LABORATORUL DE METODICA SI

COORDONAREA RETELEI METEOROLOGICE

Met. Margareta BADINA, met. Ioana GOIA

NOTIUNI
GENERALE
DE
METEOROLOGIE

CURS
(studii medii)

BUCURESTI
2006

1
Capitole:

1.1. ATMOSFERA...........................................................................................................................4
1.2. FACTORII RADIATIVI..........................................................................................................8
1.3. MASELE DE AER....................................................................................................................9
1.4. FRONTURILE ATMOSFERICE ..........................................................................................11
1.5 FENOMENELE METEOROLOGICE ...................................................................................19
1.6 NORII.......................................................................................................................................24

2
 Notiuni generale de meteorologie

Meteorologia este stiinta care studiaza insusirile si structura atmosferei, precum

si procesele si fenomenele din aceasta. Cuvantul meteorologie este grecesc si
inseamna ’’meteoron’’ – ceea ce se petrece in aer si ’’logos’’ – stiinta. Aceasta stiinta
cuprinde mai multe ramuri. Cateva exemple sunt: meteorologia dinamica, meteorologia
sinoptica, aerologia, meteorologia aplicata si actinometria.
Meteorologia dinamica studiaza procesele din atmosfera prin metode fizico-
matematice.
Meteorologia sinoptica este stiinta prevederii timpului. Ea studiaza legile evolutiei
proceselor atmosferice, in scopul prevederii vremii.
Aerologia sau fizica atmosferei libere studiaza procesele si fenomenele fizice din
straturile atmosferei inalte.
Meteorologia aplicata studiaza influenta conditiilor meteorologice asupra
activitatilor umane si se imparte, la randul ei in domenii specifice precum:
agrometeorologia, meteorologia medicala, meteorologia forestiera, meteorologia
montana.
Actinometria sau radiometria studiaza fluxurile de radiatii solare, terestre si
atmosferice.
O importanta deosebita o are Climatologia. Aceasta se ocupa cu studiul genezei
climatelor de pe globul pamantesc si al felului in care sunt ele raspandite. Si
climatologia are numeroase ramuri, ca de exemplu: climatologia dinamica, climatologia
sinoptica, climatologia aplicata, climatologia radar si climatologia urbana.
Ca si in cazul meteorologiei, climatologia aplicata se imparte in domenii specifice
precum: agroclimatologia, climatologia medicala, climatologia silvica.
Meteorologia face parte din stiintele geofizice. Stiintele cu care ea are cele mai
stranse legaturi sunt: geografia, matematica, fizica, cibernetica, astronomia si hidrologia.
Metodele specifice de studiu ale meteorologiei sunt: observatia vizuala si
instrumentala, cercetarea teoretica si experimentul. Prin aceste metode pot fi cunoscute
si studiate fenomenele si procesele fizice, care au loc in atmosfera. Scopul principal
este cunoasterea acestora la scara mare, pentru a putea prognoza cum vor evolua ele
in viitorul imediat sau mai indepartat.

3
 1.1. ATMOSFERA

a) Definitia. Atmosfera este invelisul de aer al Pamantului. Ea contine diferite particule

lichide si solide de pe Pamant si din Cosmos si este mentinuta in jurul Pamantului de
catre forta de gravitatie.

b) Limitele atmosferei sunt:

- limita inferioara situata la suprafata Pamantului;
- limita superioara situata la inaltimea de aproximativ 3000 km, dupa care
incepe spatiul interplanetar; magnetismul Pamantului se simte insa pana la
circa 20.000 km.

Atmosfera nu este omogena. Pe masura cresterii inaltimii ea prezinta 5 straturi,

care se deosebesc prin temperatura. De asemanea ele difera si prin alte caracteristici,
cum sunt presiunea si densitatea. Incepand de la suprafata Pamantului cele 5 straturi
atmosferice sunt: troposfera, stratosfera, mezosfera, termosfera (sau ionosfera) si
exosfera. Ele sunt separate de alte straturi intermediare, mult mai inguste, numite
tropopauza, stratopauza, mezopauza si termopauza.

Earth = Pamant Stratosphere = Stratosfera

Troposphere = Troposfera Mesosphere = Mezosfera
Tropopause = Tropopauza Ionosphere = Ionosfera
Ozone Layer = Strat de ozon

4
 Exosphere = Exosfera Troposphere = Troposfera
Ionosphere = Ionosfera, mezosfera Temperature = Temperatura
Ozonosphere = Ozonosfera, stratosfera Altitude = Altitudine

Troposfera este stratul din imediata vecinatate a Pamantului. Grosimea sa creste

de la 8-10 km. in regiunile polare, la 16-18 km. in cele dintre tropice. In regiunile
temperate are 10-14 km grosime. In troposfera se afla aproape toata cantitatea de
vapori de apa din atmosfera. Aici se formeaza toate genurile si speciile de nori,
precipitatiile si suspensiile (de exemplu ceata). Tot aici se dezvolta curentii de aer

5
verticali si orizontali si au loc majoritatea proceselor atmosferice din care evolueaza
vremea.
Tropopauza este stratul care separa tropopauza de stratosfera. Grosimea ei
scade de la ecuator spre poli. Temperatura sa este foarte scazuta, pana la -80oC,
stationara sau in crestere odata cu inaltimea.
Stratosfera poate avea pana -95oC temperatura pe timp de iarna. Temperatura
poate creste pana la OoC in partile superioare, unde are loc formarea ozonului. Pot
exista vapori de apa extrem de rari, care dau nastere norilor sidefii.
Stratopauza sau submezosfera separa stratosfera de mezosfera si este ingusta.
Mezosfera poate ajunge pana la 80 - 100 km inaltime fata de Pamant.
Temperatura ei creste rapid de la baza pana la circa 55 km., iar apoi scade lent pana la
limita superioara.
Mezopauza separa mezosfera de termosfera si este un strat ingust.
Termosfera/ionosfera poate avea temperaturi foarte ridicate de 1700oC, in partea ei
superioara. Aici au loc procese de ionizare a aerului sub actiunea radiatiilor solare si
cosmice. In straturile puternic ionizate ale termosferei se propaga undele radio, ceea ce
favorizeaza radiocomunicatiile. Din interactiunea radiatiilor solare cu gazele rarefiate ale
termosferei rezulta fenomenul meteorologic aurora polara.
Termopauza separa mezosfera de termosfera si este un strat ingust.
Exosfera este stratul periferic al atmosferei. Aici forta de gravitatie a Pamantului
isi pierde influenta.Gazele sunt foarte rarefiate si particulele lor se pierd usor in spatiul
interplanetar. Trecerea de la exosfera spre spatiul interplanetar nu se face printr-o limita
foarte rigida.

Schita simbolica, fara respectarea proportiilor (scarii) reale

c) Forma reala a atmosferei este de elipsa in stratele inferioare si de para sau cometa
in cele superioare. Forma de elipsa consta intr-o bombare in zona ecuatoriala si o

6
 aplatizare in zonele polare. Aceasta se datoreaza fortei centrifuge.Forma de
para/cometa consta intr-o turtire in partea dinspre Soare (cauzata de vantul solar) si
o alungire in forma de trena in partea opusa.
Pentru atmosfera inferioara forma a fost confirmata de sondajele aerologice. Ea
nu este insa constanta, ci sufera modificari permanente datorate incalzirilor si racirilor
diferentiate ale aerului.
d) Masa atmosferei este de 1 milion de ori mai mica decat masa Pamantului, avand
valoarea reala de 5,147 x 1015.tone.
e) Densitatea atmosferei difera in functie de umezeala aerului si este in stransa
legatura cu temperatura, presiunea si umezeala acestuia. De interactiunea lor depind
procesele, din care rezulta stabilitatea sau instabilitatea vremii.
f) Compozitia.
Gazele care compun atmosfera difera in functie de cantitate.
Componenete constante sunt azotul, in proportie de 78% si oxigenul, in proportie
de 21%
Componentele a caror cantitate variaza sunt:
- bioxidul de carbon in proportie de < 0.1%
- ozonul in proportie de >1%
- vaporii de apa, in proportia cea mai variabila, in functie de zona
geografica si de anotimp; cele mai mari cantitati se gasesc in aerul
ecuatorial = 5% si in anotimpul de vara, iar cele mai mici in regiunile
continentale = 0,001% si in anotimpul de iarna.
Bioxidul de carbon are rol esential in viata plantelor, prin fotosinteza. De
asemenea de el depinde efectul de sera , adica transparenta atmosferei la radiatii de
unda scurta si opacitatea ei la radiatii de unda lunga.
Ozonul este oxigen modificat de radiatiile ultraviolete din atmosfera inalta sau de
descarcari electrice, in imediata apropiere a suprafetei Pamantului. Rolul sau este acela
de filtru de protectie impotriva actiunii distrugatoare a radiatiilor solare ultraviolete. Daca
acestea ar ajunge in totalitate pe Pamant, viata ar fi distrusa in doar cateva minute!
Cantitatea maxima de ozon este primavara si in emisfera nordica, iar cea minima
toamna si in emisfera sudica.
Vaporii de apa provin din evaporare, transpiratie si eruptii vulcanice. Ei
influenteaza schimbul de caldura dintre Pamant si atmosfera, prin efectul de sera, unele
radiatii find absorbite de catre vapori.
Dintre alte componente ale atmosferei sunt de mentionat: neonul, hidrogenul, iodul,
metanul, apa oxigenata, clorura de sodiu si amoniacul.
g) Suspensiile
In afara componentelor de mai sus, in atmosfera inferioara sunt prezente
permanenet si suspensiile, care pot fi:

7
 - solide, adica pulberi de origine terestra si extraterestra, precum cenusa,
fum, saruri marine, substante radioactive, bacili, virusi, fermenti, polen,
spori, seminte foarte fine.
- lichide, de origine exclusiv terestra si de regula poluante, precum acid
clorhidric si acid sulfuric
- gazoase, de origine exclusiv terestra si de regula poluante, precum bioxid
de sulf, hidrogen sulfurat si hidrocarburi.

1.2. FACTORII RADIATIVI

a) Definitia. Factorii radiativi sunt toate fluxurile radiative care trec prin atmosfera si
anume:
- radiatia solara directa si difuza;
- radiatia atmosferica;
- radiatia reflectata de suprafata terestra;
- radiatia terestra.
Radiatia solara directa este energia care ajunge la suprafata Pamantului direct de
la Soare, prin radiatie. Ea depinde de urmatorii factori:
- inaltimea Soarelui deasupra orizontului
- nebulozitate
- transparenta aerului
- inaltimea punctului de observatie
Cele mai mari valori de radiatie directa se inregistreaza la amiaza locului si in
lunile de primavara (datorita transparentei crescute a aerului). Valorile minime se produc
la rasaritul si apusul Soarelui. De asemenea valorile difera mult intre zona de ses si cea
de munte, sau de deal.
Radiatia solara difuza sau radiatia difuza a boltii ceresti este o parte a radiatiei
solare, care sufera un proces de difuzie (imprastiere) la trecerea prin atmosfera. Acest
proces are loc datorita suspensiilor solide si lichide din aer, precum si moleculelor
diferitelor gaze ce compun atmosfera. Intensitatea radiatiei difuze depinde de exact
aceeiasi factori ca si radiatia directa, dar acestia o influenteaza in alt mod. Astfel
valoarea maxima a intensitatii radiatiei difuze se inregistreaza la amiaza locului, in luna
iunie si este de 0,25 cal./cm2.
Valoarea minima a intensitatii radiatiei difuze se inregistreaza in luna decembrie
si este de 0,01 cal./cm2. Intensitatea radiatiei difuze scade cu altitudinea in zonele
muntoase. Ea creste direct proportional cu nebulozitatea, indiferent de zona.
Instrumentul de masurare a intensitatii radiatiei difuze este piranometrul. Luminozitatea
unei zile este data de radiatia directa impreuna cu radiatia difuza. Cand cerul este

8
complet acoperit, radiatia directa nu se mai simte, iar luminozitatea este data doar de
radiatia difuza. In radiometrie, se aplica urmatoarea suma: radiatia difuza + radiatia
directa = radiatie globala.
Radiatia globala sau totala este suma radiatiei directe si difuze pe unitatea de
suprafata terestra orizontala.
Radiatia atmosferica este radiatia emisa de gazele ce compun atmosfera. Ea
este emisa in toate directiile.
Radiatia reflectata de suprafata terestra este partea radiatiei solare directe, a
carei directie este schimbata la atingerea suprafetei terestre. Compozitia radiatiei
ramane neschimbata.
Radiatia terestra este radiatia emisa de Pamant ca planeta si ca suprafata
terestra.
b) Rolul.
Intre Soare, suprafata terestra si atmosfera au loc permanent schimburi de
energii radiante din toate tipurile mentionate mai sus. Acestea se totalizeaza in bilantul
radiativ.
Bilantul radiativ este diferenta dintre suma fluxurilor radiative primite si cele
cedate, intr-un punct oarecare din atmosfera sau de la suprafata terestra. De acesta
depind temperatura aerului si a solului, evaporatia, topirea zapezii. Bilantul radiativ
difera in functie de anotimp, ora din zi, nebulozitate, natura suprafetei de sol, gradul de
acoperire a acestuia cu vegetatie.

1.3. MASELE DE AER

a) Definitia: cantitate de aer atmosferic din stratul troposferei care:

- are proprietati fizice destul de omogene;
- se intinde pe suprafete largi continentale si oceanice;
- s-a format dupa o indelungata stationare sau deplasare lenta asupra
unei suprafete active omogene cu care a interactionat.

b) Formarea are de obicei loc in urma schimbului de energie/interactiunii dintre

suprafata terestra si aerul atmosferic, care a stationat deasupra ei.

c) Clasificarea se face in functie de criteriul termic (temperatura), criteriul termodinamic

(schimburile de energie) si criteriul geografic (zona geografica de origine).

Criteriul termic deosebeste:

- masa de aer rece, o masa de aer a carei temperatura este mai scazuta
decat temperatura masei de aer pe care o inlocuieste
- masa de aer cald, o masa de aer a carei temperatura este mai ridicata
decat temperatura masei de aer pe care o inlocuieste.

9
 Criteriul termodinamic deosebeste:
- masa de aer stabila, o masa de aer in general cald; elementele
meteorologice au o variatie redusa; cumulizarea nu are loc, cerul este
senin sau prezinta nori subtiri; fenomenele posibile sunt burnita sau
ploaia slaba;
- masa de aer instabila, o masa de aer cu convectie puternica;
elementele meteorologice au o variatie importanta ziua si neinsemnata
noaptea, cand cerul este senin si vantul slab pana la calm.

O masa de aer stabila poate deveni instabila si invers, o masa de aer instabila
poate deveni stabila, in functie de suprafata deasupra careia se deplaseaza. De
exemplu, o masa de aer stabila, care inainteaza, in timpul verii dinspre ocean spre
uscat, va deveni instabila deasupra continentului, deoarece uscatul este mai cald. Si
invers, o masa de aer instabila, care inainteaza, in timpul iernii dinspre ocean spre
uscat, va deveni stabila deasupra continentului, deoarece uscatul este mai rece.

Criteriul geografic deosebeste:

Aerul arctic, o masa de aer care ia nastere deasupra Oceanului Arctic, in anticiclon;
este un aer foarte rece
o aerul arctic continental, o masa de aer care intra in Europa dinspre
marile din N si NE; este foarte rece, uscat si transparent; in prezenta
stratului de zapada produce temperaturi extrem de scazute si ceata de
radiatie;
o aerul arctic marin, o masa de aer care vine in Europa dinspre NV si N
(Groenlanda) incalzindu-se deasupra suprafetelor marine; prezinta
instabilitate si produce precipitatii abundente si fenomene orajoase,
atat vara cat si iarna.
Aerul polar sau temperat, o masa de aer care se formeaza intr-un anticiclon
(suprafata cu presiune in crestere); iarna este rece, vara este cald.
o aerul polar continental, o masa de aer care se formeaza iarna, in
Siberia, Europa de Est si/sau Scandinavia; poate aduce timp senin si
geros sau nori Stratus si ceata densa; vara are instabilitate si produce
averse de ploaie dupa-amiaza;
o aerul polar marin, o masa de aer care se formeaza deasupra Canadei
si se umezeste traversand Oceanul Atlantic; aduce precipitatii
abundente, atat vara, cand raceste vremea, cat si in sezonul rece,
cand o incalzeste.
Aerul tropical, o masa de aer care a stationat mai multe zile in regiunea de tropicelor
sau in cea subtropicala devenind o masa de aer cald si umed; are o mare stabilitate
si se diferentiaza in:
o aerul tropical continental, care vine dinspre zonele de pustiu, fiind cald
si uscat; iarna este mai rar si produce dezghet
o aerul tropical marin, care vine dinspre SudVestul Europei (Insulele
Azore din Oceanul Atlantic si apoi Marea Mediterana); este insotit de
ceata si burnita.

10
 o Aerul ecuatorial, o masa de aer care a stationat mai multe zile in
regiunea de langa ecuator (in Africa centrala); nu se diferentiaza in
continental si oceanic.

1.4. FRONTURILE ATMOSFERICE

a) Definitia: zona de separatie dintre 2 sau mai multe mase de aer cu insusiri diferite;
ea se numeste suprafata de discontinuitate sau suprafata frontala cand se afla la
inaltime si linie frontala sau linia frontului, cand intersecteaza suprafata terestra.
b) Frontogeneza este formarea sau nasterea fronturilor atmosferice. Ea are loc atunci
cand:
- exista curenti de aer de sens contrar, care vor apropia mase de aer cu
insusiri diferite;
- doua mase de aer se deplaseaza in aceeasi directie, dar cu viteze diferite
- in cadrul aceleasi mase de aer sunt accentuate instabilitatea si contrastele
termice orizontale.
Curentii de aer de sens contrar apar de obicei in cadrul formatiunilor barice cu mase
de aer convergente, respectiv: ciclonul, talvegul depresionar si saua barica pe axa
de comprimare
c) Frontoliza este destramarea fronturilor atmosferice. Ea are loc in cadrul formatiunilor
barice cu mase de aer divergente, respectiv: anticiclonul, dorsala anticiclonica si
saua barica pe axa de dilatare.
d) Clasificarea fronturilor atmosferice se face in functie de urmatoarele criterii:
dimensiunile si dinamismul, dezvoltarea verticala, modul de circulatie a aerului,
directia de deplasare, complexitatea zonei de separatie si intensitatea proceselor
meteorologice.
Criteriul dimensiunii si al dinamismului deosebeste urmatoarele tipuri:
- Frontul principal este un front care separa doua mase de aer de origini
geografice diferite si care poarta numele uneia din aceste mase,
de exemplu: front arctic, front temperat, front ecuatorial
- Frontul secundar este un front care separa doua mase de aer de aceeasi
origine geografica, dar diferite ca traiectorie, varsta, insusiri fizice datorate
interactiunii cu suprafata deasupra careia se afla sau deasupra careia se
deplaseaza.
Criteriul dezvoltarii verticale deosebeste urmatoarele tipuri:
- Frontul troposferic este un front cu mare intindere verticala
- Frontul la sol este un front cu putina intindere verticala, un front putin inalt.

11
 Criteriul modului de circulatie a aerului deosebeste:
- Anafront, un front la care aerul cald aluneca ascendent pe deasupra
suprafetei frontale ; este insotit de precipitatii si formare de cicloni
(suprafete cu presiune in scadere)

- Catafront, un front la care aerul are o miscare descendenta deasupra

suprafetei frontale, exceptand straturile cele mai de jos

Cold air = Aer rece Warm air = Aer cald

Criteriul directiei de deplasare deosebeste trei tipuri de fronturi: calde, reci si stationare.

12
 FRONT CALD (Warm = cald; Cold = rece)

− Frontul cald se formeaza cand aerul cald se va deplasa spre o masa de aer rece.
Aerul cald va aluneca ascendent pe deasupra aerului rece. Norii caracteristici sunt de
tip Altocumulus. Temperatura creste usor. Vantul are viteza redusa. Fenomenele
meteorologice sunt: ploaia, ninsoarea, lapovita.

Schema frontului cald

Warm front = Front cald
Warmer temperatures = Temperaturi mai ridicate, intre 13 si 17oC
Colder Temperatures = Temperaturi mai scazute, intre 0 si -2oC

13
 Front cald, care se apropie.
Nori superiori Cirrocumulus si mijlocii Altocumulus

22

14
 FRONT RECE (Warm = cald; Cold = rece)

− Frontul rece se formeaza cand aerul rece si greu se va deplasa spre o masa de
aer cald si usor, pe care o va impinge in sus; la inceput se formeaza nori cumuliformi,
apoi urmeaza oraje, vant si scaderea accentuata a temperaturii. Fenomenele
meteorologice tipice frontului rece sunt ploaia, ninsoarea, lapovita si grindina.

Schema frontului rece

Cold front = Front cald
Colder Temperatures = Temperaturi mai scazute, intre 0 si -2oC
Warmer temperatures = Temperaturi mai ridicate, intre 13 si 17oC

15
 Front rece
La randul lor fronturile reci pot fi:
a) fronturi reci de ordinul I, cand deasupra partii posterioare au loc miscari
ascendente ale aerului cald;
b) fronturi reci de ordinul II, cand deasupra partii posterioare au loc miscari
descendente ale aerului cald.
In sfarsit, frontul stationar este un front care nu-si modifica pozitia in spatiu, iar
masele de aer se deplaseaza orizontal de-a lungul lui. Conditiile meteorologice pot sa
nu se schimbe deloc timp de multe zile la rand. Vantul este slab, sau este prezent
calmul. Temperatura este si ea stationara. Singurii nori care se pot forma sunt
Altocumulus.

FRONT STATIONAR (Warm = Cald; Cold = Rece)

16
Criteriul complexitatii zonei de separatie deosebeste:
- Frontul simplu este un front care separa doua mase de aer ;
- Frontul complex sau oclus este un front care separa mai mult de doua
mase de aer si este format din unirea a doua fronturi.

Etapele formarii unui front oclus

Warm front = Front cald Cold front = Front rece

Warm, Moist Air = Aer cald, umed
Advancing Cold Air = Aer rece in miscare
Cool Air in Place = Aer mai putin rece si stationar

Warm front = Front cald Cold front = Front rece

Warm, Moist Air = Aer cald, umed
Advancing Cold Air = Aer rece in miscare
Cool Air in Place = Aer mai putin rece si stationar

17
Fronturile ocluse cuprind doua subtipuri: cel cald si cel rece.
a) frontul oclus de tip cald exista atunci cand aerul cu deplasare mai rapida este
mai putin rece, dupa cum se poate vedea in imaginea de mai jos:

b) frontul oclus de tip rece exista atunci cand aerul cu deplasare mai rapida este
mai rece, dupa cum se poate vedea in imaginea de mai jos:

18
 Criteriul intensitatii proceselor meteorologice deosebeste:
- Frontul activ este un front insotit de sisteme noroase bine dezvoltate si
precipitatii abundente;
- Frontul pasiv (inactiv) este un front insotit de formatiuni noroase slab
dezvoltate si fara precipitatii.

1.5 FENOMENELE METEOROLOGICE

a) Definitia
Meteorul este un fenomen meteorologic observat in atmosfera sau la suprafata
terestra. Un asemenea fenomen poate fi constituit dintr-o suspensie, o precipitatie sau
un depozit de particule lichide sau solide, apoase sau neapoase; de asemenea el poate
fi o manifestare de natura optica sau electrica.
b) Clasificare si descriere
Fenomenele meteorologice se impart in patru grupe: hidrometeorii, litometeorii,
fotometeorii si electrometeorii.
1. Hidrometeorii - fenomene meteorologice constituite dintr-un asamblu de
particule de apa lichide sau solide, in suspensie (norii, ceata, aerul cetos
si ceata inghetata) sau in cadere in atmosfera (ploaia, burnita, ninsoarea,
zapada grauntoasa, mazarichea moale, ace de gheata, grindina,
mazarichea tare si granulele de gheata), ridicate de vint de pe suprafata
terestra (transportul de zapada si bura marina) sau depuse pe obiectele
de pe sol ori din atmosfera libera (depozit de picaturele de ceata si roua,
roua inghetata, bruma, chiciura si poleiul). A cincea categorie de
hidrometeori o constituie tromba care se manifesta printr-o coloana sau
un con noros si un “tufis” constituit din picaturi de apa ridicate de pe
suprafata marii.
2. Litometeorii - fenomene meteorologice constituite dintr-un asamblu de
particule, dintre care cele mai multe sunt solide sau de natura terestra care
au caracter de suspensie in atmosfera (picla, picla de nisip si fumul) sau
care sunt determinate de actiunea vintului asupra suprafetei terestre
(transportul de praf sau de nisip, furtuna de paraf sau de nisip, turbionul de
praf sau nisip).
3. Fotometeorii - fenomene meteorologice luminoase produse prin reflexia,
refractia, difractia sau interferenta luminii solare sau lunare care pot fi
observati pe suprafata sau in interiorul norilor (halo, coroana, irizatii si
gloria) sau intr-o masa de aer mai mult sau mai putin transparenta (miraj,
tremuraturi, scinteieri, raza verde si culori crepusculare).
4. Electrometeorii - manifestari vizibile si/sau sonore a electricitatii
atmosferei. Aceste fenomene meteorologce corespund atit descarcarilor
electrice discontinue (fulgerul si tunetul) cit si descarcarilor electrice
lente, mai mult sau mai putin continue (focul Sf. Elm si aurorele polare).

19
c) Caracterizare, deosebiri
1. HIDROMETEORII
1.1. Prima categorie de hidrometeorii sunt cei constituiti dintr-o suspensie de
particule de apa si au ca si consecinta reducerea vizibilitatii orizontale si
verticale. Acesti hidrometeori (ceata, aerul cetos, picla) se diferentiaza prin
densitatea particulelor de apa in suspensie care reduce vizibilitatea sub 1000m
in cazul cetii si sub 10km dar nu mai putin de 1000m in cazul aerului cetos.
Umiditatea relativa este un alt element care deosebeste acesti hidrometeori.
Astfel in prezenta cetii U~100% in timp ce in prezenta piclei U~50%.
1.2. A doua categorie de hidrometeori sunt cei constituiti dintr-o cadere a unui
ansamblu de particule de apa (precipitatie). Legatura dintre precipitatii si genurile
de nori din care pot cadea este prezentata in tabelul urmator:

Hidrometeori Nori As Ns Sc St Cu Cb Fara

nori
Ploaie + + + + +
Burnita +
Ninsoare + + + + + +
Zapada grauntoasa +
Mazariche moale + + +
Ace de gheata +
Grindina +
Mazariche tare +
Granule de gheata + +

Ca urmare a asocierii strinse care exista intre precipitatii si anumite genuri de

nori, noaptea se pot identifica mai usor norii existenti pe cer indentificind particulele
constituente a precipitatiilor.
Precipitatiile lichide au urmatoarele criterii de diferentiere: marimea picaturii,
viteza de cadere si genul norilor din care cad. Astfel precipitatiile constituite din picaturi
mici (0,5mm) sint burnite (cad din St) iar cele constituite din picaturi mai mari de 1mm
sunt ploi. In functie de viteza de cadere putem face diferentiere intre ploaie (mai mult
sau mai putin continua) si aversa de ploaie care incepe si se termina brusc avind variatii
bruste de intensitate si frecvent sunt insotite de fenomene orajoase. Norii din care cad
averse sint nori de origine convectiva (Cb, rareori Cu); norii din care cad precipitatii ce
nu au caracter de aversa sint nori stratiformi (in majoritatea cazurilor As sau Ns). O
precipitatie se considera considera continua numai daca in cursul orei precedente
observatiei respective nu a avut nici o intrerupere.
Precipitatiile solide au criterii de identificare date de: dimensiunea si caracterul
particulei solide, genul norilor din care cad (acele de gheata sunt singurele precipitatii
solide care se observa in conditii de cer senin) si temperatura solului.
Precipitatiile solide asemanatoare ca forma sau dimensiune sunt:

20
− boabele de mazariche moale (albe, mate, se sparg usor in contact cu solul si se
observa frecvent in aversele de ninsoare);
− boabele de mazariche tare (transparente, translucide, nu ajung pe sol si daca
ajung nu se sparg si insotesc aversele de ploaie)
− zapada grauntoasa (alba si mata ca mazarichea moale, are dimensiuni mici, nu
ricoseaza si nu se sparge cind atinge solul, cantitatea de apa; masurata rezultata
este mica, cade doar din nori St sau eventual din ceata);
− granulele de gheata (asemanatoare cu boabele de mazariche dar mai mici,
ricoseaza la contactul cu solul tare si se sparg ca si mazarichea moale insa sparturile
sunt transparente, asemanatoare cu gheata, nu contin nucleul caracteristic bobului de
mazariche, se observa in general in timpul ploilor mai calde, care cad din As sau Ns,
cind temperatura solului este sub 0ºC);
− grindina (dimensiuni mari, cade din norii Cb, se observa numai in anotimpul cald
spre deosebire de mazariche care apare la temperaturi negative ale solului).

1.3. A treia categorie de hidrometeori sunt cei constuiti din ansambluri de particule de
apa, lichide sau solide, ridicate de vint. Acesti hidrometeori sunt transportul de
zapada la sol sau la inaltime si bura. Criteriul de diferentiere intre transportul de
zapada la sol si la inaltime este vizibilitatea data de inaltimea si traiectoria
particulelor de zapada. In cazul transportului de zapada la sol traiectoria
particulelor este aproape paralela cu suprafata solului, vizibilitatea verticala si
nici vizibilitatea orizontala la nivelul ochiului nu sunt reduse. In cazul transportului
de zapada la inaltime sau zapada viscolita (viscol) particulele sunt puternic
agitate de vint, concentratia lor este mai mare si astfel se reduce atit vizibilitatea
verticala cit si cea orizontala. Cind fenomenul este mai violent nu se poate stabili
daca este vorba doar de zapada viscolita sau/si de ninsoare. Transportul de
zapada se caracterizeaza prin faptul ca particulele de zapada spulberate de vint
sunt de pe sol si nu din precipitatii si ca fenomenul se dezvolta intr-un strat de
aer a carui grosime depaseste sau nu nivelului ochiului său (~1,80m). Bura
apare atunci vintul smulge picaturele de apa de pe o suprafata intinsa de apa.
1.4. A patra categorie de hidrometeori sunt cei constituiti dintr-o depunere de
particule de apa sau gheata. Un criteriu de deosebire intre diferitele depuneri de
particule de apa este format din conditiile premergatoare aparitiei fenomenelor
cit si acelor existente in momentul respectiv. Astfel:
− roua se depune numai la temperaturi pozitive, in conditii de calm, cer senin
sau cu nori superiori si acopera suprafetele orizontale;
− abureala se observa in sezonul rece al anului si acopera mai ales
suprafetele verticale ale obiectelor expuse vintului;
− depunerea de picaturi din ceata sau nor presupune existenta cetii sau a
norului in momentul observatiei sau in ora precedenta;

21
 − bruma se depune pe suprafete orizontale sau putin inclinate, are un
character cristalin, in conditii de calm si cer senin, cu temperaturi negative cel
putin la nivelul solului, pe obiecte cu suprafata in general uscata;
− gheata aciculara se depune numai pe obiecte cu suprafata umeda si
expusa unui curent de aer;
− chiciura moale se depune pe suprafete verticale, in prezenta cetii sau a
norilor, are aspect cristalin si este fragil;
− chiciura tare are aspect granular si este mai rezistenta la scuturare,
prezinta variatii de densitate, uneori are aspect mat ca al poleiului, se intilneste
mai ales la munte;
− poleiul se depune din precipitatii are aspect mat, predominant sticlos, se
farimiteaza mai greu si se intilneste si la cimpie.
1.5. A cincea categorie de hidrometeori este constituita din tromba care este un
fenomen constituit dintr-un turbion de vint, adesea intens, a carui prezenta se
manifesta printr-o coloana noroasa sau con noros rasturnat, cu forma de pilnie,
care iese din baza unui Cb, sau printr-un “tufis” format din picaturi de apa ridicate
de la suprafata marii sau din particule de praf, nisip sau diverse resturi si obiecte
ridicate de pe sol.

2. LITOMETEORI
2.1. Litometeorii sub forma de suspensii de particule uscate in atmosfera se
deosebesc prin:
− nuanta de culoare pe care o imprima obiectelor indepartate astfel ca :
− picla da o nuanta galbuie sau rosiatica;
− picla de nisip da aceeasi coloratie ca si picla propriu-zisa;
− fumul poate fi de culoare cenusie, cafenie iar Soarele in prezenta fumului capata
la rasarit si apus o culoare rosie intensa pe cind la amiaza portocalie;
− intensitatea vintului, densitatea, marimea si inaltimea pina la care sunt
transportate particulele antrenate de vint, de variatia vizibilitatii orizontale si verticale.

2.2. Litometeorii constuiti din asambluri de particule uscate ridicate de vint se

deosebesc prin prezenta sau absenta vintului, astfel:
− prezenta vintului provoaca litometeorii: transportul de praf sau nisip si furtuna de
praf sau nisip
− absenta vintului si prezenta unei instabilitati a aerului in imediata vecinatate a
solului provoaca turbionul de praf sau de nisip

22
3. FOTOMETEORII
3.1. Fotometeorii observati pe suprafata sau in interiorul norilor se deosebesc prin:
a) culoarea lor :
− haloul solar poate fi colorat
− haloul lunar este intotdeauna alb
− coroana este sub forma unor inele colorate violet sau albastru in interior si
rosu in exterior;
− irizatiile au culoarea predominanta verde si roz, adesea cu nuante de
pastel;
− gloria este sub forma unor inele colorate violet sau albastru in interior si
rosu in exterior vazute in jurul umbrei proiectata pe un nor;
− curcubeul are culori care merg de la violet la rosu ;
− curcubeul alb.
b) marimea lor (halou):
− haloul mic sub forma unui inel luminos;
− haloul mare sub forma unui cerc incomplet.
c) norii pe care se observa fotometeorii:
− haloul apare in prezenta norilor Cs;
− coroana apare in prezenta norilor Ac si Sc;
− irizatiile apar in prezenta norilor Cc si unele varietati de Ac;
− gloria apare in prezenta norilor formati din picaturele de apa sau pe un
banc de ceata.
3.2. Fotometeorii observati intr-o masa de aer se deosebesc prin:
− inelul lui Bishop este albicios si prezinta o coloratie slaba albastruie in
interior si brun –roscata, el apare intr-un nor de praf sau pulberi de origine
vulcanica;
− mirajul se manifesta prin perceperea obiectelor indepartate sub forma de
imagini stabile sau miscatoare;
− tremuratura este o agitatie aparenta a obiectelor de la suprafata terestra
atunci cind sunt vazute intr-o directie aproape orizontala;
− scinteierea se prezinta sub forma unor variatii rapide ale stralucirii stelelor
sau luminilor terestre care au adesea caracterul unor pulsatii;
− raza verde apare sub forma unei straluciri scurte de culoare verde
observata cind extremitatea marginii superioare a unui astru dispare sub
orizont, sau apare deasupra orizontului;

23
 − culori crepusculare sunt coloratiile diferite ale cerului si ale virfurilor
muntoase la apusul sau rasaritul Soarelui.

4. ELECTROMETEORII
4.1. Electrometeorii sub forma descarcarilor electrice discontinue se deosebesc
prezenta luminii si absenta zgomotului (fulgerul) si absenta luminii si prezenta
zgomotului (tunetul).
Se pot observa trei tipuri principale de fulgere:
− descarcari la sol-traznete
− descacari interne-fulgere in pinza
− descarcari atmosferice-fulgere liniare

4.2. Electrometeorii sub forma descarcarilor electrice lente, mai mult sau mai putin
continue constau din descarcari lectrice luminoase emanate din obiecte inalte (focul
Sf. Elm) sau fenomene luminoase in atmosfera inalta care apar sub forma de arcuri,
benzi, draperii (aurorele polare).

5. VIJELIA
Caracteristicile vijeliei sint inceputul si sfirsitul brusc, durata relativ scurta (rareori
depaseste jumatate de ora) si schimbarea brusca a directiei vintului,cresterii brusce de
presiune si umezeala si scadere a temperaturii aerului. Un fenomen asemanator este
vintul tare insa acesta incepe treptat, dureaza mult, uneori citeva zile in sir si in general
nu isi schimba directia.
Observatiile efectuate asupra fenomenelor care caracterizeaza starea timpului se
codifica dupa tabelele codului FM-12 X SYNOP si FM-13 X SHIP.

1.6 NORII

a) Definitia
Norul este un fenomen meteorologic de tip hidrometeor format dintr-o suspensie
de particule miniscule de apa lichida sau de gheata din atmosfera, sau din amandoua in
acelasi timp. Acest hidrometeor, in general, nu atinge solul. De asemenea, el mai poate
sa contina particule de apa sau de gheata de dimensiuni mari, precum si particule
lichide neapoase sau particule solide, provenite de exemplu din vapori industriali, fum
sau pulberi.
In majoritatea cazurilor, norul determina aspectul vremii in zona deasupra careia
se afla. El reprezinta unul din cele mai imprtante fenomene care fac obiectul observatiei
meteorologice. Prin cantitatea, forma, inaltimea, asociatiile sau evolutia lor, norii

24
reprezinta un indicator pretios al proceselor fizice dominante in zona in care ei se afla. In
plus, norii intervin direct in activitatea economica a oamenilor prin fenomenele asociate,
care ingreuneaza sau pericliteaza o serie de activitati din cele mai diferite domenii.
In urma proceselor de formare, norii sunt asociati in sisteme noroase de
dimensiuni care depind de intensitatea si marimea acestor procese. Exista sisteme la
scara mare si sisteme la scara medie si mica (locale). Sistemele mari se mai numesc
macrosisteme sau sisteme sinoptice. Ele sunt asociate depresiunilor barice si fronturilor
aferente. Sistemele mici nu depasesc 200-300 km. Ele se numesc mezosisteme sau
sisteme locale. Un exemplu sunt sistemele sau celulele orajoase.
Sistemul noros reprezinta o grupare sau un ansamblu de nori, distinct si durabil,
constituit in general din mai multe zone diferentiate, denumite “sectoare noroase”,
asamblate intr-o forma caracteristica. Aspectul cerului prezinta particularitati proprii
fiecarui sector in parte.
In cadrul unui sistem noros conditiile termodinamice sunt relativ omogene. In
marea lor majoritate, sistemele noroase sunt migratoare. Ele insotesc perturbatiile
barice carora le sunt asociate. Durata lor de viata si modificarile structurale sint
determinate direct de evolutia acestor perturbatii.
Sistemele noroase se caracterizeaza prin succesivitatea relativ ordonata a
genurilor, formelor, dimensiunilor si inaltimii norilor in timp si spatiu. In majoritatea
cazurilor, sistemele noroase sint bine individualizate si separate intre ele prin zone mai
mult sau mai putin senine, insa uneori sunt unite prin fasii sau benzi noroase, denumite
zone de legatura.
Sistemele noroase frontale se dezvolta pe suprafata de separare dintre doua
mase de aer cu proprietati termodinamice diferite si care sunt in miscare. Aceste
suprafete de separare sunt intotdeauna inclinate si pe partea lor superioara se produce
o ridicare generala a aerului. In cadrul acestei ridicari generale la scara mare se
formeaza nori. Ei sunt asezati in panze sau straturi care se pot uni intre ele prin
ingrosare treptata sau datorita panzelor de precipitatii dense ce cad din straturile
noroase situate mai sus. Gradul de inclinare a zonei sau suprafetei de separatie dintre
cele doua mase de aer, adica panta frontului, este diferit, in functie de natura masei
care inainteaza si care de altfel imprima si caracterul frontului. Astfel, aerul cald, mai
putin dens, determina o panta frontala cu inclinare mica, orientate peste masa de aer
rece care se retrage; pe asemenea pante ascendenta este generala, insa lenta si relativ
uniforma si norii care se formeaza in aceste conditii sunt nori in pinze sau straturi de
dimensiuni mari. Prin contrast, aerul rece, mai dens, in inaintarea sa imprima o inclinare
mare a pantei frontale si prin aceasta determina miscari ascendente mult mai intense si
rapide, asemanatoare in multe privinte cu cele de tip convectiv. Norii formati in aceste
conditii pastreaza in general structura si dispunerea in straturi mai mult sau mai putin
succesive. Dar ei au si clare caracteristici ale norilor convectivi cu mare dezvoltare
verticala.
Daca peste aceste procese dominante nu se suprapun procese termodinamice
sau influente locale, sistemele noroase isi pastreaza in general forma, in raport direct cu
stadiul de evolutie al depresiunii sau perturbatiei la care sunt asociate. Influenta
proceselor locale duce insa la modificari ale sistemului noros initial, care se traduc fie

25
prin reducerea nebulozitatii pana la inseninare, fie prin aparitia sau formarea altor genuri
de nori.
Dupa natura frontului la care sunt asociate, sistemele noroase pot fi: de front
cald, de front rece, de front oclus sau de front cvasistationar.
Sistemele noroase din interiorul maselor de aer sunt generate de interactiunea
dintre proprietatile termodinamice specifice masei de aer respective si caracteristicile
suprafetei subiacente, adica intensitatea proceselor de radiatie si de absorbtie a
energiei solare. Caracterul stratificarii termodinamice verticale a masei de aer determina
in final caracteristicile dominante ale norilor care se formeaza. Astfel, pentru masele de
aer stabile termodinamic sunt caracteristice sistemele de nori Stratus si Stratocumuls,
care se indesesc noaptea si se destrama ziua (in special la latitudini temperate si
polare). Pentru masele instabile termodinamic sint caracteristice sistemelor de nori
Cumulus si Cumulonimbus, care se dezvolta ziua si se destrama noaptea deasupra
continentelor, iar deasupra marilor si oceanelor au o evolutie inversa.

b) Formarea norilor
Pentru personalul statiilor meteorologice este foarte important sa cunoasca
procesele atmosferice care duc la constituirea diferitelor forme de nori, pentru a putea
face identificarea lor cat mai corecta.
Principala cale de formare a unui nor este racirea adiabatica a aerului in cadrul
unei miscari ascendente. Prin acest proces continutul in vapori de apa al aerului
ascendent ajunge la saturatie si se produce condensarea surplusului de apa. In
atmosfera predomina doua tipuri de miscari ascendente care duc la formarea norilor si
care imprima caracteristica principala a formei lor:
− miscari ascendente la scara mare, in care intreaga masa de aer se ridica
de regula de-a lungul unei suprafete frontale sau in cazuri limitate – locale -
de-a lungul unei pante; de aici rezulta nori predominant stratiformi, adica nori
sub forma de panze intinse, straturi sau valuri.
− miscari verticale convective care se realizeaza prin curenti ascendenti si
descendenti, individualizati si relativ mici in raport cu dimensiunile unei mase
de aer; de aici rezulta nori separati, cu aspect de gramezi sau elemente bine
individualizate, cunoscuti si descrisi sub denumirea generala de nori
cumuliformi.
In realitate, conditiile termodinamice din atmosfera sint mult mai complexe si
determina asociatii de nori care apartin ambelor familii. Acestea se observa, in special,
in sistemele noroase ale fronturilor ocluse si ale fronturilor cu un grad ridicat de
instabilitate. Aici masa de nori predominant stratiformi este strapunsa de aglomerari
masive de nori cumuliformi, cu mare dezvoltare verticala, formati pe seama unor
puternici curenti ascendenti de tip convectiv.
Pentru determinarea cat mai corecta a norilor, observatorul trebuie sa mai tina
seama si de aspectul lor general, care este determinat de natura, dimensiunile, numarul
si repartitia particulelor constituente.

26
Si in ultimul rand, aspectul unui nor depinde de intensitatea si culoarea luminii primita de
acesta, precum si de pozitiile relative ale observatorului si ale sursei de lumina (astrul
care lumineaza) in raport cu norul.
Elementele luate in considerare pentru descrierea unui nor sunt: dimensiunile,
forma, structura si textura, luminanta si culoarea.
c) Structura norilor
Din punct de vedere al structurii, norii pot fi:
− alcatuiti in totalitate din cristale de gheata;
− alcatuiti din picaturele de apa;
− alcatuiti dintr-un amestec de cristale si particule lichide ;
− alcatuiti din particule neapoase, lichide sau solide, descrisi sub denumirea
de nori speciali; acestia nu intra in clasificarea norilor prezentata in acesta
lucrare.
Elementele de identificare a structurii interne la norii observati sunt fenomenele
optice si in buna masura textura. Norii cu structura predominant sau exclusiv cristalina
au textura fibroasa, matasoasa si produc fenomene optice (fotometeor) de tip halo (nori
cirriformi), iar cei cu structura predominant sau exclusiv lichida dau fenomene optice de
tip coroana.
Textura inseamna aspectul general, dispunerea si dimensiunile relative ale elementelor
structurale ale maselor noroase sau ale elementelor noroase bine conturate si extinse.
In functie de tip, grosime, inaltimea bazei si a varfurilor, norii sau masa noroasa in
ansamblu prezinta un aspect neted (cu contururi rotunjite sau inmugurite) ori un aspect
fibros. Norii cu textura neteda sunt in general stratiformi. Structura cumuliforma confera
elementelor noroase o textura neuniforma, inmugurita. Norii Cirrus, care au frecvente
variatii de grosime, prezinta o structura fibroasa sau matasoasa.
Luminanta este un termen tehnic care inseamna “stralucire”. Ca definitie, “luminanta”
unei suprafete luminoase intr-o directie data reprezinta partea din intensitatea luminii
emisa in directia respectiva de suprafata considerata, pe o arie in proiectie octogonala
situata intr-un plan perpendicular pe aceasta directie. Luminanta unui nor este
determinata de cantitatea de lumina reflectata, difuzata si transmisa de particulele
constituente ale norului. Aceasta lumina provine:
− direct de la astrul care lumineaza ;
− de la cer ;
− de la suprafata terestra in timpul noptilor cu nori josi, cand baza acestora
este luminata de marile aglomerari urbane, industriale, de incendii de mare
amploare sau prin reflectarea luminii solare ori lunare de marile suprafete
acoperite cu zapada sau gheata.
Luminanta unui nor poate fi modificata in prezenta unor alti meteori. De exemplu:
− pacla existenta intre observator si nor reduce sau intensifica luminanta
norului in functie de grosimea paclei si de directia luminii incidente; de

27
 asemenea, pacla atenueaza si contrastele care pun in evidenta forma,
structura si textura norului.
− fotometeorii pot modifica luminanta unui nor.
In timpul zilei, luminanta norilor este suficient de puternica pentru a fi usor de
observat.
In timpul noptii, mai ales atunci cand nu este Luna, sau Luna este la primul sau
ultimul patrar, norii sint greu de distins sau chiar invizibili; prezenta lor este dedusa
numai din lipsa stelelor de pe cer. In zonele intens luminate artificial, paturile noroase
relative joase pot apare ca un fond luminos difuz pe care se proiecteaza umbrele
fragmentelor de nori situati mai jos.
Luminanta unui nor nu prea gros, situat intre Soare sau Luna si observator este
maxima in dreptul astrului luminos si scade cu atat mai repede in jurul acestui punct cu
cat norul este mai subtire. In contrast cu aceasta, scaderea luminantei in norii cu
grosime optica apreciabila este mult mai lenta in jurul pozitiei aparente a astrului
luminos.
Grosimea optica a unui nor este un termen des folosit in descrierea norilor. Ea
reprezinta gradul in care un nor impiedica trecerea luminii prin el; grosimea optica
depinde de constitutia fizica si dimensiunile norului. Ea poate varia chiar in limitele
aceluias nor.
Variatiile luminantei norilor se observa mai ales atunci cand ei se gasesc sau trec
prin fata astrului care lumineaza. Norii cu grosime optica mare sunt practic opaci. Cand
sunt izolati si se interpun intre Soare sau Luna si observator, ei apar ca mase intunecate
conturate de margini luminate stralucitor. Cand exista si un strat de pacla sub ei, in jurul
norilor respectivi apar fascicule de umbre si raze luminoase care radiaza dinspre astru
printre contururile marginii norilor.
Exista diferente mari de luminanta intre norii constituiti din picaturele de apa si cei
din cristale de gheata. Bancurile groase de nori din cristale de gheata apar alb-
stralucitoare cand sint observate in lumina reflectata si, din contra, prezinta umbre
proprii cand sint luminati direct, adica au si contraste de luminanta si variatii de culoare
in acelasi timp.
Culoarea unui nor depinde de culoarea luminii pe care o primeste. Ea poate fi
modificata de prezenta unor meteori intre nor si observator.
Astfel, pacla are tendinta de a imprima nuante galbene, portocalii sau rosii norilor
indepartati.
Culoarea norilor variaza cu altitudinea si pozitia relativa a lor in raport cu Soarele
si observatorul. Exemple:
− pentru inaltimi mari ale Soarelui pe bolta, norii sau partile din nori care
difuzeaza lumina solara sunt albe sau cenusii albastrui;
− cand iluminarea de catre Soare este extrem de slaba, norii capata o tenta
asemanatoare celei a suprafetei care se gaseste sub ei;

28
 − cand Soarele se gaseste in apropierea orizontului, culoarea norilor difera
in functie de nivelul si pozitia lor fata de Soare; norii inalti par albiciosi, in timp
ce norii situati la niveluri din ce in ce mai joase capata o culoare portocalie
sau rosie, din ce in ce mai accentuata;
− norii de la acelasi nivel apar mai putin rosietici cand sunt situati intr-o
directie vecina celei a Soarelui, decat atunci cand sint observati intr-o directie
opusa;
− cand Soarele este la orizont, adica in momentul cand norii sunt luminati de
jos, suprafata inferioara a lor capata o nuanta rosie, iar daca aceasta
suprafata este neuniforma ea prezinta o alternanta de benzi si pete luminoase
(galbene sau rosietice) si intunecate (de nuante cenusii diferite), care ii pun in
evidenta relieful;
− dupa coborarea Soarelui sub orizont, pentru un timp relativ scurt, norii
inalti raman in continuare albiciosi, cei de la nivelurile mijlocii capata o nuanta
roz, iar cei josi, situati in umbra Pamintului, devin cenusii. Nuanta cenusie se
instaleaza treptat la toti norii pe masura ce acestia intra sub unghiul de
iluminare directa de catre razele Soarelui, care coboara sub orizont.
In timpul noptii, datorita luminantei prea slabe nu se poate observa culoarea
norilor. Ei apar cenusii sau negri in functie de nivelul si grosimea lor.
Lumina Lunii confera norilor un aspect albicios, iar iluminarea suprafetei
inferioare a norilor de catre incendiile existente sau de marile aglomerarii urbane ori
industriale da o colorare in galben rosietic a acestora.

d) Genurile de nori
Norii pot fi grupati dupa:
− constitutia fizica (nori aposi si nori de gheata)
− fenomenele asociate (nori de aversa, nori de gren, nori de unda, nori de
uragan)
− caracterul procesului de formare (nori de ascendenta frontala, nori de
convectie, nori sub inversiune),
− cauzele generatoare (nori orografici, nori de cascada, nori de eruptie, nori
de incendii, nori artificiali)
− culoare sau luminanta (nori argintii, nori sidefii si nori luminosi)
− modul de asociere (nori principali si nori anexa).
Schema unica a Organizatie Meteorologice Mondiale (OMM) grupeaza norii dupa
criteriile urmatoare: aspect sau forma, procese de formare, altitudine, frecventa de
aparitie, compozitie particulara. Astfel toti norii observabili in mod obisnuit la statiile
meteorologice care efectueaza observatii la nivelul suprafetei terestre sunt clasificati in
cele trei unitati sistematice fundamentale - genuri, specii si varietati.

29
 In aceasta schema nu au fost incluse formele noroase intermediare sau de
tranzitie, pentru ca nu sint reprezentative, au o durata scurta de viata si, in general,
aspectul lor nu difera mult de cel al formelor caracteristice. De asemenea, in aceasta
schema nu au fost inclusi nici norii speciali (nori sidefii, nori nocturni luminosi, trene de
condensare, nori de cascada de apa, nori de incendii, nori de eruptie vulcanica, nori
industriali, nori de explozie). Acestia se observa rareori sau numai accidental, unii dintre
ei fiind constituiti in mare parte sau in totalitate din particule lichide neapoase sau din
particule solide.
Dupa forma, norii sunt grupati in 10 genuri: Cirrus (Ci), Cirrocumulus (Cc),
Cirrostratus (Cs), Altocumulus (Ac), Altostratus (As), Nimbostratus (Ns), Stratocumulus
(Sc), Stratus (St), Cumulus (Cu), Cumulonimbus (Cb).
Un nor nu poate avea decat un singur gen.
Identificarea genului trebuie sa se bazeze in principal pe definitii, precum si pe
compararea norilor observati cu plansele fotografice corespunzatoare din Atlasul
international de nori.
Cunoasterea inaltimii norilor observati poate facilita identificarea genului unui nor
dificil de identificat, prin alegerea unuia dintre genurile care se pot observa in mod
normal la inaltimea apreciata sau determinate de observator. Mai este de retinut ca, pe
cer pot fi observati simultan nori care apartin mai multor genuri diferite.
e) Speciile de nori
Specia este o subdiviziune a genului. Ea grupeaza norii de aceeasi forma dupa
trasaturi si caracteristici comune, cun sunt:
− forma (bancuri, valuri, pinze, straturi)
− dimensiune (marimea elementelor constituiente, extindere pe vertical)
− structura interna (nori constituiti din cristale de gheata, din picaturele de
apa, micsti)
− procese fizice cunoscute sau presupuse ca determinante in formarea lor
(nori orografici).
Exista 14 specii de nori: fibratus (fib), uncinus (unc), spissatus (spi), castellanus
(cas), floccus (flo), stratiformis (str), nebulosus (neb), lenticularis (len), fractus (fra),
humilis (hum), mediocris (med) congestus (con), calvus (cal), capillatus (cap).
Un nor nu poate avea decat o singura specie.
f) Varietatiile de nori
Varietatea se refera la diferite combinatii ale elementelor macroscopice
constituiente, precum si la gradul mai mic sau mai mare de transparenta al norilor
considerati in ansamblul lor. Ea diferentiaza norii din cadrul unei specii dupa unele
particularitati morfologice. Spre deosebire de specie, o varietate poate fi comuna mai
multor genuri.
Exiasta 9 varietati de nori: intortus (in), vertebratus (ve), undulatus (un), radiatus
(ra), lacunosus (la), duplicatus (du), translucidus (tr), perlucidus (pe), opacus (op).

30
Varietatile translucidus si opacus se exclud reciproc.
Varietatea perlucidus poate fi observata simultan cu varietatile translucidus si opacus.
Acelasi nor poate avea caracteristicile mai multor varietati.
Numele norului trebuie sa contina toate denumirile corespunzatoare varietatilor
observate
g) Particularitatile suplimentare si nori anexa
Un nor poate prezenta si particularitati suplimetare care ii sint proprii sau poate fi
insotit de nori anexa, care sunt fie complet separati de masa principala, fie partial uniti
cu aceasta.
g1) Particularitatile suplimentare sunt acele elemente structurale, atasate de masa
principala a unui nor, care pot avea forma sau aspect de mameloane suspendate pe
fata lui inferioara, de trene de precipitatii, de fasii sau fragmente de nori jos. Exista 6
particularitati noroase: mamma (mam), incus (inc), virga (vir), praecipitatio (pra), arcu
(arc), tuba (tub).
g2) Norii anexa sunt nori de dimensiuni in general mici, care insotesc unele genuri sau
specii de nori, fie separati de masa principala a acestora, fie partial alipiti de aceasta.
Norii anexa sunt de 3 feluri: pileus (pil), velum (vel), pannus (pan).
Particularitatile suplimentare si norii anexa pot coexista la un nivel oarecare al
norului considerat, deasupra sau sub acesta. Este foarte posibil sa se observe simultan
una sau mai multe particularitati suplimentare, ori unul sau mai multi nori anexa pentru
acelasi nor.
Particularitatile suplimentare si norii anexa care se observa cel mai frecvent la
genurile de nori
Particularitati GENURI de NORI
suplimentare si Ci Cc Cs Ac As Ns Sc St Cu Cb
nori anexa
incus (inc) +
mamma (mam) + + + + + +
virga (vir) + + + + + + +
precipitatio + + + + + +
arcus (arc) + +
tuba (tub) + +
pileus (pil) + +
velum (vel) + +
pannus (pan) + + + +

Identificarea speciei, varietatilor, particularitatilor suplimentare si a norilor

anexa. Ca si in cazul determinarii genului, identificarea celorlalte elemente caracteristice
ale unui nor observat se bazeaza pe aceeasi metodologie, adica in principal pe
descrierile si definitiile respective, completate cu compararea norilor observati cu
plansele corespunzatoare din Atlasul international de nori. In afara de aceste
generalitati, observatorul va tine seama si de urmatoarele:

31
 − daca un nor observat nu prezinta nici una din caracteristicile vreuneia din
speciile definite si descrie in acest volum, nu va atribui nici o denumire de
specie norului respectiv; trebuie sa se mentioneze numai varietatile
recunoscute cu certitudine, atunci cand un nor prezinta caracteristici
corespunzatoare mai multor varietati;
− pe cer pot exista simultan mai multi nori de acelasi gen, care insa nu
apartin in mod obligatoriu aceleasi specii;
− un nor observat poate prezenta simultan una sau mai multe particularitati
suplimentare si unul sau mai multi nori anexa;
− determinarea unui nor origine, din care se presupune ca s-a format norul
observat, implica cunoasterea evolutiei reale a norilor in intervalul precedent,
ceea ce se bazeaza asa cum s-a subliniat mai sus pe o observare
cvasicontinua a starii cerului. Norul origine se va mentiona pentru norul
observat (genitus sau mutatus), numai in cazurile in care exista certitudine
deplina asupra provenientei norului respectiv;
− identificarea fenomenelor asociate norilor observati se va face pe baza
definitiilor si a descrierii lor. Prezenta lor se va nota in directa concordanta cu
norii la care sunt asociate, pentru ca pe de o parte aceste fenomene
reprezinta un indiciu pretios asupra proceselor fizice ale termodinamicii
existente in masa norului, iar pe de alta parte pot constitui criterii decisive in
identificarea corecta a anumitor genuri de nori.

h) Nori origine
Norii origine sunt nori preexistenti, din care s-au dezvoltat norii prezenti pe cer in
momentul observatiei la statie. Exista urmatoarele doua situatii posibile:
− o anumita parte a unui nor se dezvolta dind nastere unor prelungiri, mai mult sau
mai putin importante. Asemenea prelungiri, alaturate sau nu la norul origine, pot
deveni nori de un gen diferit de cel al norului din care s-au format. Ei vor purta
denumirea corespunzatoare genului nou format, urmata de numele genului origine, la
care se adauga sufixul “genitus” (exemplu Cirrus altocumulogenitus), adica nori
Cirrus care s-au format prin evolutia norilor Altocumulus;
− cea mai mare parte dintr-un nor sau masa unui nor in totalitate este sediul unei
transformari interne de ansamblu, care determina in final transformarea norului
respectiv in alt gen. Norului format pe aceasta cale poarta numele genului
corespunzator, urmat de denumirea genului din care s-a format (norul origine), la care
se adauga sufixul “mutatus” ( exemplu Cirrus cirrostratomutatus), adica nori Cirrus
formati din transformarea norilor Cirrostratus.
Observatorul va avea grija sa nu confunde o asemenea transformare interna a
norilor cu modificarile aspectului cerului, rezultate din miscarea norilor in raport cu
pozitia observatorului.

32
 Speciile care se observa cel mai frecvent la genurile de nori

SPECII GENURI DE NORI

DE NORI Ci Cc Cs Ac As Ns Sc St Cu Cb
fibratus + +
uncinus +
spissatus +
castellanus + + + +
floccus + + +
stratiformis + + +
nebulosus + +
lenticularis + + +
fractus + +
humilis +
mediocris +
congestus +
calvus +
capillatus +

Varietatile care se observa cel mai frecvent la genurile de nori

VARIETATI GENURI DE NORI

DE NORI Ci Cc Cs Ac As Ns Sc St Cu Cb
intortus +
vertebrates +
undulates + + + + + +
radiatus + + + + +
lacunosus + + +
duplicatus + + + + +
translucidus + + + +
perlucidus + +
opacus + + + +

Observarea norilor in diferite conditii (din avion, la munte, la mare, etc) dau
posibilitatea unei identificari corecte a tuturor elementelor noroase existente pe cer in
timpul observatiei. Indiferent de momentul zilei, observatorul trebuie sa noteze correct
fiecare gen, specie sau varietate, asa cum il observa pe cer.

Norii se codifica conform codurilor sinoptice FM -12 X SYNOP si FM – 13 X

SYNOP

33
Bibliografie

D. Bacinschi: Meteorologie generala

Dr. Sterie Ciulache: Meteorologie-Climatologie
Dr. Sterie Ciulache, Nicoleta Ionac: Dictionar de meteorologie si climatologie
xxx: Instructiuni pentru observarea, identificarea si codificarea norilor si a fenomenelor
meteorologice-IMH

34