UNITATEA DE CURS 10

PLANIFICAREA INSTRUIRII COPIILOR ŞI JUNIORILOR ÎN

HANDBAL

CUPRINS
1. Planificarea în jocul de handbal
2. Elaborarea documentelor de planificare la eşaloanele de copii şi juniori:
planul de perspectivă
3. Elaborarea documentelor de planificare la eşaloanele de copii şi juniori:
macrociclul – planul anual

1. PLANIFICAREA ÎN JOCUL DE HANDBAL

Prin planificare se va urmări să se traseze cu anticipație căile,

încărcăturile și repartizarea mijloacelor cu care se construiește performanța
sportivă pe parcursul unui interval de timp determinat. Realizăm un cadru
stabil procesului de antrenament și, implicit, celui competițional, ferindu-l
de improvizații și asigurându-i o desfășurare ordonată, controlabilă și
etapizată pentru dobândirea formei sportive și realizării obictivelor de
performanță propuse.
Conceptul de planificare a antrenamentului sportiv reprezintă,
corespunzător definiției date de dicționarul terminologic al educației fizice și
sportului (Nicu, A., și colab., 1974)1 - „operația prin care se structurează
obictivele, mijloacele, metodele de pregătire a sportivilor”.
Nu trebuie confundate planificarea cu programarea antrenamentului
sportiv, ele reprezentând elemente distincte cu sferă și conținut aparte.
Planificarea rămâne o constantă a antrenamentului sportiv, pe când
programarea apare ca o variabilă susceptibilă de perfecționare. Programarea
este, deci, o operație dinamică care se desfășoară într-o dimensiune stabilă,
proprie planificării, documentelor și perioadelor sale de timp.
Ca noțiune, dar și ca realitate a teoriei și practicii antrenamentului
sportiv, planificarea prezintă organizare, structuri și concepte proprii; se

1
Alexe, N., și colab., 1974, Terminologia educației fizice și sportului – dicționar în șase limbi, Edit.
Stadion, București.

1
exprimă în cifre, procente, grafice raportate la o anumită perioadă de timp
(Sotiriu, R., 1998)2.
După Colibaba-Evuleţ, D., Bota, I., (1998)3, „planificarea pregătirii
sportive înseamnă stabilirea obiectivelor instrucţionale finale, eşalonarea
lor pe intervale de timp determinate şi jalonate de obiectivele intermediare
şi operaţionale. Elaborarea planului de pregătire se face pe traseul
obiective finale – obiective intermediare – obiective operaţionale dar
aplicarea lui în practică se face parcurgând invers acest traseu”.

Planificarea, această operațiune metodică de maximă importanță

realizată de antrenor, împarte procesul de antrenament din timpul anului în
perioade, etape și cicluri de pregătire. Dacă la nivelul juniorilor și
performanței planificarea pregătirii se face în concordanță strictă cu
calendarul competițional, la nivelul copiilor se ține cont în principal de
realizarea obiectivelor de instruire, de perfecționarea componentelor
antrenamentului.
Ca urmare, planificarea instruirii copiilor se face în concordanță cu
structura anului școlar. În structura unui an școlar, după cum se cunoaște,
apar perioade cu încărcătură profesională mai mare și perioade mai ușoare.
În consecință, datorită diferențelor existente între aceste perioade, conținutul
instruirii este diferit, deci aceste perioade devin etape distincte de pregătire.
În realizarea planificării la nivelul copiilor, un alt factor de care
trebuie să ținem seama este baza materială de care dispunem. Astfel,
împărțirea pe perioade de pregătire trebuie să aibă în vedere momentele de
pregătire în sală și cele în aer liber. Un alt criteriu în realizarea planificării
este cel al sălii de antrenament. Astfel, unele echipe beneficiază de săli
regulamentare de pregătire, în timp ce altele (majoritatea) nu au acces în săli
regulamentare decât foarte rar.
Creșterea importanței activității competiționale la nivelul juniorilor,
induce anumite modificări în realizarea planificării, față de eșaloanele de
copii. Apariția competițiilor oficiale, cu caracter național determină
schimbarea criteriilor principale de realizare a planificării. Astfel, criteriul
principal în realizarea planificării este calendarul competițional.
Spre deosebire de handbalul de performanță, la nivelul juniorilor
perioadele de pregătire sunt mai lungi, deoarece perioadele competiționale
sunt mai scurte. Acest lucru ușurează atingerea obiectivelor de instruire
existente la acest nivel, împletindu-le în mod armonios cu obiectivele de
performanță, care își fac apariția la acest nivel
2
Sotiriu, R., 1998, Handbal. Antrenament teorie-metodică, Edit. Garold, București, pag. 165
3
Colibaba-Evuleț, D., Bota, I., 1998, Jocuri Sportive. Teorie și metodică, Edit. Aldin, București, pag. 221

2
 Ca urmare, planificarea antrenamentului asigură desfășurarea
procesului de antrenament sub forma unui sistem de măsuri, metode și
mijloace menite să provoace modificări favorabile în organizarea unor
deprinderi tehnico-tactice.
Prin planificarea antrenamentului se urmărește ordonarea tuturor
măsurilor care să ducă și la îndeplinirea obiectivelor propuse.

Volumul de antrenament
La nivelul fiecărui eşalon al performanţei, volumul de antrenament
constituie unul dintre indicatorii fără de care nu se poate atinge performanţa
sportivă (poate cel mai important), constituind numărul orelor din planul
anual de pregătire alocate lecţiilor de antrenament şi competiţiilor.
În funcţie de sistemul competiţional şi nivelul performanţei la care
accede echipa, numărul săptămânilor în care se lucrează pe parcursul unui an
competiţional este cuprins (de regulă) între 30 – 35 săptămâni la nivelul
grupelor de copii începători şi 47 – 48 la nivelul echipelor de înaltă
performanţă. Astfel, fiecare antrenor care întocmeşte documentele de
planificare trebuie să aibă în vedere realizarea volumului minim de pregătire
impus eşalonului de performanţă la care activează.

Echipe
naționale
Mini-handbal 1000-1200 ore Liga
≈ 200 ore Națională
800 – 1000 ore

Juniori IV Volumul de Liga a II-a

200 – 300 ore pregătire 600 – 700 ore

Juniori III Juniori I

300 – 400 ore 500 – 600 ore
Juniori II
400 – 500 ore

Volumul de pregătire

3
 Aceste cifre prezentate în cadrul volumului anual de pregătire, cât şi
ponderea factorilor antrenamentului sportiv din cadrul etapelor de pregătire
sunt orientative, fiecare antrenor având posibilitatea să găsească raportul
optim pentru realizarea obiectivelor de pregătire şi performanţă propuse.
În vederea elaborării documentelor de planificare profesorul
(antrenorul) trebuie să facă o serie de operaţiuni metodice:
• Stabilirea obiectivelor de performanţă
Locul ocupat în clasament, promovarea unor juniori la echipa de
seniori etc.
• Analiza echipei
Analiza propriei echipe este punctul de plecare principal în stabilirea
obiectivelor de performanţă, dar şi de instruire ale echipei. Acest lucru se
realizează pe baza observaţiilor făcute de-a lungul anului competiţional
precedent, dar mai ales înainte de începerea pregătirii pentru un nou
campionat. Principalele criterii de analiză a echipei sunt:

Efectivul echipei

Starea de sănătate a jucătorilor

Încadrarea particularităţilor jucătorilor în modelul caracteristic
eşalonului de performanţă (somatic, motric, tehnico-tactic etc.)

Nivelul pregătirii fizice generale – probe de control

Nivelul pregătirii fizice specifice

Nivelul pregătirii tehnice

Nivelul pregătirii tactice

Nivelul pregătirii psihologice
• Stabilirea obiectivelor de pregătire
În vederea optimizării performanţelor echipei trebuie stabilite
obiectivele de pregătire pentru fiecare dintre factorii antrenamentului
sportiv. În acelaşi timp, antrenorul trebuie să stabilească concepţia de joc
care poate fi implementată în funcţie de particularităţile propriilor jucători.
• Elaborarea graficului planului anual
Planul anual de pregătire este determinat de calendarul competiţional.
Acesta trebuie să scoată în evidenţă fiecare perioadă pregătitoare,
precompetiţională, competiţională şi de tranziţie existentă pe parcursul unui
an competiţional. În cadrul graficului planului anual poate exista şi graficul
formei sportive, precum şi datele trecerii probelor de control şi a controlului
medical (obligatoriu de minimum două ori pe an).
Toţi specialiştii (profesori, antrenori) care activează la nivelul bazei de
masă a handbalului de performanţă trebuie să întocmească următoarele
documente de planificare:

4
  Planul de perspectivă
 Planul anual de pregătire (macrociclul)
 Planul de pregătire pe etapă (mezociclul)
 Planul săptămânal de antrenament (microciclul)
 Planul de lecţie
 Planul individual de antrenament

2. ELABORAREA DOCUMENTELOR DE PLANIFICARE LA

EŞALOANELE DE COPII ŞI JUNIORI:
PLANUL DE PERSPECTIVĂ

Planul de perspectivă cuprinde liniile de perspectivă, principiile și

orientările strategice legate de dezvoltarea jucătorilor de handbal pe o
perioadă de mai mulți ani. Întocmirea planurilor de perspectivă este foarte
dificilă deoarece este greu de stabilit pentru anii următori evoluția jocului șia
jucătorilor de handbal. În afara acestor dificultăți, în realizarea planului de
perspectivă intervin și o serie de necunoscute cum ar fi: evoluția sănătății
tinerilor copii, precum și problemele de ordin social care pot apărea pe
parcursul timpului (familie, școală etc.). De aceea, planurile de perspectivă
privind pregătirea de lungă durată, au doar un conținut orientativ, înglobând
doar principii și orientări ale unei pregătiri corecte.
O componentă importantă a oricărei planificări pe termen lung este
identificarea talentelor, de aceea pentru un antrenor care lucrează la nivelul
copiilor și juniorilor trebuie să fie o practică obișnuită să alcătuiască un plan
pe termen lung între vârstele de 8 și 18 ani, pentru sportivii tineri, de
perspectivă.
Planul de perspectivă trebuie să stabilească o direcție, obiectivele
generale și specifice, care trebuie să fie organizate pe mai mulți ani.
Alcătuirea unui astfel de plan trebuie să ia în considerare următorii patru
factori:
■ 1. Numărul anilor de antrenament necesari unui sportiv de
perspectivă pentru a atinge marea performanță.
■ 2. Vârsta medie la care un sportiv va ajunge la performanța de
vârf.
■ 3. Nivelul natural al aptitudinilor de la care pornește viitorul
sportiv.
■ 4. Vârsta la care sportivul începe antrenamentul specific.

5
 În alcătuirea unui plan de perspectivă trebuie să se pornească de la
următoarele premise:
1. Cunoașterea dinamicii evoluției performanței în țară și la nivel
internațional.
2. Creșterea numărului orelor de antrenament anual șia numărului
competițiilor pe măsură ce sportivul progresează.
3. Creșterea anuală a volumului și intensității antrenamentelor în
funcție de caracteristicile sportului șia ale sportivilor.
4. Trecerea de la an la an la mijloace cu carácter general la cele
specifice.
5. Integrarea în planul de perspectivă a unor bareme din ce în ce mai
exigente.

Conținutul planului de perspectivă de 4 ani

Planul de perspectivă elaborat pentru o echipă de performanță va
cuprinde următoarele elemente:

1. Obiectivele finale ale modelului de joc și de instruire și obiectivele
intermediare
Vor fi menționate obiectivele finale ale modelului de joc și de
instruire preconizate spre a fi realizate după 4 ani, precum și obiectivele
intermediare realizate stadial în fiecare sezon (an) de pregătire în parte. În
mod concret, trebuie să prognostichezi cât mai corect răspunsurile la
întrebările:
„Ce va ști să facă?” (comportamentul sau achizițiile instrucționale)”.
„Care va fi valoarea acestui comportament?” (parametri de
performanță) și
„Ce va ști?” (cunoștințe teoretice întrunite în concepția de joc a
echipei).

2. Stabilirea competițiilor de importanță majoră
Trebuie să comfirmăm cele trei categorii de obiective planificate
(comportament, performanță, concepție). Imediat după această operație vom
stabili competițiile ajutătoare (de control și verificare) prealabile
competițiilor majore. În funcție de cele două categorii de competiții vom
„modela” calendarul competițional intern. Astfel, vom obține așa-numita
încărcătură competițională (anuală și pe parcursul celor 4 ani) atât de
necesară pentru câștigarea experienței de concurs, pentru corectarea
permanentă a planurilor anuale de pregătire, pentru corectarea concepției de
joc și de pregătire etc.

6

3. Resurse
Resursele: umane, financiare, materiale, informaționale, strict
necesare pentru organizarea, conducerea și controlul eficient a întregii
activități de instruire și de concurs. Fără aceste resurse orice plan de
perspectivă, oricât de bine ar fi întocmit, ramâne o iluzie.

4. Stabilirea structurii planului și conținutului programului de
instruire în ceea ce privește:
 Stabilirea macrociclurilor și repartizarea conținutului propriu-zis al
instruirii pentru fiecare în parte.
 Stabilirea încărcăturii de antrenament (volum, intensitate,
complexitate ) pentru fiecare sezon în parte.

5. Stabilirea strategiei de instruire (metode, materiale didactice,
aparate de antrenament, exerciții) și a formelor de desfășurare a
pregătirii.

6. Evaluarea, controlul și evidența stadială (pe sezoane) a
rezultatelor obținute în vederea corectării permanente a planului de
perspectivă realizat (Colibaba-Evuleț, D., Bota, I., 1998).4

Tehnica de elaborare a planului de perspectivă

Planul de perspectivă are o formă grafică foarte simplă (tabel) însă
tehnica de completare este destul de dificilă, deoarece pune la grea încercare
răbdarea și perseverența antrenorului. Lipsa unor informații sigure provoacă
stări tensionale, deoarece ajungi la întrebări la care nu poți răspunde cu
exactitate la timpul viitor.
Exemple:

participi sau nu participi la un anumit turneu de calificare;

asiguri sau nu asiguri competiții necesare pentru achiziționarea
experienței de concurs;

găsești sau nu parteneri de întrecere potriviți pentru un anumit stadiu
de pregătire;

contezi sau nu până la capăt pe materialul uman cu care începi
pregătirea;

ai/sau nu mijloace financiare pentru subvenționarea tuturor
activităților instrucțional-competiționale propuse etc.

4
Colibaba-Evuleț, D., Bota, I., 1998, Jocuri Sportive. Teorie și metodică, Edit. Aldin, București, pag. 227

7
 Toate aceste cauze nu ne permit să prezentăm în detaliu planul de
perspectivă.

Tehnica de completare a graficului

2019/2020
Sezonul 2016/2017 2017/2018 2018/2019
Finalități
Conținut/Stadiu Planificat Realizat Planificat Realizat Planificat Realizat Planificat Realizat
1. Obiective finale
Com-
portament
2. Competiții majore și de
perfor-
verificare
manțial
așteptat
3. Resurse necesare
4. Structura planului
Calitate,
5. Strategia instrucțională eficiență,
etc.
6. Evaluare stadială / finală
Tabelul – Forma și conținutul planului de perspectivă de 4 ani (după Colibaba-Evuleț, D., Bota, I., 1998)

Se înscrie pe prima coloană din stânga cele 6 elemente (operațiuni) ale

planului, prezentate anterior.

Se complectează de la coadă la cap celelalte coloane (deci începând
cu coloana finalitaților / 2019 – 2020 / - Unde doresc să ajung ?

Toate aceste consemnări se fac „în sinteză” urmărindu-se precizarea

aspectelor esențiale ale celor 6 puncte. Punctul 3 (resurse) poate fi plasat
ultimul. În tabel este plasat pe locul 3, deoarece dacă nu ai resurse, nu mai
are rost să completezi celelalte puncte (4, 5 și 6 ). De asemenea, fiecare
antrenor în parte poate simplifica, completa sau dezvolta conținutul celor 6
puncte (Colibaba-Evuleț, D., Bota, I., 1998).5
Prof. Cojocaru, M., 19926 ca urmare a rezultatelor obținute în
planificarea activității loturilor reprezentative (masculine) de handbal și, în
general, a ceretării întreprinse în acest joc sportiv, enumeră cei mai
importanți indicatori pe care îi are un plan de perspectivă:

numărul de zile calendaristice de pregătire;

numărul de zile centralizate de pregătire;

numărul de zile de pregătire la cluburi;

numărul de zile efective de pregătire;

numărul de zile de deplasare la acțiuni – jocuri;

numărul de zile de refacere – odihnă;

numărul ciclurilor săptămânale de pregătire;

cicluri de pregătire de bază;

cicluri competiționale;
5
Colibaba-Evuleț, D., Bota, I., 1998, Jocuri Sportive. Teorie și metodică, Edit. Aldin, București, pag. 228
6
Cojocaru, M., 1992, Forma sportivă în jocurile sportive, Sesiunea de comunicări – M.T.S., București.

8

statistica jocurilor și a rezultatelor ;

volum de pregătire fizică și tehnico-tactică;

volum de refacere dirijată;

dinamica controlului medical;

rezultatul obținut la C.E., C.M. sau J.O.

3. ELABORAREA DOCUMENTELOR DE PLANIFICARE LA

EŞALOANELE DE COPII ŞI JUNIORI:
MACROCICLUL – PLANUL ANUAL

Prin macrociclu, definim ciclurile de antrenament cu dimensiuni

relativ mari. Ele se repetă pe trepte cantitative și calitative superioare atât în
structura de bază, cât și în ceea ce privește dinamica de solicitare. Repetarea
ciclică a structurii de bază se întemeiază pe caracterul concentric al reluării
de la an la an a acelorași laturi, dar la niveluri calitative și cantitative
superioare. Din acest motiv ele se mai numesc și cicluri periodice (Dragnea,
A., Teodorescu-Mate, S., 2002)7.
Ciclul anual este constituit din perioade – etape ce se întind pe durata
unui an competițional – an calendaristic sau an calendaristic competițional
(tur – retur în ani diferiți) – reprezintă documentul de planificare ce nu poate
lipsi din conceperea unei pregătiri științifice în handbal. (Sotiriu, R., 1998)8
În mod obișnuit, structural, planul anual este format din trei perioade:
pregătitoare (plus precompetițională), competițională și de tranziție.
Planul anual este instrumentul care ghidează pregătirea sportivă de-a
lungul unui an. El se bazează pe conceptul periodizării, care împarte planul
anual în perioade de pregătire și de principiile pregătirii sportive. Programul
anual de pregătire este necesar pentru a maximiza performanța. În principiu,
înseamnă că sportivii trebuie să se antreneze continuu timp de 11 luni, apoi
să-și reducă volumul de lucru în ultima lună. Această activitate trebuie să
varieze față de antrenamentele obișnuite, pentru a facilita refacerea
fiziologică și psihologică înainte de începerea unui nou an de pregătire
(Bompa, T., 2001).9

7
Dragnea, A., Teodorescu-Mate, S., 2002, Teoria Sportului, Edit. FEST, București, pag. 433
8
Sotiriu, R., 1998, Handbal. Antrenament teorie-metodică, Edit. Garold, București, pag. 167
9
Bompa, T., 2001, Teoria și Metodologia – Periodizarea – Antrenamentului Sportiv, Edit. Ex Ponto,
București, pag. 163

9
 Planul anual reprezintă instrumentul care ghidează pregătirea
sportivilor pe parcursul unui an. Conținutul planului anual se extrage din
planul de perspectivă și reprezintă o treaptă superioară de pregătire față de
anul precedent, creând totodată premisele desfășurării pregătirii pentru anul
următor.
Pentru a putea concepe un plan anual viabil trebuie avute în vedere
mai multe aspecte:

Concluziile anului precedent;

Efectivul de sportivi și acoperirea pe posturi;

Obiectivele de performanță și cele de instruire;

Stabilirea mijloacelor care vor fi utilizate;

Preriodizarea pregătirii în funcție de calendarul competițional;

Probele și normele de control;

Datele efectuării controlului medical;

Formele pregătirii;

Măsuri organizatorice.
Ținând cont de particularitățile instruirii copiilor și juniorilor, la
nivelul copiilor periodizarea instruirii ține cont în principal de structura
anului școlar. În schimb la nivelul juniorilor, periodizarea instruirii depinde
în primul rând de calendarul competițional.
În general, la jocul de handbal, planul anual cuprinde două cicluri
(macrocicluri) de pregătire. Un macrociclu de pregătire este format din trei
perioade distincte: perioada de pregătire, perioada competițională și
perioada de tranziție.

Tabelul de mai jos ilustrază împărțirea planului anual în perioade sau

cicluri:

PLANUL ANUAL
Perioadele
pregătirii PREGĂTITOARE COMPETIȚIONALĂ TRANZIȚIE
Pregătire Pregătire Pre-
Etape Competițională Tranziție
generală specifică competițională
Macro-
cicluri
Micro-
cicluri
10
Împărțirea planului anual pe perioade și cicluri de pregătire (după Bompa, T., 2001)

10
Bompa, T., 2001, Teoria și Metodologia – Periodizarea – Antrenamentului Sportiv, Edit. Ex Ponto,
București, pag. 165

10
 1. Perioada pregătitoare
Această perioadă precede începerea campionatelor, a competițiilor
mari sau este situată între perioadele competiționale. Perioada pregătitoare
contribuie la creșterea nivelului de pregătire a echipelor și jucătorilor
urmărind instalarea formei sportive.
Mijloacele folosite în perioada pregătitoare sunt îndreptate spre
realizarea îmbunătățirii pregătirii echipelor și jucătorilor , atingând toate
componentele antrenamentului.
Ca obiective de instruire, specifice acestei perioade, avem:

Asigurarea creșterii generale a nivelului de dezvoltare a pregătirii
fizice și calităților motrice;

Consolidarea și perfecționarea procedeelor tehnice însușite, precum și
îmbunătățirea arsenalului tehnic cu elemente noi;

Perfecționarea acțiunilor tactice potrivit concepției de joc proprii
echipei respective, precum și pe cuplurile de jucători.
Pregătirea are un caracter analitic relativ îndelungat, pentru realizarea
sarcinilor acestei perioade, obișnuindu-se să se împartă acest interval de timp
în două subperioade cu caracteristici diferite.
a) În prima parte, ponderea instruirii este orientată spre perfecționarea
pregătirii fizice, tehnice și tactice. Componentele pregătirii sunt programate
simultan, dar aceasta nu înseamnă că în anumite perioade de timp
perfecționarea uneia sau alteia dintre componente nu poate fi prioritară. De
regulă, la început se insistă asupra pregătirii fizice și tehnice, iar ulterior
asupra pregătirii tactice. În primele etape volumul efortului crește treptat, iar
intensitatea se menține la un nivel mediu. Cu toate acestea, în lecțiile de
antrenament, apar și mijloace cu caracter tehnic sau de pregătire fizică cu
intensități submaximale și maximale, necesare adaptării organismului la
eforturile mari.
b) În partea a doua, programarea cinținuturilor ciclurilor săptămânale
se face în concordanță cu particularitățile și specificul acestora în jocuri. În
acest moment pregătirea are un caracter global, concretizat în îmbinarea
tehnicii, tacticii și pregătirii fizice, potrivit stereotipiei desfășurării acțiunilor
de joc. Tot în această perioadă pot apărea și concursurile de verificare.
Cu cât ne apropiem de finalul primei părți a perioadei pregătitoare
volumul efortului scade, crescând în schimb intensitatea.
2. Perioada competițională
Perioada competițională reprezintă perioada concursurilor de obiectiv
și are o durată de aproximativ 1,5 – 2 luni. Prin conținutul și raportul dintre
parametrii efortului, se asigură menținerea formei sportive și realizarea
vârfului de formă pentru zilele cu cele mai importante jocuri. Prin rolul

11
deosebit în perfecționarea măiestriei tehnico-tactice, prin ameliorarea
rezistenței specifice de concurs, cât și prin crearea unui fond emoțional și
fiziologic deosebit, concursurile constituie principalul mijloc de
perfecționare și menținere, la cote ridicate, a măiestriei sportive.
În această perioadă conținutul pregătirii este orientat, în principal,
spre:

Perfecționarea în continuare a capacității de adaptare a organismului
la eforturile specifice jocului;

Perfecționarea continuă a tuturor componentelor pregătirii;

Stimularea inițiativei și capacității creatoare a jucătorilor în
antrenamente și jocuri;

Mobilizarea echipei și jucătorilor pentru obținerea victoriilor și pentru
îndeplinirea obiectivelor de performanță.
În această perioadă capătă foarte mare importanță jocul bilateral ca
mijloc de pregătire. În perioada competițională valoarea intensității efortului
este mai mare decât cea a volumului, dar acest raport nu poate fi absolutizat.
Tot în această perioadă se acordă o mare importanță refacerii organismului
după efort.
3. Perioada de tranziție
Perioada de tranziție, mai este denumită și perioada de odihnă sau de
refacere. În această perioadă apar următoarele sarcini:

Menținerea capacității de efort a organismului cel puțin la nivelul a ¾
din randamentul perioadei competiționale;

Menținerea indicilor de pregătire tehnică și lărgirea bagajului motric.
Deși există tendința ca perioada de tranziție să limiteze în timp,
această perioadă are următoarele caracteristici:

Reducerea treptată a efortului, acesta desfășurându-se totuși organizat;

Este o perioadă liberă pentru jucătorii care au nevoie de așa ceva
(examene, teze etc.);

Spre sfârșitul perioadei de tranziție încep exigențele legate de
creșterea treptată a efortului, pentru a putea reîncepe perioada
pregătitoare la un nivel mai ridicat decât precedenta.

Criterii pentru alcătuirea unui plan anual

Alcătuirea unui plan anual este importantă deoarece reprezintă linia
directoare pe care antrenorul o va utiliza pentru a conduce pregătirea în anul
următor. Momentul ideal pentru a face planificarea este sfârșitul perioadei de
tranziție. Imediat după competiția principală a anului precedent, antrenorul
poate reflecta și analiza programul și poate trece în revistă aspectele
îmbunătățite de echipă, rata progresului în performanța competițională și la

12
teste, ca și comportamentul psihologic în pregătire și în competiție.
Concluziile trase din această analiză ar trebui să influențeze obiectivele
planificării pe anul următor. Aceste observații, ca și programul
competițional, sunt utilizate în alcătuirea planului pentru următorul an.
Programul competițional al anului următor, inclusiv competițiile
naționale și internaționale, este stabilit de federația națională de specialitate.
Toți antrenorii trebuie să cunoască aceste date până la momentul perioadei
de tranziție a planului anual precedent; astfel nu ar putea concepe obiectiv
planificarea pe anul următor. Calitatea unui plan anual reflectă cunoștințele
metodologice ale antrenorului, experiența sa și cele mai recente informații
teoretice acumulate în domeniul pregătirii.
Înainte de elaborarea propriu-zisă a planului anual antrenorul trebuie
să se informeze și să efectueze o serie de demersuri prealabile:
1. Introducere. În introducere, se specifică durata planului (de
exemplu, de la 15 septembrie la 16 august) și informația referitoare la echipă
(handbal).
2. Analiza retrospectivă din sezonul precedent. Pentru a elabora în
mod adecvat prognozele de performanță și obiectivele pentru anul următor,
în ședința de analiză a sfârșitului de sezon (la care este necesar să participe
tot staff-ul echipei) trebuie analizată în profunzime performanța și
comportamentul performanțial al echipei (jucătorilor) din ultimul an,
activitatea team-work-ului, eficiența procesului de pregătire, resursele
utilizate-cheltuite (financiare, materiale, informaționale) (Colibaba-Evuleț,
D., Bota, I., 1998).11
După analizarea obiectivelor de performanță ale anului precedent și a
testelor și baremurilor, trebuie să stabilim starea de pregătire a sportivului,
acordând separat atenție fiecărui factor de pregătire.
Pentru pregătirea fizică, trebuie să analizăm dacă indicii de
dezvoltare a calităților motrice generale, specifice și biomotrice corespund
nevoilor specifice ale sportului și dacă au susținut adecvat pregătirea tehnică,
tactică și psihologică. Trebuie să legăm orice îmbunătățire sau declin de
performanță tehnică sau tactică de rata progresului sau regresului
sportivului, așa cum se reflectă ele în rezultatele testelor. Adesea, se poate ca
îmbunătățirea să predomine în perioada pregătitoare, iar regresia să apară în
perioada competițională, ca rezultat al unei pregătiri fizice inconstante și
inadecvate. De aceea, pregătirea fizică specifică continuă pe toată durata
perioadei pregătitoare și este testată consecvent în fiecare macrociclu, pentru
a aduna date obiective despre dinamica pregătirii fizice.

11
Colibaba-Evuleț, D., Bota, I., 1998, Jocuri Sportive. Teorie și metodică, Edit. Aldin, București, pag. 230

13
 Analiza pregătirii tehnice trebuie concentrată pe acuratețea
elementelor tehnice și pe gradul în care acestea afectează performanța
generală. Timpul dedicat pentru a îmbunătăți elementele tehnice reflectă
direct nivelul eficienței tehnice și acuratețea însușirii deprinderilor.
O analiză a pregătirii tactice trebuie să reflecte dacă acțiunile tactice
utilizate au fost alese bine, pe măsura caracteristicilor echipei, și dacă au
condus la soluții ale problemelor jocului.
Ca o concluzie la analiza retrospectivă, antrenorul ar trebui să indice,
dacă există, care instrument strategic al anului precedent trebuie eliminat,
menținut ca parte a strategiei echipei sau păstrat pentru perfecționare, astfel
încât eficiența echipei să se îmbunătățească în anul următor.
În final, antrenorul trebuie să cerceteze pregătirea psihologică și
comportamentul sportivului și cum s-au manifestat în performanța finală.
Trebuie luate în considerare aspectele pozitive și negative ale întregului
proces și dacă au dus la optimizarea performanței competiționale.
3. Prognoza performanței. Una din calitățile importante ale
antrenorului este previziunea ratei progresului și a deprinderilor, calităților și
a performanței generale ce urmează a fi realizată între datele planificării și
principalul concurs. Apoi, pe baza prognozei performanței ca referință, se
poate schița obiectivele și normele de testare.
Prognoza în sporturile de echipă este mai dificilă decât în sporturile
individuale. Printre puținele aspecte pe care un antrenor le poate prognoza se
află elementele tehnice, acțiunile tactice sau nivelul unei calități pe care
jucătorul trebuie să îl atingă pentru a depăși performanța din anul precedent.
4. Obiective. În planul anual antrenorul trebuie să stabilească
obiectivele în mod precis și concis și în secvență metodologică. Obiectivele
se bazează pe rezultatele din anii anteriori, normele de testare îndeplinite,
îmbunătățirea deprinderilor și a performanței și datele principalelor
competiții. În stabilirea obiectivelor, trebuie să luăm în considerare factorul
de pregătire predominant și factorii care sunt slab dezvoltați și limitează
sportivul. Apoi decidem ordinea metodologică a priorităților în pregătire,
după factorii limitativi (de exemplu, care este principalul factor limitativ:
pregătirea fizică, cea tehnică sau cea psihologică?)
Secvența metodologică și ordinea prezentării fiecărui factor de
pregătire este următoarea:

1. Obiectivul de performanță.

2. Pregătirea fizică (generală, specifică).

3. Pregătirea tehnică (deprinderi de atac și apărare).

4. Pregătirea tactică (tactica în atac și apărare, individuală și
colectivă).

14

5. Pregătirea psihologică.

6. Pregătirea teoretică.
Aceasta nu înseamnă că antrenorul trebuie să pună accentul pe fiecare
factor în această ordine. Trebuie să acordăm prioritate factorilor la care
sportivul este mai puțin dezvoltat și celor care sunt mai importanți pentru
toți cei care practică sportul respectiv. Când stabilim obiectivele trebuie să
luăm în considerare probabilitatea atingerii lor, în special a obiectivului de
performanță.
5. Cunoașterea calendarului competițional pentru sezonul care
urmează
Această secțiune se ocupă cu metodologia stabilirii competițiilor
pentru planul anual. Factorul determinant în periodizarea și stabilirea
programului de competiție este principalul campionat, câteodată denumirea
lui este principalul obiectiv al anului. În jocurile sportive calendarul
competițional este stabilit de către federațiile de specialitate.
Un factor determinant în atingerea obiectivelor performanței este
numărul competițiilor. Un program încărcat, solicitant, așa cum este cel din
jocurile sportive, poate accelera procesul de atingere a unui nivel înalt al
formei sportive și poate încetini eficiența echipei la competițiile importante
de la sfârșitul perioadei competiționale. Două criterii importante pentru
determinarea numărului de competiții sunt caracteristicile și natura solicitării
sportivului, și nivelul de performanță al sportivului. Pentru sporturi în care
efortul este intens și pentru sportivii cu capacități mai mici de performanță
15 până la 25 de competiții pe an sunt suficiente. Pentru sportivii de elită se
pot programa 30 de concursuri.
6. Analiza adversarilor și cunoașterea echipelor nou promovate.
7. Cunoașterea structurii planului de învățamânt (trimestre,
semestre, perioadele de vacanță, sesiunile de examene etc.) sau a
programului profesional al jucătorilor (mai ales echipele studențești).
8. Dinamica echipei (cine pleacă ?; cine renunță ?; cine vine ? etc.).
9. Teste și baremuri. A ști mai multe despre jucători și potențialul
lor necesită o evaluare organizată, sistematică și consistentă. O metodologie
de pregătire solidă necesită ca evaluarea jucătorului să fie parte intrinsecă a
procesului de planificare. Procedurile de evaluare și mijloacele de testare
trebuie să țintească spre cuantificarea obiectivă a evoluției jucătorului,
stagnării sau deteriorării finale a performanței.
Un test necesită performanță prin testare individuală. Evaluarea se
referă la procesul determinării statutului acelei persoane, în funcție de un
standard. Evaluatorul trebuie să fie întotdeauna antrenorul și un jucător, deși
cel de-al doilea poate fi adesea un asistent important.

15
 Un test trebuie măsurat obiectiv pentru a garanta rezultate
comparabile. Testele trebuie să fie diverse pentru a măsura și, deci, să ofere
informații despre statutul fiecărui factor de pregătire. Testarea unui singur
factor, ar fi insuficientă și limitează întregul proces. În același timp,
antrenorul trebuie să măsoare toți factorii de pregătire determinanți. În
special, un test trebuie să detecteze factorii limitativi ai îmbunătățirii
jucătorului.

16