p. 28.

↓
descoperirile mele pe suprafaţa mai sus desenată, respectiv săpată, au fost următoarele: b. 1. – la
adâncime de 25 cm. ceaşcă fără toartă, înaltă de 10.5 cm., diametrul tălpii 6 cm., diametrul
pântecului 9 cm., diametrul gurii 8 cm., vasul de lut grosolan [37] lucrat fără roată de olar este în
totalitate nedecorat, culoarea sa neagră murdară; g. 2. – la adâncimea de 1 metru – schelet uman
pe spate, capul la sud – picioarele le nord, lungimea totală de 139 cm., diametrul la umăr 26 cm.,
oasele bazinului au lipsit, oasele braţului în paralel cu corpul, la picioarele sale o ceaşcă fără
toartă asemănătoare cu cea de la „b. 1” a cărei înălţime [este] de 10 cm., diametrul tălpii de 6
cm., diametrul pântecului de 10 cm., diametrul gurii de 7 cm., culoarea sa este ceva mai
deschisă, de altfel exact la fel de grosolană şi de nedecorată; g. 4. – la adâncime de 1 metru –
ceaşcă mică cu toartă, înălţimea ei de 7 cm., pe partea opusă toartei cu un ornament incizat
precum o scară; g. 5 – la adâncime de 1 metru – fibulă din bronz de caracter [tip] roman – cu ac
intact, şi un mic fragment de plăcuţă din bronz răsucită în verigă; h. 3. – la adâncime de 1 metru
– ceaşcă fără toartă de 7 cm. înălţime – arsă foarte tare – de culoare cenuşie; i. 10. – la adâncime
de 1 metru – ceva animal mai mare (cal?) cu vertebre şi coaste – fără cap şi fără extremităţi.
Cele două vase de lut găsite la „b.1” şi la „g. 2” după formă se aseamănă cu cele pe care
r.
D Sőtér le prezintă în Emlékkönyv [cartea comemorativă?] din anul 1882-1898 al Asociaţiei de
Istorie şi Arheologie a comitatului Mosony, la numerele 1. 2. 4. şi 7. a tabelei Nemesvölgy I.

8. După ce, în movila săpată mai jos de 1 metru, peste tot am dat de pământ viu, am sistat
munca şi lăsând 10 oameni la faţa locului, ca să arunce înapoi pământul, eu însumi – cu cei 7
muncitori rămaşi – am urcat pe movila „Mică” [„Kis” halom] de dimensiuni uriaşe, cu intenţia ca
să examinez straturile superioare ale acesteia printr-un şanţ de probă din care să arunc repede
pământul; şanţul lung de 7 metri a fost într-adevăr foarte promiţător, deoarece până la 2 metri
găsind în el pământ negru adus, m-a convins despre faptul că şi această movilă [38] este creată
de mâna omului.

9. După aceea, la lumina strălucitoare a soarelui de toamnă care se lăsa [apunea], am mai
săpat în acea zi şi într-al treilea loc. În hotarul de vest al Tomnaticului [Nagy-Ősz] există mai
multe creste de pământ lungi, una dintre acestea întretaie drumul Comloşu Mare – Sânnicolau
Mic [Nagy-Komlós – Nagyszentmiklós] şi merge aproape în linie dreaptă către drumul Tomnatic
– Nerău [Nagy-Ősz – Nyerő], – fac observaţia că este aceeaşi pe care se află movilele săpate în
3. şi 4. octombrie – şi printre acestea şi acel „Kis Hügel” amintit de mai multe ori; acolo, unde
această creastă de pământ atinge drumul Tomnatic – Nerău [Nagy-Ősz – Nyerő], deci direct
lângă pomii drumului, dând curs cererii unui german prezent, am pus să fie săpate în grabă 3
gropi. Au ieşit la suprafaţă: din 1ma un craniu uman deosebit de întreg şi o monedă de argint mai
mică cu legendă neclară – ; din a 2.-a un schelet uman întreg fără anexe – , în sfârşit din a 3.-a un
schelet uman şi în jurul mijlocului acestuia o cataramă de fier ruginită; toate acestea de la
adâncimea de nici 20 de centimetri. Scheletele au fost culcate cu capul spre vest, picioarele spre
est, pe spate, întinse – în pământul gol.
Deşi aş fi dorit foarte mult să continui mai departe cercetarea în acest loc – după cum
observ întreaga creastă este plină cu cadavre – pâcla înserării a pus capăt acesteia.

10. A doua zi împachetând într-o ladă respectivele 4 bucăţi de vase de lut, 1 fibulă de
bronz, 1 verigă din bronz, 1 monedă de argint şi cele două cranii provenite din săpăturile din 4.
octombrie; la fel şi craniul uman ieşit la iveală din mormântul de călăreţ din 3. octombrie
(celelalte – precum am mai semnalat – Bella şi Miske le-au luat cu ei), am trimis totul la
Budapesta pentru Muzeul Naţional.
[39] 11. Profesorul Bella, pe când mai târziu i-am raportat despre rezultatele săpăturii
mele din 4. octombrie, s-a bucurat extraordinar pentru ele şi şi-a exprimat convingerea că în zona
noastră vor mai ieşi la suprafaţă numeroase lucruri interesante – numai să fie cine să le
urmărească; totodată îmi scrie: „I-am propus din nou prin viu grai excelenţei sale Szalay ca să vă
însărcineze pe dumneavoastră dragă domn cu cercetarea zonei domniei voastre. Acest lucru l-a
făcut şi domnul baron care, după cum am luat la cunoştinţă din ultima sa scrisoare, în mod
deosebit v-a recomandat domniei sale Hampel. Sper, că pe viitor vă vor pune la dispoziţie o
sumă mai mare”... În strâmtoarea lină însă nu fusese niciun zgomot...
Făcând socoteală din timp cu această împrejurare, şi bănuind că planurile mele vor fi
susţinute doar de atâta putere materială câtă voi putea aduna eu însumi cu cele două mâini ale
mele: m-am ataşat puternic de reflecţie – cum şi în ce fel aş putea face rost de bani.
După multe idei imposibile, care toate s-au dovedit a fi tot atâtea stele căzătoare ale
speranţei, în sfârşit, în sufletul meu frământat a luat naştere şi un gând mai puţin inutil. M-am
hotărât că mă voi adresa numeroaselor mele rude – şi cunoştinţe bune – cu o chemare care va
apela la spiritul lor de sacrificiu – şi prin ei la toţi acei care sunt cât de cât dispuşi ca să doneze
ceva pentru scopul propus.
Hotărându-mă la planul naiv, firesc, a venit la rând problema întocmirii chemării.
Aceasta mi se rostogolea în faţă sub forma unei pâcle. Ce să scriu – cum – cât? Oare chiar să
scriu?