EXECUTAREA SILITĂ FISCALĂ

Introducere
Executarea silită are drept scop realizarea definitivă și practică a unui drept recunoscut
printr-o hotărâre judecătoreasă sau prin orice alt act juridic care constată în mod neîndoielnic
diferite feluri de obligații între subiectele de drept.
Pentru a-și constitui mijloace bănești proprii, încă de la începuturile sale, statul a
instituit concepția potrivit căreia orice persoană fizică sau juridică care realizează un venit sau
deține un bun din categoria celor impozabile, pe teritoriul statului, datorează impozite sau
taxe.
Asfel executarea silită reprezintă o modalitate de stingere a creanțelor care intervin în
situația în care contribuabilul nu își respectă obligația pe care o are, adică dacă obligaţiile
bugetare ale cetățenilor față de stat nu sunt stinse de bunăvoie, se trece la executarea silită.
Capitolul I: Noțiunea de executare silită
Executarea silită, în general, înseamnă procedura prin mijlocirea căreia creditorul,
titular al dreptului recunoscut printr o hotărâre judecătorească sau printr un alt titlu
executoriu, constrânge, prin intermediul organelor competente, pe debitorul său, care nu şi
execută de bunăvoie obligaţiile decurgând dintr un asemenea titlu, de a şi le aduce la
îndeplinire, în mod silit.
Procedura executării silite poate fi declanșată dacă sunt îndeplinite cumulativ trei
condiții:
1. Existența unui titlu executoriu din care sa rezulte obligația de plată a
contribuabilului;
2. Creanța să fie exigiblilă;
3. Plătitorul să fi fost înștiințat cu privire la suma datorată și la termenul de plată.
Capitolul II: Considerații generale privind executarea silită fiscală
Colectarea creanţelor fiscale reprezintă pilonul de realizare a tuturor politicilor
serviciilor publice ce trebuie să fie mereu în atenţia administraţiei fiscale, chiar de la scadenţa
fiscală a creanţelor şi, în unele cazuri, înainte de aceasta prin impulsionarea colectării
veniturilor bugetare de stat în cuantumul şi termenii de execuţie a bugetului general consolidat
statului.
2.1. Modalități de executare silită
2.1.1. Executarea silită prin poprire
Poprirea înseamnă indisponibilizarea sumelor urmăribile reprezentând venituri şi
disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale,
deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le
vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în vederea
acoperirii creanţei înscrisă în titlul fiscal şi a cheltuielilor de executare.
 2.1.2. Executarea silită a bunurilor mobile
Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora,
chiar daca acestea se află la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal. Bunurilor
mobile ale debitorului vor fi sechestrate chiar dacă acestea se află la un terţ. Când bunurile
sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanței fiscale,
organul de executare va face investigațiile necesare pentru identificarea și urmărirea altor
bunuri ale debitorului.
2.1.3. Executarea silită a bunurilor imobile
Pentru executarea titlului privind creanţa fiscală, sunt supuse executării silite bunurile
imobile proprietate a debitorului.
Dacă debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită
se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv
asupra sultei, precum şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil, acestea nu pot fi însă
urmărite decât o dată cu imobilul.
2.2. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită
Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de
la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, termenul de
prescripţie se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.
Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de
a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de
realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică pe plătitori. Sumele achitate de debitor
în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie
întrucât debitorul a efectuat o plată datorată.
2.3. Organele de executare silită şi executorul fiscal
Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul
executorului fiscal, împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia de executor
fiscal şi delegaţie emisă de organul de executare silită. Instituţiile publice care nu au organe
de executare proprii pot transmite titluri executorii privind veniturile proprii, spre executare
silită, organelor fiscale, în baza unei convenţii încheiate cu Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală sau cu autorităţile administraţiei publice locale, după caz.
Capitolul III: Executarea silită fiscală. Studiu de caz
S.C. AMIGO S.A. reprezentată legal prin domnul Mihai Popa, cu domiciliul în județul
Hunedoara, cod de înregistrare fiscală 2346791, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului
Hunedoara sub nr. J20/138/2000, având ca domeniu de activitate principală (CAEN) –
Fabricarea altor produse din material plastic.
Societatea deținea la sfârșitul anului 2017 un număr de 425 de angajați și a înregistrat
la acea perioadă, așa cum este prezentat prin situația financiară a debitorului, o cifră de afaceri
de 51.236.884 lei și o pierdere totală de 796.086. Astfel, până în martie 2018 debitorul nu a
reușit să-și achite în termenul stabilit de lege, obligațiile fiscale datorate, motiv pentru care
organul fiscal competent, în speță, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili
a dispus începerea executării silite a debitorului.
3.2. Procedura executării silite fiscale
Debitorului i-a fost trimisă înştiinţarea de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor
băneşti din conturile bancare. Dacă debitorul ar fi făcut plata în termenul prevăzut în somaţie,
organul de executare ar fi înștiințat de îndată în scris bancă pentru sistarea totală sau parţială a
indisponibilizării conturilor şi reţinerilor. Acest lucru nu s-a întâmplat, drept pentru care
banca este obligată să procedeze conform dispoziţiilor legale.
Din răspunsurile primite s-au identificat două bunuri imobile aflate în proprietatea
debitorului, din care unul chiar sediul social al S.C. AMIGO S.A., bun imobil în care
debitorul își desfășoară activitatea, astfel executorii fiscali au dispus instituirea sechestrului
asupra unui bun imobil, proprietatea debitorului.
Debitorului i s-a comunicat faptul că, în calitate de administrator sechestru, este
obligat să consemneze veniturile încasate la unitățile abilitate, să depună recipisa la organul
de executare și să prezinte organului de executare situația veniturilor și cheltuielilor făcute cu
administrarea imobilului sechestrat. Veniturile consemnate vor fi considerate încasări în
contul debitorului pentru realizarea căruia s-a pornit executarea silită.
3.3. Recuperarea creanțelor fiscale prin valorificarea bunurilor sechestrate
Având în vedere faptul că, la momentul întocmirii procesului verbal de sechestru
asupra bunului din proprietatea debitorului S.C. AMIGO S.A., executorii fiscali nu au putut
stabili o valoare pentru bunul sechestrat, s-a procedat la desemnarea unui expert evaluator
pentru elaborarea unui raport de evaluare și determinarea valorii de evaluarea a acestuia
pentru vânzare prin licitație a bunului sechestrat.
După ce au fost verificate toate măsurile legale ce trebuiau respectate de către debitor,
participanții la licitație precum și de executorii fiscali responsabili cu activitatea de executare
silită a debitorului, Comisia de licitație a declarat deschisă licitația publică.
Adjudecarea bunurilor imobile: clădire în suprafață de 2214 mp și teren intravilan în
suprafaţă de 7362 mp, proprietatea debitorului S.C. AMIGO S.A. s-a făcut în favoarea
singurului participant de la a doua licitație, care a oferit preţul de pornire, comisia de licitație
declarându-l pe acesta adjudecatar deoarece în urma primei licitații niciunul din cei trei
participanți nu au oferit cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
După adjudecarea bunului, adjudecatarul a plătit preţul bunului, diminuat cu
contravaloarea taxei de participare. Valoarea de adjudecare a bunurilor a fost de 500.214 lei,
suma din care s-a plătit 10% în contul taxei de participare, astfel în ziua următoare
desfășurării licitației adjudecatarul a mai plătit suma de 450.193 lei, în numerar în contul
bugetar corespunzător deschis la Trezoreria Statului, reprezentând diferența de preț ce trebuia
plătită.
3.4. Stingerea raportului juridic fiscal
În urma valorificării imobilului sechestrat organul de executare a realizat stingerea
cheltuielilor cu executarea, și în parte, a creanţei restante, urmând să continue aplicarea
tuturor măsurilor de executare silită asupra debitorului S.C. AMIGO S.A., pentru recuperarea
în totalitate a creanței datorate de acesta precum și a accesoriilor aferente acestei creanțe,
calculate în sarcina debitorului de către organul de executare în baza deciziei de calcul
accesorii.
Eliberarea și distribuirea sumei rezultate din executarea silită, ca urmare a valorificării
bunurilor imobile proprietatea debitorului, pe conturi bugetare, se face de către executorul
fiscal, stingându-se cu prioritate cheltuielile ocazionate cu desfășurarea procedurii de
executare silite, iar, cu diferența de sumă se vor stinge, până la concurența sumei obținute prin
valorificare, mai întâi creanţele fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi creanţele fiscale
accesorii, în ordinea vechimii.
Capitolul IV: Concluzii
Încasarea integrală şi la termen, în contul bugetului de stat, a sumelor de bani datorate
cu titlu de venituri bugetare, are o mare importanţă pentru constituirea fondurilor băneşti
necesare finanţării acţiunilor şi obiectivelor de interes general, pentru dezvoltarea socială şi
economică a întregii societăţi.
Procedura fiscală trebuie să asigure modalităţi corecte şi simple prin care statul să
poată constrânge pe cei care nu-şi îndeplinesc obligaţiile fiscale, care nu conştientizează
caracterul de solidaritate al acestor obligaţii, împiedicând realizarea prin finanţare publicã a
echilibrului societăţii, în ansamblul său.
Conform Codului de Procedură Fiscală, creanţele fiscale reprezintă drepturi
patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal și anume:
 dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care
constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea
taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general
consolidat;
 dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de
întârziere, după caz, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.