DIPLOMAȚIA

INTEGRATOARE
Acomodarea la o nouă etapă a relațiilor internaționale
Un mediu în schimbare și nesigur (1)

 Diplomația, inclusiv sub forma ei de negociere continuă, bazată pe criteriile

de definiție westphaliană a raporturilor de putere și pe Convențiile de la
Viena din 1961 și 1963, adică diplomația statelor, se găsește acum într-o
amplă transformare, impusă de expansiunea numărului și varietății actorilor
parte la relațiile internaționale.
 Monopolul îndelungat al diplomaților asupra cunoștiințelor și analizei
afacerilor externe a încetat, definitiv.
 De-a lungul timpului, diplomația oficială, desfășurată prin ministerele de
externe și aripile de extraneitate ale acestora, a fost întâi contestată și apoi
complementată de organizațiile neguvernamentale, devenite un factor
important de influență în relațiile internaționale. În prezent, avântul ICT și al
rețelelor sociale mediatice aduce în prim plan noi grupuri de interese ale
societății civile, cel mai adesea amorfe.
 Un mediu în schimbare și nesigur (2)

 Tradițional, diplomația a avut drept preocupare fundamentală agenda de

securitate și alianțe a statelor, a căror importanță este dovedită istoric.
Accentul a căzut întotdeauna pe interesele statului contra altui stat.
 Astăzi, agenda internațională a securității se centrează pe interesle de
securitate ale individului în interiorul statelor, ea incluzând domenii mult mai
largi, precum drepturile omului, schimbările climatice, pandemiile, domenii
care extind fundamental răspunderea diplomației față de conceptele
tradiționale ale securității internaționale.
 Un mediu în schimbare și nesigur (3)

 Trei curente străbat diplomația mondială actuală:

 renașterea importanței agendei geopolitice pe considerentul concurenței potențial
conflictuale a statelor pentru putere, resurse și teritorii;
 extinderea agendei diplomatice în domeniul reglementărilor, întărită de
consecințele crizei financiare globale și cerința pentru o mai mare eficacitate a
reglementărilor prudențiale aplicabile băncilor și altor instituții financiare;
 fragmentarea progresivă a regulilor și normelor care guvernează relațiile
internaționale politice și comerciale pe măsură ce statele emergente își afirmă cu
mai mare influență propriile valori și reguli, cu consecința slăbirii continue a
instituțiilor multilaterale.
 În acest context diplomația guvernamentală este susceptibilă de modificări în
substanța interacțiunii sale cu cât mai multe părți active în planul relațiilor
internaționale.
 Un mediu în schimbare și nesigur (4)

 Atenuarea, până la dispariție, a deosebirii dintre afacerile interne și cele

internaționale suscită ca interesul național să devină o responsabilitate a
întregului guvern și, prin urmare, o necesitate de colaborare a tuturor agențiilor
guvernamentale, ministerele de externe devenind parte a acestui sistem și
nevoite, în consecință, să-și ajusteze rolul în funcție de implicarea și
responsabilitatea asumată a ministerelor cu atribuții specifice în planul
raporturilor internaționale.
 Ex.: agenda de securitate - nevoia de facilitare a dialogului între grupuri ale societății
civile naționale cu cele externe, impusă de caracterul global al consecințelor măsurilor
politice;
 Ciocnirea între mentalitatea tradițională a diplomaților și interferența în afacerile
interne ale statului gazdă poate da naștere unui conflict între acțiunile întreprinse în
cadrul mandatului agendei de securitate internațională și agenda geopolitică a
diplomației impusă de interdependențele născute din globalizarea afacerilor. De aici
nevoia de a avea abilități diplomatice diferite și uneori agenții specializate care să
urmărească agendele diferite ale politicilor.
Un mediu în schimbare și nesigur (5)

 Dacă, în mod tradițional, oficiile diplomatice se distingeau prin asumarea unor

funcții de exprimare a voinței statelor în domeniul politic, comercial, cultural,
consular și de securitate, prezentul obligă la asumarea funcțiilor de reprezentare
a intereselor cetățenilor și participare la construcția unui mediu globaal de
stabilitate pentru oameni și afaceri.
 Diplomația traversează o criză existențială, determinată de setul de procese
necesare unui management eficace al unor politici adecvate mediului din ce în ce
mai complex, precum și de multiplicarea structurilor prin care procesele sus-
menționate pot să opereze.
 Această incertitudine reflectă creșterea înțelegerii că un sistem internațional
dominat încă de state suverane (și al căror naționalism crește) răspunde din ce în
ce mai puțin bine provocărilor de la niveluri internaționale intercorelate: astfel,
chiar dacă agendele politice complexe solicită un rol central al statelor, chiar dacă
modificat, soluțiile diplomatice sunt împiedicate adesea de existența unor reguli
asociate cu trecutul. În multe cazuri, aici se insinuează serviciile de informații ale
căror norme de funcționare nu sunt codificate la nivel internațional, diplomația
fiind privită ca o insituție irelevantă pentru nevoile contemporane.
 „Autismul” în politica externă

 Termenul „autism” asociat politicii externe este proprietatea lui Edward Luttwak (The Rise of China
vs. the Logic of Strategy, Cambridge MA, 2012) și Hanns W. Maull (Autism in Foreign Policy, Stiftung
Wisenschaft und Politik, Berlin 2017).
 Analiza lor relevă că societățile care din punct de vedere economic și social au succes de lungă
durată riscă să devină captive proliferării unor interese afirmate care tind să încetinească și să
constrângă dinamica adecvării politicii la schimbările mediului extern.
 Globalizarea, intrată adânc în viața economică și socială, poate conduce la o absorbție improprie a
politicii externe în afacerile interne, determinând aproape obiectiv ca politicile cuvenite și
adecvate momentului să nu fie puse în aplicare.
 Pe un asemenea fond, transnaționalizarea economiilor și valorilor sociale conduce la oscilalții ale
comportamentului în societatea modernă, alimentând naționalismul și populismul Occidentului,
atras în capcana emoțională a revoltei față de „la sourde oreille” a guvernelor satisfăcute cu
rezultatele istorice ale unor politici pe care dinamica economică și socială externă nu le mai
susține.
 Înlăturarea disfuncționalității menționate implică recursul la buna guvernanță a politicii externe
care trebuie să modeleze presiunea conflictuală născută în interior în sensul unei aplicări a
principiului primatului realității care să acomodeze interesele naționale cu responsabilitatea
interactivității empatice cu ceilalți parteneri de pe plan internațional.
 Un posibil rol nou: diplomația
integratoare
 Nu avem în vedere aici rolul subînțeles al diplomației statelor participante la grupări regionale, cum este și
Uniunea Europeană, ci necesitatea unei diplomații capabile să-și asume un rol într-o lume în schimbare
continuă și rapidă, marcată de creșterea tensiunilor politice și conflictelor care sunt deopotrivă globale,
naționale și regionale și care au consecințe de dezintegrare și fragmentare.
 Într-un asemenea mediu, rolul integrator al diplomației trebuie să fie cel de a descifra, prin dialog cu
omologii din alte state, trăsăturile cheie ale provocărilor cu care sunt confruntați decidenții politici puși în
fața unor agende politice încărcate și influențate din ce în ce mai mult de caracteristicile comunicării.
 Altfel spus, diplomația trebuie să facă saltul de la statutul reactiv la cel de identificare a discontinuităților
pe plan internațional și intern, capabile să genereze risc, instabilitate și amenințări la nivel global, național
și regional și să aibă capacitatea de a emite judecăți la transformarea lor în măsuri politice de stăvilire a
pericolelor.
 Pentru aceasta, diplomația trebuie să pună la lucru mecanismul de consultări nu doar cu actorii
guvernamentali sau cei din instituțiile multilaterale, ci, cu abilitate și profesionalism, și pe cel cu actorii
ne-statali (care nu au funcții de reprezentare încredințate de guverne).
 Pentru a accede la un atare statut, diplomația trebuie să-și capete recunoaștere atât pe plan internațional,
cât și pe plan intern: diplomații unei asemenea abordări devin paricipanți la forma și consecințele politicii
și ordinii globale, credibilitatea lor trebuind să se situeze deasupra politicii guvernamentale circumstanțiale
și să se întemeieze pe probitatea atașamentului la actele internaționale la care țara lor a aderat.
Contextul și poziționarea diplomației (1)

 Continua adaptare și căutare a rolului propice diplomației într-o lume în care interacțiunea
socială ia calea Web 2.0 și oamenii reacționează la acțiunile guvernelor prin diferență față de
înțelesul dat de „social media” face necesară o diplomație care să se confunde cu noțiuniea
de master institution în materia politicii internaționale.
 Timpul când diplomația devenise un vehicul de promovare comercială sau un apendice al
diplomației publice trebuie reconsiderat: ambele tipuri de diplomație nasc, în cele din urmă,
aceeași întrebare – în numele cui acționează? Întrebare care a fost legitimată de documentele
WikiLeaks.
 În fața diplomaților stă o întrebare majoră: acțiunea trebuie să fie condusă de primatul
bilateralismului sau al multilateralismului? Altfel spus: unde va fi locul țării lor în viitor?
Evoluția mediului internațional indică schimbări structurale și sistemice care reașează
distribuția puterilor și a principiilor de funcționare a sistemului internațional, ambele având
consecințe imprevizibile.
 Ordinea internațională de după războiul rece s-a caracterizat prin trecerea de la primatul
geopoliticii la dinamica geo-economicului. Este acesta un curs ireversibil? O multitudine de
poziții politice naționaliste argumentează contrariul. Parag Khanna (How to run the World:
Charting a Course to the next Renaissance, Random House 2011) consideră că lumea de azi
este dominată de triada geopoliticii, geo-economiei și geotehnologiei.
Contextul și poziționarea diplomației (2)

 Indiferent de cât de mare poate fi rivalitatea dintre state, acestea sunt legate de
nevoia de acționa împreună în materia protecției mediului, securității alimentare,
controlul pandemiilor globale, dezvoltarea, crima organizată și terorismul la nivel
global, imigrația, stabilitatea sau fragilitatea noilor state. Acestea pot fi înscrise
în noua agendă a securității internaționale, unde securitatea nu mai poate fi limită
doar la integritatea și stabilitatea unui stat, ci în termenii securității fizice,
economice și bunăstării cetățenilor săi.
 Trei exemple pot fi considerate notabile în sensul unei viziuni diferite de a celor
mai multe state: Rusia, China, Iran – toate sunt preocupate de agnda securității
internaționale numai sub aspect militar, nu tolerează noua diplomație și amestecul
ei în treburile interne și acționează numai în interes geopolitic.
 În schimb, alții, între care UE, trebuie să-și extindă aria de interes diplomatic și la
agenda geopoliticii, chiar înfruntând riscul unei confruntări, pe plan intern, cu
agenda noii securități internaționale.
Contextul și poziționarea diplomației (3)

 În ultimele două decenii două tendințe s-au impus în înțelegerea acțiunilor diplomatice: perspectiva etatistă și perspectiva
globalistă.
 Prima, perspectiva etatistă, definește diplomașia ca un set de procese și structuri bilaterale și multilaterale referitoare la
derularea comunicării, partajării informațiilor și negocierii la nivel de state suverane. În plan intern, aceasta corespunde
curentului tradiționalist al ministerelor de externe și oficiilor diplomatice din străinătate. Avem de a face cu o diplomație sub
contol centralist, separată de mediul politic intern și participantă doar la în structuri și procese de negociere internațională
axate pe agenții acceptate de guverne.
 Perspectiva globalistă marginalizează rolul statului în favoarea actorilor non-statali, în primul rând a creșterii influenței
întreprinderilor multinaționale și mișcărilor sociale transnaționale care impun agenda internațională.
 Diplomația interactivă/integratoare este presupusă să depășească limitele celor două abordări, în favoarea unei atitidini post-
globaliste care să recunoască sistemul relațiilor și proceselor diplomatice inter-statale, dar care să accepte schimbările
majore, interne și internaționale, în care ea trebuie să acționeze. Diplomația este chemată să pună bazele unei arhitecturi de
guvernanță globală.
 Spre deosebire de etapa în care diplomații puteau fi asimilați unor funcționari publici super-specializați, în etapa actuală a
globalizării are loc o schimbare a arhitecturii interne a organizării statului și o redefinire a funcțiilor sale. Dacă inițial
diplomația trebuia să aducă la îndeplinire obiectivele politicii externe a statului, actualmente ea este solicitată să ofere
guvernelor soluții alternative de răspuns la presiunile mediului internațional. Diplomații, fie că acționează într-un cadru
bilatereal, al organizațiilor internaționale sau pe lângă actorii non-statali devin părți integrate ale unui proces cu multiple
fațete al politicii internaționale, spre deosibire de etapa anterioară a separării funcțiilor pe activități distincte.
Contextul și poziționarea diplomației (4)

 Privind din punct de vedere holistic, agenda diplomatică contemporană este un întreg și componentele ei nu
pot fi izolate în vederea negocierii unei soluții de durată. Mai mult, problematica cu care este confruntată
este dincolo de capacitatea de management a unui singur stat sau a unei grupări regionale, suscitând un
efort colectiv, ceea ce devine, ca regulă, un lucru dificil de realizat și conceput în timp scurt. Din păcate
viața probează că negocierile din cadrul ONU, OMC nu mai conduc, de cele mai multe ori, la soluții sau la
soluții de durată, astfel încât devine necesară construirea și managementul unui nou spațiu de negociere
diplomatică. Chiar și diplomația americană (Condoleezza Rice, Hillary Clinton) a abandonat „primatul
unipolarității” în favoarea celui al „coaliției”, inclusiv din punctul de vedere al coalborării guvernului cu
societatea civilă și lumea afacerilor. Timpul paradigmei politicilor impuse celorlalți cu ajutorul persuasiv al
diplomației a apus și a făcut loc interferenței în afacerile interne, nu doar ca fapt permis, ci de foarte
multe ori cerut: vezi cazul țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană.
 Interferența diplomaților cu agenda internă nu este întotdeauna bine primită, mai ales în societățile unde
naționalismul este precumpănitor (chiar ca sentiment) și unde apartenența la alianțe, fie ele militare sau
economice, nu a fost deplin înțeleasă și asumată de politicieni și public. Totuși, funcția ei este de a genera
concepte politice și acțiuni consensuale cu scopul unui partenariat egal al țărilor într-o grupare de state
care dorește liber-consimțit să se sprijine reciproc. Cu atît mai mult cu cât chestiunuile de ordin
internațional sunt, la limită, continuarea trans-frontalieră a agendei interne a statelor membre.
 Aceasta face necesar ca diplomația să reconceptualizeze interesul național în termenii unor interese
globale care nu pot fi realizate decât împreună. În acest cadru diplomații sunt chemați să gestioneze corect
diversitatea culturală, în direcția coerenței politicilor.
 Diplomație hard vs. soft (1)

 Pentru diplomați, colaborarea cu părțile interesate adaugă substanță negocierilor și întărește

posibilatea aplicării rezultatelor acestora. Față de perioade de dinainte de globalizare
numărul părților interesate a crescut semnificativ, urmare a deschiderii, comunicării și
voinței de a structura politici viitoare congruente cu dinamica celor care pot determina un
curs al politicilor într-o direcție similară interesului și așteptărilor publicului.
 Desigur, părțile interesate au dubla capacitate de a sprijini negocierile, dar și de a le
submina. Aceasta solicită diplomaților calități profesionale noi față de diplomația publică și
strategiile de comunicare: în planul integrării obiectivelor de diplomație publică în procesele
structurate ale uzanțelor diplomatice și al definirii obiectivelor diplomatice de o manieră
capabilă să mobilizeze mijloacele propice atingerii lor.
 Nevoia unei diplomații integratoare este motivată de cel puțin doi factori: pe de o parte
creșterea numărului centrelor rivale de autoritate și legitimarea lor de către stat; pe de altă
parte interacțiunea dintre cercurile politicii interne cu instituțiile considerate până nu
demult un apanaj doar al celor responsabili cu relațiile internaționale. Diplomația
integratoare trebuie să poată contribui la reducerea deficitului de legitimitate a instituțiilor
guvernamentale și a declinului încrederii publicului în instituțiile reprezentative ale
democrației prin aportul cantității de cunoștiințe pe care sectorul non-statal le poate aduce
în arii cheie de interes public, așa cum sunt negocierile în materie de mediu, securitate
alimentară, sănătate.
 Diplomație hard vs. soft (2)

 În mod tradițional, diplomația este o activitate supusă ierarhiei, bazată pe un sistem unidirecțional al informațiilor și
preocupată să creeze o imagine favorabilă statului de origine. Aceasta este o abordare rigidă (hard), care a prevalat din secolul
XVIII și pînă la coincidența încheierii războiului rece cu răspândirea pe scară largă a internetului. Încă, la nivelul unor instituții
guvernamentale, se constată o confuzie legată de modul în care politicienii ar putea sau evita să modeleze programele politice
prin luarea în considerare a propunerilor și preocupărilor de la nivelul altor organizații (soft) decât cele guvernamentale.
 Modelele diplomației centrate pe stat tratează publicul ca pe un receptor de mesaje și nicidecum ca pe un partener angajat în
dialogul cu guvernul și agențiile sale în privința agendei de politică externă. De notat, spre surprinderea multora, că în timp ce
în SUA, încă din mandatul lui George W. Bush preocuparea pentru a face față mai bine crizelor a inclus multiplicarea
programelor de diplomație publică, în UE diplomația publică este văzută drept calea „Infopolitik”-ului, de transmitere de sus în
jos a valorilor și scopurilor interne și externe ale UE.
 Aducerea diplomației soft în preocupările ministerelor de externe și oficiilor diplomatice incumbă patru principii de acțiune:
claritatea asupra conținutului discuției; curiozitatea față de alte perspective, idei și posibilități; angajamentul deschiderii unei
proceduri de lucru; curajul asumării riscului pentru soluții și dezvoltarea unei relații. Raporturile cu societatea civilă și cu
entitățile non-statale trebuie să se bazeze pe descifrarea legitimității și capacității partenerului de a se angaja într-o acțiune
cu responsabilitate pentru ceilalți.
 Folosirea mijloacelor proprii social media în comunicarea diplomației cu societatea este un act de responsabilitate a
autorităților centrale, care nu trebuie să diferențieze sau să favorizeze oficii diplomatice sau membrii ai acestora care folosesc
acest mijloc de comunicare în scopuri ce se îndepărtează de la ținta fundamentală a diplomației (ex cazul misiunii care se
singularizează prin mediatizare de sus în jos, diplomația fiind folosită ca platformă de consolidare a ambițiilor politice).
 Rolul diplomației în secolul 21 (1)

 La scară globală, anul 2008 se aseamănă din puct de vedere al cotiturii pe

care o anunță,potrivit New York Times (When Borders Close, Ruchir Sharma 12
noiembrie 2016), cu 1914. Mai mult, fluxul de imigranți înspre Europa,
considerat important prin numărul milioanelor între 2011 -2016, consolidează
îngrijorarea și nesiguranța altor sute de milioane. În acest context sistemul
diplomatic național suscită nevoia unei repoziționări față de amenințări care
nu mai pot fi ținute sub control fără o largă colaborare internațională,
angajantă și responsabilă. Această nevoie, care în aparență ar face necesară
doar activarea celulelor de securitate națională, pretinde o angajare a mai
multor actori statali și non-statali, conștienți de riscul și responsabilitatea
unor demersuri comune și transfrontaliere.
 Pentru înțelegerea mai bună a rolului ce revine în noul context internațional
diplomației este oportună o comparare a rolului clasic al ministerelor de
externe cu așteptările contemporane de la acestea:
 Rolul diplomației în secolul 21 (2)
Funcții tradiționale
 Punct nodal în sistemul comunicării
diplomatice (in&out)
 Analiză politică și consiliere a clasei politice
 Depozitarul informațiilor
 Oferirea de servicii consulare și promovare
comercială
 Funcție administrativă pentru oficiile
diplomatice și personalul lor
Cerințe ale prezentului
 Capacitate de culegere a informațiilor și
analiza lor
 Capacitate analitică de anticipare a
acțiunilor guvernelor
 Capacitate de transfer al informațiilor
acumulate la nivel internațional în politici
naționale de dezvoltare
 Capacitate de reacție rapidă
 Capacitate de dezvoltare a unor structuri
cross-departamentale care să facă față în
mediu nesigur și ambiguu
 Capacitate de coordonare a dezvoltării de
politici holistice, bazate pe resurse și
strategii, în loc de compartimente separate
 Schimbarea agendei de securitate:
terorism, dezastre naturale
Cerințe
 Prezență sporită în organizațiile
multilaterale
 Reacție rapidă și flexibilă în situații
de urgență
 Protejarea rețelelor externe
Strategii de adaptare
 Politici de resurse umane
specilizate
 Proceduri de mamnagement al
crizelor
 Capacitate consulară sporită și
asigurarea securității posturilor
 Globalizare și regionalizare
Cerințe
 Pregătire mai largă capabilă să facă
față noilor provocări
 Consistența politicilor în arii de
politică globală și regională complexe
 Promovarea dialogului intercultural
 Redefinirea funcțiilor
reprezentanțelor
Strategii de adaptare
 Redefinirea raporturilor între
pregătirea generalistă și cea de
specialitate; deschiderea căilor de
atragere a competențelor la
necesitate
 Construirea de relații cu alte
departamente guvernamentale
 Recalibrarea structurilor pentru a
face posibilă constituirea de forțe de
reacție rapidă
 Întărirea capacității de planificare
politică
 Schimbări sociale

Cerințe Strategii de adaptare

 Reflectarea modificării  Recrutare și formare profesională
componenței societății datorită
 Dezvolarea structurilor de avans în
schimbărilor demografice și
carieră
valorilor societății
 Mediul operațional
Cerințe
 Răspuns la managementul
reformelor serviciului public
 Accent pe cerințele întregului
guvern
 Redefinirea bazei partenerilor:
 Afaceri
 Public
 Alte departamente ale guvernului
Strategii de adaptare
 Adaptarea priorităților strategice și
obiectvelor
 Redefinirea relațiilor cu părțile
interesate prin mecanisme
specifice interne și externe
 Accent sporit pe diplomația
comercială
 Corelarea strategiilor diplomației
publice interne cu cele externe
 Managementul resurselor; schimbările
tehnologice
Cerințe
 Asigurarea echilibrului între
posibilități și angajamente
 Definirea zonelor de concentrare
 Adoptarea de sisteme
corespunzătoare de comunicații
Strategii de adaptare
 Cadrul priorităților strategice
 Ajustarea structurii și operațiilor
rețelei externe
 Asigurarea că sistemele de
comunicații sunt potrivite scopului
și omogene la nivelul ministerului
de externe
Schimbările necesare în ministerele
de externe
 Curentele tradiționale de organizare a ministerelor de externe susțin organizarea
acestora pe criterii geografice și în jurul agendei multilaterale. În ultimii ani mai
multe țări europene au ales varianta organizării tematice, în jurul marilor
preocupări de durată ale diplomației internaționale.
 De asemenea, ca și în armată, s-a trecut la activarea, la nevoie, a „rezerviștilor”,
diplomați cu experiență în domenii de agendă perenă sau încordată. În alte țări s-
a optat pentru principiul „roiului”, (concept dezvotat de Rand Organization) unde
diplomații din diverse servicii se asociază după competențe în cazurile care suscită
elaborarea unei soluții sau a unor strategii adecvate pentru cazurile atipice.
 Oficiile diplomatice, care până de curând erau doar în custodia ministerelor de
externe, trebuie să fie regândite ca să poată acomoda reprezentarea
corespunzătoare a strategiilor diplomatice naționale, astfel încât efectul așteptat
să poată fi susținut financiar printr-un „bureden sharing” corespunzător
reprezentării părților interesate.
 Diplomații nu sunt funcționari (1)

Funcții Aptitudini
 Reprezentare: gestiunea relațiilor dintre  Capacități de negociere
state prin asigurarea unor raporturi de
comunicare între guvernele statelor  Cunoștiințe adecvate de limbă, cultură,
istorie, politică și juridice
 Dezvoltarea și întreținerea informațiilor cu
caracter diplomatic pentru influențarea  Capacitatea de a gândi strategic
rețelelor de comunicare socială  Capacitatea de a prefigura consecințele
 Analiza strategică a intențiilor și intereselor viitoare
altor state  Capacitatea de a dezvolta campanii de largă
 Înțelegerea diferitelor seturi de influență și în mai multe state
reglementări, a diferențelor culturale și
obiectivelor strategice care le-au determinat
 Dezvoltarea strategiilor pentru convingerea
partenerilor și rivalilor de beneficiile
sistemului nostru de reglementări, cu
identificarea beneficiilor comune
 Diplomații nu sunt funcționari (2)

Funcții
 Capacitatea de a activa atât acasă cât și în
străinătate cu abilitatea de a mobiliza resursele
necesare atingerii unui scop
 Identificarea oportunităților de interacțiune
dincolo de sfera puterii, mai ales în regimurile
autoritare, atrăgând opoziția și societatea civilă
într-un dialog de oportunitate
Aptitudini
 Organizarea de conferințe, mese rotunde,
evenimente etc.
 Capacitate de dialog și intuiție
 Cunoștiințe de specialitate
 Abiliatea de a se descurca în hățișul social media

 Facilitarea comunicării globale, trans-societale  Independență în gândire, abilitate și dorință de

și trans-frontaliere în beneficiul schimbului de a avea o atitudine critică inclusiv față de
idei și informații politica oficială

 Asigurarea unui punct de contact între

organizațiile neguvernamentale, putere și
oragnismele multilaterale
 Dezvotarea unei viziuni strategice asupra
relațiilor dinre acele părți care pot genera
consecințe politice cu repercusiuni
internaționale
 Mândria unei profesii

 Cea mai bună sinteză a naturii și capacității diplomației și slujitorilor ei este,

probabil, cea dată de Sir Jeremy Greenstock, directorul Ditchley Foundation
(2010): „Nici o altă profesie nu a solicitat în mod constant adaptare și
construirea de punți între interesele naționale și cele multinaționale, între
realitate și valoare sau între deținătorii vechi și noi ai puterii cu influență
globală.”
 Diplomații își merită numele pentru capacitatea de analiză strategică,
managementul calm al crizelor și abilitatea de a negocia. Diplomații sunt caii
de povară ai interacțiunii internaționale, unde politicienii stabilesc direcția și
întorc volanul, dar care au nevoie de ingineria și continuitatea pe care
diplomația consolidată le furnizează.