FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

SECTIA KINETOTERAPIE

HIDROKINETOTERAPI
A TORACALĂ ŞI
ABDOMINALĂ
-REFERAT-

Nume: MELEANCA CLAUDIA

Anul II
 HlDROKINETOTERAPIA TORACELUI

Toracele este cavitatea în formă de trunchi de con alcătuită din stern, coaste şi coloana vertebrală,
care apără o serie de organe vitale. Forma toracelui are anumite particularităţi în raport cu vârsta şi sexul
pacientului.
Natura deformaţiilor toracelui ţine de următoarele cauze:
- congenitale - care produc torace în carenă, torace înfundat sau torace bombat;
- dobândite - care produc torace rahitic, torace potic, torace emfizematos, torace asimetric (scoliotic sau
paralitic).
La baza tratamentului pentru corectarea deformaţiilor toracelui stă gimnastica respiratorie, care are
un bogat conţinut de mişcări reprezentat prin:
- exerciţii de coordonare şi amplificare a mişcărilor libere de respiraţie;
- stimularea şi antrenarea funcţiei respiratorii prin mişcări pasive, active şi active cu rezistenţa
segmentelor corpului;
- folosirea unor aparate şi procedee speciale cum sunt spirometrul sau apneea voluntară.

Testarea mişcării de flexie a musculaturii trunchiului din decubit dorsal cu fixarea genunchilor:
0 - nu se percepe contracţia musculară;
1 - se palpează muşchii, dar trunchiul păstrează poziţia de decubit dorsal;
2 - coloana este ridicată până la nivelul spinei omoplatului;
3 - coloana este ridicată până la nivelul vârfului omoplatului;
4 - trunchiul este ridicat până în aşezat, cu braţele întinse pe lângă corp;
5 - trunchiul este ridicat în aşezat, mâinile la ceafa.

Testarea răsucirii trunchiului efectuată de muşchii marele şi micul oblic ai abdomenului, din poziţia
de decubit dorsal cu membrele inferioare flexate şi braţele pe lângă corp:
- 0 - nu se simte contracţie;
- 1 - prin palpare nu se simte contracţie musculară;
- 2 - umărul drept (sau stâng) se desprinde de planul de sprijin;
- 3 - trunchiul este ridicai până la nivelul vârfului omoplatului;
- 4 - trunchiul este ridicat cu rotaţie spre stânga, cu braţele iul inse;
- 5 - trunchiul este ridicat cu rotaţie spre stânga şi cu mâinile încleştate la ceafa (Sdic, 1980).
 Torace plat şi înfundat la bază

Torace plat şi înfundat la bază este o deficienţă caracterizată prin micşorarea diametrului antero-
posterior al toracelui cu înfundarea sternului şi a bazei toracelui, simultan cu reducerea elasticităţii sale.

Scopurile exerciţiilor pentru corectarea toracelui plat şi înfundat la bază:

- dezvoltarea musculaturii ce acţionează în inspiraţie;
- dezvoltarea musculaturii ce acţionează în expiraţie;
- dezvoltarea elasticităţii toracice pentru mărirea capacităţii vitale;
- corectarea deficienţelor centurii scapulare (umeri, claviculă, omoplaţi).
Indicaţii tehnico-metodice pentru folosirea exerciţiilor corective în cazul deficienţei torace plat şi
înfundat la bază
- Acţiunea de corectare kinetoterapeutică trebuie să înceapă cât mai de timpuriu, dar mai ales în
perioadele de creştere intensivă a organismului.
- Deficienţele localizate la nivelul trunchiului îl pot afecta global sau pe segmente: spate, torace, abdomen
sau bazin.
- Tratamentul deficienţelor toracelui se axează pe exerciţii respiratorii, căci funcţiile respiratorie şi
circulatorie sunt în primul rând afectate.

Deficienţele toracelui pot fi:

- torace îngust sau plat;
- torace în carenă sau înfundat;
- torace în flexie sau asimetric;
- torace „în butoi" (supradimensionat şi cilindric);
- torace „de viespe" (sub formă de trunchi de con).

Hidrokinetoterapia respiratorie
Hidrokinetoterapia respiratorie mai este cunoscută sub denumirea cu gimnastică respiratorie
acvatică şi constă în amplificarea voluntară a mişcări loi respiratorii, precum şi în stimularea şi antrenarea
funcţiei respiratorii, cu expiraţii in apă.
Exerciţiile corective se fac prin mişcări pasive, active libere şi active cu rezistenţă.
Hidrokinetoterapia respiratorie urmăreşte:
- îmbunătăţirea ventilaţiei pulmonare;
- antrenarea muşchilor respiratori, inclusiv a diafragmului;
- ameliorarea mişcărilor respiratorii ale toracelui;
- menţinerea elasticităţii plămânilor şi a pleurelor;
- creşterea calităţii hematozei şi a respiraţiei tisulare (adevărata respiraţie).
- relaxarea toracelui şi a umerilor;
- educarea posturii corecte.

Bolile aparatului respirator se împart astfel:

- insuficienţe respiratorii generate de deficienţe ale toracelui, ale muşchilor respiratori, de obstacole pe căile
respiratorii superioare sau obezitate abdominală;
- afecţiuni ale aparatului respirator, care afectează ventilaţia şi chiar difuziunea alveolară (ca de exemplu
bronşita cronică, astmul bronşic, emfizemul pulmonar, pleurezia ş.a.).

Exerciţiile corective se fac prin mişcări pasive, active libere şi active cu rezistenţă. Asupra
respiraţiei se poate acţiona prin două categorii de exerciţii, si anume:
- Exerciţii dinamice - efectuate cu grupele musculare prin care se măreste necesarul de oxigen al
organismului şi intensifică respiraţia prin mecanisme fiziologice.
- Exerciţii specifice - prin care se educă sau este corectată mişcarea respiratorie fără ca intensificarea
acesteia să fie impusă de creşterea nevoii de oxigen. Pentru aceasta trebuie căutate poziţiile
corespunzătoare care să nu stânjeneasca respiraţia corectă. Cea mai bună poziţie este pe spate culcat cu
genunchii flexati, cu aplicarea unei forţe suplimentare pe abdomen (mâna kinetoterapeulului sau o
greutate mică).

Indicaţii tehnico-metodice de folosire a exerciţiilor de respiraţie

- Aerul inspirat să fie curat.
- Aerul inspirat să aibă temperatură potrivită.
- Să se repete de mai multe ori pe zi exerciţiile.
- Mişcările de respiraţie vor realiza o bună coordonare cu mişcările corpului capului.
- Datorită presiunii apei exerciţiile corective intră în categoria celor cu rezistenţa.
- Pentru o respiraţie normală este necesară a poziţie corectă a coloanei vertebrale, a coastelor, a
abdomenului şi libertatea de mişcare a muşchilor respiratori.
- Exerciţiile de respiraţie să se execute după o intensă solicitare fizică, pentru a creste nevoia de a oxigena.
- Adevăratele exerciţii de respiraţie sunt acelea care antrenează in mişcare trunchiul şi pot fi
amplificate suplimentar prin miscări ale capului si gatului sau ale membrelor inferioare si superioare.
- Exerciţiile de respiraţie deosebit de utile sunt cele cu rezistenţă, cu apnee voluntară sau cu rezistenţă
fonetică sau muzicală.
- Exerciţiile de fortificare a muşchilor respiratori pot alterna cu exerciţii pentru relaxarea acestora, care
constau în respiraţii controlate, respiraţii rare cu inspiraţii şi expiraţii forţate sau respiraţii însoţite de
pronunţarea prelungă a unei vocale.
- Se va acţiona asupra creşterii amplitudinii mişcărilor respiratorii, printr-o poziţie corectă a coloanei
vertebrale (prin cele trei segmente ale sale: cervicală, dorsală şi lombară), cât şi o poziţie corectă a
umerilor (atât inspiraţia, cât şi expiraţia se vor executa lent).
- Exerciţiile vor fi executate fără blocarea respiraţiei care conduce la creşterea presiunii intratoracice şi
intracraniene, ceea ce stânjeneşte circulaţia sanguină.
- După 4-5 respiraţii profunde (inspiraţie afară din apă şi expiraţie în apă), se va face pauză.
- Amplitudinea respiraţiei va creşte treptat.
- Se va începe cu exerciţii libere, apoi cu presiunea apei asupra toracelui, iar în final cu învingerea unor
greutăţi aplicate pe torace.
- Pentru educarea mişcărilor diafragmului se folosesc exerciţii de respiraţie cu aplicarea de greutăţi pe
abdomen, respiraţii sacadate şi jocul diafragmului cu glota închisă.

Hidrokinetoterapia bolnavului de bronşită cronică

Scopul exerciţiilor: educarea tusei eficiente.

Poziţia de lucru: stând în apă de adâncime mare (până la umeri).

Exerciţii folosite:

• respiraţii cu amplitudine;
• expiraţii forţate cu aplicarea de vibraţii şi scuturături fine asupra toracelui sau cu respiraţii în
şocuri;
• respiraţii adânci cu abdomenul relaxat;
• contracţii ale musculaturii abdominale în timpul expirului şi revenirea lentă urmată de inspir
prelungit; respiraţii acvatice (expiraţii în apă).

Hidrokinetoterapia bolnavului de emflzem pulmonar

Scopul exerciţiilor:
- relaxarea musculaturii toracice;
- mobilizarea cutiei toracice;
- mobilizarea coloanei vertebrale;
- îmbunătăţirea capacităţii respiratorii;
- educarea respiraţiei diafragmatice;
- îmbunătăţirea mecanismelor regulatorii ale respiraţiei şi circulaţiei sanguine.

Hidrokinetoterapia bolnavului de pleurezie

Scopul exerciţiilor:
- grăbeşte resorbţia lichidului;
- prevenirea aderenţei;
- reexpansionarea pulmonului colabat;
- mărirea mobilităţii toracelui;
- îmbunătăţirea stării generale a organismului.

Indicaţii tehnico-metodice de folosire a exerciţiilor corective pentru tratarea pleureziei

- Exerciţiile încep numai după dispariţia febrei, spre sfârşitul perioadei de resorbţie.
- Gimnastica respiratorie contribuie la îmbunătăţirea stării generale, în procesul de corectare, şi este
indispensabilă tuturor categoriilor de vârstă. Se efectuează înaintea, în timpul şi după programul de
exerciţii.

HIDROKINETOTERAPIA ABDOMINALĂ

Deficienţele abdomenului sunt mai rar întâlnite, iar dintre deficienţe cităm: abdomen proeminent,
abdomen scobit sau abdomen asimetric.

Cauzele deficienţelor abdomenului:

- au la bază insuficienta dezvoltare a musculaturii abdominale;
- proeminenţa abdominală poate fi primară sau secundară unei lordoze lombare;
- deficienţele bazinului conduc la deficienţe ale abdomenului.
Deficienţele bazinului sunt:
- asimetric (spre stânga sau spre dreapta), înclinat înainte, înclinat înapoi;
- deficienţele bazin răsucit sau asimetric sunt, de obicei, secundare unor deformaţii ale membrelor
inferioare.

Peretele abdominal anterolateral participă la un număr mare de mişcări, care solicită contracţia
chingii abdominale în mod static. în efectuarea mişcărilor trunchiul şi membrele inferioare acţionează, în
relaţia dintre acestea, sub formă de contragreutăţi (uneori ca puncte fixe de sprijin) prin intermediul
musculaturii abdominale.

Importanţa tonificării musculaturii abdominale

Tonificarea musculaturii abdominale va fi permanent în atenţia kinetoterapeutului, deoarece
aceasta are un rol important în menţinerea poziţiei corecte a bazinului, a coloanei vertebrale, a cutiei
toracice, în realizarea normală a actului respirator şi în buna funcţionare a organelor abdominale. Când
abdominalii sunt slabi se evidenţiază hiperlordoza, respectiv prin alungirea musculaturii se produce o
accentuare a lordozei.
Prin contractare în poziţie statică, abdominalii se vor scurta contribuind la corectarea lordozei
simple şi a discopatiilor lombare. De remarcat că o scurtare exagerată poate duce la cifoză prin tragerea
cutiei toracice către pubis. De asemenea, musculatura abdominală participă la efectuarea liberă a expiraţiei
prin tonusul lor şi la expiraţia forţată prin forţa contracţiei lor.

Rezultatele nefaste ale slăbirii musculaturii peretelui abdominal:

- Lordoza - fără tonicitate, muşchii abdominali permit bascularea spre înainte a bazinului şi modifică
statica segmentului lombar al coloanei vertebrale.
- Cifo-lordoza - prin devierea coloanei vertebrale în plan sagital se produce compensarea firească prin
cifoză, ceea ce duce la deformaţia a două curburi denumită cifo-lordoză.
- Cifo-scolioza - cifo-lordoza este însoţită, uneori, de o scolioză (cu grad diferit) devenind cifo-scolioză.
Cele trei deformaţii apărute la nivelul coloanei vertebrale se tratează prin exerciţii corective
adresate în mare măsură musculaturii abdominale. Ca principiu de bază, se aplică tonificarea şi scurtarea
musculaturii din partea convexităţii curburii coloanei vertebrale.

Poziţia corectă a bazinului şi a coloanei vertebrale depinde de două grupe de muşchi antagonişti:
- Grupa muşchilor care determină bascularea înapoi - retroversia (abdominalii, drepţii abdominali,
fesierii, ischiogambierii).
- Grupa muşchilor care determină bascularea înainte - anteversia (psoasiliac).

Prin mişcări în apă poate fi redobândită masa şi forţa musculaturii abdominale, denumită şi
„centura musculară", alcătuită din :
- muşchii anteriori (marele drept şi piramidalul), cu acţiune flexoare;
- muşchii antero-laterali (marii şi micii oblici), care sunt flexori şi rotatori în flexie laterală;
- muşchiul transversal abdominal, care presează asupra viscerelor.

Abdomen hipoton şi proeminent

Abdomenul hipoton şi proeminent este o deficienţă caracterizată printr-o formă proeminentă a

abdomenului cu atonie musculară şi este apanajul vârstei a treia. Acest aspect poate fi întâlnit la întreg
abdomenul sau numai parţial.

Caracteristicile abdomenul insuficient şi hipoton:

- proeminenţa globală a abdomenului;
- tonus muscular scăzut;
- insuficienţa centurii abdominale care nu permite realizarea efectului de presă abdominală, ceea ca va
influenţa poziţia normală a organelor în cavitatea abdominală odată cu influenţarea mecanicii
respiratorii.
Evaluarea şi stabilirea statutului de abdomen insuficient şi hipoton este posibilă prin măsurarea
perimetrelor şi diametrelor abdominale, în poziţie ortostatică şi decubit. Cu ajutorul miotonometrului se va
putea estima valoarea tonusului muscular.
Abdomenul insuficient îmbracă, din punct de vedere clinic, următoarele aspecte care beneficiază de
intervenţia kinetoterapiei şi hidrokinetoterapiei:
- abdomenul balonat mărit de volum în toate sensurile;
- abdomenul gras cu depunere de ţesut adipos în pereţii abdomenului;
- abdomenul asimetric consecinţă a unei insuficienţe de tonus muscular instalată asimetric.

Scopurile exerciţiilor în corectarea deficienţei de abdomen proeminent şi hipoton:

- tonificarea musculaturii abdominale în condiţii de scurtare;
- corectarea înclinării poziţiei bazinului;
- tonificarea muşchiului diafragm;
- autopostură reflexă a abdomenului.

Indicaţii tehnico-metodice pentru folosirea exerciţiilor în corectarea deficienţei abdomen hipoton

- Se folosesc exerciţii izometrice şi izotonice pentru întărirea musculaturii abdominale.
- Exerciţiile izometrice se realizează prin mişcări efectuate de membrele inferioare.
- Exerciţiile izotonice se realizează prin mişcările de trunchi, care modifică atât tonicitatea grupelor
musculare ale abdomenului, cât şi forma acestora (scurtându-se sau lungindu-se în funcţie de natura
mişcării).
- Exerciţiile destinate deficitului muscular al abdomenului se organizează sub forma exerciţiilor statice şi
dinamice.

Exerciţiile dinamice se preferă în astfel de situaţii. Acestea se clasifică astfel:

- mişcări de flexie, extensie înclinări, rotaţii şi circumducţii ale trunchiului;
- mişcări ale membrelor inferioare executate în plan sagital, în scopul tonifierii musculaturii abdomenului
şi fixarea bazinului, care astfel va asigura un punct fix pentru contracţia musculaturii membrelor
inferioare;
- exerciţii pentru bazin sub forma mişcărilor de basculare a bazinului;
- exerciţii specifice de respiraţie de tip abdominal.