ENIGMA OTILIEI , de G.

Călinescu
- roman realist-balzacian, modern, obiectiv, de factură estetică-

1. Introducere Pe fundalul realismului european, în literatura română putem vorbi despre o

efervescenţă creatoare, mai ales în perioada interbelică. Astfel, adoptând ,,formule”
narative diverse, în vogă în literatura europeană, prozatorii români reuşesc să se impună
prin opere remarcabile.
2.Repere teoretice Realismul este o amplă mişcare literară apărută în Franţa, la mijlocul secolului al
despre curentul XIX-lea, ca o reacţie antiromantică, având prelungiri şi in secolul XX, a cărei doctrină se
literar- realismul bazează pe răsfrângerea obiectivă, veridică, a realităţii, repudiind idealizarea acesteia.
Principalele trăsături ale curentului sunt: lipsa idealizării, atitudinea critică faţă de
societate, stilul solemn si impersonal, preocuparea pentru social, obiectivitatea lucidă,
demistificatoare, interesul pentru amănuntul plasticizant, tipicitatea acţiunilor si a
personajelor, prezentarea ,,banalităţii” cotidiene.
Genul in care s-a manifestat cu predilecţie realismul este epic, iar specia care a
valorificat cel mai bine estetica sa este romanul, cunoscând astfel o dezvoltare fără
precedent in istoria literaturii, prin activitatea unor scriitori ca : Balzac, Stendhal, Dickens,
Flaubert, Tolstoi, fraţii Goncourt, iar in literatura română prin activitatea lui Slavici,
Rebreanu, Călinescu, Preda s.a.
Fie că este vorba de romanul obiectiv al lui Liviu Rebreanu sau de cel subiectiv, de
inspiraţie proustiană, al lui Camil Petrescu, fie că ne referim la romanul tradiţional-epopeic
al lui Mihail Sadoveanu sau la cel realist-balzacian al lui George Călinescu, acceptăm că ele
sunt opere de o valoare incontestabilă.
În acest context, G. Călinescu se întoarce la romanul de tip balzacian, în care circulă
personaje puternice, prezentate în medii de viaţă diverse , personaje care ,,fac concurenţă
stării civile ”. prozatorul reuşeşte astfel să realizeze o frescă monografică a societăţii
burgheze în declin, la începutul sec.XX, prezentând aspecte esenţiale din mediul citadin,
bucureştean. Prin definiţie, romanul este opera epică de mare întindere, cu un conţinut
tematic divers şi cu un nucleu epic bine definit care dezvăluie mai multe planuri narative , cu
un conflict puternic în care sunt antrenate personaje complex caracterizate.
3. Apariţie şi Prozatorul îşi propune să realizeze o operă-frescă , de mare întindere, un roman modern,
geneză obiectiv prin perspectiva narativă abordată şi , răspunzând la întrebarea ,,Ce este romanul în
linii generale?”, afirmă clar că: ,,Romanul este un studiu al oamenilor în caracterele lor
generale şi cu particularităţile lor individuale.”
Publicat în 1938, romanul ,,Enigma Otiliei” este inspirat dintr-un caz real, decesul soţilor
Popescu, care îi oferă o temă balzaciană: ,,Simion, fratele, a invadat cu numeroşii săi copii
casa, dibuind banii şi luând lacom din ei.”
4. Titlul- Prozatorul îşi intitulează cartea ,,Părinţii Otiliei”, insistând pe ideea că fiecare personaj
semnificaţii este, într-un fel, responsabil de evoluţia tinerei orfane. Însă editorul insistă şi îi propune un
titlu mai sonor. O enigmă a Otiliei nu există decât pentru tânărul de 18 ani, Felix. Titlul
dezvăluie unul dintre personajele titulare ale romanului, tânăra Otilia care îl fascinează pe
Felix cu firea ei jovială şi enigmatică. Parafrazându-l pe Gustav Flaubert, Călinescu afirma
că ,, Otilia c’est moi”, ea fiind o orgolioasă variantă feminină a prozatorului.
5. Teme şi motive Romanul adoptă o arie tematică largă : paternitatea, familia, societatea , moştenirea,
literare iubirea, cărora li se subordonează motive literare specifice: orfanul , lupta pentru
avere,avariţia , eşecul în dragoste, cuplul , toate abordate din perspectivă realistă. Prozatorul
încearcă sa prezinte verosimil evenimentele în care sunt implicate personajele, insistând
asupra detaliilor ce scot în evidenţă realismul informaţiei.
6.Structură şi Structurat pe 20 de capitole fără titluri distincte, romanul se remarcă prin omogenitate şi
compoziţie. Rema echilibru compoziţional. Debutul discursului narativ este clasic, respectă cronologia
(particularităţi de evenimentelor şi urmăreşte prezentarea sosirii tânărului Felix Sima în Bucureşti, la unchiul
structură) Costache Giurgiuveanu, a cărui casă ,,de un lux prăfuit” se află pe strada Antim. Descrierea
 casei lui moş Costache dezvăluie un simţ estetic desăvârşit, iar detaliile despre arhitectura
imobilului demonstrează erudiţia romancierului. Alte detalii – statueta care înfăţişează un
Hermes de ipsos ,, vopsit detestabil cu vopsea cafenie”, pereţii ce erau ,, grosolan tencuiţi şi
zugrăviţi”, amestecul de frontoane greceşti ale străzii cu case scunde şi ridicole, părând ,,o
caricatură în moloz a unei străzi italice”- au rolul de a contura veridic aspecte ale spaţiului
citadin bucureştean de la începutul sec.XX.
Simetria compoziţională dintre incipit şi final este susţinută de reluarea descrierii
străzii Antim , în capitolul 20, descrierea fiind realizată zece ani mai târziu, din perspectiva
personajului Felix.
Compoziţional, ,,Enigma Otiliei” este un roman estetic care prezintă o construcţie
clasică, dar care are şi elemente romantice( atmosfera romantică de la moşia lui Pascalopol,
firea romantică , visătoare a lui Felix). Există analogii cu romanul balzacian, mai ales prin
tema centrală a operei- moştenirea.
7. Planuri narative Romanul dezvăluie două planuri narative care urmăresc, pe de o parte, societatea
bucureşteană şi mediul micii burghezii la începutul sec. XX, iar, pe de altă parte, iubirea
adolescentină a celor doi orfani, Otilia şi Felix. Firele narative se împletesc în jurul unor
destine: al lui Felix, al lui Stănică, al Otiliei, astfel că romanul poate fi considerat şi o cronică
de familie.
8. Prezentarea Acţiunea romanului debutează în manieră balzaciană, cu precizarea lunii şi anului în
subiectului. care se vor derula evenimentele: începutul lui iulie, 1909,,cu puţin înainte de orele zece”.
Tânărul Felix Sima soseşte în casa tutorelui său care îl întâmpină cu replica: ,,A-aici nu stă
nimeni”, anticipând finalul dezolant al romanului. Primit cu entuziasm de tânăra şi
exuberanta Otilia, Felix pătrunde în imobilul degradat, de timp şi de avariţie, şi îi cunoaşte pe
jucătorii aflaţi la masa de joc: clanul Tulea, Sănică Raţiu şi moşierul Pascalopol, bun prieten
al gazdei, Costache Giurgiuveanu. Simion Tulea întregeşte tabloul de familie prin atitudinea
sa pasivă, cosând la gherghef.
9.Conflictul Conflictul principal, dintre clanul Tulea şi perechea de orfani Otilia-Felix, este
operei. completat de conflicte secundare între Aurica şi Otilia, între Felix şi Pascalopol, între Stănică
Raţiu şi moş Costache. Dorind să o pună pe Otilia la adăpost de problemele financiare, moş
Costache intenţionează să o adopte, dar avariţia îl împiedică să pună în aplicare această
decizie. El profită apoi de naivitatea lui Felix şi îi opreşte o parte din banii alocaţi lunar
pentru întreţinere, bani pe care tot moş Costache îi administrează. Începe să strângă materiale
pentru a construi o casă pentru tânărul cuplu, dar materialele sunt vechi, de la dărâmături şi
de proastă calitate. Se îmbolnăveşte şi în acest moment clanul Tulea se instalează definitiv în
imobil, Aglae –ca să nu lipsească ceva din casă, iar ceilalţi, ca să îl vegheze pe muribund.
Scena alunecă spre tragi-comic, deoarece Stănică nu poate păzi cu burta goală. El
percheziţionează casa în căutarea salamului de Sibiu şi a unui vin bun, servit în pahar de
cristal,,ca să-l simtă”. Tinerii Otilia şi Felix suferă lângă bolnav, iar Pascalopol se oferă să
aducă un alt medic, dar este refuzat cu vehemenţă de Aglae. Idila adolescenţilor eşuează
ulterior, căci, deşi se iubesc, Otilia îl părăseşte pe Felix, preferându-l pe şarmantul moşier,
Pascalopol. Fata acceptă cu luciditate că reprezintă o piedică în calea carierei ambiţiosului
Felix. Stănică Raţiu -,,avocatul fără procese”- găseşte banii ascunşi de moş Costache,
divorţează de Olimpia, fără să îi pese că aceasta încă mai suferea după moartea fiului lor,
apoi se căsătoreşte cu Georgeta. Aurica , fata bătrână a familiei Tulea, pierde şansa de a avea
zestre şi de a se mărita, iar Aglae rămâne săracă şi incapabilă să întreţină şi casa fratelui
decedat.
10.Tehnici narative Tehnica balzaciană ordonează acţiunea romanului în jurul temei: pânda şi atacul
clanului Tulea ( format din Aglae, Aurica, Olimpia şi ginerele Stănică Raţiu) care îşi dispută
dreptul la moştenirea fratelui, Costache Giurgiuveanu. Acesta este proprietar de imobile şi
este bănuit că ascunde în casă o sumă mare de bani, motiv pentru care Aglae Tulea, agresiva
soră a ,,avarului simpatic”, depune efort, secondată de ginerele ei, Stănică Raţiu, pentru a se
impune în faţa fratelui ,în defavoarea fiicei adoptive, Otilia Mărculescu, şi a tânărului orfan,
student la medicină , Felix Sima.Metoda balzaciană de creaţie îşi subordonează şi procedee
moderne prin care se dezvăluie complexitatea sufletească a personajelor care lipseşte din
 proza lui Balzac. Prozatorul analizează trăirile şi frământările personajelor, înfăţişează
procese psihice în evoluţie, cum este alienarea lui Simion Tulea,care se crede , la un moment

dat, Iisus Hristos, ori cum este reacţia derutantă a lui Titi care refuză să mai trăiască alături
de soţia lui. Naratorul realizează adevărate fişe clinice, în care observă formele de
manifestare a imbecilismului ( în cazul lui Titi) sau a obsesiei (în cazul Auricăi), ca urmări
ale ,,unei eredităţi încărcate”.
11. Perspectiva Perspectiva narativă adoptată de romancier dezvăluie o naraţiune obiectivă , realizată
narativă la persoana a III-a de către un narator obiectiv, extradiegetic, de tip auctorial. Focalizarea
asupra evenimentelor narate este zero, iar viziunea naratorului este par-derrière ( dindărăt).
Scriitorul devine o voce auctorială care , fiind omniprezentă şi omniscientă, ştie totul despre
fapte şi oameni, prezentând obiectiv relaţiile de famile: frate- soră, unchi-nepot, tată- fiicx,
mamă –copii, dar şi relaţiile dintre stăpân şi slugi ( moşierul Pascalopol şi slugile de la
moşie) ori relaţiile dintre proprietari şi chiriaşi ( Giurgiuveanu şi chiriaşi). Naratorul îşi
conduce cititorul prin capitală, însoţindu-l pe Giurgiuveanu sau pe Felix, poposeste la
conacul lui Pascalopol, îl urmăreşte pe Stănică în căutarea unei şanse şi pe Aurica în căutarea
unui soţ.
12. Lumea Lumea personajelor călinesciene conturează o adevărată galerie de tipuri umane: avarul-
personajelor moş Costache, parvenitul- Stănică Raţiu, baba absolută- Aglae Tulea, fata bătrână- Aurica,
senilul- Simion, retardatul- Titi, carieristul, intelectualul în formare- Felix.
Costache Giurgiuveanu, avarul, se bucură de simpatia Otiliei, a lui Felix şi a lui
Pascalopol, în special pentru atitudinea faţă de fe-fe-fetiţa lui, O-Otilica”. Avariţia lui este
condamnată chiar şi de sora sa , Aglae , fiind vizibilă în aspectul său fizic şi vestimentar
neîngrijit, dar şi în prezentarea casei.
Felix întruchipează tipul intelectualului ale cărui aspiraţii depăşesc visele adolescentine.
Pascalopol e om de lume, manierat şi îşi asumă rolul de prieten matur, dându-i de înţeles
tânărului Felix că nu e o ameninţare pentru el: ,,Când o femeie iubeşte, ia banii de la cel
bătrân şi-i dă celui tânăr”. Este derutant comportamentul lui Pascalopol care acceptă
apropierea lui Felix de Otilia, dar şi atitudinea feteicare, deşi pretinde că îl iubeşte pe Felix,
pleacă la Paris şi se căsătoreşte cu Pascalopol.
Otilia reprezintă o provocare, căci nu poate fi încadrată definitiv într-o tipologie.
Portretul său este realizat prin tehnica oglinzilor paralele sau pluriperspectivism. Astfel,
Aglae o consideră o oportunistă şi o ,,zăpăcită de astea tinere”, Aurica afirmă despre ea că ,,e
şireată, caută numai bărbaţi în vârstă, bogaţi”, Stănică o vede drept ,,nostimă fată,
delicioasă”, iar Pascalopol recunoaşte:,,Pentru mine Otilia e o enigmă”.
12. Receptare Romanul ,,Enigma Otiliei” constituie o permanentă sursă de interpretări critice. Astfel,
critică / receptare Ion Bălu consideră că romanul este ,,o scriere realistă, cu infuzii romantice şi ecouri ale
personală curentelor de avangardă.”
Consider că ,,Enigma Otiliei”, de G.Călinescu, este un roman care se impune prin
construcţia personajelor tipologice. Reprezintă, de asemenea, un roman obiectiv, modern, de
factură estetică, o operă de referinţă pentru literatura română interbelică .