Sunteți pe pagina 1din 2

Cei care locuiesc mai sus de crestonai (traci) iată ce obiceiuri au.

Fiecare ţine în căsătorie mai


multe femei. Când unul dintre ei a murit, se iscă între femeile mortului mari neînţelegeri, iar
prietenii îşi dau toată osteneala şi arată nespusă râvnă ca să afle pe care dintre neveste a iubit-
o mai mult cel decedat. Femeia socotită vrednică să primească cinstirea este laudată de
bărbaşi şi de femei; apoi e înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată.Şi după aceea, trupul
acesteia este înmormantat împreună cu cel al barbatului ei. Celelalte femei socot o mare
nenorocire aceasta, căci li se aduce astfel o mare ocară.
Herodot, Istorii, V,5, IIR, p.65.

Iată şi datinile celorlalţi traci. Îşi vand străinilor copii, iar pe fete nu le păzesc, ci le dau voie
să aibă legături trupeşti cu bărbaţii care le plac. Îşi păzesc, însă, nevestele cu străşnicie,
cumpărându-le cu mulţi bani de la părinţi.
Herodot, Istorii, V,6, IIR, p.65.

Fiecare se căsărtoreşte cu trei şi patru femei. Sunt unii care au şi treizeci de soţii. Ei le
folosesc ca pe nişte sclave. Au legături trupeşti cu numeroase femei şi se unesc cu ele pe
rând.. Femeia spală şi serveşte pe bărbatul cu care a trăit. Cele mai multe, dupa împreunare se
culcă pe pamant. Dacă una dintre femei este nemultumită, părinţii îşi pot lua înapoi fata, după
ce restituie ceea ce au primit pentru ea. Căci oamenii îsi mărita fetele în schimbul unui preţ.
La moartea bărbatului, femeile sunt moştenite, întocmai ca şi celelalte lucruri.
Heraclid din Pont, Fr.28, IIR, p.130.

Aşa sutem noi, tracii toţi, şi mai ales geţii- mă mândresc că mă trag din neamul acestora din
urmă: nu suntem din cale afară de cumpătaţi. Nici unul dintre noi nu ia o singură femeie, ci
zece, unsprezece sau douăsprezece, şi unii chiar şi mai multe. Când se întâmplă să moară
cineva, care n-a avut decât patru sau cinci neveste, oamenii din partea locului spun: bietul de
el n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea.
Menandru, piesă nesigură, 794-795, IIR, p.135.

Nici femeile (la traci) nu au o fire slabă. Ele doresc din cale afară de mult să fie omorâte
deasupra cadavrelor bărbaţilor morţi şi să fie îngropate împreună. Deoarece un barbat are mai
multe soţii, pentru a dobandi această cinste, ele dau o mare luptă în faţa celor care trebuie să
hotărască aceasta. Ea se acordă aceleia care are moravurile şi conduita cea mai bună, iar cea
care învinge în această întrecere este în culmea bucuriei. Celelalte jelesc cu glas tare şi îşi
arată deznădejdea prin plânsete foarte puternice.Iar cei care vor să le liniştească aduc lânga
rug arme şi daruri, spunând că sunt gata să trateze sau să lupte cu sufletul celui mort, spre a şti
dacă acela permite căsătoria. Dacă nu se dă o luptă şi nici nu are loc o plată... le aşteaptă pe
femei peţitorii. Fetele de măritat nu sunt date bărbaţilor de către parinţi, ci în mod public, sunt
cumpărate spre a fi luate în casatorie sau vândute (cu zestre). Se face într-un fel sau în altul,
după cât sunt de frumoase şi de cinstite. Cele cinstite şi frumoase au preţ bun. Pentru celelalte
se caută cu bani cineva care să le ia de soţie.
Popmponius Mela, Descrierea pamantului, II, 2, 19-21, IIR, p. 389-391.

Şi tot el spune (Eustatiu) că la traci era obiceiul să aibă multe femei, în aşa fel ca de la multe
femei să aibă mulţi copii-iar obiceiul acesta se spune că îşi trage obârşia de la regele lor
Doloncos (considerat a fi fiul lui Cronos şi părintele tracilor dolonci din Chersones), care a
avut mulţi copii de la multe femei.
Arian, Fragmente, 60, IIR, p.599.

Bărbaţii (din Tracia) se fălesc cu numărul femeilor şi socotesc lucru de cinste să aibă multe
soţii. Femeile, care ţin mult la cinstea lor, se urcă pe rugurile soţilor morţi şi, ceea ce socotesc
cel mai mare semn al curăţeniei, se aruncă în flăcări. Femeile de măritat se duc la bărbaţi nu
după hotărârea părinţilor, ci acelea care se disting prin frumuseţe cer să fie vândute la mezat
şi, după ce li se îngăduie să se stabilească valoarea lor, se căsatoresc nu după obiceiuri, ci
după preţurile oferite; iar cele năpăstuite din pricina urâţeniei lor îşi cumpară cu zestrea lor
soţii cu care se marită.
Solinus, Culegere de fapte memoriale10, 3-4, IIR, p.729.

“Căci voi, după cum spui, sunteţi foarte cumpătaţi, pe câtă vreme sciţii şi tracii beau vin
neamestecat de loc [cu apă], atât femeile cât şi bărbaţii, şi îl împrăştie pe hainele lor, socotind
că este o deprindere frumoasă şi aducătoare de fericire.
Dinte felurile de viaţă cunoscute până astăzi, pe care să-l alegem în locul acestei comunităţi,
prescrisă de noi acum femeilor? Oare felul de viaţă pe care-l duc tracii şi multe alte neamuri,
care pun femeile să lucreze pământul, să pască vacile şi oile şi să slujească fără a se deosebi
întru nimic de sclavi?”
Platon, Legile, VII, 805 d, e, IIR, p. 103).

“(Geţilor) Nu le place să cultive acelaşi ogor mai mult de un an, iar după ce au îndeplinit toate
muncile, alţii, care le urmează în aceleaşi condiţii, le iau locul.
Acolo femeia nu se face vinovată faţă de copii vitregi, ci poartă de grijă celor lipsiţi de mamă,
iar soţia cu zestre nu ajunge stăpâna bărbatului şi nici nu se încrede într-un amant chipeş.
Zestrea cea mai de seamă este cinstea părinţilor şi virtutea femeii pentru care legământul
căsătoriei rămâne trainic; ea nu se teme de alt bărbat.”
Horaţiu, Ode, III, 24, 9-24, IIR, p. 211.

“Nu este lucru firesc – prin urmare – că oamenii ce socot nefericită viaţa fără multe femei
femei să creadă în aceelaşi timp că ar fi un om destoinic şi drept cel căruia îi lipsesc femeile.
Socotindu-i <<adoratori ai zeilor>> şi <<oameni care umblă în fum>> pe cei fără femei,
[geţii] s-ar ridica împotriva părerii obşteşti. De bună seamă, întotdeauna s-au pus pe seama
femeilor îndemnurile in cele ale cucerniciei, căci ele împing pe bărbaţi la o prea mare slăvire a
zeilor, la serbari in cinstea lor si la acte de adoratie. Iata ce mai spune acelasi poet, aducand pe
scena un sot suparat de cheltuielile pe care le fac femeile cu jertfele. Cuvintele sotului sunt:
“ne prăpădesc zeii, nu altceva, mai ales pe noi cei căsătoriti. Căci mereu este nevoie să se facă
o serbare” Pe misogin il pune sa aduca aceleasi invinuiri: “jertfeam de cate cinci ori pe zi.
Cinci sclave loveau chimvalele, stand in cerc, iar altele scoteau urlete” Ar fi, asadar , o
absurditate sa se creada ca la geti sunt socotiti evlaviosi indeosebi cei necăsătoriti. Nu ne
putem indoi-din cele spuse de Posidoniu-si, de asemenea, bizuindu-ne pe intreaga istorie a
getilor, că in neamul lor ravna pentru cele divine a fost un lucru de căpetenie.”
Strabon, Geografia, VII, 3-4; IIR, p. 229

“Femeile muncesc şi ele la câmp şi de îndată ce au născut, îi slujesc pe bărbaţi, punându-i să


stea culcaţi în locul lor. Adesea ele nasc la muncile câmpului. Spală copilul, şezând pe vine
lângă apa unui râu, şi-l înfaşă.”
Strabon, Geografia, III, 4, 17; IIR, p. 223

S-ar putea să vă placă și