Sunteți pe pagina 1din 13

CERCETĂRI ARHEOLOGICE ŞI PROSPECŢII ARHEOGEOFIZICE ÎN

MUNICIPIUM SEPTIMIUM APULENSE – SECTORUL ESTIC

ILIE LASCU,
Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
CĂLIN ŞUTEU,
Institutul de Arheologie Sistemica "Iuliu Paul",
Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia.
RADU OTA
Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia

Cuvinte-cheie: anomalii geofizice, clădire, investigaţie, stratigrafie, tomografie electrică.


Keywords: geophysical anomalies, building, investigation, stratigraphy, electrical tomography.

Introducere.
Numeroasele cercetări arheologice efectuate în ultimii ani pe
amplasamentul anticului Apulum aduc noi informaţii în ceea ce priveşte
topografia oraşelor antice care s-au dezvoltat după construirea castrului legiunii
XIII Gemina. În acest studiu ne vom ocupa de o interesantă descoperire făcută
cu ocazia unei cercetări arheologice cu caracter preventiv din anii 2006-2007 la
est de castrul legionar, pe str. Decebal, nr. 181. Zona este foarte bogată în
vestigii antice, fiind reperate clădiri ale celui de-al doilea oraş roman care s-a
dezvoltat aici, municipium Septimium Apulense, dezvoltat din canabele legiunii,
cât şi sediul guvernatorilor provinciei Dacia. De-a lungul timpului aceste urme
de locuire au fost cercetate începând cu sfârşitul sec. XIX de către A. Cserni,
primul director al muzeului din Alba Iulia, I. Berciu, Viorica Rusu-Bolindeţ şi
alţi arheologi albaiulieni (Fig. I/1-4) 2. Clădirea cercetată de noi a fost dezvelită
parţial şi a fost conservată in situ 3. Aceasta se află în sectorul estic al
municipiului septimian apulens.

1
Mulţumim cu această ocazie familiei Lăncrăjan pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în timpul
realizării cercetărilor arheologice.
2
Cserni 1901; Berciu 1949, 180-200; Rep. Alba 1995, p. 38, n. 14 cu bibliografia; Rusu-Bolindeţ
1994, p. 2-4; Rusu-Bolindeţ et alii 2001, p. 35-37; Rusu-Bolindeţ 2002, p. 26-27; Rusu-Bolindeţ et
alii 2004, p. 36-38; Ciută 2006, p. 77-89; Rusu-Bolindeţ et alii 2008, p. 39-40; Rusu-Bolindeţ et
alii 2009, p. 69-71; Rustoiu et alii 2010, p. 225-227.
3
Rezultatele cercetărilor arheologice au fost prezentate Comisiei Naţionale de Arheologie în
şedinţa din luna aprilie 2007. Propunerea de conservare in situ şi modificarea proiectului viitorului
imobil pentru conservarea şi punerea în valoare a monumentului de epocă romană au fost aprobate.
256 Ilie Lascu, Călin Şuteu, Radu Ota

Prezentarea descoperirilor.
Punctul cercetat de noi se află pe str. Decebal, nr. 18, la 170 m de zidul
de incintă al castrului, la 80 m de intersecţia străzilor Decebal şi Mihai Viteazul
şi la 10 m distanţă de şanţul fortificaţiei habsburgice de tip Vauban (Fig. I/5) 4.
Au fost trasate iniţial trei secţiuni: S1– 7X2 m, S2 – 9,5X3 m, S3 – 3X3 m.
Datorită facturii deosebite a complexului arhitectural s-a considerat că suprafaţa
supusă cercetării va trebui extinsă rezultând astfel 140 mp. Prima cameră,
denumită A, cu dimensiunile de 9,1X4,7 m, este prevăzută cu o intrare pe latura
de vest cu lăţimea de 1,5 m. Grosimea zidurilor variază între 1,05-1,48 m. Sunt
realizate în tehnica opus mixtum, în special din gresie legată cu mortar, parţial
din blocuri de calcar şi granit şi trei asize din cărămidă. Zidurile sunt alcătuite
din două paramente între care s-a adăugat un emplecton din bucăţi de calcar
amestecate cu mortar. Un contrafort de un metru lăţime a fost depistat pe zidul
nordic. În interiorul camerei s-a sesizat la -3,1-3,25 m o pardoseală din gresie
amestecată cu mortar iar în zona uşii, aceasta este înlocuită cu lespezi de calcar
peste care s-a turnat mortar. Camera B, cercetată parţial, avea aceeaşi lăţime cu
cea cercetată. Zidul nordic, cu lăţimea de 1,05 m s-a păstrat pe o înălţime de 2,5
m. În prima asiză de cărămidă s-a observat un orificiu cu dimensiunile de 16 X
14 cm care se prelungeşte în zid aproximativ 20 cm. Acesta probabil era folosit
pentru fixarea bârnelor schelelor (Fig. II-III).
În camera A s-a constatat următoarea stratigrafie: sol vegetal – 0,10-0,16
m, strat de umplutură de epocă modernă – 0,3 m, în zona de vest, şi 0,9 m, în
zona estică a secţiunii. Amenajarea esplanadei fortificaţiei habsburgice a fost
sesizată de prezenţa unui strat de materiale de construcţii amestecat cu sol negru
la -0,3 m în zona vestică, şi la 1,2 m în partea estică a secţiunii. Sub acest strat,
până la adâncimea de 3 m, a fost observată o umplutură din materiale de
construcţii romane, rezultat în urma intervenţiilor austriece asupra clădirii. Peste
pardoseală a fost observat un sol negru în care au fost descoperite foarte puţine
materiale ceramice de epocă romană.
Caracterul clădirii nu poate fi stabilit cu certitudine. Presupunem că a
fost vorba despre un edificiu public datorită masivităţii zidurilor şi prezenţei a
şase antroponime alături de numele legiunii: Aurelius Menander, Aurelius
Enthimus, Flavius Martinus, Iulius Iulianus, Lucretius Aquila şi Flavius
Heliodorus (Fig. IV/1-6). Edificiul avea cel puţin trei încăperi 5. Orientarea
zidurilor exterioare este NE-SV, similară cu cea a edificiilor cercetate în acest
areal de la est de castru dar şi cu a celor de la sud de fortificaţia legionară 6.

4
Sugestii privind tehnica de construcţie ne-au fost oferite de colega Anca Timofan, căreia îi
mulţumim şi pe această cale.
5
Prezenţa a şase antroponime pe materialele de construcţie tegulare aparţinând unei singure clădiri
este un lucru singular deocamdată pe teritoriul Daciei.
6
Vezi Ciobanu, Rodean 1997, p. 191.
Cercetări arheologice şi prospecţii arheogeofizice la Apulum 257
Descoperirea a trei tuburi ceramice fragmentare de mici dimensiuni ne-a
făcut să punem problema existenţei unei bolţi cu cofraj pierdut. Piesele prezintă
pe suprafaţa acestora mortar de var. Clădirile termelor din castrul de la Potaissa
dar şi a celor din castrul de la Chester au fost prevăzute cu bolţi construite din
tubi fittili 7. Această tehnică de construcţie este atestată şi la complexul termal de
la Dura Europos 8. La Bulla Regia, în Africa Proconsularis, arhitectul A. Olivier
a reconstituit o asemenea boltă care acoperea o cameră rectangulară, reutilizând
tuburile ceramice recuperate in situ9. Tehnica a apărut în Sicilia epocii elenistice,
fiind „redescoperită” mai târziu în perioada romană în Africa Proconsularis10. Se
pare că în castrul de la Potaissa această tehnică a fost introdusă de legionarii
proveniţi din această provincie, aduşi de Septimius Severus 11. Nu ar fi exclus ca
şi această clădire să fi fost ridicată de soldaţi sau colonişti din această zonă.
Datarea complexului prezintă câteva probleme deoarece avem destul de
puţine indicii care să ne ajute pentru o încadrare cronologică mai strânsă.
Prezenţa numeroşilor Aurelii pe materialul tegular ne-ar indica construirea în
timpul lui Marcus Aurelius sau Commodus. Dacă însă facem legătura cu
prezenţa soldaţilor legiunii a V-a Macedonica, originari din Africa
Proconsularis, care au adus această tehnică de construcţie în timpul lui Septimius
Severus, am putea avansa ipoteza edificării în timpul acestui împărat.
Clădirile romane de la est de castru au fost foarte rar afectate de
edificiile medievale. Acest lucru este dovedit de harta întocmită de arhitectul
italian Giovanni Morando Visconti din 1711, unde se observă că în jurul vechii
cetăţi medievale exista un spaţiu de protecţie cuprins între 50 şi 200 m, în care
nu era permis să se construiască 12. Clădirea în discuţie nu a avut de suferit decât
în momentul amenajării esplanadei fortificaţiei habsburgice, care urma să fie
construită între 1715-1738.
Un alt edificiu, de data aceasta prevăzut cu sistem de hypocaust, a fost
cercetat de M. M. Ciută în anul 200513. Acesta a afirmat că stratul de culoare
galbenă aflat la adâncimea de 2-2,4 (2,5) m nu ar fi altceva decât depuneri de
aluviuni ale inundaţiilor râului Ampoi, fără a exclude însă o eventuală
intervenţie austriacă din timpul construirii cetăţii bastionare 14. Putem menţiona
că acest strat nu s-a întâlnit în nici o altă săpătură de la est de castru, iar prezenţa
acestuia ne-ar indica practic solul excavat de constructorii habsburgi din

7
Bărbulescu 2004, p. 67; Mason 1990, p. 217, 221.
8
Bărbulescu 2004, p. 67.
9
Adam 1989, p. 191.
10
Wilson 1992, p. 97-120; Bărbulescu 2004, p. 70.
11
Bărbulescu 2004, p. 70.
12
Anghel 1994, p. 292.
13
Ciută 2006, p. 77-89.
14
Ibidem, p. 83.
258 Ilie Lascu, Călin Şuteu, Radu Ota

viitoarele şanţuri care au deservit cetatea bastionară. Practic cu acest pământ s-a
amenajat esplanada. Această realitate arheologică a fost constatată în cadrul
cercetării noastre, unde la 1,7 m adâncime a fost sesizat un asemenea strat
amestecat cu materiale ceramice romane. Râul Ampoi nu curgea în această zonă,
aspect dovedit de planul lui Visconti.
Prospectări arheogeofizice.
Utilizarea metodelor geofizice în cadrul proiectelor arheologice începe
tot mai mult să ia amploare şi în România, pe măsură ce aceste metode devin
disponibile şi mai ales sunt dorite de către arheologi. În cadrul cercetărilor de pe
strada Decebal nr. 18, ca urmare a colaborării cu specialişti ai Institutului de
Arheologie Sistemică a fost aplicată metoda rezistivităţii electrice a solului, mai
precis tomografia electrică verticală, în vederea întregirii planului clădirilor
identificate prin săpătură pentru acele zone rămase necercetate. Având în vedere
caracterul descoperirii (ziduri consistente, păstrate foarte bine în adâncime) dar
şi localizarea sitului în cadrul oraşului s-a considerat ca fiind cea mai adecvată
această metodă, optând pentru realizarea unor profile de 25 m lungime (cât
permitea proprietatea), dispuse în aşa fel încât să permită caracterizarea cât mai
directă a zidurilor, în continuarea celor deja descoperite prin săpătură (Fig. V).
Metoda rezistivităţii electrice a solului se bazează pe capacitatea solului
de a conduce un curent electric, o capacitate relaţionată direct cu prezenţa apei
interstiţiale din matricea solului şi conţinutul acestuia în săruri. Legea lui Ohm
spune că curentul care curge prin sol este proporţional cu diferenţa de potenţial
(voltajul) utilizat; astfel rezistivitatea electrică a solului este stabilită prin
măsurarea curentului ce curge printr-un material şi monitorizarea diferenţelor de
voltaj pe acest parcurs 15. Realizarea profilelor tomografice verticale s-a făcut
prin adoptarea mai multor separaţii de electrozi de-a lungul fiecărei traverse, în
configuraţii Wenner şi dipol dipol 16, folosindu-se sistemul automatizat Scintrex
SARIS şi cablurile inteligente ICS-1 17 din dotarea Institutului de Arheologie
Sistemică al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia18. Rezultatele
acestor trei profile rezistivimetrice sunt prezentate sub forma unor diagrame
similare unor secţiuni arheologice, astfel pe axa X sunt redaţi metrii în plan
orizontal (25) iar pe axa Y metrii în adâncime. Valorile de rezistivitate (în
Ohm/m) sunt redate în culori de la roşu (rezistivitate ridicată) spre albastru
(rezistivitate scăzută), conform legendei asociate fiecărui profil. Nu a fost
necesară realizarea unor corecţii topografice deoarece terenul este drept.
Anomaliile de rezistivitate electrică ridicată detectate în sol au valori de
până la 820 Ohm/m, cel mai probabil corespunzând unor aglomerări de
15
Gaffney, Gater 2003, p. 27-28.
16
Loke 2001, p. 11-13.
17
www.scintrexltd.com
18
www.arhsis.uab.ro/prospectii.html
Cercetări arheologice şi prospecţii arheogeofizice la Apulum 259
piatră/ziduri masive de felul celor identificate în săpătura alăturată (Fig. VI).
Evoluţia lor pe verticală este conformă situaţiei identificate prin săpătură şi
anume structuri compacte ce evoluează de la 0.90 m (nivelul amenajărilor
austriece) până la aproximativ 3.15 m (cel mai probabil talpa zidului), conform
datelor furnizate de profilul R3, realizat şi în configuraţie Wenner (Fig. VII).
Diagramele prezentate la Fig. VI a, b, c reprezintă aportul informaţional adus de
către fiecare profil de rezistivitate la situaţia finală, prezentată în Fig. VIII a, b.
De menţionat că această interpretare geofizică finală porneşte de la o
premisă a rectangularităţii clădirilor romane oficiale, situaţie confirmată în acest
caz particular şi de săpături, dar şi de interpretarea anomaliilor identificate prin
această metodă. Este evident astfel, în contextul săpăturilor arheologice
preventive, că aceste metode non-distructive şi rapide pot ajuta şi completa
esenţial rezultatele săpăturilor, mai ales când ele sunt prevăzute de la început sau
măcar inserate pe parcurs ca parte a strategiei de cercetare19.
Concluzii.
Clădirea cercetată de noi se pare că a fost construită cel mai devreme în
timpul lui Marcus Aurelius. Putem spune că în timpul lui Septimius Severus
funcţiona cel mai probabil ca o instituţie publică din cadrul noului municipiu
fondat sub domnia acestuia (municipium Septimium Apulense). Această
funcţionalitate este probată de monumentalitatea clădirii şi prezenţa unui număr
mare de material tegular cu ştampila legiunii şi şase antroponime diferite, aspect
pe care nu îl întâlnim atât de des la o construcţie romană. În urma cercetărilor
arheologice a fost presupusă existenţa a trei camere, fiind cercetată doar una.
Rezultatele prospecţiilor arheogeofizice au indicat existenţa şi în afara ariei
cercetate arheologic a unor structuri masive, care au aceeaşi evoluţie ca şi cele
cercetate. Coroborând datele din timpul cercetărilor arheologice cu cele obţinute
prin prospecţiile arheogeofizice putem afirma că suntem în faţa unei clădiri
monumentale de epocă romană, din care au fost identificate şase camere.
Stabilirea planului integral al clădirii nu s-a putut realiza din motive obiective
(limite de proprietăţi, construcţii moderne şi contemporane).

ARCHAEOLOGICAL RESEARCH AND GEOPHYSICAL INVESTIGATIONS


IN MUNICIPIUM SEPTIMIUM APULENSE – THE EASTERN SECTOR

ABSTRACT

The authors discuss archaeological research conducted in the eastern area of the canabae
legionis settlement from Apulum, in winter 2006-2007, which received the municipal status during
the reign of Septimius Severus, at the end of the second century A.D.

19
Linford et alii 2008, p. 3.
260 Ilie Lascu, Călin Şuteu, Radu Ota

The presence of many of the tegular stamps with the nomen Aurelius date the building
somewhere earlier in the reign of M. Aurelius and Commodus. If we make a connection with the
baths of Potaissa camp, where construction of the vault system was done by African soldiers
arriving during the reign of Septimius Severus, then certainly our building existed during the reign
of this emperor. This important buiding continued to be used in the third century A.D., probably
until the leaving of the Roman army and administration from the Dacia province.
A large Roman building with at least three rooms, whose character could not be
established, was identified in the archaeological research. We suppose it was not a private
building, because the heating system is lacking, but the massive walls and the presence of bricks or
tiles with six different anthroponyms show us probably a public one. Building walls (width-1.05-
1.48 m, max. height-2.5 m) are made of sandstone in opus incertum technique up to 1.8 m height
and over them three brick levels (opus latericium) were arranged.
During the rescue excavations performed on 18 Decebal Street a series of three
electrical tomography profiles have been conducted in the area next to the excavations to aid the
archaeological interpretation. The Roman walls found in the archaeological excavation were
confirmed to continue underneath the property and the identified geophysical anomalies allowed a
more complete plan of the building to be drawn as a result. The results of the geophysical
investigations show us the existence of at least six rooms of this building.

LIST OF FIGURES

Fig. I: - area of archaeological diggings carried out by: 1 - A. Cserni at the Governor’s Palace; 2 -
Viorica Rusu-Bolindeţ at the Governor’s Palace; 3 - I. Berciu at the Governor’s Palace; 4 - M. M.
Ciută on 25 Decebal street; 5 – us on 18 Decebal street.
Fig. II - detail images from 18 Decebal street,
Fig. III - overview of the building from 18 Decebal street
Fig. IV - 1-6 – stamped bricks and tiles
Fig. V - The placement of the three resistivity profiles (R1, R2, R3) according to the plan of the
archaeological excavation and the main wall structures found. The lenght of one profile is 25
meters and the diagram orientation is given by an arrow.
Fig. VI (a, b, c) - The results of the geophysical investigations presented as 25 m long vertical
profiles in dipole dipole electrode configuration. For each of the profiles we have the information
adding to the final plan of the edifice, in relevant colours.
Fig. VII - Stratigraphical interpretation for profile R3, using the two electrode configurations
dipole and Wenner. The level of Austrian earthworks (at 0.90 m) is shown as well as the probable
base of the wall, as deep as 3.15 m. This situation is confirmed by the other two profiles R1 and
R2.
Fig. VIII (a, b) - The final interpretation of geophysical anomalies to complete the results of
archaeological excavation.

Abrevieri bibliografice

Adam 1989 - J. P. Adam, La construction romaine, Paris, 1989.


Anghel 1994 - Ghe. Anghel, „Despre evoluţia teritorială a oraşului antic, medieval şi modern
Alba Iulia”, Apulum, XXXI, 1994, p. 283-303.
Bărbulescu 2004 - Cornelia Bărbulescu, Arhitectura militară şi tehnica de construcţie la romani,
Cluj-Napoca, 2004.
Berciu 1949 - I. Berciu, „Descoperiri arheologice în Apulum I”, Apulum, III, 1949, p. 180-
200.
Cercetări arheologice şi prospecţii arheogeofizice la Apulum 261

Fig. I: săpăturile efectuate de: 1 - A. Cserni la pretoriul guvernatorului; 2 - Viorica Rusu-Bolindeţ


la pretoriul guvernatorului; 3 - I. Berciu la pretoriul guvernatorului; 4 - M. M. Ciută pe str.
Decebal, nr. 25; 5 - noi pe str. Decebal, nr. 18.

Fig. II – imagini de detaliu a clădirii de pe str. Decebal, nr. 18


262 Ilie Lascu, Călin Şuteu, Radu Ota

Fig. III – imagine de ansamblu a clădirii de pe str. Decebal, nr. 18

Fig. IV - 1-6 – material tegular cu ştampile


Cercetări arheologice şi prospecţii arheogeofizice la Apulum 263

Fig. V. Dispunerea celor 3 profile de rezistivitate electrică (R1, R2, R3) în relaţie cu săpătura
arheologică şi principalele ziduri identificate. Lungimea unui profil este de 25 m iar orientarea
diagramelor este redată cu ajutorul unor săgeţi.
264 Ilie Lascu, Călin Şuteu, Radu Ota

Fig. VI (a, b, c). Rezultatele prospecţiunilor arheogeofizice prezentate sub forma unor profile
verticale lungi de 25 m, configuraţia aleasă fiind cea dipol dipol. Peste aceste diagrame s-a
suprapus interpretarea anomaliilor. Mai sunt prezentate detaliat şi aporturile individuale ale
fiecărui profil de rezistivitate la imaginea finală a edificiului, cu culorile corespunzătoare fiecărui
profil.
Cercetări arheologice şi prospecţii arheogeofizice la Apulum 265

Fig. VII. Interpretări de ordin stratigrafic pe verticală în cazul profilului R3, folosind cele două
configuraţii, dipol dipol şi Wenner. Se evidenţiază nivelul amenajărilor austriece la apoximativ
0.90 m şi extensia maximă a structurilor de tip zid, cu talpa la aprox. 3.15 m adâncime. Această
situaţie este confirmată şi de celelalte două profile, R1 şi R2.
266 Ilie Lascu, Călin Şuteu, Radu Ota

Fig. VIII (a, b). Interpretarea finală a anomaliilor geofizice identificate, în completarea rezultatelor
săpăturii arheologice.
Cercetări arheologice şi prospecţii arheogeofizice la Apulum 267
Ciobanu, Rodean 1997 - R. Ciobanu, N. Rodean, „Raport preliminar privind cercet ǎrile
arheologice de salvare din Dealul Furcilor-Alba Iulia. Campania 1995 (1)”,
Apulum, XXXIV, 1997, p. 177-197.
Ciută 2006 - M. M. Ciută, „Contribuţii la cunoaşterea oraşului antic Apulum. cercetări
arheologice preventive la Alba Iulia – Str. Decebal, nr. 25, (jud. Alba)”,
Brukenthal, I, 1, 2006, p. 77-89.
Cserni 1901 - A. Cserni, Alsófehér vármegye története a Romai korban, Aiud, 1901.
Gaffney, Gater 2003 - Ch. Gaffney, J. Gater, Revealing the buried past. Geophysics for
archaeologists, Stroud, Gloucestershire, Marea Britanie, 2003.
Linford et alii 2008 - A. David, N. Linford, P. Linford, Geophysical survey in archeological field
evaluation, English Heritage Guidelines, disponibil în formă electronică la
http://www.english-heritage.org.uk/publications/geophysical-survey-in-
archaeological-field-evaluation/ (25 Aprilie 2011)
Loke 2001 - M. H. Loke, Electrical Imaging Surveys for environmental and engineering
studies. A practical guide for 2-D and 3-D surveys, disponibil în formă
electronică la http://www.terrajp.co.jp/lokenote.pdf
Mason 1990 - D. J. P. Mason, „The Use of Earthenware Tubes in Roman Vault Construction:
An Example from Chester”, Britannia, 21, 1990, p. 215-223.
Rep. Alba 1995 - V. Moga, H. Ciugudean (ed.), Repertoriul arheologic al judeţului Alba, Alba
Iulia, 1995.
Rustoiu et alii 2010 - G. T. Rustoiu, Anca Timofan, G. Bălan, A. Bolog, „Alba Iulia, Punct: str.
Miron Costin, nr. 7”, CCA campania 2009, 2010, p. 225-227.
Rusu-Bolindeţ 1994 - Viorica Rusu-Bolindeţ, „Alba Iulia, Punct: str. Munteniei nr. 15-17, Sediul
guvernatorului consular al celor trei Dacii”, CCA, 1994, p. 2-4.
Rusu-Bolindeţ et alii 2001 - Viorica Rusu-Bolindeţ, C. Ilea, T. Volkers, “Alba Iulia, Punct: str.
Munteniei nr. 15-17, Sediul guvernatorului consular al celor trei Dacii”, CCA
campania 2000, 2001, p. 35-37.
Rusu-Bolindeţ 2002 - Viorica Rusu-Bolindeţ, “Alba Iulia, Punct: str. Munteniei nr. 15-17, Sediul
guvernatorului consular al celor trei Dacii”, CCA campania 2001, 2002, p. 26-27.
Rusu-Bolindeţ et alii 2004 - Viorica Rusu-Bolindeţ, Ioana Barbu, Raluca Nuţiu, „Alba Iulia,
Punct: str. Munteniei nr. 15-17, Sediul guvernatorului consular al celor trei
Dacii”, CCA campania 2003, 2004, p. 36-38.
Rusu-Bolindeţ 2007 - Viorica Rusu-Bolindeţ, Ceramica romană de la Napoca, Cluj-Napoca,
2007.
Rusu-Bolindeţ et alii 2008 - Viorica Rusu-Bolindeţ, M. Drîmbărean, C. Inel, Raluca Milea, “Alba
Iulia, Punct: str. Munteniei nr. 15-17, Sediul guvernatorului consular al celor trei
Dacii”, CCA campania 2007, 2008, p. 39-40.
Rusu-Bolindeţ et alii 2009 - Viorica Rusu-Bolindeţ, C. Inel, V. Lăzărescu, Ana Lucreţia Ignat,
“Alba Iulia, Punct: str. Munteniei nr. 15-17, Sediul guvernatorului consular al
celor trei Dacii”, CCA campania 2008, 2009, p. 69-71.
Wilson 1992 - R. J. A. Wilson, „Terracotta vaulting tubes (tubi fittili) on their origin and
distribution”, JRA, 5, 1992, p. 97-120.