See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/234136880

ANALIZA NUMERICA

Book · December 2012

CITATIONS READS

0 1,648

1 author:

Daniel Stanica
University of Bucharest
14 PUBLICATIONS   7 CITATIONS   

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Daniel Stanica on 31 May 2014.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

ANALIZĂ NUMERICĂ

Daniel STĂNICĂ

Bucureşti, 2012

(În memoria tatălui meu, Constantin.)

Referenţi ştiinţifici:
Prof. dr. Gavriil Păltineanu
Conf. Dr. Gheorghe Grigore

Tehnoredactare - Daniel Stănică

Cuprins

Prefaţă xi

1 Preliminarii de analiză funcţională 1

2 Sisteme de ecuaţii liniare 9

2.1 Preliminarii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
2.1.1 Norme matriceale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
2.1.2 Descompunerea valorilor singulare . . . . . . . . . . . . . . . 23
2.1.3 Stabilitatea sistemelor de ecuaţii liniare . . . . . . . . . . . . 26
2.2 Metode directe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
2.2.1 Metoda lui Gauss . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
2.2.1.1 Metoda lui Gauss cu pivotare parţială . . . . . . . . 36
2.2.1.2 Metoda lui Gauss cu pivotare totală . . . . . . . . . 38
2.2.2 Metoda Gauss-Jordan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
2.2.3 Descompunerea LU . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
2.2.4 Descompunerea Cholesky . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50
2.2.5 Descompunerea QR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
2.2.6 Metoda direcţiilor conjugate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60
2.2.7 Metoda gradientului conjugat . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
2.3 Metode iterative staţionare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74
2.3.1 Definirea şi convergenţa metodelor staţionare . . . . . . . . . 74
2.3.2 Metoda lui Jacobi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
2.3.2.1 Metoda Jacobi pentru matrice diagonal dominante
pe linii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
2.3.2.2 Metoda lui Jacobi pentru matrice diagonal domi-
nante pe coloane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80
2.3.3 Metoda Gauss-Seidel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
2.3.3.1 Metoda Gauss-Seidel pentru matrice simetrice şi po-
zitiv definite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
2.3.3.2 Metoda Gauss-Seidel simetrică . . . . . . . . . . . . 84
2.3.4 Metoda Jacobi relaxată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
2.3.4.1 Metoda relaxării simultane . . . . . . . . . . . . . . 89
2.3.5 Metoda Gauss-Seidel relaxată (metoda relaxării sucesive) . . 90
2.3.5.1 Metoda relaxării succesive simetrică (SSOR) . . . . 97

v
vi CUPRINS

2.3.6 Metoda Richardson . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100

2.4 Metode iterative nestaţionare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
2.4.1 Metoda celei mai rapide coborâri . . . . . . . . . . . . . . . . 102
2.4.2 Metoda iteraţiilor Cebâşev . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
2.4.3 Metoda gradientului conjugat . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
2.4.4 Metoda ecuaţiei normale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121
2.4.5 Metoda reziduului normal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
2.4.6 Metoda reziduului conjugat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
2.4.7 Metoda orthomin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125
2.4.8 Metoda reziduului minim generalizat . . . . . . . . . . . . . . 128
2.4.9 Metoda reziduului minim . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
2.4.10 Metoda Lanczos simetrică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
2.4.11 Metoda Lanczos nesimetrică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
2.4.12 Metoda gradienţilor biconjugaţi . . . . . . . . . . . . . . . . . 147
2.4.13 Metoda reziduului cvasi-minim . . . . . . . . . . . . . . . . . 154
2.4.14 Metoda gradientului conjugat pătratic . . . . . . . . . . . . . 157
2.4.15 Metoda gradientului biconjugat stabilizat . . . . . . . . . . . 161
2.4.16 Metoda reziduului cvasi-minim făra transpunere . . . . . . . 163
2.4.17 Metoda reducerii dimensiunii induse . . . . . . . . . . . . . . 166
2.5 Precondiţionarea sistemelor de ecuaţii liniare . . . . . . . . . . . . . 171
2.5.1 Precondiţionare diagonală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172
2.5.2 Precondiţionarea polinomială . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172
2.5.3 Precondiţionarea SSOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 174
2.6 Metode pentru aproximarea inversei unei matrice . . . . . . . . . . . 178
2.6.1 Metoda Gauss-Jordan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 178
2.6.2 Metodă bazată pe descompunerea LU . . . . . . . . . . . . . 179
2.6.3 Metoda lui Ritz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180
2.6.4 Metoda Leverrier-Fadeev . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 182
2.6.5 Metoda lui Schultz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185
2.7 Exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 186

3 Problema liniară a celor mai mici pătrate 191

3.1 Preliminarii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 191
3.2 Pseudoinversa unei matrice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 194
3.2.1 Metoda lui Greville . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 200
3.2.2 Metoda Fadeev-Decell . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 203
3.2.3 Algoritm de tip Gram-Schmidt . . . . . . . . . . . . . . . . . 206
3.2.4 Algoritmul lui Gh. Grigore . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 210
3.2.5 O metodă directă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 214
3.2.6 Metode iterative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 217
3.2.7 Metode pentru determinarea rangului unei matrice . . . . . . 223
3.3 Metoda QR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 225
3.4 Metoda gradientului conjugat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 226
3.5 Metodă iterativă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 230
3.6 Exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 232
CUPRINS vii

4 Valori proprii 235

4.1 Preliminarii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 235
4.2 Metoda rotaţiilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 238
4.3 Metoda puterii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 243
4.4 Metoda Givens . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 247
4.5 Metoda LU . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 250
4.6 Metoda QR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 252
4.7 Metoda proiecţiilor ortogonale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 255
4.8 Metoda Arnoldi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 262
4.9 Metoda Lanczos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 264
4.10 Exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 267

5 Ecuaţii şi sisteme neliniare 269

5.1 Ecuaţii neliniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 269
5.1.1 Ecuaţii algebrice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 270
5.1.2 Metoda bisecţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 272
5.1.3 Metoda falsei poziţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 275
5.1.4 Metoda coardei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 277
5.1.5 Metoda secantei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 279
5.1.6 Metoda lui Newton . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 282
5.1.7 Metoda contracţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 285
5.1.8 Metode iterative de tip interpolator . . . . . . . . . . . . . . 289
5.1.8.1 Metode iterative cu interpolare inversă . . . . . . . 290
5.1.8.2 Metode iterative cu interpolare directă . . . . . . . 296
5.1.9 Metoda lui Aitken de accelerare a convergenţei . . . . . . . . 301
5.2 Sisteme neliniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 304
5.2.1 Preliminarii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 304
5.2.2 Metoda contracţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 306
5.2.3 Metoda Gauss-Seidel neliniară . . . . . . . . . . . . . . . . . 309
5.2.4 Funcţii strict monotone şi lipschitziene . . . . . . . . . . . . . 311
5.2.5 Metoda lui Newton . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 314
5.2.6 Metoda lui Newton simplificată . . . . . . . . . . . . . . . . . 323
5.2.7 Metoda lui Broyden . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 327
5.2.8 Metoda Newton inexactă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 330
5.2.9 Metoda Newton-Krâlov cu diferenţe finite . . . . . . . . . . . 336
5.3 Exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 342

6 Interpolare 345
6.1 Preliminarii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 345
6.2 Interpolarea polinomială Lagrange . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 347
6.2.1 Formula lui Lagrange . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 348
6.2.2 Formula lui Newton . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 352
6.2.3 Evaluarea erorii de aproximare . . . . . . . . . . . . . . . . . 357
6.2.4 Interpolarea cu noduri Cebâşev . . . . . . . . . . . . . . . . . 362
6.2.5 Formule de interpolare cu puncte echidistante . . . . . . . . . 363
viii CUPRINS

6.3 Interpolarea polinomială Hermite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 374

6.3.1 Formula lui Hermite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 377
6.3.2 Formula lui Newton . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 379
6.3.3 Polinomul de interpolare Fejer-Hermite . . . . . . . . . . . . 385
6.3.4 Evaluarea erorii de aproximare . . . . . . . . . . . . . . . . . 386
6.4 Interpolarea polinomială trigonometrică . . . . . . . . . . . . . . . . 388
6.5 Interpolarea cu funcţii spline . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 396
6.5.1 Interpolarea cu funcţii spline liniare . . . . . . . . . . . . . . 396
6.5.2 Interpolarea cu funcţii spline cubice . . . . . . . . . . . . . . 398
6.6 Aproximarea funcţiilor prin polinoame . . . . . . . . . . . . . . . . . 404
6.6.1 Apoximarea uniformă a funcţiilor cu ajutorul polinoamelor . 405
6.6.2 Cea mai bună aproximare uniformă . . . . . . . . . . . . . . 418
6.6.3 Aproximare ı̂n sensul celor mai mici pătrate. Polinoame or-
togonale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 428
6.6.3.1 Polinoamele Legendre . . . . . . . . . . . . . . . . . 436
6.6.3.2 Polinoamele Cebâşev de primul tip . . . . . . . . . . 438
6.6.3.3 Polinoamele Cebâşev de al doilea tip . . . . . . . . . 441
6.6.3.4 Polinoamele Jacobi . . . . . . . . . . . . . . . . . . 444
6.6.3.5 Polinoamele Laguerre . . . . . . . . . . . . . . . . . 445
6.6.3.6 Polinoamele Hermite . . . . . . . . . . . . . . . . . 447
6.7 Convergenţa procesului de interpolare . . . . . . . . . . . . . . . . . 449
6.8 Exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 460

7 Derivare numerică 463

7.1 Preliminarii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 463
7.2 Aproximarea derivatei de ordinul 1 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 466
7.3 Aproximarea derivatelor de ordin superior . . . . . . . . . . . . . . . 472
7.4 Exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 478

8 Integrare numerică 479

8.1 Preliminarii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 479
8.2 Formule de cuadratură de tip interpolator . . . . . . . . . . . . . . . 483
8.3 Formulele de cuadratură Newton-Cotes . . . . . . . . . . . . . . . . . 485
8.3.1 Formule ı̂nchise . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 485
8.3.1.1 Formula de cuadratură a trapezului . . . . . . . . . 495
8.3.1.2 Formula de cuadratură Simpson . . . . . . . . . . . 496
8.3.1.3 Formula de cuadratură Newton . . . . . . . . . . . . 498
8.3.1.4 Formula de cuadratură Boole . . . . . . . . . . . . . 500
8.3.2 Formule deschise . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 501
8.3.2.1 Formula de cuadratură a dreptunghiului . . . . . . . 508
8.3.2.2 Formula de cuadratură Newton-Cotes deschisă pen-
tru n = 2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 510
8.3.2.3 Formula de cuadratură Milne . . . . . . . . . . . . . 511
8.3.2.4 Formula de cuadratură Newton-Cotes deschisă pen-
tru n = 4 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 513
CUPRINS ix

8.4 Formula de cuadratură Hermite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 515

8.5 Formula de cuadratură Euler-MacLaurin . . . . . . . . . . . . . . . . 517
8.6 Formule de cuadratură obţinute prin integrarea funcţiilor spline . . . 522
8.7 Formule de cuadratură de tip Gauss . . . . . . . . . . . . . . . . . . 523
8.7.1 Formula de cuadratură Gauss-Legendre . . . . . . . . . . . . 528
8.7.2 Formula de cuadratură Gauss-Cebâşev de primul tip . . . . . 530
8.7.3 Formula de cuadratură Gauss-Cebâşev de al doilea tip . . . . 532
8.7.4 Formula de cuadratură Gauss-Jacobi . . . . . . . . . . . . . . 533
8.7.5 Formula de cuadratură Gauss-Laguerre . . . . . . . . . . . . 534
8.7.6 Formula de cuadratură Gauss-Hermite . . . . . . . . . . . . . 536
8.8 Formule de cuadratură cu puncte prestabilite . . . . . . . . . . . . . 537
8.8.1 Formula de cuadratură Radau . . . . . . . . . . . . . . . . . 539
8.8.2 Formula de cuadratură Lobatto . . . . . . . . . . . . . . . . . 541
8.9 Convergenţa formulelor de cuadratură . . . . . . . . . . . . . . . . . 543
8.10 Metoda lui Romberg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 548
8.11 Exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 555

9 Ecuaţii diferenţiale 557

9.1 Preliminarii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 557
9.2 Metode de tip Runge-Kutta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 558
9.2.1 Consistenţă, stabilitate convergenţă . . . . . . . . . . . . . . 558
9.2.2 Construcţia metodelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 565
9.2.3 Metoda Euler . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 570
9.2.4 Metoda Euler ameliorată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 571
9.2.5 Metoda Heun (Euler-Cauchy) . . . . . . . . . . . . . . . . . . 573
9.2.6 Metoda Runge-Kutta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 574
9.3 Metode de tip Adams . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 579
9.3.1 Consistenţă, stabilitate, convergenţă . . . . . . . . . . . . . . 579
9.3.2 Construcţia metodelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 587
9.3.3 Metoda Adams-Bashforth . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 589
9.3.4 Metoda Adams-Moulton . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 592
9.3.5 Metoda predictor-corector . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 594
9.4 Exerciţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 595

Bibliografie 597

Index 606
x CUPRINS
Prefaţă

Analiza numerică este o ramură importantă a analizei matematice, care se ocupă

de construirea şi fundamentarea teoretică a unor metode (algoritmi) de soluţionare,
mai ales prin aproximaţii, a problemelor apărute ı̂n aplicaţii ştiinţifice. Ea s-a dez-
voltat ı̂n strânsă legătură cu progresul tehnicii de calcul. Mai exact, necesitatea
analizei numerice, a calculului aproximativ ı̂n esenţă, a apărut deoarece calculul
analitic nu dădea rezultate mulţumitoare. Astfel, aproximarea numerică devine una
dintre cele mai folosite metode de a rezolva o problemă complexă, obţiunută prin
modelarea matematică a unor fenomene din diverse domenii ale ştiinţei. Construcţia
unor metode şi algoritmi specifici au fost şi rămân preocupările multor matematicieni
care şi-au legat numele de unele dintre aceste metode.
Prezenta monografie ı̂şi propune o descriere teoretică detaliată a principalelor
capitole ale analizei numerice. Numărul foarte mare al metodelor numerice ne-a
determinat să ne oprim doar la acelea pe care le considerăm fundamentale. Nu am
inclus ı̂n lucrarea de faţă metode numerice pentru rezolvarea ecuaţiilor cu derivate
parţiale, urmând ca tratarea acestora să se realizeze ı̂ntr-un volum separat. Imple-
mentarea ı̂n calculatoarele electronice a algoritmilor obţinuţi trebuie să ţină seama
şi de precizia de calcul a acestora. O analiză a erorilor la implementare este necesară
pentru o mai mare acurateţe a modelelor teoretice, atunci când sunt puse ı̂n prac-
tică. Există numeroase studii consacrate acestui fenomen, dintre care cităm lucrările
[17], [66], [95], [96], [144]. Deoarece principalul obiectiv al acestei monografii este
acela de a fundamenta teoretic metodele numerice, nu am mai cuprins aici o analiză
a teoriei erorilor.
Toate rezultatele teoretice ce ţin de construcţia unor metode numerice sunt
demonstrate detaliat, astfel ı̂ncât cititorul să aibă la ı̂ndemână un singur volum
pentru un studiu amănunţit. S-a urmărit, ı̂n acelaşi timp, construcţia atât a unor
metode generale, cât şi a unora particulare, deduse din cele generale sau, mai rar,
independente. Am preferat o tratare unitară a metodelor specifice unui capitol, cu
legături şi comparaţii ı̂ntre acestea. Majoritatea rezultatelor teoretice prezentate
este ı̂nsoţită de exemple concrete. Fiecare capitol se ı̂ncheie aşadar cu câteva reco-
mandări bibliografice şi o scurtă listă de exerciţii. Unele dintre metodele prezentate
reprezintă contribuţii ale autorului, publicate ı̂n reviste de specialitate.
Cu excepţia primului capitol, celelalte opt capitole ale cărţii cuprind, fiecare, câte
un subdomeniu al analizei numerice. Capitolele nu sunt independente deoarece,
ı̂n construcţia unor metode dintr-un anumit subdomeniu, sunt necesare rezultate

xi
xii PREFAŢĂ

aparţinând altor subdomenii.

Primul capitol se concentrează asupra principalelor elemente de analiză funcţi-
onală necesare lucrării. Expunerea este concisă, rezultatele fiind prezentate fără
demonstraţie, dar cu trimiteri bibliografice precise.
Capitolul al doilea tratează diverse metode de rezolvare directă sau aproximativă
a sistemelor de ecuaţii liniare. Pentru claritatea expunerii sunt oferite elemente de
teoria matricelor, utile nu numai acestui capitol, cât şi celor următoare. Instabili-
tatea soluţiei unor sisteme de ecuaţii liniare la perturbări ale datelor iniţiale este un
fenomen de o amploare considerabilă, care nu se poate neglija ı̂n aplicaţiile practice.
De aceea, am considerat necesar să introducem noţiunea de număr de condiţionare
al unei matrice ca fiind o măsură acceptabilă a instabilităţii unei matrice, astfel
ı̂ncât să cunoaştem a priori dacă rezolvarea unui anumit sistem pune probleme de
acurateţe a soluţiei. Metodele de rezolvare expuse se ı̂mpart ı̂n două mari cate-
gorii: directe şi iterative. Metodele directe, având la bază, ı̂n general, metode de
descompunere matriceală sunt descrise unitar, fiecare metodă deducându-se din cea
precedentă. O atenţie deosebită este acordată metodelor direcţiilor conjugate şi
gradientului conjugat (metode ce fac trecerea de la metodele directe, la metodele
iterative). Din punct de vedere teoretic, aceste metode sunt directe, dar, ı̂n practică,
se folosesc ca metode iterative. Sistemele de ecuaţii liniare de mari dimensiuni au
impus utilizarea metodelor iterative de aproximare a soluţiei. În acest caz, chiar
dacă numărul de operaţii este mai mare, acurateţea soluţiei este mai bună. La
rândul lor, metodele iterative sunt staţionare şi nestaţionare. Expunerea metodelor
staţionare a fost gândită plecând de la o metodă generală, din care toate celelalte
decurg ca fiind cazuri particulare. Metodele nestaţionare au căpătat, ı̂n ultimii ani,
o importanţă deosebită, dată de capacitatea acestora de a soluţiona eficient sisteme
de ecuaţii liniare de ordinul sutelor de mii sau chiar milioanelor de ecuaţii. Ele sunt
ı̂n strânsă legătură cu metodele de optimizare şi majoritatea au la bază ideile dez-
voltate la metoda gradientului conjugat. Ca şi ı̂n cazul metodelor staţionare, am pus
ı̂n evidenţă conexiuni ı̂ntre metode, urmărind nu neapărat o evoluţie cronologică, ci
una calitativă. Atât unele metode ı̂n ansamblul lor, cât si aspectele teoretice speci-
fice sunt prezentate pentru prima oară ı̂ntr-o lucrare de specialitate ı̂n limba română.
Mai mult, metoda reducerii dimensiunii induse (metodă recentă, cu un real potenţial
de dezvoltare) nu a fost identificată ı̂n monografiile de specialitate actuale, publicate
la noi sau ı̂n străinătate. Un aspect important ı̂n atenuarea instabilităţii unui sistem
de ecuaţii liniare şi, uneori, ı̂n reducerea numărului de operaţii este precondiţionarea
sistemelor. De aceea, am descris principalele tehnici de precondiţionare, dând exem-
ple sugestive privind rolul acestora. Capitolul secund se ı̂ncheie cu prezentarea unor
metode directe sau iterative pentru determinarea inversei unei matrice.
Capitolul al treilea este dedicat problemei liniare a celor mai mici pătrate. La
baza soluţionării directe a acestei probleme se află noţiunea de pseudoinversă a unei
matrice. Ţinând seama de importanţa acestei noţiuni şi având ı̂n vedere că ı̂n litera-
tura de specialitate din ţara noastră pseudoinversa este tratată sumar, am realizat
o expunere ı̂n detaliu a construcţiei şi a proprietăţilor acesteia. În afara metodelor
clasice, am prezentat un algoritm pentru determinarea pseudoinversei, ce aparţine
matematicianului român Gheorghe Grigore. De asemenea, sunt cuprinse ı̂n lucrare
PREFAŢĂ xiii

şi două metode directe publicate deja de către autor (a se vedea [130], [131]). Una
dintre cele două metode, teoretic directă, a dat rezultate bune ı̂n aplicarea ca metodă
iterativă. Ca şi ı̂n cazul sistemelor de ecuaţii liniare cu matrice pătratică inversabilă,
ı̂n cadrul problemei celor mai mici pătrate de mari dimensiuni, se dovedeşte eficient
un algoritm de tip gradient conjugat. Capitolul al treilea conţine şi alte metode
iterative de soluţionare a acestei probleme.
În capitolul al patrulea se tratează aproximarea valorilor proprii ale unei matrice.
Imposibilitatea unor metode directe conduce la o clasa largă de metode iterative.
Sunt date trei tehnici principale, legate de transformări sau descompuneri ale ma-
tricei iniţiale şi de proiecţii pe anumite subspaţii. O atenţie deosebită este acordată
unei metode generale, numite metoda proiecţiilor ortogonale, care include algoritmi
deveniţi clasici ı̂n cazul matricelor de mari dimensiuni.
Capitolul al cincilea conţine metode numerice pentru aproximarea soluţiilor sis-
temelor de ecuaţii neliniare. Domeniul vast al acestor metode ne-a determinat să
ne oprim numai la studiul celor cu adevărat fundamentale. În cadrul rezolvării
ecuaţiilor neliniare reale, plecând de la metode intuitive având interpretări geome-
trice concludente, ajungem să descoperim metode generale, bazate pe interpolare,
capabile să conducă la familii largi de metode particulare. Se realizează astfel un
studiu al convergenţei locale şi al ordinelor de convergenţă. În cadrul sistemelor de
ecuaţii neliniare, folosirea noţiunii de contracţie stă la baza construcţiei majorităţii
metodelor. De asemenea, ca o metodă fundamentală ı̂n ceea ce priveşte aplicabi-
litatea şi viteza de convergenţă, este studiată metoda lui Newton. Se prezintă mai
multe criterii de convergenţă, o variantă simplificată a acestei metode şi metoda lui
Broyden, ca metodă intermediară ı̂n raport cu acestea. Ca metode pentru sisteme de
ecuaţii neliniare de mari dimensiuni am descris metoda Newton inexactă şi metoda
Newton-Krâlov cu diferenţe finite. Putem face şi observaţia că unele dintre metodele
pentru ecuaţii neliniare reale au extinderi naturale ı̂n cadrul sistemelor de ecuaţii
neliniare.
Metodele de interpolare descrise ı̂n capitolul al şaselea au la bază o tehnică
generală, construită şi publicată de autor (a se vedea [132]). Astfel, sunt prezen-
tate ı̂ntr-un cadru unitar interpolarea polinomială şi interpolarea trigonometrică.
Demonstraţia existenţei şi unicităţii polinoamelor de interpolare (algebrice sau tri-
gonometrice), construcţia unor formule clasice de reprezentare (ca, de exemplu, for-
mula lui Lagrange, a lui Newton sau a lui Hermite) sunt inedite, bazate pe o tehnică
matriceală ce se poate extinde şi la alte tipuri de interpolare, chiar şi ı̂n mai multe
dimensiuni. Evaluarea erorii de aproximare a unei funcţii cu un polinom de in-
terpolare este descrisă folosind tehnica nucleului Peano, ce permite evaluări şi ı̂n
cazul ı̂n care funcţia nu este suficient de regulată. O altă modalitate de interpolare
prezentată este cea cu funcţii spline, ı̂n care funcţiile spline liniare şi cubice sunt
cele de referinţă. Datorită simplităţii reprezentării şi uşurinţei calculelor cu poli-
noame (algebrice sau trigonometrice), problema aproximării funcţiilor cu polinoame
a stat ı̂n atenţia unor renumiţi matematicieni. O parte consistentă a capitolului al
şaselea este dedicată celei mai bune aproximări polinomiale. Pe lângă teoremele de
tip Weierstrass şi Jackson, care arată puterea de aproximare a polinoamelor, sunt
determinate efectiv şi polinoame de cea mai bună aproximare, relative la norma
 xiv PREFAŢĂ

uniformă sau ı̂n sensul celor mai mici pătrate. Aproximarea ı̂n sensul celor mai mici
pătrate conduce către noţiunea de polinoame ortogonale, pentru care sunt prezen-
tate construcţii şi proprietăţi detaliate. Capitolul se ı̂ncheie prin studiul convergenţei
procesului de interpolare (polinomială, trigonometrică sau spline), prezentând atât
rezultate pozitive, cât şi rezultate negative.
În capitolul al şaptelea, rezervat formulelor de derivare numerică, am urmărit
construcţia unor formule interpolatoare cu grad maxim de exactitate. Sunt deter-
minate atât formule pentru aproximarea derivatei de ordinul ı̂ntâi, unde se arată că
formulele interpolatoare sunt printre cele mai bune, cât şi formule pentru aproxima-
rea derivatelor de ordin superior. Metoda generală de construcţie este exemplificată
prin numeroase cazuri particulare, obţinându-se o paletă largă de formule specifice
derivării numerice.
Aproximarea integralelor definite face obiectul capitolului al optulea. Evaluarea
erorii de aproximare, ca şi ı̂n cazul interpolării sau al derivării numerice, se realizează
cu ajutorul nucleului Peano (o abordare modernă ce conduce la un mod unitar de
a trata diferite formule de integrare numerică). Sunt redate atât formule ce au un
caracter interpolator, cât şi formule care nu rezultă prin interpolare. Un studiu
amănunţit este dedicat formulelor de cuadratură Newton-Cotes, ı̂nchise şi deschise,
stabilind semnul constant al nucleului Peano asociat şi deducând formulele clasice de
cuadratură. Construcţia unor formule cu grad maxim de exactitate, numite formule
de tip Gauss, este realizată cu ajutorul polinoamelor ortogonale. Tot ı̂n acest cadru
se prezintă şi construcţia unor formule cu puncte prestabilite. Este descrisă ı̂n acest
fel o gamă largă de formule, unele valabile şi ı̂n cazul integralelor improprii. Ca
tehnici speciale de construcţie, sunt descrise formulele de cuadratură Hermite, Euler-
MacLaurin şi formulele deduse prin integrarea funcţiilor spline cubice. O atenţie
deosebită este acordată metodei lui Romberg, ca metodă de accelerare a convergenţei
ı̂n construcţia formulelor de cuadratură, şi ca principală metodă neintepolatoare.
Ultimul capitolul, al nouălea, este dedicat aproximării soluţiilor ecuatiilor dife-
renţiale cu condiţii la limită (problema Cauchy). Ca şi ı̂n capitolele anterioare, am
pornit de la construcţia unei metode generale, prezentând criterii de consistenţă,
stabilitate şi convergenţă. Metoda generală permite deducerea unor cazuri particu-
lare folosite cu predilecţie ı̂n practică. Sunt descrise două tipuri de metode: de tip
Runge-Kutta şi de tip Adams. Studiul teoretic al ambelor metode este prezentat ı̂n
detaliu, deoarece nu se mai regăseşte ı̂n alte monografii româneşti de specialitate o
analiză riguroasă a criteriilor specifice metodelor de tip Adams.
Aşadar, lucrarea se adresează tuturor celor interesaţi de o abordare riguroasă,
cu sufciente detalii teoretice, a metodelor analizei numerice. Este utilă deopotrivă
cercetătorilor ı̂n domeniu, specialiştilor din diverse ramuri ale ştiintei, care utilizează
analiza numerică, doctoranzilor şi studenţilor, pentru un bagaj cât mai amplu de
cunoştinţe ı̂n analiza numerică.
Nu ı̂n ultimul rând, trebuie să mulţumesc sincer, arătându-mi ı̂ntreaga recunoş-
tinţă refernţilor pentru grija deosebită cu care au citit manuscrisul, pentru sfaturile
şi observaţiile pertinente.

View publication stats