roman interbelic/ roman realist/ roman traditionalist/ conditia taranului/ conditia femeii in mediul

rural

Ion
de Liviu Rebreanu

A. Tema si viziunea despre lume

Publicat in 1920, romanul “Ion” este un text reprezentativ pentru directia romanului
realist-obiectiv din literatura romana interbelica, in contrast cu romanul subiectiv
modern, teoretizat de Eugen Lovinescu.

Optiunea pentru realism este sustinuta de Liviu Rebreanu insusi in articolul “Cred”
prin nevoia de verosimilitate si de surprindere in proza a unor tipologii sociale:
“Romanul este […] o creatie de oameni si de viata”. Astfel, dintr-o perspectiva
narativa obiectiva si omniscienta si printr-un stil anticalofil, “stil bolovanos”, acest
roman abordeaza problematica sociala a inavutirii si a familiei, devenind o
monografie a unei lumi si a unui mediu care influenteaza puternic evolutia
personajelor.

In ciuda unor elemente de modernitate in privinta constructiei personajelor, “Ion”

este un roman traditional prin tematica rurala, prin predominanta conflictului
exterior si prin folosirea unor tehnici narative precum inlantuirea cronologica a
secventelor narative si contrapunctul in prezentarea planurilor narative.

Ca orice opera realista, “Ion” abordeaza tematica sociala, finalitatea fiind de a

construi o imagine completa a universului rural transilvanean de la inceputul
secolului al XX-lea. Acest caracter monografic este conturat prin structurarea actiunii
pe doua planuri epice care surprind stratificarea sociala, dar si raportul dintre patima
inavutirii si familia. Macrotemei i se subordoneaza si cateva teme secundare:
iubirea, conditia intelectualului la sat, conditia femeii din lumea rurala si tema
politica, prin evidentierea situatiei romanilor din Ardeal.

Viziunea artistica propusa de Rebreanu asupra temei inavutirii se reflecta in celebra

scena a sarutarii pamantului. Inspirata din realitate, secventa are valoare de
hiperbola, intrucat demonstreaza ca dorinta protagonistului de a avea pamant nu
reprezinta doar o cale de afirmare sociala, ci este o obsesie, o patima la limita
patologicului: “De mic copil, pamantul i-a fost mai drag ca o mama.”. Imbracat in
straie de sarbatoare, Ion tanjeste sa revada pamanturile mult visate, iar gesturile lui
sunt cucernice si seamana cu un ritual: “Placere infricosata”, “isi lipi cu voluptate
buzele de pamantul ud”, “placere nesfarsita”.

Critica moderna vorbeste despre motivarea sociala a comportamentului lui Ion,

sustinand ca ratiunea acestei dorinte de a avea pamant este justificata de nevoia de
roman interbelic/ roman realist/ roman traditionalist/ conditia taranului/ conditia femeii in mediul
rural

afirmare si acceptare. O scena care contrazice aceasta teorie este cea in care Ion fura
o brazda din lotul vecinului sau, Simion Lungu. Gestul presupune o truda chinuitoare
de a muta hotarul, o teama incredibila de a nu fi prins si, in cele din urma, chiar
arestarea, insa, toate acestea par mai prejos decat bucuria personajului de a-si fi
sporit averea.

Verosimilitatea intamplarilor este sporita prin determinarile spatiale si temporale

clare: satul Pripas, din zona Bistritei, in primul deceniu al secolului XX.

Specifica realismului este si constructia simetrica a romanului, a carui circularitate

este ilustrata nu doar prin descrierea drumului, simbol al destinului individual, ci si
prin simbolul religios cu rol anticipativ(crucea ruginita de la inceput si biserica cea
noua in final). In plus, Rebreanu introduce in literatura noastra tehnica scenei de
grup din incipit, hora fiind un pretext pentru prezentarea personajelor si a
conflictelor dintre acestea.

Naratiunea heterodiegetica, obiectiva si omniscienta are si ea scopul de a crea

impresia de verosimil. Acelasi rol il are si limbajul adaptat statutului social al
personajelor prin stilul colocvial cu accente regionale.

Structurarea romanului in doua parti, cu titluri sugestive –“Glasul pamantului” si

“Glasul iubirii”- ar putea crea impresia unui conflict interior puternic in sufletul
protagonistului. In realitate, Ion stie inca din scena horei ca pamantul este mai
presus decat iubirea si de aceea planul principal al romanului ofera un conflict
predominant exterior. Abia in planul secundar, problematica se interiorizeaza prin
nevoia invatatorului Herdelea de a alege intre idealurile lui patriotice si bunastarea
familiei.

In opinia mea, perspectiva asupra lumii in romanul ,,Ion” este inglobata in jurul
personajului principal, Ion, care in ciuda statutului social inferior, doreste sa acceada
in societate, prin intermediul inavutirii. Chiar daca recunoasterea meritelor si
obtinerea respectului comunitatii pot fi atinse prin mariajul cu Ana, totusi,
protagonistul isi atinge idealul printr-o maniera independenta, inlaturand orice alta
influenta exterioara. In primul rand, relatia dintre Ion si Ana constituie o aparenta,
aceasta fiind doar calea ce ii poate potoli setea pentru pamant a protagonistului. Ea
face parte din stratul superior al societatii si, astfel, ura lui Ion pentru ea este de-a
dreptul naucitoare, astfel incat legatura ,,profitabila” dintre cei doi se dovedeste
unica modalitate de parvenire. In al doilea rand, universul lui Ion este materializat
doar prin viziunea protagonistului asupra evolutiei sociale si prin bogatia ilustrata de
pamant, fapt sugerat in scena sarutarii pamantului. Chiar daca are un impuls spre a
roman interbelic/ roman realist/ roman traditionalist/ conditia taranului/ conditia femeii in mediul
rural

alege partea sentimentala care duce spre o legatura cu Florica, pentru Ion este mult
mai importanta inavutirea.

In concluzie, romanul ,,Ion” de Liviu Rebreanu abordeaza problematica sociala a

inavutirii si a familiei inconjurata de teme secundare, precum iubirea si conditia
intelectualului la sat, devenind o monografie a unei lumi rurale ce calauzeste traseul
evolutiv al personajelor din straturi sociale diferite.

B. Particularitati de constructie a unui personaj: Ion

Realismul presupune aducerea in prim plan a unor personaje cu statut social

inferior, a caror dorinta de inavutire genereaza conflictul epic. Setea lui Ion pentru
pamant poate fi astfel motivata prin convingerea personajului ca saracia reprezinta o
piedica in recunoasterea meritelor si in obtinerea respectului comunitatii. Ilustrativa
in acest sens este scena horei in care Rebreanu ilustreaza stratificarea sociala in
functie de avere si umilinta la care este supus Ion atunci cand Vasile Baciu il numeste
“sarantoc” si “talhar”.

Din perspectiva morala, se observa inca de la inceput o distinctie clara intre

protagonistul acestui roman si personajele realiste conturate de Slavici. Daca hangiul
Ghita are la inceput un comportament etic, la care renunta treptat din pricina unei
influente exterioare, in cazul lui Ion nu se poate vorbi nici despre o involutie, nici
despre un catalizator extrinsec. Deciziile si gesturile lipsite de etica ale personajului
genereaza conflictele exterioare ale textului, iar acumularea lor dicteaza
deznodamantul tragic: o lasa pe Ana insarcinata si conditioneaza material casatoria;
pretinde intreaga avere a lui Vasile, nu doar zestrea promisa, comite adulter; este
autorul moral al sinuciderii Anei; fura pamant de la vecinul sau.

Statutul psihologic al protagonistului a stat la baza unei controverse critice inca din
momentul publicarii romanului. Pe de o parte, Eugen Lovinescu il incadreaza pe Ion
in tipologia arivistului, asemanandu-l personajelor lui Stendhal prin “inteligenta
ascutita si […] cazuistica stransa. Pe de alta parte, George Calinescu incearca sa
demonstreze ca ideea seducerii Anei nu dovedeste inteligenta, intrucat o situatie
asemanatoare apare si in cazul casatoriei dintre Zenobia si Alexandru, respectiv
dintre Vasile Baciu si sotia lui. In plus, criticul considera imposibila incadrarea lui Ion
in tipologia parvenitului, intrucat el este “o bruta, un animal plin de candoare”.

Structurarea romanului in doua parti, cu titluri sugestive –“Glasul pamantului” si

“Glasul iubirii”- ar putea crea impresia unui conflict interior puternic in sufletul
protagonistului. In realitate, Ion stie inca din scena horei ca pamantul este mai
presus decat iubirea si de aceea planul principal al romanului ofera un conflict
roman interbelic/ roman realist/ roman traditionalist/ conditia taranului/ conditia femeii in mediul
rural

predominant exterior. Abia in planul secundar, problematica se interiorizeaza prin

nevoia invatatorului Herdelea de a alege intre idealurile lui patriotice si bunastarea
familiei.

Viziunea artistica propusa de Rebreanu asupra temei inavutirii se reflecta in celebra

scena a sarutarii pamantului. Inspirata din realitate, secventa are valoare de
hiperbola, intrucat demonstreaza ca dorinta protagonistului de a avea pamant nu
reprezinta doar o cale de afirmare sociala, ci este o obsesie, o patima la limita
patologicului: “De mic copil, pamantul i-a fost mai drag ca o mama.”. Imbracat in
straie de sarbatoare, Ion tanjeste sa revada pamanturile mult visate, iar gesturile lui
sunt cucernice si seamana cu un ritual: “Placere infricosata”, “isi lipi cu voluptate
buzele de pamantul ud”, “placere nesfarsita”.

Critica moderna vorbeste despre motivarea sociala a comportamentului lui Ion,

sustinand ca ratiunea acestei dorinte de a avea pamant este justificata de nevoia de
afirmare si acceptare. O scena care contrazice aceasta teorie este cea in care Ion fura
o brazda din lotul vecinului sau, Simion Lungu. Gestul presupune o truda chinuitoare
de a muta hotarul, o teama incredibila de a nu fi prins si, in cele din urma, chiar
arestarea, insa, toate acestea par mai prejos decat bucuria personajului de a-si fi
sporit averea.

Verosimilitatea intamplarilor este sporita prin determinarile spatiale si temporale

clare: satul Pripas, din zona Bistritei, in primul deceniu al secolului XX.

Specifica realismului este si constructia simetrica a romanului, a carui circularitate

este ilustrata nu doar prin descrierea drumului, simbol al destinului individual, ci si
prin simbolul religios cu rol anticipativ(crucea ruginita de la inceput si biserica cea
noua in final). In plus, Rebreanu introduce in literatura noastra tehnica scenei de
grup din incipit, hora fiind un pretext pentru prezentarea personajelor si a
conflictelor dintre acestea.

Naratiunea heterodiegetica, obiectiva si omniscienta are si ea scopul de a crea

impresia de verosimil. Acelasi rol il are si limbajul adaptat statutului social al
personajelor prin stilul colocvial cu accente regionale.

Desi perspectiva narativa este obiectiva, totusi, in incercarea de a sublinia contrastul

dintre calitatile protagonistului si respingerea lui motivata social, naratorul utilizeaza
caracterizarea directa: “Era iute si harnic ca ma-sa; unde punea el mana, punea si
Dumnezeu mila”. Chiar si patima lui Ion pentru pamant este anticipata de narator in
incipit: “De mic copil, pamantul i-a fost mai drag ca o mama”. Caracterizarea directa
conturata prin vorbele altor personaje reflecta acelasi contrast intre
roman interbelic/ roman realist/ roman traditionalist/ conditia taranului/ conditia femeii in mediul
rural

calitati(invatatorul Zaharia Herdelea isi aminteste ca Ion a fost “cel mai bun elev”) si
defecte(Vasile Baciu il considera “talhar”). Autocaracterizarea este redusa si apare in
scena nuntii atunci cand Ion isi evoca principiul care ii dicteaza toate actiunile:
“Pentru mine in viata altceva trebuie sa conteze; dragostea e numai adaosul.”.

In conturarea portretului personajului prin modalitati de caracterizare indirecta, un

rol important il au tehnicile de analiza psihologica specifice realismului: detaliul
semnificativ, prim planul, stilul indirect liber. De pilda, impulsivitatea personajului
este surprinsa in scena horei initiale, unde Ion se stapaneste cu greu in fata jignirii
din partea viitorului socru si, ulterior, isi descarca toata furia acumulata asupra lui
George; rautatea si lipsa de empatie reies din scena nasterii fiului sau, iar ambitia si
determinarea deriva din planul sau de imbogatire.

In opinia mea, perspectiva asupra lumii in romanul ,,Ion” este inglobata in jurul
personajului principal, Ion, care in ciuda statutului social inferior, doreste sa acceada
in societate, prin intermediul inavutirii. Chiar daca recunoasterea meritelor si
obtinerea respectului comunitatii pot fi atinse prin mariajul cu Ana, totusi,
protagonistul isi atinge idealul printr-o maniera independenta, inlaturand orice alta
influenta exterioara. In primul rand, relatia dintre Ion si Ana constituie o aparenta,
aceasta fiind doar calea ce ii poate potoli setea pentru pamant a protagonistului. Ea
face parte din stratul superior al societatii si, astfel, ura lui Ion pentru ea este de-a
dreptul naucitoare, astfel incat legatura ,,profitabila” dintre cei doi se dovedeste
unica modalitate de parvenire. In al doilea rand, universul lui Ion este materializat
doar prin viziunea protagonistului asupra evolutiei sociale si prin bogatia ilustrata de
pamant, fapt sugerat in scena sarutarii pamantului. Chiar daca are un impuls spre a
alege partea sentimentala care duce spre o legatura cu Florica, pentru Ion este mult
mai importanta inavutirea.

In concluzie, romanul ,,Ion” de Liviu Rebreanu abordeaza problematica sociala a

inavutirii si a familiei inconjurata de teme secundare, precum iubirea si conditia
intelectualului la sat, devenind o monografie a unei lumi rurale ce calauzeste traseul
evolutiv al personajelor din straturi sociale diferite.

C. Relatia dintre doua personaje: Ion si Ana.

Ion- vezi B
Ana:
Diferenta de statut social dintre cei doi este motivul pentru care Ion nu o poate nici
iubi, nici respecta pe sotia lui; ea intruchipeaza categoria oamenilor instariti care-i
starnisera dintotdeauna barbatului sentimente de furie, ura si invidie. Moralitatea
roman interbelic/ roman realist/ roman traditionalist/ conditia taranului/ conditia femeii in mediul
rural

Anei contrazice statutul tipic al femeii in mediul rural, intrucat, refuzand sa se

supuna legilor nescrise ale comunitatii, ea ajunge sa fie blamata pentru sarcina
anterioara casatoriei. Naivitatea fetei este justificata psihologic prin mediul familial
lipsit de iubire, de intelegere si dominat de agresivitatea unui tata care in
subconstient o condamna pentru moartea mamei ei. Increderea oarba pe care fata o
are in Ion pana la scena nuntii genereaza destul de tarziu in roman conflictul interior
si este motivul care determina sinuciderea din final.

Plasata ilustrativ in finalul primului volum, scena nuntii este esentiala in conturarea
relatiei dintre cei doi soti. Pe de o parte, Ion constata ca, pe langa pamanturile mult
visate, aceasta casatorie aduce cu sine si prezenta inevitabila a Anei. Pentru un
moment, se gandeste sa renunte la avere si sa fuga in lume cu Florica, insa, se amuza
singur de aceasta idee ridicola: “Si sa raman tot calic pentru o muiere?”. Pe de alta
parte, Ana crede ca aceasta nunta este sansa ei la fericire, insa, aude cand sotul ei ii
marturiseste Floricai dragostea lui.

Nepasarea protagonistului fata de sotia lui atinge paroxismul in scena nasterii lui
Petrisor: Ion este suparat ca a fost deranjat de la munca la camp si afirma ironic
“Bata-I Dumnezeu socotelile[…]. Simte ca ii vine ceasul si-I vine sa fete pe camp”.

In opinia mea, perspectiva asupra lumii in romanul “Ion” este inglobata in jurul
personajului principal, Ion, care, in ciuda statutului social inferior, doreste sa acceada
in societate, prin intermediul inavutirii. Chiar daca recunoasterea meritelor si
obtinerea respectului comunitatii pot fi atinse prin mariajul cu Ana, totusi,
protagonistul isi atinge idealul printr-o maniera independenta, inlaturand orice alta
influenta exterioara. In primul rand, relatia dintre Ion si Ana constituie o aparenta,
aceasta fiind doar calea ce ii poate potoli setea pentru pamant a protagonistului. Ea
face parte din stratul superior al societatii si, astfel, ura lui Ion pentru ea este de-a
dreptul naucitoare, astfel incat legatura “profitabila” dintre cei doi se dovedeste
unica modalitate de parvenire. In al doilea rand, universul lui Ion este materializat
doar prin viziunea protagonistului asupra evolutiei sociale si prin bogatia ilustrata de
pamant, fapt sugerat in scena sarutarii pamantului. Chiar daca are un impuls spre a
alege partea sentimentala care duce spre o legatura cu Florica, pentru Ion este mult
mai importanta inavutirea.

In concluzie, romanul “Ion” de Liviu Rebreanu abordeaza problematica sociala a

inavutirii si a familiei inconjurata de teme secundare, precum iubirea si conditia
intelectualului la sat, devenind o monografie a unei lumi rurale ce calauzeste traseul
evolutiv al personajelor din straturi sociale diferite.