Calitate, nu cantitate!

– sub spectrul redefinirii strategiilor de predare-formare

Autor: Emanuela MOLDOVAN

Adelina BILAN
Instituția: Liceul de Arte ”Sabin Păuța”, Reșița

”Tranziţia de la o cultură a modernităţii, din perspectiva căreia cadrele didactice îşi exercită
mai mult puterea decât autoritatea, la o cultură postmodernă ale cărei valori, principii, idei se află
încă în plin proces de coagulare, a început deja” – afirmă Ștefania Zlate. O schimbare paradigmă, de
optică pedagogică, de strategii şi practici educaţionale, devine o condiţie sine qua non a asigurării
calităţii în educaţie.
Valorizând elevii, aplicând principiile pedagogiei diferenţierii şi ale constructivismului
pedagogic, profesorul trebuie să îşi proiecteze strategia didactică astfel încât de demersul său
formativ să beneficieze fiecare elev, iar învăţarea să devină un proces constructiv. În organizarea şi
implementarea demersului său strategic, cadrul didactic trebuie să pornească de la următoarele idei
cu valoare de principii de ordin metodic:

 deplasarea obligatorie a accentului dinspre activitatea de predare spre cea de învăţare, o

activitate centrată exclusiv pe elev;
 reconsiderarea sau chiar reconceptualizarea rolului profesorului ca organizator şi facilitator al
procesului de învăţare în care sunt implicaţi elevii săi;
 conştientizarea practică a elevilor cu privire la necesitatea implicării lor în procesul propriei
formări;
 încurajarea şi stimularea participării active a elevilor în planificarea şi gestionarea propriului
parcurs şcolar;
 diferenţierea demersurilor didactice în raport cu diferitele stiluri de învăţare practicate de către
elevi.

Imperativul calităţii în educaţie obligă sistemul educațional (și nu numai cazul educației
muzicale la care vom face strictă referire) la o reconsiderare a demersului educaţional al profesorului,
astfel încât, strategiile didactice elaborate să se focuseze pe învăţare şi, respectiv, pe cel care învaţă,
pe școlar.
Noțiunea de ”calitate” a ajuns, sau tinde să ajungă în zilele noastre, să definească orice lucru
ce poate fi considerat ca un ”produs”, adică un element comercial propus unei anumite piețe. Această
schimbare de paradigmă reprezintă o necesitate majoră în vederea adaptării sistemului educațional la
condițiile socio-culturale ale zilelor noastre și la profilul psihologic al școlarului.
Strategiile didactice de predare-formare promovează o învăţare activă, adică un complex în
care transmiterea informațiilor este pusă alături de formarea competențelor (a aptitudinilor aplicative
și explicative) și implică o colaborare susţinută între elevi care, organizaţi în microgrupuri, cooperează
pentru realizarea unor obiective prestabilite (exerciții, jocuri, activități muzicale de grup sau
individuale). Cadrul didactic plasează accentul nu pe rolul de difuzor de mesaje informaţionale, ci pe
rolurile de organizator, facilitator şi mediator al activităţilor de învăţare-formare. Demersul didactic
este conceput astfel încât nu îl mai are în centru pe profesor, ci chiar pe elev.
 Rolul profesorului rămâne unul capital, însă, renunţând la mai vechile practici educaţionale
rigide şi uniforme, el devine organizator al unui mediu de învăţare adaptat particularităţilor şi nevoilor
beneficiarilor, facilitând procesul învăţării şi dezvoltarea competenţelor. Proiectând şi realizând
activităţi de predare-învăţare-evaluare bazate pe astfel de strategii didactice, cadrul didactic oferă
elevilor multiple ocazii de a se implica în procesul propriei formări, de a-şi exprima în mod liber ideile,
opiniile şi de a le confrunta cu cele ale colegilor, de a-şi dezvolta competenţele metacognitive sau
interpretative.
Pentru a asigura dezvoltarea şi valorificarea resurselor lor cognitive, afective şi acţionale,
pentru a-i „instrumenta” în vederea adaptării şi inserţiei optime în mediul socio-profesional, este
esenţială elaborarea unor strategii didactice bazate pe acţiune, aplicare, cercetare, experimentare.
Astfel, li se va crea elevilor ocazia de a practica o învăţare de calitate, de a realiza achiziţii durabile,
susceptibile de a fi utilizate şi transferate în diverse contexte instrucţionale şi nu numai. Beneficiind de
o îndrumare competentă, având suportul unor profesori care îi respectă şi sunt interesaţi continuu de
ameliorarea nivelului lor de achiziţii şi competenţe, elevii vor avea posibilitatea să realizeze
obiectivele învăţării şi să finalizeze cu succes această activitate. În plus, şi şansele lor de reuşită socială
vor spori considerabil.
Percepţia cadrului didactic asupra elevilor suportă deci transformări radicale, care vor fi
cadrele principale ale reconceptualizărilor necesar a fi implementate în întreg sistemul educațional:
imaginea elevului - receptor pasiv de informaţii, de cunoştinţe „prefabricate” este înlocuită cu
imaginea elevului activ, motivat să practice o învăţare și o formare autentice, să-şi formeze
competenţe specifice de procesare a informaţiilor, de generare de noi cunoştinţe, de aplicare a
acestora în diferite contexte etc.
Ceea ce reprezenta un obiectiv fundamental al educaţiei şcolare - transmiterea, respectiv
acumularea de cunoştinţe - trece acum în plan secund atunci când se doreşte promovarea, la acest
nivel, a unei culturi a calităţii. Acest deziderat este cu atât mai mult urmărit atunci când vorbim
despre fenomenul muzical. Acum, accentul este plasat pe modul în care informaţiile asimilate sunt
prelucrate, structurate, interpretate şi utilizate în situaţii variate. Astfel, elevii dobândesc competenţe
solide (calități personale dar și criterii de selecție solide), dar şi încrederea că acestea se vor dovedi
operaţionale şi le vor servi în mod autentic în diverse contexte de viaţă.
Strategiile didactice de predare-formare au un rol determinant în activitatea instructiv-
educativă, fiind prezente în toate etapele conceperii şi realizării efective a acesteia:
a) în faza proiectării, atunci când profesorul, raportându-se la celelalte componente ale
procesului de învăţământ (obiective, conţinuturi, timp, forme de organizare etc.), elaborează strategia
didactică optimă;
b) în faza de desfăşurare efectivă a activităţii – strategia didactică devine un instrument
concret care permite realizarea obiectivelor propuse;
c) în faza (auto)evaluării, alături de alte componente ale procesului de învăţământ, strategia
didactică devine “obiect” al evaluării profesorului, apreciindu-se, în funcţie de rezultatele obţinute,
calitatea acesteia şi gradul de corespondenţă cu finalităţile, conţinutul, formele de organizare a
procesului de învăţământ.
Reperele teoretice ale strategiei de predare-formare a cunoștințelor muzicale pot fi după cum
urmează:
1. Structurarea/clasificarea tipologică a cunoştinţelor muzicale în cunoştinţe fundamentale,
cunoștințe funcționale (= capacități) şi cunoștințe la nivel de atitudini în baza criteriilor: gradul de
generalizare, istoric, teoretic şi sistemic, conform celor patru însuşiri de bază ale sunetului muzical,
totodată ținând cont de caracterul de sistem acțional complex.
 2. Stabilirea modelelor particulare de predare la elevi a cunoştinţelor muzicale (în baza
principiilor cunoaşterii artistice) – modelul interacţional, modelul multidirecţional, modelul sau stilul
integrat, și a indicatorilor eficientizării procesului de predare-formare a cunoștințelor muzicale:
perceperea și trăirea profundă a mesajului muzical, înţelegerea cunoaşterea-sinteza și aplicarea-
valorizarea – parte componentă a activităților de receptare a muzicii și repere definitorii pentru
elaborarea strategiilor specifice predării-formării cunoștințelor muzicale.

Bibliografie

Crișciuc Viorica, 2013, ”Specificul strategiilor de predare a cunoștințelor muzicale”, teză de doctorat,
Catedra de Arte și Educație Artistică, Universitatea de Stat ”Alecu Russo”, Bălți, publicată la adresa
www.cnaa.md

Ștefania Zlate, ș.a., 2007 – 2013 ”Strategii moderne de predare-învățare-evaluare”, Proiect co-
finantat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane.