Curs 1

Repere istorice în dezvoltarea farmaciei.

Farmacia ca unitate sanitară: organizarea farmaciei - reglementări legale.
Farmacopeea Română ediţia a X-a şi Suplimentele 2000-2006.
Noţiuni generale despre medicament: Denumirea medicamentului;
Clasificarea medicamentelor după formulare şi după sistemul ATC.

Ce este Propedeutica farmaceutică?

Propedeutica este ştiinţa care studiază elementele de bază pregătitoare pentru un anumit domeniu
# Farmacie sau pentru o anumită ştiinţă # Tehnologia farmaceutică, care face referire la
tehnologia de obţinere a formelor farmaceutce // a medicamentelor atât în farmacie cât și în
industria farmaceutică.
# Tehnologia farmaceutică - înlocuiește vechea denumire de Farmacie galenică, denumire dată
în cinstea medicului farmacist Claudius Galenus considerat părintele farmaciei.

Semnificația termenului "propedeutică" este după cum se știe "învățământ introductiv" :

lb. gr. "pro" = înainte
"paideutike" = învățământ
Denumirea de "farmacie" provine din cuvântul grec:
"pharmacon" = medicament, leac, remediu.

CE ESTE TEHNOLOGIA FARMACEUTICĂ? CARE SUNT OBIECTIVELE ACESTEI ŞTIINŢE?

Tehnologia farmaceutică este ştiinţa care studiază atât aspectele teoretice dar şi practice
(proprietăţi fizico-chimice, formulare, biodisponibilitate, operaţii tehnologice generale şi
specifice, forme farmaceutice etc.), importante pentru realizarea medicamentelor cât şi alte
aspecte legate de evaluarea biofarmaceutică a acestora, conservare, depozitare şi eliberare.
Obiectivul principal al acestei ştiinţe (tehnologie farmaceutică) este obţinerea pentru fiecare
substanţă medicamentoasă a celei mai adaptate prezentări, rezultând diferite forme farmaceutice
în funcţie de scopul urmărit şi de alte aspecte legate de substanţa medicamentoasă.
- exemplu: soluţii, emulsii, suspensii, comprimate, capsule, drajeuri etc.
Pentru obţinerea diferitelor forme farmaceutice este nevoie ca substanţa medicamentoasă să fie
asociată cu alte componente inerte dpdv chimic şi farmacologic, numite substanţe auxiliare
(solvenţi, vehicule, excipienţi).
Această asociere trebuie să urmeze principiile de formulare ale formelor farmaceutice,
preparării și condiționarii acestora, având drept scop obţinerea unor medicamente cu
biodisponibilitate, toleranţă și stabilitate foarte bune.

1
 Curs 1

După formulare, desigur foarte importante sunt atât procesul tehnologic cât şi posibilităţile de
control al calităţii în diferitele faze intermediare, respectiv a produsului finit.

Toate aceste aspecte conduc la obţinerea unor produse de calitate, stabile şi sigure.

Pentru realizarea acestor obiective, un rol de primă importanţă îl are farmacistul, acesta fiind
pionul principal în echipa de specialişti (medici, biologi, chimişti, ingineri) care colaborează la
obţinerea medicamentului.

Pentru a ne crea o imagine despre investiţiile în acest domeniu aș vrea să amintesc ceea ce a
afirmat profesorul Stănescu Victor (1983):
"Conceperea unui medicament nou este un proces laborios, care durează 8-10 ani. Din 7.500
substanţe sintetizate sau izolate una singură devine medicament. Din aceşti ani, cercetările cu
caracter farmaceutic (galenic) se întind pe o perioadă de 5-6 ani".

Repere istorice în dezvoltarea farmaciei.

Farmacia de-a lungul vremii.

Interesul pentru tratarea diferitelor afecţiuni este cunoscut încă din cele mai vechi timpuri.
Trecutul farmaciei, începuturile a tot ce se cunoaște astăzi în acest domeniu, constituie
prețioase și instructive criterii de apreciere a prezentului.
Istoria farmaciei se referă la un complex de activități și de factori reprezentați de:
 istoria doctrinelor medicale, a științelor naturale și fizico-chimice;
 istoria artei farmaceutice propriu-zise, cuprinzând și studiul instrumentelor utilizate, de
la cele identificate de cercetările arheologice până la cele din epoca modernă;
 istoria farmacistului, considerat ca preparator și distribuitor de medicamente, ca analist
și consilier de sănătate atât în raporturile sale cu publicul "consumator" cât și în cadrul
tuturor profesiilor înrudite.
Timp îndelungat, farmacia și medicina nu au fost diferențiate; cele doua profesii, medical și
farmaceutic, medic și farmacist, fiind cumulate. În decursul îndelungatei sale istorii, putem
spune că farmacia a cunoscut o serie de etape care se întrepătrund sau chiar se confundă cu
istoria medicinei, mai ales în perioadele de început.
Separarea celei de a doua profesii, farmacist, s-a produs către sfârșitul secolului al 19-lea, când
medicul, suprasolicitat de activitatea medicală, dar și datorită înmulțirii și perfecționării
medicamentelor, a trebuit să rețină în atribuțiile sale doar stabilirea diagnosticului, urmată de
prescrierea și supravegherea tratamentului.
Astfel, farmacistului i-a revenit tot ce era legat de prepararea și eliberarea medicamentului.

2
 Curs 1

De la utilizarea empirică a unor droguri și până la sistemele optimizate de transport și de cedare a

substanțelor medicamentoase de astăzi, istoria medicamentului și a actului//serviciului
farmacetic este marcată de 4 perioade care poate împărţi intervalul cuprins între preistoria
omenirii şi epoca contemporană, astfel:
 perioada empirică, religioasă;
 perioada filozofică;
 perioada experimentală;
 perioada științifică.

I. Perioada empirică, religioasă

În această perioadă întrebuinţarea remediilor cu scop curativ intra în preocuparea preoţilor sau a
vracilor, exercitarea acestei îndeletniciri bazându-se pe empirism neavând o bază ştiinţifică.
Istoricilor le este foarte greu să facă demarcații cu privire la farmacia empirică;
unde a apărut mai întâi: la chinezi, la sumerieni, la egipteni sau la mesopotamieni?
Din această perioadă avem următoarele documente scrise în care sunt prezentate diferite leacuri
și remedii de origine vegetală, animală dar și minerală (argilă, nămol, caolin, sare, ape termale
sulfuroase, carbonatate, feruginoase) şi anume:
MESOPOTAMIA (Sumerieni, Grecia de sud, de-a lungul Golfului Piersic):
 farmacopeea de la Nippur (2100 î.H) scrisă pe tăblițe de argilă arsă, se pare că a
aparținut medicului sumerian Lulu conţine diferite reţete medicale utilizate de prima
civilizaţie postdiluviană, civilizaţia sumeriană.
Droguri vegetale: salcia, părul, bradul, cimbrul
Droguri minerale: sarea marină, nitratul de potasiu
Forme farmaceutice: alifii cu ulei de cedru, decocturi
MESOPOTAMIA (Akkadieni, GRECIA centrală, fondatorii Babilonului (akadieni+sumerieni):
 texte de pe tăbliţele de lut semnate Nabű-Leű, cuprinde 3 coloane: În prima sunt
numerotate 150 de specii vegetale, cu indicarea părţii folosite şi a precauţilor la recoltare.
În a doua coloană este precizată afecţiunea în care se foloseşte o anumită plantă şi
tratamentul. În a treia se menţionează modul de preparare şi administrare a preparatului.
 codul lui Hammurabi (1760 î.H) din orașul Sippur, cod săpat în piatră la porunca
regelui Babilonului (8000 de cuvinte pe mai multe coloane), cuprinde: rețete cu indicarea
preparării lor; masa substanțelor medicamentoase; cunoașterea balanței și a sistemului de
greutăți.
MESOPOTAMIA (Asirienii, Grecia de nord, muntoasa)

3
 Curs 1

EGIPTUL ANTIC:
 Papirusul EBERS (1580 î.H) găsit la Teba, este prima lucrare medicală cu caracter de
farmacopee (Farmacopeea Egipteană), conține aprox. 850 de prescripții pentru boli și
remedii medicamentoase, astfel:
o Durerile de cap
 Alifii, masaje şi comprese
 Alifie: tulpini de trestie, ienupăr, fructe de dafin, terebentină, grăsime
o Tratarea corizei
 Vin de palmier administrat nazal
o Dureri de urechi
 Melilot şi răşină de Cistus ladamiferus
o Dureri de dinţi
 spălături cu Colocynth, eucalipt, anason, Ficus Aegyptie
o Blefarită
 Cremă cu Aloe, făină de Colocynth, fructe de salcâm, coajă de abanos

Reţetele egiptenilor cuprindeau indicaţii cu privire la modul de preparare şi forma de

administrare a medicamentului prescris.
o Tehnicile farmaceutice cuprindeau:
 Zdrobirea
 Măcinarea
 Fierberea
 Răcirea
 Strecurarea
 Amestecarea
o Origine vegetală, animală, minerală
o Forme farmaceutice:
 Poţiuni
 Decocturi
 Macerate
 Pilule
 Cataplasme
 Unguente
 Creme
 Inhalaţii
 Supozitoare

4
 Curs 1

 Clisme
o Ustensile farmaceutice
 Mojare
 Balanţe
 Linguri
 Site
 Cuţite
 Greutăţi
 Recipiente

Cunoştinţele despre medicamente erau transmise din tată în fiu sau maestru discipol.
Materiile prime erau depozitate în vase de teracotă, lăzi, cutii din lemn, coşuri împletite.
→ "sacerdot" = preot medic ca unic reprezentant al științelor medicale
→ Zeul Thot, numit și pk-ar-maki = cel care conferă siguranță, zeul medicinii și patronul
medicilor, de la care a derivat grecescul "pharmakon" = ceea ce poartă pământul.
Datorită relaţiilor comerciale şi culturale, terapia egipteană s-a răspândit cu uşurinţă, regăsindu-
se în civilizaţia greacă şi romană.
Multe din reţetele străvechi egiptene au trecut în farmacopeea greacă şi apoi în cea europeana din
Evul Mediu.
→ dar și, egiptenii au preluat o parte din cunoștințele babilonienilor dezvoltându-le
CHINA:
 Farmacopeea Chineză PEN-TSAO, cuprinde primele lucrări medicale și farmaceutice,
în 52 volume cu 10 000 de rețete, în care sunt prezentate noțiuni complexe:
 alegerea, recoltarea și utilizarea plantelor;
 substanțe medicamentoase de origine minerală și animală;
 forme farmaceutice diverse (soluții, decocturi, sucuri de plante, colire, unguente,
paste, emplastre, pulberi…)
Vechii chinezi cunoșteau acupunctura și anestezia generală.
INDIA:
 Ayurveda → cel mai vechi sistem indian de medicină (peste 5000 ani)
 Consideră că sănătatea şi boala sunt elementele aceluiaşi sistem
 Sănătatea → energiile corpului sunt în echilibru
Dr. Jivaka: "Pentru ca un leac să fie considerat un adevărat pilon al medicinei, el ar trebui să fie
compus din plante crescute într-un sol excelent, culese într-o zi bună şi ar trebui să fie
administrate în doză corespunzătoare la timpul potrivit".

5
 Curs 1

II. Perioada filozofică (sec. X î.e.n. – sec. X e.n.)

Această perioadă începe în jurul anului 1000 î.H. şi durează  până în anul 900 d.H., perioadă
dominată de personalităţi deosebite, îndeosebi greci şi romani.
La vechii greci, Apollo, zeul soarelui și al medicinei, cât și fiul său Asclepios, erau venerați în
temple.
Asclepios (sau Esculap la romani), zeul medicinei este reprezentat rezemat de un baston pe
care se încolăcește un șarpe, simbol al legăturii cu pământul, izvor de leacuri.
În unele gravuri este însoțit de fiica sa Hygeea, care ține în mână o cupă din care bea șarpele
(reprezentare devenită simbolul farmaciei) sau de Panaceea, zeița care vindecă toate bolile.

Treptat medicina se laicizează și începând cu secolul V î.H. pot fi amintiţi marii

gânditori/filozofi ca Platon, Socrate, Aristotel, Pericle care pe lângă probleme filosofice, în
discursurile lor publice, emit și învăţături despre arta medicală, plante.

Din această perioadă se remarcă în mod deosebit Hipocrate (460-375 î.H), personalitate
dominantă a medicinii grecești, născut în insula Kos, fiind considerat "părintele medicinei".

Remediile medicamentoase, după concepția hipocratică, trebuie să determine efecte contrare

simptomelor instalate în organismul bolnav.

Legea de bază a medicinei hipocratice "Contraria contrariis currantur" = "Cele contrarii se

vindecă prin contrarii" care stă și astăzi la baza terapiei alopate.
Sănătatea este rezultatul echilibrului forţelor antagoniste: uscat şi umed, cald şi rece, dulce şi
amar etc., iar predominarea uneia din ele este cauza bolii.

Lucrările sale și ale elevilor săi au fost strânse într-un volum numit "Corpus Hippocraticum",
care descrie aproape 300 medicamente.
„Viaţa e scurtă, arta e lungă, ocazia favorabilă trecătoare, experienţa înşelătoare, judecata
dificilă.”
Tot de la Hipocrate avem "Jurământul lui Hipocrate", jurământ rostit şi azi de medici şi
farmacişti şi cuprinde elementele esenţiale de etică şi deontologie obligatorii practicării profesiei.

Medicii farmacişti se numeau "iatros" = medic ce își preparau snguri medicamentele,își

desfășurau activitatea în locuința lor "iatreion" = oficină medicală, iar spaţiile în care își
depozitau medicamentele se numeau "apothiki" = depozit, cuvânt din care derivă cuvântul
"apotheke" = farmacie (germană).
În practica medicală empirică era cuprins şi actul farmaceutic, iar persoanele care aveau această
îndeletnicire se numeau "Pharmacopolai" – preparau și vindeau leacuri.
gr. Pharmakon = remediu și poleo =

6
 Curs 1

Tot în această perioadă apare o nouă categorie de persoane implicate în tămăduirea suferinţelor
şi anume "Rizotomii", în înţelesul modern "tăietori de rădăcini", ei nereprezentând o categorie de
specialişti, ci vraci responsabili de obţinerea drogurilor vegetale.

Claudius Galenus (130-210 d.H.), cel mai cunoscut medic-farmacist al antichităţii (ultimul),
născut la Pergam în Asia Mică dar emigrând la Roma, ajunge medic al Cesarului Marc Aurelius.
Galenus este considerat "părintele farmaciei" şi pune bazele preparării medicamentelor, scriind
peste 500 de lucrări de medicină, principala lucrare farmaceutică fiind "De simplicium
medicamentorum” în care sunt prezentate detalii privind clasificarea, compoziţia, prepararea şi
conservarea medicamentelor, iar ca omagiu "știința care transformă drogurile în medicamente"
s-a numit "farmacie galenică".
Mult timp medicamentele obținute din plante se numeau "galenice" iar cei care le preparau
"galeniști".
Cele 14 cărți de Ars Magna (metoda terapeutică) au devenit, un îndrumar prețios, folosite sute
de ani mai târziu.
Dioscoride din Anazarba, medic grec, refugiat la Roma, autorul operei "De materia medica",
considerat "părintele fitoterapiei".
În această lucrare sunt descrise  600 de medicamente și droguri care s-au folosit până în sec. al
XVI-lea.
Se cunoștea prepararea lanolinei, acțiunea unor otrăvuri și antidoturi, proprietățile opiului,
taninurilor, etc.
Școala laică supraviețuiește numai în câteva centre, tradițiile medicale fiind acaparate de bisrică.
Primele orașe cu facultate de medicină au fost Montpellier (1220, Franța), apoi Padova și
Salermo (Italia). Intoleranța bisericească devine un obstacol pentru ideile progresiste.
Mitridates rege antic, adversar de temut al romanilor
 Concept Mitridatism - Imunitate la otrăvuri obținută prin deprinderea organismului cu
doze progresive de otravă.

III. Perioada experimentală (sec. X e.n. - sec. XVII e.n.)

Cuprinde intervalul de timp  între anul 700 d.H. şi sec. al XVIII-lea, când a avut loc o adevărată
explozie ştiinţifică în toate domeniile.
După căderea Imperiului Roman de Apus, Europa a fost afectată de invazia popoarelor
migratoare. Imperiul Roman de Răsărit cu capitala la Bizanţ are cu totul o altă evoluţie, reuşind
să persiste încă 1000 de ani până în secolul al XV-lea, când cade sub dominaţia islamului. În
această perioadă grea pentru Europa (evul mediu) răsăritul oferă un climat corespunzător

7
 Curs 1

dezvoltării ştiinţifice. Astfel, apar alchimiştii (savanţi arabi) care au câteva rezultate concrete în
domeniul farmaciei, şi anume:
 inventarea distilatorului;
 izolarea alcoolului etilic etc.
Tot în această zonă (Asia mică) este înfiinţată prima farmacie publică din lume şi anume în
Bagdad, în anul 754 d.H.
Cea mai importantă personalitate din această perioadă a fost AVICENNA, medic şi farmacist
arab (980-1037 d.Hr.), de la care a rămas un tratat de medicină "Canon", utilizat timp de 300 ani
ca îndreptar, conţinând detalii legate de activitatea medico-farmaceutică a vremii.
În urma cruciadelor are loc o pătrundere în Europa a multor achiziţii ştiinţifice orientale, în toate
domeniile şi desigur şi în domeniul farmaceutic.
Astfel apar primele farmacii în Europa şi anume: la Neapole (1140 d. H.) apoi la Paris, Praga şi
Koln.
În anul 1240 în Franţa apare o lege în oraşul Arles după care profesiile de medic şi farmacist
devin distincte.
Tot în această perioadă, în plină renaştere, apare cea mai importantă personalitate a vremii şi
anume PARACELSUS (1493-1541 d.H.), care a pus bazele extracţiei vegetale şi a introdus
ideea de principiu activ. (Iatrochimia)
La sfârşitul renaşterii, apare la Milano, în anul 1512, prima farmacopee „Thesaurus
Aromatariorum”.
În anul 1691 apare prima ediţie a Farmacopeei Universale a lui Nicolas Lemery, chimist şi
farmacist francez.
Glauber Rudolf Johann (1604-1670) chimist olandez / germană și droghist, a descoperit în 1625,
în apa unui izvor austriac, decahidrat de sulfat de sodiu (cunoscut mai târziu ca sare Glauber). El
a numit-o sare mirabilis (sare miraculoasă), datorită proprietăților sale medicinale. Între 1650 și
1660, Glauber a început să producă sulfat de sodiu din sarea obișnuită (NaCl) și acid sulfuric
concentrat. Acest proces este considerat începutul industriei chimice.
Iar, medicul Thomas Sydenham (1624-1689 d.Hr.) introduce în terapeutică tinctura de opiu.

IV. Perioada ştiinţifică

Secolul al XVIII-lea este secolul marilor descoperiri ştiinţifice, în această perioadă se remarcă
savanţi deosebiţi ca: A. Ampere, A. Celsius, M. V. Lomonosov, A. L. Lavoisier etc.
Apar primele vaccinuri şi primele specialităţi, ca de exemplu: Apa de Cologne etc.
Farmacistul va evolua distinct faţă de vânzătorul din prăvălii organizându-se în colegii
profesionale iar pentru activitatea farmaceutică fiind nevoie de autorizări speciale.

8
 Curs 1

Acest şir de descoperiri continuă în secolul al XIX-lea şi anume S. Hahnemann (1755-1843 d.H.)
introduce homeopatia. (Similia similibus curantur = cele asemanătoare se vindecă prin cele
asemănătoare).
Apoi, Louis Pasteur (1822-1895) pune bazele bacteriologiei şi obţine vaccinul antirabic.
Soții Curie - radiofarmaceutice

Sec. XX (1900 – 2000): Sunt descoperite noi substanţe medicamentoase ca „Morfina”,

„Atropina”, „Aspirina”, apar noi clase de medicamente chimioterapice, sulfamide (1936),
antibioticele debutând cu Penicilina (descoperită de A. Fleming), apoi alte medicamente ca
hormonii (Andrenalina), anestezice locale (Stovacaina sau Amilocaina) etc.

O evoluţie rapidă o cunosc şi diferitele forme farmaceutice, mai ales după dezvoltarea
industriei farmaceutice, când începe fabricarea pe scară largă a comprimatelor, injecţiilor
şi a altor forme.
Astfel, industria farmaceutică apare la început în Germania, unde fabrica de coloranţi Bayer din
München a început în 1897 să prepare medicamente sub numele de specialităţi.
În 1899 fabrica a comercializat pentru prima dată acidul acetilsalicilic sub formă de comprimate
cu denumirea de „Aspirine”.
În Franţa, Anglia, Italia şi Statele Unite, industria farmaceutică se dezvoltă pornind de la mici
laboratoare.
În paralel cu dezvoltarea industriei farmaceutice care preia o parte din preparatele oficinale,
prepararea medicamentelor are loc în farmacie, unitate dotată cu oficină şi laborator, spaţii
speciale pentru preparare şi care trebuie să corespundă unor exigenţe speciale impuse de
legislaţia vremii.
În 1936 s-a fabricat un nou produs antibacterian Prontosil, medicament ce reprezintă capul de
serie al clasei sulfamidelor.
În anul 1941 în Statele Unite se fabrică pentru prima dată Penicilina (descoperită de A. Fleming,
în 1929), şi astfel începe fabricarea unui nou grup de medicamente şi anume antibioticele.
În a II-a jumătate a secolul al XX-lea, odată cu dezvoltarea industriei de sinteză, asistăm la
dezvoltarea deosebită a industriei farmaceutice, care impune dezvoltarea unor noi preocupări
legate de biodisponibilitate, formulare, efecte adverse (Farmacotoxicologie), contraindicaţii
(Farmacoepidemiologia), având loc o adevărată revoluţie în domeniul producţiei de
medicamente şi a cercetării ştiinţifice farmaceutice.
Între anii 1950-1960 au apărut peste 3800 medicamente noi numai pe piaţa americană şi desigur
în continuare numărul de medicamente şi fabrici producătoare s-a înmulţit în mod considerabil.

9
 Curs 1

Asistăm în paralel cu dezvoltarea industriei farmaceutice şi la o restrângere a preparării în

farmacie, majoritatea produselor fiind fabricate industrial.
În prezent, rolul farmacistului, ca preparator în farmacie, este tot mai restrâns, farmacistul
devenind un educator sanitar competent cu multiple cunoştinţe de farmacie generală, rolul său
fiind deosebit în menţinerea sănătăţii populaţiei prin faptul că farmacia este locul de unde
bolnavul ridică medicamentul şi primeşte ultimele informaţii legate de farmacografie sau alte
aspecte concrete care impun clarificări.
Astăzi aproape 80% din producţia mondială de medicamente este concentrată în câteva state:
Olanda, Italia, Japonia, Elveţia, Franţa, Statele Unite, Anglia, Germania, Canada etc.

Farmacia ca unitate sanitară: organizarea farmaciei - reglementări legale.

Farmacia este institutia sanitara care are ca obiect de activitate prepararea, conservarea si
eliberarea medicamentelor si a altor produse farmaceutice, de uz uman, dispozitive medicale,
produse igienico-cosmetice si tehnico-medicale. Poate fi:
- De circuit deschis (comunitare, urbane si rurale)
- De circuit inchis (spital)
- De circuit deschis din policlinici si centre de diagnostic

Obiectivele principale ale activitatii farmaciei:

- Prepararea, pastrarea si eliberarea medicamentelor de orice natura si sub orice forma in

conformitate cu prevederile Fri X in vigoare precum si cu standardele international
- Eliberarea medicamentelor , a celorlalte produse farmaceutice, tehnico-medicale,
igienico-sanitare, parafarmaceutice autorizate si/ sau inregistrate de MS cu dispozitiile in
vigoare
- Asigurarea informarii corespunzatoare si sfatuirea pacientului = consiliere
- Urmarirea efectelor medicamentelor in timpul tratamentelor

Farmacovigilenta = stiinta si activitatile desfasurate pentru depistarea , evaluarea, intelegerea si

prevenirea aparitiei de efecte adverse sau a oricaror altor probleme aflate in legatura directa cu
medicamentul. Are ca scop monitorizarea sigurantei medicamentelor pe parcursul ciclului lui de
viata.

Organizarea farmaciei:

- Aspect exterior profesional si characteristic

- Vizibilia si semnalizata cu cruce

10
 Curs 1

- Accesibilitate pentru toti pacientii, inclusiv rampa

- Securitate atat pt personal cat si pt pacienti - firma de paza
- Atmosfera profesionala
- Spatiul farmaciei compartimentat conform normelor

ORGANIZAREA FARMACIEI

OFICINA – sediul contactului direct cu pacientul, spatiul de primire pacient si de eliberare

medicamente

In oficina regasim si un spatiu de confidentialitate

Aici gasim produse parafarmaceutice expuse in locuri vizibile de catre pacienti. RX-urile sunt
asezate in locuri rezervate la care au acces doar farmacistii.

RECEPTURA – masa pentru receptura +borcanele cu substante medicamentoase/ dulapul de

Venena/ dulapul de Separanda/ boxa sterila/ incapere preparare apa distilata ( minim 2 m patrati)

LABORATORUL – masa pentru analiza substantelor medicamentoase. Utilat pt prepararea

unor cantitati mai mari de forme farmaceutice care vor fi divizate si conditionate in ambalaje
corespunzatoare

DEPOZITUL – locul de pastrare a medicamentelor , a substantelor farmaceutice si produselor

parafarmaceutice aflate in stoc. Depozitarea se face pe grupe terapeutice , forme farmaceutice,
caracteristici fizico chimice si in ordinea seriilor de fabricatie FEFO ( primul care urmeaza sa
expire primul iesit)

RECEPTURA – camera de preparare a medicamentelor magistrale dotata cu mobilier si

ustensile necesare desfasurarii acestor activitati. ( ustensile/ balanta farmaceutica)

BIROUL / GRUPUL SOCIAL

11
 Curs 1

Noţiuni generale despre medicament: Denumirea medicamentului;

Clasificarea medicamentelor după formulare şi după sistemul ATC.

MEDICAMENTUL – orice substanta sau produs utilizat sau destinate a fi utilizat in vederea
modificarii sau explorarii unui sistem fiziologic sau unei stari patologice in interesul subiectului
caruia i-a fost administrat.

SUBSTANTA MEDICAMENTOASA – substanta cu structura chimica definite de origine (

vegetala, animala, minerala) sau semisinteza si sinteza si o anumita actiune farmacodinamica Ex:
MgS04 – sare amara

PRODUSUL VEGETAL – produsul fitofarmaceutic, reprezinta o parte dintr-o planta

medicinala care contine una sau mai multe substante responsabile de efectul farmacodinamic
numite principii active Ex: scoarta de crusin

PREPARATUL FARMACEUTIC – 1 sau mai multe substante medicamentoase si substante

auxiliare prelucrate printr-o operatie farmaceutica ( prelucrat in farmacie = medicament
magistral/ prelucrat in industrie= medicament industrial)

Extractie- substanta medicamentoasa- sinteza- substanta auxiliara- operatie farmaceutica:

- In farmacie- medicament magistral

- In industrie medicament magistral

DENUMIREA MEDICAMENTULUI

DENUMIREA CHIMICA- reda structura chimica a substantei medicamentoase indicand

componentele structural si pozitiile lor relative. SE utilizeaza in formulari magistrale si
industriale numai pt substantele cu structura simpla , de natura anorganica ( sulfat de magneziu)

DENUMIREA COMUNA INTERNATIONALA ( DCI) – data de organizatia mondiala a

sanatatii OMS si are ca scop internationalizarea numelor substantelor medicamentoase. Este
surta si exprima partial structura chimica sau grupul din care face parte substanta, e in limba
Latina

DENUMIREA OFICINALA – prevazuta in FRX pentru preparate farmaceutice si produse

vegetale , substante farmaceutice.

- Pentru subst anorganice la denumirea Latina este prevazut intai cationul si apoi anionul.
Ex: Magnesium sulphate.
- Pt produsele vegetale numele plantei precede partea din planta folosita Belladona folium

12
 Curs 1

- La solutiile apoase si tincturile alcoolice nu se specifica solventul Ex: tincture

Belladonae
- La sol sau tincturi preparate cu alti solvent acestia sunt specificati Ex tincture de iod
- Pt produse organice farmacologic active se foloseste DCI

DENUMIREA COMERCIALA SAU INREGISTRATA ( R )= medicamentul in forma finala

care cuprinde substante active, si substante auxiliare prezentate intr- o forma farmaceutica. Este
stabilita de fabrica producatoare si nu trebuie sa coincide cu numele dat de alte fabrici fiind
considerate o garantie a calitatii medicamentului.

Ex: Claritine (loratadine), Aerius (desloratadine)

CLASIFICAREA MEDICAMENTELOR DUPA MODUL DE FORMULARE

MEDICAMENTE INDUSTRIALE- sunt medicamente care se prepara in industrie,

conditionate si ambulate specific si cu o anumita denumire. Necsita licenta de fabricatie (
aprobata de Comisia Medicala) si certificate de inregistrare.

Preparare – respectand regulile de buna fabricatie

Conditionare – identica pt toate unitatile

Denumire – comerciala , DCI si denumire chimica, forma farmaceutica si continutul in greutate ,

volum sau unitati de administrare.

Compozitia – calitativa si cantitativa pe unitate de administrare sau in functie de forma

farmaceuticape volum sau greutate utilizand DCI.

Lista excipientilor care influenteaza biodisponibilitatea preparatului

Modul si calea de administrare/ Mentiunea “ a nu se lasa la indemana copiilor” / Lotul farbricatie

Data expirarii/ Precautii speciale de pastrare/ Modul de indepartare a medicamentului ramas

neconsumat/ Numele si adresa producatorului/ Mentiunea “medicament autorizat “ si nr/
Indicatiile terapeutice pt medicamentele care se elibereaza fara reteta / Daca subst
medicamentoasa este prelucrata in mai multe forme farmaceutice sau in aceiasi forma dar
concentratie diferita / Mentiune sugar sau copii, adulti/

Pe medicamentele cu conditionare primara nu este posibila indicarea tuturor indicatiilor de mai

sus.
- Blister – denumire, concentratie, numele fabricii, nr lot si data expirarii
- Fiole sau recipiente mici- denumire, concentratie, mod administrare, epirare, lot si fabrica

13
 Curs 1

PRIMUL LOT = o cantitate de materie primara presupusa a fi unitara din care se obtin una sau
mai multe serii de produse.

SERIE = totalitatea unitatilor de produs care au fost obtinute in conditii identice intr-un singur
ciclu de operatii.

Ambalajul medicamentelor are 2 functii:

- Protectie – fizica, chimica, microbiana, mecanica

- Necesara promovarii produsului

Medicamentele industriale au valabilitate 5 ani data data expirarii nu este trecuta pe ambalaj.

MEDICAMENTE OFICINALE - preparatele oficinale si oficinale divizate

PREPARATELE OFICINALE – preparate in farmacie dupa indicatiile Farmacopeei si

destinate a fi eliberate pacientilor ca atare sau asociate in preparate magistrale cu alte substante.
Se prepara si in industrire

OFICINALE DIVIZATE – med simple si preparate stabile, atat in farmacie cat si in industrie se
produc

MEDICAMENTE MAGISTRALE - preparate extemporae in farmacie, conform unei

prescriptii medicale destinate unui anumit bolnav. Formula este stabilita de medic in raport cu
forma clinica de boala, cu starea generala a bolnavului, toleranta sau alte boli asociate
bolnavului. Farmacistul il prepara. Utilizarea este imediata

NOMENCLATORUL DE MEDICAMENTE SI PRODUSE DE UZ UMAN

anm.ro/nomenclator/medicamente

Contine medicamente necesare satisfacerii nevoilor de baza al majoratatii populatiei in domeniul

ingrijirii sanatatii. Actualizat anual in concordanta cu progresele realizate pe plan Mondial.

Medicamentele sunt clasificate ATC (Anatomic, Terapeutic, Chimic)

Ex: BROMHEXIN cod ATC R05CB02

- R – Aparatul respirator
- R05 - Preparate pentru tratamentul tusei
- R05C – Plante (expectorante fara combinatii cu antitusive)
- R05CB - Mucolitice
- R05CB02 - Bromhexinum (grupa pt substante chimice)

14
 Curs 1

Farmacopeea Română ediţia a X-a şi Suplimentele 2000-2006.

- Codul oficial al normativelor care asigură calitatea medicamentului în România

"Pharmakon" ꞊ medicament
"Poein" ꞊ a face
- Denumirea
- Prepararea
- Controlul
- Conservarea medicamentelor
- Prevederile farmacopeei sunt obligatorii pentru toate unităţile care produc, controlează,
depozitează şi distribuie medicamente şi se aplică tuturor produselor realizate în ţară
(Legea 3/1978)
- F.R.I (1862)
- F.R.II (1874)
- ediţia specială a F.R.II (1915)
- F.R.III (1892)
- F.R.IV (1926)
- F.R.V (1943)
- F.R.VI (1948),
- F.R.VII (1956)
- F.R.VIII (1965) cu trei suplimente în anii 1968, 1970 şi 1972
- F.R.IX (1976)
- F.R.X (1993)
- supliment I (2000), supliment II (2001)
- supliment III (2004), supliment IV (2006)
Principalele capitol ale FR X sunt:
I. PREFAŢĂ
II. INTRODUCERE
III. COMISIA FARMACOPEEI ROMÂNE
IV. MONOGRAFII ŞI TABELE
V. COLABORATORI
VI. PREVEDERI GENERALE
VII. PRESCURTĂRI ŞI SIMBOLURI
VIII. MONOGRAFII: individuale (substanţe, produse vegetale, preparate farmaceutice) şi
generale (preparate farmaceutice)
IX. METODE GENERALE DE ANALIZĂ
X. SOLUŢII VOLUMETRICE. INDICATORI. REACTIVI.
XI. STANDARDE
XII. TABELE alcoolmetrice / SEPARANDA / VENENA / DOZE / SI
XIII. INDEX ALFABETIC

15