Sunteți pe pagina 1din 4

A doua selecție ERASMUS+

pentru BURSE DE STUDIU


corespunzătoare anului universitar 2018 – 2019
Facultatea de Administrație și Afaceri
DIN DATA DE 02 APRILIE 2018

Studenţii de la toate programele universitare de licenţă şi master se pot înscrie pe locurile oricăruia dintre
domeniile din tabelul destinaţiilor pentru mobilităţile de studiu, cu condiţia să aleagă să studieze la
universitatea parteneră străină în principal, discipline din domeniul la care sunt studenţi la Facultatea de
Administraţie şi Afaceri.

Studenții trebuie să se încadreze în nivelul de cunoștințe de limbă străină prevăzut în acordurile


Erasmus+ precizat în tabelul destinaţiilor pentru mobilităţile de studiu.

Numărul de LOCURI (cu finanțare) rămase neocupate dintre cele alocate Facultăţii de Administraţie
şi Afaceri DUPĂ SELECŢIA Erasmus+ din acest an universitar (pentru plecări în stagiul Erasmus+
în anul universitar 2018-2019) DIN DATA DE 26 MARTIE 2018 este de 2 LOCURI (care pot fi
ocupate de actuali studenţi în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi master – mai
puțin cei din anul II de master).

FOARTE IMPORTANT !!!!!!! Toţi studenţii care se înscriu pentru această nouă selecţie vor pleca
obligatoriu în semestrul II conform precizărilor făcute de Biroul Erasmus+, cu condiţia ca înainte de
începerea stagiului să fie integralişti (să nu aibă nici o restanţă) şi să prezinte la Biroul Erasmus+ (BE+) o
adeverinţă eliberată de facultate care să confirme acest lucru.

Dosarul de concurs (dosar de plastic cu şină) va cuprinde, într-un singur exemplar, următoarele:
- Fişa de înscriere (download de pe site-ul facultăţii secţiunea Mobilităţi Erasmus+);
- Curriculum Vitae (obligatoriu în format Europass) în limbă străină (engleză sau limba oficială a ţării
în care se face deplasarea) ;
- Scrisoare de motivaţie (1 pagină) în limbă străină (engleză sau limba oficială a ţării în care se face
deplasarea);
- Situaţia şcolară a candidatului (care trebuie cerută de către candidaţi Secretariatului facultăţii şi
depusă în dosarul de concurs).
- Planul programului de studii (sub formă de listă) pentru fiecare destinație pentru care optează
candidatul – disciplinele din planurile de învățământ ale universităților partenere, care să însumeze
minim 30 credite ECTS;
- Fotocopie a atestatului/lor de cunoaştere a limbii străine eliberat de instituţiile specializate – dacă
este cazul;
- Fotocopii ale diplomelor şi atestatelor profesionale obţinute de candidat, considerate utile în
susţinerea candidaturii – dacă este cazul.
Dosarele se vor depune la Secretariatul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri în zilele lucrătoare ale
perioadei 27 martie – 29 martie 2018, în intervalul orar 0900 – 1400.

Concursul de selecţie va avea loc în două etape:

I. În data de 30 MARTIE 2018 se va susţine un test scris şi oral de limbă străină pentru cei care NU deţin
un atestat de cunoaştere a limbii străine eliberat de instituţiile specializate (intervalul orar și locul în care
se vor susţine testele pentru fiecare limbă străină se vor anunţa ulterior, la avizier şi pe site-ul facultăţii
la secţiunea “Mobilităţi Erasmus – Mobilităţi Studenţi Outgoing”, în funcţie de necesitatea de a susţine
testul de limbă străină a celor înscrişi la selecţie şi de disponibilitatea cadrelor didactice examinatoare);
Contestaţiile privind nota la limba străină se pot depune pe mail doamnei Secretar Şef Mihaela Jianu, la
aderesa mihaela.jianu80@gmail.com, în termen de 24 de ore de la afişarea acestora, iar rezultatele finale se
vor afişa în maxim 24 de ore de la încheierea termenului de depunere a contestaţiilor.

II. În data de 02 APRILIE 2018 se va susține un interviu în faţa comisiei de selecţie (ora 1300 la Decanat,
în imobilul din Bld. Regina Elisabeta nr. 4-12)

Probele de selecţie, ponderea şi punctajul lor sunt:

1. Cunoştinţe lingvistice (testul de limbă străină) 20% pondere în punctajul total, punctaj între 1 şi 10.
Punctajul reprezintă fie nota obținută la testul de limbă străină, fie nota obținută prin echivalarea nivelului
corespunzător atestatelor de limbă străină depuse la dosar. In cazul rezultatelor care conțin doar nivel de
limbă și nu conțin notă, punctajul se acordă astfel: nivelul C2 – 10 puncte, nivelul C1 – 9 puncte, nivelul B2
– 7 puncte, nivelul B1 – 5 puncte.
2. Situaţia şcolară (media anilor de studiu) 10% pondere în punctajul total, punctaj între 1 şi 10. Punctajul
reprezintă media anilor de studii, inclusiv semestrul I din anul universitar 2017-2018. Se pot înscrie la selecție
toți studenții integraliști, care au media anilor de studii de minim 5,00.
3. Evaluare dosar 30% pondere în punctajul total, punctaj între 1 şi 10. Vor fi evaluate documentele din
dosar - CV tip Europass, scrisoarea de motivație, planul programului de studiu propus pentru stagiul
Erasmus+ și diplomele și atestatele profesionale obținute de candidat și relevante pentru stagiul Erasmus+.
4. Interviu 40% pondere în punctajul total, punctaj între 1 şi 10. Se vor urmări reliefarea obiectivelor
principale ale mobilității Erasmus+, precum și oportunităților oferite de aceasta. Se va analiza și capacitatea
de adaptabilitate a candidatului la un nou sistem academic, la un nou mediu socio-cultural, la realitatea
economică și financiară din țara gazdă etc.

Participarea la toate probele de selecție este obligatorie. În caz contrar, candidatul va fi declarat
respins.

Criterii de departajare sunt, în ordine:


- Punctajul obținut la interviu
- Punctajul obținut pentru cunoștințele lingvistice
- Punctajul obținut pentru situația școlară

Candidaţii vor fi ierarhizaţi conform punctajului final obţinut în urma selecţiei, rezultând astfel
titularii, rezervele și respinșii, primii 2 studenţi având calitatea de titulari de grant.

Rezultatele selecţiei vor fi afişate NUMAI după validarea acestora de către Biroul Erasmus+.
Contestaţiile pot fi depuse în maxim 24 de ore de la afișarea rezultatelor VALIDATE de către Biroul
Erasmus+, la Secretariatul facultăţii.
Rezultatele finale vor fi afişate în maxim 48 de ore de la încheierea termenului de depunere a
contestațiilor.

Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare de pe site-ul www.faa.ro în secţiunea Mobilităţi Erasmus şi
de la Responsabilul Erasmus al facultăţii.

FOARTE IMPORTANT !!!!!!! În cadrul Programului Erasmus+, un student poate beneficia de câte
o mobilitate Erasmus / Erasmus+ pe durata FIECĂRUI ciclu de studii, respectiv un stagiu în cadrul
ciclului de studii universitare de licenţă şi un alt stagiu în cadrul ciclului de studii universitare de
master.

Criterii generale de eligibilitate şi selecţie pentru candidaţi:


- să fie student / masterand al Facultăţii de Administraţie şi Afaceri, Universitatea din Bucureşti în
momentul selecţiei şi pe durata stagiului (cursuri la forma de învăţământ cu frecvenţă - zi); studenţii care
în momentul selecţiei sunt în anul 3 de studiu la programele universitare de licenţă se pot înscrie la selecţie,
dar pot beneficia de stagiul Erasmus+ doar cu condiţia să dorească şi să fie declaraţi admişi la unul dintre
programele de studii universitare de master din cadrul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri, Universitatea
din Bucureşti;
- să fie absolvent cel puţin al primului an de studii în momentul începerii mobilităţii (pentru nivelul de
licenţă);
- să fie integralist după ultima sesiune de examene (fără nici o restanţă);
- să promoveze un test de limbă străină/să aibă cunoştinţe lingvistice într-o limbă străină atestate de
instituţiile specializate;
- să prezinte o scrisoare de intenţie/ motivaţie şi un curriculum vitae, obligatoriu în format Europass (într-
o limbă străină engleză sau limba oficială a ţării în care se face deplasarea);
- să prezinte un plan al programului de studiu pentru fiecare destinație pentru care optează candidatul.

După selecţia din cadrul facultăţii, data de 14 iunie 2018 este termenul limită de primire a dosarelor
şi formularelor la Biroul Erasmus+ (BE+) al Universităţii din Bucureşti pentru titularii de burse
Erasmus şi pentru rezerve (pentru ambele semestre). Dacă până la această dată dosarele nu vor fi
depuse la Biroul Erasmus+, respectivele persoane vor fi automat scoase de pe liste și eventual înlocuite
cu rezerve, conform iererhizării în urma punctajului obținut.

Cei care beneficiază de un stagiu Erasmus+ TREBUIE SĂ RESPECTE TERMENELE LIMITĂ DE


ÎNSCRIERE (eventual on-line) ALE UNIVERSITĂŢILOR STRĂINE PARTENERE (să se înscrie
on-line şi să se prezinte urgent la BE+ cu dosarul).

ATENŢIE:

- Bursa ERASMUS+ corespunde finanţării stabilite pentru maxim 4 luni de stagiu şi nu acoperă
integral costurile şederii în străinătate.
- Bursa ERASMUS+ este destinată unui stagiu DE STUDII, finalizat cu examene (ale căror rezultate sunt
recunoscute la întoarcere), iar examenele de finalizare a studiilor - licenţă, dizertaţie sau doctorat - trebuie
susţinute la Universitatea din Bucureşti.
- Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale
(ANPCDEFP) a stabilit la nivel naţional următoarele valori ale grantului Erasmus+ pentru anul universitar
2018-2019: 500 euro/lună pentru Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Franţa,
Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia;
450 euro/lună pentru Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria.
- Aranjamentele de cazare în străinătate sunt de datoria bursierului ERASMUS.
STAGIU ERASMUS FĂRĂ FINANŢARE – “GRANT ZERO”

Dacă există candidaţi care doresc să plece pe cont propriu (fără finanţare Erasmus), acest lucru este posibil
și trebuie comunicat Biroului Erasmus+.
Aceşti studenți TREBUIE SĂ PARTICIPE LA SELECŢIE ŞI TREBUIE SĂ SE SUPUNĂ ACELORAŞI
CRITERII DE SELECŢIE. Ei nu vor fi luaţi în calcul la numărul de titulari maxim alocat facultăţii, ci vor fi
precizaţi separat în liste.
În cazul selectării unor beneficiari Erasmus+ fără finanţare, nu trebuie depăşit numărul de studenţi alocat
pentru o destinaţie.
Dacă rezervele, după anunţarea statutului lor, doresc să plece fără finanţare Erasmus (grant zero), acest lucru
este posibil şi trebuie comunicat de urgenţă la BE+.

ALTE PRECIZĂRI:
Rezervele trebuie să pregătească obligatoriu dosarul de aplicație pentru plecarea în semestrul II, deoarece,
în cazul în care vor fi fonduri suficiente şi rămân locuri libere sau unii titulari renunţă, să fie timp suficient
pentru transformarea rezervelor în titulari de grant.
În cazul în care în unele universităţi termenul limită pentru plecarea pe semestrul I al anului universitar 2018
– 2019 va fi depăşit, studenţii selectaţi pentru destinaţiile respective vor putea pleca numai în semestrul al
II-lea.
Domeniul şi nivelul de studiu (licenţă/masterat) precizate în acordurile bilaterale nu pot fi modificate.

Data: 26 martie 2018

DECAN, RESPONSABIL ERASMUS,

Prof. univ. dr. Răzvan-Mihail PAPUC Conf. univ. dr. Cornelia NISTOR

S-ar putea să vă placă și