Sunteți pe pagina 1din 15

Capitolul 2

PRELUCRĂRI ALE SITUAŢIILOR FINANCIAR-CONTABILE


PENTRU A REFLECTA OBIECTIVELE ANALIZEI FINANCIARE

2.1. Prelucrări ale Bilanţului contabil

Poziţia financiară a unei întreprinderi este prezentată cu ajutorul bilanţului contabil, ea


fiind reprezentată de relaţia dintre activele, datoriile şi capitalurile proprii ale sale.
Informaţiile prezentate cu ajutorul bilanţului contabil au însă la bază respectarea unor norme
contabile precise, menite să asigure o imagine fidelă a patrimoniului, dar care induc o serie de
limite ce decurg din1:
- caracterul convenţional al contabilităţii;
- distorsiunile dintre realitatea juridică şi cea economică;
- subiectivitatea unor informaţii;
- incidenţa fiscalităţii.
Datorită acestor limite, datele prezentate de către bilanţul contabil trebuie supuse unor
corecţii care să reflecte interesele diferitelor categorii de utilizatori
Din punctul de vedere al analizei financiare bilanţul unei întreprinderi poate fi studiat
sub două forme de prezentare:
 bilanţ financiar
 bilanţ funcţional.

2.1.1. Bilanţul financiar

Scopul bilanţului financiar este acela de a inventaria averea şi angajamentele


întreprinderii şi de a le ordona pe termene de lichiditate, respectiv exigibilitate, pornind de la
informaţiile prezentate în bilanţul contabil şi în notele explicative.
Utilitatea bilanţului financiar poate fi privită din mai multe perspective:
a) Din perspectiva celor cărora li se adresează:
- acţionarii – care doresc să cunoască valoarea patrimoniului lor, evoluţia mărimii
acestuia, durata de lichidare a acestuia în eventualitatea unei recuperări de
capitaluri;
- creditorii – care doresc să cunoască valoarea patrimoniului întreprinderii ce
reprezintă garanţia realizării dreptului lor;
b) Din perspectiva modului în care satisface cerinţele şi obiectivele analizei
financiare, gruparea elementelor patrimoniale în cadrul bilanţului financiar
răspunde mai bine:
- analizei structurii financiar-patrimoniale;
- analizei echilibrului financiar;
- analizei bonităţii întreprinderii
- analizei riscurilor;
- stabilirii valorii patrimoniale a întreprinderii.
Acesta este realizat în optica încetării activităţii firmei, urmărind modul în care
elementele de activ sunt suficiente pentru acoperirea datoriilor. Pentru aceasta elementele
patrimoniale prezentate în bilanţul financiar sunt înregistrare în valori reale, de piaţă, şi nu în

1
Petcu Monica – Analiza economico-financiară a întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2009, pg.
416
21
valori contabile aşa cum sunt prezentate în bilanţul contabil. Aceasta presupune reevaluarea
activelor bilanţiere şi eliminarea activelor fictive.
Structura bilanţului financiar se prezintă astfel:

Tabelul 2.1.
ELEMENTE DE ACTIV ELEMENTE DE PASIV
Active imobilizate (mai mari de un an): Capitaluri permanente:
- imobilizări necorporale - capital propriu
- imobilizări corporale - datorii pe termen mediu şi lung
- imobilizări financiare mai mari de 1 an
- stocuri cu mişcare lentă
- creanţe mai mari de un an
Active circulante (mai mici de un an): Datorii pe termen scurt:
- stocuri - datorii de exploatare şi din afara
- creanţe şi imobilizări financiare mai mici exploatării
de un an - datorii financiare curente
- disponibilităţi

Pentru întocmirea bilanţului financiar elementele de activ şi pasiv sunt supuse unor
corecţii ce vizează:
a) Eliminarea activelor fictive regăsite în bilanţul contabil, dar care nu pot fi
valorificate prin vânzare pe piaţă;
b) Înregistrarea elementelor patrimoniale la valoare reală;
c) Reclasificarea posturilor de activ în funcţie de lichiditate şi a posturilor de pasiv în
funcţie de exigibilitate.

Principalele corecţii care conduc la construcţia bilanţului financiar sunt următoarele:


- imobilizările necorporale sunt evidenţiate la valoarea netă. În cadrul acestora,
cheltuielile de constituire şi cele de cercetare-dezvoltare sunt considerate non-
valori (active fictive) care nu pot fi valorificate pe piaţă. Drept urmare aceste
elemente sunt eliminate din activ diminuându-se cu aceeaşi sumă şi capitalul
propriu;
- imobilizările corporale se înregistrează la valoarea justă, realizabilă de piaţă, ceea
ce presupune reevaluarea acestora. Diferenţele constatate în raport cu valoarea
contabilă vor afecta şi capitalul propriu în sensul majorării sau diminuării acestuia;
- imobilizările financiare cu termen de lichiditate mai mic de un an se vor include la
investiţii financiare pe termen scurt;
- stocurile cu o rotaţie mai lentă de 365 zile se vor înscrie la active imobilizate,
restul stocurilor rămânând active circulante;
- creanţele cu termen de încasare ce depăşeşte un an vor fi incluse la activele
imobilizate;
- stocurile nevalorificabile şi clienţii incerţi sunt considerate non-valori şi sunt
eliminate din activ, reducându-se corespunzător şi nivelul capitalului propriu;
- cheltuielile înregistrate în avans sunt considerate non-valori şi vor fi eliminate din
activ reducându-se cu aceeaşi valoare şi nivelul capitalului propriu
- provizioanele care sunt justificate trebuie să fie reclasate, în funcţia de
probabilitatea de scadenţă, în rândul datoriilor sub sau peste un an; provizioanele
nejustificate sunt asimilate rezervelor pentru partea care rămâne după aplicarea
impozitului pe profit şi sunt încorporate în capitalul propriu;

22
- veniturile în avans sunt asimilate rezultatului exerciţiului şi vor majora capitalurile
proprii;
- subvenţiile pentru investiţii sunt asimilate capitalurilor proprii;
- datoriile din exploatare şi cele din afara exploatării pe termen scurt cuprind:
datoriile faţă de furnizori, personal, bugetul statului, creditori diverşi;
- datoriile financiare curente cuprind împrumuturile pe termen scurt.

Informaţiile furnizate de bilanţul financiar sunt utilizate în analiza statică a situaţiei


financiare, respectiv în calculul ratelor de structură financiară, a celor de lichiditate şi
solvabilitate, dar şi a unor indicatori precum fondul de rulment, necesarul de fond de rulment
şi trezoreria.
În raport de cele arătate mai sus, orice bilanţ financiar se descompune în trei mari
mase financiare:
- fondul de rulment;
- necesarul de fond de rulment;
- trezoreria.
Fondul de rulment (FR) reprezintă diferenţa dintre capitalurile permanente şi activul
imobilizat evidenţiind acel surplus de surse permanente degajat de ciclul de finanţare al
investiţiilor ce poate fi folosit pentru reînnoirea stocurilor şi creanţelor. Acesta este expresia
realizării echilibrului financiar pe termen lung şi a contribuţiei acestuia la înfăptuirea
echilibrului financiar pe termen scurt.
Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă diferenţa dintre necesităţile de
finanţare ale ciclului de exploatare şi datoriile de exploatare rezultând din compararea
stocurilor şi creanţelor cu datoriile din exploatare şi din afara exploatării. Aceasta evidenţiază
suma de bani de care trebuie să dispună întreprinderea peste cea necesară finanţării
imobilizărilor, pentru a funcţiona normal.
În ceea ce priveşte trezoreria unei întreprinderi, prin prisma bilanţului financiar o
putem defini ca diferenţă între disponibilităţi şi datoriile financiare curente sau datoriile.
Trezoreria este expresia cea mai concludentă a desfăşurării unei activităţi eficiente în măsura
în care fondul de rulment, la un moment dat, este superior necesarului de fond de rulment.
Acest excedent de finanţare este concretizat în disponibilităţi băneşti aflate în conturi bancare
şi în casă. Trezoreria pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii.

2.1.2. Bilanţul funcţional

Bilanţul funcţional prezintă elementele patrimoniale sub forma unor stocuri de


utilizări şi resurse, care permit cercetarea activităţii pe tipuri de operaţiuni, luând în
considerare rolul fiecăruia în funcţionarea întreprinderii. Scopul său nu este de a inventaria
patrimoniul şi angajamentele întreprinderii, ci identificarea nevoilor acesteia şi a modului de
alocare a surselor de finanţare pe tipuri de activităţi oferind o imagine asupra modului de
funcţionare a unei întreprinderi. Ordonarea mijloacelor şi resurselor după natura activităţii dă
posibilitatea construirii bilanţului funcţional, pe baza căruia se analizează echilibrul financiar
al întreprinderii
Structura bilanţului funcţional are la bază structura bilanţului contabil, clasificând
elementele de activ şi pasiv după apartenenţa la un ciclu sau altul. Astfel, putem vorbi de:
- ciclul de investiţii, care cuprinde ansamblul deciziilor luate pentru satisfacerea
nevoilor de imobilizări ale întreprinderii. Acestuia îi corespunde aşa numitul activ
aciclic stabil (imobilizările);

23
- ciclul de exploatare, care presupune derularea activităţilor operaţionale
(aprovizionare, producţie, vânzare) şi a fluxurilor degajate de circuitul capitalului
în acest ciclu. Acestuia îi corespunde aşa numitul activ ciclic de exploatare şi din
afara exploatării. Ciclul de exploatare cuprinde atât un flux fizic (de producţie,
respectiv de mărfuri), cât şi un flux financiar (intrare şi ieşire de monedă);
- ciclul de finanţare, căruia îi corespunde ansamblul resurselor. Acesta cuprinde
ansamblul operaţiunilor dintre întreprindere şi proprietarii de capital (acţionarii şi
creditorii) şi permite ca întreprinderea să facă faţă decalajului dintre fluxul de
lichidităţi de intrare şi de ieşire provocat de ciclul de exploatare.
Schematic, conţinutul bilanţului funcţional se prezintă astfel:
Tabelul 2.2.
ELEMENTE DE ACTIV ELEMENTE DE PASIV
Stocuri de utilizări Stocuri de resurse
Ciclul de 1. Active aciclice stabile 1. Surse aciclice stabile
investiţii (imobilizări) Ciclul de
Ciclul de 2. Active ciclice: 2. Surse ciclice: finanţare
exploatare - de exploatare; - de exploatare;
- din afara exploatării - din afara exploatării
Trezoreria de activ sau pasiv

Imobilizările care formează activul aciclic stabil sunt luate în calcul la valoarea lor
brută (iniţială), amortizarea figurând la resurse ca sursă proprie de origine internă. De
asemenea, dacă firma utilizează mijloace fixe procurate prin leasing, valoarea acestora va fi
inclusă în activele aciclice stabile, cu aceeaşi sumă majorându-se şi împrumuturile pe termen
mediu şi lung. De asemenea, în cazul bilanţului funcţional dispare noţiunea de activ fictiv
deoarece activitatea firmei este privită în mod dinamic.
Activul ciclic este format din:
- activul ciclic din exploatare;
- activul ciclic din afara exploatării.
Activul ciclic din exploatare cuprinde elementele legate direct şi exclusiv de
activitatea curentă a întreprinderii: stocuri, avansuri plătite furnizorilor, clienţi etc.
Activul ciclic din afara exploatării cuprinde creanţele legate de plata unor impozite,
capitalul subscris şi nevărsat etc.
Cheltuielile înregistrate în avans sunt asimilate investiţiilor şi vor majora activele
aciclice stabile dacă privesc mai multe exerciţii financiare, sau sunt asimilate creanţelor din
exploatare sau din afara exploatării dacă privesc un singur exerciţiu financiar.
Resursele aciclice stabile (finanţarea stabilă) sunt formate din trei componente
esenţiale:
- surse proprii de origine internă (amortismentele, rezervele, provizioanele şi
rezultatul exerciţiului);
- surse proprii de origine externă (capitalul social)
- datorii stabile (împrumuturile pe termen mediu şi lung).
Resursele ciclice aferente exploatării cuprind obligaţiile legate direct de activitatea
curentă a întreprinderii (furnizori, avansuri primite, obligaţii fiscale şi sociale legate de
exploatare).
Resursele ciclice din afara exploatării cuprind obligaţiile fiscale şi sociale din afara
exploatării (amenzi, penalităţi etc.).
Veniturile înregistrate în avans sunt asimilate resurselor ciclice, după caz aferente
exploatării sau din afara exploatării.

24
În ceea ce priveşte trezoreria de activ, aceasta este constituită din disponibilităţi şi
valori mobiliare de plasament, iar trezoreria de pasiv cuprinde creditele pe termen scurt
inclusiv soldul creditor al contului de disponibil la bancă.
În practica financiară, bilanţul funcţional constituie suportul analizei trezoreriei.
Analiza acestuia permite evidenţierea modului de acoperire a activelor de către sursele
disponibile, şi prin aceasta aprecieri asupra riscului de faliment.
Informaţiile furnizate de bilanţul funcţional constituie punctul de plecare în analiza
dinamică a echilibrului financiar, stând la baza întocmirii tabloului de finanţare.

Principiile de echilibru financiar specifice analizei financiare pe baza bilantului


financiar, trebuie respectate si in cazul analizei functionale, si de aceea determinarea celor trei
indicatori nu presupune diferente majore de la o forma de analiza la alta.
a) Fondul de rulment net global (FRNG) reprezinta resurse stabile sau durabile
aflate la dispozitia intreprinderii pentru finantarea utilizarilor ciclului de exploatare. Pentru
intreprindere, valoarea acestui indicator reprezinta o marja de securitate financiara destinata
finantarii unei parti din activul circulant. Calculul FRNG se poate realiza in doua variante:
- pe baza elementelor din partea de sus a bilantului:
FRNG = Resurse stabile – Active stabile brute
- pe baza elementelor din partea de jos a bilantului:
FRNG = Active circulante brute – Resurse ciclice
O valoare pozitiva pentru acest indicator este necesara in orice intreprindere, iar
cunoasterea evolutiei pe mai multe exercitii este la fel de necesara pentru a pune in evidenta
cauzele si efectele corespunzatoare. Diferenta care apare intre valoarea acestui indicator
calculata pe baza bilantului financiar si cea calculata pe baza bilantului functional este data de
structura diferita a elementelor luate in calcul. Astfel ca interpretarea fondului de rulment net
global trebuie realizata comparativ cu necesarul de fond de rulment. În tabelul 2.2, punem in
evidenta cele trei situatii cu privire la variatia fondului de rulment net global.

Tabelul 2.3. Variatia fondului de rulment net global


Variatii ale Cauze Efecte
FRNG
Majorarea - cresterea resurselor stabile Ameliorarea situatiei financiare a
fondului de - reducerea utilizarilor entitatii, cu conditia ca aceasta
rulment net global stabile crestere sa nu provina doar din
indatorarea pe termen lung.
Diminuarea - cresterea utilizarilor Diminuarea marjei de securitate a
fondului de stabile entitatii, dar daca este consecinta
rulment net global - reducerea resurselor finantarii unei investitii rentabile,
stabile riscul este mai mic.
Fondul de rulment Valoarea resurselor si O stagnare temporara in
net global ramane activelor stabile ramane activitatea intreprinderii.
constant aceeasi sau ambele se
modifica cu aceeasi valoare.

b) Necesarul de fond de rulment (NFR) este un indicator legat in mod direct de


operatiunile de aprovizionare, productie si desfacere si reprezinta acea parte a utilizarilor
ciclice, de exploatare, care nu este finantata pe seama resurselor de exploatare. In optica
functionala NFR cuprinde doua parti:

25
- necesarul de fond de rulment de exploatare (NFRE) calculat ca diferenta intre
nevoile de finantare sub forma utilizarilor ciclice de exploatare si resursele ciclice de
exploatare disponibile;
NFRE = Active circulante brute din exploatare - Resurse ciclice de exploatare
- necesarul de fond de rulment din afara exploatarii (NFRAE) calculat ca diferenta
intre nevoile de finantare sub forma de utilizari ciclice din afara exploatarii si resursele
ciclice din afara exploatarii de care dispune unitatea;
NFRAE = Active din afara exploatarii - Resurse ciclice din afara exploatarii
Pentru a se realiza echilibrul financiar, FRNG trebuie sa permita acoperirea
necesarului de fond de rulment, care poate fi influentat de urmatorii factori:
- durata ciclului de exploatare, care variaza pe ramuri de activitate;
- nivelul cifrei de afaceri, deoarece valoarea elementelor constitutive ale NFR variaza
in functie de cifra de afaceri;
- deciziile de gestionare privind nivelul creditelor furnizori, a creditelor clienti,
precum şi a stocurilor.
c) Trezoreria este indicatorul ce permite stabilirea echilibrului financiar intre FRNG
si NFR. Acesta se calculeaza ca diferenta intre FR si NFR, ceea ce poate determina doua
situatii posibile:
- daca FRNG > NFR, atunci trezoreria este pozitiva si se inregistreaza un excedent de
trezorerie;
- daca FRNG < NFR, atunci trezorerie este negativa si este necesar a se procura
resurse pentru a finanta NFR, de obicei prin credite bancare pe termen scurt.
TN = FR - (NFRE + NFRAE)
Trezoreria este un indicator cu rol primordial, pentru ca majoritatea operatiunilor
dintr-o unitate se finalizeaza prin fluxuri de trezorerie de intrare sau de iesire, ceea ce
justifica o analiza detaliata asupra marimii sale si a factorilor care l-au influentat. Trebuie
mentionat faptul ca o trezorerie pozitiva nu trebuie automat sa creeze o stare "de liniste"
privind situatia financiara a unei entitati economice, din cel puţin doua motive:
- Calculul acesteia se realizeaza pe baza unor date valabile la un moment dat, pornind
de la elemente patrimoniale grupate functional, si nu dupa gradul de lichiditate si
solvabilitate, caz in care riscul este mai ridicat;
- Rezultatul pozitiv poate fi datorat fie unei cresteri a fondului de rulment (spre
exemplu, prin apelarea la imprumuturi pe termen lung), fie unei reduceri a necesarului de
fond de rulment (printr-o gestiune neeficienta a creantelor, a datoriilor si a stocurilor).

2.2. Prelucrări ale Contului de profit şi pierderi

2.2.1. Situaţia Soldurilor Intermediare de Gestiune

Derularea de către întreprindere a operaţiunilor curente conduce la obţinerea


producţiei, a valorii adăugate şi a indicatorilor de rezultate. Toţi aceşti indicatori şi legăturile
dintre ei pot fi evidenţiaţi cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune (S.I.G.),
denumite şi marje de acumulare. Construcţia în trepte a acestor indicatori, pornind de la cel
mai cuprinzător (producţia exerciţiului) şi încheind cu cel mai sintetic (profitul net al
exerciţiului), le-a atras denumirea de cascadă a soldurilor intermediare de gestiune.
Acestea sunt rezultate parţiale care reflectă volumul şi rentabilitatea firmei şi care explică
formarea progresivă a rezultatului net al exerciţiului.
Situaţia soldurilor intermediare de gestiune se prezintă astfel:

26
Situaţia soldurilor intermediare de gestiune
Tabelul 2.4.
Venituri Cheltuieli Sold intermediar de
gestiune
1 2 3=1-2
Vânzări de mărfuri (Vm) Costul mărfurilor vândute (Cmv) Marja comercială (Mc)
Producţia vândută (Qv) Producţia stocată (reduceri de Producţia exerciţiului
Producţia stocată (creşteri de stocuri) (Qe)
stocuri - Qs)
Producţia de imobilizări (Qi)
Producţia exerciţiului Consumuri de la terţi (Cm) Valoarea adăugată (Va)
Marja comercială
Valoarea adăugată Alte impozite şi taxe (IT) Excedentul brut de
Subvenţii de exploatare (Se) Cheltuieli cu personalul (Cs) exploatare (EBE)
Excedentul brut de Ajustări privind amortismentele şi Rezultatul exploatării
exploatare provizioanele de exploatare (Aj) (Re)
Alte venituri de exploatare Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii
(Ave) şi active cedate (Cdda)
Rezultatul exploatării Cheltuieli financiare (Cf) Rezultatul curent (Rc)
Venituri financiare (Vf)
Venituri extraordinare (Vex) Cheltuieli extraordinare (Cex) Rezultatul extraordinar
(Rex)
Rezultatul curent Rezultatul total (Rt)
Rezultatul extraordinar
Rezultatul total Impozitul pe profit (Ip) Rezultatul net al
exerciţiului (Rn)

În realitate, situaţia soldurilor intermediare de gestiune nu reprezintă decât o altă


variantă de prezentare a contului de profit şi pierderi. Diferenţa o constituie modul diferit de
grupare a veniturilor şi a cheltuielilor, precum şi evidenţierea mecanismului de formare a
principalilor indicatori de rezultate şi performanţe.
Sistemul contabil românesc nu prevede obligativitatea întreprinderilor de a întocmi
această situaţie, dar ea este utilă pentru analiză, deoarece conţine anumiţi indicatori care nu se
regăsesc în mod direct în contul de profit şi pierderi, bilanţul contabil sau notele explicative,
cum sunt marja comercială, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, excedentul brut de
exploatare. De asemenea, tabloul reflectă şi legătura matematică şi economică dintre aceşti
indicatori.

2.2.2. Analiza excedentului brut din exploatare

Excedentul brut de exploatare (EBE) exprimă rezultatul economic brut ce se obţine


din activitatea de exploatare a întreprinderii. Acesta este un sold intermediar de gestiune care
face legătura între indicatorii de gestiune şi indicatorii tradiţionali de rentabilitate. Nivelul său
se poate stabili în două moduri:
a) plecând de la valoarea adăugată (VA):

EBE = VA + Se - IT - Cp,
în care:
Se - subvenţiile de exploatare primite;
27
IT - valoarea impozitelor şi taxelor datorate (mai puţin impozitul pe profit şi
TVA);
Cp - cheltuieli cu personalul (salarii brute + contribuţii la bugetul statului
legate de salarii).
b) prin compararea veniturilor de exploatare care implică încasări, imediate sau la
termen (Ve*) cu cheltuielile de exploatare, care generează plăţi, imediate sau la termen
(Ce*):

EBE = Ve* - Ce*

Veniturile din exploatare care implică încasări cuprind: veniturile din vânzarea
mărfurilor, producţia exerciţiului şi subvenţiile pentru exploatare, iar cheltuielile care implică
plăţi sunt formate din: costul de achiziţie al mărfurilor vândute, consumurile provenind de la
terţi, cheltuielile cu personalul şi impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate.
Această ultimă definire a EBE ne permite să-l caracterizăm drept surplusul monetar
potenţial degajat de activitatea curentă a întreprinderii, fiind practic o diferenţă între
veniturile monetare potenţiale şi cheltuielile monetare probabile de a se efectua.
Excedentul brut de exploatare (EBE) este un indicator de rentabilitate a activităţii
principale a întreprinderii deoarece el este un purtător al fondurilor ce permit asigurarea
reproducţiei mijloacelor supuse amortizării şi a remunerării celor care au contribuit cu
capitaluri la finanţarea activităţii întreprinderii.
De asemenea, EBE reprezintă un indicator monetar potenţial, datorită existenţei
decalajelor dintre plăţi şi încasări ce provin din folosirea pasivelor stabile (furnizori, salariaţi,
bugetul statului) şi, respectiv, din creditele comerciale acordate clienţilor, el putând fi
constatat cu certitudine doar la sfârşitul perioadei. De altfel, EBE este generat de-a lungul
întregului exerciţiu, dar este afectat în acelaşi timp de către utilizările în afara exploatării
(finanţarea investiţiilor, rambursarea unor datorii financiare). Astfel, chiar în lipsa decalajelor
dintre plăţi şi încasări, creşterea sa nu poate fi identificată în mod clar asupra creşterii soldului
de disponibilităţi.
Excedentul brut de exploatare nu este influenţat de politica de amortizare şi de
stabilire a provizioanelor, de politica financiară şi politica fiscală, fiind astfel scutit de
distorsiunile care afectează indicatorii contabili tradiţionali. EBE este mai omogen decât
indicatorii cuprinşi în tablourile de fluxuri şi contribuie la crearea unei legături între analiza
rezultatelor economice şi analiza fluxurilor financiare.
Datorită omogenităţii conţinutului său, EBE este un indicator folosit adesea pentru
compararea performanţelor economico-financiare ale firmelor şi în construcţia mai multor
rate ale rentabilităţii. Acesta apare în situaţiile prezentate de diferite instituţii şi firme de
informaţii şi analize economice, atât în ţările cu contabilitate anglo-saxonă cât şi în ţările cu
contabilitate francofonă.
În plus, EBE reprezintă o componentă esenţială în cadrul unor indicatori nou creaţi ai
performanţelor economico-financiare. Exemplul cel mai elocvent în acest sens este
reprezentat de valoarea adăugată sub formă de cash flow (Cash Value Added).
Analiza excedentului brut din exploatare poate fi făcută pe baza valorii sale absolute
sau cu ajutorul unor rate.
În mărime absolută nivelului său este influenţat de o serie de factori:
- nivelul de prelucrare al materiilor prime în întreprindere, reflectat prin
intermediul valorii adăugate;
- nivelul salarizării angajaţilor firmei, exprimat prin intermediul ponderii
cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată;
- gradul de fiscalitate (exceptând impozitul pe profit);
28
- implicarea statului prin subvenţionarea activităţii respective;
- capacitatea firmei de a gestiona eficient alte activităţi în afara celei de bază.
Plecând de la aceşti factori, o creştere a nivelului excedentului brut din exploatare se
înregistrează în următoarele condiţii:
- creşterea gradului de prelucrare al materiilor prime, respectiv creşterea valorii
adăugate ( I VA > 1);
- creşterea valorii adăugate să devanseze creşterea cheltuielilor cu personalul şi a
impozitelor şi taxelor ( I VA  ICp , respectiv I VA  IIT );
Surprinderea influenţei diferiţilor factori asupra modificării excedentului brut de
exploatare, necesită efectuarea unei analize factoriale a acestuia.
Un prim model de analiză pleacă de la volumul total de activitate, exprimat prin
producţia exerciţiului, şi de la gradul de integrare a producţiei:
VA EBE
EBE  Qe  
Qe VA
VA
unde: - gradul de integrare a producţiei;
Qe
EBE
- ponderea excedentului brut din exploatare în valoarea adăugată.
VA
Potrivit acestui model, pentru creşterea EBE se poate acţiona pe următoarele direcţii:
- creşterea volumului de activitate, în principal a producţiei vândute, printr-o
mai bună utilizare a resurselor disponibile;
- creşterea gradului de prelucrare a materiilor prime în întreprindere;
- creşterea ponderii EBE în valoarea adăugată, respectiv reducerea ponderii
cheltuielilor cu personalul şi a impozitelor şi taxelor în valoarea adăugată. Cum
nivelul impozitelor şi taxelor reprezintă un factor extern, impus de Guvern, iar
reducerea cheltuielilor cu personalul poate antrena tensiuni sociale, rezultă că
pentru atingerea acestui obiectiv trebuie ca valoarea adăugată să crească într-un
ritm superior creşterii salariilor şi impozitelor.
Un alt model de analiză pleacă de la valoarea adăugată obţinută şi pune în evidenţă
partea ce rămâne la dispoziţia firmei după plata salariilor, a impozitelor şi taxelor:
 Cp  IT 
EBE  VA  1  
 VA 
Cp  IT
unde: - ponderea cheltuielilor cu personalul şi a impozitelor şi taxelor în valoarea
VA
adăugată.
Prin acest model este pusă şi mai clar în evidenţă importanţa creşterii valorii adăugate
într-un ritm superior creşterii salariilor şi a impozitelor.
Ratele excedentului brut din exploatare permit aprecierea modului în care acesta
reuşeşte să acopere diferitele nevoi de finanţare. Cele mai importante rate utilizate sunt:
a) Rata amortizării:
Amortizare
RA   100
EBE
b) Rata cheltuielilor financiare:
Cheltuieli financiare
R CF   100
EBE
c) Rata dividendelor:
Dividende
RD   100
EBE
d) Rata autofinanţării:

29
Autofinant are
R AF   100
EBE
În funcţie de nivelul acestor rate se fac aprecieri cu privire la repartizarea EBE.
Nivelul acestuia trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura:
- menţinerea capitalului tehnic, prin intermediul amortizării;
- remunerarea capitalului împrumutat, prin intermediul cheltuielilor cu
dobânzile;
- remunerarea capitalului propriu, prin acordarea unor dividende stimulative
pentru acţionari;
- dezvoltarea întreprinderii prin capitalizarea unei părţi din profitul obţinut.

2.2.3. Analiza capacită ții de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare (CAF) reflectă potenţialul financiar de creştere


economică a unei întreprinderi, respectiv sursa internă de finanţare generată de activitatea
desfăşurată pe o anumită perioadă de timp, destinată să asigure:
- finanţarea unor nevoi ale gestiunii curente;
- creşterea fondului de rulment;
- finanţarea totală sau parţială a noilor investiţii;
- rambursarea împrumuturilor contractate;
- remunerarea capitalurilor angajate.
Ea reprezintă un surplus monetar net global, care rezultă din confruntarea veniturilor
totale monetare cu cheltuielile totale monetare (inclusiv impozitul pe profit). Caracterul net
este dat de faptul că acest indicator se determină după deducerea impozitului pe profit, iar
caracterul global rezidă din faptul că este degajată de întreaga activitate a întreprinderii.
Capacitatea de autofinanţare nu trebuie confundată cu excedentul brut de exploatare,
deoarece, acesta din urmă se circumscrie sferei activităţii de exploatare, în timp ce capacitatea
de autofinanţare vizează toate laturile activităţii întreprinderii (exploatare, financiară şi
extraordinară).
Nivelul capacităţii de autofinanţare se poate determina prin două metode:
- metoda deductivă;
- metoda aditivă.
Prin metoda deductivă, capacitatea de autofinanţare se determină plecând de la
excedentul brut de exploatare (EBE) la care se adaugă alte venituri monetare şi se scad alte
cheltuieli monetare:

CAF = EBE + Alte venituri monetare - Alte cheltuieli monetare

sau, CAF = EBE


+ Alte venituri din exploatare*
- Alte cheltuieli din exploatare**
+ Venituri financiare***
- Cheltuieli financiare****
+ Venituri extraordinare
- Cheltuieli extraordinare
- Impozit pe profit.
Dacă avem în vedere conţinutul excedentului brut de exploatare, relaţia poate deveni:
CAF = Rezultatul din exploatare
+ Amortizări şi provizioane
30
+ Valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate
- Venituri din vânzarea de active
- Subvenţii pentru investiţii virate asupra rezultatului exerciţiului
+ Venituri financiare***
- Cheltuieli financiare****
+ Venituri extraordinare
- Cheltuieli extraordinare
- Impozit pe profit.
* fără veniturile din vânzarea de active şi subvenţiile pentru investiţii virate asupra
rezultatului exerciţiului;
** fără valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate;
*** fără reluări asupra provizioanelor;
**** fără amortizări şi provizioane financiare calculate;

În esenţă, capacitatea de autofinanţare reprezintă fluxul potenţial de lichidităţi aferent


întregii activităţi a întreprinderii, care se obţine prin deducerea din veniturile monetare totale
(Vt*), care presupun încasări, a cheltuielilor monetare totale (Ct*) şi a impozitului pe profit,
care presupun efectuarea de plăţi.
Prin metoda aditivă, capacitatea de autofinanţare se determină prin adăugarea la
rezultatul net al exerciţiului a categoriilor de cheltuieli calculate dar neplătibile (cheltuieli cu
amortizarea şi provizioanele) şi scăderea veniturilor calculate dar neîncasabile (venituri din
provizioane), astfel:

CAF = Rezultatul net al exerciţiului


+ Cheltuieli calculate
- Venituri calculate
+ Valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate
- Venituri din vânzarea de active

sau, CAF = Rezultatul net al exerciţiului


+ Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele (de exploatare şi financiare)
calculate
- Venituri din provizioane (din exploatare şi financiare)
+ Valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate
- Venituri din vânzarea de active
- Subvenţii pentru investiţii virate asupra rezultatului exerciţiului.
Structura surselor de finanţare ce intră în componenţa CAF se reprezintă grafic astfel:

Ajustări privind Surse care nu


amortizări şi se repartizează
Capacitatea de provizioane Autofinanţarea
autofinanţare Aj Af
CAF Profitul net
Rezultatul net reinvestit
Pn Pnr
Dividende
Div

31
În funcţie de mărimea acestor surse, se pot identifica următoarele corelaţii 2:
a) dacă firma înregistrează profit net, putem avea următoarele destinaţii ale surselor de
finanţare:
- Pn = Div, iar Aj = Af – rezultatul net se distribuie pentru acordarea de dividende,
iar la dispoziţia firmei rămân doar amortizările şi provizioanele pentru
autofinanţare;
- Pn > Div, Aj + Pnr = Af – rezultatul net este distribuit parţial pentru dividende, iar
restul este reinvestit în cadrul întreprinderii;
b) dacă Pn = 0, capacitatea de autofinanţare cuprinde doar amortizările şi provizioanele
(CAF = Aj);
c) dacă Pn < 0, firma înregistrează pierdere, iar capacitatea de autofinanţare va fi mai
mică decât suma amortizărilor şi provizioanelor. În acest caz, putem avea trei situaţii:
- dacă pierderea netă este mai mare decât nivelul amortizărilor şi provizioanelor, se
obţine un nivel negativ al CAF;
- dacă pierderea netă este egală cu nivelul amortizărilor şi provizioanelor, se obţine
o capacitate de autofinanţare nulă;
- dacă pierderea netă este mai mică decât nivelul amortizărilor şi provizioanelor, se
obţine un nivel pozitiv al CAF.

Af – reprezintă autofinanţarea.

Nici una din cele două metode de calcul a capacităţii de autofinanţare nu are în vedere
măsura în care veniturile corespund încasărilor, iar cheltuielile plăţilor. Presupunând că toate
vânzările sunt încasate pe parcursul exerciţiului şi toate cheltuielile (cu excepţia
amortizărilor) sunt plătite, se poate calcula capacitatea de autofinanţare, identificată în acest
caz, cu fluxul net de trezorerie degajat în cursul exerciţiului, sau capacitatea de autofinanţare
încasată.
În majoritatea cazurilor însă, veniturile realizate şi cheltuielile angajate nu sunt
integral încasate, respectiv plătite pe parcursul exerciţiului. Cu toate acestea, ţinând cont că
fluxurile din decalajele de încasări şi plăţi sunt în general de scurtă durată şi sunt compensate
de decalajele exerciţiului precedent, se poate afirma că mărimea capacităţii de autofinanţare
reflectă cu aproximaţie fluxul net de trezorerie degajat în cursul exerciţiului curent.
Capacitatea de autofinanţare reprezintă un indicator care exprimă independenţa
financiară a întreprinderii, reflectând un flux de disponibilităţi potenţial sau real. Mărimea sa
depinde, pe de o parte, de rentabilitatea întreprinderii, iar, pe de altă parte, de politica de
investiţii a întreprinderii şi de metodele de amortizare a activelor imobilizate.

Pe baza capacităţii de autofinanţare, se pot calcula mai multe rate financiare care se
pot utiliza în aprecierea independenţei financiare a întreprinderii, cum ar fi:
a) Capacitatea de rambursare a datoriilor financiare (Crf), care reflectă numărul de
ani necesari pentru a asigura rambursarea datoriilor financiare pe baza capacităţii de
autofinanţare anuale degajate de întreprindere:
Datorii financiare
Crf = .
CAF

b) Rata de finanţare a investiţiilor (Rfi) reflectă proporţia în care întreprinderea poate


asigura finanţarea investiţiilor anuale pe seama capacităţii de autofinanţare, în situaţia în care
întreaga sumă ar fi alocată în acest scop.

2
Ştefea P. – Analiza rezultatelor întreprinderii, Ed. Mirton, Timişoara, 2002, pag. 223
32
CAF
Rfi = 100 .
Investitii anuale

c) Rata de acoperire a excedentului brut de exploatare (Rae) reflectă participarea


fluxului potenţial de lichidităţi din activitatea de exploatare la formarea fluxului total de
disponibilităţi al întreprinderii:
CAF
Rae = 100 .
EBE

d) Rata de acoperire a rezultatului exerciţiului (Rar) se determină ca raport între


capacitatea de autofinanţare şi rezultatul exerciţiului, astfel:
CAF
Rar = 100 .
Rezultatul exercitiului

e) Rata de acoperire a dividendelor (Rad) exprimă raportul dintre capacitatea de


autofinanţare şi dividendele plătite acţionarilor:
CAF
Rad = 100 .
Dividende

Deşi sursa de distribuire a dividendelor o reprezintă rezultatul net al exerciţiului, o


asemenea rată prezintă importanţă prin prisma modului de formare a autofinanţării.

2.2.4. Analiza autofinanţării

Autofinanţarea (Af) reprezintă o sursă proprie de origine internă, destinată să


acopere nevoile de finanţare ale exerciţiilor următoare, expresie a bogăţiei create de
întreprindere. Nivelul său este determinat de creşterea surselor obţinute din propria activitate
a întreprinderii şi care vor rămâne în mod permanent la dispoziţia acesteia pentru finanţarea
activităţii viitoare.
Din definiţia dată, rezultă că nivelul autofinanţării este dependent de doi factori:
- excedentul de resurse financiare generat de activitatea firmei, reprezentat de
capacitatea de autofinanţare;
- cota parte din aceste resurse distribuite acţionarilor sub formă de dividende.
Având în vedere cele prezentate, putem afirma că autofinanţarea reprezintă acea parte
din capacitatea de autofinanţare rămasă disponibilă după distribuirea dividendelor cuvenite
acţionarilor, adică:

Af = CAF – Div.

Rezultă că autofinanţarea pune în evidenţă posibilităţile reale ale unei întreprinderi de


a se autofinanţa, după deducerea remunerării acţionarilor.
În funcţie de interesul proprietarilor, nivelul autofinanţării poate fi mai mare sau mai
mic, putând exista următoarele posibilităţi:
- utilizarea profitului net, în special, pentru remunerarea acţionarilor prin dividende,
ceea ce determină creşterea disponibilităţilor acestora pe termen scurt;
- capitalizarea celei mai mari părţi a profitului în cadrul firmei, în scopul dezvoltării
acesteia şi creşterii valorii de piaţă a acţiunilor deţinute de proprietari.
De aceea, în analiza autofinanţării, se pot face trei delimitări conceptuale:
- autofinanţare minimă;
33
- autofinanţare de menţinere;
- autofinanţare de dezvoltare.
Autofinanţarea minimă cuprinde suma amortizării şi are rolul de a permite menţinerea
întreprinderii în stare de funcţionare. Datorită inflaţiei şi evoluţiei tehnologice, autofinanţarea
minimă nu este suficientă pentru reînnoirea imobilizărilor necesare păstrării capacităţilor de
producţie existente.
Autofinanţarea de menţinere include sursele care vor asigura în viitor acoperirea
cheltuielilor necesare menţinerii potenţialului productiv şi, respectiv, pentru reînnoirea
imobilizărilor şi acoperirea riscurilor referitoare la deprecierea unor elemente de activ.
Aceasta cuprinde amortismentele (autofinanţarea minimă) şi provizioanele pentru deprecierea
imobilizărilor, având rolul de a compensa uzura fizică şi morală a activelor imobilizate şi
înlocuirea capacităţilor de producţie existente cu altele noi.
Autofinanţarea de dezvoltare cuprinde autofinanţarea de menţinere şi acea parte din
rezultatul net al exerciţiului destinată modernizării şi creşterii capacităţilor de producţie.
Opţiunea unei întreprinderi pentru una sau alta dintre aceste tipuri de autofinanţări
depinde de politica de dividend adoptată de acţionari şi de politica de amortizări şi
provizioane a firmei.
Autofinanţarea este absolut necesară când se realizează un proiect de investiţii şi
prezintă următoarele trăsături caracteristice:
- reprezintă o sursă independentă şi relativ stabilă de finanţare a întreprinderii în
anumite situaţii conjuncturale nefavorabile;
- este obligatorie pentru finanţarea investiţiilor;
- permite reducerea îndatorării şi, implicit, reducerea cheltuielilor financiare;
- conferă întreprinderii o anumită autonomie financiară, care îi permite acesteia
independenţă faţă de instituţiile financiare şi de credit;
- reprezintă un indicator utilizat pentru a măsura rentabilitatea capitalurilor proprii,
respectiv rentabilitatea financiară;
- asigură premisele pentru atragerea capitalului extern şi a finanţărilor de pe pieţele
de capital.
Prin nivelul său, autofinanţarea serveşte la aprecierea performanţelor întreprinderii,
sugerând potenţialilor investitori capacitatea acesteia de a utiliza eficient capitalurile
încredinţate şi de a asigura o remunerare stimulativă. Pentru manageri, un nivel ridicat al
autofinanţării conduce la creşterea autonomiei financiare a firmei şi permite o mai mare
libertate în acţiunea de realizare a obiectivelor pe termen lung. Pentru creditori, mărimea
absolută şi relativă a autofinanţării reflectă capacitatea de rambursare de către întreprindere a
sumelor împrumutate, cât şi nivelul riscului de neplată a datoriilor contractate.
Pentru aprecierea mai corectă a autofinanţării, pe lângă evoluţia acesteia în mărime
absolută, trebuie să se urmărească şi ratele autofinanţării, cum ar fi:

a) Rata de autofinanţare a imobilizărilor corporale (RAIC) - măsoară partea din


investiţiile efectuate de o firmă pentru procurarea de imobilizări corporale, acoperită prin
autofinanţare:
Autofinant area
R AIC = 100 .
Imobilizar i corporale achizitionate
Ideal este ca nivelul acestei rate să tindă spre 1 sau 100%.

b) Rata de autofinanţare a imobilizărilor corporale şi financiare (R ACF) ia în calcul


ansamblul imobilizărilor corporale şi financiare achiziţionate în cursul perioadei:
Autofinant area
R ACF = 100
Imobilizari corporale si financiare achizitionate

34
c) Rata de autofinanţare globală (RAFG) pleacă de la premisa că noile investiţii
productive antrenează o creştere a necesarului de resurse pentru finanţarea activelor circulante
(variaţia necesarului de fond de rulment), din care o parte trebuie acoperită prin autofinanţare,
calculându-se cu relaţia:
Autofinant area
R AFG =
Nevoia de finantare globala
100 sau
Autofinantarea
R AFG = 100 .
Investitii + Variatia nevoii de fond de rulment

Cu cât nivelul acestor rate este mai mare, cu atât situaţia întreprinderii se apreciază
mai favorabil.
În concluzie, putem aprecia că sporirea autofinanţării, prin creşterea capacităţii de
autofinanţare, contribuie la consolidarea situaţiei financiare a întreprinderii prin creşterea
capitalurilor proprii şi a libertăţii de acţiune a managerilor.

Între capacitatea de autofinanţare şi autofinanţare, pot exista următoarele corelaţii 3:


1. Af < CAF, Af = Am (autofinanţarea de menţinere) şi Pn = Div – tot profitul net a
fost distribuit pentru dividende, iar întreprinderea nu poate realiza decât investiţii
de înlocuire a capacităţilor de producţie, pe seama amortismentelor şi
provizioanelor;
2. Af < CAF, Af > Am şi Pn > Div – o parte din profitul net este repartizată pentru
dividende, iar restul este reinvestită în firmă pentru dezvoltare, prin crearea de noi
capacităţi de producţie;
3. Af = CAF, Af = Am + Pn şi Div = 0 – firma nu acordă deloc dividende şi
reinvesteşte întregul profit net obţinut. Este o situaţie favorabilă atunci când
întreprinderea identifică noi posibilităţi de investire a profitului net în propria
activitate de exploatare.

3
P. Ştefea – Analiza rezultatelor întreprinderii, Ed. Mirton, Timişoara, 2002, pag. 76
35

S-ar putea să vă placă și

  • Prezentare IAS 16 PDF
    Prezentare IAS 16 PDF
    Document39 pagini
    Prezentare IAS 16 PDF
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Ghid IT Ed II
    Ghid IT Ed II
    Document296 pagini
    Ghid IT Ed II
    oviparul
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 8 PDF
    Capitolul 8 PDF
    Document16 pagini
    Capitolul 8 PDF
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Ghid Juridic Ed II
    Ghid Juridic Ed II
    Document341 pagini
    Ghid Juridic Ed II
    aura_stanica
    Încă nu există evaluări
  • Tema 5
    Tema 5
    Document22 pagini
    Tema 5
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Unitatea de Invatare 10
    Unitatea de Invatare 10
    Document14 pagini
    Unitatea de Invatare 10
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Ghid Contab Ed II
    Ghid Contab Ed II
    Document259 pagini
    Ghid Contab Ed II
    foroldpc
    Încă nu există evaluări
  • Audit Intern Capitolul 5
    Audit Intern Capitolul 5
    Document13 pagini
    Audit Intern Capitolul 5
    shyble
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 7 PDF
    Capitolul 7 PDF
    Document19 pagini
    Capitolul 7 PDF
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Ghid Contab Ed II
    Ghid Contab Ed II
    Document259 pagini
    Ghid Contab Ed II
    foroldpc
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 8 PDF
    Capitolul 8 PDF
    Document16 pagini
    Capitolul 8 PDF
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Audit Intern Capitolul 2
    Audit Intern Capitolul 2
    Document4 pagini
    Audit Intern Capitolul 2
    shyble
    Încă nu există evaluări
  • Audit Intern Capitolul 5
    Audit Intern Capitolul 5
    Document13 pagini
    Audit Intern Capitolul 5
    shyble
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 7 PDF
    Capitolul 7 PDF
    Document19 pagini
    Capitolul 7 PDF
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Audit Intern Cap1
    Audit Intern Cap1
    Document2 pagini
    Audit Intern Cap1
    shyble
    Încă nu există evaluări
  • Ghid IT Ed II
    Ghid IT Ed II
    Document296 pagini
    Ghid IT Ed II
    oviparul
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 4
    Capitolul 4
    Document17 pagini
    Capitolul 4
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 4 PDF
    Capitolul 4 PDF
    Document26 pagini
    Capitolul 4 PDF
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 3
    Capitolul 3
    Document17 pagini
    Capitolul 3
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Ui 3 PDF
    Ui 3 PDF
    Document30 pagini
    Ui 3 PDF
    catalina9100www
    Încă nu există evaluări
  • Tema 4
    Tema 4
    Document24 pagini
    Tema 4
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Xerox 1
    Xerox 1
    Document13 pagini
    Xerox 1
    Carmen Panțucu
    Încă nu există evaluări
  • Strategia Inteprinderi
    Strategia Inteprinderi
    Document32 pagini
    Strategia Inteprinderi
    soryn2007
    Încă nu există evaluări
  • Tema 5
    Tema 5
    Document22 pagini
    Tema 5
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 5 ANALIZA
    Capitolul 5 ANALIZA
    Document25 pagini
    Capitolul 5 ANALIZA
    Cristina Ionescu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 3
    Capitolul 3
    Document23 pagini
    Capitolul 3
    Mircea Mihai Dorinel
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 1
    Capitolul 1
    Document17 pagini
    Capitolul 1
    Mircea Mihai Dorinel
    Încă nu există evaluări