Știința și tehnologia[modificare | modificare sursă]

Galileo este recunoscut ca părinte al științei moderne, fizicii și astronomiei de observație.[243]

De-a lungul secolelor, Italia a fost leagănul comunității științifice care a produs numeroase
descoperiri în domeniul fizicii și altor științe. În timpul Renașterii, polimați italieni ca Leonardo
da Vinci (1452–1519), Michelangelo (1475–1564) și Leon Battista Alberti (1404–1472) au adus
importante contribuții într-o gamă variată de domenii, între care biologia, arhitectura și
ingineria. Galileo Galilei (1564–1642), fizician, matematician și astronom, a jucat un rol major
în Revoluția Științifică. Între realizările sale se numără progrese esențiale în
dezvoltarea telescopului și a observațiilor astronomice realizate de el, și în cele din urmă
triumful copernicanismului față de modelul ptolemaic.[244]
Alți astronomi, ca Giovanni Domenico Cassini (1625–1712) și Giovanni Schiaparelli (1835–
1910) ai venit cu importante descoperiri despre Sistemul Solar. În matematică, Joseph Louis
Lagrange (născut Giuseppe Lodovico Lagrangia, 1736–1813) a activat și înainte de a părăsi
Italia. Fibonacci (c. 1170 – c. 1250), și Gerolamo Cardano (1501–1576) au făcut progrese
fundamentale în matematică. Luca Pacioli a fost fondatorul contabilității în lume.
[245]
 Fizicianul Enrico Fermi (1901–1954), laureat al Premiului Nobel, a condus echipa din
Chicago care a dezvoltat primul reactor nuclear(en) și a rămas în istorie și pentru numeroasele sale
contribuții în domeniul fizicii, inclusiv contribuția la dezvoltarea teoriei cuantice și a fost una
dintre figurile de referință în crearea armei nucleare. El, Emilio G. Segrè (1905–1989) (care a
descoperit elementele technețiu și astatin, precum și antiprotonul),[246], Bruno Rossi (1905–93),
pionier în domeniul razelor cosmice și astronomiei cu raze X.[247] și mulți alți fizicieni italieni au
fost obligați să plece din Italia în anii 1930 de către legile fasciste împotriva evreilor(en).
Alți fizicieni de marcă au fost: Amedeo Avogadro (rămas în istorie pentru contribuțiile sale
la teoria moleculară, mai ales cu legea lui Avogadro și numărul lui Avogadro), Evangelista
Torricelli (inventatorul barometrului), Alessandro Volta (inventatorul bateriei
electrice), Guglielmo Marconi (inventatorul radioului), Ettore Majorana (care a
descoperit fermionii Majorana(en)), Carlo Rubbia (Premiul Nobel pentru Fizică 1984 pentru
munca ce a condus la descoperirea particulelor W și Z(en) la CERN). În biologie, Francesco Redi a
fost primul care a contestat teoria generării spontane, demonstrând că viermușii ies din ouă de
muște și a descris în detaliu 180 de paraziți; Marcello Malpighi a fondat anatomia
microscopică, Lazzaro Spallanzani a efectuat importante cercetări asupra funcțiilor organismului,
reproducerii animalelor și teoriei celulare; Camillo Golgi, ale cărui mari realizări includ
descoperirea aparatului Golgi, a deschis calea acceptării teoriei neuronului(en); Rita Levi-
Montalcini a descoperit factorul de creștere a nervilor(en) (primind în 1986 Premiul Nobel pentru
Fiziologie sau Medicină). În chimie, Giulio Natta a primit Premiul Nobel pentru Chimie în 1963
pentru munca sa în domeniul polimerilor. Giuseppe Occhialini a primit Premiul Wolf pentru
Fizică pentru descoperirea dezintegrării pionilor sau mezonilor pi în 1947. Ennio de Giorgi a
rezolvat problema lui Bernstein(en) pe tema suprafețele minime(en) și a nouăsprezecea problemă a
lui Hilbert(en) despre regularitatea soluțiilor ecuațiilor eliptice cu derivate parțiale(en), pentru care a
primit Premiului Wolf pentru Matematică în 1990.[248]

Demografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Demografia Italiei.

Harta densității populației în Italia.

La începutul lui 2013, Italia avea 60.656.000 de locuitori.[249] Densitatea populației, de

202,7 locuitori/km²,[250] este mai mare decât în majoritatea țărilor Europei de Vest. Distribuția
populației este însă foarte neomogenă. Cele mai dens populate zone sunt Valea Padului (unde
trăiește aproape jumătate din populația țării) și zonele metropolitane Roma și Napoli, în timp ce
unele regiuni vaste, cum ar fi Alpii și Apeninii, podișurile din Basilicata și insula Sardinia, sunt
foarte rarefiat populate.[251]
Populația Italiei aproape s-a dublat de-a lungul secolului al XX-lea, dar modelul de creștere a
fost extrem de eterogen, din cauza migrației interne pe scară largă dinspre sudul rural către
orașele din nord, fenomen ce a avut loc ca urmare a miracolului economic italian(en) din anii
1950–1960. Fertilitatea ridicată și o rată mare a natalității au persistat până în anii 1970, după
care au început să scadă dramatic, ceea ce a dus la o îmbătrânire demografică rapidă. La sfârșitul
primului deceniu al secolului al XXI-lea, unul din cinci italieni avea peste 65 de ani.[252] Ulterior,
însă, în Italia rata natalității a crescut semnificativ.[253] Rata totală a fertilității a crescut și ea de la
un minim istoric de 1,18 copii pe femeie în 1995 la 1,41 în 2008.[254] Se așteaptă ca rata fertilității
totale să ajungă la 1,6–1,8 în 2030.[255]
De la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în anii 1960, Italia a fost o mare sursă de emigrație.
Între 1898 și 1914, anii de vârf ai diasporei italiene(en), circa 750.000 italieni au emigrat în fiecare
an.[256] Diaspora cuprindea peste 25 de milioane de italieni și este considerată a fi cea mai mare
migrație în masă din vremurile contemporane.[257] Ca urmare, astăzi peste 4,1 milioane de
cetățeni italieni trăiesc în străinătate,[258] iar cel puțin 60 de milioane de oameni cu toți sau o parte
din strămoși italieni trăiesc în afara țării, predominant în Argentina,[259] Brazilia,[260] Uruguay,
[261]
 Venezuela,[262] Statele Unite,[263] Canada,[264] Australia,[265] și Franța.[266]

vizualizare • discuție • modificare

vizualizare • discuție • modificare

Cele mai mari orașe din Italia

Estimări Istituto Nazionale di Statistica la 31 decembrie 2013

Loc Numele orașului Regiune Pop. Loc Numele orașului Regiun

1 Roma Lazio 2.869.461 11 Veneția Veneto
2 Milano Lombardia 1.324.169 12 Verona Veneto
3 Napoli Campania 989.111 13 Messina Sicilia
4 Torino Piemont 902.137 14 Padova Veneto
5 Palermo Sicilia 678.492 15 Trieste Friuli-Venezia
6 Genova Liguria 596.958 16 Taranto Apulia
7 Bologna Emilia-Romagna 384.202 17 Brescia Lombardia
Roma 8 Florența Toscana 377.207 18 Prato Toscana
9 Bari Apulia 322.751 19 Parma Emilia-Romag

10 Catania Sicilia 315.576 20 Reggio Calabria Calabria

Milano

Grupuri etnice[modificare | modificare sursă]

Populația de străini rezidenți în Italia.[267]

      Uniunea Europeană (29,2%)

      Europa non-UE (24,2%)

      Africa de Nord (14,9%)

      Asia de Sud (8,8%)

      Asia de Est (8%)

      America Latină (7,7%)

      Africa Subsahariană (6,7%)

      Altele (0,5%)

Imigranți după țară

Țară 2013[268]

 România 1.081.400

 Albania 495.709

 Maroc 454.773

 China 256.846

 Ucraina 219.050

 Filipine 162.655

149.434
 Republica Moldova