p. 32.

↓
stăpânit teritoriul nostru până când romanii nu l-au cucerit – împreună cu întreaga Dacia – sub
Traian. O parte a legiunilor imperiale a mai trecut des şi pe urmă prin această zonă, iar mai târziu
aici îşi duce împotriva puhoiului năvălitor al barbarilor acea luptă pe viaţă şi pe moarte a cărei
sfârşit a fost prăbuşirea vulturilor romani.
Unul după altul pătrund şi aici vandalii, goţii, gepizii, mai târziu longobarzii şi avarii care
domină două secole în Banat; şi în final – ca ultimul mare val al migraţiei istorice ale popoarelor
– strămoşii noştri: maghiarii.
Cunoaştem că încă în anul venirii sale Árpád l-a însărcinat cu cucerirea Banatului, care
afirmativ pe atunci a fost parte a teritoriului principelui bulgar Glad [Glád], pe rudele sale Zuárd
şi Kadosa şi pe cumanul Boyta care, trecând Tisa la Kenese, apoi poposind lângă pârâul Aranca,
s-au stabilit în comitatul Torontal şi în curând cuceresc întreaga zonă.
În afară de aceasta s-au petrecut aici mai multe evenimente importante ale istoriei
maghiare; aşa de ex. acea bătălie în care Ştefan [István] îl învinge pe Ahtum, în apropiere de
hotarul de azi a Comloşului Mare [Nagy-Komlós].
Acest, pe scurt schiţat, trecut istoric bogat însuşi motivează întreprinderea plănuită, care
de asemenea speră ca prin săpăturile arheologice sistematice să completeze lipsurile
cunoştinţelor noastre istorice, nu mai puţin şi pe cele de istoria culturii – [50] chiar şi pe teritoriul
semnalat. Pentru că despre asta este vorba. Însă – după cele spuse şi după cele care vor mai fi
spuse – ceea ce indică [motivează] în mod special cercetările de anvergură, de specialitate în
preajma Comloşului Mare [Nagy-Komlós], acela este numărul mare al movilelor – tumulilor –
cu dimensiuni variabile care în sensul strict al cuvântului năpădesc această zonă.
Arheologia a stabilit fără dubiu că aceşti tumuli, aproape fără excepţie, sunt rămăşiţe
monumentale de epocă străveche, şi ca atare alcătuiesc o sursă de gratitudine pentru cunoaşterea
acelor epoci întunecate despre care istoria nu vorbeşte sau despre care s-au notat foarte puţine
lucruri. Sunt foarte frecvente, aşa că nu numai Ungaria le posedă din belşug, ci mai mult sau mai
puţin toate ţările Europei; ba mai mult, ele se întâlnesc şi în afara continentului nostru: în Africa,
în America – unde cunoaştem movilele străvechi indiene care simbolizează diferite animale,
şarpe, elefant etc. – dar şi în alte părţi.
Unde aceste movile au fost cercetate, acolo au intrat date importante în posesiunea
ştiinţei. Acest lucru este uşor de înţeles dacă luăm în considerare că aceste movile, în majoritatea
lor ca locuri de înmormântare, sunt în strânsă legătură cu cultul religios al popoarelor străvechi,
ceea ce în acele timpuri a fost inseparabil de starea generală a culturii.
Este de prisos să tratăm mai amănunţit în ce măsură este interesată de cunoaşterea
exhaustivă a acestor movile arheologia care urmăreşte scopuri umane, de istoria artei sau
naţionale. Deoarece, ori că le considerăm morminte, în care au căpătat binemeritat loc de odihnă
excelenţii unei familii, unui trib sau a unei naţii; ori [51] le considerăm aşezări, unde foarte des a
decurs viaţa de familie a popoarelor primitive străvechi de-a lungul mai multor epoci, unde au
lăsat posterităţii – precum aici şi acolo – prin arme, diferite unelte, bijuterii etc. urmele sigure ale
inteligenţei lor relative.; în final, ori le considerăm monumente ale iubirii şi recunoştinţei, simple
cenotafe, pe care le-a ridicat cutuma, pietatea, în cinstea vreunui concetăţean căzut în ţinuturi
îndepărtate: cu conţinutul lor variat şi bogat aceste movile întotdeauna alcătuiesc câte un
fragment al oglinzii acelui trecut îndepărtat, a cărei istorii până acum o cunoaştem mai mult doar
din desenele fanteziei.
Ceea ce însă le asigură acestor movile nu doar o valoare în istoria culturii dar şi valoare
istorică aceea este tocmai marea lor răspândire. Datorită acesteia arheologia comparativă deja a
şi făcut progrese remarcabile, şi merge pe o cale care singură duce către rezolvarea tuturor
întrebărilor ce pot fi cuprinse sub denumirile de: leagăn al civilizaţiei, străvechi centre culturale,
propagarea, răspândirea, dezvoltarea sau decăderea acestora, contactele dintre popoarele
străvechi, migraţia, originea etc.
Ungaria în privinţa acestor movile: este un teritoriu excelent; ceea ce nu poate fi afirmat
şi în legătură cu cunoaşterea acestora, pentru că nouăzeci la sută dintre aceşti tumuli încă nu este
cercetat. Din aceştia fac parte şi cei despre care vorbim.
Despre aceste movile speciale trebuie să presupunem că ele provin – ca şi în alte locuri –
din mai multe epoci şi de la mai multe popoare; ceea ce dovedeşte şi experienţa mea – deşi
modestă – de până acum.
Pot mulţumi cu recunoştinţă profundă dărnicia domeniului din localitate [52] în urma
căreia în hotarul comunei, la pusta din Vizejdia [Vizesda], am făcut săpături în decursul mai
multor ani în astfel de movile; publicaţia câtorva rezultate ale acestor cercetări în curând vor
apare în literatura de specialitate.
Dintre aceste descoperiri în special una s-a evidenţiat mai mult, atât prin numărul şi prin
diversitatea pieselor – sticlă, calcedonia, fier, bronz, argint, aur – cât şi prin valoarea sa istorică,
întrucât ea se referă la acel de popor al istoriei vechi care în Câmpia [Alföld] noastră [deşi] a
avut un rol, însă în privinţa originii sale a rămas până acum neclar, sarmaţii-iazigi.