MATERIALE SEMINARII BAZELE TERAPIEI COGNITIV COMPORTAMENTALE

23.03.2020 – 6.04.2020

Seminar 23.03.2020. Dialogul socratic

Socrate a fost un filozof atenian care obişnuia să provoace oamenii să îşi examineze
propriile presupuneri referitoare la argumentele aduse chiar de ei. Rar şi-a exprimat propriile sale
opinii, dar formula întrebări care îi făceau pe partenerii săi de dezbatere să gândească mai profund.
Dialogul socratic are scopul descoperirii semnificațiilor pe care le atribuie persoana
unor simptome, situații de viață, stări sufletești, precum și testarea distorsiunilor cognitive
și gândurilor negative. Astfel, putem compara împreună realitatea subiectivă cu realitatea
obiectivă, plimbându-ne prin mai multe perspective asupra unui gând sau comportament.
Nu folosim dialogul socratic pentru a seta obiectivele terapiei, ci pentru a afla mai multe
informații despre realitatea subiectivă a persoanei.

Obiectivele terapeutului:
Clarificarea contextului subiectiv al clientului și extragerea unor distorsiuni cognitive care
îl influențează în mod negativ din punct de vedere emoțional sau comportamental;
Asistarea clientului în identificarea acestor distorsiuni cognitive și oglindirea acestora.

Beneficiile clientului:
Examinarea sensurilor subiective atribuite evenimentelor;
Evaluarea consecințelor menținerii gândurilor și a comportamentelor dezadaptative;
O abordare logică a experiențelor de viață, având la bază propriile răspunsuri la întrebările
terapeutului, urmată de comportamente adaptative.

Întrebări cu rol de clarificare

La ce anume te-ai referit când ai spus....?
Ce vrei să spui când spui.....
Dacă ar fi să extragem ideea principală, ea ar fi.....?
Ajută-mă să înțeleg mai bine ceea ce tocmai ai spus...

1
Cum te simți când gândești așa?
Ai putea să-mi dai un exemplu concret?
Ai putea să dezvolți ceea ce tocmai ai spus?
Cum îți explici asta?

Întrebări pentru formarea unor ipoteze

Ce anume presupui în urma acestei experiențe?
Ce altceva ai putea presupune (în schimb)?
Ce anume te face să crezi acest lucru?
Care e motivul pentru care susții acest lucru?
Ce crezi că ar avea cineva de câștigat din susținerea acestui lucru?
Am înțeles bine? Pare că tinzi să te faci / reacționezi așa... atunci când....
Este valabil mereu / în toate aspectele vieții tale acest lucru / comportament?

Întrebări pentru testarea dovezilor și a raționalității

Ce dovezi ai pentru a susține acest lucru?
Ce te face să crezi că asta este adevărat sau fals?
Care e motivul pentru care reacționezi / gândești așa? (FĂRĂ DE CE!)
Poți să îmi explici raționamentul din spatele acestei idei?
Ce te-ar face să te răzgândești?
Ar putea o altă persoană să îți susțină rațional această idee?
Cum am putea afla dacă acest lucru este adevărat?
Ce i-ai spune unei persoane care tocmai a spus ceea ce tu ai spus?
Ce i-ai putea spune unui prieten să facă în situaţia aceasta?
Ce ţi-ar putea răspunde acest prieten?
Mai există ceva ce ţi-ai putea spune care să te ajute mai mult?

Întrebări pentru clarificarea istoricului problemei:

De unde ai învățat acest lucru?
Pe cine ai văzut făcând așa?
Te-ai simțit dintotdeauna așa? De când? Ce s-a întâmplat atunci?

2
Ce anume ți-a provocat aceste sentimente / comportamente?
Ai ajuns tu singur la această idee / convingere, sau ai împrumutat-o de la altcineva?

Întrebări pentru sublinierea consecințelor

Ce anume vrei să spui cu acest lucru?
Atunci când tu spui că ești x .....la ce anume te referi? (Subliniem faptul că un comportament nu
definește felul de a fi a unei persoane. De ex “dacă pic examenul înseamnă că sunt prost.”
Ce efect ar avea acest gând/ comportament asupra ta?
Ai certitudinea că acest lucru se va întâmpla? Ai puterea de a citi viitorul?
Care ar fi probabilitatea ca acest lucru să se întâmple?
Care ar fi cel mai rău lucru care se poate întâmpla?
Care ar fi alternative?

Întrebări pentru schimbarea punctului de vedere și al perspectivei:

Pare că abordezi acest lucru din perspectiva ......
Care e motivul pentru care ai ales această perspectivă și nu alta?
Cum ar răspunde (comportamental) o altă persoană la acest lucru?
Ce anume i-ar face să răspundă așa?
Ce crezi că ar spune cineva care nu e de acord cu tine?
Ce ți-ar plăcea să faci în schimb?
Există vreun alt fel de a vedea situația?
În ce fel ai vrea ca lucrurile să fie diferite?
C ear trebui să se întâmple ca lucrurile să fie diferite?
Cum ar arăta viața ta dacă lucrurile ar fi altfel?
Ce crezi că ai putea schimba pentru a fi mai bine pentru tine?

3
 Seminar 6.04.2020. Principiile terapiei cognitive-comportamentale

Terapia cognitiv-comportamentală modernă a fost marcată de două influenţe majore: în

primul rând, de cea exercitată de terapia comportamentală elaborată de Wolpe şi de alţii în anii '50
şi '60 (Wolpe, 1958); în al doilea rînd, de cea exercitată de abordarea terapeutică cognitivă,
elaborată de A.T. Beck, începînd cu anii '60, însă care a devenit mult mai influentă odată cu
„revoluţia cognitivă" din anii '70.
1. Principiul cognitiv
Ideea esenţială a oricărei terapii care se autointitulează „cognitivă" este că reacţiile
emoţionale şi comportamentul oamenilor sunt influenţate intens de cogniţii (cu alte cuvinte,
gîndurile, concepţiile şi interpretările lor cu privire la ei înşişi sau la situaţiile în care se găsesc -
adică, în genere, semnificaţia pe care o acordă evenimentelor propriei existenţe).
Ce înseamnă acest lucru?
Se observă că, într-o măsură mai mică sau mai mare, oamenii reacţionează diferit la
evenimente similare, unii pot fi complet zdrobiţi de un anume eveniment, în timp ce alţii fac faţă
destul de bine. Prin urmare, nu doar evenimentul în sine determină emoţia: trebuie să mai fie şi
altceva. Conform terapiei cognitiv-comportamentale, acest „altceva" este cogniţia, adică
interpretările oamenilor cu privire la evenimentul respectiv. Cînd doi oameni reacţionează diferit
în faţa aceluiaşi eveniment, acest lucru se datorează faptului că au opinii diferite despre el, iar
atunci cînd o persoană reacţionează într-un mod care pare neobişnuit, faptul se datorează
gândurilor sau concepţiilor sale neobişnuite privitoare la evenimentul respectiv: evenimentul are
pentru el o semnificaţie idiosincrazică.
2. Principiul comportamental
O parte a moştenirii terapiei comportamentale constă în faptul că terapia cognitiv-
comportamentală consideră comportamentul (ceea ce facem) ca fiind esenţial în menţinerea sau
modificarea stărilor psihologice.
Terapia cognitiv-comportamentală consideră că în ceea ce priveşte comportamentul, acesta
poate avea un puternic impact asupra gândurilor şi emoţiilor indivizilor, şi, îndeosebi, că
modificarea felului în care aceştia reacţionează reprezintă adesea o modalitate eficientă de
modificare a gândurilor şi emoţiilor.

4
 3. Principiul „continuumului"
În terapia cognitiv-comportamentală se consideră că, de obicei, este mai util să apreciem
că problemele de sănătate mintală sunt provocate de versiuni exagerate sau extreme ale proceselor
normale, mai degrabă decât să le considerăm stări patologice, care diferă sub raport calitativ şi în
mod inexplicabil de procesele şi stările normale. Cu alte cuvinte, problemele psihologice se
situează la un capăt al continuumului, şi nu într-o perspectivă cu totul diferită.
În asociere cu această idee sunt şi concepţiile conform cărora:
a) oricine se poate confrunta cu probleme psihologice, iar acestea nu reprezintă neapărat o
ciudăţenie, un fapt ieşit din comun;
b) teoria terapiei cognitiv-comportamentale se aplică în egală măsură terapeuţilor şi
clienţilor.
4. Principiul „aici şi acum"
Terapia comportamentală a adoptat concepţia potrivit căreia tratamentul vizează în
principal simptomele şi că anxietatea (sau altă problemă) poate fi abordată în mod direct, analizînd
procesele care o întreţin şi apoi modificînd aceste procese. Terapia cognitiv-comportamentală
modernă a moştenit abordarea terapiei comportamentale. Principalul scop al terapiei se axează pe
ceea ce se întâmplă în prezent, iar principalele preocupări sunt legate mai degrabă de procesele
care determină perpetuarea problemei în prezent, decît de procesele care ar fi putut contribui la
apariţia acesteia cu mulţi ani în urmă.
5. Principiul „sistemelor interactive"
Conform acestui principiu, problemele ar trebui să fie considerate ca interacţiuni între
diverse „sisteme" ce ţin de persoană şi de mediul acesteia; este un alt principiu moştenit de la
terapia comportamentală (Lang, 1968). De obicei, terapia cognitiv-comportamentală modernă
identifică patru astfel de sisteme:
• cogniţia;
• afectul sau emoţia;
• comportamentul;
• fiziologia.
Aceste sisteme interacţionează în cadrul unor procese complexe de feed-back şi totodată
reacţionează şi cu mediul - atunci cînd „mediul" trebuie înţeles în sensul cel mai larg posibil,
incluzând nu doar mediul fizic evident, ci şi mediul social, familial, cultural şi economic.

5
 6. Principiul empiric
În terapia cognitiv-comportamentală se consideră că ar trebui să evaluăm teoriile şi
tratamentele într-un mod cât mai riguros, bazându-ne pe dovezi ştiinţifice şi nu doar pe întâmplări
clinice.
Terapia cognitiv-comportamentală distinge diverse tipuri sau „niveluri" de cogniţie:
Gînduri negative automate - după cum au fost descrise pentru prima oară de Beck, acestea
sunt fundamentale în terapia cognitiv-comportamentală. Acest termen este utilizat pentru a descrie
o serie de gânduri pe care le putem observa cu toţii; trebuie doar să fim atenţi la ele. Este vorba
despre aprecieri sau interpretări - semnificaţii - cu o tentă negativă, cu privire la ceea ce ni se
întâmplă sau la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Majoritatea oamenilor pot identifica uşor
gândurile negative automate (de remarcat faptul că pot exista şi gânduri pozitive sau chiar neutre
automate, însă pacienţii nu îşi doresc să fie ajutaţi în legătură cu acestea).
Se consideră că gândurile negative automate au o influenṭă directă asupra stărilor de spirit
şi, prin urmare, sunt foarte importante în cadrul oricărei terapii cognitiv-comportamentale. Ele au
o serie de caracteristici comune:
• după cum sugerează numele, nu este necesar ca oamenii să se străduie să
aibă gânduri negative automate - ele se întîmplă pur şi simplu, în mod automat şi fără efort
(deşi poate fi nevoie de un efort pentru a le acorda atenţie şi pentru a le observa);
• sunt gânduri specifice cu privire la anumite evenimente sau situaţii. Deşi
pot deveni stereotipuri, îndeosebi în cazul problemelor cronice, pot totodată să varieze
destul de mult de la un moment la altul şi de la o situaţie la alta;
• sunt sau pot deveni cu uşurinţă conştiente. Majoritatea oamenilor fie
conştientizează acest tip de gînduri, fie pot învăţa rapid să le conştientizeze, dacă exersează
puţin monitorizarea lor;
• pot fi atât de scurte şi de frecvente şi atât de obişnuite, încât nu mai sunt
„auzite". Sunt atât de integrate în mediul nostru mental obişnuit, încât, dacă nu ne
îndreptăm atenţia asupra lor, este posibil să nu le sesizăm, la fel cum în cea mai mare parte
a timpului nu observăm faptul că respirăm;
• deseori sunt plauzibile şi sunt considerate ca adevăruri evidente, îndeosebi
atunci când apar emoţii puternice. În cea mai mare parte a timpului nu le punem sub semnul

6
 întrebării, ci pur şi simplu le luăm ca atare. Unul dintre paşii esenţiali ai terapiei este de a-
i ajuta pe clienţi să renunţe la a-şi accepta ca atare gândurile negative automate, astfel încît
să reuşească să facă un pas înapoi şi să se analizeze cu realism. După cum susţine un motto
frecvent invocat în terapia cognitiv-comportamentală: „Gîndurile sunt opinii, nu realităţi".
Asemenea tuturor opiniilor, ele pot fi sau nu realiste;
• deşi, de obicei, discutăm despre gândurile negative automate de parcă ar fi
constructe verbale - de exemplu, „Nu sunt bun de nimic" -, este important să conştientizăm
faptul că ele pot lua şi forma unor imagini. De exemplu, în fobia socială, mai degrabă decât
să formuleze în cuvinte gândul: „Unii oameni mă consideră ciudat", o persoană poate să
aibă o anumită imagine mintală despre sine, vizualizîndu-se ca fiind roşu la faţă, transpirat
şi incoerent.
Datorită efectului lor imediat asupra stărilor emoţionale şi datorită accesibilităţii lor,
gândurile negative automate (GNA) sunt abordate, de obicei, la începutul terapiei.
Convingeri fundamentale
Aflate la celălalt capăt al scalei, opus capătului la care se situează gîndurile negative
automate, convingerile fundamentale reprezintă „orizontul fundamental" al unei persoane,
convingerile esenţiale cu privire la sine, la alţi oameni, sau la lume în general. Convingerile
fundamentale au următoarele caracteristici:
• în general, nu pot fi imediat conştientizate. Uneori este nevoie ca ele să fie
deduse din observarea gândurilor şi comportamentelor caracteristice ale unei persoane în
situaţii diferite;
• se manifestă sub forma unor afirmaţii cu caracter absolut: de exemplu:
„Sunt un om rău", sau: „Nu trebuie să ai încredere în alţii". Spre deosebire de gândurile
negative automate, de obicei nu variază mult de la un moment la altul sau de la o situaţie
la alta, fiind considerate de către persoana respectivă ca adevăruri fundamentale aplicabile
în toate situaţiile;
• sunt dobândite la începutul vieţii, ca urmare a unor experienţe din copilărie,
însă uneori pot apărea sau se pot modifica şi ulterior - de exemplu, ca urmare a unei traume
severe;

7
 • în general, nu sunt abordate în mod direct în cadrul terapiei pe termen scurt,
axată pe anumite probleme, cum ar fi tulburările anxioase sau depresia (deşi pot fi
modificate chiar şi aşa).

Caracteristici de lucru
Terapia cognitiv-comportamentală este axată pe probleme şi este structurată, iar terapeutul
colaborează cu clientul în scopul de a menţine structurarea şedinţelor. Astfel, la începutul fiecărei
şedinţe se va stabili împreună cu pacientul o agendă de lucru clară. Terapeuţii specializaţi în
terapia cognitiv-comportamentală se implică în mod activ în relaţia cu pacientul, iar modul în care
evoluează şedinţa este rodul unui efort comun. În primele etape ale terapiei, conţinutul şedinţelor
va fi hotărît în mare parte de către terapeut, însă responsabilitatea va fi preluată treptat şi de client,
pe măsură ce tratamentul progresează. De exemplu, sarcinile de lucru pentru acasă vor fi stabilite
iniţial de către terapeut, însă pe măsură ce tratamentul progresează, clienţii vor căpăta un rol din
ce în ce mai important în stabilirea sarcinilor pentru întîlnirile ulterioare. Gradul în care clientul
determină conţinutul şedinţelor depinde în parte de personalitatea, de convingerile şi de atitudinile
acestuia. O persoană autonomă ar putea să preia controlul încă de la începutul tratamentului, în
timp ce o persoană mai dependentă va beneficia de pe urma preluării treptate a responsabilităţii.
Terapia cognitiv-comportamentală utilizează frecvent rezumatele (sumarizarea) şi
feedbackul pe durata şedinţelor, acestea reprezentînd o modalitate de a derula şedinţa conform
planului prestabilit. Rezumatele trebuie să includă emoţiile descrise de client şi semnificaţia
evenimentului sau a situaţiei din perspectiva acestuia. Acestea nu trebuie să constituie o
interpretare a lucrurilor afirmate de client. Este mai bine să fie utilizate cuvintele proprii ale
clientului, într-o măsură cît mai mare.
Totodată, este important de obţinut feedback cu privire la şedinţă; de exemplu, ce anume a
fost de folos, inutil sau deranjant. Clienţii tind să ofere un feedback autentic dacă le este explicat
încă de la începutul tratamentului de ce anume feedbackul este important, şi dacă sunt încurajaţi
în mod sincer să îl ofere.
De asemenea, fiecare şedinţă poate începe cu o solicitare de feedback cu privire la şedinţa
anterioară - ce anume a fost util sau ducă respectivul client are idei noi legate de discuţia anterioară.

8
Bibliografie
Holdevici, I. (2009). Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală. Editura Trei, Bucureşti.

Padesky, C. A. (1993, September). Socratic questioning: Changing minds or guiding discovery.

In A keynote address delivered at the European Congress of Behavioural and Cognitive Therapies,
London (Vol. 24).