Tanasă (Anefi) Alina

Anul III, PPS

ÎNVĂȚAREA EFICIENTĂ ( METODE ȘI STILURI DE ÎNVĂȚARE)

Stilul de învățare este modul natural sau obișnuit al unei persoane de a

achiziționa sau procesa informații, în situații de învățare. Stilurile de învățare se
referă la modul particular în care o persoană, pe de o parte, percepe informația iar,
pe de altă parte, prelucrează informația.
O definiție universal valabilă a stilurilor de învățare este greu de formulat.
După Kolb(1979), stilul de învățare desemnează căile concrete prin care
individul ajunge la schimbări în comportament prin intermediul experienței trăite,
al reflecției, experimentului și conceptualizării.
După Carmen Holotescu(2004), stilul de învățare este o combinație de
răspunsuri afective, psihologice, ce caracterizează fiecare persoană care învață.
( The Encyclopedia of Education).
Învățarea școlară este marcată de diferențele individuale, de stilurile diferite
în care învață elevii. Există o mare varietate de astfel de stiluri. Elevi diferiți
folosesc stiluri diferite. Unii elevi învață mai bine un conținut extrem de
structurat, alții, dimpotrivă, pricipiile generale; unii pot învăța cantități mari de
detalii de mare finețe, în timp ce alții- aspectele globale, de sinteză.
Este important ca fiecare elev să fie ajutat să-și găsească propriul stil de
învățare și încurajat să învețe în stilul său propriu.
Există mai multe modele de învățare ce abordează, de asemenea, diverse
stiluri de învățare.
Modelul elaborat de Fleming și Mills în 1992 se centrează pe modalitățile
senzoriale prin care percepe informația o persoană care învață. Autorii identifică
următoarele stiluri de învățare:
-vizual- prezintă preferință pentru grafice, tabele, figuri, scheme și orice alte
reprezentări grafice, pentru ceea ce este expus prin intermediul cuvintelor.
-auditiv- prezintă preferință pentru informația auzită : prelegeri, discuții, înregistrări
audio.
- citit-scris- prezintă preferință pentru informația din cărți, manuale, articole, notițe.
-kinestezic- preferință pentru exercițiu și practică, conectare la realitate prin
experiență, exemple sau simulare.
-multimodal-combină minim două preferințe. Stilul multimodal caracterizează
aproximativ 50-70% din populație.
Modelul lui David Kolb
Autorul teoriei învățării experențiale, David Kolb, propune o tipologie a
trăsăturilor individuale în învățare, care pornește de la premisa că procesarea
informației este influențată de experiența pe care o acumulăm sau o deținem , la un
moment dat.
Modelul este imaginat circular și presupune că fiecare individ va parcurge
toate cele patru tipologii, în ordinea propusă de autor:
- experimentarea concretă sau învățarea prin experiență;
- reflectare/observare sau învățarea prin examinare;
- abstractizare/conceptualizare sau învățarea prin aplicare;
- experimentarea activă sau învățarea prin aplicare.
Învățarea ideală, conform lui Kolb, trebuie să parcurgă toate etapele, să
folosească toate sursele și ambele proceduri de transformare a experienței.
Stilurile de învățare descriu modul în care oamenilor le place să învețe. În
funcție de etapa dominantă în ciclul învățării, există mai multe stiluri de învățare:
- divergent, prin asimilare, prin acomodare, convergent.
Stilurile de învățare au fost dterminate cu ajutorul ”Inventarului stilurilor de
învățare”, realizat de Kolb în 1971. Prelucrarea rezultatelor a identificat cele patru
stiluri de învățare enumerate mai sus.
Stilul divergent are drept capacități de învățare dominante, experiența
concretă și reflecția asupra observațiilor. Persoanele cu acest stil de învățare sunt
bune în situații concrete de cercetare, care cer generare de idei, precum
brainstorming-ul. De asemenea, au interese culturale variate, ample și le place să
strângă informații , sunt interesate de oameni, sunt imaginative și sentimentale și se
specializează, uneori , în artă. În situații de învățare formală, perrsoanele cu stil de
învățare divergent preferă să lucreze în echipă și să primească un feedback
personalizat.
Stilul asimilator este caracterizat prin conceptualizarea abstractă . persoanele
cu un stil asimilator sunt bune la înțelegerea informației și punerea ei într-o formă
concisă, logică. Aceste persoane sunt mai puțin focalizate pe oameniși mai
interesate de idei și concepții abstracte. De asemenea, consideră că o teorie este
importantă , dacă are soliditate logică. Persoanele cu stilul de învățare asimilator,
sunt eficace în informare și au succes în cariere științifice. În situații de învățare
formală persoanele cu acest stil preferă lecturile, metodele de explorare analitice și
doresc să aibă timp pentru a se gândi la lucruri, evenimente.
Stilul convergent are specifice conceptualizarea abstractă și experimentarea
activă. Persoanele cu acest stil sunt bune la găsirea unui folos practic pentru teorii
și idei. Ele au capacitatea de a rezolva probleme și a lua decizii bazate pe găsirea de
soluții prin întrebări și răspunsuri. De asemenea, preferă sarcinile și probele
tehnice. Aceste capacități de învățare le ajută să fie eficiente în cariere din
domeniul tehnic. În situații de învățare formală, ele preferă să experimenteze idei
noi, sarcini de laborator și aplicații.
Stilul acomodator se distinge prin combinația experiență concretă și
experimentarea activă. Persoanele cu acets stil de învățare au capacitatea de a
învăța din experiență. Le place să alcătuiască planuri și să se implice în experiențe
provocatoare, au tendința de a reacționa rapid. Acest stil de învățare este important
în cariere orientate pe acțiune, precum marketing-ul sau vânzările. Aceste persoane
prferă să lucreze cu alții, să stabilească ținte, să facă muncă de teren.
Cinci factori sunt antrenați în modelarea stilurilor de învățare:
- tipul de personalitate
-specializarea educațională timpurie
-cariera
- rolul la locul de muncă
-competențele adaptative.
În funcție de tipul de personalitate, stilul acomodator și stilul convergent sunt
prezente la persoanele cu personalitate extravertă. Celelalte două stiluri, asimilator
și divergent, sunt prezente la personalități introverte.
Educația elementară este generalizată, dar există un proces de accentuare a
specializării, care începe în liceu. Specializarea în învățare rezultă din relațiile
dintre stilurile de învățare și antrenamentul timpuriu într-o disciplină. Studenții care
au absolvit artele, istoria, științele politice, limba engleză și psihologia, au un stil de
învățare preponderent divergent, în timp ce studenții care au studiat domenii
abstracte, ca științele fizice sau inginerie, au stiluri d eînvățare convergente.
Cariera implică învățare specializată dar angajarea într-un domeniu
profesional, solicită o orientare adaptativă accentuată. În serviciile sociale,
domeniul artelor și al comunicațiilor, se întâlnesc , cel mai adesea, persoane care au
un stil de învățare divergent. Profesiile din științe, informații sau cerecetările de
teren favorizează persoanele cu stil asimilator. Profesiile din tehnologie, economie
și științele mediului sunt exercitate de persoane cu un stil de învățare acomodator.
Unele locuri de muncă( ex. management), cer un stil de învățare acomodator.
Locurile de muncă tehnice ( ingineria, producția), în care este nevoie de
îndemânare la rezolvarea problemelor tehnice, necesită un stil convergent.
În funcție de competențe, stilul acomodator cuprinde competențe în acțiune:
inițiativă, acțiune și conduce. Stilul divergent este legat de competențe de
relaționare, cu ajutarea altora.
Stilul asimilator este asociat cu competențe de gândire, informare, analiză,
sinteză iar cel convergent, competențe în luarea de decizii: analize cantitative,
folosirea tehnologiei.
 Pe baza teoriei lui Kolb, Honey și Mumford au elaborat patru stiluri
individuale de învățare, pe baza ideii că fiecare persoană percepe, procesează și
reprezintă informația într-un mod diferit.
Cele patru stiluri sunt:
- teoreticienii- se întreabă constant cum relaționează un lucru cu altele. Preiau
informațiile prin analiză, observație și gândire. Punctul lor forte constă în abilitatea
de a crea modele teoretice.
- pragmaticii- se întreabă mereu cum pot pune în practică o idee. Cel mai tare punct
al lor este că observă latura practică a informațiilor. Achiziționează cunoștințele
prin experiență directă, simțuri, acțiune. Au interese legate de tehnică.
- activiștii- sunt gata să încerce orice, acordă semnificație unei experiențe prin
angajare imediată în folosirea sau realizarea acesteia. Punctul forte al lor, este
faptul că se implică în experiențe noi. Excelează în a se adapta la circumstanțe
imediate ale contextului. Rezolvă problemele intuitiv, bazându-se pe informația de
la alții.
- reflexivii- preferă să aibă timp să mediteze asupra unui subiect. Acordă
semnificație unei experiențe, reflectând la ea și încercând să identifice toate
posibilitățile. Punctul lor forte constă în abilitatea imaginativă. Au interese
culturale variate și le place arta.

Toţi elevii pot învăţa, dacă profesorii, părinţii, cei care le oferă suport sunt
pregătiţi cum să-i înveţe, să le propună programe pentru dezvoltarea stilului de
învăţare şi a practicării abilităţilor transferabile: de comunicare, de a lucra în
echipă, de învăţare, de a căuta informaţii, de organizare a timpului, de a rezolva
probleme, de a negocia,de ascultare, de creativitate, de a lucra cu computerul etc.
Cei care participă la astfel de programe obţin note mai bune, au mai
multă încredere în sine , se pot ajuta singuri în multele şi diferitele situaţii de
învăţare cu care se întâlnesc zilnic, devin autonomi, scade riscul de abandon şcolar,
creşte gradul de participare la activităţile şcolare şi extraşcolare.
BIBLIOGRAFIE:
Baban, Adriana, (2001), CONSILIERE EDUCAŢIONALA Ghid metodologic pentru
orele de dirigenţie şi consiliere, BCU, Cluj-Napoca
Cerghit, I., (2008), Sisteme de instruire alternative și complementare: structuri,
stiluri și strategii, Editura Polirom, Iași
Cocoradă, Elena (2010), Introducere în teoriile învățării, Editura Polirom, Iași