Sunteți pe pagina 1din 5

Logistica transporturilor IV D/C7&C8 |1

Modele de localizare (I)

1. Clasificarea modelelor spaţiale de producţie şi consum

La baza clasificării sistematice a modelelor spaţiale ale producţiei şi consumului stă


gradul de dispersare (sau concentrare) spaţială a producătorilor şi consumatorilor (Fig. 1).

Fig. 1. Clasificarea spaţială a activităţilor

• Cazul I se referă la consumatorii şi producătorii localizaţi în anumite puncte ale


spaţiului. Această ipoteză este considerată implicită în cea mai mare parte a teoriilor
localizării; de exemplu, modelul lui Weber (1909), modelul lui Predöhl (1925).
• Cazul II poate fi tratat ca un caz referitor la aria de influenţă a unei pieţe: producătorii
sunt concentraţi, în timp ce consumatorii se presupun a fi răspândiţi în mod regulat în
spaţiu; de exemplu, Christaller (1933), Lösch (1940, 1944).
• Cazul III reprezintã o situaţie legată de aria ofertei: un set de producători dispersaţi
servesc o concentrare spaţială de consumatori. Un exemplu de acest fel îl constituie
dispersarea circularăa agriculturii în jurul unui oraş - caz studiat de von Thünen (1842).
• Cazul IV este cazul unui “megalopolis”; un megalopolis este o structură urbană difuză
într-un spaţiu extensiv. Un caz de acest fel este regiunea Philadelphia - Boston, de-a
lungul coastei de nord-est a S.U.A.
Logistica transporturilor IV D/C7&C8 |2

2. Teoriile localizării bazate pe costuri

Ipoteza principală: în alegerea localizării sale o firmă ia în considerare cerinţa de a


satisface o cerere cunoscută, localizată, la preţuri parametrice. Strategia de maximizare a
profitului este strategia care minimizează costurile totale de producţie şi transport.

• Teoria lui von Thünen

Analizează alocarea terenului agricol între mai multe localizări concurente, ştiind că
produsul agricol trebuie transportat de la locul producţiei la cel al consumului.

Puncte de plecare:

- se presupune existenţa unei câmpii omogene, uniforme, care prezintă aceleaşi


costuri pentru obţinerea unei recolte date pentru toate localizările;
- în acest mod decizia privind localizarea este determinată de diferenţele între rentele
funciare (de poziţie) pe care le-ar putea înregistra producătorii concurenţi ai
diverselor produse;
- produsele urmează să fie transportate pentru consum într-un singur oraş care, pentru
simplificare, este presupus a se situa în centrul câmpiei respective.

Soluţia grafică a problemei de alocare a două produse: grâu (W) şi cartofi (P)

Legenda

O - centrul câmpiei X – X’
OP, OW - costurile unitare
de producţie pentru
cartofi, respectiv grâu
PT şi PS - cheluielile de
transport pentru cartofi
WN şi WM - cheltuielile de
transport pentru grâu

Fig. 2. Zone şi cheltuieli de transport în teoria lui von Thünen


Logistica transporturilor IV D/C7&C8 |3

Rezultă:

- Suprafaţa alocată pentru cartofi: delimitată de segmentul HL; se observă că în


interiorul acestui segment R1P1 < R1W1;
- Suprafaţa alocată pentru grâu: delimitată de XH şi LX’; se observă că în interiorul
acestor segmente R2W2 < R2P2.

Dacă problema este transpusă în spaţiul bidimensional, suprafeţele alocate diferitelor


culturi se prezintă sub forma unor inele concentrice.

• Teoria lui Alfred Weber

Domeniul principal de interes: alegerea localizării centrelor industriale.

Ipoteze:

1. Firma care îşi alege localizarea este subiectul unui coeficient fix, corespunzător unei
tehnologii cu randamente constante de scară.
2. Oferta de inputuri (factori) de producţie este nelimitată, la preţuri independente de
localizare.
3. Aceste inputuri sunt fie ubicui (disponibile oriunde în aria pieţei respective), fie
puternic localizate la câteva surse cunoscute.
4. Cererea este concentrată într-un număr de puncte cunoscute şi este fixă în fiecare
punct.
5. Transportul este posibil în orice direcţie, iar costurile de transport pentru fiecare
marfă sunt direct proporţionale cu masa şi distanţa pe care este transportată acea
marfă.

Formularea problemei:

Se cunosc:

- M1 şi M2 - sursele de materii prime 1 şi 2


- C - centrul de consum
- a1 şi a2 - consumurile unitare din materiile prime 1 şi 2
- t1 şi t2 = costul de transport pe unitatea masă şi pe unitatea de distanţă pentru cele
două materii prime
- t - costul de transport pe unitatea de distanţă al unei unităţi de produs finit.
Logistica transporturilor IV D/C7&C8 |4

Se cere să se determine poziţia lui P*, reprezentând localizarea optimă a centrului de


producţie; în P* cheltuielile totale de transport (pentru materiile prime şi produsul finit) trebuie
să fie minime.

Soluţia geometrică propusă de Alonso problemei de localizare a lui Weber:

In jurul lui M1 şi M2 au fost construite curbe închise corespunzătoare unor costuri de


aprovizionare egale, iar în jurul lui C curbe închise corespunzătoare unor costuri de livrare
egale. Aceste curbe, numite isotime, sunt, conform ipotezei 5, cercuri centrate în M 1, M2 şi C.

Fig. 3. Decupaj din construcţia geometrică realizată de Alonso

De exemplu, în punctul A din figura 3, costul de aprovizionare este de 12 u.m. pentru


inputul 1 şi 8 u.m pentru inputul 2. În fiecare caz, costurile de aprovizionare sunt determinate
de produsul aiditi , unde i = 1, 2, iar di este raza isotimei centrate în Mi care trece prin A.

Costul de livrare al produsului final este de 10 u.m. Astfel, costurile totale de


aprovizionare şi livrare în punctul A sunt de 30 u.m.

Totalitatea punctelor cu cheltuieli totale de transport egale generează o serie de


isodopane (curbele îngroşate în figura 3.). De exemplu, toate punctele situate pe isodopanul
Logistica transporturilor IV D/C7&C8 |5

care trece prin A sunt asociate cu cheltuielile totale de transport egale cu 30 u.m. Tinând seama
de ipotezele 1-5, aceste isodopane vor porni (vor fi raze) de la o localizare unică, cea mai bună
(adică cea cu costurile cele mai mici), P*, situată în triunghiul M1M2C.

Poziţia lui P* va fi determinată de importanţa relativă a “sarcinii” transportului: t1a1, t2a2


și tc.

Astfel, dacă t1a1 > t2a2 + tc, localizarea cu costul cel mai redus va fi în apropierea lui M 1,
iar dacă tc > t1a1 + t2a2 localizarea optimă va fi în apropierea lui C.

Domenii în care a fost aplicat modelul lui Weber:

- localizarea industriei încălţămintei şi pielăriei, a industriei metalurgice


- optimizarea amplasării fabricilor de ciment, a fabricilor de Coca-Cola, a unităţilor
de producţie ale unor companii multinaţionale (sucursale în ţarile cu forţă de muncă
ieftină)
- localizarea optimă a spitalelor, depozitelor, staţiilor de pompieri, a altor obiective de
interes public.