Sunteți pe pagina 1din 3

Otto e răţuşcă mare!

Otto era acum o răţuşcă mare.

Mama îi dădea deja treburi de răţuşcă mare. Uneori avea grijă de fraţii lui mai mici, alteori mergea la
şcoala de răţuşte a domnului Pascal.

Desigur, lui Otto îi plăcea mai mult să se joace. Uneori era foarte supărat să fie o răţuşcă mare. Era
mândru să o ajute pe mama, dar oh, câte mai avea de făcut!

Astăzi, Otto era trist. Mama avea să fie plecată, aşa că îi rămânea lui să aibă grijă de cei trei fraţi încă
neieşiţi din ouă.

- Le-am primis prietenilor mei că mergem pe lac să înotăm. spuse acesta supărat.

Mama zâmbi.

- Mă voi întoarce repede, până atunci rămâi în casă, cu ochii pe ouă.

“Otto e răţuşcă mare! “ îşi spuse băieţelul în gând.

Astfel, mămica plecă liniştită.

Otto, în schimb, rămase îngândurat în pragul casei. Prietenii lui îl aşteptau déjà, iar dacă nu ajungea, nu
s-ar mai fi jucat cu el niciodată. Nu ar fi înţeles că el avea treburi de răţuşcă mare.

Atunci, lui Otto îi veni o idee. Putea merge pe lac. Putea să aibă grijă şi de frăţiori.

Încântat, scoase căruţul cel mare de cumpărături. Îi îndesă acolo pe cei trei frăţiori ai săi. Trebuia să
ajungă repede pe lac, căci era înghesuială mare în căruţul mamei.

”Mămica va fi atât de mândră de mine. Am luat deja o decizie de răţuşcă mare.” îşi spuse
acesta mulţumit. “Acum îmi voi învăţa frăţiorii să înoate, iar când vor ieşi din ouă, vor fi déjà înotători
profesionişti.”

Încântat, împinse căruciorul pe drumul şerpuit spre lac. Mai să piardă ouăle, când trecu peste un
bolovan aflat în milocul drumului. Vera, surioara sa căzu din căruţ, dar Otto alergă cât putu de repede şi
prinse oul ce se rostogolea pe cărare.

Pe malul lacului, îl aşteptau déjà celelalte răţuşte.

- Otto, credeam că nu mai vii!


- Vai, cât te-am aşteptat!
- Hai, Otto, să înotăm.

Strigară aceştia încântaţi.

El îşi drese vocea. Voia să le arate şi lor că mama îi dădea déjà treburi importante de făcut.

- Pentru că sunt o răţuşcă mare, astăzi îmi voi învăţa frăţiorii să înoate. declară Otto mândru.
Prietenii lui îl priveau uimiţi. “ Avea de gând să înveţe nişte ouă să înoate?”

- Doar nu vorbeşti serios! spuse Pipin, amicul său de la şcoală.


- Este imposibil, sunt doar nişte ouă. comentă şi Lila, vecina sa.

Toate răţuştele începură să râdă la acea ideea năstruşnică.

Supărat , Otto scoase ouăle.

Frăţiorii lui vor învăţa să înoate. Avea să le arăte el răţuştelor astea rele.

Mare-i fu mirarea când, în loc să plutească, cele trei ouă se scufundară imediat.

- Vai, frăţiorii mei! strigă Otto speriat. Cineva să-mi salveze frăţiorii, se îneacă!

Otto şi celelalte răţuşte se agitau de mama focului în jurul lacului, fâlfâind din codiţe şi aripioare,
măcănind de ridicau tot praful.

Ce avea să se facă acum? Mama va fi atât de supărată pe el.

Otto începu să plângă de supărare.

Întâmplarea făcea, ca fix atunci, bătrânul urs din pădure să vină la pescuit. Auzind raţele plângând
necontenit, se apropie curios de lac.

“Năbădăioasele astea, iar fac gălăgie de trezesc toată pădurea.” mormăi acesta.

Văzându-l, puii începură să alerge în jurul lui. Începură să vorbească toţi.

Bătrânul Martin nu ştia care, ce spunea.

- Oul! strigă unul gălbui.


- Otto! strigă altul.
- Le-a înghiţit! plângea o feţită îmbujorată.
- În lac! Măcăni unul cu gâtul cam lung.
- Otto a fost înghiţit de oul din lac? întrebă ursul confuz.
- Nu! ţipară puii de raţă.

Tăcură ţoti când bătrânul se încruntă la ei.

- Domnule, frăţiorii lui Otto s-au scufundat. spuse Lila timidă. Erau încă în ouă, iar Otto a vrut
să-i înveţe să înoate.
- Vă rugăm să ne ajutaţi.
- Să înveţe oăle să înoate? râse bătrânul Martin. Asta da idee!

Încă râzând, ursul merse spre marginea lacului şi se apleca. Cu laba lui mare, prinse cele trei ouă şi le
aduse înapoi pe uscat.

Acum nu mai plangea nimeni, toate răţuştele măcăneau fericite, mulţumindu-i ursului.

Îl ajutară toţi pe Otto să îndese ouăle înapoi în căruţ şi să le împingă spre casă.
Otto le mulţumi prietenilor săi.

Avea să îi povestească tot mamei, când aceasta avea să se întoarcă.

Nu se comportase ca o răţuşcă mare, dar îşi învăţase lecţia. Nu va mai trece niciodată peste cuvântul
mamei, căci ea era o răţuşcă şi mai mare.