FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„JUSTINIAN PATRIARHUL”

LUCRARE DE SEMINAR LA

VECHIUL TESTAMENT

Comentariu și exegeză la Capitolul al Nouălea din Isaia

Profesor Coordonator: Cistinel IATAN Student:

BUCUREȘTI

2019
 Introducere
Proorocul Isaia, a trait la Ierusalim și şi-a desfăşurat misiunea profetică pe o durată de
peste 50 de ani, într-o perioadă etrem de dificilă și instabilă politic , sub domniile regilor
Ozia, Ioatam, Ahaz și Iezechia, mai precis începând din a doua jumătate a secolului al VIII-
lea î.Hr. Tot în aceeași perioadă au activat si profeții Amos și Oseea in Israel, iar în Iudeea
profetul Miheia. Numele de Isaia, se traduce prin „Dumnezeu este mântuirea”, fiind evident
simbolic pentru mesajul cărții. El se recomandă cu modestie ca „fiu al lui Amoz” , fără să
precizeze nimic mai mult despre tatăl sau, deși educatia înaltă și implicarea activă în viața
social-politică indică limpede o origine foarte nobilă. Anumite tradiții sugereaza chiar faptul
că Amoz ar fi fost fratele regelui iudeu Amasia, tatăl lui Ozia1.

Isaia povesteşte el însuşi cum a primit misiunea de prooroc (6,1-13): într-o viziune
avută la Templu, el îşi dă seama că se află în faţa lui Dumnezeu cel de trei ori Sfânt (6,3) şi se
oferă singur (6,8) spre a-i putea duce Cuvântul dumnezeiesc poporului împietrit în orbirea sa.
Scena aceasta este plasată „în anul morţii Regelui Ozia”2. A fost căsătorit și a avut fii care au
purtat nume profetice asemenea părintelui lor: Șear-Iașub, „rămășița se va întoarce”, și
Maher-Șalal-Haș-Baz, „grabnic pradă apropiat jaf”.

După o tradiție iudaică menționată apocrifă „Înalțarea lui Isaia” și în majoritatea

biografiilor anonime creștine „Viețile profeților”, se pare că a murit ca martir, tăiat cu
fierăstrăul din ordinul regelui Manase, la scurt timp după urcarea pe tron a acestuia.

Vocabularul bogat, cultura sa vastă, talentul poetic, stilul elegant cât și viziunea politică
matură fac scrierea sa nu doar cea mai importantă și mai consistentă sciere profetică
vechitestamentară, ci și una dintre cele mai valoroase opere din literatura iudaică3.

1
Sf. IOAN GURA DE AUR, Comentariu la Isaia, Omilii la Ozia, trad. de Laura Enache, pref. Ingrid Bauer, Ed.
Doxologia, Iasi, 2013, pp. 9-10
2
BIBLIA SINODALA, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București
3
Sf. IOAN GURA DE AUR, Comentariu la Isaia..., p.10
 Contextul istorico-politic.

Contextul istoric îl gasim în Sfânta Scriptură la IV Regi, capitolele 15- 20, la II

Paralipomena 26-32 precum și din date istorice privind marile puteri politice de atunci: Egipt,
Asiria și Babilon4.

Ozia a fost rege în Ierusalim, a domnit între anii 781-740 î.Hr și a fost un rege care a
plăcut înaintea lui Dumnezeu, iar Domnul l-a ajutat în războaie împotriva filistenilor,a
arabilor, a amoniților iar țara prospera, dar Ozia a ajuns să se trufească și mândria l-a făcut să
creadă că poate fi privilegiat, astfel că intră în templu pentru a tămâia Domnului. Preoții îl
roagă să se oprească și să părăsească templul pentru că tămâierea este permisă doar preoților.
Atunci Ozia este lovit de Domnul cu lepră , părăsește templul și va muri de lepră 5. După
moartea lui Ozia urmează la tron Ioatam, fiul său care a domnit între anii 740-736 î. Hr. După
acesta urmează la tron fiul său Ahaz ( 736-716 î.Hr.), care adoptă credințe păgâne idolatre,
ridică altare si statui și chiar adoptă tot felul de cutume păgâne ajungând până la a-și sacrifica
fiii. Tot în timpuul domniei lui Ahazare loc războiul siro-efraimit, Siaria se aliază cu Samaria
și pornesc împotriva Asiriei dar și a Regatului lui Iuda, aceasta din cauza faptului că iudeii nu
au vrut să li se alăture. Iudeea pierde multe teritorii in cele din urmă ajungând ca Ierusalimul
sa fie înconjurat. Regele Ahaz cere sprijin Asiriei, iar ca recunoștință pentru ajutorul primit el
aduce cultele păgâne, tămâiază și jertfește idolilor 6. După moartea regelui Ahaz urmează la
domnie Iezechia, care, va încerca să repare greșelile tatălui său, se va depărta de alianța cu
Asiria și isi va pune nădejdea în Domnul. În capitolul 29 din cartea II Paralipomena vedem că
el aduce impreună cu preoții și leviții jertfe pentru păcatele părinților și ale poporului și
vorbește despre mânia care s-a pornit asupra regatului din cauza idolatriei.

Iezechia, așadar, este cel care desfiintează cultele păgâne, distruge altarele și chipurile
cioplite și reașează buna rânduială la templu. În același timp, prin ruperea alianței cu Asiria
începe să recucerească teritoriile pierdute. Regele Senaherib al Asiriei pornește cu război
împotriva Iudeii, încercând să-l intimideze pe Iezechia și pe poporul evreu prin amenințări dar
și prin cuvinte de hulă la adresa lui Dumnezeu. Foarte interesantă este dovada de credință pe
care Iezechia o face prin faptul că nu pregetă să meargă în templu să se roage și neștiind ce să
4
Cristian BĂDILIȚĂ, Francisca BĂLTĂCEANU, Monica BROȘTEANU, Septuaginta, Editura Polirom , 2011,
p.14
5
II Paralipomena, Cap. 26
6
C. BĂDILIȚĂ, F. BĂLTĂCEANU, M. BROȘTEANU, Septuaginta... , p.15
facă apelează la profetul Isaia. Acesta îi spune regelui să nu se teamă pentru că Dumnezeu va
abate asupra lui Sanherib alte popoare care îl vor ataca și va pleca de la Ierusalim.
Generalitați ale cărții lui Isaia
Cartea profetului Isaia cuprinde multe cuvântări, profeţii şi istorisiri care s-au rostit şi s-au
scris într-un timp destul de îndelungat (între 40 şi 50 ani). Ordinea în care sunt înşirate
profeţiile lui Isaia nu e pur cronologică. S-a luat în considerare şi cuprinsul. Putem împărţi
cartea în două. Prima parte (capitolele1-35) cuprinde cuvântări adresate contemporanilor și
cuprinde profeţii şi cuvântări care au fost rostite în diferite timpuri şi cu diferite prilejuri.
Partea a ΙΙ-a (capitolele 40-66) tratează despre mântuirea drepţilor. Avem impresia că această
parte din urmă n-a fost rostită oral, ci a fost înfăţişată numai în scris. Acestă parte cuprinde în
general profeţii de mângâiere şi îndemnuri profetice. Ideea generală poate fi cuprinsă în
cuvintele: Cei întorşi se vor converti întru dreptate şi vor da slavă lui Dumnezeu. În întreaga
parte a doua se vorbeşte despre lucrarea cea atotputernică a lui Dumnezeu în problema
răscumpărării, despre pedeapsa păcatului, despre judecata asupra popoarelor, despre Mesia şi
despre împărăţia mesianică7.
Opera sa este, de-o potrivă, teologică, istorică şi literară. Ca nimeni altul şi cu mult
deasupra celorlalţi, Isaia îl prevesteşte pe Mesia ca născându-Se din fecioară, asumându-şi
păcatele omenirii şi suferind pentru mântuirea ei; viziunea sa este triumfalistă, asupra venirii
unui Mântuitor, dar în acord cu inspiraţia Duhului Sfânt, şi, prin aceasta, cu ceea ce avea să se
petreacă cu şapte secole mai târziu, fapt pentru care Sfinţii Părinţi l-au numit “Evanghelistul
Vechiului Testament”. În noul Testament există nu mai puţin de 89 de citate isaiene, preluate
aidoma, aluziv sau prin parafrazare, ceea ce înseamnă că, după Psalmi, Cartea lui Isaia este
cea mai puternică legătură dintre cele două legi8.
Deşi cartea Profetului Isaia cuprinde un şir de ameninţări, totuşi, în general, scopul cărţii
este consolator, de aceea Isaia se numeşte şi profetul „îndurării divine". Profetul anunţă
judecata asupra fiilor lui Israel şi a celorlalte popoare, dar însăşi judecata şi pedepsele ce vor
urma, deşi au scopul de a-i pierde pe cei fărădelege, totuşi ele vor avea menirea să-i
mântuiască pe aceia care, în urma căinţei avute, se vor întoarce la Domnul Dumnezeul lor.
Chiar popoarele păgâne nu se vor nimici cu desăvârşire, pentru că cei ce vor rămâne se vor
face părtaşi de binefacerile împărăţiei mesianice9.
Exegeza și comentariu capitolul al nouălea

7
Pr. Conf. Dr. Ioan CHIRILĂ, Studiul Vechiului Testament, pentru Facultățile de Teologie, Ed. Renașterea,
Cluj-Napoca, 2003, pp. 197-198
8
Ips. Bartolomeu ANANIA, Cartea Profetului Isaia, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, p. 14
9
Pr. Conf. Dr. I. CHIRILĂ, Studiului Vechiului Tstament..., p. 200
 Acest capitol face parte din primul ciclu de cuvântari cuprins intre capitolele 7-12,
celelalte doua fiind alcatuite din cap. 13-27, respectiv 28-35. În acest prim ciclu se găsesc
cuvântări rostite în timpul războiului siro-efraemit (735-734 î. Hr.). Aici se prezice prăbuşirea
lui Israel, a Siriei şi a Asiriei, apoi se vesteşte Naşterea din Fecioară a lui Emanuel (7, 14). Se
înfăţişează apoi perspective despre împărăţia mesianică şi despre Mesia (9, 1-6). Principele
Păcii se naşte în condiţii modeste, dar este plin de Duhul lui Dumnezeu (11,1-3). El va domni
cu dreptate şi cu pace (11,3-9)- Cântarea de mulţumire a celor răscumpăraţi (capitolul 12),
adică edictul graţiei, sfârşeşte acest ciclu10.
In primul verset urmând sa binevestească cele despre Întruparea Domnului, Isaia prin
„Bea aceasta întâi” binevestește harul astepat poporului care era ca si însetat, îl îndeamnă sa
primească bucuria în suflet și să aseze învătătura mântuirii. Prin Galileea neamurilor, Eusebiu
de Cezareea notează că in Galileea se așezaseră și numeroși greci, care locuiau laolaltă cu
evreii. De accea și Teodoret al Ciruluie de părere că acest pasaj profetic nu se referă decât la
evreii ci la toate neamurile11. Profetul se adresează celor care care mai înainte umblau în
întunericul necunoașterii, dar au văzut lumină mare în răsăritul luminii adevărate. În cel de-al
doilea verset, cuvântul se mută chiar la Persoana Domnului „mulțimea poporului ai scos întru
veselia Ta”.Cei care au primit cuvântul chemării la bucuria vesnică se vor veseli înaintea lui
Dumnezeu ca cei care se bucură la seceris și ca cei ce împart prăzile. Mai departe vedem cum
Isaia face o analogie între toiagul celor care cereau taxele în vremea stapânirii madianite și
toiagul groznicului colector de taxe care cere să-i fie făcute voile, adică vrăjmașul omului,
diavolul.12 Versetul al patrulea este aplicat de către Sf. Vasile cel Mare vrăjmașilor nevăzuți
care prin înșelăciune l-au despuiat pe Adam de slava cea dintâi, i-au răpit asemănarea, pe care
o va primi înapoi prin credința în Hristos, iar la venirea Lui puterile cele rele vor prefera să fie
arși cu foc mai degrabă decât să fie condamnați de arătarea în trup a Domnului. La versetul 5
gasim numiri ale Domnului, ca fiind Înger de mare sfat, pentru că El este Cel care a făcut
cunoscut sfatul mare cel de veacuri ascus și nearătat celorlalte generații, Sfetnic minunat,
Dumnezu tare, Domn al păcii și Părinte al veacului. Profetul evidentiază faptul că păcii Lui
nu este hotar, deoarece acest dar al lui Hristos este mai presus de lume, căci dacă ar fi fost din
lume, s-ar fi terminat împreună cu alcătuirea lumii, aceasta spre deosebirea păcii lui Solomon
care s-a limitat la ani scriși13. Primele 6 versete din acest capitol prezintă o profeție mesianică

10
Pr. Conf. Dr. I. CHIRILĂ, Studiului Vechiului Tstament..., p. 198
11
Pr. Prof. Sorin USCA, Prof. Ana USCA, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți, Isaia, Ed. Christiana,
București, 2015, p. 70
12
PSB Vol. II, Sfântul Vasile cel Mare, Comentariu la cartea Profetului Isaia, Ed. Basilica, 2009, pp. 222-223
13
PSB Vol. II, Sfântul Vasile cel Mare..., p. 265
de o mare claritate și frumusețe14, care se încheie prin evidențierea modului prin care
Dumnezeu îndeplinește această profeție. Domnul fiind zelos pentru noi, cei pierduți prin
neștiință, Și-a asumat iconomia între oameni pentru a-i păstra în împărăția Sa.
În următoarea parte a capitolului se distinge ca temă principală pedeapsa pe care
Dumnezeu o dă poporului evreu. Aceasta idee este evidențiată de repetarea insistentă de către
profet a cuvintelor „...mânia Lui nu se va potoli și mâna Lui tot întinsă va fi”. Această
pedeapsă are mai multe cauze notate de către Isaia. Printre acestea se numără refuzul
poporului de a se întoarce la Dumnezeu, proorocii și învățătorii mincinoși și incapacitatea
conducătorilor de a păstra poporul pe calea cea dreptă. Așadar tot capitolul se încheie într-o
notă amenințătoare la adresa poporului din cauza numărului mare de păcate, iar schimbarea
acestora nu se întrezărea, oricât de mari ar fi fost consecințele.

Concluzii
Isaia este prin excelență profetul mesianic, el îl înfățișează pe regele Mesia, Emanuel, Fiul
Fecioarei, din tulpina lui Iesei, tatăl lui David, iar capitolul al nouălea din Cartea lui Isaia este
deosebit de important datorită profeției pe care o conține, cea despre Nașterea Domnului, dar
mai ales a detaliilor cuprinse în cadrul acesteia. Mântuitorul ne este prezentat ca fiind „Înger
de Mare Sfat„ și cel prin care lumina cea mare se va arăta celor care trăiau „în latura și-n
umbra nopții”. La fel de importantă este și oralitatea prin care Isaia expunde, în cea de-a doua
parte a capitolului, mânia lui Dumnezeu și pedepsele pe care poporul evreu le va primi din
cauza propriilor păcatele grele.

14
Pr. Prof. S. USCA, Prof. A. USCA, Vechiul Testament în tâlcuirea..., p. 75
 BIBLIOGRAFIE
Izvoare:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București
Cărți:
1. ANANIA, Ips. Bartolomeu, Cartea Profetului Isaia, Editura Anastasia, Bucureşti 1999.
2 BĂDILIȚĂ, Cristian, BĂLTĂCEANU Francisca, BROȘTEANU, Monica, Septuaginta, Editura
Polirom , 2011.
3. CHIRILĂ, Pr. Conf. Dr. Ioan, Studiul Vechiului Testament pentru Facultățile de Teologie, Editura
Renașterea, Cluj-Napoca, 2003.
4. PSB Vol. II, Sfântul Vasile cel Mare, Comentariu la cartea Profetului Isaia, Editura Basilica, 2009.
5. Sf. IOAN GURA DE AUR, Comentariu la Isaia, Omilii la Ozia, trad. de Laura Enache, pref. Ingrid Bauer,
Editura Doxologia, Iasi, 2013.
6. USCA, Pr. Prof. Sorin, USCA, Prof. Ana USCA, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți, Isaia,
Editura Christiana, București, 2015.