Tabaran Roman gr.

1
1.1 Enumerați și definiți condițiile răspunderii juridice civile.
Răspunderea juridică civilă este un raport juridic obligaţional în baza căreia o persoană este
ţinută să repare prejudiciul cauzat altei persoane, prin fapta sa ori în cazurile prevăzute de lege,
pentru prejudiciul pentru care este răspunzătoare.

2. Principiile răspunderii juridice civile

a. Principiul reparării integrale a prejudiciului. În repararea prejudiciului intervine instanţa

de judecată care stabileşte felul despăgubirii, ulterior, obligînd autorul prejudiciului să pună la
dispoziţie un bun de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate, să repare bunul pe care l-a deteriorat ori să
compenseze integral, prin echivalent bănesc, prejudiciul cauzat, cuantumul echivalentului bănesc
fiind stabilit de instanţa de judecată, în dependenţă de întinderea prejudiciului de la data
pronunţării hotărîrii. Victima poate cere despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul care a
apărut după pronunţarea sentinţei. Repararea prejudiciului prin echivalent bănesc, se face prin
transmiterea unei sume de bani persoanei vătămate sau prin stabilirea unei redevenţe. În cazul în
care se stabileşte o redevenţă, debitorul poate fi obligat la depunerea unei garanţii.

b. Principiul reparării în natură a prejudiciului. Este orice activitate sau operaţiune

materială care se poate concretiza în restituirea bunurilor însuşite pe nedrept, înlocuirea bunului
distrus cu altul de acelaşi gen, înlăturarea defecţiunilor aduse unui bun, distrugerea sau ridicarea
lucrărilor făcute cu încălcarea regulilor altuia, etc.

3. Funcţiile răspunderii juridice civile

1. Funcţia educativ-preventivă. Răspunderea civilă, ca de altfel toate celelalte feluri ale

răspunderii juridice, care are, în mod evident, o funcţie educativ-preventivă prin influenţa
exercitată asupra conştiinţei oamenilor şi, implicit, asupra comportamentelor acestora.

2. Funcţia reparatorie. Esenţa răspunderii civile constă în ideea de reparare a unui prejudiciu.
De îndată ce s-a încălcat un drept subiectiv sau un interes legitim al unei persoane, cauzîndu-se
un prejudiciu, se angajează răspunderea autorului acestuia sau a altei persoane chemate de lege
să răspundă.

4. Delimitarea răspunderii civile faţă de alte feluri de răspundere juridică

1.2 Analizați în plan comparativ asemănările și deosebirile între răspunderea

civilă contractuală și cea delictuală
Răspunderea civilă contractuală are în conţinutul său îndatorirea debitorului unei obligaţii
născută dintr-un contract, de a repara prejudiciul cauzat creditorului său prin faptul neexecutării
lato sensu a prestaţiei datorate. Prin această neexecutare lato sensu a obligaţiei s-a înţeles atât
executarea cu întârziere, cât şi executarea necorespunzătoare ori neexecutarea propriu-zisă, totală
sau parţială 4 . Cu deosebit interes a fost privită şi problema răspunderii precontractuale, mai ales
odată cu dezvoltarea teoriilor privitoare la antecontract, ca un concept juridic de sine stătător.
Acestei modalităţi de răspundere îi sunt aplicabile, după împrejurări, fie regulile răspunderii
contractuale, fie regulile răspunderii delictuale, fie regulile abuzului de drept5 . Răspunderea
contractuală se poate diferenţia după natura patrimonială sau nepatrimonială a prejudiciilor,
împărţire care corespunde diviziunii drepturilor subiective civile în patrimoniale şi
nepatrimoniale. Deşi foarte logică, această diferenţiere nu a fost considerată importantă până nu
a apărut problema reparării prejudiciilor contractuale nepatrimoniale. Prin urmare, se poate
concluziona că, deşi aparent unitară, răspunderea civilă contractuală prezintă deosebiri şi
produce efecte specifice atunci când, este vorba de prejudicii patrimoniale sau nepatrimoniale.
Dominate de ideea fundamentală a reparării unui prejudiciu, între cele două forme ale
răspunderii civile nu există deosebiri de esenţă, fundamentale6 . Răspunderea civilă este unitară,
neputându-se vorbi, decât pe plan teoretic, de unele diferenţieri de regim juridic, aşa cum Codul
civil reglementează distinct cele două răspunderi: în art. 998-1003, răspunderea delictuală, iar în
art.1081-1092, răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale prin obligarea
debitorului la plata de daune-interese. Dacă însă, în locul unei examinări teoretice a celor două
forme ale răspunderii civile s-ar încerca o clarificare a problemei diferenţierii lor pe baza
dispoziţiilor legale şi a necesităţilor practice, controversata chestiune a dualităţii răspunderii
civile îşi pierde din importanţă. Totuşi, chiar şi pe plan practic apare, uneori, ca importantă
punerea în evidenţă a unor deosebiri între cele două forme ale răspunderii, deosebiri care produc
consecinţe juridice importante. În ceea ce priveşte raportul dintre răspunderea delictuală şi
răspunderea contractuală, este unanim recunoscut că prima reprezintă dreptul comun al
răspunderii civile, pe când cea de a doua este o răspundere cu caracter derogator, special. Astfel,
ori de câte ori în dreptul civil nu suntem în prezenţa răspunderii contractuale, vor fi aplicabile
regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală

2. Deosebiri. Atât răspunderea civilă delictuală, cât şi cea contractuală, iau naştere ca urmare a
încălcării unei obligaţii, aducându-se atingere unui drept subiectiv al unei persoane. O primă
deosebire o constituie faptul că în cazul răspunderii delictuale, obligaţia încălcată este o obligaţie
legală, generală, ce revine tuturor subiectelor de drept, de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte
ilicite, pe când, în cazul răspunderii contractuale, obligaţia încălcată este o obligaţie stabilită
printr-un contract preexistent, deci o obligaţie concretă. Condiţia care se cere este ca acel
contract să fie valabil încheiat. Răspunderea ce se declanşează în legătură cu un contract care a
fost desfiinţat, fiind nul sau anulabil, precum şi, de regulă, răspunderea precontractuală intră în
cadrul răspunderii delictuale. De asemenea, răspunderea contractuală poate fi invocată numai de
către părţile contractante, având în vedere principiul relativităţii efectelor contractului, pe când
terţii se raportează la contract ca la un fapt juridic, pentru acoperirea eventualelor prejudicii
suferite putând apela la răspunderea delictuală.

1.3 Soluționarea speței:

În speţa dată este vorba despre un contract între consumator şi un profesionist.În caz de caz ce
nu depinde de voinţa sa(caz natural inclusiv) profesionistul poate să mărească preţul,iar
consumatorul atâta timp cât a acceptat această condiţie nu poate veni cu acţiune de restituire.Însă
în a 2-a condiţie câand a majorat neîntemeiat,nu are dreptul.Consumatorul poate cere
rezoluţiunea contractului în termen de 15 zile.Iar în caz că au suferit daune să-l impună pe
acesta la repararea prejudiciului suferit.Art.1158 poate invoca consumatorul.

2.1 Definiți modificarea contractului și enumerați modalitățile juridice de

modificare a contractului.
Conform art.969 Cod civil, contractul este legea partilor, dar numai în situatia în care este valabil
încheiat

Contractul nu poate deroga de la legea imperativa

Contractul se deosebeste de lege, prin urmatoarele aspecte:

- contractul obliga numai partile si avânzii lor cauza,

- contractul, specie a actului juridic civil, reglementeaza raportul juridic civil concret,

- contractul, fiind opera vointei comune a partilor (art.977 Cod civil), înglobeaza vointa acestora,

- contractul este opera partilor, care pot fi persoane fizice sau juridice

1. Dreptul contractual de modificare unilaterală a contractului:

Este guvernat de principiul transparenţei: trebuie să fie prevăzut expres de contract; să fie
exprimat clar pentru a evita interpretări duble privind natura sa.

Clauza de acordare a dreptului de modificare unilaterală poate fi: bilaterală, dar mai frecvent –
unilaterală, când doar o parte va putea să majoreze prestaţia celeilalte părţi.

Exemple:

societatea de leasing majorează ratele de leasing plătibile de către client;

instituţia de învăţământ majorează taxa de studii studenților etc.

2.2 Analizați condițiile și procedura de modificare legală a contractului.

Art. 996 Cc consfinţeşte regula modificării amiabile:

contractul poate fi modificat numai prin acordul părţilor.

Nici o parte nu poate modifica pe cale unilaterală conţinutul contractului.

O asemenea modificare se poate realiza numai în manieră simetrică formării contractului, printr-
un acord de voinţe.

Modalităti de modificare a contractului

încheierea unui contract de modificare (numit şi acord adiţional) al contractului preexistent sau
încheierea unui contract într-o formulare nouă (contract în redacţie nouă).

Principiul simetriei a modificarei contractului contractul se modifică tot aşa cum se încheie, cu
respectarea: condiţiilor de fond (inclusiv acordul comun al părţilor) şi a celor de formă ale
contractului preexistent.

Simetria formei art.316 alin.5

contractul de modificare trebuie să respecte forma cerută de lege pentru contractul modificat.

pentru contractele consensuale:

1. modificarea efectuată doar în formă verbală este valabilă chiar dacă contractul consensual
fuseseră încheiat în formă scrisă ori autentică. Vor există însă incertitudinile de probaţiune la
care sunt supuse contractele verbale.

2. modificarea contractului prin comportamentul părţilor (acţiuni concludente)

2.3 Soluționarea speței:

E cert faptul că va repara prejudiciul,însă nu şi venitul ratat.Nu există o legătură cauyală între
stricarea leptop-ului şi prejudiciul ratat.Conform Art.1998(1) va răspunde lucrătorul,căci nu a
fost un cay ce nu a depins de atenţia lui.Dacă informaţia dată se poate salva,(hardul poate salva
informaţia,chiar dacă leptop-ul nu mai poate fi reparat).Iar prejudiciul moral practic în toate
aceste cazuri se acceptă,dar totul depinde de istanţa de judecată.