții a reușit să obțină monopolul în România pentru finanțarea pe termen mediu și lung
pentru toate sectoarele industriale, excepție făcând agricultura și industria alimentară. După,
aceasta a primit un nou nume și anume Banca De Investiții. La acel moment, Banca Mondială
oferea cea mai mare parte a finanțărilor prin Banca de Investiții.

În anul 1990 a luat sfârșit monopolul băncilor specializate pe domeniul lor de activitate.
Banca Română pentru Dezvoltare a fost constituită drept bancă comercială, preluând activele
și pasivele Băncii de Investiții și pentru asta, băncii i-a fost oferite o autorizație de
funcționare generală.

În anul 1998, în luna decembrie, a fost semnat un acord între Fondul Proprietății de Stat și
Société Générale, prin care cea din urmă a subscris o majorare de capital de 20%, cumpărând
și un pachet de acțiuni prin cre i s-a permis să devină proprietară a 51% a capitalului majorat
al BRD.

În 2001, BRD a fost listată la BVB, chiar în prima categorie și a devenit rapid una dintre
societățile cele mai tranzacționate. În 2003, Banca Română pentru Devoltare a devenit BRD
– Groupe Société Générale, ca urmare a unei campanii de rebranding. În anul 2004, Société
Générale a achiziționat pachetul de acțiuni rezidual ce era deținut de statul român în capitalul
BRD.1

La momentul actual, BRD este deținută de către grupul financiar francez Société Générale
în proporție de 58,32%. Acest grup are un număr impresionant de angajați, și anume 154.000,
în 76 de țări. Numărul clienților este și mai impresionant, 32mil., în întreaga lume, cele trei
activiăși cheie ale băncii fiind:

- Retail banking- Franța

1
Paragrafe preluate de pe https://www.brd.ro/despre-brd/

3
Iași, 2018

- Retail banking- internațional, în servicii fianciare și de asigurări

- Corporate banking și investment banking, private banking, administrarea activelor sau
serviciilor pentru investitori. În 2012, BRD a ajuns pe primul loc pe piața de factoring,
având cotă de piață de 35%.

I.2. DIVIZII ALE BRD

Cota de piață a BRD era în anul 2005 38%, fapt datoral obținerii a 211 milioane euro.
În anul 2011 s-a nregistrat o creștere de 53% față de 2010, conform analizei de factoring,
cifra de afaceri atingând 900 milioane euro, cota de piață fiin de 35%. Prin urmare, BRD
a ocupat primul loc în piața de factoring.
În primele 9 luni din 2013, BRD a înregistrat un profit de 51mil lei. BRD mai deține
și o divizie de leasing operațional a vehiculelor și managementul flotelor, una de credite
de consum sau de leasing financiar.

I.3. PRODUSE ȘI SERVICII ALE BRD

BRD- Groupe Société Générale se concentrează pe 5 activități importante:

- Banca de Retail - pentru persoanele fizice

- Banca cliențilot IMM – sunt puse la dispoziție o gamă largă de produse și servicii

- Corporate & Investment Banking- servicii pentru marile companii locale sau
subsidiare din România a unor companii internaționale

- Piețe financiare – oferă o gamă variată de servicii fiannciare sau de treorerie. Se oferă
consultanță, analize ale pieței și chiar informații în timp real privind piața valutară și cea
monetară.

- Leasing financiar, leasing operațional, credite de consum în magazine, asigurări,

pensii, management al flotelor auto.

Rețea teritorială de unități (2000-2013)

An 2000 2006 2007 2009 2010 2011 2012 2013

Nr. 118 330 806 930 930 937 915 900
Unități

4
Iași, 2018

I.4. MANAGEMENT
Orientările activității bancare sunt determinate de către Consiliul de Administrație,
supraveghiind punerea în practivă a acestora. Membrii consiliului sunt aleși de către
Adunarea Generală a Acționarilor, mandatul având o durată de 4 ani și se poate înnoi.
Consiliul de Administrație este format din :

• Giovanni Luca SOMA – Preşedinte

• Petre BUNESCU - Membru

• Benoît Jean Marie OTTENWAELTER – Membru

• François BLOCH - Membru

• Jean-Luc André Joseph PARER - Membru

• Jean – Pierre Georges VIGROUX- Membru independent

CAPITOLUL II
II.1. RISCUL BANCAR
Riscul reprezintă un factor important în afaceri, dat fiind faptul că în nici o activitate nu
poate fi obținut un profit fără risc. Permanent există o concurență acerbă în mediul economic,
finncar bancar sau în cel monetar. Băncile sunt privite astăzi de specialiști )sau chiar la modul
general) ca fiind instituții pentru administrarea riscului. Această descriere a fost oferită
băncilor din cauza faptului că toate operațiunile financiar bancare ce se desfășoară pe piață
sunt ținta unor factori de risc independenți.

Pentru ca o strategie bancară să fie performantă, aceasta trebuie să aibă programe și

proceduri pentru a gestiona riscurile ce viează, mai ales, micșorarea posibilității producerii
acestori riscuri și, în special, expunerea băncii. Acest lucru este rezultatul principalului
obiectiv al acestor politici, acela care vizează minimizarea pierderilor sau a cheltuielilor ce
pot fi suportate de bancă, obiectivul principal aal băncii fiind obținerea unor profituri cât mai
mari pentru acționari. De cele mai multe ori, cele două obiective s-ar putea să nu fie totuși în
concordanță. Costul pentru implementare și pentru exploatare a procedurilor pentru gestiunea
ricurilor s-ar putea să fie mai mare decât expunerea în sine la risc. Prin urmare, programele ar
trebui să fie alese ținând cont de eficiența lor. De alte ori, ar putea fi posibil ca strategia
adoptată de către bancă să implice riscuri noi. De aceea, deciziile trebuie luate ținând cont de
cheltuielile ce sunt necesare pentru a se asigura o protecție corespunzătoare pentru ca
pierdeerile potențiale să fie cât mai mici. Cu toate acestea, trebuie să se evite transformara
riscurilor într-un obiectiv.

5
Iași, 2018

Obiectivele managementului bancar sunt reprezentate de:

- Maximizarea rentabilității
- Minimizarea expunerii la risc
- Respectarea reglementărilor bancare

Făcând o analiză a riscului, s-a ajuns la concluzia că nu poate fi formulată o definiție

unică, dar s-ar putea distinge trei caracteristici principale,și anume:

- Procesele economice ale unei țări se desfăsoară cu o anumită instabilitate din care provin
și cauzele riscului
- Obiectivele întreprinzătorului determină punctul critic în care se manifestă riscul
- Riscul poate determina o nerealizare a obiectivelor

II.2. FACTORI DE RISC ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ

Profitul unei bănci poate fi influențat de o serie de factori controlabili dar și de fctori
necontrolabili.

Factorii controlabili se mai numesc și factori endogeni și pot fi influențați de

management, incluzând înregitrarea de venituri (serviciul pentru distribuirea veniturilor, dar
și a porfiturilor obținute din tranzacțiile făcute), mixul de afaceri (vânzarea en-detail sau en-
gros), controlul cheltuielilor, dar și calitatea împrumutului.

Factorii necontrolabili mai sunt numiți și factori exogeni, influențând performanțele

bancare și incluzând condițiile economice generale, schimbările ce au loc în mediul
concurențial al desfășurării activității bancare, nivelul ratelor dobânzii.

Factorii externi nu pot fi controlați de bănci dar banca își poate constitui anumite planuri
flexibile pentru provocarea unei reacții împotriva manifestării negative a acestor factori.

Riscurile financiare pot fi cuantificate cu ajutorul unui sistem de indicatori, prezentând

consecințele directe ale dezechilibrelor existente și asupra cărora se poate exercita un control
al managementului băncii.

Riscurile nonfinanciare sunt, de obicei, generate de factori exogeni iar asupra acestor
factori bancare are un control destul de limitat sau nu are control deloc.

Pentru a îmbunătăți activitatea bancară, este necesară luarea unor măsuri de către
instituțiile de credit pentru a administra următoarele riscuri semnifictive: riscul de piață, de
credit, de lichiditate, operațional și cel reputațional. Pentru administrarea acestora, Consiliile
de Administrație trebuie să ia următoarele măsuri:

1) aprobarea și reconsiderarea profilului de risc

6
Iași, 2018

2) aprobarea politicilor cu privire la administrarea acelor riscuri, acestea să fie analizate cel
puțin o dată pe an și să existe o revizuire a acestora dacă este necesar

3) conducătorii instituțiilor de credit trebuie să ia măsuri necesare pentru a identifica, a

evalua, a monitoriza și controla riscurile, mai ales pentru activitățile externalizate

4) aprobarea procedurilor pentru stabiliarea competențelor și responsabilităților privind

dministrarea riscurilor

5) aprobarea externalizării unor anumite activități

6) aprobarea politicii în ceea ce privește instruirea personalului

De asemenea, pe baza acelorași reglementări, instituțiile de credit trebuie să îndeplinească

următoarele obiective:

1) Să implementeze strategiile care au fost aprobate de către consiliul de administrație și să le

comunice către personalul ce se va ocupa de punerea în aplicare a lor;

2) Să se asigure că politicile și procedurile stabilite pentru a identifica, evalua, monitoriza și

controla riscurile sunt comunicate personalului ce va avea un rol important pentru punerea lor
în aplicare;

3) Să se ocupe de menținerea unor sisteme cu rol de raportare corespunzătore pentru

expunerea la riscuri dar și pentru alte aspecte legate de riscuri;

4) Să mențină niște limite corespunzătoare în ceea ce privește expunerea la risc, mai ales
pentru situațiile de criză, care să fie conforme cu mărimea, complexitatea și mai ales situația
fnanciară a respectivei instituții de credit;

5) Să mențină eficiența și eficacitate sistemului de control intern;

6) Să se realizeze o analiză privind oportunitatea de externalizare a anumitor activități, luând

în considerare riscurile ce sunt implicate de eternalizare;

7) Să realizeze o bună supraveghere și monitorizare a contractului de externalizare;

8) Să asigure un personal calificat, cu experiență în domeniu și cunostiințe în domeniu;

9) Să asigure o bună instruire a personalului;

10) Să asigure o concordanță între politicile de remunerare a personalului și strategia privind

riscurile.

7
Iași, 2018

II.3. FALIMENTUL BANCAR

La începuturi, falimentul a fost văut ca fiind un mod de lichidare financiară pentru

companiile ce aveau dificultăți în distribuirea activelor ce au rămas între creditori. Primele
proceduri pentru acesta au apărut abia în 1978, moment în care a fost adoptat Capitolul 11 în
legislația americană ce făcea referile la faliment. Majoritatea țărilor post-comuniste au
introdus această noțiune, cât și proceduri ale sale abia după 1990.

Procedura falimentului este aplicată în momentul în care o bancă devine insovabilă, adică
aceasta nu și-a onorat cranțele certe integral, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, sau în
momentul în care valoarea obligațiilor către bancă sunt mai mari decât activul său. 2

Procedura este demarată doar în momentul în care o cerere scrisă este depusă de către
debitor sau de creditori, ori de BNR. Cererea depusă la tribunal trebuie să aibă alături
următoarele acte:

1) copii ale registrelor contabile curete, cât și bilanțul contabil

2) lista tuturor bunurilor

3) o listă ce trebuie să conțină numele și adresele creditorilor, pentru a se arăta suma, cauza și
drepturile de preferință.

4) contul de profit și pierdere pentru anul anterior celui în care a fost depusă cererea

După înregistrarea cererii, tribunalul va trimite o notificare către părțile interesate și către
oficiul registrului comețului la care banca debitoare este înmatriculată.

II.4. CAUZE ALE FALIMENTULUI

În viața băncilor, există mai multe cauze ale apariției riscurilor. Specialiștii au remarcat
faptul că la aceste cauze, natura este cea care se reflectă în cele mai multe forme ale
riscurilor. Ceea ce se poate observa, însă, fără a fi specialist, este faptul că o bancă este o
instituție cu un caracter lucrativ, ca orice alta societate comercială, ce se folosește de mijloace
corespunzătoare, realizând acțiuni corespunzătoare.

Prin activitatea sa, banca își asumă niște riscuri proprii ale funcționării sale, dar și anumite
riscuri ce rezultă din specificul naturii de intermediere financiară pe care acesta o desfășoară.
Categoria riscurilor financiare se poate considera a fi cea mai importantă, dat fiind faptul că,
așa cum s-a și demonstrat deja, o proastă gestiune a acestora poate produce un număr foarte
mare al falimentelor bancare. Aici sunt incluse:

• Riscul de creditare – acesta mai este numit și risc de insolvabilitate a debitorilor, risc al
deteriorării calității activelor, risc de nerambursare, exprimând posibilitatea neîncasării
efective la data scadentă, a fluxului de venit anticipat.
2
Legea falimentului bancar –Legea 83/1998 privind falimentul bancar

8
Iași, 2018

• Riscul de lichiditate – riscul de finanțare; posibilitatea de a finanța efectiv operațiunile

bancare, probabilitatea de a nu le realiza

• Riscul de plată – este un risc de variație a ratelor dobânzii, un risc de variație a cursului de
active financiare, un risc valutar, exprimând psibilitatea ca profitul bancar să fie afectat
negativ în cazul modificărilor condițiilor de piață.

• Riscul de faliment – se mai numește și risc de capital sau de îndatorare, exprimând

poibilitatea ca fondurile proprii bancare să nu fie suficiente pentru acoperirea unor perderi
care sunt rezultatul activității curente.

Făcând o analiză mai atentă a cauzelor falimentului, după redarea lor de către statistici și
de analizele științifice, putem spune că statisticile nu arată cauze pentru fiecare caz în parte ci
arată pentru fiecare în parte, cauzele care au acționat. Cauza cu impact cel mai mare este
calitatea inferioară a activelor, aceasta fiind prezentă în 98% dintre falimente, iar la rândul
său aceasta se datoarează:

- Practici liberale în ceea ce privește acordarea creditelor 85%

- Excepții în ceea ce privește analiza situației financiare pentru acordarea împrumuturilor
79%
- Supracreditarea 73%
- Excepții privind controlul aprofundat al garanțiilor 67%
- Deficiențe ale garanției oferite pentru împrumut 55%
- Cheltuielile de management au crescut relativ excesiv 52%
- Concentrare negarantată pe credite 37%
- Angajare în anumite sfere ce nu sunt în aria preocupărilor 23%

II.5. SOLUȚII PENTRU EVITAREA FALIMENTULUI

BANCAR
Autoritățile ce ralizează controlul băncilor trebuie să prezinte o anumită autonomie pe
plan operațional, dar și financiar, să aibă responsabilitate în fața publicului, să prezinte
transparență în activitate și să fie dotate cu angajați calificați și experimentați. Toate aceste
calități ajută la o fomare a încrederii publicului în autoritatea de control. În cazul în care
publicul nu mai prezintă încredere, închiderea unei bănci ar putea chiar degenera în criza
bancară.

Pentru ca autonomia operațională și cea financiară să fie asigurate, trebuie ca

supravegherea bancară să se realizeze după criterii thnice șă să nu existe nicio influență
politică.

Asociația Română a Băncilor (ARB) a cerut ca băncile să aibă acces limitat la rezerva
minimă obligatorie deoarece fondul pentru garantarea depoitelor, cel care are menirea de a
asigura despăgubirea populației în cazul existenței unui faliment bancar, a ajuns într-o

9
Iași, 2018

situație destul de dificilă. ARB a făcut o propunere către BNR, și anume limitarea accesului
bancar la rezerva minimă obligatorie care este constituită la BNR, limitându-se la un plafon
ce va acoperi rezervele care repreintă depozitele populației.

În acest caz, președintele BRD a declarat: “Băncile rele nu ar trebui să fie salvate cu bani
publici”. El este de părere că hoțiile nu ar trebui răscumpărate cu banii publici. Preluarea de
către stat a băncilor falimentate poate doar dăuna sistemului. “Pe piața bancară nu au loc
băncile nerentabile”, de aceea băncile comerciale solide sunt nevoite și chiar obligate să își
mărească contribuția lor pentru Fondul de Garantare deoarece trebuie acoperite pagubele ce
au fost produse de băncile neperformante.

CAPITOLUL 3
III. MANAGEMENTUL RISCULUI – RAPORT BRD 2015
III.1. GUVERNANȚA

Riscurile din cadrul BRD sunt administrate și guvernate de către Consiliul de

Admiinistrație, alături de Comitetul de Audit dar și de Comitetul de Administrare a Ricurilor.
Responsabilitatea administrării și controlului riscurilor cade în sarcina Departamentului de
Administrare a Riscurilor dar și în cea a Departamentului Financiar, acestea fiind
independente de sutrcturile comerciale și care își desfășoară activitatea fiind ghidate de
Comitetul de Direcție.

Consiliile de Direcție și de Administrație sunt susținute de către comitetele specializate, cu

scopul de a îndeplini responsabilitățile pe care acestea le au în ceea ce privește administrarea
riscurilor și controlul acestora.

CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

Acest consiliu se ocupă de aprobarea Strategiei de Risc și Afaceri a BRD, se ocupă de

stabiliarea apetitului la risc cât și pe cel al nivelului de toleranță, asigurând o transpunere
fidelă a acestora la nivelul operațional, de către Comitetul de Direcție.

COMITETUL DE AUDIT

Acest comitet are un rol crucial în ceea ce privește evaluarea calității controlului intern.
Responsabilitatea sa este de a realiza o analiză a cadrului intern pentru monitorizare riscurilor
având ca scop asigurarea unei coerențe și conformități cu procedurile, cu reglementările dar și
cu legile în vigoare.

COMITETUL DE ADMINISTRARE A RISCURILOR

10
Iași, 2018

Rolul acestui comitet este de a oferi sprijin Comitetului de Administrație pentru a defini
apetitul la risc și pentru stabilirea unei strategii globale de risc, asistându-l în supravegherea
strategiei de risc.

COMITETUL DE DIRECȚIE

Comitetul de Direcție se ocupă de aplicarea strategiilor ce au fost anterior aprobate de

către Consiliul de Administrație și se asigură de faptul că se va realiza o organizare
corespunzătoare a fluxurilor informaționale.

COMITETELE SPECIALIZATE DE ADMINISTRARE A RISCURILOR ÎN

SPRIJINUL COMITETULUI DE DIRECȚIE

Comitetul de Administrare a Activelor și Pasivelor are drept obietiv principal asigurarea

gestiunii structurii elementelor de activ și de pasiv, gestionarea lichidității, cât și a surselor de
finanțare, gestionarea riscurilor structurale dar si gestiunea capitalului.

Comitetul de Criză se ocupă, așa cum sugerează și numele, de situațiile de criză și de

organizarea unei structuri pentru a face față cât mai bine acestor situații de criză.

Comitetul de Produse Noi și Transformări Semnificative de Activitate are ca misiune

identificarea, analiza și evaluarea tuturor riscurilor aferente lansării noilor produse, activități
sau a modificărilor cu privire la acestea.

Comitetul de Control Intern se ocupă de evaluarea eficienței controlului intern și a

sistemului acestuia.

Comitetul de Risc Retail se ocupă de formalizarea măsurilor privind direcțiile corecte în

ceea ce privește îmbunătățirea performanței activităților de tip Retail.

III.2. PRICIPII CU PRIVIRE LA GUVERNANȚA RISCURILOR

Principalul obiectiv al activității de administrare a riscurilor este asigurarea gestionării

corespunzătoare a riscurilor pentru ca toate părțile implicate să își atingă satisfacerea
intereselor. Există 3 linii de apărare în ceea ce privește guvernanța administrării riscurilor și
acestea au la bază o bună separare între responsabilitățile diverselor funcții de control.

Supravegherea Permanentă reprezintă prima linie de apărare, iar aici se încadrează

responsabilitatea tuturor unităților operaționale. Acesta are drept coordonator Direcția
Control Permanent.

Funcțiile ce au ca rol supravegherea riscurilor reprezintă cea de-a doua linie de apărare ,
oferind sprijin în exercitarea responsabilităților structurilor operaționale. Departamentele ce
au responsailități pentru administrarea riscurilor sunt reprezentate de : Departamentul de
Administrare a Riscurilor, Departamentul Financiar, Directia Conformitate, Directia Control
Permanent, Directia Juridica și Departamentul Sisteme Informatice. Rezultatele cu privire la
procesul de administrare a riscurilor devin formale cu ajutorul rapoartelor furnizate

11
Iași, 2018

Consiliului de Administrație, Consiliului de Direcție, a celui de Audit șiautorităților de

reglementare.

Controlul independent furnizat de funcția de Audit Intern reprezintă cea dea-a treia linie
de apărare. Această funcție raportează Consiliului de Administație.

III.3. ORGANIZARE

DEPARTAMENTUL RISC

Acest departament exercită funcția centralizată de administrarea riscurilor din cadrul

băncii. Pricipalele responsabilități ale acestuia sunt:

1) Elaborarea, propunerea de noi strategii și politici pentru administrarea riscurilor și

contribuirea în implementarea acestora

2) Participă la identificarea riscului de credit, al celor asociate riscului de credit și a celui de

piață, ajută la analiza acestora și la administrarea directă a lor

3) Este direct responsabil de maximizara recuperării creațelor neperformante, mai ales pe cale
judiciară

DEPARTAMENTUL FINANCIAR

Departamentul Finannciar se ocupă cu dministrarea riscului de lichiditate dar și a

riscurilor structurale. Acesta se asigură de alinierea strategiilor financiare, a strategiilor de
afaceri și a celor privind riscurile și este coordonator al procesului bugetar și al celui ce
planificare. Totodată, acest departament răspunde de administrarea capitalului, de evaluarea
agregări acestuia și de raportare.

III.4. PRINCIPALELE CATEGORII DE RISCURI

RISCUL DE CREDIT

Acest risc reprezintă de fapt riscul ca o contrapartidă să se sustragă de la obligațiile sale de

plată către Bancă sau calitatea unui emitent/contrapartide să se înrăutăească. Gestionarea de
către bancă a acestui risc este desfășurată în concordanță cu principiile managementului
ricului la nivel de SG. O parte dintre principiile de bază utilizate de către Bancă în procesul
de administrare a acestui tip de risc sunt:

a. analiza de credit se ralizează folosind anumite standarde pentru asumare a riscului

b. gestionarea diversificării portofoliului de credit, a concentrării la nivel de client, produs și

industrie să se realizeze conform apetitului la risc

12
Iași, 2018

c. procesele pentru aprobarea creditelor să fie bine formalizate, să existe un mecanism sever
pentru delegarea competențelor și pentru limitarea aprobării creditelor, atribuirea în mod
individual a competențelor de aprobare a creditelor, care să fie în concordanță cu experiența,
cu calificarea și pregătirea profesională.

d. criteriile de acordare a creditelor trebuie să fie bine definite, luând în considerare tipul de
client, buna cunoașterea debitorilor; analiza surselor de rambursare, posibilitatea diminuării
riscurilor cu ajutorul garanțiilor reale sau a celor personale

e. este utilizat un sistem de rating intern pentru expunerea contrapartidelelor de non retail

13
Iași, 2018

• Foarte bun – contrapartidă fiabilă, există o capacitate foarte puternică de plată a ratelor
dobânzii și de rambursare a capitalului

• Bun – contrapartidă de bună calitate, foarte puternică capacitate de plată a dobânzilor și de

rambursare a capitalului însă este ușor sensibilă la schimbările economice

• Destul de bun – solvabilitate medie a contrapartidei, există o suficentă abilitate de plată,

însă aceasta ar putea fi influențată de condițiile economice nefavorabile

• Sensibil – risc ridicat a contrapartidei, mai ales pe terme lung. Există incertitudine în ceea
ce privește rambursarea la timp a ratelor dobânzii sau a capitaluli și depind foarte mult de
schimbările mediului economic.

f. lansarea de noi activități sau produse este analizată și aprobată în primul rând, și același
lucru se întamplă și în caul modificărilor apărute

g. clienții și grupurile de clienți sunt monitorizați, pe baza expunerii continue

h. calitatea portofoliilor de credite este monitorizată și raportată către conducere, în mod

periodic

i. funcția de Audit Intern verifică periodic îndependența activității de creditare

j.creditele neperformante sunt identificate și gestionate corespunzător și rezultatele acestei

activități sunt urmărite cu ajutorul unor indicatori obiectivi

RISCUL DE LICHIDITATE

Acest tip de risc este definit ca fiind riscul de nerealizare a fluxurilor de numerar sau a
cerințelor de colateral ce sunt așteptate sau neașteptate, curente sau viitoare, în momentul în
care acestea ating scadența și au un preț rezonabil.

Expunerea la acest risc este gestionat de către grup având drept ajutor un cadru specific
pentru gestionarea riscului în condiții normale sau în cazul unei crize de lichiditate.

Administrarea riscului de lichiditate este abordat începând cu un orizont de timp intraday,

gestionând ieșirile pentru plățile zilnice, gestionând fluxurile de numerar și luând în
considerare operațiunile politicii monetare, cât și a facilităților permanente ce au fost acorate
de banca centrală. Se continuă mai apoi pe o perioadă mai îndelungată, fiind inclusă structura
pe maturități a activelor și a pasivelor, dar și strategia de finanțare.

Rezerva de lichiditate a BRD este formată din active lichide ce au o calitate scăzută, find
negrevate de sarcini, fiind o asigurare în cazul unor scenarii de stres al lichidității. Un alt plan
de finanțare are ca destinație protejarea parților interesate și asigurarea unui reultat pozitiv în
cazul apariției unei crize de lichiditate.

14
Iași, 2018

Consiliul de Administrație este cel ce se ocupă cu stabilirea apetitului pentru risc al

lichidității și toleranță, revizuind și aprobând strategiile în caz de risc de lichiditate dar și
cadrul în care acesta va fi administrat, măcar o dată pe an, asigurându-se totodată că
Comitetul de Direcție se ocupă într-un mod eficient de administrarea riscului de lichiditate.

Poziția privind lichiditatea din condițiile normale, poate fi măsurată folosindu-se un

indicator static al neconcordanțelor ce există la nivelul fluxurilor de numerar, care se
calculează ca o diferență dintre intrări și ieșirile de numerar viitoare ce se referă la trnzacțiile
curente.

BRD desfășoară trimestrial teste de stres pentru lichiditate pentru a identifica și măsura
expunerea la eventualele crize de lichiditate,și se analizează astfel potențialul impact ce poate
exista asupra fluxurilor de numerar dar și asupra poziției de lichiditate. Astfel, BRD ia în
considerare 3 scenarii ale lichidității: idiosincratic (specific BRD), sistematic și o combinație
între cele două.

RISCUL DE RATĂ A DOBÂNZII. RISCUL VALUTAR PENTRU ACTIVITĂȚILE

ÎNAFARA PORTOFOLIULUI PENTRU TRANZACȚIONARE (RISCURI
STRUCTURALE)

Totalitatea expunerilor activităților comerciale, acoperirea lor dar și tranzacțiile proprii ale
Grupului sunt cuprinse în Expunerea la riscurile sructurale de rată a dobânzii și valutare. Cele
două tipuri de riscuri sunt monitorizate separat, fiind excluse din mediul măsurării și a
gestionării riscurilor structurale.

Ideea de bază este reprezentată de minimizarea risucrilor de rată a dobânzii și a valutare pe

cât de mult posibil. Cele două tipuri de riscuri se leagă de activitata comercială, de
tranzacțiile în nume propriu care sunt acoperite, într-o mare măsură, prin tehnici de macro-
acoperire.

Un instrument principal ce este utilizat pentru a gestiona riscul de rata dobânzii este
analiza decalajelor pentru modificarea ratelor de dobândă, după care se calculează
senzitivitatea bilanțului pentru curba randamentelor. Senzitivitatea ar putea fi definită drept
variația în valoarea netă actualizată a poițiilor rezidulae viitoare, având o rată fixă la mișcarea
paralelăa curbei ratelor de plată cu 1%.

RISCUL DE PIAȚĂ PENTRU PORTOFOLIUL DE TRANZACȚIONARE

Riscul de piață ar putea fi definit drept ricul de înregistrare a unor pierderi aferente
elementelor din bilanț sau din afara acestuia, ce sunt cauzate de variația prețurilor de pe piață.

15
Iași, 2018

Administrarea acestui tip de risc este integrată în structura pentru administrarea riscului,
atât la nivelul Băncii, cât și la nivelul Grupului, în acest cazBRD alegând o abordare prudentă
a riscurilor, pentru obținerea unor activități de piață profitabile, care totuși generaă riscuri și
un necesar al capitalului mai scăzut. Prin urmare, portofoliul de tranzacționare al Băncii deine
un procent destul de mic în expunerea totală la risc, incluzând instruente lichide ce sunt
tranzacționate cu anumite contrapartide bine cotate.

Pentru a gestiona riscul de piață cât mai bine, BRD se ghidează după următoarele
principii:

1. existența unei conformități cu regulamentele europene/locale, dar și cu cadrul intern

2. existența unei independențe din punct de vedere funcțional fată de liniile de afaceri

3. metodologiile limitele, parametrii și controalele pentru produsele sau activitățile

generatoare de risc de piață să fie bine definite și validate

4. definirea, aprobarea și parametrarea produselor permise pentru tranzacționare să fie

controlate

5. nivelele permise ale limitelor de risc de piață să fie definite, calibrate și aprobate

6. expunerile să fie analizate și raportate zilnic către managementul operativ

7. existența unui sprijin din partea Grupului Société Générale

RISCUL OPERAȚIONAL

Acest risc reprezintă, de fapt, riscul de înregistrare a unor pierderi sau de nerealizare a
profiturilor ce au fost estimate anterior, fiind rezultatul unei neadaptări sau a unei deficiențe
ce a fost determinată de factori interni sau de factori externi. În acest caz sunt incluse
evenimentele ce au o probabilitate de apariție mică dar riscul de pierderi este mare. În cadrul
riscului operațional este inclus și riscul juridic, fiind excluse riscul strategic și cel
reputațional.

Prin sistemul riscurilor operaționale se permite:

- Riscurile operaționale sunt identificate, analizate, evaluate, controlate și monitorizate

- Sunt implementate măsuri pentru a îmbunătăți și consolida sistemul de control cu scopul
de a preveni sau cel puțin de a reduce pierderi ale riscului operațional
- Calculul cerințelor de capital să fie în conformitate cu regulile și normele în vigoare

Riscurile operaționale din cadrul BRD sunt gestionate prin următorele instrumente:

- Baza de date cu înregistrări despre pierderile de risc operațional

- Key risk indicators

16
Iași, 2018

- Autoevaluarea dispozitivului de control și a riscurilor

- Analiza de scenarii
- Procesele sunt permanent supravegheate
- Dispozitiv pentru identificare și prevenire a fraudelor
- Riscurile operaționale ce sunt asociate produselor noi sunt evaluate printr-un comitet
special
- Management al crizei
- Plan de continuitate al activității

Un exemplu al strategiei de risc este cel din anul 2015, an în care strategia s-a concetrat
pe următoarele zone:

- Sistemul antifraudă a fost consolidat

- Comunicarea pe ramura de risc operațional a fost ameliorată
- Fluxurile pe ramura riscului operațional a fost optimizată
- Dispozitivul de Supraveghere Permanentă a fost optimizat
- Organizarea periodică a unor acțiuni cu scopul formării și sensibilizării peronalului
implicat în activitățile de administrare a riscului operațional.

17
Iași, 2018

CONCLUZII.RECOMANDĂRI.
Prin studiul realizat, se pot trage următoarele concluzii ce sunt îndreptate spre direcția
rezolvării problemelor financiare și pentru prevenira situației insolvabilității ce poate apărea
în instituțiile bancare și nu numai:

1. Pentru o bună gestionare a întreprinderilor insolvabile, trebuie să existe o legislație clară ce

nu poate afecta realizarea unei proceduri de restructurare.

2. Gestiunea anticriză a întreprinderilor poate include aspecte pentru depistarea stării de

insolvabilitate, se poate determina volatilitatea întreprinderilor și se poate realiza o prognoză
a crizelor.

3. O bună stabiitate a întreprinderilor este mai ales determinată de resursele deținute, de

modul în care acestea sunt gestionate și repartizate.

4.Starea de faliment cu care se confruntă întreprinderile este de fapt un rezultat al unor factori
nefavorabili ce pot avea caracter exogen, endogen sau specific. Dacă aceștia acționeaă
concomitent, atunci criza va avea o creștere mai pronunțată iar acest lucru va diminua
impractul avut asupra procesului de criză.

5. O stabilitatea financiară a întreprinderilor este asigurată în momentul înregistrării unui

echilibru, perioada cea mai bună de funcționare fiind determinatăținând cont de ritmul de
majorare a capitalului propriu.

Cu scopul de a revigora activitatea întreprinderilor din sistem, se propun drept soluții

implementarea unor procese de inovație, trebuie sporită eficacitatea proceselor de producție,
mijloacele fixe neutilizate pot fi vândute sau date spre folosință, formarea unor condiții de
dezvoltare a activităților favorabile iar procesele managerial trebuie raționalizate.

18
Iași, 2018

BIBLIOGRAFIE

1. Basno Cezar ”Falimentul Bancar” Tribuna economică 20 februarie 1997,

pag.28

2. Turcu, Ion ”Falimentul- actuala procedură”, tratat ediţia a V-a, Ed. Lumina
Lex, Bucureşti 2005
3. www.indaco.ro - Legea falimentului bancar 83/1998
4. www.adevărul.ro-
5. Lege insolvabilitatii nr.632-XV din 14.11.2001
5. Onofrei Mihaela, "Finanţele întreprinderii", Bucureşti, Ed. Economică, 2004
6. https://www.brd.ro/_files/pdf/BRD%20Sit%20financiare_IFRS_CONSO_INDIV_2015%20RO.pdf

7. https://www.brd.ro/_files/pdf/BRD%20Raport%20Administratori%202015%20RO.pdf

19