PROPRIETĂ Ț ILE Ș I
FUNCȚ IILE SÂ NGELUI
Hemostaza fiziologică ; grupele sanguine
Student: Ioniță Roxana Elena, KT, an II, 201
îndrumător: Conf. Univ. Drd. Buhociu Elena
Rolul sângelui este cel de a transporta substanțele nutritive prin corp, dar în el se pot
transporta și trombocitele ce ajută la repararea țesutului (plăgii).
Compoziția sângelui
Ca orice țesut, sângele este compus din:
Funcțiile sângelui
1) Transport:
a) gaze respiratorii: oxigen de la plaămâni spre țesuturi și dioxid de carbon de la țesuturi
spre plămâni;
b) substanțe nutritive în circulație spre țesuturi (glucoză, vitamine, etc);
c) produși finali de catabolism către organele excretoare (uree, acid uric, creatinină,
acid lactic);
d) hormoni;
e) substanțe biologic active.
2) Apărare:
a) apărare nespecifică: leucocite – fagocitoză, sistemul complement, preoteina C
reactivă;
b) apărare specifică: limfocite T, limfocite B, plasmocite, imunoglobine.
3) Reglatoare:
a) menținerea homeostaziei mediului intern prin:
i). Menținerea constantă a PH-ului sanguin (sisteme tampon);
ii). Menținerea constantă a concentrației ionilor și a raporturilor dintre aceștia
(anioni = cationi);
iii). Menținerea constantă a osmolarității sângelui;
b) reglarea funcțiilor organismului (circulatorie, excretorie, etc) prin:
i). Transport hormoni și substanțe biologic active;
c) asigurarea unității organismului.
4) Termoreglatoare:
a) transportă căldura;
5) Protecție imunologică.
1) Culoarea: roșie, datorită prezenței hemoglobinei; sângele arterial are culoarea roșu
deschis iar cel venos roșu închis;
2) Densitatea: este mai greu decât apa iar densitatea depinde de proporția dintre
componentele sale și în special de hematii și proteine; între 1057-1067 (la bărbat)
şi 1051-1061 (la femeie);
3) Vâscozitatea: este dată de fibrinogen și elementele figurate; este mai vâscos decât apa;
4) Temperatura: este în medie de 360 Celsius;
5) Presiunea osmotică și coloid osmotică: sunt date de nivelul sodiului și glucidelor,
respectiv de nivelul proteinelor circulante. Au rol important în reglarea presiunilor din
spațiul capilar și extracapilar și în reglarea circulației apei între cele două regiuni;
6) Ph-ul: este dat de concentrația ionilor de hidrogen; valoarea normală este de 7,35 – 7,45;
este menținut la valori normale de sistemele tampon plasmatice și eritrocitare; rezerva
alcalină este reprezentată de bicarbonatul de sodiu.
Hemostaza fiziologică
Implică un echilibru între două procese opuse care se desfășoară simultan: formarea
cheagului sanguin și fibrinoliza. Formarea cheagului presupune interacțiunea dintre
endoteliul vascular, plachete și factorii de coagulare și se desfășoară în trei timpi: timpul
vasculo-plachetar, timpul plasmatic și timpul trombodinamic.
Timpul vasculo-plachetar(hemostaza primară)
- Agregarea trombocitelor. Plasma bogată în trombocite este un lichid tulbure. După
adăugarea acidului adenozindifosforic, trombocitele sunt activate și încep a se
agrega, formând fulgi albi; timpul vasculo-plachetar, cunoscut și ca hemostaza
primară sau temporară are drept scop formarea trombusului alb plachetar, constituit
în principal din plachete și câteva fibre de fibrină care îl consolidează. Începe odată cu
lezarea vasului. Prima reacție constă în vasoconstricția peretelui acestuia, produsă
atât reflex, cât și sub acțiunea serotoninei. Urmează aderarea trombocitelor la nivelul
plăgii, agregarea și metamorfoza vâscoasă a acestora cu vasul, ducând la oprirea
sângerării în cel mult patru minute. La acest nivel sunt eliberați factorii plachetari, cu
rol deosebit în etapa plasmatică a hemostazei. Între timp, se produce activarea celor
13 factori plasmatici ai coagulării.
într-un coagul (cheag) roșu, moale (gel), format dintr-o rețea de fibrină în ochiurile
căreia sunt prinse elemente figurate (eritrocite, trombocite, leucocite);
în ser, plasma lipsită de fibringen și protrombină.
La rândul ei, coagularea sângelui presupune trei faze:
Termenul de grupă sanguină (sau grup sanguin) este folosit pentru a caracteriza
sângele unui individ în funcție de prezența sau absența unui antigen pe suprafața
eritrocitelor acestuia. Majoritatea antigenelor de grup sanguin sunt de natură glicoproteică,
oarecum stabile din punct de vedere genetic, unele fiind întâlnite la mai multe specii de
mamifere în forme identice. Această trăsătură a lor poate fi invocată drept argument în
favoarea unității lumii vii.
Deși aceste antigene sunt prezente și pe leucocite (nu și pe trombocite), în mod curent se
consideră că doar eritrocitele prezintă importanță pentru stabilirea grupelor sanguine.
Datorită faptului că reacția antigen-anticorp la care participă antigenele de grup sanguin și
anticorpii lor specifici este una de aglutinare (se soldează cu aglutinarea hematiilor)
antigenele se mai numesc și aglutinogene, iar anticorpii și aglutinine.
Importanța grupelor sanguine rezidă în indicarea compatibilității sau
incompatibilității dintre donator și primitor în cazul transfuziilor. Teoretic, compatibilitatea
reprezintă situația în care întâlnirea antigenului de pe hematii cu anticorpi specifici este
exclusă.
Sistemul AB0 se bazează pe existența a două aglutinogene, notate A și B, și a două aglutinine
specifice: α (anti A) și respectiv β (anti B). Landsteiner a observat o regulă a excluziunii
reciproce, concretizată în faptul că indivizii care prezintă pe eritrocite un aglutinogen nu au
niciodată în plasmă aglutinina omoloagă. Un individ poate dispune de unul, ambele sau de
nici unul din aglutinogene. Întotdeauna există aglutinine corespunzătoare aglutinogenului
care lipsește, iar când sunt prezente atât A cât și B, nu vor exista aglutinine. Astfel, există 4
grupe principale în sistemul AB0:
Grupa Grupa
Aglutinogen Aglutinine
(Landsteiner (Janský
(antigen) (anticorpi)
) )
O I nu are α și β
A II A β
B III B α
AB IV A și B nu are
Bibliografie: