Terorism

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Terorismul forma de conflict militar
INTRODUCERE
„Singurul lucru care poate fi învăţat din

istorie este acela că nimeni n-a învăţat
niciodată nimic din istorie.”
Hegel
Terorismul transnaţional (sau internaţional) este pentru secolul XXI ceea ce a fost
pirateria într-o epocă anterioară. Astăzi unele state adăpostesc terorişti cu scopul de a-şi ataca
inamicii ori fiindcă sunt prea slabe ca să controleze asemenea grupuri. Campania americană
împotriva guvernului taliban din Afganistan şi diversele rezoluţii ale Naţiunilor Unite pot
face terorismul sponsorizat de stat mai puţin probabil în perioada care vine. În acelaşi timp
tehnologia de miniaturizare a explozivilor, vulnerabilitatea sistemelor moderne, precum
călătoria cu avionul, şi uşurinţa crescândă de comunicare, via Internet, pun la dispoziţia
actorilor nestatali ocazii de a provoca mult rău peste frontiere, chiar fără sprijinul statului.
Chiar dacă pericolul unei confruntări militare majore a dispărut după încheierea
Războiului Rece, noile riscuri şi ameninţări de diferite tipuri, ca şi vulnerabilităţile sistemului
de securitate actual conduc uneori la apariţia unor crize. Deşi considerate ca fenomene de
anormalitate, crizele sunt o prezenţă constantă în evoluţia omenirii şi ele apar ca momente
dificile ale raporturilor politice, economice, sociale, culturale etc., ca urmare a unor mari
acumulări de tensiuni, disfuncţionalităţi, impunând trecerea la o altă ordine.
Trebuie menţionat că diferitele crize politico-militare nu afectează numai ţările sau
zonele în cauză, ci toate statele lumii într-o formă sau alta. Din acest motiv este necesar un
management adecvat pentru gestionarea acestora şi realizarea unei noi stabilităţi.
Valul de atacuri teroriste ce au zguduit lumea în ultimii ani a stârnit indignarea opiniei
publice internaţionale. Lideri marcanţi şi politicieni din întreaga lume au condamnat acţiunile
“barbare”, soldate cu moartea a zeci de oameni şi rănirea altor câteva sute. La conferinţa de
Pagina 1 din 161

presa de la Londra, din 20 noiembrie 2003, preşedintete Americii şi primul ministru englez s-
au arătat mai hotărâţi ca oricând să lupte împotriva terorismului internaţional, “oriunde este
nevoie, pentru eradicarea lui.”. “Încă o dată afirmăm că, în confruntarea cu această
ameninţare, nu există cale de întoarcere, compromis sau ezitare”, declara Tony Blair,
adăugând: “Vom răspunde la teroare cu o şi mai mare sete de a învinge teroarea, iar la
discordie, cu toleranţă şi libertate.”
Concluzia aparţinea preşedintelui G.W. Bush: “Teroriştii vor să intimideze şi să
demoralizeze naţiunile libere, dar nu vor avea succes.”
Este, poate, destul de greu de înţeles care sunt pornirile unui atac terorist. De ce să
vrei să omori? De ce să vrei să distrugi ceea ce omenirea a creat? De ce să vrei să distrugi o
civilizaţie, o lume, poate chiat întreaga planetă? Iată întrebări pe care, după septembrie 2001,
şi le pun tot mai des analiştii politici, medicii psihiatri, psihologii şi - de ce nu? – chiar simplii
oameni care nu pot să înţeleagă care sunt adevăratele porniri ale tuturor actelor de terorism la
care asistă neputincioşi. Se pare că ar fi vorba de acţiunea unei gene încă destul de puţin
studiată, încă destul de puţin cunoscută, aşa-numita genă a agresivităţii 1.
Terorismul nu este, aşa cum se încearcă uneori să se justifice, o reacţie a celui slab
împotriva celui puternic, ci o acţiune premeditată, punitivă şi răzbunătoare, inumană,
criminală – adesea sinucigaşă şi totdeauna feroce –, care are ca obiectiv să distrugă, să ucidă
cu cruzime şi să înspăimânte. Terorismul nu se justifică şi nu se poate justifica în nici un fel,
întrucât el nu se prezintă nici ca o modalitate de deblocare a unei situaţii strategice – aşa cum
se prezintă, în general, războiul –, nici ca o simplă reacţie de răzbunare împotriva unui
duşman pe care nu-l poţi lovi altfel, ci ca o agresiune intempestivă şi criminală împotriva
fiinţei uamne, a civilizaţiei şi sistemelor de valori.
1
Comportamentul agresiv a fost studiat îndelung de multe persoane, care au încercat să găsească cauzele şi
chiar să prevină diferitele stări care cauzează aceste stări de agresivitate.
Conform definiţiei din dicţionar, agresivitatea este un comportament destructiv şi violent orientat spre
persoane, obicte sau spre sine. Există şi o agresivitate calmă, nonviolentă dar întotdeauna agresivitatea
semnifică atac, ofensivă, ostilitate, punere în primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei. Agresivitatea se
găseşte şi la animale dar acestea o fac sub imperiul nevoii de hrană, nu ca omul care o face din tendinţa
competitivă.
Agresivităţii i-a fost acordată o origine ereditară sau instinctivă, dar această teză a fost contrazisă,
observându-se atât la animale cât şi la om că agresivitatea este un rezultat al învăţării, al modelării
comportamentului în funcţie de mediul de dezvoltare. Dar, unii cercetători au descoperit o aşa zisă genă a
agresivitaţii, care se transmite de la tată. Mediul de dezvoltare îşi pune şi acesta o amprentă serioasă asupra
comporatmentului.
Oamenii pot fii agresivi din mai multe motive:
● dorinţa de a fi cel mai „tare”;
● agresivitatea faţă de lucrurile care nu le sunt pe plac şi agresivitatea colectivă;
● agresivitatea datorată frustărilor;
● agresivitatea legată de băutură sau consum de droguri etc.
Acest fenomen numit agresivitate poate duce la o serie de acte impotriva umanitatii, mergand de la bătăi,
vătămări corporale foarte grave si chiar până la crime si acte de terorism.
Pagina 2 din 161

Organizaţiile teroriste, prin marele impact emoţional pe care acţiunile teroriste îl au

asupra populaţiei şi factorilor de decizie politică, aşa cum a fost cazul în atentatele din 11
septembrie 2001 sin SUA, cele din Spania, Turcia, Egipt sau Marea Britanie, produc unele
efecte majore în ceea ce priveşte raporturile dintre diferiţi actori din arena internaţională.
După atentatele de la 11 septembrie 2001, posibilitatea declanşării unor acţiuni teroriste prin
utilizarea de mijloace biologice şi chimice a indus o adevărată psihoză în rândul populaţiei şi
a mass-media americane, dovedind că mijloacele neconvenţionale şi asimetrice utilizate de
organizaţiile teroriste surprind de multe ori nepregătite autorităţile statelor ce au atribuţii în
domeniul siguranţei naţionale.
În acest context, în care riscurile, pericolele şi ameninţările capată un caracter tot mai
insiduos şi chiar perfid, edificarea unui sistem extins şi cuprinzător de securitate constituie o
prioritate a tuturor democraţiilor europene. Astăzi, sistemul de securitate se bazează pe ONU,
extinderea NATO şi UE şi vizează consolidarea în practică a conceptelor de securitate şi
apărrea colectivă prin afirmarea celor două organizaţii regionale drept principală garanţie a
stabilităţii şi dezvoltării democraţiei.
Atentatele de la 11 septembrie 2001 au avut un impact considerabil, nu doar în SUA,
ci asupra întregului context de securitate pe plan internaţional. Modul de concepere a
relaţiilor internaţionale, paradigma de securitate, percepţia riscurilor şi definirea metodelor de
prevenire şi combatere a acestora s-au modificat fundamental. Se poate vorbi de o epocă
“post-11 septembrie”.
Atentatele de la 11 septembrie nu au constituit un eveniment singular şi izolat,
reprezentând doar începutul unei serii de acte teroriste de amploare (Madrid, Londra, Sharm
el Sheikh). Rezultatul este că, în prezent, ne aflăm într-un “război împotriva terorii”, cu atât
mai dificil şi complex cu cât este unul neconvenţional (teroriştii adoptă metode care contravin
dreptului clasic al conflictelor armate, nu sunt subiect de drept internaţional, reprezintă
entităţi în acelaşi timp nestatale şi trans-statale, au ca ţintă privilegiată civilii, prezintă
tendinţe autodistructive şi se legitimează printr-o ideologie de natură religioasă/
transcendentală).
Cea mai mare teamă este, în acest moment, posibilitatea ca teroriştii să intre în posesia
armelor de distrugere în masă (“mega-terorismul”).
În prevenirea şi combaterea terorismului, este necesară promovarea unui
multilateralism eficient, având ca fundament prevederile dreptului internaţional în domeniu.
Nici un stat nu-şi poate asigura securitatea fără aliaţi. Antiterorismul este un domeniu unde
puterea stă în numărul partenerilor.
Pagina 3 din 161

România susţine eforturile depuse în cadrul organizaţiilor internaţionale, regionale şi

sub-regionale pentru întărirea solidarităţii internaţionale împotriva terorismului.
În lucrarea de faţă abordez prin tematica propusă evoluţia fenomenului terorist şi
implicaţiile acestuia asupra organizaţiei militare, implicaţii datorate faptului că armata este
principala organizaţie care răspunde de securitatea statului, implicaţii date de felul în care
terorismul, prin modalităţile sale de acţiune, influenţează puterea de luptă a contingentelor
angajate în teatrele de operaţii. Aceste implicaţii trebuie să se concretizeze în măsuri specifice
care să vizeze protecţia forţelor şi totodată în revizuirea doctrinelor şi strategiilor de acţiune a
forţelor întru realizarea interoperalizării forţelor, oferindu-le acestora un caracter prospectiv.
Am structurat lucrarea pe patru capitole. Astfel, în primul capitol am prezentat
particularităţile conflictelor asimetrice şi implicaţiile acestora asupra mediului actual de
securitate. În al doilea capitol, am realizat o prezentare a fenomenului teroist, aplecându-mă,
cu precădere, asupra accepţiunilor şi modului de manifestare. Totodată, am prezentat succint
aspecte legate de evoluţia şi perspectivele fenomenului terorist contemporan. În cel de-al
treilea capitol se regăsesc implicaţiile efective ale fenomenului terorist asupra organizaţiei
militare. Aceste implicaţii se înfăţişează sub mai multe forme: necesitatea dezvoltării unor
capabilităţi specifice luptei asimetrice, necesitatea revederii strategiilor şi doctrinelor,
necesitatea cooperării la nivel regional şi internaţional, precum şi necesitatea protecţiei
forţelor. Pentru studiul de caz am ales să realizez o analiză a implicaţiilor acţiunilor teroriste
asupra forţelor armate ale Statelor Unite ale Americii, dat fiind faptul că Armata Americană
are cea mai îndelungată experienţă în privinţa combaterii terorismului şi a elaborat o gamă
întreagă de metode şi modele de prevenire a incidentelor teroriste şi contracarare a efectelor.
Finalitatea studiului constă în prezentarea unui model de contraterorism, elaborat de Şcoala
de Poliţie Militară din Statele Unite ale Americii. Consider că acest model poate fi utilizat cu
succes de către orice armată, inclusiv Armata României, atât pentru contigentele care sunt
dislocate în teatre de operaţii situate în afara graniţelor naţionale, cât şi de către unităţile,
facilităţile şi instalaţiile militare dispuse pe întreg teritoriul naţional. Doresc ca acest demers
să devină un studiu util întru îmbunătăţirea arsenalului conceptual şi acţional cu care armata
noastră să fie înzestrată în cadrul misiunilor pe care le are de îndeplinit.
CAPITOLUL 1
ASIMETRIA CONFLICTELOR
Pagina 4 din 161

"Trebuie să înceteze agresiunile teroriste, altfel

îi vom bombarda până când vor ajunge iar
în epoca de piatră" (LeMay Curtis)
Abordările asimetrice sunt încercări de a înşela, dejuca sau submina puterea unor
„actori” şi de a-i exploata punctele slabe, folosind metode care diferă semnificativ de
metodele de ducere a operaţiilor la care celălalt actor se aşteaptă. Acţiunile asimetrice
urmăresc, în general, un impact psihologic major, ca de exemplu şoc ori confuzie, care-i
afectează adversarului iniţiativa, libertatea de acţiune şi voinţa. Abordările asimetrice
folosesc tactici noi şi netradiţionale, arme sau tehnici diferite şi pot fi aplicate la toate
nivelurile războiului – strategic, operativ şi tactic – precum şi în întreg spectrul operaţiilor
militare2. Actele teroriste care pot implica utilizarea armelor nucleare, biologice şi chimice
reprezintă o ameninţare de o periculozitate extremă ce trebuie contracarată.
Din aceeaşi perspectivă, este important să amintim volumul intitulat „Războiului
viitorului, viitorul războiului” în care autorii îl citează pe Soїda Bédar care consideră că
strategia militară pune în relief trei niveluri de confruntare3:
• simetria, care presupune opoziţia armată a două forţe aproximativ egale ca
dezvoltare, compunere şi dotare;
• disimetria, care propune superioritatea cantitativă şi/sau calitativă a uneia dintre
părţi;
• asimetria, care presupune obţinerea unui avantaj exploatând slăbiciunile şi
vulnerabilităţile adversarului şi evitând punctele lui forte.
1.1 Mediul actual de securitate.
1.1.1 Caracterizarea mediului actual de securitate

Mediul de securitate se află într-un amplu proces de transformare şi remodelare,
caracterizat de manifestarea a două tendinţe antagoniste: pe de o parte, extinderea procesului
de democratizare, afirmarea drepturilor omului şi principiilor economiei de piaţă,
concomitent cu lărgirea cooperării şi integrării în structurile europene şi euroatlantice; pe de
altă parte, un proces de dezintegrare şi fragmentare a entităţilor statale multinaţionale. În
2
Simileanu, V., Asimetria fenomenului terorist, Bucureşti, Editura TOP FORM, 2003, p.39
3
Mureşan, M., Văduva, G., Războiul Viitorului, viitorul războiului, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de
Apărare, 2004, p.261
Pagina 5 din 161

paralel, se constată menţinerea şi diversificarea riscurilor de natură militară şi nemilitară, în

primul rând a terorismului, precum şi creşterea vulnerabilităţilor instituţiilor internaţionale şi
naţionale faţă de acestea. Sistemul internaţional pare să se fragmenteze din punct de vedere
politic şi al vechilor alianţe, iar căderea comunismului a favorizat procesul de globalizare,
concomitent cu apariţia inevitabilă a necesităţii de stabilire a unei noi ordini internaţionale.
Noua ordine internaţională se edifică după alte principii, toate cu vocaţie şi de inspiraţie
globalistă:
constituirea unei economii mondiale se sprijină pe pilonii de forţă: America de Nord,
Japonia - China şi zona economică a Uniunii Europene, la care se adaugă, în ultima vreme,
Rusia;
lărgirea procesului la înalta tehnologie, la materialele şi resursele cu un potenţial de
risc foarte ridicat a determinat intensificarea eforturilor de cooperare internaţională în direcţia
dezvoltării unui sistem de control destinat gestionării unor fenomene de proliferare şi
diseminare;
dispariţia distincţiei dintre problemele interne, care aparţineau strict domeniului
suveranităţii, şi problemele externe, care erau subiectul unor modele clasice de rezolvare
internaţională;
redefinirea conceptului de putere, în funcţie de apariţia unor noi criterii de referinţă:
capacitatea de gestionare economică transfrontalieră; potenţa şi accesul la înalta tehnologie;
existenţa unor resurse simbolice de putere, cum ar fi etnicitatea sau valorile umane
individuale etc. Ca efect, în planul securităţii internaţionale pot fi identificate câteva trăsături
generale:
disoluţia bipolarităţii şi intrarea într-o nouă fază. În condiţiile în care doar SUA sunt
considerate ca fiind singura superputere, se poate vorbi, de fapt, de unipolaritate. Dezvoltarea
economică şi militară rapidă a Chinei şi ofensiva diplomatică a Rusiei, prin care starea de
„veghe” faţă de problemele majore ale lumii s-a terminat, sugerează că structura multipolară
este cea mai importantă caracteristică a noului sistem de securitate internaţională;
apariţia unor actori internaţionali non-statali. Aceştia au ca principale trăsături: lipsa
apartenenţei la un areal teritorial; se conduc după reguli şi norme specifice şi au alte tipuri de
interese decât cele naţionale, raportându-se la alte surse de putere etc.;
afirmarea unor noi tendinţe de dezvoltare în cadrul instituţiilor şi organizaţiilor
internaţionale de securitate şi politico-economice: * trecerea de la funcţia de apărare colectivă
la cea de securitate colectivă. NATO şi-a dezvoltat nu numai strategia de integrare şi
cooperare, ci şi pe aceea de consultare cu Federaţia Rusă şi Ucraina;
Pagina 6 din 161

apariţia tendinţelor de regionalizare. Organizaţii cum sunt ONU sau OSCE

încurajează preluarea de mandate pentru îndeplinirea unor misiuni internaţionale de către
coaliţii sau organizaţii regionale.
1.1.2 Conflicte actuale: tendinte si cauze

Atacurile din 11 septembrie 2001, ca şi răspunsul prompt, înalt tehnologizat şi precis
al americanilor, constituie un exemplu de ceea ce înseamnă un război de generaţia a patra. 4
Aici se naşte conceptul de asimetrie.
Cu toate acestea conceptul de asimetrie a apărut timid în SUA după războiul din Golf
din 1991, iar din 1997 apare chiar şi în rapoartele anuale către Congres şi către secretarii
apărării, în care se specifica faptul că dominaţia în zona militară convenţională determină
adversarii să caute mijloace asimetrice pentru a ataca forţele militare, interesele americane şi
pe cetăţenii acestei ţări. Ei vor încerca să caute căi şi modalităţi de aşi concentra eforturile
împotriva puntelor lor slabe.
Includerea conceptului în documente oficiale arată că se impune necesitatea
aprofundării studiului în domeniul riscurilor asimetrice.
Cel de-al „patrulea război mondial”, aşa cum este denumit de unii specialişti războiul
împotriva terorismului, vrea să fie prin excelenţă asimetric:
prin mijloace neconvenţionale (terorismul încearcă să ocolească total armata
inamicului şi să lovească direct ţintele civile), prin atacuri surprinzătoare şi mai degrabă
adecvate decât rapide;
fiecare dintre părţi caută să evite spaţiul de luptă în care celălalt este imbatabil şi
preferă să lovească cu mijloacele avute la îndemână sau pe care şi le poate procura fără
costuri prea mari;
organizaţiile teroriste se întrepătrund unindu-şi resursele, forţele şi eforturile pentru
atingerea scopurilor;
se urmăreşte obţinerea unor distrugeri materiale considerabile ori efecte psihologice în
masă (să ne amintim că la 11 septembrie 2001 prin planificarea atentatelor de la World Trade
Center s-a realizat transmiterea primului atentat terorist în direct – lovirea celui de-al doilea
turn – tocmai pentru amplificarea fricii şi a stării de incertitudine);
perfecţionarea continuă a mijloacelor tehnice de răspândire a terorii, racolând pentru
aceasta specialişti în comunicaţii şi oameni de ştiinţă;
4
Antonescu, A., Noile feţe ale războiului, în: Revista Lumea Magazin, Nr.3/2004, p.31
Pagina 7 din 161

tot mai multe organizaţii teroriste au site-uri pe Internet prin intermediul cărora îşi fac
propagandă, astfel cu resurse limitate se depun eforturi importante în manipularea populaţiei
sau crearea unei stări de incertitudine;
În perioada 1990 – 1999 au avut loc pe glob 118 conflicte armate, în care au fost
implicate 80 de state şi au murit aproximativ 6 milioane de oameni. Dintre acestea, numai 10
pot fi definite strict confruntări interstatale, 5 au fost „războaie de independenţă”, iar peste
100 au fost, în general, iniţial sau exclusiv, conflicte interne. Din analiza acestora, se pot
contura câteva cauze principale ale conflictelor armate contemporane:
condiţiile economice precare sunt cele mai importante cauze pe termen lung pentru
conflictele armate intrastatale;
în perioadele de tranziţie, statele cu regimuri politice represive au tendinţa de a cauza
conflicte armate;
degradarea unor resurse vitale poate duce la conflicte violente, dar nu în asemenea
măsură precum condiţiile economice sau politice;
identităţile etnice şi religioase, manipulate politic, pot deveni o cauză importantă a
conflictelor armate.
Forme de politizare etnică sau religioasă ca: naţionalismul, extremismul,
fundamentalismul religios şi xenofobia unor grupuri religioase au în comun ideea folosirii
forţei şi aplicarea principiilor de excludere şi de violenţă asupra unor minorităţi sau asupra
altor grupuri.
În contextul lipsei unor criterii de referinţă unanim acceptate, analiza conflictelor şi a
crizelor actuale reliefează o serie de riscuri care au marcat ultimul deceniu:
instabilitatea politică, slaba legitimitate a unor regimuri politice; luptele politice;
măsurile operative şi încălcări ale drepturilor omului;
instabilitatea economică determinată în special de efectele de dependenţă asociate
fenomenului de globalizare, nivelul datoriilor externe, problemele tranziţiei etc.;
terorismul sau activităţile legate de terorism: atacuri teroriste, propaganda; racolare de
aderenţi; strângerea de informaţii sau fonduri; constituirea de reţele logistice de sprijin şi
influenţarea unor personalităţi, partide politice sau chiar regimuri politice;
producerea, transportul, vânzarea şi consumul de droguri;
corupţia şi crima organizată internă şi internaţională;
degradarea mediului şi accesul la resurse naturale: exploatarea neraţională a
resurselor; accesul restrâns la unele resurse naturale;
politizarea etnică şi religioasă: extremism; fundamentalism şi xenofobie;
Pagina 8 din 161

proliferarea armelor de nimicire în masă şi a tehnologiilor duale: difuzia tehnologiei

rachetelor balistice, a armelor chimice, biologice şi nucleare. Analiza acestor tipuri de riscuri
confirmă tendinţele globale ce se manifestă în mediul actual de securitate, scoţând în evidenţă
că:
atât societatea, cât si statul sunt victime şi, în acelaşi timp, generatori de riscuri;
caracterul transfrontalier al unor riscuri le face greu de încadrat şi combătut în cadrul
unor strategii naţionale;
multiplicarea si diversificarea riscurilor, caracterul asimetric al acestora determină
elaborarea de noi politici, doctrine şi strategii pentru contracarare, concomitent cu adoptarea
de soluţii şi modalităţi de acţiune adecvate;
majoritatea riscurilor au efecte multiple şi de durată lungă la nivel individual, de grup
şi social: accidentul nuclear de la Cernobîl, epurări etnice, sărăcie, foamete, malnutriţie, iar
mai nou, terorismul etc.
Pe acest fundal, întreaga comunitate internaţională, a trebuit, în ultima perioadă, să
procedeze la o reevaluare a capacităţii sale de a face faţă noilor riscuri şi ameninţări la adresa
civilizaţiei, a democraţiei şi valorilor umane, în general. Noua ameninţare, terorismul,
consecinţele acestuia, reacţia şi atitudinea comunităţii internaţionale, vor avea implicaţii şi
urmări majore asupra tuturor domeniilor vieţii sociale, inclusiv a modului în care
responsabilii politici vor decide să fie angajate şi întrebuinţate capacităţile militare în
viitoarele operaţiuni de combatere a terorismului.
1.2 Factorii ce definesc fizionomia conflictelor asimetrice
Fizionomia conflictelor asimetrice este dată de un complex de factori ce o

individualizează net în raport cu conflictele clasice: situaţii politico-economice şi strategice
de insecuritate asimetrică, scopul politic şi strategic, obiectivele vizate, forţele şi mijloacele
de acţiune specifice, concepţia şi intensitatea conflictului, atitudinea faţă de adversar, spaţiul
de desfăşurare, tipurile dominante de acţiune şi modul de manifestare a violenţei.
1.2.1 Situaţii de insecuritate asimetrică

Lumea multipolară a noului secol, dominată, la nivel global, de goana după resurse
strategice (controlul şi stăpânirea lor), de fuga de efectele negative ale globalizării şi ale unor
procese naturale (încălzirea climei, lipsa apei – zilnic decedează pe glob în jur de 30000 de
Pagina 9 din 161

oameni din cauza lipsei de apă potabilă, deşertificarea, inundaţiile, cutremurele, epuizarea
resurselor naturale ş.a.), ale evoluţiilor demografice necontrolate, ce vor genera procese
destabilizatoare ample în diverse zone de pe mapamond 5, va fi o lume a conflictelor
predominant asimetrice. Ele se vor naşte din situaţii strategice multiple, care au la bază
tendinţele de regionalizare, creatoare de decalaje grave, manifestările sociale cu consecinţe
negative, de proliferare a riscurilor regionale (situaţii conflictuale, diseminarea armamentelor
şi altor mijloace de luptă neconvenţionale, a terorismului şi crimei organizate, a traficului de
droguri, a conflictelor etnice şi religioase, a degradării continue a mediului înconjurător).
Bazată pe o relaţie asimetrică, geografia confruntărilor disproporţionate dovedeşte
implicarea decisivă a economicului şi politicului în geneza situaţiilor de insecuritate. Trecerea
entităţilor statale de la sistemele economice industriale la cele informaţionale naşte o
multitudine de confruntări de intensitate variabilă, pe fondul decalajelor grave existente în
plan naţional sau regional.
Pe termen lung, crizele economice, problemele economice şi comerciale şi chiar
ecologice pot constitui fermentul unor astfel de conflicte.
„Creşterea economică, după cum subliniază Samuel P. Huntington, în studiul său <<
Ciocnirea civilizaţiilor >>, creează instabilitate politică în interiorul ţărilor şi între ţări,
alterează echilibrul de putere între ţări şi regiuni” 6, iscând ameninţări şi, în final, conflicte
deschise între acestea.
Conflictele asimetrice îşi au o sursă importantă în situaţiile de confruntare generate de
universalismul occidental, de ceea ce Huntington consideră „ciocnirea civilizaţiilor”. Pe
această linie de argumentare încă controversată, cele mai periculoase conflicte ar putea fi cele
dintre popoare aparţinând diferitelor entităţi culturale. Înăuntrul civilizaţiilor au loc
conflictele etnice.
Sprijinul diplomatic pe care sârbii din fosta Iugoslavie l-au primit de la ruşi sau cel în
armament şi fonduri furnizate bosniacilor de saudiţi, turci, iranieni şi libieni s-au datorat
înrudirii culturale, iar nu unor raţiuni ideologice, politice sau economice 7. În limbajul
istoricilor, asemenea conflicte derivă din „revolta împotriva Occidentului”, din respingerea
modernizării şi occidentalizării, un proces care, apreciază Huntington, s-a declanşat de îndată
ce a încetat „expansiunea Occidentului”.
5
VIZIUNEA STRATEGICĂ -2010. ARMATA ROMÂNIEI.
6
Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, 1998, p.
322.
7
Idem, p. 36.
Pagina 10 din 161

Un evantai foarte mare de situaţii este inclus în raporturile civilizaţiilor cu Occidentul

care ia deciziile cruciale în probleme economice, influenţează decisiv politica şi securitatea
altor regiuni sau civilizaţii. Controlul petrolului şi accesului la acesta reprezintă exemplul cel
mai edificator în acest sens.
Numeroase conflicte provin din diferenţele existente între aceste civilizaţii şi Occident
şi din intervenţia occidentală în treburile altor civilizaţii.
Situaţii politico-economice şi strategice de insecuritate ce conduc, inevitabil, la
conflicte asimetrice sunt generate, deopotrivă, de dominaţia exercitată în economie, de
opresiunile şi erorile regimurilor totalitare, ca şi de deciziile antipopulare, antidemocratice ale
unor guvernări falimentare. Foametea, sărăcia, lipsurile de tot felul stau la temelia multor
situaţii conflictuale.
Pe aceeaşi durată acţională lucrează şi discriminările religioase sau ideologice grave,
violenţa, răbufnirile naţionaliste la adresa unor categorii de populaţie, dar şi elementele de
ordin istoric, cu potenţial conflictual latent, nemulţumirile faţă de statu-quo, migrările
populaţionale, cu modificarea echilibrului demografic, toate situaţiile inflamante putând
reprezenta germenii unor conflicte asimetrice importante. Instabilitatea din anumite zone ale
lumii poate naşte oricând conflicte de acest gen.
Pe termen scurt, unele conflicte temporare de natură etnică, declanşate spontan, sau
conflictele sociale care îşi au izvorul în insuportabilitatea măsurilor antipopulare luate de
autorităţi sunt situaţii ce conduc la conflicte asimetrice.
1.2.2 Scopul politic şi strategic al conflictului asimetric; obiective.

Din punct de vedere politic8, conflictele asimetrice au drept scop: sporirea influenţei
politice într-o anumită zonă geostrategică; influenţarea orientărilor politice ale statelor care
controlează resurse strategice; realizarea intereselor economice în zone bogate în resurse
strategice; menţinerea stabilităţii într-o anumită zonă; sporirea angajamentului şi a capacităţii
unor aliaţi de a participa la acţiuni militare pe care le implică „apărarea comună”; sporirea
influenţei asupra unor guverne şi elite a căror orientare politică este importantă la nivel
global, regional etc.; obţinerea independenţei statale; restabilirea unei ordini bazate pe
valorile pronaţionale ale religiei şi tradiţiilor comune; restabilirea prin forţă a intereselor
naţionale fundamentale; realizarea egalităţii confesionale a populaţiei; apărarea ordinii
8
De văzut abordarea scopului politic al războiului la Carl Clausewitz, în Despre război, Bucureşti,
Editura Militară, 1982.
Pagina 11 din 161

constituţionale ş.a. Scopul strategic9 al conflictelor asimetrice este de a crea o situaţie

postconflictuală care să permită negocierile de pe poziţii avantajoase.
Căile de înfăptuire a scopului politico-strategic general al conflictului asimetric sunt
în principal de natură nonmilitară, însoţite de o serie de demersuri politico-diplomatice,
economice, psihologice, informaţionale etc.
Obiective ale conflictelor asimetrice pot fi considerate:
eliberarea de sub dominaţia străină;
modificarea regimului politic din unele ţări;
separarea unor regiuni şi constituirea de noi state;
schimbarea guvernelor sau a unor preşedinţi de state;
recunoaşterea egalităţii confesionale sau menţinerea acestor inegalităţi;
obţinerea unor privilegii;
lichidarea unor personalităţi a căror activitate incomodează sau împiedică rezolvarea
unor probleme;
eliberarea unor camarazi reţinuţi, deţinuţi sau arestaţi;
obţinerea de răscumpărări pentru finanţarea unor acţiuni viitoare ş.a.
Totodată, printre obiectivele stabilite se află şi:
penetrarea centrelor de putere politică, socială, a mass-media;
subminarea, aservirea economiei sau distrugerea economiei unei ţări-ţintă;
implementarea unor noi sisteme de valori;
dezagregarea autorităţii;
realizarea unor contradicţii şi rupturi între conducătorii de stat şi populaţie;
modelarea societăţii potrivit propriilor concepţii şi idei.
1.2.3 Forţe şi mijloace de acţiune specifice

Forţele angajate în conflictele asimetrice sunt reprezentate prin varietate:
spioni aflaţi în slujba unor state sau organizaţii internaţionale, acţionând în domeniile:
economic, militar, diplomatic, ştiinţific etc.;
terorişti ce folosesc violenţa în scop politic, economic, militar, etnic, religios10 ş.a.;
traficanţi de arme, materiale strategice, droguri, muniţii, echipament militar, care
acţionează în interesul propriu, al unor organizaţii sau state11;
9
Referiri asupra scopului politic şi strategic al războiului la general-maior (r.) Corneliu Soare, în
Recitindu-l pe Clausewitz, Bucureşti, Editura Militară, 1993, p. 29.
10
General Ion Pitulescu, Al 3-lea război mondial. Crima organizată, Editura Naţional, 1996, pp. 54-59.
11
Idem, p.37.
Pagina 12 din 161

hackeri, care încearcă să exploateze bazele sistemelor financiare, comerciale şi ale

pieţei de capital mondiale, sparg codurile şi sistemele de securitate informaţională, în interes
propriu, dar mai ales în cadrul unor acte teroriste, destabilizatoare, virusează, perturbă
funcţionarea computerelor apărării ş.a.m.d.;
financiari veroşi sau organizaţii specializate în spălarea şi reciclarea banilor murdari,
ce atentează la siguranţa sistemului bancar naţional12;
mafioţi, care desfăşoară o mare diversitate de activităţi ilicite, fiind organizaţi în
asociaţii de tip mafiot (la noi, mafia sindicală, ca liderul minerilor din Valea Jiului, Miron
Cozma, care a mers până la acţiuni ce au destabilizat ţara, au afectat siguranţa naţională, au
subminat puterea de stat, sau mafia ţigănească, ori mafia jocurilor de noroc)13;
mercenari;
carteluri (organizaţii) criminale (teroriste, profesionale, etnice etc.), mişcări religioase
şi alte forţe non-naţionale;
forţe pentru operaţiuni speciale14;
grupuri de presiune şi destabilizare a relaţiilor cu alte state (formate din aşa-zişi
dizidenţi şi persecutaţi politic, refugiaţi din ţara de origine pe motiv de încălcare a drepturilor
omului, care fac, totodată, propagandă politică, prozelitism religios ş.a.).
Ca mijloace de acţiune specifice întrebuinţate în conflictele asimetrice, se disting:
aparatură de supraveghere electronică (sisteme de observare-cercetare prin satelit,
sisteme de control electronic prin cipuri şi alte componente implementate în componentele
calculatoarelor electronice şi ale reţelelor, sisteme de comunicaţii-transmisiuni, Internet)15;
armament artizanal, inclusiv arme de distrugere în masă (nucleare, chimice,
bacteriologice şi radiologice);
explozivi plastici;
rachete cu rază lungă de acţiune;
arme neletale16 (arme laser cu joasă energie, emiţătoare de radiaţii izotropice,
impulsuri electromagnetice nenucleare, microunde de mare putere, infrasunete, substanţe
supercaustice, tehnologii de reducere a aderenţei, agenţi polimerici, calmanţi, ceaţă sufocantă,
12
Colonel Dumitru Sava, Războiul, de la coşmarul de ieri la misterul de azi şi apocalipsa de mâine
(II), în revista „Gândirea militară românească“, nr.4 / 1998, p.100.
13
General Ion Pitulescu, op. cit., p.211.
14
Idem, p.119.
15
Maurice Najman, Noul război rece, manipulare, dezinformare, infiltrare, în revista „Planeta Internet“,
nr.2, ianuarie 1997, pp.34-51.
16
General de divizie (r.) dr. Gheorghe Arădăvoaice şi lector universitar colonel Valentin Stancu,
Războaiele de azi şi de mâine, agresiuni nonconvenţionale, Bucureşti, Editura Militară, 1999, pp. 277-
296.
Pagina 13 din 161

dispozitive de orbire, proiectile nepenetrante, modificatori ai combustiei pentru

carburatoarele autovehiculelor, generatoare acustice şi de radiaţie17, emiţătoare de bruiaj ş.a.);
mijloace de camuflaj, acoperire, ascundere, control, negare, dezinformare (mass -
media, mijloacele tehnice ale acţiunilor psihologice şi de dezinformare, mijloacele de
influenţare paranormală şi biopsihosocială etc.)18;
1.2.4 Concepţia şi intensitatea conflictului, atitudinea faţă de adversar

În principui, conflictele asimetrice, ca o componentă a războiului actual şi de viitor -
ce se caracterizează prin complexitatea teatrelor de acţiuni, prin multiplicarea situaţiilor de
gherilă urbană, prin dozarea forţei pentru a furniza un răspuns adecvat ameninţărilor atipice,
prin întrepătrunderea mediilor civile cu cele militare, printr-o nevoie tot mai crescută de
capacităţi de culegere a informaţiilor -, sunt concepute într-un set foarte divers de condiţii, cu
intensităţi variabile, purtate de entităţi generalizate, într-un univers multipolar. Ele includ:
parteneri (care pot fi consideraţi aliaţi militari); adversari (cu interese şi valori contrare
valorilor şi intereselor marilor puteri, care însă nu au mijloacele necesare de a li se opune
activ acestora din urmă); renegaţi (folosind adesea forţa şi violenţa militară, inamici actuali şi
posibili ai marilor puteri); stările de necesitate (operaţiuni umanitare de salvare, diferite
operaţiuni de pace, alte operaţiuni decât războiul, dezastre naturale sau ecologice ce necesită
folosirea resurselor militare)19.
Conflictul asimetric este conceput, astăzi şi, probabil, în viitor, pe de o parte, cu
întrebuinţarea armelor netradiţionale, a armelor neletale, iar pe de altă parte, cu folosirea
armelor de foc, explozibililor, a armelor clasice, în raport cu posibilităţile de ripostă. În
secolul XXI, va interveni în ecuaţie, evident, generaţia a treia de arme nucleare (cele cu
emisie direcţionată şi selectivă de energie), folosite ca armă antispaţială de state deţinătoare
de armă nucleară, împotriva marilor puteri ce posedă arme în spaţiul cosmic, dar şi armele cu
plasmă.
Majoritatea strategilor militari admit faptul că se va accentua tendinţa de
demilitarizare a războiului, iar zona confruntării va fi mai mult în mediile socio-spiritual,
cultural şi psihologic, motivaţional şi afectiv, lupta ducându-se prin manipularea
17
James Adams, Următorul – ultimul război mondial, Bucureşti, Editura Antet, 1998,
pp. 161-182.
18
Nathan Gardels, Schimbarea ordinii globale, Bucureşti, Editura Antet, 1998, p. 81.
19
General-locotenent Patrick M. Hughes, Ameninţări şi provocări pe plan mondial în deceniile
următoare, Raportul prezentat, în septembrie 1999, Comisiei parlamentare a SUA, document preluat
de pe Internet.
Pagina 14 din 161

informaţiilor, imaginilor, culturii, tradiţiilor, mentalităţilor, intereselor, trebuinţelor şi

aşteptărilor, prin influenţarea moralului, a stării de spirit şi comportamentului individual şi
colectiv al adversarului.
Duritatea şi intensitatea confruntărilor asimetrice exprimă nivelul stării conflictuale în
care unele state-naţiuni sau centre de putere intră în trendul integraţionist. Dinamica luptei,
gradul sporit de incertitudine, efectul armelor moderne crează o mare presiune psihologică
asupra combatanţilor. Teama, groaza, starea de insecuritate, de nesiguranţă generalizate, date
de caracterul imprevizibil al acţiunilor, la nivelul întregii populaţii sau al unui segment al
acesteia, reprezintă obiectivul de primă importanţă al acţiunilor teroriste, modalităţi preferate
de desfăşurare a conflictelor asimetrice. Aceste sentimente sunt cultivate prin forţă şi
ameninţarea cu forţa a unor cetăţeni nevinovaţi, neimplicaţi în conflict, prin acţiuni derulate
astfel încât să fie intens mediatizate în presa scrisă şi, mai ales, audiovizuală şi, prin aceasta,
să intensifice frica în rândurile adversarului.
1.2.5 Spaţiul de desfăşurare

Spaţiul de desfăşurare a acţiunilor de luptă asimetrice se clasifică în:
spaţiul global, pentru care sunt elaborate concepţii strategice;
spaţiul unor zone de pe glob, inclusiv cele situate la mari depărtări între ele, unde se
menţin sau promovează, şi prin forţa armelor, interese politice, economice, spirituale etc.;
spaţiul de interes strategic (o zonă sau regiune terestră şi maritimă din vecinătatea
teritoriului naţional);
spaţiul naţional.
În spaţiul de luptă fluid, unde întâlnim o nouă fizionomie a războiului, dispozitivele
de luptă sunt asimetrice (neliniare). Aici se desfăşoară acţiuni de luptă asimetrice,
caracterizate prin descentralizare, manevrabilitate, flexibilitate, mobilitate, dispersare şi
utilizarea unei game largi de acţiuni terestre, aeriene, navale, cosmice, informaţionale,
psihologice şi speciale, duse simultan la nivel strategic, operativ şi tactic, continuu şi în ritm
alert.
Exemplul Războiului din Golf este edificator pentru un conflict asimetric, în care
părţile s-au găsit într-o confruntare militară disproporţionată, pe de o parte uzându-se de
tehnologia cea mai sofisticată a ultimului deceniu, în spaţiul de luptă integrat, iar pe de altă
parte, de înzestrarea irakiană depăşită şi de o reacţie pe potriva dotării.
1.2.6 Tipuri dominante de acţiune
Pagina 15 din 161

Arsenalul acţiunilor de luptă asimetrice este deosebit de vast. Tipurile de acţiune

dominante sunt:
- pe plan intern:
constituirea unor alianţe politice antistatale;
diversiunea politică;
manipularea politică;
lobbismul;
folosirea de agenţi provocatori;
agitaţia politică;
fanatismul politic şi religios;
luptă de gherilă;
corupţia20;
evaziunea fiscală;
falsificarea şi contrafacerea biletelor bancare;
- pe plan extern:
spionajul;
penetrarea economică;
sustragerea de tehnologii avansate;
propaganda ostilă pe plan internaţional;
blocada economică;
embargoul total;
boicotul economic;
hacking-ul (atacul asupra infrastructurii informaţionale);
influenţarea prin operaţiuni psihologice, parapsihologice (manipulare mintală de la
distanţă)21;
subversiunea;
separatismul;
sabotajul în scop terorist;
conflictele intercorporatiste;
terorismul (violenţa, crima şi distrugerile vizând oficialităţile politice şi populaţia în
general, proprietatea publică şi privată; răpirile; sechestrarea de persoane, luarea de ostatici;
20
Dan Oanciu şi Sorin Rădulescu, Corupţia şi crima organizată în România, Editura Continent XXI,
1994.
21
General de divizie (r.) dr. Gheorghe Arădăvoaice şi lector universitar colonel Valentin Stancu, op.
cit., pp. 177-194.
Pagina 16 din 161

asasinatele; mutilările; schingiuirile; deturnarea de mijloace de transport aerian, naval, rutier;

atac armat împotriva persoanelor şi obiectivelor; ocuparea sediilor unor instituţii politice sau
de stat, provocarea de explozii, incendii, avarii grave; acţiuni de comando; folosirea
teroriştilor sinucigaşi; expedierea de colete şi scrisori-capcană; tulburarea ordinii publice;
contaminarea radioactivă, chimică şi biologică a unor suprafeţe de teren, culturi, surse de
alimentare cu apă, bunuri de larg consum, a unor localităţi sau grupuri de oameni;
narcoterorism; terorism de stat);
provocarea de panică, dezordine, prin propagarea de zvonuri;
traficul cu arme şi materiale explozive, cu tehnică şi materiale radioactive;
finanţarea de acţiuni antistatale, criminale etc.;
exploatarea contradicţiilor şi tensiunilor interetnice şi religioase, a problemelor
naţionale, nivelului scăzut de cultură etc.;
1.2.7 Modul de manifestare a violenţei

În epoca în care „naţiunile au preluat deja monopolul violenţei” (Toffler), în spaţiul
conflictelor asimetrice, aceasta este caracteristica principală a acţiunilor desfăşurate. Odată cu
trecerea timpului, violenţa pare să se acutizeze, semn că recurgerea la agresivitate este
considerată încă soluţia de dominare a adversarului.
Fenomen manifestat înainte cu precădere doar în cadrul câtorva naţiuni, violenţa se va
dispersa demografic. Natura violenţei însăşi suferă profunde schimbări, devenind tot mai
dependentă de tehnologii intensive ale cunoaşterii, telecomunicaţiile, simulările şi software-ul
evoluat.
Principalele moduri de manifestare a violenţei la nivelul conflictelor asimetrice sunt:
metode asimetrice şi asincrone folosite cu abilitate;
surpriza tehnologiei, care poate conferi avantaje circumstanţiale neanticipate de
marile puteri militare;
miza pe capacitatea cantitativă, combinată cu avantajele situaţionale (iniţiativă,
obiective limitate, linii scurte de comunicaţii, teren cunoscut, timp suficient de desfăşurare şi
pregătire a poziţiilor de luptă);
folosirea armelor de distrugere în masă, a rachetelor şi a forţelor pentru operaţiuni
speciale;
subversiunea şi terorismul combinat;
Pagina 17 din 161

formarea unor capacităţi aeriene de apărare antiaeriană, rachete, mine de război şi

navale, achiziţionarea de arme de distrugere în masă şi rachete cu rază mai lungă de acţiune,
pentru descurajarea SUA şi intimidarea vecinilor (Iran);
folosirea potenţialului avansat de comandă şi control, instruire, întreţinere, informaţii
secrete şi cercetare-recunoaştere, de administrare, a condiţiilor şi circumstanţelor situaţionale
favorabile;
conflictul marilor puteri militare regionale, desfăşurat cu forţe „hibrid” numeroase,
împotriva marilor puteri ale lumii (SUA, de exemplu), având ca suport tehnologiile letale
avansate şi posibilele alianţe şi condiţii stabilite în plan regional;
folosirea forţei şi violenţei militare;
traficul cu narcotice şi alte acţiuni criminale cu implicaţii pentru securitatea naţională;
operaţiuni simultane (efectul de reţea al unor sau chiar mai multor condiţii şi
circumstanţe).
Închei cercul demonstraţiei asupra modurilor de manifestare a violenţei în cadrul
confruntărilor asimetrice cu o concluzie extrem de pertinentă şi avizată: „Elanul schimbării se
îndreaptă spre întărirea capacităţilor combative de joasă intensitate cu tehnologii noi şi
îmbunătăţite – senzori, comunicaţii pe bază spaţială, arme non-letale şi robotice. Ceea ce
sugerează că noua formă de război, proprie celui de-al Treilea Val, se poate dovedi în timp la
fel de puternică împotriva gherilelor şi oponenţilor pe scară mică, purtând un război de tip
Primul Val, ca şi contra armatelor de stil irakian, proprii celui de-al Doilea Val. Pentru că „ne
pândeşte, aşa cum aceiaşi autori coincid, dându-i
dreptate excelentului analist strategic de la RAND CORPORATION, Carl Builder, o
«terifiantă asimetrie»”22.
1.3 Tendinţele mediului strategic de securitate în zona de

interes pentru România.
Consider că zona de interes strategic nemijlocit pentru România cuprinde Balcanii,

Câmpia Panoniei cu culoarul strategic al Dunării mijlocii şi inferioare, spaţiul Mării Negre,
Caucazul şi spaţiul Republicii Moldova şi, în parte, al Ucrainei, mai ales al Ucrainei
subcarpatice.
22
Idem, p.232.
Pagina 18 din 161

O primă constatare care se desprinde de aici este aceea că zona la care mă refer nu
este unitară, ci, dimpotrivă, extrem de diversificată, de fragmentată şi de tensionată. Fiecare
dintre cele cinci mari unităţi teritoriale – Balcanii, Dunărea Mijlocie cu Câmpia Panoniei,
Marea Neagră, Caucazul şi spaţiul Republicii Moldova cu cel al Ucrainei subcarpatice – îşi
are o anume identitate, caracteristici specifice şi un anume rol strategic şi geostrategic.
Din anul 2001, deşi focul a fost într-un fel potolit, jarul încă mai arde în Macedonia,
în regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi în Caucaz. O aparentă linişte este doar în
Ungaria. Înapoia acesteia se ascund însă obiective şi acţiuni care ar putea afecta grav
stabilitatea statelor din zonă, în special pe cea României, Ucrainei, Sloveniei. Constituirea şi
forţarea notei pentru a obţine o legitimitate, o aprobare sau măcar o trecere cu vederea a
acţiunii cu impact politic şi strategic, la care se adaugă presiunile autonomiste, sugestiile
făcute de unele grupuri de intelectuali de regionalizare a teritoriului românesc, în general,
politica faptului împlinit, practicată de Ungaria (sau de anumite cercuri din această ţară sau
din cadrul diasporei) pot avea efecte nedorite în anii următori în ceea ce priveşte stabilitatea
şi siguranţa internă a statelor din zonă.
Singura soluţie viabilă pentru estomparea şi chiar anihilarea definitivă a riscurilor şi
tensiunilor balcanice este consolidarea substanţială a Uniunii Europene şi a NATO, ridicarea
economică rapidă a zonei şi integrarea ei completă în complexul european.
Tendinţele mediului starategic în zona de interes pentru România sunt următoarele:

Procesul de reelaborare a politicilor şi strategiilor de securitate şi, legat de acestea, de
reconfigurare a spaţiilor de interes strategic se va accentua în următorii ani, concomitent cu
conturarea mai clară a centrilor de putere, a sferelor de colaborare şi de influenţare şi a
raporturilor dintre marile puteri, precum şi a relaţiilor acestora cu organismele şi instituţiile
internaţionale.
Noua poziţie a Statelor Unite ale Americii de superputere mondială solitară, care s-a
hotărât să conducă războiul antiterorist şi chiar să acţioneze de una singură, mărindu-şi în
acest sens bugetul militar, pune în umbră, cel puţin în această etapă, relaţia NATO şi mută
centrul de greutate al efortului strategic în zona asiatică.
O astfel de situaţie ar putea influenţa în sens negativ procesul extinderii (SUA
dovedind o mare receptivitate la poziţia Rusiei) sau în sens pozitiv, lăsându-se prin aceasta o
mai mare libertate iniţiativei europene, îndeosebi Germaniei.
Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au schimbat complet direcţia de efort a
Statelor Unite care se simt obligate să treacă la acţiuni de foarte mare amploare pentru
Pagina 19 din 161

securitatea propriei naţiuni. America nu îşi mai propune să facă faţă unor riscuri şi
ameninţări, ci să devină atât de puternică încât să lovească orice inamic, oricine ar fi şi
oriunde s-ar afla. Aşa ceva nu a mai existat până azi pe globul pământesc. Statele Unite au
însă potenţialul necesar pentru a realiza un astfel de obiectiv.
Totuşi, americanii, deşi au în vedere şi eventualitatea unor ample acţiuni solitare,
cultivă şi vor cultiva şi în continuare politica şi strategia alianţelor şi parteneriatelor
strategice. În acest sens, sunt posibile următoarele grupări şi regrupări de forţe şi acţiuni cu
impact strategic:
Consolidarea relaţiei euro-atlantice prin reconfigurarea temeinică, în sensul punerii în
operă, a politicii europene comune de securitate şi apărare (PECSA), realizându-se, chiar mai
rapid decât s-a prevăzut iniţial, Forţa de Reacţie Rapidă europeană şi întărirea Alianţei cu noi
membri.
Crearea unui pol euro-atlantic de putere cu funcţii şi valenţe mondiale, care va
continua să joace un rol foarte important în mondializarea economiei şi a informaţiei şi în
gestionarea crizelor. În anii viitori, se va accentua relaţia de parteneriat strategic real între
Statele Unite şi Uniunea Europeană, prin creşterea competenţelor, funcţiilor,
responsabilităţilor, puterii economice şi militare a partenerului european. Europa este în
ascensiune, iar rolul ei strategic va creşte în viitor.
Ieşirea mai frecventă şi mai accentuată a Uniunii Europene, ca entitate strategică, din
zona continentală şi participarea ei efectivă la bătălia pentru Asia şi, în general, pentru
resurse. Este posibil ca, în viitor, influenţa europeană să crească îndeosebi în Asia Centrală,
în nordul Africii şi în Orientul Apropiat.
Rezolvarea în continuare a situaţiei politice, etnice şi economice din zona Balcanilor
şi chiar din cea a Mării Negre nu se va putea realiza fără participarea Uniunii Europene.
În noile condiţii ale creşterii forţate şi intempestive a puterii militare americane,
decalajele dintre America şi partenerul european vor creşte foarte mult, Europa neputând face
faţă unor astfel de cheltuieli (bugetul militar american este cât al următoarelor 25 de state
luate la un loc). O astfel de situaţie rezultată din divergenţa unora dintre priorităţile şi chiar
dintre obiectivele politice fundamentale ale Europei Occidentale şi ale Statelor Unite ar putea
duce la diminuarea drastică a rolului şi importanţei NATO, America nemaifiind dispusă să
suporte aproape în întregime cheltuielile Alianţei. Acest lucru este stimulat şi de parteneriatul
strategic cu Rusia, de o politică americană foarte atentă faţă de China şi de India.
Şi în anii următori, situaţia politică şi strategică din Orientul Apropiat va continua să
fie deosebit de tensionată din cauza incompatibilităţii dintre politica Autorităţii Palestiniene şi
Pagina 20 din 161

politica Israelului, acţiunilor kurzilor din Turcia, din Iran şi Irak, lipsei apei şi multiplicării
actelor de terorism, trafic de droguri şi crimă organizată. Orientul Mijlociu va continua să se
afle sub control american, iar situaţia să se menţină relativ stabilizată, adică fără posibilitatea
declanşării unui conflict major.
Deşi în bătălia pentru petrolul caspic există deja doi mari câştigători – Statele Unite şi
Rusia - , confruntarea se va continua, îndeosebi în spaţiul cecen (în general, în cel caucazian),
iar Iranul va fi în continuare nemulţumit de soluţia aleasă, precum şi de faptul că a fost
desemnat ca inamic, şi îşi va spori capacitatea nucleară şi chiar teroristă.
Rolul Federaţiei Ruse va spori, în soluţionarea unor probleme de securitate şi de
combatere a terorismului prin parteneriatul special cu NATO, OSCE, adâncirea
parteneriatului cu SUA în Asia Centrală şi bazinul Mării Negre etc.
Acţiunile antiteroriste împotriva talibanilor şi reţelelor Al-Qaida au apropiat şi mai
mult Rusia de Statele Unite şi, în pofida, unor reticienţe rămase de pe vremea Războiului
Rece, s-ar putea ca o astfel de cooperare să influenţeze într-un mod pozitiv situaţia strategică
din zona asiatică şi din cea a Balcanilor.
Tipul de război dominant al anilor viitori va fi războiul disproporţionat, cu
componentele sale devenite deja tradiţionale: acţiunile non-contact, loviturile de la mare
distanţă, operaţiunile speciale şi războiul informaţional.
Se vor multiplica acţiunile altele decât războiul, dar acestea nu vor fi decât paleative
ale veritabilelor confruntări în lupte din ce în ce mai feroce pentru supremaţia economică şi
informaţională şi putere mondială.
La orizontul mileniului trei, mai ales în urma proliferării acţiunilor teroriste şi a
conturării războiului de tip terorist, îşi va face apariţia un nou tip de confruntare globală care
corespunde metastrategiei: războiul secret generalizat, care este un război de tip mondial
total, desfăşurat continuu, în toate mediile - geostrategic, cosmic, economic, cultural, social şi
informaţional, la capătul căruia va rezulta o nouă ordine şi, poate, o nouă filozofie a
convieţuirii.
1.4 Strategia de coalizare - strategie de contracarare a efectelor

conflictelor asimetrice
Strategiile de contracarare a efectelor conflictelor asimetrice ocupă un loc important

în toate domeniile strategiilor politico-diplomatice, informaţionale, psihologice, culturale şi
Pagina 21 din 161

militare. Ele sunt duse prin mijloace adecvate, pe principiile unităţii, complementarităţii,
surprinderii şi oportunităţii, reproducând astfel, ceea ce înseamnă strategii asimetrice în
mediul natural. Este foarte important ca, în analiza strategiilor asimetrice, să ne întoarcem la
acel spaţiu în care ele sunt cel mai acasă: lupta genelor.
Strategia este o „politică“ comportamentală programată, de pildă: „Atacă adversarul!
Dacă fuge, urmăreşte-l! Dacă ripostează, fugi tu!". O strategie evolutiv stabilă (SES)
reprezintă aceea care, o dată adoptată de toţi membrii unei populaţii, nu poate fi depăşită de
nici unul dintre ei. Prin urmare, cea mai bună strategie pentru un individ depinde de ceea ce
face majoritatea populaţiei. Întrucât toţi indivizii unei populaţii încearcă să maximizeze
propriul succes, singura strategie durabilă va fi aceea care, evoluând, nu va putea fi depăşită
de nici un individ deviant (mutant). Odată pusă la punct o SES, rămâne constantă, selecţia
penalizând orice deviaţie, până ce o modificare importantă a mediului provoacă o perioadă
scurtă de instabilitate evolutivă sau o oscilaţie a populaţiei.
Lumea se polarizează din ce în ce mai mult. De o parte se află forţa banului şi a înaltei
tehnologii, de cealaltă – sărăcia şi dependenţa din ce în ce mai pronunţată de efectele
secundare sau colaterale ale acestei înalte tehnologii. Pe cale de consecinţă, lumea a fost, este
şi va fi asimetrică. Asimetria lumii este conflictuală, chiar dacă nu totdeauna ea este
producătoare de conflicte. Naţionalismele şi fundamentalismele sunt considerate principalele
surse de ameninţare. Dar ele însele sunt produse ale asimetriei lumii şi, ca atare, ne învârtim
într-un cerc vicios. Socialismul real a eşuat, iar reţetele capitalismului, a celui care reprezintă
fundamentul valorilor occidentale, nu permit acestor ţări din lumea fostă comunistă sau din
lumea a treia să-şi rezolve marile probleme. Confruntarea Nord – Sud continuă. Ţările
dezvoltate vor să-şi menţină cu orice preţ nivelul ridicat al vieţii şi avantajele pe care le-au
dobândit. Unele mişcări şi unele ţări din lumea a treia se opun. Iată sursa unor tensiuni care
vin din realităţi asimetrice. Iar acestea nu pot fi soluţionate decât tot prin mijloace şi strategii
asimetrice.
Deci nu numai ţările lumii a treia sunt vinovate de proliferarea unor conflicte
asimetrice. Rădăcinile acestor conflicte se află în strânsă legătură cu inegalităţile economice,
sociale, politice şi istorice. Soluţiile trebuie căutate deci aici. Cele militare vor crea doar
impresia că s-a rezolvat. Când este vorba de raporturile între aceste două lumi – o lume a
fostelor colonii, a ţărilor sărace şi una a ţărilor supertehnologizate, care au trecut deja la
societăţi de tip informaţional -, nu se poate face abstracţie de decalaje, de interese, de sursele
conflictuale reale, unii mergând în sus, alţii în jos.
Pagina 22 din 161

De aceea vor exista linii de separaţie, baricade, coaliţii de state şi alianţe. Statele se
vor coaliza nu neapărat pentru a ataca, pentru a impune, ci mai ales pentru a-şi asigura
stabilitatea necesară, pentru a se afla la adăpost, pentru a fi nu atât de partea celui mai
puternic, cât de partea celui mai puţin vulnerabil, celui mai stabil. Majoritatea ţărilor care nu
au interese globale se coalizează pentru a-şi asigura stabilitatea, pentru a contracara efectele
asimetriilor agresive, pentru a face faţă ameninţărilor cărora, singure, nu le-ar putea rezista.
Candidaturile ţărilor din Centrul şi Estul Europei la Uniunea Europeană şi NATO nu vizează
realizarea unei forţe care să domine lumea, ci obţinerea unui orizont de siguranţă strategică,
de stabilitate absolut necesar pentru rezolvarea problemelor proprii şi pentru asigurarea unui
nivel de viaţă acceptabil cetăţenilor. Manwaring notează: „consecinţele unei instabilităţi
ameninţătoare în mediul internaţional pot să fie foarte importante, dar este vorba doar de un
simptom, nu de o ameninţare în sine. Ameninţarea în sistemul contemporan rezultă mai
degrabă din lipsa de înţelegere deopotrivă a cauzelor instabilităţii şi a manierei şi mijloacelor
cu care se tratează conflictele care rezultă din manifestările variate ale dezechilibrelor politic,
economic, social şi militar.“ Pentru că ţările puternice au participat la astfel de conflicte
neconvenţionale, dar nici unul nu s-a desfăşurat pe teritoriul lor şi, de aceea, n-au cum să
înţeleagă (din toate punctele de vedere) filosofia acestor conflicte, ci doar pe cea a punctului
de vedere propriu.
Argumentul este înainte de toate tehnic. Epoca telecomunicaţiilor şi a mijloacelor de
transport moderne permite celor care posedă astfel de mijloace să aibă o viziunea globală
veritabilă, de vreme ce acestea sunt deţinute şi controlate de un mic grup de privilegiaţi, de
norocoşi. Dar ele nu se pot închide multă vreme în propriul lor sistem privilegiat şi, de acolo,
să rezolve prin forţă orice tendinţă revendicativă din partea ţărilor lumii a treia. Din ce în ce
mai mult, lumea devine multipolară, economia se mondializează, natura conflictelor se
schimbă, informaţia pătrunde peste tot, iar lumea devine interdependentă.
CAPITOLUL 2
FENOMENUL TERORIST ŞI EVOLUŢIA ACESTUIA
2.1 Delimitări conceptuale
Pagina 23 din 161

Terorismul este un subiect actual, pe cât de greu de abordat pe atât de complicat în

terminologie sau în înţelegerea faptelor ce îl compun. Terorismul pare a fi o reacţie la o
putere care nu poate fi înfrântă, dar care poate fi slăbită, adusă în starea de a pierde atâtea
resurse încât retragerea pare a fi o soluţie mai bună. Mijloace teroriste s-au folosit de-a lungul
istoriei universale, prezentate într-o aură pozitivistă – când e vorba de lupta celor slabi
împotriva celor puternici, s-au dimpotrivă depreciativ – când este vorba de acţiunea celor
puternicii care puteau să aleagă o altă cale, onestă şi echitabilă, probabil mai costisitoare şi de
lungă durată.
Pentru a înţelege fenomenul pe care îl reprezintă terorismul, trebuie evaluate mai întâi
diferite puncte de vedere asupra termenului propriu-zis şi ce reprezintă acesta în mod exact.
Încercarea de a se ajunge la consens asupra unei definiţii a terorismului a generat multe
dezbateri în ştiinţele sociale. Nicio definiţie nu pare să satisfacă vasta interpretare asupra
specificităţii terorismului.
Cele mai cunoscute tipuri de definiţii folosite pentru descrierea terorismului sunt:
simplu: violenţă sau ameninţare cu scopul de a produce teamă, panică sau schimbare;
legal: violenţa criminală ce încalcă normele legale şi care este pedepsită de către stat;
analitic: factori politici şi sociali specifici care stau la baza actelor teroriste
individuale;
sponsorizat de stat: grupuri teroriste folosite de statele mici şi de blocul comunist
pentru a ataca interesele occidentale;
statal: puterea guvernului folosită în scopul de a teroriza propria populaţie pentru a o
supune.
Definiţia permite să se facă o distincţie clară între terorism şi alte forme de
manifestare a violenţei. Actul terorist a fost definit independent de motivaţiile care stau la
baza acestuia. Persoanele care se angajează în acte de terorism o fac în numele multor cauze.
Este greşită tendinţa de a se eticheta orice acţiune violentă, care nu este aprobată de societate,
ca fiind un act terorist deoarece terorismul este o formă specifică de violenţă.
Acţiunile teroriste sunt calculate pentru că, în general, teroriştii sunt conştienţi de ceea
ce fac. Selectarea ţintelor este o activitate planificată şi raţională, prin care se urmăreşte
obţinerea unui efect bine determinat. Violenţa prin care se manifestă teroriştii nu este
niciodată spontană sau întâmplătoare. Teroriştii intenţionează să producă teama; aceasta este
îndreptată asupra altor persoane şi nu asupra victimelor. Cu alte cuvinte, terorismul este un
act psihologic cu impact asupra maselor.
Pagina 24 din 161

Obiectivele terorismului îl disting de celelalte tipuri de violenţă, cum este violenţa

criminală, care are ca scop câştigul personal. Totuşi, definiţia permite includerea în categoria
acţiunilor teroriste şi a violenţei practicate de organizaţiile criminale, atunci când acestea
urmăresc să influenţeze politica guvernului. Sunt cunoscute cazurile unor carteluri ale
drogurilor şi organizaţii internaţionale de tip mafiot, care se implică în politică atunci când
activităţile lor influenţează funcţionarea guvernelor şi în rândul maselor pentru a determina
guvernul sau societatea să-şi schimbe linia politică.
Terorismul este o practică întâlnită frecvent în revolte dar, în general, rebelii nu sunt
neapărat terorişti, dacă respectă regulile războiului şi nu se angajează în acele forme de
violenţă, care por fi identificate cu actele teroriste. Pe tot parcursul istoriei, extremiştii au
practicat terorismul pentru a genera teama şi a impune o schimbare a comportamentului
social. Frecvent, terorismul s-a intersectat cu alte forme de manifestare a violenţei, cum sunt
războiul şi revolta.
Înainte de secolul al XIX-lea, teroriştii acordau, de obicei, imunitate câtorva categorii
de persoane. Vechea şcoală a terorismului era directă, deoarece teroriştii intenţionau să
producă un efect politic prin rănirea sau moartea victimei. Ca şi alţi războinici, teroriştii
recunoşteau inocenţii, excluzând de pe lista persoanelor vizate femeile, copii şi bătrânii. De
exemplu, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Rusia, radicalii care urmăreau asasinarea ţarului
Alexandru al II-lea au renunţat la câteva atacuri planificate, deoarece riscau să rănească
persoane inocente. Dezvoltarea statelor birocratice a condus la o profundă schimbare în
ideologia terorismului. Guvernele moderne au o continuitate pe care cele vechi nu au avut-o.
Terorismul modern oferă practicanţilor lui multe avantaje. Fără a recunoaşte inocenţii,
teroriştii au un număr infinit de ţinte. Ei sunt cei care stabilesc ţinta şi determină când, unde şi
cum atacă. Marea posibilitate de alegere conferă teroriştilor o mare probabilitate de succes,
cu minimum de risc.
Paradoxal, într-o societate liberă şi democratică, teroriştii pot să acţioneze uşor, aşa
cum s-a demonstrat în cazul detonării bombelor la World Trade Center din New York. În
state care au guverne autoritare, ale căror populaţii pot avea motive mai întemeiate de revoltă,
lupta autorităţilor este mai eficientă, deoarece lipsesc constrângerile care se manifestă în
statele cu regimuri democratice, unde problemele existente se rezolvă în urma unor procese
juste şi imparţiale.
2.2 Scurt istoric al fenomenului terorist
Pagina 25 din 161

Legiunile militare romane foloseau drept tactică şi strategie împotriva populaţiei

inamice teroarea, cu scopul de a o pacifica şi a o supune (pax romana). Metodele de acest
gen sunt însă mult mai vechi. Se întâlnesc la multe triburi antice.
Triburile barbare şi romanii practicau un fel de
„terorism de stat“ sau terorism al celui mai tare (exista şi un drept – dreptul celui mai
puternic) prin care se obţineau efecte spectaculoase. Reacţia la un astfel de terorism erau
fuga, supunerea şi, rareori, răzvrătirea. Răscoala lui Spartacus este una din acele răzvrătiri
spectaculoase care au uimit epoca romană şi au pus în operă un principiu ce a guvernat şi încă
mai guvernează lumea: la teroare se răspunde prin teroare, la violenţă prin violenţă.
„De-a lungul timpului, noţiunea de terorism şi-a modificat înţelesul. La un moment
dat, în Evul Mediu, cruciaţii, porniţi să elibereze Ierusalimul şi Mormântul Sfânt din
«mâinile» credincioşilor lui Mohammad, s-au văzut loviţi de împotrivirea băştinaşilor, care-i
socoteau pe de o parte invadatori, iar pe de alta şi «necredincioşi», deoarece creştinii nu-l
venerau pe profetul lor. Cei mai înverşunaţi s-au dovedit a fi membrii sectei musulmane
arabe «Hashihishin» (asasin), care ucideau fără scrupule, şi creştinii, luptând până la unul,
convinşi că, murind pentru credinţa lor religioasă, vor avea parte de Paradisul lui Allah.
«Asasin» a devenit de atunci, prin intermediul cruciaţilor, care îi considerau pe musulmanii
respectivi drept terorişti, un termen ce a rămas ca sinonim criminalilor ce ucid cu cruzime.
Însă tot de atunci, deşi religia mahomedană interzice sinuciderea, s-a perpetuat o credinţă
sectară, în virtutea căreia a muri pentru Allah ar fi un gest răsplătit prin aşezarea celui ce se
jertfeşte direct în Paradis. Aşa s-au născut Intifada şi Jihadul islamic, care stau la baza
terorismului de esenţă arabă.
Intifada şi Jihadul sunt denumirile pe care le dau musulmanii atacurilor asupra
evreilor şi celor pe care le susţin, indiferent de credinţa lor religioasă. Aparent, un asemenea
comportament intolerant pare o formă a luptei de apărare a fiinţei naţionale arabe, îmbrăcând
conotaţii patriotice. Este iluzoriu a gândi în acest mod. Căci a pune pe picior de egalitate
lupta armată desfăşurată, de pildă, în plin război, de către partizani sau maquisarzi împotriva
inamicului înarmat, ocupant al ţării este una şi alta este a teroriza populaţii inocente, copii,
femei, bătrâni neînarmaţi, ucigând doar de dragul de a ucide, în numele lui Allah.
Este interesant de observat aici două momente istorice petrecute în secolul trecut în
spaţiul arab.
Unul îl constituie lupta de eliberare naţională a popoarelor arabe dusă împotriva
otomanilor, de aceeaşi religie cu ei, în timpul Primului Război Mondial, susţinuţi de armata
Pagina 26 din 161

britanică de religie creştină, când intoleranţa şi fanatismul confesional nu s-au manifestat,

lăsând loc raţiunii. Pe acest fond corect, arabii şi-au dobândit libertatea.
Al doilea moment este marcat de manipularea sentimentului religios al arabilor, de
către nazişti, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu scopul de a slăbi influenţa
franco-britanică în zonă. Exact această propagandă hitleristă criminală a deturnat spiritul
pasiv al arabilor, convinşi că totul este predestinat de Allah şi ce se întâmplă trebuia să se
întâmple. Prin urmare, lupta şi împotrivirea nu-şi au loc. Astfel, naziştii au readus în
actualitate mentalităţi de mult părăsite de arabi după cruciade şi chiar după expediţia lui
Napoleon Bonaparte în Egipt şi Orientul Apropiat.
Întărâtaţi împotriva atât a englezilor creştini, dar şi a evreilor, fanaticii islamici arabi
şi nu numai, au devenit, de-a lungul deceniilor, exponenţii terorismului antioccidental.
Prin mimetism, terorismul apare astăzi nu numai la musulmani, dar şi la alte popoare
ca, de pildă, la japonezi, tamili, bengalezi, talibani etc., la care sinuciderea rituală este
considerată un gest de onoare şi supremă jertfă. Indiferent cum se petrece, dacă această
sinucidere are ca efect asasinarea deliberată a unor oameni nevinovaţi, ea devine un act de
terorism, condamnat de societate.
Sigur, se afirmă că violenţa naşte violenţă sau, cum spune dictonul, «Cine scoate
sabia, de sabie va pieri!». Este adevărul pur. O dovedeşte din plin sfârşitul nu numai al
fiecărui terorist în parte, dar şi al grupărilor teroriste, indiferent dacă ele se numesc «brigăzile
roşii», «mujahedini», «aynu» sau cine ştie cum. Singura soluţie valabilă pentru rezolvarea
conflictelor de orice natură este dialogul, compromisul. Din nefericire, când îşi face loc
terorismul, raţiunea dispare, înlocuită fiind de fanatism, de orbirea gândirii logice şi a
valorilor esenţiale.“23
Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului precizează, încă din articolul 1,
că „Pentru nevoile de extrădare între statele contractante, nici una din infracţiunile
menţionate mai jos nu va fi considerată ca infracţiune politică, ca infracţiune conexă la o
infracţiune politică sau ca infracţiune inspirată din mobiluri politice:
- infracţiunile cuprinse în sfera de aplicare a Convenţiei pentru represiunea capturării
ilicite de aeronave, semnată la La Haye, la 16 decembrie 1970;
- infracţiunile prevăzute de Convenţia pentru pedepsirea (sancţionarea, reprimarea)
actelor ilicite îndreptate contra securităţii aviaţiei civile, semnată la Montreal la 23
septembrie 1971;
23
Gh. Bassarabescu, Terorism, între istorie si actualitate, CLIPA, nr. 518, din 27 septembrie 2001.
Pagina 27 din 161

- infracţiunile grave constituite dintr-un atac contra vieţii, integrităţii corporale sau
libertăţii persoanelor care au dreptul la protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici;
- infracţiunile care comportă răpirea, luarea de ostatici sau sechestrarea arbitrară;
- infracţiunile comportând utilizarea de bombe, grenade, arme automate, scrisori sau
plicuri-capcană, în măsura în care o astfel de utilizare prezintă un pericol pentru persoane;
- tentativa de comitere a uneia dintre infracţiunile precizate sau participarea în calitate
de coautor sau complice a unei persoane care comite sau încearcă să comită o astfel de
infracţiune.“24
Aceasta era, în 1977, viziunea asupra terorismului. El nu era considerat ca având o
determinaţie politică, nu era considerat un act politic, deci un război, ci o infracţionalitate.
De aceea, autorii convenţiei, dată fiind bipolaritatea acelor vremuri şi lupta pe toate
fronturile între cele două sisteme din timpul Războiului Rece, au avut mare grijă să separe
actele teroriste de acţiunile politice propriu-zise, indiferent dacă acestea din urmă erau sau nu
erau legitime.
Schimbarea viziunii asupra terorismului a fost determinată, fără îndoială, de atacurile
kamikaze asupra clădirii Pentagonului şi complexului World Trade Center din Statele Unite
ale Americii de la 11 septembrie 2001.
După ce lucrurile s-au mai liniştit şi campania împotriva principalului suspect –
Osama bin Laden - şi a Afganistanului, ţară care adăpostea centre de antrenare a teroriştilor -
a intrat în line dreaptă, au început din nou să fie puse întrebări cu privire la caracterul şi
natura acţiunilor de tip terorist şi, în consecinţă, la reacţiile sau acţiunile lumii civilizate. S-a
ajuns astfel la concluzia că terorismul este un fenomen mult mai complex chiar decât
războiul, care trebuie studiat şi aprofundat nu doar pentru a-i limita efectele şi a-i pedepsi pe
cei vinovaţi, ci îndeosebi pentru a-i înţelege şi a-i eradica mecanismele şi cauzele. Aceasta
este o altă concluzie foarte importantă de care trebuie să se ţină seama în analiza şi
combaterea acestui fenomen.
Politica lumii este dominată de hotărârea Statelor Unite ale Americii (şi a coaliţiei
care s-a format în jurul ei) de a eradica terorismul din lume prin operaţia «Justiţie Infinită 25».
Problema este însă extrem de dificilă, căci nu este vorba de a deschide unul sau mai multe
fronturi militare împotriva unor naţiuni vinovate, ci de necesitatea depistării unei reţele
planetare de cuiburi teroriste (depozite de arme, locuri de antrenament, centre de informare,
depozite bancare, unităţi economice etc.) care formează o vastă şi complexă structură
24
Convention européenne pour la répression du terrorisme, Strasbourg, 27.01.1977
25
O traducere mai corectă, în sensul acţiunilor care s-au întreprins, ar fi „Justiţie până la capăt“.
Pagina 28 din 161

multinaţională ce trebuie anihilată. La aceasta se adaugă caracterul clandestin şi conspirativ.

Simpla arestare a lui ben Laden nu rezolvă problemele terorismului, căci structurile construite
vor funcţiona mai departe. Mai mult încă, încarcerarea «şefului» va provoca cert acţiuni
teroriste (tip luare de ostatici) pentru obţinerea eliberării sale, lucru care va crea dificultăţi
mari, în ciuda anulării principiului «zero pierderi». Evident că, prin fermitate şi cu răbdare,
terorismul mondial poate fi eradicat, aşa cum a fost lichidat cel german acum câteva decenii.
Incontestabil, nota de plată va fi foarte mare.26
Evoluţia terorismului de la acte de înspăimântare a populaţiei, din vremea Imperiului
Roman şi a invaziilor barbare, şi de impunere a unui tip de comportament, până la ceea ce azi
numim război terorist, război care, într-o formă sau alta, afectează întreaga planetă, este
indubitabilă. De aici rezultă o mulţime de întrebări la care nu se poate răspunde imediat şi
superficial. Neîndoielnic, terorismul este un fenomen complex, cu cauze profunde, ce ţin de
funcţionarea societăţii, de relaţiile dintre individ, grup şi societate, de raporturile sociale şi,
deopotrivă, de patologia socială. Care sunt factorii care au favorizat o astfel de evoluţie? Cum
au apărut? Cât sunt ei de „obiectivi“, de necesari, de întâmplători? În ce măsură puteau fi
preveniţi? Cu alte cuvinte, cât de „vinovată“ este lumea pentru propria ei terorizare?
2.3 Accepţiuni ale conceptului de terorism:
2.3.1 Terorismul – formă de conflict asimetric

Terorismul este considerat, după conflictele etnice27, ca una dintre cele mai mari
ameninţări la adresa securităţii şi stabilităţii. Într-adevăr, crima organizată şi terorismul au
proliferat foarte mult în ultimele decenii, astfel încât, la intrarea în mileniul trei, aproape că
nu există stat sau organism internaţional care să nu-şi pună problema apărării şi protecţiei
împotriva acestui flagel.
Terorismul este, deopotrivă, o agresiune şi o reacţie la agresiune. Ca agresiune, el
vizează crearea unei situaţii instabile, de teamă şi teroare, de care să profite anumite cercuri.
Această noţiune – anumite cercuri – este greu identificabilă şi la fel de greu cuantificabilă.
Experienţa ultimelor decenii a arătat că traficul de droguri, crima organizată şi, legat de
acestea, terorismul reprezintă un adevărat cancer al societăţii moderne, care este vulnerabilă
26
Constantin Bălăceanu-Stolnici, La judecata zilei, ziarul ZIUA din 26.09.2001.
27
Joseph Yacoub, Minorités nationales et prolifération etatique, în LA REVUE INTERNATIONALE ET
STRATÉGIQUE, nr. 37/2007.
Pagina 29 din 161

la acele subversiuni şi diversiuni ce proliferează sub aura democraţiei, libertăţii de mişcare şi

de organizare şi drepturilor omului. Acest flagel a cuprins practic întreaga societate
omenească, de la stradă la reţelele Internet.
Există însă şi un alt fel de terorism, cel care se prezintă ca o reacţie a celui slab în faţa
celui puternic. În acest sens, terorismul se prezintă ca expresie a războiului disproporţionat,
ca reacţie la acest tip de război. Dreptul internaţional nu-l acceptă, marile puteri îl reprimă,
organismele internaţionale îl condamnă. Dar el există şi se dezvoltă, fără să-i pese de ceea ce
gândeşte lumea despre el. Ultima lui acţiune de proporţii este atacul din 11 septembrie 2001
asupra celor două turnuri din New York şi clădirii Pentagonului. Ca urmare a acestui fapt,
Statele Unite ale Americii şi întreaga lume au declarat un război de lungă durată împotriva
terorismului de orice fel, încercând să preia în felul acesta iniţiativa strategică şi să treacă la o
ofensivă complicată şi necruţătoare.
Există, deci, mai multe feluri de terorism:
cel al lumii interlope împotriva lumii normale;
cel declanşat de criminalitatea organizată;
cel al traficanţilor de droguri;
cel informaţional (ciberterorismul);
cel mediatic;
cel politic;
terorismul de stat;
cel susţinut de anumiţi centri de putere;
cel al statelor sărace împotriva statelor bogate;
cel declanşat împotriva mondializării;
cel care reprezintă o reacţie de răspuns la opresiunile, presiunile şi acţiunile marilor
puteri, grupărilor de state, alianţelor etc.;
cel de tip militar.
Formele de manifestare a terorismului sunt foarte diversificate şi, de aceea, terorismul
nu are limite. Există un terorism vulgar, brutal şi unul care foloseşte mijloace elevate, un fel
de terorism „elegant“, există un terorism psihologic şi unul intelectual, unul „civil“ şi unul
„militar“.
Terorismul, însumat la scară planetară, reprezintă un adevărat război – războiul
mileniului – dus prin toate mijloacele posibile.
Pagina 30 din 161

La Beirut, spre exemplu, atentatele teroriste care au vizat ambasada Statelor Unite
(aprilie 1983) şi cazarma marinarilor (octombrie 1983) au provocat 257 de morţi. Nu s-a
declanşat nici o urmărire judiciară; n-a fost niciun condamnat.
Totuşi, atentatele politice au scăzut: în anul 1975 - 345; 1987 - 666; 1991 - 565; 1992
- 363; 1993 - 431; 1994 - 322; 1995 - 440; 1996 - 296; 1997 - 30428.
În urma atacului terorist din 11 septembrie 2001, lucrurile s-au schimbat însă
fundamental. Terorismul este acum considerat ca război, iar Statele Unite ale Americii – cea
mai mare forţă economică şi militară a mileniului, având sprijinul NATO şi al unei mari părţi
a populaţiei planetei, a declarat război îndelungat, până la capăt, până la obţinerea victoriei,
terorismului. Va fi un război greu, cu escaladări, victime şi, ca orice război, cu victorii,
înfrângeri şi nedreptăţi.
Securitatea internaţională se va confrunta în continuare cu o serie de pericole
regionale transnaţionale, asimetrice. Terorismul va fi în continuare o ameninţare importantă,
în special atunci când în actele teroriste sunt folosite arme de distrugere în masă. În
ansamblul lor, toate aceste pericole mai mici sau mai mari se constituie într-un obstacol
major în calea mondializării şi va continua să absoarbă o mare parte din timpul, energia şi
resursele armatelor29.
Nu există o viziune unitară asupra viitorului. Unele state şi grupări de state resping
rolul jucat pe plan mondial de Statele Unite şi se simt ameninţate de extinderea rapidă a
idealurilor, culturii şi instituţiilor „occidentale". Acestea recunosc, în general, superioritatea
militară a Statelor Unite şi urmăresc să-şi atingă scopurile, evitând o angajare cu armata
americană. Vor face însă tot felul de eforturi asimetrice şi asincrone pentru a evita, a încetini,
a opri, a preveni sau a distruge iniţiativele americane şi vor continua să susţină şi să sprijine
tot felul de activităţi antiamericane. Vor adopta frecvent atitudini care nu se încadrează în
normele internaţionale acceptate (despotism, extremism violent, teroare, folosirea
inacceptabilă a forţei militare), încercând să ocupe o poziţie mai bună, concomitent cu
subminarea ordinii stabilite sau în curs de stabilizare. Deşi aceste entităţi nu sunt legate în
prezent de o ideologie larg răspândită, este posibil ca, în viitor, să apară şi să prolifereze şi o
astfel de ideologie, sub retorica oferirii unei contraponderi la puterea Statelor Unite30.
28
DICTIONAIRE TECHNIQUE ET CRITIQUE DES NOUVELLES MENACES, sous la direction de Xavier Raufer,
Presses Universitaires de France.
29
Lt.col. Mihai Antonovici, Securitatea mondială – încotro?, http://www.actrus.ro/
30
Idem.
Pagina 31 din 161

Ciberterorismul31 este definit de Mark Pollitt, din cadrul FBI, ca „un atac premeditat,
motivat politic, împotriva informaţiei, sistemelor informatice, programelor informatice şi
datelor, împotriva ţintelor luptătoare şi necombatante, de către grupuri subnaţionale sau de
agenţi clandestini.“32
Obiectivul său este să altereze sau să distrugă informaţia, îndeosebi pe cea de valoare
strategică. Se acţionează anonim, imprevizibil. Atacurile asupra serverului Yahoo (saturarea
acestuia) sunt evidente, demonstrând veleităţile enorme ale acestui gen de terorism, care pare
a deveni un terorism al viitorului. El constă în efectuarea clandestină a unor operaţii
informatice prin intermediul unor site-uri şi al unor servere anonime ce protejează identitatea
celor care se conectează la ele. Aceste operaţii sunt de două feluri: de destabilizare, adică de
paralizare parţială a unor sisteme de informaţii, pentru a le slăbi şi a pătrunde în interiorul lor
(prin procedeul „cal troian“, prin trasee electronice etc.); de distrugere totală a sistemului de
protecţie. Acest lucru este deosebit de periculos, dacă se are în vedere că astfel de sisteme se
află în telecomunicaţii, reţele de distribuţie a apei, gazelor, electricităţii, petrolului, în reţelele
de transport, în serviciile de urgenţă, în sistemele de securitate şi în cele de apărare naţională,
în serviciile guvernamentale etc. Pentru ciberterorişti, acestea sunt ţinte foarte importante
asupra cărora pot acţiona de la distanţă, rapid şi într-o relativă siguranţă.
2.3.2 Terorismul – expresie a stării de haos

Teoria haosului33 nu justifică terorismul, nu-l argumentează şi nici nu-l explică.
Cauzele şi explicaţiile terorismului se află, în principiu, în dinamica antinomică a lumii, în
anomia socială, în patologia sfidărilor economice, culturale, sociale şi morale, în degradarea
raporturilor sociale, naţionale şi internaţionale. Teoria haosului consemnează doar o astfel de
realitate, neliniară, care trebuie înţeleasă şi evaluată în coordonatele de instabilitate şi
intervalele de evoluţii aleatorii34 care caracterizează o astfel de stare.
31
A se vedea şi articolul lui Marc Bouvier, Cyberterrorisme : entre mythe et réalité, Internet,
www.frstrategie.org.
32
Idem.
33
„Ideea unei teorii despre haos sau a unei metodologii privind controlul haosului, este pentru un neavizat un
nonsens, căci cuvântul HAOS este asociat fie conceptului de dezordine, fie are conotaţii ce amintesc de
procesul genezei din teologie. Din păcate, aceasta confuzie referitoare la termenul de haos a fost generată de o
alegere nefericită, tipică economiei de piaţă aplicată unde nu trebuie, a unei etichete puse pe un domeniu de
studiu din matematică şi fizică. Teoria haosului nu are nimic în comun cu ceea ce ştim în sens comun despre
haos. Ea se referă strict la studiul complet al sistemelor dinamice neliniare considerate ca fiind sisteme de
ecuaţii diferenţiale neliniare. Este o teorie plină de formule, grafice de o complexitate ce concurează
imaginaţia artistului, cu multe calcule şi evident concluzii. Ce este însă esenţial de precizat (…) este faptul că
aplicarea în economie, sociologie, management, biologie, neurologie, inginerie a consecinţelor teoriei tinde să
fie de importanţă majoră pentru acest sfârşit de mileniu.“, ziarul CURENTUL din 22.02.1998.
34
„Neliniaritatea este prezentă pretutindeni, în viaţa de zi cu zi, şi nu este ceva foarte rar, cum ar putea crede
unii. Aleatorul nu înseamnă haos. Aleatorul poate fi modelat de un sistem cu foarte multe variabile, pe care
Pagina 32 din 161

Analiza terorismului şi din perspectiva unei astfel de teorii oferă posibilitatea

evaluării spaţiului de nedeterminare al acestui fenomen care se prezintă ca o maladie rebelă la
tratament, ca un cancer, ca un război-mozaic.
Trecerea de la o lume bipolară – aşa cum se apreciază că a fost până în 1990 – la una
multipolară (care cunoaşte însă, preţ de câţiva ani, o fază de unipolarism 35 şi una,
intermediară, de unimultipolarism36) este caracterizată de puternice dezechilibre economice,
politice, sociale şi militare şi de această luptă, dusă, prin toate mijloacele, de state, naţiuni,
etnii, corporaţii transnaţionale, cercuri de interese, religii, secte, culturi etc., pentru a câştiga
un loc cât mai bun în ceea ce se numeşte noua ordine mondială. Nimeni nu ştie precis când se
va încheia această luptă, când se va instaura această nouă ordine şi cum va arăta ea.
Bineînţeles, cei care au conceput-o spun că va fi multipolară, stabilă şi, în realitatea ei,
omogenă, democratică, guvernată de instaurarea suverană a drepturilor omului, ca în modelul
de mai jos:
Bipolarism haos postHaos noua ordine

xxxxxxxxxxxxx x yttty tttty cd xtttt y yytytyy tttt y yyyyyyttyyx yyyyyyyyyyyyyyyyy
xxxxxxxxxxxxx tt x xr p u txttd uxett r td g f yy vxxyyxyytty yyyyyyyyyyyyyyyyy
xxxxxxxxxxxxx yy xdttsfrtthbxc ty tttt xx ttttt u tt yyyx yyyyyyyyyyyyyyyyy
xxxxxx y tt x yyytyx x y x y ttuh yyyyyyyyxy yyyyyyyyyyyyyyyyy
yyyyyyyyyyyyy
yyttoih ouytt aiottre upogu oyts ouy yyxyyyyyxy yyyyyyyyyyyyyyyyy
yyyyyyyyyyyyy
adtw x yytyyy t x y y ttxxxxx y yxyyyyyyyy yyyyyyyyyyyyyyyyy
yyyyyyyyyyyyy
y ctdf er ntf v yytyyyb h r a tt r yyyxyyyxvy yyyyyyyyyyyyyyyyy
yyyyyy
eet sdr iyer sotctra o c yyyy cre y yyxyyyyyyy yyyyyyyyyyyyyyyyy
Nealiniaţi
yyty tr yyy iu yyytyyy u trdtestttt r t yy y yy yyyyyyyyyyyyyyyyy
xt yyxyttxyy yyyyyyyyyyyyyyy
x = comunism y = societate democratică de tip occidental (noua ordine) s…r… =

accidente t = terorism
Experienţa umană de până acum arată că omogenitatea (chiar în diversitatea culturilor
şi sistemelor de valori) este practic imposibilă. Dar ea se prezintă ca o tendinţă, ca un ideal,
niciodată nu-l voi putea controla. Haosul poate părea aleator, dar este construit din puţine variabile şi permite
o anumită tratare matematică nouă şi chiar un control. Este o dezordine specială, «născătoare» de ordine ce
poate apare spontan, ca şi tornada într-o vijelie turbulentă.“ Andreea Munteanu , INTRODUCERE ÎN TEORIA
HAOSULUI httm.
35
În care SUA reprezintă o superputere solitară, constrânsă să îşi asume gestionarea haosului, adică a procesului
de trecere la multipolarism, la o nouă ordine mondială.
36
Samuel P. Huntington, SUPERPUTEREA SOLITARĂ, în Foreign Affairs/New York Times Syndicate, 1999.
Pagina 33 din 161

ca o construcţie în viitor. Perioadele de stabilitate, în istoria omenirii, au fost foarte scurte şi,
după cum bine ştim, ele au avut două funcţii foarte importante:
au accentuat crearea, consolidarea şi concentrarea sistemului de valori37;
prin jocul de interese, potrivit legii negaţiei, au germinat noile nuclee de tensiuni şi de
conflicte care au impus ruperea echilibrului şi instaurarea stării de haos în vederea trecerii la
un nou echilibru.
Aşadar, cauzele dezechilibrelor şi ale fenomenelor care se produc în starea de haos
trebuie căutate, în primul rând, în starea anterioară de echilibru, indiferent cum era el, adică
în ordinea anterioară, care tocmai a fost bulversată. Este o primă concluzie foarte importantă
şi pentru analiza terorismului. Aşadar, acest fenomen nu este un produs exclusiv al stării de
haos. El îşi află cauzele şi rădăcinile în ordinea anterioară, mai exact, în tensiunile interne
care au generat ruperea echilibrului relativ al acesteia (care era un echilibru al terorii) şi
distrugerea ei.
În timpul ordinii bipolare existau o mulţime de tensiuni şi de acumulări care făceau ca
două mari strategii disuasive să menţină un precar echilibru, care se baza, în principiu, pe
frica de celălalt. Dar fiecare din tabere făcea tot ce era posibil pentru a câştiga confruntarea
cu cealaltă, sau măcar pentru a se pune într-o poziţie mai avantajoasă în cazul unei altfel de
confruntări. Dacă un război total, nuclear, nu era posibil (din cauza consecinţelor sale
previzibile), nu înseamnă că nu exista, la acea vreme, nici un fel de război, nici un fel de
confruntare.
Dimpotrivă, ea era de talia unui război în toată regula, cu dispozitive strategice
imense şi cu sisteme de angajare foarte bine puse la punct. Acest război se ducea, practic, pe
toate planurile (politic, ideologic, economic, cultural, informaţional, psihologic şi militar),
sub aproape toate formele posibile, de la confruntările militare pe terţe teatre (Afganistan,
Angola, lumea arabă), la cele ciberinformaţionale. Toate acestea au fost grupate pe nedrept
într-un concept nesemnificativ, dar acceptat de toată lumea, care se cheamă „război rece”.
Acest „război rece” a însemnat, de fapt, o confruntare cvasiuniversală, în toate planurile şi
prin toate mijloacele posibile. Această stare de confruntare din timpul societăţii mondiale
bipolare a favorizat manifestarea şi chiar recrudescenţa terorismului. Deşi terorismul nu are
37
Conceptul fundamental al civilizaţiei este cultura, iar conceptul fundamental al culturii este valoarea. Valorile
nu se opun, nu se luptă între ele, nu duc la război. Ele se asamblează în sisteme durabile care dau standardele de
civilizaţie ale planetei. Dacă există o unitate a lumii, ea nu există decât în sistemele ei de valori. Valorile sunt
perene, trainice, imuabile. Nu ele generează acţiunea. Ele alcătuiesc doar baza. Interesele sunt motivele şi
imboldurile acţiunii.
Pagina 34 din 161

legi, nici principii, nici limite, nici raţiuni suficiente, putem aprecia că, în perioada amintită,
el s-a manifestat pe următoarele planuri:
ca reacţie împotriva ordinii instaurată după cel de-al doilea război mondial (spre
exemplu, terorismul croat din primii ani de după încheierea conflictului);
ca mijloc de subminare reciprocă a intereselor celor două superputeri, pe teatrele de
confruntare dintre acestea;
ca reacţie de respingere a ordinii bipolare, ordine a terorii, extrem de restrictivă şi de
stresantă;
ca recrudescenţă a extremismului mondial, în special a celui politic, a celui etnic şi a
celui religios.
Starea de haos a spulberat acest control şi a făcut inoperabile sistemele şi strategiile
disuasive. Dintr-o dată, terorismul, dintr-un mijloc de confruntare, a devenit un lanţ foarte
complex de acţiuni, un sistem aleator de atacuri în spectrul de confruntare, cucerind astfel
iniţiativa strategică (deşi el nu are o coordonare de superputere sau de putere mondială
unitară din punct de vedere politic şi ideologic), de reacţie nemijlocită, extrem de violentă la
orice încercare de a instaura o anumită ordine, un act de răzbunare a tuturor împotriva tuturor,
precum şi de impunere a unor identităţi, concepte, filosofii, îndeosebi din spectrul religios şi
din cel etnic-civilizaţional38.
Terorismul este el însuşi un sistem aparent haotic şi aleatoriu de acţiuni rapide
asimetrice.39
Terorismul – chiar şi în starea de haos în care se află planeta – nu este o expresie a
confruntării între civilizaţii, aşa cum se sugerează adesea. Starea de haos este haos şi în
sistemul şi aşa destul de eterogen al acţiunilor de tip terorist. În această lipsă de ordine care
caracterizează haosul, există totuşi o anumită corespondenţă între „mişcarea browniană” a
politicilor, economiilor, strategiilor, culturilor, etniilor, intereselor şi acţiunile de subminare a
statelor, naţiunilor, superputerii americane şi diferitelor entităţi care încearcă cât de cât să
pună o anumită ordine în sistemele relaţiilor internaţionale. Aceste acţiuni, precum şi cele
care se înscriu pe alte coordonate ale vieţii planetare (cele din lumea interlopă, din zona
38
„Prin creşterea fără precedent a cunoştinţelor în epoca noastră, capătă legitimitate problema
adaptării mentalităţilor la aceste cunoştinţe (teoria haosului NN). Miza este considerabilă, căci
extinderea continuă a civilizaţiei de tip occidental la scară planetară ar face ca prăbuşirea sa să
echivaleze cu un incendiu planetar de neegalat cu primele două războaie mondiale.“, Extras din
cartea TRANSDISCIPLINARITATE - Manifest, de Basarab Nicolescu, Editura Polirom, Iaşi, România,
traducere de Horia Vasilescu, ediţie îngrijită de Magda Cârneci.
39
Prep. Univ. Aurelian Raţiu, Asimetria terorismului – războilul celei de-a patra generaţii, de pe
www.armyacademy.ro, accesat la 07 iunie 2008.
Pagina 35 din 161

traficului de droguri şi de carne vie, a asasinatelor psihopate şi reacţiilor la orice fel de ordine
etc.) alcătuiesc ceea ce numim terorism contemporan. Organizaţiile teroriste par a nu avea
nici o logică. Şi totuşi, există o logică în toate. Aceste corespondenţe sunt însă relative, uneori
chiar aleatorii, dar cu un tonus cauzal destul de pronunţat, dovadă că şi în haos există o
anumită ordine, o anumită cauzalitate.
Haosul este, pentru terorism, un mediu foarte prielnic, aşa cum este şi pentru lumea
interlopă, pentru criminalitate şi traficul de droguri, pentru prosperarea centrilor distructivi,
negativi de putere, care încurajează fărădelegea, lipsa de ordine, suspiciunea, neîncrederea şi,
mai ales, starea de nesiguranţă, de teamă. De aceea, ieşirea din haos şi trecerea la o nouă
ordine este totdeauna extrem de dificilă, anevoioasă şi nu se poate realiza decât prin mari
sacrificii.
Chiar dacă terorismul, aşa cum s-a arătat, nu este un produs exclusiv al stării de haos,
el este vârful de lance al haosului, este războiul cel mai periculos împotriva ordinii. Un
asemenea război nu se poate duce la nivel strategic decât numai şi numai într-o astfel de
stare. Aceasta este cea de-a doua concluzie foarte importantă pentru conceperea şi punerea în
operă a strategiilor antiteroriste, a războiului antiterorist, care este şi trebuie să fie un alt fel
de război decât cel al confruntărilor armate dintre naţiuni.
Crizele specifice stărilor de haos sunt treceri la limită ale situaţiilor de anormalitate.
Ele constau în degradarea rapidă şi intempestivă a raporturilor economice, sociale, morale,
culturale şi militare şi se caracterizează prin iminenţa confruntării. Confruntările din timpul
crizei nu sunt însă unilaterale, nu se supun unei singure legi şi nu sunt neapărat militare. Criza
nu înseamnă război, în sensul tradiţional al acestei noţiuni de confruntare violentă între două
sau mai multe armate sau forţe înarmate. Crizele sunt multiple, greu previzibile şi cu
desfăşurări rapide, greu de controlat şi de soluţionat. Ele nu sunt dintr-o dată explozii, ci stări
care se derulează cu repeziciune înaintea exploziei, degradări sau, mai degrabă, acumulări
grave, aritmice, de incompatibilităţi care distorsionează sistemele, care determină schimbări
sau semnalează incoerenţe şi impun nevoia acută de schimbare. Este vorba de nevoia ajunsă
în starea ei gravă, insuportabilă.
Cauzele crizelor sunt numeroase şi foarte complexe. Într-o societate normală,
echilibrată, starea de criză nu-şi află locul. De aici se deduce că, în anumite tipuri de societăţi,
stările critice sunt eliminate ab initio şi definitiv. Adevărul este că situaţii critice pot apărea
oricând. Unele dintre ele au cauze naturale (cutremure, inundaţii, alte calamităţi). Important
este să se înţeleagă bine mecanismul producerii lor şi, mai ales, cauzele lor. Intervalele de
timp caracterizate de echilibre sociale, economice, politice, culturale şi militare sunt foarte
Pagina 36 din 161

scurte şi nu folosesc dinamicii sociale. Echilibrele sunt doar clipe de respiraţie. Importante
sunt dezechilibrele, adică apariţia a noi provocări care reclamă soluţii noi de progres.
Desigur, dezechilibrele controlate, produse, rezultate din tensiunile interne novatoare ale
sistemului.
Acesta ar fi procesul firesc. Dar, în derularea lui, apar discontinuităţi, anomalii,
perturbaţii, sincope şi chiar deteriorări grave. Haosul nu este doar un produs al anor-
malităţilor, al degradării condiţiei sociale, al uzurii mecanismelor sociale şi morale, al
incompatibilităţilor care se creează între aspiraţii şi posibilităţi, între interese şi instituţii. Dar
nu le exclude, ci, dimpotrivă, le presupune. Terorismul apare în astfel de stări, este un produs
al lor.
Starea de haos este un ansamblu de crize, care se produc în mod aleator şi care nu-şi
găsesc nici soluţii rapide, nici justificări imediate, nici raţiuni suficiente.
Starea de haos este o stare generalizată de criză, este un produs al luptei dintre
tendinţele de evoluţie şi cele de involuţie, dintre progres şi perturbaţii, care fac să crească
nivelul entropic şi de nesiguranţă al sistemelor.
Într-un fel, haosul poate fi privit şi ca un model al realităţii complexe. Pentru că şi în
dezordine există o anumită ordine, un anumit sens al mişcării. Teoria haosului nu modelează
doar dezastrele, ci şi formele care rezultă din această dezorganizare în vederea organizării.
Sunt procese şi fenomene complexe, exprimând treceri de la lucruri care nu-şi mai au rostul
la altele care încep să fie reclamate de sensul mişcării, al vieţii.
Crizele sunt privite, în general, ca sincope, ca perturbaţii, nu ca efecte, ca stadii ale
unor procese şi, în consecinţă, ca momente ale schimbării, care vizează treceri, adesea
bruscate, la o nouă ordine, la un nou tip de existenţă, adică la un nou tip de structuri sau de
relaţii. Desigur, crizele nu sunt şi nu pot fi tratate ca revoluţii. Ele sunt privite şi tratate ca
perturbaţii grave, ca turbulenţe40 şi, ca atare, lumea vizează, în principiu, nu crearea de crize,
ci ieşirea din crize.
40
„Turbulenţa, manifestare a comportamentului haotic, este una din cele mai dificile probleme din fizică.
Fenomenul a fost explicat de către David Ruelle şi Floris Takens, iar pentru modelarea comportamentului
sistemului haotic au fost utilizaţi atractorii stranii - «mulţimi fractale complexe situate în vecinătatea unor
unde cvasiperiodice pe un tor» (Alain Boutot, INVENTAREA FORMELOR, Ed. Nemira, Bucureşti, 1997, p. 51),
acolo unde apare turbulenţa. Supersensibilitatea la condiţiile iniţiale (SSCI) este o noţiune a teoriei haosului,
noţiune sinonimă cu neprevăzutul. «Se spune că un sistem depinde sensibil de condiţiile iniţiale atunci când
curbele sale integrale, la început foarte apropiate, se îndepărtează unele de altele exponenţial odată cu
trecerea timpului.» (Alain Boutot, INVENTAREA FORMELOR, Ed. Nemira, Bucureşti, 1997, p. 121)
Supersensibilitatea la condiţiile iniţiale se manifestă atunci când două condiţii iniţiale foarte asemănătoare
dau naştere unor comportamente calitative diferite.“, Nadina Ioana Nistor, Teoriile morfologice şi o
nouă perspectivă asupra arhitecturii, Note de lectură pe marginea lucrării lui Alain Boutot -
INVENTAREA FORMELOR, editura Nemira, Bucureşti, 1997.
Pagina 37 din 161

Dar crizele exprimă incompatibilităţi ale sistemelor sau ale sistemului, sunt un produs
al acestor incompatibilităţi, deci, ele se cer soluţionate.
Se poate oare pune semnul de identitate între crize şi haos? Cu alte cuvinte, haosul se
defineşte numai pe mulţimea stărilor de criză? Sunt crize specifice stării de haos şi alt fel de
crize? Care sunt principalele crize ale stării de haos? Care sunt crizele din perioada
mondializării? În ce mod influenţează acestea acţiunile de tip terorist?
La aceste întrebări şi la multe altele este nevoie să se caute răspunsuri, întrucât de
modul cum sunt analizate şi înţelese stările anomice sociale şi crizele depind şi soluţiile de
optimizare a sistemelor sociale şi instituţiilor. Mondializarea - ca proces necesar şi obiectiv
de realizare a unităţii lumii în sistemele ei de valori, în informaţie, în ceea ce priveşte nivelul
de civilizaţie şi, mai ales, economia şi nivelul de trai – este, ca orice proces de o asemenea
amploare, generatoare de crize. Unele ţin de perturbaţiile fireşti, inevitabile, altele de opoziţia
unor entităţi (sociale, naţionale, economice, din lumea interlopă etc.) la acest proces. Sunt şi
crize care rezultă din manipularea procesului de mondializare, din folosirea lui pentru
realizarea unor interese care n-au nimic comun cu progresul omenirii, ci izvorăsc din filosofia
de putere şi de privilegii care încă guvernează lumea.
Crizele din starea de haos, în accepţia sa de stare de dezorganizare în vederea unei noi
organizări, nu diferă de celelalte, numai că evoluţiile lor sunt acute, greu previzibile şi dificil
de controlat. Acestea se pot clasifica în câteva categorii:
Crize generale;
Crize economice şi geoeconomice;
Crize financiare;
Crize energetice, ecologice, cosmice etc.;
Crize demografice;
Crize sociale;
Crizele politice şi geopolitice;
Crize ale culturii;
Crize etnice;
Crize identitare;
Crize militare.
Crizele generale se caracterizează prin universalizarea perturbaţiilor în toate planurile:
economic, financiar, social, politic, cultural, etnic, identitar, informaţional şi militar. Ele nu
sunt un produs al haosului, dar pot fi analizate – cel puţin în anumite componente ale lor –
prin teoria haosului. Ele marchează marile momente de cotitură istorică, trecerea de la un
Pagina 38 din 161

nivel de civilizaţie la altul şi impun schimbări radicale, mutaţii strategice. În astfel de

momente, se dezvoltă tot felul de reacţii şi tot felul de acţiuni din partea unor entităţi
distincte, cele mai multe informale, care urmăresc să obţină anumite avantaje, poziţii sociale
etc., în folos propriu sau în numele unor precepte, crezuri, ideologii, idealuri care definesc
anumite concepte.
Acţiunile teroriste nu sunt şi nu pot fi privite doar ca scursuri sociale, ca reacţii
demente, psihopate. Ele sunt efecte (ce-i drept, secundare, dar efecte!) ale stărilor care
definesc criza şi, de aceea, trebuie analizate împreună cu parametrii respectivelor stări, cu
cauzele care generează anormalitatea.
Cele mai multe dintre cauzele acţiunilor sau reacţiilor de tip terorist ţin de crizele
identitare şi, în consonanţă cu acestea, de cele politice. Teroriştii doresc o altă ordine (socială,
economică, politică, economică, militară etc.), altă morală, alte raporturi, alte ideologii, alte
precepte, alte instituţii. Cei mai mulţi dintre ei – inclusiv lideri ai organizaţiilor din care fac
parte – n-au un model anume, nu ştiu foarte precis cum trebuie să arate lumea pentru care
luptă. Pe cei mai mulţi dintre ei nu-i interesează lumea propriu-zisă, ci spectacolul lumii ca
atare, dimensiunea lui punitivă, adică puterea distrugerii, teama oribilă pe care vor s-o
instaleze şi, mai ales, starea de angoasă pe care o generează în rândul lumii (îndeosebi la
nivelul Puterii Politice) o astfel de atitudine ameninţătoare şi generatoare de moarte.
Terorismul nu este criză şi nici reacţie la stările de criză. El este un produs al lumii
noastre, care trece dintr-o criză în alta, şi se prezintă ca un sistem haotic, dar dinamic,
procesual şi foarte complex, cu evoluţii adesea imprevizibile. Terorismul ţine de patologia
societăţii moderne, de marile discrepanţe şi de neputinţa socială a omului. El nu este deci
numai reacţie, ci (în primul rând) şi mijloc de protest, de lovire şi de pedepsire a lumii.
Aceasta este cea de-a treia concluzie foarte importantă pentru înţelegerea esenţei actelor
teroriste.
2.3.3 Terorismul – ameninţare la adresa valorilor umane universale

Societatea nu este pregătită îndeajuns pentru a observa, preveni, informa, contracara
fapte şi gesturi care pot să constituie acte pregătitoare ale unor fapte de terorism.
Reintensificarea faptelor de teroare, lupta aceasta asimetrică, ascunsă, dar bine pregătită,
loviturile în zona unor valori umane nonmilitare puternic mediatizate, fac să se propage şi să
reverbereze acţiunile teroriste cu scopurile şi mobilurile organizaţiilor care folosesc teroarea
ca armă.
Pagina 39 din 161

Huntington propune o hartă a liniilor de fractură între civilizaţii. Insistă pe

confruntarea dintre musulmanii şi creştinii din Indonezia şi Filipine, precum şi pe pătrunderea
islamului în Africa subsahariană.
Dar Huntington trage o linie şi între civilizaţia occidentală şi cea pe care el o numeşte
„civilizaţia ortodoxă“. Această linie trece pe la est de Ţările Baltice, pe la vest de Belarus,
desparte apoi Ucraina subcarpatică, unde se află minoritari maghiari, de restul Ucrainei, la fel
procedează şi cu Transilvania (care ar aparţine civilizaţiei Vestului) de restul teritoriului
României (care ar aparţine civilizaţiei ortodoxe), urmează frontiera dintre Croaţia şi
Iugoslavia (Croaţia aparţinând de civilizaţia occidentală) şi, în aceeaşi manieră extrem de
simplistă, desparte teritoriul din Bosnia locuit de croaţi de cel locuit de sârbi şi de musulmani.
Lăsând de o parte faptul că este foarte greu de identificat şi de localizat chiar şi marile
entităţi civilizaţionale (sinică, hindusă, japoneză, islamică, africană ortodoxă şi occidentală,
eventual sud-americană, dar aceasta poate fi încadrată şi în civilizaţia occidentală), astfel de
linii creează foarte multe probleme. Nu există civilizaţii pure. Marile civilizaţii sunt mari
acumulări de valori care se întrepătrund cu celelalte şi dau frumuseţea şi diversitatea acestei
lumi. Tocmai aici, în negarea acestei afirmaţii, se află acţiunile extremiste din spaţiul cultural,
între care şi terorismul.
Terorismul cultural nu este un mijloc de confruntare, ci unul de distrugere a
sistemelor de valori. Războiul „cultural“, înţeles ca o confruntare de interese (de interese, nu
de valori) ale unor grupuri care aparţin unor entităţi civilizaţionale nu este terorism. El este o
trecere la limită a concurenţei, mai exact a bătăliei pentru piaţa culturală, şi se desfăşoară în
cadrul a ceea ce numim „cultură de piaţă“, care nu are nici o legătură cu cultura autentică,
adică cu sistemele de valori ale lumii.
Terorismul cultural constă în:
- Invadarea mijloacelor de comunicare cu imagini porno şi alte produse care agresează
şi deformează universul etic şi estetic al populaţiei şi sistemele de valori;
- Agresarea naţiunilor cu subproduse culturale (filme, imagini video, reviste etc.) care
cultivă violenţa, individualismul, egoismul, lipsa de respect faţă de valorile proprii;
- Agresarea şi chiar distrugerea simbolurilor.
Terorismul cultural poate căpăta, îndeosebi în regimurile totalitare (dar nu numai),
forma terorismului cultural de stat, în sensul că statul emite sloganuri şi unităţi de măsură în
ceea ce priveşte valoarea.
Terorismul cultural, în forma lui cea mai greu de contracarat, se exercită de către
grupuri extremiste, fanatice, care cred doar în anumite sloganuri pe care le confundă cu
Pagina 40 din 161

sisteme de valori, în numele cărora se exercită presiuni, ameninţări, spălări de bani, crime,
asasinate, distrugeri.
Se apreciază că terorismul viitorului îşi va căuta o parte din argumentele sale într-un
anumit mod (exclusivist, violent) de a percepe şi a sluji cultura. Este posibil ca viitorul să ne
ofere surpriza unor fundamentalisme de tip cultural.
Terorismul identitar ţine de afirmarea violentă a identităţii. El nu rezultă neapărat
dintr-o criză de identitate, deşi se manifestă cu pregnanţă sub această motivaţie. Terorismul
identitar are conotaţii dintre cele mai diverse, dar conţinutul lui este acelaşi: impunerea unui
anumit tip de identitate, pedepsirea tuturor celor care nu recunosc această identitate. El se
asociază cu diferite alte forme, dar nu trebuie confundat cu acestea. El este un terorism
protestatar şi deosebit de virulent.
Vecine cu terorismul identitar sunt mişcările separatiste, mişcările de eliberare,
mişcările revendicative. Acestea nu sunt însă terorism. Ele au, în genere, un obiectiv bine
stabilit, corespund voinţei unei ţări, unei naţiuni sau unui grup etnic şi îmbracă diferite forme,
de la dialogul politic şi social la războiul de eliberare şi chiar la războiul de gherilă. Toate
acestea nu sunt însă terorism. Terorismul este o trecere la limită a acestor mişcări (uneori nu
are nicio legătură cu ele), este o presiune continuă, care constă din acţiuni deosebit de
violente, ucigaşe şi sinucigaşe, care vizează terorizarea Puterii şi a tuturor celor care se opun
realizării obiectivelor respectivelor grupări, obiective care, de cele mai multe ori, nu sunt nici
clare, nici posibil a fi îndeplinite. Yasser Arafat, liderul OEP, declara în 1974 la Naţiunile
Unite că „diferenţa între revoluţionar şi terorist rezidă în motivele pentru care fiecare se bate.
Căci e imposibil să-l numim terorist pe cel care susţine o cauză dreaptă, care se bate pentru
libertate, pentru eliberarea pământului său de invadatori, de colonişti şi colonialişti.“41
În condiţii favorizante ale mediului actual de securitate şi a vulnerabilităţilor
instituţiilor cu responsabilităţi în combaterea acesteia, terorismul, prin efectele si consecinţele
sale pune în pericol însăşi existenţa valorilor umane universale. Explozia fără precedent a
actelor teroriste a impus reacţia comunităţii internaţionale care, mai solidară şi mai unită ca
niciodată, a declanşat lupta cu germenii şi vectorii terorismului. Noua ameninţare precum şi
reacţia comunităţii internaţionale faţă de aceasta vor avea implicaţii şi consecinţe majore
asupra tuturor domeniilor vieţii sociale şi mai ales asupra modului în care responsabilii
politici vor decide să fie angajate şi întrebuinţate capacităţile militare în viitoarele operaţiuni
de combatere a terorismului.
41
Yasser Arafat, în Discurs pronunţat în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite, 13 noiembrie 1974.
Pagina 41 din 161

2.4 Manifestări ale fenomenului terorist
2.4.1 Clasificarea terorismului

Terorismul, considerat după mobilul sau intenţia actului terorist se clasifică astfel în :
terorism de drept comun, terorism social, terorism politic, terorism de stat, terorism naţional
sau intern şi terorismul internaţional.
Terorismul de drept comun este acel gen de terorism care cade sub incidenţa legii
penale ca o infracţiune obişnuită, agravată însă de metoda de execuţie, prin teroare. Sunt acte
incriminate de dreptul comun, acte al căror mobil nu este nici politic, nici social, dar care se
caracterizează printr-o violenţă odioasă ca metodă de realizare. Un exmplu grăitor de
terorism de drept comun este acela al răpirii de persoane cu scopul de a câştiga bani de la
persoanele apropiate celor pe care grupările teroriste le răpesc.
Terorismul social urmăreşte realizarea unei ideologii sau doctrine sociale sau
economice, ori distrugerea unei orânduiri sociale. Acest gen de terorism înseamnă o strategie
a tensiunii, manifestându-se printr-o escaladă a violenţei. El poate fi inspirat şi cultivat şi din
afară de forţe oculte sau încă necunoscute public. Exemplul cel mai bun de terorism social
este acela practicat de anumite grupări naziste din Germania, care terorizează populaţia, prin
impunerea cu violenţă a ideologiilor hitleriste.
Terorismul politic este caracterizat prin faptul că elementul subiectiv, deci elementul
intenţional, este de ordin politic, în sensul că actul de teroare este dirijat contra organelor
statului, sau reprezentanţilor săi, împotriva organizaţiei statale sau formei sale constituţionale.
Exemplele de terorism politic sunt din păcate numeroase, aproape toate sfârşite cu asasinări
de persoane politice.
Terorismul de stat se îndreaptă împotriva statului sau contra structurii economice a
statului. Exemplul cel mai clar de terorism de stat este acela practicat de-a lungul multor ani
de către Irak împotriva Iranului. Din fericire, în zilele noastre acest conflict a fost aplanat.
Dacă pregătirea actului terorist, executarea lui şi consecinţele pe care le produce îşi
limitează aria înăuntrul unei singure ţări, ne vom afla în faţa unui terorism naţional sau intern.
Un exemplu de astfel de terorism este acela al unei bande anarhiste denumită Fracţiunea
Armatei Roşii care a terorizat populaţia fostei Germanii federale până în anul 1975, având la
activ 5 omoruri, 54 tentative de asasinat, 6 atentate cu explozivi.
Terorismul internaţional constituie un tip special de terorism, caracterizat printr-un
element de extraneitate: pregătirea şi executarea actului de terorism, subiectele lui pasive sau
Pagina 42 din 161

active, mobilul, mijloacele de înfăptuire al e autorului interesează mai multe state. Cel mai
nefericit exmplu de astfel de terorism este acela al atentatului terorist de la 11 septembrie
2001, de la World Trade Center.
Terorismul poate fi considerat şi în funcţie de modalităţile de ducere la îndeplinire. Se
vor putea distinge astfel:
terorismul direct, înţelegându-se prin aceasta acel gen de terorism care vizează în mod
direct, nemijlocit, scopul propus, aşa cum s-ar prezenta cazul când un şef de stat ar fi asasinat
în vederea înlocuirii lui cu un altul care să lanseze o nouă structură statală diferită de cea
precedentă;
terorismul indirect în care acţiunea de violenţă tinde în mod unilateral la atingerea
scopului propus; un exemplu specific îl constituie confecţionarea de paşapoarte false pentru
trecerea frontierei de către un agent terorist, într-o ţară unde intenţionează să săvârşească
atentatul.
Terorismul cuprinde actele de violenţă premeditată, precum omuciderea, rănirea
corporală gravă, răpirea, luarea de ostatici, toate în scopul atingerii unui obiectiv vizat prin
metoda teroristă, ca şi tentativa de comitere a unor asemenea acte. Într-un termen mai
sintetic, s-ar putea vorbi de actele îndreptate direct împotriva persoanelor (individual sau
comunităţi de persoane), crimele, sechestrările, răpirile şi alte atentate la integritatea fizică şi
morală a indivizilor.
2.4.2 Principalele transformări ale terorismului internaţional

Specialiştii în materie apreciază că ultimul deceniu a fost marcat de importante
transformări care, în ansamblu, au modificat, dar nu foarte profund, caracterul terorismului
modern. în acest context, reamintim că a doua jumătate a veacului XX a dus la dezvoltarea
fără precedent a unor structuri teroriste, dar şi la extinderea ariei de cuprindere şi a
caracterului dăunător al acţiunilor lor. Organizaţiile teroriste, care cândva aspirau să realizeze
scopuri mai modeste şi cu o sferă limitată, acţionează în prezent spre înfăptuirea unor ţeluri la
o scară macro, respectiv abolirea statului şi a relaţiilor interstatale, precum şi modificarea
raportului de forţe în lume.
De asemenea, este tot mai evidentă ideologizarea activităţilor teroriste, îndeosebi a
celor cu tentă extremistă, aspect întâlnit frecvent în statele în care acţionează cu
preponderenţă organizaţii de nuanţă fascistă şi care au ca principală deviză, program şi
metode de acţiune - violenţa şi teroarea.
Pagina 43 din 161

Pe acest fond, analiştii consideră că principalele cauze care au generat transformările

terorismului modern pot fi sintetizate astfel:
deteriorarea situaţiei economice a multor state ale lumii, cu efecte dintre cel mai
acute: sărăcia, inflaţia, scăderea nivelului de trai, teama pentru ziua de mâine, nesiguranţa
socială, şomajul etc;
virulenţa tot mai crescută a unor fenomene infracţionale (violenţa, crima organizată,
macroterorismul, imigraţionismul) şi interferarea acestora cu planuri şi acţiuni teroriste;
vidul de putere sau insuficienţa structurare a instituţiilor care au ca atribuţii
combaterea fenomenelor infracţionale grave, situaţie întâlnită în special la fostele state
socialiste;
dezintegrarea unor forţe armate aparţinând îndeosebi fostelor ţări din grupul comunist,
fapt ce face ca foştii specialişti cu înaltă calificare, în lipsa asigurării unor posibilităţi de trai
normale, să intre în solda unor organizaţii sau grupări teroriste.
În momentul de faţă actele teroriste sunt în cele mai multe cazuri rezultatul unor
planuri scrupulos organizate şi premeditat pregătite ale căror consecinţe sunt spectaculoase,
dar în acelaşi timp extrem de grave, fapt ce atestă că organizaţiile teroriste au realizat un
progres deosebit în sfera gândirii conceptual-programatice şi a realizării practice a acestora.
Aspectul i-a determinat pe specialiştii în materie să aprecieze că tocmai aici rezidă cel mai
mare pericol pentru civilizaţie.
Analiza actelor teroriste din imediata actualitate, cât şi evaluările asupra tendinţelor şi
mutaţiilor intervenite în evoluţia acestui fenomen, la orizontul mileniului III, confirmă
următoarele transformări în tabloul terorismului internaţional actual:
1. Dezmembrarea Uniunii Sovietice şi prăbuşirea sistemului bipolar Est-Vest, cu
urmări importante asupra surselor şi amplorii actelor teroriste.
O serie de conflicte regionale erau, într-o oarecare măsură, soluţionate, statele şi
grupurile în cauză fiind supuse unor constrângeri, iar regulile jocului erau ştiute şi, chiar dacă
jocul era periculos, scenariul era clar. Aceste constrângeri şi această disciplină au dispărut,
revigorând conflictele regionale, dintre care unele fuseseră îngropate de decenii, dacă nu
chiar de secole.
Suprapopularea, imensa inegalitate a puterilor, veniturile diferite şi masivele
deplasările populaţiei sunt factori care, de asemenea, alimentează forţele teroriste.
Integrismul religios şi extremismul, care s-au adăugat naţionalismului şi tulburărilor
etnice - considerate ca prime elemente ce alimentează motivaţiile acţiunilor teroriste.
Pagina 44 din 161

Apreciem că această situaţie influenţează sursele terorismului şi, cel mai important, natura
acestuia.
Ofensiva extremismului de dreapta capătă din ce în ce mai multă importanţă, fiind
alimentat atât de o serie de temeri, inclusiv de tulburări economice, de structura migrărilor şi
uneori de bănuiala unor comploturi ce au loc chiar sub oblăduirea guvernelor, cât şi de faptul
că ideologia de stânga, deşi nu a dispărut în totalitate, determină din ce în ce mai puţin
motivaţii pentru actele teroriste.
Terorismul împotriva statului. Acest tip de terorism a devenit, în ultimul timp, mai
ascuns şi din ce în ce mai greu de depistat şi deci de prevenit.
Apariţia unor tendinţe noi, legate de extremismul religios şi mesianic, alături de
numeroasele grupuri teroriste etnice şi naţionaliste tradiţionale care întotdeauna au fost
asociate vechilor conflicte.
În altă ordine de idei, nu trebuie omis faptul că astăzi există organizaţii care
preamăresc violenţa, nu neapărat ca modalitate de obţinere a unor concesii politice sau a unui
teritoriu, ci doar ca răzbunare, ură rasială sau pentru a „face voia Domnului", pentru unii
asasinatele colective fiind o chemare a lui Dumnezeu.
Pe scurt, o serie de factori grupaţi sub denumirea generică de „modernitate" au
profunde repercusiuni asupra terorismului. Unul dintre aceştia, de o mare importanţă, îl
reprezintă revoluţia tehnologiei telecomunicaţiilor, care, din multe puncte de vedere, uşurează
în mod substanţial activitatea, facilitând-o în acelaşi timp şi pe aceea a teroriştilor. Ea oferă
un mijloc de amplificare a cunoştinţelor şi educaţiei politice, permite organizarea, în deplină
securitate, a operaţiunilor teroriste pretutindeni în lume, făcând aproape să dispară noţiunea
de distanţă. în acelaşi timp, dă posibilitatea creării sentimentului public de dezorganizare şi
teamă - atât la nivel local, cât şi mondial. Spre exemplu, datele transmise prin Internet pot
informa milioane de oameni în legătură cu procedeul de fabricare şi folosire a unor mijloace
de luptă primitive - dar extrem de distructive -compuse din benzină, agenţi chimici şi
biologici. Tehnologiei comunicaţiilor i se adaugă însă şi alţi factori, cum ar fi uşurinţa
deplasărilor, surmontarea frontierelor şi proliferarea armelor- simple şi sofisticate - la care
accesul este, de asemenea, mult mai simplu.
Toate aceste transformări indică o proliferare a conflictelor regionale şi etnice, o
dificultate crescândă în descoperirea grupărilor şi indivizilor care ar putea reprezenta o
ameninţare. De asemenea, ele evidenţiază o structură în permanentă evoluţie, din moment ce
unele alianţe se vor încheia, iar altele se vor rupe, fiind urmate de apariţia unor grupări noi; în
Pagina 45 din 161

acelaşi timp, acestea reflectă o ameninţare cu adevărat transnaţională, în sensul că terorismul

nu va fi specific numai unei regiuni bântuite de conflicte.
Hackerii proislamici pregătesc un război cibernetic. Experţii în problemele
informatice au declarat că hackerii proislamici se află în prima linie a unui potenţial război
cibernetic după decizia creatorilor de viruşi de a rupe armistiţiul autoimpus după atentatele
din 11 septembrie 2001 din SUA. „Piraţii cibernetici” proislamici şi-au intensificat atacurile
împotriva ţărilor care sprijină războiul dus de SUA împotriva terorismului şi în campania
împotriva Irakului, în timp ce virusul „bug-bear” şi atacul eşuat asupra Internetului din luna
octombrie a anului 2002 demonstrează că hackerii ies din ce în ce mai des la vânătoare.
Compania care acordă consultanţă privind securitatea băncilor şi a societăţilor de
asigurare, susţine că atacurile motivate politic au devenit preponderente. Din ce în ce mai
multe grupuri de hackeri care sprijină interesele islamice au început să se unească, urmărind o
agendă comună antiamericană, antibritanică, antiaustraliană, antiindiană şi antiisraeliană.
Unul dintre acestea este foarte puternic, Unix Security Guards (USG, 1.511 atacuri lansate în
octombrie 2002), deşi s-a constituit abia în luna mai 2002, dar care se pare că este compus
din entităţi mai mici, variind de la Egyptian Fighter până la hackerii din fostele republici
sovietice musulmane şi până în Maroc. Alte grupuri active sunt FBH - Federal Bureau of
Hackers -, bănuit că ar avea sediul în Pakistan şi The BuGy, majoritar pakistanez. Creşterea
atacurilor virtuale proislamice fără precedent, asupra a 9 din cele 13 servere care formează
coloana vertebrală a reţelei Internet, a evidenţiat vulnerabilitatea infrastructurii de comandă şi
control. Aşadar, îşi face din ce în ce mai des apariţia conceptul de „ciberterorism".
Aşadar, pericolul terorismului contemporan este mai complex, mai variat, mai extins
şi accentuat transnaţional. Concluziile specialiştilor în cercetarea şi contracararea unor astfel
de evenimente conduc spre ideea că teroriştii şi-au mutat punctele de comandă în state în
care, până acum, nu au fost semnalate operaţiuni cu caracter terorist; disimularea acţiunilor
este foarte diversă, autorii alegând vehicule capcană, ceasuri mecanice, panouri publicitare,
scrisori, casete video capcană; au apărut combinaţii între cei care comit atacuri armate şi
specialiştii în folosirea dispozitivelor improvizate; sunt foarte dese cazurile de sinucigaşi cu
bombe, pentru atingerea scopului propus; un număr tot mai mare de oameni cad victime, deşi
nu au legătură cu cazurile în speţă; între cauze se împletesc tot mai mult cele de natură
politică cu cele care au motivaţii sociale şi religioase.
Pe lângă formele tradiţionale de violenţă şi terorism, cum ar fi folosirea încărcăturilor
explozive, răpirea şi luarea de ostatici, trebuie acordată atenţiei şi noilor forme de potenţiale
ameninţări la adresa securităţii statelor, aşa cum sunt atacurile asupra organelor puterii,
Pagina 46 din 161

sistemului de comunicaţii şi a sistemelor computerizate, dar şi ameninţarea cu folosirea

materialelor nucleare, biologice sau chimice.
Această ameninţare include toate activităţile ilegale legate de armele de distrugere în
masă reale sau semnificative, deci termenul se referă la mai mult decât contrabanda cu astfel
de materiale. Toate activităţile ilegale care implică riscuri proprii acestor substanţe trebuie să
fie luate în considerare, astfel încât să se poată identifica tendinţele specifice şi să fie luate
măsurile necesare pentru rezolvarea situaţiilor periculoase. Periculozitatea constă şi în faptul
că, pe lângă situaţiile în care materialul radioactiv folosit pentru confecţionarea de arme era
folosit spre vânzare, există şi cazuri semnificative în care infractorii motivaţi politic sau de
drept comun au încercat să folosească substanţe radioactive în scopul extorcării.
Fenomenul folosirii criminale a materialului fisionabil nu se limitează doar la ultima
perioadă. De mulţi ani, ţările care aspiră să obţină arme nucleare au încercat să dobândească
produse strategice prin mijloace ilicite (Iran, Irak, Pakistan, Coreea de Nord, Africa de Sud
etc).
Disputele teroriste sau etnice, culturale şi religioase din Orientul Mijlociu au
determinat constituirea celor mai mari concentrări de arme chimice, biologice şi nucleare în
această zonă geografică. Astfel, fiecare stat din regiune şi-a dezvoltat cel puţin unul din patru
programe de ADM (nuclear, chimic, biologic şi rachete purtătoare), prin cumpărarea directă,
dezvoltarea internă, combinat sau ocult; în acest sens, Irakul este exemplul cel mai
concludent, autorităţile acestei ţări recunoscând că posedă focoase chimice şi biologice
operaţionale. De asemenea, inspectorii internaţionali în domeniu au depistat existenţa unui
program nuclear destul de avansat care, în absenţa războiului din 1990, ar fi permis Irakului
să dispună de arma nucleară.
Cu toate distrugerile provocate de atacurile aliaţilor şi de sancţiunile impuse de ONU,
autorităţile irakiene continuă, la scară mai mică, cercetarea în domeniul ADM.
Interesul manifestat de crima organizată în traficul ilegal de arme şi material nuclear
este în continuă creştere. Pe de o parte, acesta poate fi atribuit creşterii ocaziilor de procurare,
iar, pe de alta, cererii mai mari şi oportunităţilor extinse în dezvoltarea unei noi structuri de
piaţă pentru materialul nuclear, ca urmare a colapsului Blocului de Est.
Acum că materialul strategic este mult mai uşor accesibil, hotărârea absolută a
fanaticilor politici din cercurile teroriste în realizarea obiectivelor lor indiferent de preţ şi în
angajarea oricăror mijloace posibile pentru aceasta reprezintă o mai mare ameninţare. Atacuri
teroriste, precum cele de la Oklahoma, World Trade Center, Pentagon sau de la Teatrul din
Pagina 47 din 161

Moscova arată ceea ce teroriştii pot realiza. Mai mult, se poate observa că, dacă ar fi fost
folosit un material nuclear, un astfel de atac putea ameninţa existenţa întregii populaţii.
În condiţiile în care este dificil de controlat piaţa ilegală, ameninţarea potenţială
reprezentată de teroriştii care sunt sau pretind că sunt în posesia substanţelor radioactive sau
nucleare este chiar mai mare. Trebuie menţionat şi un grup mai puţin previzibil - fanaticii
religioşi, care, ca şi organizaţiile teroriste motivate politic, sunt la fel de hotărâţi, doar că
operează diferit- nu pe ascuns, ci în teritoriul societăţii, chiar dacă adesea se izolează şi
lucrează conspirat.
Semnificativ în acest sens este cazul care a implicat secta „AUM”, astfel de secte
religioase putând să-şi orienteze fanteziile de „sfârşit al lumii” spre societate ca întreg.
Armele de distrugere în masă capătă semnificaţie deosebită în mâinile unor astfel de grupuri,
chiar şi din punctele lor de vedere. Ameninţarea reprezentată de această activitate, în special
domeniul nuclear, nu trebuie subestimată, ci, dimpotrivă, cu astfel de probleme trebuie
dezvoltate abilităţi psihologice deosebite.
La Conferinţa de experţi, ţinută la Aachen (Germania), în mai 1995, reprezentanţii
oficiali ruşi au menţionat 19 cazuri de furt de material nuclear descoperite în Rusia pe
parcursul a doi ani. În acest sens, nu există niciun motiv ca partea rusă să încerce să reducă la
tăcere îngrijorările exprimate, întrucât, dacă se ia în considerare energia criminală cu care
mafia rusească îşi urmăreşte scopurile, posibila folosire a materialului nuclear de către
această organizaţie nu poate fi ignorată.
Deşi ameninţarea directă a statelor care recurgeau în mod tradiţional la terorism s-a
diminuat, susţinerea acordată diferitelor mişcări de nuanţă islamică apare astăzi ca fiind
principala sursă de pericol. Marea majoritate a substanţelor confiscate provine din ţările
Europei de Est şi, cu toate acestea, nu se poate dovedi cu certitudine că materialul confiscat
provine dintr-o anumită uzină nucleară. De pildă, în ciuda motivelor de suspiciune nu s-a
putut confirma provenienţa din Rusia.
În ceea ce priveşte materialele pentru armele nucleare, autorităţile ruse afirmă cu
hotărâre că „nimic nu le lipseşte” şi că „totul este sub control”. Ţările din Orientul Mijlociu şi
îndepărtat pot fi şi ele considerate sursă posibilă pentru materialul capturat. Faptul că aceste
indicii lipsesc duce la o situaţie insatisfăcătoare, deoarece stabilirea originii materialului
nuclear are o semnificaţie decisivă în lupta împotriva terorismului nuclear, întrucât numai
prin aceste mijloace pot fi secate sursele ilegale.
Investigatorii trebuie să depună un efort deosebit în culegerea de astfel de informaţii,
deoarece este nevoie să asigure o bază fermă de acţiune pentru organizaţiile de control
Pagina 48 din 161

naţionale (specializate în domeniu) şi internaţionale (de exemplu, „Organizaţia Internaţională

pentru Energia Atomică").
Atâta timp cât situaţia economică a statelor din Europa de Est, considerate surse sau
ţări de tranzit, nu reuşesc să se îmbunătăţească, teroriştii vor continua să folosească toate
mijloacele disponibile pentru schimbul internaţional, prin traficul cu material nuclear. De
asemenea, există riscul crescut ca teroriştii să fie interesaţi să examineze posibile utilizări, fie
ale dispozitivelor cu focoase nucleare, fie cu exploziv convenţional, proiectate să disperseze
material radioactiv, în scopul extorcării sau constrângerii. Nu poate fi exclusă nici
posibilitatea ca forţe din unele ţări, în special din Orientul Apropiat şi Mijlociu, să-şi continue
eforturile pentru a obţine materiale fisionabile. în plus, aceasta ar deschide perspective
înspăimântătoare pentru ţările care sponsorizează terorismul. În general, se poate spune că
terorismul nuclear este un fenomen complex ce dă naştere unor riscuri specifice, care trebuie
tratate responsabil şi combătute prin toate mijloacele posibile.
Teroriştii nu acordă importanţă graniţelor naţionale sau tehnicilor ce urmează a fi
utilizate, astfel că, fiind o ameninţare permanentă, ţările au întreprins o diversitate de măsuri
pentru a contracara efectele terorismului internaţional.
Cooperarea guvernamentală în problemele de aplicare a legii şi încheierea unui număr
semnificativ de acorduri bilaterale şi multilaterale au constituit un pas important în
combaterea acestui fenomen. Din cauza faptului că terorismul este şi o problemă naţională,
multe state au reacţionat prin măsuri legislative şi practice.
Un subiect aparte în domeniu îl constituie terorismul sponsorizat de stat, fenomen
care a intrat în arena terorismului internaţional la începutul anilor '60. Cuba, alături de Coreea
de Nord şi Siria, mai târziu de Libia (în anii '90), au oferit diferitelor grupuri de terorişti şi
asistenţă în eforturile lor de dezvoltare şi extindere a terorismului în întreaga lume.
Sponsorizarea este asigurată de către o agentură de stat şi prin intermediul asistenţei acordate
prin instruire, servicii de informaţii, asistenţă consulară şi diplomatică, mijloace logistice şi
de transport, adăpost, sprijin financiar etc.
O problemă de contracarare a terorismului sponsorizat de stat este reprezentată de
faptul că sponsorul este supus prohibiţiilor dreptului internaţional, totodată, drepturile şi
privilegiile care derivă din imunitatea şi suveranitatea de stat. Abuzând de privilegiile lor
suverane, aceste state încalcă regulile dreptului internaţional. Cu toate că s-au aplicat diferite
metode de exercitare a unor presiuni asupra statelor-sponsori pentru a înceta sprijinirea
terorismului, până în prezent nu s-au găsit măsuri corespunzătoare care să aibă eficienţa
scontată.
Pagina 49 din 161

Întrucât măsurile luate împotriva terorismului sponsorizat de stat, de pildă sancţiunile

economice şi politice, precum şi presiunile diplomatice, toate au întrunit consensul
comunităţii internaţionale, dar nu şi eficienţa prognozată, unele ţări manifestându-şi în mai
multe ocazii acordul privind pertinenţa şi utilitatea represaliilor militare.
2.4.3 Sursele şi resursele terorismului

Terorismul comportă un proces lung şi minuţios de pregătire, pentru a putea constitui
acel act brusc, brutal şi spectaculos de manifestare. Diversitatea structurilor teroriste şi
multitudinea modalităţilor în care acesta încearcă să se manifeste în spectrul larg al violenţei
teroriste atrage după sine şi variabilitatea surselor lor materiale, tehnologice şi de finanţare.
Căutarea de fonduri a devenit din ce în ce mai mult o necesitate vitală pentru terorişti datorită
mijloacelor din ce în ce mai performante de acţiune. Acestea sunt obţinute pe diferite căi,
mergând de la cotizarea de către membrii grupului sau organizaţiei teroriste, fapte de
banditism, întreprinderi paravan, trafic de arme şi droguri, spălare de bani şi chiar până la
susţinerea financiară de către anumite state interesate.
Într-o simplă enumerare, putem spune că acestea pot fi:
Internaţionale;
Regionale;
Locale;
Accidentale.
Natura resurselor:
Financiare;
Economice;
Tehnice şi ştiinţifice;
Umane;
Religioase;
Din spectrul crimei organizate şi al lumii interlope;
Ideologice, politice etc.
Există şi alte resurse care pot fi folosite pentru sprijinirea terorismului. Unele sunt
întâmplătoare şi provin din asocierea unor interese de moment, altele ţin de evoluţia unor
conflicte şi a unor spaţii de confruntare. Activitatea umană, fiind foarte complexă, produce nu
numai structuri şi acţiuni în sensul evoluţiei pozitive, ci şi pe cele care frânează această
evoluţie.
Pagina 50 din 161

Implicarea statelor în terorismul internaţional se poate manifesta în diferite moduri, de

la oferirea de asistenţă la diverse niveluri la ajutoare operaţionale şi chiar la iniţierea şi
orientarea activităţii organizaţiilor teroriste.
În funcţie de gradul de implicare în terorismul internaţional, statele pot fi împărţite în:
state-sponsor şi state-teroriste, dar acest gen de clasificare este problematic prin faptul că se
poate transforma în armă politică utilizată de naţiuni pentru a-şi descrie astfel adversarii sau
de organizaţiile teroriste pentru motivarea acţiunilor teroriste la adresa statelor rivale.
Lupta împotriva statelor implicate în terorismul internaţional reflectă conflictele de
interese din arena internaţională dintre state şi superputeri, dintre alianţe şi ligi de state, dintre
grupuri şi organizaţii diverse.
Dintotdeauna, eforturile luptei împotriva terorismului au creat conflicte de interese, în
interiorul statelor, între securitatea naţională şi interesele economice. Astfel, într-o analiză a
măsurilor internaţionale adoptate împotriva statelor implicate în terorism se arată că
majoritatea statelor nu sunt dispuse să-şi sacrifice interesele economice în schimbul stopării
sau diminuării terorismului, cel mai relevant exemplu al acestei tendinţe fiind atitudinea unor
state europene (în special Germania, Franţa, Italia) în ceea ce priveşte Iranul (stat considerat
de Departamentul de Stat american ca lider în poziţia de stat-sponsor al terorismului).
Resursele terorismului, fie ele economice, financiare, ştiinţifice, tehnice, ideologice
(religioase) sau de altă natură, se concretizează în diverse forme de manifestare:
Sursa/suportul ideologic oferit de statele implicate prezintă o importanţă majoră şi se
manifestă ca:
îndoctrinare politică şi religioasă prin intermediul agenţilor statului-sponsor, prin
programe de pregătire în cadrul unor instituţii ale statului-sponsor ;
propagandă în favoarea terorismului, directă sau mascată, exercitată prin mass-media,
biserică, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, etnice, religioase etc.;
Sprijinul financiar, absolut necesar pentru ca o organizaţie teroristă să acţioneze şi să
se dezvolte, poate fi oferit de actori individuali, statali (state, organizaţii guvernamentale şi
neguvernamentale, partide politice etc.), regionali sau globali şi poate lua următoarele forme:
bugetele unor state care practică sau susţin financiar terorismul;
fonduri indirecte alocate sub masca “asistenţei”, a “ajutoarelor internaţionale”,
“sprijinirii forţelor democratice, progresiste”;
subvenţii ale unor oameni de afaceri, emigranţi etc.;
bani obţinuţi de traficanţi de arme, muniţii, droguri, substanţe radioactive, materiale
strategice, carne vie, opere de artă etc.;
Pagina 51 din 161

fonduri strânse de partide, organizaţii religioase, organizaţii neguvernamentale,

persoane particulare etc.;
fraude, evaziuni fiscale, bancrută frauduloasă, deturnări de fonduri, falsificare şi
spălare de bani etc.
Sprijinul militar constituie una din modalităţile de ajutor absolut indispensabile şi se
concretizează în:
antrenamente în tabere specializate;
programe de ajutor militar în armament şi echipament aprobate de parlamentele unor
state;
armamente rezultate din destructurarea unor armate (ca aceea a fostei URSS);
armament, muniţie provenite din contrabandă sau puse la dispoziţie de state, guverne,
organizaţii teroriste, persoane etc.
Suportul operaţional include directa asistenţă a statelor implicate în terorismul
internaţional la alegerea ţintelor şi pregătirea atacurilor specifice, putând lua diferite forme,
de la pregătirea documentelor false, a unor arme speciale, sofisticate (ca urmare a utilizării
rezultatelor unor cercetări ştiinţifice şi a unor tehnologii de vârf, a resurselor informaţionale
la diferite niveluri, oferite de unii actori internaţionali statelor sau organizaţiilor teroriste sau
obţinute pe căi diverse) până la folosirea propriilor agenţii naţionale de spionaj.
De exemplu, este un fapt dovedit că ambasadele iraniene din lume aprovizionează
celulele teroriste cu armament (transportat prin filieră diplomatică), bani, paşapoarte, vize
etc., fiind implicate şi în recrutarea de colaboratori din comunităţile islamice de pretutindeni.
Se poate spune că suportul operaţional reprezintă anticamera iniţierii şi canalizării
atacurilor teroriste.
O altă sursă a terorismului internaţional, care poate fi considerată şi cel mai înalt nivel
de implicare a unui stat în sprijinirea activităţilor teroriste, este reprezentată de utilizarea
propriilor forţe de securitate, a serviciilor de informaţii şi chiar a agenţiilor guvernamentale în
punerea în aplicare a unor atacuri teroriste.
2.4.4 Scopurile şi motivaţiile acţiunilor teroriste

Cauzele şi motivaţiile terorismului sunt dintre cele mai diverse. De la încercarea unor
organizaţii ecologice de a convinge lumea cu privire la pericolul care îl reprezintă distrugerea
ecosistemelor, la încercarea altor organizaţii de a prelua puterea într-un stat şi a o exercita în
folosul propriu. Aceste cauze şi motivaţii ale activităţilor teroriste trebuie să fie în atenţia
Pagina 52 din 161

analiştilor, deoarece ele pot asigura o perspectivă folositoare privind posibilele intenţii şi ţinte
ale grupurilor teroriste.
Actele teroriste au loc în ambele lumi, şi în cele de obârşie iudeo-creştină şi în cele în
care religia de bază este cea islamică, cauzele care duc la acte teroriste sunt şi comune dar şi
diferite.
Cauzele comune în cele două lumi sunt:
accentuarea stării de privare absolută, prin extinderea şi agravarea sărăciei;
aţâţarea sentimentelor de privare relativă, prin agravarea decalajelor interne şi externe
dintre categoriile şi, respectiv, societăţile bogate şi cele sărace;
exploatarea ideologică a deosebirilor dintre culturi, religii, clase, categorii sau ţări şi a
tarelor rămase în urma celor două războaie mondiale şi a destrămării imperiilor;
proliferarea şi agravarea, prin supraaglomerarea unui număr tot mai mare de localităţi,
a unor mase critice predispuse spre explozie şi violenţă;
apariţia şi răspândirea cazurilor de incompatibilitate lingvistică, cultură şi civilizaţie
cauzate de exodul în ţările bogate a unor valuri umane tot mai mari din ţările bogate;
Terorismul în mediul de factură iudeo-creştină este cauzat din punct de vedere:
moral, de dezumanizare specifică alienării, inclusiv religioase, de tradiţii şi moravuri;
social, de viteza ritmurilor vieţii, care nu mai suportă amânările şi aşteptările specifice
negocierilor;
tehnic, de perfecţionarea mijloacelor de distrugere;
cultural, de diseminare, prin reportaje, filme, meciuri şi concerte a violenţei;
emoţional, de posibilitatea şocării şi şantajării mediatice a populaţiei şi guvernelor.
În lumea islamică, manifestările teroriste sunt cauzate de inerţia produsă de
mentalităţi, mentalităţi care depind de dogmele religioase şi care sunt socotite imuabile.
Aceste cauze ale terorismului, în ambele culturi, sunt produsele schimbării.
Schimbarea este prea rapidă în cultura iudeo-creştină şi duce la dezadaptare, iar pe de altă
parte, în cultura islamică, lipsa de schimbare şi neputinţa împotrivirii la influenţa civilizaţiei
iudeo-creştine duc la neadaptare. Dezadaptarea şi neadaptarea au ca numitor comun:
infantilismul, interpretarea nerealistă a situaţiilor şi tratarea insensibilă a oamenilor şi
valorilor;
fanatismul, ataşarea exclusivist şi pătimaş faţă de o convingere;
mesianismul, convingerea predestinării istorice de a mântui lumea.
Terorismul contemporan poate avea cel puţin trei cauze istorice:
Pagina 53 din 161

Hegemonia militară a Israelului asupra vecinilor săi arabi, care a dus la înmulţirea
acţiunilor teroriste ale acestora împotriva SUA şi Israelului şi deturnări de avioane;
Reapariţia, după 1968, a mişcărilor studenţeşti extermiste (neomarxiste şi
neotroţkiste) în ţările industrializate, în strânsă legătură cu protestele împotriva războiului din
Vietnam ( „Baader-Meinof”, din RFG, „Brigada Roşie”, în Italia, „Armata Roşie” în
Japonia);
Sfârşitul Războiului Rece a avut drept urmare o pierdere a identităţii ideologice şi o
cădere economică a statelor odinioară aliate cu URSS, ceea ce a dus la acutizarea atitudinii
antiamericane şi integrarea în fundamentalismul islamic.
Una din principalele cauze a recurgerii la terorism şi nu la un război de tip
convenţional este că are un cost mult mai redus, iar gradul de risc este de asemenea mai redus
(incidentele de la 11 septembrie au generat un raport al cheltuielilor „terorişti – S.U.A” de
1:3000000). Terorismul conferă celor slabi o putere mare de impact asupra unor state, chiar a
celor puternice.
Din punct de vedere politic42, conflictele asimetrice au drept scop: sporirea influenţei
politice într-o anumită zonă geostrategică; influenţarea orientărilor politice ale statelor care
controlează resurse strategice; realizarea intereselor economice în zone bogate în resurse
strategice; menţinerea stabilităţii într-o anumită zonă; sporirea angajamentului şi a capacităţii
unor aliaţi de a participa la acţiuni militare pe care le implică „apărarea comună”; sporirea
influenţei asupra unor guverne şi elite a căror orientare politică este importantă la nivel
global, regional etc.; obţinerea independenţei statale; restabilirea unei ordini bazate pe
valorile pronaţionale ale religiei şi tradiţiilor comune; restabilirea prin forţă a intereselor
naţionale fundamentale; realizarea egalităţii confesionale a populaţiei; apărarea ordinii
constituţionale ş.a. Scopul strategic43 al conflictelor asimetrice este de a crea o situaţie
postconflictuală care să permită negocierile de pe poziţii avantajoase.
Căile de înfăptuire a scopului politico-strategic general al conflictului asimetric sunt
în principal de natură nonmilitară, însoţite de o serie de demersuri politico-diplomatice,
economice, psihologice, paranormale, informaţionale etc.
Obiective ale conflictelor asimetrice pot fi considerate:
separarea unor regiuni şi constituirea de noi state;
modificarea regimului politic din unele ţări;
42
De văzut abordarea scopului politic al războiului la Carl Clausewitz, în Despre război, Bucureşti,
Editura Militară, 1982.
43
Referiri asupra scopului politic şi strategic al războiului la general-maior (r.) Corneliu Soare, în
Recitindu-l pe Clausewitz, Bucureşti, Editura Militară, 1993, p. 29.
Pagina 54 din 161

eliberarea de sub dominaţia străină;

schimbarea guvernelor sau a unor preşedinţi de state;
recunoaşterea egalităţii confesionale sau menţinerea acestor inegalităţi;
obţinerea unor privilegii;
lichidarea unor personalităţi a căror activitate incomodează sau împiedică rezolvarea
unor probleme;
eliberarea unor camarazi reţinuţi, deţinuţi sau arestaţi;
obţinerea de răscumpărări pentru finanţarea unor acţiuni viitoare ş.a.
Terorismul rămâne un fenomen complex, agravat de amestecul de factori şi motivaţii
diferite. Grupurile independente ale radicalilor islamici reprezintă o provocare în creştere.
Mişcările teroriste etnice, naţionaliste şi religioase, adânc înrădăcinate, continuă să acţioneze
alături de apariţia grupurilor noi, care expun noi cauze şi ideologii.
Studiile asupra terorismului au arătat că motivaţiile care stau la baza acţiunilor
teroriste pot fi clasificate în trei categorii: raţionale, psihologice şi culturale 44.
Motivaţii raţionale: Teroristul raţional face o analiză aprofundată a costurilor şi
beneficiilor referitoare la scopurile şi opţiunile sale. În timpul planificării unei acţiuni, el
caută să determine care sunt cele mai scăzute costuri şi cele mai eficiente căi pentru a-şi
realiza obiectivele.
Teroristul face o evaluare a riscurilor la care se expune, cântărind mijloacele de
apărare ale ţintei împotriva propriilor sale posibilităţi de atac. El analizează capacitatea
colaboratorilor săi de a-l sprijini pentru distrugerea ţintei, luând în considerarea scopul
urmărit şi condiţiile sociale existente la un moment dat.
Raţionamentul unui terorist este asemănător cu acela făcut de un comandant militar
sau un întreprinzător care, înaintea unei operaţiuni militare sau iniţierii unei afaceri,
evaluează toate disponibilităţile pentru derularea acţiunii.
Un terorist va analiza dacă acţiunea sa va induce suficientă anxietate pentru a-şi
atinge scopurile, fără ca el sau cauza să fie afectaţi. O evaluare greşită a reacţiei sociale poate
conduce la dezastre. Astfel, când grupurile Tupamaros (Uruguay), ERP (Armata Poporului
Revoluţionar) şi Montoneros (Argentina) au evaluat greşit reacţia populară, ostilă la terorism
şi au depăşit pragul de toleranţă al societăţii, ele au fost eliminate.
Motivaţii psihologice: Motivaţia unei persoane pentru a săvârşi acte teroriste derivă,
din punct de vedere psihologic, din insatisfacţiile şi nerealizările existente în viaţa sa
personală. El îşi găseşte raţiunea de a trăi, dedicându-se actelor de terorism.
44
Petrescu Marius, Organizaţii teroriste, Editura Milenium, 1999.
Pagina 55 din 161

Deşi nu s-a determinat o psihopatie clară în rândurile teroriştilor, există un element

aproape universal, care îi caracterizează, şi anume acela că sunt „fideli desăvârşiţi”. Teroriştii
nu iau în considerare punctele de vedere din exteriorul grupului; ei cred în cauza lor şi au
convingerea că nu pot greşi niciodată.
Teroriştii au tendinţa să proiecteze asupra altora propriile lor motivaţii antisociale,
manifestându-se printr-o atitudine de genul "noi împotriva tuturor". Această perspectivă duce
la dezumanizarea victimelor şi elimină orice ambiguitate din mintea lor atunci când
acţionează.
O caracteristică comună tuturor teroriştilor motivaţi psihologic este nevoia lor acută
de a aparţine unui grup. Pentru unii terorişti, acceptarea lor de către un grup reprezintă o
motivaţie mult mai puternică decât obiectivele politice stabilite de acesta. Astfel de indivizi
îşi definesc statutul social prin apartenenţa la un grup.
Grupurile teroriste au motivaţii interne foarte puternice. Acestea le determină să
considere necesare orice acte de violenţă, care să le justifice existenţa, legitimitatea şi
consideraţia proprie.
Nevoia de a aparţine unui grup limitează renunţările, iar teama de compromis nu
permite acceptarea acestora. Teroriştii consideră negocierile ca fiind o trădare sau, în cel mai
bun caz, ca dezonorante. Aceasta este şi explicaţia faptului că grupările teroriste sunt
predispuse la divizări, iar fracţiunile rezultate sunt deseori mult mai violente decât grupurile
din care provin.
Dinamica motivaţiilor psihologice a determinat ca obiectivele urmărite de-a lungul
timpului să fie aproape imposibil de realizat. Un grup care şi-a atins scopurile este condamnat
la dispariţie şi, de aceea, atunci când se apropie de realizarea lor, va căuta să le redefinească.
Grupul va respinge orice pretenţie de realizare a obiectivelor pe toate planurile, afirmând că
aceasta este falsă ori necorespunzătoare sau o va caracteriza ca fiind rezultatul duplicităţii
inamicilor. Exemple în acest sens se regăsesc atât la grupările Recontras din Nicaragua, ETA
din Spania, cât şi la multe din fracţiunile palestiniene, care par a suferi de teama succesului.
O protecţie psihologică eficientă împotriva succesului se realizează prin definirea scopurilor
grupului, astfel încât acestea să fie imposibil de realizat.
Motivaţii culturale: Culturile modelează valorile şi motivează oamenii să acţioneze în
moduri care pot părea nerezonabile pentru observatorii din afara arealului cultural respectiv.
Americanii, de exemplu, ezită să ia în considerare efectul foarte puternic pe care îl are
cultura asupra comportamentului uman. Ei consideră şi acceptă mitul conform căruia
comportamentul raţional este singurul care coordonează acţiunile umane.
Pagina 56 din 161

Dacă în cultura americană apare un comportament iraţional, acesta este explicat prin
toate mijloacele, care duc la găsirea unei motivaţii raţionale. În cazul în care acţiuni iraţionale
asemenea vendetelor, torturilor sau comportamentelor auto-distructive ale unor grupuri se
manifestă la alte popoare, acestea sunt respinse, ca fiind incredibile. În schimb, dacă se
regăsesc în cultura lor, americanii fac eforturi să le găsească explicaţii raţionale. Ei nu sunt de
acord cu dezmembrarea statelor din motive etnice dacă din aceasta rezultă state mici, cu
economii slab dezvoltate ci, dimpotrivă, sprijină apariţia de state mici, dar cu economii
prospere.
Modul de viaţă în general şi al fiecărui individ, în special, este o caracteristică
culturală, care are un impact de proporţii asupra terorismului. În societăţile în care fiecare
individ se identifică prin apartenenţa la un anumit grup (familie, clan, trib), se va manifesta o
incitare spre sacrificiu, rar întâlnită. Teroriştii reprezintă un caz special: ei sunt dornici să-şi
sacrifice viaţa pentru cauza şi organizaţia lor. Pe de altă parte, vieţile celor din afara grupului,
care în sistemul lor de valori reprezintă răul, pot fi distruse fără nici o remuşcare.
O determinantă culturală majoră a terorismului o reprezintă percepţia referitoare la
"outsideri" şi anticiparea ameninţării existente la adresa supravieţuirii grupurilor etnice.
Teama provocată de o posibilă exterminare culturală conduce la o violenţă care, pentru
cineva care nu a trăit o astfel de experienţă, pare iraţională. Toţi indivizii sunt sensibili la
ameninţările contra valorilor prin care ei înşişi se identifică: limba, religia, comunitatea,
teritoriul unde trăiesc sau locul natal. Posibilitatea de a pierde oricare din aceste valori
declanşează o reacţie de apărare, uneori chiar de ură, faţă de alte persoane sau popoare.
Religia poate fi considerată cea mai sensibilă valoare culturală prin care se identifică
o persoană, deoarece cuprinde valori adânc înrădăcinate. O ameninţare la adresa religiei
(secularizarea, demagifierea, desacralizarea) generează un risc, nu numai asupra prezentului,
dar şi asupra trecutului şi viitorului cultural. Multe religii, incluzând creştinismul şi
islamismul, se consideră îndreptăţite să folosească forţa pentru convertire. În numele religiei,
terorismul poate fi foarte violent, iar teroriştii motivaţi religios privesc acţiunile lor ca fiind
morale şi reprezentând o sancţiune divină. În concepţia lor, acţiunile ce le întreprind,
considerate acte de disperare în alte împrejurări, reprezintă o datorie divină. Astfel se explică
spiritul de sacrificiu şi dăruire existent în rândurile celor mai extremiste grupuri teroriste.
2.4.5 Principalele ameninţări de natură teroristă posibile la adresa

României
Pagina 57 din 161

Deocamdată România nu s-a confruntat şi nu se confruntă cu riscuri majore de natură

teroristă la adresa ei. Ţara noastră, deşi se află pe o falie de ciocnire a unor interese
geopolitice şi geostrategice, nu reprezintă, deocamdată, un spaţiu de confruntare teroristă,
nici unul de generare a terorismului şi nici nu constituie un mediu favorabil dezvoltării unor
acţiuni de acest gen. Acest lucru se datorează caracteristicilor poporului român, vocaţiei sale
spre împăciuire şi dialog, rezistenţei sale îndelungate la opresiuni şi represiuni de tot felul.
Poporul român a suportat însă, de-a lungul timpurilor, numeroase acţiuni care pot fi
considerate teroriste, începând cu cele generate de năvălirile barbare şi de strategia distructivă
a legiunilor romane şi continuând cu acţiunile horthyştilor în Transilvania ocupată din
perioada anilor 1940 – 1944 şi cu terorismul statului totalitar din primii ani ai comunismului.
Bineînţeles, terorismul are multe alte forme şi formule care, într-un fel, pot afecta şi
ţara noastră. Cert este că România nu a fost, nu este, sperăm că nu va fi generatoare de
terorism.
Din aceste consideraţii, apreciem că ameninţări majore de natură teroristă la adresa
României, în măsura în care vor exista, nu pot fi decât conjuncturale şi tranzitorii. Ele pot
rezulta dintr-o extindere a spaţiului de confruntare al ideologiilor şi practicilor
fundamentaliste sau de altă natură şi în zone apropiate de cele de interes strategic pentru
România (zona Balcanilor, Transnistria, spaţiul caucazian şi cel al Mării Negre), din alinierea
României la coaliţia antiteroristă mondială sau din degradarea semnificativă a instituţiilor
interne şi proliferarea şi în ţara noastră a reţelelor şi structurilor mafiei şi crimei organizate.
Deocamdată, ameninţările şi riscurile de natură teroristă care pot afecta ţara noastră se
referă la:
degradarea în continuare a condiţiei umane şi proliferarea infracţionalităţii de toate
tipurile;
extinderea în continuare şi pe teritoriul nostru a traficului de droguri, reţelelor de
prostituţie şi a traficului de carne vie;
evoluţia structurilor economiei subterane, a spălării banilor şi activităţilor ilegale;
existenţa unor minorităţi kurde, musulmane care, la adăpostul neimplicării ţării în
operaţii antifundamentaliste spectaculoase, ar putea încerca să constituie şi la noi unele baze,
puncte sau structuri de susţinere a terorismului (islamist, îndeosebi) care este vânat
pretutindeni;
existenţa unor persoane care, în lipsa altor mijloace şi activităţi care să le aducă
prosperitate, pot fi racolate în organizaţii, structuri şi reţele teroriste.
Pagina 58 din 161

În urma analizării situaţiei actuale, precum şi din evaluarea şi prognosticarea evoluţiei

ei pe termen scurt, rezultă că şi în România este posibilă conturarea şi chiar manifestarea unor
ameninţări de natură teroristă, directe sau mijlocite, la adresa ţării, a unor instituţii româneşti,
organizaţii şi cetăţeni români, precum şi la adresa unor persoane, grupuri, instituţii
internaţionale sau ale diferitelor state (ambasade, reprezentanţe, firme, consulate, misiuni,
turişti, delegaţii etc.) care se află temporar sau permanent pe teritoriul ţării noastre. Aceste
ameninţări pot să constituie elemente ale războiului terorist care se apreciază că a fost
declanşat în toată lumea; de regulă, astfel de acţiuni – în cea mai mare parte, marginale sau
punctiforme – vor avea obiective limitate şi numai în mod indirect vor contribui la
extinderea, şi în spaţiul de interes strategic pentru România, a războiului terorist. Aceste
ameninţări sunt:
posibilitatea procurării de către terorişti şi organizaţii teroriste a unor mijloace
nucleare, chimice şi biologice care să fie folosite în ţară sau în afara acesteia în acţiuni
teroriste;
atacarea unor depozite româneşti de armament şi muniţii în vederea procurării de
mijloace necesare unor acţiuni de tip terorist şi nu numai;
organizarea pe teritoriul ţării a unor ambuscade sau asasinate care să vizeze lideri
politici europeni, americani, ruşi, ai lumii musulmane etc. aflaţi în vizite, în activităţi oficiale
sau cu alte prilejuri în România, sau alte persoane, grupuri, instituţii etc.;
acţiuni ale unor organizaţii teroriste internaţionale de recrutare a unor persoane (chiar
şi specialişti) sau personalităţi din România care să facă parte din respectivele reţele sau să
îndeplinească temporar, contra unor sume mari de bani sau în virtutea unor convingeri,
misiuni punctiforme (asasinate, misiuni ciberteroriste, trafic de influenţă, distrugeri etc.);
organizarea, pe teritoriul ţării, a unor baze, reţele, puncte subversive, noduri de
comunicaţii, zone de transfer şi alte elemente care ţin de structuri teroriste de diferite nuanţe
şi orientări;
atacuri teroriste asupra unor reprezentanţe ale marilor puteri, structurilor NATO,
organismelor internaţionale sau structurilor de combatere a terorismului internaţional;
hărţuirea unor persoane, firme şi chiar instituţii pentru obţinerea unor profituri şi
crearea unei stări de nesiguranţă care să faciliteze economia subterană, spălarea banilor etc.;
acţiuni ale ciberterorismului şi terorismului psihologic, ale terorismului patologic,
genetic şi celui aleator;
acţiuni ale terorismului mediatic.
Pagina 59 din 161

Într-o aparentă libertate a presei şi a cuvântului, în România ultimului deceniu, în

media s-a instalat, comod şi nederanjat de nimeni, oriunde s-a dorit, un terorism mediatic de
cea mai virulentă speţă. Cu toată libertatea de expresie şi acţiunile care au dezamorsat unele
afaceri murdare sau unele acţiuni menite să ducă la transformarea teritoriului României într-
un depozit de gunoaie toxice, în presă a fost introdus şi exercitat un terorism mediatic feroce
care a contribuit la degradarea economiei şi a vieţii cetăţeanului, a sistemului de valori
naţionale, la umilirea şi terorizarea oamenilor şi a personalităţilor, la reinstituirea fricii de
ziua de mâine, de instituţiile proprii şi de cele internaţionale.
2.5 Evoluţia fenomenului terorist
2.5.1 Evoluţia fenomenului terorist

Terorismul internaţional în manifestările sale, se înfăţişează sub multiple aspecte, fapt
care a determinat încercările permanente de a-l delimita de infracţiunile comune.
Evoluţia terorismului pe glob de-a lungul anilor poate fi rezumată la a urmări
transformările suportate de grupările teroriste, la metodele actelor de terorism pe care aceste
grupări le-au organizat şi dus până la capăt producând foarte multe victime nevinovate şi
pagube materiale însemnate. Cea mai relevantă evoluţie de acest gen o regăsim la grupările
teroriste din Orientul Apropiat.
Cu doar o zi înaintea declanşării atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 asupra
turnurilor gemene World Trade Center şi asupra Pentagonului, reputatul publicist american
Kenneth Katzman (specialist în probleme de afaceri pentru regiunea Orientului Mijlociu, în
cadrul Departamentului pentru Afaceri Externe, Apărare şi Comerţ al Statelor Unite) a
prezentat Congresului american un raport detaliat având ca temă terorismul internaţional.
Denumit generic „CRS Report for Congress”, acest raport a fost întocmit în baza altei
lucrări anuale a Departamentului de Stat al Statelor Unite privind terorismul internaţional,
lucrare intitulată „Patterns of Global Terrorism: 2000”. Alte surse de informare care au stat la
baza întocmirii acestui raport includ numeroase articole de presă şi interviuri cu analişti
politici, experţi, jurnalişti, diplomaţi străini, etc..
„CRS Report for Congress” reprezintă de fapt o analiză anuală detaliată a
principalelor grupări teroriste din Orientul Apropiat precum şi a ţărilor menţionate în „Lista
Terorismului” – o listă a ţărilor pe care Departamentele Comercial şi de Stat ale Statelor
Unite le-au înregistrat ca fiind furnizoare constante de sprijin pentru organizaţiile teroriste
Pagina 60 din 161

internaţionale. Cinci dintre cele şapte ţări menţionate în această listă sunt situate în regiunea
Orientului Apropiat :Iran, Irak, Siria, Libia şi Sudan. Celelalte două ţări de pe listă sunt Cuba
şi Coreea de Nord, acestea nefiind menţionate în „CRS Report for Congress”. Componenţa
listei nu s-a modificat din anul 1993 de când Sudanul a fost adăugat pe aceasta.
„CRS Report for Congress” menţionează de asemenea şi o serie de organizaţii
internaţionale, desemnate în baza prevederilor legislative americane privind antiterorismul şi
combaterea efectivă a crimei organizate, ca fiind „Organizaţii teroriste străine” – (FTO’s).
Politica americană antiterorism şi-a concentrat atenţia, timp de mai multe decenii
asupra grupărilor teroriste din Orientul Apropiat. Încă din perioada anilor ’70, multe dintre
cele mai bine pregătite acte de terorism îndreptate împotriva cetăţenilor americani, sau
împotriva altor obiective diverse, au fost dirijate de aceste grupări teroriste, uneori cu
încurajarea sau instigarea statelor lor sponsor. Două dintre atacurile teroriste recente (din
interiorul sau din afara regiunii Orientului Apropiat) ce pot fi comparate între ele ca şi
gravitate, sunt : - atentatul din 7 august 1998 împotriva ambasadelor americane din Kenia şi
Tanzania, în care şi-au pierdut viaţa 224 de persoane, 12 dintre acestea fiind americani; -
atentatul din 12 octombrie 2000 împotriva distrugătorului Cole, în portul Aden din Yemen, în
care au fost ucise 17 persoane, membre ale echipajului marinei americane, vasul fiind
aproape scufundat. Urmare acestui act terorist, dezvoltarea relaţiilor militare dintre Statele
Unite şi Yemen a cunoscut o stagnare temporară.
După aprecierea lucrării anuale „Patterns 2000”, numărul victimelor din întreaga lume
datorate atacurilor teroriste, a crescut de la 223 în anul 1999 la 405 în anul 2000, iar numărul
atacurilor teroriste a crescut de la 392 în anul 1999 la 423 în anul 2000. Grupările teroriste
analizate, diferă adesea prin motivaţiile lor ideologice şi la nivelele lor de activitate.
Grupările islamiste rămân în general cele mai active, având ca obiectiv major destabilizarea
procesului de pace arabo-israelian, expulzarea forţelor armate americane din regiune sau
sfârşitul a ceea ce ei consideră o ocupare ilegală a ţinuturilor musulmane.
Spre deosebire de lucrarea anuală „Patterns 2000”, „CRS Report for Congress” are în
vedere câteva aspecte noi : - este analizată în acest raport Organizaţia pentru Eliberarea
Palestinei, care nu a făcut obiectul unei secţiuni separate în lucrarea anuală „Patterns 2000”,
considerându-se că liderul acestei organizaţii, Yasser Arafat nu a făcut suficiente eforturi
pentru a împiedica acţiunile teroriste ale altor grupări din zona aflată sub controlul
autorităţilor palestiniene; - când lista FTO a fost revizuită şi republicată, în octombrie 1999,
Frontul Democrat pentru Eliberarea Palestinei a fost dizolvat, în mare măsură şi datorită
reconcilierii sale de către Yasser Arafat. „CRS Report for Congress” analizează ultimele
Pagina 61 din 161

implicări ale acestei grupări în acte de terorism şi reluarea recentă a operaţiunilor sale
împotriva Israelului; - acest raport, spre deosebire de cele din anii anteriori, conţine o secţiune
referitoare la gruparea teroristă Abu Sayyaf care acţionează în Filipine, şi analizează câteva
grupări islamiste care se opun controlului indian asupra unor părţi ale provinciei Kashmir.
„Patterns 2000” a caracterizat Iranul ca fiind cel mai activ stat sponsor al terorismului
internaţional, atribuind mai degrabă sprijinirea actelor de terorism, instituţiilor iraniene de
profil – Garda Revoluţionară şi Ministerul Informaţiilor şi Securităţii – decât guvernului
iranian. Această caracterizare sugerează că Departamentul de Stat american a crezut în
preşedintele Mohammed Khatemi şi în aliaţii săi, dorind sincer ca reputaţia Iranului de „stat
terorist” să dispară treptat. Deşi nici un atentat terorist internaţional major nu a fost atribuit
Iranului de când Mohammed Khatemi a venit oficial la putere în august 1997, Statele Unite
nu au recunoscut în mod public diminuarea sprijinului material iranian pentru grupările
teroriste care se opun procesului de pace arabo-isrelian. Tot „Patterns 2000” menţionează că
Iranul a încurajat Hezbollah-ul şi grupările teroriste palestiniene să intensifice atacurile în
Israel în contextul dominaţiei palestiniene.
Iranul a fost de asemenea acuzat de guvernele regionale de sponsorizarea asasinatelor
împotriva clericilor musulmani din Tajikistan şi Pakistan şi de sprijinirea mişcării islamice de
opoziţie din statele Golfului Persic şi Irak. Pe de altă parte, oficiali ai Statelor Unite au
recunoscut că Iranul şi-a îmbunătăţit spectaculos relaţiile cu vecinii săi din Golf, în ultimii ani
şi că sprijinul său pentru mişcarea de opoziţie din Golf s-a diminuat substanţial.
„Patterns 2000” este critică la adresa Siriei, stipulând că Siria ar putea fi scoasă de pe
„Lista terorismului” dacă va semna tratatul de pace cu Israelul. Aceasta ar putea însemna că
Statele Unite speră că preşedintele Bashar al-Assad va fi mai flexibil în probleme de politică
externă decât tatăl său, Hafez al-Assad, căruia Bashar i-a succedat la putere în iunie 2000,
după moartea sa. Statele Unite afirmă că Siria a permis grupării teroriste Hamas să deschidă
un sediu nou în Damasc, în luna martie 2000, adăugând că Siria nu acţionează să oprească
lansarea atacurilor anti-Israel ale mişcării Hezbollah, a grupărilor teroriste palestiniene care
operează în zonele aflate sub control sau influenţă siriană. Siria continuă să permită Iranului
să asigure resursele necesare mişcării Hezbollah, prin aeroportul Damasc, şi a permis vizita
unor oficiali iranieni pentru a se întâlni cu organizaţii teroriste ce luptă împotriva procesului
de pace în zonă, organizaţii care îşi au sediul în Siria. Departamentul de Stat american este de
părere că Siria respectă angajamentul către Turcia de a nu sprijini PKK. Unii analişti cred că
poziţia Siriei faţă de PKK este rezultatul spaimei faţă de potenţiala ameninţare a Turciei de a
folosi forţa armată împotriva Siriei şi nu dorinţa unilaterală siriană de a rupe relaţiile cu PKK.
Pagina 62 din 161

O altă interpretare este că Siria doreşte să susţină recenta îmbunătăţire a relaţiilor sale
bilaterale de prietenie cu Turcia.
Problema atentatului din 21 decembrie 1988 asupra cursei aeriene Pan Am 103 a
constituit mai bine de un deceniu subiectul discuţiilor politice dintre Statele Unite şi Libia,
subiect ce va împiedica orice apropiere între cele două state, atâta timp cât Muammar
Qadhafi va rămâne la putere. Atacul asupra cursei Pan Am 103 a dus la moartea a 259 de
persoane aflate la bordul avionului şi a 11 persoane aflate la sol, în zona în care avionul s-a
prăbuşit.
Prin 3 rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite (731 din 21 ianuarie
1992; 748 din 31 martie 1992 şi 883 din 11 noiembrie 1993) i s-a cerut Libiei să-i extrădeze
pe cei 2 agenţi libieni (Abd al-Basi Ali al-Megrahi şi Al Amin Khalifah Fhimah) suspectaţi
de implicare în atentat, şi să ajute la rezolvarea cazului atentatului din 1989 asupra cursei
aeriene 772, aparţinând liniei aeriene franceze UTA. Predarea suspecţilor din atentatul asupra
cursei aeriene Pan Am 103 şi detaşarea Libiei de grupările radicale palestiniene a determinat,
la vremea respectivă, administraţia Clinton să revină asupra deciziei de scoatere a Libiei de
pe „Lista terorismului”. Într-un efort de a îmbunătăţi relaţiile sale cu Libia, avut loc o
întâlnire în anul 1999 între oficiali americani şi diplomaţi libieni, pentru prima dată după anul
1981, şi interdicţiile americane privind comerţul cu acest stat au fost modificate pentru a
permite exportul în Libia de alimente şi medicamente. În martie 2000, un grup de oficiali ai
serviciilor americane de securitate a vizitat Libia pentru a aprecia dacă este cazul să fie
ridicate interdicţiile impuse de Statele Unite în utilizarea paşapoartelor turistice americane de
către libieni. O decizie în acest sens nu a fost însă anunţată.
În 31 ianuarie 2001, condamnarea lui al-Megrahi a adus câteva lămuriri în cazul Pan
Am 103, dar a întărit convingerea familiilor victimelor din atentat şi a altora că liderul libian
Muammar Qadhafi avea cunoştinţă despre atentat, dacă nu cumva chiar l-a pus la cale.
Imediat după condamnare, preşedintele George W. Bush a declarat că Statele Unite vor
menţine unilateral sancţiunile asupra Libiei şi se vor opune permanent ridicării sancţiunilor
impuse de către Naţiunile Unite Libiei, până când aceasta: - nu-şi va asuma responsabilitatea
atentatului; - nu va recompensa material familiile victimelor atentatului; - nu va renunţa la
sprijinirea terorismului; - nu va dezvălui tot ce cunoaşte despre atentat. Până la condamnare,
nici un oficial american nu a sugerat că Libia va primi dreptul de a fi scoasă de pe „Lista
terorismului” în viitorul apropiat.
Libia a încercat să fie cooperantă în rezolvarea altor acte de terorism mai vechi. În
martie 1999, o instanţă franceză a condamnat şase libanezi, în absenţă, pentru atentatul din
Pagina 63 din 161

1989 asupra cursei aeriene 772 aparţinând liniei aeriene franceze UTA, la traversarea
Nigeriei. Unul dintre aceştia este cumnatul liderului libian Muammar Qadhafi, agentul
Muhammed Sansui.
Sudanul pare a fi una dintre ţările din Orientul Apropiat aflate cel mai aproape de
momentul înlăturării sale de pe „Lista terorismului”. Departamentul de Stat american afirmă
că este angajat în tratative cu Sudanul pe tema eliminării complete a acestuia din sfera
afacerilor teroriste.
În august 1994, Sudanul l-a extrădat în Franţa pe teroristul Carlos (Lych Ramirez
Sanchez). În decembrie 1999, preşedintele Sudanului, Umar Hassan al- Bashir, conducător
militar, s-a declarat împotriva politicii marcantului reprezentant islamist, Hassan al-Turabi,
iar în februarie 2001, Turabi a fost arestat, rămânând sub arest la domiciliu până în mai 2001.
Turabi a fost primul susţinător al legăturilor Sudanului cu mişcările islamiste
regionale, incluzând Al-Qaida (Anexa 1), organizaţiile Abu Nidal, Hamas, Gruparea Islamică
Egipteană şi Al Jihad, Hizballah şi Mişcarea rebelilor islamişti din estul Africii. După
„Patterns 2000” la sfârşitul anului 2000, Sudanul semnase toate cele 12 convenţii
internaţionale privind combaterea terorismului. Soluţia rămânerii Sudanului în afara „Listei
terorismului” este conformarea acestuia cu 3 rezoluţii ale Consiliului de Securitate adoptate
în anul 1996 (1044 din 31 ianuarie; 1054 din 26 aprilie şi 1070 din 16 august). Rezoluţiile
menţionau ca Sudanul să extrădeze 3 grupări islamiste suspectate de încercarea de asasinat
împotriva preşedintelui Mubarak în Etiopia, impuneau reducerea numărului de diplomaţi
sudanezi aflaţi în străinătate şi solicitau autorizarea suspendării curselor internaţionale
efectuate cu aeronave sudaneze. Oficial, Statele Unite au fost de acord cu ridicarea
sancţiunilor impuse Sudanului în luna septembrie 2002.
Diferendele dintre Irak şi Statele Unite privind ambiţioasele pretenţii regionale
irakiene au ţinut Irakul pe „Lista terorismului” atâta timp cât Saddam Husein a rămas la
putere. „Patterns 2000” menţionează că Irakul continuă să pună la cale atentate şi să susţină
terorismul internaţional, chiar dacă acţiunile Irakului sunt îndreptate împotriva opozanţilor
anti-regim, ca simbol al înfrângerilor irakiene din trecut sau împotriva organizaţiilor care
reprezintă sau aplică sancţiunile internaţionale impuse Irakului.
Se presupune că în octombrie 1998, agenţi irakienei au plănuit să atace un post de
radio cu sediul în Praga, deşi nici un atentat nu a fost înregistrat în perioada respectivă. Irakul
a organizat un complot, care a dat greş, în scopul asasinării fostului preşedinte Bush în timpul
vizitei sale din Kuweit, din aprilie 1993.
Pagina 64 din 161

Irakul, care în mod tradiţional a avut legături cu Yasser Arafat, a sprijinit grupări
palestiniene ce se opun păcii în regiune şi a găzduit Organizaţia Abu Nidal, Frontul Eliberării
Palestinei al lui Abu Abbas şi alte câteva grupări teroriste minore. Păstrând aceleaşi relaţii cu
Iranul, Irakul continuă să găzduiască şi să ofere arme organizaţiei Armata de Eliberare
Naţională, care îşi are bazele lângă graniţa cu Iran. Cu toate acestea, se pare că Irakul a redus
sprijinul pentru această grupare teroristă, relaţiile cu Teheranul fiind îmbunătăţite de peste 3
ani.
După o privire aruncată supra evoluţiei grupărilor teroriste din Orientul Apropiat, se
impune şi o prezentare a unui scurt istoric al actelor de terorism ce au avut loc de-a lungul
anilor.
În felul acesta, putem întâlni acte de terorism care vizează scopuri particulare, sau au
drept obiect un interes personal, ca de exemplu obţinerea unei sume de bani, încercările de
şantaj, practicile gangsterilor, ori ale bandelor de tâlhari. La Roma, remarca o publicaţie, o
ramură a Mafiei s-a specializat în terorizarea unor anumiţi patroni cărora “în schimbul unor
sume importante, le asigură protecţia”. În aceste împrejurări, un bijutier din oraşul etern,
Roma, a avut ideea să instaleze într-un loc mascat un aparat de luat vederi. El a furnizat apoi
poliţiei fotografii ale momentului în care plătea “salariul” pseudo-ocrotitorilor săi, sperând că
în felul acesta, apărătorii legii vor pute acţiona rapid şi eficient.
Grăitoare pentru acest gen de terorism, este şi răpirea la 6 februarie 1975, din locuinţa
sa din Berkely (lângă San Francisco) a unei tinere de 19 ani, Patricia Hearst, fiica unui mare
editor american şi nepoata “regelui presei” din Statele Unite – Randolph Hearst. A fost răpită
de doi bărbaţi înarmaţi şi o femeie, toţi făcând parte dintr-o grupare extremist-teroristă,
numită “Armata Simbolică de Eliberare” (Symbolic Liberation Army) care a luat naştere în
anul 1974 şi s-ar fi compus din câteva zeci de anarhişti, în majoritatea lor foşti criminali.
Gruparea, deşi restrânsă ca număr de membrii, a ajuns să aibă la activul său zeci de răpiri,
cazuri sfârşite prin uciderea ostaticilor, printre care şi inspectorul general al Consiliului
Culturii din oraşul Oakland din California, negrul Marcus Foster, împuşcat cu gloanţe
otrăvite. La câteva zile după răpirea Patriciei Hearst, teroriştii au trimis postului de radio din
San Francisco o scrisoare adresată lui Randolph Hearst, prin care îi cerea “să asigure câte 70
de dolari pentru fiecare sărac din statul California”. După unele estimări, în California s-ar fi
aflat aproape 5 milioane de săraci. Deşi familia Hearst era foarte bogată, nu se ştie dacă ar fi
putut satisface cerinţa teroriştilor, adică plata a peste 250 de milioane de dolari anual. Tânăra
a fost găsită ucisă după maltratări la marginea oraşului San Francisco.
Pagina 65 din 161

În contextul unei tipologii lărgite, este de arătat că terorismul poate fi privit şi din
punct de vedere al spaţiului în care se practică şi al întinderii efectelor sale. Dacă pregătirea
actului de terorism, executarea lui şi consecinţele pe care le produce îşi limitează aria
înlăuntrul unei singure ţări, ne vom afla în faţa unui terorism naţional sau intern.
O bandă teroristă, anarhistă, denumită Fracţiunea Armatei Roşii a terorizat populaţia
fostei Germanii Federale timp de câţiva ani (până în 1975) având la activ 5 omoruri, 54
tentative de asasinat, 6 atentate cu explozivi, duzine de furturi de maşini, numeroase spargeri
şi atacuri cu arma în mână împotriva băncilor. Şi în sfârşit s-a reuşit capturarea lor. Cu
prilejul judecării s-au luat măsuri de siguranţă aşa de severe, încât au fost comparate cu cele
din timpul procesului de la Nurnberg, când au fost judecaţi marii criminali de război ai
Germaniei naziste. S-a construit, între altele, o clădire specială cu ziduri din beton, fără
ferestre, sala de audienţă fiind luminată prin deschideri înguste, situate la 15 metri de sol,
apărate de grile de 1,50 de metri înălţime, întreg ansamblul clădirii fiind închis cu un zid de
beton de 4 metri înălţime prevăzut cu camere de televiziune cu mişcare automată. Inculpaţii
au asistat la proces închişi în celule de sticlă rezistente la gloanţe, comunicând cu tribunalul
prin microfoane. Pe tot teritoriul federal măsurile de securitate au fost sporite. Mii de poliţişti
au întărit garda frontierelor. Lectura actului de acuzare, un dosar de 550 de pagini, a durat
mai multe zile.
Distincţia aceasta nu are numai un interes teoretic. Căci acţiunea teroristului poate
avea drept scop direct provocarea unui sentiment general de îngrijorare şi de tulburare, spre
exemplu, a relaţiilor internaţionale. Dar scopul indirect vizat de planul lui, poate consta într-o
anumită soluţie a unei probleme pe care o urmăreşte, având fie caracter intern, fie caracter
internaţional. Încadrarea juridică va trebui deci să ţină seama de această distingere, cu toate
consecinţele pe care le implică.
Distrugerile şi crimele săvârşite în campania din Coreea, împotriva unui popor
nevinovat, care îşi apăra cu curaj spaţiul şi drepturile legitime, au rămas dovezi pe cât de
grave pe atât de incontestabile peste vreme. În legătură cu ceea ce s-a comis în peninsula
Coreea şi apoi în Vietnam, inclusiv crimele de terorism, nu s-a constituit încă nici până în
prezent nici o instanţă internaţională menită să ia în dezbatere faptele şi să dea sentinţele
cuvenite celor vinovaţi. Dovezile încă rămân. Ele se găsesc în paginile şi casetele mass-
mediei din vremea respectivă şi vor fi desigur utilizate atunci când istoria o va cere.
În februarie şi martie 1952, în lagărele de pe insula coreeană Kociedo s-a desfăşurat o
largă acţiune de terorism. Presa vremii a demascat aceste acţiuni tipice de terorism. Un raport
al Comitetului Internaţional de Cruce Roşie menţiona: “La 18 februarie 1952, pe la 4
Pagina 66 din 161

dimineaţa, un regiment complet înarmat a pătruns fără nici un avertisment în sector (sectorul
62). Deţinuţii au fost siliţi să rămână în corturile lor sub ameninţarea baionetelor. Speriindu-
se şi crezând că vor fi ucişi cu toţii, deţinuţii au ieşit în fugă din corturi să vadă ce se petrece.
A fost deschis focul asupra lor. Militarii au călcat în picioare cadavrele prizonierilor şi pe
aceia care încă nu-şi dăduseră sfârşitul încărcându-i apoi pe toţi în autocamioane.”
Un alt exemplu în evoluţia şi istoria terorismului avea să se producă la 11 septembrie
1973, când palatul prezidenţial din Santiago de Chile, asediat de o parte din membrii
guvernului (care conduceau armata şi siguranţa), sprijiniţi de forţe din afară, situaţia a luat o
întorsătură dramatică ducând la asasinarea preşedintelui ales, Salvador Allende, şi a unor
importanţi colaboratori. S-a declanşat atunci o lovitură de stat folosind metode tipic teroriste,
ameninţări, sechestrări de persoane, arestări de personalităţi influente, execuţii, în concret o
dezlănţuire a unui val de teroare care a cuprins întreaga ţară. Lovitura de stat care a dus la
înlăturarea guvernului constituţional al preşedintelui Allende, a stârnit încă din primele
ceasuri un val de proteste pe toate meridianele lumii. Deci opinia mondială a fost cuprinsă de
o stare de consternare şi sensibilizată în a lua atitudine generalizată. Evenimentele, într-o
dramatică şi sângeroasă evoluţie, au dat dimensiunile nu numai ale unui act terorist într-o
ţară, ci prin rezonanţa şi gravitatea percepută, au dat dimensiunile unui atentat la libertatea şi
independenţa popoarelor. Revista “Lumea” din 20 septembrie 1973 remarca evenimentul
grav ca “o lovitură dată luptei de eliberare şi dezvoltare independentă a ţărilor Americii
Latine şi nu numai.”
Un alt caz intrat în istoria şi evoluţia terorismului de-a lungul anilor este acela din
Spania anului 1975. Încercând cu disperare să menţină un regim de tiranie, aflat în agonie,
echipa conducătoare franchistă a executat, la sfârşitul lui septembrie 1975, cinci tineri
spanioli, militanţi pentru drepturi democratice şi libertate socială. Ei au fost: Angel Otaegui-
33 de ani; Juan Peredes- 22 de ani, ambii militanţi basci; Ramon Garcia- 27 de ani; Jose
Alonso- 24 de ani şi Jose Bravo- 21 de ani, membri ai Frontului Antifascist şi Patriotic din
Spania.
Ecoul protestului internaţional a dovedit dimensiuni impresionante, neaşteptate pentru
autorii acestor execuţii. Manifestările de amărăciune şi adâncă indignare semnalate pe
întregul pământ, diversitatea lor exprimă solidaritatea umană, oroarea faţă de actele de
terorism, oriunde s-ar desfăşura ele.
Reprezentanţii cei mai autorizaţi ai opiniei publice mondiale, în frunte cu secretarul
general al O.N.U. şi preşedintele Adunării Generale, au adresat apeluri insistente pentru a
înlătura executarea celor 5 patrioţi spanioli, condamnaţi la moarte după un simulacru de
Pagina 67 din 161

judecată sumară. Din România au pornit apelurile guvernului, ale organizaţiilor sindicale, de
tineret şi de femei, ale juriştilor şi ziariştilor care, alături de mesajele pornite din întreaga
lume, cereau revocarea sentinţelor de condamnare la moarte.
Unele ţări au suspendat chiar relaţiile diplomatice cu Spania. Numeroase organizaţii
sindicale din Anglia, Belgia, Ţările Scandinave, Italia, Franţa, R.F. Germania, Australia,
Olanda au boicotat schimburile economice şi comunicaţiile de orice fel cu Spania.
Gândind juridic, execuţiile celor 5 militanţi spanioli constituie un tipic act de terorism
din sfera politicului, anume un terorism de stat, el fiind comis de organele statului. Este o
dovadă în plus că terorismul, indiferent de forma pe care o îmbracă, duce chiar la înrăutăţirea
relaţiilor dintre state.
În Irlanda de Nord, atentatele teroriste au atins dimensiuni foarte mari în pierderi
umane şi materiale. Interesant că aici cei care ucid sunt sectanţi sau cultici care se omoară
între ei şi terorizează populaţia paşnică. Zilnic se înregistrează zeci de victime, ajungându-se
la numărul victimelor atentatelor, la mii de persoane ucise în 5 ani. Toate aceste atentate
teroriste făcându-se şi sub emblema dorinţei locuitorilor Irlandei de independenţă, adică
împotrivirea la apartenenţa de Regatul Unit al Marii Britanii.
Drama israeliană, prelungită până în zilele noastre, ar putea umple sute de pagini
scrise cu sânge din istoria terorismului. În anul 2002 s-a ajuns la o cifră estimativă de un
milion de oameni israelieni şi palestinieni omorâţi în atacurile teroriste reciproce de pe
teritoriul Israelului.
În sfârşit, micile republici de pe spaţiul ex-iugoslav au fost timp de mai bine de 3 ani
afectate de acţiuni teroriste de o cruzime de neimaginat, soldate cu ucideri, ostatici şi
înfricoşarea permanentă a populaţiei. La fel şi pe spaţiul cecen din Transnistria.
2.5.2 Trăsături caracteristice ale terorismului contemporan

Terorismul contemporan nu are o agendă de lucru explicită, iar exponenţii săi nu-şi
propun în nici un fel preluarea puterii. El nu face decât să promoveze un protest confuz
contra Occidentului şi admiratorilor săi – cei care îşi beau adoraţia şi veneraţia cu apă rece,
alimentat de furia împotriva tendinţei de supremaţie geografică şi culturală a „Marelui Satan",
căruia teroriştii încearcă să-i provoace „cât mai multe pagube şi durere".
Studiind fenomenul în complexitatea sa, se poate aprecia că atât vechiul cât şi noul
terorism vizează cu preponderenţă obiective occidentale. Pentru contracararea sa, se impune
să fie depistate adevăratele cauze şi să fie eliminate. Combaterea terorismului prin forţă - ca
răspuns la forţa acestuia - se pare că nu este de natură să aducă efectele scontate.
Pagina 68 din 161

La originea factorilor ce au condus la amplificarea deosebită a acestui flagel se află

împrejurări deosebit de grave, dintre care reţin în mod special atenţia conflictele militare din
diferite zone ale lumii (Orientul Mijlociu, fosta Iugoslavie, Asia şi Africa), precum şi
dezvoltarea fără precedent a organizaţiilor, grupărilor sau chiar a unor fronturi teroriste, ca de
pildă „Frontul Islamic Internaţional", creat în anul 1990, ce îşi impun să unească mişcările
islamice într-un „front de luptă împotriva forţelor americane pentru alungarea lor din ţările
musulmane", sau „Frontul de Luptă împotriva Evreilor şi Cruciaţilor" înfiinţat de miliardarul
Osama bin Laden în februarie 1998, care a revendicat atentatele teroriste împotriva
ambasadelor americane din Kenya şi Tanzania, el fiind, totodată, considerat principalul
vinovat al atentatelor antiamericane din 11 septembrie 2001.
Folosirea de către structurile teroriste a unor mercenari (cu state vechi de serviciu în
diferite conflicte de pe glob), precum şi dotarea cu armament sofisticat şi costisitor, inclusiv
armament greu de război, constituie un alt indiciu al gravităţii fenomenului la care ne referim,
mai cu seamă dacă luăm în considerare pericolul folosirii în acţiuni a unora dintre cele mai
moderne mijloace de distrugere în masa.
Pentru a oferi o imagine cât mai corectă asupra evoluţiei fenomenului terorist
internaţional este necesar să evidenţiem principalele caracteristici 45 ale acestui flagel
contemporan:
• Principala caracteristică a terorismului contemporan o constituie
preponderenţa la nivel global a grupărilor teroriste etnice şi religioase, în detrimentul celor
exclusiv „ideologice".
După anii '90, odată cu sfârşitul „războiului rece", în prim-planul scenei mondiale a
apărut „terorismul etnic" şi „terorismul religios": ETA (separatismul basc), IRA (catolicii
contra protestanţilor), separatiştii corsicani, grupările palestiniene (OEP, OPEP) sau cele
islamiste (Hamas, Hezbollah, Gama at al - Islamyya, Harakatul Mujahidin). Grupările
marxiste ori maoiste de extremă stângă („Tupac Amaru", „Sendero Luminoso"), fără să
dispară, au trecut în planul secundar al terorismului internaţional, ori cei marxişti au devenit
naţionalişti etnici (P.K.K.-ul kurd).
Sunt cazuri în care o organizaţie teroristă manifestă un caracter dublu, etnic şi
religios: Al-Qaida, mişcarea talibanilor afgani, ori UCK (etnicii albanezi, musulmani contra
etnicilor sârbi ortodocşi).
45
Vezi Vladimir Alexe, Terorismul trebuie combătut şi anihilat, apărut în „România Liberă" din 22 septembrie
2001.
Pagina 69 din 161

• Cu toate că nu a renunţat la arsenalele clasice ale terorismului anilor '60-'70

(explozibili, pistoale diferite, sau chiar cuţite), terorismul actual a inclus în arsenalele sale
mijloacele de distrugere în masă (weapons of mass destruction - WMD): arm ebiologice
(BW), arme chimice (CW), ori armele nucleare (NW). Robert Blitzer, şeful „DTCTP" (Biroul
pentru Planificare în Terorism şi Contra Terorism) al FBI, arată că în 1998, numai în
StateleUnite au existat 86 de ameninţări teroriste domestice cu arme de distrugere în masă
(WMD): material chimic, biologic şi nuclear. în 1997, fuseseră înregistrate de FBI 68 de
ameninţări tip WMD. Organizaţiile islamiste supervizate de bin Laden au intrat (după 1990)
în posesia unor componente nucleare strategice, achiziţionate din statele aparţinând fostei
URSS, precum şi a unor arme chimice (CW) şi biologice (BW) puse la dispoziţie de Sadam
Hussein, Gaddafi şi Sudan: gaz sarin, agenţii antraxului şi botulismului etc. Astfel, au apărut
forme noi de terorism: terorismul biologic, terorismul chimic şi terorismul nuclear.
De asemenea, terorismul contemporan deţine cele mai moderne sisteme de înaltă
tehnologie. Spre exemplu, sistemul „MEMEX” permite teroriştilor accesul rapid la orice
înregistrare electronică din instituţii militare, de securitate sau bănci. Terorismul modern este
foarte interesat de inteligenţa artificială. Grupările teroriste actuale dispun şi de cele mai noi
tehnologii „night-vision" (vedere pe timp de noapte), de mijloace de supraveghere parabolice,
care detectează conversaţii pe o rază de 1.000 m, camere stroboscopice, care iau sute de
imagini în câteva secunde şi individualizează ţintele umane, de arme de anihilare din
generaţia a doua (generatoare de ultrasunete, care provoacă instantaneu voma, defecaţia şi
dezorientarea ţintei; arme de reducerea energiei kinetice, care nu lasă urme; arme termale
care pătrund prin zid şi ridică temperatura victimei la107° F; magnetosfere, care provoacă
senzaţia unor lovituri puternice la cap etc). Terorismul modern, aşa cum se arată, nu renunţă
nici la armamentul şi mijloacele „clasice".
Avioanele deturnate în SUA care au atacat obiectivele simbol ale acesteia,
au fost preluate de nişte terorişti care ameninţau cu cuţite. În fine, şi Internetul face parte din
arsenalul terorist modern, atât în ceea ce priveşte comunicaţiile criptate, cât şi prin
propagandă.
Dincolo de caracteristicele generale ale terorismului internaţional sunt şi alte elemente
specifice prezentate în continuare:
A. În pofida loviturilor dure primite, vasta reţea europeană a extremiştilor islamici şi-a
perfecţionat capacitatea operativă a grupărilor de a acţiona în clandestinitate.
Astfel, în Germania (unde s-au stabilit unul dintre principalii lideri ai „Frontului
Islamic al Salvării" - F.I.S. şi fiul fondatorului frontului) este situat centrul traficului de arme
Pagina 70 din 161

provenite din Europa de Est, destinate gherilei algeriene. Zona de acţiune a fundamentaliştilor
se extinde până în Spania şi în Suedia.
De asemenea, Marea Britanie este considerată principalul centru de recrutare a
tinerilor voluntari care au luptat alături de rezistenţa afgană împotriva soldaţilor din Armata
Roşie, iar numărul musulmanilor din această ţară este estimat la peste un milion şi jumătate.
În acelaşi context, se apreciază că Marea Britanie a devenit piaţă financiară şi principalul
centru operativ al mişcării integriste, partizanii acesteia strângând fonduri din traficul de
droguri şi prin perceperea unei taxe de 20% din câştigurile imigranţilor clandestini. În băncile
din City (Londra), prin intermediul unor conturi din două oraşe elveţiene ajung donaţii în
scopuri de binefacere provenind din ţările din Golf şi din partea unor oameni de afaceri, cum
ar fi renumitul Osama bin Laden.
B. În ceea ce priveşte intensificarea activităţii organizaţiilor extremist-naţionaliste
turce, se constată că situaţia internă din Turcia continuă să fie marcată de disensiunile
existente între şi în cadrul partidelor din eşichierul politic, de amploarea fundamentalismului
islamic, ultranaţionalismului, precum şi a manifestărilor etnic-separatiste. Pe seama acestor
factori a luat naştere şi a sporit continuu numărul şi gravitatea actelor teroriste.
Eforturile comune ale guvernului, armatei şi poliţiei turce pe linia contracarării
organizaţiei extremist-teroriste de esenţă etnico-separatistă (P.K.K.) - implicată în comiterea
de numeroase acte teroriste împotriva obiectivelor turceşti aflate atât în interiorul, cât şi în
exteriorul ţării - au făcut ca în prezent aceasta să piardă tot mai mult teren, fără însă a se putea
trage concluzia că organizaţia a fost anihilată. Potrivit analiştilor politici turci, arestarea
liderului P.K.K. a produs în rândul populaţiei din Turcia o mare uşurare şi un val de aclamaţii
imense. Teroarea declanşată de P.K.K. în urmă cu 15 ani a costat viaţa a 37.000 de oameni,
printre victime numărându-se, în afară de membri ai organizaţiei, soldaţi turci şi numeroşi
civili nevinovaţi.
În fine, un pericol cu posibile efecte în plan terorist îl reprezintă expansiunea
fundamentalismului islamic în detrimentul curentului laic, fapt ce a determinat ca, în ultimul
timp, în Turcia să se manifeste diverse curente ultranaţionaliste sau antiguvernamentale,
propulsate şi conduse de formaţiuni sau organizaţii extremist-teroriste.
C. În ultima perioadă au apărut organizaţii teroriste puternice care acţionează pe plan
internaţional.
a) Potrivit datelor prezentate de unii analişti în domeniu, în cadrul organizaţiei „Fraţii
Musulmani" din Egipt au intervenit disensiuni între anumiţi membri din conducerea acesteia
şi liderul spiritual al grupării, ce nu au putut fi soluţionate de către „Biroul de îndrumare
Pagina 71 din 161

spirituală", organul conducător al organizaţiei. Membrii demisionari au avansat drept motive

deteriorarea situaţiei politice a grupării, lipsa ei de eficienţă în contextul evenimentelor
majore în plan politic, stoparea elementelor tinere care aspirau la funcţii de răspundere,
precum şi faptul că „Biroul de îndrumare spirituală" nu desfăşoară anchete în cazul
persoanelor acuzate de deturnări de fonduri.
De fapt, aceasta este povestea sciziunii dintre membrii tineri ai grupării şi cadrele mai
vârstnice ale acesteia, sciziune pe care toţi au încercat să o ţină ascunsă, dar care a ieşit la
iveală, făcându-se cunoscută nu numai în sălile de şedinţă ale organizaţiei, ci şi în sălile de
judecată şi chiar dincolo de pereţii închisorilor.
b) Lansând un program propriu pe Internet, islamiştii organizaţiei egiptene „GAMA'A
AL-ISLAMYA" au urmat exemplul celorlalte grupări islamiste de a utiliza cele mai moderne
mijloace de comunicaţii în scop de propagandă. Astfel, această organizaţie a utilizat
echipamen telefax pentru expedierea scrisorilor de revendincare a atentatelor comise.
Adevăratul iniţiator al proiectului privind prezenţa pe Internet este unul dintre cei mai
periculoşi terorişti egipteni şi se pare, autorul moral al unui atentat comis în 1993 asupra
fostului premier egiptean Atif Sidgi. Conducătorii acestei organizaţii au declarat că Internetul
va fi utilizat atât în scopul difuzării propagandei, cât şi pentru comunicare la nivel mondial
între diversele aripi ale grupării şi diferite organizaţii islamiste. Prin folosirea aşa-numitului
„cod al beduinilor" şi a unor parole secrete, care nu pot fi descifrate de către organele de
securitate, va putea fi realizat un schimb de opinii la un nivel complet nou.
D. Fenomenul terorist nu a ocolit nici Balcanii. El reprezintă o sursă majoră de risc
pentru securitatea acestei zone.
Conceptul asupra securităţii în Balcani presupune identificarea unor strategii active
bazate pe construirea unor mecanisme preventive şi eficace. În ceea ce priveşte riscurile,
potenţialul cel mai mare, în perioada actuală, aparţine national-comunismului, aserţiune care
a confirmat, înainte de toate în spaţiul ex-iugoslav, la care se adaugă o gamă largă de
influenţe politice şi religioase exercitate inegal dar constant în această regiune.
Conflictele interetnice contemporane nu sunt o fatalitate în zona balcanică, iar pentru
o mai clară înţelegere a raţiunii lor sau pentru a deveni periculoase, ele au nevoie de câteva
ingrediente a căror esenţă stinge flacăra conflictului. Un conflict interetnic - focar plauzibil în
regiunea balcanică - poate avea ca punct de plecare un act terorist, cum ar fi, de pildă, un
atentat asupra unei personalităţi, o diversiune extremistă legată de un moment sensibil în
viaţa unei minorităţi, ori de la interese politice divergente ale majorităţii faţă de minoritate.
Pagina 72 din 161

Un alt factor de risc derivă din faptul că procesul tranziţiei în fostele state comuniste
din Europa este asociat cu dificultăţi economice, care reprezintă şi ele surse potenţiale de
instabilitate. Ţările în tranziţie sunt afectate, în acelaşi timp, şi de instabilitatea de sistem la
nivel internaţional, fiind mai puţin pregătite pentru a face faţă acestei situaţii, care creează
dificultăţi în asigurarea ordinii lor interne şi îngreunează procesul reformelor.
Un alt pericol care poate stârni un act terorist sau un lanţ de acţiuni extremist-teroriste
se poate constitui din actualul fenomen al globalizării, care, pe lângă multiplele sale efecte
benefice, creează şi un nou tip de sfidare la adresa stabilităţii. Astfel, şi în Balcani, migraţia
ilegală, crima organizată, instabilitatea economică, contrabanda, ameninţările la adresa
mediului înconjurător sunt câteva consecinţe ale permeabilizării frontierelor şi creşterea
interdependenţei în etapa actuală.
Analiza terorismului din Balcani oferă unele elemente de sprijin pe linia explicării
fenomenului terorist în zonă, dintre care evidenţiem:
influenţa evoluţiei fenomenului terorist internaţional, tot mai bine organizat, sprij init
şi dirijat spre atingerea unor scopuri şi interese majore în diferite ţări sau zone ale lumii;
existenţa unor conflicte dintre diverse nuanţe interstatale sau chiar în interesul
acestora, semnificative fiind cele din ex-Iugoslavia, din Turcia, sau dintre Grecia-Turcia;
extinderea tot mai accentuată a integrismului islamic în Balcani, în scopul realizării
unor puncte de sprijin şi „capete de pod" destinate expansiunii acestuia;
dezvoltarea fenomenului imigraţionist cu efecte în plan terorist, de natură a aduce
atingere securităţii balcanice;
interferenţa terorismului cu segmente ale criminalităţii organizate (planuri comune de
acţiune, similitudinea unor obiective vizate, precum şi a unor tactici, metode şi mijloace de
acţiune folosite pentru atingerea scopurilor propuse).
Cu alte cuvinte, zona balcanică nu a fost scutită de flagelul terorismului internaţional,
aici acţionând atât grupări teroriste regionale, cât şi structuri aparţinând organizaţiilor
internaţionale de profil.
Dintre statele confruntate cu problematica teroristă activă menţionăm:
TURCIA - ţară în care întâlnim, deopotrivă, organizaţii etnic-separatiste,
fundamentalist-islamice şi ultranaţionaliste. În prezent, pericolul cu posibile efecte în plan
terorist este reprezentat de expansiunea fundamentalismului islamic în detrimentul curentului
laic. Pe acest fond se poate concluziona că problematica teroristă din Turcia este extrem de
diversă şi complexă, astfel încât, pe lângă efectele perturbatoare în plan intern, aceasta este în
măsură să influenţeze, nemijlocit sau indirect, activitatea antiteroristă din ţările vecine.
Pagina 73 din 161

GRECIA este o altă ţară balcanică ce se confruntă cu problematica teroristă într-o

proporţie mai redusă, pe teritoriul căreia acţionează, în principal, organizaţia extremist-
teroristă „17 Noiembrie” - autoare a mai multor atacuri teroriste împotriva unor obiective
elene şi străine.
BOSNIA - prin ameninţarea terorismului islamic a devenit una din principalele
probleme pentru trupele aliate aflate în această zonă. Serviciile speciale occidentale au
avansat ideea existenţei în spaţiul bosniac a unor tabere de terorişti, constituite din instructori
iranieni şi luptători autohtoni, context în care se estimează că Saraievo ar putea deveni „un
bastion al terorismului islamic împotriva Europei”.
ALBANIA a fost, nu demult, teatrul unor manifestări de violenţă fără precedent,
culminând cu tentativa de asasinat împotriva preşedintelui Berisha, prin diverse acte teroriste
reuşindu-se ocuparea unor unităţi militare, depozite de armament şi muniţie.
E. Poligonul rusesc
Dincolo de poziţia sa privilegiată de a ocupa zona cea mai întinsă şi „inima" Eurasiei,
în ultimul deceniu, Rusia a fost confruntată brusc cu o sumedenie de sfidări, cea mai
importantă fiind reconstrucţia internă. Acest proces a avut şi continuă să aibă loc sub o
teribilă presiune istorică, psihologică, socială, conferind acestei zone rolul de condominiu al
unui nou experiment istoric, fiind situată la întretăierea nu numai a unor zone politice, ci şi a
unor mari spaţii culturale. Acestea sunt cauzele care au condus la tendinţele autonomiste
foarte accentuate în zone cum sunt Cecenia, Kosovo, Transnistria şi altele. În spaţiul
Comunităţii Statelor Independente există multe conflicte, având chiar caracterul de veritabile
războaie, cele mai multe vizând, în esenţă, autonomizarea pe criterii etnice, religioase şi
istorice. În acest spaţiu s-au manifestat şi încă sunt latente conflicte, precum:
Armenia a fost antrenată într-un conflict cu Azerbaidjan referitor la Nagorno Karabah.
Enclava armeană cu acest nume din Azerbaidjan şi-a proclamat independenţa, printr-un
referendum, în 1991, deschizându-şi un coridor de legătură cu Armenia. Conflictul armeano -
azer, care a făcut peste 40.000 de victime şi a obligat peste un milion de azeri să se refugieze,
a fost oprit printr-un acord imediat de Rusia, Turcia, SUA, ONU şi OSCE şi prin implantarea
unei forţe de menţinere a păcii între părţile beligerante. Deşi acordul semnat de preşedinţii
celor două state, în 1997, prevede autonomia enclavei Nagorno Karabah, relaţiile azero -
armene rămân încă tensionate.
Georgia, statul cu cea mai complexă structură etnică, lingvistică şi confesională din
zona Caucazului, a cunoscut după proclamarea independenţei două acte de secesiune: Osetia
de Sud şi Abhazia, regiuni autonome, cu o populaţie majoritar islamică, şi-au proclamat
Pagina 74 din 161

independenţa. Nerecunoaşterea secesiunii de către guvernul de la Tbilisi şi încercarea

acestuia de a readuce cu forţa armelor cele două regiuni sub autoritatea sa declanşează un
sângeros război civil, între decembrie 1991 - ianuarie 1992. După ce ajunge şef al statului,
Eduard Şevardnadze este nevoit să conducă Georgia spre aderarea la CSI. Rusia sprijină
rezolvarea conflictelor, prin constituirea forţelor mixte de menţinere a păcii. Dar statutul
Osetiei de Sud şi al Abhaziei - teritorii practic necontrolate de autorităţile georgiene - nu a
fost încă reglementată pe calea tratativelor, aşa cum era stabilit.
Tadjikistanul a fost afectat, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, de un război
civil cu izbucniri sângeroase, soldat cu zeci de mii de morţi şi peste o jumătate de milion de
refugiaţi.
Cecenia, o mică republică autonomă din Federaţia Rusă, situată în nordul Caucazului
a fost cucerită de armatele ţariste în urma unui îndelungat şi sângeros război (1817-1864).
Republica a fost creată în anul 1934, sub numele de Republica Socialistă Autonomă Cecenia
- Inguşeţia. La începutul anului 1944, zeci de mii de cetăţeni ai micii republici au fost
deportaţi, din ordinul lui
Stalin, îndeosebi în Siberia, fiind acuzaţi de colaboraţionism cu Germania nazistă. Deşi au
fost reabilitaţi în 1957, tratamentul inuman din timpul deportărilor, precum şi condiţiile grele
din exil au lăsat urme adânci în memoria cetăţenilor. Ca urmare, în condiţiile destrămării
Uniunii Sovietice, este proclamată, în 1991, Republica Cecenia. Nerecunoaşterea acesteia de
către Federaţia Rusă a dus la declanşarea unui conflict armat încă nesoluţionat.
Ba mai mult, un comando de ceceni au luat peste 750 de ostatici în Teatrul din
Moscova, ameninţând timp de 57 de ore cu detonarea unei imense cantităţi de explozibili în
cazul neretragerii forţelor armate ruse din Cecenia. Pentru femeile din ţările islamice, se pare
că lungul drum spre cucerirea egalităţii a început în maniera cea mai feroce şi mai inumană
posibil, prin participarea femeilor-kamikaze la aceste atentate sinucigaşe. Conflictul s-a
soldat cu uciderea a 45 de ostatici cu gloanţe, peste 300 de ostatici au decedat în urma
impactului cu substanţa împrăştiată în incinta teatrului de către trupele speciale Alfa, pentru a
neutraliza comandoul cecen46.
• în afară de faptul că Cecenia reprezintă, pentru Rusia, un important punct de acces
economic şi strategic către regiunea Caucazului şi spre bazinul petrolier al Mării Caspice,
acordarea independenţei ar putea constitui un puternic imbold pentru alte posibile mişcări
46
Numeroase speculaţii privind substanţa utilizată au suscitat dezaprobarea organismelor pentru apărarea
drepturilor omului.
Pagina 75 din 161

secesioniste47. Toate aceste republici şi teritorii constituie tot atâţia factori posibili de
generare a terorismului.
2.5.3 Perspectivele fenomenului terorist contemporan

Făcând referire la terorismul contemporan, unii autori leagă în mod unilateral evoluţia
acestuia numai de ascensiunea mişcărilor revoluţionare dintr-o serie de state din America
Latină, Asia şi Africa şi de sprijinirea acestora de către sistemul socialist în lupta dusă
împotriva imperialismului. O asemenea tratare a fenomenului pare superficială şi
tendenţioasă, cauzele terorismului fiind general valabil societăţilor actuale, indiferent de
orânduirea pe care o construiesc.
Analiza fenomenului terorist internaţional în diversitatea sa relevă faptul că pe lângă
cauzele care l-au generat şi amplificat sunt şi altele noi, specifice perioadei actuale, şi anume:
conflictele politico-militare din diferite state şi zone ale lumii, dominate de interese
contradictorii, dintre care un loc important îl ocupă lupta pentru putere, dusă deschis sau în
secret de cercuri şi forţe interne sau externe, inclusiv de către organizaţii de tip criminal ori
terorist; folosirea în continuare, atât pe plan intern, cât şi internaţional a terorismului de stat,
ori „sponsorizarea" în interese proprii de către servicii secrete şi alte cercuri interesate a unor
organizaţii şi grupări teroriste; conflictele sociale din diverse state ale lumii, determinate de
situaţii interne de diferite nuanţe (religioase, politice, economice, xenofobe, rasiste,
extremiste, naţionaliste, etc.); deteriorarea situaţiei economice a multor state ale lumii, cu
efecte dintre cele mai acute: sărăcia, inflaţia, scăderea nivelului de trai, teama de ziua de
mâine, nesiguranţa socială, şomajul etc; dezintegrarea unor forţe armate aparţinând, în
special, fostelor state socialiste; expansiunea continuă şi tot mai accentuată a
fundamentalismului islamic şi intensificarea luptei pentru înlăturarea de la putere a unor
regimuri actuale şi instaurarea unor conduceri de esenţă fundamentalist-islamică; încercările
de împiedicare sau întrerupere a unor procese de pace, prin comiterea unor acte teroriste
grave, care să producă panică şi teroare, cu efecte asupra derulării fireşti a negocierilor şi
dialogului în aceste procese iniţiate; posibilităţile nelimitate de cooperare între organizaţiile şi
grupările teroriste, chiar de nuanţe şi ideologii diferite, precum şi cu alte organizaţii criminale
ce acţionează pe mapamond.
47
în acest context, este de amintit că Federaţia Rusă este compusă din nu mai puţin de 22 de republici (inclusiv
Rusia), care variază foarte mult atât ca populaţie (de la numai câteva sute de mii de locuitori - Republica Altai,
Republica Calmucă etc), cât mai ales ca suprafaţă (de numai 8.000 km2, Republica Osetia de Sud, la peste trei
milioane de km2. Republica Iakută). Se adaugă cele şapte teritorii, delimitate tot pe criterii etnice, de asemenea
foarte diferite ca suprafaţă: teritoriul Stavropol are numai 66.500 km2, iar teritoriul Krasnoiarsk, 2.339.700 km2,
cât şi ca populaţie: teritoriul Taimâr- 47.300 locuitori, în schimb teritoriul Krasnodar-5.004.000 locuitori.
Pagina 76 din 161

Cauzele specificate atestă faptul că nu se va reuşi înlăturarea acestei plăgi, care este
terorismul, fără eliminarea surselor de alimentare şi întreţinere şi fără o puternică acţiune
internaţională concertată, deoarece terorismul este generat şi favorizat şi de progresul tehnic
specific epocii contemporane. De asemenea, motivaţia acţiunilor teroriste acoperă o sferă
largă de interese, mergând de la cele politice şi religioase până la cele de tip mafiot sau
anarhist.
Evoluţia evenimentelor consumate sau în curs de desfăşurare în diferite părţi ale
lumii, inclusiv în zona euro-atlantică, oferă speranţe de regres al acţiunilor teroriste. Dotarea
grupărilor teroriste cu armament sofisticat şi costisitor, inclusiv armament greu de război,
antrenamentul teroriştilor în tabere speciale, îndoctrinarea care îi fanatizează după metode
bine puse la punct, proiectarea minuţioasă şi avizată a unor acţiuni îndrăzneţe cu obiective
deosebite (personalităţi de prim rang, demnitari, reprezentanţi diplomatici, sedii ale unor
ambasade, bănci, firme şi instituţii de renume internaţional) menţin într-o deplină actualitate
coordonatele de proliferare a terorismului, dar şi o ripostă pe măsură din partea comunităţii
internaţionale.
Ultimele evenimente din Rusia, inclusiv atacurile din 11 septembrie 2001 asupra
Americii, găsesc terorismul într-o evoluţie tot mai alarmantă, care afectează nemijlocit pacea
şi securitatea mondială. La originea factorilor ce au condus la amplificarea deosebită a acestui
flagel se află împrejurările internaţionale deosebit de grave şi complexe, dintre care reţinem,
în mod special, conflictul militar din zona Golfului, dintre SUA şi forţa multinaţională, pe de
o parte, şi Irak, pe de altă parte, criza din fosta Iugoslavie, precum şi sincopele acute ale
procesului de pace din Orientul Mijlociu.
Sprijinul sporit pe care îl primeşte terorismul din partea anumitor state, guverne şi alte
cercuri interesate constituie un alt argument în sprijinul proliferării terorismului internaţional,
determinând experţii în materie să afirme că „fenomenul terorist devine din ce în ce mai
instituţionalizat”.
Din acest punct de vedere, cercetarea şi analiza fenomenului terorist pe plan
internaţional a condus deja la cristalizarea unor opinii în jurul unor specialişti militari, potrivit
cărora „conflictul de mică intensitate”, cum au denumit ei terorismul, ar putea fi folosit în
viitor pentru desfăşurarea unor acţiuni militare specifice cu caracter aparte.
În acest sens, se consideră că folosirea unor grupări teroriste din cele ce acţionează, în
prezent, pe plan mondial sau crearea pe aceeaşi structură a unor forţe speciale de tip comando
(care să facă parte din forţele speciale ale armatei, instruite şi antrenate corespunzător în
măsură să surprindă adversarul prin rapiditatea şi precizia loviturii) pot realiza misiuni dintre
Pagina 77 din 161

cele mai diverse, cum ar fi: declanşarea unor stări de tensiune, de afectare a climatului social
într-o ţară inamică, distrugerea moralului şi producerea unui dezechilibru psihic în rândul
forţelor adverse, acte de sabotaj, distrugeri, incendii, alte asemenea acţiuni de natură a îngrădi
posibilităţile de autoprotecţie şi de a reduce capacitatea ofensivă a acelui stat. Ideea este dusă
chiar mai departe, apreciindu-se că „guvernele, fiind instrumente de exercitare a puterii, ar
putea folosi aceste forţe pentru a anihila adversarii, asigurându-şi astfel şansa de a subzista
încercărilor forţelor de opoziţie de a prelua puterea”.
Ca urmare, punctul de vedere al acestor specialişti conduce implicit spre ideea
utilizării terorismului - a acestui „război fierbinte fără armate”, cum ei îl denumesc - ca
modalitate viitoare de acţiune militară, întrucât asigură „un succes rapid” obţinut prin
angajarea în luptă a unei părţi relativ mici din capacitatea de ripostă a statului, necesitând o
investiţie cu mult mai redusă decât aceea de conducere a unui război convenţional.
CAPITOLUL 3
IMPLICŢIILE ACŢIUNILOR TERORISTE
ASUPRA ORGANIZAŢIEI MILITARE
3.1 Organizaţia militară – pilon al luptei împotriva

terorismului
Deseori, în limbajul cotidian utilizăm cuvântul organizaţie. Deci este firesc să ne

întrebăm ce este organizaţia, cum o percepem şi cum o definim. S-au dat mai multe definiţii
organizaţiilor. Gary Johns le consideră „Invenţii sociale destinate realizării unor scopuri
comune prin efort de grup”, iar Erhard Friedberg le defineşte ca „ansambluri umane
formalizate şi ierarhizate în vederea asigurării cooperării şi coordonării membrilor lor pentru
atingerea unor scopuri date”. În dicţionarele româneşti definiţiile date organizaţiei sunt
formulate în diferite moduri: a) „asociaţie de oameni cu concepţii sau preocupări comune,
uniţi conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activităţi
organizate”; b) „asociaţie, instituţie socială care reuneşte oameni cu preocupări şi uneori cu
concepţii comune, constituită pe baza unui regulament, a unui statut, etc., în vederea
depunerii unei activităţi organizate şi realizarea unor scopuri comune”; c) „grupuri de oameni
care îşi organizează şi coordonează activitatea în vederea realizării unor finalităţi relativ clar
Pagina 78 din 161

formulate ca obiecte”. Şi în lucrările unor autori români definiţiile sunt diferite. Mihaela
Vlăsceanu consideră organizaţia drept „un sistem structurat de interacţiune a oamenilor în
scopul realizării unor obiective comune”, iar Marian Niţă ajunge la concluzia că: „orice
organizaţie este un sistem, o unitate socială organizată formal, raţional, care cuprinde şi
elemente neformalizate”.
Organizaţia, indiferent de forma concretã pe care o îmbracã, reprezintã cadrul social
în care se încadreazã şi integreazã membri ai societãţii şi care se constituie cu scopul
realizãrii unui grup de obiective dinainte stabilite.
Organizaţia este o entitate socială, relativ autonomă, conştient

coordonată, care funcţionează pe o bază relativ continuă, pentru
realizarea unui obiectiv sau a unui set de obiective.
Din aceastã definiţie decurg principalele ei caracteristici:
– este o entitate socialã, fiind compusã din grupuri de oameni care acţioneazã şi
interacţioneazã dupã un model prestabilit;
– are o relativã autonomie, care permite distingerea membrilor ei de membrii altor
organizaţii şi în cadrul cãreia sunt reglementate raporturile indivizilor cu organizaţia propriu-
zisã;
– interacţiunea dintre membrii organizaţiei se realizeazã printr-o conştientã
coordonare;
– are un potenţial existenţial nelimitat, ceea ce nu înseamnã cã membrii ei sunt
obligaţi sã lucreze în organizaţie toatã viaţa şi nici cã, din diferite motive, organizaţia în sine
nu se poate desfiinţa. Organizaţia poate exista dincolo de existenţa oricãruia dintre membrii
ei. Personalul poate fi concediat sau poate pãrãsi voluntar organizaţia, fiind însã înlocuit,
astfel încât activitatea sã se poatã derula continuu;
– organizaţia are întotdeauna unul sau mai multe obiective cunoscute, împãrtãşite şi
respectate de cãtre membrii sãi. În organizaţiile complexe se întrepãtrund şi
intercondiţioneazã mai multe obiective. În funcţie de mutaţiile intervenite, organizaţia îşi
ajusteazã unele obiective şi-şi fixeazã altele noi.
Organizaţia militarã apare în viaţa socialã evoluatã. În modul cel mai general, ea
poate fi constituitã din mai multe persoane care desfãşoarã activitãţi în comun în vederea
îndeplinirii unui obiectiv sau a mai multora stabilite. Pentru a rãspunde cerinţelor este
alcãtuitã, la rândul ei, dintr-o mulţime de subdiviziuni, de mãrimi şi importanţã diferite, cu
funcţionalitãţi foarte bine conturate. Practic, armata are forma unei piramide în care
subdiviziunile se multiplicã de la vârf cãtre bazã.
Pagina 79 din 161

Organizaţia militarã reprezintã o entitate socialã specificã, constituitã

în mod deliberat dintr-un numãr suficient de indivizi ce deţin statute şi
îndeplinesc roluri bine definite, care urmãresc în mod organizat
Apãrarea naţionalã cuprinde ansamblul de mãsuri şi activitãţi adoptate şi desfãşurate
realizarea scopului pentru care a fost creatã, acela al apãrãrii naţionale.
de statul român în scopul garantãrii suveranitãţii, independenţei şi unitãţii, integritãţii
teritoriale a ţãrii şi a democraţiei constituţionale. În acest sens, organizaţia militarã nu
reprezintã altceva decât instituţia de interes naţional a cãrei importanţã este datã de rolul sãu
deosebit pentru fiinţarea însãşi a statului român.
Consacrând principiul subordonãrii exclusive a organizaţiei militare voinţei
poporului, Constituţia precizeazã rolul esenţial al acesteia, asigurând astfel cadrul juridic
adecvat de participare a armatei la apãrarea ţãrii, de contracarare a oricãror ameninţãri la
adresa intereselor naţionale fundamentale.
Analiza definiţiei oferã câteva elemente de reţinut, şi anume:
existenţa în organizaţia militarã a unui numãr suficient de mare de indivizi;
caracterul conştient al creãrii organizaţiei militare;
urmãrirea susţinutã a unor scopuri precise şi specifice;
diviziunea activitãţilor;
misiunea de optimizare a activitãţiilor, etc.
Organizaţia militarã îşi realizeazã misiunea prin ducerea acţiunilor de luptã. Pentru a
fi în stare sã lupte, în afara condiţiilor materiale, financiare şi informaţionale, ea are nevoie de
oameni pregãtiţi în acest sens, capabili sã mânuiascã tehnica de luptã, armamentul, sã ştie sã
acţioneze pe câmpul de luptã.
Chiar dacă funcţia principală a organizaţiei militare nu este să lupte împotriva
terorismului, în condiţiile actuale, cvasitotalitatea armatelor din lume se implică în mod direct
în gestionarea şi combaterea acestui fenomen. Aşa cum se arată în Comunicatul cu privire la
Summit-ul de la Istanbul, lupta împotriva terorismului va continua să fie multiformă şi
globală şi se va desfăşura prin mijloace politice, diplomatice, economice şi, la nevoie,
militare.
Deşi unităţile armatei, în afara forţelor speciale şi a grilei senzorilor de informaţie, nu
au structuri capabile să acţioneze simetric cu reţelele şi grupările teroriste, cele 13 grupuri
tactice din cadrul Forţei de Reacţie Rapide Europene, precum şi Forţa de Răspuns a NATO,
ca, de altfel, şi alte structuri, cum sunt cele de paraşutişti, de cercetare, de infanterie marină,
de vânători de munte, etc., sunt în măsură să desfăşoare acţiuni de toate tipurile împotriva
terorismului. Noul concept NATO de transformare a forţelor şi comandamentelor vizează,
Pagina 80 din 161

între altele, dotarea structurilor de forţe şi de comandament cu abilităţi antiteroriste şi

contrateroriste.
În acest moment, armatele pot participa la operaţiile speciale împotriva terorismului în
calitate de forţe principale (care organizează şi conduc astfel de operaţii), în calitate de forţe
de susţinere (sprijin) sau în calitate de forţe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate ale
structurilor şi reţelelor teroriste.
Această triplă ipostază presupune:
a) În calitate de forţe principale care organizează, conduc şi desfăşoară operaţii sau
acţiuni militare de mai mică anvergură de acest tip, armatele pot îndeplini următoarele
misiuni:
- detectarea, prin senzorii amplasaţi pe suprafaţa întregii planete, în cosmos şi în
ciberspaţiu şi prin forţele speciale, a centrelor şi bazelor de antrenament ale organizaţiilor şi
reţelelor teroriste;
- identificarea şi lovirea centrelor vitale, a bazelor de antrenament, a depozitelor şi
infrastructurilor teroriste din zonele de falie şi de oriunde s-ar afla ele, prin mijloace militare,
îndeosebi cu rachetele de croazieră, cu aviaţia şi forţele speciale, pe măsură ce se obţine
acceptul ţării sau ţărilor în care se află acestea 48, de cele mai multe ori în cooperare cu forţele
armate ale ţărilor respective;
- declanşarea războiului (luptei armate) împotriva ţărilor şi regimurilor politice care
practică, adăpostesc, finanţează şi susţin acţiunile teroriste;
- participarea la operaţii (acţiuni) militare de căutare şi distrugere a reţelelor şi bazelor
teroriste din zonele de falie;
- desfăşurarea unor operaţii (acţiuni) militare speciale împotriva terorismului;
- acţiuni de salvare-evacuare, în unua atacurilor teroriste de amploare;
- acţiuni umanitare.
b) În calitate deforţe de susţinere (sprijin):
- intervenţia, la cererea poliţiei, structurilor de informaţii, forţelor speciale, pentru
lovirea, prin mijloace aeriene, navale sau terestre, obiectivelor indicate de forţele angajate
nemijlocit în combaterea organizaţiilor, structurilor şi reţelelor teroriste;
- intervenţia, la cerere, a poliţiei militare;
- intervenţia forţelor speciale ale armatei;
- susţinere (sprijinire) logistică.
48
Dacă nu se obţine acest accept, rezultă că ţările respective adăpostesc şi susţin reţele teroriste şi pot fi
considerate ca inamice şi atacate prin mijloace militare (Afghanistan, Irak), întrucât, la ora actuală, există un
război terorist şi un război împotriva terorismului.
Pagina 81 din 161

c) În calitate de forţe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate

ale structurilor şi reţelelor teroriste:
- lovirea centrelor de greutate ale reţelelor şi organizaţiilor teroriste;
- participarea cu forţe speciale la căutarea şi distrugerea grupărilor şi reţelelor
teroriste.
Această a doua misiune poate fi particularizată astfel:
- căutarea şi distrugerea, de către vânătorii de munte, cercetaşi, infanterie marină,
mijloace de cercetare şi lovire aeriană, aeronavală sau aeroterestră etc. a bazelor şi locurilor
de ascundere a grupărilor şi reţelelor teroriste în munţi, în lagune, în insule, pe mare, pe fluvii
şi râuri interioare etc.;
- sprijinirea logistică şi tehnic-informaţională a altor structuri specializate în
combaterea terorismului.
Combaterea terorismului şi a altor ameninţări asimetrice este una dintre primele
misiuni pentru îndeplinirea căreia lumea civilizată se coalizează. Astfel de misiuni presupun
conceperea şi desfăşurarea unor operaţii specifice, la care participă forţe diverse, cu abilităţi,
funcţiuni şi misiuni diverse. Ele sunt, prin dimensiunea spaţială, categoriile de forţe angajate -
servicii de informaţii, poliţie, poliţie comunitară, jandarmerie, unităţi ale armatei, forţe
speciale -, diversitatea acţiunilor şi a mijloacelor întrebuinţate, operaţii de mare amploare,
care se cer foarte bine reglementate, argumentate şi conduse cu competenţă, exigenţă şi foarte
multă responsabilitate.
Armatele împreună cu alte forţe participante la războiul terorismului desfăşoară
operaţii împotriva terorismului. Aceste operaţii sunt de un tip special şi nu se aseamănă decât
în mică măsură cu cele ofensive sau de apărare din războiul obişnuit şi nici măcar cu cele
speciale.
Operaţiile speciale împotriva terorismului se cer concepute în aşa fel încât să răspundă
prompt exigenţelor noului tip de confruntare. Ele pot fi de nivel strategic sau operativ şi pot fi
desfăşurate de structuri militare aliate, de coaliţii sau de grupări de forţe naţionale.
De asemenea, ele pot fi operaţii militare, operaţii militaro-civile, internaţionale,
regionale sau naţionale. Ele pot preceda un război de tip clasic, se pot desfăşura concomitent
cu unele operaţii militare din teatre sau în situaţii post conflictuale. Fiind vorba de acţiuni
împotriva terorismului, astfel de operaţii se pot desfăşura oricând.
Totuşi, ele sunt momente distincte în cadrul războiului împotriva terorismului şi se
caracterizează prin:
- amploare variabilă;
Pagina 82 din 161

- mare intensitate sau intensitate adecvată;

- caracter interarme şi intercategorii de forţe armate;
- caracter antiterorist, contraterorist, antiinfracţional, împotriva crimei organizate,
reţelelor mafiote şi traficante;
- caracter militar sau militaro-civil;
- arie teritorială foarte mare;
- diversitate de acţiuni.
Forţele care participă la operaţiile împotriva terorismului sunt sau ar putea fi
următoarele:
- structuri de informaţii;
- armata;
- jandarmeria;
- poliţia;
- structuri militare speciale de protecţie şi pază;
- alte structuri de forţă (brigăzi şi detaşamente antiteroriste, structuri de protecţie, de
pază şi ordine etc.);
- instituţii private şi ONG-uri, etc.
Aceste structuri pot primi misiuni diferite, potrivit unor planuri dinainte stabilite şi
situaţiilor concrete.
Oricum, strategiile de combatere a terorismului trebuie să fie flexibile şi uşor
adaptabile situaţiilor concrete. Cele mai dificile misiuni revin structurilor de informaţii. Ele
au obligaţia să ţină mereu sub supraveghere fenomenul terorist şi să ofere suficiente date
decidenţilor politici şi celor militari pentru a fi în măsură să ia cele mai corecte hotărâri.
3.2 Implicaţiile noului mediu de securitate asupra organizaţiei

militare
Terorismul, prin efectele şi consecinţele sale, pune în pericol însăşi existenţa valorilor
umane universale.
Creşterea, fără precedent, a actelor teroriste, a impus reacţia comunităţii
internaţionale, care, mai solidară şi mai unită ca niciodată, a declanşat lupta cu terorismul. În
aceste condiţii, se poate afirma că terorismul a devenit o problemă transnaţională.
Dimensiunea internaţională a combaterii terorismului a căpătat o importanţă capitală, atât în
Pagina 83 din 161

ceea ce priveşte cooperarea şi susţinerea politică, dar mai ales în necesitatea armonizării şi
conjugării capacităţilor care pot fi angajate în această acţiune.
Valul atentatelor teroriste, săvârşite asupra teritoriului SUA, a pus în faţa comunităţii
internaţionale, a organismelor de securitate, politicienilor, specialiştilor militari şi civili
dimensiunea reală a efortului pentru menţinerea securităţii globale şi regionale.
Amploarea, diversitatea şi consecinţele atacurilor teroriste, impactul psihologic al
acestora asupra opiniei publice şi nu în ultimul rând gradul înalt de periculozitate pe care îl
reprezintă, reliefează faptul că lupta împotriva terorismului comportă măsuri specifice atât la
nivelul organismelor naţionale, cât şi internaţionale. În acest sens, se consideră că la nivel
politico-administrativ sunt necesare măsuri privind:
- intensificarea cooperării internaţionale pentru armonizarea cadrului legislativ,
conceptual şi instituţional în vederea combaterii terorismului;
- conştientizarea şi educarea populaţiei în vederea combaterii acţiunilor teroriste;
- securizarea frontierelor şi întărirea măsurilor de securitate şi pază a obiectivelor
civile şi militare de importanţă naţională;
- reducerea vulnerabilităţii instituţiilor administrative, economice, sociale, culturale,
militare etc. faţă de activităţile crimei organizate, inclusiv a terorismului;
- realizarea unui sistem unic de management al informaţiilor la nivel naţional şi
perfecţionarea cooperării dintre structurile cu implicare în combaterea terorismului şi crimei
organizate.
Conştienţi de particularităţile şi complexitatea luptei împotriva terorismului, de
specificul acesteia cu totul aparte, care solicită tehnici de operare adecvate şi forţe
specializate, trebuie să adaptăm atât misiunile, cât şi structurile militare la noile condiţii.
Pentru noi, această cerinţă se impune cu şi mai multă stringenţă, vând în vedere că, prin
structura, dotarea şi pregătirea sa, Armata României are capacităţi limitate pentru
contracararea riscurilor asimetrice şi transnaţionale.
Inamicul căruia trebuie să i se facă faţă este invizibil, cu o mare capacitate de
disimulare, acţionând de regulă în conspirativitate, cu echipe mici sau chiar indivizi izolaţi,
cu un sistem de comandă şi control organizat în reţea, dinamic şi greu de identificat, având în
mod deliberat o localizare geografică nedefinită, neclară. Caracterul esenţial este că acest
„inamic” se deplasează fără vizibilitate, are conexiuni sigure, eficiente şi durabile, o logistică
adecvată şi dovedeşte o deosebită răbdare şi grijă pentru alegerea ţintelor şi executarea
loviturilor.
Pagina 84 din 161

Combaterea terorismului solicită un război de detaliu, în care nivelul de luptă

cuprinde, pe lângă operaţii de mare anvergură, cum este cazul ripostei date de SUA şi aliaţii
săi în Afganistan, şi acţiuni ale unor structuri strict specializate, de mici dimensiuni,
desfăşurate pe arii geografice extinse, în zone unde au fost localizate elemente teroriste sau
susţinători ai acestora, încadrate în perioade de execuţie nedefinite. Este un conflict care se
supune deciziei politice, tehnologiei informaţiilor şi capacităţilor de mobilizare a resurselor,
dar care se bazează, în final, pe răbdare, subtilitate şi confidenţialitate, toate acestea dublate
de o pregătire desăvârşită a elementului uman. Specificul acestor acţiuni impune crearea unor
capacităţi necesare pentru descoperirea, identificarea, capturarea sau nimicirea elementelor
teroriste, precum şi adoptarea de măsuri adecvate pentru protecţia populaţiei şi apărarea
obiectivelor împotriva atentatelor. În acest cadru, revederea strategiilor de securitate naţională
şi strategiilor militare devine o cerinţă primordială care atrage după sine adaptarea structurilor
armatelor şi constituirea de noi forţe capabile să facă faţă noilor ameninţări şi provocări.
În actualele condiţii, capată valoare din ce în ce mai mare serviciile de informaţii,
comunicaţiile, sistemele de criptare, războiul informaţional, forţele speciale şi unităţile
terestre de dimensiuni mici ca efective, dar cu mare flexibilitate, putere de lovire şi înalt grad
de autonomie. Se impune perfecţionarea şi eficientizarea activităţii serviciilor de informaţii,
care vor trebui să puna un accent mai mare pe obţinerea informaţiilor prin mijloace umane
(HUMINT), concomitent cu extinderea activităţilor sub acoperire şi utilizarea unei game cât
mai diversificate de mijloacele tehnice de înaltă performanţă, din care să nu lipsească IT
(intellingence technology). Totodată, este necesară includerea în serviciile de informaţii a
unor structuri specializate atât pentru culegerea de informaţii prin luptă, cât şi pentru lupte
împotriva terorismului.
Este de aşteptat ca rolul Forţelor Armate şi, din cadrul acestora, al Forţelor Speciale să
crească. În aceste condiţii, vor fi stabilite misiuni şi responsabilităţi specifice, corespunzător
situaţiei date.
Complexitatea, diversitatea şi ingeniozitatea acţiunilor teroriste, nivelul de pregătire
psihologică şi de luptă, dotarea şi mobilitatea grupărilor teroriste fac necesară adoptarea, încă
din timp de pace, a unor măsuri specifice de contracarare a acestui tip de acţiuni. În
conformitate cu legislaţia românească în vigoare, acţiunile teroriste sunt combătute de forţele
specializate ale SRI, MI şi SPP. În situaţii deosebite, în care amploarea unor asemenea acţiuni
va depăşi posibilităţile forţelor specializate, la realizarea măsurilor de contracarare vor fi
angajate şi Forţele Speciale ale Armatei – atunci când se vor constitui -, precum şi alte forte
nespecializate, care pot sprijini acţiunile acestora.
Pagina 85 din 161

Atacurile teroriste de la New York şi Washington din 11 septembrie 2001 marchează

apariţia unei noi categorii de acte teroriste. Unicitatea şi ineditul acestor acte sunt conferite nu
numai de numărul impresionant de victime sau amploarea acţiunii, ci mai ales de faptul că
acestea nu au fost asumate şi nu au adus cu sine revendicări, fapt tipic în acţiunile teroriste
clasice. Pe aceleaşi coordonate se înscrie şi faptul că teroriştii au vizat obiective
reprezentative pentru întreaga civilizaţie. Prin alegerea ca ţinte a World Trade Center-ului,
Pentagonului şi Casei Albe s-a dorit să fie lovit întreg sistemul de existenţă şi funcţionare a
societăţii moderne: finanţele, armata şi preşedenţia, reprezentând simbolurile civilizaţiei
actuale.
Atacurile teroriste asupra teritoriului SUA au constituit consacrarea terorismului ca
formă de război neconvenţional şi asimetric. Cu aceasta spectrul războiului se lărgeşte prin
includerea unei forme de conflict atipică, neevidenţiată până acum, în care importanţa
identităţii actorilor tinde să dispară iar calitatea şi cantitatea informaţiei tinde să înlocuiască
importanţa calităţii şi cantităţii tehnicii şi infrastructurii de război.
Noua ameninţare, precum şi reacţia comunităţii internaţionale faţă de aceasta, vor
avea implicaţii şi consecinţe majore asupra tuturor domeniilor vieţii sociale, şi mai ales
asupra modului în care responsabilii politici vor decide să fie angajate şi întrebuinţate
capacităţile militare în viitoarele operaţiuni de combatere a terorismului.
Riposta militară a SUA şi aliaţilor săi împotriva Afganistanului, ţară în care a fost
localizată organizaţia teroristă AI-Qaeda şi conducătorul acesteia Osama bin Laden, aflaţi la
originea atentatelor din septembrie 2001, a evidenţiat necesitatea ca, în planificarea şi
desfăşurarea acţiunilor armate împotriva acestui flagel să se ia în calcul faptul că, lupta
efectivă, confruntarea armată trebuie transferată pe teritoriul atacatorilor, al complicilor lor şi
ai celor care îi sprijină, concomitent cu sporirea măsurilor de atenţionare şi protecţie pe plan
intern.
Identificarea cerinţelor operaţionale necesare combaterii terorismului, modificările
conceptuale, structurale şi organizatorice impuse de noile condiţii, trebuie să cuprindă într-un
timp relativ scurt toate forţele şi mijloacele angrenate în acest proces, în sensul armonizării şi
conjugării eforturilor acestora în concordanţă cu obiectivul stabilit. Aceasta presupune:
existenţa unor forţe specializate în combatera terorismului, înalt profesionalizate, care
să poată interveni oportun şi eficient oriunde şi oricânde este cazul;
perfecţionarea sistemului de management al informaţiilor, cu deosebire a celor care
vizează existenţa, finanţarea şi activitatea grupărilor teroriste, care să permită stabilirea din
timp a măsurilor preventive;
Pagina 86 din 161

realizarea la nivel internaţional a unui schimb de informaţii între agenţiile specializate

şi stabilirea unor obiective complementare pentru combaterea terorismului.
Lupta cu terorismul impune totodată o nouă configuraţie a efortului militar, o nouă
dimensionare a spaţiului de confruntare, precum şi o nouă filozofie de abordare a acesteia.
Dispersarea şi disimularea elementelor teroriste, ineditul şi imprevizibilul acţiunilor
desfăşutare de către aceştia, posibilităţile tot mai crescute de a folosi mijloace de distrugere în
masă, cu predilecţie armele chimice şi biologice, concomitent cu creşterea letalităţii actelor
teroriste, conferă un mare grad de dificultate în acţiunea de identificare şi anihilare a acestora.
Forţele armate din majoritatea statelor, cu excepţia SUA, nu au avut până acum ca
misiune principală lupta împotriva terorismului şi ca atare, pregătirea acestora pentru
acţiunile de combatere a terorismului este inadecvată. Doctrina de luptă a forţelor armate,
echipamentele şi tehnologiile sofisticate asigură structurilor militare de tip clasic destinate a fi
utilizate în operaţii militare convenţionale, un avantaj minor în cazul angajării acestora în
desfăşurarea unor acţiuni antiteroriste.
În faţa acestor realităţi capacităţile militare convenţionale existente sunt ineficace în
prevenirea sau anihilarea terorismului, având în vedere că :
relaţia de asimetrie dintre acţiunile teroriste şi războiul convenţional este profundă;
structura organizatorică şi mărimea organizaţiilor teroriste este, în mod semnificativ
sub „pragul de importanţă”, luat în considerare de către forţele militare;
autorii acestor acte sunt dificil de identificat;
doctrina aplicată de către organizaţiile teroriste este stabilită ad-hoc şi este bazată pe
oportunitate;
lanţul de comandă al structurilor teroriste este stabilit pe principiul conspirativităţii şi
de cele mai multe ori urmează modelul celular, nu cel piramidal ( Anexa nr. 2);
logistica activităţilor teroriste se face de regulă pe plan local în deplin anonimat49.
Caracteristica majoră a războiului împotriva terorismului va fi aceea că succesul va fi
condiţionat în mare măsură de capacitatea planificatorilor şi comandanţilor militari de a
aborda conflictul într-un mod original şi nonconformist, în afara tiparelor clasice existente
-"out of the box". Aceasta impune:
cercetarea permanentă a grupărilor teroriste şi a statelor care sprijină şi încurajează
terorismul;
executarea de atacuri surpriză preventive asupra acestor grupări în scopul descurajării
anumitor acţiuni, lichidării sau reducerii potenţialului de acţiune;
49
cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/romania-nato_ro.pdf.
Pagina 87 din 161

declanşarea atacurilor masive de represiune în cazul când, conform legislaţiei

internaţionale, "acţiunile acestor grupări constituie agresiune asupra teritoriului unui stat";
structural, forţele care participă trebuie să aibă o caracteristică dominantă faptul că se
bazează pe trupe specializate ale S.R.I, M.A.I. şi M.Ap. şi numai când amploarea luptei
creşte, să se completeze cu trupe nespecializate.
Componenţii trupelor specializate trebuie să fie în măsură să desfăşoare atât acţiuni de
culegere de informaţii- antiteroriste, cât şi acţiuni de lichidare a grupărilor şi de zădărnicire a
acţiunilor acestora- contrateroriste;
Durata acţiunilor este foarte diferită, putând cuprinde atât acţiuni de scurtă durată, tip
fulger (de exemplu lichidarea la sol a unui grup care a deturnat o aeronavă) şi până la acţiuni
de lungă durată, care să capete aspectul unui război local sau chiar global.
În acest context, reevaluarea strategiilor de securitate naţională şi a strategiilor
militare devine o cerinţă primordială, care atrage după sine adaptarea structurilor armatelor şi
constituirea de noi forţe capabile să facă faţă noilor ameninţări şi provocări. În aceste condiţii,
capătă valoare din ce în ce mai mare serviciile de informaţii, comunicaţiile, sistemele de
criptare, războiul informaţional, forţele speciale şi unităţile terestre de mici dimensiuni ca
efective, dar cu mare flexibilitate, putere de lovire şi înalt grad de autonomie.
3.2.1 Cooperarea internaţională – implicaţie a fenomenului terorist

asupra organizaţiei militare
Începutul secoului XXI este marcat de transformări profunde ale mediului de
securitate. Lumea devine tot mai complexă şi interdependentă, iar fenomenul globalizării se
afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil.
Evoluţia, în general pozitivă, a securităţii globale în ultimul deceniu a confirmat că
menţinerea cu succes a stabilităţii poate fi numai rezultatul cooperării multidimensionale a
comunităţii internaţionale.
Ca fenomen, terorismul a existat şi înainte de evenimentele din 11 septembrie 2001
din SUA dar, ceea ce a produs mutaţii semnificative în terorismul contemporan (noul
terorism) este faptul că acţiunile limitate sau sporadice s-au transformat în adevărate “operaţii
teroriste” 50. Acţiunile de tip operaţii teroriste, presupun, nu doar iniţiative individuale sau ale
unei grupări minuscule, ci presupun o pregătire minuţioasă, după planuri dinainte stabilite, a
50
Ferchedău-Munteanu, M., (coord.), Terorismul – istorie, forme, combatere, Bucureşti,Editura Omega, 2001,
p. 29.
Pagina 88 din 161

unei asociaţii criminale organizate, care dispune de reţele informative cât şi de importante
resurse umane, materiale şi financiare.
Atacurile teroriste asupra Atatelor Unite au avut ca efect conştientizarea necesităţii
unor noi forme de solidaritate internaţională, care să dezvolte modalităţi adecvate menţinerii
stabilităţii şi securităţii în lume. Atentatele din 11 septembrie au redat vechilor combatanţi şi
adversari din perioada Războiului Rece un element strategic major: un adversar. Sub semnul
combaterii terorismului şi islamismului radical s-a realizat o nouă resolidalizare a lumii, prin
stabilirea unor forme de acţiune conjugată a tuturor naţiunilor care împărtăşesc interese şi
valori comune.
Uniunea Europeană şi statele membre, asemenea majorităţii comunităţii
internaţionale, s-au solidarizat cu statul american şi cu populaţia traumatizată a acestuia, fapt
demonstrat de Declaraţia comună a şefilor de stat şi de guvern din UE şi a conducătorilor
principalelor instituţii comunitare din 14 septembrie 2001 în care se afirma necesitatea
participării la marele front antiterorist internaţional şi la acţiunea de depistare a atentatorilor
în vederea judecării lor. Acţiunea comună era indispensabilă pentru apărarea valorilor
comune democratico-liberale şi a securităţii cetăţenilor şi societăţii, măsurile indicate în
vederea realizării unui veritabil spaţiu juridic european cuprinzând şi un mandat comun de
arestare şi extrădare, precum şi recunoaşterea mutuală a verdictelor legale51.
În acest context general, interesele de securitate ale statelor pot fi relizate doar prin
cooperare internaţională, bazată pe forme de acţiune conjugată a ţărilor care împărtăşesc
interese şi valori comune.
Într-un context internaţional adesea schimbător, NATO deţine un rol esenţial în
întăriea securităţii euro-atlantice după încheierea Războiului Rece. Rolul său politic este în
creştere, îndeosebi după adoptarea, la summitul de la Washington din 1999, a unui nou
concept strategic al Alianţei. În aceeaşi măsură, ONU, OSCE şi Uniunea Europeană au adus
contribuţii deosebite la securitatea şi stabilitatea euro-atlantică.
Consiliul de Securitate al ONU are, în continuare, o răspundere recunoscută şi
invocată în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, lucru confirmat în mod simbolic şi
prin conferirea, în anul 2001, a Premiului Nobel pentru Pace Organizaţiei Naţiunilor Unite şi
Secretarului ei General.
OSCE, reprezentând cea mai cuprinzătoare instituţie regională de securitate din
Europa, care include, totodată, Canada şi SUA, joacă un rol esenţial în promovarea păcii şi
stabilităţii, în întărirea securităţii mondiale.
51
Robert E. Hunter, The European Security and Defense Policy: NATO’s Companion-or-Competitor?
Pagina 89 din 161

Uniunea Europeană a dat, de asemenea, un nou impuls eforturilor sale de întărire a

securităţii şi dimensiunii de apărare. În acelaşi timp, Uniunea Europeană este tot mai mult
preocupată de finalizarea propriilor reforme instituţionale interne şi de eficienţa dezbaterilor
declanşate pe tema viitorului Europei. Sfidările induse de procesul globalizării, suprapunerea
acestuia cu tendinţele spre regionalizare şi fragmentare generează noi tensiuni şi factori de
risc. Acestor provocări trebuie să li se răspundă prin forme noi de solidaritate, capabile să
gestioneze un spectru larg de tensiuni şi riscuri şi o gamă de manifestare a acestora, cum sunt:
tensiunile etnice, traficul de droguri, substanţe radioactive şi fiinţe umane, criminalitate
organizată, terorismul.
În acest context, devine tot mai evident faptul că interesele şi obiectivele de securitate
ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internaţională, care să se manifeste nu numai
în situaţii-limită, cum sunt cele create în urma atacurilor asupra SUA din 11 septembrie 2001,
ci şi în contextul problemtic al lumii de astăzi.
Atacurile teroriste săvârşite asupra SUA şi ameninţările ulterioare înregistrate la
nivelul mai multor state evidenţiază cu atât mai mult necesitatea unor noi forme de
solidaritate internaţională.
11 martie 2004 este o altă dată la care istoria s-a schimbat din nou prin violenţă. A
fost ultima clipă pentru sute de oameni care se aflau în locaţiile alese de Al-Qaida pe
teritoriul Spaniei. Imediat după atentate, Parlamentul European a decis ca ziua de 11 martie
să fie declarată Ziua Europeană a Victimelor Terorismului.
Cu certitudine, terorismul constituie unul dintre cele mai periculoase fenomene
agresive la adresa securităţii mondiale. El poate genera riposte de natură a destabiliza
comunitatea internaţională, deturnând omenirea spre izolare, suspiciune şi soluţii unilaterale.
Interesele şi obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt însă generatoare de
stări conflictuale, mediul de securitate fiind influenţat pozitiv de procesele de integrare
europeană şi euro-atlantică. Pentru România, îndeplinirea datoriilor de membru comunitar
este un lucru necesar, în primul rând, din punct de vedere intern, având în mod evident
influenţe directe şi asupra securităţii noastre naţionale. Nu teama de ameninţări, ci dorinţa de
a asigura stabilitate, de a-şi întări vocaţia de pilon al stabilităţii în zonă, şi de apărător al
valorilor democraţiei şi păcii motivează implicarea activă a României la nivel european şi
euro-atlantic.
De asemenea, parteneriatul stretegic cu SUA evidenţiază, în fapt, dorinţa României de
a-şi asuma, în plan internaţional, şi nu neapărat regional, statutul de factor activ de securitate,
sens în care desfăşurarea de trupe româneşti în punctele fierbinţi de pe mapamond a devenit o
Pagina 90 din 161

situaţie privită ca un atribut al normalităţii politico-strategice, specifică unui stat conştient de

faptul că rolul în istorie nu poate fi limitat, în special din interior, prin sugestionarea unui
sentiment fals de automulţumire, derivat din apartenenţa noastră la NATO.
3.2.2 Necesitatea revederii strategiilor şi doctrinelor, adaptării

structurilor militare la noile cerinţe. Doctrine şi strategii ale Războiului Bazat
pe Reţea împotriva terorismulu
Pentru a ieşi cu adevărat victorioasă în războiul global împotriva terorismului şi a nu
crea doar bariere între zone mai supuse la această ameninţare şi altele mai protejate, coaliţiei
antiteroriste îi este absolut necesară o strategie unică, cu finalităţi şi căi de acţiune clare.
Efectul sinergetic al unei singure strategii ar depăşi cu mult rezultatele strategiilor individuale
folosite de fiecare membru al coaliţiei şi ar permite contracararea rădăcinilor ameninţării, nu
doar a efectelor imediate ale fiecărei acţiuni teroriste. O strategie a coaliţiei antiteroriste ar
trebui convenită şi mediatizată din mai multe motive:
1. Ar presupune, în primul rând, un consens politic asupra unui război global. În acest
fel, ar fi eliminate şi suspiciunile Rusiei cu privire la “standardele duble” când este vorba de
terorism şi aluziile chineze la faptul că războiul împotriva terorismului este folosit pentru
lărgirea sferelor de influenţă, ar fi un argument puternic în convingerea lumii musulmane că
nu este un război împotriva civilizaţiei islamice. De asemenea, ar putea fi un pas hotărâtor
spre coagularea unei definiţii acceptate a terorismului de către instituţiile internaţionale.
2. Ar permite identificarea mijloacelor cu adevărat eficiente de luptă împotriva
terorismului. Acţiunea militară împotriva regimului taliban din Afghanistan, sprijinitorul
organizaţiei Al Qaeda, a fost o superbă demonstraţie de forţă, dar n-a făcut decât să
disperseze organizaţia într-o reţea de organizaţii mai mici, cu un ridicat grad de independenţă
şi adaptabile, ceea ce le face greu de combătut, deci mult mai periculoase. Probabil că
serviciile speciale, autorităţile financiare şi bancare, tehnologiile moderne de supraveghere a
unei singure organizaţii, forţele speciale multinaţionale ar fi obţinut rezultate mult mai
convingătoare decât aviaţia strategică, chiar dacă “loviturile” nu ar fi fost atât de
spectaculoase.
3. Ar crea condiţii favorabile adaptării rapide, transparente şi motivante a
organizaţiilor de securitate existente la exigenţele combaterii şi gestionării convingătoare a
noilor categorii de riscuri şi ameninţări la adresa civilizaţiei moderne şi care, cu greu, ar putea
fi incluse în categoria “agresiuni” ori “atacuri armate” pentru gestionarea cărora s-au
constituit cândva.
Pagina 91 din 161

Atentatele de la 11 septembrie 2001 de pe teritoriul SUA au declanşat o reacţie

globală împotriva terorismului iar semnalul a fost dat de riposta militară. Aproape simultan,
discursul politic mondial şi politologia s-au îmbogăţit cu concepte precum „războiul
împotriva terorismului” sau „coaliţia antiteroristă”. Chiar dacă au fost insuficient elaborate şi
structurate, noile sintagme au exprimat voinţa de a lupta împotriva unei ameninţări care nu se
mai manifestase cu atâta violenţă. De asemenea, au transmis omenirii că se află în faţa unui
pericol încă neîntâlnit de lumea civilizată şi la care se poate răspunde numai prin eforturi
comune. Cultul morţii, prezent în cele mai violente atentate, dar respins de toate valorile
umanităţii, inclusiv de marile religii ale lumii, ar putea sugera că lumea civilizată se află întro
criză profundă. Dar ceea ce este mai grav, nu s-au descoperit încă mijloacele de contracarare
a acestui cult care sfidează sensul vieţii, iar într-o lume a decalajelor de natură militară tot
mai mari, terorismul ar putea fi receptat ca o alternativă în contracararea lor.
Caracteristica majoră a războiului împotriva terorismului este aceea că succesul va fi
condiţionat în mare măsură de capacitatea planificatorilor şi a comandanţilor militari de a
aborda conflictul în mod original, în afara tiparelor existente. Pentru aceasta se impun
următoarele:
– cercetarea permanentă a grupărilor teroriste şi a statelor care încurajează şi sprijină
terorismul pentru a evita surprinderea;
– atacuri-surpriză preventive asupra acestora pentru descurajarea unor astfel de
acţiuni;
– declanşarea unor atacuri masive de represiune cu respectarea legislaţiei
internaţionale în cazul agresării unui stat de către acţiunile acestor grupări;
forţele participante să cuprindă trupe specializate în astfel de misiuni;
situaţiile în care se acţionează diferă de la una la alta;
au un caracter de originalitate sporit;
– durata acţiunilor este foarte diferită, de la acţiuni rapide la cele de durată.
Revederea strategiilor şi doctrinelor a devenit o necesitate primordială şi a impus
adaptarea structurilor militare la noile cerinţe şi constituirea de forţe capabile să facă faţă
ameninţărilor de tip asimetric. Acestea precizează creşterea rolului forţelor armate în
combaterea terorismului şi stabilirea de demersuri şi responsabilităţi specifice, menite să
asigure coerenţă şi eficacitate în îndeplinirea noilor misiuni:
– adaptarea cadrului conceptual (doctrine, strategii, regulamente, instrucţiuni,
dispoziţii) la noile condiţii;
Pagina 92 din 161

– intensificarea cooperării informative între instituţiile cu responsabilităţi în domeniul

siguranţei şi al securităţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional;
– constituirea, pregătirea, dotarea şi instituţionalizarea unor forţe (forţe speciale)
destinate combaterii terorismului;
– perfecţionarea activităţii de culegere, prelucrare, exploatare şi diseminare a
informaţiilor;
– adaptarea misiunilor armatei la condiţiile impuse de participarea la acţiunile de
combatere a terorismului;
– perfecţionarea şi amplificarea măsurilor de protecţie a populaţiei şi obiectivelor de
importanţă deosebită care ar putea constitui ţinte ale atacurilor teroriste;
– pregătirea specifică a personalului destinat desfăşurării activităţilor în mediul
internaţional;
– perfecţionarea şi diversificarea sistemelor de protecţie a comunicaţiilor şi a reţelelor
informatice;
Pentru a fi eficientă lupta împotriva terorismului trebuie să fie ultrarapidă, promptă,
hotărâtă şi flexibilă. Structurile militare destinate să desfăşoare astfel de acţiuni trebuie să fie
pregătite, dotate şi instruite să răspundă unor astfel de cerinţe.
Dispozitivul de acţiune al forţelor participante se va realiza în funcţie de misiunea
primită şi situaţia concretă, trebuie să fie flexibile în afara şabloanelor cunoscute, ofensive, să
asigure culegerea de informaţii, angajarea nemijlocită, elemente de sprijin şi manevră,
lichidarea şi zădărnicirea acţiunilor teroriste.
O posibilă configurare a forţelor militare ar putea fi următoarea:
– structuri de conducere specifice;
– structuri de informare, supraveghere şi avertizare;
– forţe speciale;
– forţe de acţiune preventivă;
– forţe principale de acţiune şi de reacţie.
În ansamblu prevenirea şi combaterea terorismului se realizează de regulă prin trei
acţiuni: de prevedere (previziunea), prevenire şi intervenţie.
Prevederea urmăreşte să anticipeze desfăşurarea acţiunilor terorist-diversioniste,
obiectivele cele mai probabil vizate, perioada de timp în care se pot materializa implicaţiile şi
măsurile complete, având totodată în vedere atât posibilităţile proprii, cât şi pe cele ale
adversarului.
Pagina 93 din 161

Efectiv, prevederea acţiunilor teroriste se înfăptuieşte prin măsuri informative şi

contrainformative realizate de S.R.I., S.I.E. şi a structurii cu sarcini specifice pe profil
antiterorist din M.Ap., M.I. şi S.P.P.
Prevenirea actelor teroriste are o paletă largă şi diversificată de acţiuni şi se realizează
în plan politic, diplomatic, juridic, moral şi propagandistic atât la nivel naţional, cât şi
internaţional.
Intervenţia (riposta) este forma de acţiune violentă executată de forţele destinate
combaterii actelor teroriste folosind mijloace şi metode variate în timp foarte scurt.
Principalele ameninţări de natură teroristă în cadrul războiului terorist-antiterorist se
conturează a fi în continuare următoarele:
– posibilitatea folosirii de către organizaţii, grupări sau persoane teroriste a armelor de
distrugere în masă;
– pregătirea şi efectuarea unor posibile atacuri asupra bazelor nucleare ale ţărilor care
posedă astfel de mijloace, precum şi asupra întreprinderilor chimice, laboratoarelor biologice,
etc. pentru a procura armament nuclear, chimic şi biologic, sau pentru a detona astfel de arme
şi a produce catastrofe spectaculoase;
– proliferarea acţiunilor punitive sau de răzbunare împotriva ţărilor care fac parte din
coaliţia antiteroristă;
– continuarea asasinatelor şi acţiunile de natură teroristă, proliferarea crimei
organizate, a traficului de droguri şi carne vie;
– crearea de diversiuni pentru a provoca nesiguranţă, tensiuni, instabilităţi şi chiar
riposte violente pentru a adânci starea de anomie a sistemelor sociale;
– continuarea şi chiar intensificarea atacurilor cu bombe, explozivi plastici şi alte
mijloace asupra populaţiei în zone aglomerate;
– creşterea acţiunilor teroriste de sorginte etnică pentru distrugerea ideii de
convieţuire şi cultivarea individualismului feroce, purificarea etnică şi separatismul;
– acţiuni de natură teroristă în ciberspaţiu în vederea creării de perturbaţii în
comunicaţii, distrugerea sistemelor de comandă şi control, a sistemelor bancare, virusarea
bazelor de date, crearea unei stări de haos generalizat în sistemele de informaţii.
Doctrina americană de luptă împotriva terorismului elaborată după atentatele de la 11
septembrie a avut rezultate bune: înfrângerea luptătorilor talibani din Afganistan şi
distrugerea câtorva baze de antrenament ale Al-Qaeda, înlăturarea regimului lui Saddam
Hussein. Această doctrină constituie premisa ducerii unui război eficient împotriva
terorismului şi se bazează pe coalizarea tuturor statelor afectate în mod direct şi indirect de
Pagina 94 din 161

manifestarea terorismului. Războiul bazat pe Reţea este tipul de război care permite
acţiuni adecvate şi selectate, având amploare potrivită şi desfăşurându-se în condiţiile
dominanţei strategice. Una dintre provocările cele mai importante pentru RBR este crearea şi
materializarea unei strategii de combatere a terorismului, bazată, deopotrivă, pe înalta
tehnologie, pe tehnologia informaţiei, dar şi pe reconsiderarea, din perspectivă tehnologică
modernă, a omului, a agentului de informaţii şi a forţelor speciale într-un teatru de operaţii
extins, care se identifică, practic, cu întreaga lume. Or, deocamdată, aşa ceva este foarte greu
de realizat deoarece esenţa RBR constă în cunoaşterea în orice moment a spaţiului luptei şi a
dimensiunilor adiacente acestuia. Nu este o cunoaştere comună, cum ar părea la prima
vedere, cum a fost de-a lungul mileniilor, ci o cunoaştere ştiinţifică, în timp real. De aceea,
conceptul RBR trebuie studiat, analizat şi dezvoltat mai ales prin mijloace şi metodologii
epistemologice, care nu sunt chiar la îndemână.
Principiile de bază ale RBR sunt:
- cunoaşterea situaţiei în timp real;
- acţiunea (reacţia) rapidă şi adecvată;
- protecţia completă;
- dominanţa strategică;
- realizarea efectelor maxime cu eforturi minime;
- prevenirea efectelor colaterale şi a fratricidului.
Războiul bazat pe Reţea este un produs al ultimelor decenii. Conceptul şi
materializarea lui aparţin ţărilor care dispun de hightech şi IT, îndeosebi Statelor Unite ale
Americii. Deocamdată, singurele puteri în măsură să folosească şi să dezvolte cu adevărat
acest concept sunt: Statele Unite ale Americii, NATO, Uniunea Europeană, Rusia şi, într-o
oarecare măsură, China, adică acele entităţi care dispun, pe lângă high-tech şi IT, de o
dimensiune cosmică şi de o capacitate remarcabilă de dezvoltare a unor reţele reale sau
virtuale. Un astfel de concept presupune investiţii foarte mari, pe termen lung şi cuprinde nu
numai domeniul strict militar, ci şi pe cel economic. De studierea şi aplicarea, în măsura
posibilului (dar nu independent de americani), se preocupă toate ţările din NATO şi îndeosebi
Suedia, care a şi realizat unele lucruri în acest sens. Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia
se află, de asemenea, în primul eşalon al ţărilor europene care se preocupă de RBR, iar
NATO ţine seama de acest concept în procesul transformării.
Pagina 95 din 161

La conferinţa „Transformarea bazată pe reţea 2004 – răspunsul militar în era

informaţiei”, organizată de Asociaţia World Business Research, cu sediul la Londra 52, în
perioada 20.11 - 03.12.2004, au fost subliniate importanţa operaţiilor bazate pe reţea şi a
operaţiilor bazate pe efecte, exemplificate prin acţiunile forţelor coaliţiei care au acţionat şi
acţionează în Irak. De altfel, operaţiile desfăşurate în Irak, în timpul războiului din 2003, şi,
într-o oarecare măsură, cele post-conflict, la care se adaugă experimentele din Afghanistan şi
din bombardarea fostei Iugoslavii sunt singurele acţiuni reale în care s-a aplicat conceptul
RBR. Acest concept impune şase capacităţi esenţiale:
- capacitatea de a realiza şi folosi reţele reale şi virtuale şi de a le echipa cu sisteme
C4I2SR, dotate cu hardware şi software necesare;
- capacitatea de a realiza baze de date corespunzătoare;
- capacitatea de a realiza şi interconecta sisteme de arme pe măsură;
- capacitatea de a constitui forţe rapide şi flexibile, îndeosebi expediţionare,
interoperabile;
- capacitatea de proiecţie a forţelor şi mijloacelor;
- o capacitate logistică în reţea.
De aici rezultă una dintre caracteristicile cele mai importante ale strategiei RBR şi
anume aceea de a crea şi materializa un concept de acţiune eficientă împotriva reţelelor de tip
terorist sau a altor reţele. Reţelele teroriste, ca şi cele ale traficanţilor de tot felul, ale
economiei subterane, ale crimei organizate, sunt însă mondializate. Pe cale de consecinţă,
acţiunea asupra unor locaţii nu rezolvă problema în întregime, ci doar o parte a acesteia.
Există multe tipuri de reţele şi nu toate se bazează pe aceleaşi principii de organizare
şi funcţionare. Spre exemplu, Al-Qaeda nu este o simplă reţea, ci o reţea de reţele; Al-Qaeda
are capacitatea de a intra în dialog cu alte reţele sau grupuri teroriste, de a le ajuta, de a se
implica, atât conceptual (oferă strategii şi tactici de acţiune), cât şi financiar şi logistic. De
aici rezultă o altă caracteristică a strategiei Războiului bazat pe Reţea, aceea a cumulării mai
multor tipuri de strategii (disimetrice, asimetrice şi militare) într-un fel de metastrategie, care
se situează la intersecţia acestora.
Problema fundamentală a unei strategii operaţionale este aceea a găsirii soluţiilor
pentru rezolvarea conflictelor. Dar ieşirea din războiul împotriva terorismului nu poate avea
loc decât o dată cu neutralizarea ultimului terorist. Aşa ceva, practic, este foarte greu de
52
Documentarul prezentat de la această conferinţă de colonelul dr. Ionel HORNEA, şeful Biroului Scenarii şi
Planuri Strategice din Direcţia Planificare Strategică.
Pagina 96 din 161

realizat, dacă nu chiar imposibil. De aici se deduce o altă trăsătură importantă a strategiei
Războiului bazat pe Reţea împotriva terorismului: caracterul continuu.
Acestea ar fi principalele repere ale spaţiului ameninţărilor de tip terorist. Spectrul
ameninţărilor este mult mai larg. Pe unele le putem anticipa, pe altele nu. Este posibil după
unele informaţii ca, în timp scurt, terorismul să recurgă la un nou tip de armă pe care o putem
numi arma genetică.
3.3 Necesitatea adoptării unor măsuri speciale de protecţie a

forţelor împotriva acţiunilor teroriste.
Este bine ştiut faptul că, pentru îndeplinirea obiectivelor, teroriştii îşi aleg ţinte care,
lovite, pe lângă distrugerile şi pierderile considerabile, urmăresc obţinerea unui efect
psihologic puternic în rândul militarilor şi al opiniei publice. În aceste condiţii, se impune cu
stringenţă adoptarea unor măsuri antiteroriste de către forţele armate aparţinând organizaţiilor
militare implicate în gestionarea situaţiilor generate de fenomenul terorist, măsuri care să
limiteze vulnerabilităţile faţă de un posibil atentat terorist.
În procesul de stabilire a măsurilor de prevenire a atacurilor teroriste, trebuie avute în
vedere aspectele legate de posibilităţile de acţiune a teroriştilor pe timpul desfăşurării
acţiunilor militare directe între două părţi beligerante şi încadrarea din punct de vedere juridic
a acestor acţiuni. Măsurile de protecţie a forţelor, spcifice formelor de bază ale acţiunilor
militare, sunt necesare pentru prevenirea eventualelor atacuri teroriste asupra elementelor
dispozitivului trupelor proprii.
Protecţia forţelor si asigurarea operaţiei se execută în scopul: „procurării datelor şi
informaţiilor despre inamic; desfăşurării şi continuării activităţilor la nivelul de securitate
stabilit; diminuării riscului creat de inamic şi îndreptat împotriva acţiunilor, dispozitivelor,
personalului, tehnicii de luptă şi echipamentelor, pentru a permite conducerea şi desfăşurarea
operaţiilor conform planificării; menţinerea unei stări de securitate şi de încredere în cadrul
forţelor proprii, creării condiţiilor favorabile realizării în securitate a dispozitivului şi intrării
în acţiune a forţelor la timp şi în mod organizat; desfăşurării cu succes a operaţiei în orice
situaţie.”53
53
Traian Anastasiei Elemente de artă militară – crestomaţie, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol
I”, Bucureşti, 2006, p. 38;
Pagina 97 din 161

Pe timpul operaţiilor militare, protecţia forţelor împotriva grupărilor teroriste se

realizează prin: siguranţă; protecţia electronică; contracararea efectelor operaţiilor
psihologice; mascare; protecţie genistică; protecţie EOD; apărare CBRN; protecţie împotriva
sistemelor incendiare; protecţia informaţilor; protecţia medicală; protecţia mediului;
securitate şi sănătate în muncă; activităţi de informare şi relaţii publice; asigurare
topogeodezică; asigurare hidro-meteorologică; asigurare cu resurse umane; evitarea
fratricidului; asistenţă juridică şi religioasă.
Siguranţa presupune măsuri de supraveghere şi avertizare pază şi apărare nemijlocită
a întregului dispozitiv, în scopul zădărnicirii oricăror încercări de a pătrunde în interiorul
dispozitivului sau de a-l lovi cu IED (Dispozitiv Exploziv Improvizat) pe direcţiile de acţiune
a forţelor proprii sau ale inamicului, sau în punctele de comandă. Siguranţa se realizează prin:
siguranţa nemijlocită, paza şi apărarea punctelor de comandă, centrelor de comunicaţii şi
informatică şi a altor obiective.
Protecţia electronică se execută pentru a limita şi neutraliza posibilităţile elementelor
teroriste de a utiliza mijloacele electronice în scopul transmiterii datelor şi informaţiilor şi
pentru a proteja propriul sistem tehnic de transmitere a datelor şi informaţiilor la toate
structurile de acţiune. Se realizează prin: mascarea şi dezinformarea electronică, asigurarea
capabilităţii electromagnetice a mijloacelor (sistemelor) electronice proprii, protecţia
împotriva bruiajului şi contracararea focului adversarului prin descoperirea şi interzicerea
utilizării mijloacelor electronice ale acestuia, neutralizarea şi distrugerea lor.54
Dezvoltarea accentuată a tehnologiilor moderne de comunicaţii şi transmitere a
datelor, precum şi ariilor de acoperire a internetului, determină luarea unor masuri
suplimentare în ceea ce priveşte protecţia electronică, prin includerea în sistemele de
comunicaţii a mijloacelor de transmitere a datelor prin satelit şi mijloacelor de interceptare şi
bruiaj a acestora. Se ştie ca principalele atentate teroriste ale secolului XXI au fost planificate
şi conduse prin intermediul internetului şi comunicaţiilor prin satelit.
Contracararea acţiunilor psihologice presupune protejarea forţelor proprii şi a
populaţiei din zona acţiunilor militare împotriva mesajelor ostile, sau de a reduce impactul
acestora. Una din metodele utilizate de elementele teroriste în conflictele declarate
contrateroriste, este utilizarea mass-mediei, pentru dezinformarea opiniei publice şi pentru
încercarea de a justifica terorile produse prin prezentarea distorsionată a falselor greşeli ale
adversarului.
54
Eugen Bădălan, Valentin Arsenie, Dumitru Alexiu, Tratat de tactică militară, Editura Academiei Forţelor
Terestre “Nicolae Bălcescu” , Sibiu, 2003, p. 217;
Pagina 98 din 161

Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului se realizează prin

pregătirea psihică a efectivelor, protejarea împotriva influenţelor acţiunilor psihologice ale
inamicului, influenţarea psihologică a acestuia, asigurarea suportului psihologic al operaţiilor
de stabilitate şi sprijin55.
Apărarea CBRN (NBC) Reţelele teroriste, prin dezvoltarea unor activităţi nelegitime
de achiziţionare a armelor chimice sau chiar a unor focoase nucleare, ridică foarte mult
standardele de protecţie împotriva factorilor CBRN, prin luarea tuturor măsurilor de
protecţie, pe timpul desfăşurării principalelor forme de acţiune militară. Măsuri de protecţie a
trupelor CBRN:
preventive: descoperirea posibilităţilor şi intenţiilor inamicului de a utiliza
ADMCBRN şi corelarea nivelului optim de protecţie cu acestea; pregătirea personalului
pentru descoperirea indicilor de folosire a ADMCBRN; dotarea trupelor cu mijloace de
protecţie individuală şi colectivă, corespunzătoare ameninţărilor; pregătirea personalului
pentru folosirea mijloacelor de protecţie.
la descoperirea prezenţei contaminării: avertizarea asupra contaminării şi alarmarea
trupelor; marcarea zonelor de teren contaminate şi stabilirea itinerarelor de ocolire,
decontaminarea itinerarelor.
la contaminarea trupelor: evacuarea trupelor; executarea decontaminării imediate şi
operaţionale; evaluarea pierderilor şi refacerea capacităţii de luptă.
Protecţia informaţiilor. Scurgerea de informaţii, privind operaţii într-o zonă de acţiune
pot duce la planificarea şi organizarea unor lovituri teroriste în punctele slabe ale
dispozitivului sau în punctele de comandă sau de transmitere a datelor si informaţiilor, cu
efecte devastatoare asupra conducerii acţiunilor de luptă şi asupra psihicului militarilor.
Protecţia informaţiilor se realizează prin măsuri şi acţiuni organizatorice, informaţionale şi
tehnice adoptate şi executate la unităţi, pentru respectarea regulilor de lucru în elaborarea şi
exploatarea documentelor de conducere şi informare şi a documentelor şi materialelor de
conducere în secret; păstrarea secretului asupra acţiunilor şi activităţilor ce se desfăşoară sau
planificate, prin accesul limitat, autorizat şi ierarhizat la date şi informaţii; controlul şi
protecţia informaţiilor ce se transmit; disimularea informaţională împotriva cercetării
adversarului; penetrarea documentelor, materialelor, cifrurilor şi codurilor adversarului.
Protecţia medicală se pregăteşte şi se desfăşoară în scopul păstrării sănătăţii
personalului şi prevenirii apariţiei şi răspândirii bolilor, acordării ajutorului medical,
55
F.T.-1 Doctrina forţelor terestre, Bucureşti, 2004, p. 291.
Pagina 99 din 161

evacuării, spitalizării, tratamentului şi recuperării răniţilor şi bolnavilor, precum şi pentru

protecţia personalului împotriva atacurilor teroriste cu mijloace CBRN sau de altă natură.
Protecţia mediului se realizează în scopul păstrării echilibrului ecologic, prevenirii,
evitării, limitării şi combaterii riscurilor şi ameninţărilor la adresa mediului înconjurător,
reconstrucţiei factorilor de mediu afectaţi de acţiunile teroriste. Protecţia mediului cuprinde
atât protejarea apelor, solului şi atmosferei, cât şi recuperarea în totalitate e deşeurilor, fiind
organizată prin luarea în considerare a factorilor de risc şi de ameninţare la adresa mediului
din zona de responsabilitate.
Spre deosebire de operaţiile de bază ale acţiunilor militare, în cadrul cărora, riscul
desfăşurării cu succes a unor atentate teroriste asupra personalului şi obiectivelor militare este
scăzut, în cadrul operaţiilor de menţinere a păcii există şanse mai mari de reuşită a posibilelor
atacuri teroriste îndreptate împotriva obiectivelor militare şi a personalului militar implicat în
aceste tipuri de misiuni.
Operaţiile de impunere şi menţinere a păcii fac parte din spectrul operaţiilor de
stabilitate, care sunt folosite pentru a ajuta autorităţile civile externe sau interne, atunci când
se pregătesc sau răspund la crize şi alte situaţii deosebite care depăşesc posibilităţile acestora,
prin asigurarea de sprijin, servicii, mijloace sau resurse specializate de bază, după caz.
Conform doctrinei forţelor terestre, principalele misiuni specifice a unităţilor din
compunerea Forţelor Terestre (FT) care execută operaţii impunere şi menţinere a păcii sunt:
„observarea, monitorizarea şi supervizarea zonelor de separaţie şi a acţiunilor forţelor aflate
în conflict; garantarea sau interzicerea libertăţii de mişcare; demobilizarea forţelor aflate în
conflict; asistenţă militară, protecţia obiectivelor vitale în cadrul zonelor de
responsabilitate”56.
Sunt prezentate în continuare principalele tehnici care se cer a fi utilizate în scopul
îndeplinirii misiunilor, în funcţie de tipul operaţiei: patrulare, puncte de control, acţiunea în
postul de observare şi escorta.
Patrularea. Patrularea este o parte esenţială a operaţiunilor de menţinere şi impunere a
păcii. Dacă sunt planificate şi executate cu inteligenţă ele pot aduce importante avantaje
acestor operaţii. Pentru a îndeplini misiunile cu succes, patrulele au nevoie de mare libertate
de mişcare şi observare. Succesul operaţiunilor de patrulare necesită un antrenament viguros,
cu militari bine motivaţi şi antrenaţi, tactici flexibile, coordonare cu alte patrule .
Scopul principal al constituirii patrulelor îl reprezintă asigurarea zonei de
responsabilitate prin interzicerea infiltrărilor şi prevenirea unor eventuale acţiuni treroriste. În
56
F.T.-1 Doctrina forţelor terestre, Bucureşti, 2004, p. 217;
Pagina 100 din 161

acest sens, prin organizarea misiunilor de patrulare se urmăreşte: obţinerea de informaţii

judicioase, verificarea zonelor care nu pot fi supravegheate din posturile de observare,
investigarea unor eventuale incidente, indicarea prezenţei trupelor de menţinere a păcii. Prin
misiunile pe care le îndeplinesc, patrulele, au o mare importanţă în prevenirea sau reducerea
numărului de atentate teroriste care ar putea avea loc.
Din cauza faptului că un număr mare de pierderi în teatrele de operaţii datorate
acţiunilor teroriste s-a înregistrat în rândul militarilor care au participat la misiuni de
patrulare, o importanţă sporită o capătă măsurile de protecţie care trebuie luate pe timpul unor
astfel de acţiuni, în scopul inlăturării sau minimizării pe cât posibil a vulnerabilităţilor care ar
putea constitui avantaje pentru terorişti. În acest sens, privind protecţia personalului din
cadrul patrulelor se iau de regulă în funcţie de misiunea şi mandatul misiunii măsuri
privitoare la: organizarea judicioasă a patrulei, cu stabilirea în detaliu a itinerarului de
patrulare, stabilirea clară a misiunilor şi funcţiunilor în cadrul patrulei; studierea scenariilor
de acţiune pentru fiecare incident probabil; luarea măsurilor de observare permanentă, pentru
contracararea eventualelor acţiuni ale elementelor teroriste; păstrarea permanentă a legăturii
radio cu postul de observare sau baza de plecare în patrulare; pregătirea armamentului şi a
muniţiei astfel încât să fie în permanenţă pregătite pentru utilizarea în caz de necesitate.
Punctul de control trafic. Datorită faptului că misiunile din punctul control trafic se
execută în zone cu comunicaţii rutiere cu trafic intens, măsurile de protecţie vizează atât
acţiuni pentru controlul autovehiculelor cât şi al persoanelor. De aceea punctele control trafic
se situează în poziţii strategice, intersecţii majore de drumuri, locuri obligatorii de trecere.
Pentru blocarea sau încetinirea traficului, este necesară echiparea cu unelte necesare, iar
pentru o recunoaştere amănunţită trebuie să aibă locuri speciale pentru verificare: rampe
ridicate sau spaţii amenajate. Un alt aspect important îl reprezintă reprezintă cooperarea cu
alte pucte control trafic sau posturi de observare fapt care cere ca PCT-ul să fie echipat cu
mijloace pentru luarea legăturii. În cazul în care situaţia o impune, PCT-ul trebuie să poată fi
rapid transformat pentru a se bloca drumul. Astfel, in scopul impiedicării trecerii neautorizate
prin el, trebuie să aibă construite obstacole.
Măsurile de protecţie devin eficiente atunci când au un suport informaţional solid.
Obţinerea de informaţii din spaţiul de acţiune va viza îndeosebi activităţile din zona de
responsabilitate, monitorizarea traficului în PCT, evidenţa evenimentelor de încălcare a
regulilor impuse de forţele care acţionează în zonă.
În cazul în care are loc o răpire de către terorişti, se iau măsuri urgente, prin cooperare
cu celelalte puncte de control. Astfel, se blochează toate PCT-urile, şi se stabilesc
Pagina 101 din 161

circumstanţele în care a avut loc răpirea. Se transmit informaţii referitoare la răpitori, timp în
care se stabilesc PCT mobile şi se trimit patrule pentru căutarea răpitorilor.
Pentru realizarea unei protecţii optime împotriva unor eventuale acţiuni teroriste a
militarilor care îşi desfăşoară activitatea în PCT, se au în vedere o serie de măsuri în ceea ce
priveşte atât zona care înconjoară PCT, cât şi poziţiile interioare de apărare. Astfel, în zona
care înconjoară PCT se vor construi obstacole din sârmă ghimpată care trebuie plasată de-a
lungul şoselei şi în jurul perimetrului PCT pentru a preveni intrarea elementelor ostile în
perimetru PCT. Pentru pentru încetinirea traficului sau pentru blocarea acestuia trebuie puse
cel puţin câte 3 bariere mobile în ambele direcţii ale şoselei : intrare-ieşire. O schemă a unui
punct control trafic este prezentată în anexa nr.3.
În vederea realizării protecţiei interioare şi circulare a PCT faţă de atacurile teroriste,
poziţiile interioare pentru apărare cuprind: poziţii defensive, poziţii parţial acoperite pentru
blindate, poziţii pentru armamentul antitanc, mijloace diverse de avertizare dispuse
împrejurul perimetrului PCT. Pentru protejarea personalului împotriva actelor teroriste se
construieşte buncărul de protecţie.
Posturile de observare sunt stabilite pentru a arăta prezenţa trupelor de menţinere a
păcii în zonă trupelor beligerante şi populaţiei şi trebuie să monitorizeze toate activităţile din
zonă. Pentru aceasta pot fi dispuse mai multe posturi între care se pot trimite patrule care
trebuie să asigure acoperirea maximă a zonei care trebuie observată.
În PO se observă, verifică şi raportează în permanenţă: date privitoare la deschiderea
focului, a producerii unor acte ostile sau ameninţări în raza de dispunere a postului de
observare, date referitoare la traficul de personal şi vehiculele ce intră şi ies din zonă; despre
descoperirea realizării de trafic cu materiale interzise, contrabandă, speculă, etc. Pentru
executarea în bune condiţii a activităţilor în postul de observare, trebuie avute în vedere o
serie de măsuri de protecţie a personalului. Astfel, se va urmări ca postul: să ofere posibilităţi
de supraveghere şi identificare de la distanţă şi din aer, să asigure protecţia militarilor
împotriva schijelor şi a mijloacelor explozive, să fie înconjurate cu bariere protectoare, să fie
prevăzute cu reţea de extensivă de sârmă ghimpată 57. În anexa nr.4 este reprezentat modelul
unui post de observare care respectă condiţiile ce se impun pentru asigurarea unei protecţii
corespunzătoare personalului care acţionează în zona lui.
Din posturile de observare se execută patrulări sau investigări, ori de câte ori se
ordonă sau impune situaţia concretă din zona de responsabilitate. În postul de observare
57
F.T./I.-4 Manualul pentru luptă al plutonului de infanterie, Făgăraş, 2006, p. 296.
Pagina 102 din 161

trebuie sa se menţină capacitatea maximă de reacţie, pentru a respinge în orice moment un

atac terorist.
Escorta. Operaţiile de escortare sunt destinate să protejeze transporturile proprii de
personal, tehnică de luptă, echipamente, etc. în şi din zonele de operaţii, precum şi pentru
însoţirea persoanelor care prin statut au dreptul la protecţie (VIP-uri, corespondenţi mass-
media, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, refugiaţi etc.).
Escortele diferă între ele în funcţie de anumiţi factori cum ar fi distanţa pe care se
deplasează şi lungimea convoiului pe care îl escortează, precum şi în funcţie de ceea ce
escortează.
În funcţie de distanţa de deplasare escortele pot fi:
escorte pe distanţe scurte;
escorte pe distanţe lungi.
În funcţie de ceea ce se escortează acestea pot fi:
escorte de materiale ;
escorte de persoane.58
Aceste operaţii trebuie planificate şi conduse în mod asemănător operaţiunilor tactice,
fapt care face necesar luarea unor măsuri speciale de securitate şi protecţie împotriva unor
eventuale acţiuni teroriste. Păstrarea secretului pe timpul planificării şi transmiterii ordinelor
şi varientarea atât a rutelor de deplasare, cât şi a programului ocupă un rol important în
evitarea creării unor situaţii favorizante pentru eventualele intenţii teroriste. Pe timpul
deplasării sau al staţionării se vor organiza elemente de securitate care să asigure flancurile,
spatele şi capul coloanelor, şi se va pune accent pe coordonarea cu ajutorul aerian apropiat şi
ajutor cu foc pentru eventualitatea unei ambuscade. Totodată, în cazul unei ambuscade, se vor
întocmi planuri imediate de acţiune şi se vor utiliza rezerve şi forţe de reacţie rapidă. Se vor
lua măsuri pentru siguranţa comunicaţiilor efectuate de către coloanele în mişcare şi pentru
realizarea unei bune legături între acestea şi unităţile de sprijin, eşaloanele superioare şi
posibilele forţe armate ale ţării gazdă.
Organizarea convoiului se va face în funcţie de numărul de vehicule şi de încărcătură.
Dacă este necesar, mijloace blindate vor proteja convoiul: unul în faţă, unul în mijloc, unul
înapoia convoiului. Pentru realizarea unei protecţii cât mai bune împotriva unor eventuale
acţiuni teroriste, a ambuscadelor organizate de către aceştia, obstacolelor sau minelor, se
constituie în pază avansată un blindat greu, iar avangarda trebuie să circule la 3-5 km înaintea
58
UN Nordic, Tactical Manual,vol.2, 2nd edition 1996, Revised, NORDSAMFN, p.92.
Pagina 103 din 161

corpului principal al convoiului. Dacă există posibilitatea, este indicată cooperarea cu

elicoptere pentru a verifica în avans zonele prin care trebuie să treacă convoiul.
Comandantul convoiului este responsabil de convoi. Înainte de plecare trebuie să
instruiască toţi membrii despre situaţia generală, posibile ameninţări sau alte instrucţiuni
speciale care trebuie să le însuşească. El călătoreşte de obicei în a 2-a sau a 3-a maşină şi
trebuie să aibă contact vizual cel puţin cu ultima maşină din convoi, în mod ideal, având
contact cu toate maşinile din convoi.
CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ: IMPLICAŢIILE ACŢIUNILOR
TERORISTE ASUPRA FORŢELOR ARMATE ALE
STATELOR UNITE ALE AMERICII
We are locked today in a war against a global extremist network

that is fixed on defeating the United States and destroying our way
or life... This foe will not go away, nor will he give up easily.
And the next decade is likely to be one of persistent conflict.
We are engaged in a long war.
General George Casey

U.S. Army Chief of Staff
April 2007
Motivele şi scopurile urmărite de elementele şi grupările

teroriste.
Acţiunile teroriste îndreptate împotriva forţelor armate ale Statelor Unite şi ale tuturor
celorlalte state implicate în lupta împotriva terorismului reprezintă o formă a mediului
operaţional contemporan. Această secţiune examinează influenţa fenomenului terorist asupra
organizaţei militare în general şi asupra armatei americane în special. Aceste descrieri nu sunt
nici produsul specific al unei regiuni şi nici o listă exhaustivă a scenariilor teroriste. Cu toate
acestea ţinta ameninţărilor se referă la 3 componente de bază. În prima parte sunt definite 3
Pagina 104 din 161

zone operaţionale ale forţelor militare: cele desfăşurate (dislocate), cele aflate în deplasare şi
cele instituţionalizate. În partea a doua sunt prezentate infuenţele acţiunilor teroriste asupra
forţelor armate. În partea a treia se face o prezentare a tacticlior şi tehnicilor pe care le
folosesc teroriştii în atacurile asupra forţelor armate.
4.1.1 Mediul operaţional şi forţele armate ale Statelor Unite

În multe regiuni ale lumii, terorismul ameninţă stabilitatea politică, progresul
economic şi iniţiativa democraţiei. A discuta despre posibilitatea ameninţărilor particulare ale
terorismului asupra forţelor armate ale Statelor Unite, a defini zona şi mediul operaţional
contemporan presupune analiză a schimbărilor care se produc în modul în care emerg aceste
ameninţări. Mediul operaţional est un ansamblu de condiţii, circumstanţe şi influenţe care
afectează angajarea capabilităţilor şi deciziile comandanţilor. Acest mediu include zone
geografice şi factori tereştri, aeriani, maritimi şi cosmici, dar şi domeniul informaţional59.
Mediul operaţional actual este o combinaţie a tuturor variabilelor critice şi actorilor
care influenţează operaţiile militare în prezent şi pe termen mediu60.
Centrul de Pregătire şi Doctrine de Comandă al Statelor Unite ale Americii
(TRADOC) evaluează acest context al realităţii contemporane de analiză şi înţelegere
situaţională a mediului operaţional prin folosirea variabilelor critice. Comunitatea Statelor
Unite foloseşte un sistem de perspective politice, militare, economice, sociale, informaţionale
şi de infrastructură (PMESII) ale mediului operaţional. Acestor elemente li se mai adaugă
două componente: componenta fizică (geografic-topografic-hidrologică) şi timpul
(PMESII+PT).
Mediul Operaţional Contemporan (COE) este un costruct asemeni unei bolte, în care
există medii operaţionale multiple. Un model de tipul PMESII+PT poate fi folosit pentru a
face cognoscibilă complexitatea şi incertitudinea mediului operaţional contemporan.
Probleme neclarificate încă dar importante pentru analiza atentă includ cultura, percepţiile,
convingerile şi valorile actorilor din mediul operaţional. Aceasă complexitate cunoaşte o
cmbinaţie sinergică a tuturor variabilelor critice şi a actorilor care crează condiţiile,
circumstanţele şi influenţele care afectează operaţiile armatei. Înţelegerea situaţională este
mai degrabă o analiză holistică a mediului operaţional decât aprecierea discretă a unei
probleme sau acţiuni specifice.
59
Joint Publication 3-0. Joint Operations, U.S. Department of Defense; Washington, D.C., 17 Septembrie 2006,
II-19 and II-20.
60
U.S. Army Training and Doctrine Command, TRADOC G2, TRADOC Intelligence Support Activity(TRISA)
White Paper, The Contemporary Operational Environment, Iulie 2007.
Pagina 105 din 161

Forţele angajate (desfăşurate, dislocate) reprezintă acele contingente sau indivizi care
acţionează la mare depărtare de locaţia permanentă, în misiuni sau tabere de pregătire.
Această categorie include unităţi aflate în programul de rotaţie în vederea desfăşurării
misiunilor de stabilitate sau asistare în pregătire a militarilor străini, dar şi ataşaţii militari şi
cei aflaţi la cursuri în alte ţări. Un exemplu îl reprezintă contingentele româneşti care
desfăşoară misiuni în Afganistan, Irak, etc.
Forţele aflate în tranzit: Aceste forţe fie sunt în procesul de pregătire pentru
desfăşurare în vederea desfăşurării unei musiuni. Acestea iclud componentele active ale
unităţilor din teritoriu sau de peste graniţă şi elementele de rezervă ale unităţilor implicate în
operaţii, mobilizare sau demobilizare. Un astfel de exemplu îl reprezintă un batalion din
Garda Naţională care se întoarce dintr-o misiune din Irak sau un detaşament din rezerva
armatei angajat în Afganistan.
Forţele instituţionalizate: Aceste forţe armate sunt componente active şi de rezervă
din garnizoane, cu scop de antrenament sau facilităţi logistice, şi alte activităţi sau instalaţii
care nu se desfăşoară pentru a-şi îndeplini misiunea organizaţională. Exemplu: instituţiile
militare de învăţământ, centrele militare, etc.
4.1.2 Circumstanţe şi influenţe. Motivele atentatorilor

Un factor important în alegerea ţintelor terorismului este impactul psihologic asupra
eşantionului ales al atentatelor pe care le desfăşoară. Impactul psihologic al atentatelor
comise împotriva armatei contribuie la îndeplinirea obiectivelor stabilite de organizaţiile
teroriste. Devine posibilă obţinerea unui efect puternic, în ciuda utilizării unor capacităţi
militare reduse de către terorişti.
În perioada post-colonialism şi a intifadelor naţionaliste ale Războiului Rece, terorişti
considerau o victimă civilă mult mai importantă în obţinerea efectului decât câteva victime
militare, dat fiind faptul că se desfăşurau multe acţiuni militare şi insurgenţe 61. Totodată
atentatele împotriva civililor presupuneau asumarea unui risc mai scăzut. O sintagmă atribuită
unor terorişti este „De ce să vânăm lupi când există atâtea oi?” În orice caz, operaţiunile
desfăşurate recent de către terorişti indică faptul că frcventele cazuri de civili morţi şi mutilaţi
reprezintă o unealtă eficientă în campania de terorizare a populaţiei şi de subminare a
autorităţilor guvernamentale şi scădere a încrederii populaţiei în stat şi autorităţile sale.
Motivele atentatorilor: De ce atacă teroriştii forţele militare americane şi pe cele ale
aliaţilor acestora? Un număr considerabil de forţe armate dislocate în diferite zone ale
61
Bruce Hoffman, Inside Terrorism (New York: Columbia University Press, 1998), 61.
Pagina 106 din 161

globului fac din acestea o ţintă permanentă a terorismului. Accesibilitatea reprezintă un factor
cheie. De exemplu, între 1970 şi 1990, istalaţiile militare şi personalul armatei Statelor Unite
au reprezentat o ţintă pentru teroriştii europeni anti-NATO şi pentru acţiunile teroriste
sponsorizate de stat şi desfăşurate în perioada diverselor regimuri politice. 62 Aceste atacuri au
lovit de obicei în ţinte militare care nu erau angajate neapărat în ostilităţi, dar care erau
accesibile. Astăzi, prezenţa forţelor armate ale alianţei este tot mai evidentă şi se face tot mai
mult simţită în zona Orientului Mijlociu, Golful Persic şi multe alte regiuni ale lumii.
Există câteva motive ale teroriştilor pentru a ţinti asupra forţelor militare. Indiferent
dacă terorismul vine din partea unui singur individ preocupat de o singură problemă sau din
partea unei organizaţii de nivel internaţional, se iau in considerare o multitudine de factori în
selectarea ţintelor, analiza vulnerabilităţii lor şi managementul riscului înainte de a fi înfăptuit
atacul. Alegerea drept ţintă a contingentelor de forţe sau a militarilor luaţi separat variază în
aceaşi măsură cu motivaţiile şi scopurile teroriştilor. Cele mai prezente raţiuni sunt:
Accesibilitatea ţintei. Prezenţa militarilor, a unităţilor şi a activităţilor acestora în
număr mare face din aceştia o ţintă posibilă. Prezenţa forţelor armate ale alianţei în diferite
zone ale globului poate ofensa politica sau sensibilităţile religioase şi poate constitui o
justificare pentru atentatele teroriste.
Alegerea valorilor simbolice. Angajarea forţelor armate în misiuni de impunere a
păcii în aceste regiuni reprezintă un indicator semnificativ al interesului naţional şi atrage
după sine consecinţe politice majore. Vizarea militarilor poate adesea aduce o notorietate mai
mare pentru terorişti decât dacă ar avea în vedere ţinte civile ca şi diplomaţi, afacerişti, or
oficialităţi guvernamentale. Un exemplu al terorismului de succes îl reprezintă atacul asupra
turnurilor Khobar din Arabia Saudită. Pentru fundamentaliştii musulmani, prezenţa militarilor
americani în Arabia Saudită este considerată o ofensă gravă adusă importanţei religioase a
acestui stat prin prezenţa celui mai sfânt loc de pelerinaj – Mecca. În iunie 1996, un loc de
cazare pentru personalul forţelor aeriene ale S.U.A. situat lângă Dhahran, Arabia Saudită, a
fost atacat cu ajutorul unui vehicul care purta un dispozitiv exploziv improvizat. În atentatul
de la Turnurile Khobar au fost ucişi 19 militari americani aparţinând aviaţiei şi în jur de 400
au fost răniţi63, acest fapt demonstrând abilitatea teroriştilor de a produce victime în rândul
armatei. Membri ai Hezbollahului (partidul lui Dumnezeu) saudit, o organizaţie teroristă
asociată cu Hezbollahul libanez, şi un iranian necunoscut, au fost incriminaţi pentru acest
atentat de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite. La scurt timp după acest atentat
62
International Eciclopedia of Terrorism, 1997, ”Chronology of Terrorist Events.”
63
Christopher C. Harmon, Terrorism Today (London: Frank Cass Publishers, 2000; reprint, Portland: Frank
Cass Publishers, 2001), 71.
Pagina 107 din 161

teroriştii au declarat război forţelor americane din regiunea Golfului Persic în August 1996 şi
au anunţat că dacă nu vor fi retrase forţele, vor suferi atacuri. Teroriştii şi-au susţinut cauza
pentru ca forţele armate să fie mutate din Arbia Saudită.
Demonstrarea capabilităţii organizaţionale
Acţiunile care demonstrează capabilitatea teroriştilor de a nega securitatea operaţiilor
militare şi protecţia forţelor sunt încurajatoare pentru terorismul individual sau
organizaţional.
Ofiţerii superiori reprezintă adesea o ţintă pentru terorişti. În anii 1970-1980,
Facţiunea Armatei Roşii (RAF) au coordonat numeroase atentate împotriva militarilor
prezenţi în Germania şi în ţările NATO. Schimbându-şi scopurile în sensul revoluţionării
societăţii germane, Facţiunea Armatei Roşii s-au concentrat pe capabilitatea lor în campania
de reducere a prezenţei militare NATO şi a americanilor în Germania, ca o posibilă soluţie de
înţelegere sugestivă a schimbării societăţii germane64. În 1979, Facţiunea Armatei Roşii au
încercat să-l asasineze pe generalul Alexander Haig, comandantul suprem al alianţei NATO
în Europa. Membri ai RAF au confirmat că este vorba despre o stradă de lângă Casteau,
Belgia, care era folosită frecvent de generalul Haig. S-a folosit un dispozitiv exploziv plantat
în sistemul de canalizare al străzii şi comandat de la distanţă printr-un cablu camuflat între
pământ şi iarbă, folosind o baterie de 9V. Explozia a aruncat în aer maşina generalului şi a
avariat vehiculul care îl escorta; 3 gărzi care se aflau în vehiculul care îl escorta au fost răniţi
uşor65; generalul Haig nu a suferit leziuni fizice.
Penetrarea sistemelor de securitate a locaţiilor şi facilităţilor duce la producerea unui
număr tot mai mare de victime şi sporeşte cererea de forţe şi măsuri de securitate
suplimentare. Un exemplu este săvârşirea unui atentat sinucigaş cu bombă într-o sală de mese
a militarilor, în Mosul în 2004. Un civil a pătruns prin punctul de control şi a detonat o vestă
sinucigaşă într-un grup de personal militar şi muncitori civili care luau cina în acea sală. 14
soldaţi, 4 muncitori civili şi 4 agenţi de securitate irakieni au fost ucişi în acea explozie 66.
Multe alte persoane au fost rănite grav. Din fericire, intervenţia oportună a echipelor
medicale a contribuit decisiv la prevenirea unui număr mai mare de morţi.
Întârzierea sau prevenirea deplasărilor
64
Walter Reich, ed., Origins of Terrorism: Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind, rev. ed.
(Washington: Woodrow Wilson Center Press, 1998), 49-51.
65
John Vincour, „Bomb Attempt on Gen. Haig’s Life Not Tied to Major Terrorist Groups”, New York Times, 27
Iunie 1979, p. A13.
66
Daisy Sindlelar, “Iraq: U.S. Military Investigating Deadly Mosul Blast,’ din
http://www.rferl.org/featuresarticleprint/2004/12/17fac095-a36d-4a0e-abs9-635ee3e12ee3...; Internet;
accesat la 17 Mai 2007.
Pagina 108 din 161

În timpul operaţiunii „Scutul Deşertului”, Saddam Hussein a solicitat desfăşurarea de

atacuri teroriste împotriva statelor din coaliţia care se pregătea să atace Irakul. Atacurile
desfăşurate de grupările teroriste locale Dev Sol (Partidul Revoluţionar pentru eliberarea
poporului) şi de Organizaţia Revoluţionară „17 Noiembrie” s-au îndreptat împotriva trupelor
americane din Grecia şi Turcia. Irakul a sprijinit în mod direct aceste atacuri cu livrarea de
armament pe căi diplomatice şi alte tipuri de asistenţă. 67 Deşi Saddam Hussein nu a
determinat în mod direct crearea unei coaliţii teroriste în Orientul Mijlociu, activităţile
teroriste au căpătat amploare în timpul campaniei aeriene şi invaziei Irakului, ajungându-se la
un total de 275 de incidente teroriste 68. Datorită răspunsului contraterorist adecvat şi datorită
coordonării internaţionale, eforturile insurgenţilor de a împiedica angajarea coaliţiei în luptă
au fost ineficiente. Această perioadă s-a caracterizat printr-un risc crescut pentru
contingentele angajate sau în curs de angajare în luptă.
În timpul operaţiunii „Scutul Deşertului” şi pregătirilor pentru eliberarea Kuweitului,
Irakul a recurs la ceea ce a devenit cea mai amplă activitate de luare de ostatici din timpurile
noastre. Ei au capturat cetăţeni kuweitieni şi sute de rezidenţi aflaţi în Irak şi i-au exploatat în
media ca pe nişte scuturi umane. Totodată, aproximativ 350 paageri ai unui zbor aparţinând
companiei British Airways au fost ţinuţi în captivitate în timp ce avionul a făcut o escală în
Kuweit. Din nefericire, acest eveniment s-a petrecut în prima zi a invaziei Irakului în Kuweit
în 199069. Majoritatea ostaticilor englezi au fost eliberaţi înainte de iniţierea operaţiunii
„Furtună în Deşert”70. Împiedicarea transporturilor poate surveni ca urmare a sabotajelor sau
atacurilor directe asupra unităţilor care sunt transportate. Metodele de atac pot fi alese în
funcţie de modul de transportare a unităţilor astfel încât să se obţină eficienţă maximă.
Unităţile pot fi transportate prin aer, pe apa sau pe uscat, dar cel mai adesea, acestea sunt
transportate cu ajutorul autovehiculelor militare de transport. Cel mai des utilizate arme în
astfel de atacuri sunt proiectilele, rachetele antitanc, rachetele propulsate, grenade şi arme
mici de foc. În unele cazuri pot fi utilizate şi aruncătoare de grenade care pot fi purtate pe
umăr. Sabotajele sunt destinate obţinerii maximului de victime în deraieri, incendii sau
tamponări. În ianuarie 2003, surse de informaţii au confirmat pregătirea unor atentate care
67
Christopher C. Harmon, Terrorism Today (London: Frank Cass Publishers, 2000; reprint, Portland:
Frank Cass Publishers, 2001), 52.
68
Ibidem., 52.
69
BBC NEWS, “UK hostages describe Kuwait ordeal,”de pe
http://newsvote.bbc.co.uk/mpapps/pagetools/print/news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/politicsa/6...; Internet;
70
International Encyclopedia of Terrorism, 1997 ed., s.v. “Chronology of Terrorist Events.”
Pagina 109 din 161

aveau în vedere aeronave aparţinând forţelor coliţiei împotriva Irakului 71. În trecut, terorişti
locali din Statele Unite au deraiat trenuri de persoane şi de marfă 72. Atentatele desfăşurate
asupra vapoarelor constituie obiectul de activitate al unor grupări teroriste internaţionale şi
transnaţionale.
Distrugerea facilităţilor precum docuri, aeroporturi, raioane de îmbarcare sau
debarcare, reprezintă o altă metodă a teroriştilor de a preveni sau întârzia desfăşuarea de
forţe. Atacurile desfăşurate asupra infrastructurii, prin metode fizice sau informatice, pot
produce asemenea efecte. Amplificarea efectelor atentatelor teroriste în cadrul conflictelor nu
necesită o desfăşurare amplă de forţe şi mijloace. Dacă se întâmplă ca angajarea treroriştilor
să aibă loc concomitent cu desfăşurarea unităţilor militare, asemenea atentate pot avea ca
rezultat pierderi însemnate. În 1975, gruparea de terorişti argentiniană Montoneras au evoluat
de la atacuri individuale la operaţiuni de gherilă şi au obţinut efecte fizice şi psihologice
însemnate asupra forţelor militare argentiniene. Aceştia au plasat un dispozitiv exploziv într-
un tunel situat sub o pistă de decolare, care a explodat în timp ce o aeronavă C-130 decola
având la bord o subunitate de lupta antigherilă. Explozia a avut ca urmări distrugerea
aeronavei, 4 morţi, 50 de răniţi şi dezafectarea aerodromului. Aceasta a fost o lovitură
puternică asupra armatei şi naţiunii argentiniene şi a creat imaginea unei armate înfrântă73.
Reducerea capacităţii operaţionale
Teroriştii pot ţinti forţele armate ale unui stat în vederea înlăturării sau reducerii unei
capabilităţi specifice, sau reducerii eficienţei. Intenţia ar putea fi în scopul determinării unor
angajări suplimentare de forţe, inducerea stresului şi scăderea moralului în rândul militarilor.
O meodă de atac poate fi utilizarea de dispozitive eplozive improvizate sau ambuscade cu
arme uşoare de foc. Teroriştii pot urmări să captureze prizonieri din rândul militarilor, în
scopul utilizării acestora pentru mediatizare sau pentru obţinerea unor reacţii din partea
forţelor armate. Un raid desfăşurat în mai 2007 asupra unui post de observare american aflat
în Mahmoudiya (Irak) a avut ca rezultat ucidera a 4 militari americani şi a unui translator
irakian. Se presupune că restul militarilor americani au fost capturaţi. Rapoartele aduc la
cunoştinţă faptul că un grup de indivizi au atacat cele două vehicule americane şi echipajele
71
Thom Shanker, “Officials Reveal Threat to Troops Deploying to Gulf,” New York Times, 13 Ianuarie
2003; de pe http://www.nytimes.com/2003/01/13/politics/13INTE.html; Internet; accesat la 13
Ianuarie 2003.
72
Jim Hill, “Sabotage Suspected in ‘Terrorist’ Derailment,” CNN.com, 10 October 1995; de pe
http://www.cnn.com/US/9510/amtrak/10-10/; Internet; accesat la 15 Ianuarie 2008.
73
Alan C. Lowe, “Todo o Nada: Montonerosa Versus the Army: Urban Terrorism in Argentina,” ed.
William G. Robertson and Lawrence A. Yates, in Block by Block: The Challenges of Urban Operations
(Fort Leavenworth, KS: U.S. Army Command and General Staff College Press, 2003), 395.
Pagina 110 din 161

lor în condiţii de vizibilitate redusă, cu arme mici de foc şi grenade. Înainte de părăsirea
zonei, atentatorii au utilizat dispozitive explozive improvizate pentru a încetini orice fel de
reacţie din partea forţelor americane74. Desfăşurarea ulterioară de misiuni de căutare a
soldaţilor dispăruţi a redus disponibilitatea forţelor americane de a desfăşura alte operaţiuni.
Atentatul sinucigaş cu bombă asupra vasului american USS Cole a survenit în timp ce
vasul ancora în portul Aden din Yemen. Teroriştii au exploatat vulnerabilităţile măsurilor de
control şi securitate din perimetrul portului. Rezultatul a fost omorârea a 17 marinari şi
rănirea a încă 42 de membri ai echipajului. Explozia a cauzat avarii însemnate vasului 75. În
multe operaţiuni militare recente, în timpul pregătirilor pentru desfăşurarea operaţiei Iraqi
Freedom, ameninţările cu atacuri teroriste au contribuit la decizia Turciei de a limita
semnificativ folosirea de către Statele Unite a teritoriului, facilităţilor şi materialelor turce.
Un grup terorist care deţine o armă biologică rudimentară are capacitatea de a infecta
şi scoate din luptă o întreagă unitate. Carantina şi tratamentele medicale aferente pot întârzia
desfăşurarea misiunilor planificate. Mai mult decât atât, medicina preventivă şi măsurile
adiţionale de siguranţă pot complica secvenţele de desfăşurare şi angajare a forţelor.
Achiziţia şi folosirea de către terorişti a armelor biologice, chimice, radiologice sau
nucleare reprezintă un motiv puternic de îngrijorare.
Degradarea mediului social
Teroriştii preferă un mediu haotic. Un mediu puţin controlat şi securizat permite
adesea ca desfăşurarea de activităţi suspecte să fie uşor trecute cu vederea. În orice caz, un
mediu ostil pun forţele militare în gardă, reduce posibilitatea apropieii acestora de ţinte fară
provocări şi întârzieri şi sporeşte dificultatea realizării surprinderii.
Astăzi, inamicul nu este un imperiu, ci o mişcare vagă de celule teroriste; astăzi,
ameninţările nu sunt convenţionale, ci neconvenţionale; al-Qaida şi alte organizaţii teroriste
nu manifestă ezitare în a ucide oameni nevinovaţi, femei şi copii.
Donald Rumsfeld
Secretarul Apărării din S.U.A.
Martie 2006
74
Robert Ried, “Search for missing soldiers intensifies,” 15 May 2007, de pe
http://news.yahoo.com/s/ap/20070515/ap_on_re_mi_ea/iraq&printer=1;_ylt=AujoSQGJ62...; Internet;
accesat la 16 Mai 2007. Vezi şi Kim Gamel, “Militants: stop hunt for U.S. soldiers,” de pe
http://news.yahoo.com/s/ap/20070514/ap_on_re_mi_ea/iraq&printer=1;_ylt=ApG9rDwam...; Internet;
75
Statement Before the 107th [U.S.] Congress, Chairman of the Joint Chiefs of Staff, Senate Armed
Services Committee May 3, 2001; [database on-line] de pe
http://www.dtic.mil/jcs/chairman/3MAY01_SASC_CJCS.htm; Internet; accesat la 18 Februarie 2004.
Pagina 111 din 161

Atentatele teroriste desfăşurate asupra personalului la întrunirile sociale pot surveni la

cluburile militarilor, în timpul aflării militarilor la domiciliu sau în spaţiile comerciale.
Organizarea unor ceremonii tradiţionale, a unor întâlniri publice sau petreceri organizate între
familii sunt adesea făcute public dinainte, oferind treroriştilor posibilitatea de a planifica
atentate. Atentatele desfăşurate în locuri publice precum baruri, cluburi sau restaurante pot da
rezultate datorită prezenţei numeroase a militarilor în astfel de locuri. Cea mai probabilă
metodă constă în folosirea de dispozitive explozive improvizate.
În unele cazuri, aglomerările urbane reprezintă pentru terorişti o reală oportunitate
pentru îndeplinirea obiectivelor. Oraşele sunt locuri unde teroriştii se pot desfăşura fără a fi
observaţi, îşi pot depozita şi ascunde echipamentele şi armamentul, şi reprezintă noduri de
transport pentru operaţiile acestora. Teroriştii pot folosi aglomerările de populaţie pentru
securitatea proprie şi realizarea surprinderii. Uneori, grupările teroriste pot recurge la acţiuni
specifice gherilelor în acele zone active din pnct de vedere al operaţiilor militare. Ei pot
funcţiona de asemenea ca parte componentă în mişcările de insurgenţă.
Sfărâmarea mediului economic
Alte atentate teroriste au dovedit capacitatea de a afecta lansările de trupe sau
transporturile de materiale. Tensiunile generate de impactul acestor atentate asupra
politicului, economicului şi mediului înconjurător reprezintă adaosuri la pierderile umane şi
materiale produse. Un atac sinucigaş comis în anul 2002 asupra tancului petrolier francez
Limburg, lângă Ash Shihr şi la est de portul Aden din Yemen, a avut ca rezultat deversarea a
90.000 barili de petrol în ocean şi contaminarea a unei suprafeţe de 45 mile 76. Un prim impact
economic al acestui mic atac a fost triplarea forţelor şi măsurilor de securitate în zona
Yemenului77.
Influenţarea politicii Statelor Unite
Teroriştii pot ataca forţele armate ale unui stat cu scopul de a determina schimbări în
politica acestuia. Gruparea teroristă Hezbollah sponsorizată de statele Siria şi Iran a fost
interesată în reducerea libertăţii de acţiune a forţelor internaţionale de meţinere a păcii,
angajate în primăvara anului 1983 în cadrul războiului civil din Liban. Atentate sinucigaşe cu
maşini capcană din octombrie 1983 asupra barăcilor corpurilor marine ale Statelor Unite şi
asupra forţelor armate franceze au dus la omorârea a 241 marinari americani şi alţi 60 soldaţi
76
“Evidence Points to Yemen Terror Attack,” CBS News.com [database on-line]; de pe
http://www.cbsnews.com/stories/2002/10/06/world/main524488.shtml; Internet; accesat 21 Ianuarie 2004.
77
“The Terrorism Maritime Threat,” United Press International 2 December 2003 [Militarycom database
on-line]; Internet; accesat la 21 Ianuarie 2004; şi “French Tanker Explosion Confirmed as Terror Attack,”
[database on-line]; de pe http://www.ict.org.il/spotlight/det.cfm?id=837; Internet; accesat la 21
Ianuarie 2004.
Pagina 112 din 161

francezi. Urmate de atentate cu bombă desfăşurate ulterior asupra ambasadei Statelor Unite şi
ale altor state, aceste atentate au dus la retragerea forţelor militare inernaţionale.
Dorinţa de discreditare a Statelor Unite, a altor state, precum şi a guvernelor locale,
face ca grupările teroriste să ţintescă asupra unităţilor militare, asupra infrastructurii şi
personalului militar. De exepmplu, în timpul războiului din Vietnam, grupări de extremişti
anti-război au ţintit detaşamente de cadeţi militari, centre militare şi instituţii militare
implicate în cercetare78. În prezent, teroriştii ameninţă siguranţa militarilor şi turiştilor
americani aflaţi pe teritoriul altor state, precum Germania. Câteva organizaţii de extrremişti
musulmani ameninţă cu violenţa atâta timp cât Germania nu îşi va retrage trupele din
Afganistan79.
Atentate teroriste îndreptate împotriva forţelor armate ale Statelor Unite

Grupul ţintă Forma de atac Motivele atacurilor
Ameninţare –capcană Selectarea ţintelor accesibile în
Incendierea funcţie de mijloacele de care dispun
Sabotajul celulele teroriste;
Forţe desfăşurate Răpirea Diminuarea prestigiului simbolic al
Luarea de ostatici naţiunilor / alianţelor / coaliţiilor;
Asasinate Câştigarea reputaţiei pentru celulele
Bombe teroriste şi ideologiile acestora;
Arme de foc/ Întârzierea/prevenirea angajării
aruncătoare de grenade forţelor militare;
Forţe aflate în
Raiduri / Ambuscade Reducerea capacităţii operaţionale a
tranzit
Explozii forţelor;
Sisteme portabile anti Degradarea stabilităţii sociale şi
– aeriene încrederii naţiunilor / regiunilor;
Arme de distrugere în Pierderea încrederii economice a
masă naţiunilor / naţiunilor suport;
Influenţarea orientării politice a
naţiunilor / naţiunilor suport;
Forţe
instituţionalizate
78
International Encyclopedia of Terrorism, 1997, “Student Terror: The Weathermen “
79
Brian Ross, Richard Esposito & Chris Isham, “U.S., Germans Fear Terror Attack,” 11 Mai 2007,
De pe http://blogs.abcnews.com/theblotter/2007/05/us_germans_fear.html; Internet; accesat 17
Mai 2007.
Pagina 113 din 161

În ultimele decenii, grupuri locale antiguvernamentale, dintre care unele cu teorii

conspirative bizare, şi-au îndreptat atacurile asupra unor baze militare de pe teritoriul
american, considerându-le centre de pregătire ale forţelor Naţiunilor Unite, îndreptate
împotriva forţelor militare străine. În perioada 1980 – 1999, 13 obiective militare locale au
constituit ţinta atacurilor teroriste. Acestea nu se numără printre faciltăţile şi personalul
militar situat în alte 101 obiective guvernamentale ale Statelor Unite care au constituit ţinte
pentru terorişti80. Un raport al FBI din 2004 atestă faptul că numărul atentatelor teroriste
aproape că s-a dublat în ultimii 5 ani, ajungându-se, de la 3500 în 1999 la mai mult de 6000
în 200481.
O imagine cadru realizată în ianuarie 2007 scoate la iveală faptul că forţele armate ale
Statelor Unite sunt angajate în multe zone de pe glob, însumând un număr de 600000 militari
activi în cadrul acestor misiuni. În ultima perioadă a anului 2007 armata includea 507000
personal activ, 46000 în Garda Naţională şi 28000 rezervişti. Peste 40% (243000) sunt
angajaţi în teatre sau urmează să fie dislocaţi, localizaţi în 76 de state de pe glob. Mai mult de
4600 de civili angjaţi în aceste misiuni desfăşoară tot felul de activităţi importante pentru
Armata Americană. Celelalte servicii ale Armatei Americane sunt prezente activ în toate
zonele de operaţii şi în toate mediile de acţiuni: terestru, maritim şi aerian, aducându-şi
contribuţia la desfăşurarea cu succes a misiunilor.
4.2 Atacurile teroriste care ameninţă forţele armate ale SUA
4.2.1 Noţiuni generale

Teroriştii utilizează o gamă largă de tactici şi tehnici pentru a răspândi teroarea.
Această secţiune nu este o prezentare exhaustivă a metodelor şi abordărilor terorismului. Un
aspect unanim acceptat al operaţiunilor teroriste îl constituie recurgerea la surprindere,
inovare şi metode indirecte de atac. Tacticile teroriste sunt la fel de numeroase şi diverse ca şi
80
Department of Justice, Federal Bureau of Investigation, Counterterrorism Threat Assessment and
Warning Unit, Counterterrorism Division, Terrorism in the United States 1999, Report 0308, (Washington,
D.C., n.d.), 53.
81
“Preventing Terrorist Attacks on U.S. Soil,” April 9, 2004, de pe
http://www.fbi.gov/page2/april04/040904krar.htm; internet; accesat la 17 Mai 2007.
Pagina 114 din 161

resursele celulei teroriste precum şi a imaginaţiei liderului acesteia. La succesul atentatelor

teroriste concură utilizarea internetului şi simularea schimburilor de informaţii care privesc
tacticile teroriste. Al-Qaida dispune de simulări video, antrenamentele realizandu-se în
concordanţă cu anumite legităţi specifice, făcând eforturi considerabile pentru a susţine şi
iniţiativele de pregătire şi încurajare a acestora chiar şi după ce mare parte din reţeaua de
centre de pregătire a fost anihilată. Teroriştii continuă să îşi îmbunătăţească tehnicile pe
măsură ce simulările acestora relevă eficienţă în situaţii reale, precum cele din Cecenia,
Kashmir, Afganistan, Balcani şi Irak.
Forme/Mijloace de terorism sunt următoarele:
Ameninţare –capcană
Incendierea
Sabotajul
Răpirea
Luarea de ostatici
Asasinate
Bombe
Arme de foc / aruncătoare de grenade
Raiduri / Ambuscade
Explozii
Sisteme portabile antiaeriene
Arme de distrugere în masă
Tacticile, forţele şi armamentul sunt strict adaptate misiunii încredinţate.
Individualitatea atacurilor teroriste constă în faptul că fiecare dintre acestea este planificat
pentru o ţintă bine definită şi este scontat un efect anume. Un terorist se bazează pe o
planificare şi recunoaştere anterioară menită să îşi îndeplinească misiunea. În situaţia în care
apar schimbări neprevăzute în derularea acţiunii, teroristul va anula pentru o perioadă de timp
atacul sau va alege o altă ţintă şi îşi va continua procesul de planificare şi de atac.
Unele grupări îşi publică ţintele. Un astfel de exemplu a fost identificat în martie
2004. Un grup afiliat Al-Qaida a redactat un articol de 9 pagini în publicaţia lor de
antrenament „Camp al-Battar Magazine” care prezintă noi metode de acţiune, destinate
pregătirii proprii şi a celorlalte grupări afiliate. Această publicaţie conţine informaţii despre
tehnici de îmbunătăţire a performanţelor de tragere cu arme de calibru redus, pregătire fizică,
tactici şi securitatea informaţiilor. Noile ghiduri cuprind tactici de acţiune în oraşe, având ca
ţinte integritatea şi încrederea instituţiilor, mediul economic şi populaţia civilă.
Pagina 115 din 161

4.2.2 Forme de atac îndreptate împotriva forţelor armate americane
Ameninţările şi Capcanele
Celulele teroriste folosesc ameninţarea pentru a domina populaţia sau pentru a face
imposibilă capacitatea de acţiune a idivizilor sau populaţiei care constituie ţinta atacurilor
teroriste. Ameninţările şi capcanele pot reduce eficacitatea măsurilor de prevenire sau
combatere a terorismului când un individ sau populaţia vizată pierd capacitatea de
conştientizare a unei situaţii care constituie ameninţare sau îşi concentrează resursele asupra
unui număr prea mare de ameninţări. Cel puţin, cursele folosite de către terorişti au ca şi efect
hărţuirea forţelor de securitate şi menţinerea populaţiei într-o continuă stare de agitaţie.
Ameninţările cu bombă, părăsirea de pachete suspecte în locurile publice necesită timp şi
operaţii suplimentare, contribuind la incertitudine şi anxietate.
Subterfugii şi înşelăciuni
Asemenea activităţi pot fi folosite pentru a se obţine informaţii despre răspunsul
ţintelor la un eventual atac. Unde merg locuitorii în timpul evacuării unei clădiri?, cât timp le
ia să iasă?, sunt informaţii folositoare în planificarea operaţiilor şi pot fi obţinute printr-un
simplu telefon anonim sau prin activarea unui semnal de alarmă în caz de incendiu.
Observrea baremelor exerciţiilor periodice sau antrenamentelor de desfăşurare a procedurilor
de răspuns în caz de urgenţă pot aduce informaţii similare. Aceste tehnici pot fi combinate cu
un atac în care să se împiedice măsurile de securitate fixate. De exemplu, ocupanţii unei
clădiri rezistente la explozii şi cu măsuri de control al accesului, cu ajutorul unui simplu apel
telefonic fals, pot fi determinaţi să evacueze. Cât timp astfel de perimetre nu sunt securizate
corespunzător, procesul de evacuare îi poate face pe locuitori mai vulnerabili la maşini
capcană şi alte dispozitive explozive improvizate plasate în preajmă.
Şantajul este un exemplu de ameninţare prin care se obţin bani, matreiale, informaţii
sau suport, prin intimidare. Unele grupuri se pot angaja în tot felul de activităţi prin care să
obţină bani, cum ar fi traficul de droguri, iar altele pot şantaja diverse organizaţii ecoomice în
schimbul acordării de protecţie. Un astfel de exemplu îl constituie teroriştii basci.
Intimidarea este o altă formă de şantaj. Celule teroriste specializate pot folosi tehnica
intimidării în scopul obţineri de informaţii necesare planificării anumitor atentate sau pentru
atragerea de resurse. Ameninţând cu moartea un indevid sau familia acestuia îl poate
determina să acţioneze în avantajul teroriştilor, contrar convingerilor sale. Câteva grupuri
Pagina 116 din 161

teroriste au folosit intimidarea pentru a constrânge diverşi indivizi să îndeplinească misiuni

sinucigaşe.
Incendierile
Incendiile sunt provocate pentru a distruge proprietăţi sau ca sabotaje. Efectele pot fi
obţinute cu echipament simplu şi antrenament minim 82. Deoarece incendiile nu produc
neapărat victime în număr mare, sunt folosite mai mult pentru obţinerea de efecte economice
şi ca atacuri simbolice. Frontul de Eliberre a Pământului folosesc cu precădere această
metodă. Cel mai devastator incendiu provocat de această grupare a avut loc în San Diego,
California, în august 2003; pagubele au fost estimate la 50 mil. dolari83.
Sabotajele
Sabotajul reprezintă un act de distrugere planificată şi organizată a echipamentelor şi
infrastructurii inamicului. Scopul sabotajului este de a afecta inamicul atât fizic, cât şi psihic.
Efectele pot apărea ca urmare a obţinerii unui număr mare de victime sau în urma afectării
facilităţilor populaţiei. Afectând serviciile cheie şi facilităţile, teroriştii pot genera panică şi
frustrare în rândul populaţiei, precum şi pierderea încrederii în autorităţile guvernamentale, al
căror ajutor se dovedeşte de multe ori ineficient.
Prin slăbirea sau distrugerea infrastructurii, grupările teroriste crează percepţia
conform căreia nimic nu este în siguranţă. Conductele de petrol, staţiile de epurare a apei,
sistemele de canalizare, centrele de control al traficului aerian, centrele medicale de tratament
sau cercetare reprezintă câteva din posibilele ţinte ale sabotorilor. Teroriştii folosesc cel mai
adesea exploziile, incendierile şi contaminările în sabotaje.
Sabotajele sunt numeroase în Irak odată cu încheierea campaniei militare, când o
mulţime de conducte petroliere şi centrale energetice au fost atacate. În anul 2003, pagubele
statului Irak au fost estimate la 7 mil. dolari zilnic, din cauza atacurilor asupra conductelor
care transportau petrol din Câmpia Kirkuk la un port mediteranean din Turcia84.
Exploziile
Bombele reprezintă arma favorită a teroriştilor 85. Bombele au un efect destructiv mare
şi pot fi mascate cu uşurinţă în timpul misiunilor, nu necesită ca operatorul să fie prezent şi au
82
Department of Justice, Federal Bureau of Investigation, Counterterrorism Threat Assessment and
Warning Unit, Counterterrorism Division, Terrorism in the United States 1999, Report 0308, (Washington,
D.C., n.d.), 41.
83
Seth Hettena, “Earth Liberation Front Claims Responsibility for San Diego Arson,” The Mercury News,
18 August 2003; de pe http://www.mercurynews.com/mld/mercurynews/news/local/6562462.htm;
Internet; accesat la 17 Martie 2004.
84
“Saboteurs Disable Critical Iraqi Oil Pipeline,” HoustonChronicle.com, 8 September 2003; de
pe http://www.chron.com/cs/CDA/ssistory.mpl/special/iraq/2087438; Internet; accesat la 16 Ianuarie 2004.
85
Encyclopedia of World Terror, 1997 ed., s.v. “Bombing.”
Pagina 117 din 161

un puternic impact atât fizic, cât şi psihic. Drept dovadă, în 324 din 482 de atentate comise pe
teritoriul Statelor Unite între 1980 şi 2001, s-au folosit dispozitive explozive 86, iar 119 din
208 de incidentele comise la nivel internaţional în anul 2003 au fost deasemenea expllozii 87.
În anul 2006, Centrul Naţional de Contraterorism din S.U.A. au raportat o creştere a
incidentelor cu bombă cu 30% faţă de anul 2005, a numărului de victime cu 39% şi a răniţilor
cu 45%. Potrivit acestui centru (NCTC), în anul 2006 s-au înregistrat peste 6400 de victime
din cauza eploziilor provocate de terorişti 88. Bombele pot fi folosite ca şi tehnică în
desfăşurarea altor operaţiuni, cum sunt sabotajele sau asasinatele, sau ca simplă metodă de
creare a panicii prin producerea de distrugeri materiale şi victime.
Exită numeroase metode de plantare şi detonare a bombelor. De exemplu, mine
direcţionale, sub formă de cărămizi, erau plasate în zidurile din apropierea drumurilor publice
şi detonate prin radio, în teritoriile israeliene ocupate.
Maşinile capcană, constituite în general din autovehicule în care sunt plasate
dispozitive explozive improvizate, sunt folosite frecvent de către terorişti. În afara atentatelor
de la 11 septembrie, cel mai devastator atentat cu bombă comis pe teritoriul Statelor Unite s-a
produs pe 19 aprilie 1995 în oraşul Oklahoma, când o maşină capcană a explodat în afara
clădirii Alfred P. Murrah, omorând 168 persoane şi rănind sute de alte persoane.
Deasemenea, detonarea unei maşini-capcană în baraca unui corp marin al S.U.A. în Beirut, în
octobrie 1983, a avut ca şi rezultat moartea a 241 de americani. Totodată, o altă maşină
capcană a explodat în apropierea complexului militar „Khobar Towers” din Arabia Saudită,
pe 25 iunie 1996, în care au murit 19 persoane şi altele 500 au fost rănite.
Deprtamentul Securităţii de Stat a emis o avertizare referitor la existenţa unor noi
tactici constând în detonarea de dispozitive explozive folosite în Arabia Saudită în anul 2003.
În orice caz, teroriştii produc acum dipozitive din ce în ce mai mici şi care pot fi plantate cu
uşurinţă şi detonate de la distanţe relativ mari. Elementul novator în materie de explozie
pentru ultimele conflicte militare constă în realizarea de dispozitive explozive care să
penetreze blindajul maşinilor de luptă.
În atentatele cu bombă produse în Spania la 11 martie 2004 au fost utilizate 10
pachete explozive care au fost amplasate în 4 trenuri şi detonate aproape simultan cu ajutorul
86
Department of Justice, Federal Bureau of Investigation, Counterterrorism Division, Terrorism
2000/2001, Report 0308, (Washington, D.C., 2004).
87
Department of State, Office for Counterterrorism, Patterns of Global Terrorism 2003 (Washington,
D.C., April 2004, revised 22 June 2004), 5.
88
Ibid., 19
Pagina 118 din 161

unor telefoane mobile, folosite pe post de dispozitiv de iniţiere 89. Rezultatul a fost moartea a
200 de persoane şi rănirea a încă 1800.
Răpirile de persoane
Cele mai frecvente motive ale răpirilor le constituie răscumpărările, răzbunările şi
adresarea unor cereri. Succesul răpirii reiese din importanţa pe care o are persona răpită
precum şi preţul cerut sau pretenţiile adresate. În unele cazuri, teroriştii ucid persoanele
răpite, în scop publicitar şi de inflenţare a opiniei publice şi a autorităţilor pentru acceptarea şi
satisfacerea revendicărilor. Răpirile constituie o sursă de venit pentru unele organizţii
teroriste, prin preţul de răscumpărare cerut. America Latină a fost destul de mult timp victima
teroriştilor, în ceea ce priveşte răpirile e persoane. Fenomenul s-a manifestat cu precădere în
Columbia, unde acţionează gupările teroriste FARC şi ELN.
Un exemplu de răpire a unui membru al armatei este acela al Locotenent-colonelului
William Higgins. A dispărut pe 15 mai 1988 în timp ce servea ca şi observator-şef în cadrul
unui grup militar de observare al Statelor Unite în Liban. Acesta a fost răpit şi ţinut o vreme
de terorişti aparţinând organizaţiei Hezbollah, după care a fost ucis.
Un alt exemplu îl constituie răpirea Gl. Bg. James Dozier, oficial al Statelor Unite la
Cartierul General NATO din Verona, Italia, de către membri ai Brigăzii Roşii, la data de 17
decembrie 1981. Generalul Dozier a deschis seria personalităţilor aparţinând altui stat decât
cel italian, vizaţi de către teroriştii acestei grupări. După răpirea sa au fost primite numeroase
alte ameninţări, indicând faptul că terorismul din Italia a cunoscut transformări demne de luat
în seamă, şi alte valori ale Armatei S.U.A. au devenit ţinta terorismului.
Un atentat executat în luna mai 2007 asupra a două vehicule americane aparţinând
unui post militar de observare din Irak s-a soldat cu moartea a câtorva militari americani, a
unui militar irakian şi dispariţia a trei militari americani. Oficiali care au anchetat cazul au
declarat faptul că atentatul a fost comis de membri Al-Qaida cu intenţia de a captura
prizonieri. Incidentele în care au fost răpiţi miitari americani au atras imediat atenţia mass-
mediei. Articolele postate pe internet în luna mai 2007 de către terorişti au ridiculizat
eforturile Statelor Unite de a-i descoperi pe soldaţii dispăruţi şi au obţinut un efect deosebit în
mass-media în urma acelui raid neînsemnat90.
89
Lou Dolinar, “Cell Phones Jury-rigged to Detonate Bombs,” Newsday.com, 15 March 2004; de pe
http://www.newsday.com/news/nationworld/ny-wocell153708827mar15,0,1644248.story?coll=nynationworld-
headlines; Internet; accesat la 15 Martie 2004.
90
Kim Gamle, “Militants: stop hunt for U.S. soldiers,” 14 Mai 2007, de pe
http://news.yahoo.com/s/ap/20070514/ap_on_re_mi_ea/iraq&printer=1;ylt=ApG9r; Internet; accesat la 16
Mai 2007. Vezi şi Robert H. Reid, “Search for missing soldiers intensifies,’ 15 mai 2007, de pe
http://news.yahoo.com/s/ap/20070515/ap_on_re_mi_ea/iraq&printer=1;_ylt+AujoSQGJ62...; Internet;
Pagina 119 din 161

Luarea de ostatici
Luarea de ostatici este o acţiune prin care se sechestrează persoane în scopul de a se
face publică o cauză, pentru a obţine concesii politice, azil politic, eliberare de prizonieri sau
răscumpărare pentru persoanele răpite. De multe ori se întâmplă ca, după ce teroriştii au
mediatizat suficient de mult cazul respectiv, să omoare ostaticii.
Spre deosebire de răpiri, unde persoane cunoscute sunt capturate şi duse într-un loc
ascuns, ostaticii nu sunt figuri cunoscute şi prezintă risc crescut pentru organizaţiile teroriste,
mai ales dacă evenimentul are loc în teritoriul inamicului. Există riscul ca aceştia să fie ţinte
ale operaţiilor militare şi ale poliţiei şi să fie capturaţi. De aceea, este de preferat pentru
aceştia să ducă ostaticii îtr-un loc neutru sau lipsit de prezenţa inamicului.
Un exemplu de criză a ostaticilor îl reprezintă asedierea teatrului din Moscova din
octombrie 2002. 34 de terorişti ceceni au sechestrat o sală a teatrului, ameninţând că vor
ucide pe toată lumea dacă nu le vor fi îndeplinite revendicările. Aceştia cereau ca trupele ruse
să se retragă din Cecenia. După o lungă blocadă, forţele ruseşti au reuşit să ia cu asalt teatrul.
Peste 60 de ostatici şi 30 terorişti au murit. În orice caz, 750 ostatici au fost eliberaţi. O altă
criză a ostaticilor a avut loc în martie 2004, când 30 de bărbaţi şi cel puţin 2 femei aparţinând
unei grpări extremiste regionale au sechestrat o şcoală gimnazială din Beslan în care se aflau
1000 persoane. Această criză, care a durat trei zile, a culminat cu un adevărt măcel provocat
de o puternică explozie în care au murit mai bine de 300 copii, femei şi bărbaţi.
Probleme asemănătoare pot întâlni şi militarii aflaţi în misiuni în diverse teatre de
operaţii. Un caz s-a petrecut în timpul campaniei aeriene împotriva Serbiei, din primăvara
anului 1999. Trei militari ai armatei americane au fost capturaţi în timp ce patrulau de-a
lungul graniţei dintre Serbia şi Macedonia. Preşedintele sârb Slobodan Milosevic a orchestrat
o campanie internaţională media pe timpul lunii de captivitate a soldaţilor americani.
Menţinând o umbră de incertitudine asupra statutului de prizonier al celor trei americani şi
sorţii acestora, Milosevic i-a eliberat în cele din urmă. Impactul politic şi psihologic al acestui
eveniment a fost mult mai devastator decât pagubele în sine.
Deturnările
Deturnarea presupune preluarea cu forţa a comenzii asupra unui mijloc de transport.
Sunt multe motive care stau la baza acestui gen de atentat, printre care luarea de ostatici, ca
metodă de scăpare şi pentru înfăptuirea unui atentat sinucigaş. În timp, numărul deturnărilor
care au ca scop luarea de ostatici a scăzut, acest tip de atentat fiind folosit mai mult ca şi
metodă de scăpare sau ca şi armă. Atentatele de la 11 septembrie reprezintă o amintire vie a
Pagina 120 din 161

abilităţii teroriştilor de a desfăşura astfel de misiuni şi a impctului deosebit de distructiv al

acţiuilor de acest gen.
Un alt exemplu concludent este deturnarea de către o grupare aparţinând Hezbollah, a
unui avion aparţinând companiei Trans World Airlines, care parcurgea ruta Atena – Roma, în
anul 1985. Ei au menţinut sechestru timp de 17 zile asupra aeronavei şi a 153 de persoane
aflate în avion, având ca revendicare eliberarea unor prizonieri libanezi şi palestinieni.
Prizonierii zborului 847 au fost eliberaţi după ce Israelul a eliberat la rându-i un număr de
435 prizonieri.
Aproape la fel de eficientă este şi deturnrea unui autovehicul, în senul obţinerii unui
efect catastrofal, mai ales atunci când are o încărcătură inflamabilă, fie că e vorba de un
camion sau un vas ancorat în port. Câteva incidente de acest gen au demonstrat impactul
catastrofal al acestei metode91. Deşi nu au fost revendicate de nicio grupare teroristă,
exploziile provocte unor vase în porturile Texas City din Texas, din 1947 şi din Halifax,
Nova Scoţia, din 1917, au distrus porţiuni semnificative din aceste oraşe şi au provocat, în
total, peste 2500 de morţi.
Raidul şi Ambuscada
Un raid terorist este similar din punct de vedere conceptual unui raid convenţional dar
este executat, de regulă, cu un număr redus de forţe, împotriva unor obiective alese a fi
distruse, deturnate, su având ca scop luarea de ostatici. Raidul facilitează realizarea
surprinderii, permite controlul asupra ţintei; succesul este dat de o foarte bună informare şi o
planificare riguroasă a acţiunii.
Exemple ale acestor tacici sunt raidurile executate de terorişti în incinta unor
complexe rezidenţiale din vestul Riyadh, capitala Arabiei Saudite, de la 11 mai 2003.
Atacatorii au penetrat fiecare complex şi au detonat autovehicule înzestrate cu dispozitive
explozive improvizate.
Ambuscada este un atac realizat prin surprindere, caracterizat de violenţă în execuţie
şi rapiditate în acţiune. Scopul poate fi asasinarea unor persoane, obţinerea unui număr mare
de victime sau întreruperea unor operaţii de securitate. Cele mai des utilizate arme sunt
bombele, minele direcţionale, lansatoarele de rachete şi armele automate.
Ambuscadele teroriste sunt cel mai adesea executate de pe platforme mobile.
Autoturismele, camionetele sau motocicletele sunt folosite de către terorişti pentru a se
masca, pentru a izola şi imobiliza ţinta şi apoi pentru a le permite atacatorilor să scape.
Ambuscadele executate de pe platforme mobile pot fi desfăşurate din mişcare şi permit
91
Gerald Pawle, Secret Weapons of World War II (New York: Ballantine Books, 1967), 53-54.
Pagina 121 din 161

atacatorilor să blocheze ţinta sau să se apropie de aceasta. Un exemplu recent îl reprezintă

atacul din martie 2004 din oraşul irakian Mosul asupra a 5 muncitori americai, angajaţi ai
unei organizaţii private de voluntariat.
Asasinatele
Un asasinat este un act de ucidere a unui individ în mod deliberat, de obicei fiind
vorba despre un VIP: un lider politic, un cetăţean important, un colaborator sau orice altă
persoană importantă.
Grupurile teroriste asasinează oameni care îi susţin pe inamicii acestora, oameni care
au importanţă simbolică pentru inamici sau pentru comunitatea internaţională. Grupările
teroriste se referă adesea la aceste asasinate ca fiind pedepse, în dorinţa de a-şi justifica
faptele. Multe dintre ţintele asasinatelor sunt persoane cu importanţă simbolică pentru inamic;
omorârea unui oficial guvernamental, a unui afacerist de succes sau a unui cleric cu rang înalt
demonstrează incapacitatea inamicului de a-şi proteja proprii cetăţeni. Un exemplu
concludent îl reprezintă asasinarea celui mai important cleric şiit din Irak – Mrele Ayatollah
Ali al-Sistani în februarie 2004. Acest incident a fost provocat cu intenţia de a induce un
sentiment de furie în rândul comunităţii şiite şi de a intensifica violenţa etnică şi sectară din
Irak. Multe dintre asasinate au vizat susţinători importanţi ai luptei de tranziţie spre un guvern
democrat suveran.
Este nevoie de recunoaşterea şi survolarea zonei în care urmează să se comită
atentatul, dar vulnerabilităţile victimei reprezintă întotdeauna factorul cel mai important
pentru alegerea metodei de înfăptuire a crimei. De exemplu, o ţintă care se deplasează zilnic
cu maşina pe aceeaşi rută, devine vulnerabilă la un dispozitiv exploziv plantat pe traseu92.
O tentativă de asasinat a fost îndreptată împotriva armatei americane de către
facţiunea Armata Roşie în tipul întoarcerii forţelor REFORGER în 1981 în Germania.
Comandantul trupelor americane din Europa şi comandant al grupului central al NATO, Gl.
Frederick Kroesen, a fost atacat în timp ce conducea maşina proprietate personală, în
apropiere de comandamentul de la Heidelberg, Germania. Din fericire, autovehiculul nu a
fost avariat puternic iar persoanele care se aflau înăuntru nu au fost rănite grav.
În aprilie 1989, un grup de insurgenţi comunişti ai Noii Armate din Filipine au
asasinat pe consilierul militar american, colonelul James Rowe, printr-o ambuscadă executată
din mişcare, îndreptată asupra autovehiculului în care se afla oficialul american.
92
Encyclopedia of World Terror, 1997 , “Assassination.”
Pagina 122 din 161

Ameninţări aviatice
Un sistem antiaerian portabil reprezintă o ameninţare semnificativă în mâinile
teroriştilor. Există a gamă largă de arme cu destinaţie sol-aer pe care teroriştii le pot utiliza în
atacuri împotriva aviaţiei. La fel de bine pot fi utilizate simple aruncătoare de grenade sol-sol
sau sisteme sofisticate precum sistemele Stinger sau Igla.
Unul dintre cele mai notabile incidente de doborâre a unui avion a fost provocat de
către insurgenţii din Mogadishu, Somalia, în anul 1993. Armata Statelor Unite desfăşura un
raid aerian cu scopul de a captura susţinători apropiaţi ai liderului unuia dintre clanurile rivale
somaleze, Mohammed Farah Aideed. În timpul acestui raid, două elicoptere UH-60 au fost
doorâte cu ajutorul aruncătoarelor de grenade. Americanii au subestimat capacitatea
insurgenţilor de a obţine asemenea efecte – folosind aruncătoare de grenade. Aideed avea
militari fundamentalişti islamici din Sudan, care căpătaseră experienţă doborând elicoptere
ruseşti în timpul războiului din Afganistan, cu ajutorul cărora i-a antrenat pe terorişti să
folosească aruncătoarele de grenade împotriva aviaţiei93.
Forţele armate ale Statelor Unite au conştientizat pericolul care îl reprezintă
aruncătorele de grenade când le-au fost doorâte 2 elicoptere MH-47 Chinook într-o zonă de
operaţii din Afganistan, în 2002. În categoria armelor utilizate în ultimii ani în astfel de
acţiuni intră unele arme de foc, aruncătoarele de grenade şi rachetele de apărare anti-
aeriană94. Luptătorii afgani au demonstrat letalitatea acestor tipuri de arme distrugând peste
200 de aeronave svietice în timpul războiului din Afganistan.
Rachetele sunt accesibile grupărilor teroriste şi se găsesc relativ uşor pe piaţa
mondială a traficului de armament. Estimări neoficiale idică existenţa a câteva mii de sisteme
portabile în posesia teroriştilor. În decembri 2002, forţele coaliţiei au capturat peste 5500 de
astfel de sisteme de la talibani şi Al-Qaida. Printre acestea sunt sisteme americane Stinger şi
rachete britanice Blowpipe95.
Majoritatea experţilor consideră că aeronavele sunt cel mai vulnerabile acestor tipuri
de armament, la decolare şi aterizare. Un studiu amănunţit indică faptul că în ultimii 25 de ani
35 de aeronave civile au fost atacate cu astfel de arme. Dintre acestea, 24 au fost doborâte,
93
FM 3-06, Urban Operations, 1 Iunie 2003.
94
“Two soldiers die as another U.S. military helicopter goes down in Iraq,” de pe
http://www.today.com/news/world/iraq/2007-202-02-sectarian-violence_x.htm; Internet; accesat la 11 Iunie
2007.
95
Christopher Bolkcom, et al, Homeland Security: Protecting Airliners from Terrorist Missiles
(Washington, D.C.: Congressional Research Service Report for Congress, 3 November 2003), 4-7;
De pe http://www.fas.org/irp/crs/RL31741.pdf; Internet; accesat la 1 April 2008.
Pagina 123 din 161

printre care 5 avioane mari, cauzând moartea a peste 500 de persoane96. Esimări neoficiale
indică existenţa a 25-30 organizaţii nonstatale care deţin sisteme portabile antiaeriene.
Ameninţări maritime
Atacurile teroriste îndreptate împotriva ţintelor maritime sunt destul de rare şi
constituie doar 2% din numărul total de incidente însumate la nivel internaţional într-o
perioadă de peste 30 de ani şi pe parcursul secolului al XXI-lea97.
Există o istorie a terorismului maritim şi autorităţile se tem din ce în ce mai mult în
legătură cu iminenţa acestui tip de incident, care ar putea afecta grav atât vasele maritime cât
şi porturile. De fapt, informaţii dezvăluite de către unele surse secrete indică posibila
orientare în viitor a teroriştilor spre ţintele maritime, dat fiind faptul că acestea sunt mai
vulnerabile decât cele terestre, care sunt mai bine securizate98.
Operaţiile posibile desfăşurate de terorismul maritim includ atacurile snucigaşe
îndreptate împotriva navelor comerciale şi militare, şi deturnări având următoarele scopuri:
comiterea unui atentat sinucigaş, obţinerea unei răscumpărări, traficu cu arme şi explozivi sau
simpla piraterie99. Printre grupările teroriste care şi-au dezvoltat capabilităţi maritime sunt:
Armata Revoluţionară Provizorie Irlandeză, Grupul Abu Sayyaf din Filipine, câteva grupări
palestiniene, Tigrii Eliberatori ai lui Tamil Eelam din Sri Lanka. Gruparea Tigrilor Eliberatori
şi-a dezvoltat capabilităţi pentru acţiunea atât în zona de coastă, cât şi în adâncime. Au în jur
de 3000 persoane antrenate, deţin între 100 şi 200 de vase de suprafaţă şi submarine, printre
care: vase de atac, vase cu destinaţie logistică, vase de transport rapid de persoane, vase
destinate atacurilor sinucigaşe şi vase polivalente100.
Informaţiile referitoare la terorism prezentate la conferinţa „Asia – Pacific” în
septembrie 2002 relevă faptul că organizaţia Al-Qaida a obţinut o varietate de vase şi sisteme
utile în desfăşurarea de atacuri asupra navelor şi porturilor maritime101.
Organizaţia Maritimă Internaţională se teme de faptul că vase care transportă gaze
naturale lichefiate sau alte substanţe volatile pot fi deturnate şi folosite ca arme de distrugere
în masă.
96
Ibid., 7-9.
97
Peter Chalk, “Threats to the Maritime Environment: Piracy and Terrorism,” (RAND Stakeholder
Consultation, Ispra, Italy 28-30 October 2002): 9.
98
Graham Gerard Ong, “Next Stop, Maritime Terrorism,” Viewpoints (12 September 2003): 1; de pe
from http://www.iseas.edu.sg/viewpoint/ggosep03.pdf; Internet; accesat la 2 Aprilie 2008.
99
Ibid., 2.
100
Peter Chalk, “Threats to the Maritime Environment: Piracy and Terrorism,” (RAND Stakeholder
Consultation, Ispra, Italy 28-30 October 2002): 12.
101
Bob Newman, “Terrorists Feared to Be Planning Sub-Surface Naval Attacks,” CNS News.com, 3
Decembrie 2002;
Pagina 124 din 161

La una din discuţiile purtate la Summitul Internaţional al Securităţii Maritime

desfăşurat la Consiliul Securităţii Maritime în octombrie 2002 s-a afirmat că un vas de
dimensiuni relativ mari care explodează produce un efect echivalent cu al exploziei unei
bombe nucleare de 7 megatone. Informativ, bomba explodată la Hiroshima a fost de 15
kilotone102.
Un exemplu de atac terorist asupra unui vas militare este cel îndreptat împotriva navei
americane USS Cole. Doi atentatori aflaţi într-o barcă mică încărcată cu exploziv au atacat
nava în timp ce se afla în portul Aden din Yemen. Explozia a produs o gaură de 18/12 metri,
au murit 17 marinari şi alţi 39 membri ai echipajului au fost răniţi. Abdulrahim Mohammed
Abda Al-Nasheri, membru al Al-Qaida şi suspectat că ar fi planificat acest atentat, a fost
capturat în 2002. El a mărturisit că a mai planificat atentate şi împotriva navelor de luptă
britanice şi americane care trec prin Strâmtoarea Gibraltar, cu ajutorul uor bărci de mare
viteză, dotate cu încărcături explozive. Din fericire, serviciile de informaţii marocane au
dejucat planurile teroriştilor103.
Tacticile sinucigaşe
Tacticile sinucigaşe sunt metode particulare de plasare a unei încărcături explozive
sau de înfăptuire a unui asasinat. Tactica suicidului poate fi definită ca: „Un dispozitiv
exploziv care implică existenţa unui dispozitiv exploziv sau incendiar şi necesită «sacrificiul
suprem» al celui care îl înfăptuieşte”104.
Cel mai des întâlnite tactici sinucigaşe din zilele noastre sunt cele în care un idivid
poartă o încărcătură explozivă pe care o detonează în momentul apropierii de obiectiv sau
conduce un autovehicul încărcat cu exploziv. Atentatele sinucigaşe diferă în concepţie şi
execuţie de alte operaţii cu risc crescut. Într-o misiune cu risc ridicat se poate întâmpla ca
teroristul implicat să moară dar nu este neapărat necesar pentru succesul misiunii. Planul
prevede şi posibilităţi de scăpare sau salvare pentru cei implicaţi în atentat. Celulele teroriste
folosesc adesea în misiunile sinucigaşe pe care le întreprind persoane care nu sunt înştiinţate
de pericolul căruia sunt supuşi. Un astfel de exemplu poate fi acela al unui individ asociat
unei grupări teroriste, care crede că este un simplu curier, dar, de fapt, conduce un vehicul
102
Ibid., 2.
103
Michael Richardson, “A Time Bomb for Global Trade: Maritime-related Terrorism in an Age of
Weapons of Mass Destruction,” Viewpoints (25 February 2004): 8; de pe
http://www.iseas.edu.sg/viewpoint/mricsumfeb04.pdf; Internet; accesat la 5 Aprilie 2008.
104
Martha Crenshaw, “Suicide Terrorism in Comparative Perspective,” in Countering Suicide Terrorism
(Herzilya, Israel: The International Policy Institute for Counter Terrorism, The Interdisciplinary Center,
2002), 21.
Pagina 125 din 161

care duce o încărcătură explozivă ce va fi detonată de către altcineva prin comandă de la

distanţă atunci când transportul ajunge la destinaţie.
Atentatele sinucigaşe sunt un idicator al faptului că organizaţia teroristă respectivă nu
a reuşit să-şi îndeplinească obiectivele prin măsuri mai puţin extreme105.
Grupurile teroriste motivate de extremisml religios folosesc în aceeaşi măsură tacticile
sinucigaşe, ca şi grupările laice. În plus faţă de orientul mijlociu, s-au mai comis atentate
sinucigaşe în India, Panama, Pakistan, Algeria, Croaţia, Turcia, Tanzania şi Kenya. Alte
locaţii cuprind Rusia şi Statele Unite. Cel mai prolific grup care adoptă tacticile sinucigşe
este cel al Tigrilor Tamili din Sri Lanka. O femeie aparţinând grupării teroriste din Sri Lanka
l-a asasinat pe prim-ministrul Ravij Gandhi cu ajutorul unei veste explozive. Tot această
grupare l-au asasinat şi pe unii din preşedinţii Sri Lankăi printr-un atentat sinucigaş.
Ca în orice operaţie teroristă, survolarea şi recunoaşterea obiectivului, planificarea
exhaustivă, antrenamentul şi simulările, precum şi suficienţa resurselor sunt factori decisivi
pentru succesul operaţiei sinucigaşe106. Deşi atentatele sinucigaşe au fost tacitici specifice
bărbaţilor, se remarcă o implicare tot mai mare a femeilor în astfel de misiuni. Fmeile au
participat la 30-40% din cele aproximativ 200 de atentate comise de Tigrii Tamili în Sri
Lanka107. Atentate sinucigaşe au mai fost conduse şi de femei din Cecenia, Palestina, Turcia,
Irak şi Maroc. Un raport întocmit de FBI dezvăluie un fapt îngrijorător conform căruia Al-
Qaida se pregăteşte de formarea unor unităţi constituite din femei108.
Primul mare atentat sinucigaş îndreptat împotriva armatei a fost cel comis în
octombrie 1983 de către Hezbollah împotriva unei barăci a marinei americane, incident în
care au murit 241 de americani. Atentatele sinucigaşe au fost folosite, de asemenea, împotriva
forţelor coaliţiei care au participat la operaţia „Iraqi Freedom”. De exemplu, în ziua de 27
decembrie 2003, 6 soldaţi ai coaliţiei şi 12 irakieni au fost ucişi, iar alţi 100 irakieni şi 26 de
militari ai coaliţiei au fost grav răniţi, în urma unui atentat sinucigaş comis de 4 insurgenţi, pe
105
Ehud Sprinzak, “Rational Fanatics,” Foreign Policy, 120 (September/October 2000): 66-
73.
106
Rohan Gunaratna, “Suicide Terrorism: a Global Threat,” Jane’s Intelligence Review (20 October 2000):
1-7; de pe
http://www.janes.com/security/international_security/news/usscole/jir001020_1_n.shtml; Internet; accesat la
7 Septembrie 2007.
107
Clara Beyler, “Messengers of Death – Female Suicide Bombers,” International Policy Institute for
Counter-Terrorism (February 2003): 3; de pe
http://www.ict.org.il/articles/articledet.cfm?articleid=470; Internet; accesat la 18 Martie 2004.
108
Clara Beyler, “Female Suicide Bombers – An Update,” International Policy Institute for Counter-
Terrorism (March 2004): 1; de pe http://www.ict.org.il/articles/articledet.cfm?articleid=508;
Internet; accesat la 31 Martie 2008.
Pagina 126 din 161

stăzile oraşului Kabala109. Din nefericire, acest tip de atentate continuă să fie folosit în Irak,
fără a se întrezări, în viitorul apropiat, vreo ameliorare a situaţie. Suicidul reprezintă un
pericol crescând, conform numărului mare de atentate şi atacuri sinucigaşe. În perioada
martie 2006 – februarie 2007, în Irak, au avut loc peste 30 atentate sinucigaşe cu veste având
încărcături explozive şi peste 270 atentate cu autovehicule folosite ca şi dispozitive explozive
improvizate.
4.3 Tehnici şi proceduri de acţiune contrateroristă specifice

forţelor armate americane. Un model de cobatere a terorismului
„An eight step model for planning operations to

counter terrorism has been developed . . . to counter
terrorism regardless of your level of command ”
Responsabilitatea pentru contracararea ameninţărilor teroriste îndreptate împotriva

militarilor este atribuită comandanţilor de către AR 190-52110. Comandanţii, de regulă,
atribuie structurilor de poliţie militară sarcina de a elabora planuri şi programe antiteroriste.
Şefii structurilor de securitate se asigură de faptul că întreg personalul responsabil de
aplicarea legii este pregătit să răspundă situaţiilor care prezintă pericol terorist sau special. Ei
sunt responsabili în a lua măsuri pentru ca poliţia militară şi alte categorii de personal
responsabile de aplicarea legii îşi asumă în mod funcţional rolul pe timpul incidentelor şi
după aceea.
Structurile de securitate sunt responsabile de antrenarea echipelor de intervenţie în
situaţii de criză şi se asigură de luarea în considerare a tuturor pericolelor cu care se pot
confrunta forţele. Cel mai important obiectiv al poliţiei militare în cazul unui incident terorist
îl reprezintă realizarea securităţii. În orice caz, din cauza faptului că terorismul este o crimă,
descoperirea cu succes a teroriştilor şi judecarea acestora reprezită un obiectiv la fel de
important în ceea ce priveşte un incident terorist.
Construirea cu atenţie a unui model de acţiune contrateroristă se impune cu neceitate,
idiferent de tipul structurii militare. Şcoala de Poliţie Militară a Statelor Unite ale Americii a
109
Tom Lasseter, “Suicide Attackers Strike Karbala,” Knight Ridder, 27 December 2003; de pe
http://www.realcities.com/mld/krwashington/news/special_packages/iraq/7581568.htm; Internet; accesat la
20 Ianuarie 2009.
110
Army Regulation 190-52: Countering Terrorism and Other Major Disruptions on Military Installations
Pagina 127 din 161

construit un model în 8 paşi (Anexa nr. 5), de planificare a acţiunilor desfăşurate împotriva
terorismului. Acest model constituie un reper în planificarea acţiunilor îndreptate împotriva
terorismului potrivit oricărui nivel ierarhic de comandă.
Modelul cuprinde 2 faze: faza proactivă şi faza reactivă. Faza proactivă include
planificarea, măsurile preventive, pregătirea şi antrenarea înaintea producerii icidentului. În
această fază se pune accent pe cercetare, colectarea şi procesarea de informaţii, angajarea de
măsuri preventive, planificarea detaliată şi antrenamentul intens. Faza reactivă este
caracterizată prin răspuns la nivelurile crescute ale ameninţărilor şi gestionarea incidentelor
teroriste şi a celor de orice alt fel.
Modelul presupune, aşa cum am mai spus, opt paşi de bază: şapte sunt proactivi (de
prevenire) şi se constituie în planificarea măsurilor de prevenire a atentatelor teroriste, iar
unul este reactiv (de reacţie) şi are ca scop ghidarea acţiunilor de răspuns ale structurilor
militare la atacurile teroriste.
În urma studierii metodelor de operare ale organizaţiilor teroriste s-a desprins
concluzia conform căreia cele mai mari şanse de obţinere a succesului în acţiunile împotriva
terorismului sunt în faza proactivă; prevenirea este întotdeauna cea mai bună soluţie. Una
dintre cele mai importante caracteristici ale terorismului este aceea că teroriştii acţionează, de
regulă, cu structurii numeric reduse şi se orientează de cele mai multe ori în a-şi alege ţinte
nepregătite, slab protejate şi care le oferă şanse mari de reuşită. Cu toate acestea, teroriştii
sunt extrem de motivaţi şi dedicaţi şi nu trebuie niciodată subestimaţi. Ei sunt adversari
formidabili care pot alege o ţintă puternică şi bine pregătită dacă există posibilitatea obţinerii
succesului şi asumarea riscurilor se justifică. Ei îşi vor cerceta amplu ţintele, vor obţine
informaţii detaliate, vor planifica exerciţii şi atacuri care să aibă probabilitate mare de reuşită.
Responsabilii cu planificarea acţiunilor de combatere a terorismului din cadrul
fiecărei instalaţii militare (Anexa nr. 8) trebuie să aibă în vedere ca informaţia despre ţintele
posibile să nu fie accesibilă teroriştilor, să codeze informaţiile atunci când este posibil, să
întărească şi să apere posibilele ţinte şi să introducă un grad de risc inacceptabil pentru
terorişti.
Utilizarea acestui model face ca planificarea acţiunilor să aibă atât caracter proactiv,
cât şi reactiv, proactiv pentru a preveni incidntele teroriste şi reactiv pentru a reduce şansele
de reuşită ale unui atentat terorist.
Informaţii suplimentare privind planificarea măsurilor se găsesc în anexa nr. 6.
Consideraţii speciale privind planificarea sunt incluse în anexa 7.
Pagina 128 din 161

4.3.1 Faza proactivă (de prevenire)

Informaţia teroristă: Strângerea de informaţii este activitatea de primă importanţă în
cadrul examinării grupărilor teroriste. Cine sunt teroriştii? Când şi unde vor lovi? Pe cine
urmează să terorizeze? Colectarea, examinarea, interpretarea şi diseminarea informţiei
reprezintă atribuţiunile sistemului de informaţii. Raportând informaţia la contextul social,
economic şi climatul politic al fiecărei regiuni în parte, se poate proiecta nivelul de
ameninţare teroristă al bazei militare. Elementele de bază ale acestei prime faze a modelului
sunt următoarele:
Colectarea, evaluarea, procesarea şi diseminarea informaţiilor.
Folosirea tuturor surselor posibile de colectare a informaţiilor.
Identificarea surselor publice, surselor teroriste, surselor secrete şi a surselor interne.
Pregătirea pentru colectarea de informaţii în timpul operaţiunilor contrateroriste.
Analiza riscurilor şi ameninţărilor: Analiza vulnerabilităţilor unei instalaţii militare la

ameninţările teroriste ajută la acoperirea şi izolarea slăbiciunilor sistemului de securitate. Se
va proceda la prevenirea unei ameninţări în a deveni realitate. Se va avea în vedere ca analiza
riscurilor şi ameninţărilor să fie un proces continuu, astfel încât atunci când se vor schimba
datele pentru analiză, să se schimbe şi rezultatele. Odată ce a fost făcută o analiză curentă,
eforturile vor fi concentrate în sensul reducerii vulnerabilităţilor identificate. Elementele de
bază ale acestei faze sunt:
Folosirea informaţiilor şi cunoştinţelor referitoare la riscuri şi ameninţări, coroborat
cu înţelegerea punctelor slabe de securitate ale instalaţiei militare, din care să rezulte analiza
pericolelor posibile.
Abilitatea planificatorilor de a gândi ca şi teroriştii.
Desfăşurarea de scenarii pentru a identifica şi contracara riscurile.
Actualizarea şi evaluarea consistentă a riscurilor.
Formarea unui comitet responsabil de securitatea operaţiilor şi prevenirea pericolelor.
Prevenirea incidentelor: securitatea operaţională, securitatea personalului şi

securitatea fizică. Prevenirea incidentelor reprezintă un element esenţial al acestui model.
Cele trei componente majore ale acestei faze sunt: securitatea operaţională, securitatea
personalului şi securitatea fizică. Măsurile de prevenire a incidentelor sugerate în acest model
sunt cu caracter general, date fiind caracteristicile universal-valabile ale ameninţărilor
Pagina 129 din 161

teroriste; cuprind proceduri valabile pentru răspunsul la explozii şi ameninţări cu bombă şi

pentru protejarea obiectivelor cu risc ridicat (facilităţi şi personal).
Securitatea operaţională: O analiză a ameninţărilor ar putea dezvălui disfuncţionalităţi
de securitate în funcţionarea operaţiunilor de zi cu zi. Securitatea sistemelor de comunicaţii,
activităţilor de informaţii şi sistemelor umane ar trebui examinată îndeaproape, şi ar trebui
folosite tehnici de contraspionaj atunci când este posibil. Se vor lua în considerare atitudinile
şi comportamentele neobişnuite îndreptate împotriva guvernului, societăţii, personalului
militar. Informaţiile obţinute de către terorişti, din sistemele de comunicaţii asigură
cunoştinţele de valoare despre ţintele potenţiale. Se va avea în vedere ca personalul să fie
precaut în convorbirile telefonice şi atunci când manipulează documente şi planuri secrete. Se
va avea în vedere faptul că teroriştii nu sunt îngrădiţi de reguli atunci când adună informaţii şi
sunt dispuşi să exploateze orice fel de oportunitate se iveşte.
Oiectivele securităţii operaţionale sunt următoarele:
Evitarea operaţiunilor obişnuite/banale.
Înţelegerea tehnicilor pe care le folosesc teroriştii pentru a colecta informaţii.
Integrarea aspectelor legate de securitatea operaţiunilor în programele de securitate a
personalului şi securitate fizică.
Protejarea informaţiilor secrete împotriva colectării de către adversar.
Securitatea personalului: În etapa de analiză a riscurilor şi ameninţărilor se vor
identifica vulnerailităţile personalului la atacurile teroriste. Prevenirea unor astfel de atacuri
reprezintă o consecinţă a planificării şi a măsurilor de protecţie a personalului adoptate. Cea
mai importantă măsură este aceea de educare a personalului în vederea conştientizării
vulnerabilităţilor şi necesităţii de reducere a acestora. Protecţia personalului şi educarea
trebuie să pună foarte mult accent pe prevenirea oportunităţii producerii unui atac.
Obiectivele securităţii personalului sunt următoarele:
- Desfăşurarea unor programe de planificare, educare şi avertizare
asupra riscurilor la care sunt supuşi.
Folosirea măsurilor de auto-apărare.
Evaluarea nivelului de risc terorist la care este supus întreg personalul.
Luarea unor măsuri speciale de protecţie a vipurilor.
Luarea în considerare a măsurilor care trebuie adoptate pentru fiecare
nivel de risc identificat, în parte.
Securitatea fizică: Securitatea fizică a unei instalaţii militare este reclamată de
protejarea resurselor şi informaţiilor guvernamentale. Măsurile sonore de securitate fizică
Pagina 130 din 161

ajută la prevenirea terorismului. Cu cât este mai întărită o zonă, cu atât este mai greu de
penetrat. Sistemele de detectare a intruşilor, utilizarea eficientă a gardurilor şi sistemelor de
iluminare, restricţionarea accesului către istalaţie, sisteme de senzori de localizare şi
pregătirea corespunzătoare a personalului responsabil cu securitatea reprezintă măsuri care
privesc în mod direct securitatea fizică. Mai mult decât atât, un program eficient de prevenire
a incidentelor presupune realizarea, în etapa de analiză a riscurilor şi ameninţărilor, a unor
statistici cu privire la posibiitatea producerii diferitelor tipuri de incidente, în funcţie de
nivelul şi caracteristicile instalaţiei militare.
Programele de prevenire a incidentelor duc la identificarea, controlul, reducerea,
eliminarea sau neutralizarea condiţiilor care facilitează producerea unui incident terorist. La
modul general, având în vedere metodele criminale utilizate de către terorişti, dezvoltarea
unor tehnici eficiente de prevenire a incidentelor teroriste reprezintă o opţiune importantă
pentru cei responsabili de securitate.
Obiectivele securităţii fizice sunt următoarele:
Folosirea instrucţiunilor de gestionare a ameninţărilor teroriste elaborate la nivelul de
conducere a instalaţiei militare pentru elaborarea unor instrucţiuni eficiente la nivelul tuturor
structurilor.
Implicarea conducerii instalaţiilor militare.
Stabilirea şi implementarea priorităţilor de acţiune.
Autoritatea şi jurisdicţia: Cadrul de autoritate şi jurisdicţie al fiecărei etape de răspuns

la incidente trebuie bine determinate şi considerate. Violarea fără intenţie a legii în timpul
unui incident terorist îi poate scuti pe atentatori de a fi condamnaţi. Cadrul de autoritate şi
jurisdicţie dictează modul de acţiune al echipelor care sunt însărcinate cu gestionarea crizelor.
Elementele de atoritate şi jurisdicţie ajută la evidenţierea:
Responsabilităţii comandanţilor în privinţa legii, ordinii şi disciplinei.
Necesităţii normelor şi principiilor stabilite de armata americană privitor la
contracararea terorismului şi a altor ameninţări ale sistemului militar (AR 190-52).
Rolului Biroului Federal de Investigaţii (FBI) şi a altor agenţii federale în timpul unei
operaţiuni de combatere a terorismului, atunci când acestea au prioritate în desfăşurarea
investigaţiilor şi responsabilitate operaţională.
Rolului Acordului privind Statutul Forţelor, al naţiunii şi al Departamentului de Stat
în timpul unei operaţiuni de combatere a terorismului, care se desfăşoară în afara graniţelor.
Pagina 131 din 161

Planificarea gestionării crizelor: O echipă de gestionare a crizelor se constituie în

scopul de a deveni activă în timpul creşterii nivelului de ameninţare sau când se produce un
incident terorist. În plan se vor descrie organizarea, antrenamentul şi funcţiunile acestei
echipe. Când se planifică o echipă de reacţie la criză, se vor stabili următoarele:
Care vor fi membrii echipei şi rolul fiecăruia în cadrul echipei.
Cine va lua deciziile şi cine va exercita autoritatea asupra echipei.
Misiunea pentru poliţia militară, forţei extinse şi conducerea instalaţiei militare.
Misiunea ofiţerilor de relaţii publice, a geniştilor, a medicilor şi a celorlalte categorii
de personal şi agenţii implicate.
Antrenamentul necesar pregătirii membrilor echipei pentru a executa opariţiuni
solicitante psihic şi riscante.
Antrenamentul special pentru negocierea ostaticilor şi alte situaţii speciale în care
poate fi pusă Echipa de Gestionare a Crizei.
Gradul de incertitudine al planului, făcând abstracţie de ceea ce implică planificarea
operaţiilor împotriva unor ameninţări obişnuite.
Problema suplimentării cu personal; misiunea trebuie îndeplinită cu ajutorul
resurselor disponibile. Suplimentarea cu resurse reprezintă excepţia.
Imprevizibilul – incidentul nu se va desfăşura conform aşteptărilor.
Necesitatea de planificare, antrenament şi evaluare a Echipei de Gestionare a Crizei
cel puţin de două ori pe an.
Faza reactivă (de reacţie la criză)

Reacţia la un incident terorist necesită consideraţii şi capabilităţi speciale. În primul
rând, trebuie să se conştientizeze faptul că este vorba despre un eveniment terorist, care
înseamnă mai mult decât un simplu act criminal. Apoi, este imperios necesar ca planul
operaţional să fie înfăptuit cât mai repede cu putinţă. Exigenţele speciale ale acestei faze sunt
următoarele:
Pregătirea pentru a gestiona incidente multiple şi tactici diversioniste.
Stabilirea reţelelor de comunicare.
Activarea resurselor necesare.
Utilizarea procesului decizional.
Utilizarea unor echipe de Brainstorming.
Pregătirea pentru gestionarea unor incidente care capătă amploare în timp.
Gestionarea răspândirii informaţiilor cu caracter secret către public.
Pagina 132 din 161

Pregătirea unui raport amănunţit care să cuprindă concluziile şi învăţămintele

rezultate în urma gestionării incidentului, element care constituie feedback-ul modelului.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Cum de altfel este bine ştiut, asimetria a existat şi de-a lungul istoriei, nu este un
fenomen nou şi lumea nu va scăpa de asimetrii, de fundamentalism extremist sau crimă
organizată, dar cu toate acestea se impune necesitatea aprofundării studiului în domeniul
riscurilor asimetrice deoarece practica ultimilor ani a confirmat că terorismul internaţional
este în mod cert, cel mai mare risc pentru siguranţa şi securitatea globală în secolul în care
de-abia am intrat.
În virtutea amplorii pe care a căpătat-o şi a implicaţiilor pe termen lung manifestate în
toate sferele societăţii contemporane, şi mai ales a impactului psihologic asupra populaţiei,
terorismul şi-a câştigat faima de conflict neconvenţional şi asimetric. Terorismul este
asimetric nu numai în sfera luptei armate şi ideologice ci şi în cea teoretică şi normativă. În
exercitarea forţei, în general partea care are dotarea tehnică şi materială superioară şi care
beneficiază de o strategie superioară se impune în faţa părţii mai slab pregătite. Terorismul
are ca unică raţiune ocolirea luptei egale, acţionarea în afara şi împotriva regulilor în aşa fel
încât să se poată depăşi superioritatea adversarului. Dacă regula corectă din punct de vedere
etic şi politic a sistemului social axat pe modelul democraţiei liberale capitaliste este
supravieţuirea celui mai puternic (cu alte cuvinte majoritatea, mai puternică prin natură, se
impune în faţa minorităţii), singura regulă după care acţionează teroristul, singura lege pe
care o respectă, este legea junglei: supravieţuirea celui mai adaptat. Pe cale de consecinţă,
dacă nu poţi învinge majoritatea, fie i te alături, fie o sabotezi în unicul mod posibil: prin
neconformarea regulilor jocului – de aici asimetria.
Fenomenul terorist, prin caracterul său asimetric, impune decidenţilor politici şi
strategici să iasă din sfera dreptului şi a eticii pentru a face faţă provocării. În fapt, singura
definiţie universal-valabilă a terorismului este aceea de a se plasa în afara oricăror reguli şi în
afara oricărei ierarhii. Inteligenţa este, în esenţă, o superioară capacitate de adaptare.
Pentru a anihila inamicul în acest război – războiul împotriva terorismului, este nevoie
de înfiinţarea unor noi structuri care la rândul lor să acţioneze tot asimetric, la scara întregii
societăţi pe trei principale planuri: dezvoltarea unui mediu legislativ care să permită
Pagina 133 din 161

autorităţilor să lupte eficient pentru reducerea activităţilor criminale şi extremiste; cooperarea

internaţională şi descoperirea unor arme, mijloace, tactici şi strategii adecvate. Se impune cu
stringenţă constituirea, pregătirea, dotarea şi instituţionalizarea unor forţe speciale destinate
luptei împotriva terorismului. Din nefericire, pentru moment, un asemenea război depăşeşte
cu mult sfera de competenţă a armatelor tradiţionale, ale armatelor naţionale, aproape inutile
împotriva unui inamic care îşi impune propriile reguli.
În ceea ce priveşte România, până în prezent, terorismul nu a constituit o ameninţare
la adresa siguranţei naţionale. Dar cu toate acestea, există multe tipuri de terorism care pot
deveni ameninţare a intereselor noastre de securitate, pornind de la apărarea cetăţeanului, a
teritoriului şi până la securitatea naţională, regională şi chiar până la stabilitatea sistemului
internaţional. Perspectiva eventualelor acţiuni teroriste în România este influenţată de:
poziţia sa strategică de confluenţă cu zonele de conflict din fosta R.F. Iugoslavia şi
fosta U.R.S.S. precum şi situarea ţării noastre la întretăierea traseelor viitoarelor conducte de
transport a resurselor energetice din Marea Caspică;
efectele determinate de schimbarea graniţelor naţionale în zona Balcanilor, care vor
conduce la radicalizarea acţiunilor teroriste în ţările respective cu implicaţii directe asupra
intereselor noastre de securitate naţională şi regională;
angajarea militară a României în acţiuni de menţinere a climatului de securitate
regională (a se vedea Bosnia, Kosovo, Afganistan, Irak) poate produce riscuri reziduale sub
forma unor acţiuni teroriste desfăşurate de elemente sau organizaţii nemulţumite, cu dorinţe
revanşarde sau intenţii de răzbunare;
prezenţa şi activitatea pe teritoriul României a unor membri şi suporteri ai
organizaţiilor palestiniene care se opun procesului de pace din Orientul Apropiat, membri
activi sau simpatizanţi ai P.K.K., a unor grupări fundamentalist-islamice (Frăţia Musulmană,
Hamas şi Hezbollah) care pot acţiona asupra unor ţinte aflate temporar pe teritoriul României,
provenind din zonele în care aceştia au interese sau chiar direct asupra cetăţenilor români în
cazul în care autorităţile sau instituţiile abilitate ar trece la reţinerea sau arestarea unora dintre
ei, în scopul obţinerii eliberării acestora;
În prezent, terorismul se prezintă ca un fenomen care poate atinge toate componentele
societăţii. Într-o altă ordine de idei, numărul de ţinte este prea vast pentru a se putea asigura o
securitate fizică totală a acestora, iar dacă vreodată am reuşi să o facem, ar însemna că
teroriştii au câştigat bătălia, deoarece acest lucru ar presupune pierderea actualului mod de
viaţă. Insuficienţa posibilităţilor de luare a măsurilor de securitate totală, pune în evidenţă
Pagina 134 din 161

importanţa informării şi atenţionării, prevenirii, reacţiei şi acţiunii de depăşire a consecinţelor

în cazul producerii atacului terorist.
În ceea ce priveşte organizaţia militară, nu numai că trebuie să se adapteze unui mediu
de securitate care se schimbă în permanenţă, pentru a face faţă noilor riscuri şi ameninţări,
dar trebuie să îşi dezvolte capacitatea de a prognoza evoluţiile pe termen lung ale mediului de
securitate, naţional, regional şi internaţional. În contextul participării armatelor în diferite
teatre de operaţii în cadrul forţelor multinaţionale de menţinere a păcii, se impune luarea unor
măsuri care vizează ientificarea cerinţelor operaţionale necesare combaterii terorismului,
modificări conceptuale, structurale şi organizatorice impuse de noile condiţii, care trebuie să
cuprindă într-un timp relativ scurt toate forţele şi mijloacele angrenate în acest proces, în
sensul armonizării şi conjugării eforturilor acestora în concordanţă cu obiectivele stabilite. În
acelaşi timp, subliniez faptul că prin participarea efectivelor militare la misiunile de
stabilitate şi sprijin în teatre de operaţii în care atentatele teroriste care vizează forţele militare
sunt frecvente, a crescut necesitatea acordării de importanţă sporită măsurilor ce se impun
pentru protecţia acestora.
Cerinţele de contracarare a terorismului vor atrage noi modalităţi de acţiune – lucru
valabil inclusiv pentru schimbul de informaţii şi avertizare în timp util –, aspect de
importanţă majoră al oricărei strategii. Îmbunătăţirea schimbului de informaţii trebuie să
contribuie la prevenirea accesului teroriştilor, în principal, la armele de distrugere în masă,
precum şi la mai buna protejare a infrastructurilor critice.
În combaterea terorismului, cooperarea nu reprezintă doar cea mai bună cale de
urmat, ci singura cale eficientă. Lupta comună împotriva terorismului internaţional ar putea
beneficia de pe urma unei cooperări mai strânse dintre NATO şi Uniunea Europeană, cele
două organizaţii având un caracter complementar în acest domeniu.
Campania globală împotriva terorismului necesită o stare de vigilenţă şi de acţiune
constante, iar coordonarea la nivelul diferitelor agenţii naţionale sau ministere, civile ori
militare, este extrem de importantă în obţinerea unităţii eforturilor în acest mediu complex.
Combaterea terorismului necesită un sistem funcţional, bazat pe cooperare şi parteneriat,
format din instituţii care se sprijină reciproc: ONU, NATO, OSCE, Consiliul Europei,
Uniunea Europeană şi alte organisme regionale.
Este nevoie de o pregătire consistentă a contingentelor care urmează să acţioneze în
cadrul misiunilor internaţionale, pregătire reclamată atât de necesitatea implementării cu
succes a procedurilor standard, cât şi de nevoia asigurării securităţii personalului. În acest
sens, modelul de contraterorism elaborat de Şcoala de Poliţie Militară a Statelor Unite ale
Pagina 135 din 161

Americii poate fi folosit ca şi reper în elaborarea, de către fiecare armată, a unui model care
să poată fi folosit, atât de către forţele dislocate în teatrele de operţii cât şi de către cele
instituţionalizate, în vederea gestionării eficiente a ameninţărilor teroriste îndreptate
împotriva armatei.
ANEXE:
ANEXA 1
PRINCIPALELE GRUPĂRI TERORISTE
În funcţie de sprijinul acordat de guverne, grupările teroriste sunt clasificate în trei

categorii:
-grupări teroriste care acţionează autonom, fără să primească nici un sprijin
semnificativ din partea vreunui guvern;
-grupări teroriste care acţionează, în general, independent, dar sunt sprijinite de unul
sau mai multe guverne;
-grupări teroriste care acţionează ca agent al unui guvern, primind din partea acestuia
suport substanţial in domeniul logisticii şi al informaţiilor.
1. PATRIA BASCĂ ŞI LIBERTATEA (ETA)

ETA este una din cele mai vechi organizaţii teroriste din Europa. Cu toate că liderii
grupării ETA sunt marxişti, majoritatea membrilor au aderat la organizaţie din motive
naţionaliste.
În prezent, organizaţia ETA este compusă din mai multe facţiuni între care există un
relativ consens, păstrându-şi identitatea proprie.
Cea mai agresivă şi mai vehementă facţiune este "ETA - aripa militară" (ETA - M),
care militează pentru o campanie teroristă violentă contra guvernului spaniol.
Altă facţiune, "ETA - Frontul politico-militar" (ETA - PM), relativ inactivă în
prezent, apelează la terorism, dar este şi adepta activităţilor politice care să asigure aderarea
maselor la organizaţie.
De obicei, acţiunile grupării ETA vizează oficialităţile guvernului spaniol, membri ai
serviciilor de securitate, ai armatei şi pe cei cu tendinţe moderate.
Începând cu 1968, organizaţia ETA este bănuită de provocarea a peste 800 de
asasinate, fiind una dintre cele mai violente grupări din Europa.
Pagina 136 din 161

Membrii grupării ETA au fost implicaţi în atacuri contra oponenţilor regimului

sandinist, în Nicaragua, în timpul regimului Ortega.
La 20 decembrie 1973, organizaţia ETA, folosind trei puternice mine antitanc, a
aruncat în aer automobilul blindat în care se afla prim-ministrul spaniol, amiralul Luis
Carerro Blanco.
De asemenea, organizaţia ETA este responsabilă de asasinarea a 6 persoane în 1998.
Pe 17 septembrie 1998, gruparea ETA a declarat o „unilaterală şi nedeterminată încetare a
focului “.
2. ARMATA NAŢIONALĂ IRLANDEZĂ DE ELIBERARE (INLA)

INLA este aripa militară a Partidului Republican Socialist Irlandez (IRSP), o facţiune
politică a Armatei Republicane irlandeze Oficiale (OIRA). Gruparea INLA este considerată
mult mai marxistă decât Armata Republicană Irlandeză - aripa provizorie (PIRA).
În primii ani după formarea sa, gruparea INLA a colaborat cu ambele facţiuni ale IRA
(OIRA şi PIRA).
În Irlanda de Nord, operaţiile tipice ale organizaţiei INLA includ plasarea de bombe şi
folosirea armelor de foc împotriva soldaţilor britanici, a membrilor forţelor de securitate ale
Irlandei de Nord, oficialilor guvernamentali din Ulster, membrilor partidelor politice loiale şi
a grupărilor paramilitare ale acestora.Numeroasele arestări din rândul membrilor INLA au
redus capacităţile operaţionale ale organizaţiei şi i-au limitat acţiunile teroriste, însă aceasta
rămâne o grupare teroristă imprevizibilă şi violentă.
ARMATA REPUBLICANĂ IRLANDEZĂ - ARIPA

PROVIZORIE (PIRA)
Din momentul separării Irlandei de Nord de Republica Irlanda, în momentul când
aceasta din urmă şi-a recăpătat independenţa în 1921, minoritatea romano-catolică din Irlanda
de Nord a protestat contra discriminării susţinute de guvernul protestant, militând pentru
unificarea Irlandei atât prin mijloace violente, cât şi prin mijloace paşnice.
Majoritatea aderenţilor PIRA, mai ales în zonele rurale, sunt naţionalişti irlandezi
tradiţionali, în prezent fiind contestaţi de liderii mai tineri proveniţi din Irlanda de Nord, cu
tendinţe radicale de stânga. Mulţi lideri cu vederi conservatoare, tradiţionale, privesc cu
suspiciune înclinaţiile socialiste şi aspiraţiile politice ale noilor lideri, aceştia temându-se că
PIRA va fi atrasă în lupta politică, abandonând astfel terorismul, care pentru ei, reprezintă
singura armă eficientă pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţiei.
Pagina 137 din 161

Liderii PIRA au optat pentru un lung război de uzură, în speranţa că pierderile

economice şi costul prohibitiv, împreună cu stigmatizarea internaţională ataşată prezenţei
britanice în Irlanda de Nord, vor produce retragerea britanică din Ulster, teroriştii admiţând
că o victorie militară este improbabilă.
Ţintele cele mai căutate de PIRA sunt cele provenite din rândurile armatei britanice,
forţelor de securitate din Ulster, dintre angajaţii închisorilor şi tribunalelor şi membrii
partidelor loiale britanicilor.
PIRA a organizat mai multe acţiuni teroriste, dintre care cele mai importante sunt:
în 1984, când au provocat explozia din Brighton urmărind asasinarea primului
ministru britanic, Margaret Thacher;
tentativele de asasinare ale lui John Major din 1990-1991, folosind lovituri de
mortiere de un potenţial operativ ridicat.
4. FORŢELE POPULARE 25 APRILIE (FP-25)

Misiunea declarată a FP-25 este „de a folosi forţa armelor contra imperialismului”
pregătind „asaltul muncitorimii asupra puterii burgheze”.
Numele grupului provine de la data când o lovitură de stat militară a pus capăt
regimului de dreapta, care condusese Portugalia din 1926.
Gruparea se declară „muncitorească”, dedicată luptei contra exploatării, mizeriei şi
represiunii, militând pentru răsturnarea violentă a guvernului portughez; FP-25 este virulentă,
antiamericană şi anti NATO.
Se cunosc puţine detalii asupra structurii organizatorice a FP-25, şi anume: are o
structură celulară si acordă o mare atenţie problemelor securităţii.
Gruparea a comis asasinate, atentate cu bombe şi rachete împotriva guvernului
portughez şi a unor obiective economice, dar a atacat şi interesele americane şi ale NATO în
Portugalia.
5. BRIGĂZILE ROŞII (BR)

Brigăzile Roşii au fost de la început una dintre cele mai periculoase organizaţii
teroriste europene şi a apărut prin concentrarea aripii ultraradicale a mişcării „laburiste”
italiene.
Structura organizaţională a BR este bănuită a fi celulară şi extrem de
compartimentată, pentru a favoriza securitatea membrilor, precum şi capacitatea de acţiune
independentă a diferitelor grupuri combatante ale organizaţiei.
Pagina 138 din 161

BR sunt organizate pe formaţiuni teritoriale: Coloana Romană, Coloana Milaneză,

Coloana Genoveză etc.
Din 1984, din cadrul BR se pare că s-au dezvoltat două facţiuni:
o facţiune militaristă, "Partidul Comunist Luptător" (PCC), care este constituit din
majoritatea organizaţiei şi care are o ideologie leninistă ce consideră că atentatele teroriste
sunt singurele acţiuni capabile să deschidă drumul revoluţiei;
cealaltă facţiune, "Uniunea Luptătorilor Comunişti" (UCC), reprezintă o minoritate ce
consideră că o revoluţie nu este posibilă decât dacă proletariatul a fost suficient îndoctrinat
politic în direcţia sprijinirii acţiunii revoluţionare.
Cu toate diferenţele, ambele facţiuni folosesc aceleaşi metode de operare, având
aceleaşi ţinte în cadrul atentatelor teroriste.
Dacă iniţial ţinta declarată a BR o constituia distrugerea sistemului italian, din 1981
BR au declarat "război" contra NATO.
Ţintele preferate: oameni de afaceri, membri ai poliţiei judiciare, magistraţi, membri
ai unor partide.
BR sunt suspectate de cooperare cu facţiunea Armata de Eliberare Libaneză în
asasinarea Directorului General al Forţei Multinaţionale de Observare din Sinai, americanul
Leamon Hunt.
6. COMANDOURILE JUSTIŢIEI GENOCIDULUI ARMEAN

(JCAG)
Spre deosebire de rivala sa marxistă, Armata Secretă Armeană pentru Eliberarea
Armeniei - ASALA, organizaţia JCAG nu urmăreşte reunificarea cu Armenia ex-sovietică,
organizaţia preconizând ca viitorul guvernului armean să fie pe coordonatele social-
democraţiei europene.
Se cunosc puţine lucruri despre conducerea, organizarea şi legăturile JACG cu alte
grupuri teroriste. Însă gruparea şi-a exprimat solidaritatea cu alte mişcări, precum ETA şi
grupările kurde din Turcia, nefiind cunoscute eventuale legături cu aceste organizaţii.
Din 1983, organizaţia nu a mai utilizat numele de JCAG, ci pe cel de Armata
Republicana Armeana.
Apelând la comunitatea armeană din străinătate pentru sprijin, JCAG a comis o serie
de asasinate şi de atentate cu bombe împotriva oficialităţilor şi a intereselor turceşti, peste tot
în lume.
Pagina 139 din 161

Deoarece gruparea nu doreşte să atragă antipatia opiniei publice occidentale prin

folosirea nediscriminatorie a violenţei, operaţiunile teroriste concepute se limitează numai la
ţintele turceşti.
7. ARMATA SECRETĂ ARMEANĂ DE ELIBERARE A ARMENIEI (ASALA)

ASALA este o grupare teroristă transnaţională, creată pe baze etnice, cu o ideologie
marxist-leninistă care îşi exprimă solidaritatea cu toate mişcările de stânga şi separatiste din
întreaga lume. Obiectivul principal îl constituie restabilirea Armeniei istorice, într-o zonă
care include estul Turciei, nordul Iranului şi Armenia post-sovietică.
De asemenea ASALA militează pentru forţarea Turciei să recunoască genocidul
practicat împotriva armenilor în timpul Imperiului Otoman şi încetarea discriminărilor
suferite de armeni în Turcia.
Politica de violenţă nediscriminatorie şi disputele privind şefia au cauzat fracţionarea
organizaţiei şi limitarea activităţii teroriste.Pentru realizarea acestor obiective, ASALA a
comis o serie de atentate teroriste, activitate împărţită în două faze:
În timpul primei faze, gruparea a atacat personalul diplomatic turc pentru a atrage
atenţia asupra "problemei armeneşti" şi în vederea câştigării de aderenţi printre armeni;
În faza a doua, ASALA şi-a extins operaţiile şi împotriva ţintelor "imperialiste". Mai
mult, ASALA a lansat atacuri împotriva cetăţenilor şi proprietăţilor aparţinând statelor ce
ţineau în închisoare membri ai organizaţiei.
În septembrie 1986, ASALA a fost implicată într-o serie de atentate cu bombe la
Paris, soldate cu aproximativ 200 de răniţi; atentatele au fost revendicate de "Comitetul de
Solidaritate cu Arabii şi Prizonierii din Orientul Apropiat", cerându-se eliberarea a trei
terorişti, dintre care şi un membru ASALA (VARONJAN SARABEDJIAN).
8. ORGANIZAŢIA ABU NIDAL (ANO)

Organizaţie teroristă internaţională condusă de Sabri-al Banna desprinsă din PLO în
1974. Este compusă din nenumărate comitete funcţionale politice, militare şi financiare.
Organizaţia pretinde că lupta împotriva Israelului este un principiu sacru, singurul
mod de a obţine eliberarea întregii Palestine. Afirmă că OEP a trădat aceste principii şi
membrii acesteia trebuie pedepsiţi.
A desfăşurat atacuri teroriste în peste 20 de ţări ucigând sau rănind peste 900 de
persoane ţintele vizate au fost în SUA, Marea Britanie, Franţa, Israel şi nenumărate ţări arabe.
Cele mai importante atacuri au fost cele de pe aeroporturile din Roma şi Viena în decembrie
Pagina 140 din 161

1985, Sinagoga Neve Shalom din Istanbul, deturnarea avionului Panam în Karachi din
septembrie 1986, navei turistice Portos (Grecia) în iulie 1988. este suspectată de asasinarea
adjunctului şefului PLO Abu Iyad şi a şefului securităţii PLO Abu Hul în Tunisia în ianuarie
1991. În ianuarie 1994 ANO a asasinat un diplomat iordanian din Liban. Până în anii 1980 nu
a atacat ţinte din ţările vestice.
9. AL-GAMA’AL-ISLAMIYYA (GRUPUL ISLAMIC

EGIPTEAN)
Acest grup islamic extremist urmăreşte răsturnarea regimului din Algeria şi
transformarea ţării într-un stat islamic. A apărut în anii '70, mai mult ca fenomen decât ca
grupare organizată, acţionând în principal în închisorile şi universităţile egiptene. Ca urmare a
eliberării, în 1971, a majorităţii prizonierilor islamici din închisorile egiptene, mai multe
grupuri diferite de militanţi au început să se organizeze, luând diferite nume. Fiecare celulă
opera independent. Se pare că au existat unele contacte organizate între liderii diferitelor
grupuri, însă nu este clar dacă acestea au început şi să-şi coordoneze activităţile.
GIA şi-a început acţiunile violente în 1992 după anularea rezultatelor alegerilor
câştigate de Frontul Islamic al Salvării, cel mai mare partid islamic.
Pacea încheiată cu Israelul în 1979 a dat un nou sens fundamentalismului. Pentru a-şi
susţine momentul de pace al politicii sale, preşedintele SADAT s-a identificat cu politica
americană, ceea ce islamiştii au perceput ca un faliment pe plan intern şi o trădare în plan
extern, considerând că preşedintele îşi neglijează vecinii arabi în favoarea unor legături mai
strânse cu Occidentul, în special SUA şi Israelul. Asasinarea lui SADAT în 1981 de către
membrii grupului Jihadului a însemnat că militanţii islamici sunt capabili să lovească profund
structura puterii egiptene.
Primii 5 ani de preşedinţie a lui HOSNI MUBARAK au fost marcaţi de o scădere a
violenţei. După aceea, militanţii religioşi au escaladat campania lor de violenţă şi au şubrezit
stabilitatea ţării. Escaladarea violenţelor poate fi atribuită, în parte, dificultăţilor sociale
datorate unei ajustări structurale a politicii economice şi procesului de democratizare.
Militanţii islamici erau organizaţi în mai multe grupări, apreciindu-se că acestea aveau
efective de mai multe mii de membri. Formate din micile celule, grupările fundamentaliste au
fost unite de convingerea că utilizarea forţei pentru a conduce Egiptul pe calea legii Islamului
este o îndatorire religioasă a Jihadului.
Pagina 141 din 161

A desfăşurat frecvent atacuri asupra civililor, jurnaliştilor şi a rezidenţilor străini. În

ultimii ani GIA a desfăşurat o campanie teroristă care a dus la adevărate masacre în rândul
populaţiei civile prin distrugerea unor state întregi din zona lor de operaţii:
- septembrie 1993 - GIA şi-a început campania teroristă îndreptată împotriva
cetăţenilor străini aflaţi în Algeria;
- decembrie 1994 - membrii GIA au deturnat un aparat aparţinând AIR FRANCE ce
efectua un zbor spre Alger;
- 1999 - mai mulţi membrii GIA au fost judecaţi în Franţa pentru executarea de
atentate cu bombe pe teritoriul acestei ţări în 1995.
În 1998 din GIA s-a desprins o facţiune denumită Grupul SALAFI pentru Renaştere şi
Luptă (GSPC) considerată în acest moment cea mai eficientă grupare armată din Algeria.
Ambele grupări îşi menţin obiectivele, dar spre deosebire de GIA, GSPC nu desfăşoară
activităţi împotriva populaţiei civile. În ianuarie 2000 GSPC a organizat un atentat împotriva
participanţilor la raliul Paris-Dakar, ceea ce demonstrează că ţintele civile nu sunt neglijate.
10. GRUPUL DE ELIBERARE TIGRII DIN TAMIL (LTTE)

Fondat în 1976, LTTE este cel mai puternic grup Tamil din Sri Lanka care utilizează
metode ilegale de strângere de fonduri, achiziţionare de armament şi de luptă pentru formarea
unui stat Tamil independent. LTTE a început să ducă acţiuni militare împotriva guvernului
din Sri Lanka în 1983 aplicând o strategie şi tactici specifice luptei teroriste.
Acţiunile lor au fost îndreptate împotriva personalităţilor politice şi militare de la
Colombo şi din alte centre urbane. Sunt cunoscuţi datorită atentatelor cu bombă sub
denumirea de Tigrii Negrii. Nu au executat acţiuni teroriste împotriva diplomaţilor străini sau
obiectivelor comerciale.
11. AL-JIHAD
Grup islamic extremist ce acţionează în Egipt înfiinţat în anii 1970. Pare să fie divizat
în două facţiuni: una condusă de AYMAN AL-ZAWAHIRI, arestat în Afganistan şi care era
un lider cheie în organizaţia teroristului OSAMA BIN LADEN, Frontul Internaţional Islamic
şi o altă facţiune, Talaa’al-fateh (Vanguards of Conquest), condusă de AHMAD HUSAYIN
AGIZA. Are relaţii strânse cu organizaţia AL QAEDA condusă de BIN LADEN. A suferit
numeroase schimbări ca urmare a arestării membrilor săi în diferite zone ale lumii în special
cele executate în Liban şi Yemen.
Pagina 142 din 161

Obiectivul acestei grupări constă în răsturnarea guvernului de la CAIRO şi

transformarea Egiptului într-un stat islamic precum şi atacarea intereselor americane şi
israeliene din şi din afara Egiptului.
Membrii grupării sunt specializaţi în organizarea şi executarea de atacuri armate
împotriva persoanelor de rang înalt egiptene şi în amplasarea de maşini capcană lângă
obiectivele americane din Egipt:
- 1981- asasinarea preşedintelui egiptean ANWAR SADAT;
- August 1993- a revendicat atentatul care a dus la uciderea ministrului de interne
HASSAN AL-ALFI;
- Noiembrie 1993 - asasinarea prim-ministrului ATEF SEDKY; Din 1993 nu a mai
executat acţiuni teroriste pe teritoriul Egiptului iar acţiunile acestora nu au fost îndreptate
împotriva turiştilor străini.
- 1995 - atentat cu bombă la ambasada egipteană din Islamabad;
- 1998 - a fost dejucat un atentat la sediul ambasadei americane de la TIRANA.
12. AL QAEDA – AFGANISTAN

Este o grupare de sprijin multi-naţională, care finanţează şi orchestrează activităţile
militanţilor islamici din întreaga lume. A fost înfiinţată în urma războiului afgan împotriva
URSS, iar membrii de bază sunt veterani ai acestui război, provenind din lumea arabă. A fost
creată în 1988 de militantul saudit OSAMA BIN LADEN. Avea baza în Afganistan. BIN
LADEN foloseşte o reţea internaţională extinsă pentru menţinerea legăturii între extremiştii
musulmani din diverse state.
Principalul scop al organizaţiei este răsturnarea a ceea ce aceasta consideră guverne
corupte şi eretice ale statelor musulmane şi înlocuirea lor cu legea islamică SHARI'A.
Gruparea este pronunţat anti-occidentală şi consideră SUA ca inamicul principal al islamului.
În prezent, scopul declarat al grupării este restabilirea „Statului Musulman” în
întreaga lume.
BIN LADEN a dat trei directive principale:
- încercarea de a radicaliza grupările Islmice existente şi crearea unor astfel de grupări
acolo unde acestera nu există;
- distrugerea SUA, stat văzut ca obstacolul principal in reformarea societăţilor
musulmane;
- sprijinirea luptătorilor musulmani din Afganistan, Algeria, Bosnia, Cecenia, Eritrea,
Kosovo, Pakistan, Somalia, Tadjikistan şi Yemen.
Pagina 143 din 161

OSAMA BIN LADEN şi-a început activitatea în acest domeniu în 1979 când şi-a
transferat afacerile în Afghanistan. Având în vedere că Afganistanul nu dispunea nici de
infrastructura şi nici de oamenii necesari pentru a face faţă unui conflict prelungit, a început
punerea la punct a acestor aspecte. Primul pas a fost realizarea unui program de încorporare,
organizând, împreună cu liderul „Frăţiei Musulmane Palestiniene” un birou de recrutare. A
făcut un apel către tinerii musulmani din lumea arabă să se înroleze pentru a lupta în
Afganistan şi a creat birouri de recrutare în întreaga lume, inclusiv în SUA şi Europa. De
asemenea, a creat facilităţi pentru pregătirea acestora. Guvernul afgan a donat teren şi resurse,
în timp ce BIN LADEN a adus, din diferite state ale lumii, experţi în războiul de gherilă,
sabotaje şi operaţiuni sub acoperire. Se estimează că au fost instruiţi circa 10.000 de luptători,
doar o mică parte dintre aceştia fiind afgani. Se afirmă că circa jumătate din recruţi proveneau
din Arabia Saudită, 3.000 din Algeria, 2.000 din Egipt, restul provenind din Yemen, Pakistan
şi Sudan.
Un rol important în istoria grupării l-a avut SUA, prin intermediul CIA, care, în
perioada războiului afgano-sovietic, a lansat o campanie (500 milioane de dolari anual) de
înarmare şi pregătire a guerilelor mujahedine pentru a lupta împotriva URSS, gruparea lui
BIN LADEN fiind una dintre cele mai importante. Se estimează că, în acest fel, gruparea a
primit o mare cantitate de armament american, inclusiv rachete anti-aeriene STINGER.
După retragerea cetăţeniei saudite de către acest stat şi expulzarea sa în 1994, BIN
LADEN s-a mutat în Sudan, unde a construit o infrastructură pentru guvernul saudit şi centre
de pregătire pentru veteranii afgani.
În 1996, ca urmare a unei îmbunătăţiri a relaţiilor sudano-americane, guvernul
sudanez, ca un gest de prietenie faţă de SUA, i-a cerut lui BIN LADEN să părăsească ţara.
În mai 1996, OSAMA BIN LADEN se instalează în Afganistan, unde formează
organizaţia „The Islamic World Front for the struggle against the Jews and the Crusaders”
(FRONTUL ISLAMIC MONDIAL PENTRU LUPTA ÎMPOTRIVA EVREILOR ŞI
CRUCIAŢILOR).
În 28.05.1998, BIN LADEN a anunţat formarea FRONTULUI INTERNAŢIONAL
ISLAMIC pentru JIHAD-ul împotriva SUA şi Israelului, afirmând că lideri ai mişcărilor
islamice din mai multe state, inclusiv Pakistan, şi-au arătat interesul de a se alătura Frontului.
Potrivit declaraţiei lui BIN LADEN cu această ocazie, este ,,datoria tuturor musulmanilor să
ucidă cetăţeni americani, atât civili cât şi militari şi de asemenea, aliaţii lor din orice parte a
lumii".
Pagina 144 din 161

AL QAEDA este o reţea constând din mai multe organizaţii fundamentaliste din
diverse state. Factorul comun al acestor grupări este utilizarea terorismului ca mijloc pentru
atingerea scopurilor lor politice şi o agendă a cărei prioritate o constituie înlăturarea
“guvernelor eretice” din statele lor şi instalarea legii islamice.
Numele lui BIN LADEN a fost asociat cu mai multe atacuri teroriste în diverse
regiuni ale lumii, printre care: atacurile de la RIYADH (nov. '95), DHARAN (iun. '96) un
hotel din Yemen (dec. '92), tentativa de asasinat împotriva preşedintelui egiptean
MUBARAK, în Etiopia (iun. '95), atentatele de la WORLD TRADE CENTER din febr. '93 şi
11 sept. 2001 şi un atac împotriva forţelor americane din Somalia.
13. HEZBOLLAH (PARTIDUL LUI DUMNEZEU) – LIBAN

Hezbollah este o organizaţie umbrelă a diferitelor grupuri radicale shiite şi organizaţii
care au aderat la ideologia Khomenistică. Organizaţia a fost fondată în 1982 în urma păcii
încheiate după războiul Galileei din Liban (în urma căruia a crescut prezenţa şi influenţa
iraniană în Liban). Hezbollah a fost fondată ca un corp organizaţional al fundamentaliştilor
shiiţi condus de clerici religioşi care considerau că adoptarea doctrinei iraniene reprezintă o
soluţie la stagnarea politică a Libanului. Această doctrină prevede utilizarea mijloacelor
teroriste ca moduri de îndeplinire a obiectivelor politice.
Odată cu semnarea Acordului din 1989 prin care Siria s-a angajat în Liban, Hezbollah
a fost forţată să se conformeze dictaturii siriene. Interesul sirian în continuarea atacurilor
teroriste în sudul Libanului au dus la dispariţia statutului unic adoptat de Hezbollah în zona
libaneză ca unică forţă militară. Oficialităţile siriene au prevenit guvernul libanez asupra
pericolului pe care-l reprezintă capacităţile militare ale Hezbollahului ce acţionează în
momente în care se instaurează pacea în sudul Libanului. (de exemplu în timpul întâlnirii
CLINTON-ASSAD ce a avut loc în ianuarie 1994).
Acţionând sub nume cum ar fi „Jihadul Islamic”, „organizaţia pentru Justiţie
Revoluţionară” şi „Rezistenţa Islamică”, Hezbollahul a executat o serie de atacuri îndreptate
împotriva ţintelor israeliene din sudul Libanului şi forţelor multinaţionale aflate în Liban:
- octombrie 1983 – atentat cu bombă asupra ambasadei americane din Beirut;
- 1992 – atac asupra ambasadei israeliene din Argentina;
- 1991 –Hezbollahul şi-a asumat 52 de atacuri (numărul acestora crescând de la 19
executate în 1990);
- 1992 – au fost executate 63 de atacuri iar în 1993, 158 de atacuri culminând cu
sutele de rachete katyusha lansate în zona de securitate instaurată în teritoriul izraelian;
Pagina 145 din 161

- 1994 – s-au înregistrat un total de 197 de atacuri executate asupra trupelor israeliene
(119 focuri de artilerie, 31 de detonări de încărcătură explozivă şi 2 atacuri frontale asupra
poziţiilor de apărare);
- 1995 – 344 de atacuri împotriva trupelor israeliene din care 270 tiruri de artilerie 64
detonări de încărcături explozive şi atacuri frontale.
14. JAISH-MOHAMMED (JEM) (ARMY OF MOHAMMED)

JEM este un grup islamist cu baza în Pakistan scopul grupării constă în unirea
Kashmirului cu Pakistanul. Din punct de vedere politic este aliniat cu Mişcarea Radicală pro-
talibană JAMIAT-ULEMA-I ISLAM (JUI-F):
- decembrie 1999 – liderul JEM MASOOD AZHAR a fost eliberat din închisorile
indiene în urma unui schimb în care au fost implicate 155 de persoane răpite dintr-un avion
aparţinând liniilor aeriene indiene în Afghanistan;
- iulie 2000 – atac cu grenade asupra premierului indian în localitatea SRINAGAR;
- decembrie 2000 – atac cu grenade în Kupwara, India.
15. HAMAS (MIŞCAREA ISLAMICĂ DE REZISTENŢĂ)

S-a format în 1987 prin desprinderea din ramura palestiniană a Frăţiei Musulmane.
Mişcarea HAMAS a utilizat atât metode politice cât şi metode violente, inclusiv acţiuni
teroriste, pentru crearea unui stat islamic palestinian. Are o structură largă care cuprinde
elemente ce muncesc clandestin sau care activează legal în moschei şi instituţii administrative
cu misiunea de a recruta noi membrii, de a strânge fonduri, de a organiza activităţi şi de a
face propagandă. Forţele principale ale Mişcării sunt concentrate în Fâşia Gaza şi în câteva
zone din West Bank.
Ideologia de bază a HAMAS se bazează, în principal, pe cea a Frăţiei Musulmane. În
„Pactul Islamic”, publicat în 1988, organizaţia se autodefineşte ca „ramura palestiniană a
Frăţiei Musulmane”.
HAMAS defineşte tranziţia la etapa Jihadului „ pentru eliberarea întregii Palestine” ca
datorie religioasă personală. În acelaşi timp, respinge orice aranjament politic care prevede
renunţarea la oricare parte a Palestinei. Scopul central al HAMAS este instalarea unui stat
islamic în toată Palestina. Mijloacele imediate de atingere a acestui scop sunt escaladarea
luptelor armate şi Jihadul, cu participarea nu doar a musulmanilor palestinieni ci a întregii
lumi islamice.
HAMAS dirijează un braţ militar armat, din două grupuri:
Pagina 146 din 161

- Palestinian Holy Fighters (Al-Majahadoun Al Falestinioun), grup destinat atacurilor

teroriste, în special împotriva unor ţinte israeliene. Activitatea acestui grup, de procurare de
armament şi pregătire a unor lovituri împotriva rivalilor palestinieni şi apoi împotriva
Israelului, a fost descoperită în 1984.
- Security Section (Jehaz Aman), grup care culege informaţii asupra suspecţilor de
colaborare cu Israelul şi asupra altor elemente locale, cu intenţia de a-i pedepsi prin mijloace
violente, creat în 1986.
La începuturile ei, mişcarea a fost activă în mod special în domeniul rezistenţei şi
activităţii subversive. În perioada anterioară Intifadei, a operat în principal împotriva
palestinienilor. În cursul Intifadei, operativii HAMAS au recunoscut 43 de astfel de atacuri,
soldate cu moartea a 46 de palestinieni. Pe baza unor informaţii încă circa 40 de asasinate pot
fi atribuite membrilor HAMAS. De asemenea, operativii HAMAS au început să desfăşoare
atacuri teroriste împotriva unor ţinte israeliene, devenind tot mai îndrăzneţi, în special
membrii batalioanelor IZZ AL-DIN AL QASSAM, atentatele culminând cu asasinarea unui
ofiţer din cadrul Serviciului General de Securitate Izraelian la IERUSALIM.
Activiştii HAMAS, în special cei din brigăzile IZZ EL-DIN AL-QASSAM au
desfăşurat atentate teroriste, inclusiv de tip Kamikaze, împotriva unor ţinte militare şi civile
israeliene. În 2000 au revendicat mai multe atentate.
ANEXA 2
STRUCTURA GRUPĂRILOR TERORISTE
GRUPARE TERORISTĂ MICĂ
Pagina 147 din 161

ELEMENTE
DE
COMANDĂ
SECŢIUNEA
SECŢIUNEA UNITĂŢI
PENTRU
DE SPRIJIN TACTICE
INFORMAŢII
GRUPARE TERORISTĂ MEDIE
ELEMENTE
DE
COMANDĂ
LOCŢIITOR LOCŢIITOR LOCŢIITOR
SI SS UT SI SS UT SI SS UT
ANEXA 3
SCHEMA UNUI PUNCT CONTROL TRAFIC
Pagina 148 din 161

Pagina 149 din 161

ANEXA 4
SCHEMA POSTULUI DE OBSERVARE (O VARIANTĂ)
ANEXA 5
Pagina 150 din 161

ANEXA 6
PLANIFICAREA MĂSURILOR
Pregătirea intensă este necesară pentru succesul oricărei operaţii. Această necesitate
devine stringentă într-o situaţie caracterizată de ameninţări speciale, din cauzua gravităţii
consecinţelor. Există 2 tipuri de măsuri care pot fi adoptate: proactive (măsuri adoptate
înainte de producerea unui eveniment) şi reactive (măsuri adoptate în timpul incedentului).
MĂSURI PROACTIVE (etapa dinainte de planificare)
Analiza/identificarea zonelor cu posibil risc:

Întrunirea Comitetului care se ocupă de analiza ameninţărilor/ vulnerabilităţilor.
Determinarea vulnerabilităţilor bazei militare.
Analiza privind securitatea operaţiilor.
Analiza privind securitatea fizică.
Pagina 151 din 161

Analiza privind securitatea personalului.
Elaborarea planurilor pentru anumite situaţii probabile:

Explozii.
Incendieri.
Asalt armat/ Ambuscadă/ Asasinate.
Luare de ostatici/ Blocade.
Răpiri.
Planificarea resurselor:
Identificarea şi obţinerea echipamentelor necesare.
Stabilirea şi antrenarea Echipei de Operaţii Speciale.
Identificarea şi antrenarea negociatorilor.
Coordonarea în cadrul Statului Major.
Coordonarea externă (FBI, autrităţile locale cu atribuţii în impunerea legii).
Desfăşurarea de relaţii publice şi coordonarea cu actori cheie:
Pompierii.
Spitalele.
Autorităţile legiuitoare.
Detaşamentul EOD.
Aviaţia.
Ofiţerii de relaţii publice.
Departamentul de Investigaţii Criminale.
Serviciile militare secrete de informaţii.
Comunicţiile.
Facilităţile genistice.
Stabilirea Procedurilor Standard de Operare (SOP)
Antrenament...Exerciţii...Evaluare...Adaptare (exerciţii de comunicare, posturi de
comandă, simularea de situaţii reale, exerciţii de antrenament în câmpul tactic, alerte).
Echipa de Reacţii Speciale.
Forţa de Gestionare a Ameninţărilor.
Echipa de Gestionare a Crizelor.
Negociatorii.
Personalul responsabil de paza obiectivelor vulnerabile.
Pagina 152 din 161

Reevaluarea continuă şi reactualizarea.
MĂSURI REACTIVE (etapa de planificare)
Anliza situaţiei
Delegarea echipei de reacţie iniţială.
Rapoarte ale situaţiei existente.
Determinarea situaţiei respective ca prezentând riscuri speciale sau pericole iminente.
Activarea planului (planurilor) corespunzătoare cu Procedurile Standard de Operare

stabilite:
Notificaţii despre:
Echipa de Reacţii Speciale.
Forţa de Gestionare a Ameninţărilor.
Echipa de Gestionare a Crizelor.
Negociatorii.
Răspunsul
Echipei de Reacţii Speciale la locul de producere a
incidentului.
Forţei de Gestionare a Ameninţărilor la postul de comandă
local.
Negociatorii la locul de producere a incidentului.
Personalului din cadrul Echipei de Gestionare a Crizelor în locaţia
desemnată.
Execuţia:
Izolare/ Evacuare.
Negociere.
Asalt (chimic, cu lunetişti, etc.).
Preluarea controlului.
Căutare.
Anchetare/ Interogare.
ANEXA 7
Pagina 153 din 161

CONSIDERAŢII SPECIALE PRIVIND PLANIFICAREA
Planul parţial trebuie elaborat pentru cel puţin şapte zile.
INFORMAŢIILE SECRETE
Permite planul serviciilor secrete colectarea, evaluarea şi diseminarea informaţiilor, în
sprijinul identificării ameninţărilor locale?
Ia în considerare planul restricţiile cu privire la colectarea şi stocarea informaţiilor?
Sunt precizate în plan „avertizări” cu privire la surse de informaţii pentru serviciile
secrete?
Este precizată în planul modalitatea de constituire a comitetului de analiză a
ameninţărilor
ANALIZA AMENINŢĂRILOR
Sunt identificate în plan ameninţări locale (imediate sau de durată)?
Permite planul identificarea altor ameninţări decât cele locale (grupări naţionle şi
internaţionale care ţintesc sau pot ţinti instalaţiile militare)?
Există în instalaţii sisteme de determinare a vulnerabilităţilor, care să ajute la
estimarea ameninţărilor? În special următoarele:
Geografia zonei interesate.
Resurse de impunere a legii.
Factori de populaţie.
Capabilităţi de comunicare.
Stabileşte planul ordinea în care sunt identificate slăbiciunile şi vulnerabilităţile?
CONTRAMĂSURI DE SECURITATE
Sunt specificate în plan condiţiile ameninţărilor teroriste şi acţiunile recomandate?
CONDIŢII ALE AMENINŢĂRILOR TERORISTE
Condiţiile ameninţărilor teroriste din următoarele pagini descriu niveluri progresive
ale ameninţărilor la care sunt supuse facilităţile şi personalul Armatei Statelor Unite ale
Americii. În acord cu terminologia aprobată de Şeful Statului Major General, aceşti termeni,
condiţii şi măsuri de securitate recomandate au scopul de a facilita coordonarea inter-servicii
şi suportul armatei americane în desfăşurarea activităţilor de combatere a terorismului.
Declararea existenţei condiţiilor unei ameninţări specifice nu trebuie să implice niciun fel de
Pagina 154 din 161

raport obligatoriu dacă nu este necesar, şi nici cererea de instituirea acţiunilor recomandate,
asociate cu acele condiţii. Selecţia răspunsului potrivit la ameninţările teroriste constituie
responsabilitatea comandantului care deţine jurisdicţia şi autoritatea de control peste
facilităţile şi personalul ameninţate. Informaţia poate fi prezentată sub forma directivelor
militare şi regulamentelor.
Nivelul „alb” de ameninţare teroristă
Dfinire:
Lipsa unor ameninţări teroriste specifice împotriva personalului şi facilităţilor forţelor
armate americane dintr-o anumită zonă geografică. (Ameninţarea se poate baza pe informaţia
conform căreia o grupare teroristă pregăteşte desfăşurarea unor activităţi criminale în acea
regiune.)
Acţiuni recomandate:
-Încurajarea comunităţii pentru a emite avertismente în legătură cu persoane, vehicule
şi acetivităţi care sunt suspecte.
-Revederea planurilor de securitate antiteroristă şi verificarea disponibilităţii forţelor
de reacţie.
-Verificarea periodică a unor vehicule şi persoane care intră în bază.
-Exersarea unor proceduri de reacţie la ameninţările cu bombă.
-Monitorizarea transporturilor către facilităţile alimentare şi cluburi.
-Verificarea periodică a clădirilor şi facilităţilor care nu sunt întrebuinţate în mod
regulat.
-Revederea şi implementarea în mod corespunzător a măsurilor de securitate, pentru
persoanele supuse la niveluri ridicate de risc.
Nivelul „galben” de ameninţare teroristă

Definire:
Prezenţa unor ameninţări teroristere specifice, îndreptate împotriva forţelor armate
americane dintr-o zonă anume. (Ameninţarea se poate baza pe informaţia conform căreia o
grupare teroristă pregăteşte desfăşurarea unor activităţi criminale în acea regiune, activităţi
care vizează forţele armate).
-Revederea planurilor de securitate antiteroristă ale bazelor militare şi implementarea
măsurilor de securitate potrivite.
Pagina 155 din 161

-Informarea întregului personal despre condiţiile ameninţărilor şi transmiterea

avertismentelor de securitate.
-Securizarea punctelor de acces în bază:
- verificarea atentă a vehiculelor, pachetelor şi bagajelor introduse în
bază.
- verificarea identităţii persoanelor care intră în bază.
-Intensificarea verificărilor în clădiri, instalaţii şi perimetre cu activităţi speciale, în
timpul orelor în care nu se lucrează.
-Revizuirea şi implemetarea măsurilor speciale de securitate a personalului pentru
persoanele expuse la un nivel crescut de risc.
-Informarea personalului care asigură securitatea cu privire la directivele şi normele
de folosire a armamentului.
Nivelul „roşu” de ameninţare teroristă

Definire:
Prezenţa pericolului iminent de producere a unui atac terorist îndreptat împotriva
forţelor armate şi faciltăţilor militare americane. (Ameninţarea se bazează pe informaţii avute
despre planuri sau pregătiri a unor grupări teroriste care urmează să atace anumite facilităţi
sau persoane).
- Acţiunile care sunt prevăzute la nivelul „galben” de alertă teroristă.
- Adunarea la apel a forţelor de reacţie.
- Inspectarea tuturor vehiculelor şi încărcăturilor care accesează zonele ameninţate de
pericol.
- Intensificarea securităţii pentru punctele (facilităţile) sensibile/ supuse pericolului
terorist.
- inspectarea tuturor pachetelor, valizelor şi genţilor de mână care au acces în aceste
facilităţi (zone).
- creşterea frecvenţei de patrulare în perimetrul acelor facilităţi.
- Asigurarea, în permanenţă, cu personal a tuturor posturilor de securitate.
- Dacă este necesar, asigurarea protecţiei suplimentare pentru persoanele care sunt
supuse unui nivel ridicat de risc.
Pagina 156 din 161

Combină aceste contramăsuri de securitate, elemente specifice pentru toate cele trei
tipuri de securitate: operaţională, fizică şi a personalului?
SECURITATEA OPERAŢIILOR
S-au stabilit proceduri prin care să se prevină obţinerea de informaţii despre planuri şi
operaţii de către terorişti (să nu se publice itinerariile de deplasare, să se asigure securitatea
materialelor clasificate, etc.)?
Permite planul coordonarea în detaliu cu progrmul de securitate a operaţiilor din
cadrul instalaţiei (securitatea operaţiilor reprezintă o măsură proactivă vitală prin care se
împiedică obţinerea de informaţii care pot şi folosite în scop criminal sau pentru acţiuni
teroriste)?
SECURITATEA PERSONALULUI
Au fost identificate, în urma analizării ameninţărilor, persoanele cel mai vunerabile
atacurilor teroriste?
A fost iniţiat un proces de educare care să pună accent pe identificarea ameninţărilor
ce privesc persoanele vulnerabile?
SECURITATEA FIZICĂ
Se sprijină reciproc planurile care privesc ameninţările speciale cu planurile de
securitate fizică?
Împiedică măsurile stabilite desfăşurarea de activităţi teroriste? (gărzi, sisteme de
detectare a intruşilor, sisteme de iluminare şi îngrădire, etc.)?
Sunt incluse, în planul cu ameninţări speciale, ameninţările identificate în
reglementăile structurilor centrale ale armatei?
Există interes din partea comandanţilor pentru realizarea securităţii fizice?
AUTORITATE / JURISDICŢIE
Este acordată, prin plan, Biroului Federal de Investigaţii, prioritate operaţională şi în
desfăşurarea investigaţiilor?
Se realizează coordonarea cu structuile centrale ale autorităţii judecătoreşti?
Permite planul o cooperare eficientă între agenţii militari principali, comunitatea
civilă şi agenţiile federale?
Sunt indicaţi, prin plan, parametrii exacţi ai utilizării forţei?
Pagina 157 din 161

Există o înţelegere reciprocă între toate agenţiile locale care ar putea fi implicate într-
un incident terorist produs într-o instalaţie militară, privind autoritatea, jurisdicţia şi
posibilele interacţiuni?
ANTRENAREA ECHIPEI DE GESTIONARE A CRIZELOR

A fost stabilită o Echipă de Gestionare a Crizelor?
Este constituită Echipa de Gestionare a Crizelor în conformitate cu necesităţile
instalaţiei (resurse disponibile, echipament, comandă)?
Este stabilită în plan o locaţie pentru Echipa de Gestionare a Crizelor (desemnarea de
locaţii alternative şi succesiunea la comandă)?
Este specificată în plan utilizarea de echipamente de vizualizare în zonele de operaţii
ale Echipei de Gestionare a Crizelor/ Centrului de operaţii de Urgenţă, pentru a se întocmi
rapoarte despre evoluţiile situaţiilor şi contramăsurilor (scheme, hărţi)?
ANTRENAREA FORŢEI DE GESTIONARE A

AMENINŢĂRILOR (inclusiv Centrul de Comandă al Forţei de Gestionare
a Ameninţărilor, Echipa de Reacţii Speciale, echipa de negociere, etc.)
Este antrenată Echipa de Gestionare a Ameninţărilor în condiţii reale?
Au fost corectate deficienţele operaţionale?
S-a format o Echipă de Reacţii Speciale, care să se antreneze pentru misiuni specifice
(tehnici de pătrundere în clădiri, operaţiuni de asalt al vehiculelor, tehnici anti-lunetist,
echipamente speciale)?
Este testată Echipa de Reacţii Speciale trimestrial (în legătură cu procedurile la alertă,
timpul de reacţie, dispoziţia generală pentru a lupta)?
Au fost stabilite responsabilităţi pentru echipa de negociatori (Biroul Federal de
Investigaţii, Divizia de Investigaţii Criminale, investigatorii din cadrul Poliţiei Militare)?
A fost antrenată echipa de negociatori în condiţii reale?
Este echipa de negociatori dotată corespunzător?
PLANUL AMENINŢĂRILOR SPECIALE (observaţii generale)

Reprezintă planul un rezultat al efortului coordonat al conducerii?
Este specificată în plan cererea de rapoarte (înregistrări, jurnale, rapoarte după-
acţiune)?
Pagina 158 din 161

Oferă planul suport pentru Ofiţerul de Relaţii Publice (planul trebuie să asigure
prezenţa controlată a Media)?
A fost testat planul în acord cu protocolul AR 190-52?
Procedurile specificate?
Echipa de Gestionare a Crizelor?
Forţa de Gestionare a Ameninţărilor (inclusiv Echipa de Reacţii Speciale)?
Echipa de negociere?
Solicitările de suport?
Este documentul actualizat în permanenţă, se pune accent pe contramăsuri împotriva
ameninţărilor?
Va combina reacţia poliţiei, în mod eficient, răspunsul tactic cu cunoştinţe de
specialitate?
Sunt explicitate avantajele şi dezavantajele fiecărei variante de reacţie?
Este specificată în plan posibilitatea de completare cu personal pentru echipele care
acţionează?
Sunt prevăzute în plan proceduri/ reţele de comunicare?
Prevede planul posibila necesitate a unui traducător?
Ia planul în considerare necesitatea întocmirii unei liste cu persoane cunoscătoare de
culturi şi limbi străine, care să colecteze informaţii de la subiecţi străini şi victime şi care să
asiste la negocieri?
Sunt în plan prevăzute şi identificate unităţi care vor acorda întăriri forţelor de poliţie
militară?
Sunt în plan delimitate clar responsabilităţi specifice fiecărui element de comandă?
Sunt precizate în plan măsuri necesare pentru fiecare etapă a activităţii de
contraterorism (răspuns iniţial, negociere, asalt, etc.)?
Se regăsesc în plan precizări cu privire la suportul altor servicii (genistic, aviatic,
medical, de comunicaţii, etc.)?
Este prevăzută în plan organizarea unei echipe care să analizeze posibilitatea utilizării
de către terorişti a Armelor de Distrugere în Masă, delegarea unui ofiţer responsabil de
controlul incidentelor/ accidentelor nucleare?
Sunt prevăzute în plan rechiziţia şi utilizarea vehiculelor civile, proviziilor şi
alimentelor, atunci când este necesar?
Este prevăzută în plan alocarea de resurse fianciare pentru angjaţi civili care pot fi
implicaţi în anumite situaţii?
Pagina 159 din 161

ANEXA 8
DEFINIŢII ALE UNOR TERMENI UTILIZAŢI ÎN CADRUL MODELULUI DE
CONTRATERORISM (4.3)
Ameninţare specială – orice situaţie care implică existenţa unui lunetist, a unui terorist
baricadat, a unor terorişti care cer recompensă pentru eliberarea unor ostatici şi în care se cer
reacţii speciale, forţă fizică şi antrenament speial.
Analiza ameninţărilor – analiza vulnerbilităţilor unei instalaţii militare la ameninţările
teroriste, cu scopul de a se izola şi acoperi punctele slabe.
Antiterorism – măsuri preventive adoptate cu scopul de a reduce probabilitatea
producerii unui atentat terorist.
Combaterea terorismului – măsuri adoptate în mod sistematic pe timpul ambelor
etape, atât proactivă, cât şi reactivă, ale operaţiunilor de reducere a posibilităţii de producere
a unui eveniment terorist la o instlaţie militară.
Comitetul însărcinat cu analiza ameninţărilor – un element foarte important pentru
analiza ameninţărilor, care centralizează eforturile de descoperire şi reducere/eliminare a
punctelor slabe. Aceste eforturi se referă la activităţi de brainstorming. Comitetul poate fi
format din persoane care posedă cunoştinţe şi deprinderi de combatere a terorismului.
Contraterorism – tehnici ofensive adoptate ca răspuns împotriva atacurilor teroriste,
înclusiv culegerea de informaţii şi analiza ameninţărilor, în suportul acestor măsuri.
Echipă de Gestionare a Crizelor – echipă care se constituie la nivelul strurilor
ierarhice înalte sau la nivelul diferitelor instalaţii militare însărcinate cu elaborarea de planuri,
politici, proceduri, tehnici şi control, care sunt implicate în rezolvarea incidentelor teroriste
apărute la nivelul bazelor militare. Echipa ia în considerare incidente cu implicaţii la nivel
local, naţional şi internaţional şi stabileşte contactul cu Centrul Operaţional al Armatei dacă
situaţia escaladează şi necesită implicare de la nivel mai înalt. De regulă, la nivelul unei
instalaţii militare, Echipa de Gestionare a Crizelor se stabileşte la Centrul Operaţional de
Urgenţă.
Echipă de Reacţii Speciale – orice echipă constituită din personal militar/ de
securitate, special pregătiţi, echipaţi şi înarmaţi, care au misiunea de a prelua controlul într-un
incident şi a neutraliza o ameninţare specială. De regulă, este vorba despre o echipă
constituită din personal aparţinând Poliţiei Militare, care utilizează armament şi tactici
Pagina 160 din 161

speciale. Ei sunt însărcinaţi cu misiunea de a executa controlul în imediata apropiere a

perimetrului în care s-a produs incidentul şi execută asaltul atunci când li se cere.
Forţa de gestionare a ameninţărilor – o forţă constituită din resursele instalaţiei
militare care reacţionează la incidentele care se produc asupra instlaţiei. Echipa este condusă
de un ofiţer, care poate fi responsabilul cu Poliţia Militară din acea instlaţie. La etapa de
contraterorism, forţa include echipa de reacţie iniţială, elementul care asigură securitatea
perimetrului din proximitatea zonei de producere a incidentului, elementul care realizează
securitatea perimetrului din afara zonei unde s-a produs incidentul, forţa de reacţii speciale şi
echipa de negociatori.
Forţă de Răspuns Iniţial – prima forţă care acţionează la rezolvarea unui incident
terorist. Ei izolează incidentul şi preiau controlul asupra situaţiei.
Instalaţie militară – grup de cazărmi/ facilităţi care se găsesc în răspunderea
administrativă a unui singur comandant. Termen generic folosit pentru desemnarea unei baze
militare.
Măsuri Proactive – măsuri de prevenire, luate în etapa de antiterorism, care includ
acţiuni de planificare şi antrenare, cu scopul de a întări oiectivele şi de a dejuca planurile
teroriste, înainte ca acestea să fie materializate.
Măsuri Reactive – răspunsul contraterorist dat în cadrul unui incident terorist aflat în
desfăşurare. Succesul măsurilor reactive depind de planificarea şi antrenarea din timpul etapei
proactive. Etapa reactivă include activarea Centrului de Operaţiuni de Urgenţă, angajarea
echipelor de reacţii speciale, etc.
Pagina 161 din 161

Terorism

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Terorism

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Terorismul forma de conflict militar

„Singurul lucru care poate fi învăţat din

Pagina 1 din 161

Pagina 2 din 161

Organizaţiile teroriste, prin marele impact emoţional pe care acţiunile teroriste îl au

Pagina 3 din 161

România susţine eforturile depuse în cadrul organizaţiilor internaţionale, regionale şi

Pagina 4 din 161

"Trebuie să înceteze agresiunile teroriste, altfel

1.1 Mediul actual de securitate.

1.1.1 Caracterizarea mediului actual de securitate

Pagina 5 din 161

paralel, se constată menţinerea şi diversificarea riscurilor de natură militară şi nemilitară, în

Pagina 6 din 161

apariţia tendinţelor de regionalizare. Organizaţii cum sunt ONU sau OSCE

1.1.2 Conflicte actuale: tendinte si cauze

Pagina 7 din 161

Pagina 8 din 161

proliferarea armelor de nimicire în masă şi a tehnologiilor duale: difuzia tehnologiei

1.2 Factorii ce definesc fizionomia conflictelor asimetrice

Fizionomia conflictelor asimetrice este dată de un complex de factori ce o

1.2.1 Situaţii de insecuritate asimetrică

Pagina 9 din 161

Pagina 10 din 161

Un evantai foarte mare de situaţii este inclus în raporturile civilizaţiilor cu Occidentul

1.2.2 Scopul politic şi strategic al conflictului asimetric; obiective.

Pagina 11 din 161

constituţionale ş.a. Scopul strategic9 al conflictelor asimetrice este de a crea o situaţie

1.2.3 Forţe şi mijloace de acţiune specifice

Pagina 12 din 161

hackeri, care încearcă să exploateze bazele sistemelor financiare, comerciale şi ale

Pagina 13 din 161

dispozitive de orbire, proiectile nepenetrante, modificatori ai combustiei pentru

1.2.4 Concepţia şi intensitatea conflictului, atitudinea faţă de adversar

Pagina 14 din 161

informaţiilor, imaginilor, culturii, tradiţiilor, mentalităţilor, intereselor, trebuinţelor şi

1.2.5 Spaţiul de desfăşurare

1.2.6 Tipuri dominante de acţiune

Pagina 15 din 161

Arsenalul acţiunilor de luptă asimetrice este deosebit de vast. Tipurile de acţiune

Pagina 16 din 161

asasinatele; mutilările; schingiuirile; deturnarea de mijloace de transport aerian, naval, rutier;

1.2.7 Modul de manifestare a violenţei

Pagina 17 din 161

formarea unor capacităţi aeriene de apărare antiaeriană, rachete, mine de război şi

1.3 Tendinţele mediului strategic de securitate în zona de

Consider că zona de interes strategic nemijlocit pentru România cuprinde Balcanii,

Pagina 18 din 161

Tendinţele mediului starategic în zona de interes pentru România sunt următoarele:

Pagina 19 din 161

Pagina 20 din 161

1.4 Strategia de coalizare - strategie de contracarare a efectelor

Strategiile de contracarare a efectelor conflictelor asimetrice ocupă un loc important

Pagina 21 din 161

Pagina 22 din 161

2.1 Delimitări conceptuale

Pagina 23 din 161

Terorismul este un subiect actual, pe cât de greu de abordat pe atât de complicat în

Pagina 24 din 161

Obiectivele terorismului îl disting de celelalte tipuri de violenţă, cum este violenţa

2.2 Scurt istoric al fenomenului terorist

Pagina 25 din 161