Arhitectura rezidențială în Evul Mediu

Clădirile de locuit din orașele medievale occidentale au dimensiuni modeste, şi de regulă

se dezvoltă pe verticală deoarece spațiul din oraș, apărat de ziduri este unul puțin și foarte
valoros. În zonele foarte aglomerate construcţiile au plan rectangular compact; acolo unde
terenul o permite, locuințele au o curte mică, accesibilă din stradă prin intermediul unui pasaj
îngust, către care se deschid scara, bucătăria şi alte spații anexe.
Locuințele din zonele latine sunt de zidărie, de piatră sau cărămidă arsă. Pe malul
Mediteranei, de la Est la Vest, vechile comunități și colonii grecești și latine, pentru a
supraviețui, își organizează defensive redutabile sau se strămută în locuri strategice, cu
posibilitate naturală de defensivă fiind dublată ulterior de construcția zidurilor orașului.
Arhitectura fațadelor este inspirată din toate zonele lumii vechi, dar în special din
Constantinopol. Se observă la cateva cladiri arcele bizantine, treflate și/sau în acoladă(fig. 1).

1
În zonele germanice predomină locuințele cu structura de lemn, fachwerk (structură de lemn
și chirpici) aparentă. Parterul trebuia să fie de piatră. Casele din Marbach păstrează tradiția cu
acoperiș în două pante cu unghi de 60°. La parterul clădirii se află atelierul alături de care se
găsea gangul accesibil atât din atelier, cât și din stradă. Spațiile de locuit se aflau la etajul
clădirii (Fig. 2 ).

Organizarea locuinței medievale în plan pe o clădire cu structură tip Fachwerk

Odată cu renașterea modului urban de viață s-a produs şi o diversificare a programelor de

arhitectură. În momentul în care orașele au devenit prospere, pe lângă fortificații şi biserici,
oamenii au început să construiască - în folosul comunității - şi alte tipuri de clădiri, cu
destinații din cele mai diverse.
O clădire deosebit de importantă pentru un oraș liber era primăria, construcţie în care se
țineau adunările celor care se ocupau de administrarea așezării. Primele primării au fost
construite în secolul al XIIlea. La parterul acestora se găseau arsenalul şi depozitele orașului,
iar la etaj se afla sala de întruniri.

2
 Deasemenea , tot în perioada Evului Mediu a apărut stilului gotic, care cuprinde elemente
arhitecturale ample, având un loc bine delimitat în arhitectura universală. Cele mai cunoscute
cladiri reprezentând acest stil arhitectural sunt: Catedrala Notre-Dames din Paris, Catedrala
din Amiens, Catedrala din Strasbourg, Turnul din Pissa, etc.

3
Catedrala Notre-Dames din Paris

În arhitectura catedralei se manifestă dualitatea influenţelor stilistice: pe de o parte, există

trăsături ale stilului romanic din Normandia, cu unitatea lui puternică şi compactă, iar pe de
altă parte, au fost utilizate realizările inovatoare arhitecturale ale stilului gotic, care conferă o
impresie de simplitate a construcţiei verticale.

Faţada principală are trei uşi. Deasupra celor trei portaluri ogivale se află panouri sculptate
cu scene din Evanghelie, iar deasupra intrării centrale este imaginea Judecăţii de Apoi. Şapte
statui sustin arca intrării (datate cu anul 1210), iar în centru se află Hristos Judecătorul. Uşile
sunt ornate cu basoreliefuri forjate.

4
 Altarul principal al catedralei a fost sfinţit în anul 1182, iar în anul 1196 a fost terminată şi
nava bisericii, lucrările prelungindu-se numai la faţada principală. Ea este despărţită vertical,
în trei părţi, de pilaştri, iar în plan orizontal – de trei galerii, cea inferioară având trei portaluri
adânci. Deasupra lor este o arcadă (Galeria Regilor), cu douăzeci şi opt de statui, reprezentând
regii ludeii antice. Diversitatea stilurilor vorbeşte despre faptul că la construcţia catedralei au
contribuit mai mulţi arhitecţi.

Şapse statui susțin arca intrării (datate cu anul 1210), iar în centru se află Hristos
Judecătorul. Uşile sunt ornate cu basoreliefuri forjate. Acoperişul este executat din plăci de
plumb, masa totală constituind peste 210 tone.

5
 Partea superioară a catedralei este decorată cu imagini de garguie şi himere (creaturi
fantastice). Fleşa, din stejar acoperit cu plumb, are înălţimea de 96 de metri. Baza fleşei
respective este inconjurată de patru grupuri de statui de bronz, imaginând apostolii.

În faţa fiecărui grup se află animale, reprezentând simboluri ale evangheliştilor: leul este
simbolul lui Marcu, taurul – al lui Luca, vulturul – al lui loan, iar îngerul – al lui Matei. O
mare parte din vitralii au fost realizate pe la mijlocul secolului al XIX-lea.
Principalul vitraliu, parţial abitentic, datând din Evul Mediu, reprezintă un trandafir cu
diametru de 9,6 metri şi este plasat deasupra intrării principale a catedralei.

6
În centrul lui se află imaginea Maicii Domnului, iar in jur – imagini cu lucrări agricole
sezoniere, semnele zodiacului, calităţi şi păcate. Clopotul mare, care răsună în tonalitatea fa
diez, se aude destul de rar, însă restul clopotelor sunt trase la orele 8 şi 19. Fiecare îşi are
numele său.

Tot aici a fost oficiată slujba de mulţumire a lui Carol al VII-lea, incoronat in Reims. lar peste
un secol şi jumătate, aici a avut loc nunta lui Henric al IV-lea, fostul rege de Navarra, cu sora
regelui francez, Margareta de Valois. În perioada domniei lui Ludovic al XIV-lea (la sfârşitul
secolului al XVII-lea), catedrala a suferit schimbări serioase: mormintele şi vitraliile fiind
distruse. În timpul Revoluţiei franceze (sfarşitul secolul XVIII), statuile regilor au fust
dărâmate de poporul răsculat, multe dintre comorile catedralei au fost distruse sau jefuite.
Catedrala era sub ameninţarea demolării, fiind salvată de faptul că a fost transformată în
Templul Raţiunii, iar mai târziu a fost folosită şi ca depozit de vinuri. Catedrala a fost redată
bisericii catolice şi resfinţită în anul 1802, in timpul domniei lui Napoleon.

7
 Restaurarea catedralei a început in 1841 sub conducerea arhitectului Viollet-le-Duc. Acest
renumit maestru parizian a contribuit la restaurarea catedralei Notre-Dame d’Amiens, a cetăţii
de la Carcassonne din sudul Franţei şi a bisericii gotice din Sainte-Chapelle. EI s-a mai ocupat
şi de refacerea clădirilor şi scuipturilor şi de înlocuirea statuilor distruse.

Lui Viollet-le-Duc îi aparţine ideea construcţiei galeriei himerelor de pe faţada catedralei.

Statuile respective au fost instalate pe terasa superioară, ia poalele turnurilor. În perioada
respectivă au fost demolate construcţiile adiacente catedralei, astfel s-a format piaţa din faţa
edificiului.

În catedrală se păstrează una dintre principalele relicve ale creştinismului – Coroana de Spini
a lui Iisus Hristos. Până în anul 1063, coroana s-a păstrat pe Muntele Sion din lerusalim, de
aici ea a fost transportată in Palatul Împăraţilor Bizantini, la Constantinopol. În anul 1238,
regele Ludovic al IX-lea al Franţei a procurat coroana de la impăratul bizantin, iar mai târziu a
adus-o la Notre Dame din Paris.

8
 Între timp, pe lângă palatul regal de pe insula Cite a fost construită Sainte-Chapelle
(Capela Sfântă), destinată coroanei de spini. Aceasta s-a păstrat aici până la Revoluţia
Franceză. Mai târziu, coroana a fost trimisă pentru păstrare în tezaurul din Notre Dames de
Paris.

Prima orgă mare a fost instalată în catedrală, în anui 1402. În acest scop, orga veche a fost
pusă într-un corp mai mare, în stil gotic. Instrumentul dat nu era capabil să sonorizeze spaţiul
enorm al catedralei, de aceea el a fost perfecţionat de Frarccois Henri Cliquot. Instrumentul
cuprindea 46 de registre, situate pe cinci manuale. În timpul construcţiei, a fost utilizată o
mare parte din ţevile instrumentului original. 12 dintre acestea au supravieţuit până în zilele
noastre. Ca rezultat, orga a căpătat aspectul actual, cu faţada în stilul lui Ludovic al XVI-lea.
În anii 1864-1867, constructorul francez Cavaille-Coll a realizat o reconstrucţie completă a
orgii, astfel instrumentul a obţinut sunetul său romantic, tipic pentru orgile lucrate de maestrul
Cavaille-Coll. În anul 1959, consola Cavaille-Coll a fost inlocuită cu o consolă tradiţională
pentru orgile americane, instrumentul devenind complet electric.

9
 În acest scop s-au utilizat peste 700 de kilometri de cablu din cupru. Structura complicată
şi învechită, precum şi eşecurile frecvente au dus la computerizarea instrumentului, în cadrul
reconstrucţiei din anul 1992, iar cablul din cupru a fost înlocuit cu unul optic. În prezent, orga
are 109 registre şi aproximativ 7800 de ţevi, 900 dintre ele provenind din instrumentul
perfecţionat de Cliquot.

Bibliografia:

 Elemente de arhitectură (curs) – Duță Alina

 Enigmele Evului Mediu, Istoria din spatele arhitecturii Impresionante – Wikipedia

10