Sunteți pe pagina 1din 86

lect.univ.dr.

ALICE CRISTINA MARIA ZDANOVSCHI

FINANŢE PUBLICE
-Manual pentru studiu individual-

Bucureşti
2016

1
CUPRINS
INTRODUCERE

Unitatea de învăţare 1
Finanţele publice

2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Finanţele publice
2.3.1.1. Noţiune
2.3.1.2. Teoriile finanţelor publice
2.3.1.2.1. Teoria clasică a finanţelor publice
2.3.1.2.2. Teoria modernă a finanţelor publice
2.3.1.3. Trăsăturile şi structura finanţelor publice
2.3.1.3.1. Trăsăturile finanţelor publice
2.3.1.3.2. Structura finanţelor publice
2.3.1.4. Funcţiile finanţelor publice
2.4. Îndrumător pentru autoverificare

Unitatea de învăţare 2
Aparatul financiar al statului. Politica financiară a statului

2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Aparatul financiar al statului (Organele statale cu atribuţii în domeniul finanţelor publice )
2.3.1.1. Activitatea financiară a statului
2.3.1.2. Noţiunea de aparat financiar al statului
2.3.1.3. Organe având competenţă generală
2.3.1.4. Organe având competenţă specială
2.3.1.5. Ministerul Finanţelor Publice
2.3.2. Politica financiară a statului
2.4. Îndrumător pentru autoverificare

Unitatea de învăţare 3
Sistemul bugetar

3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
3.1. Conceptul de sistem bugetar
3.2. Părţile componente ale sistemului bugetar
3.3. Natura juridică
3.4. Conţinutul sistemului bugetar
3.4. Îndrumător pentru autoverificare

Unitatea de învăţare 4
Procedura (activitatea) bugetară

4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Noţiune
4.3.2. Principiile procedurii bugetare
4.3.3. Etapele procedurii bugetare
4.3.3.1. Elaborarea proiectului sistemului bugetar
4.3.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale
4.3.3.3. Execuţia bugetară
1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
2. Execuţia de casă bugetară/ a sistemului bugetar

2
3. Realizarea veniturilor bugetare
4. Efectuarea cheltuielilor bugetare
5. Ordonatorii bugetari/ de credite bugetare
6. Modificarea destinaţiei creditelor bugetare
4.3.3.4. Procedura încheierii execuţiei bugetare
4.3.3.5. Controlul activităţii bugetare
4.4. Îndrumător pentru autoverificare

Unitatea de învăţare 5
Veniturile şi cheltuielile publice

5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Veniturile publice
5.3.1.1. Noţiune şi clasificare
5.3.1.2. Veniturile publice ordinare
5.3.1.2.1. Impozitele
5.3.1.2.2. Taxele
5.3.1.2.3. Contribuţiile (Contribuţiile sociale obligatorii)
5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de stat
5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale
5.3.1.3. Veniturile publice extraordinare
5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului
5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72
din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale
5.3.1.3.3. Datoria publică
5.3.2. Cheltuielile publice
5.3.2.1. Noţiune şi clasificare
5.3.2.2. Cheltuieli în domeniul social
5.3.2.3. Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare
5.3.2.4. Cheltuieli militare
5.3.2.5. Cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat
5.3.2.6. Cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice
5.4. Îndrumător pentru autoverificare

Unitatea de învăţare 6
Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul execuţiei bugetare

6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare
6.3.1. Controlul financiar
6.3.1.1. Conceptul de control financiar
6.3.1.2. Formele de control
6.3.1.2.1. Clasificare
6.3.1.2.2. Controlul financiar preventiv
6.3.1.2.3. Controlul financiar concomitent
6.3.1.2.4. Controlul intern
6.3.1.2.4.1. Noţiuni generale
6.3.1.2.4.2. Auditul public intern
6.3.1.2.5. Controlul financiar ulterior
6.3.1.2.5.1. Noţiuni generale
6.3.1.2.5.2. Curtea de Conturi a României
6.3.1.2.5.3. Autoritatea de Audit
6.3.2. Inspecţia economico-financiară
6.3.3. Răspunderea juridică în domeniul execuţiei bugetare
6.3.3.1. Noţiune
6.3.3.2. Formele răspunderii juridice
6.3.3.2.1. Răspunderea penală
6.3.3.2.2. Răspunderea contravenţională
6.4. Îndrumător pentru autoverificare

3
INTRODUCERE

Disciplina Finanţele publice este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor


fundamentale ca urmare a faptului că are drept obiect de studiu modul de constiuire, administrare şi utilizare
a banului public - finanţele publice, fiiind unul dintre cele mai importante aspecte din sistemul juridic al unei
formaţiuni statale, deoarece orice comunitate necesită constiuirea unor fonduri comune pentru a fi folosite în
interesul întregii societăţi, modalitatea de reglementare şi consecinţele sale interesează întreaga societate.
Având în vedere importanţa acestui domeniu, atât pentru stat, cât şi pentru societate, cunoştinţele pe
care le aduce această disciplină sunt absolut necesare pentru formarea funcţionarilor publici şi nu numai, dar
mai ales pentru formarea unei educaţii bugetare a fiecărui membru al societăţii.

Obiectivele cursului

Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind activitatea
bugetară a statului, precum şi rolul funcţionarului public în cadrul acestei activităţi. Astfel, studenţi îşi vor
însuşi cunoştinţele de bază privind finanţele publice, sistemul bugetar, procedura bugetară, categoriile de
venituri publice, datoria publică, categoriile de cheltuieli publice, ordonatorii de credite, controlul financiar,
persoanele abilitate să realizeze acest control, precum şi elemente de răspundere în acest domeniu.
Parcurgând această disciplină studenţii îşi vor putea însuşi modul în care statul îşi desfăşoară
activitatea bugetară pentru a constiui, administra şi utiliza banul public în interesul întregii societăţi.

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)
 obiectului de activitate al Finanţelor publice;
 utilizarea corectă a termenilor de specialitate din Finanţelor publice;
 conceptul de sistem bugetar în general, şi implicaţiile unei proceduri bugetare eficiente în special;
 definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea bugetară a statului;
 acumularea unor cunoştinţe necesare fiecărui membru al societăţii.
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a
conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
 realizarea de conexiuni între elementele sistemului bugetar şi principiile procedurii bugetare;
 argumentarea unor enunţuri în faţa cetăţenilor şi a autorităţilor publice ierarhic superioare;
 capacitatea de instituire şi reglementare a unui sistem bugetar;
 capactitatea de interpretare a unei norme juridice.
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice;
utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
 relaţionări între între diferitele tipuri de venituri publice, fie ordinare, fie extraordinare;
 relaţionări între între diferitele tipuri de cheltuieli publice;
 relaţionări între diferitele tipuri de atribuţii ale funcţionarului publice în domeniul finanţelor
publice;
 descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii de constiuire,
administrare şi utilizarere a banului public;
 capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului;
 abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul finanţelor publice;
 capacitatea de a interpreta şi soluţiona speţe în domeniu;
 capacitatea de identificare atât a drepturilor administraţiei publice, cât şi a obligaţiilor sale;
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific /
cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori
culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice /
implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de
parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare
profesională )
 reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la întrebările privind
îndeplinirea rolului statului cu privire la constiuirea şi utilizarea banului public;
 implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina Finanţe publice;

4
 acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform legislaţiei în
vigoare;
 abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.

Profesional vorbind, participanții vor dobândi următoarele competențe specifice:


- Descrierea principalelor concepte, teorii, metodologii şi proceduri utilizate în organizarea şi
funcţionarea structurilor administrative
- Utilizarea principalelor baze de date referitoare la acte normative din România şi Uniunea
Europeană pentru identificarea celor mai importante norme relevante pentru diverse aspecte concrete ale
funcţionării unor instituţii şi/sau structuri administrative
- Alegerea celor mai potrivite tehnici de soluţionare şi a instrumentarului de combatere a
problemelor din administraţia publică, în concordanţă cu cauzele generatoare

Iar transversal vorbind, participanții îşi vor îndeplini la termen, în mod riguros, eficient şi responsabil,
sarcinile profesionale, cu respectarea principiilor etice şi a deontologiei profesionale din domeniul
administrativ.

Resurse şi mijloace de lucru

În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode


interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a
noţiunilor predate.

Structura cursului

Cursul este compus din 6 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Conceptul de finanţe publice (2 ore)


Unitatea de învăţare 2. Aparatul financiar al statului. Politica financiară a statului (3
ore)
Unitatea de învăţare 3. Sistemul bugetar (2 ore)
Unitatea de învăţare 4. Procedura (activitatea) bugetară (8 ore)
Unitatea de învăţare 5. Veniturile şi cheltuielile publice (3 ore)
Unitatea de învăţare 6. Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul
execuţiei bugetare (6 ore)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea
următoarele subiecte:
1. Conceptul de finanţe publice. Rolul la nivelul societăţii Aparatul de stat în domeniul finanţelor
publice. Ministerul Finanţelor Publice. Conceptul de sistem bugetar
2. Procedura bugetară. Legea bugetară anuală. Ordonatorii de credite. Angajarea, lichidarea,
ordonanţarea si plata creditelor bugetare

Bibliografie recomamdată:

Constituţia României;
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară;
H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice
Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea,
ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea
angajamentelor bugetare şi legale;
Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României;
O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului;

5
Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi;
Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern;
O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlului financiar preventiv;
Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea
controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară
activitatea de control financiar preventiv propriu;
H.G. nr. 1.257/2012 privind organizarea inspecţiilor şi stabilirea atribuţiilor generale în efectuarea
acestora în vederea aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi
controlul financiar preventiv;
O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii
economici;
H.G. 101/ 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
inspecţiei economico-financiare;
O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi
utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora
O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de
lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;
O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat;
O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică;
Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al
Uniunii şi de abrogare a Regulamentului (CE, Euroatom) nr. 1605/2002 al Consiliului;
Regulamentul (UE) nr. 549/2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din
Uniunea Europeană
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii economice şi monetare;
www. eur-lex.europa.eu.

Minea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, „Dreptul finanţelor publice – Drept financiar”, vol. I,
Editura Wolters Kluwer România, Bucureşti 2008;
Minea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, „Dreptul finanţelor publice – Drept fiscal”, vol. II,
Editura Wolters Kluwer România, Bucureşti 2008;
Iulian Vǎcǎrel, Gheorghe D. Bistriceanu, Florian Bercea, Gabriela Anghelache, Tatiana Moşteanu,
Maria Bodnar, Florin Georgescu, Finanţe publice, ediţia a IV-a, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, R.A.,
Bucureşti 2003;
Gheorghe D. Bistriceanu, Gheorghe H. Popescu, Bugetul de stat al României, Editura Universitară,
Bucureşti 2007;
Dan Drosu Şaguna, Drept financiar public, Editura C. H. Beck, Bucureşti 2012;
Dan Drosu Şaguna, Pǎtru Rotaru, Drept financiar şi bugetar, Editura All Beck, Bucureşti 2003;
Rada Postolache, Drept financiar, Editura C. H. Beck, Bucureşti 2009;
Emil Bǎlan, Drept financiar, ediţia 4, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2007;
Petre Brezeanu, Finanţe europene, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2007;
Viorel Roş, Drept financiar, Editura All Beck, Bucureşti 2005.

Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de subiecte cu tipologie mixtă, atât grile, cât şi
sinteze (in extenso), precum şi interpretare juridică, ţinându-se cont şi de participarea la activităţile tutoriale
şi rezultatul la temele de control ale studentului, precum şi a proiectului final.

6
Unitatea de învăţare 1

Conceptul de finanţele publice

1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Finanţele publice
1.3.1.1. Rol şi importanţă
1.3.1.2. Noţiune
1.3.1.3. Teoriile finanţelor publice
1.3.1.3.1. Teoria clasică a finanţelor publice
1.3.1.3.2. Teoria modernă a finanţelor publice
1.3.1.4. Trăsăturile şi structura finanţelor publice
1.3.1.4.1. Trăsăturile finanţelor publice
1.3.1.4.2. Structura finanţelor publice
1.3.1.5. Funcţiile finanţelor publice
1.4. Îndrumător pentru autoverificare

1.1. Introducere

“Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean


o dă din avutul său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau
pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili aceste
venituri în chip potrivit, trebuie să ţină seama şi de nevoile statului
şi de nevoile cetăţenilor ”. (Montesquieu, “Despre spiritul legilor”,
1748).

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea implicaţiilor finanţelor publice;


– cunoaşterea relaţiei dintre statul intervenţionist şi statul
neintervenţionist;
– definirea conceptelor de finanţele publice clasice şi finanţele
publice moderne, precum şi a celor de nevoi, bani publici, finanţe
private şi stat;
– cunoaşterea trăsăturile finanţelor publice;
– cunoaşterea funcţiilor finanţelor publice.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni


precum finanţele publice, finanţele publice clasice, finanţele
7
publice moderne, finanţe private, bani publici, stat
intervenţionist, stat neintervenţionist, funcţia de repartiţie,
funcţia de control, nevoi;
– studenţii vor putea să diferenţieze finanţele publice de
finanţele private;
– studenţii vor putea să diferenţieze statul intervenţionist de
statul neintervenţionist;
– studenţii vor putea să descrie implicaţiile funcţiilor
finanţelor publice;
– studenţii vor putea să identifice trăsăturile finanţelor
publice.

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Finanţele publice, timpul alocat este


de 2 ore.

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Conceptul de finanţele publice

1.3.1.1. Rol şi importanţă


Pe parcursul evoluţiei comunităţilor umane un adevăr
incontestabil s-a reliefat, şi anume, orice comunitate umană pentru a
funcţiona a necesitat şi necesită constiuirea unor fonduri comune
care ulterior să fie folosite în interesul tuturor membrilor săi, altfel
spus, a întregii comunităţi/societăţi, de către structurile conducătoare
a respectivei comunităţi. Mai mult, îndeosebi în societatea
contemporană, modalitatea de reglementare, de constituire şi
consecinţele utilizării acestor fonduri comune a interesat şi va
interesa întreaga societate.
Societăţile umane pot să existe, să se dezvolte şi să se impună
numai în structuri origanizate, iar structura care s-a impus, a rezistat
şi rezistă, fiind practic de neabandonat, este statul, care, la rândul
său, pentru a-şi putea îndeplini sarcinile care-i justifică
recunoaşterea şi existenţa, are nevoie de propriile sale resurse
financiare. (Roş, 2005)
Astfel, statul este forma juridică de organizare şi de existenţă a
comunităţilor umane, a popoarelor, care garantează împotriva
pericolelor din exterior şi din interior propria sa siguranţă şi pe aceea
a indivizilor care îl alcătuiesc.
Pentru conceptul de stat există două accepţiuni:
1. Într-o primă accepţiune, instituţională şi politică, prin stat se
înţelege suma a trei elemente: i) teritoriu; ii) populaţia şi iii)
suveranitatea sau puterea organizată statal.
2. Într-o a doua accepţiune, restrânsă, juridică, prin stat se
înţelege doar forma organizată a puterii poporului, mecanismul sau
aparatul statal. În această accepţiune, statul este un ansamblu de
8
organe de stat, el cuprinde Parlamentul, Guvernul, justiţia, armata,
poliţia, închisorile, adică autorităţile publice. În aceste autorităţi
publice lucrează, în principal, reprezentanţi aleşi ai poporului şi
funcţionari publici, care produc bunuri imateriale şi sunt consumatori
de bunuri materiale. Prin mijlocirea acestora statul îşi realizează
funcţiile sale, respectiv: funcţia legislativă, funcţia executivă, funcţia
jurisdicţională, funcţia de apărare, funcţia represivă, funcţia
economică, funcţia culturală, funcţia socială etc.

Oamenii au diverse nevoi sau trebuinţe.


Nevoile, în sens economic, reprezintă exigenţe umane,
individuale sau colective care trebuie satisfăcute în timp şi spaţiu,
cu bunuri tangibile sau intangibile pentru a asigura desfăşurarea
activităţii oamenilor. (Cosmin Stoica şi alţii, 2010)
Aşadar, oamenii au nevoi materiale la nivel individual, la
nivelul familiei sau al comunităţii, însă ele nu se limitează doar la
acest tip de nevoi. Astfel, oamenii au şi nevoi social-economice,
culturale, politice, de importanţă locală, naţională sau
internaţională. Aceste tipuri de nevoi pot fi satisfăcute din banii
publici, administraţi şi gestionaţi de instituţiile guvernamentale sau
instituţii descentralizate locale, altfel spus de autorităţiile publice.
Banii publici intervin în dezvoltarea unei comunităţi sau a
unei naţiuni
Spre deosebire de bunurile necesare satisfacerii nevoilor
individuale, care pot fi procurate prin intermediul pieţei, bunurile
publice pot fi asigurate doar cu ajutorul instituţiilor publice.
Autorităţile publice se preocupă de satisfacerea nevoilor
comunităţii, de interes local sau naţional, având abilitarea şi
capacitatea de anticipare şi de soluţionare a lor. (Cosmin Stoica şi
alţii, 2010)
Finanţele publice au rolul de a asigura banii necesari
pentru satisfacerea nevoilor social-economice, culturale, politice
sau de altă natură, de importanţă locală sau naţională, nevoi pe care
oameniinu şi le pot asigura la nivel individual.
Nevoia de resurse la dispoziţia statului este în raport de
dependenţa directă cu sarcinile şi funcţiile pe care statul le
îndeplineşte. Aceste nevoi sunt cu atât mai mari cu cât funcţiile
statului şi ale instituţiilor publice prin care îşi îndeplineşte funcţiile
sunt mai multe. La rândul lor, creşterea numărului funcţiilor şi,
implicit, a metodelor şi mijloacelor de procurare a bunurilor necesare
statului şi autorităţilor publice reclamă organizarea raţională a
societăţii şi repartizarea justă a sarcinilor între membrii ei nu doar
prin regulile proprii economiei ci şi după anumite reguli de drept.
(Roş, 2005)
Astfel, pentru satisfacerea nevoilor comunităţii locale sau
ale ţării este necesară constituirea unor fonduri importante la
nivelul administraţiei publice centrale şi locale. Fondurile se
formează prin transferul de bani de la persoanele fizice şi juridice
către instituţiile abilitate ale statului. (Cosmin Stoica şi alţii, 2010).
Spre exemplu, nevoile pot fi:
- asigurarea securităţii şi apărării naţioanle;
- asigurarea ordinii publice şi protejarea faţă de dezastre;
- asigurarea unei situaţii sociale decente pentru anumite
categorii de persoane;
- asigurarea serviciilor publice de interes comunitar;
- asigurarea serviciilor medicale de urgenţă, ambulatoriu şi
tratament;
- asigurarea funcţionării instituţiilor administraţiei publice

9
centrale;
- asigurarea promovării relaţiilor internaţionale ale unei ţări:
reprezentanţe diplomatice, economice;
-asigurarea educaţiei naţionale şi învăţământ public etc.
În consecinţa, banul public reprezintă fondurile comune
constituite la nivelul întregii societăţi puse la dispoziţia Statului
pentru a fi administrate de către stat, prin instituţiile sale
reprezentative, în numele şi în interesul întregii societăţi.
Astfel, finanţele publice reprezintă fluxurile financiare în
cadrul cărora se formează resursele băneşti la dispoziţia statului
destinate finanţării cheltuielilor publice.
Finanţele publice cuprind:
 Veniturile – care se formează prin mobilizarea de resurse
băneşti provenite din impozite şi taxe;
 Cheltuielile – folosite din venituri pentru anumite
destinaţii de interes naţional sau local.
Conceptul de finanţe publice a însoţit dezvoltarea statului de-
alungul timpului. De la geneza primelor elemente de finanţe, în
perioada destrămării societăţii gentilice şi formarea comunităţilor
sclavagiste, până în zilele noastre, finanţele nu au părăsit niciun
moment scena istoriei, făcând parte integrantă din sistemul
relaţiilor sociale şi economice. (Şaguna, 2012)

1.3.1.2. Noţiune

Finante publice reprezintă totalitatea relatiilor de natura


economica constituite sub forma baneasca care apar in procesul
realizarii si repartizarii resurselor necesare statului pentru
indeplinirea sarcinilor sale.
Notiunea de “financia pecuniaria”- originea conceptului de
finante publice =orice tranzactie care presupune intre prestatii plata
unei sume de bani. (Şaguna, 2012)
Termenul de “finante publice”- lb.franceza, sens general- bani si
venituri publice destinate acoperirii cheltuielilor statului
Finanţele publice sunt formate din totalitatea mijloacelor
băneşti puse la dispoziţia statului prin care acesta îşi îndeplineşte
funcţiile sale.

 Finanţe publice versus finanţe private

Abordând domeniul finanţelor trebuie făcută distincţia între


finanţele publice şi finanţele private.
Astfel, expresia de finanţe publice este asociată cu statul, cu
unităţile administrativ-teritoriale şi alte instituţii de drept public, în
legătură cu resursele, cheltuielile, împrumuturile şi datoria acestora.
Pe când, finanţele private sunt asociate cu întreprinderile
economice, cu băncile şi societăţile de asigurare, în legătură cu
resursele şi cheltuielile acestora, cu împrumuturile primite sau
acordate, cu creanţele de încasat şi obligaţiile de plată, cu
asigurările şi reasigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă.
Desigur, între cele două forme există atât asemănări, cât şi
deosebiri. (Văcărel şi alţii, 2003)
Totuşi, având în vedere distincţia dintre finanţele private şi
cele publice, se pune problema raportului dintre resursele
financiare ale societăţii şi resursele publice. Acesta este un raport
de la întreg la parte, deoarece resursele financiare ale societăţii au o
sferă de cuprindere mult mai largă, cuprinzând atât finanţele
private, cât finanţele publice. (Şaguna, 2012)

10
N.B. (Nota bene) De reţinut, noţiunile de finanţe publice şi
finanţe private sunt adecvate situaţiei din ţările cu economie de
piaţă, în care cea mai mare parte a mijloacelor de producţie se află
în proprietate privată, ceea ce face posibilă şi necesară realizarea
unei demarcaţii nete între sectorul public şi cel privat. În orânduirea
socialistă, faptul că mijloacele de producţie se află în proprietate
colectivă – de stat sau de grup – face ca noţiunea de finanţe private
să nu aibă obiect. În schimb, aici se utilizează noţiunea de finanţe
socialiste, care cuprinde, pe lângă finanţele statului şi ale unităţilor
sale, şi finanţele organizaţiilor cooperatiste. (Văcărel şi alţii, 2003)

N.B. În materia finanţelor publice se utilizează diferite noţiuni


precum fonduri publice, bani publici, bunuri publice, care sunt
utilizate cu acelaşi sens de căte actele normative aplicabile în
materie, desemnând ansamblul fondurilor băneşti aflate în (puse la
dispoziţia) patrimoniul statului, al unităţilor administrativ-
teritoriale şi al persoanelor juridice de drept public.

1.3.1.3. Teoriile finanţelor publice

1.3.1.3.1. Teoria clasică a finanţelor publice


Concepţia finanţelor publice clasice este legata de ideea de
liberalism politic şi a fost specifică sfarsitului sec. XIX si inceptului
sec. XX- stat neinterventionist.
N.B. În consecinţă, finanţele publice clasice se caracterizau
printr-o execuţie bugetară excedentară (veniturile pe care statul le
realizează erau mai mari decât cheltuielile pe care le folosea pentru
îndeplinirea funcţiilor sale), o fiscalitate scăzută şi un stat
neintervenţionist.

1.3.1.3.2. Teoria modernă a finanţelor publice


Concepţia finanţelor publice moderne s-a dezvoltat dupa
primul razboi mondial cand statul neinterventionist a fost inlocuit
de un stat interventionist care a decis sa influenteze in mod direct
procesele economice.
Finantele publice se transforma intr-un mijloc de interventie
a statului in economie.
N.B. În consecinţă, finanţele publice moderne se
caracterizau printr-o execuţie bugetară deficitară (volumul
cheltuielilor creşte şi se diversifică, aparând şi categoriile
cheltuielilor publice economice şi celor sociale, depăşindu-se,
astfel, veniturile încasate de stat), o fiscalitate ridicată şi un stat
intervenţionist.

1.3.1.4. Trăsăturile şi structura finanţelor publice

1.3.1.4.1. Trăsăturile finanţelor publice


Finantele publice sau relatiile financiare publice se pot
caracteriza, prin prisma specificului lor, prin urmatoarele
particularitati/ trăsături:
1. Relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic,
deoarece ele apar în procesul formării, repartizării şi utilizării
produsului social;
2. Relatiile financiare apar in forma baneasca;
3. Relatiile financiare sunt relatii fara echivalent, adică NU
presupun o contraprestaţie directă din partea subiectului beneficiar
al mijloacelor băneşti;

11
4. O alta trasatura a relatiilor financiare este aceea ca mijloacele
banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare nu se
ramburseaza.

1.3.1.4.2. Structura finanţelor publice


Pentru a înţelege structura finanţelor publice este necesar să
avem în vedere urmatoarele acte normative:
- Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice
- OUG nr. 64/2007 a datoriei publice
- Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale

În conformitate cu Legea nr. 500/2002, finanţele publice au


următoarea structură:
 bugetul de stat;
 bugetul asigurărilor sociale de stat;
 bugetele fondurilor speciale;
 bugetul trezoreriei statului;
 bugetele instituţiilor publice autonome;
 bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial
din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat ori din
bugetele fondurilor speciale;
 bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri
proprii;
 bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate
sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri
se asigură din fonduri publice;
 bugetul fonduri externe nerambursabile;
 bugete locale;
 datoria publică.

OUG 64/2007 are in vedere principalele datorii publice.


L 273/ 2006 priveste structura bug. locale, ale comunelor,
oraselor, municipiilor, sectoarelor, judetelor, institutiilor organizate
la nivel local, bug. imprumuturilor externe si interne, inclusive ale
fondurilor externe nerambursabile.

Într-o altă ordine de idei, finanţele publice au atât o


componenţă naţională, cât şi o componenţă europeană (M.A.
Raţiu, S. Gherghina, 2008). Astfel:
 Componenţă naţională a finanţelor publice
reglementează aspectele legate de colectarea veniturilor cuvenite
(puse la dispoziţia) statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale,
care devin venituri publice, de administrarea acestor venituri şi de
efectuarea cheltuielilor publice.
 Componenţă europeană reglementează relaţiile
financiare existente între România şi Uniunea Europeană, precum
şi limitările de ordin bugetar şi financiar impuse finanţelor publice
naţionale prin normele UE (exemplu: limitările legate de deficitul
bugetar, aplicarea ajutorului de stat, etc.).

Continuând analiza, putem spune că finanţele publice pot
avea şi o componenţă internaţională, care va reglementa relaţiile
financiare dintre România şi alte state terţe (non-UE), precum şi
instituţii internaţionale, un exemplu semnificativ ar fi Fondul
monetar internaţional (FMI).

1.3.1.5. Funcţiile finanţelor publice

12
În procesul formării, repartizării şi utilizării mijloacelor băneşti
ale societăţii, finanţele publice îndeplinesc două funcţii:
1. Funcţia de repartiţie
Această funcţie se realizează în procesul de formare şi
repartizare a mijloacelor băneşti, mai exact în momentul repartiţiei
procesului social şi a venitului naţional, evidenţiindu-se două
momente: formarea resurselor şi repartizarea acestora.
2. Funcţia de control
Necesitatea funcţiei de control a fianţelor publice decurge din
faptul că fondurile de resurse financiare constituite la dispoziţia
statului aparţin întregii societăţi.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Orice tip de comunitate are nevoie pentru a funcţiona de constituirea unor fonduri comune care ulterior să fie
folosite în interesul întregii societăţi.
Oamenii au diverse nevoi sau trebuinţe.
Banul public reprezintă fondurile comune constituite la nivelul întregii societăţi pentru a fi administrate de către
stat în numele şi în interesul întregii societăţi.
Finante publice reprezintă totalitatea relatiilor de natura economica constituite sub forma baneasca care apar in
procesul realizarii si repartizarii resurselor necesare statului pentru indeplinirea sarcinilor sale.
Abordând domeniul finanţelor trebuie făcută distincţia între finanţele publice şi finanţele private.
Teoriile finanţelor publice
Concepţia finanţelor publice clasice este legata de ideea de liberalism politic şi a fost specifică sfarsitului sec.
XIX si inceptului sec. XX- stat neinterventionist.
Teoria modernă a finanţelor publice
Concepţia finanţelor publice moderne s-a dezvoltat dupa primul razboi mondial cand statul neinterventionist a
fost inlocuit de un stat interventionist care a decis sa influenteze in mod direct procesele economice.
Finantele publice sau relatiile financiare publice se pot caracteriza, prin prisma specificului lor, prin urmatoarele
particularitati/ trăsături:
1. Relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic;
2. Relatiile financiare apar in forma baneasca;
3. Relatiile financiare sunt relatii fara echivalent;
4. Mijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare nu se ramburseaza.
Structura finanţelor publice este stabilită, îndeosebi, de Legea nr. 500/2002.
Finanţele publice au atât o componentă naţională, cât şi o componentă europeană, dar şi o componenţă
internaţională.
În procesul formării, repartizării şi utilizării mijloacelor băneşti ale societăţii, finanţele publice îndeplinesc două
funcţii:
1. Funcţia de repartiţie
2. Funcţia de control

Concepte şi termeni de reţinut

 finanţele publice;
 finanţele publice clasice;
 finanţele publice moderne;
 finanţe private;
 nevoi;
 stat;
 stat intervenţionist;
 stat neintervenţionist;
 trăsăturile finanţelor publice;
13
 structura finanţelor publice;
 componenţa finanţelor publice;
 funcţia de repartiţie ;
 funcţia de control.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi conceptul de finanţele publice.


2. Comentaţi funcţia de repartiţie a finanţelor publice.
3. Comentaţi funcţia de control a finanţelor publice.
4. Comentaţi motto-ul, „Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean o dă din avutul
său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili
aceste venituri în chip potrivit, trebuie să ţină seama şi de nevoile statului şi de nevoile cetăţenilor”,
(Montesquieu, “Despre spiritul legilor”, 1748).
5. Comentaţi relaţia dintre statul neintervenţionist şi statul intervenţionist.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Totalitatea relatiilor de natura economica constituite sub forma baneasca care apar in procesul realizarii si
repartizarii resurselor necesare statului pentru indeplinirea sarcinilor sale reprezintă:
a) politica bugetară;
b) politica fiscală;
c) finanţelele publice;
d) statul neintervenţionist.

2. Printre trăsăturile finanţelor publice nu se enumeră:


a) Relatiile financiare sunt relaţii cu caracter economic;
b) Relatiile financiare sunt relaţii care presupun o contraprestaţie directă;
c) Relatiile financiare apar in forma baneasca;
d) Mijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare se ramburseaza.

3. Aspectul care se realizează în procesul de formare şi repartizare a mijloacelor băneşti, mai exact în
momentul repartiţiei procesului social şi a venitului naţional reprezintă:
a) caracterul economic al finanţelor publice;
b) funcţia de control;
c) forma bănească a finanţelor publice;
d) funcţia de repartiţie.

14
4. O execuţie bugetară excedentară (veniturile pe care statul le realizează sunt mai mari decât cheltuielile pe
care le folosea pentru îndeplinirea funcţiilor sale), o fiscalitate scăzută şi un stat neintervenţionist
caracterizează:
a) finanţele publice moderne;
b) funcţia de repartiţie;
c) finanţele publice clasice;
d) funcţia de control.

5. O execuţie bugetară deficitară (volumul cheltuielilor creşte şi se diversifică, aparând şi categoriile


cheltuielilor publice economice şi celor sociale, depăşindu-se, astfel, veniturile încasate de stat), o fiscalitate
ridicată şi un stat intervenţionist caracterizează:
a) finanţele publice moderne;
b) funcţia de repartiţie;
c) finanţele publice clasice;
d) funcţia de control.

Bibliografie obligatorie şi Referinţe

 Dan Drosu Şaguna, Drept financiar, Editura CH Beck, Bucureşti 2012;


 Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, Drept financiar public – caiet de seminar, Editura CH
Beck, Bucureşti 2008;
 Minea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, „Dreptul finanţelor publice – Drept financiar”, vol. I,
Editura Wolters Kluwer România, Bucureşti 2008;
 Constituţia României;
 Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;
 Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
 Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară.

 Viorel Roş, Drept financiar, Editura All Beck, Bucureşti 2005


 Iulian Vǎcǎrel, Gheorghe D. Bistriceanu, Florian Bercea, Gabriela Anghelache, Tatiana Moşteanu, Maria
Bodnar, Florin Georgescu, „Finanţe publice”, ediţia a IV-a, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, R.A., Bucureşti 2003
 Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, „Drept financiar public. Caiet de seminar”, Editura C.H. Beck,
Bucureşti 2008

15
Unitatea de învăţare 2

Aparatul financiar al statului. Politica financiară a statului

2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Aparatul financiar al statului (Organele statale cu atribuţii în domeniul finanţelor publice )
2.3.1.1. Activitatea financiară a statului
2.3.1.2. Noţiunea de aparat financiar al statului
2.3.1.3. Organe având competenţă generală
2.3.1.4. Organe având competenţă specială
2.3.1.5. Ministerul Finanţelor Publice
2.3.2. Politica financiară a statului
2.4. Îndrumător pentru autoverificare

2.1. Introducere
Statul este o „entitate juridică abstractă; luat ca atare, el nu
poate fi văzut, auzit sau pipăit, deşi se manifestă uneori ca o putere
de comandă, alteori ca un instrument de organizare şi conducere a
societăţii. În toate formele de manifestare, statul este forma de
legitimare a puterii unora de a condamna altora. Dar constituirea
statelor nu s-a produs de la sine. Constituirea statelor a presupus
intervenţia inteligenţei umane şi a voinţei de limitare deliberată şi
conştientă a libertăţilor umane într-un interes superior, comun. De
aceea, statul apare ca o construcţie juridică abstractă şi pe care
adesea mulţimile îl ignoră sau îl detestă, dar pe care toţi îl invocă şi
îl solicită atunci când viaţa, libertatea sau averea le sunt puse în
pericol. Statul, deşi este o abstracţiune, creează unora speranţe,
produce altora durere, nemulţumire şi chiar sentimentul revoltei. El
este ţinta răzmeriţelor şi insurecţiilor. Oamenii dărâmă state pentru
ale înlocui cu alte state”. (I. Muraru, S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii
politice, ed. a IX-a, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 12-13)

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea rolului aparatului de stat în domeniul finanţelor


publice;
– definirea conceptelor de activitate financiară a statului,
aparatul financiar de stat, politica financiară a statului, politica
16
bugetară, echilibru financiar;
– cunoaşterea rolului Ministerului Finanţelor Publice;
– cunoaşterea implicaţiilor politicii financiare a statului.

Competenţele unităţii de învăţare:

- studenţii vor putea să definească concepte şi termeni precum


activitatea financiară a statului, aparatul financiar de stat, politica
financiară a statului, politica bugetară, echilibrul financiar;
- studenţii vor putea să identifice implicaţiile politicii financaire
a statului;
- studenţii vor putea să descrie particularităţile Ministerului
Finanţelor Publice;

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Aparatul financiar al statului.


Politica financiară a statului, timpul alocat este de 3 ore.

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Aparatul financiar al statului

2.3.1.1. Aparatul financiar al statului (Organe statale cu


atribuţii în domeniul finanţelor publice)

2.3.1.1. Activitatea financiară a statului

Economia de piaţă este un mecanism complex de organizare şi


funcţionare faţă de care statul nu rămâne un simplu observator, ci
este evident implicat, atât direct, cât şi indirect.
În general, statul asigură cadrul juridic cu privire la activitatea
economică şi exercitarea liberei iniţiative de către agenţii
economici. În actuală etapă a economiei de piaţă, rolul economic al
statului s-a diminuat, limitându-se asupra formării, repartizării şi
administrării fondurilor băneşti necesare realizării nevoilor generale
ale societăţii, spre deosebire de cea anterioară, caracterizată prin
monopolul său economic, suprimarea libertăţii economice, a
iniţiativei private şi a liberei concurenţe. Statul intervine în
activitatea economică prin două modalităţi: realizarea resurselor
financiare, prin preluarea unei părţi din veniturile celor aflaţi sub
incidenţa reglementărilor financiare, în special, fiscale; prin
utilizarea resurselor astfel constituite pentru realizarea obiectivelor
sale, general intitulate satisfacerea nevoilor publice. (Postolache,
2009)
Activitatea financiară este reprezentată de un complex de
acţiuni şi activităţi desfăşurate în principal de organele de stat, dar
şi de către agenţi economici, de alte persoane juridice şi/sau de
persoane fizice şi care - îmbrăcând forma relaţiilor financiare –
17
privesc constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti
publice destinate dezvoltării (acumulării) şi consumului social.
Activitatea financiară a statului este – în egală măsură – o activitate
legislativă, o activitate de organizare a cadrului legal şi de
executare a dispoziţiilor normative. (Minea, Costaş; 2008)
Resursele financiare publice şi cheltuielile statului se
concentrează în bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale,
elaborate de puterea executivă – Guvernul, precum şi în bugetele
locale, elaborate de administraţiile publice locale.
Astfel, activitatea financiară este avută în vedere în
integralitatea componentelor structurale ale finanţelor publice şi se
realizează de stat prin aparatul său financiar.

2.3.1.2. Noţiunea de aparat financiar al statului

Lato sensu – în sens larg –, prin aparat financiar înţelegem


totalitatea structurilor organizatorice ale statului – organelor statale
– care contribuie la realizarea activităţii financiare a statului, direct
sau indirect. Pe când, stricto sensu – în sens restrâns –, prin
aparat financiar înţelegem doar organele de specialitate financiară,
astfel reglementate prin lege. (Postolache, 2009)
În funcţie de accepţiunea dată noţiunii de aparat financiar
sub aspectul structurii sale, se disting două categorii de organe, şi
anume:
a) organe ale statului cu competenţă generală, reprezentând
aparatul financiar, lato sensu;
b) organe ale statului cu competenţă specială, reprezentând
aparatul financiar, stricto sensu.

2.3.1.3. Organe cu competenţă generală


Organele cu competenţă generală sunt cele care au şi
atribuţii în domeniul financiar, prin activitatea lor contribuind la
realizarea finanţelor publice:
- Parlamentul;
- Preşedinţia României;
- Guvernul României;
- ministerele şi celelalte organe centrale şi locale ale
administraţiei de stat – direcţiile şi celelalte servicii financiar-
contabile din cadrul acestora;
- Banca Naţională a României;
- instituţiile publice de subordonare centrală sau locală;
- consiliul general al Municipiului Bucureşti, consiliul
judeţean şi consiliul local;
- primarul;
- prefectul.

Parlamentul
Potrivit art. 17 Legea nr. 500/2002, Parlamentul adoptă
legile bugetare anuale şi legile de rectificare, elaborate de Guvern
în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
În cazul în care legile bugetare anuale, depuse în termen
legal, nu au fost adoptate de către Parlament până cel târziu la data
de 15 decembrie a anului anterior anului la care se referă proiectul
de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii
de urgenţă.
Totodată, Parlamentul adoptă legile contului general anual
de execuţie.

18
Guvernul
Potrivit art. 18 Legea nr. 500/2002,Guvernul asigură
realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare
perspectivele economice şi priorităţile politice cuprinse în
Programul de guvernare acceptat de Parlament.
Guvernul asigură:
a) elaborarea raportului privind situaţia macroeconomică
pentru anul bugetar respectiv şi proiecţia acesteia în următorii 3 ani;
b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale şi
transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul
termenului limită prevăzut de prezenta lege;
c) exercitarea conducerii generale a activităţii executive în
domeniul finanţelor publice, scop în care examinează periodic
execuţia bugetară şi stabileşte măsuri pentru menţinerea sau
îmbunătăţirea echilibrului bugetar, după caz;
d) supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor
legilor de rectificare şi a contului general anual de execuţie;
e) utilizarea fondului de rezervă bugetară şi a fondului de
intervenţie la dispoziţia sa, pe bază de hotărâri.

2.3.1.4. Organe cu competenţă specială


Organele cu competenţă specială sunt cele care au atribuţii
exclusiv în domeniul financiar:
1. Ministerul Finanţelor Publice este organ al
administraţiei publice centrale de specialitate cu rol de sinteză, care
aplică strategia şi programul Guvernului în domeniul finanţelor
publice şi exercită administrarea generală a finanţelor publice.
În îndeplinirea atribuţiilor sale, Ministerul finanţelor
publice colaborează cu celelalte ministere şi cu structurile de
specialitate din subordinea Guvernului, cu autorităţile publice
locale şi cu alte organisme.
În directa subordonare a ministrului finanţelor publice şi cu
un rol esenţial în realizarea veniturilor publice este ANAF
2. Trezoreria Statului - instituţie de tip bancar, reprezintă
un sistem unitar şi integrat, prin care statul asigură efectuarea
operaţiunilor de încasări şi plăţi privind fondurile publice, inclusiv
cele privind datoria publică, şi a altor operaţiuni ale statului, în
condiţii de siguranţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în
vigoare.
Contul general al Trezoreriei Statului funcţionează la Banca
Naţională a României şi este deschis pe numele Ministerului
Finanţelor Publice.
3. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice – este organizat şi funcţionează ca organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea
Guvernului, cu personalitate juridică, având rol de sinteză şi
coordonare a aplicării strategiei şi politicilor Guvernului în
domeniile muncii, familiei şi protecţiei sociale.
4. Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări
Sociale - instituţie publică autonomă de interes naţional, organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate
juridică, care administrează şi gestionează sistemul public de pensii
şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi sistemul de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, sub autoritatea
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice.
5. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate instituţie publică
autonomă de interes naţional, cu personalitate juridică, care

19
administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de
sănătate, asigurând o funcţionare unitară şi coordonată a acestuia,
în vederea aplicării politicilor şi programelor în domeniul sanitar.
6. Curtea de Conturi – legea nr. 94/1992, republicată 2009 –
funcţia sa de control se realizează prin proceduri de audit public
extern asupra modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a
resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.
7. Autoritatea de Audit - este un organism independent din
punct de vedere operaţional faţǎ de Curtea de Conturi şi faţǎ de
celelalte autoritǎţi responsabile cu gestiunea şi implementarea
fondurilor comunitare nerambursabile.
Autoritatea de Audit este singura autoritate naţionalǎ
competentǎ sǎ efectueze audit public extern, în conformitate cu
legislaţia comunitarǎ şi naţionalǎ, asupra fondurilor comunitare.
Are atribuţii şi proceduri de lucru proprii, în vederea
îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului extern, ce revin
României în calitate de stat menbru al UE pentru fonduri
nerambursabile.

2.3.1.5. Ministerul Finanţelor Publice

Ministerul Finanţelor Publice este organ al administraţiei


publice centrale de specialitate cu rol de sinteză, cu personalitate
juridică, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi
programul Guvernului în domeniul finanţelor publice şi exercită
administrarea generală a finanţelor publice.
În îndeplinirea atribuţiilor sale, MFP colaborează cu celelalte
ministere şi cu structurile de specialitate din subordinea
Guvernului, cu autorităţile publice locale şi cu alte organisme, cu
partenerii de dialog social.
În directa subordonare a ministrului finanţelor publice şi cu un
rol esenţial în realizarea veniturilor publice este ANAF
Ministerul Finanţelor Publice aplică Programul de guvernare şi
contribuie la elaborarea şi implementarea strategiei în domeniul
finanţelor publice, în exercitarea administrării generale a finanţelor
publice, asigurând utilizarea pârghiilor financiare, în concordanţă
cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei
operatorilor economici.
Sediul juridic privind organizarea şi funcţionarea MFP îl
regăsim în H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările
ulterioare.
MFP îndeplineşte următoarele funcţii:
1) de strategie, prin care se asigură, în conformitate cu politica
financiară a Guvernului şi cu normele Uniunii Europene, elaborarea
strategiei în domeniile de activitate specifice ministerului: fiscal,
bugetar, contabilitate publică, reglementări contabile, datorie
publică, audit public intern, domenii reglementate specific;
2) de reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea
cadrului normativ şi instituţional necesar pentru realizarea
obiectivelor strategice în domeniul finanţelor publice;
3) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului
român şi al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi
extern în domeniul său de activitate şi în limitele stabilite prin
actele normative în vigoare;
4) de prognoză, prin care se asigură elaborarea de studii şi
prognoze pe termen scurt, mediu şi lung privind evoluţia economiei
româneşti în ansamblu, pe sectoare şi în profil teritorial, precum şi
20
fundamentarea principalelor măsuri de politică economică,
exercitată prin Comisia Naţională de Prognoză;
5) de concepţie bugetară şi fiscală;
6) de administrare a veniturilor statului;
7) de administrare a resurselor derulate prin Trezoreria
Statului;
8) de administrare a datoriei publice;
9) de implementare a prevederilor Tratatului de aderare a
României la Uniunea Europeană pentru domeniul financiar şi
fiscal;
10) de administrare financiară a fondurilor PHARE, ISPA şi
SAPARD, Facilitatea de tranziţie, a instrumentelor structurale şi a
instrumentului de asistenţă pentru preaderare, acordate de Uniunea
Europeană, inclusiv a asistenţei financiare acordate de statele
membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb prin
Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European şi
Mecanismul Financiar Norvegian;
11) de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană,
precum şi a contactelor cu structurile comunitare, din punct de
vedere administrativ, în acest domeniu ;
12) de monitorizare împreună cu celelalte ministere/autorităţi
competente potrivit legii a asistenţei tehnice oferite acestora de
instituţiile financiare internaţionale şi băncile guvernamentale de
dezvoltare/cooperare internaţională;
13) de coordonare şi reglementare a controlului financiar
preventiv cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea
patrimoniului public;
14) de organizare şi exercitare a auditului intern în entităţile
publice, inclusiv în Ministerul Finanţelor Publice;
15) de organizare şi exercitare a auditului intern în entităţile
publice, inclusiv în Ministerul Finanţelor Publice;
16) de evidenţă a bunurilor ce constituie domeniul public al
statului;
17) de combatere a evaziunii fiscale, exercitată prin Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate;
18) de control al aplicării unitare şi respectării reglementărilor
legale în domeniul său de activitate, precum şi al funcţionării
instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub
autoritatea sa;
19) de autoritate cu competenţe în domeniul politicii şi
legislaţiei vamale, coordonare, îndrumare şi control în acest
domeniu;
20) de suport, respectiv de management al resurselor umane,
financiare şi materiale, de susţinere a activităţilor specifice prin
intermediul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, de
consultanţă juridică, precum şi de promovare a unui cadru de lucru
comunicaţional;
21) de elaborare, de promovare şi de implementare a politicii în
domeniul achiziţiilor publice, de stabilire şi implementare a
sistemului de verificare şi control al aplicării unitare a dispoziţiilor
legale şi procedurale în domeniul achiziţiilor publice, precum şi de
monitorizare a funcţionării eficiente a sistemului de achiziţii
publice, exercitate prin Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.

Principiile care stau la baza activităţii Ministerului Finanţelor

21
Publice sunt următoarele:
a) coerenţa, stabilitatea şi predictibilitatea în domeniul
finanţelor publice pe termen mediu;
b) armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii
Europene;
c) întărirea autorităţii instituţiei;
d) perfecţionarea managementului fondurilor publice;
e) transparenţa activităţii în toate domeniile sale de activitate;
f) colaborarea cu partenerii sociali;
g) asigurarea unui mediu de afaceri concurenţial şi predictibil.

În domeniul finanţelor publice Ministerul Finanţelor Publice


are, în principal, următoarele atribuţii:
1) coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea
Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume: pregătirea
proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare,
precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de
execuţie;
2) dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-
bugetare;
3) administrează contul general al Trezoreriei Statului, deschis
la Banca Naţională a României, scop în care încheie convenţii cu
aceasta;
4) asigură monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care
se constată abateri ale veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile
autorizate, propune Guvernului măsuri pentru reglementarea
situaţiei;
5) blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare
constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele
ordonatorilor de credite;
6) dispune măsurile necesare pentru administrarea şi urmărirea
modului de utilizare a fondurilor publice destinate cofinanţării în
bani, rezultate din contribuţia financiară externă acordată
Guvernului României;
7) aplică, în calitatea de principal furnizor de ajutor de stat,
legislaţia în domeniul ajutorului de stat;
8) elaborează şi aprobă clasificaţia indicatorilor privind
finanţele publice;
9) elaborează şi urmăreşte execuţia operativă a bugetului
general consolidat; stabileşte măsurile necesare pentru încasarea
veniturilor şi limitarea cheltuielilor, în vederea încadrării în
deficitul bugetar aprobat;
10) Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală, îşi desfăşoară activitatea în domeniul
impozitelor, taxelor şi al altor venituri bugetare pentru care este
competentă, potrivit legii, prin intermediul procedurilor de
gestiune, colectare, control fiscal, soluţionarea contestaţiilor şi
dezvoltarea unei relaţii de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv
prin acordarea de servicii de asistenţă;
11) exercită, prin organele sale de specialitate, activitatea de
inspecţie economico-financiară;
12) realizează activităţi de inspecţie privind constatarea
neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare apărute în obţinerea şi
utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale
aferente acestora în care există cazuri de incompatibilitate la nivelul
structurilor de control organizate în interiorul autorităţii cu
competenţe în gestionarea fondurilor europene ori la solicitarea
autorităţii de certificare, când aceasta constată că structurile de
22
control organizate în interiorul autorităţii cu competenţe în
gestionarea fondurilor europene nu au investigat în mod
corespunzător constatările cu implicaţii financiare sau cu posibile
implicaţii financiare din rapoartele sale de verificare;
13) realizează activităţi de inspecţie pentru activitatea proprie
a ministerului, precum şi la unităţile aflate în subordinea sau sub
autoritatea ministerului;
14) coordonează activităţile de investiţii proprii şi ale
structurilor subordonate;
15) prognozează veniturile bugetare pe termen scurt, mediu şi
lung şi analizează evoluţiile macroeconomice şi bugetare interne şi
internaţionale;
16) asigură aplicarea prevederilor legislaţiei în vigoare în
domeniul protecţiei informaţiilor naţionale ale Uniunii Europene şi
NATO clasificate, prevenirea şi combaterea acţiunilor teroriste,
precum şi protecţia surselor generatoare de informaţii clasificate, în
minister şi la unităţile aflate în subordinea ministerului;
17) Ministerul Finanţelor Publice îndeplineşte toate atribuţiile
şi are toate competenţele conferite prin legi sau prin alte acte
normative în vigoare, monitorizează şi coordonează atribuţiile
conferite de lege unităţilor subordonate;
18) colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea
balanţei de plăţi externe, a balanţei creanţelor şi angajamentelor
externe, a reglementărilor în domeniul monetar şi valutar;
19) prezintă semestrial Guvernului şi comisiilor pentru buget,
finanţe şi bănci ale Parlamentului, împreună cu Banca Naţională a
României, informări asupra modului de realizare a balanţei de plăţi
externe şi a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe şi propune
soluţii de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din
contul curent al balanţei de plăţi externe;
20) participă, în numele statului, în ţară şi în străinătate, după
caz, la tratative externe privind acordurile bilaterale şi multilaterale
de promovare şi protejare a investiţiilor şi convenţiile de evitare a
dublei impuneri şi combatere a evaziunii fiscale şi, împreună cu
Banca Naţională a României, în probleme financiare, valutare şi de
plăţi.

În îndeplinirea atribuţiilor sale, Ministerul Finanţelor


Publice este autorizat:
1) să emită, ca urmare a controlului, dispoziţii obligatorii
pentru luarea măsurilor de respectare a legii de către operatorii
economici;
2) să ia măsuri pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de
lege în competenţa sa;
3) să aprobe înlesniri, restituiri, compensări şi amânări la
plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a altor
vărsăminte bugetare obligatorii, în condiţiile legii;
4) să aplice, prin organele abilitate, modalităţile de
executare silită şi măsurile asigurătorii, în condiţiile legii, pentru
recuperarea creanţelor bugetare;
5) să refuze cererile de finanţare de la bugetul de stat, de
suplimentare şi de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care
acestea nu îndeplinesc condiţiile legale sau se abat de la
reglementările în vigoare;
6) să revoce creditele bugetare deschise ordonatorilor de
credite, în cazurile în care se constată că acestea se utilizează în alte
scopuri decât cele stabilite;
7) să respingă situaţiile financiar-contabile ale

23
ordonatorilor de credite care nu îndeplinesc condiţiile stabilite de
normele legale şi să stabilească noi termene pentru refacerea şi
prezentarea acestora, cu aplicarea sancţiunilor prevăzute de
legislaţia în vigoare;
8) să emită, să anuleze, să revoce, să suspende, după caz,
pentru domeniile pentru care este împuternicit, în condiţiile legii,
acte administrative sub forma autorizaţiilor, licenţelor, atestatelor
sau alte asemenea acte administrative, prin care li se permite
solicitanţilor organizarea şi/sau desfăşurarea unei anumite activităţi;
9) să întocmească şi să propună spre aprobare Guvernului,
în condiţiile legii, bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor
economici aflaţi sub autoritatea ministerului;
10) să avizeze, în condiţiile legii, bugetele de venituri şi
cheltuieli ale operatorilor economici aflaţi în coordonarea,
subordonarea sau sub autoritatea ministerelor, organelor de
specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţilor
publice centrale la care statul este acţionar unic sau majoritar, a
filialelor acestora, precum şi a instituţiilor implicate în privatizare;
11) să stabilească orice alte măsuri, în condiţiile prevăzute
de lege.

MFP are dreptul:


1) să solicite de la celelalte autorităţi ale administraţiei
publice, instituţii publice şi operatori economici, de la instituţii de
credit şi de la alte persoane, în condiţiile legii, datele şi informaţiile
necesare în vederea realizării atribuţiilor, cu păstrarea
confidenţialităţii acestora, în mod gratuit;
2) să încheie protocoale de schimb de informaţii şi
documente, precum şi de colaborare cu ministere, instituţii publice
şi cu alte organizaţii, potrivit competenţelor atribuite;
3) să solicite de la autorităţi ale administraţiei publice şi
instituţii publice datele şi informaţiile necesare în vederea asigurării
reprezentării, în baza mandatului acordat, a statului român sau a
instituţiei publice implicate în faţa Curţii de arbitraj internaţional a
Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative
la Investiţii, cu sediul la Washington, acestea având obligaţia de a
avea un rol activ în punerea la dispoziţie a acestor documente şi
informaţii, precum şi în stabilirea persoanelor din cadrul acestora
care pot oferi informaţii referitoare la cauza supusă arbitrajului.

Organizarea MFP

În cadrul MFP, prin ordin al ministrului finanţelor publice,


se pot organiza servicii, birouri, compartimente, programe şi
colective temporare şi se pot stabili numărul total al posturilor,
numărul posturilor de conducere şi numărul posturilor de execuţie,
în condiţiile legii.
Ministerul Finanţelor Publice are în dotare un parc auto,
potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, iar pentru activităţi specifice,
numărul de mijloace de transport şi consumul de carburanţi sunt
prevăzute în anexa nr. 3 la HG. Nr. 34/2009.
Persoanele care prin lege au dreptul de a utiliza mijloacele
de transport din dotarea MFP, precum şi persoanele care
desfăşoară activităţi specifice pot folosi mijloacele de transport din
parcul propriu al Ministerului Finanţelor Publice, în baza
permisului de conducere pe care îl posedă, cu aprobarea prealabilă
a ordonatorului principal de credite.

24
Natura juridică a personalului MFP

Personalul Ministerului Finanţelor Publice este compus din


demnitari şi asimilaţi ai acestora, funcţionari publici, cu funcţii
publice generale sau specifice şi din personal contractual.
Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al
Ministerului Finanţelor Publice este de 1.455, exclusiv demnitarii.
Personalul din cadrul Ministerului Finanţelor Publice care
are calitatea de funcţionar public beneficiază de toate drepturile şi
are obligaţiile prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi în statutele speciale.
Atribuţiile şi răspunderile structurilor din aparatul propriu
al Ministerului Finanţelor Publice se stabilesc prin regulamentul de
organizare şi funcţionare a ministerului, aprobat prin ordin al
ministrului finanţelor publice.
Statul de funcţii pentru aparatul propriu al Ministerului
Finanţelor Publice se aprobă de către ministrul finanţelor publice.
Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile individuale ale
personalului din aparatul propriu al MFP precum şi din unităţile
subordonate acestuia se stabilesc prin fişa postului, pe baza
regulamentelor de organizare şi funcţionare, care se semnează de
salariat şi se aprobă în condiţiile legii.

Conducerea MFP

Conducerea Ministerului Finanţelor Publice se exercită de


către ministrul finanţelor publice.
Ministrul finanţelor publice reprezintă ministerul în
raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi
fizice din ţară şi din străinătate. Prin ordin al ministrului finanţelor
publice unele atribuţii pot fi delegate secretarilor de stat,
secretarului general, persoanelor cu funcţii de conducere din
compartimentele de specialitate şi altor persoane din aparatul
propriu al ministerului.
În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul finanţelor publice
emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
Ministrul finanţelor publice îndeplineşte, conform legii,
funcţia de ordonator principal de credite. Ministrul finanţelor
publice poate delega această calitate secretarilor de stat,
secretarului general, secretarului general adjunct sau altor persoane
împuternicite în acest scop. Prin ordin al ministrului finanţelor
publice se vor preciza limitele şi condiţiile delegării.
Ministrul finanţelor publice este ajutat în activitatea de
conducere a ministerului de 4 secretari de stat, numiţi prin decizie
a primului-ministru.
În cazul în care ministrul finanţelor publice, din diferite
motive, nu îşi poate exercita atribuţiile curente, îl deleagă pe unul
dintre secretarii de stat să exercite aceste atribuţii, înştiinţându-l pe
primul-ministru despre aceasta.
Răspunderile şi atribuţiile secretarilor de stat se stabilesc
prin ordin al ministrului finanţelor publice.
În cazul în care unul dintre secretarii de stat nu îşi poate
exercita atribuţiile curente, acesta va fi înlocuit, pe bază de ordin al
ministrului finanţelor publice, de un alt secretar de stat.
Pe lângă ministrul finanţelor publice funcţionează, ca
organ consultativ, colegiul ministerului. Componenţa şi
25
regulamentul de funcţionare ale colegiului ministerului se aprobă
prin ordin al ministrului.
Colegiul consultativ este format din persoane care au
ocupat funcţia de prim-ministru al României, funcţia de ministru al
finanţelor publice sau alţi specialişti în domeniul finanţelor
publice. Colegiul consultativ se întruneşte trimestrial.
Cabinetele demnitarilor se organizează şi funcţionează
potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998 privind
organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică
centrală. Personalul din cadrul cabinetelor demnitarilor are statut de
personal contractual.
Ministrul finanţelor publice semnează actele
administrative elaborate de către structurile ministerului cu
atribuţii de soluţionare a contestaţiilor şi a plângerilor prealabile,
în condiţiile legii.
Ministrul finanţelor publice este ajutat în activitate şi de
conducătorii unităţilor subordonate, pentru care, prin ordin,
poate stabili şi alte răspunderi şi atribuţii decât cele stabilite în
actele normative de organizare şi funcţionare a acestora.

Secretarul general al ministerului este înalt funcţionar


public, numit în condiţiile legii. Acesta asigură stabilitatea
funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea
legăturilor funcţionale între structurile ministerului.
În realizarea atribuţiilor ce îi revin, secretarul general al
ministerului este ajutat de un secretar general adjunct, care este
înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii.
Secretarul general numit în condiţiile legii, în cadrul
structurilor aflate în subordinea ministerului, se află şi în
coordonarea metodologică a secretarului general din minister,
pentru îndeplinirea exclusiv a atribuţiilor şi responsabilităţilor
ministerului.

Unităţile subordinea sau sub autoritatea Ministerului


Finanţelor Publice

I. Unităţi care funcţionează în subordinea Ministerului


Finanţelor Publice
 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
(ANAF)
 Comisia Naţională de Prognoză
 Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice

1. În subordinea Ministerului Finanţelor Publice se


organizează şi funcţionează Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală, organ de specialitate al administraţiei publice centrale,
instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul
de stat şi din venituri proprii, în condiţiile legii.
2. În subordinea Ministerului Finanţelor Publice se
organizează şi funcţionează Comisia Naţională de Prognoză, ca
organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul
MFP.
3. În subordinea Ministerului Finanţelor Publice se
organizează şi funcţionează Agenţia Naţională pentru Achiziţii
Publice, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la
bugetul de stat, prin bugetul MFP.
II. Instituţii şi activităţi care funcţionează pe lângă

26
Ministerul Finanţelor Publice:
Tipărirea şi difuzarea publicaţiei „Revista Finanţe Publice
şi Contabilitate;
Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a
Profesiei Contabile

III. Companii naţionale, societăţi naţionale şi societăţi


comerciale aflate sub autoritatea sau în administrarea Ministerului
Finanţelor Publice, la care acesta exercită calitatea de reprezentant
al statului ca acţionar:
- Compania Naţională „Imprimeria Naţională” - S.A.
- Compania Naţională „Loteria Română” - S.A.
- CEC BANK - S.A.
- Societatea Comercială Banca de Export-Import a României
EXIMBANK - S.A.
- Fondul Român de Contragarantare - S.A.
- Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru
Întreprinderi Mici şi Mijlocii - F.N.I.M.M. - S.A. - IFN

Structurile de specialitate din cadrul unităţilor subordonate


şi al structurilor subordonate acestora, care au corespondent la
nivelul ministerului, se află în coordonarea metodologică a
structurilor de specialitate din cadrul aparatului propriu al
ministerului, pentru îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor
ministerului.
Persoanele care ocupă funcţii publice de conducere
specifice activităţii de trezorerie din cadrul unităţilor teritoriale ale
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se numesc în funcţie, în
condiţiile legii, prin ordin al ministrului finanţelor publice.

 Ministerul Finanţelor Publice şi toate unităţile aflate în


structura sau în subordinea sa pot închiria spaţii pentru necesităţi
proprii, în condiţiile legii.
Ministerul Finanţelor Publice şi toate unităţile aflate în
subordinea sa pot închiria unor operatori economici sau pot da în
folosinţă gratuită altor instituţii de utilitate publică spaţii situate
în imobilele proprietate publică sau privată a statului, în care îşi
desfăşoară activitatea şi pe care le administrează, în condiţiile
legii, în următoarele scopuri:
 organizarea bufetelor de incintă;
 instalarea de automate pentru băuturi calde şi reci;
 instalarea de mijloace de comunicaţii;
 afişarea reclamelor de publicitate;
 prestarea de servicii de copiere pentru contribuabili;
 comercializarea timbrelor fiscale, a tipizatelor sau a presei;
 pentru activităţi de învăţământ superior;
 pentru activităţi ale autorităţilor şi instituţiilor publice din
administraţia publică centrală şi locală;
 pentru activităţi care au legătură cu activitatea Ministerului
Finanţelor Publice.
Unităţile aflate în subordinea MFP pot organiza, pe proprie
răspundere, procedurile legale pentru închirierea sau darea în
folosinţă gratuită a acestor spaţii.
Chiriile stabilite şi încasate ca urmare a închirierii
spaţiilor se virează integral la bugetul de stat.
Închirierea spaţiilor situate în imobilele proprietate
publică sau privată a statului se realizează cu respectarea

27
următoarelor principii:
 libera concurenţă;
 transparenţa;
 tratamentul egal;
 confidenţialitatea.
Spaţiile se dau în folosinţă gratuită prin protocol încheiat
între instituţiile de utilitate publică ce primesc spaţiile în folosinţă
gratuită şi Ministerul Finanţelor Publice sau unităţile aflate în
subordinea acestuia, după caz.
Utilităţile şi cota-parte pentru cheltuielile de funcţionare
aferente spaţiilor date în folosinţă gratuită, se asigură de instituţiile
beneficiare şi se reglementează prin protocol.

Ministerul Finanţelor Publice este abilitat să deţină şi să


administreze prin unităţile subordonate spaţii de cazare şi
pentru instruirea personalului propriu ce urmează forme de
pregătire-instruire organizate de Şcoala de Finanţe Publice şi
Vamă. Fondurile necesare procurării bunurilor ce echipează
spaţiile de cazare-instruire, precum mobilier, cazarmament, obiecte
de inventar specifice şi altele asemenea, şi pentru plata serviciilor
necesare se prevăd şi se asigură din bugetul Ministerului
Finanţelor Publice sau al unităţilor subordonate.
Unităţile din subordinea ministerului, care administrează
spaţii în care funcţionează centre zonale ale Şcolii de Finanţe
Publice şi Vamă, pot angaja prin contracte-cadru, cu avizul
prealabil al ministerului, în condiţiile legii, servicii de tip hotelier,
respectiv de curăţenie-întreţinere spaţii, spălat-călcat lenjerie,
servire masă şi alte servicii necesare pentru cursanţi cu operatorii
economici specializaţi. Plata acestor servicii se va face de fiecare
cursant, în condiţiile legii.

Prefecturile împreună cu consiliile judeţene, Consiliul


General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale vor acorda
sprijin prin asigurarea spaţiilor corespunzătoare pentru desfăşurarea
activităţii unităţilor din teritoriu subordonate Ministerului
Finanţelor Publice.
În localităţile în care unităţile teritoriale subordonate
Ministerului Finanţelor Publice nu dispun de spaţii
corespunzătoare, consiliile locale vor sprijini aceste unităţi prin
asigurarea, în condiţiile legii, de amplasamente în vederea
construirii de sedii proprii.

2.3.2. Politica financiară a statului

Politica financiară se defineşte ca reprezentând ansamblul


măsurilor, acţiunilor şi instrumentelor de colectare a resurselor
financiare (sistemul veniturilor publice) şi de utilizare a acestora în
scopul satisfacerii consumului de bunuri publice. (Văcărel şi alţii,
2003)
Raportându-ne la conţinutul economic al proceselor
definite şi la semantica noţiunilor utilizate, conceptul de politică
financiară însumează: pe de o parte politica fiscală – prin care se
stabilesc sursele, metodele de prelevare şi veniturile fondurilor
publice,
şi pe de altă parte, politica bugetară – ca expresie a
dimensionării şi ierarhizării cheltuielilor publice prin acţiuni şi
instrumente specifice.
Politica bugetară reprezintă procesul de stabilire şi

28
ierarhizare a priorităţilor economico-sociale la nivelul
autorităţilor de decizie (centrale sau locale), concretizat în
structurarea şi dimensionarea cheltuielilor publice. Politica
bugetară se constituie într-un complex de acţiuni complementar
politicii fiscale, ambele tipuri de politici reprezentând instrumente
de intervenţionism ale statului în scopul modelării evoluţiilor
economico-sociale dintr-o ţară. (Văcărel şi alţii, 2003)
Iar istoric vorbind se poate observa că încercarea de a
coordona impozitarea, cheltuielile publice şi deficitul bugetar într-
un set coerent de politici care pot să ajute la conducerea unei
economii nu este atât de veche. Politica bugetară per se există de
numai circa 60 -70 de ani, în timp ce deficitul şi impozitele au fost
utilizate de milenii.

Principalele funcţii ale politicii bugetare sunt următoarele:


---- funcţia de stabilizare;
---- funcţia de alocare a resurselor;
---- funcţia de redistribuire a veniturilor. (Văcărel şi alţii, 2003)
În ansamblul său politica bugetară este o componentă activă şi
complexă a politicii financiare, care trebuie armonizată cu politica
fiscală şi cu cea monetară, în scopul asigurării echilibrului financiar
şi, pe un plan mai larg, a echilibrului economic.
În vederea realizării stării de echilibru financiar atât la un
moment dat, cât şi în dinamică, este necesar ca autorităţile publice
să combine politicile fiscal-bugetare într-un mod raţional, pornind
de la situaţia de fapt a economiei, de la obiectivele de folosire cât
mai deplină a forţei de muncă şi de reducere a ratei inflaţiei ca
premise pentru creşterea bunăstării, totul pe fondul menţinerii
stabilităţii macroeconomice.
Atât politica financiară, cât şi politica monetară
condiţionează în mod direct echilibrul financiar la nivel
macroeconomic.
(Politica monetară reprezintă ansamblul acţiunilor şi
instrumentelor prin care banca centrală, utilizând volumul - oferta
– şi costul – rata dobânzii monedei, influenţează nivelul activităţii
economice – produsul intern brut – şi al preţurilor – rata inflaţiei.)
Definit în sinteză ca o stare optimă a finanţelor publice,
echilibrul financiar exprimă concordanţa dintre necesarul de
resurse financiare solicitate de furnizarea bunurilor publice, pe de o
parte, şi resursele posibile de mobilizat pe plan intern şi extern în
acest scop, pe de altă pare. Echilibrul finaniciar nu reprezintă un
scop în sine, ci el se circumscrie, în mod organic, politicii
economice promovate de guvern şi se află în directă corelaţie cu
principalii indicatori macroeconomici (mărimea produsului intern
brut, rata inflaţiei, rata şomajului şi soldul contului curent al
balanţei de plăţi), alături de care poate contribui la asigurarea
echilibrului general economic.
În ţara noastră, instrumentul de reflectare a echilibrului
financiar public, la nivel naţional, îl reprezintă bugetul general
consolidat.  Acesta exprimă totalitatea resurselor şi, respectiv, a
cheltuielilor publice. Bugetul general consolidat poate fi echilibrat
sau dezechilibrat; în această ultimă situaţie soldul bugetului general
consolidat putând să se prezinte în două ipostaze, excedentar –
venituri mai mari decât cheltuielile – sau deficitar – cheltuieli
superioare veniturilor.
Instrumentul specific de actiune este bugetul (principalul
plan financiar al statului care cuprinde totalitate veniturilor şi
cheltuielilor publice).

29
 Prin Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-
bugetară se consacră în materia finanţelor publice şi conceptul de
politică fiscal-bugetară.
Astfel, Guvernul are obligaţia să îndeplinească obiectivele de
politică fiscal-bugetară, să elaboreze şi să aplice strategia fiscal-
bugetară anuală potrivit regulilor fiscal-bugetare prevăzute în
respectiva lege.
Obiectivele politicii fiscal-bugetare sunt:
a) menţinerea datoriei publice la un nivel sustenabil pe termen
mediu şi lung;
b) gestionarea prudentă a resurselor şi a obligaţiilor asumate ale
sectorului public şi a riscurilor fiscal-bugetare;
c) menţinerea unui nivel adecvat al resurselor bugetare pentru
plata serviciului datoriei publice;
d) asigurarea predictibilităţii nivelului cotelor şi bazelor de
impozitare sau taxare.
Iar strategia fiscal-bugetară reprezintă documentul de politică
publică ce stabileşte obiectivele şi priorităţile în domeniul fiscal-
bugetar, ţintele veniturilor şi cheltuielilor bugetului general
consolidat şi ale bugetelor componente ale bugetului general
consolidat, precum şi evoluţia soldului bugetului general consolidat
pe o perioadă de 3 ani.
Guvernul României va defini şi va derula politica fiscal-
bugetară pe baza următoarelor principii:
1.Principiul transparenţei în ceea ce priveşte stabilirea
obiectivelor fiscal-bugetare şi derularea politicii fiscale şi
bugetare
Guvernul şi autorităţile publice locale au obligaţia de a face
publice şi de a menţine în dezbatere un interval de timp rezonabil
toate informaţiile necesare ce permit evaluarea modului de
implementare a politicilor fiscale şi bugetare, rezultatelor acestora
şi a stării finanţelor publice centrale şi, respectiv, locale.
2.Principiul stabilităţii
Guvernul are obligaţia de a conduce politica fiscal-bugetară
într-un mod care să asigure predictibilitatea acesteia pe termen
mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice.
3.Principiul responsabilităţii fiscale
Guvernul are obligaţia de a conduce politica fiscal-bugetară
în mod prudent şi de a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare,
precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure
sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung.
Sustenabilitatea finanţelor publice presupune ca, pe termen
mediu şi lung, Guvernul să aibă posibilitatea să gestioneze riscuri
sau situaţii neprevăzute, fără a fi nevoit să opereze ajustări
semnificative ale cheltuielilor, veniturilor sau deficitului bugetar cu
efecte destabilizatoare din punct de vedere economic sau social.
4.Principiul echităţii
Guvernul va derula politica fiscal-bugetară luând în calcul
impactul financiar potenţial asupra generaţiilor viitoare, precum şi
impactul asupra dezvoltării economice pe termen mediu şi lung.
5.Principiul eficienţei
Politica fiscal-bugetară a Guvernului va avea la bază
utilizarea eficientă a resurselor publice limitate, va fi definită pe
baza eficienţei economice, iar deciziile de alocare a investiţiilor
publice, inclusiv cele finanţate din fonduri nerambursabile primite
de la Uniunea Europeană şi alţi donatori, se vor baza inter alia pe
evaluarea economică, precum şi pe evaluarea capacităţii de
absorbţie.

30
6.Principiul gestionării eficiente a cheltuielilor de
personal plătite din fonduri publice
Politica salarială şi a numărului de personal aferentă
instituţiilor, autorităţilor, entităţilor publice şi/sau de utilitate
publică trebuie să fie în conformitate cu ţintele fiscal-bugetare din
strategia fiscal-bugetară, cu scopul de a eficientiza gestiunea
fondurilor cu această destinaţie.
Toate aceste principii sunt aplicabile şi autorităţilor
administraţiei publice locale, precum şi altor entităţi ale căror
bugete fac parte din bugetul general consolidat.

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2


Economia de piaţă este un mecanism complex de organizare şi funcţionare faţă de care statul nu rămâne un simplu
observator, ci este evident implicat, atât direct, cât şi indirect.
Activitatea financiară este reprezentată de un complex de acţiuni şi activităţi desfăşurate în principal de organele de
stat, dar şi de către agenţi economici, de alte persoane juridice şi/sau de persoane fizice şi care - îmbrăcând forma
relaţiilor financiare – privesc constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti publice destinate dezvoltării
(acumulării) şi consumului social. Activitatea financiară a statului este – în egală măsură – o activitate legislativă, o
activitate de organizare a cadrului legal şi de executare a dispoziţiilor normative.
Resursele financiare publice şi cheltuielile statului se concentrează în bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale,
elaborate de puterea executivă – Guvernul, precum şi în bugetele locale, elaborate de administraţiile publice locale.
Lato sensu – în sens larg –, prin aparat financiar înţelegem totalitatea structurilor organizatorice ale statului –
organelor statale – care contribuie la realizarea activităţii financiare a statului, direct sau indirect. Pe când, stricto
sensu – în sens restrâns –, prin aparat financiar înţelegem doar organele de specialitate financiară, astfel reglementate
prin lege.
În funcţie de accepţiunea dată noţiunii de aparat financiar sub aspectul structurii sale, se disting două categorii de
organe, şi anume:
a) organe ale statului cu competenţă generală, reprezentând aparatul financiar, lato sensu;
b) organe ale statului cu competenţă specială, reprezentând aparatul financiar, stricto sensu.
Ministerul Finanţelor Publice este organ al administraţiei publice centrale de specialitate cu rol de sinteză, cu
personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi programul Guvernului în domeniul
finanţelor publice şi exercită administrarea generală a finanţelor publice.
Politica financiară se defineşte ca reprezentând ansamblul măsurilor, acţiunilor şi instrumentelor de colectare a
resurselor financiare (sistemul veniturilor publice) şi de utilizare a acestora în scopul satisfacerii consumului de bunuri
publice.
Raportându-ne la conţinutul economic al proceselor definite şi la semantica noţiunilor utilizate, conceptul de politică
financiară însumează: pe de o parte politica fiscală – prin care se stabilesc sursele, metodele de prelevare şi
veniturile fondurilor publice, şi pe de altă parte, politica bugetară – ca expresie a dimensionării şi ierarhizării
cheltuielilor publice prin acţiuni şi instrumente specifice.
Definit în sinteză ca o stare optimă a finanţelor publice, echilibrul financiar exprimă concordanţa dintre necesarul
de resurse financiare solicitate de furnizarea bunurilor publice, pe de o parte, şi resursele posibile de mobilizat pe plan
intern şi extern în acest scop, pe de altă pare.

Concepte şi termeni de reţinut

 activitatea financiară a statului;


 aparatul financiar de stat ;
 politică financiară;
 politică bugetară;
 politica fiscală;
 echilibru financiar;
 Ministerul Finanţelor Publice
 Trezoreria Statului;
 Curtea de Conturi;

31
 Autoritatea de Audit.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce reprezintă activitatea financiară a statului?


2. Care este rolul organelor cu competenţă specială în materia finanţelor publice?
3. Prezentaţi implicaţiile politicii financiare a statului?
4. Care este natura juridică a personalului Ministerului Finanţelor Publice?
5. Comentaţi următorul citat: „Toată lumea vrea să trăiască de pe urma statului. Oamenii uită că statul
trăieşte pe cheltuiala tuturor.” (Frederic Bastiat, 1801-1850)

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Complexul de acţiuni şi activităţi desfăşurate în principal de organele de stat, dar şi de către agenţi
economici, de alte persoane juridice şi/sau de persoane fizice şi care - îmbrăcând forma relaţiilor financiare
– priveşte constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti publice destinate dezvoltării (acumulării)
şi consumului social reprezintă:
a) aparatul financiar al statului;
b) Ministerul Finanţelor Publice;
c) activitatea financiară a statului;
d) politica bugetară.

2. Procesul de stabilire şi ierarhizare a priorităţilor economico-sociale la nivelul autorităţilor de decizie


(centrale sau locale), concretizat în structurarea şi dimensionarea cheltuielilor publice reprezintă:
a) aparatul financiar al statului;
b) Ministerul Finanţelor Publice;
c) activitatea financiară a statului;
d) politica bugetară.

3. Personalul Ministerului Finanţelor Publice este compus:


a) din funcţionari publici;
b) din personal contractual;
c) din demnitari şi asimilaţi ai acestora, funcţionari publici şi din personal contractual;
d) din demnitari şi asimilaţi ai acestora, precum şi funcţionari publici.

4. Ansamblul măsurilor, acţiunilor şi instrumentelor de colectare a resurselor financiare (sistemul veniturilor


publice) şi de utilizare a acestora în scopul satisfacerii consumului de bunuri publice reprezintă:
a) politica bugetară;
b) politica monetară;
c) politica financiară;
d) politica fiscală.

5. Conform legii, ministrul finanţelor publice îndeplineşte:

32
a) funcţia de ordonator secundar de credite;
b) funcţia de ordonator principal de credite;
c) funcţia de ministru delegat pentru buget;
d) atât funcţia de ordonator secundar de credite, cât şi de ordonator terţiar de credite.

Bibliografie obligatorie şi Referinţe

 Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2012;


 Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, Drept financiar public – caiet de seminar, Editura CH
Beck, Bucureşti 2008;
 Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară;
 H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice.

Rada Postolache, Drept financiar, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2009


Ştefan Mircea Minea, Cosmin Flavius Costaş, Dreptul finanţelor publice – Drept financiar, Editura Wolters
Kluwer România, Bucureşti 2008
Iulian Vǎcǎrel, Gheorghe D. Bistriceanu, Florian Bercea, Gabriela Anghelache, Tatiana Moşteanu, Maria Bodnar,
Florin Georgescu, „Finanţe publice”, ediţia a IV-a, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, R.A., Bucureşti 2003

33
Unitatea de învăţare 3

Sistemul bugetar

3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
3.1. Conceptul de sistem bugetar
3.2. Părţile componente ale sistemului bugetar
3.3. Natura juridică
3.4. Conţinutul sistemului bugetar
3.4. Îndrumător pentru autoverificare

3.1. Introducere

Orice tip de comunitate are nevoie pentru a funcţiona de


constituirea unor fonduri comune care ulterior să fie folosite în
interesul întregii societăţi. Dar, pentru ca aceste fonduri să-şi
îndeplinească scopul specific, acestea trebuie să fie planificate.
Astfel, instrumentul specific de acţiune este bugetul, şi anume,
principalul plan financiar al statului care cuprinde totalitate
veniturilor şi cheltuielilor publice aprobate pentru o perioadă
determinată de timp.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– definirea conceptelor de sistem bugetar, buget general


consolidat, buget şi consolidare bugetară;
– cunoaşterea diferenţelor dintre părţile sistemului bugetar şi
conţinutul sistemului bugetar;
– cunoaşterea conceptelor şi termenilor de lege buget de stat,
buget local, rectificare bugetară, conţinutul sistemului bugetar, părţile
sistemului bugetar.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni


precum sistemul bugetar, bugetul, bugetul general consolidat,
conţinutul sistemului bugetar, părţile componente ale sistemului
bugetar, consolidarea bugetară, bugetul de stat, bugetul local;
– studenţii vor putea să identifice natura juridică a sistemului
bugetar;
– studenţii vor putea să identifice diferenţa dintre
34
consolidarea bugetară şi rectificarea bugetară;
– studenţii vor putea să identifice diferenţa dintre bugetul
general consolidat şi sistemul bugetar.

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Sistemul bugetar, timpul alocat


este de 2 ore.

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.1 Conceptul de sistem bugetar

Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al


statului, prin care sunt prevăzute veniturileşsi cheltuielile pentru o
perioadă determinată de timp, fiind alcătuit dintr- un ansamblu de
bugete distincte care sunt elaborate, aprobate, executate şi
raportate în condiţii de autonomie.
(Bugetul) Sistemul bugetar este instrumentul tehnic prin care
se gestionează banul public.
Terminologie: (Şaguna, 2012)
Cuvântul „buget“ provine din franceza veche (normandă),
unde cuvinte ca „bouge“, „bougette“ desemnau o pungă din piele
sau o pungã de bani (pentru cheltuielile cotidiene).
Termenul a fost preluat în Anglia odată cu cuceririle
normande, unde termenul derivate de “budjet” desemna un sac al
regelui conţinând banii necesari acoperirii cheltuielilor publice; şi
de aici s-a rãspândit în întreaga lume cu semnificaţia financiară
actuală.
În România termenul de „buget“ apare pentru prima oară în
Regulamentele Organice. Astfel, în capitolul 3 din Regulamentul
Organic al Moldovei, care se ocupă de finanţele publice, se
întâlneşte termenul „bindge“, dar şi expresia „închipuirea
cheltuielilor anului viitor“.
Importanta deosebita a sistemului bugetar in cadrul
finantelor publice si al relatiilor social-economice poate fi
sintetizata astfel:
 participa in mod direct la indeplinirea functiilor si sarcinilor
statului;
 asigura autonomia reala a colectivitatilor locale, constituite
in cadrul unitatilor administrativ-teritoriale;
 garanteaza realizarea efectiva a protectiei sociale a unor
categorii importante din randul populatiei;
 asigura echilibrul financiar, monetar si valutar al statului;
 are un important rol stabilizator al economiei nationale

3.2. Părţile componente ale sistemului bugetar

35
Potrivit reglementării actuale, sistemul bugetar al statului
este organizat într-o concepţie specifică economiei de piaţă
cuprinzând un sistem unitar de bugete distincte care sunt elaborate,
aprobate, executate şi raportate în condiţii de autonomie.
Sistemul bugetar roman cuprinde un sistem unitar de
bugete reglementate pentru administraţia publică centrală în
Legea nr. 500/2002 şi , respectiv, pentru administraţia publică
locală în Legea nr. 273/2006 (în baza principiului autonomiei
financiare locale).

In Romania, sistemul bugetar este unul specific unui stat


unitar si cuprinde:
1. la nivel central:
a. bugetul de stat
b. bugetul asigurarilor sociale de stat
c. bugetele fondurilor speciale
d. bugetul trezoreriei statului
e. bugetele institutiilor publice autonome
f. bugetele institutiilor publice finantate integral/ partial din
bugetul de stat, bug. asigurarilor sociale de stat si bugetele
fondurilor speciale, dupa caz
g. bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri
proprii
h. bugetele fondurilor provenite din credite externe
contractate/ garantate de stat si a caror rambursare, dobanzi si alte
costuri se asigura din fonduri publice
i. bugetul fondurilor externe nerambursabile
În cadrul bugetului administraţiei publice centrale – Bugetul
de stat - se prevăd distinct bugetele: Senatului, Camerei
Deputaţilor, Preşedintelui, Guvernului şi al altor institutii care nu
au organe ierarhice superioare (SRI, ICCJ, BNR, TVR) !!!!!

2. la nivel local:
 bugetele locale ale UAT (unităţilor administrativ-
teritoriale) care au personalitate juridica (fiecare are un buget
propriu, in conditii de autonomie)
!!! România are un nr. de bugete locale = cu nr. UAT
existente, câte judeţe, municipii, Municipiul Bucureşti, sectoarele
M.Buc., oraşe, comune există.

!!! Sistemul bugetar nu este alcatuit dintr-un document


unic, ci se prezinta sub forma unui ansamblu de bugete
clasificate astfel:
- bugetul general al statului  V si Ch adm. publ. central
- bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – priveşte asistenţa şi
asigurările sociale, de la pensii la alocaţiile sociale.
- bugetele locale
- bugetele institutiilor pulice
- bugetele extraordinare (imprumuturile)

Astfel, Sistemul bugetar este format din anumite verigi care


formează un ansamblu coerent denumit structura bugetară.
(Şaguna, 2012)
Structura bugetara a unui stat depinde de tipul de stat,
respectiv:
 state de tip unitar: o legislatie unica, organe unice ale adm.
publ. centrale si org.autonome in teritoriu.

36
Sistemul bugetar a oricărui stat de tip unitar cuprinde: un
sist. bug. gen. al statului (bug. privind administratia publica
centrala) la care se adauga bugete locale autonome organizate la
nivelul fiecarei unităţi admimistrativ-teritoriale
 state de tip federal: federatie+state membre ale
federatiei+UAT
Sistemul bugetar a statelor federale e formata din bug.
federatiei, bug. statelor/ provinciilor si bug. locale.
Repartizarea V si Ch intre B centrale si B locale se
realizează in functie de atributiile conferite de lege administratiilor
centrale si locale. De regula, cele mai importante V si principalele
categorii de Ch formeaza obiectul B centrale.

 CONSOLIDAREA BUGETARĂ şi Bugetul general


consolidat

În materia finanţelor publice, în fiuncţie de terminologia


folosită de Constituţia României şi legislaţia în vigoare,
componentele sistemului unitar de bugete pot fi grupate şi
reunite în două categorii, respectiv:
1) Bugetul public naţional – format din: Bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi Bugetele locale;
2) Bugetul general consolidat

Bugetul general consolidat constituie ansamblul


bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate,
consolidate şi ajustate pentru a forma un întreg.
Consolidarea bugetară se referă la operaţiunea de
eliminare a transferurilor de sume dintre bugetele componente
ale sistemului bugetar în vederea evitării dublei evidenţieri a
acestora. Această operaţiune include şi ajustările determinate de
intrările anuale de credite externe şi rambursările ratelor de capital.
Astfel, consolidarea nu presupune numai operaţiuni de eliminare,
ci şi agregarea operaţiunilor externe în categorii comune.
Consolidarea bugetară este necesară atât pentru
dimensionarea corectă a efortului financiar public, cât şi pentru
identificarea situaţiilor de echilibru sau dezechilibru între
resursele şi nevoile societăţii.
Astfel, În vederea determinării cuantumului resurselor
publice şi a deficitului bugetar total din cadrul unui an bugetar, prin
intermediul tehnicilor Bugetului general consolidat, este necesar (în
situaţia transferurilor de resurse dintre bugetele sistemului) să fie
eliminate prin consolidare posturile care pentru un buget reprezintă
cheltuială (bugetul ierarhic superior), iar pentru bugetul ierarhic
inferior un venit. Această cerintă are în vedere eliminarea dublei
înregistrări a cheltuielilor sau a veniturilor. În acest cadru este
obligatoriu deci ca o anumită resursă publică să fie evidenţiată o
singură dată, ca venit public, cum de asemenea, este obligatoriu ca
orice plată să fie contabilizată o singură dată drept cheltuială
publică efectivă.
În cadrul procesului de consolidare bugetară, categoriile de
operaţiuni efectuate se pot clasifica în: plăţi interguvernamentale
care se elimină; livrări interguvernamentale care se elimină;
venituri; granturi; cheltuieli; împrumuturi minus rambursări;
finanţare internă; finanţare externă, etc.
Bugetele, componente ale sistemului, sunt formate, la rândul
lor, din venituri şi cheltuieli. Acestea consolidate la nivel naţional,
37
evidenţiază fondurile financiare publice şi nivelul efortului
financiar public anual, urmărindu-se asigurarea echilibrului între
nevoile şi resursele publice. Deficitul de finanţat se stabileşte la
nivelul Bugetului general consolidat.
Trebuie reţinut faptul că volumul total al resurselor
financiare publice reprezintă limite minime care nu pot fi depăşite,
fiind determinate de nivelul cheltuielilor publice totale.
Spre deosebire de veniturile publice, cheltuielile publice
reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite, întrucât aceasta ar
genera dezechilibru la nivelul întregului sistem bugetar.
Nivelele consolidării:
1) consolidarea în cadrul entităţilor care aparţin aceleiaşi
administraţii guvernamentale – prin aceasta se elimină operaţiunile
intraguvernamentale;
2) consolidarea la un singur nivel al administraţiei
guvernamentale, prin eliminarea operaţiunilor interguvernamentale
dintre administraţiile regionale sau locale;
3) consolidarea administraţiilor centrale sau locale la nivelul
sectorului guvernamental, prin eliminarea operaţiunilor
intreguvernamentale dintre diferite nivele.
Totodată, în cadrul procesului de consolidare se realizează şi
dimensionarea datoriei publice consolidate, cuantificându-se
următoarele:
- datoriile intraguvernamentale (datorii existente între entităţi
aparţinând aceluiaşi nivel guvernamental);
- datoriile interguvernamentale (datoriile existente între
diferite nivele ale sectorului guvernamental )
- datoria publică consolidată a administraţiei centrale nu va
cuprinde datoriile interguvernamentale;
- datoria publică a administraţiilor locale exclude datoria
interguvernamentalădeţinută de alte administraţii locale;
- datoria publică consolidată a întregului sector guvernamental
nu va cuprinde totalitatea datoriilor interguvernamentale.
În consecinţă, Bugetul general consolidat, deşi nu este un
buget de sine stătător în elaborare, aprobare, executare şi raportare,
este suma bugetelor din cadrul sistemului bugetar românesc, din
care se elimină transferurile dintre bugete.
Altfel spus, BGC reprezintă resursele şi cheltuielile bugetului
de stat, asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale, bugetelor
locale, bugetului trezoreriei statului şi ale bugetelor instituţiilor
publice cu caracter autonom, cumulate la nivel naţional, din care
se elimină transferurile dintre bugete.
Potrivit Legii nr. 69/2010, Bugetul general
consolidat reprezintă ansamblul bugetelor componente ale
sistemului bugetar, incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al
unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele
instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate
integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de
stat şi din bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor
publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite
din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror
rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul
fondurilor externe nerambursabile, precum şi al altor entităţi clasificate în
administraţia publică, agregate, consolidate şi ajustate conform
Regulamentului (UE) nr. 549/2013 pentru a forma un întreg.
* Regulamentul (UE) nr. 549/2013 privind Sistemul european de
conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană.

38
Totodată, dintre componentele bugetului general consolidat
cel mai important este Bugetul de stat, prin intermediul căruia se
derulează principalele resurse financiare ale ţării şi prin care se
exercită principalele prerogative şi funcţii ale finanţelor publice: de
repartiţie control, dar şi de intervenţie a statului în economie.
Bugetul de stat, ca o compomentă de bază a BGC şi a
finanţelor publice în general, înainte de toate, reflectă relaţiile
sociale de natură economică sub formă bănească, ce apar între
stat, pe de-o parte, şi membrii săi, persoane fizice şi juridice, pe de
altă parte, în procesul repartiţiei produsului intern brut (PIB),
potrivit obiectivelor de politică economică şi socială a claselor
politice aflate la putere la un moment dat, în scopul satisfacerii
intereselor generale ale societăţii.
Bugetul local reprezintă, potrivit legii finanţelor publice
locale, documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare
an veniturile şi cheltuielile unităţilor administrativ – teritoriale.
 autorităţi ale administraţiei publice locale – consiliile
locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, ca autorităţi
deliberative, primarii, primarii de sectoare şi primarul
general al municipiului Bucureşti, ca autorităţi executive;
 buget local pe ansamblul judeţului, respectiv al
municipiului Bucureşti – totalitatea bugetelor locale ale
comunelor, oraşelor, municipiilor şi bugetului propriu al
judeţului, respectiv ale sectoarelor şi al municipiului
Bucureşti;

 Rectificarea bugetară
Consolidarea bugetară diferă de Rectificarea bugetară!!!
Rectificarea bugetară reprezintă operaţiunea prin care se
modifică, în cursul exerciţiului bugetar, întregul sistem
bugetar, cu obligativitatea menţinerii echilibrului bugetar, prin
adoptarea de către Parlament, în condiţii excepţionale, a legilor de
rectificare, care modifică în cursul exerciţiului bugetar legea
bugetară anuală.
N.B. Trebuie reţinut că, rectificarea bugetară diferă de
modificarea destinaţiei creditelor bugetare.

Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului


bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la
data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleaşi
proceduri ca şi legilor bugetare anuale iniţiale, cu excepţia
termenelor din calendarul bugetar.
Legile de rectificare bugetară sunt elaborate cu respectarea
regulilor şi condiţiilor prevăzute de Legea nr. 69/2010.
Astfel, într-un an bugetar nu pot fi aprobate mai mult de
două rectificări bugetare şi acestea nu pot fi promovate în
primele 6 luni ale anului.
Excepţional, în cazul înrăutăţirii semnificative a prognozei
indicatorilor macroeconomici poate fi promovată o rectificare
bugetară în primul semestru al anului.

La baza întregului sistem bugetar stă ceea ce noi în mod


generic numim buget. (lege – un document princare sunt prevăzute
şi aprobate în fiecare an V şi Ch, sau după caz numai ch, în funcţie
de sistemul de finanţare a instituţiilor publice.)
Orice buget prin care se derulează fonduri publice se prezintă

39
ca un plan financiar, prin intermediul căruia sunt prevăzute V şi Ch
pe o perioadă determinată de timp (an, trimestru, lună), în scopul
îndeplinirii unor obiective şi sarcini precis stabilite la nivelul
entităţilor la care se referă acel buget (stat, u a- t, instituţii publice,
etc.). în acest context, el constituie un important plan operativ, din
punct de vedere financiar, iar ca şi conţinut, exprimă în ultimă
instanţă, relaţii sociale de natură economică care se stabilesc între
participanţii la executarea acestui plan financiar.

3.3. Natura juridică

Literatura de specialitate reţine următoarele teorii ceea ce


priveşte natura juridică a sistemului bugetar (Şaguna, 2012), astfel:
1. act administrativ: pt.ca atat V cat si Ch sunt simple
evaluari de ordin financiar. Sist. bug. e considerat un act-conditie
pus de catre legiuitor la dispozitia ag. administrativi pt.a permite
acestora sa deruleze acte jur. prin care sunt create creante de la si in
favoarea tezaurului public
2. lege propriu-zisa: bugetul constituie un adevarat program
de administrare intocmit de puterea legislativa ceea ce justifica
concluzia in sensul ca sist.bug nu poate fi decat o lege
3. lege si act administrativ: pornind de la deosebirea
realizata intre legea formala si legea materiala se considera ca sist.
bug. e o lege in partea care este creatoare de dispozitii generale si
un act adm. in partea creatoare de acte individuale
4. act de planificare financiara: care in urma adoptarii de
catre organul legislativ printr-o lege specifica dobandeste natura
jur. de lege

5. principalul plan financiar al statului care se bucura de


caracter executoriu  are natură juridică de lege
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al
statului care cuprinde indicatori financiari privind modul de
realizare al V si al Ch statului.
Cum Parlamentul nu poate sa aplice procesul de adoptare a
legilor unui document al cărui continut nu are trasaturile normei
jur., ci reprezinta doar un plan format, în principal, din indicatori de
plan care sunt aleatorii, susceptibili de modificare pe perioada de
plan, leguitorul dezbate si adopta Legea bugetara anuală de
aprobare a sistemului bugetar.
Astfel, printr-un subterfugiu de tehnica juridică se confera
sistemului bugugetar, care ramane în esenţă un plan, forţa
obligatorie a normei de drept  sistemul bugetar are natura
juridică de lege. !!!

3.4. Conţinutul sistemului bugetar

Conţinutul sistemului bugetar reprezintă ansamblul


veniturilor şi cheltuielilor publice.
A. Veniturile publice reprezintă sursele pentru
constituirea banului public.
În activitatea statului modern sursele de formare a Banului
Public se împart în două mari categorii:  surse ordinare -
normalitatea într-un stat modern taxele şi impozitele =
fiscalitatea statului modern
 surse extraordinare - excepţia, autorităţile statului
apelează atunci când sursele ordinare sunt insuficiente.

40
Veniturile publice ordinare (bugetare) sunt venituri care se
încasează cu regularitate la Buget şi sunt alcătuite din resurse
băneşti colectate în baza prevederilor legale, în principal, Legea
finanţelor publice şi Legea finanţelor publice locale coroborate cu
Codul fiscal şi codul de procedură fiscală.
În temeiul L 500/2002 V publice sunt alcătuite din:
 impozite
 taxe
 contribuţii ( = contribuţiile sociale obligatorii prevăzute
de Codul fiscal)
 vărsăminte
[ contribuţie – prelevare obligatorie a unei părţi din
veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea
obţinerii unei contraprestaţii
vărsământ – modalitate de stingere a obligaţiei legale, prin
virarea unei sume de bani, efectuată de un agent economic sau de o
instituţie publică ori financiară ]
Într-o altă clasificare, veniturile sunt alcătuite din:
 Venituri fiscale: impozite si taxe
Impozite: - directe: pt.bunuri detinute in proprietate si pt.
veniturile realizate
-indirecte: rezulta din circulatia marfurilor, bunurilor
si serviciilor !!!(taxe vamale, TVA, accize)
Taxele: plata percepută pentru prestarea unor servicii
publice solicitate autoritatilor publice de către persoanele fizice şi
juridice.

 Venituri nefiscale: Veniturile obţinute în urma


administrării proprietăţilor statului.
!!! Deosebire Venituri fiscale - Venituri nefiscale: la
veniturile nefiscale, în procesul de realizare a veniturilor, nu se
produce o schimbare a titularului dreptului de proprietate, Statul
fiind cel care Realizează Venitul şi tot Statul fiind si Colectorul
Venitului.
 Venituri parafiscale (uneori): anumite taxe speciale pe care
comunitatile locale le pot stabili pentru o perioada determinata de
timp în vederea realizării unui obiectiv specific. O singură
dată...excepţie la principiul neafectării veniturilor
Veniturile publice extraordinare (extrabugetare) sunt
Venituri la care statul apelează în cazuri excepţionale atunci când
Resursele curente nu acoperă integral Cheltuielile bugetare
(publice)
Mai multe categorii de surse ale Veniturilor extraordinare:
 Împrumuturile (pe piaţa internă; pe piaţa externă) 
creditul = împrumutul care vizează banii  preţul creditului =
dobânda; garantat; rambursabil.
Statul se împrumută  pe plan intern = datoria publică;
credit  bancar – intern şi internaţional (instituţii financiare
internaţionale);  guvernamental – între state, guverne
Orice credit are  serviciul datoriei publice externe =
dobânda şi alte condiţii, condiţionalităţi
Ex. FMI – acordul stand-by  condiţionalităţi

 vânzarea unei părţi din rezerva de Au şi rezerva


valutară, bunuri mobile (acţiuni) şi imobile aparţinând statului,
 emisiunea monetară (care nu e recomandata  Bani fără
acoperirea în mărfuri şi servicii  inflaţia).
41
 sumele realizate din amenzi, succesiunile vacante,
valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi fără stăpân

B. Cheltuielile publice = reprezintă destinaţia Banului


Public, modalităţi de repartizare şi utilizare a fondului bănesc
bugetar în vederea atingerii obiectivelor generale ale socieţii.
Cheltuielile publice- determinate de tipul si gradul de
dezvoltare al economiei, enumerăm următoarele categorii de
cheltuieli publice
1) cheltuieli pentru finanţarea activităţilor sociale – cea
mai important – învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială,
activităţi sociale, şomaj, pensie, sport, etc.
2) cheltuieli pentru finanţarea activităţilor economice –
investiţiile de stat - infrastructura (rutieră, feroviară, canalizare şi
apă, gaze natural, telecomunicaţii)
3) cheltuieli militare (venituri uriaşe, profit mic):
-directe (intretinerea trupelor, armament)
-indirecte (lichidarea urmarilor unui razboi
4) cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat (nu
întreţinerea – menţinerea structurii deoarece s-ar putea să ai nevoie
cândva de ea şi nu acum)  pentru strucuturi necesare doar acum.
5) pentru cercetare-dezvoltare: cerc. fundamentala, cerc.
aplicativa

Cheltuieli bugetare  planificate


+ 1 = alte cheltuieli  REZERVA BUGETARĂ
 situaţii imprevizibile ce nu pot fi planificate:
1. calamităţi naturale
2. cheltuieli suplimentare neprevăzute în realizarea
investiţiilor de stat
3. influenţa negativă în evoluţia preţurilor pe piaţa
internaţională

N.B. Potrivit art. 30 Legea 500/2002, în Bugetul de Stat se


includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi
Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

3.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 3

Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului, prin care sunt prevăzute veniturileşsi cheltuielile
pentru o perioadă determinată de timp, fiind alcătuit dintr- un ansamblu de bugete distincte care sunt elaborate,
aprobate, executate şi raportate în condiţii de autonomie.
(Bugetul) Sistemul bugetar este instrumentul tehnic prin care se gestionează banul public.
Părţile componente ale sistemului bugetar
Potrivit reglementării actuale, sistemul bugetar al statului este organizat într-o concepţie specifică economiei de
piaţă cuprinzând un sistem unitar de bugete distincte care sunt elaborate, aprobate, executate şi raportate în condiţii de
autonomie. Astfel, sistemul bugetar nu este alcatuit dintr-un document unic, ci se prezinta sub forma unui ansamblu de
bugete.
În materia finanţelor publice, în fiuncţie de terminologia folosită de Constituţia României şi legislaţia în vigoare,
componentele sistemului unitar de bugete pot fi grupate şi reunite în două categorii, respectiv:
1) Bugetul public naţional – format din: Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi Bugetele locale;
2) Bugetul general consolidat, care constituie ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate,
consolidate şi ajustate pentru a forma un întreg.

42
Consolidarea bugetară se referă la operaţiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre bugetele componente
ale sistemului bugetar în vederea evitării dublei evidenţieri a acestora. Această operaţiune include şi ajustările
determinate de intrările anuale de credite externe şi rambursările ratelor de capital. Astfel, consolidarea nu presupune
numai operaţiuni de eliminare, ci şi agregarea operaţiunilor externe în categorii comune.
Bugetul general consolidat, deşi nu este un buget de sine stătător în elaborare, aprobare, executare şi raportare,
este suma bugetelor din cadrul sistemului bugetar românesc, din care se elimină transferurile dintre bugete.
Bugetul de stat, ca o compomentă de bază a BGC şi a finanţelor publice în general, înainte de toate, reflectă
relaţiile sociale de natură economică sub formă bănească, ce apar între stat, pe de-o parte, şi membrii săi, persoane
fizice şi juridice, pe de altă parte, în procesul repartiţiei produsului intern brut (PIB), potrivit obiectivelor de politică
economică şi socială a claselor politice aflate la putere la un moment dat, în scopul satisfacerii intereselor generale ale
societăţii.
Bugetul local reprezintă, potrivit legii finanţelor publice locale, documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în
fiecare an veniturile şi cheltuielile unităţilor administrativ – teritoriale.
Consolidarea bugetară diferă de Rectificarea bugetară.
Rectificarea bugetară reprezintă operaţiunea prin care se modifică, în cursul exerciţiului bugetar, întregul sistem
bugetar, cu obligativitatea menţinerii echilibrului bugetar, prin adoptarea de către Parlament, în condiţii excepţionale, a
legilor de rectificare, care modifică în cursul exerciţiului bugetar legea bugetară anuală.
Trebuie reţinut că, rectificarea bugetară diferă de modificarea destinaţiei creditelor bugetare.
Principalul plan financiar al statului se bucura de caracter executoriu. Astfel, sistemul bugetar are natură juridică
de lege.
Conţinutul sistemului bugetar reprezintă ansamblul veniturilor şi cheltuielilor publice.
Veniturile publice ordinare (bugetare) sunt venituri care se încasează cu regularitate la Buget şi sunt alcătuite din
resurse băneşti colectate în baza prevederilor legale, în principal, Legea finanţelor publice şi Legea finanţelor publice
locale coroborate cu Codul fiscal şi codul de procedură fiscală.
Cheltuielile publice reprezintă destinaţia Banului Public, modalităţi de repartizare şi utilizare a fondului bănesc
bugetar în vederea atingerii obiectivelor generale ale socieţii.
În Bugetul de Stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la
dispoziţia Guvernului.

Concepte şi termeni de reţinut

 sistem bugetar;
 consolidare bugetară;
 rectificare bugetară;
 buget;
 Buget general consolidat;
 Bugetul de stat;
 Bugetul local;
 veniturile publice;
 veniturile fiscale;
 veniturile nefiscale;
 cheltuielile publice;
 rezerva bugetară;
 planificarea financiară;
 an bugetar.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce reprezintă sistemul bugetar comparativ cu bugetul general consolidat?


2. Ce reprezintă consolidarea bugetară?
3. Comentaţi natura juridică a sistemului bugetar.
4. Care este conţinutul sistemului bugetar?
5. Care este rolul sistemului bugetar?

43
Teste de evaluare/autoevaluare

1. Principalul plan financiar al statului, prin care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile pentru o perioada
determinată de timp, fiind alcătuit dintr-un ansamblu de bugete distincte care sunt elaborate, aprobate,
executate şi raportate în condiţii de autonomie reprezintă:
a) Bugetul general consolidat;
b) Bugetul de Stat;
c) sistemul bugetar;
d) consolidarea bugetară.

2. Ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate, consolidate şi ajustate pentru a forma
un întreg reprezintă:
a) Bugetul general consolidat;
b) Bugetul de Stat;
c) sistemul bugetar;
d) consolidarea bugetară.

3. Natura juridică a sistemului bugetar este de:


a) lege propriu-zisă;
b) are natură juridică de lege;
c) act de planificare financiară;
d) act administrativ.

4. Operaţiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre bugetele componente ale sistemului bugetar în
vederea evitării dublei evidenţieri a acestora reprezintă:
a) Bugetul general consolidat;
b) rezerva bugetară;
c) consolidarea bugetară;
d) rectificarea bugetară;

5. Operaţiunea prin care se modifică, în cursul exerciţiului bugetar, întregul sistem bugetar, cu obligativitatea
menţinerii echilibrului bugetar reprezintă:

a) Bugetul general consolidat;


b) rezerva bugetară;
c) consolidarea bugetară;
d) rectificarea bugetară;

44
Bibliografie obligatorie

 Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, ediţia a 5-a, Editura CH Beck, Bucureşti 2012;
 Constituţia României
 Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;
 Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
 Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară;

45
Unitatea de învăţare 4

Procedura (activitatea) bugetară

4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Noţiune
4.3.2. Principiile procedurii bugetare
4.3.3. Etapele procedurii bugetare
4.3.3.1. Elaborarea proiectului sistemului bugetar
4.3.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale
4.3.3.3. Execuţia bugetară
1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
2. Execuţia de casă bugetară/ a sistemului bugetar
3. Realizarea veniturilor bugetare
4. Efectuarea cheltuielilor bugetare
5. Ordonatorii bugetari/ de credite bugetare
6. Modificarea destinaţiei creditelor bugetare
4.3.3.4. Procedura încheierii execuţiei bugetare
4.3.3.5. Controlul activităţii bugetare
4.4. Îndrumător pentru autoverificare

4.1. Introducere

„proces bugetar – etapele consecutive de elaborare, aprobare,


executare, control şi raportare ale bugetului, care se încheie cu
aprobarea contului anual de execuţie a acestuia” (art. 2 alin. 1 pct.
36 Legea nr. 500/2002)

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– definirea conceptului de procedură (activitate) bugetară;


– cunoaşterea principiilor procedurii bugetare;
– cunoaşterea conceptelor şi termenilor de lege bugetară
anuală, execuţie bugetară, ordonatorii de credite bugetare, alocaţia
bugetară.
– cunoaşterea particularităţilor destinaţiei creditelor bugetare;

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni


precum principiile procedurii bugetare, elaborarea proiectului
46
sistemului bugetar, aprobarea sistemului bugetar, legea bugetară
anuală, execuţia bugetară, repartizarea pe trimestre a veniturilor şi
cheltuielilor bugetare, execuţia de casă bugetară, trezoreria
statului, angajarea cheltuielilor, lichidarea cheltuielilor,
ordonanţarea cheltuielilor, plata cheltuielilor, ordonatorii
bugetari/ de credite bugetare, alocaţiile bugetare/ creditele
bugetare, finanţarea de la bugetul de stat, deturnarea de fonduri,
procedura încheierii execuţiei bugetare, virarile de credite
bugetare, transferurile de credite bugetare, suplimentarea
creditelor bugetare, anticiparea creditelor bugetare, blocarea
alocaţiilor bugetare, anularea creditelor bugetare, contul
geneneral anual de execuţie bugetară;
– studenţii vor putea să identifice etapele procedurii bugetare;
– studenţii vor putea să identifice principiile procedurii
bugetare;
– studenţii vor putea să identifice situaţiile de modificarea a
destinaţiei banului public;

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Procedura (activitatea) bugetară, timpul


alocat este de 8 ore.

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3.1. Noţiune

Procedura bugetară reprezintă ansamblu de acte şi


operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfaptuite de organele
de specialitate în scopul elaborării, adoptării, executării şi
încheierii exerciţiului bugetar, precum şi controlul activităţii
bugetare.
Procedura bugetara se desfasoara pe parcursul a trei ani
calendaristici.
Etape:
 elaborarea proiectelor bugetare (proiectului sistemului
bugetar)
 aprobarea acestora
 execuţia bugetară
 încheierea exerciţiului bugetar

4.3.2. Principiile procedurii bugetare


Principii de derulare a procedurii bugetare:
1. principiul universalitatii: V si Ch se includ in bugete in
totalitate in sume brute;
2. principiul neafectării Veniturilor publice: nu este permis
ca anumite V bug. sa fie specific directionate pt.acoperire unei
anumite Ch, sunele încasate, virate, depuse la buget se
47
depersonalizează;
Exceptie: avem voie in cadrul donatiilor si sponsorizarilor care
pot fi afectate unei anumite destinatii.
3. principiul publicitatii: actele juridice şi operaţiunile privind
Banul public trebuie să fie cunoscute de societate;
4. principiul unitatii: V si Ch se inscriu intr-un singur
document;
5. specializării bugetare=  Veniturile şi cheltuielile publice
 provenienţa veniturilor publice şi să ştiu desţinaţia
Principiul specializării privind îndeosebi cheltuielile publice 
prin clasificaţia bugetară  instrument tehnic – întocmit de
MFP.
 structurarea pe titluri, capitole, subcapitole, secţiuni 
trecerea unei cheltuieli (alocaţii bugetare) de la o secţiune la alta se
face foarte strict .
Destinaţia banului public  schimbarea destinaţiei BP 
deturnarea de fonduri.
6. principiul anualitatii execuţiei bugetare: V si Ch publice
sunt aprobate de L bugetara pt. o perioada de 1 an care corespunde
duratei unui exercitiu bugetar
=  execuţia bugetară – cea de-a treia etapă a activităţii bugetare
 realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor se întinde pe
365 de zile calendaristice  poate sau nu să coincidă cu anul
calendaristic
7. principiul unitatii monetare: operatiunile bugetare se
exprima in moneda nationala, toate actele juridice şi operaţiile care
privesc banul public sunt realizate, cuantificate în unitatea
monetară cu putere circulatorie pe teritoriul statului respectiv.
(leul);
8. realităţii bugetare=  propunerile făcute la venituri şi
cheltuieli trebuie să fie cât mai aproape de realitate !!!
9. principiul echilibrului bugetar: V publice ar trebui sa
acopere Ch
 teoria deficitului controlat  buget deficitar  Da situaţie
rezonabilă  max 3% PIB = condiţie impusă de UE, precum şi
condiţie de convergenţă la zona euro
=  echilibrul (relaţia) între Venituri şi Cheltuieli
!!! deficitul bugetar controlat

10. principiul solidaritatii: obliga la ajutorarea UAT precum


si a persoanelor fizice aflate in stare de extrema dificultate prin
alocarea de sume din fondul de rezerva bugetara constituit in acest
scop (prevazut de Legea 273/2006)
11. principiul autonomiei locale financiare: UAT au dreptul
la resurse financiare suficiente  se acorda autoritatilor locale
dreptul de a stabili nivelul impozitelor si taxelor locale cu
respectarea principiilor generale stabilite de Codul fiscal (prevazut
de Legea 273/2006)
12. principiul proportionalitatii: resursele financiare ale
comunitatilor locale trebuie sa fie proportionale cu
responsabilitatile impuse de lege autoritatilor admministratiei
publice locale (prevazut de Legea 273/2006)
13. principiul consultarii: acorda dreptul autoritatilor
administratiei publice locale de a fi consultate in legatura cu
procedura de alocare a resurselor financiare de la Bugetul de stat
(prevazut de Legea 273/2006)

4.3.3. Etapele procedurii bugetare

48
4.3.3.1. Elaborarea proiectului sistemului bugetar

Proiectele legilor bugetare si proiectele bugetului de stat


se elaboreaza de Guvern prin MFP avand in vedere in
principal urmatoarele criterii:
- prognozele indicatorilor macroeconomici si ai indicatorilor
sociali pt. anul avut in vedere si pt. urmatorii 3 ani
- politicile fiscale si bugetare
- politicile si strategiile sectoriale (ex. reducerea mineritului)
- prevederile acordurilor intl. de natura financiara semnate sau
ratificate
- propunerile ord. pr. de cr., programele de finantare propuse
de ei, propunerile de defalcare si transfer catre bugetele locale
- posibilitatile de finantare a deficitului bugetar
Elaborarea proiectului sistemului bugetar (proiectelor legilor
bugetare anuale şi ale bugetelor) priveşte:
a) Elaborarea proiectul bugetului de stat
b) Elaborarea proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat
c) Elaborarea proiectelor bugetelor locale
Legea nr. 500/2002 stabileşte calendarul bugetar.

4.3.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin


adoptarea Legii bugetare anuale
Există obligaţia ca aprobarea sistemului bugetar să se facă cu
cel puţin 3 zile înainte de 31 decembrie. Per a contrario, guvernul
îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, iar
limitele lunare de cheltuieli nu vor putea depăşi 1/12 din
prevederile bugetului anului precedent, exceptând situaţia când
sumele propuse în proiectul de buget neaprobat sunt mai mici decât
cele din anul precedent.
Guvernul supune spre aprobare Parlalemtului proiectele
legilor bugetare, proiectele de buget, proiectele eventualelor legi
de ratificare si contul general anual de executie.
In timpul dezbaterii nu pot fi aprobate amendamente la legile
bugetare anuale care ar determina o majorare a deficitului bugetar
fata de proiectiile propuse initial de Guvern
Daca legile bugetare anuale si proiectele de buget depuse în
termen legal nu au fost adoptate de catre Parlament pana cel tarziu
la data de 15 decembrie a anului anterior celui la care se refera
proiectele de buget, Guvern solicita Parlamentului aplicarea unor
proceduri de urgenta.
În ceea ce priveşte sistemul unitar de bugete, se aproba prin
lege bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat,
bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe si bugetele
fondurilor externe nerambursabile.

Bugetele locale  la nivel judeţean/ municipii/ oraşe/


comune  la consiliul judeţenean/ la consiliul local sunt depuse 3
documente:
- proiectul bugetului local
- proiectul Hotărârii de consiliu judeţean pentru aprobarea
Bugetului Local/ proiectul H. Consiliului Local
- rapoartele comisiilor de specialitate

 Legea bugetara anuala

Legea bugetară anuală este legea care prevede şi

49
autorizează pentru fiecare an bugetar veniturile şi cheltuielile
bugetare, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar.
Rolul Legii bugetare anuale este să aprobe sistemul bugetar
şi să- i confere natură juridică de lege.
Prin adoptarea Legii bugetare anuale se aprobă, în special,
bugetul de stat, iar, în general, întregul sistem bugetar.
Potrivit dispoziţiilor exprese, Legea nr. 500/2002, prin art.
26 prevede că legile bugetare cuprind:
a) la venituri, estimările anului bugetar;
b) la cheltuieli, creditele de angajament şi creditele
bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, în
structura funcţională şi economică a acestora;
c) deficitul sau excedentul bugetar, după caz;
d) reglementări specifice exerciţiului bugetar (regăsim aici
şi temeiul juridic privind răspunderea executivului în aplicarea
planului bugetar).
De asemenea, potrivit art. 27 din Legea nr. 500/2002, în
afara acestor dispoziţii, Legea bugetară anuală conţine şi anexe.
Anexele legilor bugetare cuprind:
a) sintezele bugetelor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 500/2002, şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor
externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor
externe nerambursabile;
b) bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la
acestea;
c) sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
şi criteriile de repartizare a acestora;
d) alte anexe specifice.
Totodată, legile bugetare anuale cuprind unele atribuţii şi
răspunderi ce revin Guvernului în legătură cu realizarea veniturilor
înscrise în buget şi efectuarea cheltuielilor în limitele şi destinaţiile
stabilite.
Trebuie reţinut că în baza acestor atribuţii şi răspunderi ale
Guvernului prevăzute în legea bugetară anuală, odată cu aprobarea
de către Parlament a contului general anual de execuţie bugetară,
Guvernul va fi descărcat de gestiunea bugetară a anului bugetar
expirat. Astfel, dacă nu ar primi această descărcare de gestiune
Guvernul va purta răspunderea (Minea, Costaş, 2008) pentru modul
în care a fost executat bugetul.
Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza
clasificaţiei bugetare.

Potrivit Legii nr. 500/2002, legile bugetare anuale pe care


le adoptă Parlamentul sunt:
1) legea bugetului de stat şi eventual, legile de rectificare
a bugetului de stat;
2) legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi eventual,
legile de rectificare a bugetului asigurărilor sociale de stat;
3) legile privind contul general anual de execuţiei, anume,
legea privind contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi
legea privind contul general anual de execuţie a bugetului
asigurărilor sociale de stat.
Aşadar, în cadrul activităţii bugetare a statului „Legea
bugetară anuală” prezintă o importanţă deosebită, prin această lege
ordinară se aprobă şi se conferă natură juridică de lege întregului
sistem bugetar.

50
4.3.3.3. Execuţia bugetară

Execuţia bugetară reprezintă ansamblul de acte si operatiuni


prin care se realizeaza urmatoarele etape:
 repartizarea pe trimestre a V si Ch publice
 executia de casa bugetara
 realizarea V
 efectuarea Ch

Etape:
1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare
 Conform principiului anualităţii execuţiei bugetare
coroborat cu principiul realităţii (calculul probabilităţii) de facto
în cadrul execuţiei bugetare realizarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor se repartizează pe trimestre în funcţie de specificul
activităţilor social-economice (pe domenii de activitate –
învăţământ, sănătate, construcţii).
2. Execuţia de casă bugetară/ a sistemului bugetar
 Execuţia de casă bugetară presupune acte şi operaţiuni
de încasare, păstrare şi eliberare a mijloacelor băneşti din bugetul
de stat (B.P.) - [sub aspect tehnic], reprezintă un complex de
operaţiuni care se referă la încasarea veniturilor şi plata
cheltuielilor bugetare.
Execuţia de casă bugetară se realizează prin Trezoreria
Statului.
Instituţiile publice efectuează operaţiuni de încasare şi plăţi
prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în a căror rază îşi
au sediul şi la care au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi
disponibilităţi.
Este interzis institutiilor publice sa deruleze operatiuni de
incasari si plati prin banci comerciale.
Trezoreria statului este o instituţie de tip bancar, instituţia
financiară, prin care statul asigură efectuarea operaţiunilor de
încasări şi plăţi privind fondurile publice.
Statul garantează efectuarea operaţiunilor financiare prin
trezoreria statului în condiţii de siguranţă şi legalitate, precum şi
păstrarea integrităţii disponibilităţilor băneşti.
Contul curent general al Trezoreriei Statului funcţionează
la Banca Naţională a României şi este deschis în numele (1.)
Ministerului Finanţelor Publice şi (2.) al unităţilor Trezoreriei
Statului din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice
judeţene, a Municipiului Bucureşti şi ale administraţiilor finanţelor
publice ale sectoarelor Municipiului Bucureşti.

3. Realizarea veniturilor bugetare


 Presupune în concret încasarea la Buget a sumelor de
bani prevăzute în bugetului de stat.
Principiile care stau la baza realizării veniturilor bugetare:
1) obligaţia realizării veniturilor la termenele şi în cuantumul
legal  repartizarea pe trimestre;
2) veniturile prevăzute în buget reprezintă obligaţii minime –
pentru autorităţile statului (mai puţin nu).

4. Efectuarea cheltuielilor bugetare


 Reprezintă repartizarea banului public de la buget
51
către destinaţiile legale prevăzute prin alocaţii bugetare
(credite bugetare)
Alocaţiile bugetare/ creditele bugetare reprezintă sumele
alocate de la buget din BP conform destinaţiei legale.
 alocarea spre destinaţiile legale a B.P.
Legea nr. 500/2002, Creditul bugetar reprezintă suma aprobată
prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot
ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru
angajamentele legale contractate în cursul exerciţiului bugetar
şi/sau din exerciţii anterioare.
Principiile care guvernează efectuarea cheltuielilor publice:
1) obligaţia efectuării cheltuielilor publice conform
destinaţiei legale;
Per a contrario schimbarea neprevăzută de lege a destinaţiei
BP duce la tragerea răspunderii juridice prin infracţiunea de
deturnare de fonduri, diferită de infracţiunea de delapidare.
Există situaţii obiective prevăzute de lege – excepţii:
transferarea, virarea, suplimentarea, anticiparea, blocarea, anularea.
2) cheltuielile publice reprezintă obligaţii maxime.

 Finanţarea instituţilor publice

Finanţarea de la bugetul de stat reprezintă alocarea de


fonduri băneşti necesare entităţii finanţate pentru îndeplinirea
unor activităţi social-economice, acestea sunt sume primite cu
titlu gratuit şi nerambursabile.
Finanţarea de la bugetul de stat prezintă următoarele
particularităţi:
a) beneficiază de alocaţiile bugetare numai înteprinderile şi
instituţiile publice;
b) scopul pentru care sunt alocate fondurile bugetare este bine
precizat prin lege: pentru acţiuni social-culturale, activităţi
economice, cercetarea ştiinţifică fundamentală, apărare,
funcţionarea aparatului de stat.
Schimbarea destinaţiei fondurilor în afara prevederilor legii
bugetare anuale este calificată de legea penală ca întrunind
elementele infracţiunii de deturnare de fonduri.
c) fondurile bugetare se acordă beneficiarilor cu titlu
gratuit, adică fără echivalent;
d) creditele (alocaţiile) acordate în sistemul bugetar nu se
rambursează, aceste sume nu se mai restituie.

 Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata


cheltuielilor publice

În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg


următoarele faze:
a) angajament;
b) lichidare;
c) ordonanţare;
d) plată.
N.B. Sediul materiei privind aceste faze este - Ordinul nr.
1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor
publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea
angajamentelor bugetare şi legale.
!!! Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării
atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de

52
credite bugetare de atribuţiile persoanelor care au calitatea de
contabil.
Operaţiiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării
cheltuielilor bugetare sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi
se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale
instituţiei publice.
Plata cheltuielilor bugetare este asigurată de şeful
compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor
disponibile.
Efectuarea plăţilor se face în limita creditelor bugetare
aprobate, numai pe bază de documente justificative şi numai după
ce acestea au fost lichidate şi ordonanţate conform legii.
Angajamentul constituie o fază în procesul de execuţiei
bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar
putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice. Îndeplineşte
calitatea de angajament orice contract sau document similar din
care rezultă obligaţii de plată în sarcina sectorului public.
Lichidarea este o fază care presupune verificarea pe baza
documentelor justificative existenţa unui angajament, existenţa
unei sume datorate şi exigibilitatea sumei datorate.
Ordonanţarea constituie o fază în care se confirmă
următoarele aspecte:
1. faptul că livrările de bunuri, prestările de servicii sau
executările de lucrări, după caz, au fost efectuate conform
contractului şi
2. faptul că plata poate fi realizată.
Plata cheltuielilor bugetare este o fază în procesul execuţiei
bugetare care reprezintă actul final prin care instituţia publică îşi
achită obligaţiile financiare faţă de terţe persoane care, după caz,
au furnizat un bun, au executat o lucrare sau au prestat un serviciu.
Pe cale de excepţie, potrivit art. 52 Legea nr. 500/2002, se
permite Guvernului să stabilească anumite acţiuni şi categorii de
Cheltuieli pentru care se pot efectua plaţi în avans.
Plaţile în avans – 2 condiţii:
- Guvernul poate stabili, prin hotărâre, acţiunile şi categoriile
de cheltuieli pentru care se pot efectua plăţi în avans de până la
30% din fondurile publice, criteriile, procedurile, precum şi
limitele care se vor folosi în acest scop; excepţie existând pentru
proiectele de cercetare ştiinţifică obţinute prin competiţii naţionale
se pot efectua plăţi în avans de maximum 90%, din fonduri publice,
la începutul fiecărei etape de cercetare;
- până la 31 decembrie a anului bugetar în care s-a acordat
plata în avans, sumele reprezentând avansuri să fie justificate
prin bunuri livrate, servicii prestate sau lucrări executate, în
funcţie de contract. În situaţia în care sumele platite în avans nu
sunt justificate până la sfârşitul anului bugetar, acestea trebuie
recuperate de către autoritatea publică care le-a acordat şi vor fi
restituite bugetelor de unde provin. Recuperarea sumelor
nejustificate se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de
întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru
veniturile bugetare, calculate pentru perioada cuprinsă între data
acordării avansului şi data recuperării sumelor restante.

5. Ordonatorii bugetari/ de credite bugetare


Sunt ordonatori bugetari conducătorii instituţiilor publice
cu personalitate juridică care au dreptul de a folosi, utiliza
şi/sau repartiza alociţiile bugetare.
În funcţie de organizarea aparatului de stat central şi local,

53
ordonatorii bugetari sunt clasificaţi în trei categorii:
1) principali
2) secundari
3) terţiali
!!! În funcţie de organizarea aparatului de stat în cadrul
execuţiei bugetare se pot întâlnii toate categoriile (P+S+T) sau doar
două dintre ele putând lipsii secundarii (P+T – unde există 2
structuri)  de regulă în cadrul Bugetului local
Atributiile ordonatorilor de credite:
 Ord. pr. de cr.bug repartizeaza cr.bug si pt. bug. propriu, si pt.
entitatile din subordine.
 Ord. sec. isi repartizeaza propriul buget si bug. din subordine
fara a putea retine o parte din sume.
 Ord. tertiari doar utilizeaza sumele.
!!! Ord. de cr. au obligatia de a angaja si utiliza creditele bug. in
limitele prevazute si conform destinatiei.

6. Modificarea destinaţiei creditelor bugetare

Modificarea destinatiei crededitelor bugetare reprezintă


exceptie de la principiul conform caruia creditele bugetare
aprobate pentru un ordonatorii principali nu pot fi utilizate de un
alt ordonator principal dupa cum nici creditele bugetare aprobate
la un capitol, de principiu, nu pot fi utilizate pentru finantarea altui
capitol.
Situaţii (excepţii):
A. Virarile de credite bugetare = operatiuni de trecere a
sumelor bugetare neutilizate de la subdiviziuni ale clasificatiei
bugetar, unde sunt disponibile, la subdiviziuni unde sunt
insuficiente.
B. Transferurile de credite bugetare= in situatia in care in
timpul exercitiului bugetar au loc treceri de unitati, actiuni sau
sarcini de la un ord.pr. de cr. la un alt ord. pr. sau de la un articol
la altul in cadrul aceluiasi ord.
C. Suplimentarea creditelor bugetare= legile bug. anuale
prevad posibilitatea de suplimentare de fonduri pe actiuni,
obiective si ord. pr. in functie de evolutia anumitor indici de preturi
sau pt. cazuri exceptionale.
D. Anticiparea creditelor bugetare
Pentru finanţarea unor acţiuni social-culturale şi acoperirea
unor cheltuieli economice de interes local, organele de decizie ale
unităţilor administrativ-teritoriale pot încuviinţa utilizarea unor
fonduri de până la 50% din sumele încasate din veniturile
proprii ale bugetelor locale respective peste cele aprobate.
E. Blocarea alocaţiilor bugetare  intervine în situaţii de
suspiciune folosirea şi destinaţia Banului Public, pentru evitarea,
prevenirea, pagubelor, prejudiciilor legate de folosirea B.P., este
posibil până la finele trimestrului III – 30 sept.  de ce?
Intervine anularea [Delapidare <> deturnare de fonduri].
F. Anularea creditelor bugetare= ord. pr. de cr. au obligatia
de a analiza lunar si de a propune MFP anularea creditelor
aferente sarcinilor desfiintate sau amanate.
N.B. Rectificarea bugetară diferă de modificarea destinaţiei
creditelor bugetare.

4.3.3.4. Procedura încheierii execuţiei bugetare

Procedura incheierii executiei bugetare reprezintă etapa de


54
finalizare a procedurii bugetare in ansamblu. Ea se concretizeaza
in contul general anual de executie bugetara.
Contul geneneral anual de execuţie bugetară este intocmit
de MFP pe baza situatiilor financiare prezentate de ordonatorul
principal de credite, avand in vedere situatia conturilor referitoare
la executia de casa a Bugetului de stat, BASS si al fondurilor
speciale.
Guvernul analizeaza si prezinta spre adoptare
Parlamentului conturile anuale de execexecuţie pana la 1 iulie a
anului urmator celui de executie. Conturile se aproba prin lege
dupa verificarea acestora de catre Curtea de Conturi.
Contul general de executie a datoriei publice este intocmit de
catre MFP si e anexat la contul general anual de executare a
Bugetului de stat.
Contul datoriei publice cuprinde contul datoriei publice
interne, externe directe a statului si situatia garantiilor
guvernamentale pentru credite interne si externe contractate de
diferite persoane juridice.
Excedentul sau deficitul bugetar se stabileste ca diferenta
intre veniturile incasate si platile efectuate pana la sfarsitul anului
bugetar. Daca se inregistreaza excedente, acestea vor diminua din
deficitele anilor precedenti.

4.3.3.5. Controlul activităţii bugetare

Sunt mai multe organe cu atributii in zona controlului:


Parlamentul, Curtea de Conturi, MFP, instantele de judecata de
drept comun.
Parlamentul exercita un control politic pe baza
documentatiei de la Guvern in cursul anului bugetar. Controlul se
poate exercita la cerere/ oficiu si urmareste evolutia executiei
bugetare atat cu privire la realizarea V, cat si cu privire la
efectuarea Ch.
Parlamentul exercita un control financiar anterior şi ulterior si
verifica constituirea, repartizarea si utilizarea fondurilor publice.
Curtea de Conturi prezinta anual Parlamentului un raport
asupra conturilor de gestiune ale bunului public din exercitiul
bugetar expirat. Raportul va menţiona si eventualele nereguli
constatate. Pentru a asigura o autonomie decizionala pentru Curtea
de Conturi prin lege membri ei sunt independenti si inamovibili. 
financiar extern specializat
!!!!! financiar intern specializat  auditul public intern 
fiecare instituţie publică are un department propriu de audit intern
MFP exercita un control administrativ-financiar. Acest
control se exercita prin organe de specialitate si urmareste modul de
realizare a V, realizarea Ch, limitarea Ch de functionare, eliminarea
Ch considerate inoportune sau neeconomice, utilizarea fondurilor
conform destinatiei.

4.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 4

55
Procedura bugetară reprezintă ansamblu de acte şi operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfaptuite de
organele de specialitate în scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii exerciţiului bugetar.
Procedura bugetara se desfasoara pe parcursul a trei ani calendaristici.
Etape:
 elaborarea proiectelor bugetare (proiectului sistemului bugetar)
 aprobarea acestora
 execuţia bugetară
 încheierea exerciţiului bugetar
Principiile procedurii bugetare sunt:
 principiul universalităţii;
 principiul neafectării veniturilor publice;
 principiul publicităţii;
 principiul unităţii;
 specializării bugetare;
 principiul anualităţii execuţiei bugetare;
 principiul unităţii monetare;
 realităţii bugetare;
 principiul echilibrului bugetar;
 principiul solidarităţii;
 principiul autonomiei locale financiare;
 principiul proporţionalităţii;
 principiul consultării.
Etapele procedurii bugetare
1) Elaborarea proiectului sistemului bugetar
Elaborarea proiectului sistemului bugetar (proiectelor legilor bugetare anuale şi ale bugetelor) priveşte:
a) Elaborarea proiectul bugetului de stat
b) Elaborarea proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat
c) Elaborarea proiectelor bugetelor locale
2) Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale
Guvernul supune spre aprobare Parlalemtului proiectele legilor bugetare, proiectele de buget, proiectele
eventualelor legi de ratificare si contul general anual de executie.
Legea bugetara anuala contine in principal urmatoarele:
 la V: estimarile anului bugetar
 la Ch: creditele bugetare aprobate, deficitul/ excedentul bugetar si reglementarile specifice
exercitiului bugetar in cauza
 temeiul juridic privind răspunderea executivului
Execuţia bugetară reprezintă ansamblul de acte si operatiuni prin care se realizeaza urmatoarele etape:
 repartizarea pe trimestre a V si Ch publice
 executia de casa bugetara
 realizarea V
 efectuarea Ch
Alocaţiile bugetare/ creditele bugetare reprezintă sumele alocate de la buget din BP conform destinaţiei
legale.
Schimbarea destinaţiei fondurilor în afara prevederilor legii bugetare anuale este calificată de legea penală
ca întrunind elementele infracţiunii de deturnare de fonduri.
În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: a) angajament; b) lichidare;
c) ordonanţare; d) plată.
Sunt ordonatori bugetari conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică care au dreptul de a
folosi, utiliza şi/sau repartiza alociţiile bugetare.
În funcţie de organizarea aparatului de stat central şi local, ordonatorii bugetari sunt clasificaţi în trei
categorii: 1) principali; 2) secundari; 3) terţiali.
Modificarea destinatiei creditelor bugetare reprezintă exceptie de la principiul conform caruia creditele
bugetare aprobate pentru un ordonatorii principali nu pot fi utilizate de un alt ordonator principal dupa cum
nici creditele bugetare aprobate la un capitol, de principiu, nu pot fi utilizate pentru finantarea altui capitol.
Excepţii: Virarile de credite bugetare; Transferurile de credite bugetare; Suplimentarea creditelor
bugetare; Anticiparea creditelor bugetare; Blocarea alocaţiilor bugetare; Anularea creditelor bugetare.
Procedura incheierii executiei bugetare reprezintă etapa de finalizare a procedurii bugetare in
ansamblu. Ea se concretizeaza in contul general anual de executie bugetara.
56
Contul geneneral anual de execuţie bugetară este intocmit de MFP pe baza situatiilor financiare
prezentate de ordonatorii principali de credite, avand in vedere situatia conturilor referitoare la executia de
casa a bugetului de stat, BASS si al fondurilor speciale.
Controlul activităţii bugetare
Sunt mai multe organe cu atributii in zona controlului: Parlamentul, Curtea de Conturi, MFP, instantele
de judecata de drept comun.

Concepte şi termeni de reţinut

 procedura bugetară;
 principiile procedurii bugetare;
 autonomia locală financiară
 elaborarea proiectului sistemului bugetar;
 aprobarea sistemului bugetar;
 legea bugetară anuală;
 execuţia bugetară;
 exerciţiu bugetar;
 repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
 execuţia de casă bugetară;
 trezoreria statului;
 angajarea cheltuielilor;
 lichidarea cheltuielilor;
 ordonanţarea cheltuielilor;
 plata cheltuielilor;
 ordonatorii bugetari/ de credite bugetare;
 alocaţiile bugetare/ creditele bugetare;
 finanţarea;
 deturnarea de fonduri;
 procedura încheierii execuţiei bugetare
 virarile de credite bugetare;
 transferurile de credite bugetare;
 suplimentarea creditelor bugetare;
 anticiparea creditelor bugetare;
 blocarea alocaţiilor bugetare;
 anularea creditelor bugetare;
 contul geneneral anual de execuţie bugetară;
 deficit bugetar.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce reprezintă şi care este rolul Legii bugetare anuale?


2. Care este rolul ordonatorilor de credite?
3. Ce implicaţii are execuţia bugetară?
4. Comentaţi consecinţele schimbării destinaţiei banului public.
5. Comentaţi principiul neafectării veniturilor publice şi pe cel al autonomiei locale financiare.

57
Teste de evaluare/autoevaluare

1. Ansamblul de acte şi operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfăptuite de organele de specialitate în


scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii exerciţiului bugetar reprezintă:
a) sistemul bugetar;
b) execuţia de casă bugetară;
c) legea bugetară anuală;
d) procedura bugetară.

2. Faza finală a execuţiei bugetare prin care instituţia publică este eliberată de obligaţiile sale faţă de
terţii-creditori reprezintă:
a) angajarea cheltuielilor;
b) ordonanţarea cheltuielilor;
c) lichidarea cheltuielilor;
d) plata cheltuielilor.

3. Potrivit principiul separării atribuţiilor ordonatorii de credite sunt autorizaţi:


a) doar să angajeze şi să ordonanţeze cheltuielile pe parcursul exerciţiului bugetar, în limita
creditelor bugetare aprobate;
b) doar să efectueze plata cheltuielilor, în limita creditelor bugetare aprobate;
c) doar să angajeze, să lichideze şi să ordonanţeze cheltuielile pe parcursul exerciţiului
bugetar, în limita creditelor bugetare aprobate;
d) doar să lichideze,să ordonanţeze şi să efectueze plata cheltuielilor pe parcursul
exerciţiului bugetar, în limita creditelor bugetare aprobate.

4. Situaţia în care în timpul exerciţiului bugetar au loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un
ordonator principal de credite la un alt ordonator principal sau de la un articol la altul în cadrul aceluiaşi
ordonator reprezintă:
a) virările de credite bugetare;
b) o excepţie privind destinaţia creditelor bugetare;
c) suplimentarea creditelor bugetare;
d) transferurile de credite bugetare.

5. Printre principiile procedurii bugetare nu se regăşeşte:


a) principiul anualităţii execuţiei bugetare;
b) principiul legii bugetare anuale;
c) realitarea bugetară;
d) principiul neafectării veniturilor publice.

Bibliografie obligatorie
58
 Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2012;
 Minea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, „Dreptul finanţelor publice – Drept financiar”, vol. I,
Editura Wolters Kluwer România, Bucureşti 2008 (şi referinţă bibliografică);
 Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, Drept financiar public – caiet de seminar, Editura CH
Beck, Bucureşti 2008;
 Constituţia României;
 Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;
 Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
 Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară;
 Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea,
ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea
angajamentelor bugetare şi legale;
 O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului;

 Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României;


 O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a
contractelor de concesiune de servicii;
 O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat;
 O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică;
 Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi;
 Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern;
 O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlului financiar preventiv;
 Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar
preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar
preventiv propriu;
 H.G. nr. 1.257/2012 privind organizarea inspecţiilor şi stabilirea atribuţiilor generale în efectuarea acestora în vederea
aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv;
 O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici;
 H.G. 101/ 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei
economico-financiare;
 O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor
europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora;
 Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de
abrogare a Regulamentului (CE, Euroatom) nr. 1605/2002 al Consiliului;
 Regulamentul (UE) nr. 549/2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea
Europeană
 www. eur-lex.europa.eu.

59
Unitatea de învăţare 5

Veniturile şi cheltuielile publice

5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Veniturile publice
5.3.1.1. Noţiune şi clasificare
5.3.1.2. Veniturile publice ordinare
5.3.1.2.1. Impozitele
5.3.1.2.2. Taxele
5.3.1.2.3. Contribuţiile (Contribuţiile sociale obligatorii)
5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de stat
5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale
5.3.1.3. Veniturile publice extraordinare
5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului
5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice
şi art.72 din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale
5.3.1.3.3. Datoria publică
5.3.2. Cheltuielile publice
5.3.2.1. Noţiune şi clasificare
5.3.2.2. Cheltuieli în domeniul social
5.3.2.3. Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare
5.3.2.4. Cheltuieli militare
5.3.2.5. Cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat
5.3.2.6. Cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice
5.4. Îndrumător pentru autoverificare

5.1. Introducere

Constituţia României statuează „cetăţenii au obligaţia să


contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice” la art.56
alin.1.

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoașterea modalităţilor de constituire a banului public;


– cunoașterea modalităţilor de folosire a banului public;
– definirea conceptelor de venituri publice şi de cheltuieli
publice.

Competenţele unităţii de învăţare:

60
– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni
precum veniturile publice; veniturile publice ordinare;
veniturile publice extraordinare; impozitele; taxele;
contribuţiile; datoria publică; datoria publică
guvernamentală; datoria publică locală; serviciul datoriei
publice; instrumentele datoriei publice; cheltuielile
publice; cheltuieli în domeniul social; cheltuieli pt.
cercetare-dezvoltare; cheltuieli militare; cheltuieli
pt.funcţionarea aparatului de stat; cheltuieli pt. finanţarea
activităţii economice;
– studenţii vor putea să identifice situaţiile când se apelează
la veniturile publice extraordinare;
– studenții vor cunoaște instrumentele datoriei publice;
– studenţii vor cunoaşte modalităţile de valorificare a banului
public.

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Veniturile şi cheltuielile publice, timpul


alocat este de 3 ore.

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Veniturile publice

5.3.1.1. Noţiune şi clasificare


Veniturile publice reprezintă totalitatea resurselor băneşti
ale statului, fiind un indicator financiar, în cadrul bugetelor, care
desemnează (re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia
statului. Acestea se înscriu în Bugetul de stat cu sumele lor
minime astfel încât efectivul lor poate fi mai mare.
Veniturile publice sunt clasificate în ordinare şi extraordinare.
a) veniturile ordinare  sunt reprezentate de  impozite, taxe,
contribuţii sociale şi contribuţii la fondurile speciale
extrabugetare, reprezentând venituri ordinare planificate fie prin
Bugetul de Stat şi prin Bugetele locale, fie prin Bugetul
Asisurărilor Sociale de Stat (- contribuţiile sociale);
precum şi venituri ordinare având caracter nefiscal  
veniturile statului din dividende, dobânzi, vânzarea acţiunilor sau
activelor dinpatrimoniul privat al statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale;
 redevenţele din concesionarea bunurilor aparţinând domeniului
public;
 venituri provenite din diferite contracte cu parteneri privaţi,
cum ar fi închirierea, asocierea în participaţie, parteneriatul public-
privat.

b) veniturile extraordinare  sunt reprezentate de 


împrumuturi interne sau externe, emisiunea de obligaţiuni de stat şi
61
bonurile de tezaur (datoria publică); precum şi împrumuturile
acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului, împrumuturile
temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor
publice şi art.72 din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice
locale.
precum şi  transferurile şi virările de credite bugetare, ce
apar în cadrul operaţiunii de consolidare bugetară (în procesul de
echilibrare a sistemului bugetar în ansamblul său).

5.3.1.2. Veniturile publice ordinare

5.3.1.2.1. Impozitele
Impozitul reprezintă o contribuţie bă nească obligatorie şi
cu titlul nerambursabil, datorată , conform legii, bugetului de stat
de că tre persoanele fizice ş i persoanele juridice pentru veniturile
pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.

5.3.1.2.2. Taxele
Taxele reprezintă, alături de impozite, cea de-a doua categorie
principală de venituri de la bugetul de stat. Taxa reprezintă plata
efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile
prestate acestora de către instituţii publice.

5.3.1.2.3. Contribuţiile (Contribuţiile sociale obligatorii)


Contribuţiile constituie prelevări obligatorii ale unor părţi
din veniturile PF şi PJ, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei
contraprestaţii, constituind resurse pentru fondurile de
asigurare publice.
Codul fiscal stabileşte principalele contribuţiile sociale
obligatorii datorate de contribuabil.

5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de


stat

Principalele impozite datorate bugetului de stat sunt:


 impozitul pe profit;
 impozitul pe venit;
 taxa pe valoarea adăugată;
 accizele;
 taxele vamale.

5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor


locale
Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale sunt:
 impozitul pe clădiri;
 impozitul pe teren;
 taxa asupra mijloacelor de transport;
 impozitul pe spectacole;
 taxa hotelieră;
 taxe speciale.
 Constituie venit la bugetul local sumele provenite din dobânda
pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale, taxele de
timbru prevăzute de lege, taxele extrajudiciare de timbru prevăzute
de lege.

Precum şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului


de stat  bugetele locale beneficiază de sume defalcate din
impozite reprezentând venituri ale statului.

62
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale stabileşte
cadrul legal pt. defalcarea unei părţi din sumele primite de bugetul
statului cu titlu de impozit pe venit, pe profit, T.V.A. etc. către
bugetele locale.

5.3.1.3. Veniturile publice extraordinare

5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile


Trezoreriei Statului

Pentru acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi acoperite din


veniturile ordinare se pot utiliza disponibilităţile contului general
al trezoreriei statului.
Rambursarea fondurilor împrumutate  va fi garantată
cu veniturile estimate a fi încasate în anul bugetar respectiv, în
condiţiile respectării garantării, prin venituri, a celorlalte datorii
publice locale.
 Nerambursarea împrumutului până la 31 decembrie atrage
autorizarea direcţiilor generale ale finanţelor publice de a
executa contul unităţii administrativ-teritoriale în cauză.

5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din


Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72 din Legea nr.
273/2006 a finanţelor publice locale

A. Ordonatorii principali de credite pot acorda împrumuturi


fără dobândă din bugetul propriu, pe bază de convenţie, (în baza
documentaţiilor temeinic fundamentate) în cazul insuficienţei
fondurilor la înfiinţarea unor instituţii publice sau activităţi
(unităţi) finanţate integral din venituri proprii, în subordinea lor (a
ordonatorilor).
 rambursabile integral în termen de 6 luni de la data
acordării.
Această categorie de împrumut  nu de confundă  (vs.) cu
transferul bugetar sau  (vs.) virarea de credite bugetare
efectuate în aceleaşi scopuri.

B. Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al


Municipiului Bucureşti, după caz, pot acorda împrumuturi fără
dobândă din bugetul local, pe bază de convenţie, (în baza
documentaţiilor temeinic fundamentate) în cazul insuficienţei
fondurilor la înfiinţarea unor instituţii şi servicii publice sau a
unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, în subordinea
unor ordonatori principali de credite.
 Rambursabile integral în termen de un an de la data
acordării.
 Nerambursarea la termenul stabilit atrage aplicarea de
dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor existente pentru
creanţele bugetare, potrivit legii.

5.3.1.3.3. Datoria publică

Deoarece veniturile ordinare nu reuşesc să acopere integral


necesarul de cheltuieli al sistemului bugetar se apelează la venituri
extraordinare, care pot fi atrase de bugetul de stat, bugetele
instituţiilor publice, bugetele locale.
Veniturile extraordinare pot fi contractate de către autorităţile
administraţiei publice locale pt. bugetele locale şi de către MFP pt.

63
bugetul de stat.
Ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea
obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un
moment dat, provenind din împrumuturi contractate ditect sau
garantate de stat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, în
numele României, de pe pieţele financiare, formează datoria
publică.
Datoria publică se clasifică în datoria publică
guvernamentală şi datoria publică locală.
Datoria publica guvernamentala reprezintă totalitatea
obligatiilor financiare interne si externe ale statului roman la un
moment dat, provenind din imprumuturile contractate de pe pietele
financiare in mod direct sau garantate in numele statului roman de
catre Guvernul României sau MFP.
Datoria publica locala reprezintă totalitatea obligatiilor
financiare interne si externe ale autoritatilor administratiei publice
locale la un moment dat, provenind din imprumuturi contractate
direct sau garantate pe pietele financiare.
Totalitatea sumelor reprezentand rata de capital, dobanzi,
comisioane, orice alte conturi aferente dat.pub. la o anumita data
sau pt. o anumita perioada alcatuieste serviciul datoriei publice.
Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezinta o
obligatie neconditionata si irevocabila a statelor de plata, a
capitalului, dobanzilor si oricaror altor costuri aferente
imprumuturilor contractate sau garantate.
Datoria publică se contractează prin instrumentele datoriei
publice:
1. titlurile de stat emise pe piata interna/ externa=
instrumente financiare care atesta dat.pub.sub forma certificate de
Trezorerie, depozit sau alte instrumente reprezentand imprumuturi
in lei si valuta.
2. imprumuturile de stat= contractate de la banci, alte
institutii de credit, pers.jur romane/ straine, institutii financiare intl.
sau alte asemenea entitati
3. imprumuturi temporare din disponibilitatile contului
curent general al Trezoreriei statului
4. garantiile de stat
BNR si alte institutii financiare, in temeiul unor conventii
incheiate cu MFP, pot exercita functia de agent de inregistrare a
dat.pub.interne sau componente ale acesteia precum si alte activitati
legate de emiterea si administrarea titlurilor de stat.

5.3.2. Cheltuielile publice

5.3.2.1. Noţiune şi clasificare


Cheltuielile publice reprezintă modalitatea de repartizare si
utilizare a resurselor bugetare in vederea satisfacerii necesitatilor
generale ale societatii.
Pt. indeplinirea functiei sale principale, orice stat efectueaza Ch
privind urmatoarele domenii principale:
 social
 cercetare-dezvoltare
 apararea nationala
 Ch pt.functionarea aparatului de stat
 Ch cu caracter economic

64
5.3.2.2. Cheltuieli în domeniul social
În această categorie intră:
1) Ch. pt. finanţarea învăţământului (investiţii în capital uman);
2) Ch. pt. sănătate;
3) Ch. pt. organizarea sistemului securităţii sociale, asistenţa
socială etc.
1. Finantarea Ch pt. invatamant se asigura pe seama
resurselor bugetare, a imprumuturilor contractate pe piata de
colectivitatile locale, precum si pe seama resurselor provenind din
taxe scolare, donatii, V din exploatarea proprietatilor scolilor si
altele.
Se considera in doctrina financiar-econ. faptul ca educatia si
pregatirea profesionala sunt cele mai importante investitii in
capitalul uman.
2. Ch pt.sanatate difera in functie de varsta beneficiarului si de
mobilul urmarit prin asistenta medicala. Pt. prevenirea
imbolnavirilor si pt.pastrarea sanatatii, in unele state se introduc
servicii medicale profilactice alaturi de servicii medicale
stomatologice si servicii medicale curative.
Sistemul de asigurări sociale presupune plata pensiilor la
care se adauga diferite categorii de ajutoare in caz de boala,
pt.accidente de munca, diverse alocatii si indemnizatii cum ar fi
cele pt.someri sau pers.defavorizate.
3. Sistemul public acordă pensii pt. limită de vârstă, pensii
anticipate, de invaliditate şi pensii de urmaş.
De regula, beneficiarii indemnizatiei de somaj sunt considerati
asigurati in sist.de asigurari sociale si in sist.de asigurari de
sanatate.

5.3.2.3. Cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare


În această categorie intră:
1. Ch pt. cercetare fundamentala: are ca obiect dezvoltarea
cunostintelor intr-un anumit domeniu al stiintei
2. Ch pt. cercetarea aplicativa: are ca scop crearea de noi
produse sau de noi procedee tehnologice
3. Ch pt. dezvoltare: urmareste valorificarea prealabila a
posibilitatilor realizarii unui produs pe scara industriala prin
constituirea de prototipuri, statii pilot etc.
Rezultatul activitatii de cercetare se materializeaza in
elucidarea unor aspecte cu caracter teoretic sau in rezolvarea unor
probleme cu caracter practic legate de nevoile economiei nationale.
Sursele de finantare a acestor Ch publice provin de la
bugetul de stat, agentii economici, din programe de cooperare
internaţională.

5.3.2.4. Cheltuieli militare


Sunt Ch neproductive care afecteaza in mod deosebit
economiile statelor in curs de dezvoltare.
Se observa ca in statele in curs de dezvoltare rtimul de crestere
a Ch militare depaseste uneori de cateva ori ritmul cresterii V
national.
Ch militare sunt impartite in directe si indirecte
Productia militara reprezintă marfa cu caracter deosebit, cu
piete de desfacere speciale. Productia militara beneficiaza de
plasament sigur si de regim de comercializare special.

5.3.2.5. Cheltuieli pt.functionarea aparatului de stat


Institutiile publice actioneaza ca organe ale puterii sau ale

65
administratiei de stat alese sau numite si se preocupa de cele mai
variate probleme, de la elaborarea si adoptarea de norme,
intretinerea relatiilor diplomatice, stabilirea si incasarea impozitelor
si taxelor, investitii in servicii municipale, pana la sistematizarea
teritoriala, construirea si mentinerea infrastructurii si protectia
mediului inconjurator.

5.3.2.6. Cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice


Functia economica a statului se manifesta, intre altele, in
dezvoltarea sistematica a ramurilor economiei nationale, potrivit
cerintelor legilor economice: fiecare stat aloca o parte din resurse
pt.sustinerea dezvoltarii constante a economiei nationale.
Resursele banesti destinate finantarii economiei servesc la
acoperirea Ch bugetare destinate realizarii urmatoarelor directii
principale:
- dezvoltarea sectorului de stat;
- finantarea investitiilor de stat.

5.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 5

Veniturile publice
Veniturile publice reprezintă totalitatea resurselor băneşti ale statului, fiind un indicator financiar, în cadrul
bugetelor, care desemnează (re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia statului. Acestea se înscriu în Bugetul de stat
cu sumele lor minime astfel încât efectivul lor poate fi mai mare.
Veniturile publice sunt clasificate în ordinare şi extraordinare.
Impozitele şi taxele reprezintă baza constituirii fondurilor publice.
Veniturile extraordinare reprezintă excepţia şi sunt reprezentate de:
 împrumuturi interne sau externe, emisiunea de obligaţiuni de stat şi bonurile de tezaur -datoria publică;
 împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului,
 împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72 din Legea
nr. 273/2006 a finanţelor publice locale.
 transferurile şi virările de credite bugetare, ce apar în cadrul operaţiunii de consolidare bugetară (în procesul de
echilibrare a sistemului bugetar în ansamblul său).
Veniturile extraordinare pot fi contractate de către autorităţile administraţiei publice locale pt. bugetele locale şi de
către MFP pt. bugetul de stat.
Ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un
moment dat, provenind din împrumuturi contractate ditect sau garantate de stat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor,
în numele României, de pe pieţele financiare, formează datoria publică.
Datoria publică se clasifică în datoria publică guvernamentală şi datoria publică locală.
Totalitatea sumelor reprezentand rata de capital, dobanzi, comisioane, orice alte conturi aferente dat.pub. la o
anumita data sau pt. o anumita perioada alcatuieste serviciul datoriei publice.
Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezinta o obligatie neconditionata si irevocabila a statelor de
plata, a capitalului, dobanzilor si oricaror altor costuri aferente imprumuturilor contractate sau garantate.
Datoria publică se contractează prin instrumentele datoriei publice.
Cheltuielile publice
Cheltuielile publice reprezintă modalitatea de repartizare si utilizare a resurselor bugetare in vederea satisfacerii
necesitatilor generale ale societatii.
Marimea cheltuielilor publice difera de la o tara la alta si de la o perioada de timp la alta, structura acestora fiind
puternic influentata de structura sociala.
Cheltuileile publice se calsifică, de regulă, în:
I. Cheltuieli în domeniul social
II. Cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare
III. Cheltuieli militare
IV. Cheltuieli pt.funcţionarea aparatului de stat
V. Cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice

66
Concepte şi termeni de reţinut

 veniturile publice;
 veniturile publice ordinare;
 veniturile publice extraordinare;
 impozitele;
 taxele;
 contribuţiile sociale obligatorii;
 datoria publică;
 datoria publică guvernamentală
 datoria publică locală
 serviciul datoriei publice
 instrumentele datoriei publice
 cheltuielile publice;
 cheltuieli în domeniul social;
 cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare
 cheltuieli militare
 cheltuieli pt.funcţionarea aparatului de stat;
 cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce reprezintă veniturile publice?


2. Ce reprezintă cheltuielile publice?
3. Când se apelează la veniturile publice extraordinare?
4. Cum operează cheltuielile pentru funcţionarea aparatului de stat?
5. Cum operează cheltuielile pentru finanţarea activităţii economice?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Totalitatea resurselor băneşti ale statului şi indicatorul financiar, în cadrul bugetelor, care desemnează
(re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia statului reprezintă:
a) cheltuielile publice;
b) contribuţiile sociale obligatorii;
c) veniturile publice;
d) datoria publică.

2. Modalitatea de repartizare şi utilizare a resurselor bugetare în vederea satisfacerii necesităţilor generale


ale societăţii reprezintă:
a) cheltuielile publice;
b) cheltuielile pentru funcţionarea aparatului de stat;

67
c) veniturile publice;
d) datoria publică.

3. Ansamblul obligaţiilor financiare care aparţin autorităţilor administraţiei publice locale şi care provin din
împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de la persoane fizice şi persoane juridice nerezidente
reprezintă:
a) datoria publică;
b) datoria pubică guvernamentală externă;
c) datoria pubică locală externă;
d) datoria pubică locală internă.

4. Sunt instrumente ale datoriei publice:


a) titlurile de stat;
b) contribuţiile sociale obligatorii;
c) garanţiile de stat;
d) cheltuielile cu capitalul intangibil;

5. Printre categoriile de cheltuieli publice nu se regăseşte:


a) cheltuielile în domeniul social;
b) cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat;
c) cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice;
d) cheltuieli pentru întreţinerea aparatului de stat.

Bibliografie obligatorie

 Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011;


 Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, Drept financiar public – caiet de seminar, Editura CH
Beck, Bucureşti 2008;
 Constituţia României;
 Codul fiscal;
 Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;
 Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
 O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică
 O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat;
 O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune
de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;
 Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară;
 Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi
plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi
legale;
 O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.

68
Unitatea de învăţare 6

Controlul financiar
şi
răspunderea juridică în domeniul execuţiei bugetare

6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare
6.3.1. Controlul financiar
6.3.1.1. Conceptul de control financiar
6.3.1.2. Formele de control
6.3.1.2.1. Clasificare
6.3.1.2.2. Controlul financiar preventiv
6.3.1.2.3. Controlul financiar concomitent
6.3.1.2.4. Controlul intern
6.3.1.2.4.1. Noţiuni generale
6.3.1.2.4.2. Auditul public intern
6.3.1.2.5. Controlul financiar ulterior
6.3.1.2.5.1. Noţiuni generale
6.3.1.2.5.2. Curtea de Conturi a României
6.3.1.2.5.3. Autoritatea de Audit
6.3.2. Inspecţia economico-financiară
6.3.3. Răspunderea juridică în domeniul execuţiei bugetare
6.3.3.1. Noţiune
6.3.3.2. Formele răspunderii juridice
6.3.3.2.1. Răspunderea penală
6.3.3.2.2. Răspunderea contravenţională
6.4. Îndrumător pentru autoverificare

6.1. Introducere

Constituţia declară „nimeni nu este mai presus de lege”, astfel


şi în domeniul dreptului financiar, mai mult a modului de constituire
şi utilizare a banului public este necesar să se identifice
responsabilitatea subiectelor participante.

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoașterea urmărilor 3ncălcării prevederilor legale în

69
dreptul financiar;
– cunoașterea caracteristicilor controlului financiar;
– definitivarea condiţiilor atragerii răspunderii juridice în
dreptul financiar;
– definirea conceptului control financiar;
– cunoașterea importanţei Curţii de Conturi.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni


precum control financiar; control preventiv; control ulterior;
control concomitent; control intern; audit public intern;
control extern; Curtea de Conturi; auditul de sistem;
auditul performanţei; auditul de regularitate; auditul
financiar; auditorul public extern; răspundere
patrimonială; răspundere contravenţională; deturnarea de
fonduri;
– studenţii vor putea să diferențieze deturnarea de fonduri de
delapidare;
– studenţii vor putea să diferențieze răspunderea penală de
răspunderea contravenţională
– studenţii vor putea să diferențieze formele controlului
financiar;
– studenţii vor putea să comenteze rolul Curţii de Conturi;
– studenţii vor putea să identifice obiectul Curţii de Conturi
de obiectul Autorităţii de Audit.

Timpul alocat unităţii de învățare:

Pentru unitatea de învățare Controlul financiar şi răspunderea


juridică în domeniul financiar, timpul alocat este de 6 ore.

6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

6.3.1. Controlul financiar

6.3.1.1. Conceptul de control financiar

Etimologic, cuvântul ,,control” provine din expresia latinǎ


,,contra rolus”, care înseamna verificarea actului original dupǎ
duplicatul care se încredinţeazǎ în acest scop unei alte persoane.
Controlul financiar reprezintǎ un mijloc de prevenire a
faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de stabilire a
mǎsurilor necesare pentru restabilirea legalitǎţii.
Controlul financiar îndeplineşte şi anumite funcţii: funcţia de
evaluare, preventivǎ, de documentare, recuperatorie şi funcţia
pedagogicǎ.
70
Controlul financiar, care face parte din controlul economic, are
drept scop cunoaşterea de cǎtre stat a modului în care sunt
administrate şi cheltuite mijloacele materiale şi financiare puse la
dispoziţie de stat, şi în consecinţǎ, urmǎreşte asigurarea şi
consolidarea unui echilibru financiar, eficienţa economico-
financiarǎ, precum şi dezvoltarea economiei naţionale.
Controlul financiar trebuie deosebit de controlul fiscal.
Actele şi operaţiunile supuse controlului financiar trebuie să
îndeplinească, de regulă, în anumite contexte juridice, următoarele
condiţii: legalitate, regularitate, eficienţă, eficacitate, economicitate,
oportunitate.
De regulă, etapele procedurii controlului financiar sunt:
 pregătirea echipei de control;
 prezentarea la unitatea ce urmează a fi controlată;
 organizarea activităţii echipei de control;
 desfăşurarea acţiunii de control (controlul propriu-zis);
 redactarea actelor de control: raportul de control; procesul
verbal de contravenţie; notele de constatare; notele explicative;
 valorificarea rezultatelor acţiunii de control.

6.3.1.2. Formele de control


6.3.1.2.1. Clasificare
În funcţie de momentul în care se desfǎşoarǎ, se disting
urmǎtoarele forme de control:
 controlul financiar preventiv;
 controlul financiar concomitent;
 controlul financiar ulterior;
În funcţie de sfera de activitate:
 control intern;
 control extern.
După modul de concretizare:
 controlul direct sau indirect;
 controlul de fapt sau de drept.
După întindere:
 control parţial sau total;
 controlul permanent sau periodic.
Din punctul de vedere al organului care realizeazǎ controlul
existǎ:
 controlul exercitat de MEF, care este preventiv sau
concomitent;
 controlul exercitat de cǎtre ordonatorii principali de credite
la ordonatorii din subordinea sa, care este concomitent şi ulterior;
 controlul propriu exercitat de instituţia publicǎ prin
departamentul de specialitate, care este preventiv şi concomitent;
 controlul exercitat de Curtea de Conturi este întotdeauna
ulterior.
Tot dpdv al organului care realizează controlul, într-o altă
clasificare, avem:
 control ierarhic;
 control de gestiune;
 control de execuţie.

6.3.1.2.2. Controlul financiar preventiv


Controlul financiar preventiv este activitatea prin care se
verificǎ legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe
seama fondurilor publice sau a patrimoniului public înainte de
aprobarea acestora.
Sediul materiei - O.G. nr. 119/1999 privind controlul

71
intern/managerial şi controlului financiar preventiv.
MFP elaboreazǎ şi transmite spre dezbatere Guvernului, pânǎ
la sfârşitul trimestrului I al fiecǎrui an, raportul naţional anual
privind controlul preventiv.
MFP organizeazǎ autoritǎţile de coordonare şi reglementare a
controlului financiar preventiv pentru entitǎţile publice.

Are drept scop identificarea operaţiunilor care nu respectǎ


condiţiile de legalitate şi regularitate şi/sau, dupǎ caz, de
încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de
angajament, prin a cǎror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul
public.
Astfel, controlul financiar preventiv constă în verificarea
sistematică a proiectelor de operaţiuni care fac obiectul acestuia din
punctul de vedere al:
a) legalităţii şi regularităţii;
b) încadrării în limitele creditelor bugetare sau creditelor de
angajament, după caz, stabilite potrivit legii.
Legalitate reprezintă caracteristica unei operaţiuni de a
respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la
data efectuării acesteia.
Regularitate reprezintă caracteristica unei operaţiuni de a
respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor şi regulilor
procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriei de
operaţiuni din care face parte.

Obiectul acestui control vizeazǎ, spre exemplu, angajamentele


legale şi angajamentele bugetare; deschiderea şi repartizarea de
credite bugetare; ordonanţarea cheltuielilor, etc.
Acest control se prezintǎ sub douǎ forme:
a) controlul financiar preventiv propriu;
Conducǎtorii entitǎţilor publice au obligaţia de a organiza
în egalǎ mǎsurǎ atât controlul financiar preventiv propriu, şi în
consecinţǎ sǎ stabileascǎ proiectele de operaţiuni, documentele
justificative, circuitul acestora cu respectarea dispoziţiilor legale,
cât şi evidenţa angajamentelor în cadrul compartimentului contabil
(se actualizeazǎ şi se raporteazǎ).

Persoană desemnată cu exercitarea controlului


financiar preventiv propriu  este persoana din cadrul
compartimentelor de specialitate, numită de conducătorul entităţii
publice pentru exercitarea controlului financiar preventiv propriu
sau persoana care îndeplineşte această atribuţie pe bază de
contract, în condiţiile legii.
Persoana care exercită controlul financiar preventiv propriu
nu trebuie să fie implicată, prin sarcinile de serviciu, în efectuarea
operaţiunii supuse controlului financiar preventiv propriu.

N.B. Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectueazǎ


numai cu viza prealabilǎ de control financiar preventiv
propriu.
Se supun aprobării ordonatorului de credite numai proiectele
de operaţiuni care respectă întru totul cerinţele de legalitate,
regularitate şi încadrare în limitele creditelor bugetare sau creditelor
de angajament aprobate, după caz, care poartă viza de control
financiar preventiv propriu
Viza de control financiar preventiv propriu se exercită
prin semnătura persoanelor în drept, competente în acest sens

72
potrivit prezentei ordonanţe, şi prin aplicarea de către acestea a
sigiliului personal şi atestă îndeplinirea condiţiilor legale, a
regularităţii şi încadrării în limitele creditelor bugetare sau
creditelor de angajament aprobate, după caz, a proiectelor de
operaţiuni supuse aprobării ordonatorului de credite. Toate
documentele prezentate la viza de control financiar preventiv se
înscriu în Registrul privind operaţiunile prezentate la viza de
control financiar preventiv.

b) controlul financiar preventiv delegat.


Este acel tip de control preventiv care se exercitǎ de
cǎtre MFP, prin controlori delegaţi, la unele entitǎţi publice
asupra unor operaţiuni care pot afecta execuţia în condiţii de
echilibru a bugetelor sau care sunt asociate unor categorii de riscuri
determinate prin metodologia specificǎ analizei riscurilor.
Fac obiectul acestui tip de control, spre exemplu, ordonatorii
principali de credite ai bugetelor, operaţiunile derulate prin
trezoreria statului, pentru operaţiuni privind datoria publicǎ şi
altele, etc.
Controlorul delegat este funcţionarul public al Ministerului
Finanţelor Publice, care exercitǎ atribuţii de control financiar
preventiv delegat, în mod independent, în condiţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 119/1999.
Ministrul finanţelor publice numeşte, pentru fiecare
instituţie publică în care se exercită funcţia de ordonator principal
de credite al bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat
sau al bugetului oricărui fond special, unul sau mai mulţi
controlori delegaţi, în funcţie de volumul şi de complexitatea
activităţii instituţiei publice respective. De asemenea, ministrul
finanţelor publice numeşte unul sau mai mulţi controlori delegaţi
pentru operaţiunile derulate prin bugetul trezoreriei statului, pentru
operaţiuni privind datoria publică şi pentru alte operaţiuni specifice
Ministerului Finanţelor Publice. Numirea controlorilor delegaţi se
face prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Controlorul delegat nu se pronunţă asupra oportunităţii
operaţiunilor ce fac obiectul controlului financiar preventiv
delegat. [Oportunitate – caracteristica unei operaţiuni de a servi în
mod adecvat, în circumstanţe date, realizării unor obiective ale
politicilor asumate.]
Viza de control financiar preventiv delegat se acordă sau se
refuză în scris, pe formular tipizat, şi trebuie să poarte semnătura
şi sigiliul personal al controlorului delegat competent. Viza de
control financiar preventiv delegat atestă îndeplinirea condiţiilor
legale, a regularităţii şi încadrării în limitele creditelor bugetare sau
creditelor de angajament aprobate, după caz, a acestor proiecte de
operaţiuni.
Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv
delegat răspund, potrivit legii, în raport de culpa lor, pentru
legalitatea, regularitatea şi încadrarea în limitele creditelor de
angajament şi creditelor bugetare aprobate, în privinţa operaţiunilor
pentru care au acordat viza.

Refuzul de viză
Persoana în drept să exercite viza de control financiar
preventiv are dreptul şi obligaţia de a refuza viza de control
financiar preventiv în toate cazurile în care, în urma verificărilor,
apreciază că proiectul de operaţiune care face obiectul controlului
financiar preventiv nu îndeplineşte condiţiile de legalitate,

73
regularitate şi încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare
şi/sau de angajament, după caz, pentru acordarea vizei de control
financiar preventiv.
Refuzul de viză trebuie să fie în toate cazurile motivat în
scris.
O operaţiune pentru care s-a refuzat viza de control financiar
preventiv se poate efectua de către ordonatorul de credite pe
propria răspundere, numai dacă prin aceasta nu se depăşeşte
creditul bugetar aprobat. Ordonatorul de credite poate decide
efectuarea operaţiunii numai în baza unui act de decizie internă,
emis în formă scrisă, prin care dispune, pe propria răspundere,
efectuarea operaţiunii. O copie a actului de decizie internă se
transmite compartimentului de audit public intern al entităţii
publice precum şi controlorului delegat, după caz.

6.3.1.2.3. Controlul financiar concomitent


Controlul financiar concomitent (sau simultan/
operativ/ curent) se exercitǎ în timpul desfǎşurǎrii proceselor
economice şi financiare, în acelaşi timp sau paralel cu efectuarea
actelor şi operaţiunilor pe care le presupun aceste activitǎţi, în
scopul de a se putea intervene pentru corectarea sau eliminarea
deficienţelor ori a ilegalitǎţilor.
Se exercitǎ inopinat, cel puţin odatǎ pe lunǎ, prin verificǎri
faptice, pe bazǎ de documente, de regulǎ prin sondaj.

6.3.1.2.4. Controlul intern


6.3.1.2.4.1. Noţiuni generale
Controlul intern reprezintǎ ansamblul formelor de control
exercitate la nivelul entitǎţii publice, inclusiv auditul intern,
stabilite de conducere în concordanţǎ cu obiectivele acestuia şi cu
reglementǎrile legale, în vederea asigurǎrii administrǎrii
fondurilor în mod economic, eficient şi eficace.
Sediul materiei - O.G. nr. 119/1999 privind controlul
intern/managerial şi controlului financiar preventiv
Prin ,,economicitate” înţelegem minimizarea costului
resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei
activitǎţi, cu menţinerea calitǎţii corespunzǎtoare a acestor
rezultate.
Prin ,,eficienţǎ” înţelegem maximizarea rezultatelor unei
activitǎţi în relaţie cu resursele utilizate.
Prin ,,eficacitate” înţelegem gradul de îndeplinire a
obiectivelor programate pentru fiecare dintre activitǎţi şi raportul
dintre efectul proiectat şi rezultatul obiectiv al activitǎţii respective.
Controlul intern este mai puţin specific decât controlul
preventiv.
Controlul intern este o sintagmǎ care se referǎ la orice tip de
control şi, în acelaşi timp, înglobeazǎ toate formele de control
organizate la nivelul unei entitǎţi publice, mai puţin controlul
preventiv.
Spre deosebire de controlul preventiv, care pune accentul pe
legalitatea unei operaţiuni, controlul intern pune accentul pe
randamentul acesteia.

74
Controlul intern se exercitǎ în interiorul instituţiei publice,
de cǎtre conducǎtorul acesteia sau de cǎtre funcţionarii anume
desemnaţi de acesta şi se face fie la cerere, fie din oficiu.
Scopul final al organizǎrii controlului intern este buna gestiune
financiarǎ.
Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul
public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin
asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi
eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea
patrimoniului public.
Controlul intern poate fi un control general sau specializat, iar
din cadrul controlului financiar intern specializat face parte auditul
public intern.

6.3.1.2.4.2. Auditul public intern


Auditul public intern se exercitǎ asupra tuturor
activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau asupra
entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii
angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie implicaţi în elaborarea
procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse
auditului public intern.
Este o activitate funcţional independentǎ şi obiectivǎ, care
dǎ asigurǎri şi consiliere conducerii unei entitǎţi publice pentru
buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice,
perfecţionând activitǎţile acesteia. Ajutǎ entitatea publicǎ sǎ îşi
îndeplineascǎ obiectivele printr-o abordare sistematicǎ şi metodicǎ,
care evolueazǎ şi îmbogǎţeşte eficacitatea sistemului de conducere
bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de
administrare.
Potrivit legii, existǎ trei forme de audit:
a) auditul de sistem, reprezintǎ o evaluare în profunzime a
sistemelor de conducere şi control intern, urmǎrind eficienţa şi
eficacitatea acestora, iar pentru înlǎturarea deficienţelor se
formuleazǎ recomandǎri.
b) auditul performanţei examineazǎ dacǎ criteriile stabilite
pentru implementarea obiectivelor şi sarcinilor entitǎţii publice sunt
corecte pentru evaluarea rezultatelor şi apreciazǎ dacǎ rezultatele
sunt conforme cu obiectivele.
c) auditul de regularitate presupune o examinare a activitǎţilor
asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a
patrimomiului public, sub aspectul respectǎrii ansamblului
principiilor, regulilor procedurale şi metodologice care le sunt
aplicabile.
Auditul public intern este organizat:
1. în organisme de evaluare şi stabilire a strategiei, cu un
rol consultativ:
a) Comitetul pentru Auditul Public Intern (CAPI);
b) Unitatea Centralǎ de Armonizare pentru Auditul Public
Intern (UCAAPI);
2. organisme responsabile cu desfǎşurarea activitǎţilor d e
audit:
c) Compartimentele de audit public intern din entitǎţile
publice.
Auditorii interni sunt funcţionari publici care trebuie sǎ
aibǎ o atitudine imparţialǎ, sǎ nu aibǎ prejudecǎţi şi sǎ evite
conflictele de interese.
Sediul materiei – Legea nr. 672/2002 privind auditul public
intern.

75
6.3.1.2.5. Controlul financiar ulterior

6.3.1.2.5.1. Noţiuni generale


Controlul financiar ulterior se exercitǎ asupra actelor şi
operaţiunilor economico-financiare, dupǎ ce acestea au fost
executate.
Este considerat controlul cel mai eficient întrucât se realizeazǎ
temeinic, cu amǎnunţire, fǎrǎ a fi stânjenite activitǎţile curente ale
unitǎţilor controlate, asupra actelor şi operaţiunilor deja încheiate.
Acest tip de control este reglementat ca şi atribuţie a Curţii de
Conturi, cu privire a fondurilor publice naţionale. Totuşi,
verificarea fondurilor publice provenite, în condiţiile legii, de la
UE se face de către Autoritatea de Audit.

6.3.1.2.5.2. Curtea de Conturi a României

Potrivit art. 140 din Constituţie, Curtea de Conturi exercitǎ


controlul asupra modului de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public.
Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se
soluţioneazǎ de instanţele judecǎtoreşti specializate.
Şi prezintǎ anual Parlamentului un raport asupra conturilor
de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar
expirat, cuprinând şi neregularitǎţile constatate.
Potrivit legislaţiei în vigoare, acest raport se publicǎ în
Monitorul Oficial.
Curtea de Conturi este reglementatǎ prin Legea nr. 94/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicatǎ.
Astfel, Curtea de Conturi este instituţia supremǎ de audit.
Funcţia de control a Curţii de Conturi se realizeazǎ prin
proceduri de audit public extern.
Potrivit legii organice a Curţii, auditul public extern reprezintǎ
activitatea de audit desfǎşuratǎ de Curtea de Conturi, care
cuprinde, în principal, auditul financiar şi auditul performanţei.
Auditul financiar este activitatea prin care se urmǎreşte dacǎ
situaţiile financiare sunt complete, reale şi conforme cu legile şi
reglementǎrile în vigoare, furnizându-se în acest sens o opinie.
Auditul performanţei este definit ca fiind evaluarea
independentǎ a modului în care o entitate, un program, o activitate
sau o operaţiune funcţioneazǎ din punctele de vedere ale eficienţei,
economicitǎţii şi eficacitǎţii.
Curtea îşi desfǎşoarǎ activitatea în mod autonom şi
funcţioneazǎ pe lângǎ Parlamentul României.
Totodatǎ, în tot cuprinsul Legii nr. 94/1992 vechea sintagma
,,controlor financiar” a fost înlocuită cu sintagma ,,auditor public
extern”, care reprezintǎ persoana angajatǎ în cadrul Curţii de
Conturi, şi care desfǎşoarǎ activitǎţi specifice de audit extern în
sectorul public, potrivit modificǎrilor prevǎzute în Legea nr.
217/2008.
Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea
mandatului lor şi inamovibili pe toatǎ durata acestuia. Ei sunt
supuşi incompatibilitǎţilor prevǎzute de lege pentru judecǎtori.

6.3.1.2.5.3. Autoritatea de Audit

76
Dispoziţiile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii de Conturi, republicatǎ, stabilesc organizarea şi
funcţionarea Autoritǎţii de Audit, care are atribuţii şi proceduri de
lucru proprii, în vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul
auditului extern, ce revin României în calitate de stat menbru al
UE pentru fonduri nerambursabile.
Autoritatea de Audit este un organism independent din punct
de vedere operaţional faţǎ de Curtea de Conturi şi faţǎ de
celelalte autoritǎţi responsabile cu gestiunea şi implementarea
fondurilor comunitare nerambursabile.
Autoritatea de Audit este singura autoritate naţionalǎ
competentǎ sǎ efectueze audit public extern, în conformitate cu
legislaţia comunitarǎ şi naţionalǎ, asupra fondurilor comunitare.

6.3.2. Inspecţia economico-financiară

Inspecţia economico-financiară se înfiinţează şi se


organizează la nivel central în cadrul Ministerului Finanţelor
Publice.
Ministerul Finanţelor Publice efectuează inspecţia
economico-financiară la operatorii economici cu privire la:
a) măsurile de realizare a veniturilor, de reducere a
cheltuielilor şi de diminuare a arieratelor;
b) respectarea reglementărilor economico-financiare şi
contabile;
c)fundamentarea şi justificarea sumelor acordate de la bugetul
general consolidat pentru subvenţionarea unor produse sau
susţinerea unor activităţi;
d) obligaţiile către bugetul general consolidat, cu excepţia
celor fiscale, conform competenţelor legale.

Obiectivele inspecţiei economico-financiare sunt:


a) creşterea responsabilităţii operatorilor economici în
exercitarea activităţii economico-financiare;
b) întărirea disciplinei bugetare şi economico-financiare la
operatorii economici.
Sediul materiei - O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi
funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii
economici.
N.B. În situaţia în care operatorul economic a fost supus unei
verificări de către Curtea de Conturi, obiectivele avute în vedere de
auditorul public extern nu mai pot fi supuse inspecţiei economico-
financiare.

Inspecţia economico-financiară reprezintă activitatea de


control efectuată la operatorii economici prin care se verifică
modul de implementare a măsurilor de creştere a veniturilor, de
reducere a cheltuielilor şi de diminuare a arieratelor, respectarea
reglementărilor economico-financiare şi contabile, precum şi
fundamentarea şi justificarea sumelor acordate de la bugetul
general consolidat pentru subvenţionarea unor produse sau
susţinerea unor activităţi, stabilind erori şi deficienţe în activitatea
economico-financiară pentru a le remedia şi a le evita în viitor,
precum şi stabilirea obligaţiilor către bugetul general consolidat,
cu excepţia celor fiscale.
„Operator economic – denumire generică ce include:
a) regiile autonome, înfiinţate de stat sau de o unitate

77
administrativ-teritorială;
b) companiile şi societăţile naţionale, precum şi societăţile
comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este
acţionar unic;
c) societăţile comerciale la care statul sau o unitate
administrativ-teritorială deţine o participaţie majoritară;
d) societăţile comerciale şi regiile autonome la care
persoanele juridice de la lit. a)–c) deţin direct sau indirect o
participaţie majoritară;
e) institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, altele decât
cele care funcţionează ca instituţii publice;
f) alţi operatori economici, indiferent de forma de
proprietate, pentru fundamentarea şi justificarea sumelor acordate
de la bugetul general consolidat;
Expresia operator economic nu include societăţi
financiarbancare, societăţi de asigurări şi Societatea Comercială
„Fondul Proprietatea“ – S.A.” (Art.3 pct.5 O.U.G. nr. 94/2011)
Conducătorii operatorilor economici sunt obligaţi să
asigure organizarea şi exercitarea controlului financiar de
gestiune privind patrimoniul propriu şi bunurile din patrimoniul
public şi privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale
aflate în administrare, în concesiune sau închiriere.
Control financiar de gestiune reprezintă formă a
controlului financiar care se exercită în cadrul operatorilor
economici privind gestionarea patrimoniului propriu şi a bunurilor
din patrimoniul public şi privat al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale aflate în administrare, în concesiune ori
închiriere.

Inspecţia economico-financiară se exercită la sediul


operatorilor economici sau al organului de inspecţie economico-
financiară, separat sau combinat, sub următoarele forme:
a) controlul ex-ante, care constă în verificarea fundamentării
bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici, a
fundamentării sumelor acordate de la bugetul general consolidat
pentru susţinerea unor activităţi, precum şi în verificările cu privire
la constituirea şi asigurarea surselor de plată a finanţărilor
rambursabile garantate sau subîmprumutate de stat;
b) controlul operativ, care constă în verificarea unor activităţi
sau operaţiuni economico-financiare desfăşurate în cursul
exerciţiului financiar curent; acesta se poate extinde şi asupra altor
operaţiuni relevante aflate în derulare;
c) controlul ex-post (ulterior), care constă în verificarea
activităţii operatorilor economici conform prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenţă, aferente exerciţiilor financiare încheiate.
Controlul financiar ex-post se desfăşoară la solicitarea autorităţilor
publice cu atribuţii de control asupra modului de formare, de
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi
ale sectorului public. În toate cazurile în care se efectuează acţiuni
de control financiar ex-post, un exemplar al actului de control
întocmit, împreună cu copiile documentelor de valorificare, se
transmite autorităţii care a solicitat verificarea.

Inspecţia economico-financiară poate aplica următoarele


metode de control:
1) inspecţie economico-financiară generală, care constă în
activitatea de verificare a tuturor operaţiunilor din cadrul
obiectivelor stabilite conform legii pentru întreaga perioadă supusă

78
controlului;
2) inspecţie economico-financiară parţială, care reprezintă
activitatea de verificare a uneia sau a mai multor operaţiuni din
cadrul obiectivelor stabilite pentru perioada controlată.

Inspecţia economico-financiară poate aplica următoarele


proceduri de control:
a) studiul general prealabil, care constă în analiza
elementelor esenţiale şi specifice ale activităţii ce urmează a se
controla, pe baza cărora se identifică obiectivele inspecţiei;
b) analiza financiară, care constă în studiul modului de
realizare a obiectivelor, factorii şi influenţele acestora asupra
activităţii şi rezultatelor financiare;
c) controlul documentar contabil, care constă în analiza
unor operaţiuni, procese sau fenomene economice, pe baza
documentelor justificative, în scopul stabilirii legalităţii şi realităţii
operaţiunilor şi activităţilor economico-financiare;
d) controlul prin sondaj, care constă în activitatea de
verificare selectivă a documentelor, operaţiunilor semnificative şi
activităţilor efectuate, în perioada supusă inspecţiei;
e) controlul electronic, care constă în activitatea de verificare
a contabilităţii şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic,
utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de
instrumente informatice specializate.
Organul de inspecţie economico-financiară efectuează la
sediul acestuia control documentar, care constă în: studiul general
prealabil, analiza financiară, controlul electronic, analiza
fundamentării bugetelor de venituri şi cheltuieli, analiza realizării
indicatorilor economico-financiari şi influenţele acestora asupra
rezultatelor financiare ale operatorilor economici.
Inspecţia economico-financiară va avea în vedere examinarea
tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante
pentru realizarea obiectivelor inspecţiei economico-financiare.
 Dreptul organului de inspecţie economico-financiară de
a stabili obligaţii în sarcina operatorilor economici se prescrie în
termen de 5 ani de la încheierea exerciţiului financiar, cu
excepţia cazului în care legea dispune altfel. Termenul începe să
curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor exerciţiului financiar
încheiat.
Dreptul de a stabili obligaţii, după caz, în sarcina operatorilor
economici controlaţi se prescrie în termen de 10 ani în cazul în
care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală. Termenul curge de la data săvârşirii faptei ce constituie
infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească
definitivă

 Înaintea desfăşurării inspecţiei economicofinanciare,


organul de inspecţie economico-financiară are obligaţia să
înştiinţeze operatorul economic în legătură cu acţiunea care
urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de
inspecţie economico-financiară.

 Rezultatul inspecţiei economico-financiare se


consemnează, în scris, într-un raport de inspecţie economico -
financiară în care se prezintă constatările inspecţiei economico-
financiare din punct de vedere faptic şi legal în legătură cu
perioadele şi obiectivele verificate.

79
 În baza constatărilor din rapoartele de inspecţie economico-
financiară se dispun măsuri prin dispoziţie obligatorie emisă de
organul de inspecţie economico-financiară competent.
Astfel, dispoziţiă obligatorie este actul administrativ
financiar cu caracter individual, emis de Ministerul Finanţelor
Publice în activitatea de inspecţie economico-financiară efectuată
de structurile de specialitate din cadrul acestuia.
Dispoziţia obligatorie se comunică operatorilor economici
controlaţi în termen de 10 zile de la data înregistrării raportului de
inspecţie economico-financiară la organul de inspecţie economico-
financiară.
Măsurile dispuse prin dispoziţia obligatorie pentru plata
obligaţiilor datorate, înlăturarea, corectarea, prevenirea neregulilor
constatate în activitatea operatorilor economici controlaţi,
recuperarea pagubelor produse şi pentru suspendarea aplicării
măsurilor care contravin reglementărilor financiar-contabile sunt
obligatorii de la data comunicării acesteia.
Sumele cuvenite bugetului general consolidat, stabilite prin
rapoartele de inspecţie economico-financiară şi înscrise în
dispoziţia obligatorie, constituie creanţe bugetare.
Dispoziţia obligatorie constituie titlu de creanţă.
Potrivit legii, „sumele acordate de la bugetul general
consolidat” este o denumire generică ce include, în principal,
subvenţii, transferuri, alocaţii şi alte sume asimilate acestora,
pentru subvenţionarea unor produse sau susţinerea unor activităţi.

6.3.3. Răspunderea juridică în domeniul execuţiei


bugetare

6.3.3.1. Noţiune
Raspunderea juridica e o forma a raspunderii sociale
stabilita de stat in urma incalcarii unor norme de dr. prin fapte
considerate ilicite si care determina suportarea consecintelor
corespunzatoare de catre persoana vinovata, daca e cazul, prin
utilizarea fortei de constrangere a statului.
Sanctiunile juridice aplicabile in cazul nerespectarii normelor
de drept indeplinesc in principal 2 functii:
 o functie educativ-preventiva
 o functie coercitiva

6.3.3.2. Formele răspunderii juridice


Formele răspunderii juridice sunt:
1. Răspunderea penală – temeiul ei îl reprezintă infracţiunea.
Principalele infracţiuni care pot fi săvârşite sunt: delapidarea,
gestiunea frauduloasă, deturnarea de fonduri, etc.
2. Răspunderea civilă – temeiul ei îl reprezintă fapta ce
provoacă un prejudiciu care trebuie acoperit. Răspunderea civilă
poate fi contractuală sau delictuală.
3. Răspunderea administrativă – poate fi contravenţională,
prin atingeri aduse patrimoniului, bunurilor şi banului public, fapte
ce au un grad de pericol social mai redus şi disciplinară, prin
nerespectarea contractului colectiv de muncă, a obligaţiilor
contractuale.
In legatura cu executia bugetara poate interveni atragere
raspunderii: -patrimoniale -administrative
- contraventionale -penale

80
6.3.3.2.1. Răspunderea penală
Infractiunile specifice legate de executia bugetelor cuprinse
in Codul Penal sunt:
 abuzul de incredere
 gestiunea frauduloasa
 delapidarea
 deturnarea de fonduri
Primele 3 sunt indeplinite de regula de functionari publici care
nu sunt neaparat ord.de cr., pe cand deturnarea de fonduri este o
infractiune specifica ord.de cr.
Deturnarea de fonduri= schimbarea destinatiei fondurilor
banesti sau a resurselor materiale fara respectarea prevederilor
legale daca fapta a cauzat o perturbare a activitatii econ.-fin. sau a
produs o paguba unui organ, unei institutii de stat sau altei unitati
publice.
Legii nr. 500/2002 face o referire la infractiune in legatura
cu incalcarea a două din principiile fundamentale ale legii.

6.3.3.2.2. Răspunderea contravenţională


Incalcarea normelor imperative ale Legii nr. 500/2002
constituie in majoritatea cazurilor contraventii.
Constatarea contraventiei si aplicarea amenzii se poate face
de Curtea de Conturi, MFP si alte persoane daca sunt desemnate
expres prin legi speciale.

6.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 6

Controlul financiar
Controlul financiar reprezintǎ un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de stabilire
a mǎsurilor necesare pentru restabilirea legalitǎţii.
Etimologic, cuvântul ,,control” provine din expresia latinǎ ,,contra rolus”, care înseamna verificarea actului original
dupǎ duplicatul care se încredinţeazǎ în acest scop unei alte persoane.
Controlul financiar îndeplineşte şi anumite funcţii: funcţia de evaluare, preventivǎ, de documentare, recuperatorie
şi funcţia pedagogicǎ.
Controlul financiar trebuie deosebit de controlul fiscal.
Controlul financiar preventiv
Controlul financiar preventiv este activitatea prin care se verificǎ legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate
pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public înainte de aprobarea acestora, în urma căruia se va acorda sau nu
de persoanele abilitate viza de control preventiv.
Controlul financiar preventiv are două forme: (1) propriu, exercitat de persoana desemnată expres să desfăşoare
acest tip de control; şi (2) delegat, exercitat de controlorul delegat, funcţionar public al MFP.
Controlul financiar concomitent
Controlul financiar concomitent (sau simultan/ operativ/ curent) se exercitǎ în timpul desfǎşurǎrii proceselor
economice şi financiare, în acelaşi timp sau paralel cu efectuarea actelor şi operaţiunilor pe care le presupun aceste
activitǎţi, în scopul de a se putea intervene pentru corectarea sau eliminarea deficienţelor ori a ilegalitǎţilor.
Controlul intern
Controlul intern reprezintǎ ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entitǎţii publice, inclusiv auditul
intern, stabilite de conducere în concordanţǎ cu obiectivele acestuia şi cu reglementǎrile legale, în vederea asigurǎrii
administrǎrii fondurilor în mod economic, eficient şi eficace.
Auditul public intern se exercitǎ asupra tuturor activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau asupra
entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie implicaţi în
elaborarea procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse auditului public intern.
Auditorii interni sunt funcţionari publici care trebuie sǎ aibǎ o atitudine imparţialǎ, sǎ nu aibǎ prejudecǎţi şi sǎ evite
conflictele de interese.
81
Controlul financiar ulterior
Controlul financiar ulterior se exercitǎ asupra actelor şi operaţiunilor economico-financiare, dupǎ ce acestea au fost
executate.
Acest tip de control este reglementat în special ca şi atribuţie a Curţii de Conturi.
Curtea de Conturi
Potrivit art. 140 din Constituţie, Curtea de Conturi exercitǎ controlul asupra modului de formare, de administrare
şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Şi prezintǎ anual Parlamentului un raport
asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinând şi neregularitǎţile
constatate, raport care se publicǎ în Monitorul Oficial.
Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţioneazǎ de instanţele judecǎtoreşti specializate.
Curtea de Conturi este reglementatǎ prin Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi,
republicatǎ.
Astfel, Curtea de Conturi este instituţia supremǎ de audit.
Funcţia de control a Curţii de Conturi se realizeazǎ prin proceduri de audit public extern prevǎzute în standardele
proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaţionale general acceptate.
Articolul 14 şi art. 141– 147 din lege stabilesc organizarea şi funcţionarea Autoritǎţii de Audit, care are atribuţii şi
proceduri de lucru proprii, în vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului extern, ce revin României în
calitate de stat menbru al UE pentru fonduri nerambursabile.
Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere operaţional faţǎ de Curtea de Conturi şi faţǎ
de celelalte autoritǎţi responsabile cu gestiunea şi implementarea fondurilor comunitare nerambursabile.
Inspecţia economico-financiară reprezintă activitatea de control efectuată la operatorii economici prin care se
verifică modul de implementare a măsurilor de creştere a veniturilor, de reducere a cheltuielilor şi de diminuare a
arieratelor, respectarea reglementărilor economico-financiare şi contabile, precum şi fundamentarea şi justificarea
sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru subvenţionarea unor produse sau susţinerea unor activităţi,
stabilind erori şi deficienţe în activitatea economico-financiară pentru a le remedia şi a le evita în viitor, precum şi
stabilirea obligaţiilor către bugetul general consolidat, cu excepţia celor fiscale.
Răspunderea juridică în domeniul financiar
Raspunderea juridica e o forma a raspunderii sociale stabilita de stat in urma incalcarii unor norme de dr. prin
fapte considerate ilicite si care determina suportarea consecintelor corespunzatoare de catre persoana vinovata, daca e
cazul, prin utilizarea fortei de constrangere a statului.
Sanctiunile juridice aplicabile in cazul nerespectarii normelor de drept indeplinesc in principal 2 functii:
 o functie educativ-preventiva
 o functie coercitiva
Formele răspunderii juridice
In legatura cu executia bugetara poate interveni atragere formele raspunderii: patrimoniale; administrative;
contraventionale; penale.

Concepte şi termeni de reţinut

 control financiar;
 legalitate;
 regularitate;
 eficacitate;
 eficienţă;
 economicitate;
 control preventiv;
 controlul financiar preventiv propriu;
 controlul financiar preventiv delegat;
 viza de control preventiv
 refuzul de viză
 persoana desemnată să desfăşoare activitatea de control financiar preventiv propriu
 controlorul delegat
 control ulterior;
 control concomitent;
 control intern;
 buna gestiune financiară;
 audit public intern;
 auditor intern;
 control extern;
 Curtea de Conturi;

82
 Autoritatea de Audit
 auditul de sistem
 auditul performanţei
 auditul de regularitate;
 auditul financiar;
 auditorul public extern;
 inspecţia economico-financiară;
 creanţă bugetară;
 răspundere patrimonială;
 răspundere contravenţională;
 deturnarea de fonduri.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce reprezintă conceptul de controlul financiar ?


2. Ce reprezintă răspunderea juridică în domeniul execuţiei bugetare ?
3. Există vreo diferenţă între delapidare şi deturnare de fonduri?
4. Comentaţi rolul Curţii de Conturi.
5. Ce reprezintă Autoritatea de Audit?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Cunoaşterea de cǎtre stat a modului în care sunt administrate şi cheltuite mijloacele materiale şi financiare
puse la dispoziţie de stat, şi urmǎrirea asigurării şi consolidării unui echilibru financiar, urmǎrirea eficienţei
economico-financiarǎ, precum şi urmǎrirea dezvoltării economiei naţionale reprezintă:
a) controlul fiscal;
b) controlul financiar;
c) controlul ulterior;
d) auditul public intern.

2. Activitatea care se exercitǎ asupra tuturor activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau asupra
entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie implicaţi
în elaborarea procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse auditului public intern
reprezintă:
a) controlul ulterior;
b) auditul public intern;
c) un control preventiv delegat;
d) un control preventiv propriu;

3. Asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public Curtea de Conturi, în principal, exercită:
a) un control preventiv delegat;
83
b) un control ulterior;
c) un audit public extern;
d) un audit public intern.

4. Constituie contravenţie:
a) angajarea, ordonanţarea sau plata unei cheltuieli în situaţia în care aceasta n-a fost aprobată conform legii
şi nu are prevederi bugetare;
b) încălcarea principiul conform căruia sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugetele care compun
sistemul unitar de bugete reprezintă limite maximale care nu pot fi depăşite;
c) nerespectarea oricăreia dintre principiile execuţiei de casa bugetară;
d) încălcarea principiul conform căruia angajarea de cheltuieli bugetare trebuie să se facă în limita
proiectelor bugetare aprobate.

5. Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale fără respectarea prevederilor legale
dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii economico-finciare sau a produs o paguba unui organ, unei
instituţii de stat sau altei unităţi publice reprezintă:
a) delapidarea;
b) deturnarea de fonduri;
c) gestiunea frauduloasă;
d) abuzul de încredere.

Bibliografie obligatorie

 Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2012;


 Minea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, „Dreptul finanţelor publice – Drept financiar”, vol. I,
Editura Wolters Kluwer România, Bucureşti 2008;
 Minea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, „Dreptul finanţelor publice – Drept fiscal”, vol. II,
Editura Wolters Kluwer România, Bucureşti 2008;
 Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, Drept financiar public – caiet de seminar, Editura CH
Beck, Bucureşti 2008;
 Constituţia României;
 Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;
 Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
 Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară;
 Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi;
 Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern;
 O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlului financiar preventiv;
 Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea
controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care
desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu;

84
 H.G. nr. 1.257/2012 privind organizarea inspecţiilor şi stabilirea atribuţiilor generale în efectuarea
acestora în vederea aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial
şi controlul financiar preventiv;
 O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii
economici;
 H.G. 101/ 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea inspecţiei economico-financiare;
 O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi
utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora
 O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică;
 www. eur-lex.europa.eu.

85
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

Unitatea de învăţare 1: 1) c; 2) b,d; 3) d; 4)c; 5) a.


Unitatea de învăţare 2: 1) c; 2) d; 3) c; 4) c; 5) b.
Unitatea de învăţare 3: 1) c; 2) a; 3) b; 4) c; 5) d.
Unitatea de învăţare 4: 1) d; 2) d; 3) c; 4) b,d; 5) b.
Unitatea de învăţare 5: 1) c; 2) a; 3) c; 4) a,c; 5) d.
Unitatea de învăţare 6: 1) b; 2) b; 3) b,c; 4) a,c; 5) b.

86