Student:Nicolae Limuzina-Secunda

Specializare: Drept- zi

An I

Grupa:3

FORMAREA STATELOR
FEUDALE ROMANESTI

Facultatea de Stiinde economice si drept -Pitesti

Profesor coordonator: Iancu Daniela

 In Evul Mediu, ca de altfel si in celelalte perioade se observa o
evolutie unitara a românilor atat in plan economic, social, politic,
si cultural.

Principala forma de organizare era obstea sateasca, din care se vor naste romaniile
populare adica formațiuni prestatale feudale românești, care desi se numeau diferit
(cnezate, voievodate, țări, jupanate, cobâle, ocoale, câmpuri) reprezenta acelasi lucru.
Statele feudale românești s-au constituit in anumite conditii interne si externe
favorabile. Dintre premisele interne:
1. Cresterea demografica
2. Dezvoltarea economica
3. Adancirea diferentelor socialein interiorul obștii, care duce la aparitia acelor
cnezi, juzi, voievozi, care se vor situa in fruntea unor autonomii locale si care vor
initia actiuni politice de centralizare stradala.
Premisele externe favorabile procesului de centralizare (unire) a cnezatelor si
voievodatelor si formarea de state feudale mari (Transilvania, Tara Românească,
Moldova si Dobrogea) au fost pe de o parte slabirea puterii tătarilor si anarhia militara
din regatul maghiar dupa stingerea dinastiei Arpadienilor (aproximativ 1308).
 În Ţara Românească după tentativa nereuşită a lui Litovoi, cel care reuşeşte să
desfacă legăturile de vasalitate cu Ungaria este voievodul Basarab în urma bătăliei de
la Posada din anul 1330. Victoria împotriva lui Carol Robert (regele Ungariei)
marchează actul de naştere a statului Ţara Românească, ‘ce se întindea de la Carpaţi
la Dunăre, în dreapta Oltului până la Porţile de Fier, iar spre răsărit până la Brăila”.
Noul stat va primi din partea popoarelor vecine denumirea de Vlahia, Valahia, Ungro-
Vlahia.
 Moldova trece printr-un proces diferit, constituirea statului se face la intervenţia
Ungariei, care întemeiază aici o „marcă” (unitate administrativă), cu centrul la Baia, în
anul 1359. Conducătorul noii formaţiuni este voievodul român Dragoş din Maramureş,
vasal regelui maghiar, care deţinea funcţia de căpitan regal. Eliminarea vasalităţii a
fost realizată sub conducerea voievodului Bogdan din Maramureş care, în anul 1364 îl
alungă pe reprezentantul regelui Ungariei, Balc. Graniţele Moldovei erau marcate de
 linia Carpaţilor, graniţa cu Polonia, Nistrul până la Dunăre şi Marea Neagră. În scrierile
vremii acest teritoriu este numit terra Moldovana, Moldovalahia, Vlahia cea Mică.
 Transilvania are o traiectorie diferită de celelalte ţări române, ea fiind integrată, cu
toată rezistenţa românilor, în sistemul administrativ maghiar. Totuşi ea îşi păstrează
un mare grad de autonomie faţă de Ungaria. Pentru a controla populaţia românească
din Transilvania regatul maghiar declanşează o politică de colonizare, aducând aici pe
saşi şi secui care se organizează în scaune.
 În Dobrogea, în sec. XI – XIII, sunt menţionate formaţiunile politice conduse de
Tatos, Seslav şi Satza. De-a lungul timpului teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră
trece sub autoritate bizantină, apoi aceea a Ţaratului Bulgar, şi, în final, cu toate
acţiunile domnitorului Mircea cel Bătrân, care reuşeşte să o recucerească de la turci în
anul 1404, recade sub stăpânire otomană pentru mai bine de 450 de ani. Condiţiile
social economice, demografice şi politice asemănătoare pe întreg spaţiul geografic
locuit de români au determinat apariţia în feudalism a unor forme de organizare
politică similare.

Institutii centrale in spatiul romanesc

DOMNIA

Sec. XIV-XVI:

Institutionalizarea statelor medievale romanesti s-a datorat in T.R domnitorilor Mircea cel Batran
si Vlad Tepes, iar in Moldova domnitorilor Petru I Musat si Alexandru cel Bun. Institutia politica
suprema a statelor medievale T.R si Moldova a fost domnia. Conducatorul acestor state purta
numele de domn ceea ce semnifica statutul acestuia de stapan absolut al teritoriului si
locuitorilor tarii. El poarta si titlul de „mare voievod” ce semnifica calitatea lui de comandant al
armatei si face legatura cu latura traditionala a acestei institutii. Succesiunea la tron in T.R si
Moldova urma principiul mixt ereditaro-electiv. Aveau vocatie succesorala toti cei care erau de
„os domnesc, de samanta domneasca”, „fii legitimi si nelegitimi, frati si chiar veri, toti apartinand
celor 2 fam domnitoare”: basarabii in T.R si musatinii in Moldova. Cei care incalcau acest
principiu erau considerati „uzurpatori”.

Atributiile domnului: puterea domnului era absoluta si avea la baza originea divina a puterii.
Acest din urma aspect era subliniat de ceremonia incoronarii si ungerii cu mir sfintit de catre
Mitropolit, ceea ce semnifica transmiterea vointei divine si harului divin asupra noului domn
(„din mila lui Dumnezeu”).Ea(puterea divina) mai este subliniata si de prezenta particulei „Io”
care preceda titlul domnesc si semnifica „cel ales de D-zeu” sau „cel daruit de D-zeu” (de la cuv
grecesc „Ioannes”).

Principalele atributii ale domnului erau: dreptul superior de proprietate asupra intregului pamant
al tarii -„dominium eminens” . De aceea orice exercitare sau schimbare de proprietate era
aprobata de domn si intarita prin act domnesc.De asemenea, domnul conducea administratia
tarii, stabilea impozitele, bate moneda, este comandantul armatei, reprezinta instanta juridica
suprema, ocroteste biserica, confirma episcopii si Mitropolitul tarii, conduce politica
externa(incheie tratate, declara razboi, incheie pace).

Sec XVI-XVII:
La jumatatea sec XVI tarile romane au trecut de la regimul tributar la reg de vasalitate al
dominatiei otomane. Aceasta trecere a semnificat si o serie de mutatii in functionarea institutiei
centrale: 1.) domnii snt acum numiti de sultan, de regula din randul familiei domnitoare.Puterea
domnului nu mai este expresia vointei divine ci a vointei sultanului.A fst anulata eligibilitatea si
alterat principiul ereditatii. 2.) domnia este obtinuta acum in schimbul unor mari sume de bani
carora li se adauga cele pt confirmarea in domnie la un an sau la 3 ani, care se numea
mucaren. 3.) durata domniei se scurteaza vizibil( durata medie 2,5-3 ani). 4.) sultanul interzice
actiunile de politica externa, limitand initiativa domnului la aceea de a informa Poarta. Domnii
nu au respectat aceasta interdictie. Atributiile de politica interna ale domnilor raman intacte.

Sec XVIII:

Instaurarea domniilor fanariote aduce modificari substantiale in evolutia domniei. Astfel: domnul
este numit acum de catre sultan din randul fanariotilor( romani si greci in schimbul unor
insemnate sume de bani). Tronul Principatelor devine obiect de licitatie, iar durata domniei se
reduce substantial. Dispar, ca atare, acum in epoca fanariota cele 2 principii traditionale: ale
ereditatii si electivitatii. Este desfiintata armata tarii si este interzisa promovarea unei politici
externe proprii. Domnii fanarioti sunt redusi la rolul unor informatori ai Portii. Cu toate aceste
limitari evidente, Tarile Romane si-au pastrat partial autonomia( dreptul de a se conduce
singure in interior).

VOIEVODATUL

Sec XII-XVI:

In Transilvania institutia principala in sec XII-XVI a fost voievodatul. Trans a fost organizata
dupa cucerire ca un voievodat autonom, facand parte din regatul Ungariei. Voievodul era numit
de regele Ungariei al carui vasal era. El numea pe vicevoievozi si pe comiti. Avea atributii
administrative, militare si judecatoresti. Era ajutat in conducere de adunare obsteasca din care
faceau parte pe langa reprezentantii maghiarilor, sasilor si secuilor si reprezentanti ai nobilimii
romane. Din 1366, Ludovic I al Ungariei conditioneaza calitatea de nobil de apartenenta la
catolicism, ceea ce a insemnat eliminarea elementului romanesc din viata politica a Trans.
Fenomenul se va accentua dupa 1437 cand s-au pus bazele unirii celor 3 natiuni. Adunarile
obstesti au devenit mai intai congregatii generale, iar mai apoi au fost cunoscute sub denumirea
de „Dieta”.

INSTITUTIA PRINCIPATULUI:

Sec XVI-XVII:

Dp Batalia de la Mohacs din 1526, cea mai mare parte a Ung este transf in pasalac cu capitala
la Buda. Partile vestice intra sub dominatie habsburgica. In acest contex Trans devine Principat
Autonom sub suzeranitate otomana(1541) din voievodat. Cuprindea Trans propriu zisa, Banatul
pana in 1552 precum si comitatele din Partium.Era condusa de un principe ales de Dieta si
confirmat sau nu de sultan.Atributiile de politica interna ale principelui erau similare cu ale
domnitorilor de peste Carpati, iar in plan extern avea atributii mai largi: incheia tratate, declara
razboi, incheia pace, primea solii. Era ajutat in guvernare de Sfatul principelui alcatuit din 15
membrii si de o Dieta cu un continut limitativ, romanii fiind exclusi din viata politica.

Sec XVII-XVIII:

In 1688 pe fondul decaderii politice si militare a Imp Otoman, evidenta printr-o serie de
infrangeri( Buda-1686; Mohacs-1687; Salankemen-1691; Zenta-1697), Trans intra sub
dominatie habsburgica in 1688. Statutul juridico-politic al principatului Trans a fst reglementat
prin Diploma Leopoldina din 4 dec 1691 care recunostea existenta celor 3 natiuni, privilegiile
acestora, cele 4 religii oficiale,existenta legilor principatului

Dieta si organizarea juridica:

Titlul de principe era transferat imparatului de la Viena, Trans fiind condusa de un guvernator
ales de Dieta apoi numit de imparat. Era ajutat in conducere de Sfatul guvernatorului sau
Consiliul alcatuit din 12 membrii. Dieta isi pierde din vechiile atributii, un loc imp detinandu-l cei
numiti de imparat (regalisti).

Organele centrale ale statului erau:

a. Domnul – vârful ierarhiei feudale în sistemul vasalităţii, exercita atribuţii privind

conducerea politică-administrativă, militară, judecătorească şi legislativă. În calitate de
şef al administraţiei domnul avea următoarele atribuţii : împărţirea teritorial
administrativă, numirea dregătorilor, încasarea dărilor şi bătea monedă. Domnul exercita
o tutelă asupra bisericii, confirmând mitropoliţii şi episcopii, exercita comanda militară a
armatei şi avea drept de judecată asupra tuturor supuşilor, în calitate de judecător
suprem.
b. Sfatul domnesc – organism format din boieri, cu următoarele atribuţii: întărea actele de
transfer al proprietăţii, donaţiile domneşti şi acordarea de imunităţi, participa alături de
domn la judecarea proceselor penale şi civile, sfătuia pe domn în problemele de stat,
garanta respectarea de către domn a tratatelor.
c. Dregătorii – înalţi demnitari ai statului, numiţi de către domn, cu atribuţii în cadrul curţii
domneşti, pe plan administrativ, judiciar şi militar.
Cei mai importanţi dregători erau: 1. Logofătul – şef al cancelariei domneşti, purtător
al marelui sigiliu, cu care întărea actele domneşti. 2. Vornicul – conducătorul slujitorilor
curţii, cu atribuţii judecătoreşti în materie penală. De asemenea, asigura paza graniţelor.
3. Postelnicul – cu atribuţii de politică externă, fiind cel care coordona relaţiile cu alte
state. Avea şi atribuţii jurisdicţionale (exercita jurisdicţia asupra funcţionarilor inferiori de
la curte). 4. Vistiernicul – strângea veniturile statului, asigura mijloacele necesare pentru
întreţinerea curţii şi a armatei. Ţinea evidenţa visteriei şi avea atribuţii judecătoreşti în
materie fiscală. 5. Spătarul – păstra spada domnească, putea prelua comanda armatei.
6. Paharnicul – avea grijă de pivniţele domneşti 7. Stolnicul – administra cămările,
grădinile şi pescăriile domneşti. 8. Comisul – se ocupa de grajdurile domnului.

Biserica a reprezentat pe tot parcursul epocii feudale principalul sprijin al statului. În

schimbul acestei susţineri domnitorii au donat bisericii domenii întinse şi un număr important de
ţărani aserviţi şi robi. În Ţara Românească, până în a doua jumătate a secolului al XIV-lea
biserica era subordonată patriarhiei de la Ohrida. Domnitorul Nicolae Alexandru Basarab
susţine crearea mitropoliei Ungro-Valahiei cu centrul la Curtea de Argeş, recunoscută de
patriarhia de la Constantinopol în anul 1359. Au apărut şi primele episcopii la Severin,
Râmnicu Vâlcea şi Buzău. Mitropolia Moldovei se afla până în anul 1388 sub autoritatea
spirituală a mitropoliei Haliciului, pentru a trece, din anul 1401, în subordinea patriarhiei de la
Constantinopol. Primele episcopii au fost înfiinţate la Roman, Rădăuţi şi Huşi. Prin donaţii din
partea domnitorilor şi a boierilor biserica devine proprietara unor domenii întinse, corelând
influenţa religioasă cu una de natură economică. În acest fel clerul îşi asigură un rol important
în cadrul statului feudal, mitropolitul ajungând chiar în fruntea sfatului domnesc. Totuşi, biserica
se afla sub tutela domnitorului, care îi confirma pe mitropoliţi, episcopi şi egumeni şi, în virtutea
lui dominium eminens exercita întreaga autoritate asupra patrimoniului bisericii.

Organizarea admnistrativ teritorială a ţărilor române păstrează particularităţi ale epocilor

istorice anterioare. Ca mari subdiviziuni întâlnim ţinutul din dreapta Oltului, care se bucura de o
anumită autonomie şi era condusă de un dregător numit ban. În Moldova teritoriul era împărţit
în două mari subdiviziuni, Ţara de Sus şi Ţara de Jos. Cele mai vechi unităţi administrative
sunt judeţele, în Ţara Românească, şi ţinuturile în Moldova. Odată cu procesul de consolidare a
statului feudal aceste entităţi administrative se vor subordona puterii centrale.

Judeţele erau conduse către dregători locali, numiţi judeţi, bani sau vornici, iar ţinuturile erau
administrate de sudeţi, vornici sau pârcălabi. Aceştia exercitau atribuţiuni judecătoreşti, fiscale,
militare şi administrative.

Oraşele erau unităţi administrative cu o organizare proprie, aflate sub conducerea unui aparat
administrativ format atât din dregători aleşi de orăşeni, cât şi din dregători domneşti. Satele
erau împărţite în două mari categorii: libere şi aservite.

Satele libere – vechi obști teritoriale își păstrează organele proprii de conducere și după
formarea statelor feudale, menținându-și și o oarecare autonomie. Evident, autonomia era
limitată de subordonarea administrativă, fiscală şi militară față de județe, respectiv ţinuturil.
Satele aservite își pierd dreptul de conducere prin organe proprii, aceasta fiind exercitată de
către un reprezentant al proprietarului.

Webiographi: https://lectiiistorie.wordpress.com/.../02/18/lectia-5-formarea-statelor-
feudale-romanest
Bibliografie
Bernea, Ernest, Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1997 Cernea E., Molcuţ E., Istoria statului şi dreptului românesc, Casa de
editură şi presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1996 Cernea E., Molcuţ E., Istoria statului
şi dreptului românesc, Ediţie revăzută şi adăugită, Universul Juridic, Bucureşti, 2006
Georgescu, V., Istoria Românilor. De la origini până în zilele noastre, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1995 Guţan M.