STUDIU PRIVIND ÎNSUŞIREA VOLEIULUI PRIN JOCURI DINAMICE

LA NIVELUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR

Drd. Sopa Ioan Sabin - UNEFS Bucureşti

Prof. Gr. II Simtion Claudia Mery – Şc. gim. „Octavian Goga” – Răşinari

Cuvinte cheie: volei, jocuri dinamice, educaţie fizică, învăţământ primar.

Keywords: volleyball, dynamic games, physical education, primary education.

Introducere: Utilizarea jocurilor dinamice şi al unor ansamble de exerciţii cu caracter de concurs

pentru învăţarea elementelor tehnice de bază în volei, a apărut din necesitatea folosirii mai ales în
prima perioadă, a unor mijloace care să-i atragă pe copii spre procesul de pregătire şi prin care să
realizăm lecţii cât mai plăcute, mai interesante şi mai variate.
Se ştie că, în cadrul procesului de pregătire pe diferitele lui trepte, se pot utiliza cu mult succes
jocurile dinamice, ştafetele şi jocurile pregătitoare care solicită copiii multilateral (fizic, tehnic,
psihic), asigurându-le satisfacţii pe care nu le pot avea în primii ani de volei.
În alcătuirea acestor jocuri şi ştafete am avut în vedere ca elementele tehnice introduse să fie
simple, corecte, să permită un număr cât mai mare de repetări şi să dezvolte la maximum spiritul de
echipă.
În lecţia de educaţie fizică la nivelul învăţământului primar aceste mijloace de pregătire pot ocupa
diferite locuri în funcţie de vârstă sau perioada de pregătire. În cazul de faţă fiind vorba de
începători, ele au fost incluse sub forma unor teme de lecţie.
În alegerea jocurilor dinamice şi pregătitoare am ţinut seama de numărul participanţilor, de
materialul avut la dispoziţie şi de posibilităţile tehnice ale elevilor în rezolvarea corectă a
elementelor de joc.
Scopul: Principalul obiectiv al lucrării de faţă este prezentarea elementelor de bază ale jocului de
volei, însuşite prin metode pregătitoare prin jocuri dinamice adaptate la nivelul începătorilor din
învăţământul primar. Scopul experimentului nostru este acela de a verifica eficienţa diferitelor
exerciţii şi jocuri pregătitoare asupra însuşirii elementelor de bază din volei.

În efectuarea lecţiilor, am luat câteva puncte de pornire, acestea constând în unul dintre
elementele cele mai importante ale jocului de volei şi care necesită cea mai mare atenţie la începători
şi anume pasarea, iar tema lecţiilor gravitează de asemenea în jurul acestui element tehnic, dar cu
titlul unor jocuri dinamice, de exemplu: „mingea în cerc”, „mingea la căpitan”, „cine ţine mai mult
mingea în aer”, „cercurile”, etc.
Cu siguranţă, odată însuşit acest element de bază în volei, perfecţionarea lui se realizează doar pe
un fond de pregătire fizică corespunzătoare; aşadar pentru dezvoltarea calităţilor motrice am folosit
diferite jocuri dinamice, deoarece desfăşurarea jocului de volei cere din partea celui care îl practică o
permanentă mişcare, cu scopul de a face faţă numeroaselor situaţii care se ivesc în joc.
Locul acestor exerciţii şi jocuri pregătitoare în lecţia de educţie fizică şi sport la nivelul
învăţământului primar este în funcţie de segmentele care le solicită mai mult şi de tema lecţiei.
Jocurile dinamice le-am utilizat în urma încălzirii generale pentru dezvoltarea calităţilor motrice
de viteză, îndemânare, forţă, rezistenţă şi aceasta pentru că ele antrenează tot corpul în mişcare,
solicitând toate grupele musculare.

1
 În consecinţă, pregătirea fizică constituie fundamentul pe care se construieşte modelul ideal
tehnico-tactic de jucător.
În cadrul pregătirii şi dezvoltării calităţilor motrice, am ţinut să profităm de vârsta destul de
fragedă a elevilor cu care lucrăm şi de aceea am insistat pe dezvoltarea acelor calităţi care sunt mai
uşor perfectibile la această vârstă şi anume, coordonarea cu cele două aspecte ale ei, cu mingea şi în
spaţiu, şi viteza cu toate formele ei de manifestare (de reacţie, execuţie, deplasare şi schimbare a
direcţiei, de oprire, de repetiţie). S-a urmărit în această primă etapă coordonarea generală a copiilor,
deoarece coordonarea specifică este prezentă în cadrul fiecărei etape de lucru, ea contribuie la
realizarea scopului tactic al deprinderilor, la varietatea lor, cerinţă necesară rezolvării eficiente a
situaţiilor neprevăzute şi complexe ale jocului. Factorii costitutivi ai coordonării generale sunt:
echilibrul, orientarea corpului în spaţiu, coordonarea mişcărilor, motricitatea analitică, capacitatea de
reproducere şi dirijare a mişcărilor, supleţea, mobilitatea şi elasticitatea.

Exerciţii şi jocuri pentru învăţarea pasei înainte cu două mâini de sus, de pe loc.
-„Mingea în zig-zag”: Elevii sunt aşezaţi pe două linii faţă în faţă, pasa se efectuează în aşa fel
încât drumul mingii să fie în zig-zag.
-„Mingea în semicerc” Jucătorii se află aşezaţi în semicerc, iar jucătorul care va pasa fiecăruia
este în faţa semicercului.
-„Mingea în şir”: (jocul fereşte capul)
-„Mingea în cerc”
-„Mingea în triunghi”
-„Mingea în pătrat”
Toate aceste jocuri se efectuează sub formă de concurs: care echipă reuşeşte să paseze mingea
mai corect fără ca ea să cadă.
-Jocul „Cine ţine mingea mai mult în aer” se efectuează pase de control individual fiecare jucător
căutând să efectueze cât mai corect pasa şi să ţină mingea cât mai mult în aer. Se desfăşoară sub
formă de concurs.
-Concurs: mai multe şiruri aşezate cu faţa la perete, efecuează pase cu două mâini de sus la
perete; primul jucător, după ce a efectuat pasa se retrage la urma şirului propiu, celălalt efectuând
pasa ş.a.m.d.

Exerciţii şi jocuri pentru învăţarea pasei înainte din deplasare (precedată şi urmată de
deplasare)
-Ştafetă: pe două şiruri faţă în faţă, pasarea mingii urmată de deplasare la sfârşitul şirului propiu.
-Jocul „Mingea Zburătoare”: jucătorii se împart pe echipe egale ca număr şi aşezaţi în flanc câte
unul în spatele unei linii. În faţa fiecărei echipe la distanţa de 2-3 m se găseşte un căpitan cu o
minge. La semnalul de începere „căpitanii” încep să paseze mingea la primul jucător din echipă,
acesta după ce o repasează trece la urma şirului sau se ghemuieşte.
Indicaţii metodice:
-la căderea mingii este reluată şi jocul continuă
-se poate depuncta echipa de câte ori jucătorii scapă mingea.
Variantă:
Jucătorii unei echipe se împart în două echipe şi se aşează de
o parte şi de alta a fileului; la semnal mingea este pasată peste
fileu, iar fiecare jucător după ce a pasat trece la urma propiului
şir. Jocul se termină când mingea ajunge din nou în posesia
primului jucător. Câştigă echipa la care nu a căzut mingea sau
care termină prima (fig.1.)
Fig.1.
-Jocul „Mingea Căzută”: jucătorii împărţiţi în echipe egale de câte 8-10, sunt aşezaţi în formaţii
de cerc cu o minge de volei. La semnalul de începere, jucătorii pasează între ei până când mingea
cade pe sol la una dintre echipe. La fiecare cădere a mingii echipa este sancţionată cu un punct.
Indicaţii metodice: Nu se va permite prinderea mingii. Se va urmări comportarea tuturor echipelor.
2
 -„Ştafeta cu elemente din volei”: jucătorii se împart în echipe egale ca număr. Fiecare echipă se
aşează în flanc câte doi, în spatele unei linii de plecare. În faţa fiecărei echipe la 15 m, distanţa se
marchează un punct de întoarcere (cu un jalon). La semnal, primii jucători de la fiecare echipă
pornesc efectuând pase, ocolesc punctul de întoarcere şi revin în acelaşi mod la echipă pasând
mingea perechii următoare. Câştigă echipa care termină prima. Pentru fiecare minge căzută sau
prinsă, se penalizează cu un punct.
-Ştafetă: un jucător cu mingea în faţa şirului pasează de la un semn primului din şir, acesta îi
retrimite mingea şi aleargă ocolindu-l după care trece la urma şirului, iar colegii lui avansează şi
execută acelaşi lucru.
-Concurs individual: cine ţine mingea mai mult în aer; fiecare jucător efectuează pe loc pase cu
două mâini de sus de cât mai multe ori posibil; dacă mingea cade se penalizează cu un punct.
-Ştafeta cu pase de sus la perete: pe mai multe şiruri cu faţa la perete, primul execută o pasă la
perete şi se retrage la urma şirului propriu, următorul pasează mingea ricoşată din perete ş.a.m.d.
Câştigă echipa care termină prima.
-Jocul „Prizonierii”: jucătorii sunt împărţiţi în două echipe. Jucătorii unei echipe care au mingea
încearcă să-i lovească pe adversari cu mingea. Aceştia trebuie să se apere prin preluări cu pasă de
sus, încercând să reţină mingea pentru echipa lor şi apoi să acţioneze la fel ca şi ceilalţi. Cei care vor
fi loviţi, vor trece în echipa adversă ca „prizonieri”, echipa lor pierzând un punct.
-Jocul „Mingea prin tunel”: în şir câte unul, primul trimite mingea printre picioarele tuturor
participanţilor, ultimul o ia, se deplasează executând pasă cu două mâini de sus până la linia din faţă,
efectuând apoi o pasă mai lungă până la următorul din şir şi aleargă aşezându-se în faţa şirului.
-Jocul „Mingea la ţintă” - concurs individual: jucătorii sunt aşezaţi pe linia de centru a terenului
pe mai multe şiruri, pe sol sunt desenate mai multe cercuri concentrice în faţa fiecărui şir. Se execută
concurs individual pe puncte: cine pasează cel mai precis în mijlocul ţintei.
-Ştafetă: jucătorii sunt împărţiţi pe echipe: fiecare echipă este împărţită în două: ½ de o parte a
fileului la 5 m., cealaltă ½ de cealaltă parte a fileului la aceeaşi distanţă. Se execută pasă de sus din
faţă cu trecerea mingii peste plasă la coechipieri. Fiecare, după ce a pasat, trece la urma şirului
propiu. Câştigă echipa care termină prima şi execută cel mai precis pasa de sus.
-Concurs pe echipe cu pasarea mingii de sus într-o zonă anumită din teren; se acordă un punct
pentru fiecare execuţie reuşită.
În continuare am trecut la executarea plonjonului pe spate. Pentru învâţarea acestui element ne-
au fost de un real folos exerciţiile de gimnastică acrobatică la sol, efectuate sub formă de concurs.
-Sub formă de concurs: săritură pe ambele picioare cu atingerea palmelor partenerului în aer la
punctul cel mai înalt posibil.
-Jocul „Atinge mingea”. Doi jucători pasează cu traiectorie înaltă, iar un alt jucător caută să
lovească mingea cu palma. Dacă a reuşit, schimbă locul cu
ultimul jucător care a pasat.
-Ştafetă: primul elev pleacă cu pasă de control: în
apropierea fileului execută o pasă înaltă peste acesta, trece
pe sub el, continuă cu două pase de control până la panoul
de baschet, pasează apoi la coş până marchează (fig. 2).
Fig. 2

-Ştafetă cu pasă de control deasupra cercului. Câte unul

alergare, pasă înaltă de control deasupra cercului, mingea
rămâne tot timpul pe loc, în timp ce toţi elevii trec pe rând
prin cerc. (fig. 3).

Fig. 3
- Jocul „Fereşte-te de mai multe mingi”. Elevii sunt împărţiţi pe două grupe, de o parte şi de alta
a fileului, fiecare grupă cu câte 4 mingi. La semnal, elevii trimit mingile peste plasă în terenul

3
advers, prin pasă de sus, într-un ritm cât mai vioi; echipa care reuşeşte să scape de mingi câştigă un
punct, iar cea în terenul căreia se adună 8 mingi pierde un punct.
- Jocul „Cei mai buni”. Pe terenul de volei pe care mai tragem la
jumătatea distanţei dintre plasă şi linia de fund o linie paralelă cu
plasa, formând 4 zone, se joacă în felul următor: două echipe a
câte 6 jucători se plasează astfel: 3 jucători într-o parte a
terenului lângă fileu, ceilalţi 3 din echipă în terenul advers pe
linia de fund; mingea se pune în joc prin pasă cu două mâini de
sus şi se joacă de membrii aceleiaşi echipe; când mingea este Fig.4
interceptată de unul din jucătorii adverşi, ea este jucată peste fileu de echipa lor. Ori de câte ori o
echipă interceptează, câştigă un punct. (fig.4).
Utilizarea acestui ansamblu de exerciţii cu caracter de concurs şi a jocurilor pregătitoare pentru
învăţarea elementelor tehnice de bază în volei, a apărut din necesitatea folosirii mai ales în prima
perioadă, a unor mijloace care să-i atragă pe copii spre procesul de pregătire şi prin care să realizăm
lecţii cât mai plăcute, mai interesante şi mai variate.
Complexele de exerciţii şi jocuri pregătitoare amintite mai sus, cele care conţin două sau trei
elemente tehnice combinate, încearcă să introducă jucătoarele în sfera tacticii individuale şi
colective. În urma exersării acestor exerciţii şi jocuri, elevii au reuşit să realizeze combinaţii tactice
mai simple, dar care să fie cât mai apropiate de joc.
Combinaţiile tactice amintite au loc între doi jucători, primul lovind mingea de două ori dar nu
consecutiv, de exemplu 4-3-4 sau 2-3-2. (fig. 5).
Cele mai obişnuite combinaţii cu pase scurte sunt cele la care iau parte 3 jucători, de exemplu: 6-
3-4 (fig.6), 6-3-2, 5-3-4, 1-3-2 (fig.7), 1-3-4, 5-3-2 (fig. 8).

Fig. 5 Fig. 6

Fig. 7 Fig. 8
Pentru repetarea pasei înainte, a pasei laterale, s-au folosit deci o serie de jocuri cu temă, 3x3 pe
teren de 4x6 m. Pentru realizarea acestor aspecte, temele jocurilor au fost formulate astfel:
- aşezarea pe teren: 2 la pasă şi unul în linia a II-a.
- volei numai cu pase de sus, executat numai de jucătorii din linia a II-a. Se rotesc obligatoriu
la câştigarea serviciului.
- acelaşi joc, cu obligativitatea trimiterii mingii din pasă de sus la jucătorul din linia a II-a. La
greşeala serviciului, acesta se repetă o singură dată
- joc cu trecerea liberă a mingii peste fileu
- joc cu trecerea mingii peste fileu numai după a treia pasă
Premisa care a stat la baza programării învăţării jocului de volei, la nivelul învăţământului primar
nivel începători a fost, organizarea jocului în atac cu 3 lovituri şi învăţarea organizării jocului în
apărare în condiţii specifice jocului în trei sau patru pe teren redus şi fără blocaj, aceasta pe
fundamentul învăţării elementelor tehnice de bază, corespunzătoare eşalonării pe grupe de vârstă şi a
cerinţelor respective, prin intermediul jocurilor pregătitoare şi a exerciţiilor.

4
Concluzii:
Încadrându-se organic în metodologia modernă de instruire în jocurile sportive, jocurile
pregătitoare pentru învăţarea voleiului se adresează în mod deosebit însuşirii aspectelor tactice ale
procedeelor tehnice.
Dedicate anumitor procedee (jocuri pregătitoare pentru învăţarea pasei etc.) ele pot fi folositoare
însă şi la învăţarea şi perfecţionarea celorlalte procedee. Jocurile prezentate sunt relativ simple, cu
efective mici şi posibilităţile de desfăşurare pe teren redus; ele trebuie înţelese ca exerciţii care
alături de celelalte mijloace, să ducă la rezolvarea mai bună şi mai rapidă a sarcinilor privind
însuşirea jocului.
Din lucrarea noastră se pot desprinde anumite concluzii referitoare la:
- Necesitatea unei pregătiri fizice generale efectuate în prima perioadă, realizată mai mult prin
jocuri pregătitoare şi întreceri, cu insistare pe calităţile viteză şi îndemânare, uşor perfectibile la
această vârstă de 9-12 ani, în special la segmentele interesate.
- Accent deosebit să se pună pe pregătirea tehnică şi în cadrul acesteia pe execuţia corectă a
elementelor tehnice.
- Necesitatea folosirii, mai ales în prima perioadă, a unor mijloace care să-i atragă pe copii spre
procesul de pregătire şi prin care să realizăm antrenamente cât mai plăcute, mai interesante şi mai
variate.
- Jocurile pregătitoare constituie exerciţii complexe care reuşesc să realizeze o mobilizare
multilaterală a posibilităţilor psiho-fizice. Numai în această situaţie, se poate considera, că un joc
pregătitor îşi va atinge scopul.
- Jocul pregătitor-exerciţiu cu valoare motrică nu trebuie apreciat ca singurul mijloc în
rezolvarea unei sarcini, cu toate că el se poate adresa tuturor laturilor pregătirii.
- Pentru ca aceste jocuri pregătitoare să-şi dovedească eficienţa încă din prima lecţie, este
necesar ca organizarea şi desfăşurarea lor să fie pregătite din timp.
- În ceea ce priveşte indicaţiile metodice, prima problemă este legată de alegerea jocului sau a
jocurilor pregătitoare pentru lecţia respectivă. Considerăm că pentru aceasta trebuie plecat de la
sarcinile lecţiei, de la posibilităţile colectivului şi de la condiţiile de lucru.
- În conformitate cu sarcinile lecţiei, trebuie căutate cele mai adecvate jocuri, care, în funcţie de
etapa de instruire şi condiţiile de lucru, să asigure în cel mai scurt timp cunoaşterea posibilităţilor de
aplicare tactică a procedeului tehnic respectiv.
- Învăţarea jocului de volei în condiţii de joc, având ca mijloc jocul cu temă cu efectiv redus, pe
teren redus, constituie un procedeu metodic cu randament complex, deosebit.
Pe baza acestor concluzii, putem face o serie de propuneri ce pot fi luate în consideraţie, pe viitor,
de profesorii de educaţie fizică şi antrenorilor la pregătirea echipelor de minivolei:
- Să se utilizeze metode de joc în această materie, copiii fiind mult mai receptivi şi atraşi astfel
de volei, decât dacă s-ar utiliza metode clasice.
- În timpul orelor de pregătire să se creeze o atmosferă plăcută, fără a lăsa impresia de
solemnitate şi oficialitate, dând astfel copiilor posibilitatea de a-şi exprima în mod deschis
nemulţumiriile şi neînţelegerile vis-a-vis de pregătirea lor.

Bibliografie: 1. Balais, F. – „Îndrumarul instructorului de volei.”, Bucureşti, Editura Sport Turism,

1975;
2. Cârstea, G. Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului. Bucureşti, Editura Universul, 1993;
3. Demeter, A. Fizilogia şi biomecanica educţiei fizice şi a sportului.Bucureşti, Editura Sport
Turism, 1979;
4. Dragnea, A. Antrenamentul sportiv. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 1999;
5. Epuran, V. Jocuri de mişcare. Bucureşti, M.E.I., 1973;
6. Ghenadi, V. Volei sub formă de joc. Bucureşti, Editura Stadion, 1971;
7. Ghenadi, V. Volei – Modelarea instruirii copiilor şi juniorilor;
8. Ghibu, C. Minivolei. Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1980;
9. Pomohaci, M. Curs de volei. Sibiu, Editura Alma Mater, 2002;
10. Scarlat, E. – „Volei – pregătirea echipelor şcolare.”, Bucureşti Editura Sport-Turism,1976.
5