Prima menționare documentară a orașului Galați (pe atunci, târg) datează din 1445, într-un act semnat

de domnitorul Ștefan al II-lea. O altă ipoteză descoperită de curând: se știe însă că Galațiul s-a format pe
locul unei așezări daco-romane, așa că o menționare istorică prealabilă secolului al XV-lea nu ar face
decât să confirme existența așezării din zona vărsării Siretului în Dunăre.

Galațiul a crescut în importanță după ce turcii au cucerit cetățile Chilia și Cetatea Albă, în iulie-august
1484, orașul rămânând singurul port al Moldovei cu rol important în comerțul intern, dar și în cel
polono-turc. Comerțul și navigația se dezvoltă în așa fel încât Rusia înființează, în anul 1775, primul
consulat local, iar Franța și Anglia organizează viceconsulate, în anul 1805. Până în 1914, Galațiul avea
deja 16 consulate străine. Începând cu anul 1834, vapoare cu aburi austriece fac deja curse regulate din
Galați. Mai mult decât atât aici se făcea un important comerț de tranzit cu țările germane.

La Galați a trăit în tinerețe Petru Rares, fiul lui Ștefan cel Mare, timp în care a făcut comerț cu pește. În
1837, Galațiul dobândește statutul de port liber, (porto-franco), iar după războiul Crimeei din 1854 -
1856 devine, împreună cu Sulina, sediu al Comisiei Europene a Dunării.

Construcția de nave militare de mari dimensiuni era o importantă activitate economică a orașului, în
acest sens un călător prin Țările Române, abatele Bošković, afirmă că: „Am văzut acolo o corabie foarte
mare, de felul acelora cărora turcii le spun  caravele, care se află pe șantier, gata să fie lansată la apă.
Fusese comandată de Isaac-aga, vameșul cel mare al  Constantinopolului. Vasul era foarte mare,
șaptezeci de pași pe șaptesprezece și încărcată cu optzeci și patru de tunuri de bronz.”

Prealabil Unirii Principatelor din 1859, orașul este condus de pârcălabul Alexandru Ioan Cuza, născut
la Bârlad, ales ulterior ca domnitor în Moldova și în Țara Românească. Reședința sa, situată pe Strada Al.
I. Cuza, în apropierea gării orașului, găzduiește în prezent un muzeu. După Unirea Principatelor,
dezvoltarea orașului s-a accelerat. S-au înființat noi școli primare și s-a deschis, la 26 octombrie 1864,
Școala superioară de comerț "Alexandru Ioan I", iar în anul 1867 s-a înființat una dintre cele mai vechi
instituții de studiu liceal din țară, Liceul „Vasile Alecsandri”. În anul 1832, se deschide prima școală din
județ, actuala Școală nr. 24 „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, la dorința Elenei Doamna, soția lui
Alexandru Ioan Cuza. În 1861, se deschide Fabrica de Lumânări.

Activitatea comercială s-a dezvoltat și din cauza exportului masiv de cereale, poziția importantă pe care
o avea portul Galați în exportul țării fiind remarcată și de consulul Franței din oraș care, la 8 aprilie 1870,
nota că: „portul Galați a devenit antreprenorul general al cerealelor pe care  Moldova  le exportă
pe  Dunăre  și  Marea Neagră  în  Anglia,  Franța  și  Italia”. Se recunoștea că înflorirea orașului se datora
regimului de oraș „porto-franco”, însă la 22 decembrie 1882 acest statut a fost înlăturat.

Totuși, între anii 1900-1914, orașul desfășura un considerabil comerț de cereale și cherestea, în care se
implicau și reprezentanții celor 16 consulate străine din oraș. În perioada interbelică, (dar și înainte),
Galațiul a fost reședința județului Covurlui, mai apoi a Ținutului Dunării odată cu reorganizarea
administrativă a lui Carol al 2-lea, după model italian. Orașul a cunoscut o înflorire deosebită, devenind,
la recensământul din 1930, din punct de vedere al populației, aproximativ 112.000 de locuitori, al
cincilea oraș al țării, fiind devansat doar de București, Chișinău, Iași și Cernăuți. După anul 1989, Galațiul
a pierdut 200.000 de locuitori, fiind orașul cu cel mai numeros „exod”.

În timpul celui de-al 2-lea război mondial, Galațiul a fost bombardat de aviația rusă și apoi de cea
germană, centrul istoric fiind distrus aproape în întregime. În 1952 devine reședința regiunii Galați, ca
mai apoi să devină reședința actualului județ Galați. Din 1965 cunoaște o nouă înflorire, o dată cu
începutul funcționării combinatului siderurgic, considerat pe atunci, cel mai mare din Europa de Est.

Comunitatea turcă

În Galați au mai rămas câțiva urmași ai turcilor ce erau așezați prin zonele Dunării, dar majoritatea care
alcătuiește astăzi comunitatea turcă din Galați sunt veniți de după revoluție, mulți dintre ei afaceriști,
căsătoriți cu românce și care sprijină proiecte culturale și tradiții turcești.

Comunitatea elenă

Comunitatea elenă din Galați care, alături de cele din București, Constanța și Brăila, se numără printre
cele mai vechi și mai reprezentative din țară, număra în perioada interbelică peste 10.000 de membri.

Plecările masive ale grecilor din perioada anilor '48-'50 și repatrierea din anii '75-'80 a partizanilor au
făcut ca organizația grecilor din Galați să numere în prezent doar aproximativ 1000 de membri, dintre
care 78 sunt simpatizanți.

Comunitatea grecilor revendică în acest moment Biserica Metamorphosis din Galați (actuala Biserică
Greacă), precum și toate imobilele comunității din jurul acesteia, practic, pe lângă biserică, grecii din
Galați mai dețineau actualul restaurant Olimpic, cinematograful Central, clădirea Stării Civile, o școală
demolată în primăvara anului 1989 pe locul căreia s-a construit sediul Bancii Transilvania, o Cantină a
Săracilor, de asemenea demolată, situată între Banca Transilvania și Starea Civilă plus câteva imobile
situate pe străzile Portului, Sfântul Nicolae și Basarabiei. Restaurantul Olimpic și Cinematograful Central
au fost retrocedate către Comunitate în anul 2000, iar Oficiul Stării Civile în toamna anului 2009.

Comunitatea evreiască

Evreii erau principalii comercianți în singurul port al Moldovei din timpul lui Alexandru cel Bun și al lui
Ștefan cel Mare, ei intreținând intense legături comerciale cu coreligionarii din Bizanț și lumea
musulmană.

Preocupați tradițional de învățătură, evreii din Galați înființau în 1859 prima școală primară, apoi înca
una, iar în 1877 a fost constituit primul comitet școlar al comunității, anii următori înregistrând
deschiderea altor școli Școala de fete „Silvya Schmierer”, Școala populară de menaj „Lumina”, o școală
comercială pentru fete evreice, o grădiniță de copii, o școală profesională etc.). În 1919 ia ființă Liceul
Comunității Evreilor (în prezent Liceul „Alexandru Ioan Cuza”), în prezent retrocedat. În vara anului
1941, școlile evreiești au fost transformate, până în luna noiembrie a aceluiași an, în lagăre de internare
pentru evrei, liceul continuând să funcționeze într-un imobil pus la dispoziție de o familie din
comunitate. Evreii s-au asociat în funcție de profesiile diverse pe care le practicau în Galați (Breasla
croitorilor, Societatea meseriașilor israeliți, Societatea magazionerilor - Bender, Societatea funcționarilor
din port - Junimea, Asociația zugravilor și vopsitorilor evrei etc.). Au înființat societăți de binefacere,
culturale, au scos diverse ziare și publicații specifice (L'Echo Danubien, Prietenii Sionului, Pământeanul,
Akavat Zion, Vocea Galațiului s.a.). Nerecunoscuți ca cetățeni legitimi ai țării în care trăiau, deși
participaseră cu entuziasm și la Revoluția din 1848 și la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în
Principatele Unite Române, luptaseră în războiul de Independență și în cel de Întregire, evreii din Galați
au suportat adesea excese antisemite, devastări de sinagogi și magazine, bătăi și chiar omoruri. Abia în
1919, au obținut prin Decretul-Lege 9464, dreptul de cetățenie pentru toți cei născuți în România și care
au satisfăcut legea recrutării.

În anii '20 ai secolului trecut, evreii din Galați reprezentau o cincime dintr-o populație de peste 100.000
de locuitori. Marea majoritate a evreilor din Galați a emigrat în cursul anilor de dupa război în Israel.
Sediul comunității evreiești din Galați se află pe strada Dornei nr. 7-9, în apropierea Templului
Meseriașilor și a restaurantului ritual. Sinagoga a fost proaspăt renovată.

Succesul evreilor în activităţile comerciale au avut ecou în întreaga ţară, iar Galaţiul era un centru de
renume în acest sens. Portul a fost dezvoltat graţie atelierelor de Reparaţii Navale ale fraţilor Mendel şi
nu exista român care să nu fi auzit de depozitele de cereale, fabrica de săpun sau de cremă de ghete
care existau la Galaţi. Toate puteau concura lejer cu fabricile de profil din Odessa şi Rusia. Primul
laminor de tablă din Moldova a fost construit de evrei tot la Galaţi. Mai precis, acesta era deţinut de
familia Auschnit. Să nu uităm nici de fabricile de cuie Ebner, fabrica de săpun Braunstein (viitorul
Apollo), fabrica de plase şi unelte de pescuit şi alte fabrici mici, cum ar fi cele de baterii electrice, de
textile - care astăzi sunt doar frumoase amintiri. În prezent, la Galaţi mai trăiesc aproximativ 70 de familii
de evrei, majoritatea fiind mixte.