Sunteți pe pagina 1din 4

Lista bătăliilor lui Mihai Viteazul

 Bătălia de la Călugăreni – 13/23 august 1595 – 10 000 de soldați munteni conduși de


Mihai Viteazul și 6 000 de soldați trimiși de Sigismund Bathory împotriva a 100 000
(180 000 după Nicolae Bălcescu) de otomani conduși de Sinan Pașa – Victorie tactică -
Bucureștiul este ocupat de otomani
 Bătălia de la Giurgiu 15-20 octombrie 1595 – 23 000 de soldați conduși de Sigismund
Bathory și 8 000 de trupe muntene conduse de Mihai au atacat otomanii aflați in retragere
la Giurgiu – V - capitala a fost mutată la Târgoviște
 Bătălia de la Șelimbăr – 28 octombrie 1599 – 25 000 oșteni conduși de Mihai Viteazul
contra celor 16 000 de contigente ale lui Andrei Bathory – V – Andrei Bathory fuge spre
Moldova, dar este descoperit și decapitat
 Bătălia de la Mirăslău – 18 septembrie 1600 – 10 000 de soldați valahi susținuți de secui
împotriva armatei austriace conduse de generalul Gheorghe Basta – Î – domnitorul se
refuciază în Alba Iulia de unde pornește împotriva trupelor polone din Moldova
 Bătălia de la Bucov – 20 octombrie 1600 – trupele valahe conduse de Mihai Viteazul
contra armatei polone a lui Jan Zamoyski alături de moldovenii lui Ieremia Movilă – Î
 Bătălia de la Curtea de Argeș - 25 noiembrie 1600 – muntenii lui Mihai Viteazul contra
oastei polone – Î – domnitorul este forțat să se retragă la Viena pentru a cere ajutorul
Împăratului Rudolf al II-lea
 Bătălia de la Guruslău – 3 august 1601 – oastea imperiului Habsburgic condusă de
Giorgio Basta alături de muntenii lui Mihai Viteazul contra contingentelor lui Sigismund
Bathory – Victorie de scurtă durată – Transilvania este scoasă de sub suzeranitatea
otomană, dar Mihai Viteazul este asasinat câteva zile mai târziu
Analiza scrisorii

Presupusa scrisoare a lui Mihai Viteazul face notă discrepantă cu alte documente ale
perioadei respective, atât prin forma oferită textului ca întreg, structurilor de adresare folosite, cât
și prin contextul mai larg al scrierii acesteia, dovedindu-se a fi un fals, a cărei credibilitate este
superficială în cel mai bun caz. Formulele de adresare ale textului către sultan se dovedesc a fi
mai degrabă umile într-un mod peiorativ, nepotrivindu-se cu caracterul dovedit al domnitorului
sau cu alte scrieri ale unor domnitori anteriori aflați în situații similare. Relațiile dintre Muntenia
și Poartă, deși departe de a fi cordiale, au fost mult mai familiare, așa cum arată misivele lui
Mihnea cel Rău sau ale lui Petru Șchiopul.

Semnătura se dovedește și ea la rândul ei a nu se potrivi pe deplin cu realitatea, modul în


care domnitorul își iscălește aici numele fiind diferit de alte scrisori. În documentele autentice
literle sunt subțiri și elegante, fiind marcate de o fluiditate deosebită, față de scrisoarea despre
care vorbim, unde totul este rigid și cu stângăcie imitat.

Mai mult, contextul istoric al acelei perioade, staționarea lui Mihai la Cașovia pentru a
aștepta trupele trimise de Rudolf al II-lea, nu se potrivește cu ceea ce este descris în document,
un oarecare conflict dintre cele două grupări aliate și închinarea în fața otomanilor pentru
eliberarea soției și moștenitorului, precum și a țării. Totuși, scrisoarea nu menționează deloc
Moldova, parte, chiar și dacă pentru puțin, a regatului său. Nemenționarea acestui teritoriu
denotă o ură lăuntrică a autorului pentru domnitor, sentiment care se potrivește perfect cu
opiniile familiei Movilă, a cărei stăpânire fusese întreruptă. Autorul scrisorii a făcut și o greșeală
evidentă prin scrierea numelui fiului lui Mihai Viteazul, Nicolae, ca Nicolai.

Astfel, putem conclude că presupusa scrisoare de trădare a lui Mihai Viteazul este un fals,
fără a avea corespondențe în starea reală a lucrurilor.
Economia Valahiei în perioada lui Matei Basarab

Secolul al XVII-lea a reprezentat un moment important de dezvoltare economică a


Valahiei, fiind marcat de politicile lui Matei Bassarab. Perioada de domnie de două decenii a
acestuia va vedea în Țara Românească o valorizarea reală a resurselor agricole sau minerale,
precum și o creștere demografică semnificativă. Ultima dintre acestea va avea ca rezultat
înmulțirea satelor și deci a terenurilor destine culturilor. Totuși, contextul politic al perioadei,
prin dispariția dinastiilor conducătoare din cele două țări române și creșterea importanței
boierimii, din rândurile căreia este acum ales domnul, a însemnat totodată și o puternică
dezvoltare economică a acestei pături sociale.

Contextul acesta mai larg va însemna că țărănimea liberă, majoritatea populației în


secolul al XVI-lea va renunța la pământuri pentru a-și combate sărăcia, devenind rumâni (țărani
întrobiți). În perioada lui Matei Basarab se remarcă tocmai reversul acestui fenomen, însă situația
dificilă a acestora se va modifica greu, ei fiind de multe ori susceptibili abuzurilor.

Pe lângă agricultură, țăranii români se ocupau și de creșterea animalelor, motivați de


dorințe comerciale. Astfel erau la mare cătuarea vitele, ceara, mierea, carnea de pește și chiar
blănurile.

Viața urbană înflorește și ea în timpul lui Matei Basarab, remarcându-se acum formarea
de bresle meșteșugărești, conduse de un meșteșugar înstărit, cu importante capacități
profesionale. Pe lângă meseriile vechi, apar acum altele noi care să valorizeze resursele acum
exploatate.

Un ultim aspect cu valențe economice al domniei lui Matei Basarab este dat de datoriile
fiscale care cresc semnificativ în această perioadă. Motivațiile principale au fost datorate atât
nevoii de a plăti tributul anual către otomani, cât și din cauza avariției întâlnite la păturile
superioare. Creșterea fiscalității a dus la nemulțumiri genereale și chiar la răscoale în anumite
regiuni.
Participarea lui Șerban Cantacuzino la asediul Vienei din 1683

Înaintarea constantă a otomanilor și așezarea lor la sud de Dunăre a reprezentat o mare


dificultate pentru țările române, forțate acum în supunere. Aceasta era atât economică
(acceptarea plății unui tribut semnificativ sau chiar a implementării monopolului de bunuri
turcești), cât și politică (acceptarea deciziilor sultanului și ajutarea acestuia în războaie). Secolul
al XVII-lea se va prezenta astfel drepto perioada de cumpănă penteru formațiunile statale nord
dunărene.

Șerban Cantacuzino, domn al Țării Românesști între 1678 și 1688, se va găsi într-o
situație delicată în 1682, când Imperiul Otoman va declara război Imperiului Habsburgic,
ajungând un an mai târziu în momentul maxim de expansiune, la porțile Vienei. Cu toate acestea,
domnul muntean va privi asta ca o oportunitate de a-i ajuta pe creștinii prinși între zidurile
cetății.

Participarea țărilor române la asediul propriu-zis a fost minoră, atât Șerban Cantacuzino,
cât și Gheorghe Duca, trimițând contingente militare destul de mici în comparație cu forța Porții,
care s-au ocupat în principal cu construcția de poduri peste Dunăre, deseori încetinite pe cât
posibil. Inițiativa antiotomană a fost preluată de domnul muntean, care va trimite spioni pe sub
zidurile Vienei pentru a-i preveni de venirea turcilor sau de următoarele lor mișcări. Pentru a nu
ridica suspiciuni, forțele românilor au fost obligate să folosească tunurile, însă muniția a fost
înlocuită, ele fie erau umplute cu paie pentru a imita explozia, fie ghiulele erau înlocuite cu unele
de fontă, a căror pagube aduse erau minime sau inexistente.

Pentru a comemora momentul, Șerban Cantacuzino va ordona ridicarea unei cruci de 5


metri din lemn de stejar pe care să fie scrisă o inscripție în latină. Traducerea acesteia este:
„Înălţarea crucii este mântuirea lumii, crucea este podoaba Bisericii, crucea este în paza regilor,
crucea este întărirea credincioşilor, crucea este gloria îngerilor şi vătămarea demonilor. Noi,
Şerban Cantacuzino, din mila lui Dumnezeu principe al Valahiei Transalpine, domn şi singur
stăpân al ei etc. am ridicat această cruce în locul sfânt la care poporul se poate închina în orice zi,
cinstit întru veşnică memorie a sa şi a lor săi, în timpul asediului Vienei din Austria Inferioară de
către mahomedanii conduşi de vizirul Kara-Mustafa Paşa, 1 septembrie 1683. Călătorule, adu-ţi
aminte de moarte!”.

Pentru meritele dovedite în timpul asediului, împăratul Leopold I îi va conferi


domnitorului titlul de conte al Sfântului Imperiu Romna. Interesant este că cei doi conducători au
continuat o corespondență secretă, punând la cale chiar o cruciadă pentru recucerirea
Constanipolului. Din pacate, aceste planuri nu au ajuns nicăieri din cauza ambițiilor indiviuale și
a faptului că Șerban Cantacuzino se stinge din viața în 1688.

S-ar putea să vă placă și