UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

ADOPȚIA

CUTH MARIA
HORNOI MARIA - GEORGIANA
HOLOȘPIN DANIELA

HOȘTEANU SANDRA - ELENA

Anul I
GRUPA B

2019

1
 Introducere

Adopția reprezintă acel act juridic cu ajutorul căruia o persoană devine

părintele legal al unui copil care nu îi este fiu biologic. În funcție de legislația
fiecărui stat, adopția, poate fi realizată de: un cuplu căsătorit, o persoană
necăsatorită sau un cuplu homosexual.

Principalul motiv pentru care am ales această temă este determinat de

interesul pe care îl avem față de copiii fără o familie, lipsiți de sprijinul emoțional
și economic care este esențial pentru a avea o bună dezvoltare și adaptare în
societate. Pentru ca acești copii să poată fi ajutați este necesară cunoașterea în
detaliu a legislației.

Datorită acestei teme avem șansa de a învăța și a cunoaște tot ceea ce se necesită
pentru ca procedeul să fie finalizat atât în favoarea celui adoptat căt și a
adoptatorului, dar si ceea ce reprezintă cu adevarat adopția.

Odata cu trecerea timpului, adopția a suferit schimbări, legislația s-a

modificat, adaptându-se societății.

Primul sistem legislativ cunoscut, în care se identifică adopția este Codul lui
Hamurabi din Babilon, apoi aceasta este reglementată și recunoscută în majoritatea
sistemelor legislative. Abia în a doua jumătate a secolului al XIX- lea se regăsesc
începuturile legislației moderne. Primul stat care a adoptat o astfel de lege a fost
Massachusetts în anul 1851, atunci fiind recunoscută adopția ca fiind un proces
social și juridic de protecție a copilului. Apoi treptat toate statele din S.U.A. au
adoptat legi în domeniul acesta.

În urma Primului Război Mondial apar două elemente noi în domeniul adopției:
adopția închisă și practica potrivirii.

Al Doilea Război Mondial aduce și el schimbări importante, este introdusă o nouă

formă, cea de adopție internațională.

2
Între anii 1960-1970 sunt înregistrate și alte schimbări importante, acestea ducând
la apariția termenului de adopție deschisă și adopție semi-deschisă.

În țările în care numărul de adopții era foarte ridicat și a depășit numărul de copii
sănătoși disponibili au început să fie acceptate adopțiile copiilor cu nevoi speciale.

În prezent toate formele de adopție, atât adopția închisă/deschisă,

națională/internațională, coexistă în proporții diferite în state diferite.

Sisteme de protecție specială a minorului

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi

serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv,
de ocrotirea părinţilor săi.

Măsurile de protecție specială a copilului prevăzute de legislația României sunt :

a) Plasamentul

b) Plasamentul în regim de urgență

c) Supravegherea specializată

d) Tutela

e) Curatela

f) Adopția

3
De măsurile de protecţie specială beneficiază:

- copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul

drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor
părinteşti, puşi sub interdicţie.

- copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija

părinţilor din motive neimputabile acestora;

- copilul abuzat sau neglijat;

- copilul găsit sau părăsit în unităţi sanitare;

- copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde

penal.

a) Plasamentul copilului reprezintă o măsură de protecție specială cu caracter

temporar. Minorul lipsit de ocrotirea părinților este plasat, după caz , la o
persoană sau familie, un asistent maternal sau într-un centru rezidențial pentru
a beneficia de îngrijirea de care are nevoie.
Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana,
familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.

Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 3 ani poate fi dispus numai la

familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal.

Plasamentul copilului mai mic de 3 ani într-un serviciu de tip rezidenţial se poate
stabili în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de
îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.

La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:

- plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;

4
- menţinerea fraţilor împreună;

- facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a

menţine legătura cu acesta.

Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului,

în situaţia în care există acordul părinţilor sau, în caz contrar de către instanţa
judecătorească, la cererea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului.

b) Plasamentul în regim de urgenţă se poate dispune şi în cazul copilului al

cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în
situaţia în care, din orice alt motiv, aceştia nu-şi pot exercita drepturile şi
obligaţiile părinteşti cu privire la copil. Pe durata plasamentului de urgență,
drepturile părinților se suspendă, acestea fiind îndeplinite de către persoana
care deține copilul în plasament. Această măsură de protecție este stabilită
de către directorul DGASPC din unitatea în care se găsește copilul dacă nu
există împotriviri din partea persoanelor care îl au în îngrijire.

c) Măsura de supraveghere specializată se aplică copilului care a săvârșit o

faptă cu caracter penal și care nu răspunde penal.
În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura
supravegherii specializate se dispune de către Comisia pentru protecţia copilului,
iar în lipsa acestui acord, de către instanţa judecătorească.

d) Tutela minorului este o măsură de ocrotire care se instituie atunci când

ambii părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor
părintești, puși sub interdicție sau dispăruți.

5
 Scopul tutelei este acela de a suplini lipsa părinţilor, de a crea posibilitatea
îndeplinirii faţă de minor a atribuţiilor acestora, creând în jurul său un climat
familial, adecvat formării şi dezvoltării personalităţii lui fizice şi morale.

e) Curatela specială este o formă de ocrotire a persoanei fizice instituită

provizoriu pentru apărarea intereselo acesteia, în situaţia în care există
imposibilitatea temporară de îndeplinire a atribuţiilor de către părinte sau de
către tutorele desemnat ori în cazul în care există un conflict de interese între
cel ocrotit şi părinte/ tutore.

Fiind o formă de protecţie, curatela poate privi atât minorii, cât şi majorii, fie că
aceştia sunt puşi sub interdicţie sau nu. Curatela temporară este instituită atunci
când aceştia nu pot să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în mod
corespunzător. Curatorul special desemnat într-o anumită situaţie poate exercita
toate drepturile şi obligaţiile care îi revin tutorelui, însă doar pentru o perioadă
limitată în timp.

Instanța de tutelă poate numi un curator special:

- Ori de câte ori între tutore și minor se ivesc interese contrare, care nu sunt
dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui (art. 150 alin. (1) Cod
civil);
- Dacă din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să
îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale
cărui acte le încuviințează (art. 150 alin. (2) Cod civil);
-În cazul înlocuirii tutorelui, până la preluarea funcției de către noul tutore
(art. 159 Cod civil);
- În caz de nevoie, până la soluționarea cererii de punere sub interdicție
judecătorească (art. 167 Cod civil).
Poate fi numit curator persoana desemnată în condițiile legii sau orice
persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu și care este în măsură
să îndeplinească această sarcină.
6
 f) Adopția este definită de legislația românească drept operațiunea juridică
prin care se creează legătură de filiație între adoptator și adoptat, precum și
legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului.(Codul Civil, art.
451)

Prin adopție, copilul care este lipsit de părinți este integrat în familia
adoptatorilor unde urmează să fie crescut ca și un copil firesc al acestra. Pe
tot parcursul adopției se urmărește integrarea ușoară a copilului în familie și
informarea acestuia cu privire la adopție și luarea în considerare a opiniei
acestuia în raport cu gradul lui de maturitate.
Odată cu implementarea adopției, adoptatorii își asumă obligațiile și răspunderea
ce le revin părinților firești ai unui copil.

Adoptat – persoana care urmează să fie adoptată.

Adoptator – persoana care a adoptat sau dorește să adopte.
Adopție internă – adopția în care atât adoptatorul cât și adoptatul au
reședința în România.
Adopția internațională – adopția în care adoptatorul și copilul adoptat au reședința
în state diferite.

Procesul adopției:

In primul rând , persoana sau familia care dorește să adopte un copil va completa o
cerere scrisă adresată direcției competente conform legii care pe urmă va fi
evaluată.
7
Etapele procesului de evaluare :

- evaluarea adoptatorului / familiei se realizează de către asistent social și psiholog

care urmăresc evaluarea socială, psihologică , pregătirea pentru rolul de părinte de
a răspunde nevoilor copilului adoptat.
- eliberarea atestatului persoanei /familiei apte pentru adopție .

Stabilirea adopției interne ca finalitatea panului de protecției în cazul fiecărui copil

pentru care s-a stabilit o măsură de protecție se verifică dacă rudele copilului până
la gradul al patrulea inclusive, și-au exprimat refuzul de a se ocupa de creşterea şi
îngrijirea copilului.

Responsabilul de caz al copilului identifică elementele necesare în măsură să

susţină că adopţia răspunde interesului superior al copilului.

Procesul de potrivire iniţială constă în identificarea şi selectarea persoanei/familiei

care își exprimă dorința în vederea adopţiei care, din punct de vedere teoretic,
corespunde nevoilor copilului și următoarele caracteristici : vârsta copilului, sexul
copilului , numărul de copii pe care îi poate adopta , starea de sănătate deasemenea
și nivelul de dezvoltate a coplului , în cazul în care familia/adoptatorul răspunde
nevoilor copilului atunci se inițiază procedura de potrivire practică.

Potrivirea practică înseamnă pregătirea copilului , organizarea de întâlniri între

copil și adopator care să faciliteze acomodarea copilului . Întâlnirile au drept scop
realizarea treptată a acomodării cu adoptatorul/familia adoptatoare şi pot fi
realizate atât în mediul de viaţă al copilului, cât şi în afara acestuia.De la
întocmirea procesului de potrivire dacă nu există alte probleme se va hotâră prin
istanța judecătorească încredințarea copilului, preluarea copilului se face realizată
în mod obligatoriu de către adoptator sau de către cel puţin unul dintre soţii din
familia adoptatoare.
8
Urmează o altă etapă care urmărește evoluția copilului în familia
adoptatoare,relațiile dintre ei . În perioada aceasta pentru care s-a dispus
încredinţarea în vederea adopţiei, pot fi realizate activităţi postadopţie prevăzute
de lege care răspund nevoilor identificate în această etapă.

La sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei se întocmeşte raportul

final referitor la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptator care conţine propunerea
vizând încuviinţarea adopţiei.
În toate demersurile adopției se urmărește intreresul copilului, îngrijirea, creşterea
şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei.

In determinarea interesului copilului se au în vedere:

 nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate
 opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitat
 menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat
relaţii de ataşament

Copilul adoptabil

 Persoana poate fi adoptată doar pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani.

 persoana care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu pînă la vîrsta de 18
ani poate fi adoptată numai în cazul în care adoptator este persoana sau
familia care a crescut-o
 Separarea fraţilor prin adopţie (autoritatea teritorială va întreprindre măsurile
necesare pentru a facilita comunicarea și menținerea legăturilor dintre frați).

Interdicții referitoare la adopția copiilor: adopţia între fraţi este interzisă ,

adopţia unui copil de către mai mulţi adoptatori este interzisă, cu excepţia cazului
în care aceasta se face de către ambii soţi simultan.

9
Adoptatorii:

 Adopţia este permisă numai persoanelor care au capacitate deplină de

exerciţiu, au atins vîrsta de 25 de ani şi sînt cu cel puţin 18 ani mai în vîrstă
decît cel pe care doresc să-l adopte, dar nu cu mai mult de 48 de ani.
 Adoptatorii trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale
necesare dezvoltării multilaterale şi armonioase a personalităţii copilului.
 Cetăţenii străini şi apatrizii cu domiciliul în Republica Moldova pot adopta
copii în condiţiile prezentei legi, conform procedurii de adopţie naţională,
dacă domiciliază în Republica Moldova de cel puţin 3 ani pînă la depunerea
cererii de adopţie.

Legea nr.99/2010 privind regimul juridic al adopției :art .10,art.11,art.12

Instituțiile implicate în procedeul adopției:

ANPDCA = Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie

DGASPC = Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului

OPA = Organism Privat Autorizat să desfăşoare activităţi în domeniul adopţiilor

Evaluare şi Pregătire = etape necesare pentru adoptator în vederea eliberării
atestatului ca apt să adopte

Potrivire = Etapa de căutare pentru copil a celui mai potrivit adoptator

DPA = Deschiderea Procedurii Adopţiei

PIP Adopţie = Planul Individualizat de Protecţie cu finalitate Adopţia

IVA = Încredinţare în Vederea Adopţiei.

10
Adopția internațională

Adopția internațională a unui copil cu reședința în România de către o persoană

sau familie cu reședința în străinătate poate fi acordată numai pentru copii care se
află în evidența A.N.P.C.D.A(Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor
Copilului şi Adopţie).

Pentru a putea adopta trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

 adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la
gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată
deschiderea procedurii adopţiei;
 adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român;
 adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se
solicită.
Pentru a putea începe procedurile de adopție trebuie depusă o cerere de
încuviințare a adopției și trimisă către instanța judecătorească de către
A.N.P.C.D.A.
Adopţiile internaționale sunt vizate printr-o convenţie prin care nu pot avea loc
decât dacă autorităţile competente ale statului de origine respect urmatoarele
condiții:
 Copilul a fost declarat adoptabil
 Au constat că o adopție internațională este de interesul superior al copilului,
iar pentru asta au asigurat că:
 persoanele, instituţiile şi autorităţile al căror consimţământ este cerut pentru
adopţie au primit sfaturile necesare şi au fost corespunzător informate
asupra consecinţelor, mai ales asupra menţinerii sau ruperii, ca urmare a
unei adopţii, a legăturilor de drept între copil şi familia sa de origine;
 şi-au dat în mod liber acordul în formele legale cerute şi că acest acord a
fost dat sau constatat în scris;
 acordurile nu au fost obţinute prin contraplată sau contraprestaţie de orice
fel şi că au fost retrase;

11
  consimţământul mamei, dacă este cerut, nu a fost dat decât după naşterea
copilului;
 s-au asigurat, ţinând seama de vârsta şi de maturitatea copilului, că:
1. Acesta s-a bucurat de sfaturi şi a fost bine informat asupra consecinţelor
adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, dacă acesta este cerut;
2. Dorinţele şi părerile copilului au fost luate în considerare;
3. Acordul copilului la adopţie, când este cerut, s-a dat în mod liber, în
formele legal cerute şi că acest consimţământ a fost dat sau constatat în scris;
4. Acest acord nu a fost obţinut prin contraplată sau contraprestaţie de orice
fel.
Adopțiile vizate prin convenţie nu pot avea loc decât dacă autorităţile componente
ale statului primitor:
a) au constatat că viitorii părinţi adoptivi sunt potriviți şi apţi să adopte;
b) s-au asigurat că viitorii părinţi adoptivi au fost informații și au primit
sfaturile necesare;
c) au constatat că acel copil este sau va fi autorizat să intre şi să locuiască
permanent în acest stat.
Pentru a putea pleca adoptatul din România în statul în care adoptatorul sau
familia adoptatoare are reşedinţa obişnuită este posibil numai atunci când hotărârea
de încuviinţare a adopţiei este definitivă. Adoptatul va părăsi țara numai însoţit de
adoptator sau de cel puţin unul dintre soţii din familia adoptatoare, pentru a ajunge
în condiţii de siguranţă corespunzătoare nevoilor adoptatului.

Bibliografie

1. LEGEA Nr. 287/2009 din 17 iulie 2009 , Republicată

privind Codul civil.
2. LEGEA Nr. 272/2004 din 21 iunie 2004, Republicată
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

12
3. LEGEA Nr. 273/2004 din 21 iunie 2004, Republicată
privind procedura adopţiei.

4. LEGEA Nr. 84 din 18 octombrie 1994 pentru ratificarea Convenției asupra

protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată
la Haga la 29 mai 1993.

13