Sunteți pe pagina 1din 54

2015

Prevenirea şi lupta
contra incendiilor
Nivel de bază Basic Fire Fighting

Experţi Consultanţi 1A:


Filimon Dragoş 1

Butoi Sevastian
Filimon Dragoş
Butoi Sevastian

PREVENIREA ŞI LUPTA CONTRA

INCENDIILOR LA BORDUL NAVELOR

NIVEL DE BAZĂ

CONSTANŢA
2015
Filimon Dragoş
Butoi Sevastian
Lucrarea este un material care a fost realizat de către Centrul Român pentru
Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV,
Constanţa. Ca urmare, reproducerea integral sau parţial, transmiterea sau stocarea în
biblioteci a textelor şi materialelor din prezenta broşură este interziză fără acordul
CERONAV.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


FILIMON, DRAGOŞ
Prevenirea şi lupta contra incendiilor la bordul navelor : nivel de bază /
Filimon Dragoş, Butoi Sevastian. - Constanţa : CERONAV, 2015
Bibliogr.
ISBN 978-606-8554-32-7

I. Butoi, Sevastian

614.84:656.6

Titlul lucrării:
PREVENIREA ŞI LUPTA CONTRA INCENDIILOR LA
BORDUL NAVELOR - NIVEL DE BAZĂ

Autor:
Expert Consultant 1A, Dragoş FILIMON
Expert Consultant 1A, Sevastian BUTOI

Adresa: CERONAV, str. Pescarilor, nr. 69A, cod 900581 - Constanţa


Tel.: +40 241 639595
Fax: +40 241 631415
e-mail: office@ceronav.ro
http://www.ceronav.ro
CUPRINS:

Competenţa 1 : Minimalizarea riscului de incendiu: pag. 3


 Conceptul şi aplicarea triunghiului focului
 Tipuri şi surse de aprindere la bord
 Substanţe inflamabile întâlnite la bord
 Nevoia unei conştientizări şi atenţie permanentă
 Pericolele incendiului

Competenţa 2 : Menţinerea stării de pregătire şi luptă împotriva incendiilor: pag. 23


 Organizarea luptei antiincendiu la bordul navei
 Localizarea mijloacelor de stingere a incendiului şi a căilor de evacuare de urgenţă
 Extinderea incendiului în diferite compartimente ale navei
 Detectarea incediului şi fumului, sistemele automate de alarmare de incendiu
 Clasificarea incendiilor şi agenţii de stingere corespunzători

Competenţa 3 : Lupta şi stingerea incendiilor : pag. 35


 Alegerea aparatelor şi echipamentelor de combatere a incendiului
 Măsuri în vederea utilizării instalaţiilor fixe
 Utilizarea aparatelor de respirat în lupta cu incendiul
 Utilizarea aparatelor de respirat pentru efectuarea unei salvări

BIBLIOGRAFIE:

 STCW 2010, inclusiv amendamentele de la MANILA


 SOLAS
 MODEL CURS IMO 1.20
 Metodologie CERONAV

1
Cuvânt înainte,

Această lucrare se doreşte a fi un instrument ajutător, care să furnizeze personalului


românesc ce lucrează la bordul navelor din flota maritimă naţională şi internaţională o serie
de informaţii şi abilităţi menite să ajute la abordarea corectă şi competentă a unor situaţii de
urgenţă care implică un incendiu la bordul navei.

În spiritul Convenţiilor STCW şi SOLAS, prin prezentul suport de curs, se încearcă o


pătrundere mai intimă în ceea ce generic am putea numi ,,calificarea şi competenţa” pentru
prevenirea apariţiei incendiilor la bord şi a combaterii cu succes a acestora în cazul în care ele
s-au produs.

Convenţia STCW prezintă standardele de training pentru lucrătorii din industria


maritimă ,iar acest manual vine in sprijinul desfăşurării cursului Basic Fire Fighting organizat
de CERONAV ,oferind cursantului o cunoaştere mai amplă asupra cerinţelor STCW , inclusiv
amendamentele de la Manila , cerinţe descrise in Capitolul VI, Secţiunea A-VI/1, paragraful 2
şi Tabelul A-VI/1-2.

În urma acestui curs, cursantul va dobândi competenţele care îi vor atesta pregătirea în
prevenirea şi lupta împotriva incendiului la bordul navelor maritime, făcându-l capabil să
aplice măsurile potrivite pentru siguranţa echipajului şi a navei şi să folosească corespunzător
echipamentele de stins incendiu.

Totodată , manualul vine în completarea exerciţiilor practice desfăşurate în poligonul


PSI al CERONAV prin prezentarea părţii teoretice în ceea ce priveşte organizarea, lupta şi
utilizarea diferitelor echipamente folosite pentru stingerea incendiilor.

2
Competenţa 1 :
Minimalizarea riscului de incendiu

Obiectivele siguranţei contra incendiilor conform (SOLAS Cap. II – 2):


 Prevenirea apariţiei incendiului şi a exploziei
 Reducerea pericolului pentru viaţă
 Reducerea pericolului de avarie pentru marfă şi mediu
 Localizarea, controlul şi suprimarea incendiului în compartimentul unde acesta s-a produs
 Asigurarea căilor de evacuare rapidă în caz de urgenţă pentru pasageri şi echipaj

1.1 Teoria focului. Condiţiile unui incendiu la bord


Focul este rezultanta reacţiei chimice a interacţiunii simultane a unui material combustibil, combinat într-o
anumită proporţie cu oxigenul atmosferic şi o sursă de căldură. Această teorie este ilustrată printr-un triunghi al
focului, precum în desenul alăturat şi prezintă totodată soluţiile optime de prevenire dar şi combatere, după cum
urmează:
 Dacă un element din cele trei care formează triunghiul lipseşte, focul nu se iniţiază.
 Dacă în timpul arderii, se elimină unul din cele trei elemente, focul se stinge.

Combustibil - orice material solid, lichid sau gaz, care emite vapori inflamabili ce
se aprind şi ard.
Oxigen – al doilea gaz ca şi prezenţă în aerul atmosferic, cca 20,9%
Căldură sau sursă de aprindere – o temperatură suficient de ridicată pentru a
declanşa aprinderea sau o sursă de aprindere ce poate fi de natură chimică,
biologică, electrică, mecanică sau fizică.

În ultimii ani a apărut o nouă abordare a conceptului de triunghi al focului, prin adăugarea unui al patrulea
element ce explică de ce incendiul îşi continuă şi dezvoltă arderea. Acest element se numeşte reacţie chimică în
lanţ şi astfel triunghiul focului a devenit tetraedrul focului.

Reacţia chimică în lanţ apare după ce a apărut combustia explicată prin


conceptul de triunghi al focului şi arată faptul că un incendiu se va dezvolta
datorită cantităţii mari de căldură degajată, consumând materialul combustibil,
atât timp cât nu se intervine asupra stingerii lui.
Tetraedrul focului exemplifică un incendiu ce arde continuu.

3
1.2 Proprietăţile materialelor inflamabile :

 Combustibilitatea
Reprezintă proprietatea unei substanţe de a se aprinde sau a arde, cauzând un incendiu sau o combustie.
Capacitatea de combustie a diferitelor substanţe se realizează prin teste de combustibilitate, rezultatele fiind
necesare în proiectarea construcţiilor navale pentru a fi în conformitate cu normele antiincendiu.

 Punct de aprindere (flashpoint):


Reprezintă temperatura minimă la care materialul combustibil eliberează suficienţi vapori care se aprind
atunci când intervine o sursă externă de aprindere. De exemplu punctul de aprindere al acetonei este de 21°C.

 Temperatura de autoaprindere:
Este temperatura la care un material combustibil emite vapori inflamabili, capabili să se aprindă fără aportul
unei surse de aprindere exterioară. De exemplu, în cazul acetonei, temperatura de autoaprindere este de 465°C.

 Aprinderea spontană (auto-aprinderea):


O serie de materiale cum ar fi cârpele sau rumeguşul îmbibate cu petrol sau cu materiale chimice
inflamabile sunt vulnerabile şi se pot aprinde spontan. Oxidarea lentă produce căldură şi după o perioadă de
timp, substanţele respective pot atinge temperatura de autoaprindere. Riscul aprinderii spontane este mai scăzut
în cazul produselor petroliere decât în cazul uleiurilor vegetale dar totuşi el nu este de neglijat. Unele chimicale
utilizate în tratamentul aplicat cazanelor navale sunt de asemenea agenţi oxidanţi care, deşi în stare diluată, sunt
uneori capabili de aprindere spontană, dacă circumstanţele le permit să ajungă în stare de vapori. Păstrarea
curăţeniei şi a ordinii sunt armele cele mai redutabile împotriva aprinderii spontane. Magaziile pentru
depozitarea vopselei şi diluanţilor, camera pompelor de marfă, spaţiile închise, trebuie păstrate cât mai curate
posibil şi libere de reziduuri de hidrocarburi şi alte substanţe în timp ce acumularea de lichide inflamabile
trebuie să fie evitată în oricare parte a navei.
În special în spaţiile unde sunt amplasate maşinile şi pompele de marfă, santinele şi panourile punţilor
trebuie să fie păstrate curate, iar tăvile de colectare trebuiesc golite şi curăţate regulat.
Procesul de autoaprindere se întâlneşte cel mai frecvent atunci când combustibilul foarte fin pulverizat este
orientat către o suprafaţă cu temperatură ridicată (cazul spargerii tuburilor de înaltă presiune din instalaţia de
alimentare cu combustibil sau ungere a motoarelor cu ardere internă) şi care se soldează adeseori cu incendii de
mari dimensiuni şi pagube foarte mari.
Materialele din bumbac şi cârpele de şters neutilizate trebuie păstrate în stare uscată şi protejate împotriva
contaminării cu hidrocarburi sau apă şi pe cât posibil depozitate în spaţii răcoroase şi întotdeauna departe de
surse de încălzire. Aceste materiale nu trebuie păstrate în compartimentele de depozitare a vopselurilor sau în
camera pompelor de marfă ci în compartimente separate, de regulă în butoaie sau cutii din tablă cu capac.
Materialele din bumbac şi cârpele de şters utilizate dacă sunt înbibate cu petrol, lac, vopseluri, diluanţi
trebuiesc stocate imediat după întrebuinţare în bidoane de tablă prevăzute cu capace cu închidere fermă.
Hainele de lucru îmbibate cu astfel de produe inflamabile şi cârpele îmbibate şi introduse în buzunarele
hainelor de lucru, favorizează riscul de autoaprindere şi pot cauza incendii.
Hainele de lucru şi mănuşile puternic îmbibate cu produse uşor inflamabile, nu trebuie introduse în maşina
de spălat până ce produsele respective nu sunt eliminate sau neutralizate.

4
 Autoaprinderea de natură chimică :
Aceasta se poate produce la substanţele care au capacitate ridicată de combinare cu oxigenul din aer, cu
umiditatea atmosferică sau cu alte substanţe. Substanţele combustibile care pot da naştere la o autoaprindere
chimică le împărţim în trei grupe. Din prima grupă fac parte substanţele care se autoaprind în contact cu aerul,
ca de exemplu fosforul alb, pulberea de aluminiu, sulfurile de fier, (pirite etc). Cea de a doua grupă cuprinde
substanţele susceptile la o autoaprindere chimică datorită reacţiei lor în contact cu apa, ca de exemplu carbura
de cauciuc, oxidul de calciu, sodiul, pulberea de aluminiu, fosfura de calciu şi de sodiu, metalele alcaline şi
alcalino-pământoase etc.

Din cea de a treia grupă fac parte unii oxidanţi şi halogeni care în contact cu o parte din substanţele organice
produc autoaprinderea acestora. În acest fel acţionează oxigenul, clorul, florul, acidul azotic, peroxidul de bariu
şi de sodiu, permanganatul de potasiu, cloraţii şi percloraţii etc. Acetilena, hidrogenul, metanul şi multe alte
substanţe organice şi metale se autoaprind la reacţia cu halogenii.

 Autoaprindrea de natură fizico-chimică :


Acest gen de autoaprindere este specifică substanţelor combustibile, care, în afara procesului chimic sunt
supuse şi influenţei unor factori de natură fizică cum ar fi de exemplu, suprafaţa specifică, evacuarea
insuficientă a căldurii din interior şi existenţa unor impurităţi. Cel mai tipic exemplu de autoaprindere fizico-
chimică este autoaprinderea cărbunelui, a azotatului de amoniu, a bumbacului şi lacurilor pe bază de ulei.

 Autoaprinderea de natură biologică :


Acest gen de autoaprindere se produce la acele corpuri combustibile predispuse activităţii vitale
microorganismelor.Căldura care se dezvoltă se datorează transformărilor de materie, acţiunii
microorganismelor, transformărilor chimice prin intermediul enzimelor (fermenţilor). În prima fază, sub
acţiunea microorganismelor se produce o degajare de bioxid de carbon şi hidrogen, concomitent cu ridicarea
temperaturii până la 50-55 grade C.

Peste această temperatură, procesul biologic trebuie supravegheat pentru că poate să treacă la autoaprindere.
Până la 100 grade C are loc faza de carbonizare, de distrugere a celulelor, iar apa şi produsele volatile încep să
distileze. La 140-150 grade C se produce înnegrirea corpurilor combustibile, procesul de autoaprindere se
intensifică, în final având loc aprinderea lor.

Cele mai predispuse autoaprinderi de natură biologică sunt tăiţeii de sfeclă dezahăr, rumeguşul de lemn,
paiele, fânul, lucerna, mangalul, uleiul de peşte, făina de peşte, uleiul de in, ţesăturile acoperite de lac.

 Viteza de ardere:
Reprezintă cantitatea de combustibil care se consumă prin ardere în unitatea de timp. Viteza de ardere
depinde de starea de agregare a substanţelor combustibile.

 Explozia:

Este un proces de ardere foarte rapidă şi violentă a amestecurilor explozive, care se produc în fracţiuni de
secundă, cu degajare de căldură, lumină şi care generează presiuni mari.

5
 Inflamarea:

Este arderea rapidă a unui amestec de vapori provenit dintr-un lichid combustibil. Pentru ca inflamarea să se
poată produce este necesar să se formeze la suprafaţa lichidului un amestec combustibil de vapori aer şi să
existe o sursă de aprindere. Inflamarea se poate produce în urma urcării locale a temperaturii cauzată de
acţiunea din exterior.

 Parametrii LEL, UEL:


Aşa după cum deja s-a arătat, pentru a exista pericolul focului, proporţia (concentraţia) de gaze inflamabile
din aer poate avea valori diferite pentru diversele tipuri de materiale combustibile. Concentraţia minimă de gaze
combustibile sau vapori necesară aprinderii în aer este definită ca fiind Limita Inferioară de Explozie pentru
acel gaz [Lower Explosive Limit (LEL)]. Sub această limită, amestecul este prea sărac pentru a se aprinde.
Concentraţia maximă de gaz sau vapori care pot susţine arderea în aer este definită Limita Superioară de
Explozie [Upper Explosive Limit (UEL)]. Deasupra acestei limite, amestecul este prea bogat pentru a arde.
Intervalul cuprins între LEL şi UEL se defineşte ca fiind domeniul de inflamabilitate.

100% vol
Amestec prea bogat pentru a susţine arderea
UEL
Amestec inflamabil
LEL
Amestec prea sărac pentru a se aprinde
0% vol

Concluzionând, existenţa sau lipsa pericolului aprinderii materialelor combustibile gaze sau vapori sunt date
de nivelul concentraţiei în aer [%], acesta fiind diferit funcţie de natura materialului combustibilului, aşa după
cum vom exemplifica mai jos:

LEL UEL LEL UEL


Acetonă 2,6 13,0 Etanol 3,3 19,0
Acetilenă 2,5 100,0 Gazolină 1,2 7,1
Benzen 1,3 7,9 Metan 5,0 15,0
Butan 1,8 8,4 Metanol 6,7 36,0

 Electricitatea statică:

Electricitatea statică este o cauză majoră de producere a incendiilor sau exploziilor în multe industrii.
Riscul ca o scânteie apărută în urma descărcări electrice să poată aprinde un amestec de vapori inflamabili
poate fi minimizat prin limitarea acumulării de sarcini electrice. De primă importanţă este legarea corectă
între echipamente (între părţile metalice) şi la pământ pentru egalizarea potenţialelor şi descărcarea
sarcinilor. Cele mai comune surse generatoare de energie electrostatică sunt procese ce implică lichide
inflamabile, vapori ale acestora şi nu numai.
Electricitatea statică poate fi generată de lichide ce curg prin conducte metalice, amestecul de lichide,
pomparea, filtrarea sau agitarea lichidelor.

6
Exemple de echipamente posibil cauzatoare de descărcări electrostatice şi ce trebuiesc legate între ele
prin aşa numitul contact direct cu bonding cable :
- flanşe sau cuple ale furtunurilor şi conductelor de transfer combustibili/marfă între navă/mal sau
navă/navă
- maşini portabile de curaţare tancuri
- sonde manuale de ulaj şi probe

1.3 Principii de prevenire a incendiilor :


Prin urmare, teoria triunghiului focului oferă soluţia optimă de prevenire şi combatere aşa cum este ilustrat
mai sus, în timp ce grija cea mai mare în combaterea focului trebuie să se canalizeze pe cel puţin una dintre
direcţiile:
 Limitarea focului prin împiedicarea aprinderii materialelor combustibile care încă nu sunt implicate în
reacţie
 Răcirea materialelor combustibile care ard
 Înăbuşirea focului prin sistarea sursei de oxigen.

Prevenire

Focul nu se produce dacă un singur element al triunghiului focului lipseşte

Stingere

Focul se stinge dacă se înlătură un element al triunghiului focului sau se


întrerupe legătura lanţului chimic al reacţiei

Un incendiu poate fi împiedicat să se dezvolte prin elemente constructive care reduc sau blochează transferul
de căldură datorat :
- Radiaţiei termice
- Conducţiei termice
- Curenţilor de convecţie
La construcţia navelor se au în vedere o serie de reguli de protecţie contra incendiilor ce se aplică
elementelor constructive, în conformitate cu cerinţele stipulate în Convenţia SOLAS Cap.II-2, ,,Cerinţe
funcţionale’’, din care amintim câteva :
- Compartimentarea navei în zone principale verticale şi orizontale prin pereţi având rezistenţă termică şi
mecanică,
- Separarea încăperilor de locuit de restul navei prin pereţi cu rezistenţă termică şi mecanică ridicate,
- Utilizarea limitată a materialelor combustibile,
- Reducerea posibilităţii de aprindere a vaporilor de marfă inflamabili.
Construcţii de tip A (A class divisions) - pereţi despărţitori de tip A-60, A-30, A-15 sau A-0.
Construcţii de tip B (B class divisions) - pereţi, punţi, plafoane, sau căptuşeli de tip B-15 sau B-0
Construcţii de tip C (C class divisions) - realizate din materiale incombustibile aprobate, tip C-0

Uşile antiincendiu (fire doors) ce fac parte dintr-o delimitare de tip A vor trebui să îndeplinească aceleaşi
condiţii de test ca şi peretele din care fac parte.

7
Uşile de incendiu situate în plan vertical, casa scării, adiacente bucătăriei navei vor trebui echipate cu
mecanism de auto-închidere capabil să funcţioneze la o înclinare opusă de 3.5 grade şi vor fi dotate cu buton de
închidere la distanţă accesibil din postul central de comandă, sistemul va fi echipat şi cu indicatori ai poziţiei
uşilor.

1.4 Dezvoltarea incendiului:

Căldura degajată în zonele de ardere este transmisă mediului înconjurător, care încălzeşte substanţele
inflamabile până la temperatura de aprindere a acestora.
Transferul de căldură de la focar la mediul înconjurător se face prin cele trei cazuri cunoscute:
1. - Conducţie - Conductibilitatea termică este proprietatea corpurilor de a lăsa energia termică să circule
prin interiorul lor, de la zonele calde către zonele reci.
2. - Convecţie - Curenţii de convecţie sunt curenţii de fluid care se formează datorită diferenţelor de
temperatură din masa fluidului.
3. - Radiaţie - Orice corp încălzit emite, sub formă de unde electromagnetice, radiaţii care se propagă în
spaţiu cu viteza luminii.
Radiaţia termică, mai ales la incendiile în aer liber, exercită o mare influenţă asupra forţelor şi mijloacelor de
intervenţie, când acesta se apropie de incendiu, în sensul că din cauza temperaturilor ridicate acţiunile de
stingere devin foarte dificile.

1.5 Propagarea Incendiilor:

Un început de incendiu dacă nu este stins imediat cu mijloacele iniţiale de stingere sau cu orice altceva
existent la îndemână, se propagă în unele cazuri extrem de rapid.
Propagarea incendiului depinde de:
- compoziţia chimică şi viteza de ardere a materialului aprins;
- temperatura mediului înconjurător;
- curenţii de aer din atmosferă (vântul) sau cei care se formează;
- cantitatea de materiale combustibile supuse arderii sau existenţa acestora în împrejurimi (sarcina termică);
- sursa potenţială de aprindere (intensitatea focarului iniţial);
- configuraţia terenului, atât în exterior cât şi în spaţii închise şi planul în care are loc arderea (orizontal sau
vertical);
- obstacole întâlnite în cale (pereţi antifoc, spaţii de siguranţă, etc.).
Dintre factorii enumeraţi mai sus, rolul hotărâtor îl au viteza de ardere şi alimentarea cu aer.
Creşterea rapidă a vitezei de ardere şi a suprafeţei incendiate favorizează degajarea unei cantităţi însemnate
de căldură şi creşterea temperaturii. Pe măsura dezvoltării incendiului şi a creşterii duratei acestuia, materialul şi
elementele incombustibile îşi reduc rezistenţa mecanică, apărând pericolul deformării şi prăbuşirii
construcţiilor.
Merită să fie menţionate vitezele mari de propagare a arderii unor materiale plastice ca polistirenul expandat,
poliuretanul şi altele, arderea având loc cu mare degajare de fum.
O deosebită atenţie s-a acordat în ultima perioadă de timp studierii propagării incendiului pe suprafaţa
exterioară a construcţiilor ca urmare a faptului că s-au petrecut foarte multe cazuri de transmitere a unui
incendiu de la un nivel la altul pe partea exterioară a pereţilor, atât la uscat (case, blocuri, hoteluri, etc.) cât şi la
nave.
În mod normal, peretele construcţiei ar trebui să împiedice propagarea către interior a unui incendiu izbucnit
în exterior sau a unui incendiu de la interior către etajele superioare. Regretabil este faptul că până în prezent nu
există norme precise care să prevadă măsuri constructive, elaborate stiinţific pentru prevenirea propagării
incendiului pe suprafaţa exterioară. În cazul producerii incendiilor în interior şi al distrugerii parţiale a

8
geamurilor, hublourilor, în spaţiile interioare pătrunde un curent redus de aer şi ca urmare are loc o ardere
mocnită: pe ferestre iese numai fum, fără flăcări, care ar putea pune în pericol nivelele superioare.
Pentru prevenirea acestei stări de lucruri s-au adoptat unele soluţii constructive (parapete, copertine) fără a
exista o reglementare precisă a dimensiunilor necesare pentru aceste elemente în raport cu sarcina de incendiu.

1.6 Schimbul de gaze pe timpul incendiului:

În faza incipientă a incendiului, gazele încălzite se dilată, presiunea creşte şi ca urmare o parte din fumul
generat de incendiu este ridicat în aer. Practic, având de-a face cu incendii declanşate în aer liber sau în încăperi,
schemele schimbului de gaze sunt diferite.

Vitezele curentului ascendent, la incendiile izbucnite în aer liber sunt atât de mari încât sunt ridicate în aer nu
numai particulele materialelor aprinse (scântei), dar şi bucăţi din materialele care ard, formându-se un fel de
vârtejuri de foc.Într-un asemenea caz, materialele aprinse ridicate în aer pierd din viteza de mişcare
ascensională şi sub influenţa gravitaţiei cad pe sol, favorizând apariţia unor noi focare de incendiu.

Situaţia se complică în caz de vânt puternic, când bucăţile de materiale aprinse sunt purtate la distanţe mari
creând focare de incendiu. Mărimea vitezei curentului ascendent de fum aduce după sine şi creşterea cantităţii
de aer care pătrunde în zona de ardere, favorizând creşterea intensităţii arderii şi temperaturii.

În al doilea caz, gazele de ardere fiind mai uşoare decât aerul, ia naştere şi o forţă ascensională care pune în
mişcare fumul mai întâi pe verticală către plafon, iar apoi pe orizontală de-a lungul acestuia, acumulându-se
într-un strat din ce în ce mai gros.

Deplasarea fumului pe verticală sau orizontală se poate datora:


- expansiunii (tirajului) care se crează în caz de incendiu;
- funcţionării instalaţiei de ventilaţie sau condiţionare;
- presiunii curenţilor de aer.
Pe orizontală începând de la ultimul nivel de jos, fumul se propagă pe la scările de acces de-a lungul
coridoarelor, la partea superioară a acestora sau de la un compartiment la altul atunci când există deschideri de
comunicaţii între ele. În mod deosebit, canalele de ventilaţie, chiar şi în cazul în care ventilatoarele nu
funcţionează, constituie căi de propagare a fumului.

Din zonele de ardere, fumul se deplasează către partea superioară a încăperii şi întâlnind planşeul, se
deplasează pe sub acesta în toate direcţiile, iar în cazul existenţei unor deschideri iese în exterior. Într-o
asemenea situaţie, în interior pătrunde aer, deci are loc un schimb de gaze.
La un raport redus între suprafaţa deschiderilor şi pardoseală, care este în cazul incendiilor din santine, viteza
de ardere este mai mică şi deci se produce mai mult o ardere incompletă, cu mult fum conţinut în produsele de
ardere.

O situaţie deosebită prezintă cazul în care între deschiderile existente la partea de sus a compartimentului
(exemplu luminatorul compartimentului maşini, aerisirile de la coş, etc.) şi cele de jos există o mare distanţă. În
acest caz, diferenţa dintre greutatea coloanei de aer rece şi a coloanei de fum este mult mai mare, creându-se un
puternic tiraj.

Transferul de căldură prin convecţie contribuie într-o mare măsură la dezvoltarea incendiilor
exterioare.

9
1.7 Ventilarea spaţiilor incendiate :

Orice ardere încetează în lipsă de aer sau mai exact în lipsa oxigenului din aer.
Plecând de la această remarcă s-a preconizat ca metodă posibilă de stingere, izolarea încăperilor incendiate
de mediul înconjurător. Această metodă, aplicabilă la incendii în spaţii mici şi cu degajare redusă de căldură,
este necorespunzătoare în cazul unor spaţii mari (magazii de marfă, compartiment maşini, castel, hale
industriale, etc.) deoarece în practică este aproape imposibilă o etanşare perfectă pentru a se putea împiedica
pătrunderea aerului şi în acelaşi timp, cantitatea de aer cuprinsă într-o încăpere cu volum mare este suficientă
pentru a asigura arderea unei importante cantităţi de materiale determinând degradarea construcţiei şi
dezvoltarea incendiului cu mare intensitate.
Din aceste considerente se desprinde următoarea concluzie: trebuie luate toate măsurile pentru a crea
membrilor echipei de intervenţie (grupei de stingere şi grupei de manici) condiţii să acţioneze direct asupra
focarului, în cel mai scurt timp posibil. Este necesar să se efectueze o ventilaţie a spaţiilor în care s-a produs
incendiul pentru a evacua căldura, fumul şi gazele de ardere, permiţând în acest fel accesul la focar. Ventilaţia
spaţiilor incendiate se va face numai când sunt şi ţevile de refulare în funcţiune. Un accent deosebit trebuie pus
pe ventilaţia naturală.
Când căldura, fumul şi gazele nu sunt evacuate la timp, apar următoarele inconveniente:
- căldura acumulată favorizează propagarea incendiului la părţile de sus ale spaţiilor neventilate;
- fumul micşorează vizibilitatea, fiind iritant pentru ochi şi căile respiratoriişi în acelaşi timp deteriorează
bunurile;
- gazele, în special oxidul de carbon rezultat dintr-o ardere incompletă, pot avea efecte mortale.
Când arderea se produce liber şi cu flăcări la partea superioară a construcţiei, afluind şi un plus de aer
proaspăt, ascendent, pompierii pot înainta fără dificultate, deoarece au posibilitatea să se apropie de focar şi să
dirijeze jeturile de apă cu maximum de eficienţă.
Incendiile ventilate în acest fel sunt uşor de localizat deoarece vizibilitatea este ameliorată considerabil,
fumul dens şi gazele toxice fiind eliminate datorită unei arderi complete.
In spaţiile mari de depozitare a unor materiale combustibile (magazii, hale) problema ventilaţiei se poate
rezolva constructiv prin amplasarea în plafon a unor trape de ventilare fapt ce are ca rezultat eliminarea în
atmosferă a cca. 90% din energia focarului şi în acelaşi timp, reducerea aproape completă a pericolului
extinderii incendiului pe întreaga arie a magaziei.

1.8 Influenţa situaţiei meteorologice :

Dezvoltarea şi propagarea incendiilor, izbucnite în special în aer liber este incontestabil influenţată de
situaţia meteorologică.
Principalii factori meteorologici care influenţează direct situaţia incendiilor sunt:
- vântul, direcţia şi viteza lui;
- temperatura aerului (mediului în încăperi);
- precipitaţiile (ploaia, zăpada) durata şi cantitatea lor.
Acţiunea curenţilor de aer (vântul) are o influenţă deosebită atunci când ard clădiri de lemn, depozite de
cherestea, lanuri, păduri, etc., precum şi în cazul ieşirii scânteilor pe coşuri cu diferite funcţionalităţi.
Vântul influenţează şi asupra curenţilor de aer formaţi în interiorul unei încăperi în care a izbucnit un
incendiu, în sensul că le măreşte viteza de mişcare, în special când temperatura în zona de ardere este mare.
Datorită intensităţii arderii şi a efectului mecanic al curenţilor de gaze asupra materialelor aprinse, fumul
antrenează particule de substanţe aprinse, care sunt transportate de curenţii de aer şi gaze la anumite distanţe,
creând posibilitatea apariţiei unor noi focare de incendiu (navele care transportă pe punte cherestea, plută,
anumite mărfuri periculoase, etc.).

10
În cazul scăderii temperaturii aerului se creează condiţii pentru formarea de curenţi ascendenţi de fum destul
de puternici, care fac ca schimbul de gaze să se intensifice, viteza de ardere şi de propagare a incendiilor să
crească. În majoritatea standardelor, inclusiv International Fire Service Training Association (IFSTA), sunt
descrise 4 etape ale unui incendiu. Aceste etape sunt: iniţială, creștere, deplin dezvoltat și decădere.

Incipient – Această primă etapă începe atunci când energia termică, oxigenul și o sursă de combustibil se
combină şi au o reacție chimică dând naştere focului. Acest lucru este, de asemenea, cunoscut sub numele
de"aprindere" și este, de obicei, reprezentat de un incendiu foarte mic care de multe ori (și sperăm) se stinge de
la sine, înainte de etapele următoare. Descoperind un incendiu în această etapă, creşte șansa de suprimare.

Growth – In etapa de creştere, materialele combustibile şi aportul de oxigen sunt folosite drept combustibil
pentru foc. Există numeroși factori care afectează stadiul de dezvoltare, inclusiv în cazul în care focul a început;
combustibilii din apropiere, înălțimea tavanului, potențialul de"stratificare termică".

Fully Developed – În cazul în care etapa de creștere a ajuns la maxim și toate materialele combustibile au
fost aprinse, focul se consideră pe deplin dezvoltat. Aceasta este cea mai intensă fază a unui incendiu și cea mai
periculoasă pentru persoanele implicate.

Decay – De obicei, este cea mai lungă etapă a unui incendiu, în care se observă o scădere semnificativă în
concentraţia de oxigen sau cantitatea de combustibil, ducând la stingerea focului. Sunt două pericole în timpul
acestei etape; în primul rând-existența unor combustibili non-flacără (focare ascunse-mocnite), care pot începe
un nou incendiu dacă acesta nu este în totalitate stins (lichidat). În al doilea rând, există pericolul unui backdraft
când oxigenul este reintrodus intr-un spațiu volatil, închis.

1.9 Bune practici :


- Fumatul interzis în spaţii cu potenţial ridicat de incendiu (Hazardous Areas)
- Menţinerea unei bune curăţenii la bordul navei în special în zonele de mare risc (sala maşini, bucătărie,
spălătorii, etc)
- Urmărirea regulilor generale de ordine (depozitarea corespunzătoare a gunoiului, a cârpelor utilizate,
spălarea la temperaturi joase a echipamentului îmbibat cu uleiuri, etc)

11
- Conştientizarea şi recunoaşterea permanentă a situaţiilor sau evenimentelor cu potenţial de apariţie a unui
incendiu şi corectarea acestora în vederea eliminării riscului de incendiu.

Fire patrols (patrule antiincendiu) care trebuie să respecte următoarele:

 organizarea la bordul navei trebuie să fie astfel făcută încât patrularea să fie eficientă, având în vedere
dimensiunea și tipul navei; menținerea patrulării pe toată perioada cât se află pasageri la bord, este
responsabilitatea comandantului și proprietarilor navei.
 periodic patrula raportează ofiţerului responsabil situaţia.
 sistemul de patrulare trebuie menţinut şi pe perioada în care nava se află în port şi sunt pasageri la bord.
 Fiecare parte a navei trebuie să fie vizitată în mod regulat; în acest scop organizarea patrulării trebuie
să fie astfel făcută încât să se asigure că nava va fi complet patrulată cel puțin o dată pe oră.
 Patrulele de incendiu trebuie să furnizeze prin mijloace adecvate şi eficiente informaţii privind
detectarea și localizarea incendiilor și alertarea pe comandă şi compartimentul maşină.

1.10 Compartimente cu risc de incendiu :


Sala maşini
Cuprinzând toate cele trei elemente ale triunghiului focului, aceste compartimente sunt cele mai expuse
riscului de incendiu şi cele mai vulnerabile în caz că acestea s-au produs. O atenţie ridicată trebuie acordată
pe parcursul oricărei activităţi umane şi a funcţionării instalaţiilor şi agregatelor. Cele mai multe incendii în
aceste compartimente se produc datorită scăpării de hidrocarburi din tubulaturi, flanşe, presetupe,
preaplinuri, sau în urma demontării unor tubulaturi, capace sau valvule sub presiune.
Compartimentele maşinilor trebuiesc păstrate curate şi în ordine, scurgerile eliminate de urgenţă iar
lucrările de tip hot work executate cu cele mai înalte precauţii.
EX: MP (baleiaj, carter, gaze de evacuare), MA (scurgere de combustibil, de gaze de evacuare), căldări
(injectoare, exhaust), incineratoare, electromotoare, inst.el., scurgeri, valvule, etc.

Puntea de comandă
Toate echipamentele electrice trebuie menţinute în condiţii de curăţenie şi umiditate scăzută, fără
defecţiuni sau improvizaţii. Praful şi umiditatea ridicată acumulate în aparate şi filtre pot favoriza pericolul
de incendiu dacă nu sunt eliminate.
EX: reşouri, fumat, focalizare raze solare, filtre îmbâcsite.

Cabinele de locuit
De regulă incendiile în cabinele de locuit sunt asociate fumatului în pat, nefolosirii scrumierelor
corespunzătoare sau a stingerii incomplete a ţigărilor. Utilizarea fierbătoarelor de cafea, a prăjitoarelor de
pâine, a fierului de călcat şi a altor aparate de acest tip, trebuie făcută cu maximă precauţie, dar de regulă
folosirea lor în cabine este interzisă.
EX: scrumiere, abajururi improvizate, fumat în pat.

Bucătării
Printre cele mai periculoase compartimente din accomodation se află şi bucătăriile. Echipamentele
electrice trebuie menţinute curate, fără defecţiuni şi improvizaţii, utilizate numai pentru scopul pentru care
sunt destinate. După terminarea lucrului, ele trebuiesc scoase de sub tensiune. Sitele hotelor vor fi supuse
unui program de întreţinere conform SMS.

12
Spălătorii
Lichidele inflamabile se pot volatiliza şi se pot produce explozii, hainele de lucru şi alte materiale textile
îmbibate cu grăsimi sau produse de hidrocarburi nu trebuiesc spălate în maşinile de spălat la temperaturi
înalte.
Asiguraţi-vă că toate echipamentele electrice sunt în bună ordine, sunt exploatate corespunzător iar
programul de mentenanţă este respectat. Înainte de a părăsi compartimentul, scoateţi de sub tensiune orice
aparat care nu este utilizat.
Obligatoriu, acolo unde se practică rondul tip fire patrol, spălătoriile trebuie incluse între obiectivele
supravegheate periodic.

Magazii de depozitare
Păstraţi camerele de depozitare în bună ordine şi curate. Vopselurile şi alţi produşi inflamabili trebuie să
se depoziteze doar în spaţii special amenajate, prevăzute cu sisteme de ventilaţie şi protecţie
corespunzătoare. În scopul evitării combustiei spontane, pânza de velă şi alte materiale textile trebuie
menţinute pe cât posibil în condiţii de mediu uscat.

Echipamentul de sudură:
Atunci când se lucrează cu aparate de sudură, trebuie avute în vedere toate procedurile de siguranţă, atât
în ceea ce priveşte echipamentul în sine cât şi asigurarea climatului de lucru şi a mijloacelor de acţionare în
caz de aprindere. În aceste situaţii trebuie eliberat un permis de lucru la cald, problemă care va fi tratată într-
unul din capitolele următoare.
Niciodată valvulele cilindrilor de oxigen şi acetilenă sub presiune nu vor fi menţinute în stare deschisă pe
durata transportului către locul de intervenţie, pe perioada pauzelor, sau după utilizare. Pe uşa
compartimentului unde sunt depozitaţi cilindrii sub presiune, trebuie plasată atenţionarea:

Pressure Cylinders to be removed in case of fire.

Lucrul cu flacară deschisă:


Operaţiunile cu flacără deschisă (sudură, tăiere, polizare, rectificare cu pietre abrazive, sablare) în spaţiile
periculoase, nu vor demara fără aprobarea comandantului navei care se va asigura în prealabil că toate
verificările au fost efectuate şi că nu există potenţial pericol de foc sau explozie. Acolo unde nu există
posibilităţi de testare a atmosferei, se va face ventilare prealabilă şi pe tot parcursul lucrărilor.
În cazul tancurilor sau navelor ce transportă mărfuri similare şi care sunt considerate a fi periculoase, nu
se va lucra cu flacără deschisă până ce zona respectivă nu va fi liberă de gaze periculoase (gas free).
Pentru a putea lucra cu flacară deschisă la tancurile petroliere, tancurile de transport gaze lichefiate şi alte
nave similare acestora, se cer îndeplinite următoarele condiţii :
1. Eliberarea unui permis de lucru la cald (Hot Work Permit)
2. Ventilarea corespunzătoare a compartimentului înainte de începerea lucrului. Indicatorul de gaze
combustibile (explozimetrul) nu trebuie să arate mai mult de 1% L.E.L. iar valoarea concentraţiei de oxigen
21% din volum.
3. Toate reziduurile şi sedimentele trebuie curăţate pe o suprafaţă de cel puţin 10m² în jurul zonei în care
se lucrează în faţă şi în jurul punctului de lucru. Tancurile adiacente trebuie ţinute sub observaţie şi
menţinute într-o atmosferă de gas-free sau umplute cu apă. Alte tancuri care nu pot fi făcute gas-free,
trebuie inertate sub 8% oxigen. Un tanc de bunker adiacent poate fi considerat ca fiind în siguranţă atâta
timp cât este umplut până deasupra nivelului în care se face lucrarea.
4. Pătrunderea gazului inert în zona de lucru trebuie făcută imposibilă prin toate mijloacele inclusiv
păstrarea sistemului la o suprapresiune minimă
5. Tubulaturile de marfă trebuie spălate corespunzator şi menţinute pline cu apă pe toată durata lucrărilor
de reparaţii

13
6. Camera pompelor de marfă trebuie să fie certificată gas-free şi santina compartimentului fără reziduri
de hidrocarburi.
7. Toate valvulele din camera pompelor şi de pe instalaţia tancului trebuie menţinute închise pe toată
perioada reparaţiilor şi semnalizate corespunzător ex: DO NOT OPERATE. Sistemul hidraulic de acţionare
al valvulelor de cargo trebuie menţinut presurizat pe toată durata operaţiunilor.
8. Lucrările cu flacără deschisă la punte şi tancuri necesită ca instalaţia COW să fie continuu presurizată
pe toată durata lucrărilor.
9. Trebuie luate toate măsurile de precauţie inclusiv păstrarea la îndemână a aparatelor de respirat, a
furtunurilor de incendiu presurizate în stand-by şi cel puţin două stingătoare portabile cu spumă.
10. Ofiţerul responsabil trebuie să monitorizeze continuu nivelul de gaze şi să asigure ventilarea
permanentă a spaţiului.
11. Folosirea pompelor de cargo, balast şi spălare tancuri precum şi alte operaţiuni implicând sistemul de
marfă nu este permisă pe durata operaţiunilor de tip Hot Work în camera pompelor, cargotancuri, tancurilor
de balast, spaţiilor dintre ele şi altor spaţii asociate.
12. Dacă lucrările respective cauzează transfer de căldură, spaţiile adiacente trebuiesc umplute cu apă sau
combustibil până deasupra nivelului la care se lucrează sau făcute gas-free după ce în prealabil au fost
eliminate toate reziduurile combustibile. Atunci când nu se poate crea o atmosferă gas-free, tancurile
respective vor fi inertate iar oxigenul va reprezenta mai puţin de 8% din volumul total.

1.11 Prevenirea incendiilor la bordul navelor – toate navele :

Grija pentru prevenirea incendiilor trebuie să constituie o preocupare curentă a vieţii la bordul navelor. Orice
persoană care descoperă un focar de incendiu sau unul pe cale să se producă, trebuie să raporteze de urgenţă
acest lucru prin mijloacele existente la navă: direct, telefon, dispozitiv de alarmare. Fumul, mirosul specific,
temperaturile anormale, scurgerile din tubulaturi, constituie factori de alarmare ce nu trebuie neglijaţi,
nesupravegheaţi sau neraportaţi.

Operaţiunile de bunkerare:
Bunkerarea şi toate operaţiunile de transfer de combustibil şi uleiuri trebuie supravegheate îndeaprope şi
supervizate de ofiţerul responsabil. Valvulele şi liniile de bunkerare sau transfer care prezintă scăpări trebuie
imediat etanşeizate şi totodată trebuie evitată această situaţie pe tot parcursul operaţiunii.

Opritori de flacără ( flame arrestors, flame screen):


Sunt dispozitive care previn trecerea flăcării sau scânteilor şi se întâlnesc la coşurile de fum, la amortizoarele
de sunet ale motoarelor, coşurile căldărilor şi incineratoarelor, tubulaturilor de aerisire ale tancurilor de
combustibili şi uleiuri şi trebuiesc menţinute în stare intactă şi curată.

Uşile rezistente la foc (fire doors):


Trebuie să fie menţinute închise tot timpul. Este interzisă blocarea acestora în poziţia deschis. Teste de
funcţionare se vor face în cadrul fiecărui fire drill şi rezultatele vor fi consemnate.

Fumatul :
Fumatul în următoarele locaţii este strict interzis:
 În cuşetă
 În compartimentele de încărcare şi depozitare a bateriilor, piturilor şi buteliilor de oxigen şi acetilenă
 În magaziile de marfă, cargotancuri, tancuri de balast, spaţii goale, camera pompelor, dublu fund
 În bucătării, camere de depozitare, cambuze, compartimente refrigerate
 În compartimentul de maşini cu excepţia locurilor special destinate şi stabilite de către comandant de comun
acord cu şeful mecanic
14
 Pe culoarele din castelul navei
 În zona unde se face transfer de combustibili sau lubrifianţi
 În spaţii desemnate prin reguli portuare şi agreate de către comandant
 În orice spaţiu desemnat de către comandantul navei.

Lucrul cu flacără deschisă


O atenţie deosebită trebuie acordată atunci când se execută lucrări de tip hot work la navă. În această situaţie
toate compartimentele expuse şi spaţiile adiacente trebuie atent şi continuu monitorizate şi inspectate atunci când
operaţiunile au fost finalizate. Pe parcursul operaţiunilor se va avea în vedere ca întreg echipamentul necesar pentru
eventuala stingere să fie la îndemână pentru uz imediat. Întreaga lucrare de acest gen trebuie supusă unui proces de
supervizare, cu respectarea prescripţiilor Codului ISM şi Sistemului de Management al Siguranţei.

Instalaţiile şi echipamentul electric


Se interzice cu desăvârşire:
 Utilizarea aparatelor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii,
 Lăsarea în funcţionare, fără supraveghere a aparatelor electrice de încălzire,
 Executarea lucrărilor la instalaţia electrică de către persoane neautorizate

Bucătării
Aparatele electrice pentru prăjit în ulei (deep fat fryers) trebuie utilizate cu precauţie. De subliniat
că temperatura de autoaprindere a uleiului alimentar este relativ scăzută, între 300 şi 400°C şi este cu atât mai
scăzută cu cât uleiul este mai folosit. Nu trebuie admisă utilizarea aparatelor electrice cu defecţiuni, improvizaţii
sau care prezintă funcţionare instabilă.
Sitele de la hote trebuie incluse într-un program de întreţinere periodică şi trebuie păstrate curate şi libere de
grăsimi.

Nava în şantier
Toate precauţiile posibile trebuiesc luate împotriva incendiilor atunci când nava este în şantier. Toţi ofiţerii
trebuie să cunoască modalităţile de solicitare a ajutorului şi asistenţei pe parcursul lucrului şi în afara acestuia.
Dacă pompele de incendiu şi/sau instalaţia de stingere cu spumă sunt scoase din uz pe timpul andocării, trebuie
avut în vedere ca nava să fie conectată la linia de stins incendiu de la mal iar dacă acest lucru nu e posibil,
echipamente suficiente să fie la îndemână în orice moment pentru intervenţie.

Manuale de instruire
Conform SOLAS Cap. III Regula 15, la bordul tuturor navelor trebuie să existe manuale de instruire la care
orice persoană din echipaj să aibă acces şi care să cuprindă instrucţiuni clare asupra modului de utilizare a
echipamentelor de siguranţă şi a procedurilor de urgenţă.

Prevenirea incendiilor - tancuri petroliere şi nave care transportă gaze


Adiţional la locaţiile prezentate mai sus, fumatul în următoarele spaţii este interzis:
 În exteriorul castelului navei.
 În timpul încărcării, descărcării, curăţării tancurilor, ventilării sau purjării, cu excepţia fumoarelor special
amenajate
 Interzicerea totală a fumatului pe navă poate fi impusă de către comandant

Toţi membrii de echipaj trebuie să ia la cunoştinţă faptul că pot fi sancţionaţi


disciplinar datorită nesocotirii regulilor privind fumatul la bord.

15
Când nava se află în port, trebuie avute în vedere regulile locale privind fumatul şi lucrul cu flacăra deschisă.
Acolo unde se permite fumatul, se vor amplasa marcaje clare care să certifice acest lucru.
Chibrituri şi brichete
Pe tancuri, chibriturile şi brichetele nu trebuie luate în afara zonei accomodation de către marinarii antrenaţi în
lucrări.
Valvule cu închidere rapidă, acţionări mecanice de la distanţă şi stopuri de urgenţă ale pompelor :
Vor fi păstrate în perfectă stare, lunar trebuiesc efectuate teste de funcţionare iar rezultatele acestor teste vor fi
înregistrate. Nu trebuie uitat că acestea se bucură de o atenţie deosebită din partea inspectorilor PSC.
Şpiraie şi guri de ventilaţie din CM şi compartimente de căldari:
Trebuie menţinute în bună stare şi gata oricând pentru închidere rapidă. Lunar trebuie făcute teste de funcţionare şi
rezultatele consemnate.
Guri de aerisire tancuri:
Toate ecranele din plasă cu care sunt prevăzute gurile de ventilaţie ale tancurilor de combustibili, ulei şi tancurilor
de marfă, trebuie păstrate curate şi în bune condiţii.
Uşi rezistente la foc:
Uşile rezistente la foc se ţin închise tot timpul. Este interzisă blocarea acestora în poziţia deschis. Teste de
funcţionare se vor face în cadrul fiecărui fire drill şi rezultatele vor fi consemnate.
Aparate de sablare şi alte scule acţionate mecanic:
Utilizarea aparatelor de sablare şi sculelor acţionate pneumatic, în mod normal nu sunt considerate ca fiind
asociate cu activitatea de tip hot work, dar acest lucru trebuie făcut cu multă precauţie şi numai sub un control
permanent. În zona de lucru nu trebuie să existe emisii de vapori de marfă sau provenind de la alte materiale
combustibile.
Zona în care se fac lucrările trebuie să fie gas free iar verificările efectuate cu aparatele de testare a atmosferei
trebuie să indice 0% LEL. Tubulaturile de marfă şi gaz inert nu trebuiesc sablate sau maţagonite mecanic decât
dacă întreaga navă este gas – free.
Operaţiunile de sablare nu se vor face atunci când nava este la terminal, când se fac operaţiuni cu marfă, când se
fac balastări, spălare tancuri, purjare sau inertare, gas-free, curăţare tancuri, etc.
În timpul acestor lucrări, un echipament corespunzător de intervenţie în caz de incendiu trebuie să se afle la
îndemnă, gata de utilizare imediată.
Scule de mână:
Folosirea ciocanelor de maţagonit şi a raşchetelor pentru operaţiunile curente la bord, poate fi permisă dar numai în
zonele care nu au legătură cu sistemul de marfă şi în condiţii de gas free.
Echipamentul electric:
Toate echipamentele electrice utilizate în zona de marfă trebuie să aibă siguranţă intrinsecă. Se interzice folosirea
telefoanelor mobile, radiourilor, pagerelor, calculatoarelor, aparatelor foto sau de măsurare, care conţin baterii şi
care sunt considerate a nu fi sigure intrinsec. Pe parcursul operaţiunilor cu marfa, aparatele radio MF/HF nu trebuie
utilizate iar antenele aeriene trebuie legate la pământ. Dacă este necesar a se utiliza acest tip de radio sau radarul de
exemplu în vederea unor operaţiuni de întreţinere, trebuie încheiat un agreement cu terminalul şi autorităţile
portuare, pentru implementarea procedurilor de siguranţă.
Lanternele trebuie să fie antiexplozie şi de un tip aprobat. Ele nu se vor folosi în tancurile de cargo, coferdamuri,
camera pompelor, fără ca acestea să fie declarate gas – free.

Definiţie: Siguranţa intrinsecă este o tehnică pentru prevenirea exploziilor în mediile cu pericol de explozie. Ea
operează prin limitarea energiei electrice din circuite şi echipamente la un nivel suficient de mic pentru a nu
aprinde majoritatea amestecurilor explozive de gaze, sau vapori.

16
Accesul la bord:
Atât în port cât şi atunci când nava e în ancoră, acceptul accesului la bord trebuie să se facă numai pentru
persoanele autorizate, pe scara şi intrarea prevăzută cu semne distinctive de interzicere a fumatului, a
echipamentelor electrice nesigure din punct de vedere intrinsec, precum şi a focului deschis.
Echipamentele şi structurile din aluminiu, încălţămintea:
Urmele lăsate de către obiecte din aluminiu frecate de suprafeţe din oţel pot fi la originea producerii de scântei. Din
acest motiv, scările din aluminiu şi alte suprastructuri, trebuie protejate cu covoare din cauciuc, plastic sau grătare
din lemn.
Încălţămintea cu elemente de metal pe talpă sau toc nu este permisă la bordul navelor de tip tanc.
Prevenirea incendiilor -pentru navele de pasageri:
Pe lângă precauţiile specificate mai sus, în cadrul programului de instruire, toţi pasagerii trebuie familiarizaţi cu
următoarele reguli şi acţiuni:
 În caz că este sesizat un focar de incendiu, fum sau miros specific trebuie dată imediat alarma
 Nu se fumează decât în locurile speciale de fumat, fumatul în pat este interzis, stingerea
ţigărilor nu se face decât folosind scrumierele speciale, aruncarea acestora peste bord este interzisă
 Utilizarea aparatelor electrice altele decât cele ale navei trebuie să fie autorizată.
Pericolul de incendiu la navă, evaluarea riscului – toate navele :
Evaluarea riscului de incendiu reprezintă procesul de estimare şi cuantificare a riscului asociat unui sistem,
denumit risc de incendiu existent, determinat pe baza probabilităţii de producere a acestuia şi a consecinţelor
evenimentului respectiv, precum şi de comparare cu un nivel limită prestabilit, denumit şi risc de incendiu
acceptat.
La estimarea riscului de incendiu existent, respectiv a probabilităţii de iniţiere a unui incendiu şi a consecinţelor
acestuia, se au în vedere, după caz următorii factori :
 Factorii care pot genera, contribui şi/sau favoriza producerea, dezvoltarea şi/sau propagarea unui
incendiu (clasele de combustibilitate şi de periculozitate ale materialelor şi elementelor de construcţie,
respectiv ale produselor şi substanţelor depozitate sau prelucrate, sursele de aprindere existente,
condiţiile preliminare ce pot determina sau favoriza aprinderea, măsurile stabilite pentru reducerea sau
eliminarea factorilor menţionaţi anterior);
 Agenţii termici, chimici, electromagnetici şi/sau biologici care pot interveni în caz de
incendiu şi efectele negative ale acestora asupra construcţiilor, instalaţiilor şi a utilizatorilor;
 Nivelul şi criteriul de performanţă ale construcţiilor privind cerinţa de calitate -siguranţa la foc
(comportare, rezistenţă şi stabilitate la foc, preântâmpinarea propagării incendiilor, căi de acces,
evacuare şi intervenţie, etc;
 Nivelul de echipare şi dotare cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor, starea tehnică şi
performanţele acestora;
 Factorul uman (numărul de persoane, vârsta şi starea fizică a acestora, nivelul de instruire, gradul de
determinare, existenţa motivaţiei);
 Alte elemente care pot influenţa producerea, dezvoltarea şi/sau propagarea unui incendiu.

Precauţii specifice
Folosirea flăcărilor descoperite, pentru executarea diverselor lucrări se face numai cu aprobarea şefului
mecanic şi în condiţii de gaz free. În timpul lucrărilor de şantier, astfel de lucrări se execută numai cu avizul
biroului de experţi abilitaţi în inspectarea şi eliberarea certificatului de gas free şi permisului de foc.
Fumatul în spaţiile cu potenţial ridicat de inflamabilitate este strict interzis. Aceste spaţii sunt protejate prin
intermediul unor afişe, panouri, inscripţii, semne de interzicere, etc. Întregul echipaj trebuie instruit în sensul de
a respecta regulile sus menţionate. Fumatul la bordul navelor este permis numai în spaţiile special amenajate şi
dotate cu scrumiere speciale. Dacă situaţia o cere, comandantul navei poate interzice total fumatul pe navă.
Întregul personal al navei trebuie să aibă abilităţi în a recunoaşte pericolul de incendiu şi de a lua măsurile
necesare în scopul prevenirii acestuia. În acest sens, trebuie reţinut faptul că oricare om din echipaj care

17
sesizează declanşarea unui incendiu, trebuie să acţioneze cu cea mai mare rapiditate pentru alarmarea de urgenţă
şi luarea primelor măsuri, de combatere dacă realitatea de la faţa locului impune acest lucru.
Pentru preântâmpinarea producerii focului, trebuie reţinut de asemenea că în apropierea trombelor şi a gurilor
de ventilaţie, a aerisirilor sau autoclavelor demontate ale tancurilor de combustibil, ulei sau alte produse cu risc
de inflamabilitate, nu trebuie să se lucreze cu flacără deschisă, sau alte surse de flacără.
Temperatura magaziilor şi a compartimentelor închise trebuie supravegheată permanent. În cazul creşterii
acesteia peste limita stabilită trebuiesc luate toate măsurile pentru aerisire şi răcire.
Toate deschiderile tancurilor de combustibil şi tubulaturile de combustibil, totdeauna trebuie să fie închise etanş
(cu excepţia aerisirilor prevăzute prin construcţie).
Toate materialele lichide uşor inflamabile se vor depozita în ambalaje speciale şi departe de sursele de foc. Este
interzisă folosirea oricăror produse inflamabile pentru curăţirea sau ştergerea pereţilor, a mobilierului sau a altor
elemente care se află într-o zonă cu risc de incendiu. Neglijenţa în manevrarea unor mici cantităţi de lichide
inflamabile sau cilindrii cu gaze lichefiate sunt unele dintre cauzele cele mai frecvente care duc la izbucnirea
incendiilor.

Lucrul cu flacără deschisă.


Operaţiunile cu flacără deschisă (sudură, taiere, polizare, rectificare cu pietre abrazive, sablare) în spaţiile
periculoase, nu vor demara fără aprobarea comandantului navei care se va asigura în prealabil că toate verificările
au fost efectuate şi că nu există potenţial pericol de foc sau explozie. Acolo unde nu există posibilităţi de testare a
atmosferei, se va face ventilare prealabilă şi pe tot parcursul lucrărilor.
În cazul tancurilor sau navelor ce transportă mărfuri similare şi care sunt considerate a fi periculoase, nu se va lucra
cu flacără deschisă până ce zona respectivă nu va fi liberă de gaze periculoase (gas free).
Pentru a putea lucra cu flacără deschisă la tancurile petroliere, tancurile de transport gaze lichefiate şi alte nave
similare acestora, se cer îndeplinite următoarele condiţii :
1. Eliberarea unui permis de lucru la cald (Hot Work Permit)
2. Ventilarea corespunzătoare a compartimentului înainte de începerea lucrului. Indicatorul de gaze combustibile
(explozimetrul) nu trebuie să arate mai mult de 1% L.E.L. iar valoarea concentraţiei de oxigen 21% din volum.
3. Toate reziduurile şi sedimentele trebuie curăţate pe o suprafaţă de cel puţin 10m2 în jurul zonei în care se
lucrează în faţă şi în jurul punctului de lucru. Tancurile adiacente trebuie ţinute sub observaţie şi menţinute într-o
atmosferă de gas-free sau umplute cu apă. Alte tancuri care nu pot fi făcute gas-free, trebuie inertate sub 8%
oxigen. Un tanc de bunker adiacent poate fi considerat ca fiind în siguranţă atâta timp cât este umplut până
deasupra nivelului în care se face lucrarea. Dacă este necesar, tancul de bunkerat poate fi ventilat (blow down)
atunci când nivelul L.E.L. este mai mare de 5%. Verificările trebuiesc făcute pentru a ne asigura că nu există
pericolul de pătrundere de gaze sau lichide inflamabile, gaze toxice sau inerte din tancurile adiacente sau alte spaţii,
în zona de lucru.
4. Pătrunderea gazului inert în zona de lucru trebuie făcută imposibilă prin toate mijloacele inclusiv păstrarea
sistemului la o suprapresiune minimă
5. Tubulaturile de marfă trebuie spălate corespunzător şi menţinute pline cu apă pe toată durata lucrărilor de
reparaţii
6. Camera pompelor de marfă trebuie să fie certificată gas-free şi santina compartimentului fără reziduuri de
hidrocarburi.
7. Toate valvulele din camera pompelor şi de pe instalaţia tancului trebuie menţinute închise pe toată perioada
reparaţiilor şi semnalizate corespunzător ex: DO NOT OPERATE. Sistemul hidraulic de acţionare al valvulelor de
cargo trebuie menţinut presurizat pe toată durata operaţiunilor.
8. Lucrările cu flacără deschisă la punte şi tancuri necesită ca instalaţia COW să fie continuu presurizată pe toată
durata lucrărilor.
9. Trebuie luate toate măsurile de precauţie inclusiv păstrarea la îndemână a aparatelor de respirat, a furtunurilor
de incendiu presurizate în stand-by şi cel puţin două stingătoare portabile cu spumă.
10. Ofiţerul responsabil trebuie să monitorizeze continuu nivelul de gaze şi să asigure ventilarea permanentă a
spaţiului.
18
11. Folosirea pompelor de cargo, balast şi spălare tancuri precum şi alte operaţiuni implicând sistemul de marfă
nu este permisă pe durata operaţiunilor de tip Hot Work în camera pompelor, cargotancuri, tancurilor de balast,
spaţiilor dintre ele şi altor spaţii asociate.
12. Dacă lucrările respective cauzează transfer de căldură, spaţiile adiacente trebuiesc umplute cu apă sau
combustibil până deasupra nivelului la care se lucrează sau făcute gas-free după ce în prealabil au fost eliminate
toate reziduurile combustibile. Atunci când nu se poate crea o atmosferă gas-free, tancurile respective vor fi inertate
iar oxigenul va reprezenta mai puţtin de 8% din volumul total.

Lucrul cu flacără deschisă în atelierele navei :


 Stabilirea ofiţerului mecanic care supraveghează lucrarea, înainte ca aceasta să înceapă
 Verificarea compartimentului (ordine, curăţenie, lipsa produselor inflamabile, iluminat şi ventilaţie
corespunzătoare)
 Luarea tuturor precauţiilor necesare şi înregistrarea acestora
 Verificarea perioadei de validitate a permisului de lucru
 Semnarea permisului de lucru de către şeful mecanic, ofiţerul mecanic I şi toţi lucrătorii angajaţi în lucrarea
respectivă.

Lucrul cu flacără deschisă în compartimentele de maşini / spaţiile interioare ale navei :


 Verificarea santinelor înainte de începerea lucrului (libere de vapori inflamabili) şi reziduuri de hidrocarburi,
 Lucrarea trebuie efectuată cu emisie minimă de scântei,
 Când se sudează tubulaturi prin care circulă substanţe inflamabile, acestea se demontează pe secţiuni, se curăţă
şi se verifică dacă sunt libere de emisii de vapori inflamabili,
 Când se lucrează cu flacără deschisă la tubulaturi care ies din compartimentul de maşini, acestea trebuie
obturate înaintea ieşirii,
 Pentru lucrări de acest gen, şeful mecanic numeşte un ofiţer mecanic de supraveghere înainte şi pe toată durata
lucrărilor,
 Lucrarea se va stopa de urgenţă dacă s-au schimbat condiţiile iniţiale. În acest caz, trebuie emis un nou permis
de lucru dacă lucrarea a fost stopată pentru mai mult de 6 ore,
 Înscrierea în jurnal a valabilităţii permisului, a descrierii genului de lucrare necesar a fi efectuată şi a locaţiei
acesteia,
 Permisul de lucru va fi semnat de către şeful mecanic, mecanicul I şi personalul care execută lucrarea, atât
înainte de începerea lucrului cât şi după finalizarea acestuia.

Lucrări cu flacără deschisă pe punţile navei :


 Acest gen de lucrări nu se vor efectua în port fără ca autorităţile de la mal să emită o autorizaţie în acest sens,
 Nu se lucrează cu flacără deschisă în timpul curăţirii tancurilor, operaţiunilor cu mărfuri periculoase, balastarea
tancurilor de combustibil şi operaţiunilor de bunkerare,
 Pompa de incendiu trebuie să fie în funcţiune cu furtun cuplat la hidrant şi refulare peste bord,
 În situaţia când lucrarea este cu emisie de scântei, aceasta nu va continua dacă scânteile se propagă spre gurile
de ventilaţie ale tancurilor de bunker sau ce conţin alte substanţe inflamabile,
 Lucrarea se va stopa de urgenţă dacă s-a schimbat oricare dintre condiţiile iniţiale. În acest caz, trebuie emis un
nou permis de lucru dacă lucrarea a fost stopată pentru mai mult de 6 ore,
 Înscrierea în jurnal a valabilităţii permisului, a descrierii genului de lucrare necesar a fi efectuate şi a locaţiei
acesteia,
 Permisul de lucru trebuie semnat de către comandantul şi secundul navei şi personalul care execută lucrarea,
atât înainte de începerea lucrului cât şi după finalizarea acestuia.

19
Supravegherea în timpul lucrărilor de tip hot work:
 Este absolut esenţial ca o persoană bine instruită şi având la îndemână stingătoare portabile şi
furtunuri de incendiu gata de intervenţie să fie prezentă într-o zonă unde se lucrează cu flacară deschisă (hot work)
şi încă cel puţin două ore după ce operaţiunea a fost încheiată pentru a putea controla eventualele reaprinderi. Dacă
operaţiunile respective au ca rezultat şi transferul de căldură în zonele adiacente, acestea trebuie de asemenea
monitorizate.
 Cel puţin un fire-watchman antrenat corespunzător trebuie să fie prezent în tancul unde se
lucrează (şi tancurile adiacente) dacă transferul de căldură este posibil iar contactul cu puntea de comandă va fi
menţinut tot timpul.
 Înainte de a începe lucrul şi înainte de a-l reâncepe după pauză, trebuie obligatoriu efectuat testul de gaz în
zona de lucru şi cele învecinate. În timpul lucrului se face testarea atmosferei cel puţin o dată pe oră iar
valorile obţinute se înregistrează într-un jurnal special destinat acestor scopuri.
 Dacă valorile măsurate ale gazelor combustibile sau oxigenului nu se încadrează între limitele acceptate,
activitatea trebuie suspendată imediat şi spaţiile respective evacuate. Reintrarea în aceste zone nu va fi
permisă până ce nu se face o ventilare corespunzătoare iar valorile enunţate mai sus nu revin în limitele
acceptabile corespunzătoare muncii în siguranţă.
 Dacă sunt disponibile ventilatoare portabile, acestea trebuie să funcţioneze pe toată durata
lucrului în tancul respectiv. De asemenea tancurile adiacente trebuie ventilate corespunzător dacă nivelul de gaz
este mai mare de 5% LEL.
 La intrarea în spaţiile închise trebuie afişate note cu informaţii de atenţionare corespunzătoare
 Pe timpul pauzelor, întregul echipament de sudură electric va fi deconectat de la reţea. Similar,vor fi închise
``becurile de gaz ``şi valvulele de pe buteliile de oxigen şi accetilenă.
 Podeaua tancului trebuie stropită cu apă pentru stingerea eventualelor scântei sau blocuri de sudură. În
aceste condiţii trebuiesc luate următoarele măsuri de precauţie:
*Nu staţi niciodată în apă atunci când folosiţi echipament electric de orice natură,
*Stropirea fundului tancului nu va fi facută dacă prin această operaţiune se poate produce electrocutarea
sudorului,
*Asiguraţi-vă că apa nu intră în contact cu lichide inflamabile care ar putea să se aprindă. Procesul de curăţare al
tancului trebuie astfel făcut încât cantitatea de produse şi reziduri inflamabile rămase în tanc să fie cu totul
neglijabilă.
 Este interzis fumatul chiar dacă lucrul cu flacără deschisă în condiţiile enunţate mai sus este acceptat.

1.12 Pericolul de incendiu la navă, evaluarea riscului - Zona de marfă:


Nave de tip car carrier - precauţii generale:

La navele transportatoare de maşini, focul poate apărea atât în magaziile de marfă cât şi în celelalte spaţii cum
ar fi compartimentele de maşini sau cele de locuit. Cele mai multe incendii se produc în primele 24 de ore de la
ambarcare sau pe timpul încărcării.
Ofiţerul de serviciu şi membrii de echipaj trebuie să ţină constant sub observaţie operaţiunile de încărcare şi
descărcare astfel încât orice deficienţă referitoare la autovehicole să poată fi prompt sesizată. Pe timpul
supravegherii operaţiunilor cu marfă, trebuie acordată atenţie sporită următoarelor aspecte:
 Dacă există scurgeri de combustibili sau lubrifianţi, trebuie luate măsuri sporite de precauţie,
 Locaţia stingătoarelor de incendiu şi a aplicatoarelor de spumă trebuie cunoscută cu precizie pentru a
putea interveni cu rapiditate în caz de urgenţă,
 Manevranţii maşinilor trebuie supravegheaţi astfel încât să existe certitudinea că toate condiţiile impuse
şi regulile menţionate în continuare sunt respectate:
* Frâna de mână este corespunzător acţionată,
* Cheile de contact sunt scoase din locaşul lor şi puse în scrumieră sau torpedou;
* Geamurile sunt închise;
20
* Uşile nu sunt încuiate cu cheia;
* Sunt respectate distanţele, spaţiile dintre vehicule şi căile de acces ;
* În zonele în care sunt căi de acces, trebuie să fie amplasate suficiente stingătoare portabile, hidranţi cu
furtunuri de incendiu şi generatoare de spumă ;
* Până la terminare sau în timpul încărcării, dacă este necesar, toate uşile de acces spre aceste spaţii se
ţin închise.
Inspecţii în cargo hold :
Până la terminarea încărcării, sau plecării navei din port, o atenţie deosebită trebuie acordată inspectării
garajelor pentru a ne asigura de următoarele:
 Amarajul maşinilor este corespunzător,
 Farurile (inclusiv luminile din cabine) sunt stinse,
 Nu sunt semnalate scurgeri de combustibil sau ulei,
 Uşile şi geamurile sunt închise.
În scopul prevenirii incendiilor, pe toată perioada voiajului, se vor face inspectii regulate în garaje (fire patrol).
Nave transportatoare de containere:
Cel mai mare risc pe punte şi în cale îl reprezintă marfa însăşi. În mod normal, conţinutul containerelor nu
este cunoscut decât dacă e vorba de reef-ere sau marfa este clasificată ca fiind periculoasă. Multe incendii s-au
produs la bordul unor astfel de nave datorită depozitării şi segregării necorespunzătoare a containerelor care
conţin mărfuri periculoase.
Când se constată producerea unui incendiu într-un container, trebuie să ne asigurăm dacă acesta conţine sau
nu mărfuri clasificate ca fiind periculoase. Dacă acest lucru se adevereşte, atunci trebuie să se aplice programul
şi procedurile în caz de urgenţă menţionate în Suplimentul Codului IMDG (The International Maritime
Dangerous Goods), referitoare strict la tipul de marfă implicată în incendiu.
Nave tip tanc. Electricitatea statică:
Are loc ca rezultat al separării mecanice a sarcinilor pozitive şi negative cu care sunt încărcate
substanţele şi depinde de tendinţa acestora de a fi susceptibile de această separaţie. Încărcarea cu
electricitate statică poate duce la producerea de scântei capabile de a aprinde amestecurile de gaze inflamabile,
prevenirea producerii acestui fenomen făcându-se aşa cum va fi prezentat mai jos.
Maşini de spălat portabile:
În scopul asigurării celor mai optime condiţii pentru disiparea prin împământare a electricităţii
statice, prin maşinile de spălat şi furtunuri, înainte de utilizare şi după fiecare pauză în procesul de spălare se
trece un flux de apă de mare. Riscul acumulării de electricitate statică în acest caz se reduce substanţial datorită
faptului că furtunurile sunt umede pe pereţii interiori.
Furtunurile de marfă:
Înainte ca furtunurilele de marfă să fie conectate la manifoldul bordului, trebuie să ne asigurăm că instalaţia
terminalului este asigurată printr-o flanşă de izolare sau un alt dispozitiv echivalent.
Inertarea cargotancurilor:
Atunci când tancurile de marfă sunt inertate cu un gaz în care prezenţa oxigenului este mai mică de 8 %,
amestecurile explozibile nu se formează iar atmosfera încărcată electrostatic nu prezintă nici un pericol.
Ventilarea cargotancurilor:
Înaintea pornirii ventilaţiei în vederea intrării în tancuri, acestea, trebuie purjate cu gaz inert, până ce
concentraţia de gaze de hidrocarburi devine mai mică de 2% din volum. În acest fel se previne formarea unei
atmosfere explozive în tanc pe perioada ventilării.
Intrarea în cargotancuri:
Nu se pătrunde în tancuri decât dacă aportul de oxigen din atmosfera tancului este de cel puţin 20% şi limita
inferioară de inflamabilitate este 0% . Nu se pătrunde în tancurile de marfă decât dacă există un permis de lucru
valabil. După fiecare intrare în cargotanc, trebuie făcut un control minuţios pentru a nu se uita în interior nici un
fel de obiect.
Precauţii înaintea operaţiunilor cu marfă:
 Verificare şi completare Checklist, navă/ terminal,
21
 Plasare manici de incendiu conectate la instalaţie înspre prova şi înspre pupa manifoldului,
 Plasare de stingătoare convenţionale cu pulberi chimice lângă manifold,
 Menţinerea presiunii în instalaţia de stins incendiu dacă se consideră necesar,
 Fixarea ţintei monitorului (aplicatorului) de spumă asupra manifoldului (tk petroliere),
 Fixarea ţintei aplicatorului de pulberi chimice asupra manifoldului (tk gaze),
 Stabilirea sistemului de supraveghere a manifoldului,
 Stabilirea unui sistem sigur de comunicare între ofiţerul responsabil şi supraveghetor,
 Stabilirea unui sistem sigur de comunicare navă – terminal,
 Asigurarea că dopurile la scurgerile din punţi şi tăvile de scurgeri sunt montate,
 Asigurarea că valvulele de drenare şi prelevare de probe sunt închise.
Precauţii pe durata operaţiunilor cu marfă:
 Pe toată durata operaţiunilor, manifoldul, sistemul de cuplare al furtunurilor şi pompelor trebuie ţinut
sub observaţie,
 Legăturile navei la mal trebuie verificate la intervale regulate,
 Sistemul de ventilaţie trebuie menţinut funcţional în modul recirculare, pentru a nu permite pătrunderea
gazelor inflamabile în spaţiul accommodation,
 În zonele unde se fac operaţiuni cu marfă nu se acceptă decât personalul cu responsabilităţi în cadrul
acestor operaţiuni,
 Dacă se constată scăpări care nu pot fi remediate imediat şi în siguranţă, trebuie decisă stoparea imediată
a operaţiunilor,
 Se ţine sub observaţie starea de încălzire a pompelor de marfă, respectiv a lagărelor, axelor, etanşărilor
pompelor şi celor de trecere prin pereţii camerei pompelor.
Precauţii pe durata marşului:
Pe durata marşului cu nava încărcată, toate tancurile se vor menţine inertate şi presurizate. Urmărirea şi
menţinerea presiunii la o valoare constantă trebuie făcută zilnic. O serie de produse rafinate cum ar fi naphta,
diesel oil sau gas oil, eliberează oxigen şi prin urmare, în timpul marşului, în spaţiul de ulaj creşte concentraţia
acestuia. Pentru evitarea creşterii concentraţiei de oxigen peste 8%, se vor lua următoarele măsuri:
 Dacă se transportă produse rafinate, zilnic se verifică atmosfera din spaţiul de ulaj cu analizorul portabil
de oxigen,
 Se purjează obligatoriu spaţiul de ulaj dacă valoarea depăşeşte 8%, până la revenirea sub această
valoare. Operaţiunea trebuie făcută cu grijă pentru a nu pierde prin purjare o cantitate prea mare de
marfă şi trebuie stopată imediat ce s-a atins o concentraţie sub 8% în unităţi de volum.
Prevenirea extinderii focului în zona de marfă:
De îndată ce se descoperă un focar de incendiu, toate mijloacele trebuie utilizate pentru prevenirea extinderii
acestuia. Se stopează imediat orice operaţiune cu marfă şi balast şi se iniţiază cât mai repede posibil o barieră de
răcire între focar şi zona de marfă, prin intermediul unor perdele de apă.
 Faza de declanşare a aprinderii (1)
 Faza de dezvoltare (2)
 Faza apariţiei focului (3)
 Faza de extindere (4)
Succesul combaterii focului stă aproape întotdeauna în acţiunea decisă şi competentă asupra acestuia, pe
perioada de aprindere sau cel puţin înaintea fazei 3.
Dezvoltarea incendiului:
De regulă focul se dezvoltă rapid pe verticală ascendent (secunde), mai lent pe orizontală (minute) şi foarte
lent descendent (ore).
Modul de propagare a focului:
Ca şi în cazul căldurii, focul se propagă prin conducţie, convecţie şi radiaţie. O importanţă deosebită trebuie
acordată supravegherii compartimentelor adiacente, pentru că datorită unuia dintre modurile de propagare mai
sus menţionate, pot apărea focare de incendiu în acestea, fără contact direct cu sursa primară.

22
Competenţa 2 :
Menţinerea stării de pregătire şi luptă împotriva
incendiilor
2.1 Alarma generală :
Semnalul de alarmă generală (SOLAS) constă în şapte sunete scurte urmat de unul lung (alarmă generală)
şi apoi transmiterea tipului de urgenţă prin PA. Acest semnal va fi utilizat pentru convocarea urgentă a echipajului
şi a pasagerilor la posturile de adunare şi pentru iniţierea acţiunilor incluse în rolul de apel.
Sistemul de alarmă generală trebuie suplimentat cu un sistem de adresare publică prin care se transmit mesaje
verbale către echipaj şi pasageri. La activarea sistemului de alarmă generală sistemul audio de agrement se
decuplează imediat. Semnalul de alarmă trebuie să fie auzit în toate spaţiile de locuit, în toate spaţiile de lucru şi pe
toate punţile deschise ale navei. Acolo unde zgomotele sunt mari sistemul acustic de alarmare generală este dublat
cu un sistem optic. Semnalul de alarmă generală se repetă continuu până când este anulat manual sau întrerupt
temporar pentru transmiterea unui mesaj prin PA.
La anumite nave putem găsi semnale de alarmă specifice fiecărui tip de urgenţă (CO2, alarma pump room,
echipamente operate manual, centrale AVI, E/R AMS, etc)

2.2 Rolul de apel şi instrucţiuni în caz de urgenţă (MUSTER LIST and EMERGENCY
INSTRUCTIONS) :
Rolul de apel reprezintă o cerinţă obligatorie descrisă în SOLAS şi trebuie să specifice detalii privind
semnalul de alarmă generală în caz de urgenţă (şapte sau mai multe sunete scurte urmate de un sunet lung)
transmis prin instalaţia de alarmă generală în caz de urgenţă prevăzut şi de asemenea măsurile ce trebuie luate
de echipaj şi pasageri când această alarmă este activată. Rolul de apel trebuie de asemenea să specifice cum va
fi dat ordinul de abandonare a navei, de regulă prin sistemul PA de către comandant.
Rolul de apel indică obligaţiile atribuite anumitor membri ai echipajului, cum ar fi:
 Închiderea uşilor etanşe la apă, a uşilor de incendiu, valvulelor, scurgerilor, hublourilor, luminatoarelor,
sabordurilor şi altor închideri similare de pe navă,
 Echipamentul ambarcaţiunilor de salvare şi a altor mijloace de salvare
 Pregătirea şi lansarea la apă a ambarcaţiunilor de salvare
 Pregătirea generală a altor mijloace de salvare
 Apelul pasagerilor
 Folosirea echipamentului de comunicaţii
 Efectivul echipelor de incendiu insărcinate cu lupta contra incendiului
 Sarcini speciale atribuite cu privire la folosirea echipamentului şi instalaţiilor de luptă contra incendiului.
Rolul de apel trebuie să specifice care ofiţeri au responsabilitatea să asigure că mijloacele de salvare şi de
incendiu sunt menţinute în stare bună şi sunt gata pentru a fi imediat folosite.
Întregul echipaj precum şi alte categorii de personal aflat la bord, trebuie să se familiarizeze cu rolurile de
echipaj şi procedurile pe care trebuie să le aplice în cazul unei situaţii de urgenţă care poate implica focul sau de
altă natură.
Muster lists trebuie să fie afişate în locurile accesibile echipajului (culoare, saloane, cluburi, PCC, puntea de
comandă). Un card individual cu extrase din Muster List (individual emergency card list) trebuie afişat în cabina
fiecărui membru din echipaj.

23
Îndatoririle descrise în muster plan aferente diferitelor funcţii la bord pot include următoarele sarcini:
- închiderea porţilor etanşe
- închiderea uşilor de incendiu
- închiderea valvulelor de alimentare cu combustibil
- oprirea ventilaţiei şi închiderea damperelor
- deconectarea energiei electrice
- asigurarea funcţionării pompelor de incendiu sau a altor echipamente

2.3 Planuri de urgenţă în caz de incendiu (Fire Control & Safety Plan)
Fiecare navă trebuie să dispună la bord de un plan de intervenţie în caz de incendiu, întocmit în limba
oficială a statului de pavilion şi care să dispună şi de o traducere în limba engleză. Copii după acest plan trebuie
amplasate în containere etanşe, în afara spaţiului accommodation, de regulă deasupra uşii principale de intrare în
castel şi în alte locuri vizibile pe coridoarele şi compartimentele navei şi în care să se arate clar:
 Amplasarea posturilor de comandă
 Amplasarea încăperilor protejate
 Amplasarea construcţiilor care întârzie propagarea focului
 Particularităţi ale centralei automate de detecţie şi a sistemului de alarmare în caz de incendiu
 Amplasarea hidranţilor de incendiu
 Amplasarea inventarului de incendiu
 Căile de acces în diferite compartimente, pe punţi, etc, cu indicarea căilor de evacuare a culoarelor şi uşilor.
Orice modificare ulterioară în protecţia contra incendiilor trebuie înscrisă imediat în documentele enumerate
mai sus

In Fire control plan se găsesc informaţii detaliate despre sistemele de detecţie a incendiilor, sistemele de
stingere fixe, căile de evacuare de pe diferite punţi sau compartimente şi locurile de adunare, sistemul de
ventilaţie, incluzând detalii despre operararea acestora de la distanţă.
24
Pozitionarea diferitelor dampere şi a ventilatoarelor corespunzătoare, marcarea acestora şi zona pe care o
deservesc sunt marcate pe fire plan pentru a putea fi uşor identificate şi operate în caz de incendiu.

Cu acordul Administraţiei sau a Societăţilor de


clasificare, la bordul navei se poate realiza o broşură ce
conţine detalii despre fire plan, broşură ce va fi
disponibilă tuturor membrilor de echipaj.
Fire control plan trebuie updatat la zi în cazul în care apar modificări.
Fire plan trebuie să fie disponibil în limba de lucru a echipajului şi în Engleză.
Fire planurile trebuiesc amplasate în zone uşor vizibile şi accesibile cum ar fi pe puntea de comandă, postul de
comandă maşină sau accomodation.
O copie a Fire Control Plan trebuie menţinută într-un container metalic etanş ce este depozitat în afara castelului
la nivelul punţii principale.
Simbolurile folosite în Fire Control Plan se găsesc în rezoluţia IMO A-952/2003.

2.4 Proceduri personale de siguranţă :


În caz de incendiu primul pas este alarmarea şi informarea imediată a echipajului asupra locului şi clasei
incendiului. Se pot folosi diferite mijloace de comunicare/avertizare care sunt la îndemână:
- telefon
- sistem de adresare publică
- radiotelefon /VHF
- ship to shore VHF
- mesager
- manual call point
În anumite situaţii putem utiliza comunicarea verbală strigând tare FIRE FIRE FIRE, metodă ce va atenţiona
echipajul de la bord, contribuind la alertare.
Conform STCW, echipajul se va pregăti teoretic şi practic atât în centrele de calificare, instruire şi
perfecţionare, cât şi la nave, în vederea cunoaşterii noţiunilor referitoare la chimia focului, modul de producere
şi propagare, a mijloacelor de stingere a incendiilor izbucnite la bord, precum şi noţiuni elementare privind
organizarea, tactică şi comandă.
Se vor face exerciţii de stingere în cât mai multe ipoteze (se va urmări deplasarea rapidă a oamenilor,
echiparea lor corespunzătoare, acţionarea conform rolului) astfel, reuşindu-se să se cunoască foarte bine
potenţialul uman şi tehnic.
Echipele pot fi împărţite în următoarele tipuri, în funcţie de companie :
 Echipa de intervenţie în caz de urgenţă – (Emergency team)este formaţiunea desemnată prin
Muster List care este antrenată pentru a acţiona într-o anumită situaţie de urgenţă. Fiecare dintre aceste formaţiuni,
au un lider desemnat, care are atribuţii specifice acestei funcţii. Aceste formaţiuni reprezintă prima linie de
25
intervenţie. Când soseşte la locul urgenţei, echipa intreprinde măsurile necesare şi raportează situaţia
comandantului navei care este persoana desemnată să coordoneze toate acţiunile întreprinse în situaţii de urgenţă cu
care se confruntă nava şi echipajul.
 Echipa de intervenţie la punte (Bridge team) este responsabilă pentru comanda şi controlul situaţiei de
urgenţă şi adunarea întregului personal la posturi.
Este formaţiunea care stabileşte legătura, modul şi mijloacele de comunicare externe şi interne între punte şi
maşină, între emergency teams şi support teams, asigură siguranţa navigaţiei şi ţine evidenţa detaliată a derulării
evenimentelor. Dacă este necesar, bridge team instituie operaţiuni de căutare şi salvare în cazul lipsei la apel.
Înainte de iniţierea operaţiunilor de căutare şi salvare, echipa de căutare (pe cât posibil alcătuită din două persoane),
trebuie să fie informată în detaliu despre subiectul căutării, a compartimentelor în care se face căutarea, precum şi a
rutelor de acces în acestea. Căutarea trebuie de regulă începută din locurile cele mai periculoase şi continuând cu
cele în care pericolul este mai mic, astfel încât, spre sfârşitul operaţiunii, echipa să se afle cât mai aproape de zonele
cu aer curat.
 Echipa de intervenţie la maşină (Engine room team) trebuie să ţină la curent permanent puntea de comandă
cu mersul evenimentelor în CM.
Echipa trebuie să stabilească cu promptitudine care sunt efectele situaţiei de urgenţă şi care ar putea fi
urmările intervenţiei lor asupra altor echipamente. Pe baza acestor observaţii liderul echipei dispune o
anumită tactică de acţiune şi folosirea unora sau altora dintre mijloacele de intervenţie disponibile. De
asemenea, acest grup are sarcina de a menţine în funcţiune serviciile esenţiale de urgenţă.
Echipele de interventie trebuie să fie echipate cu costum de pompier, aparat de respirat, lanternă de mână, topor
uneori şi saulă de legătură (când nu pune în pericol deplasarea echipei). Saula de legătură poate fi folosită, ca mijloc
de comunicare între echipe. Fiecare membru al echipei de intervenţie trebuie să aibe desemnat un înlocuitor în
cazul în care este necesar.
 Emergency team pregăteşte echipamentele necesare şi raportează la comandă atunci când sunt gata de
acţiune.
 Echipa de ajutor (Support team) este coordonată de pe comandă şi asigură ajutorul echipelor
de intervenţie după cum urmează :
* Oferă primul ajutor medical în caz de necesitate
* Pregăteşte bărcile şi plutele de salvare
* Asigură distribuirea necesarului pentru aparatele de respirat (butelii, măşti)
* Asigură distribuirea echipamentelor şi materialelor necesare
* Ţine sub observaţie nava (security patrols)
* Asigură răcirea şi limitarea zonei afectate.
Succesul acestei echipe este dat de suportul şi ajutorul efectiv pe care îl oferă grupelor de intervenţie în caz de
urgenţă. Pentru a se putea achita de aceste sarcini, fiecare membru al support team trebuie să cunoască în mod
similar atribuţiile celor din emergency team.
 Echipa de comunicaţii se ocupă cu identificarea mijloacelor de comunicare, să comunice scurt şi concis,
repetând mesajele pentru a fi înţelese.
Conducătorul echipei ( The Team Leader). Deşi nivelul de cunoştinţe şi capacitatea de luptă împotriva focului a
echipajului unei nave oricât de antrenat ar fi, nu se compară cu cele ale unei echipe specializate de intervenţie de
la mal, totuşi echipajul este avantajat prin aceea că este familiarizat cu nava, cu compartimentele ei şi cu
mijloacele de luptă de care aceasta dispune. Acest lucru devine deosebit de important atunci când se analizează
şi se decide ce acţiuni trebuie intreprinse şi cu ce mijloace.
Pe fiecare navă trebuie numită câte o persoană care să-şi asume responsabilitatea de lider pentru fiecare
dintre echipele de intervenţie. De exemplu un ofiţer mecanic poate fi liderul echipei de intervenţie în
compartimentul maşinilor, în timp ce un ofiţer de punte ar putea fi liderul echipei de intervenţie la punte sau al altei
echipe. Nu este simplu a găsi liderul potrivit. Deşi unii oameni sunt foarte bine pregătiţi, ei nu pot fi adevăraţi lideri
pentru că nu sunt înzestraţi cu calităţile necesare. De asemenea, sunt situaţii când liderul numit nu este şi cel
recunoscut deschis de grup. Alături de alte calităţi, un lider adevărat trebuie:
26
 Să aibă tăria de a pune pe primul plan îndatoririle, înaintea interesului personal
 Să nu neglijeze faptul că grupul pe care-l conduce este compus din individualităţi
 Să facă totul pentru a păstra echipa unită
 Să-şi exercite cunoştinţele şi abilităţile în scopul menţinerii unui echilibru între
necesităţile grupului şi priorităţile situaţiei
 Să aibă iniţiativă
 Să aibă suficiente cunoştinţe referitoare la situaţia dată
 Să nu ceară niciodată unui membru al grupului un lucru pe care el însuşi nu l-ar face.
Pe de altă parte, pentru a fi unanim recunoscut, membrii grupului au o serie de aşteptări din partea liderului
şi anume:
 Să ofere un bun exemplu
 Să menţină disciplina în grup
 Să promoveze un bun spirit de echipă
 Să menţină un standard de pregătire adecvat
 Să nu-şi piardă niciodată simţul umorului
 Să fie autocratic, adică să-şi exercite autoritatea de lider atunci când necesităţile o impun, dar şi
democratic, prin participarea la luarea deciziilor membrilor grupului.
Într-o situaţie care implică focul, liderul echipei de intervenţie trebuie să analizeze situaţia, să stabilească
dacă sunt vieţi în pericol, locaţia focului, ce materiale combustibile ard, când şi unde a izbucnit focul. Pe baza
acestor informaţii el poate decide care sunt măsurile ce trebuiesc intreprinse imediat, ce mijloace de stingere trebuie
utilizate, ce mijloace de protecţie trebuiesc luate şi care sunt procedurile de urgenţă necesar a fi aplicate. Buna
comunicare între team leader şi echipa sa, precum şi între acesta şi comandă reprezintă de cele mai multe ori o
şansă crescută de succes în gestionarea situaţiei.

2.5 Antrenamente periodice la bord:

Tipurile de exerciţii şi simulări trebuie să fie efectuate la intervale regulate, variate şi să acopere o gamă cât mai
mare de situaţii de urgenţă posibile. Membrii echipei trebuie să fie capabili să folosească întreg echipamentul,
inclusiv aparatele de respirat şi fiecare dintre ei să ştie să discearnă tipul de acţiuni şi echipamente adecvate pentru
fiecare situaţie în parte. Tot echipajul trebuie instruit şi antrenat în operaţiuni de ambarcare şi folosire a bărcilor şi
plutelor de salvare.
Efectuarea unui exerciţiu de alarmare în caz de urgenţă este recomandat a se anunţa din timp dar nu şi tipul de
urgenţă, până ce nu se dă alarma.
Dacă ar fi posibil, un centru de comandă al exercitiilor ar fi bine să se stabilească într-o încăpere situată în afara
spaţiului accommodation şi având acces atât din interior cât şi de pe punte. O parte din manualele de instruire, un
muster list şi unele dintre echipamentele utilizate la exerciţii ar putea fi instalate în această încăpere, putând fi
folosite în orice moment . După terminarea exerciţiului aici ar putea avea loc şedinţe de analiză (post-drill meeting),
cu interpretarea rezultatelor, observaţii, sugestii, analize, etc.
În cele de mai jos, este prezentată o listă de sugestii referitoare la tipurile de exerciţii ce se pot face pe oricare tip de
navă.
Lista nu este completă şi ea poate fi întregită oricând şi de către oricine are preocupări în domeniul siguranţei:
Oil fire, galley fire, hold fire, ventilation control
Machinery space fire, rescue from confined space, oil pollution
Use of breathing apparatus
CPR (resuscitation)
Use of emergency fire pump
CO2 system, foam system, fire extinguishers.
Pyrotechnics, emergency diesel, helicopter crash landing
Evacuation via hoist/landing, collision, grounding
27
Căile de evacuare de urgenţă trebuiesc amenajate astfel încât în caz de evacuare să protejeze membrii de
echipaj şi pasagerii, trebuiesc marcate vizibil cu benzi reflectorizante sau iluminat de avarie, săgeţi indicatoare
către locurile de adunare sau amabarcaţiuni de supravieţuire. Ele se regăsesc pe “fire plan and escape routes” şi
trebuiesc utilizate în cadrul exerciţiilor.
În general sunt utilizate astfel încât îndrumarea membrilor de echipaj să fie către bordurile exterioare ale
navei.

2.6 Cerinţe constructive ale navei:

Conform SOLAS Reg.II-2/2 toate navele trebuie să îndeplinească cerinţe constructive în ceea ce priveşte
protecţia antiincendiu la bord dintre care amintim :
- divizarea navei în secţiuni verticale şi orizontale prin bariere termice şi structurale
- separarea zonei de locuit de restul navei prin bariere termice şi structurale(cofferdam)
- restricţionarea utilizării materialelor combustibile, ignifugarea celor care nu pot fi înlocuite
- detectarea unui incendiu în locul de pornire
- izolarea şi stingerea incendiului în locul în care a fost detectat
- rute de evacuare şi acces pentru lupta antiincendiu
- instalaţiile să fie oricând gata pentru a putea stinge un incendiu
- minimalizarea posibilităţii aprinderii unui amestec combustibil de vapori
Construcţii de tip A (A class divisions) - sunt acele construcţii formate din pereţi şi punţi care îndeplinesc
următoarele criterii:
 Sunt din oţel sau dintr-un alt material echivalent suficient de rigide
 Sunt astfel executate încât să nu permită trecerea flăcării sau fumului până la terminarea încercării standard
la foc timp de 60 minute,
 Sunt izolate cu materiale incombustibile astfel încât temperatura medie pe suprafaţa neexpusă să nu crească
mai mult de 1400C peste temperatura iniţială şi nici temperatura din orice punct, inclusiv la orice îmbinare,
să nu crească mai mult de 180C peste temperatura iniţială în timpul specificat mai jos :

Tipul A-60 Tipul A-30 Tipul A-15 Tipul A-0


60 minute 30 minute 15 minute 0 minute

Construcţii de tip B(B class divisions) - sunt acele construcţii formate din pereţi, punţi, plafoane, sau căptuşeli
care îndeplinesc următoarele criterii:
 Sunt executate din materiale incombustibile aprobate,
 Au un grad de izolare adecvat, astfel încât temperatura medie de pe suprafaţa neexpusă să nu crească mai
mult de 140C peste temperatura iniţială şi în nici un punct, inclusiv îmbinările, temperatura nu trebuie să
crească mai mult de 2250C peste temperatura iniţială, în timpul specificat mai jos :
Tipul B-30 30 minute
Tipul B-15 15 minute
Tipul B-0 0 minute
 Sunt executate astfel încât să prevină propagarea flăcării la sfârşitul primei jumătăţi de oră a încercării
standard a rezistenţei la foc.
Construcţii de tip C(C class divisions) - Sunt realizate din materiale incombustibile aprobate. Ele nu sunt
obligate să satisfacă nici cerinţele privind trecerea fumului şi a flăcarii, şi nici pe cele privind limitele de
creştere a temperaturii.

28
2.7 Pompa de incendiu de avarie :

În cazul în care un incendiu dintr-un compartiment ar putea distruge în totalitate pompele de incendiu trebuie
să existe o pompă de avarie de incendiu care are aspiraţia de apă din altă zonă decât pompele principale şi este
alimentată cu energie electrică din tabloul de avarie sau antrenată de un motor primat tip MAC sau MAS sau
turbină cu gaze, etc, situată într-o altă locaţie.

2.8 Căi de evacuare de urgenţă:

Căi de evacuare în caz de urgenţă (Escape Routes) – În cazul unui incendiu, căile de evacuare în caz de
urgenţă, asigură o evacuare rapidă şi sigură către puntea de ambarcare în bărcile şi plutele de salvare. Toţi
membrii din echipaj trebuie să fie familiarizaţi cu locaţia şi destinaţia acestora. Căile de evacuare pot fi folosite
ca acces pentru echipele de intervenţie în stingerea incendiului. Ele trebuie marcate clar spre satisfacţia statului
de pavilion şi a Societăţilor de Clasificare. Niciodată aceste căi nu vor fi obstrucţionate.
Post central de comandă supravegheat continuu (Continuously Manned Central Control Station) - este un post
central de comandă supravegheat în permanenţă de un membru responsabil al echipajului.
Post de comandă(Control Station) – este o încăpere în care se găsesc echipamentele radio, echipamentele
principale de navigaţie, sursa de energie pentru avarie sau instalaţiile centralizate de detectare şi de comandă
pentru stingerea incendiilor.
Încăperi ``sala maşini`` de categoria A(Machinery spaces of category A) sunt acele încăperi care adăpostesc
următoarele echipamente:
* Motoare cu ardere internă folosite pentru propulsia principală ;
* Motoare cu ardere internă folosite în alte scopuri decât propulsia principală dacă puterea
lor totală este de cel puţin 375kW ;
* Orice cazan cu combustibil lichid sau instalaţie de combustibil, sau orice echipament cu
combustibil lichid altul decât căldările, cum ar fi generatoarele de gaz inert, incineratoarele, etc .
Zone verticale principale (Main Vertical Zones) - sunt acele secţiuni în care corpul, suprastructura şi rufurile
sunt împărţite prin pereţi de tip A a căror lungime şi lăţime medie pe oricare punte nu depăşeşte în general 40
metri.
Uşi rezistente la foc (fire doors) – sunt construite de regulă după aceleaşi standarde ca şi pereţii rezistenţi la
temperaturi ridicare. Unele uşi de acest tip sunt acţionate manual, altele pot fi controlate de la distanţă. Uşile
rezistente la foc cu acţionare manuală, trebuie menţinute în permanenţă închise.
Obturatoare (Fire Dampers) – sunt destinate închiderii galeriilor de ventilaţie pentru prevenirea alimentării cu
oxigen a compartimentelor unde acestea sunt prevăzute. Ele pot fi controlate atât manual cât şi de la distanţă.
Toate obturatoarele de acest gen trebuie să fie prevăzute cu indicatoare de poziţie închis – deschis. Locul din
care obturatoarele sunt acţionate se marchează clar cu culoarea roşie iar dacă acestea sunt localizate în spatele
unor uşi, la loc vizibil se înscrie clar ,,Fire Damper”.

29
2.9 Sisteme de detectare a incendiului:
Scopul înzestrării navei cu sisteme de detecţie automată şi alarmare în caz de incendiu, este acela de a detecta
focul în spaţiul în care s-a produs şi de a alarma echipajul oferindu-i posibilitatea de a-l anihila înainte de a creşte în
intensitate. (SOLAS Cap II).
Sistemul de detecţie şi alarmare trebuie testat săptămânal şi păstrat în condiţii optime de funcţionare.
Pentru că există o mare varietate de astfel de echipamente, comandantul şi ofiţerii trebuie să fie familiarizaţi cu tipul
de echipament din dotarea propriei nave.

Sisteme automate de detectare


- Fum
-Temperatură
Detectoare -Flacără
Convenţionale Circuitelegătură

Centralăsemnalizare

Prize fum

Tubulaturi prelevare probe


Extracţie probe Staţie analiză probe şi semnalizare

Sisteme de detecţie convenţionale :


Sistemele convenţionale sunt cele prin care sunt protejate spaţiile în accommodation, compartimentele
motoarelor, atelierele navei, compartimentele mecanismelor de cârmă, caldarinelor etc. Condiţiile privind
performanţele, certificarea şi întreţinerea, sunt cuprinse în Convenţia SOLAS Capitolul II – 2 partea C şi Codul
FSS.
De regulă, sistemele moderne sunt prevăzute cu detectoare de incendiu care să permită identificarea individuală
de la distanţă atât a detectoarelor de incendiu iniţiate automat cât şi a butoanelor de alarmare acţionate manual.
Intrarea în funcţiune a oricărui detector sau buton de semnalizare acţionat manual va produce un semnal de
incendiu optic şi acustic distinct în panoul de control ( fire control panel) care este localizat în fire control station
sau pe puntea de comandă. Dacă semnalul nu atrage atenţia timp de două minute, atunci o alarmă acustică se
activează în cabinele echipajului, staţiile de control şi cele de maşini.
Un sistem de indicare/avertizare separat trebuie să afişeze informaţii detaliate şi clare despre situaţia semnalizată
şi să fie uşor accesibil de către persoanele responsabile.
În compartimentele de maşini fără supraveghere permanentă, sistemele de detecţie trebuie să iniţieze în caz de
incendiu, semnale acustice şi optice distincte de toate celelalte alarme care nu semnalizează focul. Alarma trebuie
să sune în cabina ofiţerului de serviciu sau salonul ofiţerilor şi pe puntea de comandă. Când puntea de comandă nu
este supravegheată, alarma trebuie să sune în locul în care ofiţerul responsabil îşi face serviciul.
Instalaţia de detectare a incendiilor bazată pe principiul detecţiei termice, conţine detectoare de incendiu
(de temperatură) care transmit semnale la depăşirea unei anumite temperaturi prestabilite în compartimentul
unde sunt instalate.
Cerinte conform FSS :
 Detectoarele de căldură trebuie să intre în funcţiune înainte ca temperatura din spaţiul protejat să
depăşească 78C dar nu înainte de 54C, dacă creşterea temperaturii la aceste limite nu depăşeste
1C pe minut.

30
 Temperatura la care detectoarele de căldură intră în funcţiune în uscătorii şi încăperi similare în
care temperatura ambiantă este de obicei mai ridicată, poate fi de până la 130C şi de până la
1400 în saune.
 Toate detectoarele vor fi de un astfel de tip încât să poată fi încercate în ceea ce
priveşte funcţionarea corectăşi să poată reveni la regimul normal de supraveghere fără înlocuirea
vreunei componente. În cazul în care unul sau mai multe detectoare se defectează, în panoul de
comandă se declanşează un semnal distinct care indică poziţionarea detectoarelor defecte.

Instalaţia de detectare a incendiilor prin detecţie de fum, se bazează pe diminuarea fluxului luminos emis de
o lampă către o celulă fotoelectrică, dacă între acestea se interpune o atmosferă cu fum.
Detectoarele de fum sunt prevăzute cu camere de ionizare sau sisteme de detecţie optice, în care analizarea
aerului din incintă se face automat, în timp ce impulsul electric purtător de informaţie pleacă spre centrala
automată de semnalizare. Acest tip de detectoare se amplasează de regulă în toate casele scărilor, coridoarelor şi
căilor de evacuare din încăperile de locuit şi sunt setate a intra în funcţiune înainte ca densitatea fumului să
depăşească 12,5% obscuritate pe metru2, dar nu mai înainte de 2% obscuritate pe metru2.
Instalaţii de detectare a focului deschis, (detectoare de flacară), au o cameră ce dispune de un sistem de filtre
şi lentile sensibile la radiaţiile infraroşii şi ultraviolete emise de flacără. Sistemul este imun la lumina solară şi
nu există pericolul declanşării alarmelor false. Ele se montează de regulă deasupra caldarinelor,
turbosuflantelor, preâncălzitoarelor, separatoarelor de combustibil şi generatoarelor de curent, adiţional la alte
tipuri de detectoare (cerinţă FSS).
Sisteme de detecţie prin extracţie de probe.
În cazul instalaţiilor de detectare a fumului prin extragere de probe, conform Codului FSS, acestea trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe conform SOLAS şi FSS:
 În fiecare spaţiu închis, pentru care se cere detectarea de fum, trebuie să fie amplasată cel puţin o priză
de fum,
 Tubulatura pentru prelevarea probelor trebuie să fie proiectată astfel încât locul în care a izbucnit
incendiul să poată fi rapid identificat,
 Detectarea fumului sau a altor produse de ardere trebuie să declanşeze un semnal optic şi acustic la
panoul de comandă cu supraveghere permanentă,
 Orice pierdere de energie trebuie să declanşeze un semnal vizual şi acustic la panoul de comandă şi pe
puntea de navigaţie care va fi unul distinct faţă de semnalul ce indică detectarea fumului.
Constructiv, din fiecare compartiment supus supravegherii, prin intermediul unui extractor, pleacă o tubulatură
de prelevare către un distribuitor (selector de comutare secvenţial) unde se întâlnesc toate tuburile ce provin de
la compartimentele protejate. Aici se află un ventilator electric care absoarbe aer din fiecare compartiment prin
tubulatura de prelevare. Comutarea se face automat, succesiv pe toate tubulaturile de aer prin intermediul unui
tambur distribuitor.
Timpul de comutare este astfel ales, încât la debitul de aer asigurat de ventilator să existe timp suficient pentru
aspirarea şi detectarea eventuală a fumului în tubulatura de prelevare de la cel mai îndepărtat loc de observaţie.
Analizarea mostrei de aer aspirat, se face similar ca în cazul detectoarelor de fum. Senzorul trebuie să fie
certificat că intră în funcţiune înainte ca densitatea fumului în camera de detectare să depăşească 6,65%
obscuritate pe metru2. Codul FSS impune pentru acest gen de instalaţie, ventilatoare duble pentru extragerea
probelor, panou de comandă care să permită observarea fumului în tubulatura separată de prelevat probe,
precum şi posibilitatea de purjare periodică cu aer comprimat.
Avertizoare de urgenţă cu comandă manuală (manually operated calling point).
Avertizoarele de incendiu cu comandă manuală care corespund Codului internaţional pentru instalaţiile de
protecţie contra incendiului (Fire Safety Systems Code) trebuie să fie instalate pe punţi, în camera de comandă a
maşinilor, în posturile de comandă, pe coridoare, scări şi în imediata apropiere a căilor de evacuare în caz de
urgenţă. Atunci când un astfel de buton este activat, un semnal acustic se face audibil în spaţiul accommodation,
în încăperile de serviciu, în staţiile de control şi în spaţiile de maşini. Fiecare poziţie în care este montat un
buton de alarmare este specificată în Planul de incendiu al navei.
31
Verificarea iniţială şi periodică
Funcţionarea instalaţiilor fixe de detectare a incendiului şi de alarmă în caz de incendiu, cerută de regulile
specificate mai sus, trebuie verificată în diferite condiţii de ventilaţie după instalare. După intrarea navei în
exploatare curentă, aceste instalaţii se verifică periodic de către ofiţerul responsabil, cu ajutorul echipamentelor
care produc aer fierbinte la temperatură corespunzătoare, generatoare de fum sau particule de aerosoli cu o
densitate a fumului sau o mărime a particolelor încadrată în domeniul respectiv de valori, sau care produc alte
fenomene asociate.

2.10 Clase de foc:

Atunci când avem de-a face cu un incendiu la bord este foarte important să recunoaştem tipul său (clasa de foc)
pentru că în funcţie de acest lucru incendiul trebuie atacat diferit şi cu mijloace de stingere şi protecţie
corespunzătoare, uneori fiecărui tip de foc în parte. În cele de mai jos, sunt prezentate clasele de foc conform
celor două standarde European ISO (International Organization for Standardization) 3941şi respectiv American
NFPA (National Fire Protection Association) 10.

ISO 3941/EN2 NFPA 10

Solide combustibile (cărbune, lemn, plastic)


AA A

B Lichide inflamabile (ţiţei, petrol rafinat)


Gaze inflamabile (metan, butan,propan) B
C

Incendii de natură electrică


- C

D Incendii de metale combustibile D


(magneziu, zirconiu, titaniu, potasiu, sodiu)

FF Incendii de uleiuri gatit si grasimi animale K

32
2.11 Substanţe stingătoare :

Apa ca agent de stingere


Apa este cel mai comun agent de stingere şi totodată cel mai eficace. Nici o altă substanţă stingătoare nu are
abilitatea apei de a absorbi căldura şi de a răci materialele combustibile implicate în incendiu. Efectul de răcire
se realizează atunci când apa, sub efectul căldurii absorbite, trece din stare lichidă în stare de abur, 1 litru de apă
expandând în 1680 litri abur.
Aplicată sub formă pulverizată şi nu jet, apa are un efect superior datorită atragerii unei cantităţi mai mari de
căldură, dar are un efect penetrant mai mic în cazul materialelor solide care ard.
Apa nu poate fi utilizată la stingerea incendiilor de amestecuri şi aliaje uşoare precum carbid, sodiu, calciu,
magneziu, potasiu, stronţiu sau bariu, aceste substanţe reacţionând violent cu apa şi dezvoltând gaze explozive
şi fierbinţi.
Apa nu trebuie aplicată asupra echipamentelor electrice care ard, datorită proprietăţilor conductoare a acesteia,
cu risc major asupra echipei de intervenţie, precum şi datorită capacităţii distructive asupra echipamentelor
respective.
Bioxidul de carbon
Este un gaz neinflamabil. La presiunea normală de 1 bar şi la temperatura mediului înconjurător, CO2 este cu
circa 50% mai greu decât aerul. Atunci când CO2 este utilizat ca agent de stingere, el are proprietatea de a
disloca oxigenul şi de a sufoca focul fiind eficient în cazul stingerii incendiilor de mici dimensiuni de lichide
inflamabile şi mai ales în cazul celor de origine electrică, nefiind electric conductiv.
CO2 este utilizat atât în stingătoarele portabile cât şi în instalaţiile fixe de la bord, pentru stingerea incendiilor în
compartimentele de maşini, în cele ale pompelor de marfă, magazii pituri şi alte zone protejate.
Substituienţi ai Halonului
Deşi hidrocarburile halogenate (Halonii) sunt considerate a fi printre cele mai eficiente substanţe stingătoare,
utilizarea lor la nave a devenit prohibitivă datorită efectului distructiv al acestora asupra stratului de ozon.
Alternativele în această privinţă sunt:
Halocarbonul (FM 200 sau FE 13, Halotron, Argonite, Novec 1230, Pyrogen, Inergen) - sunt gaze non-
conductive din punct de vedere electric, care au un efect inhibitor asupra focului prin ruperea reacţiei în lanţ.
Totuşi, în comparaţie cu Halonul 1301 (prohibit), pentru a stinge un focar de incendiu de aceeaşi amploare ar fi
necesară o cantitate dublă de halocarbon.
Gazul inert (ex Argonul) – volumul de Argon necesar pentru a stinge un incendiu este de cca. 10 ori mai mare
decât dacă s-ar folosi Halon 1301.
Pulberile chimice
Rezultatele excelente obţinute în stingerea unor incendii de mari proporţii implicând gaze sau lichide
combustibile, posibilităţile bune de conservare, simplitatea aplicării, fac ca pulberile stingătoare să constituie un
agent de stingere deosebit de eficace. Componentul de bază al majorităţii pulberilor stingătoare este
bicarbonatul de sodiu, sulfatul de potasiu sau mono-fosfatul de amoniu.
Pulberile stingătoare şi produsele de descompunere nu sunt periculoase pentru sănătatea omului, nu sunt toxice
dar totuşi pot avea un efect iritant dacă sunt inhalate. Sunt foarte eficiente în cazul stingerii incendiilor de gaze
şi hidrocarburi, de asemenea în cazul celor de natură electrică cu menţiunea că reziduurile de agent rămase la
locul intervenţiei, pot cauza pagube majore instalaţiei.
Pulberile chimice nu au efect de răcire şi prin urmare, unele materiale se pot reaprinde datorită efectului radiant,
ceea ce înseamnă că după stingere ele trebuiesc răcite cu apă.
Depozitarea. Pulberile stingătoare sunt fabricate astfel încât nu sunt afectate de o depozitare pe termen lung.
Deşi toate pulberile sunt stabile atât la temperaturi joase cât şi la temperaturi ridicate, există limite ale
temperaturilor de depozitare, care se vor corela cu natura chimică a fiecărui tip de pulbere. Ca regulă generală,

33
nu se vor depăşi temperaturi de 50 grade Celsius. Durata la valabilitate a pulberilor este de minim 5 ani.
Pulberile se vor depozita într-un loc uscat, în ambalajul original indicat pentru depozitare.

Spuma ca substanţă stingătoare

Stingerea incendiilor cu spumă se bazează pe separarea şi întreruperea contactului materialului combustibil


cu aerul. Datorită vâscozităţii reduse, spuma este recomandată pentru stingerea lichidelor inflamabile. Funcţie
de tipul de spumă, acest lucru se poate face în felul următor:
 Pătura de spumă acoperă combustibilul sufocând focul;
 Combustibilul este răcit de către apa ce intră în compoziţia spumei;
 Pătura de spumă împiedică producerea şi eliberarea vaporilor combustibili care s-ar putea combina cu
oxigenul din aer.
Spumanţii concentraţi, sunt în general netoxici, necorozivi şi biodegradabili în condiţii normale de utilizare.
Pierderile prin scurgerea spumei se spală cu apă, neexistând pericolul poluării mediului ambiant.

Domenii de utilizare :
 Stingerea lichidelor combustibile şi inflamabile care ard
 Stingerea materialelor solide care nu reacţionează cu soluţiile apoase ale spumelor şi sărurilor
 Protecţia materialelor elementelor de construcţie împotriva căldurii radiante
 Împiedicarea răspândirii în atmosferă a gazelor de combustie şi a vaporilor
 Împiedicarea excesului de oxigen în zona de ardere.

Condiţii impuse agentului spumant:


 Să aibă densitate mică, care să îi dea posibilitatea să plutească pe suprafaţa lichidului ce arde
 Să aibă mare coeficient de spumare
 Să fie compactă (stratul de spumă să nu aibă spaţii goale)
 Să fie omogenă (bulele de aer sau gaz să fie de aceeaşi mărime)
 Să fie persistentă (să reziste minimum 30 minute fără să se degradeze)
 Să fie aderentă, proiectată pe materiale în plan vertical, să se menţină
 Să nu producă coroziune.

Spumele sunt de două tipuri : chimice şi mecanice.


Spumele chimice reprezintă o masă de bule de dimensiuni reduse 3-5 mm, conţin la partea exterioară o
pelicula apoasă iar la interior CO2, în urma reacţiei dintre două substanţe chimice numite generic A şi B.
Spuma mecanică reprezintă o masă de bule de dimensiuni reduse 3-5 mm ce conţin la partea exterioară o
pelicula apoasă iar la interior aer, rezultată din amestecul unui agent spumogen 4-6% şi apă în proporţie de
94-96%.
În funcţie de coeficienţii de înfoiere avem 3 tipuri de spume mecanice:
 Spumă mecanică grea cu coeficient de înfoiere 4-20
 Spumă mecanică cu coeficient mediu de înfoiere 20-200
 Spumă mecanică cu coeficient mare de înfoiere 200-1000

Pături anti-incendiu :
Pentru incendii clasa F sau K, se poate folosi pătura anti-incendiu confecţionată din material ignifug cu
buzunare pentru protecţia mâinilor cu efect de înăbuşire a incendiului.
Pentru utilizare se găseşte în bucătării, se folosesc ca paravan de protecţie împotriva radiaţiilor termice
în timp ce ne deplasăm către focar, în apropierea lui prin fandare se acoperă focul izolând-ul faţă de
oxigenul din mediul înconjurător. Este indicat a se înlătura sursa de aprindere.

34
COMPETENŢA 3 :
Lupta şi stingerea incendiilor
3.1 Furtunuri de incendiu şi ajutaje :
Furtunurile de incendiu sunt fabricate din materiale nedegradabile aprobate de Administraţie şi trebuie să
aibă o lungime suficientă pentru a putea proiecta un jet de apă în oricare din spaţiile care ar necesita acest lucru.
Fiecare furtun este prevăzut cu o ţeavă de refulare de mâna şi cuplajele necesare. Furtunurile de incendiu
împreună cu toate sculele şi accesoriile necesare, trebuie să fie menţinute gata de utilizare şi la vedere, în
apropierea hidranţilor sau a racordurilor de incendiu. În spaţiile interioare ale navelor de pasageri care
transportă mai mult de 36 persoane, furtunurile de incendiu trebuie să stea în permanenţă cuplate la hidranţi.
Furtunurile de incendiu vor avea o lungime de cel puţin 10 m dar nu mai mult de :
o 15m în încăperile de maşini,
o 20m în alte încăperi sau punţi deschise,
o 25m pentru punţile deschise de pe navele cu o lăţime de peste 30m.

Furtunurile trebuiesc întinse şi uscate înainte de rulare, verificată integritatea cuplelor, plierea se va face
întotdeauna în altă poziţie decât cea iniţială. La punerea sub presiune pentru verificare se urmăreşte a nu
prezenta pori sau fisuri, verificarea integrităţii lor de la zone temperat calde către zone reci.
Ajutajele :
În funcţie de tipul jetului care poate fi refulat se deosebesc trei tipuri de ajutaje : cu jet compact, care se
folosesc pe punţile exterioare, cu jet împrăştiat, ce se folosesc la punţile interioare şi C.M., în combinaţie cu jet
combinat, folosite la interioare şi în C.M.

3.2Stingătoare portabile şi transportabile :


Stingătoarele portabile constituie prima linie de apărare împotriva focului. Majoritatea incendiilor au un început
de mică amploare iar o acţiune promptă şi hotărâtă cu un stingător sau mai multe în paralel poate pune rapid capăt
unei situaţii care ar deveni altfel foarte periculoasă.
Stingătorul este un aparat de stingere acţionat manual, care conţine o substanţă stingătoare (apă, spumă,
pulbere, CO2), ce poate fi refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii unui gaz (Azot
sau CO2).
Pe timpul exerciţiilor de incendiu, echipajul trebuie să
primească instrucţiuni clare referitoare la utilizarea diverselor
tipuri de stingătoare şi să participe la demonstraţii practice,
prin descărcarea prin rotaţie a unor stingătoare, în scopul
dobândirii de experienţă şi încredere în sine şi în aparatul
respectiv. Fiecare stingător trebuie marcat corespunzător
printr-o etichetă dintr-un material durabil şi care să cuprindă
următoarele informaţii: numele fabricantului, pictograme cu
clasele de foc pentru care este recomandat, text şi pictograme
1. clapetă acţionare cu indicaţii de utilizare, tipul şi cantitatea de agent de
2. mâner stingere, termen de utilizare, detalii referitoare la autorizare.
3. duză evacuare În imaginea alăturată se prezintă principalele elemente ale
4. inel siguranţă
5. tijă
unui stingător de incendiu portabil cu butelie de presurizare
6. supape aflat în dotarea tuturor navelor de ape interioare şi maritime
7. butelie gaz din toată lumea, elementele constitutive principale fiind
8. tub sifon notate sugestiv pe desen. Această construcţie este comună
9. agent stingere atât pentru stingătoarele cu apă, cât şi pentru cele cu pulberi
chimice şi spumă mecanică.
35
UK Standard

Stingătorul cu pulberi chimice:


Fiecare stingător cu pulberi are o capacitate de cel puţin 5 kg conform Codului FSS.
Pot fi cu presurizare internă sau cu butelie de gaz. De regulă la duza de evacuare 3 este conectat un furtun
terminat cu un ajuataj din plastic. Distanţa de refulare este 3 – 9 m funcţie de mărimea stingătorului.
Un caz particular îl reprezintă stingătoarele a căror capac este străbătut de un cui perforator, menţinut în
poziţie de repaos prin intermediul unui arc tensionat, ca în imaginea de mai sus. Evacuarea pulberii din stingător
se face prin ţeava sifon.
Stingătorul cu spumă:
Aceste tipuri de stingătoare sunt cele mai eficiente mijloace de stingere pentru incendiile de mică anvergură în
cazul produselor de hidrocarburi.
La fel ca şi în cazul prezentat mai sus, spumantul concentrat din butelia stingătorului, poate fi presurizată
permanent cu azot (gradul de presurizare este indicat de un manometru amplasat pe capul stingătorului), sau
nepresurizată, dar având o butelie încărcată cu gazul propulsor (bioxidul de carbon). În acest din urmă caz,
presiunea din butelie trebuie verificată anual, ceea ce însă nu implică schimbarea încărcăturii, aceasta având de
regulă un termen de valabilitate de minimum 5 ani. La acţionarea clapetei, gazul propulsor antrenează spuma
prin tubul ascendent şi furtunul de refulare către baza focarului. De subliniat că acest gen de stingătoare au ca
terminaţie a furtunului un ajutaj cu orificii radiale, care are rolul de a antrena o cantitate de aer care să permită
un grad ridicat de înfoiere a spumei (uzual 4 – 8).
Stingătorul cu CO2:
Fiecare stingător cu bioxid de carbon aflat la bordul unei nave trebuie să aibă o capacitate de cel puţin 5 kg
conform Codului FSS.

36
Acest tip de stingător face parte din grupa stingătoarelor cu gaze inerte şi este un recipient sub presiune de
formă cilindrică de capacităţi variabile. Agentul de stingere este bioxidul de carbon stocat în recipient sub formă
lichidă la presiuni de 60-75 Dan/cm2.
Apăsarea clapetei, duce la ridicarea supapei de pe orificiul de descărcare şi eliberarea căii de descărcare a
agentului de stingere către difuzorul situat la capătul furtunului. În difuzor datorită fenomenului de detentă
(gazul comprimat trece de la volum mic şi presiune mare, la volum mare şi presiune mică), temperatura CO 2
scade sub punctul de solidificare -78,5C, acesta fiind evacuat sub formă de zăpadă carbonică. Verificarea stării
de încărcare se face prin cântărire, stingătorul având inscripţionate greutatea netă şi brută. La pierderi de cca.
20-25% butelia se va înlocui. Aceste tipuri de stingătoare se folosesc pentru stingerea incendiilor de la instalaţii
şi transformatoare electrice, lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate scăzută, incendii izbucnite în
spaţii închise, etc.

Stingătorul cu agenţi chimici lichizi (Wet Chemical Extinguisher) :

Folosit pentru clasa F şi K (bucătării şi restaurante) care


implică în principal uleiuri de gătit nesaturate şi care au o
mare capacitate de stingere în principal datorită efectului
de răcire şi inhibiţie chimică.
Agentul de stingere este constituit din amestecuri de acetat
de potasiu, citrat de potasiu şi săruri de potasiu cu PH
scăzut şi care nu lasă reziduuri chimice la locul acţiunii
care să trebuiască a fi curăţate ulterior. Modul de
construcţie a aplicatorului, are menirea de a ţine pe cel ce
face intervenţia, la distanţă sigură faţă de foc.
Stingătorul cu apă presurizată: (Stored Pressure Water
Fire Extinguisher). Apa sub presiune este pulverizată cu
putere în particule foarte mici. Având un foarte bun efect
de răcire şi penetrare, stingătoarele de acest tip sunt
eficiente îndeosebi pentru stingerea incendiilor de clasa A
(în spaţiul accommodation), nefiind recomandate pentru
combaterea altor clase de foc.
Stingătoarele cu ceaţă de apă: (Water Mist Fire
Extinguisher). Au apărut ca o alternativă la stingătoarele
cu halon, apa neavând potenţial agresiv faţă de stratul de
ozon. Agentul de lucru este apa distilată stocată într-un
recipient sub presiune. Particulele de apă cu diametre de ordinul micronilor şi presiuni foarte mari, sunt non-
37
conductiv electric şi prin urmare acest gen de stingătoare pot fi folosite cu succes în stingerea incendiilor de
clasa A chiar şi în spaţii unde există instalaţii electrice.
Stingătoare de incendiu transportabile:
Stingătoarele transportabile au o greutate mai mare de 20kg şi necesită manipularea de către doi servanţi.Unul
mânuieşte jetul de substanţă către focar, celălalt căruciorul pe care este pusă butelia. Furtunul are o lungime de
5m şi prezintă comanda de la duză. Acestea pot fi stingătoare cu bioxid de carbon, cu pulberi stingătoare sau cu
spumă.
Întreţinerea stingătoarelor:
Pentru garanţia unei bune funcţionări în orice împrejurare, ofiţerul responsabil conform SOLAS trebuie să se
preocupe de revizia periodică a elementelor de bază ale stingătoarelor, respectiv recipient, agent extinctor,
mediu impulsor, accesorii, după cum urmează:
Stingătoarele trebuiesc menţinute şi întreţinute în concordanţă cu recomandările fabricantului şi
indicaţiile incluse în SOLAS. La bordul navei va fi menţinut un jurnal unde trebuie înregistrate toate operaţiunile
de întreţinere ale fiecărui stingător iar etichete cu menţiunile respective for fi ataşate la acestea (data verificării,
semnătura celui care a făcut operaţiunea, etc).
În concordanţă cu regulile societăţilor de clasificare, perioada de serviciu a stingătoarelor este dată de
menţinerea presurizării interne dar nu se extinde peste 5 ani. După această perioada ele trebuiesc reîncărcate.
O ilustrare sugestivă a procedurilor incorecte/corecte de acţiune cu singătoare în combaterea unui incendiu, este
prezentată mai jos:

Aplicatoare de spumă mecanică (Foam


Greşit Corect Applicators) :

Atenţie la direcţia de propagare a focului

Focul se atacă întotdeauna de la bază şi cât mai de aproape

Prezintă avantajul că în caz de necesitate, se


poate produce imediat agent de stingere cu
O intervenţie hotărâtă cu mai multe stingătoare simultan oferă spumă mecanică utilizând instalaţia generală de
şanse de reuşită mai mari
stingere cu apă.
Ca şi în desen, agentul spumant concentrat aflat
în recipienţi cu diverse volume este preluat
printr-un tub ejector şi combinat cu o cantitate
Niciodată nu lăsaţi nesupravegheat un foc abia stins
de apă şi aer prin intermediul unui amestecător
de linie, funcţie de concentraţia finală dorită a
spumei mecanice.
Atenţia trebuie acordată termenului de garanţie
Stingătoarele folosite nu se repun niciodată la post a spumantului concentrat precum şi
familiarizării întregului echipaj cu modul de
utilizare a unui astfel de echipament.

38
Ghid de utilizare în siguranţă a stingătoarelor :
 Alege tipul corect de stingător funcţie de natura focului,
 Înainte de a începe atacul asupra focului, testează dacă stingătorul e funcţional,
 Fii sigur că şti procedurile corecte de punere în funcţiune şi acţionare,
 Asigură-te că eşti în siguranţă tot timpul,
 Ai grijă, rapiditatea este esenţială dar este mai important să fii precaut şi calculat,
 Asigură-te că ai tot timpul la îndemână cel puţin o cale de retragere şi nu te apropia de foc mai mult
decât este necesar.

3.3 Echipamente de protecţie folosite la stingerea incendiilor :


Echipamentul pentru pompieri (Fireman`s outfits) :
Toate navele sunt dotate cu cel puţin două echipamente complete de protecţie tip pompier, depozitate în
compartimente special destinate lor şi în permanenţă accesibile şi gata de utilizare. Navele tip tanc şi cele ce
transportă mărfuri periculoase, trebuie dotate suplimentar cu alte două astfel de echipamente. Un echipament
complet este compus din costum de protecţie, ghete, cască, mănuşi, lanternă antiexplozie, secure, coardă
călăuză.
Costumul de protecţie este confecţionat din materiale ignifuge speciale, care protejează pielea de căldura
radiantă, de arsuri şi opărire cu abur. Suprafaţa exterioară a costumului este impermeabilă şi prevăzută cu benzi
reflectorizante.
Ghetele trebuiesc confecţionate din materiale nonconductive din punct de vedere termic şi electric şi cu
rezistenţă mecanică şi chimică ridicată.
Casca trebuie să asigure protecţia împotriva impactului mecanic, să fie prevăzută cu vizor panoramic rezistent
şi guler de protecţie.
Lanterna, să fie de un tip aprobat şi alimentată cu baterii cu o durată de lucru de cel puţin trei ore.
Securea de pompier trebuie să aibă coada dintr-un material neconductor pentru curentul electric şi construită
conform destinaţiei.
Costumul de apropiere este confecţionat dintr-un material aluminizat, fapt care îi conferă un grad ridicat de
termoreflexie, constituind o barieră termică împotriva căldurii emise prin radiaţie şi convecţie. Pentru intervale
scurte de timp poate rezista la temperaturi de 400-600°C. Se compune din gluga (capişon) cu vizor, bluză,
mănuşi, pantalon, cizme.
Costumul de protecţie pentru pătrundere este confecţionat dintr-o singură piesă, din materiale speciale, căptuşit
la interior cu lână şi kevlar şi permite trecerea prin foc. În spate, costumul este prevăzut cu o ``cocoaşe`` ce
permite echiparea prealabilă cu aparatul de respirat, de obicei în circuit închis.

Aparatul de respirat cu aer comprimat:


Dispozitivele de protecţie a căilor respiratorii pot fi considerate ca o prelungire a aparatului respirator, motiv
pentru care la analiza modului de protecţie trebuie să se ţină seama de mecanismul de funcţionare al acestuia.
În condiţiile desfăşurării diferitelor activităţi, poluanţii atmosferici din spaţiile de lucru care acţionează asupra
căilor respiratorii variază în limite foarte largi, de la agenţi relativ nepericuloşi dar iritanţi la agenţi foarte
periculoşi generatori de intoxicaţii grave.

Gradul de nocivitate al poluanţilor atmosferici pentru aparatul respirator uman diferă de la un agent la altul,
fiind determinat de o serie de factori care se referă la cantitatea şi concentraţia activă a substanţei, la acţiunea
cumulativă în organism, la timpul de expunere, la temperatura mediului de lucru, la particularităţile fiziologice.

39
În anumite condiţii omul poate trăi într-o atmosferă care conţine mai puţin oxigen decât în mod normal,
astfel:
 pâna la 17% oxigen, omul respiră în mod relativ satisfăcător;
 între 17şi 15% oxigen, la muncile mai intense survin accidente de respiraţie;
 sub 15% nu se pot desfăşura activităţi fizice;
 la 8-9% oxigen, omul nu mai poate trăi decât culcat, evitând orice mişcare care poate duce la un consum
suplimentar de oxigen;
 sub 8% oxigen, survine paralizia membrelor, pierderea conştienţei şi apoi moartea.
Este important de semnalat că omul nu-si poate da seama de scăderea concentraţiei de oxigen, deoarece
respiraţia nu este reglată de oxigen, ci de bioxidul de carbon, care este un excitant al centrului nervos
respirator.
În general, omul suportă bine până la o concentratie de 4% dioxid de carbon în aerul de respiratie.
 La 4-5% bioxid de carbon se observă o accelerare a respiraţiei.
 La 8% bioxid de carbon se produc ameţeli şi dureri de cap.
 La 9-10% bioxid de carbon survine pierderea conştienţei.
 Peste 10% bioxid de carbon survine moartea.
Pentru un consum mediu de 35 litri/min. (conform normelor europene privind aparatele de respiraţie), în funcţie
de rezerva totală de aer din butelii, se poate calcula, cu titlu orientativ, autonomia de funcţionare a aparatului şi
rezerva necesară pentru retragere.
* Pe fiecare navă maritimă un număr de persoane trebuie să fie atestate şi instruite corespunzător, în a utiliza
aparatele de respirat.
* Numele persoanelor respective, a persoanelor de ajutor şi a îndatoririlor acestora trebuie menţionate în Muster
List.
* Un ofiţer este numit responsabil cu verificarea, întreţinerea, introducerea într-un program de întreţinere
conform SMS şi păstrarea în condiţii optime de lucru a întregului echipament.
* Înaintea punerii în funcţiune se verifică starea de încărcare a buteliei prin citirea presiunii la manometru,
conectarea acestuia la aparat, funcţionarea reductorului de presiune, etanşeitatea măştii, a tuburilor de legătură
şi a tuturor elementelor de îmbinare ale aparatului, fixarea fermă a harnaşamentului pe corp şi funcţionarea
sistemului de alarmare.
* Numărul şi tipul echipamentelor de pompier diferă de la un tip de navă la altul dar în oricare caz ele trebuie
corect depozitate, utilizate şi întreţinute. Din acest motiv este indicat să se consulte indicaţiile fabricantului care
se găsesc în manualul de utilizare şi întreţinere al fiecărui echipament.
* Toate buteliile trebuie păstrate încărcate full. Ori de câte ori se foloseşte o butelie, chiar dacă aerul nu a fost
complet consumat, aceasta trebuie descărcată şi reâncărcată imediat.
* Compresorul, dacă există la bord, trebuie exploatat şi întreţinut în concordanţă cu indicaţiile din manualul
producătorului.
* Amplasamentul aparatelor trebuie să fie vizibil marcat şi gata în orice moment pentru utilizare rapidă.
* Ofiţerul responsabil trebuie să înregistreze orice activitate legată de întreţinerea aparatelor în log book.
* Este absolut esenţial ca echipajul să fie familiarizat cu tipurile de aparate existente la bord.
* Toate exerciţiile (emergency fire drills) trebuie să includă şi utilizarea aparatelor de respirat.

40
APARAT DE PROTECŢIE RESPIRATORIE CU CIRCUIT DESCHIS, CU AER COMPRIMAT,
FĂRĂ PRESIUNE POZITIVĂ ÎN MASCĂ, PROSALVmodel “ARIAC 2000 S2C”

1. Ansamblu reductor de presiune


2. Dispozitiv de avertizare acustică
3. Racord cu manometru
4. Supapă la cerere
5. Furtun de alimentare, medie presiune
6. Mască completă
7. Placă dorsală cu soldiere
8. Chingă butelie cu cataramă
9. Chingă de mijloc cu cataramă rapidă
10. Bretele
11. Cuplă rapidă pe furtunul de alimentare
12. Furtun medie presiune, cu semicuplă
13. Perne de umăr
14. Pernă de mijloc

APARAT DE RESPIRAT ÎN CIRCUIT DESCHIS, CU AER COMPRIMAT, CU PRESIUNE


POZITIVĂ SCOTT tip `”SIGMA ACSm”

41
Înaintea utilizării unui BA , trebuiesc făcute 3 verificări :

Verificarea încărcării minim admisibile , ce presupune :


 cunoaşterea încărcării maxime admbisibile înscrisă pe butelie
 verificarea presiunii buteliei prin deschideara robinetului
 presiune minimă 80%

Verificarea etanşeităţii aparatului :


 prin închiderea robinetului se verifică lipsa pierderilor
 trebuie monitorizată presiune pe manometru

Verificarea alarmei de presiune minimă:


 cu robinetul închis se eliberează aerul din aparat
 în jurul presiunii de 55 bari aparatul trebuie să emită o alarmă

Aparate de respirat pentru evacuare în caz de urgenţă (EEBD) : minim 10 min :


Un Emergency Escape Breathing Devices (EEBD) este un aparat alimentat cu aer, utilizat numai pentru
evacuarea dintr-un compartiment cu o atmosferă periculoasă. Aceste aparate nu trebuie întrebuinţate în alte
scopuri precum intervenţii în vederea stingerii incendiilor sau intrare în spaţii cu conţinut redus de oxigen. În
cadrul programului de instruire, tot echipajul trebuie să fie familiarizat cu modul şi condiţiile de utilizare a
EEBD.
Smoke Hoods:
O glugă prevăzută cu vizor panoramic din material ignifugat, etanșe în jurul gătului cu ajutorul unei benzi
elastice şi o chingă de strângere pe cap, are un filtru de aer polivalent (reţine particulele din aer, noxele şi
transformă CO în CO2). Folosit doar pentru evacuare (aproximativ 15 min).
Depozitarea echipamentelor pentru pompier :
Echipamentele pentru pompieri sau seturile de echipament individual, vor fi depozitate astfel încât să fie uşor
accesibile şi pregătite pentru utilizare.
La navele de pasageri, vor fi accesibile din orice loc, cel puţin două echipamente pentru pompieri şi în plus, un
set de echipament individual. În fiecare zonă verticală principală trebuie să existe cel puţin două astfel de
echipamente.

3.4 Stingerea incendiilor :


Acţiuni iniţiale:
În cadrul familiarizării de la bord trebuiesc evidenţiate locurile de unde poate fi acţionată alarma anti-
incendiu şi controlul închiderilor de la distanţă a valvulelor de alimentare cu combustibil, ventilatoare, dampere,
etc.
Este foarte importantă cunoaşterea amplasării echipamentelor de stins incendiu şi modul lor de funcţionare .
Personalul de la bord trebuie să fie vigilent, să conştientizeze riscurile apariţiei unui incendiu şi să prevină o
posibilă situaţie ce poate duce la incendiu.

Acţiunile trebuie să cuprindă următoarele :

F – Find – descoperirea incendiului


I – Inform- anunţarea incendiului
R- Restrict/Rescue – restricţionarea zonei de inceniu
E - Extinguish/EVACUATE – stingerea incendiului sau evacuare

42
Stingerea incendiilor:
În acţiunea de stingere a incendiului vom ţine cont de factorii care pot determina metoda optimă de luptă
împotriva incendiului, dintre care amintim :
- locaţia incendiului şi accesul către focar
- persoanele prezente la locul incendiului
- reacţia materialului combustibil implicat în incendiu
- alegerea substanţelor şi echipamentelor adecvate clasei de incendiu
Incendiul este o ardere iniţiată de o cauză bine definită declanşată cu sau fără voia omului scăpată de sub
control care începe să producă pagube materiale şi pentru a cărei stingere şi lichidare este necesară intervenţia
printr-o acţiune de luptă cu mijloace adecvate, bine organizată şi coordonată.

În cazul unei alarme de incendiu, procedura poate cuprinde :


- echipajul se adună la locul de adunare indicat
- echipele de intervenţie acţionează conform ordinului
- se pornesc pompele de incendiu
- comandantul alege cea mai bună metodă de stingere
- comandantul controlează operaţiunile din comanda de navigaţie
- după ce se stinge incendiul, se va face supravegherea locului
- se determină cauza incendiului pentru a elimina alte incendii
- dacă incendiul are loc în port se vor informa imediat autorităţile

Stingerea incendiilor de proporţii mici


Stingerea incendiilor de proporţii mici sau în fază incipientă se face cu
stingătorul portbail.
Din moment ce majoritatea incendiilor sunt la început mici, un incendiu
descoperit devreme şi atacat rapid, poate fi stins uşor. Mijloacele ideale
pentru un atac rapid sunt stingătoarele portabile. Pe stingătorul portabil se
specifică clasa de incendiu compatibilă.

Cum se foloseşte un stingător portabil:


 se alege stingătorul cu substanţa adecvată clasei incendiului
 servantul se aşează lângă stingător la o întindere de braţ
 se desigilează
 se verifică funcţionarea stingătorului
 se înaintează către focar la distanţă optimă
 se acţionează asupra incendiului în funcţie de natura lui
 retragerea se va face cu faţa către focar
 nu treceţi prin foc pentru a ajunge la un stingător.
 dacă trebuie să intraţi într-o cameră sau un compartiment pentru
a stinge incendiul lăsaţi mereu deschisă o cale de ieşire.

Nu lăsaţi focul să se interpună între uşă şi voi.


La acţiunea cu grupe de stingătoare trebuie desemnat un lider care dă comenzile de verificare a stingătoarelor
având grijă ca înaintarea şi ordinul de acţionare să se facă de toţi în acelaşi timp.

43
Sisteme fixe de stingere a incendiilor:
În cazul unui incendiu de amploare se folosec instalaţiile fixe de la bordul navei :
 instalaţia de stins incendiu cu apă de mare
 instalaţii de stins incendiu cu spumă
 instalaţii de stins incendiu cu pulberi
 instalaţia de stins incendiu cu gaze CO2, Azot, etc

Instalaţiile fixe trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:


 să fie oricând gata de funcţionare
 prin funcţionarea lor să nu intensifice arderea
 să fie sigure în funcţionare
 să aibe mijloace de acţionare locale şi de la distanţă
 să aibe posibilitatea de control
 să acţioneze asupra focului încât să excludă posibilitatea reaprinderii
 să nu fie periculoase pentru om
 să nu provoace corodarea instalaţiilor în care sunt menţinute
 să îşi menţină proprietăţile pentru o perioadă cât mai îndelungată de depozitare

După modul de operare, instalaţiile de stingere a incendiilor pot fi împărţite în două categorii, respectiv de
suprafaţă şi volumice. Primele trimit la suprafaţa incendiului substanţe stingătoare, care răcesc sau opresc
alimentarea cu aer a zonei de ardere împiedicând formarea gazelor combustibile şi reaprinderea lor. În grupa de
stingere volumică intră cele care umplu volumul liber al încăperii cu substanţe care nu întreţin arderea, precum
aburul, gazele inerte sau spuma foarte uşoară.

Sisteme de stingere cu efect de răcire - Instalaţii de stins incendiul cu jet de apă


Acţionează de la distanţă asupra focarelor de incendiu cu jeturi cinetice de apă, cu debite cuprinse între 2 şi 6 l/s
şi sunt compuse din următoarele elemente:
Pompe de incendiu sunt de obicei electro-pompe centrifugale verticale, cu capacitatea intre 40 m3/h si 200
m3/h, care împing apa pe coloană cu o forţă de până la 6 Kgf/cm2. La navele de pasageri şi similare lor, cu un
tonaj brut mai mare sau egal cu 4000 tdw, sunt prevăzute cel puţin 3 pompe de incendiu iar la cele cu un tonaj
mai mic de 4000 tdw, 2 pompe. (cerinţă SOLAS). La nave cargo cu tonaj mai mare de 1000 tdw sunt prevăzute
cel puţin 2 pompe, iar la navele sub 1000 tdw, sunt cel puţin 2 pompe din care una este antrenată dintr-o sursă
separată. Atunci când nava e în marş, pompele de incendiu trebuie testate săptămânal, atât în cadrul unui
program separat de mentenanţă, cât şi în cadrul exerciţiilor de tip drill. Testul trebuie să includă verificarea
comenzilor locale şi de la distanţă, precum şi presiunea de refulare. La navele de peste 6000 tdw, presiunea
minimă cu două furtunuri cu ajutajele montate şi o pompă în funcţiune trebuie să fie de cel puţin 2,7 bar.
Racord internaţional. Navele cu un tonaj brut mai mare sau egal cu 500 tdw trebuie să dispună la bord de cel
puţin un racord internaţional de legătură cu uscatul, corespunzător Fire Safety System Code pentru a facilita
cuplarea instalaţiei la alte mijloace de stins incendiu cu apă (de la altă navă sau de la alte mijloace cum ar fi
maşini de pompieri sau instalaţii portuare specializate).
Hidranţi. Numărul şi amplasarea hidranţilor de incendiu sunt stabilite astfel încât să asigure furnizarea a cel
puţin două jeturi de apă ce nu pleacă din acelaşi hidrant, unul din jeturi fiind furnizat de un furtun dintr-o
singură bucată, care pot fi dirijate spre orice punct al navei accesibil în mod normal echipajului sau pasagerilor
în timpul navigaţiei şi în orice punct al oricărei încăperi de marfă când aceasta este goală, al oricărei încăperi ro-
ro sau al oricărei încăperi pentru vehicole, în acest ultim caz, cele două jeturi trebuind să atingă orice punct al
încăperii, fiecare provenind de la un furtun dintr-o singură bucată iar hidranţii să fie amplasaţi lângă căile de
acces ale încăperilor protejate. În plus, pentru navele de pasageri, Codul FSS impune ca numărul şi amplasarea
hidranţilor în încăperile de locuit, de serviciu şi de maşini să fie astfel stabilite încât cerinţele impuse mai sus, să

44
poată fi îndeplinite când toate uşile etanşe şi toate uşile pereţilor zonelor verticale principale sunt închise. O
atenţie specială trebuie acordată acestora în cadrul programului de verificare şi întreţinere.

3.15 Instalaţii de stins incendiul cu sprinklere


Instalaţiile automate cu sprinklere, sunt printre cele mai eficiente sisteme de acţiune contra incendiului, care
folosesc drept agent de stingere apa şi care constau în principal în mijloace de protecţie cu funcţie complexă
care detectează, localizează, semnalizează incendiul şi intră automat în funcţiune pentru anihilarea acţiunii
distructive a acestuia.
Superioritatea lor asupra celorlalte sisteme automate de protecţie cu apă este determinată în primul rând de
faptul că sprinklerele se declanşează individual şi acţionează numai asupra ariei incendiate, evitând astfel
aplicarea inutilă a apei asupra zonelor necuprinse de incendiu.
Se bazează pe răcirea suprafeţei carburante cu un curent de particule de apă creat automat cu ajutorul unor
capete de pulverizare tip sprinkler. Instalaţia se montează în cabine, birouri, saloane, sufragerii precum şi în
coridoarele care comunică cu aceste încăperi. Instalaţiile tip sprinkler sunt obligatorii pentru navele de pasageri
şi cele similare lor şi se compun în principiu din următoarele elemente principale:
 hidrofoare
 reţele de conducte ramificate sau inelare,
 capete sprinkler (duze de refulare) care se deschid la o temperatură definită,
 aparate de control şi semnalizare,racorduri pentru cuplarea pompelor mobile de incendiu.
Modul de funcţionare este următorul: sursele de alimentare ţin permanent sub presiune reţelele de conducte pe
care sunt montate capetele sprinkler.
Gazele calde emanate de incendiu se ridică şi se acumulează la partea superioară a încăperii, formând în jurul
sprinklerului un strat cu temperatură ridicată. Preluând căldura prin convecţie şi radiaţie de la mediul spaţiului
incendiat, dispozitivele de închidere ale sprinklerelor situate deasupra zonei de ardere se încălzesc treptat şi în
timp relativ scurt se deschid la atingerea temperaturii nominale de declanşare.
Odată eliberat orificiul de curgere, apa este proiectată sub formă de picături dispersate asupra focarului.
Acţiunea instalaţiei este operativă şi proporţională cu gradul de dezvoltare a incendiului. Pentru identificarea
uşoară a focarului precum şi din alte considerente funcţionale, instalaţiile mari se împart în sectoare (zone)
deservite fiecare de câte un aparat de control şi semnalizare.
Există trei categorii de sisteme sprinkler:
- Sisteme convenţionale cu presiune scăzută (watersprinkler system) unde presiunea de lucru estesub 10 bar (un
sprinkler acoperă cca 9 m2 suprafaţă podea)
- Sisteme cu presiune medie (watermist system). Presiunea de lucru este cuprinsă între 10 si 40 bar iar consumul
de apă reprezintă cel mult 50-70% din cel al sistemelor convenţionale (suprafaţa acoperită de un cap sprinkler
16 m2)
- Sisteme de înaltă presiune (hi - fog system), sunt cele mai eficiente sisteme de sprinklere şi încomparaţie cu
sistemele clasice, prezintă următoarele avantaje:
* Particulele de apă sunt emise sub formă de ceaţă, fiind nonconductive electric.
* Cantitatea de apă utilizată este mult mai mică,
* Pericolul acumularii de apă în spaţiile interioare este scăzut,
* Puterea de penetrare mult mai mare,
* Eficacitate sporită,
* Efect de răcire extrem de ridicat,
* Suprafaţa de podea acoperită de o duză, 25 m2
* Diametrul tubulaturilor de drenaj şi cel al tubulaturilor instalaţiei este mult mai mic.
Funcţionare: La detectarea incendiului, o pompă de înaltă presiune sau un gaz presurizat într-o baterie de
butelii, asigură impulsul apei la o presiune cuprinsă între 40 şi 200 bar către duzele de pulverizare. Construcţia
specială a acestora, favorizează dispersia particulelor de apă cu un diametru de 50-120µm, în timp ce presiunea

45
extrem de ridicată asigură o penetrare eficientă şi o rapidă răcire a materialelor combustibile implicate în
incendiu.

În imaginile de mai sus sunt prezentate: un compartiment de


Cap/seal
maşini protejat cu HI-FOG, o baterie de butelii cu agent (gaz)
propulsor, o duză de ceaţă tip sprinker.

Glass bulb Sisteme de stingere cu efect de înăbuşire - Instalaţii de


stingere cu bioxid de carbon.
CO2 este eficient în stingerea incendiilor de mici dimensiuni, în
principal cele de natură electrică, dar şi în cazul incendiilor mari,
Deflector
Cap sprinkler în compartimente închise.
CO2 ca agent de stingere are următoarele calităţi: eficienţă
ridicată, neagresiv faţă de obiectele şi materialele stinse,
capacitate de penetrare ridicată, rău conducător de electricitate, conservare îndelungată, insensibil la acţiunea
temperaturilor scăzute.
Domenii de utilizare ca agent de stingere:
 Depozite de materiale, magazii de marfă,
 Maşini şi instalaţii electrice aflate în încăperi închise,
 Transformatoare şi generatoare electrice, staţii de distribuţie.
Instalaţiile de stingere cu CO2 se împart în două categorii :
- Instalaţii de înaltă presiune, unde CO2 este stocat în butelii în stare lichidăla temperatura mediului ambiant. La
o temperatură de 21°C, presiunea în butelii este de cca 58 bar.
- Instalaţii de joasă presiune, unde CO2 este stocat în rezervoare mari latemperatura de cca - 20°C şi la o
presiune de cca 20 bar.
Stingerea prin inundarea unui compartiment cu CO2 se va adopta atunci când folosirea altor mijloace de stingere
nu este eficace.
- Atunci când se iniţiază semnalul de alarmă de declanşare a instalaţiei, compartimentul respectiv trebuie
evacuat rapid.
- CO2 nu va fi admis în compartiment până ce acesta nu este evacuat complet,
- Instalaţia nu va fi activată decât cu permisiunea comandantului navei şi a şefului mecanic sau a persoanelor
împuternicite de către aceştia.
- Înainte de a fi inundat cu CO2,compartimentul trebuie închis etanş şi ventilaţia trebuie oprită.
În paralel cu alarmarea echipajului se demarează procedurile de lansare a bioxidului de carbon în spaţiile vizate
după cum urmează:
 Oprirea ventilaţiei,
 Închiderea etanşă a spaţiilor,
 Stoparea utilajelor în funcţiune din compartimentele respective,
46
 Evacuarea oamenilor din aceste spaţii,
 Efectuarea prezenţei (nu se lansează instalaţia dacă cineva este lipsă la apel până nu se află situaţia
exactă),
 Lansarea CO2
 Observarea evoluţiei focului,
 Supravegherea compartimentelor adiacente,
 Operaţiuni post stingere.
 Lansarea CO2 se poate face de orice persoană la ordin.
Sisteme de stingere cu efect de înăbuşire -Instalaţii de stingere cu spumă :
Un sistem de stingere cu spumă constă în principal dintr-un rezervor în care se află agent spumant concentrat
şi un ansamblu de tubulaturi, manici, aplicatoare şi elemente de conexiune la instalaţia generală de stingere cu
apă. Apa de la hidranţii navei, prin intermediul unui distribuitor, antrenează o cantitate de aer şi spumant, într-o
proporţie corectă (există posibilitatea reglării la distribuitor), rezultatul fiind obţinerea unei soluţii apoase de
spumă cu concentraţia dorită, trimisă prin liniile instalaţiei, către monitoarele aplicatoare. La punerea în
funcţiune a instalaţiei, jetul nu trebuie orientat către incendiu întrucât până la formarea spumei, la monitor va
apărea apa.
Atunci când se acţionează cu spumă, aceasta trebuie direcţionată pe o suprafaţă verticală adiacentă la foc,
permiţându-i deopotrivă să se disipe şi să se scurgă pe aceasta, aşternându-se pe lichidul care arde precum o
pătură, împiedicând alimentarea cu oxigen a focului. Direcţionarea directă a jetului de spumă asupra focului, ar
putea antrena lichid inflamabil şi ar implica în acest fel în procesul de ardere şi alte materiale combustibile,
consecinţa imediată fiind extinderea focului.
Sisteme cu efect inhibitor –Instalaţii de stingere cu pulberi chimice:
Componentul de bază al majorităţii pulberilor stingătoare este bicarbonatul de sodiu, sulfatul de potasiu sau
mono-fosfatul de amoniu. Trebuie menţionat însă că pulberea cea mai eficace este cea pe bază de bicarbonat de
potasiu ce este cu 30% până la 50 mai eficientă decât cea pe bază de bicarbonat de sodiu.
Pulberile stingătoare şi produsele de descompunere nu sunt periculoase pentru sănătatea omului, ele protejează
persoanele care acţionează la stingerea incendiului împotriva radiaţiei termice emisă de focar şi nu au influenţă
corozivă asupra materialelor cu care vin în contact.
Acest gen de instalaţii se întâlnesc în special în cazul navelor ce transportă gaze lichefiate.
Pornirea de la distanţă se poate face automat (acţionare pneumatică sau mecanică) şi manual, din oricare post de
stingere iar aplicarea pulberii are locîn cel mult 30 secunde după deschiderea buteliei de pornire din postul de
stingere cel mai îndepărtat.
Instalaţii de stingere în bucătării:
Conform Codului FSS, echipamentul pentru gătit trebuie prevăzut cu
următoarele elemente de protecţie:
 O instalaţie automată sau manuală de stingere a incendiului conform
standardelor internaţionale acceptate,
 Un termostat principal şi unul de rezervă cu o alarmă pentru
alertarea utilizatorului în cazul unei defecţiuni ,
 Dispozitiv pentru oprirea automată a alimentării cu energie electrică
la activarea instalaţiei de stingere a incendiului,
 O alarmă pentru indicarea funcţionării instalaţiei de stingere a
incendiului, situată în bucătăria în care este instalat echipamentul,
 Comenzi pentru funcţionarea manuală a instalaţiei de stingere care
să fie vizibil afişate în vederea utilizării imediate de către echipaj
Agentul de stingere utilizat trebuie să aibă urmatoarele calităţi :
 Să nu fie toxic,
 să fie un agent curat adică să nu rezulte reziduuri în urma utilizării lui,
 să aibă eficienţă mare de stingere.
47
 Criterii de evaluare a cunoştinţelor practice în poligonul PSI al CERONAV :

 Imbrăcarea corectă a costumelor de protecţie tip


pompier
 Testarea şi echiparea cu aparate autonome de
respirat
 Deplasarea în echipă complet echipat pe un traseu din
poligon plin cu fum

 Deplasarea în echipă fără


aparat de respirat
autonom pe un traseu din
poligon plin cu spumă
mecanică uşoară
 Stingerea unui incendiu de
mici dimensiuni folosind
spumă,pulbere sau orice
alt agent stingător adecvat
 Stingerea unui incendiu de
mici proporţii la interior
sau exterior folosind apă

 Efectuarea în echipă a unei salvări dintr-un spaţiu plin cu fum purtând aparat de
respirat
48
NOTES

49
50
ISBN 978-606-8554-32-7