Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu”

Specializarea Drept – ID

DREPT ADMNINISTRATIV

REFERAT:
RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ

Coordonator:
Conf. Univ. Dr. Daiana Vesmaș

Student:
Raulea Ionut Alexandru
Anul II

Sibiu, 2016
 INTRODUCERE

Relațiile interumane din societate, în condițiile existenței statului, sunt reglementate

prin norme juridice, care urmăresc desfășurarea acestora potrivit voinței celor aflați la
conducerea statului, care pot reprezenta interesele, fie ale unor grupuri restrânse, în condițiile
statelor totalitare, fie ale întregii colectivități, în condițiile statelor democratice.
În cazul încălcării normelor juridice se pun în pericol valorile sociale pe care aceste
norme le apără. Pentru ocrotirea acestor valori s-a stabilit o răspundere juridică, atunci când
normele juridice sunt încălcate, în sensul că persoanele care se fac vinovate de săvârșirea unor
fapte, prin care se încalcă normele juridice, să suporte anumite consecințe juridice, adică să fie
pasibile de aplicarea de sancțiuni juridice.
Răspunderea juridică poate fi utilizată fie în accepțiunea de ansamblu de norme
juridice care reglementează relațiile sociale în cazul încălcării normelor juridice, fie de situația
juridică în care se află persoana care a încălcat normele juridice.
În raport cu gravitatea încălcării, cu consecințele faptei antisociale, există mai
multe forme de răspundere juridică.
Astfel, există o răspundere penală, în cazul săvârșirii unor fapte deosebit de grave din
punct de vedere al valorilor ocrotite, anume în cazul săvârșirii de infracțiuni.
Pentru fapte având un pericol social mai redus, anume abaterile administrative, a fost
instituită răspunderea administrativă.
Nerespectarea îndatoririlor de serviciu antrenează, în general, răspunderea
disciplinară.
În sfârșit, există și o răspundere civilă, în situația în care prin fapta săvârșita s-au
produs și prejudicii materiale, fie în dauna societății fie în dauna unei alte persoane fizice sau
juridice.
Săvârșirea unei fapte antisociale poate să antreneze o singură formă de răspundere sau
mai multe forme, în raport de consecințele acelei fapte.
De pildă, dacă prin săvârșirea unei infracțiuni sau a unei contravenții sunt cauzate
și pagube materiale, alături de răspunderea penală sau administrativă, după caz, va exista și o
răspundere civilă.
Pe de altă parte, o sancțiune patrimonială, constând, de exemplu, în plata unei sume
bănești, va fi consecința unor răspunderi diferite, în raport de felul cum este încadrată fapta
pentru săvârșirea căreia trebuie plătită acea sumă. Astfel, obligația de a plăti o sumă de bani
poate constitui o sancțiune penală, o sancțiune administrativă sau o sancțiune civilă.
Pentru a exista răspundere juridică, este necesar ca fapta săvârșită să fie incriminată de
normele juridice, persoana în cauză să săvârșească fapta cu vinovăție și să existe o legătură
cauzală între fapta și consecințele antisociale produse.
Stabilirea unei anumite forme de răspundere juridică pentru săvârșirea unor fapte
antisociale depinde de voința și interesele celor aflați la conducerea statului în acel moment, de
importanța valorilor sociale ce trebuie ocrotite, potrivit evaluării date de guvernanți, în scopul
deplinei apărări a acestor valori.

1. RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ

În cadrul formelor răspunderii juridice, un loc important îl ocupă răspunderea

administrativă. Acest fapt se explică prin aceea că printre cele mai frecvente fapte antisociale
se numără și abaterile administrative, în primul rând săvârșirea de contravenții.
Răspunderea administrativă nu trebuie confundată cu răspunderea contravențională, nu
trebuie redusă la aceasta din urmă.
 Răspunderea contravențională este o formă a răspunderii administrative,
neîndoielnic, cea mai des întâlnită și cea mai importantă.
Mai există, însă și alte împrejurări care antrenează răspunderea administrativă, fără
ca faptele respective să constituie contravenții1.
Săvârșirea unor asemenea fapte antrenează răspunderea administrativ-disciplinară, iar
nu o răspundere contravențională. Faptele respective nu sunt calificate drept contravenții, iar
sancțiunile aplicate sunt sancțiuni administrativ-disciplinare, altele decât sancțiunile
contravenționale, acestea fiind doar o parte din sancțiunile administrative.

1.1. Particularități ale răspunderii contravenționale

Contravenția constituie o faptă săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare

prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului,
municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului
General al Municipiului București.
Contravenția se poate săvârși fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune, prin care se
pune în pericol o anumită valoare socială ca, de exemplu, ordinea publică, viața și sănătatea
oamenilor, mediul ambiant etc.
Acțiunea ilicită poate să constea în săvârșirea unei fapte interzise prin normele
juridice. Astfel, potrivit art. 26, lit.a din Legea nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea
adunărilor publice, constituie contravenție organizarea unei adunări publice nedeclarate.
Contravenția poate fi săvârșită și prin neândeplinirea obligațiilor stabilite prin norme
juridice ca, de pildă, nerespectarea orelor de desfășurare a unei adunări publice (Legea nr.
60/1991, art. 26, lit. b).
Contravenția prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracțiunea, fapt care
determină ca și sancțiunile care se aplică în cazul contravențiilor să fie mai puțin aspre decât
în cazul infracțiunilor.
Severitatea mai scăzută a sancțiunilor contravenționale se referă, mai ales, la faptul că,
în cazul săvârșirii de contravenții, în majoritatea covârșitoare a situațiilor, nu se aplică măsuri
privative de libertate, ci sancțiuni de altă natură, de regulă plata unor amenzi.
Uneori, prin săvârșirea de fapte antisociale se aduc prejudicii mari valorilor sociale
ocrotite. Dacă, în astfel de cazuri, faptele respective nu întrunesc elementele unor infracțiuni,
fiind socotite contravenții, nu este exclus ca amenzile contravenționale aplicate persoanelor
vinovate de săvârșirea acelor fapte să depășească cu mult amenzile penale. În astfel de
împrejurări aplicarea de amenzi foarte mari este mult mai eficientă decât sancțiunea
contravențională a închisorii privative de libertate, întrucât ar lipsi societatea de aportul unor
persoane utile vieții economico-sociale.
Gradul de pericol social al unei fapte este determinat de importanța și rolul relațiilor
sociale care au fost prejudiciate de acea faptă.
Ținând seama de aceasta, fapte care într-o anumită etapă sunt socotite infracțiuni, pot
fi considerate, într-o altă etapă, contravenții sau invers.
Periculozitatea socială a unei fapte trebuie cercetată și apreciată într-un context dat de
mai mulți factori, printre care obiectul încălcării, anume norma juridică încălcată, relația
socială prejudiciată, împrejurările concrete în care a fost săvârșită, felul și intensitatea
vinovăției, urmările faptei, considerente cu privire la persoana care a săvârșit fapta etc2.

1 De exemplu, majorările de întârziere care se aplică pentru neplata la termen a impozitelor și taxelor sau anularea
unei autorizații în cazul încălcării unor norme juridice, fără ca aceste încălcări să fie contravenții.
2 De aceea, în anumite situații, normele juridice prevăd că fapta poate sa constituie contravenție sau infracțiune,
în funcție de concluziile ce se desprind în legătură cu gradul de pericol social al acelei fapte.
 Totodată, pentru deosebirea contravenției de infracțiune sau de abaterile disciplinare,
trebuie avute în vedere și alte aspecte ca, de pildă, autoritatea care a emis norma juridică ce a
stabilit abaterea, întinderea teritorială a aplicării acelei norme juridice, subiectul care a
săvârșit abaterea, organul care constată abaterea și aplică sancțiunea, natura sancțiunii etc.

1.2 Contraveția vs infracțiune vs abatere disciplinară

1.2.1. Contravenția vs. infracțiune

Potrivit noului Cod penal, prin infracțiune se înțelege fapta prevăzută de legea
penală, comisă cu vinovăție, nejustificată3 și imputabilă celui care a săvârșit-o4. În afară de
gradul diferit de pericol social, contravenția prezentând o periculozitate mai redusă decât
infracțiunea, contravenția se deosebește de infracțiune și sub alte aspecte.
Astfel, infracțiunile pot fi stabilite numai prin lege, ca act al Parlamentului, în timp ce
contravențiile pot fi stabilite și prin acte normative emise de autoritățile administrației publice.
Infracțiunile nu pot fi săvârșite decât de persoanele fizice, în timp ce contravențiile pot
fi săvârșite atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice.
În cazul infracțiunilor, sancțiunea specifică și mai frecventă este privarea de libertate,
în timp ce în cazul contravențiilor, sancțiunea cea mai des utilizată este amenda.
Sancțiunile penale pot fi aplicate (în general), numai de către instanțele judecătorești,
în timp ce sancțiunile contravenționale sunt aplicate de către autoritățile administrației
publice.

1.2.2. Contravenție vs. abatere disciplinară

Potrivit art. 100, alin.1 din Codul muncii, prin abatere disciplinară se înțelege
încălcarea, cu vinovăție, de către cel încadrat în muncă, indiferent de funcție sau de postul pe
care îl ocupă, a obligațiilor sale, inclusiv a normelor de comportare.
Săvârșirea de abateri disciplinare atrage după sine angajarea răspunderii disciplinare.
Deși atât contravenția, cât și abaterea disciplinară constituie fapte antisociale, sfera
efectelor lor antisociale este diferită.
În cazul abaterii disciplinare sunt afectate relațiile din interiorul unității unde a fost
săvârșită abaterea, în timp ce în cazul unei contravenții, chiar dacă aceasta a fost săvârșită
tot în cadrul unei unități, pericolul social produs prin acea faptă depășește acea unitate,
implicând o sferă mult mai largă de interese sociale.
Datorită acestui specific, atât sancțiunile care se aplică, cât și organele care aplică
sancțiunile sunt diferite în cele două situații.
Astfel, sancțiunea disciplinară este aplicată, de regulă, de șeful ierarhic al celui care a
săvârșit abaterea disciplinară, în timp ce sancțiunea contravențională este aplicată de o
persoană sau de un organ anume prevăzut de norma juridica care stabilește acea contravenție.
În cazul în care normele juridice prevăd expres, pot fi sancționate, pentru săvârșirea de
contravenții și persoanele juridice (instituții de stat, organizații nestatale). Într-o astfel de
situație, sancțiunea se aplică persoanei juridice, dar suma plătită este recuperată de aceasta de
la cel sau cei care nu și-au îndeplinit în mod corespunzător obligațiile care le reveneau, din
care cauză s-a produs și contravenția.
În ceea ce privește răspunderea contravențională a persoanelor fizice, există anumite
condiții.

3 sunt cauze justificative: legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei
obligații, consimțământul persoanei vătămate
4 sunt cauze de neimputabilitate: constrângerea fizică, constrângerea morală, excesul neimputabil, minoritatea
făptuitorului, iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea, cazul fortuit
 Astfel, minorii sub 14 ani nu răspund, iar sancțiunea închisorii contravenționale nu
poate fi aplicată decât celor care au împlinit vârsta de 16 ani.
Aceste reglementări se bazează pe faptul că minorii nu au suficient discernământ spre
a putea aprecia periculozitatea faptelor lor.
În cazul unor contravenții, făptuitorul trebuie să aibă o anumită calitate, ca de
exemplu, conducător auto, gestionar, posesor al unui permis de pescuit etc.

1.3 Subiecții și condițiile răspunderii contravenționale

Pentru existenț unei contravenți este necesară vinovăția, adică acțiunea sau inacțiunea
prin care a fost săvârșită contravenția să se întemeieze pe intenție sau pe culpă.
Fapta este săvârșită cu intenție, în situația în care persoana în cauză prevede și
urmărește sau acceptă, chiar dacă nu urmărește, rezultatele faptei sale.
Culpa există atunci când o persoană socotește, cu ușurință, că rezultatele faptei sale nu
se vor produce sau nu le prevede, deși ar fi trebuit să le prevadă.
Există unele situații când, deși o persoană săvârșește o contravenție, nu este pasibilă de
sancțiune, cu alte cuvinte, este exonerată de răspundere contravențională.
În cazul răspunderii contravenționale, cauzele care exonerează de răspundere sunt
aceleași ca și în cazul răspunderii penale: legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea
fizică sau morală, cazul fortuit, eroarea de fapt.
De asemenea, nu constituie contravenție fapta săvârșită de o persoană care din cauza
stării mintale sau a unei infirmități nu poate răspunde de fapta sa, precum și fapta săvârșită de
minorul sub 14 ani.
Se mai poate adăuga beția involuntară completă ca o cauză care exonerează de
răspundere.
Totodată, după expirarea termenului când sancțiunea contravențională putea fi aplicată
sau executată, făptuitorul nu mai poate fi tras la răspundere. Prescripția, are, așadar, ca efect
exonerarea de răspundere.
a) Legitima apărare
Potrivit unui principiu de bază al statului de drept, nimeni nu-și poate face dreptate
singur, eventualele conflicte sociale trebuind să fie soluționate de către organele abilitate prin
lege.
În unele situații însă, apărarea interesului legitim al unei persoane nu se mai poate face
prin intervenția organului respectiv, ci necesită acțiunea celui aflat în pericol sau a unei alte
persoane, care îi vine în ajutor.
Fapta săvârșită în asemenea condiții se consideră a fi săvârșită în stare de legitimă
apărare.
Poate invoca starea de legitimă apărare persoana care săvârșește o contravenție
pentru a evita un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altei
persoane sau a unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui
atacat ori interesul public.
b) Starea de necesitate
Se află în stare de necesitate persoana care săvârșește o contravenție pentru a salva de
la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat pe altă cale, viața, integritatea corporală sau
sănătatea sa, a altei persoane, un bun material al său sau aparținând altuia, ori un interes
public. De exemplu, nu constituie contravenție îmbarcarea sau debarcarea de persoane sau
mărfuri în afara locurilor autorizate, pătrunderea neautorizată a unei nave într-o zonă interzisă
etc., dacă astfel de fapte au fost săvârșite pentru a se garanta securitatea navei, viața celor de
pe nava sau spre a se evita producerea de avarii la navă ori privind încărcătura acesteia.
 Prin urmare, nu este în stare de necesitate cel care, în momentul săvârșirii faptei
contravenționale și-a dat seama că provoacă urmări vădit mai grave decât dacă nu ar fi
intervenit.
c) Constrângerea fizică sau morală
Nu este considerată contravenție fapta săvârșită de o persoană, în cazul în care au fost
exercitate asupra făptuitorului presiuni, acțiuni coercitive spre a-l obliga să săvârșească
contravenția.
Constrângerea se poate realiza fie sub aspect fizic, făptuitorul neputând rezista
acesteia, fie sub aspect moral, prin amenințarea cu un pericol grav pentru persoana sa ori a
altei persoane, ce nu putea fi înlăturat în alt mod decât prin săvârșirea contravenției.
Constrângerea fizică trebuie să fie de natură să paralizeze libertatea de voință a
făptuitorului. Dacă acesta este în situația de a putea să opună rezistență ori să se sustragă
constrângerii exercitate asupra sa, în acest caz, constrângerea fizică nu mai poate fi invocată
ca o cauză de exonerare de răspundere.
Constrângerea psihica (morală) este și ea o cauză care anihilează libertatea de voință a
făptuitorului, situație care exclude vinovăția acestuia, deci și caracterul contravențional al
faptei sale.
Totodată, pericolul cu care se amenință trebuie să fie grav, adică să se refere la un rău
ireparabil sau extrem de greu de remediat, ca de exemplu reconstrucția unei clădiri incendiate.
În plus, este necesar ca făptuitorul să nu aibă o altă posibilitate de a înlătura pericolul,
decât fie să săvârșească contravenția, fie să suporte producerea răului cu care este amenințat și
care se va produce.
Între răul cu care se amenință și consecința săvârșirii contravenției trebuie să existe o
anumită proporție, în sensul că valoarea socială vătămată prin săvârșirea contravenției să nu
fie mai mare decât valoarea socială ocrotită prin acea faptă.
d) Cazul fortuit
Cazul fortuit constă în intervenția unei întâmplări ce nu putea să fie prevăzută sau
înlăturată și care determină producerea rezultatului socialmente periculos.
Făptuitorul este exonerat de răspundere contravențională deoarece nu a avut
posibilitatea să prevadă factorul extern care a determinat producerea rezultatului.
Nu intervine această cauza de exonerare de răspundere în cazul în care făptuitorul nu a
prevăzut rezultatul, care putea fi prevăzut în mod obișnuit de orice persoană.
În cazul fortuit, imprevizibilitatea este obiectivă, generală, legată de limitele
cunoașterii umane, în general. În cazul în care, spre exemplu, contravenția s-a produs ca
urmare a neglijenței, a lipsei de prevedere a conducătorului autovehiculului, în situația sa
imprevizibilitatea este subiectivă, personală, deci atrage răspundere juridică.
Împrejurarea neprevăzută se poate datora unor fenomene ale naturii (furtună, inundație
etc.), unor boli (de pildă, un atac de cord) sau de comportamentul unor persoane, cum ar fi
apariția bruscă în fața autovehiculului a unui copil, situație care obligă pe conducătorul auto
să schimbe direcția de mers, trecând peste linia ce separă benzile de circulație.
e) Eroarea de fapt
Prin eroare de fapt se înțelege necunoașterea sau cunoașterea greșită de către făptuitor,
în momentul săvârșirii contravenției, a existenței unei împrejurări de care depinde caracterul
contravențional al faptei sale.
Dacă el ar fi cunoscut în mod corect acea împrejurare, el nu ar mai fi săvârșit fapta
respectivă.
Contradicția dintre realitatea obiectivă și reprezentarea sa subiectivă îl impiedică pe
făptuitor să-și dea seama de caracterul contravențional al faptei sale.
Dimpotrivă, eroarea de drept, adică necunoașterea unei norme juridice, nu exonerează
de răspundere, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii.
 f) Iresponsabilitatea și infirmitatea
Iresponsabilitatea constituie o cauză care exonerează de răspundere, deoarece
persoana iresponsabilă nu posedă capacitatea psihică (discernământ, rațiune etc.) spre a putea
aprecia în mod corect fapta sa, consecințele acesteia, caracterul ei licit sau ilicit.
Starea de iresponsabilitate poate fi permanentă, de exemplu o debilitate mintală
congenitală, sau temporară (intermitentă), producându-se numai în anumite momente, de
exemplu, în cazul unei epilepsii.
În orice situație, starea de iresponsabilitate, spre a exonera de răspundere, trebuie să
fie constatată de organul medical competent.
Deși nu răspunde contravențional, împotriva făptuitorului se pot lua măsuri de
siguranță, cu caracter medical ca, de exemplu, obligarea la un tratament medical de
specialitate.
Infirmitatea poate să constituie, în anumite situații, o cauză care înlătură răspunderea
contravențională.
g) Minoritatea
Fapta săvârșită de un minor sub 14 ani nu este considerată contravenție chiar dacă,
potrivit legii, prezintă caracteristicile unei contravenții.
În cazul minorilor sub 14 ani, operează prezumția absolută că nu posedă capacitatea
psihică, intelectuală de a înțelege suficient caracterul faptelor sale, nu are discernământul
necesar în acest sens. Totodată, nu are nici posibilitatea mintală de a cunoaște regulile juridice
care reglementează relațiile din societate.
Lipsa discernământului îl exonerează pe minorul sub 14 ani de răspundere
contravențională.
Pentru minorii între 14 - 18 ani, sancțiunea contravențională se reduce la jumătate.
h) Beția accidentală completă
Fapta celui care, în momentul săvârșirii acesteia se află, datorită unor împrejurări
independente de voința sa, în stare de beție completă, provocată de alcool sau alte substanțe,
nu constituie infracțiune.
Beția este o stare psihică anormală, ca urmare a efectelor produse asupra
organismului, în special asupra facultăților mintale, de anumite substanțe consumate de
persoana în cauză, cea mai frecventă fiind alcoolul (beția alcoolică sau intoxicația etilică).
Beția accidentală completă poate fi consecința inhalării unor vapori de alcool,
neofalină ori alte substanțe din mediu în care persoana își desfășoară activitatea curentă sau se
află din întâmplare, situație în care acea persoană nu mai este responsabilă de faptele sale.
În cazul în care o asemenea persoană săvârșește o contravenție, va fi exonerată de
răspundere.
  
2. RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ ȘI RĂSPUNDEREA CIVILĂ

Este posibil ca, printr-o faptă socotită contravenție, să se producă daune altor
persoane. Chiar dacă persoană care a săvârșit acea faptă este exonerată de răspundere
contravențională, ea rămâne, totuși, obligată să repare prejudiciul pe care l-a provocat prin
fapta sa.
Exonerarea de răspundere contravențională privește numai aplicarea de sancțiuni
contravenționale și nicidecum obligația de a repara pagubele produse prin acea faptă.
În cazul în care prin săvârșirea contravenției a fost pricinuită o pagubă și există tarif de
evaluare a acesteia, agentul constatator, dacă are dreptul să aplice sancțiunea, stabilește
despăgubirea pe bază de tarif, făcând mențiune despre aceasta în procesul-verbal.
În ceea ce privește despăgubirile civile, pe care contravenientul este obligat să le
plătească părții vătămate, pentru paguba pe care aceasta a suferit-o ca urmare a săvârșirii
contravenției, în procesul-verbal, după descrierea faptei cauzatoare de prejudiciu, se va
menționa, în mod amănunțit, în ce a constat paguba, de exemplu, ce bunuri au fost distruse,
degradate ori însușite de la partea vătămată, cui aparțin bunurile respective, precum și orice
alt element necesar pentru evaluarea cât mai exactă a pagubei și pentru identificarea părții
vătămate.
În cazul în care agentul constatator este competent să aplice sancțiunea
contravențională, el va calcula valoarea prejudiciului, pe baza tarifului legal, iar suma va fi
consemnată în procesul-verbal.
Dacă agentul constatator nu este competent să aplice sancțiunea, despăgubirile vor fi
stabilite de către organul competent să aplice sancțiunea contravențională, la cererea părții
vătămate.
Agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința părții vătămate măsura
adoptată, pentru ca aceasta să poată obține de la contravenient suma datorată de acesta, prin
trimiterea unor copii de pe procesul-verbal de constatare a contravenției.

3. SANCȚIUNILE CONTRAVENȚIONALE
Conform O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001, sanțtiunile contravenționale se impart în două
categorii:
 Sancțiuni contravenționale principale: avertismentul, amenda contravențională și
prestarea unor activități în folosul comunității.
 Sanctiuni contravenționale complementare: confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din contravenție; suspendarea sau anularea avizului,
acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; închiderea unității;
blocarea contului bancar; suspendarea activității; retragerea licenței sau avizului pt
anumite operațiuni de comerț exterior, temporar sau definitiv; desființarea
lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și gravitatea faptei. Pentru
una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și
una sau mai multe sancțiuni complementare.
Trebuie să ai sancțiunea principală ca să o poți avea și pe cea complementară.

3.1 Sancțiuni contravenționale principale

a) Avertismentul este cea mai blândă sancțiune contravențională ce constă în
atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei
săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplică în
cazul unor fapte de mică gravitate și când se apreciază că persoana în cauză, chiar și fără
aplicarea altei sancțiuni mai aspre, nu va mai săvârși alte contravenții.
În general, avertismentul se prezintă sub forma verbală. Există însă unele situații când
este necesară și întocmirea unui înscris. De exemplu, în cazul unei coliziuni ușoare între
autovehicule, odată cu avertismentul verbal, se va încheia și un proces-verbal, acesta fiind
necesar în raporturile cu organul de asigurări și cu atelierul de reparații în vederea remedierii
stricăciunilor produse ca urmare a coliziunii.
b) Amenda este cea mai frecventă sancțiune contravențională și constă în plata unei
sume de bani, care variază în funcție de natura și gravitatea faptei.
De regulă, actele normative prevăd, pentru fiecare contravenție în parte, o limită
minimă și una maximă, pentru ca amenda să poată fi aplicată ținându-se seama de
împrejurările concrete în care a fost săvârșită contravenția, cu alte cuvinte, sancțiunea să poată
fi individualizată.
Amenda contravențională are caracter administrativ. Contravenientul poate achita pe
loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din
minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre
această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravențiilor această
posibilitate trebuie menționată în mod expres.
Plata amenzii se face la Casa de Economii și Consemnațiuni sau la trezoreria
finanțelor publice, iar o copie de pe chitanță se predă de către contravenient agentului
constatator sau se trimite prin poștă organului din care acesta face parte.
Amenda, avand un caracter personal, nu este transmisibilă, astfel încât moștenitorii
contravenientului decedat nu pot fi urmăriți.
c) Închisoarea contravențională este o sancțiune contravențională care se poate
institui numai prin lege și care se aplică în cazul săvârșirii unor fapte de un grad mai ridicat de
pericol social.
Ea se deosebește, de sancțiunea închisorii penale privative de libertate, având un regim
specific privind aplicarea și executarea sa. În timpul executării acestei sancțiuni, persoana în
cauză trebuie să presteze activități de interes social.

3.2. Sancțiuni contravenționale complementare

a) Confiscarea este o sancțiune contravențională complementară, ea constând în
reținerea forțată a unor bunuri, anume a celor care au servit la săvârșirea contravenției, dacă
aceste bunuri aparțin contravenientului.
Uneori, confiscarea are un caracter temporar. Astfel, autovehiculele sau remorcile
staționate neregulamentar pot fi blocate sau ridicate, transportate și depozitate în spații special
amenajate stabilite de consiliile locale, până la eliberarea acestora proprietarilor lor.
Bunurile confiscate trec în patrimoniul statului fără plată.
b) Suspendarea activității și anularea autorizației de funcționare
De exemplu, în cazul servirii de băuturi alcoolice consumatorilor aflați în vădită stare
de ebrietate, minorilor, precum și al refuzului responsabililor sau patronilor localurilor publice
de a acorda sprijin organelor de poliție în restabilirea ordinii publice, se poate suspenda
activitatea localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.
Această sancțiune are un caracter complementar, ea aplicându-se pe lângă sancțiunea
principală, amenda sau închisoarea contravențională.
Nu este însă o sancțiune obligatorie, lăsându-se la aprecierea agentului constatator
dacă să dispună sau nu suspendarea activității agentului economic.
c) Inchiderea contului bancar este o măsură ce echivalează, în fapt, cu suspendarea
sau chiar cu încetarea activității agentului economic, întrucât îl pune în imposibilitate pe
acesta de a-și desfățura activitatea în viitor.

3.3 Stabilirea și constatarea contraventiei

Prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în
toate domeniile de activitate. Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau
județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate în care
acestora li s-au stabilit atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt
stabilite contravenții prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului.
Astfel, se pot stabili și sancționa contravenții în următoarele domenii: salubritate;
activitatea din piețe, curățenia și igienizarea acestora; întreținerea parcurilor și spațiilor verzi,
a spațiilor și locurilor de joacă pentru copii; amenajarea și curățenia spațiilor din jurul
blocurilor de locuințe; întreținerea bazelor și obiectivelor sportive aflate în administrarea lor;
întreținerea străzilor și trotuarelor, a școlilor și a altor instituții de educație și cultură;
întreținerea clădirilor, împrejmuirilor și a altor construcții; depozitarea și colectarea
gunoaielor și a resturilor menajere.
 Conform art. 15 din O.G. 2/2001, contravenția se constată printr-un proces-verbal
încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează
contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.
Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de
Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți
conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor
județene, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.

3.4 Aplicarea și executarea sancțiunilor contravenționale

Potrivit art. 21 din O.G. 2/2001, în cazul în care prin actul normativ de stabilire și
sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de
constatare, aplică și sancțiunea.
Dacă, potrivit actului normativ de stabilire și sancționare a contravenției, agentul
constatator nu are dreptul să aplice și sancțiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de
îndată organului sau persoanei competente să aplice sancțiunea. În acest caz sancțiunea se
aplică prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal.
Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie
proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările
în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit,
de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de
celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Potrivit art. 31 din O.G. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data
înmânării sau comunicării acestuia.
Potrivit art. 37 din O. G. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile
precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie
titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită
calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut
de lege;
b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.
Aceste organe, vor comunica din oficiu organelor de specialitate ale direcțiilor
generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, și unităților
subordonate acestora, în a căror raza teritorială domiciliază sau își are sediul contravenientul,
procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sau, după caz, dispozitivul
hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea.
Împotriva actelor de executare se poate face contestație la executare, în condițiile legii.
Executarea sancțiunilor contravenționale complementare se face potrivit dispozițiilor
legale. Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în
condițiile legii. În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal, bunurile
confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie
de îndată celui in drept.
Executarea sancțiunii închisorii contravenționale se face în locurile și în modalitățile
prevăzute de legea specială.
 BILBIOGRAFIE:

1. Alexandru Negoiță, Drept administrativ, Ed. Sylvi București, 1998

2. Romulus Iulian Gheorghiu, Drept Administrativ, Ed. Economică, Bucureşti, 2005
3. Vedinaș Verginia, Drept administrativ, Editia a VII-a revăzută și actualizată, Ed.
Universul Juridic, 2012
4. Noul Cod Penal, februarie 2014, Editura Universul Juridic