O monografie nu se alcătuiește niciodată ușor.

O asemenea întreprindere trebuie să

agrege tot felul de cunoștințe, informații istorice, geografice, statistice și atâtea alte feluri,
povești scrise acum 100 de ani, scrise ieri sau încă nescrise, orale, informații puse în cărți de
savanți sau notate la capăt de calendar de oameni abia știutori de carte. La sfârșit, rodul nou
trebuie să fie rotund și ispititor. Așa sunt și paginile care urmează. Autoarea, Crina Antip,
pune la un loc, cu știință și har, toate istorioarele știute sau mai puțin știute, abia aflate, despre
școlile școlii din comuna Nicolae Bălcescu.
Cartea de față este o călătorie, care vine din vechime, de la întemeierile medievale ale
satelor, cu voievozi, pădurari și podgoreni, vine până aici, până azi. Și merge cumva până
mâine. Este o călătorie în Galbenii din lunca Siretului, în șesul larg la noul Nicolae Bălcescu,
merge în dealuri la Valea Seacă, la Buchila și Albeni, până la Bălțata și Sărata, trece Pietricica
și coboară spre Tazlău, la Lărguța.
Amintește de momentul în care la 1 septembrie 1865, în vremea lui Cuza vodă, a fost
numit primul învățător, Costache Dăscălescu. Aflăm cum pe 28 septembrie s-au adunat 32 de
copii din toate cătunele mai sus zise și câteva zile, până s-a găsit o casă, au tot învățat sub
cerul liber. Apoi, cu vremea, s-au deschis școli și în celelalte mai îndepărtate sate.
Capitolele următoare povestesc despre starea de azi, clădiri noi, grădinițe, laboratoare,
calculatoare, oameni, profesori, elevi, aspirații. Prin intermediul tabelelor, cu cifre, sunt
exemplificate performanțe, tendințe, dinamici. Dimpotrivă, partea Dascălul, între și realitate
cu har, cu ironie, cu tristețe, descrie locul profesorului în societate, relația complicată cu noile
ierarhii, clase, nevoi sociale.
Documente de arhivă înviorează peste tot textul. Adeverințe manuscrise, pagini de
catalog, extrase din situațiuni școlare, file de caiet didactic, mărturisesc despre această lume,
caligrafii clasice, elegante, insolite îi aduc în fața cititorului pe oamenii veacului, pe cei care,
eroic aproape, au încercat să schimbe, să îndrepte, să zidească această lume.
Cuprinzătoare liste cu profesori, de demult și de azi, sunt scrise în paginile
monografiei spre neuitare și cinstire. Îi întâlnim în coloane, cu emoții asemănătoare celor de
la orele de școală, pe toți cei severi sau blânzi, veseli sau cu tristeți ascunse, volubili sau de
nepătruns, profesorii noștri.
Chipuri, de pe fotografii îngălbenite sau mai noi, privesc cititorii. Sunt părtași la
momente de bucurie, de muncă, de sărbătoare. Generații, generații, elevii devin profesori.
Proiecte deschid școala spre lume și spre cele ce vin.
Dintr-o carte ca această monografie se citește despre cum s-a învățat cetirea. Faptele
istoriei mai vechi sau recente au trecut și au lăsat umbre și urme de neșters în creșterea
noastră. De asta o carte ca aceasta își împlinește rostul după ce e citită și iar citită.
Iulian Bucur