Capitolul 1

1)însuşirile fizice ale seminţelor şi a masei de seminţe, dintre care, mai importante:

•curgerea seminţelor şi a masei (friabilitatea) seminţelor;

•autosortarea;

•porozitatea şi densitatea;

•sorbţiunea şi higroscopicitatea;

•termoconductibilitatea.

2) Însuşirea seminţelor şi a masei de seminţe de a se deplasa pe un

plan înclinat, formând o pantă naturală cu un anumit unghi faţă

de orizontală se numeşte capacitate de curgere sau

friabilitate.

3) Dacă pe o suprafaţă plană cade liberă o cantitate de seminţe, acestea se aşază într-o grămadă care
capătă forma unui con, a

cărui generatoare poartă denumirea de taluz natural.

3) Pentru măsurarea unghiului taluzului natural se pot folosi diferite

dispozitive. La îndemâna oricui este folosirea unui vas de sticlă de

forma unei prisme dreptunghiulare care se aşază în poziţie

verticală, se umple 3/4 cu seminţe şi se răstoarnă lent în poziţie

orizontală.

4) Capacitatea de curgere este influenţată de

următorii factori:

-a. Forma boabelor

-b. Starea suprafeţei boabelor.

c. Conţinutul de umiditate a seminţelor.

d) Conţinutul şi natura corpurilor străine.

e) Felul, forma şi starea suprafeţei pe care se face curgerea

5) În funcţie de diametrul, înălţimea celulei şi poziţia gurii de alimentare faţă de

cea de evacuare s-au stabilit trei forme de curgere a produselor din celulele

silozurilor: curgere normală,curgere simetrică şi curgerea asimetrică.

6) 1. Curgerea normală (fig. 2.5a) este caracteristică celulelor cu diametrul mare în comparaţie cu
înălţimea lor şi la care gurile de alimentare şi evacuare sunt aproximativ în acelaşi plan vertical.

7) Curgerea simetrică (fig. 2.5b) este specifică celulelor înalte şi înguste, la care în timpul

curgerii produsului se mişcă întregul lot, deplasarea fiind mai rapidă de-a lungul canalului care se

formează în produs, mai lentă spre zonele laterale.

8) Curgerea asimetrică (fig. 2.5c) este caracteristică celulelor cu diametrul foarte mare şi la care

gura de alimentare este asimetrică faţă de cea de evacuare. Autosortarea produselor este însuşirea
seminţelor şi a masei de seminţe în mişcare,

de a se aşeza în straturi în funcţie de mărimea, forma şi greutatea specifică a

componentelor. Acest proces se observă la umplerea sau golirea celulelor de

siloz, mai evidentă fiind la încărcarea mecanizată a celulelor înalte.

la golirea prin căderea liberă a produselor din depozite;

la cernerea produselor, datorită vibraţiilor sitelor, la rostogolirea seminţelor pe

panta taluzului natural. Pentru evitarea autosortării produselor în siloz, la gura de umplere a celulelor
şi

la cea de evacuare se montează dispozitive speciale numite conuri de împrăştiere

care împiedică acumularea componentelor grele spre centrul celulei şi repartizarea

celor uşoare spre periferie9)Produsul Porozitatea Produsul Porozitatea

Grâu

35-45

Mei 30-50

Secară

35-45

Porumb boabe 30-55

Orz 45-55 Floarea soarelui 55-80

Ovăz

50-70

Mazăre 40-45

Hrişcă 50-60 Lupin 40-45

Orez nedecorticat

50-65

In 30-50
10)•Prin sorbţie sau sorbţiune se înţelege proprietatea seminţelor (datorită structurii

coloidale capilar poroase) de a absorbi vapori de apă, substanţe chimice sau gaze din

mediul înconjurător şi se manifestă prin: adsorbţie, absorbţie, desorbţie,

condensare capilară şi chemosorbţie.

•Adsorbţia este însuşirea seminţelor de a reţine (fixa) la suprafaţa seminţelor vapori

de apă sau gaze fără ca acestea să intre în reacţii chimice cu substanţele chimice din

seminţe.

•Absorbţia este procesul de pătrundere a vaporilor de apă sau a gazelor în interiorul

seminţelor, datorită diferenţei de presiune osmotică între interiorul şi exteriorul

celulelor.

•Desorbţia este fenomenul prin care vaporii şi gazele sorbite de seminţe pot fi cedate

parţial sau total mediului înconjurător, în cazul în care presiunea sau concentraţia

acestora din mediul ambiant scade sau când temperatura acestora creşte.

•Condensarea capilară reprezintă procesul prin care vaporii nesaturaţi ai mediului

înconjurător, intrând în capilarele seminţelor devin saturaţi şi se condensează ca

urmare a atracţiei exercitată de pereţii capilarelor seminţelor.

•Chemosorbţia este absorbţia de către seminţe a vaporilor de apă şi gaze, însoţită

de reacţii care determină modificări chimice ale componentelor seminţelor.

•Procesul de sorbţiune prezintă interes în tehnica uscării, gazării, conservării,

păstrării, transportului şi prelucrării produselor agricole.

11) •Higroscopicitatea (absorbţia şi desorbţia apei din boabe) reprezintă proprietatea

seminţelor de a absorbi umiditatea din aerul umed şi de a o ceda mediului extern mai

uscat.

•compoziţia chimică

•mărimea, structura şi integritatea seminţelor;

•umiditatea şi temperatura aerului atmosferic.

•În procesul de sorbţiune a vaporilor de apă din mediul extern se deosebesc două

faze:

•difuziunea exterioară – pătrunderea vaporilor de apă din aerul înconjurător în spaţiul

• intergranular al masei seminţelor şi

•difuziunea internă – procesul de migrare a vaporilor de apă din spaţiul intergranular

 al masei de seminţe în interiorul boabelor.

•Schimbul de apă dintre aer şi seminţe are loc până când se stabileşte un echilibru

dinamic între presiunea vaporilor de apă din interiorul seminţelor şi cea din mediul

înconjurător (valorile celor două presiuni sunt identice), stare numită echilibru

higroscopic sau hidric.

•Umiditatea seminţelor la care încetează schimbul de apă între boabe şi aer se

numeşte umiditate stabilă sau umiditate de echilibru.

Capitolul 6

METODE DE CONSERVARE A PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE

1) Uscarea naturală (la soare) pe platforme până sub limita critică de umiditate grăbeşte
procesul de postmaturare a seminţelor, iar acţiunea razelor solare are rol sterilizant,
distrugând până la 40% din microorganismele de pe seminţe, mărind rezistenţa la păstrare
ale acestor
2) Procedeele de uscare cele mai utilizate la noi în ţară sunt: • uscarea prin contact cu suprafeţe
încălzite; • uscarea cu aer cald; • uscarea cu gaze de combustie în amestec cu aerul
atmosferic; • uscarea în vid parţial; • uscarea prin combinarea a 2 sau a mai multor metode
3) Uscarea produselor prin contact cu suprafeţe încălzite • Foloseşte ca agent de uscare
(indirect) apa caldă, gazele arse sau aerul cald care încălzesc conductele, sau radiatoarele
(metalice, din cărămidă etc.), iar boabele, venind în contact cu partea exterioară a
conductelor, se încălzesc prin radiaţie, apa din seminţe evaporându-se în mediul
înconjurător.
4) Uscarea prin preîncălzire şi transpiraţie este metoda cea mai eficientă, asigurând produselor
însuşiri superioare tehnologice, alimentare cât şi seminale şi prevenindu-se fenomenul de
“călire” a seminţelor, care se produce deseori când uscarea se efectuează cu agent direct
(gaze de combustie în amestec cu aer atmosferic). “Călirea” constă în uscarea instantanee a
învelişului bobului, sudarea porilor vaselor capilare, împiedicând difuzarea vaporilor spre
exterior, aceştia formând o suprapresiune în miezul bobului ce produce fisurarea şi spargerea
acestuia
5) Uscarea cu gaze de combustie în amestec cu aerul atmosferic • Este în prezent cea mai
răspândită metodă de uscare în ţara noastră. • Principiul constă în amestecarea gazelor
calde rezultate din arderea combustibilului cu aer atmosferic şi injectarea acestui amestec
direct în masa de boabe supusă uscării. Drept combustibili se pot folosi: cărbuni, lemne,
motorină, gaze naturale etc., care trebuie să fie de calitate superioară, astfel ca prin ardere
să nu degajeze miros sau fum care să deprecieze produsul.
6) Pentru realizarea unui amestec corespunzător de gaze şi aer, la 1 kg gaze arse se adaugă cca.
20 kg aer (atmosferic) iarna şi cca. 30 kg, vara (există dispozitive speciale de reglare şi
funcţionare automată pentru dozarea amestecului de gaze arse şi aer).
7) Uscarea în vid parţial • Această metodă de uscare se bazează pe micşorarea presiunii aerului
din spaţiile intergranulare
8) Uscarea poate influenţa atât pozitiv cât şi negativ calitatea produselor.
9) La seminţele destinate însămânţării şi la cele destinate fabricării berii, uscarea neraţională
diminuează sau determină pierderea în totalitate a capacităţii germinative.
10) Substanţele proteice îşi modifică însuşirile (pozitiv sau negativ) în funcţie de modul în care
este condus procesul de uscare. Denaturarea proteinelor începe la temperaturi variabile
între 50-650C, în funcţie de caracteristicile acestora4
11) Grăsimile – din seminţele plantelor oleaginoase, încălzite la temperaturi prea ridicate se pot
descompune parţial, mărindu-şi indicele de aciditate, care trebuie să nu depăşească valoarea
2.
12) Vitaminele A şi B – din boabele de cereale (grâu, secară, orz, ovăz) pot fi încălzite până la
temperaturi de 100-1200C, fără urmări semnificative. În schimb, vitamina C din boabele de
mazăre proaspăt recoltate începe să fie distrusă la temperaturi de cca. 500C.
13) Elementele care influenţează procesul de uscare • Uscarea este influenţată de: specia
produsului, compoziţia chimică a acestuia, temperatura agentului de uscare şi a produsului,
timpul de staţionare a produsului în uscător, limita admisibilă de reducere (extracţie) a
umidităţii la o trecere a produsului prin instalaţia de uscare, umiditatea produsului la intrarea
în uscător, modul de acţionare a gazelor de combustie (direct sau indirect), productivitatea
instalaţiei, stadiul de postmaturare a seminţelor, destinaţia produsului, numărul zonelor de
uscare. • Extracţia de umiditate (procentul de reducere a umidităţii la o trecere a produsului
prin uscător), variază în funcţie de specie, umiditatea produsului, tipul uscătorului etc. şi este
influenţată în mare măsură de temperatura de regim şi de timpul de staţionare a produsului
în uscător
14) CONSERVAREA PRODUSELOR LA TEMPERATURI SCĂZUTE • Metoda se aplică loturilor cu
umiditate ridicată, până când le vine rândul la uscare, sau pentru păstrarea în condiţii
corespunzătoare a produselor care, potrivit normativelor tehnice se pot livra cu un conţinut
de umiditate peste umiditatea critică. • Scopul conservării produselor prin răcire:
prevenirea autoîncălzirii şi încingerii seminţelor ce au un conţinut ridicat de umiditate,
reducerea activităţii vitale a produselor, prevenirea dezvoltării microflorei, acarienilor şi
insectelor. • Conservarea produselor la temperaturi scăzute se realizează prin expunerea
acestora la acţiunea aerului atmosferic, prin folosirea agregatelor frigorifice (în anotimpul
cald). • Răcirea produselor cu ajutorul aerului atmosferic rece se poate realiza prin: •
depozitarea produselor în strat subţire, astfel ca o suprafaţă cât mai mare a lotului să fie în
contact cu atmosfera rece; • manipularea produselor prin aerul atmosferic rece cu ajutorul
instalaţiilor mecanice de transport pe orizontală şi pe verticală; • insuflarea cu ajutorul
ventilatoarelor a aerului rece din atmosferă în masa produsului (cea mai eficientă metodă). •
Metoda prin insuflarea în produs a aerului rece foloseşte instalaţiile pentru aerare activă din
dotarea depozitelor.
15) CONSERVAREA PRODUSELOR PRIN DESHIDROREFRIGERARE • Această metodă de
conservare constă în introducerea în masa produselor a aerului atmosferic răcit în mod brusc
pentru a-i reduce conţinutul de umiditate şi apoi încălzit pentru a-i mări capacitatea acestuia
de a absorbi apa din masa produsului.
16) În vederea uscării produselor prin deshidrorefrigerare este necesar un refrigerator puternic
prin care trec curenţi de aer şi în care se condensează o parte din vaporii de apă din aer. De
asemenea, este necesar ca, în sezonul rece să se asigure o sursă de căldură pentru încălzirea
curenţilor de aer reci ieşiţi din refrigerator, care intră apoi în masa de boabe.
17) CONSERVAREA PRODUSELOR PRIN AERARE NATURALĂ ŞI ACTIVĂ • Aerarea produselor se
realizează prin schimbarea periodică a aerului din spaţiul intergranular al masei de seminţe,
fără a fi necesară mişcarea lor. • Obiectivele aerării produselor sunt: • reducerea
temperaturii masei de boabe şi prevenirea autoîncălzirii produselor; • reducerea proceselor
biochimice şi activităţii vitale din masa seminţelor; • prevenirea dezvoltării dăunătorilor şi a
microorganismelor; • accelerarea procesului de postmaturare a seminţelor;
18) CONSERVAREA PRODUSELOR PRIN IRADIERE • Această metodă de conservare este încă în
curs de experimentare, cele mai bune efecte sterilizante realizându-se cu raze gamma. Doza
de radiaţii se stabileşte în funcţie de umiditatea produsului şi de pragul până la care,
produsele tratate pot fi utilizate în alimentaţie. Pentru iradiere cu raze gamma se foloseşte
cobaltul. S-a remarcat rezistenţa ridicată a mucegaiurilor, pentru distrugerea cărora fiind
necesare doze mari.
19) PARTICULARITĂŢILE CONSERVĂRII PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE • În cadrul
metodelor de păstrare a produselor mai frecvent practicate (în stare uscată, la temperaturi
scăzute sau prin aerare activă), factorii principali care trebuie reglaţi pentru o conservare
corespunzătoare sunt: umiditatea şi temperatura între care există o strânsă
interdependenţă. • Astfel, produsele cu un conţinut redus de umiditate şi o temperatură
scăzută se conservă în condiţii optime. Cu cât valoarea unuia dintre cei doi factori este mai
ridicată cu atât valoarea celuilalt factor trebuie redusă pentru a preveni autoîncălzirea şi
deprecierea produsului. • Valorile temperaturii şi ale umidităţii produselor pentru o păstrare
corespunzătoare diferă în funcţie de specie (compoziţia chimică, structura tegumentului,
stadiul de postmaturare), tipul de respiraţie (aerobă sau anaerobă), forma de păstrare a unor
produse (boabe sau ştiuleţi). • Pe baza cercetărilor efectuate s-au întocmit grafice (Agena,
Bewer, Kosmina) folosind rigla brevetată Scribaux, pe baza cărora se stabileşte durata
posibilă de păstrare a unui produs în anumite condiţii de temperatură şi umiditate.
Capitolul 7
1) a. Grâul, secara şi triticale – se recoltează în timpul verii, temperatura produselor la
depozitare fiind de cele mai multe ori în jur de 300C (uneori depăşeşte 350C). • Produsele
foarte uscate (cu umiditatea sub 14%) şi potmaturarea încheiată nu ridică probleme
deosebite pentru conservare chiar dacă temperatura lor este ridicată
2) Probleme mai mari, la conservarea acestor produse apar atunci când pe lângă
temperatura foarte ridicată acumulată în lan, ele au şi un conţinut ridicat de umiditate
3) Orzul şi orzoaica, se conservă, în linii mari, ca şi grâul, secara şi triticale, cu unele precauţii.
Ţinând seama de faptul că, mari cantităţi din aceste produse se folosesc în industria berii,
este necesar ca în cadrul tuturor lucrărilor şi proceselor efectuate (pentru îmbunătăţirea
calităţii în procesul de conservare) să se urmărească cu deosebire, menţinerea şi pe cât
posibil îmbunătăţirea însuşirilor germinative ale seminţelor
4) Orezul este cereala care se păstrează cel mai greu. La temperatura aerului de 20-250C
orezul se păstrează bine dacă are umiditatea de 1415
5) 15% care constituie limita de livrare a orezului
6) Autoîncălzirea orezului la temperaturi de peste 400C determină îngălbenirea boabelor
(proces întâlnit şi la uscarea acestora la peste 400C), iar dacă procesul continuă, boabele se
brunifică. • Loturile de orez care au suferit procesul de îngălbenire se conservă şi se
păstrează foarte greu chiar la temperatură şi umiditate scăzută (seminţele devin
sfărâmicioase)
7) Porumbul – are particularităţi specifice în procesul de conservare şi păstrare, în funcţie de
forma de depozitare (boabe sau ştiuleţi). • Porumbul sub formă de boabe se conservă cu
dificultate (este uşor expus proceselor de autoîncălzire, mucegăire, pătare, încingere)
datorită următoarelor particularităţi: boabele proaspăt recoltate au un procent ridicat de
umiditate, o microfloră foarte bogată în mucegaiuri care pot declanşa o activitate
fermentativă chiar la temperaturi mai scăzute; embrionul porumbului este mai mare decât la
alte cereale, are o higroscopicitate ridicată şi o cantitate mare de fermenţi, ce contribuie la
intensificarea activităţii vitale din bob; embrionul conţine un procent mai ridicat de grăsimi,
de aceea este mai expus deprecierii şi alterării. • Conservarea porumbului boabe se practică
în general, în stare uscată, loturile cu peste 15-16% umiditate se trec prin instalaţiile de
uscare, iar până la uscare, se păstrează prin aerare activă. • Păstrarea porumbului sub
formă de ştiuleţi este influenţată în mare măsură de prezenţa rahisului care pe de o parte,
măreşte porozitatea lotului (care este de 5055%) şi favorizează aerisirea, iar pe de altă parte,
după recoltare, rahisul conţine o cantitate mai mare de apă decât boabele, este mai
higroscopic, fiind mai uşor atacat de mucegai. • La depozitarea ştiuleţilor de porumb este
necesară sortarea, pentru îndepărtarea corpurilor străine: fracţiuni de tulpini, pănuşi,
mătase, frunze, rahis, impurităţi minerale etc. Acestea reduc porozitatea lotului, măresc
higroscopicitatea masei de ştiuleţi, creează medii favorabile dezvoltării microorganismelor şi
deprecierii produsului. • Ca şi pentru alte specii, şi pentru porumbul sub formă de ştiuleţi
principalii factori care influenţează păstrarea sunt umiditatea şi temperatura. • Reducerea
umidităţii ştiuleţilor de porumb se realizează prin aerare naturală (porumbul boabe se usucă
prin uscarea artificială). Depozitarea ştiuleţilor de porumb se face în pătule de 1,6-2 m
lăţime, orientate paralel cu direcţia vântului dominant. Depozitele mai late trebuie să fie
dotate cu instalaţii de ventilare mecanică. • Pentru conservarea porumbului boabe şi ştiuleţi
se ţine seama de temperatura şi umiditatea produsului, se stabileşte corelaţia dintre aceşti
factori şi se determină durata maximă de păstrare a porumbului fără pericole de depreciere
8) Conservarea leguminoaselor pentru seminţe

• Conservarea leguminoaselor pentru seminţe (mazăre, fasole, soia etc.) se caracterizează

prin următoarele particularităţi: • conţinutul ridicat în proteină ce măreşte
higroscopicitatea seminţelor şi reduce mult rezistenţa seminţelor la păstrare; • maturarea
eşalonată, neuniformă a seminţelor (cele nemature se conservă mai greu); • în timpul
manipulării mecanice (treierat, transport, curăţire) o parte din seminţe se decojesc şi se
desfac în cotiledoane sau în fracţiuni mai mici care sunt mai uşor expuse degradării; • la
păstrarea îndelungată seminţele îşi schimbă culoarea şi se depreciază; • soia conţine un
procent ridicat de grăsimi, de aceea se conservă şi se păstrează mai greu.
9)Mazarea-La păstrare îndelungată, chiar în condiţii optime, mazărea capătă o culoare mai
închisă, gust amărui, de aceea nu este indicată păstrarea ei mai mult de un an. • La
temperatura de 350C în atmosferă (la recoltare) mazărea se poate păstra cu maximum 13,5%
umiditate, iar dacă umiditatea este mai mare, se aplică uscarea naturală sau artificială sau se
va micşora temperatura prin ventilare activă (în nopţile răcoroase).
10)Fasolea Seminţele de fasole sunt mai sensibile la spargere prin manipularea mecanică. •
Fasolea cu un conţinut mare de umiditate păstrată la temperatură ridicată se autoîncălzeşte,
se pătează iar dacă ajunge la încingere, emană un miros greoi. La păstrarea îndelungată,
fasolea îşi schimbă culoarea: boabele colorate se închid la culoare, iar cele albe se
îngălbenesc.
11) Soia – se recoltează toamna, cu un conţinut mai ridicat de umiditate, care determină
dificultăţi la păstrare. La acestea se adăugă şi cele datorate conţinutului ridicat de proteină
(36-44%) şi grăsimi (18-25%). De aceea, în condiţii de temperatură atmosferică normală,
depozitarea soiei imediat după recoltare, se va face cu maximum 12,5% umiditate. •
Datorită higroscopicităţii ridicate a boabelo
Se va acorda o atenţie deosebită loturilor de soia cu un procent ridicat de boabe incomplet
maturate, care trebuie uscate de urgenţă şi valorificate cu prioritate.
12) Floarea-soarelui – cu un conţinut de umiditate peste cea critică se autoîncălzeşte,
mucegăieşte rapid, iar dacă nu se usucă, nici nu se iau măsuri de răcire a seminţelor, acestea
râncezesc şi capătă un gust şi miros neplăcut
13) Rapiţa - având seminţele foarte mici şi porozitatea scăzută, pătrunderea aerului în lot
este anevoioasă. Astfel că, în loturile depozitate cu umiditate ridicată, se dezvoltă în scurt
timp procese de autoîncălzire şi mucegăire, seminţele se lipesc între ele formând bulgări.
Pentru a preveni degradarea lotului, seminţele umede se usucă artificial sau se depozitează
în strat foarte subţire
14) Inul -Conservarea corespunzătoare a seminţelor de in se realizează prin reducerea
umidităţii acestora sub cea critică prin uscarea artificială sau depozitarea inului, în strat
foarte subţire (sub 1,5 m).
Capitolul 9
Sfecla -pastrare
1) a) Evapotranspiraţia. După recoltare, concomitent cu pierderile de substanţă uscată prin
procesele de oxidare, sfecla pierde o parte din apa conţinută în ţesuturi prin
evapotranspiraţie
2) influenţează atât pierderile în greutate şi de zahăr cât şi rezistenţa rădăcinilor faţă de
agenţii patogeni
3) Prin respiraţie, în primul rând sub influenţa invertazei, zaharoza este descompusă în
glucoză şi fructoză
4)
Proporţia de oxigen din mediul silozului nu trebuie să scadă sub 10-11% pentru a nu se
declanşa respiraţia anaerobă (fermentaţia).

5) Încolţirea sfeclei în timpul păstrării determină intensificarea respiraţiei, creşterea

temperaturii şi înregistrarea de mari pierderi de substanţă uscată
6) Dintre microorganisme, mai frecvente sunt: • ciupercile parazite (Botrytis cinerea
Pers. (putregaiul cenuşiu), Pleospora bjoerlingii Byford Frank (putregaiul inimii de sfeclă),
care la 230C au activitate redusă; • ciupercile saprofite (Rhizopus nigricans (Ehrb. et.
Fr.) Lind. – provoacă mucegaiul alb murdar sau brun-deschis) care se dezvoltă la 30350C;
• bacteriile (Bacterium betae viscosum, Bacterium betae flavum) care provoacă
bacterioza mucilaginoasă a rădăcinilor şi se dezvoltă în mediu cu un pH = 7-7,2, indiferent
de gradul de aerisire.
7) Pentru prevenirea dezvoltării proceselor microbiologice şi reducerii pierderilor de
zahăr în timpul păstrării sfeclei de zahăr sunt necesare următoarele măsuri: • evitarea
vătămărilor mecanice şi a veştejirii rădăcinilor; • evitarea îngheţării şi dezgheţării rapide
a rădăcinilor; • temperatura de păstrare să fie menţinută în limite de 1-3ºC, iar în cazul
acumulării căldurii în siloz se va efectua aerisirea naturală sau ventilarea activă; •
tratarea rădăcinilor cu lapte de var; • sortarea riguroasă a rădăcinilor înainte de
însilozare pentru înlăturarea rădăcinilor vătămate, bolnave; • înlăturarea tuturor
impurităţilor (frunze de sfeclă, buruieni, pământ) care micşorează porozitatea şi
îngreuiază aerisirea. •
8) Influenţa transportului asupra sfeclei pentru zahăr. • În timpul transportului, sfecla
pentru zahăr suferă importante modificări în ceea ce priveşte compoziţia chimică şi
valoarea tehnologică a rădăcinilor, în funcţie de starea fiziologică a sfeclei, durata şi
distanţa de transport cât şi de aspectul vremii când se efectuează lucrarea. Astfel,
pierderile în greutate la sfecla transportată la diferite distanţe pot ajunge până la 1,6%
9) Influenţa transportului asupra sfeclei pentru zahăr. • În timpul transportului, sfecla
pentru zahăr suferă importante modificări în ceea ce priveşte compoziţia chimică şi
valoarea tehnologică a rădăcinilor, în funcţie de starea fiziologică a sfeclei, durata şi
 distanţa de transport cât şi de aspectul vremii când se efectuează lucrarea. Astfel,
pierderile în greutate la sfecla transportată la diferite distanţe pot ajunge până la 1,6%
10) În timpul însilozării sfecla se va trata cu diferite substanţe ca: • laptele de var, cu
rol dezinfectant împotriva ciupercilor (Botrytis, Penicillium etc.), blocând parţial
respiraţia; • dipiridilul, ce blochează parţial respiraţia, micşorând pierderile de zahăr; •
bioxidul de carbon, cu rol tot de blocare a centrelor de respiraţie şi reducerea pierderilor;
• folcisteina Oeriu “FOP”, în concentraţie de 0,004-0,008%, cu rol inhibitor parţial al
respiraţiei celulelor. • Cele mai bune rezultate s-au obţinut prin folosirea a CO2 şi a
dipiridilului (STĂNESCU Z., RIZESCU Gh., 1976). • Pe măsura construirii silozurilor, ele se
acoperă, pentru protejarea rădăcinilor de sfeclă împotriva intemperiilor (vânt, îngheţ,
soare etc.) cu diferite materiale ca: panouri de stufit, rogojini din papură, coceni de
porumb, folii de polietilenă, simple sau cu hârtie gofrată, carton gudronat, saltele din
polietilenă umplute cu paie, ţesături din material plastic introduse între folii de
polietilenă etc. Materialele folosite trebuie să aibă un coeficient termoizolant
corespunzător, să fie ieftine, uşor de manipulat şi pe cât posibil durabile
11) Aerisirea se realizează în timpul nopţii sau în perioadele când temperatura aerului
este mai scăzută decât cea din siloz cu 2-40 C
12) Grosimea stratului de pământ diferă în funcţie de zonă (de condiţiile climatice): 140-
220 cm în zonele reci şi 70-80 cm în zonele mai calde, sudice,
13) Temperatura optimă de păstrare a butaşilor de sfeclă este de 34ºC
14) Metoda aşezării sfeclei în şanţuri, în vrac cu 1-2 straturi de pământ
15) Aerisirea se realizează în timpul nopţii sau în perioadele când temperatura aerului
este mai scăzută decât cea din siloz cu 2-40 C

16) Grosimea stratului de pământ diferă în funcţie de zonă (de condiţiile climatice): 140-220 cm în
zonele reci şi 70-80 cm în zonele mai calde, sudice,

17) Temperatura optimă de păstrare a butaşilor de sfeclă este de 34ºC

18) Metoda aşezării sfeclei în şanţuri, în vrac cu 1-2 straturi de pământ
19) În zonele cu apă freatică la mică adâncime butaşii de sfeclă se pot păstra în silozuri
semiîngropate sau la suprafaţa solulu
20)
4