Unitatea de învățare nr.

Funcționarea societăților comerciale: generalități.

Organele de decizie ale societăților comerciale

Cuprins

1. Funcționarea societăților comerciale. Aspecte generale

1.1. Organele de decizie ale societății comerciale
1.2. Organele de administrare ale societății comerciale
1.3. Organele de control ale societății comerciale
2. Organele de decizie ale societăţii comerciale
2.1. Aspecte generale privind organele de decizie - adunările generale
2.2. Aspecte specifice cu privire la organizarea şi funcţionarea adunărilor
generale ale acţionarilor
2.3. Aspecte speciale cu privire la organele de decizie ale societăţii cu
răspundere limitată

Conținut

FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

1. Aspecte generale legate de funcţionarea societăţii comerciale

Reglementările generale privind funcţionarea societăţii sunt prevăzute în art. 65-74

din Legea nr. 31/1990 care conţin prevederi generale cu privire la situaţia aporturilor,
drepturile creditorilor asociaţilor, la distribuirea de dividende, administrarea societăţii şi
obligaţiile generale legate de conţinutul actelor emise de către societate.

1.1. Organele de decizie ale societăţii comerciale - adunările generale

Pentru toate formele de societăţi comerciale, organul suprem de conducere este

Adunarea generală a asociaţilor, mai puţin în cazul societăţii cu răspundere limitată cu
unic asociat, în care atribuţiile adunării generale revin asociatului unic.
Organul suprem de decizie și conducere al societăţii este adunarea generală a
asociaţilor/acţionarilor, reprezentând singurul organ în cadrul căruia se formează voinţa
persoanei juridice şi care poate lua deciziile majore legate de activitatea societăţii,
aprobarea situaţiilor financiare, numirea celorlalte organe ale societăţii şi modificarea
actelor constitutive ale societăţii.
În ceea ce priveşte convocarea şi modalitatea de luare a deciziilor, adunările
generale prezintă particularităţi în funcţie de forma juridică a societăţii.
In orice caz, adunările generale se convoacă şi se întrunesc cel puţin o dată pe an
pentru aprobarea situaţiilor financiare ale societăţii şi în rest ori de câte ori este nevoie,
cel puţin pentru modificarea actelor constitutive ale societăţii şi luarea unor decizii ce
intră în competenţa acestora.
Procesul decizional în cadrul adunărilor generale se bazează pe regula majorităţii
aplicată atât în ceea ce priveşte numărul de acţionari/asociaţi prezenţi la şedinţa
convocată cât şi în ceea ce priveşte numărul de voturi necesar pentru adoptarea unor
decizii.
Legea distinge, fără a da însă detalii specifice, între două tipuri de majorităţi
legate de adoptarea deciziilor adunărilor generale: majoritatea simplă şi majoritatea
absolută. În lipsa unor clarificări în textul Legii nr 31/1990, în doctrină s-a considerat că
majoritatea simplă reprezintă jumătate plus unul din acţionarii prezenţi şi/sau reprezentaţi
în cadrul adunării generale respective iar majoritatea absolută reprezintă jumătate plus unu
din totalul capitalului social al societăţii sau a drepturilor de vot.
În cazul societăţilor cu răspundere limitată legea prevede că, în lipsă de clauză
contrarie în actul constitutiv, se aplică regula dublei majorităţi care ia în considerare nu
numai majoritatea capitalului social dar şi majoritatea numărului de asociaţi ai societăţii,
ceea ce reprezintă o aplicare practică a caracterului intuitu personae a societăţii cu
răspundere limitată.
De regulă, fiecare parte socială sau acţiune dă dreptul la un vot iar în practică s-a
extins la toate formele societăţilor comerciale principiul prevăzut de legea nr. 31/1990
pentru societăţile comerciale pe acţiuni care menţionează că dreptul de vot nu poate fi
cedat iar convenţiile referitoare la dreptul de vot sunt nule absolut (art. 128 alin.2 din
Legea nr. 31/1990).
Votul în cadrul şedinţelor adunării generale poate fi acordat atât în persoană cât şi
prin mandatar. O problemă specifică o reprezintă asigurarea confidenţialităţii dezbaterilor
şi a hotărârilor luate în cadrul adunărilor generale mai ales în cadrul exercitării dreptului
de vot prin mandatar. De principiu, mandatarul care îl reprezintă pe asociat/acţionar este
legat în ceea ce priveşte societatea de aceleaşi obligaţii prevăzute de lege şi actul
constitutiv pentru acţionar/asociat în ceea ce priveşte asigurarea confidenţialităţii
dezbaterilor.
Adunarea generală poate invita în cadrul şedinţelor şi alte persoane din afara
societăţii ca experţi sau participanţi fără drept de vot cum ar fi administratorii, membrii
consiliului de supraveghere şi ai directoratului, cenzorii, auditorii financiari, toţi aceştia
neavând însă drept de vot.
În anumite situaţii prevăzute în mod special de legislaţia muncii reprezentanţii
sindicatelor şi/sau ai salariaţilor pot asista şi expune opiniile cu privire la anumite
probleme care privesc angajaţii societăţii.
 1.2. Organele de administrare ale societății comerciale – administratorii

Aducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale a asociaţilor ca şi

îndeplinirea tuturor operaţiunilor cerute de lege pentru realizarea obiectului de
activitate al societăţii, în limitele prevăzute în lege sau în actul constitutiv al societăţii
este asigurată de organele de administrare ale societăţii care îndeplinesc toate operaţiunile
de gestiune legate de realizarea scopului societăţii, adică în vederea obţinerii de profit.
Administratorii au putere deplină de decizie cu privire la aceste operaţiuni de
gestiune cu excepţia cazurilor în care anumite decizii de acest gen sunt date, în baza
prevederilor actelor constitutive ori a legii, în competenţa adunării generale.
Operaţiunile de gestiune în competenţa administratorilor presupun atât acte de
gestiune internă a activităţii societăţii cât şi reprezentarea în relaţiile cu terţii a societăţii.
Acest din urmă atribut al puterilor conferite administratorilor de lege, de actul constitutiv
ori de asociaţi prin hotărâre în acest sens, este de natura dar nu de esenţa funcţiei de
administrator al unei societăţi comerciale. Reprezentarea în relaţiile cu terţii este un atribut
lăsat de lege la latitudinea asociaţilor in vederea acordării sau neacordării acestuia dar
specificăm faptul ca de regulă doar la societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni
atributul de reprezentare in relaţiile cu terţii nu este prezumat, la celelalte forme societare
acest atribut este prezumat, în lipsa de clauză contrară în actul constitutiv, cu condiţia
îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege adică a înregistrării
administratorilor şi a puterilor conferite acestora in registrul comerţului competent.
De principiu organul de administrare sau de execuţie este compus din
administratori şi, dacă este cazul, de directori executivi cărora administratorii le pot
delega anumite atribuţii iar în cazul societăţilor comerciale pe acţiuni administrate în
sistem dualist de către consiliul de supraveghere şi directorat.
Cum vom detalia în capitolele următoare prevederile specifice legate de
administrarea fiecărei forme de societate, vom prezenta în continuare principiile generale
legate de administrarea societăţii prevăzute în art. 70-74 din Legea nr. 31/1990.

Administratorii societăţii sunt obligaţi să participe la toate adunările, consiliile şi

organele de conducere similare acestora.

Legat de valabilitatea actelor de dispoziţie încheiate de către administratorii cu

putere de reprezentare a societăţii art. 701 din Legea 31/1990 introdus in anul 2008 pune
capăt opiniilor divergente atât din practica judiciară cât şi din doctrină cu privire la forma
pe care mandatul acordat reprezentanţilor legali ai societăţii trebuie să o îmbrace.
Discuţiile se refera mai ales la actele de dispoziţie în baza cărora societatea
comerciala dobândeşte sau înstrăinează drepturi asupra bunurilor imobile terenuri, acte
pentru valabilitatea cărora legea cere forma autentică. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
stabilit într-o decizie (nr. 1964 din 23 mai 2007 a Secţiei Comerciale) faptul ca în virtutea
principiului de drept civil potrivit cu care mandatul trebuie să îmbrace aceeaşi forma din
punctul de vedere al exprimării consimţământului ca şi actul ce se încheie de către
mandatar în baza acestuia, şi în cazul actelor încheiate de reprezentanţii societăţilor
comerciale, fie că sunt contracte de vânzare cumpărare de imobile terenuri dar mai ales
în cazul constituirii de garanţii reale asupra bunurilor imobile în favoarea instituţiilor de
credit sau a altor entităţi, mandatul acestora trebuie să îmbrace forma autentică, sub
sancţiunea nulităţii absolute a contractelor astfel încheiate.
În practica notarială şi în doctrina dreptului societăţilor comerciale se conturase o
opinie contrara şi anume că mandatul acordat reprezentanţilor legali ai unei societăţi nu
trebuie să îmbrace forma autentică în virtutea principiilor de drept comerciale privind
lipsa formalismului şi celeritatea derulării operaţiunilor comerciale.
Prin introducerea art. 701 in Legea 31/1990 s-a dat o consacrare legislativă a
opiniei exprimate în doctrină şi care reflectă aplicarea în textul de lege a principiilor de
drept comercial.
Cu toate acestea este de necontestat faptul că în cazul în care prin hotărârea
adunării generale o alta persoană decât administratorii numiţi cu puteri de reprezentare a
societăţii este împuternicită să reprezinte societatea ca şi reprezentant convenţional în
scopul încheierii de acte juridice în numele şi pe seama societăţii, mandatul special - în
sensul de instrumentum nu de negotium – acordat acestei persoane trebuie sa îmbrace
forma cerută de lege pentru încheierea acelui act.
Administratorii care au dreptul de reprezentare al societăţii nu pot transmite acest
drept decât în condiţiile unei prevederi exprese în acest sens în actele constitutive ale
societăţii. În cazul în care o astfel de delegare are loc, societatea este îndreptăţită să
solicite de la administratorul substituit nelegal beneficiile rezultate din operaţiune. Cu
toate acestea, aplicând teoria aparenţei de drept, societatea va fi obligată să
îndeplinească operaţiunile realizate în numele sau de către persoana care a substituit fără
drept un administrator al acesteia, urmând ca acesta din urmă împreună cu persoana
respectivă să răspundă în solidar faţă de societate pentru eventualele pagube înregistrate
de societate.
Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de prevederile
referitoare la mandatul comercial în completarea prevederilor speciale prevăzute în
prezenta lege. Fiind în domeniul dreptului comercial mandatul acordat administratorilor
este prezumat ca fiind oneros, cu excepţia cazului în care se face dovada contrară. În
aceste condiţii prestaţia administratorului este apreciată ca fiind aceea a unei persoane
profesioniste care trebuie să acţioneze cu diligenţa specifică, culpa sa în îndeplinirea
obligaţiilor asumate sau impuse în sarcina sa  fiind apreciată ca fiind culpa levis in
abstracto.

Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru:

   a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;
   b) existenţa reală a dividendelor plătite;
   c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;
   d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
   e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
 Acţiunea în răspundere împotriva administratorilor aparţine şi creditorilor
societăţii, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii insolventei.
Legea impune şi anumite incompatibilităţi în ceea ce priveşte exercitarea funcţiei
de administrator al societăţii comerciale, incompatibilităţi identice cu cele prevăzute
pentru fondatorii societăţii comerciale şi anume nu pot exercita această funcţie persoanele
care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune
frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie
mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002
pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri
de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările
ulterioare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei sau pentru cele prevăzute de Legea nr. 31/1990, cu modificările şi
completările ulterioare.

Administratorii sunt obligaţi să se asigure că societatea aduce la îndeplinire

prevederile art. 74 din Legea nr. 31/1990 legate de conţinutul documentelor emise de
societate precum şi anumite obligaţii de publicitate a acestora.
Astfel, în orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect şi alte documente
întrebuinţate în comerţ, emanând de la societatea comerciala, trebuie să se menţioneze
denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din registrul comerţului şi codul unic de
înregistrare. Dacă societatea pe acţiuni optează pentru un sistem dualist de administrare,
documentele menţionate anterior vor conţine şi menţiunea «societate administrată în
sistem dualist».
   În documentele emise de o societate cu răspundere limitată, se va menţiona şi
capitalul social, iar în cazul unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, se vor
menţiona atât capitalul social subscris, cât şi cel vărsat.
   În situaţia documentelor emise de o sucursală, acestea trebuie să menţioneze şi
oficiul registrului comerţului la care a fost înregistrată sucursala precum şi numărul ei de
înregistrare.
   Toate aceste informaţii trebuie să se regăsească în mod obligatoriu şi pe pagina
de internet proprie a societăţii, dacă este cazul.

1.3. Organele de control

Activitatea de control a situaţiei societăţii şi a implementării exacte şi întocmai de

către administratori a deciziilor luate de asociaţii/acţionarii societăţii poate fi realizată atât
de către asociaţi/acţionari cât şi de către un organ special, numit în acest sens, care va
raporta numai asociaţilor/acţionarilor societăţii. Administratorii sunt obligaţi să pună la
dispoziţia acestui organ toate documentele legate de administrarea şi gestiunea societăţii.
Această activitate de control este exercitată de regulă de către cenzori sau auditorii
financiari iar în cazul societăţilor comerciale cu răspundere limitată cu mai puţin de 15
 asociaţi sau a societăţii în comandită simplă ori în nume colectiv de către asociaţi direct
sau prin împuterniciţi speciali în acest scop.
Rapoartele organelor de control sunt imperativ a fi prezentate pentru aprobarea
situaţiilor financiare, constituind parte integrantă a acestora împreună cu rapoartele
administratorilor.
Principiile specifice de control a activităţii societăţii pot fi stabilite atât de către
asociaţi/acţionari în actele constitutive ale societăţii cât şi ulterior prin decizii ale
adunărilor generale. Deoarece aceste atribuţii reprezintă un important interes în vederea
protejării securităţii circuitului comercial, legiuitorul a impus principii specifice şi cerinţe
speciale cu privire la calităţile şi calificările pe care aceste persoane trebuie să le
îndeplinească impunând norme specifice pentru fiecare tip de societate în parte.

2. Organele de decizie societăţii comerciale

2.1. Aspecte generale privind organele de decizie - adunările generale

Pentru toate formele de societăţi comerciale, organul suprem de conducere este

Adunarea generală a asociaţilor (AGA), mai puţin în cazul societăţii cu răspundere limitată cu
unic asociat, în care atribuţiile adunării generale revin asociatului unic.
Organul suprem de decizie si conducere al societăţii este adunarea generală a
asociaţilor/acţionarilor, reprezentând singurul organ în cadrul căruia se formează voinţa
persoanei juridice şi care poate lua deciziile majore legate de activitatea societăţii, aprobarea
situaţiilor financiare, numirea celorlalte organe ale societăţii şi modificarea actelor
constitutive ale societăţii.
În ceea ce priveşte convocarea şi modalitatea de luare a deciziilor, adunările generale
prezintă particularităţi în funcţie de forma juridică a societăţii.
Adunările generale se convoacă şi se întrunesc cel puţin o dată pe an pentru aprobarea
situaţiilor financiare ale societăţii şi în rest ori de câte ori este nevoie, cel puţin pentru
modificarea actelor constitutive ale societăţii şi luarea unor decizii ce intră în competenţa
acestora.
Procesul decizional în cadrul adunărilor generale se bazează pe regula majorităţii
aplicată atât în ceea ce priveşte numărul de acţionari/asociaţi prezenţi la şedinţa convocată
cât şi în ceea ce priveşte numărul de voturi necesar pentru adoptarea unor decizii.
Legea distinge, fără a da însă detalii specifice, două tipuri de majorităţi legate de
adoptarea deciziilor adunărilor generale: majoritatea simplă şi majoritatea absolută. În lipsa
unor clarificări în textul Legii nr 31/1990, majoritatea autorilor şi practica judecătorească au
considerat că majoritatea simplă reprezintă jumătate plus unul din acţionarii prezenţi şi/sau
reprezentaţi în cadrul adunării generale respective iar majoritatea absolută reprezintă jumătate
plus unu din totalul capitalului social al societăţii sau a drepturilor de vot.
În cazul societăţilor cu răspundere limitată art. 192 din Legea nr. 31/1990 prevede că,
în lipsă de clauză contrarie în actul constitutiv, se aplică regula dublei majorităţi, care ia în
considerare nu numai majoritatea capitalului social dar şi majoritatea numărului de asociaţi ai
societăţii, ceea ce reprezintă o aplicare practică a caracterului intuitu personae a societăţii cu
răspundere limitată.
De regulă, fiecare parte socială sau acţiune dă dreptul la un vot, iar în practică s-a
extins la toate formele societăţilor comerciale principiul prevăzut de Legea nr. 31/1990
pentru societăţile comerciale pe acţiuni, care menţionează că dreptul de vot nu poate fi cedat
iar convenţiile referitoare la dreptul de vot sunt nule absolut (art. 128 alin. 2 din Legea nr.
31/1990).
Votul în cadrul şedinţelor adunării generale poate fi acordat atât în persoană cât şi prin
mandatar. O problemă specifică o reprezintă asigurarea confidenţialităţii dezbaterilor şi a
hotărârilor luate în cadrul adunărilor generale, mai ales în cadrul exercitării dreptului de vot
prin mandatar. De principiu, mandatarul care îl reprezintă pe asociat/acţionar este legat în
ceea ce priveşte societatea de aceleaşi obligaţii prevăzute de lege şi actul constitutiv pentru
acţionar/asociat în ceea ce priveşte asigurarea confidenţialităţii dezbaterilor.
Adunarea generală poate invita în cadrul şedinţelor şi alte persoane din afara societăţii
ca experţi sau participanţi fără drept de vot cum ar fi administratorii, membrii consiliului de
supraveghere şi ai directoratului, cenzorii, auditorii financiari, toţi aceştia neavând însă drept
de vot.
În anumite situaţii prevăzute în mod special de legislaţia muncii, reprezentanţii
sindicatelor şi/sau ai salariaţilor pot asista şi își expune opiniile cu privire la anumite
probleme care privesc angajaţii societăţii.

2.2. Aspecte specifice cu privire la organizarea şi funcţionarea adunărilor

generale ale acţionarilor

A. Componenţa adunării generale

Adunarea generală este formată din totalitatea acţionarilor societăţii comerciale.

In cazul societăţilor pe acţiuni, prin actul constitutiv se pot stabili anumite categorii de
acţiuni care conferă titularilor drepturi diferite, cum este cazul acţiunilor preferenţiale cu
dividend prioritar şi fără drept de vot. In aceste situaţii, titularii fiecărei categorii de acţiuni se
întâlnesc în adunări generale distincte, conform celor stabilite în actul constitutiv.
Adunările generale sunt de două feluri, ordinare (AGAO) şi extraordinare (AGAE),
deosebirile între aceste două categorii fiind cu privire la atribuţii şi la modalitatea de luare a
deciziilor în cadrul adunărilor respective.

B. Atribuţiile adunării generale

Intră în competenţa de decizie a adunării generale ordinare (art. 111 din Legea nr.
31/1990):
 i. să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza
rapoartelor prezentate de consiliul de administraţie, respectiv de directorat şi de consiliul de
supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, şi să fixeze dividendul;
ii. să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai
consiliului de supraveghere, şi cenzorii;
iii. în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare sunt auditate, să numească sau
să demită auditorul financiar şi să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar;
iv. să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor consiliului
de administraţie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, şi cenzorilor, dacă nu a fost
stabilită prin actul constitutiv;
v. să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a
directoratului;
vi. să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de
activitate, pe exerciţiul financiar următor;
vii. să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi
ale societăţii.

Competenţele adunării generale extraordinare (art. 113 din Legea nr. 31/1990) sunt de
a lua decizii cu privire la:
a. schimbarea formei juridice a societăţii;
b. mutarea sediului societăţii;
c. schimbarea obiectului de activitate al societăţii;
d. înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii,
reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv
nu se prevede altfel;
e. prelungirea duratei societăţii;
f. majorarea capitalului social;
g. reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni;
h. fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii;
i. dizolvarea anticipată a societăţii;
j. conversia acţiunilor nominative în acţiuni la purtător sau a acţiunilor la purtător
în acţiuni nominative;
k. conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
l. conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni;
m. emisiunea de obligaţiuni;
n. oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care
este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.

Potrivit art. 114 din Legea nr. 31/1990, Adunarea Generală Extraordinară va putea
delega consiliului de administraţie sau, după caz, directoratului, în condiţiile prevăzute de
actul constitutiv şi cu majorităţile stabilite de lege pentru validitatea deliberărilor Adunării
Generale Extraordinare, exerciţiul următoarelor atribuţii:
i. mutarea sediului societăţii;
ii. schimbarea obiectului de activitate al societăţii cu excepţia domeniului şi a
activităţii principale ale societăţii;
iii. majorarea capitalului social în limita capitalului social autorizat şi a celorlalte
prevederi ale art. 2201 din Legea nr. 31/1990;
Deciziile luate de consiliul de administraţie sau de către directorat sunt supuse
aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile adunării generale.
In practică, sunt două opinii diferite cu privire la natura competenţelor adunării
generale ordinare şi extraordinare, în sensul că:
- într-o opinie se consideră că adunarea generală extraordinară nu poate decide în
probleme care sunt de competenţa adunării generale ordinare, iar
- într-o altă opinie, pe care o îmbrăţişăm, se consideră că adunarea generală
extraordinară, de vreme ce presupune condiţii de cvorum şi de vot mai dificile de realizat
decât în cazul adunării generale ordinare, va putea oricând decide şi cu privire la probleme ce
sunt de competenţa adunării generale ordinare.

C. Funcţionarea adunării generale

a. convocarea
- data convocării
Adunarea generală – atât cea ordinară, cât şi cea extraordinară - va fi convocată ori de
câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispoziţiile actului constitutiv. Adunarea generală
ordinară trebuie însă să se întrunească cel puţin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la
încheierea exerciţiului financiar.
- persoana cu drept de convocare
Dreptul şi în egală măsură obligaţia de a convoca adunarea generală revine consiliului
de administraţie respectiv directoratului, ori de câte ori este necesar sau este obligatoriu
conform legii.
In cazul societăţii pe acţiuni, conform art. 119 din Legea nr. 31/1990, administratorii
sunt obligaţi să convoace adunarea generală la cererea acţionarilor reprezentând cel puţin 5%
din capitalul social, sau o cotă mai mică dacă în actul constitutiv se prevede astfel şi dacă
cererea cuprinde dispoziţii care intră în competenţa adunării generale. Dacă administratorii nu
dau curs acestei cereri, acţionarii vor putea cere instanţei de la sediul societăţii să ordone
convocarea şi să desemneze dintre acţionari persoana care o va prezida.
- forma şi conţinutul convocării
Convocarea trebuie făcută în scris, arătându-se locul, ora, data, precum şi ordinea de
zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea
va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.
 La societăţile pe acţiuni, convocarea se va publica în Monitorul Oficial, Partea a IV-a,
şi într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii sau
din cea mai apropiată localitate iar şedinţa adunării nu va putea avea loc mai devreme de 30
de zile de la data publicării convocării în Monitorul Oficial al României. Conform art. 117
alin. 4 din Legea nr. 31/1990, dacă toate acţiunile societăţii sunt nominative, convocarea poate
fi făcută prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare simplă,
expediată cu cel puţin 30 zile înainte de data ţinerii adunării, la adresa acţionarului. Aceste
dispoziţii legale urmează a se aplica, prin analogie, şi societăţii în comandită pe acţiuni.
Ordinea de zi poate fi completată de către acţionarii deţinând cel puţin 5% din
capitalul social al societăţii cu cel mult 15 zile înainte de şedinţă astfel încât o ordine de zi
revizuită să fie publicată cu cel puţin 10 zile înainte de data convocării.
Societatea va pune la dispoziţia acţionarilor şi situaţiile financiare anuale şi anexele
la sediul societăţii şi va elibera copii de pe acestea. Convocarea şi anexele la aceasta trebuie
să fie publicate şi pe pagina proprie de internet a societăţii, dacă este cazul.
Prima convocare pentru şedinţa adunării generale poate conţine şi data şi ora fixate
pentru cea de-a doua convocare, dacă cea dintâi nu s-ar putea ţine.

b. şedinţa adunării generale

- prezenţa acţionarilor
La societăţile pe acţiuni, în adunarea generală, acţionarii pot fi prezenţi personal sau
pot fi reprezentaţi, în baza unei procuri speciale depusă la sediul societăţii cu 48 de ore înainte
de data convocării.
În cazul acţionarilor persoane fizice cu capacitate de exerciţiu restrânsă sau fără
capacitate de exerciţiu, ca şi în cazul persoanelor juridice, participarea la adunarea generală se
realizează prin reprezentanţii lor legali. Însă şi aceştia pot, la rândul lor, să dea procură
specială altor persoane. Aceste împuterniciri trebuie depuse la sediul societăţii cu 48 de ore
înainte de data şi ora convocării adunării.
Membrii organelor de administrare sau control ale societăţii ori funcţionarii societăţii
nu pot reprezenta pe acţionari sub sancţiunea nulităţii hotărârii dacă fără votul acestora nu s-
ar fi obţinut majoritatea cerută de lege.
Acţionarii îşi exercită dreptul de vot în cadrul adunării generale proporţional cu
numărul acţiunilor pe care le posedă.
Acţionarii reprezentând întreg capitalul social vor putea lua decizii fără respectarea
formalităţilor de convocare a adunării generale dacă nici unul dintre ei nu se opune.
Acţiunile la purtător trebuie depuse în locul arătat în convocare cu cel puţin 5 zile
înainte de şedinţa adunării generale.
Consiliul de administraţie respectiv directoratul va stabili în convocare o dată de
referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunării generale.
- cvorumul
Cvorumul reprezintă numărul de acţionari care este necesar să fie prezenţi pentru ca
adunarea generală să ia decizii în mod valabil.
 In societăţile pe acţiuni, şi în cele în comandită pe acţiuni, cvorumul necesar pentru
deliberare este diferit în funcţie de felul adunării generale – ordinară sau extraordinară.
Astfel, conform art. 112 din Legea nr. 31/1990, pentru validitatea deliberărilor
adunării generale ordinare este necesară prezenţa unui număr de acţionari a căror acţiuni să
reprezinte o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile se iau cu majoritatea
voturilor exprimate. Dacă adunarea generală nu poate lucra din cauza neîntrunirii cvorumului
necesar, se va întruni la o a doua convocare, când aceasta poate delibera, oricare ar fi partea
de capital social reprezentată de acţionarii prezenţi iar hotărârile se iau cu votul majorităţii
exprimate.
În ceea ce priveşte adunarea generală extraordinară, problema cvorumului este
reglementată în art. 114 din Legea nr. 31/1990. Conform acestui text, dacă în actul constitutiv
nu se dispune altfel, este necesară la prima convocare prezenţa acţionarilor reprezentând o
pătrime din totalul drepturilor de vot, iar la convocările ulterioare prezenţa acţionarilor
reprezentând cel puţin o cincime din numărul total al drepturilor de vot. Hotărârile se iau cu
majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi. Conform art. 115 din
Legea nr. 31/1990, modificarea obiectului de activitate al societăţii, reducerea sau majorarea
capitalului social, schimbarea formei juridice a societăţii se iau cu votul a cel puţin două
treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi în adunarea
generală. Cu toate acestea, condiţiile minime de prezenţă a acţionarilor în cadrul adunării
generale extraordinare a acţionarilor rămân cele prevăzute în art. 115 alin. 1 din Legea
31/1990.
Regulile legate de cvorumul minim aplicabil adunărilor generale sunt stabilite prin
norme imperative şi ar putea fi modificate în sensul majorării acestora dacă în actul
constitutiv sunt prevăzute alte condiţii de cvorum.
- conducerea şedinţei
Şedinţa adunării generale este condusă în cazul societăţilor pe acţiuni de Preşedintele
Consiliului de Administraţie sau de preşedintele directoratului sau de către acela care îi ţine
locul.
- procesul verbal
Modul de desfăşurare şi hotărârile adunării generale se consemnează într-un proces-
verbal, întocmit de unu până la trei secretari numiţi dintre acţionarii societăţii, care vor
verifica lista de prezenţă, precum şi procesul-verbal întocmit de cenzori pentru constatarea
îndeplinirii tuturor formalităţilor cerute de lege şi actul constitutiv pentru ţinerea adunării.
Procesul verbal va fi trecut în registrul adunărilor generale
Nu pot fi adoptate hotărâri cu privire la puncte de pe ordinea de zi care nu au fost
publicate în conformitate cu prevederile legale aplicabile

c. dreptul de vot
Dreptul de vot este strâns legat de participarea la capitalul social, astfel că, potrivit
Legii nr. 31/1990, orice acţiune sau parte socială achitată dă dreptul la un vot în adunarea
generală.
 De la această regulă, există însă în cazul societăţii pe acţiuni anumite excepţii,
prevăzute expres in Legea nr. 31/1990:
- Actul constitutiv poate cuprinde prevederi speciale, prin care să fie stabilite reguli
care să deroge de la principiul proporţionalităţii votului cu numărul de acţiuni deţinute (spre
exemplu acţiunile cu dividend prioritar şi fără drept de vot). Totuşi, titularii acţiunilor dintr-o
anumită categorie se întrunesc în adunări speciale, în care votează problemele care îi privesc
în mod direct, în condiţiile stabilite în actul constitutiv ori în lege.
- Actul constitutiv poate limita numărul voturilor aparţinând acţionarilor care posedă
mai mult de o acţiune.
- Acţionarii care sunt şi membrii ai organelor de administrare ale societăţii nu pot vota
cu privire la descărcarea lor de gestiune nici personal nici prin mandatar.
- Acţionarii care, personal sau ca mandatar, au un interes contrar societăţii nu pot vota
şi trebuie să se abţină de la vot.
Dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice convenţie privind exercitarea într-un anumit fel
a dreptului de vot este nulă conform art. 128 din Legea nr. 31/1990 aceasta norma având
caracter absolut.

d) hotărârile adunărilor generale

Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de
15 zile la oficiul registrului comerţului în vederea publicării în Monitorul Oficial al
României.

2.3. Aspecte speciale cu privire la organele de decizie ale societăţii cu

răspundere limitată

Societatea comercială cu răspundere limitată reprezintă un tip de societate care

combină atât avantajele societăţilor de capitaluri şi anume, răspunderea limitată a asociaţilor
cu avantajele societăţilor de persoane şi anume caracterul intuitu personae al asocierii,
numărul maxim limitat de asociaţi.
Un alt avantaj al alegerii unei astfel de forme juridice de societate îl reprezintă
organizarea mai simplă şi mai accesibilă a societăţii din punctul de vedere al procedurilor de
luare a deciziilor, administrare şi control al activităţii. Mai mult, flexibilitatea reglementărilor
în ceea ce priveşte societatea comercială cu răspundere limitată permite asociaţilor să îşi
stabilească reguli proprii de organizare şi funcţionare suplinind sau completând prevederile
legale în materie.
În ceea ce priveşte organul de conducere al societăţii şi anume adunarea generală a
asociaţilor, legea prevede câteva reguli simple legate de convocarea, luarea deciziilor şi
implementarea acestora. Astfel, hotărârile asociaţilor se pot lua în adunarea generală, atât
personal cât şi prin corespondenţă, dacă se prevede aceasta în actul constitutiv al societăţii
comerciale.
Adunarea generală a asociaţilor decide, în lipsa unor prevederi diferite în actul
constitutiv al societăţii, prin votul majorităţii absolute a asociaţilor şi a aporturilor sociale,
ceea ce reprezintă o aplicare a caracterului intuitu personae a asocierii realizată în cadrul unei
societăţi cu răspundere limitată.
De asemenea, Legea nr. 31/1990 prevede că, în ceea ce priveşte deciziile legate de
modificarea actului constitutiv al societăţii, hotărârile se iau cu unanimitatea voturilor
asociaţilor, în lipsa unor dispoziţii contrarii în actele constitutive ale societăţii.
În cadrul adunării generale, fiecare parte socială dă dreptul la un vot, dar acest drept
de vot nu se poate exercita în ceea ce priveşte deliberările adunării generale a asociaţilor
referitoare la aporturile respectivului asociat sau actele juridice încheiate de acesta cu
societatea.
În cazul în care în cadrul adunării generale a asociaţilor nu se poate lua o decizie din
cauza neîntrunirii majorităţii prevăzute de lege sau de actele constitutive ale societăţii,
adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi
sau partea de capital social prezentă sau reprezentată în adunarea respectivă.
Atribuţiile adunării generale a asociaţilor sunt detaliate în art. 194 din Legea nr.
31/1990, după cum urmează:
a) să aprobe situaţia financiară anuală şi să stabilească repartizarea profitului net;
b) să desemneze administratorii şi cenzorii, să îi revoce/demită şi să le dea
descărcare de activitate, precum şi să decidă contractarea auditului financiar, atunci când
acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii;
c) să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite
societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să o exercite;
d) să modifice actul constitutiv.
În situaţia în care asociaţii nu sunt de acord cu modificările actului constitutiv
adoptate aceştia au posibilitatea să se retragă din societate în condiţiile prevăzute în art. 224 si
225 din Legea nr. 31/1990.

Adunarea generală a asociaţilor trebuie convocată la sediul societăţii de către

administratorii societăţii, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este nevoie. Convocarea
adunării generale se poate face şi la cererea unui asociat sau a mai multor asociaţi, care
reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social al societăţii. Convocarea adunării generale
se face prin scrisoare recomandată sau prin orice alt mijloc de convocare prevăzut în actul
constitutiv al societăţii, cu cel puţin 10 zile înainte de data prevăzută pentru ţinerea acesteia.
Convocarea trebuie să conţină şi ordinea de zi propusă pentru adunare.
Hotărârile adunării generale a asociaţilor pot fi atacate de către asociaţii care nu au
participat la adunare sau care au votat împotriva deciziilor adoptate în aceleaşi condiţii şi
pentru aceleaşi motive ca şi cele prevăzute de lege pentru societăţile pe acţiuni. Asociatul
poate cere anularea hotărârilor adoptate în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă
de hotărârea atacată.
După cum se poate vedea principiile prevăzute de lege pentru organizarea adunării
generale a asociaţilor sunt în general norme supletive care pot fi modificate de către asociaţi
prin diferite clauze introduse în actul constitutiv al societăţii. Mai mult, asociaţii pot stabili şi
mecanisme suplimentare de organizare şi luare a deciziilor şi, mai mult să stabilească în
sarcina adunării generale atribuţii în afara celor prevăzute în mod special de legislaţia
aplicabilă.