În schimb, policy design desemnează o abordare mult mai angajată, mai activă, în acest

caz analistul nemailimitându-se la simpla observare a alternativelor, ci elaborează el însuşi astfel

de alternative. Factor de decizie sau consilier al unui decident, expertul îşi exprimă, în mod
conştient, preferinţa pentru un rezultat final care trebuie obţinut, pentru un efect concret sau
simbiotic care trebuie indus. Odată ţinta aleasă, el va modela apoi mijloace şi soluţii care au cele
mai mari şanse de a genera rezultatul dorit, de a atinge ţinta stabilită.
O altă distincţie interesantă este cea dintre studiul politicii publice şi analiza politicii publice,
care are la bază drept criteriu gradul de neutralitate şi interesele politice ale analiştilor. Howlett şi
Ramesh arătau că studiile asupra politicii publice, coordonate mai ales de academicieni, se referă la
metapolitică şi sunt axate pe înţelegerea proceselor de constituire a politicii publice, în timp ce
analizele politicilor sunt conduse de funcţionari sau de organismele private de „think tank”
(adevărate bănci de idei) şi sunt axate, în general, pe conceperea politicii reale. Primele sunt
descriptive şi explicative, în timp ce acestea din urmă au o orientare mai curând prescriptivă.1 2
O altă dihotomie care trebuie explicată este cea dintre policy analysis (analiza politicilor)
şi policy research (cercetare a politicilor). Astfel, policy research reflectă investigaţiile sistematice
desfăşurate de o disciplină ştiinţifică precisă, cum ar fi de exemplu sociologia politică, cu privire
la procesul însuşi care determină autoritatea guvernamentală să acţioneze. Cercetarea academică
în ştiinţele sociale constă în dezvoltarea unor teorii care, să ajute la înţelegerea mai bună a
fenomenelor sociale. Există însă şi o altă formă de cercetare, şi anume cercetarea în domeniul
politicilor publice, care, spre deosebire de cercetarea academică tradiţională, se concentrează
asupra relaţiilor dintre variabilele care reflectă probleme sociale şi alte variabile care pot fi
manipulate prin intermediul politicilor publice, făcând apel la un raţionament cauzal-linear de
tipul: dacă se aprobă programul X, va rezulta consecinţa yl, y2, y3.3 în schimb, policy analysis
(analiza politicilor) este mai degrabă o profesie care se sprijină pe metodele şi tehnicile preluate
din mai multe discipline, o profesie specializată în descrierea conţinutului politicii publice având
mai degrabă o abordare prescriptivă. Cercetarea politicilor publice este adeseori greu de Separat
de analiza politicilor publice. Forţa orientării către client este criteriul care îi distinge pe
cercetători de analişti.
Vom prezenta în continuare câteva definiţii ale analizei politicilor publice:
■ Dunn (1994) sugera că analiza politicilor reprezintă „o disciplină aplicativă a
ştiinţelor sociale care utilizează metode de cercetare şi argumentare multidisciplinare, cu scopul
de a produce şi transforma informaţii relevante pentru politicile publice, care pot fi folosite în
mediile politice pentru a rezolva probleme de politici publice ”4;
■ în introducerea lucrării „Encyclopedia of Policy Studies”, Nagel (1994) definea
studiile despre politici ca fiind „studii despre natura, cauzele şi efectele diferitelor politici
publice“;
■ Walter Williams definea analiza politicilor publice drept „un mijloc de a sintetiza
informaţia incluzând rezultatele cercetării pentru a produce un format specific deciziilor de
politici publice (expunerea de alegeri alternative) şi a determina necesităţile viitoare pentru

1 Pentru această distincţie, a se vedea Stephen Brooks şi Allain G. Gagnon, „Social Scientists, Policy, and the
State”, Praeger, New York, 1990, în Michael Howlett, M. Ramesh, Studiul politicilor publice: cicluri şi subsisteme
ale politicilor, trad, engl., Editura Epigraf, Chişinău, 2004, p. 18.
2 Michael Howlett, M. Ramesh, Studiul politicilor publice: cicluri şi subsisteme ale politicilor, trad, engl., Editura
Epigraf, Chişinău, 2004, p. 18.
3 D. Weimer, A. Vining, Policy Analysis: Concepts and Practice, 3rd Edition, Prentice Hall, 1999.
4 William N. Dunn, Public Policy Analysis, Englewood Cliffs, N.J., Prentice Hall, 1981.
informaţia relevantă în politicile publice “5;
■ la rândul lor, Weimer şi Vining arătau că produsul analizei politicilor publice poate
fi un simplu sfat, un raport ce leagă o acţiune propusă de un posibil rezultat: votarea legii A va
avea consecinţa X. însă produsul poate fi mult mai complex: votarea legii A, care poate fi cel
mai sigur realizată prin strategia legislativă S, va duce la costuri sociale combinate C şi la
avantaje sociale combinate B, dar cu costuri disproporţionate pentru grupul unu şi avantaje
disproporţionate pentru grupul doi. Ca urmare, analiza politicilor publice are ca scop furnizarea
de informaţii necesare procesului de decizie fie implicit (A va avea rezultatul X), fie explicit
(susţineţi legea A pentru că va rezulta X, ceea ce este bine pentru dumneavoastră, pentru
circumscripţia dumneavoastră electorală sau pentru ţara dumneavoastră).6 Dar în opinia autorilor,
nu orice sfat constituie o analiză a politicilor publice, ci el trebuie să fie legat de deciziile publice
şi să ţină cont de valorile sociale.
Experienţa trecută demonstrează, pe de o parte, că analiza politicilor publice nu poate fi
insensibilă la obiectivele politice, la chestiuni de valori şi
criterii, la dinamica şi schimbul de probleme care apar în sectorul public. Pe de altă parte, de
asemenea se demonstrează că lipsa de informaţie şi rigoare în analiza politicilor publice poate
duce la eşecuri, erori şi frustrări inadmisibile pentru o societate democratică (DeLeon, 1998).

5 Walter Williams, Social Policy Research and Analysis, American Elsevier Publishing Company, New York,
1971.
6 D.L. Weimer, A.R. Vining, Analiza politicilor publice: concepte şi practică, ediţia a treia, Editura Arc Publishing
House, Chişinău, 2004, p. 30.